Fürstenthal Ieri, Voievodeasa Azi.

Ioan Șmid
FÜRSTENTHAL IERI, VOIEVODEASA AZI

LEGENDĂ
Coperta I
Biserica romano-catolică din
Voievodeasa (Fürstenthal).
Coperta a II-a
Capela Învierii – Sacellum
resurrectionis
Coperta a III-a
Memorialul Speranței Creștine
Coperta a IV-a
Harta turistică a satului
Ioan Șmid
FÜRSTENTHAL IERI,
VOIEVODEASA AZI
Voievodeasa 2015
Mulțumesc părintelui profesor dr. Eduard Ferenț pentru
ajutorul acordat în realizarea acestei cărți.
Mulțumesc familiilor Zaremba și Montalion pentru ajutorul
acordat ca această carte să vadă lumina tiparului.
Mulțumesc tuturor acelora care m-au ajutat cu informații și
fotografii.
ISBN 978-973-0-18989-6
Tehnoredactare computerizată
Ing. Ioan Șmid
Prezentare
Monografia de față intitulată Fürstenthal ieri,

Voievodeasa azi preia valorile și realizările celor care ne-au
precedat pe aceste meleaguri bucovinene, dându-le astfel
posibilitatea să supraviețuiască împreună cu sufletul ancestral al
înaintașilor noștri. Acest suflet care a modelat atâtea genera ții în
timp ce vremurile se vremuiau, continuă să- și lase amprenta peste
locuitorii din Voievodeasa în cel de-al treilea mileniu.
Conciliul al II-lea din Vatican ne spune în Gaudium et spes
că „activitatea omului pornește de la om și este în slujba omului”
(n. 35), a omului privit integral. Realizările înaintașilor no ștri din
Bucovina au o îndoită dimensiune: civică și religioasă, umană și
creștină. Ei ne arată și astăzi că „omul are o mai mare valoare prin
ceea ce este decât prin ceea ce are”. Urmând această convingere,
au trudit cu mintea și cu brațele, lăsându-ne drept moștenire
progresul lor uman și frumoasa biserică din Voievodeasa. Ea
valorează mai mult decât tot ceea ce au realizat ei din punct de
vedere social. Dar, atât activitățile lor civice, cât și operele lor
religioase conlucrează la împlinirea menirii integrale a omului,
amintindu-ne că cine crede în Dumnezeu î și dă seama că creatura
fără Creator dispare, iar societatea care-l exclude pe Dumnezeu din
gândirea și operele sale se năruie.
Este ceea ce reiese din rândurile acestei monografii.
Autorul ei, domnul Ioan Șmid, ca un cercetător neobosit și
stăruitor, a scos din tezaurul lăsat ca moștenire de cei care au trudit
în Fürstenthal înaintea noastră „nova et vetera”, pentru a le face
cunoscute oamenilor vremurilor noastre.
În partea a doua a monografiei, am pus și eu umărul la
5
truda reflecțiilor sale, încercând să ilustrez semnifica ția realizărilor
făcute de familiile catolice de astăzi din Voievodeasa. Sper ca
asocierea eforturilor noastre comune să conlucreze la revigorarea
valorilor umane și creștine transmise de locuitorii de odinioară din
Fürstenthal, printre care, Arhiepiscopul Joseph Weber și preotul
Ignaz Seidel, ctitorul bisericii din Voievodeasa, dețin un loc de
aleasă amintire.
Voievodeasa, 29.06.2015
Solemnitatea Sfinților Apostoli Petru și Paul,
Patronii bisericii noastre.
Pr. Dr. Eduard Ferenț
6
Fürstenthal ieri, Voievodeasa azi
Partea I - Fürstenthal ieri
Formarea și dezvoltarea comunității din

Fürstenthal
Localitatea Voievodeasa, numită până la finele anului 1940

Fürstenthal, s-a format între anii 1802-1808. Numele localită ții
provine de la numele pârâului Voievodeasa. Conform unei tradiții,
se spune că o prinţesă, al cărei nume nu este cunoscut, s-ar fi
rătăcit în această vale şi până a fost găsită de tatăl ei a fost
adăpostită de nişte păstori. De atunci acestei văi i s-a spus „Valea
Voievodesei” sau „Valea Prinţesei”1.
Primii colonişti germani sosiți în această vale, lungă de
aproximativ zece kilometri şi străjuită într-o parte de o creastă
înaltă, au fost foarte încântați de frumuseţea zonei. Un loc
încântător, idilic, bogat înzestrat într-o frumuseţe naturală şi un aer
parfumat de munte. Ei i-au zis Fürstenthal2.
Chiar și împăratul Joseph al II-lea împreună cu suita sa,
vizitând noua provincie a imperiului, Bucovina, în vara anului
1783, a fost profund impresionat de frumusețea acestei văi, de
aerul ozonat din pădurile de brad și molid, iar medicul din suita sa
1 ȘMID, Ioan. Două secole de istorie a Parohiei Romano-Catolice din

Rădăuți, ed. Hoffman, Caracal 2013, p. 16
2 Ibidem, p. 16.
7
Ioan Șmid
a propus chiar înființarea unei stațiuni climaterice. Acest lucru nu

s-a mai realizat, dar frumusețea zonei a devenit cunoscută, astfel că
vara veneau oameni din diferite provincii ale imperiului pentru o
cură de aer ozonat3.
Primele 48 de familii boemo-germane de sticlari din
regiunea Prachin (azi, în Cehia) au ajuns în această vale în
primăvara anului 1803, chemați fiind de către maistrul sticlar
Sebastian Schuster, din Rehberg, Bohemia, angajat de către un
antreprenor evreu având numele de Pöllmann, să construiască în
această vale o fabrică de sticlă. Sebastian Schuster a negociat cu
Domeniul Fondului Forestier Bisericesc condițiile în care să poată
fi aduși, atât muncitori sticlari, cât și muncitori forestieri pentru
această nouă fabrică. Astfel, fiecare familie a primit de la stat
materiale de construcţie pentru case şi anexe gospodăreşti şi şase
prăjini de teren, pentru care trebuiau să plătească un impozit fix
anual4. Conform celor relatate de Rebecca Hageman în lucrarea
Fürstenthal, prezentată la simpozionul Bukovinafest, organizat în
anul 2003 în localitatea Ellis din Kansas, de către descendenții
germanilor emigrați din Bucovina, cunoaștem numele primelor
familii de sticlari și de muncitori forestieri: Wenzel Feldigel, Anton
Fuchs, Franz Keller, Franz Weber, Johann Weber, Josef Gaschler,
Matthäus Gaschler și Martin Stoiber, Anton Aschenbrenner, Johann
Augustin, Adam Bähr, Sebastian Baumgartner, George Beitl, Josef
Druck, Martin Eichinger, Franz Geschwendtner, Martin Gnad, Karl
3 PROCOPCIUC Valerian. Sucevița și Voievodeasa, două localități bucovinene

– studiu monografic, Editura Septentrion, Rădăuți, 2009, p. 166.
4 HAGEMAN Rebecca. Fürstenthal, [on-line], www.bukovinasociety.org, 19
septembrie 2003, accesat 23 ianuarie 2011, la URL:
http://www.bukovinasociety.org/hageman-rebecca-bfest-2003-
furstenthal.html.
8
Haiden, Wenzel Hoffmann, Georg Klostermann, Kaspar Kohlruss,

Georg Kuffner, Martin Schulhauser, Andreas Schuster, Franz
Schuster, Johann Schweigel, Peter Wilhelm.
Cele 48 de familii au primit, în afara terenului agricol, 180
de hectare de pădure și 160 de hectare de pă șuni. Pădurea a fost
împărțită în mod egal, fiecare familie primind acte de proprietate
asupra ei5.
Ulterior, în anul 1811, în urma unei dispute avute cu
administraţia districtuală locală Karlsberg (azi, Gura Putnei), mai
multe familii din Karlsberg au decis să se stabilească în
Fürstenthal. Până în anul 1850 comunitatea s-a dezvoltat accentuat
prin venirea de noi imigranţi, ajungându-se la un număr de circa
450 de familii. Lipsa terenului pentru construirea de noi gospodării
a făcut ca familiile germane din această vale să migreze spre
Marginea. De asemenea unele familii s-au stabilit în pădurea
„Hardic” unde era hotarul dintre comunele Fürstenthal și Horodnic.
Până în anul 1889 fabrica de sticlă a constituit motorul
dezvoltării acestei comunități. Pentru fabricarea sticlei era nevoie
de mult lemn, astfel că multe familii trăiau de pe urma activită ții
forestiere. Munca în pădure era grea, bărba ții lipsind săptămâni de
acasă. În lunile de iarnă, când lemnul copacilor are umiditatea
scăzută, forestierii intrau adânc în pădure în căutarea lemnului bun
pentru tâmplărie. Datorită distanței faţă de locuinţele lor, lucrătorii
nu se mai întorceau seara acasă ci dormeau în colibe săpate în
pământ şi acoperite cu draniţă sau scoarţă de copac. Aceste colibe
erau destul de mari, cât să încapă 20 - 30 de oameni, care dormeau
5 WILD Josef. „Die deutsch-böhmische Siedlung Fürstenthal”, În Fürstenthal:

eine deutsch-böhmische Gemeinde in der Bukowina, Josef Wild (ed), Ed.
Landsmannschaft der Buchenlanddeutschen, München 1981, p.12.
9
Ioan Șmid
îmbrăcaţi, cu picioarele spre mijlocul colibei unde ardea focul toată

noaptea, păzit pe rând de câte un muncitor 6.
Rebeca Hageman descrie, în referatul men ționat, modul
cum se lucra la pădure. Pe baza unei linii imaginare copacii ale și
pentru tăiere se crestau la rădăcină, începându-se din vale și
continuându-se până în vârful muntelui. După aceea era doborât
ultimul copac, aflat în vârful muntelui, iar acesta în cădere dobora
copacul crestat la rădăcină aflat mai jos de el și a șa mai departe. Se
aplica legea dominoului. După ce toți copacii pregătiți erau
doborâți, se legau trei, patru bușteni cu două funii groase pentru a
face un corp comun, iar sub ei se introduceau scânduri care aveau
rolul de a ajuta la deplasarea buștenilor până la vale. Iarna, aceste
scânduri se comportau ca niște sănii uria șe. După ce era pregătit
totul pentru deplasarea buștenilor, se făcea o cărare prin pădure
până la vale, apoi aceste sănii mari și grele erau împinse să alunece
la vale. Când nu era zăpadă se puneau butuci rotunzi din loc în loc
astfel încât sania să alunece la vale. Uneori muncitorii trebuiau să
facă mici podețe peste viroage pe care să treacă încărcătura. Munca
era grea și deseori se produceau accidente în care muncitorii, fie î și
pierdeau viața, fie rămâneau invalizi. La aceasta se mai adăugau
perioade ale unor epidemii (ca aceea de holeră, din anul 1866, când
a murit o șesime din populația comunei) sau chiar ani de foamete
(1848-1849, când a fost desființată iobăgia în Bucovina, iar țăranii
proaspăt eliberați au refuzat să mai lucreze moșiile).
După cum îmi povestea Rudich Gaschler, născut în anul
1925 la Fürstenthal, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, comunitatea
locală organizase și crease un fond, tip „Raiffeisen”, de ajutorare al
agricultorilor, muncitorilor forestieri, în general al tuturor familiilor
6 CREŢAN Ileana, Putna de altădată, Ed. Simetria, Bucureşti, 2000, p.32
10
lovite crunt de nevoi, administrat de Biserică, similar celui creat în

Austria de către Friedrich Wilhelm Raiffeisen (1818-1888).
Conform pr. Norbert Gaschler, cel care a introdus acest sistem de
ajutor în comună a fost parohul Anton Czwaczka, el fiind chiar
primul administrator al fondului. Comuna Fürstenthal era prima
localitate rurală din Bucovina în care era organizat acest fond tip
„Raiffeisen”. Sursele de finanțare o reprezentau dona țiile lunare ale
celor mai înstăriți7.
Și femeile cărora le mureau soții în accidente de muncă sau
răpuși de boli primeau un ajutor bănesc pentru cre șterea copiilor.
Acest sistem de ajutor s-a dezvoltat de-a lungul anilor,
devenind asociație de sine stătătoare, în anul 1935 având 400 de
membri. Pentru că bărbații care lucrau la pădure lipseau mult timp
de acasă, a fost necesar ca femeile să se ocupe de func ționarea
acestui sistem de ajutor. Referindu-se la acest aspect, Franz
Wiszniowski le menționează pe soția fostului secretar al comunei,
Albertina Malek, care era președinta asocia ției și pe Barbara
Straub, care era vicepreședinte. Asociația, pe lângă acordarea de
ajutoare bănești pentru cei care sufereau accidente devenind
invalizi, se ocupa de ajutorarea familiilor sărace, de ajutorarea
văduvelor, dar și de despăgubiri a proprietarilor în cazul în care le
mureau vitele din cauza unor boli. Pentru sus ținerea întregii
activități a fost instituită o zeciuială asupra veniturilor tuturor
membrilor. Această zeciuială era colectată lună de lună de șapte
casieri8. Într-un raport asupra activității asocia ției întocmit de
7 GASCHLER Norbert. „Schule, Kirche und Priester in Fürstenthal”, În

Fürstenthal: eine deutsch-böhmische Gemeinde in der Bukowina, Josef Wild
(ed), Ed. Landsmannschaft der Buchenlanddeutschen, München 1981, p. 20.
8 WISZNIOWSKI Franz, „Die Entstehung der deutsch-böhmischen Siedlung
Fürstenthal”, În Fürstenthal: eine deutsch-böhmische Gemeinde in der
11
Ioan Șmid
Michel Straub și publicat în revista Katholischen Kirchenwacht nr.

18 din 1938, se afirmă că datorită acestui sistem de într-ajutorare în
caz de nevoie, gospodarii din comuna Fürstenthal nu mai erau puși
în situația de a vinde pământul sau animalele din ogradă pentru a- și
acoperi necazul9.
În anul 1889 fabrica de sticlă a ars din temelii și nu a mai
fost reconstruită vreodată. O parte din cei răma și fără un loc de
muncă s-au angajat la fabrica de cherestea a baronului Popper din
Viena, iar cea mai mare parte au rămas să lucreze în domeniul
forestier.
În ciuda vieții grele pe care au dus-o, numărul locuitorilor
germani din Fürstenthal a fost într-o continuă creștere, numărul
nașterilor îl depășea pe cel al deceselor de trei ori. În spa țiul
bucovinean era comuna cu familiile cu cei mai mul ți copii. Familii
cu opt copii era ceva obișnuit la Fürstenthal, conform celor
afirmate de Rebeca Hageman10. Dacă inițial erau 48 de familii cu
mai puțin de 200 de suflete (1803), în anul plecării germanilor
(1940) comuna avea 2400 de locuitori 11. Conform recensământului
oficial din anul 1930, în comuna Voievodeasa numărul de locuitori
se ridica la cifra de 1908, din care, 1823 erau germani, 66 erau
evrei, 13 erau români, 4 erau poloni și 2 ruteni 12.
Conform celor povestite de Rudich Gaschler, în afara
sistemului de ajutor în caz de nevoi, în comună se împământenise
Bukowina, Josef Wild (ed), Ed. Landsmannschaft der Buchenlanddeutschen,

München 1981, p.18.
9 Ibidem, p.18.
10 HAGEMAN Rebecca. l.c.
11 WILD Josef, l.c., p. 12.
12 Recensământul general al populației României din 29 decemvrie 1930, Vol. II,
Monitorul Oficial, Imprimeria Națională 1938, București 1938, pag. 356-359.
12
și obiceiul ajutorării tinerilor care doreau să- și întemeieze o

familie. În acest caz, după ce tinerii își anun țau inten ția de a se
căsători, secretarul comunei organiza o clacă printre pădurari
pentru procurarea de material lemnos necesar construirii casei,
tâmplarii din sat făceau mobilierul strict necesar, iar ceilal ți
gospodari din sat aduceau, cei mai săraci găini sau ra țe, iar cei mai
înstăriți puneau mână de la mână și cumpărau vacă, cal și căru ță.
Bineînțeles că tot satul era invitat la nuntă, care ținea între trei și
cinci zile. Era ca un fel de lege, fapt confirmat și de Rebeca
Hageman13.
Un alt aspect interesant al vieții sociale din comună îl
reprezenta modul cum se desfășurau alegerile pentru func ția de
primar al comunei. Conform celor relatate de Josef Wild, cei care
doreau să fie aleși erau trecuți pe o listă, iar în ziua stabilită pentru
alegeri, candidații se adunau în fața primăriei fiind a șeza ți pe o
bancă. Gospodarii din comună treceau prin fa ța lor și rosteau
frazele: „Tu nu ești bun de nimic!” sau „Tu ești bun!”. Cel care
aduna cele mai multe laude era ales să conducă treburile ob știi.
Primul primar a fost ales Karl Stadler. Acesta a îndeplinit această
funcție până în anul 1859. Urmașul acestuia, Johann Baumgartner,
a îndeplinit această funcție până în anul 1888. Până la unirea
Bucovinei cu Regatul României, primar a fost un nepot al lui Karl
Stadler, Ferdinand Stadler. Până la plecarea germanilor au mai fost
încă șase primari14.
După cum am mai scris, primii colonişti au primit din
partea administrației materiale de construcţie pentru case şi anexe
gospodărești şi șase prăjini de teren pe care au trebuit să-l
13 HAGEMAN Rebecca. l.c., p.12.

14 WILD, Josef. l.c., p.12.
13
Ioan Șmid
Model de gospodărie boemo-germană din Fürstenthal.

Sursa: Wild Josef - Fürstenthal: eine deutsch-böhmische Gemeinde in der
Bukowina.
desțelenească. Josef Wild descrie primele gospodării germane,

care, în ciuda faptului că familiile erau foarte numeroase, erau
mici, fiind compuse dintr-o bucătărie şi o cameră, despăr țite de un
hol. Camera era şi dormitor şi sufragerie. În bucătărie era un cuptor
cu plită la care se gătea mâncare. Lângă casă, lipit de zidul exterior,
era un alt cuptor din cărămidă, mult mai mare, în care se cocea,
săptămânal, pâine. Sub același acoperi ș, în continuarea casei, era
grajdul pentru animale şi şura, astfel că iarna sau când era vreme
rea, gospodarii nu trebuiau să meargă în grajd prin zăpadă sau
ploaie. Exista, de asemenea, un loc în podul caselor în care erau
păstrate proviziile de cereale 15. După Primul Război Mondial
vechile case au început să fie dărâmate, locul lor fiind luat de case
mult mai mari, unele fiind din cărămidă.
În primii ani de existență ai coloniei, ocupa ția de bază a
locuitorilor era aceea de sticlari. Strâns legat de aceasta a apărut și
aceea de muncitori de pădure și de producători de „potasă”, absolut
necesară fabricării sticlei. După ce fabrica de sticlă a fost distrusă
15 Ibidem, p.12.
14
de un incendiu, ocupația de bază a devenit aceea de muncitori de

pădure și de agricultori. Unii și-au găsit de lucru la fabrica de
cherestea din Sucevița aflată în proprietatea baronului von Popper
din Viena.
Aproape întreaga activitate economică și de comer ț, atât
cel cu material lemnos, cât și cel alimentar și industrial era în
mâinile celor câteva familii de evrei. Din cele câteva situa ții
statistice, prezentate de Valerian Procopciuc în cartea Sucevița și
Voievodeasa, două localități bucovinene, reiese faptul că niciun
evreu din Voievodeasa nu figura ca meseria ș, toți fiind comercian ți
și proprietari de gatere, cârciumi, măcelării și mici prăvălii cu de
toate. Evreul Hersch Adelstein era mare proprietar de fabrică de
cherestea dotată cu un ferăstrău de apă și un ferăstrău ac ționat cu
abur. Un alt proprietar de gatere cu trei circulare era evreul Max
Anhauch. Adelstein Moses Ber era proprietar de cârciumă. Din
statisticile pentru anul 1923, prezentate de Valerian Procopciuc,
reiese faptul că în comună își desfășurau activitatea 18 negustori
evrei și 17 meșteșugari (tâmplari, fierari, rotari, cizmari, croitori,
morari și măcelari).
Unica moară comunală era a neamțului Michael Straub,
care a avut-o în proprietate până la repatrierea sa din anul 1940 16.
Frații Franz și Ferdinand Gaschler erau cunoscuți ca fierari foarte
pricepuți, iar Johann Gaschler era proprietarul unui abator.
Legat de măcelării, Rudich Gaschler îmi spunea că, la
vremea aceea, măcelăria, de regulă, era amplasată lângă o apă
curgătoare. Când se tăiau animalele, sângele se scurgea direct în
pârâu. Tot cu apa de la pârâu se spălau și măruntaiele. Folosindu-se
apa pârâului la spălat, acest lucru atrăgea pe știi (boi șteanul mai
16 PROCOPCIUC Valerian. o.c., p. 179-180.
15
Ioan Șmid
ales) care găseau de mâncare în apă.

În ceea ce privește sacrificarea animalelor, Elvira Felicia
Montalion, născută Lăzărean, catolică din această comunitate,
descendentă, pe linie maternă, din familia Johann Gaschler,
proprietar al unui abator din această comună, mi-a relatat un fapt
interesant:
„Dacă venea cineva cu vreun vițel pentru tăiere, iar acel
vițel se punea cu picioarele din față în genunchi, pentru ei era un
semn de care se temeau. Această manifestare a animalului o
interpretau ca o rugă a acestuia să-i fie cruțată viața. Renun țau la
sacrificare spunându-i proprietarului să-și ia vițelul acasă pentru
că ei nu-l taie”.
Fiind o așezare plină de copii, chiar din primii ani de
existență a coloniei s-a pus problema educa ției tinerei genera ții.
Conform relatărilor părintelui Norbert Gaschler, născut în anul
1915 la Frătăuții-Vechi, care activase,
până la repatrierea sa din 1940, ca
preot vicar în Parohia Romano-
Catolică din Rădăuți, primele clase
primare au fost organizate încă din
anul 1813, într-o casă particulară,
după toate probabilitățile. Referindu-
se la problema instruirii copiilor,
părintele spune că în anul 1960,
profesorul Erich Prokopowitsch a
descoperit în Arhivele din Viena cel
mai vechi document ce face referință
la școala din Fürstenthal. În acel Pr. Norbert Gaschler
Sursa: arhiva Lucian Geier
document, pe care părintele l-a văzut,
16
scrie că în Fürstenthal exista o școală „Trivialschule” dar nu era

niciun învățător. Aceasta se datora faptului că autorităților nu le era
clar dacă pentru această colonie pur germană, învățătorul ar trebui
să cunoască și limba moldovenească, așa cum era dispozi ția
Comisiei de Studii (Studienkommission). După ani de negocieri s-a
stabilit să se aducă un învățător din Transilvania care cuno ștea
limba română. În anul 1817 s-a renunțat la ideea aducerii unui
învățător din Transilvania, întrucât colonia era formată numai din
cunoscători de limba germană. A fost numit învățător Karl
Neumann17.
Conform explicației date de pr. Norbert Gaschler, școlile
„Trivialschule” erau acele școli elementare în care religia era
singura materie predată, cu ajutorul căreia se învă ța cititul și
scrisul. Pe lângă arta cititului și al scrisului se mai învă țau și
elemente de aritmetică18.
În același document se mai afirmă că până în anul 1886
sistemul școlar din Fürstenthal funcționa ca școală elementară –
„Trivialschule”, iar din acest an până în anul 1896 func ționa ca
școală elementară de o clasă. Școală elementară de o clasă (sau mai
multe), presupune deja un nivel superior școlilor elementare
(Trivialschule), în care se învățau și alte materii (aritmetica,
geografia, istoria, etc). Din anul 1897 func ționa ca școală
elementară de trei clase, iar din anul 1904 ca școală elementară de
patru clase. În anul 1894, se pare, a fost construită actuala clădire a
școlii. Am folosit expresia „se pare”, întrucât, în jurul datei
construirii actualei clădiri a școlii, mai multe surse consultate dau
ani diferiți. Josef Wild menționează ca dată anul 1908,
17 GASCHLER Norbert. o.c., p. 20.

18 Ibidem.
17
Ioan Șmid
Schematismus Der Griechische-Orientalischen Bukowiner

Diocesse für das Jahr 1904, editat la Cernăuți, menționează ca an
al zidirii școlii anul 1894, iar Hauptbericht und Statistik über das
Harzogthum Bukowina für die Periode vom Jahre 1862-1871,
editat la Lemberg în anul 1872, menționează anul zidirii 1864.
Școala Gimnazială din Voievodeasa.

Sursa foto: colecția autorului.
Valerian Procopciuc notează că anul 1894 a fost stabilit, de

comun acord între conducerea școlii din anul 1994 și conducerea
administrativă a comunei Sucevița, ca fiind cel real. În baza acestui
acord, în anul 1994, a fost sărbătorit centenarul școlii 19. După
căderea comunismului au mai fost construite încă două corpuri de
clădire, pentru clasele V – VIII în 1991 și pentru clasele primare în
anul 2009, în urma unui proiect derulat prin Banca Mondială.
19 PROCOPCIUC Valerian. o. c., p. 207.
18
Germanii sunt un popor, care, în afară de muncă, știe să se

distreze. Fiind o așezare oarecum izolată de influen țele exterioare,
locuitorii și-au păstrat obiceiurile străvechi, aduse din Bohemia lor
natală. În spirit, credință, tradiții și valoare au rămas acela și popor
de oameni ai pădurilor din Bohemia dragă lor, pe care au trebuit s-
o părăsească din cauza sărăciei. Pentru ei munca nu reprezenta un
scop în sine, ci un mijloc de asigurare a securită ții și al confortului
vieții de zi cu zi. Muzica, dansul și berea reprezentau esen ța
vieții20. Sărbătorile religioase au reprezentat întotdeauna un motiv
de a organiza baluri. Nunțile, care țineau până la cinci zile și la care
participa tot satul, erau, de asemenea, un prilej de distrac ție.
Pompierii de la Detașamentul de pompieri voluntari erau și
membrii fanfarei locale, nelipsită de la nun ți, botezuri sau de la
balurile (Fasching) organizate înainte de Postul Crăciunului și de
Postul Mare. În repertoriul actual al corului Liedertafel al Uniunii
Germanilor Bucovineni din Rădăuți sunt cântece ce au ca temă
pădurea cu frumusețile sale. De asemenea, pentru mul ți germani
era o cinste să cânte în corul bisericii. Pr. Josef Ettmayr, fiind un
talentat muzician, în perioadele în care lucrase în această parohie,
alcătuise un cor bisericesc deosebit, care era capabil de a cânta
mise liturgice cu ocazia marilor sărbători.
Începând din anul 1889 în comună ia ființă un cabinet de
lectură - Leseverein care avea la început 138 de membri 21. Ulterior,
la îndemnul parohului Anton Czwaczka, tineretul înfiin țează
Societatea tineretului catolic german, care, în anul 1913, împreună
cu organizațiile similare de tineret din celelalte localită ți cu
20 HAGEMAN Rebecca. o. c., p.14.

