Raport – introdus în interiorul globului turnului bisericii din Uila – 1971

”Către Parohia Reghin, scris de Kuratorul Johann Binder: Dacă păstrați acest Dokument, vă mulțumesc mult,
domnule preot. Este un semn din vechea patrie, de care ne este foarte dor.”

Cuvânt înainte
Prezentul raport, care este înscris pe următoarele pagini , se găsește ca original scris de mână, și astăzi sus în
globul turnului bisericii din Uila.

În mijlocul verii a anului 1971, acesta a fost redact de