21 Arhivele Statului Suceava, Fond Prefectura Județului Rădăuți, dosar nr
40/1923, f.65.
19
Ioan Șmid
populație germană au constituit, la Rădăuți, Uniunea tineretului

catolic german din Bucovina – Landesverband der kath. deutschen
Jugend22.
Comunitatea germană era unită, existând aici chiar un
obicei ca bărbații să-și facă prieteni de-o viață. Era vorba de un fel
de frății, numite „Brüderschaft” în germană, încheiate între 2 sau 3
bărbați. Odată încheiată această frăție așteptările erau mari.
Partenerii trebuiau să se ajute în situațiile grele 23.
În privința moralității, membrii comunității erau judecați
după normele etice comunitare, puternic înrădăcinate în con știin ța
germanilor din Bohemia. Rudich Gaschler îmi spunea că până la
unirea Bucovinei cu România în comună nu exista post de poli țist
sau de jandarm. Nu era necesar. Totuși, uneori, se iscau certuri.
Conform relatărilor, lângă primărie era amenajat un fel de arest
unde erau aduși cei care aveau ceva de împăr țit și lăsa ți până
dimineața. Dimineața, dacă peste noapte se împăcau, erau elibera ți.
Dacă nu, atunci se forma o comisie din cei mai respecta ți
gospodari, care trebuiau să judece și să afle la cine stătea dreptatea.
Pe vremea aceea nu era notar. Ceea ce hotăra acea comisie era scris
pe o hârtie și era lege pentru amândoi. Dacă era un caz mai greu,
mai complicat, se apela la Judecătoria de la Rădăuți sau la cea de la
Cernăuți.
După unirea Bucovinei cu regatul României comuna
Fürstenthal și-a schimbat numele oficial în Voievodeasa. Totuși
mulți ani, chiar până la plecarea germanilor, în anul 1940, atât
localnicii, cât și cei din satele vecine foloseau vechiul nume.
22 WISZNIOWSKI Franz, Radautz, die deutscheste Stadt des Buchenlandes,

[s.n.], Waiblingen, 1966, p. 263.
23 HAGEMAN Rebecca. o. c.,p.14.
20
De-a lungul existenţei sale, comunitatea din Fürstenthal a

fost vizitată de mai multe ori de împăraţii imperiului, iar după
unirea cu Regatul României de către regii României.
În luna august 1817, împăratul Francisk I şi soţia sa,
Carolina Augusta, au efectuat o vizită în Bucovina, oprindu-se la
Rădăuţi unde era şi o herghelie de cai. În ziua de 9 august a vizitat
şi comuna Fürstenthal24.
În anul 1851, în perioada 24-26 octombrie, împăratul Franz
Joseph I, împreună cu suita a participat la partidele de vânătoare,
organizate în pădurile Voievodesei de contele Hardegg, general de
cavalerie şi inspector la Herghelia Rădăuţi. Ziarele vremii notau
bucuria ţăranilor care alegau de prin toate părţile ca să-l salute cu
tot entuziasmul pe Majestatea Sa, cum se ridicau arcuri de triumf la
intrarea în localităţile aflate în drumul călătoriei. Franz
Wiszniowski, în cartea sa Radautz, die deutscheste Stadt des
Buchenlandes – Rădăuţi, cel mai german oraş din Bucovina, redă
fragmente, dintr-un articol publicat în ziarul Wiener Zeitung din
data de 4 noiembrie 1851, despre acest eveniment deosebit pentru
întreaga Bucovină:
„În zilele de 24, 25 şi 26 octombrie s-au organizat
vânători magnifice în pădurile din Valea Voievodesei. Nobilimea
locală, cât şi clerul erau întotdeauna invitați la masă. Seara,
Majestatea Sa se dedica chestiunilor de serviciu. Acorda audien țe
sub cerul liber, entuziasmându-i pe toţi prin blânde țea cu care se
adresa țăranilor, cărora le îngăduia să se apropie mult de el. Cât
timp a participat la partidele de vânătoare, Majestatea Sa a locuit
în casa comandantului hergheliei din Rădăuţi. Seara erau
organizate spectacole de dansuri şi cântece cu acompaniament
24 WISZNIOWSKI Franz, o. c. p. 19.
21
Ioan Șmid
instrumental al diferitelor naționalități din Bucovina, pe care

Majestatea Sa a binevoit să-i aprecieze foarte mult”25.
Acelaşi împărat a mai participat la o altă partidă de
vânătoare în pădurile Voievodesei în perioada 1-3 iulie 1855 26.
La 9 iulie 1887 comunitatea din
Fürstenthal a fost vizitată de prinţul
moştenitor al coroanei austro-ungare,
arhiducele Rudolf de Habsburg, în
drumul său spre Mănăstirea Suceviţa.
În cinstea trecerii sale, locuitorii din
această comună au ridicat un obelisc
din piatră al cărui vârf se încheia printr-
o coroană împărătească, dispărută fiind
în zilele noastre. Revista Politică,
revistă ce apărea la Suceava, nota, la un
an după vizita arhiducelui, referindu-se
la ridicarea pe cheltuiala sticlarilor din
Fürstenthal a unei coloane din piatră,
următoarele: „În aducere aminte de
presenţa Alteţei Sale, principele de
coroană Rudolf, în Bucovina, fu ridicat
un monument în Voievodeasa, lângă
sfânta mănăstire Suceviţa”27.
După unirea Bucovinei cu
România, prin Fürstenthal (acum numit Obeliscul lui Rudolf
Sursa: arhiva autorului
oficial Voievodeasa) au trecut, la data
25 Ibidem, p. 28.
26 Ibidem, p. 32.
27 COSOVAN Tiberiu, „Obeliscul lui Rudolf de Habsburg”, În „Monitorul de
Suceava”, Anul XV, Nr. 166, 17 iulie 2010.
22
de 19 mai 1920, în drum spre Mănăstirea Suceviţa, regele

Ferdinand împreună cu regina Maria28.
Toată această viaţă liniştită avea să fie spulberată curând.
În anul 1933, în Germania ajunge la putere Adolf Hitler, care dorea
crearea unei Germanii Mari, în care să fie adunate toate
comunităţile germane izolate (Volksdeutsche) care trăiau în diferite
ţări europene: Uniunea Sovietică, România, Letonia, Lituania,
Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria şi Italia29. Pentru realizarea acestui
obiectiv a încheiat convenţii cu statele pe teritoriul cărora se găseau
minorităţi germane izolate.
După semnarea la 22 octombrie 1940 a convenţiei româno-
germană privitoare la repatrierea populaţiei de origine germană din
Bucovina de Sud şi Dobrogea, la Bucureşti a fost înfiinţat Biroul
de Repatriere - Deutsche Abwicklungsstelle – DAS, cu sarcina de a
organiza repatrierea familiilor germane din Bucovina, Dobrogea și
Basarabia. Această operaţiune, numită „Heim ins Reich!” (Înapoi
în Imperiu!), a fost coordonată de VoMi (Hauptamt Volksdeutsche
Mittelstelle – Oficiul de regrupare a etnicilor germani din
străinătate), inițiată fiind de către autorită țile hitleriste la dorin ța lui
Hitler, după cum afirmam ceva mai devreme.
În lunile premergătoare repatrierii în multe familii s-au
iscat frământări. Părinţii nu doreau să-şi lase averea şi să plece în
necunoscut, tinerii în schimb, doreau să plece sperând la o via ță
mai bună. Peste toate însă domnea multă tristeţe. Până la sosirea
comisiei de repatriere, mulţi germani nu credeau în posibilitatea
strămutării lor.
La începutul lunii noiembrie au fost înființate în jude țul
28 WISZNIOWSKI Franz, o. c. p. 45.

29 ȘMID Ioan, o. c., p. 78.
23
Ioan Șmid
Rădăuți șapte centre de repatriere. Indicativul centrelor (19 la

număr) din întreaga Bucovină de Sud era Sbu (de la
Südbukowina). La Fürstenthal a fost înființat Centrul nr. 5, care a
început imediat să-i înregistreze pe solicitanți. Se făcea o verificare
sumară a apartenenţei la etnia germană a solicitantului şi i se
elibera biletul de repatriere. Verificarea se făcea după registrele de
naşteri, botez, căsătorie şi decese ale parohiei. Imediat ce primeau
biletul de repatriere, cei în cauză trebuiau să-şi facă bagajele și să
vină la Rădăuți pentru îmbarcare în trenurile speciale.
Pentru Fürstenthal au fost rezervate cinci trenuri, care au
plecat la următoarele date: 22, 24, 26, 29 noiembrie și 2 decembrie
1940. Destinația acestor trenuri era
regiunea Schwaben. Conform
registrelor întocmite de Oficiul de
regrupare a etnicilor germani din
străinătate – VoMi, din Fürstenthal
au plecat 2530 de etnici germani.
La acest număr se mai adaugă 265
de etnici din Marginea și 59 din
Sucevița30.
Despre momentele acelea
de despărțire de locurile natale,
dureroase pentru cei mai în vârstă,
Elvira Felicia Montalion îmi po-
vestea că, la plecare, bunicul a luat Johann Gaschler, bunicul Elvirei
crucea din capelă. Trebuie să men- Montalion, proprietarul abatorului.
ționez faptul că bunicul, Johann Sursa: colecția familiei Montalion.
30 KOSIUL Willi, Die Bukowina und ihre Buchenlanddeutschen, Vol. II, Ed.
Reimo Verlag, Oberding, 2011, pp. 410-412.
24
Gaschler, a fost căsătorit cu Paulina și au avut 13 copii. Mama

Elvirei Montalion, Ana, era cea mai mică.
„La gară, la Rădăuți, bu-
nicul de plâns nu mai putea vor-
bi. Îi părea rău că pleacă din
Fürstenthal și că o lasă pe mama
aici. Mama era cea mai mică și
la 16 ani se căsătorise cu un ro-
mân, Bîșca Vasile, care era șef de
district. A fost o căsătorie din
dragoste.
Cum spuneam, la gară,
bunicul scoase din geamantan a-
ceastă cruce și o dă mamei ca să
o păstreze ca amintire că, pe a-
ceste locuri au trăit cândva nem-
ții. Mama a ascuns-o în pod ca să
nu o găsească rușii când au venit
Crucea din fosta capelă din
în sat”. Fürstenthal.
În zilele noastre, această Sursa foto: colecția autorului.
cruce a fost donată comunității de
către familia Montalion. Recondiționată la ideea și sub coordona -
rea părintelui dr. Eduard Ferenț, această cruce se păstrează în Ca-
pela Învierii.
Odată ajunşi în Germania, repatriații au fost aduna ți în la -
găre de refugiaţi unde au stat o perioadă de câ țiva ani. Aceste lagă -
re erau organizate în hale vechi şi mari, mănăstiri, cantine, interna-
te, iar condițiile nu erau prea bune. Unii dintre acești refugia ți au
ajuns să regrete faptul că au plecat și au lăsat gospodării frumoase
25
Ioan Șmid
aici în Bucovina.
În perioada cât au stat în lagăre au fost clasificaţi, în
funcţie de puritatea originii germane şi loialitate politică, în două
categorii: categoria A – nesiguri (necorespunzători) și categoria O
– siguri. În funcţie de aceasta, cei din categoria O erau repartizaţi
în localitățile aflate pe teritoriile Poloniei ocupate), iar cei din cate -
goria A în Vest (Altreich)31.
Celor repartizați în regiunile poloneze nu li se îngâduia să
participe la sfintele Liturghii duminicale în bisericile în care
celebrau preoți polonezi. În Polonia ocupată, în anumite locuri
publice erau afișe în care se spunea că acest loc este numai pentru
germani sau numai pentru polonezi.
După încheierea operațiunii „Heim ins Reich!”, în parohia
Fürstenthal au mai rămas 7 familii la centru, 13 familii la Sucevi ța
și 3 familii la Marginea32.
Odată cu plecarea germanilor, aș putea spune că în
totalitatea lor, Fürstenthal a încetat să mai existe după 138 de ani
de la fondarea sa. Chiar dacă oficial, după unirea Bucovinei cu
Regatul României, localitatea avea deja un alt nume, cel de
Voievodeasa, în popor s-a folosit în continuare vechea denumire.
După anul 1940 urmează o nouă recolonizare a locului, de
această dată cu populație românească venită în special din Sucevi ța
și Marginea. Această ocupare, dar și distrugere în acela și timp, a
fostelor proprietăți germane s-a făcut în multe cazuri în mod
31 GASCHLER, Norbert, „Die Umsiedlung der Buchenlanddeutschen im

Spätherbst 1940 und ihre Folgen für die Katholiken und ihre Priester aus
Bessarabien, der Bukowina und der Dobrudscha”. În „Analele Bucovinei”,
anul XVII, nr. 1, Ed. Academiei Române, Bucureşti. 2010, p. 340.
32 Arhiva Parohiei Romano-Catolice din Rădăuți, Adresa către Episcopia Iași,
nr. 46/14.01.1941.
26
nelegal și prin forță. O imagine a acestor fapte este prezentată de

Sabin Manuilă în şedinţa Consiliului de Miniştri ai României din
10 octombrie 1944:
„Aceste proprietăți au fost dintre cele mai frumoase şi au
fost complet distruse. Imediat se reped cei din satele din
împrejurimi şi devastează nu numai averea mobilă dar chiar şi
averea imobilă, scot uşile, ferestrele şi iau tot ce poate fi demontat.
Aceasta constituie nu numai o pagubă dar face o impresie
detestabilă şi aruncă o umbră foarte rea asupra capacităţii de
administrare a organelor statului român”33.
La data de 1 aprilie 1942, comuna Voievodeasa este
transformată în sat și intră în componența comunei Sucevița.
De abia după terminarea războiului, în anul 1945, este
oficializată șederea noilor familii în fostele gospodării germane sub
formă de despăgubire și împroprietărire a familiilor a căror case au
fost distruse de război.
Conform datelor Direcției Județene a Arhivelor Statului,
fond Prefectura judeţului Rădăuţi, în anul 1946 au intrat în
proprietatea statului 333 imobile și bunuri care aparținuseră
germanilor repatriați din Voievodeasa și Sucevi ța 34. De asemenea,
în proprietatea Statului intră clădirile şcolii, primăriei, a societăţii
germane Leseverein, moara şi abatorul.
În anul 1944, odată cu eliberarea Poloniei, to ți germanii
care au primit domiciliul pe teritoriul Poloniei ocupat de germani
au fost obligați de noile autorități poloneze și de sovietici să se
întoarcă în regiunile natale. Mai mult, în urma Conferinţei de la
33 BANU Florian, Activitatea Casei de Administrare şi Supraveghere a

Bunurilor Inamice (1945 - 947), în “Xenopoliana”, VII, 1- 2/1999, p. 48.
34 HRENCIUC Daniel, Între destin şi istorie: Germanii în Bucovina (1918-
2012), Editura Argonaut, Cluj Napoca, 2013, p.265.
27
Ioan Șmid
Postdam din 1945, au fost hotărâte expulzările în masă ale

germanilor bucovineni colonizaţi de regimul hitlerist pe teritoriile
poloneze sau cehoslovace. A urmat o perioadă de grele încercări
pentru aceste familii. Mulți germani s-au prăpădit în acest nou
refugiu, împușcați fiind de soldații ruși sau omorâ ți de polonezii
care se reîntorceau din pribegie. Supravie țuitorii, în majoritatea lor,
au ajuns în regiunile Salzgitter, Hanovra și Bavaria. Doar câteva
familii sau reîntors în Bucovina. Conform Arhivelor Statului din
Suceava, Fond Primăria Sucevița, Dosar nr. 19/1945, ar fi vorba de
cinci familii. Pentru ei a urmat o perioadă extrem de grea. Nu mai
aveau cetăţenie română şi nu mai posedau proprietăţile, care le-au
fost preluate de statul român în baza acordului de repatriere din
1940. Considerați fiind ca reprezentații unui popor învins, prin legi
potrivnice lor, pierd toate drepturile cetăţeneşti. Reforma agrară din
1945 prin care li se iau toate proprietăţile agricole deţinute îi
sărăcește cumplit. Dureros este că în acea perioadă ei erau
consideraţi cetăţeni străini, toleraţi pe teritoriul României. Erau
unii lideri comuniști, care, în anul 1946, propuneau chiar
expulzarea totală a minorităţii germane din România.
După semnarea la Moscova, la 12 septembrie 1944, a
Convenției de Armistițiu, sovieticii au solicitat guvernului român
lista cetățenilor de etnie germană, care urmau a fi deporta ți în
URSS, „pentru a ajuta la efortul de reconstrucție ”. Ordinul de
deportare avea în vedere toți bărbații cu vârstele cuprinse între 17
și 45 de ani și toate femeile cu vârste între 18 și 30 de ani. Erau
excluse numai femeile gravide, cele cu copii de sub un an și
persoanele inapte de muncă35.
35 RUSNAC Mircea. Deportarea germanilor în Uniunea Sovietică (1945) [on-

line], http://istoriabanatului.wordpress.com, 17 iunie 2009, accesat 30
28
Elvira Felicia Montalion îmi povestea că mama ei a trăia

momente de groază când soldații ruși descindeau în gospodăriile
oamenilor în căutarea etnicilor germani care se sustrăgeau de la
deportare. Aceeaşi groază a trăit-o şi când satul a fost evacuat la
Vârfu Câmpului, judeţul Botoşani. Iată ce spune:
„Primul soț al mamei a mu -
rit de comoție, dar nu mai știu anul,
iar mama a rămas văduvă. A urmat
evacuarea la Vârfu Câmpului. În
primăvară se întâmpla aceasta.
Mama îmi povestea că dormeau într-
o şură la cineva, pe nişte scânduri.
Din cauza frigului mama s-a îmbol-
năvit de TBC.
Mama îmi povestea că în pe-
rioada refugiului deseori veneau sol-
daţii ruşi în căutare de femei şi de
Ana Lăzărean, fiica lui Johann
germani care se sustrăgeau deportă- și a Paulinei Gaschler. Mama
rii în Siberia. Mama fiind tânără, cu doamnei Elvira Montalion.
Sursa foto: colecția familiei
păr creţ şi ochi albastri trebuia, de Montalion.
fiecare dată, să găsească o modali-
tate de a se ascunde. Odată a rugat nişte femei din sat să-i dea
haine ţărăneşti şi o broboadă mare cu care şi-a învelit capul ca să
se creadă că este o ţărancă oarecare. Cei cu care era împreună
ştiau că ea, când se trezea din somn, vorbea nemţeşte, sau se ruga
nemţeşte. Şi atunci o preveneau din timp, sau o ascundeau dacă
octombrie 2010, la URL:

http://istoriabanatului.wordpress.com/2009/06/17/mircea-rusnac-deportarea-
germanilor-in-uniunea-sovietica-1945-cu-referire-speciala-la-banat.
29
Ioan Șmid
vedeau soldaţi prin preajmă. Perioada războiului a fost foarte

grea și stresantă pentru ea. De multe ori, chiar când locuia în casa
părintească, trebuia să se ascundă în bufetul din bucătărie, «cre-
denț» cum i se mai spune aici prin sat, în spatele oalelor. Ea fiind
mică de statură încăpea”. Doamna Elvira mi-a arătat acel bufet
care este păstrat cu grijă în casa părintească. Mama ei s-a
recăsătorit în anul 1944 cu Lăzărean Ion, care se întorsese de pe
front. Cu acest de al doilea soţ a avut două fete: Elvira şi
Magdalena.
Familia Mircea și Elvira Montalion.

Sursa foto: colecția familiei Montalion.
Mircea Montalion, soțul doamnei Elvira este fiul părintelui

ortodox Octavian Niveld (Nieweld, în limba germană), născut la
Iurcăuți (lângă Cernăuți). În urma ocupării părții de nord a
Bucovinei, familia preotului Niveld se refugiază în Transilvania
lucrând în mai multe parohii ortodoxe. Nu a reușit să se acomodeze
30
cu viața de aici, suferind mult din pricina relațiilor reci pe care le-a
avut cu populația maghiară. După cum îmi povestea fiul părintelui,
circula printre maghiari un fel de listă cu românii care ar fi trebuit,
la o adică, lichidați. Conștient fiind de faptul că oricând i se poate
întâmpla ceva, l-a dat pe fiul său, Mircea, spre adop ție, cumnatei
sale Maria Montalion din Turnu Măgurele. Vacanțele, Mircea și le
petrecea la părinții naturali. Începând din anul 1960, părintele
Niveld primește spre pastorație parohia Sucevița. În anul 1964 este
mutat în parohia Bălinești-Rădăuți. În anul 1967 se pensionează și
se mută la București, pentru a fi mai aproape de fiul său, Mircea.
O altă dramă a
fost a familiei Stadler
Mathias și Varvara,
părinții lui Ernst-Adolf,
care, ca și celelalte fa-
milii germane din sat, a
plecat în Germania în
toamna anului 1940. La
scurt timp, Mathias a
fost luat pe front, iar
Varvara l-a născut pe
Ernst-Adolf în lagărul
din Schwangau. În 1945
s-a întors în România
împreună cu mama sa și
fratele mai mare, Al-
Familia Ernst-Adolf și Paraschiva Stadler.
fred. Ajunși în Voievo- Sursa foto: colecția autorului.
deasa și-au găsit casa
distrusă. Mama, crezând
31
Ioan Șmid
că primul ei soț s-a prăpădit pe front s-a recăsătorit cu Baumgart -

ner, bun cunoscător de limbă rusă. Acest fapt i-a ferit de a fi depor-
tați în lagărele din URSS. Abia după mulți ani a aflat că, de fapt,
primul ei soț trăia în Germania. Ernst-Adolf Stadler nu s-a mai în -
tors în Germania. S-a căsătorit cu Paraschiva cu care a avut patru
copii, doi fiind stabiliți în Germania.
Și-a cunoscut tatăl natural de abia în anul 1995, când a că -
lătorit în Germania. În anul 2013, în biserica parohială din Rădău ți,
familia Ernst-Adolf și Paraschiva Stadler a sărbătorit jubileul de
aur de la căsătorie.
În deplasările mele de documentare la Voievodeasa, dese-
ori l-am întâlnit pe Ernst-Adolf făcând curat în biserică și în afara
ei, pregătind-o pentru sfânta Liturghie de duminică. O face cu mul-
tă pasiune și dăruire: „Este ceea ce pot face eu pentru Dumnezeu și
casa sa”, îmi spunea domnia sa privind cu mândrie spre biserică.
Cum afirmam ceva mai devreme, odată cu plecarea
germanilor, aproape în totalitatea lor, Fürstenthal a încetat să mai
existe. Satul, repopulat cu familii românești, a păstrat, pentru un
timp, aerul german datorită caselor tipic germane. În zilele noastre
mai sunt case construite încă dinainte de război, case vechi și
trainice. Din păcate, mica industrie care era aici, reprezentată prin
ateliere de stolerie, fierărie, potcovărie, moară şi abator, a dispărut.
În perioada comunistă nu a mai existat nici un fel de industrie.
Majoritatea sătenilor au lucrat la fabrica de cherestea de la Sucevi ța
sau la fabricile din Rădăuți.
După căderea regimului comunist în decembrie 1989, via ța
economică a localității s-a schimbat. În sat s-au deschis patru
gatere și un complex turistic. Unul dintre aceste gatere (cel de
lângă biserica catolică) aparține familiei Zaremba. Fac aici o mică
32
Gaterul familiei Zaremba.

paranteză: despre familia Ionel și Lenuța Zaremba vom scrie mult

în capitolele ce urmează, întrucât destinele acestei frumoase familii
se împletește strâns cu viața bisericii locale.
Ionel Zaremba s-a născut la Voievodeasa la data de 15 au-
gust 1955, din părinţii Vasile şi Iozefa Zaremba. Tatăl, Vasile, era
de confesiune ortodoxă, născut din părinţii Titus şi Avramia Zarem-
ba. Mama, Iozefa, provine din familia catolică germană Ferdinant
şi Rozalina Gaschler.
Lenuţa Zaremba s-a născut în Marginea la data de 27 fe-
bruarie 1961, din părinţii, de confesiune ortodoxă, Costache şi Ana
Guşu, născută Joltea.
Soţii Ionel şi Lenuţa Zaremba au împreună trei copii:
gemenii Ionel şi Răduţu şi Ferdinant. Ionel este căsătorit cu
Daniela şi au împreună doi copii: Daniel şi Delia-Irina. Răduţu este
33
Ioan Șmid
Ionel Zaremba. Sursa foto: colecția autorului.
Familia Zaremba. Pe ultimul rând avem: Ferdinant și Ionel.

Pe rândul din mijloc avem: Răduțu, Tiberia, Lenuța, Daniela și Ionel.
Copiii: Raul-Ioan, Roxana-Tania, Daniel și Delia-Irina.
34
căsătorit cu Tiberia-Angelica şi au împreună trei copii: Roxana-

Tania, Denisa-Elena şi Raul-Ioan. Ferdinant nu este căsătorit.
Tot familiei Zaremba aparține și Complexul turistic „Voie -
vod”. Acest complex a fost deschis la 25 septembrie 2011 în cadrul
unei ceremonii religioase la care au luat parte: pr. dr. Eduard Fe-
renț, pr. Iosif Păuleț – decan de Suceava, pr. Iosif Răchiteanu – pa -
roh la Rădăuți și pr. Iulian Kropp – paroh la Răducăneni și originar
din Rădăuți.
Complexul turistic are o capacitate de 84 locuri în 36 ca-
mere, sala de fitness, piscină, saună, două săli de conferin ță, loc de
joacă pentru copii, teren de sport, pârtie de schi, sală de agrement
cu patru piste bowling, masă de billiard, masă de tenis, minidarts şi
masă de fotbal.
Complexul turistic „Voievod” din Voievodeasa.

Interesant este mesajul cu care își întâmpină complexul

clienții, mesaj scris pe treptele de la intrare:
35
Ioan Șmid
„Siste, viator et accipe solatium corporis et animi”

„Banul trebuie să circule. Investind în locurile de agrement,
contribuim la refacerea puterilor sleite.”
Complexul turistic „Voievod”. Mesajul de bun venit pentru turi ști.

Complexul turistic „Voievod”. Loc de joacă pentru copii.

Sursă foto: colecția autorului.
36
Moment de la ceremonia de sfințire a Complexului turistic

„Voievod”. În imagine: pr. Iulian Kropp, pr. dr. Eduard Feren ț, pr.
Iosif Răchiteanu și pr. Iosif Păuleț.
Moment de la ceremonia de sfințire a Complexului turistic

„Voievod”. Sursa foto: colecția autorului.
37
Ioan Șmid
Complexul turistic „Voievod” - căbănuțele.

Sursa foto: colecția familiei Daniela și Ionel Zaremba
Complexul turistic „Voievod”. Imagine de ansamblu.

38
Complexul turistic „Voievod”. Imagine din interiorul hotelului.

Sursa foto: colecția familiei Daniela și Ionel Zaremba.
Sfântul Rochus (cu fața spre complex) Sfânta Fecioara Maria cu pruncul
Icoană amplasată pe un monument de Isus. Icoană amplasată pe cealaltă față
marmură aflat la intrare în perimetrul a monumentului. Dedesubt este urmă-
Complexului turistic „Voievod”. torul text luat din Sf. Alois Scrosoppi:
Sursa foto: colecția autorului. „Cu mare încredere îndreaptă-te spre
Maria în orice necesitate”. Anul
mântuirii – 2008.
39
Ioan Șmid
Parohia Romano-Catolică din Fürstenthal
În primii ani după stabilirea coloniștilor germani în această

frumoasă vale, serviciul religios le era asigurat de către capelanul
de Andrásfalva (Măneuți), pr. Nárzisus Lindemann. În sprijinul
acestei informații părintele Norbert Gaschler poveste ște, într-unul
din articolele sale despre istoria bisericilor din Bucovina, că pr.
Nárzisus Lindemann a venit de la Andrásfalva, călare 20 de km,
pentru a oficia, la data de 27 iulie 1805, cununia religioasă între
tinerii Reitmaier și Pollman, conform fotocopiei certificatului de
căsătorie aflat în posesia sa 36. În acea perioadă liturghiile se țineau
din când în când, preotul venind doar în situații speciale (nun ți,
botezuri, înmormântări sau mari sărbători).
Cu trecerea anilor, crescând numărul coloni știlor catolici în
zonă, s-a pus problema unei prime organizări biserice ști. Astfel, la
data de 27 iunie 1811, printr-un decret imperial, este creată Parohia
Romano-Catolică Vicovu de Jos, care, ca întindere, era destul de
mare. De ea aparțineau catolicii din Brodina, Falcău, Seletin,
Althütte, Karlsberg (Gura Putnei), Putna, Fürstenthal, Sucevi ța și
Marginea. În total număra 795 de catolici. Deși exista din punct de
vedere administrativ, niciodată nu a avut vreun preot numit, nici ca
administrator și nici ca paroh.
Catolicii din Fürstenthal au încercat să rezolve această
lipsă a unui preot, prin negocieri cu capelanul de Cacica, pr. Jakob
36 GASCHLER Norbert. „Schule, Kirche und Priester in Fürstenthal”, În

40
Bogdanowicz. Printr-un acord stabilit la data de 6 februarie 1811 i-

au acordat și o subvenție anuală de 100 de guldeni pentru efortul de
a veni 30 km și de avea grijă de ei37.
Prin decretul imperial din 19 aprilie 1821 Parohia Vicovu
de Jos a fost împărțită în două parohii mai mici: Karlsberg (Gura
Putnei) și Fürstenthal (Voievodeasa). În momentul înființării Paro -
hiei Romano-Catolice din Fürstenthal aceasta număra 384 de sufle-
te. Administratorul parohiei a fost numit pr. iezuit John P. Guille-
maint. Născut în localitatea Wavre (Belgia) a activat ca misionar
iezuit în Rusia, printre germanii din Katharinenstadt, pe Volga, în-
tre anii 1805-1820. În perioada cât a activat acolo a construit și o
biserică din lemn. La Fürstenthal a venit însoțit de fratele de cre -
dință Clemens Hillebrad, care era de meserie tâmplar 38.
În ceea ce privește anul edificării primei capele în această
comunitate acesta nu poate fi stabilit cu certitudine. În fa ța actualei
biserici zidite este un monument în formă de cruce pe postamentul
căruia este o inscripție cu următorul conținut:
„Monumentum altaris ecllesiae veteris ligneae aedificatae
anno 1822, abolitae anno 1865”.
În traducere:
„Monumentul altarului vechii biserici din lemn, edificată
în anul 1822 și dărâmată în anul 1865”.
Totuși, părintele Norbert Gaschler, cercetând dezvoltarea

ecleziastică a Bucovinei în timpul administrației austriece, a
descoperit în Arhivele de Stat din Viena un raport semnat de
arhiepiscopul de Lemberg, Andrzej Alojzy Ankwicz (n. 22 iunie
37 Ibidem.
38 Ibidem.
41
Ioan Șmid
1777, d. 26 martie 1838), în urma vizitei apostolice la Fürstenthal

din anul 1820, în care notează faptul că preotul local din Cacica
ținea aici slujbele într-o capelă din lemn39.
Punând cap la cap aceste
două indicii clare, putem trage con-
cluzia că această capelă a fost edifi-
cată înainte de anul 1820 (probabil la
scurt timp după înțelegerea stabilită
cu pr. Jakob Bogdanowicz, capelanul
de la Cacica), dar terminată și bine -
cuvântată cel mai probabil în anul
1822. Un indiciu în sprijinul acestei
idei ar fi faptul că pr. iezuit John P.
Guillemaint a venit însoțit de fratele
de credință Clemens Hillebrad, care, Monumentul ridicat în aminti-
rea locului unde a fost altarul
după cum am mai menționat, era de vechii biserici din lemn.
meserie tâmplar. Probabil că mai erau Sursa:
Ferenț
arhiva Pr. Dr Eduard
de executat o serie de lucrări de tâm-

plărie la această capelă.
În primul capitol am prezentat rapiditatea cu care se
dezvolta această comunitate. Interesante sunt și cele câteva date
demografice prezentate de diverși autori în articolele lor referitoare
la comuna Fürstenthal. Astfel, într-un raport privind numărul de
suflete avute în grija sa, întocmit de pr. John P. Guillemaint și datat
29 iulie 1831, sunt menționate următoarele cifre: la Fürstenthal 505
suflete, la Sucevița 5, la Marginea 26 și Glitt (Clit) 62 40. În anul
1856 catolicii din Glitt (Clit), 198 la număr, sunt afilia ți noii
39 Ibidem.
40 Ibidem.
42
parohii din Solca.

În anul 1885, parohia număra 1288 de suflete, din care,
936 în Fürstenthal41. În anul 1886 catolicii din satul Volovăț sunt
afiliați parohiei din Rădăuți.
Conform recensământului austriac din anul 1900, în
comună erau 1152 de locuitori, din care, 1104 erau germani
catolici. Din componența parohiei Fürstenthal făcea parte și
comuna Marginea, care avea 3923 de locuitori, din care, 262 erau
germani42.
Această puternică dezvoltare demografică a comunității a
creat necesitatea zidirii unei biserici mult mai mari. După toate
aparențele ideea construirii unei noi biserici a apărut prin anii
1840, materializată, conform afirmațiilor părintelui Norbert
Gaschler, în anul 1850. În anul 1865
vechea capelă din lemn a fost dărâmată,
conform inscripției de pe monumentul
ridicat pe locul altarului vechii capele. Și în
raportul vizitei pastorale a arhiepiscopului
de Lemberg, Lukas von Baraniecki (n. 14
octombrie 1798, d. 30 iunie 1858), din anul
1857, se precizează că arhiepiscopul a
oficiat Mirul în noua biserică. Zidirea
bisericii s-a făcut în perioada de pastora ție
a pr. Ignaz Seidel. Părintele nu a mai Ep. Kozielko Puzyna
apucat să vadă sfințită biserica, el decedând Sursa: arhiva autorului
în anul 1884 la vârsta de 77 de ani.
41 ȘMID Ioan. o. c., p. 280.

42 KOSIUL Willi, Die Bukowina und ihre Buchenlanddeutschen, Vol. I, Ed.
Reimo- Verlag, Oberding, 2011, p.579.
43
Ioan Șmid
Sfințirea bisericii, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Paul” s-a

făcut de abia în anul 1887 de către episcopul Kozielko Puzyna (n.
13 septembrie 1842, d. 8 septembrie 1911), cu ocazia vizitei sale
pastorale efectuate în zilele de 28 şi 29 august, la Fürstenthal 43.
Nicăieri nu este consemnat hramul vechii biserici din lemn,
demolate în anul 1865.
Biserica din Fürstenthal, înainte de plecarea

germanilor din 1940.
Sursa foto: arhiva Ioan Șmid..
43 GASCHLER Norbert, o. c., p. 21.
44
Josef Wild, în articolul Fürstenthal: eine deutsch-

böhmische Gemeinde in der Bukowina publicat la München, în
anul 1981, în cartea cu același titlu, la pagina 14, publică o
fotografie a bisericii sub care scrie că biserica a fost construită între
anii 1830-1840, dar nu menționează sursa în baza căreia face
această afirmație. În schimb, părintele Norbert Gaschler
menționează, în sprijinul afirmației sale, Calendarul popular
catolic, editat în anul 1936 la Cernăuți, în care, la pagina 49,
părintele Josef Ettmayr, paroh la Fürstenthal, afirma textual:
„A doua biserică din piatră a fost zidită în anul 1850 de
părintele Ignaz Seidel”44.
Cum această afirmație este făcută la 85 de ani de la zidirea
bisericii este de presupus că este una corectă.
De-a lungul existenței sale, parohia a fost vizitată periodic,
atât de superiorii Arhiepiscopiei din Lemberg de care apar ținea, cât
și de împărații care s-au succedat la tronul imperiului.
În anul 1826, la o zi după sfințirea noii biserici din
Rădăuți, arhiepiscopul de Lemberg, Andrzej Alojzy Ankwicz, face
o a doua vizită pastorală la Fürstenthal. Trebuie subliniat interesul
arătat de superiorii bisericii față de situa ția coloni știlor proaspăt
stabiliți pe aceste meleaguri. În raportul întocmit, arhiepiscopul
nota faptul că a găsit o stare de spirit bună printre germanii veni ți
din Bohemia și stabiliți în Fürstenthal.
La data de 18 iunie 1836 parohia a fost vizitată de noul
arhiepiscop de Lemberg, Franz von Paula Pischtek (n. 6 aprilie
1786, d. 1 februarie 1846). Pr. Norbert Gaschler spune că nu a găsit
în arhivele cercetate raportul, care se întocmea de regulă după
vizitele pastorale ale episcopilor. Avem, în schimb, o scrisoare
44 Ibidem, p. 21.
45
Ioan Șmid
adresată împăratului Ferdinand I după a doua vizită a arhiepiscopu-

lui la Fürstenthal din anul 1842 în care, înaltul prelat se plânge de
faptul că cele două comunități ale fostei parohii Vicovu de Jos nu
au numit încă un paroh, aici activând de atâția ani doar capelani lo -
cali45. Ca urmare a acestei scrisori, cu ocazia sfin țirii noii biserici
zidite din Fürstenthal, din 28-29 august 1887, pr. Thomas Madej
primește și numirea de paroh, fiind astfel primul paroh al acestei
comunități. Sfințirea bisericii a fost oficiată de episcopul auxiliar
de Lemberg Kozielko Puzyna46.
La data de 19 iunie 1898 episcopul Joseph Weber, fiu al
satului, face prima sa vizită canonică în parohia natală, în calitate
de episcop auxiliar de Lemberg, administrând sacramentul mirului
la 259 de copii. În aceeași calitate, în anul 1905 face o altă vizită
canonică (ultima) în parohia natală, unde a administrat sacramentul
Mirului la 123 de copii. Despre arhiepiscopul Joseph Weber am
rezervat un capitol aparte în această carte.
În anul 1906, Consistoriul Metropolitan din Lemberg pro-
pune înfiinţarea Decanatului de Rădăuţi. Ministerul Cultelor şi În-
văţământului aprobă această cerere şi la data de 11 septembrie
1906 emite hotărârea nr. 19.933 de înfiinţare a decanatului înce-
pând cu data de 1 ianuarie 1907. În componența noului decanat in -
tră și Parohia Romano-Catolică din Fürstenthal cu filiala Marginea.
După unirea Bucovinei cu Regatul României, Sfântul
Scaun, în acord cu statul român, a înfiinţat o Administraţie
Apostolică a Bucovinei. Administrator a fost numit arhiepiscopul
de Lemberg Jósef Bilczewski (n. 26 aprilie 1860, d. 20 martie
1923), care, în anul 1921, a înfiinţat un Vicariat General al
45 Ibidem, p. 23.
46 ȘMID Ioan. o. c. , p. 280.
46
Bucovinei cu sediul la Cernăuţi 47. În anul 1920 Sfântul Scaun

trimite în România pe primul său reprezentant în țara noastră,
arhiepiscopul Francesco Marmaggi. A fost primul nunțiu apostolic
în România al Sfântului Scaun. A îndeplinit această func ție până la
data de 30 mai 1923. În timpul mandatului său au fost negociate și
reglementate relațiile dintre Sfântul Scaun și Regatul României.
Negocierile au fost încheiate la 10 mai 1927 prin semnarea unui
concordat, care a intrat în vigoare la 8 august 1930 48.
Arhiepiscopul Francesco Marmaggi, în calitatea sa de nun-
țiu apostolic, a vizitat comunitatea din Fürstenthal la data de 24 iu -
lie 1922.
La 16 iulie 1930, Nunţiatura Apostolică din România emi-
te Decretul nr. 6.429, privind alipirea Bucovinei la Dieceza de
Iaşi49. Acest decret, cât și scrisoarea de rămas bun adresată tuturor
creștinilor din Bucovina de arhiepiscopul de Lemberg, Boleslaus
Twardowski (n. 18 februarie 1864, d. 22 noiembrie 1944) au fost
citite în toate bisericile catolice bucovinene.
La data de 15 august 1930, la Cacica, în cadrul unei sfinte
Liturghii solemne, celebrate de PS Mihai Robu (n. 10 aprilie 1884,
d. 27 septembrie 1944), episcop de Iaşi, a fost citit decretul Nunţia-
turii, iar Sfinţia Sa a binecuvântat Bucovina şi pe credincioşii ei.
Cu acest prilej, episcopul Mihai Robu a citit scrisoarea pastorală
scrisă de Sfinţia Sa şi adresată tuturor credincioşilor romano-cato-
47 ȘMID Ioan.o. c., p. 62.

48 ȘTIRBAN Marcel. Problema reglementării regimului general al cultelor
(1922-1928) [on-line], www.history-cluj.ro, [s.a.], accesat 18 august 2010, la
URL: http://www.history-cluj.ro/Istorie/anuare/2002/Problema reglementarii
regimului general al cultelor.
49 WISZNIOWSKI Franz, o. c., p. 90.
47
Ioan Șmid
lici din întinsa Bucovină 50. Același eveni-

ment a avut loc două zile mai târziu și la
Cernăuți, fiind binecuvântată încă o dată
Bucovina şi locuitorii săi. Referindu-se la
situaţia specială din Bucovina, în scrisoa-
rea sa pastorală, episcopul Mihai Robu a
promis, între altele, o deosebită grijă în
educarea educarea credincioșilor „ca să
primiţi preoţi din rândul vostru care cu-
nosc limba şi obiceiurile voastre”51.
La data de 10 august 1936 are loc
Ep. Mihai Robu
ultimul Mir în această comunitate. Sursa foto: Lumina Creș-
La data de 22 iunie 1938 este tinului, anul XI, august
1925, p. 121.
sfinţită, de către decanul de Rădăuţi, An-
ton Sebesteny, noua orgă construită de firma Weber & Kuczebinski
din Cernăuți. În omilia sa, părintele decan a apreciat, atât
sacrificiul material al cumunităţii, cât şi zelul parohului comunită-
ţii, pr. Eduard Szell, făcut pentru realizarea acestui proiect. Este ul-
timul eveniment notabil din viaţa acestei comunită ți dinaintea stră -
mutării52. Din păcate, această orgă a încetat să mai cânte după nu-
mai un an şi jumătate.
La 28 iunie 1940, România a primit un ultimatum din par-
tea Uniunii Sovietice, prin care se cerea evacuarea administra ției
civile și a armatei române din Basarabia și din partea nordică a Bu -
50 GASCHLER Norbert. Zwei Jubiläen der röm.-kath. Kirche in der Bukowina.

În: „Der Südostdeutsche” nr. 8, München, august 1980.
51 Ibidem.
52 GASCHLER Norbert, „Schule, Kirche und Priester in Fürstenthal”, În
48
covinei. Această situaţie a creat o mare nelinişte printre locuitorii

din Fürstenthal. Părintele Norbert Gaschler povesteşte că în acea zi
se afla în această comunitate pentru a ajuta la spovezi, ziua urmă-
toare urmând a se celebra hramul bisericii, el fiind şi predicator. În
comună se crease o zarvă de nedescris. Femeile plângeau, bărbaţii
încărcau în căruţe saci cu hrană şi diferite lucruri din casă. Unii şi-
au scos în curte mobila şi o pregăteau de drum. După hram, în-
torcându-se la Rădăuţi, unde era vicar, lumea striga după el spu-
nându-i să nu plece la Rădăuţi că vin ruşii 53. Ruşii n-au mai luat şi
Rădăuţiul oprindu-se la intrarea în oraşul Siret, unde a fost stabilită
noua frontieră.
În acele zile, asemenea lui, mulţi nu înţelegeau ce se întâm-
plă cu România „dodoloaţă”. Dintr-un covrig, după Primul Război,
a devenit pâine, iar acum, pâinea se sfarmă? Pe buzele tuturor era
aceeaşi întrebare chinuitoare: ce va fi cu noi? 54
După cum scriam în capitolul anterior, în lunile premergă-
toare repatrierii în comunităţile germane au existat multe frămân-
tări. Părinţii erau în mare dilemă, nedorind să-şi lase averea şi să
plece în necunoscut, tinerii în schimb, doreau să plece sperând la o
viață mai bună. Şi printre preoţi erau frământări şi opinii diferite,
tineretul, în general, fiind de acord cu strămutarea, pe când cei pes-
te 50 de ani erau mai rezervaţi şi mai îngrijoraţi în privinţa viitoru-
lui în Germania, unde atitudinea conducătorilor ţării nu era favora-
bilă bisericii.
La data de 7 octombrie 1940, toți preoții germani din
53 GASCHLER Norbert, Die Umsiedlung der Buchenlanddeutschen im

Bessarabien, der Bukowina und der Dobrudscha. În „Analele Bucovinei”,
54 Ibidem, p. 313.
49
Ioan Șmid
Bucovina au avut o întâlnire cu episcopul Mihai Robu, stabilită, în

mod simbolic, la Cacica, întrucât, tot la Cacica, la 15 august 1930,
episcopul Mihai Robu celebrase o sfântă Liturghie pontificală în
care binecuvântase Bucovina și pe credincioșii ei proaspăt uni ți cu
Dieceza de Iași. Pe parcursul întâlnirii a dominat incertitudinea. La
întrebarea dacă e bine să plece și preoții, episcopul nu a fost
împotrivă. Era evident că dacă plecau credincio șii germani, preo ții
nu mai aveau ce face 55. Erau foarte multe situaţii în care enoriaşii
veneau la biroul parohial ca să se sfătuiască cu preoţii. Dilema era
foarte mare: să-i sfătuiască să plece? Sau nu? Peste toate însă
domnea multă tristeţe. Părintele Norbert Gaschler povesteşte că şi
pe el îl frământa chestiunea strămutării: să plece, sau să rămână? A
considerat util să-i pună această întrebare şi episcopului Mihai
Robu. „Episcopul s-a uitat la mine peste ochelari, a zâmbit şi mi-a
zis: Du-te, mă, neamţule! Du-te în Germania!” 56.
În săptămânile care au urmat, episcopul de Iaşi, Mihai
Robu, împreună cu episcopul de Lemberg, Walther Kampe, au fă-
cut o vizită de rămas bun pe la toate parohiile germane din Bucovi-
na. La Fürstenthal au fost la data de 11 noiembrie 194057.
Trebuie să menţionez faptul că părintele Eduard Szell nu
era încântat de strămutatea germanilor din parohia sa. El spera că
vor rămânea suficient de mulţi credincioşi astfel încât parohia să nu
55 GASCHLER Norbert. Die katholisch-deutschen Priester und Gläubigen der

Bukowina vor und nach der Umsiedlung. În volumul: Mit Fluchtgepäck die
Heimat verlassen, coordonatori: Bornemann Irma, Wagner Rudolf şi
Armbruster Adolf. Editura: Der Süddeutsche, Augsburg, 1990, p. 90.
56 GASCHLER Norbert, Die Umsiedlung der Buchenlanddeutschen im
Bessarabien, der Bukowina und der Dobrudscha. În „Analele Bucovinei”,
57 Ibidem, p. 304.
50
se desființeze. Atât în predicile sale, cât şi în particular el căuta să-i

descurajeze spunând că în Germania alimentele nu sunt suficiente,
că este sărăcie, iar aici au de toate: casă, mâncare, au linişte. Acest
lucru nu plăcea autorităţilor hitleriste. Părintele Norbert Gaschler
povesteşte, în scrierile sale, că într-o zi au venit la el în birou doi
bărbaţi în uniforma SS şi i-au cerut ca să-i interzică părintelui Edu-
ard Szell să mai facă propagandă potrivnică strămutării. Părintele
însă le-a spus: „Eu nu sunt superiorul sfinţiei sale, nu sunt decanul
lui. Nu pot să-i interzic să spună adevărul!”58.
La doi ani după această discuţie, pe când se afla în lagărul
de strămutaţi, toţi din familia sa au primit calificativul O – sigur,
numai el a primit calificativul A – nesigur.
58 Ibidem, p.319.
51
Ioan Șmid
Preoţii care au slujit în această parohie
După cum am mai afirmat, ca şi existenţă juridică, Parohia

Romano-Catolică din Fürstenthal îşi are începutul în anul 1821
când, la data de 19 aprilie, a fost emis un decret imperial prin care
Parohia Romano-Catolică din Unterwikow (Vicovul de Jos) a fost
împărţită în două parohii mai mici: Parohia Romano-Catolică din
Karlsberg şi Parohia Romano-Catolică din Fürstenthal.
În ordine cronologică, au slujit în această parohie următorii
preoţi (am inclus în această listă capelani locali, administratori şi
parohi):
1. Pr. John P. Guillemaint – capelan local. Perioada 1821 – 1839.

Preot iezuit, născut în localitatea Wavre (Belgia). A activat ca mi-
sionar iezuit în Rusia, printre germanii din Katharinenstadt, pe Vol-
ga, între anii 1805-1820;
2. Pr. Anton Bereznicki – capelan local. Perioada 29 septembrie
1839 - 14 august 1843. După această dată a fost numit şi capelan
de Gura Humorului. De Fürstenthal se va ocupa până în anul 1844;
3. Pr. Ignaz Seidel – capelan local. Perioada 1844 - 20 septembrie
1884. Născut în anul 1808 și hirotonit în anul 1834. Locul nașterii
nu este cunoscut. A slujit această comunitate timp de 41 de ani. În
timpul lui s-a construit actuala biserică. Din păcate pr. Ignaz Seidel
nu a mai apucat să vadă sfinţită biserica. În anul 1876 primeşte
titlul de „Parochus ad honores”. Moare la 20 septembrie 1884 în
vârstă de 77 de ani, fiind înmormântat în cimitirul din localitate.
52
Este singurul capelan înmormântat în Fürstenthal;

4. Pr. Jozef Kubassek – administrator. Perioada 22 septembrie –
decembrie 1884. După această dată a fost numit paroh de Hadikfal-
va (Dorneşti) unde şi moare în anul 1919;
5. Pr. Andreas Zoles - administrator. Perioada ianuarie - 10 oc-
tombrie 1885. După această dată el a fost numit paroh la Poiana
Micului;
6. Pr. Thomas Madej – capelan local şi apoi paroh. Perioada 10
octombrie 1885 - 26 octombrie 1894. S-a născut în anul 1845 și a
fost hiroronit în anul 1874. În zilele de 28-29 august 1887 a fost
sfinţită noua biserică din Fürstenthal de către episcopul Kozielko
Puzyna. Cu această ocazie a primit şi numirea de paroh. La 26 oc-
tombrie 1894 pr. Thomas Madej a fost numit paroh la Felizienthal
(Galiția, azi Ucraina);
7. Pr. Adalbert Tokacz – administrator. Perioada 26 octombrie
1894 – februarie 1895;
8. Pr. Marcin Cichocki – paroh. Perioada
februarie 1895 - 10 aprilie 1900.
S-a născut în 1858 și a fost hirotonit în
anul 1884;
9. Pr. Hieronymus Hordynski – vicar cu
atribuţii de administrator. Perioada 22 sep-
tembrie 1900 - 15 februarie 1901. În toată
perioada cât a avut atribuții de administra- Pr. Marcin Cichocki
tor a activat ca vicar la Parohia Gura Hu- Sursa: arhiva parohiei
morului; din Rădăuţi
53
Ioan Șmid
10. Pr. Anton Czwaczka – paroh.

Perioada 15 februarie 1901 – 30
septembrie 1909. S-a născut în 1872 și a
fost hirotonit în 1897;
11. Pr. Stanisław Woloszczak –
administrator şi apoi paroh. Perioada 30
septembrie 1909 - 1 septembrie 1913. S-
a născut în anul 1881 și a fost hirotonit în
anul 1903. Iniţial este administrator
parohial iar apoi din 20 mai 1910 a fost Pr. Anton Czwaczka
numit paroh. La 1 septembrie 1913 a fost Sursa: arhiva parohiei din
Rădăuți.
numit paroh la Cozmeni (Ucraina);
12. Pr. dr. Julius Josef Weber – administrator. Perioada 1
septembrie 1913 - 1916. Preot din Dieceza de Iaşi;
13. Pr. Josef Ettmayr – administrator.
Perioada 1916 - 1924.
De fapt se face rocada între pr. dr. Julius
Josef Weber, care pleacă la Vatra Dornei,
iar în locul lui vine pr. Josef Ettmayr, care
de la 12 august 1913 a fost numit paroh la
nou înființata parohie Vatra Dornei. S-a
născut în anul 1887 și a fost sfintit în anul
1906. Era originar din Bavaria. În anul
1924 a fost numit vicar la Câmpulung, cu
reşedinţa la Vatra Dornei. Ulterior a fost
Pr. Josef Ettmayr
numit paroh la Stulpicani. Părintele a Sursa: colecția pr. dr. E-
rămas în memoria celor din Voievodeasa duard Ferenț.
prin faptul ca era talentat muzician și
54
excelent predicator;
14. Pr. Johann Hable – paroh. Perioada 1924 - 1931. A fost
primul paroh bucovinean din Fürstenthal. Născut la Poiana Micului
în anul 1887 a fost sfințit în anul 1913 la Viena. În anul 1920 el s-a
întors în Bucovina ca paroh la Luisenthal. La Fürstenthal el a fost
al cincilea și ultimul paroh în sens canonic. În anul 1931 el devine
paroh de Solca apoi, după numai un an, pleacă definitiv la Viena
unde și moare la 31 ianuarie 1958;
15. Pr. Otto Schmegner – administrator. Perioada 1931. În acelaşi
an (1931) a fost numit administrator la Stulpicani;
16. Pr. Josef Ettmayr – administrator. Perioada 1931 – 1936. În
anul 1936 pr. Ettmayr se reîntoarce în Bavaria, în Dieceza de
Regensburg. Moare la data de 25 februarie 1959 la Straubing,
Dieceza de Regensburg;
17. Pr. Eduard Szell – administrator. Perioada 1936 – 1940. În
anul 1940, după ce plecaseră credincioșii germani, pr Szell se
reîntoarce în Transilvania natală. A revenit la Fürstenthal în anul
1945 cu speranţa că germanii plecaţi, după ce au fost alungaţi din
locurile în care au fost strămutaţi, se vor reîntoarce în vechea lor
parohie. Nu au revenit decât câteva familii, insuficient pentru
existenţa aceastei parohii. Părintele s-a reîntors în Transilvania.
55
Ioan Șmid
Tabel statistic cu numărul de credincioşi catolici în

perioada de existenţă a parohiei și după.
Anul Nr. de suflete Sursa datelor

1821 384 Norbert Gaschler - Schule, Kirche und Priester in
Fürstenthal, p 21.
1831 598 Idem
1880 740 Idem
1885 1288 Ioan Şmid – Două secole de istorie a Parohiei Romano-

Catolice din Rădăuţi, p. 280.
1900 1366 Willi Kosiul - Die Bukowina und ihre

Buchenlanddeutschen, p. 579.
1910 1342 Norbert Gaschler – Dr. Josef Weber – Erzbischof, der

bedeutendste Sohn Fürstenthals p.58.
1920 1804 Arhivele Statului Suceava, Fond Prefectura Rădăuţi,

Dosar 27/1920
1930 2059 Recensământul general al populației României din

29 decemvrie 1930, Vol. II, pag. 356-359.
1934 2225 Ioan Şmid – Două secole de istorie a Parohiei Romano-

Catolice din Rădăuţi, p. 227.
1940 24 Idem, p. 228.
1955 46 Idem, p. 229.
1960 54 Idem, p. 230.
1965 65 Idem, p. 232.
1970 70 Idem, p. 233.
1978 79 Idem, p. 234.
1984 83 Idem
1995 72 Idem, p. 235.
2000 56 Idem
2005 50 Idem, p. 236.
2012 32 Idem, p. 237.
56
Arhiepiscopul Joseph Weber
Arhiepiscopul Joseph Weber (1846 – 1918)

Sursa: arhiva autorului
57
Ioan Șmid
Arhiepiscopul Joseph Weber s-a născut la data de 12 iunie

1846 la Fürstenthal şi fost botezat în aceea și zi de părintele Ignaz
Seidel, în vechea capelă din lemn, dărâmată în anul 1865, după ri-
dicarea actualei biserici zidite. Naşii de botez au fost căruţaşul Jo-
sef Baumgartner și soția sa, Barbara. Era al şaptelea copil al famili-
ei tâmplarului Franz și al soției acestuia, Christina, fiica lui Mat-
thias și Rosaliei Dörndorfer. Bunicul său, Michael Weber, era din
Stubenbach, districtul Prachin (azi în Cehia). A venit în Bucovina
în anul 1803, stabilindu-se la Karlsberg (Gura Putnei), el fiind de
meserie pădurar. În anul 1811 Michael Weber îşi schimbă ocupaţia
devenind agricultor, primind din partea Administraţiei Domeniale
Frătăuţi dreptul de şedere în Karlsberg. În urma unui conflict cu
Direcţia Domeniului Frătăuţi, care, după trecerea perioadei de scu-
tiri acordate coloniştilor stabiliţi în Karlsberg, a impus acestora
obligaţii destul de mari faţă de administraţie, multe familii au decis
să plece din Karlsberg şi să se stabilească la Fürstenthal. Nu se cu-
noaşte anul în care bunicul său împreună cu familia a decis să pără-
sească satul Karlsberg stabilindu-se la Fürstenthal. Tatăl episcopu-
lui, Franz, s-a născut la data de 7 mai 1806 la Karslberg. S-a căsă-
torit la data de 12 mai 1831, la Fürstenthal, cu Christina, născută în
anul 1812. Naşii de cununie au fost familiile Georg Pollmann şi
Johann Stör. Spre deosebire de bunicul Michael, tatăl episcopului
era de meserie tâmplar dar, împreună cu soţia sa, Christina, a avut
o mică gospodărie agricolă59.
Pe când JosephWeber avea 11 ani, la Fürstenthal vine în vi-
zită pastorală episcopul de Lemberg, Lukas von Baraniecki. Aceas-
59 GASCHLER, Norbert, „Dr. Josef Weber – Titular Erzbischof, der

bedeutendste Sohn Fürstenthals”, în Josef Wild (ed.), Fürstenthal: eine
deutsch-böhmische Gemeinde in der Bukowina. Ed. Landsmannschaft der
Buchenlanddeutschen, München 1981, p. 40.
58
ta se întâmpla în anul 1857. Întrucât la vremea aceea chipul unui

episcop era rar văzut, ministrantul Joseph a fost atât de impresionat
la vederea unui episcop încât le-a spus părinţilor că şi el doreşte să
devină episcop când va fi mare60.
O altă sursă relatează că Joseph Weber, ministrant fiind, a
fost întrebat de episcopul Lukas von Baraniecki ce voia să ajungă
când va fi mare, el i-ar fi răspuns cu toată sinceritatea: „Vreau să
ajung episcop”. Şi a ajuns arhiepiscop61.
Întrucât tânărul Joseph şi-a exprimat dorinţa să devină pre-
ot, pr. Ignaz Seidel l-a ajutat să ajungă la Seminarul Mic din Lem-
berg. Acel seminar a fost fondat în anul 1842 de către episcopul
Franz von Paula Pistek (Pischtek). Întrucât părin ții săi nu erau într-
atât de bogați încât să poată suporta cheltuielile legate de studiile
tânărului, parohul local l-a ajutat să obțină o bursă de 100 de florini
de la Ministerul Culturii și Educației pe o perioadă de 4 ani. Bursa
aceea se acorda tuturor tinerilor din Bucovina care doreau să stu-
dieze teologia. Fiind talentat și foarte muncitor, după terminarea
anilor de studiu din cadrul Seminarului Mic, episcopul Franz Xaver
Wierzchleyski îl trimite să-și continue studiile la Roma în perioada
1869-1873. Obține și doctoratul în aceeași perioadă. La 7 iunie
1873, la Roma a fost hirotonit. Se întoarce, în aceea și vară a acelu -
iași an, în comuna natală pentru a celebra Primiţia 62. A fost o mare
bucurie, nu numai pentru părinţi, ci mai ales pentru întreaga comu-
nitate. Era primul fiu al satului sfinţit preot. Avea 27 de ani.
60 Ibidem, p. 41.
61 ŞMID, Ioan. Interviu cu părintele dr. Eduard Ferenţ. Producţie proprie,
Voievodeasa, septembrie 2011. MP3, 49 minute.
62 GASCHLER Norbert, „Schule, Kirche und Priester in Fürstenthal”, În
59
Ioan Șmid
În timpul studiilor de la Roma, intră în contact cu congre-

gaţia rezurecţioniştilor, fiind cazat în imobilul Colegiului Pontifical
Polonez, administrat de această congregaţie. Acest ordin a avut o
mare influenţă asupra personalităţii tânărului preot, marcându-i de-
ciziile ulterioare.
În articolul „Josef Weber – arhiepiscop titular”, publicat în
revista „Journal of the American Historical Society of Germans
From Russia”, părintele Norbert Gaschler scrie că dorind să ştie
mai multe din viaţa şi activitatea arhiepiscopului Weber, a solicitat
mai multe date filialei din America a congregaţiei rezurectionişti-
lor. Drept răspuns, a primit de la pr. Joseph Schaeffe, procurator şi
secretar general al congregaţiei, o carte, de 520 de pagini, cu toată
istoria acestui ordin. În paginile acestei cărţi, autorul articolului a
aflat că, pe când era student la Roma, PS Weber a căzut la pat grav
bolnav. În zilele acelea de suferinţă, PS Weber s-a rugat mult şi a
jurat că dacă se va face sănătos va intra şi el în acest ordin. După ce
s-a însănătoşit, PS Weber nu a uitat de promisiune, el solicitând în
mai multe rânduri acest lucru, dar, de fiecare dată, nu i s-a aprobat,
sau, era amânat63.
După hirotonire a fost numit vicar în parohia Sf Martin din
Lemberg, iar trei ani mai târziu devine prefect la Seminarul Mic
din Lemberg. Din februarie 1877 a fost avansat asistent în cadrul
Universității de Teologie din Lemberg și spiritual al Seminarului
Mic. Din septembrie 1884 devine rectorul Seminarului Mic din
Lemberg64.
63 GASCHLER Norbert, „Josef Weber – titular archbishop” (trad. Sophie A.

Welisch), În Journal of the American Historical Society of Germans From
Russia, Vol. XIV, Nr.2, 1991, p. 42.
64 GASCHLER Norbert, „Dr. Josef Weber – Titular Erzbischof, der bedeutendste
Sohn Fürstenthals”, în Josef Wild (ed.), Fürstenthal: eine deutsch-böhmische
60
La 16 iunie 1894 a fost numit „Înalt Prelat al Papei în Gali-

ția”, iar din 3 martie 1895 devine canonic al catedralei din Lem -
berg și rector al Seminarului.
În anul 1892 episcopul Kozelko Puzyna este numit
arhiepiscop de Kraków, iar postul de episcop auxiliar din Lemberg
devine vacant. Legislaţia nescrisă spunea că la acest post pot aspira
doar reprezentanţii de vază ai clerului polonez. Nimeni nu-şi închi-
puia atunci că poate fi numit un episcop nemembru al clerului po-
lonez. Deşi la acea vreme catolicii din Bucovina reprezentau doar
12% din totalul catolicilor arhidiecezei de Lemberg, arhiepiscopul
Seweryn Morawski a propus atât papei cât și împăratului ca epi -
scop auxiliar să fie numit dr. pr. Joseph Weber65.
La 2 decembrie 1895 a fost consacrat episcop de Temnus.
La data de 29 decembrie 1895, în catedrala episcopală din Lem-
berg, s-a desfășurat ceremonia solemnă a consacrării. Din păcate
părinții lui nu au mai putut lua parte la marea sa bucurie de pe acest
pământ, ambii fiind decedaţi. Mama decedând la data de 20 august
1876, la câțiva ani după primiția sa, iar tatăl la data de 21 decem -
brie 187866.
La 6 luni după consacrarea sa ca episcop, a vizitat parohia
sa natală. Cu această ocazie a administrat sacramentul Mirului la
134 de copii. În aceeaşi zi, după masă, s-a recules la mormântul pă-
rinților și la mormântul parohului și mentorul său, părintele Ignaz
Seidel. Apropiații povesteau că PS Weber ar fi rostit: „Când am
spus că, atunci când voi fi mare vreau să fiu episcop, voi a ți zâm -
Gemeinde in der Bukowina. Ed. Landsmannschaft der Buchenlanddeutschen,

München 1981, p. 43.
65 Ibidem, p. 45.
66 Ibidem, p. 45.
61
Ioan Șmid
bit”67.
Chiar dacă venea rar în satul natal, PS Weber avea rezerva-
tă o cameră în casa părintească, locuită acum de fratele său. Came-
ra era mobilată cu patru fotolii și o masă din lemn masiv.
La 15 aprilie 1898 a fost numit episcop auxiliar al
Arhiepiscopiei Lemberg, iar din 15 aprilie 1901 a fost consacrat ar-
hiepiscop de Darni-Derna68.
La 17 iunie 1898, în calitatea sa de episcop auxiliar de
Lemberg, a vizitat parohia Radautz (Rădăuți), iar două zile mai târ -
ziu, din nou, parohia Fürstenthal unde a administrat sacramentul
mirului la 259 de copii69. Părintele Norbert Gaschler avea să afir-
me, într-un articol despre istoria parohiilor catolice din Bucovina,
că Parohia Fürstenthal a fost singura parohie germană din Bucovi-
na în care sacramentul Mirului era administrat atât de des şi de fie-
care dată erau mulţi copii. Reamintesc că această comunitate era
singura din Bucovina în care familiile aveau de la opt copii în sus.
Cu ocazia vizitei sale canonice la Cernăuți din data de 7 iu -
nie 1898, Asociația Germanilor Catolici i-a înmânat un memoran-
dum în care îi cerea implicarea în numeroasele probleme existente
în parohiile germane în care preoţii parohi erau polonezi. Germanii
își doreau să aibă preoți germani în parohiile unde erau majoritari.
Documentele vremii arată totuşi că nu s-a schimbat mare lucru. E
adevărat că atunci când au fost sfințiți primii preo ți originari din
Bucovina (e vorba de frații Luczko), ei au fost angaja ți în parohii
bucovinene70.
La data de 2 mai 1900 arhiepiscopul Seweryn Morawski
67 Ibidem, p. 45.
68 Ibidem, p. 46.
69 Ibidem, p. 46.
70 Ibidem, p. 46.
62
moare, iar la 17 decembrie 1900 este ales un nou arhiepiscop: Józef

Bilczewski, ceremonia consacrării desfăşurându-se la data de 20
ianuarie 190171.
Legat de Bucovina, arhiepiscopul Joseph Weber a
încredinţat pastoraţia parohiei Cacica preoţilor ressurectionişti şi a
dispus, îndrumat şi sprijinit zidirea actualei biserici, începută în
luna august 1903 şi sfinţită la 16 octombrie 1904. La 15 august
1903 a fost sfinţită piatra de temelie de însuşi PS Weber. Pentru a-i
da strălucire, a cerut ca toate parohiile din Bucovina să participe la
pelerinajul de la Cacica, din fiecare an, de 15 august. De asemenea,
a cerut ca toate parohiile bucovinene care aveau ca hram
sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului să şi-l schimbe72.
În anul 1905 face o ultimă vizită canonică în Bucovina. A
vizitat şi parohia natală, unde a administrat sacramentul Mirului la
123 de copii.
Disensiunile cu clerul, preponderent polonez al arhidiece-
zei l-au făcut să-și dea seama că nu va putea duce la bun sfârşit
greaua misiune. Presa locală din Lemberg îl acuza de faptul că a
adus călugări şi călugăriţe de origine germană în şcolile confesio-
nale şi că doreşte să-i germanizeze pe elevi.
În tot acest timp, arhiepiscopul stăruia în dorinţa sa de a
îmbrăca haina monahală. De abia în anul 1903, după moartea papei
Leon al XIII-lea, noul papă ales, Pius al X-lea, îi înţelege dorinţa
şi-i aprobă intrarea în rândul rezurecţioniştilor. La data de 30 apri-
lie 1906, în şedinţa de lucru a congregaţiei, a fost discutată cererea
sa de către procurator. S-a considerat atunci că era necesar şi con-
simţământul papei. Papa i l-a acordat cu o singură condiţie: să facă
71 Ibidem, p. 46.
72 Ibidem, p. 46.
63
Ioan Șmid
noviciatul în cadrul acestui ordin 73. La 26 mai 1906 PS Joseph We-

ber renunţă la funcţia de arhiepiscop auxiliar de Lemberg, iar la 24
iunie 1906 intră oficial în Congregaţia Învierea Domnului, cunos-
cută şi sub numele de Congregaţia Ressurectioniştilor. Avea 60 de
ani și 33 de ani de preoție. După o perioadă de 7 luni de noviciat,
sub directa supraveghere a superiorului general H.H.J Kaskrzycki,
și cu acordul papei, la data de 2 februarie 1907 depune votul perpe -
tuu. A fost, de altfel, singurul său vot74.
Faptul că a renunțat la o asemenea pozi ție și a preferat să
intre în viața monahală a trezit multe întrebări. Părintele Norbert
Gaschler, studiind activitatea episcopului Weber, și-a pus această
întrebare: ce motive a avut să facă acest gest? Un posibil răspuns i
l-a dat părintele Otto Schmegner, care a studiat teologia la Lem-
berg în perioada 1920-1924: pentru că era german! PS Weber, ca
prelat, a simțit întotdeauna că se face deosebire între el, care era de
origine germană și ceilalți preoți care erau de origine poloneză.
Erau întotdeauna mari probleme în momentul când se vacanta vreo
parohie cu catolici majoritari germani. Arhidieceza numea parohi
preoți de origine poloneză în acele parohii și de aceea au fost ca -
zuri în care catolicii germani se opuneau spunând că nu le trebuie
preoți poloni care să-i polonizeze. Ori, ca episcop auxiliar, PS We-
ber era singurul care reprezenta interesele catolicilor germani din
întreaga arhidieceza și de aceea era mereu supus atacurilor presei
din capitala Galiţiei75.
73 Ibidem, p.51.
74 GASCHLER Norbert, „Josef Weber – titular archbishop” (trad. Sophie A.
Welisch), În Journal of the American Historical Society of Germans From
Russia, Vol. XIV, Nr.2, 1991, p.44.
75 GASCHLER Norbert, „Dr. Josef Weber – Titular Erzbischof, der
bedeutendste Sohn Fürstenthals”, în Josef Wild (ed.), Fürstenthal: eine
64
În vara anului 1906, după renunţarea la funcţia de arhiepi-

scop, PS Joseph Weber mai face o călătorie la Fürstenthal. Era o
vizită de adio. Și-a luat rămas bun de la familie, de la prieteni, de la
cunoscuți, de la biserica dragă lui, de la satul lui de munte. Nu avea
să mai revină niciodată pe aceste meleaguri.
Până la data de 28 iulie 1908 a activat la Roma în cadrul
Congregației, iar după această dată se decide să plece în Canada. În
perioada 1909 – 1914 a îndeplinit funcția de maestru de novici. În -
trucât cunoștințele sale de limbă engleză erau limitate, materialele
scrise necesare activității Congregației erau scrise în limbile ger -
mană și polonă. Trebuie de subliniat faptul că, deși el se ținea a fi
de origine germană, pentru că aparținea congrega ției poloneze, se
înțelegea și înțelegea atât pe catolicii germani, cât și pe catolicii
polonezi, cu toții sosiți în Lumea Nouă.
În anul 1913 este ales președinte de onoare al Clerului Po-
lonez din America, iar în anul 1915 este ales membru de onoare al
Comitetului pentru Independența Poloniei76.
Faptul că a fost și preot și episcop, această experien ță l-a
ajutat foarte mult în activitatea pe care a desfă șurat-o pe tărâmul
american. Grație tenacității sale a fost deschis un centru de noviciat
la Chicago la data de 24 august 1917 în parohia Sf Stanisław Kos-
tki77.
A murit la Chicago la data de 24 martie 1918. Tot aici a
deutsch-böhmische Gemeinde in der Bukowina. Ed. Landsmannschaft der

Buchenlanddeutschen, München 1981, p. 46.
76 Ibidem, p. 47.
77 GAWLIK, Maciej, Historia Zmartwychwstańców [on line],
http://www.zmartwychwstancy.pl, 7 octombrie 2009, accesat 23 octombrie
2011, la URL: http://www.zmartwychwstancy.pl/historia.html.
65
Ioan Șmid
fost înmormântat78.
Până la repatrierea germanilor din anul 1940, timp de 22 de
ani comunitatea din Fürstenthal celebra un requiem pentru odihna
sufletului celui care a fost arhiepiscopul Joseph Weber.
Arhiepiscopul Joseph Weber.

Sursa foto: colecția pr. dr. Eduard Ferenț.
78 GASCHLER, Norbert, o. c., p. 46.
66
Concluzii
În cei 137 de ani de convieţuire paşnică cu vecinii, germa-

nii au arătat că sunt un popor pentru care munca nu reprezenta un
scop în sine, ci un mijloc de asigurare a securită ții și al confortului
vieții de zi cu zi, iar Biserica, ca şi în Bohemia lor natală, reprezen -
ta puntea de legătură cu Dumnezeu. În timp ce-şi construiau gospo-
dăriile, au construit şi prima biserică din lemn. Apoi, au căutat un
preot, care să aibă grijă de ei. Ulterior au mai construit o biserică.
Din piatră şi mult mai mare, deopotrivă cu casa parohială.
Strămutarea germanilor din Fürstenthal, în toamna târzie a
anului 1940, cât şi plecările ulterioare, voluntare, din perioada co-
munistă, nu au avut un asemenea impact încât Biserica Romano-
Catolică să înceteze să mai existe în această vale. Datorită univer-
salităţii ei, Biserica Romano-Catolică a continuat să existe pentru
că aici au mai rămas câteva familii catolice germane, dar şi familii
mixte rezultate din căsătorii cu români, care au păstrat şi transmis
credinţa catolică.
În spirit, credință, tradiții și valoare au rămas acela și popor
de oameni ai pădurilor din Bohemia dragă lor, pe care au trebuit s-
o părăsească din cauza sărăciei. Chiar dacă viaţa le era grea uneori,
considerau, că în afară de Dumnezeu, muzica, dansul și berea re -
prezentau forța vieții. Sărbătorile religioase au reprezentat întot-
deauna un motiv de a organiza și alte întruniri. Nunțile, care țineau
până la cinci zile și la care participa tot satul, erau, de asemenea, un
prilej de distracție. Prin ridicarea acestui sat ei au dovedit spirit de
disciplină colectivă, atât în educația umană, în muncă, cât şi la dis-
tracţie.
67
Ioan Șmid
Partea a II-a Voievodeasa de azi
Comunitatea catolică din Voievodeasa în

perioada comunistă și după căderea acesteia.
După plecarea ultimului transport, în parohie mai rămăse-

seră, conform situaţiei întocmite în anul 1941 de către monseniorul
Johannes Malec, 23 de suflete, dintre care numai 7 în Fürstenthal.
În acel moment se punea problema desființării parohiei, lucru pro -
pus şi de monseniorul Malec în raportul său privind situaţia
parohiilor părăsite de germani79.
La 2 octombrie 1943, Episcopia Romano-Catolică de Iași,
printr-un act publicat în Monitorul Oficial nr. 231, reorganizează
parohiile din Bucovina. Printre altele, parohia Fürstenthal încetează
să mai existe oficial, fiind transformată în filială a parohiei
Rădăuţi.
În primăvara anului 1944, din cauza frontului, tot satul este
evacuat în zona Dorohoi. Voievodeasa este ocupată de soldaţii ruşi,
care fac multe distrugeri în Suceviţa şi Voievodeasa. La Voievodea-
sa, biserica a fost transformată în dormitorul soldaţilor ruşi. Aceştia
şi-au lăsat urmele pe tabloul „Cina de Taină” a bisericii, în care au
tras cu mitraliera. Şi astăzi mai există trei cartuşe înfipte în icoană,
cartuşe care sunt păstrate ca amintire de la război.
79 Arhiva Parohiei Romano-Catolice din Rădăuţi, Adresa către Episcopia Iași,

nr. 46/14.01.1941.
68
După revenirea din evacuare Parohia Romano-Catolică din

Rădăuţi, de care aparţinea şi filiala Voievodeasa, a rămas fără pa-
roh, monseniorul Johannes Malec plecând definitiv în Germania în
toamna anului 1944. De catolicii din Rădăuţi şi din filiale se ocupa
părintele Gerhard Jura – paroh de Câmpulung Moldovenesc, care a
fost numit în 1945 și Administrator al Bunurilor Episcopiei Ro -
mano-Catolice de Iași și delegat al acesteia pentru păstorirea cre -
dincioșilor romano-catolici din Bucovina de Sud. Părintele primeș-
te și sarcina de a se îngriji de credincioşii săraci, aducându-le ali -
mente adunate de la oamenii mai înstăriți sau din ajutoarele acorda -
te de Crucea Roșie, fiind mereu pe drumuri în ac țiuni umanitare.
Regimului comunist, proaspăt instalat în România, nu i-a plăcut ac-
tivitatea desfăşurată de părinte în planul umanitar. L-au şicanat per-
manent, înscenându-i acțiuni de denigrare. În anul 1949 se îmbol -
năvește grav fiind internat la o clinică din Cluj. Moare, în împreju -
rări neclare, fiind înmormântat în cimitirul catolic din Câmpulung
Moldovenesc80.
Din primăvara anului 1945 la Rădăuţi a fost numit paroh,
pr. Anton Trifaş. Părintele avea mari probleme cu noul regim
comunist, care rechiziţionase multe imobile aparţinând Bisericii
Catolice. Este începutul unei perioade de abuzuri asupra Bisericii.
La 20 august 1946 părintele Anton Trifaș a fost numit rec -
tor la Seminarul din Iași, iar în locul său, ca paroh la Rădăuţi, a fost
numit părintele Eugen Baltheiser 81. Domnul Eduard Mohr, preşe-
dintele Uniunii Germanilor Bucovineni din Rădăuţi, îmi povestea
că, în perioada cât a activat ca paroh, părintele „a căutat să aducă
80 ŞMID Ioan, Două secole de istorie a Parohiei Romano-Catolice din Rădăuți,

ed. Hoffman, Caracal 2013, p. 87.
81 Ibidem, p. 96.
69
Ioan Șmid
speranță în inimile credincioșilor. În biserică, de fiecare dată, a

căutat să dea fast serviciilor divine. Părintele Baltheiser reuşise
performanţa de a realiza o armonie și unire între credincioși în să -
răcie”.
Întrucât părintele nu a fost de acord să se alăture acţiunilor
regimului comunist, care dorea să adopte un proiect de statut pen-
tru funcționarea cultului catolic în România, prin care Biserica Ro -
mano-Catolică din România să fie de sine stătătoare fără supunere
către Sfântul Scaun, a fost arestat de Securitate la data de 2 august
1952, în baza ordinului emis de Direcţia Regională a Securităţii
Populare din Suceava, nr. 113782.
În anul 1946 biserica din Voievodeasa a fost ocupată de că-
tre ortodocși fără niciun fel de acte sau aprobări din partea Episco -
piei Iaşi. Tot în acel an a fost rechiziţionată și casa parohială, cu zi -
duri din cărămidă și acoperiș din tablă, compusă din şase camere.
Sfatul Popular al comunei Sucevița, de care aparținea acum satul
Voievodeasa a împărțit-o în două: jumătate a fost atribuită parohiei
ortodoxe nou înfiinţate, iar cealaltă jumătate familiilor întoarse din
Germania (Baumgartner, Romankiewicz, Gaschler, Tauscher,
Hoffman şi Kufner). Valerian Procopciuc, în cartea Sucevița și Vo-
ievodeasa, două localități bucovinene – studiu monografic , la pagi-
na 199, menţionează existenţa unor tratative între consilierul Ilie
Procopciuc şi pălimarul Gheorghe Preşejniuc şi parohul catolic din
Rădăuţi în urma cărora parohul a fost convins să predea biserica şi
82 Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului

Românesc. Fişe matricole penale, deţinuţi politici. Baltheiser Eugen [on
line], www.crimelecomunismului.ro, 2006 – 2011, accesat octombrie 2011, la
URL: http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-%20detinuti
%20politici/B/B%2002.%20Balan%20-%20Barbosu/Baltheiser%20Eugen
%20F/index.php.
70
casa parohială. În arhiva parohiei rădăuţene nu am găsit niciun fel

de act care să confirme cele afirmate de Valerian Procopciuc în car-
tea menţionată. Dimpotrivă, acestea au fost luate fără ca parohia
sau episcopia catolică să fi fost măcar înştiinţată. În discu țiile mele
de documentare pe care le-am purtat cu părintele Iosif Dobo ș, fost
paroh la Rădăuți în două rânduri: 1974-1979 și 1990-2006, sfin ția
Fostul altar al bisericii din Fürstenthal se află astăzi în

biserica din Pustiana, judeţul Bacău. Fotografia este din
anul 2010, înainte de modernizarea bisericii din Pustiana.
Sursa foto: colecţia personală Andrei Borto.
71
Ioan Șmid
sa îmi spunea că toate bisericile catolice din Bucovina, rămase fără

credincioși (sau în număr foarte mic), au fost preluate de către Sta -
tul român în baza convenției româno-germane din 1940, fără ca
Statul român să fi plătit despăgubiri. Acest fapt reiese și dintr-o
adresă a Episcopiei Catolice de Iași, semnate de episcopul Mihai
Robu în care este specificat acest aspect. În aceste condi ții re-
cuperarea bisericii din Voievodeasa după căderea regimului co-
munist a fost o simplă formalitate. A fost un singur termen la care
nimeni nu a ridicat nicio obiecție 83.
Chiar dacă biserica a fost preluată de către ortodoc și, totu și
înmormântările, cununiile și hramurile se făceau în biserică. În ca -
pela amenajată în casa parohială se făceau liturghiile duminicale
Biserica în perioada administrării de către parohia ortodoxă.

Sursa: arhiva parohiei catolice din Rădăuţi.
83 ŞMID, Ioan. Interviu cu părintele Iosif Doboş. Producţie proprie, Rădăuţi,

martie 2015. MP3, 1h 24 minute.
72
sau de sărbătoare. În ceea ce privește vechiul altar catolic, acesta a

rămas în biserică mulți ani. Părintele Iosif Dobo ș î și aminte ște că
prin anul 1973, la cererea părintelui Silvestru Benchea, care a fost
vicar la Rădăuţi şi care, începând cu 1 decembrie 1972 fusese nu-
mit paroh la Pustiana, judeţul Bacău, vechiul altar al bisericii din
Fürstenthal a fost donat de către pr. Iosif Krassler bisericii din Pus-
tiana. Structura sa a suferit unele mici modificări, dar în ansamblu
a rămas conformă cu origina-
lul până în anul 2011 când a
suferit modificări majore84.
Icoana, reprezentându-i pe
sfinţii Petru şi Paul, care era
încorporată structurii vechiu-
lui altar, a fost adusă în casa
parohială din Rădăuți, unde
au mai fost aduse și alte
obiecte de cult de la fostele
parohii. Catapeteasma a fost
montată în biserica din Voie-
vodeasa în timpul părintelui
Anton Budău, care a fost pa-
roh la Rădăuți în perioada
1979-1983. Vechile statui ale
sfinţilor Petru şi Paul au fost
Vechea icoană din vechiul altar.
aduse la Rădăuţi85. Sursa: arhiva Ioan Șmid..
La 5 septembrie 1948

martie 2012. MP3, 58 minute.
martie 2015. MP3, 1h 24 minute.
73
Ioan Șmid
a fost săvârșită prima liturghie ortodoxă de către preotul paroh Eu -

doxiu Antonescu. Tot din acel an, jumătate din fosta casă parohială
a fost amenajată ca locuinţă pentru parohul ortodox 86. Acest aranja-
ment a durat până în anul 1954.
În anul 1954, pr. Eduard Kozanowski, parohul de Rădăuţi,
obține acordul de la Arhiepiscopia Romano-Catolică din Bucure ști
de a-l numi pe Johann Baumgartner ca intendent al bunurilor mobi-
le și imobile proprietatea Bisericii Catolice din Voievodeasa. I se
permite să locuiască în mod gratuit în fosta casă parohială și să se
îngrijească de grădina, care încă rămăsese în proprietatea parohiei.
În anul 1972 însă, pr. Krassler, având nevoie de bani pentru fi-
nanţarea unor lucrări de reparaţii de la biserica parohială, încheie
un contract de închiriere a spațiului locuit și a grădinii. Acest lucru
îl nemulțumește pe intendent, mai ales că i s-a cerut plata chiriei pe
ultimii trei ani. Părăseşte casa în toamna anului 1974 87.
Conform Deciziei nr. 34 a Sfatului Popular al comunei Su-
cevița, începând din 29 decembrie 1963, atât biserica cât și casa
parohială erau trecute în proprietatea Statului. De asemenea, sunt
trecute în proprietatea statului grădina, terenul arabil și o parcelă de
fânaț88. Bineînţeles că decizia a fost făcută fără înştiinţarea parohiei
sau a episcopiei, după cum reiese dintr-o adresă emisă, la data de
16 decembrie 1965, de către parohul pr. Iosif Krassler către deca-
nat. Iată în continuare, conținutul acestei adrese:
„Astăzi a fost pe la noi preotul ortodox din comuna Dor-
nești pr. Georgian și mi-a arătat o adresă către Protopopiatul orto -
86 PROCOPCIUC Valerian. op.cit.in loc.cit.,, p. 199.

87 ŞMID Ioan, Două secole de istorie a Parohiei Romano-Catolice din Rădăuți,
ed. Hoffman, Caracal 2013, p.119.
88 Arhiva Parohiei Romano-Catolice din Rădăuţi, Adresa parohiei, nr.
117/12.12.1987 adresată Ordinariatului de Iași.
74
dox din Rădăuți din partea Notariatului de Stat, Cartea Funduară

nr. 125/1963, prin care bisericile noastre din Dornești, Țibeni și
Voievodeasa sunt trecute în proprietatea statului și predate cultului
ortodox. Vă rugăm să binevoiți a aduce la cunoștință Arhiepisco -
piei din București acest lucru și totodată binevoiți a ne în știința și
pe noi despre rezultatul primit”89.
În anul 1964 este demolată vechea capelă aflată în fa ța
bisericii din Voievodeasa. Capela era într-o stare de ruină avansată.
Conform procesului de demolare întocmit, o parte din cărămizi au
fost folosite pentru renovarea casei parohiale din Voievodeasa, iar
100 de bucăți au fost cedate parohului ortodox din comună pentru
construirea unei sobe în biserică 90. Totuşi, conform celor relatate
mie de domnul Ionel Zaremba, în momentul retrocedării, în
Vechea capelă din faţa actualei biserici.

Sursa:Wild Josef - Fürstenthal: eine deutsch-böhmische Gemeinde in
der Bukowina.
89 Arhiva Parohiei Romano-Catolice din Rădăuţi, Adresa parohiei adresată

Decanatului Suceava, din 16 decembrie 1965.
90 Arhiva Parohiei Romano-Catolice din Rădăuţi, Proces Verbal de constatare a
demolării capelei încheiat în data de 6.12.1964.
75
Ioan Șmid
biserică nu se afla niciun fel de sobă. Căldura şi-o asigurau făcând

focul într-un fel de butoi, iar fumul era scos cu ajutorul burlanelor
prin geam.
La începutul anului 1973, pr. Iosif Krassler adresează o ce-
rere către Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti pentru aduce-
rea părintelui pensionar Francisc Cojocea la Voievodeasa. În expu-
nerea de motive parohul spune că „în Voievodeasa, filială a Paro-
hiei Rădăuți este o casă parohială cu grădină, proprietatea Biseri -
cii. În această casă se află și capela în care se face sf. Liturghie
pentru cele 19 familii existente în Voievodeasa” 91. Părintele a soli-
citat acest lucru întrucât, după mutarea la Institutul Teologic Ro-
mano-Catolic din Iaşi a vicarului Petru Gherghel (astăzi, episcopul
Diecezei Romano-Catolice Iaşi), rămăsese singur, iar parohia avea
la acea dată foarte multe filiale. Cererea sa s-a rezolvat de abia în
Vechea casă parohială din Voievodeasa (Fürstenthal). Anul 1960.

Sursa: arhiva parohiei catolice din Rădăuţi.
91 Arhiva Parohiei Romano-Catolice din Rădăuți, Adresa Parohiei nr.37 din

15.02.1971 către Arhiepiscopia Romano-Catolică București.
76
anul 1974, după pensionarea şi plecarea sa definitivă în Germania.

În luna mai 1974 este numit paroh la Rădăuţi pr. Iosif
Doboş. Părintele s-a născut în data de 9 decembrie 1941 la
Răchiteni, județul Iași. Școala primară de 7 clase o face la Butea.
Din 1955 este admis la Școala de Cantori, iar
din data de 15 septembrie 1959 intră la
Seminarul Teologic din Iași, iar pe 29 iunie
1965 este sfințit preot la Alba Iulia de către
episcopul Márton Áron. Urmează o perioadă
de 3 ani în care așteaptă aprobarea numirii de
către Ministerul Cultelor ca vicar la Parohia
Pr. Iosif Doboş
Adormirea Maicii Domnului din Iași (1965 –
1968). Activează ca vicar la Iași în perioada 1 decembrie 1968 – 26
aprilie 1974. Din aprilie 1974 și până la data de 1 februarie 1979 a
fost pentru prima oară paroh la Rădăuți. Din februarie 1979 și până
la data de 1 octombrie 1990 a fost paroh și decan de Iași, iar de la
acea dată și până la data de 31 august 2006 a fost pentru a doua
oară paroh la Rădăuți. Din septembrie 2006, timp de doi ani, a fost
administrator parohial la Vatra Dornei. Din anul 2008 figurează ca
pensionar la Rădăuți îndeplinind și funcția de consilier economic la
Episcopia de Iași și pe aceea de consilier episcopal. În perioada 1
mai – 1 septembrie 2010 a deținut temporar și funcția de paroh de
Suceava și decan de Bucovina, în urma decesului nea șteptat al
parohului și decanului pr. Babiaș Ștefan.
După cum am mai afirmat în această carte, de părintele Io-
sif Doboș este legată preluarea, de la comunitatea ortodoxă, dreptu -
lui de folosință a vechii biserici catolice de către comunitatea cato -
lică din Voievodeasa. După redobândirea bisericii părintele începe
reparațiile capitale ale bisericii, repara ții care au fost preluate și
77
Ioan Șmid
continuate de către părintele dr.

Eduard Ferenț. Pentru pr. Iosif Do-
boș a fost de mare ajutor acest lucru,
sfinția sa fiind ocupat cu redobân-
direa dreptului de proprietate a Bise-
ricii Catolice și asupra celorlalte
foste proprietăți bisericești din în-
treaga parohie.
Părintele profesor dr. Eduard Fe-
renț, paroh la Rădăuți în perioada 1
ianuarie 1984-1990, s-a născut la 4
iunie 1938 la Dărmăneşti, județul
Bacău. A absolvit cursurile Institutul
Prof. dr. pr. Eduard Ferenţ (2014) Teologic din Iaşi şi a fost hirotonit
Sursa foto: Ioan Șmid. preot la 8 decembrie 1961. Între
1961-1975 a activat ca profesor de
ştiinţe filosofice şi teologice la Institutul Teologic din Iaşi. La 1
septembrie 1972 i s-a încredinţat pentru prima dată conducerea Se-
minarului diecezan în calitate de rector. În această perioadă, părin-
tele s-a străduit să ridice calitatea învăţământului filozofic şi teolo-
gic, a lansat ideea măririi clădirii seminarului, s-a îngrijit de ame-
najarea unui teren de sport, a facilitat, printr-un curs teologic fără
frecvenţă, obţinerea diplomelor de bacalaureat pentru preoţii hiro-
toniţi între 1948 şi 1959 la Alba-Iulia, a lansat ideea organizării şi
inventarierii arhivei Seminarului diecezan şi multe altele.
În anul 1975, părintele Ferenţ a fost trimis la Roma pentru
specializare. A obţinut licenţa în liturgică la Colegiul Sfântul
Anselm în anul 1977 şi doctoratul în teologie dogmatică la Univer-
sitatea Urbaniana în anul 1979. Întors în ţară, i s-a încredinţat, pen-
78
tru a doua oară, conducerea Seminarului diecezan şi, în acelaşi

timp, dificila muncă de a termina clădirea seminarului, începută în
anul 1977 în urma cutremurului din luna martie din acelaşi an. Pă-
rintele Ferenţ a ştiut să le inspire seminariştilor un puternic zel in-
telectual. În acest sens, a realizat un Jurnal al seminarului din Iaşi,
o revistă „Drumuri deschise”, a sistematizat şi îmbogăţit bibliote-
ca, a elaborat noul Regulament de funcţionare a Seminarului diece-
zan şi Ratio studiorum adaptat normelor Conciliului al II-lea din
Vatican92.
La data de 28 ianuarie 1982 este demis din funcția de rec -
tor al Seminarului. Regimul comunist nu a agreat atitudinea părin-
telui de a cultiva relații strânse cu reprezentan ții Bisericii Greco-
Catolice, desființate de regimul comunist. Părintele a avut curajul
de a refuza chiar și directivele secretarului de la Iaşi, care era pe
atunci conducătorul comunist al județului. Faptă, pentru care regi -
mul comunist a considerat că este deja prea mult și a decis înlătura -
rea sa din funcția de rector al Seminarului. Demiterea sa din func ția
de rector s-a datorat și faptului că luase apărarea Papei Ioan Paul al
II-lea, care, la 6 ianuarie 1982 consacrase pe preotul greco-catolic
Traian Crişan, ca episcop. Patriarhul Iustin al Bisericii Ortodoxe
Române, împreună cu Departamentul Cultelor au publicat în presă
o scrisoare în care condamnau actul papei, considerându-l un ames-
tec în treburile interne ale Bisericii Ortodoxe Române. Părintele
mi-a povestit că la una din predicile sale din capela seminarului, ți -
nută în timpul Octavei mondiale de rugăciuni pentru unirea cre ști -
nilor (18.I – 25.I.1982) a luat atitudine în public, susţinând că nu
este adevărat că papa se amestecă în treburile Bisericii Ortodoxe. A
doua zi a fost chemat la Departamentul Cultelor unde i s-a comuni-
92 ȘMID, Ioan. o. c. , p. 247.
79
Ioan Șmid
cat că nu mai este rector al Seminarului 93.

Este trimis ca paroh în Parohia Somușca, în perioada
28.I.1982 – 31.XII.1983. De la 1 ianuarie 1984 este numit paroh la
Rădăuți, unde activează până în anul 1990, luna octombrie, când
este transferat din nou la Institutul Teologic din Ia și în calitate de
profesor.
Cât a fost paroh la Rădăuți, pr. dr. Eduard Ferenț a reparat,
în anul 1985, fosta casă parohială din Voievodeasa. Capela, amena-
jată într-una din camerele casei este mărită pentru ca să poată în-
căpea cei circa 70 de credincioși care participau la liturghiile dumi -
nicale94.
Prima Sfântă Împărtășanie. Voievodeasa, 29 septembrie 1985.

93 Ibidem, pp. 160-161.

94 Arhiva Parohiei Romano-Catolice din Rădăuți, Proces verbal, încheiat în
urma ședinței Comitetului bisericesc din data de 1.IV.1987.
80
Pr. dr. Eduard Ferenț în capela de la Voievodeasa (1988).

Fosta casă parohială din Voievodeasa (2015). În dreapta se vede casa de

odihnă și reculegere a pr. dr. Eduard Ferenț.
Sursa foto: Ioan Șmid.
81
Ioan Șmid
Capela amenajată în casa parohială din Voievodeasa (2015).

După cum îmi povestea părintele Iosif Doboș, la vremea

aceea, comunitatea era alcătuită din multe familii tinere, cu mul ți
copii. Acolo se obișnuia ca după sfânta Liturghie, părintele să dea
copiilor bomboane, iar pentru aceasta era nevoie de o saco șă plină
cu bomboane.
De multe ori se întâmpla ca ortodocșii să participe la
liturghiile catolice din capelă. Doamna Cazac Genoveva îmi
povestea că în toți acești ani a existat o oarecare armonie între
credincioșii catolici și cei ortodocși. De multe ori părinții ei intrau
să se închine și în capelă. Au fost (și mai sunt) multe cazuri de
căsătorii mixte în care soțul sau soția au îmbrăți șat religia catolică.
Chiar doamna, care a fost ortodoxă, îmi spunea că ceea ce a atras-o
spre Biserica Romano-Catolică a fost Calea Crucii care se face în
timpul Postului Mare. Și acum, după mulți ani, î și amintește că a
plâns când a participat pentru prima dată.
82
Familia doamnei Cazac Genoveva. Părinții Dumitru și Elena (stânga),

bunicii Ecaterina și Dumitru (dreapta), fratele Vasile și Genoveva (cea
mică).
Sursa foto: colecția doamnei Cazac.
Începând cu anul 1990, în fosta casă parohială se stabile ște,

după ce se pensionează, pr. Anton Bişoc. Părintele a fost (şi conti-
nuă să fie) de ajutor în parohie. Deşi, aflat deja la o vârstă foarte
înaintată (94 de ani), părintele continuă să vină duminică de dumi-
nică în biserica parohială pentru a asculta sfintele spovezi. Odată,
înţelegându-i vârsta, părintele Iosif Răchiteanu, actualul paroh de
la Rădăuţi, i-a spus că nu este nevoie să mai vină. Părintele Bişoc i-
a răspuns tot printr-o întrebare: „Şi eu ce să fac atunci?”
După căderea regimului comunist, părintele dr. Eduard
Ferenț a fost rechemat la Institutul Teologic din Ia și în calitate de
profesor.
83
Ioan Șmid
Chiar dacă pr. dr.

Eduard Ferenţ a plecat din pa-
rohia rădăuțeană, frumuseţea
şi istoria acestei comunităţi i-
a rămas în inimă şi ori de câte
ori are un mic răgaz se retrage
aici pentru a se reculege. A-
ceastă relaţie strânsă cu aceas-
tă mică comunitate a dus la
concretizarea unor proiecte
deosebite, expresie a reflecţii-
lor sale teologice, care vă vor
fi prezentate în detaliu chiar
de sfinţia sa.
Pr. Anton Bişoc, la 90 de ani (2011).
După răsturnarea re- S-a născut 10 septembrie 1921 la Mogo-
gimului totalitar în decembrie şeşti-Siret (Iaşi). A fost hirotonit la 17
1989, părintele Iosif Doboş, octombrie 1948 la Gherăeşti de către ep.
Anton Durcovici. Din anul 1990 este
care fusese numit pentru a preot pensionar stabilit la Voievodeasa.
doua oară paroh la Rădăuţi în Sursa foto: Ioan Șmid
octombrie 1990, demarează
procedurile de redobândire pe cale juridică a clădirii bisericii și a
casei parohiale din Voievodeasa. Mai întâi a fost redobândită casa
parohială, iar la 27 aprilie 1995 este recuperată și biserica.
Părintele Iosif Doboș își amintește faptul că imediat după
revoluție, în primăvara anului 1990, ortodocșii au sfințit o cruce pe
locul unde urmau să-și construiască biserica lor, ei fiind convin și
că biserica catolică va fi revendicată de comunitatea germană. Pa-
rohia ortodoxă din Voievodeasa fiind mică, majoritatea locuitorilor
fiind neoprotestanți, nu a avut forța financiară de a începe imediat
84
acest proiect, situația a trenând până în anul 1998, când au început

construirea unei biserici proprii, din lemn, pe care au sfinţit-o la
data de 9 iulie 2006 cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” 95.
Ei au fost ajutați material de familia Zaremba și financiar de Paro -
hia Romano-Catolică din Rădăuți.
În ceea ce privește biserica noastră, aceasta intră imediat
într-o primă serie de renovări, lucrările încheindu-se în anul 2005.
Într-o primă fază cheltuielile au fost suportate de parohie,
apoi, treptat familia Zaremba Ionel şi Lenuţa a finanţat lucrările.
La data de 3 iulie 2005 a avut loc ceremonia de sfinţire a
Moment de la sfinţirea bisericii (2005).

95 PROCOPCIUC Valerian. o. c., p. 204.
85
Ioan Șmid
Moment de la sfinţirea bisericii (2005).

Biserica din Voievodeasa (1960). Biserica din Voievodeasa (2005).

Sursa: colecția parohiei. Sursa: colecția parohiei.
86
bisericii, oficiată de Excelenţa Sa Petru Gherghel - Episcopul Die-

cezei Iași. Au mai fost prezenţi alături de preoţii din Bucovina şi
oficialităţile din comună.
Modernizarea bisericii a continuat şi după anul 2005,
încheindu-se de abia în anul 2011. În procesul de readucere a
bisericii la starea ei iniţială s-a implicat, de această dată, prof. dr.
pr. Eduard Ferenţ. Toate picturile din interiorul bisericii au fost
restaurate şi conservate iar la ferestre au fost montate vitralii
executate la Iaşi de către firma Art Georgies - Centrul Mozaicart,
condusă de domnul Virgil Moraru şi care prezintă, fiecare în parte,
toţi patronii bisericilor învecinate.
Tot pr. dr. Eduard Ferenţ a coordonat şi condus lucrările de
construire a unei capele mortuale în cimitirul catolic din Voievo-
deasa, dedicată învierii Domnului: „Sacellum resurrectionis”. A-
ceastă capelă, cu turn în stil romanic, modestă în dimensiuni, dar
bogată în podoabe şi semnificaţii, este rodul rugăciunii şi a re-
flecţiei teologice a pr. dr. Eduard Ferenţ. Tablourile în mozaic, cât
şi vitraliile au fost realizate de aceea și firmă din Iaşi Art Georgies
87
Ioan Șmid
Primirea episcopului Aurel Percă în fața capelei. Sursa foto: Ioan Șmid.
Moment de la Sfânta Liturghie de sfinţire a capelei (2013).

88
– Centrul Mozaicart. Lucrările au început în anul 2012 şi au fost

încheiate în anul următor fiind finanţate de aceea și familie Zarem-
ba. La data de 16 iunie 2013 fost sfinţită de PS Aurel Percă cu
ocazia aniversării a celor 50 de ani de la desfăşurarea Conciliului al
doilea din Vatican, în timpul Anului credinţei (2012-2013).
Cu aceeaşi ocazie PS Aurel Percă a sfinţit şi Crucea mântu-
irii, înălțată în anul 2013 pe culmea colinei de lângă Complexul
Turistic VOIEVOD din Voievodeasa, ca semn al speranţei şi al bi-
necuvântării satului de către Răstignitul Înviat. Această Cruce este
dotată cu instalaţie de iluminare nocturnă.
Moment de la sfinţirea Crucii Mântuirii de pe dealul Voievodesii (2013) .

În anul 2014 la iniţiativa părintelui dr. Eduard Ferenţ și cu

sprijinul familiei Ioan și Elena Zaremba, locul cimitirului catolic
german a fost curăţat, iar din resturile de pietre funerare a fost creat
89
Ioan Șmid
un ansamblu arhitectonic, numit „Memorialul Speranței Creștine”,

ca semn de respect pentru toţi cei înmormântaţi în acest cimitir. A
fost sfinţit de către pr. Iosif Răchiteanu, în ziua de 2 noiembrie
2014 – Pomenirea tuturor credincioşilor răposaţi.
Sfințirea Memorialului Speranței Creștine – 2.XI.2014.

Toate aceste frumoase realizări au fost posibile datorită re-

flecţiilor teologice a pr. dr. Eduard Ferenţ, transpuse, cu mare ta-
lent, în bijuterii arhitectonice de către arhitectul Gheorghe Hereş.
Și toate acestea au avut nevoie de aportul financiar al familiei Za -
remba.
În rândurile ce urmează vă prezint câteva date biografice
ale arhitectului Gheorghe Hereș.
S-a născut la 26 februarie 1937 în comuna Făure ști, jude țul
Maramureș. Tatăl a fost preot iar mama învățătoare. A absolvit Fa -
90
cultatea de Arhitectură din București, pro -

moția 1962. Profesional a activat în cadrul
Institutului de Cercetare și Proiectare din
Iași (din anul 1962 până la pensionare în
anul 1990). Gheorghe Hereș a fost un
apropiat al Diecezei Romano-Catolice din
Iași. Dintre lucrările de referință, pe care
le-a realizat pentru Biserica Romano-Cato-
lică, enumerăm: proiectarea bisericilor din
Arhitectul Gheorghe
Șcheia, Butea și Mircești, județul Iași; Ca - Hereș.
tedrala romano-catolică din Iași; Biserica Sursa foto: colecția per-
„Sfânta Tereza a pruncului Isus” din Iași și sonală a arhitectului.
Institutul Romano-Catolic „Sfântul Iosif”
din Iași. A realizat renovări și modernizări la bisericile catolice din
Huși, Fărcășeni, Bârlad, Ciucani, Răchiteni, Rădăuți, Siret, Tețcani,
Gioseni, Sagna și Putna. S-a implicat și la modernizarea caselor
parohiale din Șcheia, Butea, Mircești și Iași.
A proiectat mănăstirile „Xaverianum”, „Don Orione” și
„La Salle”, toate din Iași; Gioseni, județul Bacău și „Sfânta Maria”
din București. De asemenea, a proiectat Căminul pentru bătrâni din
Iași și Casa Providenței din Bucium, județul Iași.
Dintre lucrările civile realizate de domnia sa enumăr: pro-
iectarea cartierului „Alexandru cel Bun” și Piața „Podu Roș”, toa-
te din Iași. De asemenea, a colaborat la realizarea planului urbanis -
tic al Iașului, a realizat studii de siluetă pentru bulevardele Păcurari
și Nicolina-Cug. A câștigat concursuri de urbanism și arhitectură
pentru Piața Tineretului și Piața Palatului din Iași, pentru Catedrala
greco-catolică din Cluj și pentru Biserica „Sfânta Treime” din Baia
Mare.
91
Ioan Șmid
În afară de aceste lucrări mari a proiectat multe case de lo-

cuit individuale și colective.
La Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași, în timpul construirii

clădirii Seminarului (1979). Arhitectul Gheorghe Here ș, pr. dr. Eduard
Ferenț și contabilul Ioan Zăpodeanu.
Arhitectul Gh. Hereș (dreapta) în Capela Învierii (2013).

92
Decretul de sfințire al Capelei Sacellum resurrectionis din Voievodeasa.

93
Ioan Șmid
Placa de marmură amplasată pe Crucea de fier de pe colina

satului.
94
Icoanele ne conduc la prototipuri

Profesor Dr. Pr. Eduard Ferenț
Introducere
După recuperarea bisericii romano-catolice din

Voievodeasa de la ortodocși, din 27 aprilie 1995, într-o după
amiază din luna august, vorbeam la gardul din fa ța bisericii cu
domnul Ioan Zaremba, credincios catolic din localitate. Amândoi
priveam la biserica preluată de la Cultul ortodox: imaginea ei era
dezolantă. Tabla de pe acoperiș era ruginită și zdrențuită de vânt și
de ploi; jgheaburile lipseau, iar cele care mai existau aruncau apa la
temelia bisericii; treptele de piatră cioplită erau denivelate de
rădăcinile celor doi tei de peste o sută de ani, planta ți de
predecesori în fața bisericii; ușa bisericii era vopsită în verde;
intrând în ea, în partea stângă, unde acum este capela „Sfântul
Anton” erau cioate de lemn, căci acolo le crăpa fostul pălimar
ortodox; pavimentul bisericii era făcut din lespezi de piatră aduse
din împrejurimi, iar lateral se găseau un fel de strane, toate vopsite
în verde, etc.
La un moment dat, în cursul discuției noastre, îl întreb pe
domnul Zaremba:
„- Cam câți bani ne-ar trebui ca s-o reparăm? - Milioane, Părinte,
mi-a spus el gânditor...”
Așa am început lucrările de restaurare a bisericii zidite de
credincioșii catolici din Fürstenthal cu atâta trudă încă din 1860-
1865: de la o convorbire care întrezărea un viitor proiect de
95
Pr. dr. Eduard Ferenț
renovare a bisericii. De atunci au trecut deja douăzeci de ani.

Proiectul schițat vag în 1995, a devenit astăzi, 2015, o realitate pe
care voiesc s-o prezint în cele ce urmează. Realizările fiind destul
de largi, am să încerc să le prezint într-o ordine, în vederea
ilustrării semnificației lor teologice. Toate lucrările sunt sintetizate,
de fapt, de titlul acestui capitol: „Icoanele ne conduc la proto-
tipuri”.
Pr. dr. Eduard Ferenț împreună cu pr. Anton Despinescu în fa ța bisericii din
Voievodeasa. August 1989.
Ordinea lucrărilor realizate în ace ști ani, pe care încerc să

le prezint aici, se referă la:
A) Biserica romano-catolică din Voievodeasa privită din exterior și
interior: tematica icoanelor și vitraliilor din biserică;
B) Cimitirul romano-catolic din Voievodeasa: Capela „Saccellum
resurrectionis” - semnificația vitraliilor interioare ale Memorialu -
96
lui „Speranța creștină”; Crucea de pe colina satului - „Crux salu-

tis”. Privindu-le cu ochii credinței deducem cu ușurință că Dumne -
zeu proniază istoria noastră și astăzi, dar ne cere să colaborăm și
noi cu providența sa.
Biserica din Voievodeasa după retrocedare (1995).

Sursa: colecția parohiei.
97
A. Biserica romano-catolică din

Fürstenthal – Voievodeasa
Biserica actuală din Voievodeasa, împreună cu „Memoria-

lul speranței creștine” din „Cimitirul catolic” din localitate sunt
adevărate arhive ale Comunității Catolice din Fürstenthal.
a) Privind biserica din exterior nu putem să nu ținem cont de
cadrul sacru care ne-o prezintă. Până în 1964, înaintea bisericii era
o capelă din cărămidă roșie, despre care s-a scris în această carte la
pagina 75. Pe partea laterală a ei era pictată imaginea Inimii lui
Isus. Nemaifiind îngrijită, ajunsese într-o stare de ruină, ceea ce a
dus la demolarea ei.
Capela care era zidită la câțiva zeci de metri de biserică

(chiar la drum), demolată în anul 1964.
Sursa:Wild Josef - Fürstenthal: eine deutsch-böhmische
Gemeinde in der Bukowina.
Astăzi, în locul capelei demolate avem Memorialul Sino-

dului Diecezan (8.XII.2001 – 8.XII.2004), un monument de mar-
mură, unic în Dieceză, împodobit cu două mozaicuri aurite, repre-
zentându-l pe „Isus Răscumpărătorul” și pe „Maica Domnului,
98
Mama Divinei Providențe”, ambele executate de firma din Iași Art

Georges – Centrul Mozaicart condusă de domnul Virgil Moraru.
Monumentul de marmură albă a fost construit în anul 2007 prin ge-
nerozitatea familiei Ioan și Elena Zaremba, catolici din Voievodea -
sa, după cum reiese și din inscripția gravată în marmură.
Care este scopul acestei opere sacre? Ea nu voie ște să per -
petueze doar amintirea fostei capele, ci îndeamnă pe toți cei care
vizitează biserica noastră să implore mijlocirea Maicii Domnului
pe lângă Fiul ei, Răscumpărătorul său și al nostru. Ambele icoane
ne conduc la prototipurile reprezentate de cele două mozaicuri:
Isus Cristos, Răscumpărătorul, și Maica Domnului, Născătoarea de
Dumnezeu.
Vizitatorul este călăuzit spre biserică de o alee compusă
Isus Răscumpărătorul – mozaic Maica Domnului, Maica Divinei

Sursa foto: Ioan Șmid Providențe. Sursa foto: Ioan Șmid
99
din pavele de ciment în formă cubică, alee lucrată cu multă trudă,

împreună cu trotuarul din jurul bisericii, de maistrul Mihai
Zaremba, meseriaș calificat la care am apelat deseori și pentru alte
activități legate de renovarea bisericii.
Aleea, însoțită de trandafiri și de câteva tuia mereu verzi,
ține locul atrium-ului roman de la intrarea în bazilici. Parcurgând-
o, te liniștești sufletește înainte de a intra în casa Domnului.
La capătul aleii, vizitatorul întâlnește monumentul unei
Cruci îmbrăcate în mozaic aurit, pe care se află această inscrip ție
scrisă în limba Latină: „Monumentum altaris ecclesiae veteris
ligneae, aedificatae anno 1822, abolitae anno 1865”, ceea ce
înseamnă: „Monumentul altarului vechii biserici de lemn, construi-
tă în anul 1822, și dărâmată în anul 1865” . Despre istoricul aces-
Monumentul care amintește de

prima capelă din lemn, dărâmate în
Aleea din fața bisericii. anul 1865.
Sursa foto: Ioan Șmid. Sursa foto: Ioan Șmid.
100
tei capele din lemn s-a scris la pagina 41. Crucea are gravat un po-
tir și o ostie, semne sacre care ne amintesc de Sfânta Liturghie care
se celebra pe acel altar înainte de anul 1822. Monumentul a fost ri-
dicat și amplasat pe acel loc, cu toată probabilitatea de pr. Ignaz
Seidel, ctitorul noii biserici, care a păstorit comunitatea catolică din
Fürstenthal, timp de 40 de ani, între anii 1844 și 1884.
Fațada bisericii este împodobită cu două mozaicuri aurite
care îi reprezintă pe cei doi Patroni ai bisericii romano-catolice din
Voievodeasa, sfinții apostoli Petru și Paul. Ele redau icoana origi-
nară pictată pe pânză de un autor necunoscut din Germania, pictura
având peste 150 de ani. Ea, a fost inițial, așezată la altarul principal
al bisericii, dar acum se află în capela laterală dedicată „Sfântului
Intrarea în biserică străjuită de cei doi Apostoli.

Sursa: arhiva autorului.
101
Anton”.
Mozaicurile, de o execuție artistică impecabilă, sunt foarte
frumoase. Când lumina soarelui se răsfrânge peste ele, î ți încântă
privirea. Personal, cred că pot sta pe frontalul oricărei biserici din
Roma.
Intrarea în biserică este încadrată între două coloane
decorate mozaical cu elemente artistic executate, capitelurile lor
Cei doi îngeri care stau de strajă la intrarea în biserică.

reprezentând câte o cruce masivă. Între cele două coloane,

deasupra copertinei de la intrare, străjuiesc doi îngeri care stau de
veghe cu câte o cruce în mâinile lor. Îngerii sunt reprezenta ți în
mozaicuri de culoare albastră, executate de aceea și firmă din Ia și,
Art Georges – Centrul Mozaicart.
Soclul bisericii este placat de jur-împrejur cu piatră de
munte, adusă de prin munții Bucovinei. Înălțimea acestui element
102
care constituie partea de jos a edificiului ecleziastic variază după

poziția bisericii. Toată piatra soclului este protejată de un ulei
special împotriva agenților corozivi și a apei pluviale.
Acoperișul bisericii a fost total înlocuit cu tablă ro șie
suedeză. Apele care se scurg prin jgheaburi sunt preluate de un
dren săpat de jur-împrejurul bisericii, așa că ele nu înghea ță și nici
nu stropesc pereții, iar trotuarul rămâne mereu uscat.
Acestea fiind spuse despre biserica catolică din Voievodea-
sa privită din exterior, putem intra în interiorul ei.
b) Interiorul acestui lăcaș de cult este compus din diferite
elemente: bănci sau genuflexoare, altare, icoane, vitralii, calea
crucii, candelabru, amvon și lumânarea pascală. Toate sunt noi,
deoarece ortodocșii, restutindu-ne biserica folosită de ei din 1946 și
până în anul 1995, au luat și iconostasul lor, clopotul și toate
odăjdiile. Aula bisericii rămânând goală, cu geamurile sparte sau
lipsă, cu pardoseala din pavaj de piatră, mucegăită, din cauza
mucegaiului infiltrat treptat sub scândurile pardoselii smulse și
luate de ortodocși, am fost nevoiți să refacem tot interiorul
bisericii. Renovările interioare le-am conceput urmând reforma
liturgică prezentată de Conciliul al II-lea din Vatican (11.X.1962 –
8.XII.1965) în Constituția Sacrosanctum Concilium, promulgată
la 4.XII.1963 de PP. Paul al VI-lea. În urma normelor emise de
Sacrosanctum Concilium1 și de Instrucția Inter Oecumenici din
26.IX. 19642, am început lucrările de renovare interioară a aulei
bisericii.
Pardoseala a fost complet refăcută, eliminând mucegaiul și
aplicând un strat de bitum cu ciment pe toată suprafa ța bisericii.
1 Conform Constituției pentru Sacra Liturgie «Sacrosanctum Concilium» nn.

122-129: EV 1/223-239.
2 Conform Inter Oecumenici, nn.90-99: EV 2/300-309.
103
Același maistru catolic, Mihai Zaremba, și-a dovedit profesionalis -

mul și de data aceasta. Deasupra șapei au fost aplicate plăci de gre -
sie de culoare maron, culoare apropiată de parchet și de aceea a
băncilor genuflexoare.
Ulterior, s-a trecut la înlocuirea completă a instalației elec-
trice, instalație executată ținând cont de normele în vigoare, dar și
de cele liturgice. După înlocuirea sticlei din geamuri și chituirea
acestora, a fost zugrăvit din nou interiorul bisericii, păstrând icoa-
nele pictate pe bolta bisericii de Emink Codin încă din 1927. De
asemenea, amvonul, care, inițial, fusese amplasat de predecesori în
partea stângă a bisericii, deasupra altarului Maicii Domnului, a fost
coborât și instalat în fața prezbiteriului, în apropiere de credincio și,
fiind dotat cu microfon.
Băncile din biserică sunt toate noi, din stejar masiv, execu-
Interiorul bisericii în A.D. 2012

Sursa foto: Ioan Șmid
104
tate la Cireșoaia, județul Bacău, de tâmplari iscusi ți, condu și de

domnul Ioan Meșterca. Ele dau aulei bisericii o armonie aparte
promovând deopotrivă participarea comodă a credincio șilor la ac -
țiunile liturgice.
Cât privește icoanele și vitraliile bisericii, toate noi, trebuie
să declar că în compunerea lor am urmărit un principiu teologic
fundamental. Conform magisteriului Bisericii, icoanele și vitraliile
din biserici sunt Biblia săracului, a celor ne știutori de carte, ca și a
celor culți. Prin tematica lor împlinesc și funcția de cateheză litur -
gică permanentă pentru toți credincioșii. Privindu-le cu ochii cre -
dinței suntem călăuziți la Prototi-
puri3.
Cea mai veche icoană
este aceea a Sfinților Apostoli
Petru și Paul care se află expusă
pietății credincioșilor în capela
„Sfântul Anton”. Ea este pictată
pe pânză de un pictor necunoscut
din Germania. Inițial era ampla-
sată în altarul principal al bisericii
catolice din Fürstenthal, altar ce-
dat de către pr. Iosif Krassler în
anul 1972 bisericii catolice din
Pustiana, județul Bacău.
În aceeași capelă se află o
altă icoană care-l reprezintă pe Sfinții Apostoli Petru și Paul.
Sfântul Anton de Padova cu
3 Conciliului Tridentin, Decretul despre sfintele icoane/3.XII.1563, Dosar nr.

1823; Conform Ioan Șmid, Comunitatea romano-catolică din Putna,ISBN
978-973-0-16810-5, Putna, 2014, p.66.
105
Pruncul. După cedarea bisericii

„Sfântul Anton” din Vicovu de
Sus ortodocșilor, icoana patronală
a bisericii a fost dusă la Parohia
Romano-Catolică din Rădăuți4.
Pe când eram paroh la Rădăuți
(1.01.1984 – 18.X.1990), am gă-
sit-o în podul casei parohiale. De
acolo am recuperat-o în anul
1995 și am expus-o venerației
credincioșilor în biserica din Vo-
ievodeasa.
Pe bolta bisericii sunt
pictate două icoane reprezentând
Cina cea de Taină și Primatul
lui Petru. Ele sunt opera lui Sfântul Anton de Padova- icoana pa-
tronală a bisericii din Vicovu de Jos.
Emink Codin, care le-a pictat în Sursa foto: Ioan Șmid.
anul 1927. În luna mai a anului
2004 l-am rugat pe pictorul Viliu Ciobanu să curețe aceste tablouri.
El a descoperit în tabloul Cina cea de Taină trei cartușe înfipte în
icoană, cartușe care sunt păstrate acolo ca amintire de la cel de-al
Doilea Război Mondial (1939-1945).
În interiorul bisericii din Voievodeasa se află trei altare, în
cadrul cărora se găsesc alte trei icoane dedicate Inimii Preasfinte a
lui Isus, Maicii Domnului și Sfinților Apostoli Petru și Paul. Toate
trei au fost pictate de Viliu Ciobanu, pictor din Budăi, jude țul Ia și.
4 Conform Ioan Șmid, Două secole de istorie a Parohiei Romano-Catolice din

Rădăuți, Ed. Hoffman, Caracal 2013, p. 105, biserica, construită în anul
1910, a fost cedată ortodocșilor, în baza unui consimțământ verbal din partea
Parohiei Romano-Catolice din Rădăuți, în anul 1952.
106
Cina cea de Taină

Primarul Sfântului Petru.

107
Icoana Inimii Preasfinte a

lui Isus este o copie după icoana
care se află în capela laterală din
„Chiesa di Gesu” din Roma, pic-
tată de Pompeo Batoni (1708 –
1787). Este una din icoanele cele
mai reușite din biserică. Isus ne
oferă Inima sa Preasfântă, focar
arzător al dragostei, Inimă încon-
jurată de o coroană de spini. Din
Inimă țâșnesc raze de lumină,
arătându-ne astfel că Domnul vo-
iește să ne împărtășească necon -
tenit din belșugul inepuizabil al
iubirii sale. Aparținând Persoanei
Cuvântului întrupat, noi adorăm
cu recunoștință Inima Mântuito- Altarul Inimii Preasfinte a lui Isus.
rului nostru. Sursa foto: Ioan Șmid
Privind-o cu atenție, ob-
servăm că Domnul, după învierea sa glorioasă, și-a păstrat atât rana
Inimii deschise de unul dintre soldați (In 19, 34), cât și rănile mâi -
nilor străpunse de cuie (In 20, 25.27). Oferind Tatălui său o singură
jertfă pentru păcatele noastre, prin înălțarea sa glorioasă s-a a șezat
pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu (Evr 10, 12), este
totdeauna viu pentru a mijloci în favoarea noastră (Evr 7, 25). Icoa-
na Inimii Preasfinte ne amintește că Domnul, Răscumpărătorul în-
viat, mijlocește necontenit la Tatăl veșnic pentru noi, arătându-i ră-
nile sale glorioase, prețul răscumpărării noastre.
Icoana Maicii Domnului de la altarul lateral din partea
stângă a aulei bisericii are următorul titlu: Maica Domnului,
108
Steaua mistică a evanghelizării.

Titlul icoanei exprimă o realitate
trăită de Sfânta Fecioară toată
viața ei. Ea a fost prima făptură
evanghelizată de arhanghelul Ga-
briel (Lc 1, 28-32) și reprezintă
începutul, deja perfect, al Biseri-
cii. Este Ecclesia nascens, Bise-
rica abia născută căreia îi este
adresată Evanghelia.
Fecioara Maria, din mo-
mentul în care a dovedit că este
receptivitatea transparentă emi-
nent activă a harului prin acel:
„Fie mie după cuvântul tău”, es- Altarul Maicii Domnului.
te Biserica în persoană și ca per- Sursa foto: Ioan Șmid.
soană. Maica Domnului este pri-
ma Biserică, este Biserica vie. Ea este cortul viu al lui Dumnezeu
și, de aceea, este începutul Sfintei Biserici. Misterul Născătoarei
de Dumnezeu și al Bisericii se compenetrează și se iluminează
reciproc.
Dar Fecioara Maria, Fiica eminentă a Sionului, nu este
doar prima evanghelizată, ea este și prima evanghelizatoare a nou-
lui Sion, a Bisericii, și aceasta chiar înainte de Rusalii. Sfântul
Luca ne-o prezintă pe Maica Domnului ca prima evanghelizatoare
în vizita ei la Elisabeta (Lc 1, 41. 44). Magnificat, cântecul Născă-
toarei de Dumnezeu, este o vestire a evenimentului mântuirii, un
mesaj evanghelizator plin de semnificații și pentru noi cei din mile -
niul al treilea.
Maica Domnului ca evanghelizatoare apare și din vizita
109
păstorilor și a magilor făcută pruncului Isus, fiul ei, la Betleem (Lc

2, 8-20; Mt 2, 1-12). Ea arată „cu bucurie” Pruncul dumnezeiesc
celor care aparțineau la Biserica iudeilor și la Biserica păgânilor
convertiți. Păstorii și magii erau, de fapt, reprezentanții acestor
Biserici. Marele mister al mântuirii, Cristos, se manifestă lumii
așadar prin mijlocirea și mărturia Maicii Domnului 5.
Acțiunea evanghelizatoare a Mamei lui Isus reiese și din
episodul nunții din Cana (In 2, 1-12). La Cana, Maica Domnului,
în stare de orantă, îl roagă pe Isus să- și manifeste gloria sa
discipolilor, iar prin aceasta Bisericii.
La Cana, pe Calvar ca și în Cenacol (Fap 1, 13-14), Mama
lui Isus are rolul de mijlocitoare a darului revela ției și a mântuirii.
Prezența și participarea Mamei lui Isus, ca asociată lucrării
mântuitoare, la jertfa Fiului din ea născut, și ca orantă în Cenacol,
înainte de Rusalii, unde a implorat prin rugăciunea ei maternă
Fiului ei Darul Duhului Sfânt pentru ea și pentru noi, reprezintă
unul din elementele cele mai semnificative ale misiunii sale în
Biserică. Aceste momente evocate de evangheli ști fac parte din
acțiunea sa evanghelizatoare. Datorită lor, papa Paul al VI-lea a
numit-o și o invocă pe Maica Domnului, Maica Bisericii, cu titlul
de Stea a evanghelizării6. La fel o numește și sfântul Ioan Paul al
II-lea7.
La altarul principal se află icoana patronală a Sfinților
Apostoli Petru și Paul, icoană pictată de același Viliu Ciobanu.
Fiecare dintre cei doi Apostoli poartă în mâini însemnele puterii
5 Conform Conciliul al II-lea din Vatican, Constituția Despre Biserică, Lumen
gentium, nr. 57: EV 1/431.
6 Paul PP. VI, Evangelii nuntiandi, nr. 82: EV 5/1716.
7 Ioan Paul al II-lea Lettera apostolica «Tertio millenio adveniente», nr. 59: EV
14/1820. Conform Eduard Ferenț, Biserică, ce simți despre taina ființei tale?,
Ed. Sapientia, Iași 2004, pp. 43-53.
110
acordate lor de Cristos Domnul. Sfântul Petru are în mâini două

chei, semne ale autorității pe care i-a acordat-o Cristos asupra
Bisericii sale, constituindu-l Cap al colegiului apostolic (Mt 16, 13-
20; In 21, 15-19). Alături de chipul său, la picioarele sfântului
Petru este pictată imaginea bazilicii Sfântul Petru din Roma,
bazilică unde se află mormântul său.
În partea stângă a icoanei se află chipul sfântului Paul. El
are ambele mâini sprijinite pe o sabie, semnul decapitării sale la
Roma, în anul 64, la Tre fontane. La picioarele sale se află imagi-
nea bazilicii Sfântul Paul din Roma, bazilică unde se păstrează cu
venerație mormântul său glorios.
Încă două detalii demne de
remarcat ale icoanei pastorale. De-
asupra Apostolilor, central, plu-
tește un porumbel, simbolul Duhu-
lui Sfânt, Apărătorul credinței, Cel
care unește pe cei doi Apostoli și
pe noi cu ei prin mărturisirea ace-
leiași credințe. La picioarele Apos -
tolilor, între cele două bazilici este
pictată în dimensiuni mai mici bi-
serica din Fürstenthal, ca semn de
comuniune cu Biserica Romei,
„Biserica cea Mare, de toți cunos-
cută, care prezidează toate celelal- Icoana patronală a bisericii.
te Biserici în caritate”8. Sursa foto: Ioan Șmid.
Printre icoanele venerate
8 Sf. Irineu, Adversus haereses, III, c. 3,2: SChr 211, Cerf. Paris 1974, p.33; Sf.
Ignațiu de Antiohia, Epistola către Romani, Introducere: Schr 10, Cerf. Paris
1969, p. 107.
111
în biserica din Voievodeasa, demne de luat în seamă sunt cele 15

stațiuni ale Căii Crucii sau Via Crucis. Ele sunt o reproducere a
originalului lor care se află în Mănăstirea Clariselor din Roman,
Aleea Plopilor nr. 8. Autoarea acestor stațiuni este Loana Riboli
din Crema (Italia), laureată nu de mult timp la Academia di belle
Arti din Brera, Italia, cu maximum de voturi.
Stațiunile, în care răscumpărarea săvârșită de Isus Cristos îl
privește nu doar pe om, ci întreaga creație, urmează ritmul crea ției
înseși: „Tatăl decide, Fiul execută și modelează, iar Duhul hrăne ș-
te și sfințește, desăvârșind lucrarea răscumpărătoare a lui Isus
Cristos”9. Autoarea denumește opera ei „Via Crucis per la Roma-
nia”, „Calea crucii pentru România”, întrucât pentru a o compu-
ne, a studiat profund costumația femeilor și a bărbaților din Româ -
nia. Este suficient să privim „stațiunile” a cincea și a șasea ca să ne
convingem de planul urmărit de autoare. Stațiunile sunt înserate în
istoria mântuirii, în Revelație și
în gândirea perenă a Sfinților Pă -
rinți. În Biblia săracilor vorbesc
fiecăruia în parte. E suficient să le
parcurgem și să le privim cu ochii
credinței, ochi cu care au fost
pictate după o îndelungată reflec-
ție de autoarea însăși.
În fața prezbiteriului a-
vem și amvonul, cel original, exe-
cutat de un tâmplar iscusit din
Fürstenthal prin 1865, împreună Amvonul original, recondiționat.
cu altarul Maicii Domnului. Ini-
9 Sf. Irineu, Adversus haereses, IV, c. 38.3: SChr 100, Cerf. Paris 1971, p. 955.
112
țial era plasat sus, în partea stângă a aulei bisericii, de unde predica
preotul pentru a fi ușor auzit. Când am restaurat interiorul bisericii
l-am coborât și l-am așezat în fața credincio șilor, conform norme-
lor liturgice actuale. Cu acea ocazie am închis u șa de acces și trep-
tele din sacristia a doua care conduceau din interior spre amvon.
Ulterior, cu ocazia Anului Bibliei celebrat în toată Biserica
Romano-Catolică între anii 2005-2006, l-am ornamentat în exterior
cu icoanele biblice care pot fi privite de credincio și, icoane plasate
sub titlul Cuvântul Domnului: central este Domnul, Alfa et Omega
(Ap 1,8; 21,6), căruia îi sunt alăturați cei patru evangheli ști cu
simbolurile lor. În ultima casetă a amvonului am încadrat icoana lui
Isaia profetul, ce de-al cincilea evanghelist (Is 7, 14-16; Mt 1, 23).
Tot în prezbiter se află
Lumânarea pascală și Crucea de
lemn adusă de familia Ioan și Ele -
na Zaremba de la Ierusalim. Lu-
mânarea pascală îl reprezintă pe
Cristos Înviat, biruitorul morții și
al întunericului, Soarele care nu
apune niciodată: „Lux in tenebris
et lucifer matutinus”. Lumânarea
pascală indică prezența Celui În -
viat în mijlocul nostru și, întrucât
în cursul săptămânii, în ziua căre-
ia i s-a dat numele de duminică,
Biserica celebrează memoria o-
Crucea de lemn din Ierusalim.
biectivă a învierii Domnului10. Sursa foto: Ioan Șmid.
La Voievodeasa, Lumâna-
10 Conciliul al II-lea din Vatican, Constituția despre Sacra Liturgie, Sacrosanc-
tum Concilium (SC., nr. 102): EV 1/183.
113
rea pascală se aprinde nu doar în ziua Botezului și la funeralii, ci și

în timpul sfintei Liturghii duminicale. Duminica este cu adevărat
Paștele săptămânii, e ziua învierii, este ziua creștinilor, este și
ziua noastră11.
Alături de aceste icoane, în biserica din Voievodeasa avem
și zece vitralii de dimensiuni mari, toate executate de Art Georges-
Centrul Mozaicart din Iași. Tematica lor are o îndoită semnifica ție:
prima este aceea că prin ele s-a dorit o comuniune cu comunită țile
catolice din Bucovia, călăuzite în pelerinajul credin ței lor de
diferiți Sfinți, Patronii și modelele vieții lor. A doua semnificație a
fost recomandată de unele evenimente ecleziale de care a trebuit să
ținem cont în anii în care avea loc restaurarea bisericii noastre.
Astfel au fost: Anul Bibliei (27.XI.2005-26.XI.2006), Anul familiei
(2010-2011), Anul credinței (11.X.2012-24.XI.2013).
În partea stângă a aulei bisericii avem, în fa ța altarului
Maicii Domnului, vitraliul Buna Vestire, o reproducere liberă a ta-
bloului Buna Vestire al lui Beato Angelico, pictat în anul 1430, o
pictură pe lemn care se află în sanctuarul Santa Maria delle Grazie
(Arezzo, Italia). Vitraliul amintește de hramul bisericii romano-
catolice din Gura Putnei (Karlsberg).
Îngerul vestitor, Gabriel, o surprinde pe Sfânta Fecioară
într-o umilă rugăciune12. Duhul Sfânt, actantul zămislirii feciorel-
nice a Cuvântului veșnic domină toată compoziția. El este
reprezentat prin simbolul obișnuit în arta sacră, acela al
porumbelului.
Plăsmuită de Duhul Sfânt ca o nouă făptură, împodobită
încă din prima clipă a zămislirii sale cu splendorile unei sfin țenii
11 In die dominica paschae, Ed. G. Morin, CCL 78 (1958), 550.

12 Conform Pictura italiană. Maeștrii tuturor timpurilor și capodoperele lor.
Ed. Fundația Culturală Română, București 1997, p. 63.
114
unice, Fecioara din Nazaret este, din porunca lui Dumnezeu, salu-
tată de îngerul vestitor ca „plină de har” (Lc 1, 28), iar ea răspun-
de solului ceresc: „Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvân-
tul tău (Lc 1, 38). Astfel, Maria,
fiica lui Adam, consimțind la cu -
vântul divin, a devenit Mama lui
Isus și, îmbrățișând din toată ini-
ma, fără a fi împiedicată de vreun
păcat, voința mântuitoare a lui
Dumnezeu, s-a oferit total pe și-
ne, ca slujitoare a Domnului, Per-
soanei și lucrării Fiului său,
slujind misterului răscumpărării,
în dependență de Cristos și de
Duhul Sfânt, prin harul Dumne-
zeului atotputernic. Slujind, coo-
perând și ascultând de Cristos și
de Duhul Sfânt, Fecioara Maria Buna Vestire
redeschide nodul necredinței E- Sursa foto: Ioan Șmid.
vei, născând Viața pentru noi13.
În momentul interpelării Fecioarei Maria de către arhan-
ghelul Gabriel, ea era deja presfințită, pregătită haric de Duhul ha-
rului pentru a primi invitația Tatălui veșnic și pentru a se insera ast -
fel în țesutul economic al planului mântuirii cu toată ființa ei, fără a
fi împiedicată de vreun păcat. Prelucrată de harul dumnezeiesc, sub
Duhul Sfânt și cu harul său, și-a dat consimțământul ei liber și
prompt. Prelucrată de har, și-a încredințat toate puterile în slujba
Persoanei și a operei lui Cristos și a Duhului Sfânt care n-a încetat
13 Sf. Irineu, Adversus haereses, III, c. 22,4: Schr 211, Cerf. Paris 1974, pp.
443-445.
115
nicio clipă s-o călăuzească în viață.

Chipul neîntinat al Fecioarei Maria, prelucrat de har, și-a
mobilizat asemănarea, dinamica chipului, adică „împreună-lucra-
rea cu harul”, așa încât răscumpărarea omenirii înfăptuită de Fiul
ei împreună cu Duhul Sfânt, să fie nu doar har, dar și colaborare li -
beră a omului, prin reprezentanta sa eminentă, noua Evă, Maria.
Împreuna ei lucrare cu harul dumnezeiesc a fost desăvâr șită, într-o
continuă creștere, asemenea peregrinării sale constante în credin ță,
înaintare realizată în truda inimii sale neprihănite 14.
În partea dreaptă a aulei bi-
sericii avem vitraliul Sfintei Fami-
lii, realizat în timp ce Biserica Cato-
lică celebra Anul Familiei (2010-
2011). Vitraliul Sfintei Familii, Isus,
Maria și Iosif, redă iconic mărturia
evanghelistului Luca referitoare la
anii petrecuți la Nazaret, unde pă -
rinții s-au întors după prezentarea
lui Isus la templu și după reîntoar -
cerea lor din Egipt. În acei ani a în-
ceput maternitatea neștiută și dure -
roasă a Maicii Domnului, „când
copilul ei creștea și se întărea, plin Sfânta Familie.
de înțelepciune, și harul lui Dumne- Sursa foto: Ioan Șmid.
zeu era asupra lui” (Lc 2, 39-40.
52). Isus avea plinătatea harului în interior încă de la Întrupare. El
nu putea face progres interior în sfințenie și har, dar cu cât el cre ș-
tea în statură, cu atât mai mult această plinătate a harului se mani-
14 Eduard Ferenț, Mariologia: Maria în misterul lui Cristos și al Bisericii, Ed.
ARC, București 2003², pp. 103-124.
116
festa în exterior, apărea în afară15.

Viața familiei din Nazaret s-a desfășurat în lini ște, în rugă -
ciune și muncă. N-a fost idilică. În anii ascun și ai vieții din Naza -
ret, în prezența Celui Sfânt, Maria și Iosif au înaintat zi de zi în
sfințenie, iar Isus în manifestarea ei crescândă.
Viața ascunsă a lui Isus a pus un nou început vieții interioa -
re a Mariei și a lui Iosif, introducându-i pe calea unei lucrări con -
știente a participării lor la misterul mântuirii. Tăcerea a fost con -
textul vital al unirii lor cu Dumnezeu, al muncii și al rugăciunii lor
tainice. În tăcerea minții și a inimii lor, au început să prindă contur
semnificațiile realităților meditate, mai ales adevărurile despre Cu -
vântul Întrupat (Lc 2, 19.51). Rugăciunea, ca dialog tainic al inteli-
genței cu Dumnezeu, se dezvoltă numai în această stare lini ștită,
ezuhică, a facultăților noastre. Dumnezeu, să nu uităm, ascultă îna -
inte de toate gândurile inimii, nu vocea. În tăcere învățăm să-l cu -
noaștem mai mult și să-l slujim mai bine pe Dumnezeu și pe aproa -
pele nostru.
În spațiul rezervat tăcerii putem cre ște și noi în înțelep-
ciune și har, în cunoașterea voinței lui Dumnezeu și în fidelitatea
făță de harul său. În momentele de tăcere activă, atentă și con-
structivă, credința noastră intră în contact cu misterul negrăit al lui
Dumnezeu. Atunci, prin credință, devenim con știen ți și recu-
noscători față de misterele lui Isus față de stările trăite de el în o-
menitatea sa pentru noi, asemenea Maicii sale, care păstra, purta și
medita în inima ei neprihănită tot ceea ce vedea și auzea de la Fiul
ei, Isus. În anii ascunși ai lui Isus de la Nazaret, Maica Domnului a
trăit în mod eminent ascultarea credinței, parcurgând în truda
inimii drumul acesteia. Ea, înaintând în credin ță, n-a fost cru țată
15 Sf. Toma de Aquino, Summa theologiae, I, q 43 a 2 ad 3-um; Conform Heribert
Mühlen, LÉsprit dans L´Église, vl. I, Cerf. Paris 1969, p.330.
117
nici de dificultățile dăruirii de sine, nici de penumbra și noaptea

credinței. Ea a trăit în mod exemplar noutatea misterului lui
Cristos.
Viața interioară, cu dinamică interioară a trăirii misterului
mântuirii, în lumina Evangheliei, include trei etape pe care trebuie
să le parcurgă cel care vrea să-l urmeze pe Cristos. Aceste etape
sunt numite uneori „căi”, calea purificării, calea iluminării și, în
sfârșit, cea unitivă. De fapt, ele nu sunt trei căi diferite, ci tot atâtea
porțiuni ale aceleiași căi, la care Cristos îi cheamă pe toți oamenii.
Răscumpărată în mod sublim, prerăscumpărată de Isus16, în
tot timpul celor treizeci de ani ascunși, trăiți împreună cu Isus,
Sfânta Fecioară a înaintat numai pe calea iluminării, a contempla ți -
ei Fiului lui Dumnezeu, a Celui Sfânt născut din ea (Lc 1, 35). Ca-
lea aceasta iluminatoare a constituit și pentru ea o introducere len -
tă, organică, în calea unitivă (Lc 2, 50). Această comuniune interi-
oară a ei cu Fiul a fost sublimă. Sfântul Luca ne-o prezintă astfel:
„Iar mama lui păstra toate acestea în inima ei, meditându-le” (Lc
2, 52; 2, 19).
Omul de astăzi, preocupat numai de domeniul înfăptuirilor,
al factum-ului ori al faciendum-ului, e în pericol să se uite pe sine
însuși, să uite însuși sensul existenței sale. El a învă țat să măsoare
lumea, ba chiar o parte din cosmos, dar s-a dezobi șnuit să se mai
măsoare pe el însuși. Vitraliul Sfintei Familii ne interpelează pe
toți!17.
Un alt vitraliu din biserica din Voievodeasa este acela al
Coborârii Duhului Sfânt (Fap 1, 12-14; 2, 1-4). Prin această icoa-
nă, comunitatea catolică din Voievodeasa voiește să trăiască în co -
muniune cu Duhul Sfânt, Dumnezeu, dar și cu comunitățile catoli -
16 Conciliul al II-lea din Vatican, Lumen gentium, nr. 53: EV 1/427.
17 Eduard Ferenț, o. c.,pp. 174-192.
118
ce din Putna și Solonețul Nou,

care au ca Patron tocmai Coborâ-
rea Duhului Sfânt.
Rusaliile, fiind rodul mis-
terului pascal al lui Cristos, sunt
un eveniment salvific, în care Du-
hul Sfânt ne revelează misterul
lui Cristos și ne comunică puterea
sa sfințitoare „Cristos l-a trimis
din partea Tatălui pe Duhul
Sfânt, pentru ca să înfăptuiască
din interior opera sa de mântuire
și să dea putere Bisericii ca să se
răspândească”18.
Conform Faptelor Apos-
tolilor (1, 14), Sfânta Fecioară
Maria, ca Mamă a lui Isus, în Ce-
nacol făcea parte din Biserica Coborârea Sfântului Duh.
orantă, ca mijlocitoare și călăuzi -
toare a rugăciunii tăcute, tainice a acesteia. Ea s-a rugat în calitate
de Mamă a lui Isus, implorând pentru ea și pentru Biserică darul
Duhului Sfânt.
Conciliul precizează că tocmai acest Duh Sfânt pe care-l
implora să coboare asupra ei și a Bisericii în leagăn, o umbrise cu
prezența sa încă de la Buna-Vestire19. Stabilește astfel un para-
lelism profund și o continuitate între cele două momente salvifice:
după cum Fecioara Maria a cooperat în mod unic cu Duhul Sfânt la
18 Conciliul al II-lea din Vatican, Decretul despre activitatea misionară a

Bisericii, Ad gentes, nr. 4: EV1/1095.
19 Idem, LG., nr. 59: EV 1/433.
119
zămislirea feciorelnică a lui Cristos, tot astfel a colaborat în mod

unic cu Duhul Sfânt la nașterea Bisericii din coasta deschisă a lui
Isus pe Calvar și la manifestarea ei în Cenacol, la Rusalii.
Aceea, care prin consimțământul ei a provocat prima
revărsare neotestamentară a Duhului Sfânt, pe drept avea să
deschidă cu rugăciunea ei înflăcărată tânăra Biserică spre harul
plenar al Duhului20. Mama lui Isus este indispensabil legată nu
numai de misterul lui Cristos, dar aparține, de asemenea, și la
misterul Bisericii încă din ziua nașterii acesteia din coasta lui
Cristos pe Calvar și a manifestării ei ca și catholica la Rusalii21.
Un alt vitraliu de-o execuție
exemplară este acela al Arhanghe-
lului Mihail, care se află în partea
dreaptă a aulei bisericii. Prin aceas-
tă icoană comunitatea catolică din
Voievodeasa voiește să trăiască în
comuniune cu comunitatea catolică
din Solca, al cărei Patron ceresc este
Sfântul Arhanghel Mihail.
Numele acestui arhanghel
apare pentru prima oară în Cartea
lui Daniel (c.10, 13). Mihail în tra-
ducere înseamnă „Cine este ca
Dumnezeu?” Este îngerul pus pen- Sfântul Mihail Arhanghelul.
tru păzirea și protejarea Israelului Sursa foto: Ioan Șmid.
(Dan 10, 21; Iuda v.9; Ap 12, 7).
20 Eduard Ferenț, Mariologia, o. c., pp. 253-254.

21 Conciliul al II-lea, SC. nr. 6: EV1/8; Ioan Șmid, Comunitatea romano-
catolică din Putna, ISBN 978-973-0-16810-5, Putna, 2014, pp. 54-57.
120
În Scrisoarea lui Iuda (v. 9) este prezentat ca arhanghelul

care luptă cu diavolul, disputându-și trupul lui Moise, pe care îl
acuza de crimă (uciderea egipteanului), fapt pentru care diavolul
pretindea stăpânirea trupului său. Deși Mihail avea o pozi ție
ierarhică și o putere mai mare decât dușmanul său, era, „una dintre
cele dintâi căpetenii”, „marele voievod”, reprezentantul și
ocrotitorul lui Israel (Dan 10, 13; 10, 21; 12, 1), cu toate acestea nu
formulează, în această ocazie, „o judecată insultătoare”, dar lasă
lui Dumnezeu, căruia îi aparține dreptul să pedepsească sau să
răsplătească, judecată definitivă. Arhanghelul Mihail se limitează
să spună: „Să te mustre Domnul!” (Iuda, v. 9).
În Apocalips, în timpul bătăliei care se dezlănțuise în cer
între dragon, Satana și îngerii decăzuți, Mihail ni se prezintă ca
executorul biruinței Mesiei; Satana, cel care în șală toată omenirea,
a fost aruncat pe pământ și împreună cu el au fost arunca ți și
îngerii lui (Ap 12, 7-9), unde li se va îngădui temporar să lupte
împotriva acelora care dau mărturie despre Isus Cristos, Unsul lui
Dumnezeu (Ap 12, 10-11).
Tradiția creștină insistă asupra ocrotirii poporului lui
Dumnezeu, Biserica, de către arhanghelul Mihail. El călăuze ște
Biserica și o apără de acuzatorii și dușmanii ei, veghează asupra ei,
îndurător și răbdător cum este. Lui i se mai atribuie și alte oficii și
funcții: el ne revelează misterele lui Dumnezeu, execută judecă țile
lui Dumnezeu, prezintă lui Dumnezeu rugăciunile oamenilor în
calitate de mijlocitor al lor și le transmite harurile sale 22. Privind vi-
traliul în lumina acestei învățături, vom implora și noi mijlocirea
sfântului Arhanghel Mihail în lupta împotriva Satanei, lucrându-ne
mântuirea sub ocrotirea lui.
22 J. Bonsirven, Le judaïsme palestinien, I, Paris 1934, pp 234-235.
121
Ultimile două vitralii din

aula bisericii sunt dedicate arhiepis-
copului Joseph Weber (1846-1918),
fiul satului, și al administratorului
parohial Joseph Ettmayr (1916-
1924 și 1931-1936), înainte de repa-
trierea credincioșilor din Fürsten-
thal în Germania. Ambele vitralii
vor să continue tradiția umană și
creștină transmisă de acești păstori
credincioșilor din Voievodeasa. Bunul Păstor.
Vitraliul arhiepiscopului Sursa foto: Ioan Șmid.
Joseph Weber este compus din do-
uă imagini: aceea a Bunului Păstor
și din chipul sau imaginea sa. Am
reprezentat astfel acest vitraliu, de-
oarece Joseph Weber, ca episcop,
„a fost pus de Duhul Sfânt ca su-
praveghetor ca să păstorească Bi-
serica lui Dumnezeu pe care și-a
dobândit-o prin sângele propriului Arhiepiscopul Joseph Weber.
Fiu” (Fap 20, 28). Sursa foto: Ioan Șmid.
În schimb, vitraliul dedicat
Părintelui Joseph Ettmayr este însoțit de Mielul lui Dumnezeu,
înjunghiat dar glorificat, din tronul căruia iese apa vie ții, limpede
ca cristalul (Ap 22, 1), și cele șapte sacramente simbolizate de cele
șapte cruci. Am ales acest simbol al Mielului jertfit dar înviat, în -
trucât Părintele Joseph Ettmayr a celebrat atâția ani sfânta Litur -
ghie pe altarul acestei biserici, Liturghie care, ori de câte ori este
celebrată, reactualizează evenimentul răscumpărării noastre.
122
În spațiul corului bisericii, în

geamul mare care iluminează biseri-
ca din exterior se află vitraliul Mai-
cii Domnului înălțate la cer. Icoana
este o reproducere a marelui vitraliu
din spatele altarului Bazilicii minore
din Cacica, lăcaș de cult construit
din voința, planul și agoniseala arhi-
episcopului vicar de Lemberg, Jo-
seph Weber, în 1904. Intenționat am Mielul înjunghiat dar glorificat.
ales acel vitraliu pentru a perpetua și Sursa foto: Ioan Șmid.
mai viu credința și pietatea episco-
pului nostru din Fürstenthal față de
Maica Domnului.
Fecioara înălțată la cer re-
prezintă biruința completă a harului
răscumpărător al lui Cristos comu-
nicat Mamei sale, biruință care cu -
prinde sufletul și trupul ei. Acea
care a fost răscumpărată de Cristos
în mod sublim23, întrucât s-a bucurat
atât de starea de nevinovăție a lui
Adam de înaintea păcatului originar,
cât și de răscumpărarea deplină a
Pr. Josef Ettmayr.
celui de-al doilea Adam, Cristos, nu Sursa foto: Ioan Șmid.
avea motiv să i se amâne învierea,
ca în cazul nostru. Acea care fusese prerăscumpărată în vederea
meritelor lui Isus Cristos, trebuia să fie și preînviată datorită în-
23 Conciliul al II-lea din Vatican, Lumen gentium, nr. 53: EV1/427
123
vierii Domnului. Maica Domnului,

ca înviată și înălțată cu sufletul și cu
trupul în starea glorioasă a Fiului ei
este semnul viu al speranței noastre
creștine24, este icoana reală escato-
logică a Bisericii.
Toate aceste lucrări, ca și
biserica din Fürstenthal, au un scop:
preamărirea lui Dumnezeu. Acest
scop urmărit de înaintașii noștri este
redat de ei în inscripția scrisă pe
bolta prezbiterului: „DEO SOLI
OMNIS HONOR ET GLORIA - Nu-
mai lui Dumnezeu, toată onoarea și
gloria”.
Adormirea Maicii Domnului.

DEO SOLI OMNIS HONOR ET GLORIA – Numai lui Dumnezeu toată

onoarea și gloria.
24 Eduard Ferenț, Mariologia, o. c.,p. 316
124
B. Cimitirul romano-catolic din Voievodeasa.
Comunitatea catolică din Voievodeasa nu este constituită

numai de creștinii care peregrinează în credin ță astăzi, dar și din
cei care ne-au precedat în credință, adormind în Domnul. Conciliul
al II-lea din Vatican ne învață că: „Până când Domnul va veni în
mărirea sa și toți îngerii împreună cu el (cf Mt 25, 31) și, moartea
fiind nimicită, toate îi vor fi supuse (cf 1 Cor 15, 26-27), unii
dintre discipolii Lui sunt călători pe pământ, în vreme ce alții,
strămutați din această viață, se află în purificare, iar alții sunt în
glorie, contemplând limpede pe Dumnezeu însuși, Unul Întreit, așa
cum este. CU TOȚII, însă, deși în grade și în feluri diferite,
SUNTEM UNIȚI ÎN ACEEAȘI IUBIRE față de Dumnezeu și față
de aproapele (...) Într-adevăr, TOȚI CARE SUNT AI LUI
CRISTOS, AVÂND DUHUL LUI, FORMEAZĂ O SINGURĂ
BISERICĂ ȘI SUNT UNIȚI ÎNTRE EI ÎN CRISTOS (cf Ef 4, 16).
Unirea dintre cei aflați pe cale și frații care au adormit în pacea
lui Cristos nu se întrerupe în nici un fel, ci dimpotrivă, după
credința statornică a Bisericii, este întărită prin comunicarea
bunurilor spirituale”25.
În confirmarea acestei credințe credincio șii catolici din
Voievodeasa au construit în cimitirul lor două monumente: a)
Capela Învierii și b) Memorialul speranței creștine , monumente
sacre pe care voiesc să le pun în lumină în cele ce urmează.
a) Capela Învierii a fost construită în anul 2012 în
Cimitirul Catolic din Voievodeasa și sfințită de Episcopul Aurel
Percă la 16 iunie 2013. Ea este compusă dintr-un covor de
25 Conciliul al II-lea din Vatican, Lumen gentium, nr. 49: EV1/419.
125
Capela Sacellum resurrectionis (2013).

Covorul mântuirii.
126
marmură care reprezintă oikonomia salutis – economia mântuirii.

Covorul este alcătuit din steaua lui David repetată de șapte ori,
simbolizând istoria revelării progresive a Duhului Sfânt primit de
Mesia, Odrasla lui Iesse, tatăl lui David (Is 11, 1-3).
Iesse, la care se oprește steaua lui David, este reprezentat
iconic, printr-un mozaic de toată frumusețea, care se află în prez-
biterul capelei. Din trunchiul lui Iesse răsare o mlădi ță și din vlăs-
tar răsar șapte ramuri. Ele rodesc cele șapte daruri ale Duhului
Icoana din mozaic din altarul capelei.

127
Sfânt, daruri simbolizate de șapte limbi ca de foc. Regele mesianic,

care se naște din trunchiul lui Iesse, primește plinătatea acestor
daruri ale Duhului, ca o putere permanentă (Is 11, 1-3; Il 3, 1-2).
Toată această plinătate a Duhului este redată în mozaicul auriu al
prezbiterului de simbolul Duhului, porumbelul, încadrat într-un
cerc (plinătatea ființei) și cuvintele: DUHUL ÎNVIERII ESTE
ÎMPLINIREA OMULUI.
Tot în prezbiter avem
două icoane mozaicate: Domnul
vestit de cei patru evangheliști
(cf Ez 2, 1-10; 3,1-9; Ap 1,4-8).
Cele patru simboluri, îngerul,
leul, boul și vulturul, prezen -
tându-ne fiecare Evanghelia,
simbolizează pe cei patru evan-
gheliști. Ei proclamă misterul
Celui Înviat din centrul icoanei
învierii. Florile care însoțesc oile
ce ne reprezintă, toate orientate
spre Domnul, simbolizează spe-
ranța creștinilor în învierea vii -
toare (Rom 8, 22-25).
A doua icoană este aceea Domnul vestit de cei patru evanghe-
liști – icoană din mozaic.
a Maicii Domnului înălțate cu Sursa foto: Ioan Șmid.
trupul și sufletul la cer. Mama
lui Isus, glorificată deja cu trupul și cu sufletul, este icoana reală și
vie a învierii noastre fericite. Maica Domnului este icoana și înce -
putul Bisericii, care va ajunge la împlinirea ei în veacul viitor. Ea
strălucește în Capela Învierii ca semn de speranță sigură și de mân -
128
gâiere pentru poporul peregrin al

lui Dumnezeu26.
Izvorul învierii noastre
fericite este redat în Capela În-
vierii de două vitralii intitulate:
Isus transpiră sânge și Biruința
Crucii.
Isus transpiră sânge (Lc
22, 39-44). Icoana ni-l prezintă
pe Isus în agonia sa de pe Mun-
tele Măslinilor: „Și intrând în
agonie, se ruga și mai stăruitor,
iar sudoarea lui, care cădea pe
pământ, s-a făcut ca picăturile
de sânge”.
Ceasul lui Isus sosise, în
sfârșit (Lc 12, 50). Misterul pati - Maica Domnului înălțată cu trupul și
sufletul la cer – icoană din mozaic.
mii lui Isus este inefabil. În acest Sursa foto: Ioan Șmid.
moment al agoniei sale, ne aflăm
la poarta unui sanctuar în care nu putem intra decât cu o credin ță
vie și cu o profundă reverență!
În acest moment, Isus simte greutatea înspăimântătoare a
agoniei apăsând pe umerii săi:„A început a se întrista și a se
tulbura. Atunci le-a spus celor trei discipoli:«Sufletul meu e trist
de moarte; rămâneți aici și vegheați cu mine!» (Mt 26, 37-38).
Îngenunchind, se ruga: „Tată, dacă vrei, îndepărtează potirul
acesta de la mine, dar nu voința mea, ci a ta să se facă!” (Lc 22,
42).
26 Conciliul al II-lea din Vatican, Lumen gentium, nr. 68: EV1/444; Eduard
Ferenț, Mariologia, o. c., pp. 391-414.
129
Libertatea cu care Isus

și-a jertfit viața pentru noi a fost
totală (1 Pt 2, 23). El s-a jertfit
Tatălui pentru mântuirea noastră:
sufletul și trupul său zdrobite,
frânte de dureri. Toate mădulare-
le trupului său au fost atinse în
timpul patimii, toate fibrele ini-
mii sale au fost sfâșiate de ingra -
titudinea mulțimii, de părăsirea
alor săi; sufletul său sfânt a tre-
buit să îndure toate aceste jigniri
și toate umilirile cu care un om
poate fi copleșit (cf. Is 52, 14;
53, 2-4).
Un Dumnezeu, Puterea Isus transpiră sânge – vitraliu.
însăși și Fericirea infinită, se în- Sursa foto: Ioan Șmid.
fiorează și se neliniștește! (Mc
14, 33). Cuvântul Întrupat cunoștea toate aceste suferințe care
aveau să se abată asupra lui în timpul orelor lungi ale patimii.
Această viziune provoca în natura sa sensibilă toată repulsia pe
care o simplă creatură ar fi putut s-o încerce; în dumnezeirea cu
care era unit, sufletul său vedea clar toate păcatele oamenilor, toate
ofensele făcute sfințeniei și iubirii infinite a lui Dumnezeu.
La agonie a acceptat și a luat asupra sa toate fărădelegile
noastre, simțind cum apasă asupra sa toată mânia dreptă ții divine:
„Dar eu sunt vierme, și nu om, ocara oamenilor și batjocura
poporului (Ps 22(21), 7). El prevedea că pentru mul ți oameni
sângele său va fi vărsat zadarnic, vedere care purta la culme
tristețea sufletului său sfânt. Dar El a acceptat totul, jertfă care este
130
cauza reconcilierii și sfințirii noastre.

El a băut potirul pe care i l-a prezentat dreptatea divină
până la drojdie, realizând până la ultima iotă, adică până în cel mai
mic detaliu tot ceea ce era scris în Lege, în profe ți și în psalmi
despre El (cf Lc 24, 25-27; In 19, 30).
Al doilea vitraliu care
redă iconic răscumpărarea noas-
tră deplină este Biruința crucii.
Privind cu atenție icoana răstig -
nirii, observăm că brațele crucii
îmbrățișează toată creația, tot u-
niversul; pământul, soarele, luna
și stelele se bucură de jertfa lui
Isus și de binecuvântarea Tatălui
ceresc; îngerii privesc uimiți de
moartea Creatorului lor; la pi-
cioarele crucii, capul de mort al
lui Adam și oasele sale așteaptă
eliberarea din sclavia morții; Ma-
ma lui Isus stă neclintită dar în-
durerată sub cruce, ca prima pre- Biruința Crucii – vitraliu.
răscumpărată în mod sublim de Sursa foto: Ioan Șmid.
unicul Răscumpărător; asociată
de el jertfei sale, a cooperat prin credin ță, speran ță și caritate în-
flăcărată, la restaurarea vieții supranaturale a sufletelor noastre 27.
Atunci a început maternitatea ei spirituală față de Ioan, „disci-
polul pe care-l iubea Isus” (In 13, 23) și față de toți aceia care i se
asemănau, pe care îi reprezenta sub cruce.
27 Conciliul al II-lea din Vatican, Lumen gentium, nr. 61: EV 1/435.
131
Calvarul este ceasul în care Isus proclamă maternitatea spi-

rituală a Mamei sale față de Biserică, prin cuvintele: „Femeie, iată
fiul tău!” (In 19, 26). „Din ceasul acela, discipolul a luat-o la
sine” (In 19, 27), adică a luat-o pe Mama lui Isus în ceea ce îi era
mai propriu, nu în casa sa, ci „întru ale sale”.
Origene, marele exeget, comentând acest text spune:
„Evangheliile sunt pârga întregii Scripturi, iar pârga Evanghelii-
lor este Evanghelia după Ioan: nimeni nu-i poate culege în țelesul
dacă nu și-a sprijinit capul pe pieptul lui Isus și dacă nu a primit-o
în viața proprie («întru ale sale») de la Isus pe Maria ca Mamă” 28.
Roadele jertfei lui Cris-
tos pentru reconcilierea și sfinți -
rea noastră sunt redate de celelal-
te două vitralii din Capela Învie-
rii: apariția Celui Înviat Magda -
lenei și suflarea Duhului Sfânt de
către Domnul.
Domnul apare Magda-
lenei (In 20, 11-18). Ca să înțele-
gem semnificația icoanei, sun-
tem nevoiți să ne întrebăm cine
era Isus Cristos înainte de învie-
re? El era Dumnezeu adevărat și
om adevărat. Cuvântul veșnic și-
a asumat o natură umană care
aparținea la o seminție păcătoa -
să, aceea a lui Adam. Fără nicio Domnul apare Magdalenei – vitraliu.
îndoială, această omenitate n-a Sursa foto: Ioan Șmid.
28 Origene, Commentarium în Johannem, 1, 6: PG 14, 31.
132
contractat păcatul, dar ea a fost supusă infirmită ților trupe ști com -
patibile cu dumnezeirea, infirmități care, în noi, sunt adesea urmări
ale păcatului (cf. Is 53, 4).
Privindu-l pe Isus Cristos în timpul vieții sale muritoare ,
în ieslea de la Betleem îl vedem un prunc slab, care are nevoie de
laptele mamei sale pentru a supraviețui; mai târziu, a experimentat
oboseala (cf. In 4, 6), o oboseală reală pe care a sim țit-o în
mădularele sale; a experiat somnul, un somn adevărat și nu simulat.
Apostolii au fost nevoiți să-l trezească atunci când barca în care el
dormea era hâțânată în toate sensurile de valurile furioase (Mt 8,
24-25; Mc 4, 38; Lc 8, 23-24); el a cunoscut foamea (Mt 4, 2; Lc 4,
2). El a experiat și întristările interioare: teama, tristețea, nelini ștea,
îngrijorarea i-au cuprins sufletul (cf. Mt 26, 37-38; Mc 14, 33-34).
În sfârșit, el a îndurat moartea (In 19, 30) pentru noi.
Dar după înviere, toate aceste infirmități au dispărut. Nu
mai există în El nici somnul, nici oboseala, nici vreo altă infirmita-
te. Domnul, Cel Înviat, nu mai experiază nimic din toate acestea: în
omenitatea asumată, păstrată și după înviere, a avut loc o separa ție
totală de tot ceea ce era slăbiciune. Atunci trupul lui nu mai era
real? Desigur că era. Ca înviat avea acela și trup pe care-l primise
de la Fecioara Maria, trup în care suferise moartea pe cruce.
Isus însuși i-a făcut pe apostoli să constate realitatea trupu -
lui său înviat (cf. Lc 24, 37-40; In 20, 24-27); dar este un trup sus-
tras de acum înainte infirmităților pământești: este un trup suplu,
materia nu-l mai oprește; intră în locul în care se găseau apostolii,
deși ușile casei în care se găseau erau încuiate de frica iudeilor (In
20, 19). „Greutății acelui trup în care sălășuia dumnezeirea nu pu -
teau să-i reziste ușile închise: acela care s-a putut na ște fără a
133
știrbi fecioria mamei a putut intra și prin ușile încuiate” 29.

Apoi, o altă însușire a trupului înviat al lui Isus a fost
aceea că a înviat la viața imortală a gloriei, era un trup supus
spiritului, supus voinței spiritului : „A fost îngropat un trup firesc
și a înviat un trup spiritual” (1 Cor 15, 44). Trupul fiind supus cu
totul voinței spiritului, din voința sa înceta să mai fie vizibil ochilor
discipolilor săi (cf. Lc 24, 31). Trupul înviat al lui Isus se bucura de
strălucirea gloriei. Prin înviere, Cristos nu și-a schimbat înfă ți șarea
chipului, fizionomia, trăsăturile feței, deoarece în trupul lui Isus nu
era nimic diform care trebuia rectificat, el fiind plămădit de însu și
Duhul Sfânt în sânul Fecioarei Maria. A dobândit numai strălucirea
gloriei, întrucât aspectul său muritor a devenit nemuritor.
Cu toate acestea, discipolilor săi nu le-a apărut cu înfă ți șa -
rea sa glorioasă, dar cum era în puterea sa să facă propriul trup vi-
zibil sau invizibil, tot astfel era în puterea sa ca înfă ți șarea sa să
apară în formă glorioasă sau neglorioasă, ori în altă formă, precum
cea de grădinar, sau de călător, de exemplu (cf. In 20, 15; Lc 24,
15).
Trupul lui Isus înviat, se bucura de gloria sufletului său fe-
ricit: se bucura și de puterea incoruptibilită ții, adică de plinătatea
sănătății. De aceea, trupul lui Cristos după înviere era identic și
deci de aceeași natură cu trupul său răstignit pe cruce, dar diferit în
glorie. Trupul glorios al lui Cristos păstrează tot ceea ce era deja,
dar acum dispune de noi însușiri. Trupul care a murit, acela și a în -
viat, fiind același prin natură, dar diferit prin glorie, acela și în ade -
vărul său și diferit în puterea sa30.
Noile însușiri ale Domnului, ale Celui Înviat, o fac pe
29 Sf. Augustin, Sermo 247.

30 Eduard Ferenț, Răscumpărarea omului de către Isus Cristos, în lumina
învățăturii sfântului Toma de Aquino, Ed. Sapientia, Iași 2014, pp. 278-290.
134
Magdalena să-l ia pe Isus drept grădinar. De aceea, în icoană, Isus

are în mâna stângă un hârleț. Ea îl recunoaște, în final, pe Domnul,
numai după ce revelarea personală a Celui Înviat i-a deschis min-
tea, ca să-l poată recunoaște.
Al doilea vitraliu din
Capela Învierii care ne prezintă
roadele jertfei lui Cristos este
Domnul suflă Duhul.
Icoana aceasta se inspiră
din mărturia evanghelistului Ioan
care ne spune că Isus a venit, în
seara aceleiași zile, prima a săp -
tămânii, deși ușile locului în care
erau discipolii, de frica iudeilor,
erau încuiate, a stat în mijlocul
lor și le-a zis: „Pace vouă!”...
Și, spunând aceasta, a suflat a-
supra lor și le-a zis: Primiți pe
Duhul Sfânt (In 20, 19. 22).
Isus primise plinătatea Domnul suflă Duhul – vitraliu.
Duhului Sfânt în sufletul său Sursa foto: Ioan Șmid.
încă de la întrupare, „iar în pute-
rea acestui Duh etern s-a oferit pe sine fără prihană lui Dumne-
zeu” (Evr 9, 14). Ca rod pascal al sacrificiului său și ca împlinire a
promisiunii făcute (In 14, 16. 26; 16, 7), în ziua învierii sale, Isus
suflă, adică dăruiește apostolilor pe Duhul care l-a înviat din mor ți.
„Duhul Sfânt a fost așadar mai întâi cu carnea Domnului,
deoarece el s-a făcut ungere și, de aceea, era inseparabil, după
cum este scris: «Acela deasupra căruia vei vedea Duhul coborând
și rămânând peste el, el este (cel care botează în Duhul Sfânt) Fiul
135
meu preaiubit» și «Isus din Nazaret, pe care Dumnezeu l-a uns cu

Duhul Sfânt și cu putere». După aceea, toată activitatea lui Cristos
s-a desfășurat cu asistența Duhului Sfânt”31.
Referindu-se la această ungere a lui Cristos, sfântul Paul
ne spune: „Cristos Isus a fost rânduit Fiu al lui Dumnezeu cu
putere, după Duhul sfințeniei, prin învierea din morți” (Rom 1, 4).
Isus Cristos a fost întotdeauna Fiul lui Dumnezeu, dar abia prin
înviere, omenitatea sa slăvită a devenit izvorul permanent al
Duhului Sfânt pentru Biserică, poarta prin care trece orice har.
Acest Duh Sfânt care l-a înviat pe Isus Cristos din mor ți (Rom 8,
11), a fost suflat de Domnul asupra apostolilor, iar prin ei ne-a fost
comunicat nouă.
Cel Înviat suflă asupra lor ca și la prima creație (cf Gen 2,
7), ca să le arate că inaugura noua crea ție, dăruindu-le pe Duhul
Sfânt. Comunicarea acestui „Dar pascal” o face nu doar după
misterul Calvarului, dar mai ales din cauza morții sale, prin rănile
sale pascale-glorioase. Se stabilește astfel o strânsă legătură între
trimiterea Fiului de către Tatăl pentru a ne răscumpăra, și trimiterea
Duhului de către Tatăl prin Fiul pentru a perpetua în Biserică
răscumpărarea și sfințirea noastră.
Misiunea Fiului, într-un anumit sens, își găsește împlinirea
în răscumpărare. Misiunea Duhului este aceea de a desăvâr și
această răscumpărare în inimile noastre. Răscumpărarea a fost
înfăptuită de Fiul ca de Cel Uns, care a venit și a lucrat în puterea
Duhului Sfânt, oferindu-se în cele din urmă ca sacrificiu nepătat,
sfânt, spiritual, viu, etern, în forța carității Duhului etern care-i vi-
vifia ființa pe lemnul Crucii (cf. Evr 9, 14). Această răscumpărare
31 Sf. Vasile cel Mare, Sur le Saint-Esprit, c. XVI, 39, Ed. Benoit Pruche, Cerf,
Paris 1968, p. 387; Eduard Ferenț, Duhul Sfânt, Marele Crainic al noii
evanghelizări, Ed. Sapientia, Iași 2006, pp. 288-304.
136
sfințitoare este înfăptuită constant în inimile și con științele umane

– în istoria lumii – de Duhul Sfânt suflat de Domnul prezent real în
Euharistie32. În Euharistie – Taina Împărăției – revelarea și comuni -
carea Duhului Sfânt continuă și se desfășoară în rostogolirea tim -
pului Bisericii până la paruzia Domnului.
Cel Înviat, așadar, suflă darul Duhului Sfânt, rodul eminent
al morții și învierii sale glorioase, comunicându-l Apostolilor și
prin ei nouă. Duhul sfințeniei care l-a înviat din mor ți pe Isus Cris -
tos, ne va învia și pe noi (cf. Rom 8, 21-23). Toată această credință
este exprimată în Capela Învierii din Voievodeasa de cele două in-
scripții. Prima este aceasta: Duhul învierii este împlinirea omului,
Altarul capelei.
32 Ioan Paul PP II, Enciclica «Dominum et Vivificantem», nr. 24: EV 10/502;

Eduard Ferenț, Duhul Sfânt, Marele Crainic al noii evanghelizări, Ed.
Sapientia, Iași 2006, pp. 297-304; Eduard Ferenț, Pneumatologia, Ed.
Arhiepiscopia Romano-Catolică, București 1999, pp. 104-105.
137
inscripție înscrisă clar deasupra simbolului Duhului Sfânt din prez -

biterul ei. A doua inscripție este marcată pe frontalul prezbiterului,
în limba latină: Quod est Christus erimus, în traducere: „Ceea ce
este Cristos înviat vom fi și noi”33.
b) Memorialul speranței creștine este al doilea monument din

Cimitirul Catolic din Voievodeasa.
Ca să intrăm în cimitir, trebuie să trecem prin poarta
monumentală construită din piatră de munte și din bronz forjat.
Literele Alfa și Omega ne reamintesc și ne vestesc învierea
viitoare, iar cei doi îngeri strălucitori așezați sub simbolurile
Domnului, ne invită să intrăm prin Poarta vieții, Cristos Domnul,
Intrarea în cimitirul catolic din Voievodeasa.

33 Sf. Ciprian, De idolorum vanitate, c. XV.
138
pentru ca crezând în El să avem viața veșnică (In 3, 15).

Cimitirul, care mai păstrează și astăzi urmele tran șeelor din
timpul războiului, a fost devastat în mare parte în perioada
comunismului de localnici. Pietrele funerare, cele care au rezistat
furturilor și profanărilor, de pe vechile morminte, au fost adunate și
rezidite într-un ansamblu arhitectonic pe care l-am denumit
Memorialul speranței creștine, ca semn de respect pentru toți cei
înmormântați în acest cimitir, începând de prin anul 1802.
Memorialul speranței creștine.

Acest ansamblu arhitectonic este compus din mai multe
elemente. Primul element este Crucea care domină tot cimitirul,
sub care este o placă de marmură cu inscripția Antena salutis –
Antena mântuirii. Semnul crucii este pentru noi semnul identită ții
creștine, semn care ne însoțește toată viața. Din momentul
Botezului și până în clipa morții, chiar și după strămutarea noastră
139
Antena mântuirii.
Ce este Cristos vom fi.
Piatra comemorativă – Franz Piatra comemorativă – Christina

Weber, tatăl arh. Joseph Weber. Weber, mama arh. Joseph
Sursa foto: Ioan Șmid. Weber. Sursa foto: Ioan Șmid.
140
din această viață în cealaltă, Crucea este expresia credin ței noastre,
simbolul izbăvirii noastre de sub sclavia mor ții. Ea este nu numai
ca o antenă dar și ca un releu mereu deschis spre viața care începe
după moartea trupului.
Un alt element al acestui memorial sunt trei inscripții:
prima, cea din apropierea Crucii, preia textul sfântului Ciprian din
capelă, Quod est Christus erimus – Ceea ce este Cristos înviat
vom fi și noi; a doua inscripție, înscrisă tot pe marmură neagră,
spune: Memorialul speranței creștine, fiind strigătul celor care au
adormit în Domnul; a treia inscripție, aceea care domină placa
mare de marmură pe care sunt înscrise numele tuturor preo ților
care au păstorit Comunitatea Catolică din Fürstenthal, începând din
anul 1802 până în 1940, declară: Mors mortis est resurrectio
Christi, ceea ce înseamnă „Moartea morții noastre este învierea
lui Cristos”.
Moartea morții noastre este învierea lui Cristos.

141
În cadrul acestui ansamblu arhitectonic sacru se află și

pietrele funerare ale părinților arhiepiscopului Joseph Weber, Franz
Weber (n. 7.05.1806 – m. 21.XII.1878) și Cristina Weber (n. 1812,
m. 20.VIII.1876). Piatra tatălui arhiepiscopului am a șezat-o lângă
placa ce comemorează păstorii din Fürstenthal.
Tot satul Voievodeasa, împreună cu toate operele sale,
inclusiv Complexul turistic VOIEVOD, sălășuiesc la umbra Crucii
de fier înălțate pe colina satului, Cruce binecuvântată solemn de
Episcopul Vicar al Diecezei Romano-Catolice de Ia și, Aurel Percă,
în ziua de 16 iunie 2013.
Crucea de fier de pe colina satului.

142
Memorialul speranței creștine.

Pr. dr. Eduard Ferenț, ctitorul Memorialului speranței cre știne.

143
Pr. dr. Eduard Ferenț, ctitorul Capelei Sacellum resurrectionis.

Pomenirea tuturor credincioșilor răposați în Capelă (2014).

144
Concluzie
Lucrările de restaurare a bisericii din Voievodeasa au durat

douăzeci de ani. Între 1995 și 2015 toată Comunitatea Catolică din
localitate s-a implicat mai mult sau mai puțin la aceste lucrări.
Îmi amintesc cu aleasă prețuire cum venerabilul Ferdinand
Gaschler m-a rugat să-l duc până la cimitirul din localitate pentru
a-mi arăta dezastrul în care se găseau mormintele lor. Pe atunci
eram parohul Bisericii Catolice din Rădăuți. Nemul țumit de devas -
tările pietrelor funerare, domnul Gaschler lovea supărat cu bă țul în
care se sprijinea, o piatră funerară care ajunsese în grădina unui ve-
cin din apropierea cimitirului. „Iată, Părinte, în ce hal au ajuns
mormintele acelora care ne-au crescut și ne-au educat!” , mi se
plângea venerabilul credincios. Totul era vrai ște. Nici vorbă de
gard ocrotitor.
Astăzi, noua înfățișare a cimitirului, dar și a bisericii, cred
că i-ar însenina sufletul. Capela nouă, Memorialul speran ței, aleile
din cimitir, gardul din plasă de fier, poarta monumentală, toate a-
ceste elemente dau cimitirului – casei vie ții – o înfă ți șare plină de
speranța vieții de dincolo de mormânt. Ele confirmă adevărul că
moartea nu este trecerea în neființă – non omnis moriar - ci este
lucrarea cea mai mare a vieții prezente.
La refacerea, înfrumusețarea și menținerea ordinii în lăca -
șul de cult au colaborat cu multă generozitate doamna Elena Za -
remba, împreună cu doamna Daniela Zaremba. În fiecare sâmbătă
împodobesc biserica cu cele mai frumoase flori. Pentru mine și
pentru ceilalți preoți celebranți e o bucurie să celebrăm Sfânta Li -
turghie într-o astfel de biserică, iluminată și de un policandru de
145
toată frumusețea, procurat de domnul Ionel Zaremba din Ucraina.

Apoi, efortul și punctualitatea domnului Radu Zaremba,
cantorul comunității, în a însufleți adunările liturgice cu cântările
specifice Anului liturgic, constituie o implicare constantă în via ța
Bisericii din Fürstenthal.
Nu este deloc neglijabil aportul familiei Stadler Adolf care
împreună cu soția să se îngrijesc de centrala termică a bisericii și
de parcul de flori din fața bisericii. Iarba tunsă regulat și trandafirii
îngrijiți de ei dau un aspect festiv întregului complex eclezial.
Toți acești colaboratori și celelalte persoane binevoitoare
din Voievodeasa (Fürstenthal) conduc mai departe valorile transmi-
se de cei care au trăit și trudit pe aceste meleaguri bucovinene.
Sperăm ca angajarea lor efectivă să fie sămân ța cea bună semănată
în istoria celor care vor veni în viitor.
Voievodeasa,
Solemnitatea Sf. Apostoli Petru și Paul – 29.VI.2015
Pr. Dr. Eduard Ferenț
146
După Sfânta Liturghie de duminică (februarie 2015). În plan îndepărtat, în centru, pr. Iosif Dobo ș. Foto: Ioan Șmid
Voievodeasa. Duminică la sfânta Liturghie (2015).
Sfânta Liturghie de sfințire a Complexului turistic „Voievod” (2011).

Moment de la primirea episcopului Aurel Percă la sfin țirea capelei (2013).
Strada Bisericii din Voievodeasa (2015).

Casa familiei Mircea și Elvira Montalion din Voievodeasa.
Sursa foto: colecția familiei Montalion.
Voievodeasa 2015.
Bibliografie
*** Arhiva Parohiei Romano-Catolice din Rădăuți.

*** Arhivele Statului Suceava, Fond Prefectura Județului
Rădăuți.
*** Conciliul II Vatican, Constituția despre Sacra Liturgie
«Sacrosanctum Concilium», nn. 122-129: EV 1/223-239.
*** Conciliul II Vatican, Lumen gentium
*** Conciliul II Vatican, Constituția Despre Biserică – Lumen
gentium, nr 57: EV 1/431.
*** Conciliul Tridentin, Decretul despre sfintele icoane, Dosar
nr. 1823.
*** Conciliul II Vatican, Inter Oecumenici, nn. 90-99: EV
2/300-309.
*** Conciliul II Vatican, Decretul despre activitatea misionară
a Bisericii, nr. 4: EV 1/1095.
*** Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi
Memoria Exilului Românesc. Fişe matricole penale, deţinuţi
politici.
*** Pictura italiană. Maeștrii tuturor timpurilor și capodoperele
lor, Editura Fundația Culturală Română, București 1997.
*** Recensământul general al populației României din 29
decemvrie 1930, Vol. II. Monitorul Oficial, Imprimeria
Națională, București 1938.
AUGUSTIN, Sermo.
BANU Florian, Activitatea Casei de Administrare şi Supraveghere
a Bunurilor Inamice (1945 - 947), în “Xenopoliana”, VII, 1-2
/1999.
BONSIRVEN Joseph, Le judaïsme palestinien, Paris 1934.
CIPRIAN, De idolorum vanitate.
COSOVAN Tiberiu, „Obeliscul lui Rudolf de Habsburg”, În
„Monitorul de Suceava”, Anul XV, Nr. 166, 17 iulie 2010.
CREŢAN Ileana, Putna de altădată, Ed. Simetria, Bucureşti, 2000.
FERENȚ Eduard, Biserică, ce simți despre taina ființei tale?
Editura Sapientia, Iași 2004.
FERENȚ Eduard, Mariologia: Maria în misterul lui Cristos și al
Bisericii, Editura ARC, București 2003.
FERENȚ Eduard, Răscumpărarea omului de către Isus Cristos, în
lumina învățăturii sfântului Toma de Aquino, Editura
Sapientia, Iași 2014.
FERENȚ Eduard, Duhul Sfânt, Marele Crainic al noii
evanghelizări, Editura Sapientia, Iași 2006.
FERENȚ Eduard, Pneumatologia, Editura Arhiepiscopiei Romano-
Catolice București, București 1999.
GASCHLER Norbert. „Schule, Kirche und Priester in Fürstenthal”,
În Fürstenthal: eine deutsch-böhmische Gemeinde in der
Bukowina, Josef Wild (ed), Ed. Landsmannschaft der
Buchenlanddeutschen, München 1981.
GASCHLER, Norbert, „Die Umsiedlung der Buchenlanddeutschen
im Spätherbst 1940 und ihre Folgen für die Katholiken und
ihre Priester aus Bessarabien, der Bukowina und der
Dobrudscha”. În „Analele Bucovinei”, anul XVII, nr. 1, Ed.
Academiei Române, Bucureşti. 2010.
GASCHLER, Norbert. Zwei Jubiläen der röm.-kath. Kirche in der
Bukowina. În: „Der Südostdeutsche” nr. 8, München, august
1980.
GASCHLER, Norbert. Die katholisch-deutschen Priester und
Gläubigen der Bukowina vor und nach der Umsiedlung. În
volumul: Mit Fluchtgepäck die Heimat verlassen,
coordonatori: Bornemann Irma, Wagner Rudolf şi
Armbruster Adolf. Editura: Der Süddeutsche, Augsburg,
1990.
GASCHLER, Norbert, „Dr. Josef Weber – Titular Erzbischof, der
bedeutendste Sohn Fürstenthals”, în Josef Wild (ed.),
Fürstenthal: eine deutsch-böhmische Gemeinde in der
Bukowina. Ed. Landsmannschaft der Buchenlanddeutschen,
München 1981.
GASCHLER Norbert, „Josef Weber – titular archbishop” (trad.
Sophie A. Welisch), În Journal of the American Historical
Society of Germans From Russia, Vol. XIV, Nr.2, 1991.
GAWLIK, Maciej, Historia Zmartwychwstańców [on line],
http://www.zmartwychwstancy.pl, 7 octombrie 2009, accesat
23 octombrie 2011, la URL:
http://www.zmartwychwstancy.pl/historia.html.
HAGEMAN Rebecca. Fürstenthal, [on-line],
www.bukovinasociety.org, 19 septembrie 2003, accesat 23
ianuarie 2011, la URL: http://www.bukovinasociety.org/
hageman-rebecca-bfest-2003-furstenthal.html.
HRENCIUC Daniel, Între destin şi istorie: Germanii în Bucovina
(1918-2012), Editura Argonaut, Cluj Napoca, 2013.
IOAN Paul PP II, Scrisoarea apostolică «Tertio millenio
adveniente», nr. 59: EV 14/1820.
IOAN Paul PP II, Enciclica «Dominum et Vivificantem», nr.24:
EV 10/502.
IRINEU, Adversus haereses, Cerf, Paris 1974.
JEROME, In die dominica paschae, Editura G. Morin, 1958.
KOSIUL Willi, Die Bukowina und ihre Buchenlanddeutschen, Vol.
I, II. Ed. Reimo- Verlag, Oberding, 2011.
MÜHLEN Heribert, LÉsprit dans LÉglise, Cerf, Paris 1969.
ORIGENE, Commentarium in Ioannem. PG 14,31.
PAUL PP VI, Evangelii nuntiandi (8.XII.1975), nr. 82: EV 5/1716.
PROCOPCIUC Valerian. Sucevița și Voievodeasa, două localități
bucovinene – studiu monografic, Editura Septentrion,
Rădăuți, 2009.
RUSNAC Mircea. Deportarea germanilor în Uniunea Sovietică
(1945) [on-line], http://istoriabanatului.wordpress.com, 17
iunie 2009, accesat 30 octombrie 2010, la URL:
http://istoriabanatului.wordpress.com/2009/06/17/mircea
rusnac-deportarea-germanilor-in-uniunea-sovietica-1945-cu
referire-speciala-la-banat.
ŞMID Ioan. Interviu cu părintele Iosif Doboş. Producţie proprie,
Rădăuţi, martie 2012. MP3, 58 minute.
ŞMID Ioan. Interviu cu părintele dr. Eduard Ferenţ. Producţie
proprie, Voievodeasa, septembrie 2011. MP3, 49 minute.
ȘMID Ioan. Două secole de istorie a Parohiei Romano-Catolice
din Rădăuți, ed. Hoffman, Caracal 2013.
ȘTIRBAN, Marcel. Problema reglementării regimului general al
cultelor (1922-1928) [on-line], www.history-cluj.ro, [s.a.],
accesat 18 august 2010, la URL: http://www.history
cluj.ro/Istorie/anuare/2002/Problema reglementarii regimului
general al cultelor.
TOMA DE AQUINO, Summa theologiae.
VASILE CEL MARE, Sur le Saint-Esprit, Editura Benoit Pruche,
Cerf, Paris 1968.
WILD Josef. „Die deutsch-böhmische Siedlung Fürstenthal”, În
Fürstenthal: eine deutsch-böhmische Gemeinde in der
Bukowina, Josef Wild (ed), Ed. Landsmannschaft der
Buchenlanddeutschen, München 1981.
WISZNIOWSKI Franz, Radautz, die deutscheste Stadt des
Buchenlandes, [s.n.], Waiblingen, 1966.
WISZNIOWSKI Franz, „Die Entstehung der deutsch-böhmischen
Siedlung Fürstenthal”, În Fürstenthal: eine deutsch
böhmische Gemeinde in der Bukowina, Josef Wild (ed), Ed.
Landsmannschaft der Buchenlanddeutschen, München 1981.
Cuprins
Prezentare 5
Partea I. Fürstenthal ieri..................................................... 7
Formarea și dezvoltarea comunității din Fürstenthal......... 7
Parohia Romano-Catolică din Fürstenthal......................... 40
Preoții care au slujit în această parohie.............................. 52
Tabel statistic cu numărul de credincioși în perioada de
existență a parohiei și după................................................ 56
Arhiepiscopul Joseph Weber.............................................. 57
Concluzii la prima parte..................................................... 67
Partea a II-a. Voievodeasa azi............................................. 68
Comunitatea catolică din Voievodeasa în perioada comu-
nistă și după sfârșitul acesteia............................................ 68
Prof. Dr. Pr. Eduard Ferenț
Icoanele ne conduc la prototipuri....................................... 95
Biserica romano-catolică din Fürstenthal – Voievodeasa.. 98
Cimitirul romano-catolic din Voievodeasa........................ 125
Concluzie la partea a II-a................................................... 145
Bibliografie........................................................................ 151

Fürstenthal Ieri, Voievodeasa Azi.

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Fürstenthal Ieri, Voievodeasa Azi.

Încărcat de

Drepturi de autor:

Ioan Șmid

FÜRSTENTHAL IERI, VOIEVODEASA AZI

Monografia de față intitulată Fürstenthal ieri,

Partea I - Fürstenthal ieri

Formarea și dezvoltarea comunității din

Localitatea Voievodeasa, numită până la finele anului 1940

1 ȘMID, Ioan. Două secole de istorie a Parohiei Romano-Catolice din

a propus chiar înființarea unei stațiuni climaterice. Acest lucru nu

3 PROCOPCIUC Valerian. Sucevița și Voievodeasa, două localități bucovinene

Haiden, Wenzel Hoffmann, Georg Klostermann, Kaspar Kohlruss,

5 WILD Josef. „Die deutsch-böhmische Siedlung Fürstenthal”, În Fürstenthal:

îmbrăcaţi, cu picioarele spre mijlocul colibei unde ardea focul toată

6 CREŢAN Ileana, Putna de altădată, Ed. Simetria, Bucureşti, 2000, p.32

lovite crunt de nevoi, administrat de Biserică, similar celui creat în

7 GASCHLER Norbert. „Schule, Kirche und Priester in Fürstenthal”, În

Michel Straub și publicat în revista Katholischen Kirchenwacht nr.

Bukowina, Josef Wild (ed), Ed. Landsmannschaft der Buchenlanddeutschen,

și obiceiul ajutorării tinerilor care doreau să- și întemeieze o

13 HAGEMAN Rebecca. l.c., p.12.

Model de gospodărie boemo-germană din Fürstenthal.

desțelenească. Josef Wild descrie primele gospodării germane,

de un incendiu, ocupația de bază a devenit aceea de muncitori de

16 PROCOPCIUC Valerian. o.c., p. 179-180.

ales) care găseau de mâncare în apă.

scrie că în Fürstenthal exista o școală „Trivialschule” dar nu era

17 GASCHLER Norbert. o.c., p. 20.

Schematismus Der Griechische-Orientalischen Bukowiner

Școala Gimnazială din Voievodeasa.

Valerian Procopciuc notează că anul 1894 a fost stabilit, de

19 PROCOPCIUC Valerian. o. c., p. 207.

Germanii sunt un popor, care, în afară de muncă, știe să se

20 HAGEMAN Rebecca. o. c., p.14.

populație germană au constituit, la Rădăuți, Uniunea tineretului

22 WISZNIOWSKI Franz, Radautz, die deutscheste Stadt des Buchenlandes,

De-a lungul existenţei sale, comunitatea din Fürstenthal a

24 WISZNIOWSKI Franz, o. c. p. 19.

instrumental al diferitelor naționalități din Bucovina, pe care

de 19 mai 1920, în drum spre Mănăstirea Suceviţa, regele

28 WISZNIOWSKI Franz, o. c. p. 45.

Rădăuți șapte centre de repatriere. Indicativul centrelor (19 la

Gaschler, a fost căsătorit cu Paulina și au avut 13 copii. Mama

31 GASCHLER, Norbert, „Die Umsiedlung der Buchenlanddeutschen im

nelegal și prin forță. O imagine a acestor fapte este prezentată de

33 BANU Florian, Activitatea Casei de Administrare şi Supraveghere a

Postdam din 1945, au fost hotărâte expulzările în masă ale

35 RUSNAC Mircea. Deportarea germanilor în Uniunea Sovietică (1945) [on-

Elvira Felicia Montalion îmi povestea că mama ei a trăia

octombrie 2010, la URL:

vedeau soldaţi prin preajmă. Perioada războiului a fost foarte

Familia Mircea și Elvira Montalion.

Mircea Montalion, soțul doamnei Elvira este fiul părintelui

că primul ei soț s-a prăpădit pe front s-a recăsătorit cu Baumgart -

Gaterul familiei Zaremba.

paranteză: despre familia Ionel și Lenuța Zaremba vom scrie mult

Ionel Zaremba. Sursa foto: colecția autorului.

Familia Zaremba. Pe ultimul rând avem: Ferdinant și Ionel.

căsătorit cu Tiberia-Angelica şi au împreună trei copii: Roxana-

Complexul turistic „Voievod” din Voievodeasa.

Interesant este mesajul cu care își întâmpină complexul

„Siste, viator et accipe solatium corporis et animi”

Complexul turistic „Voievod”. Mesajul de bun venit pentru turi ști.

Complexul turistic „Voievod”. Loc de joacă pentru copii.

Moment de la ceremonia de sfințire a Complexului turistic

Moment de la ceremonia de sfințire a Complexului turistic

Complexul turistic „Voievod” - căbănuțele.

Complexul turistic „Voievod”. Imagine de ansamblu.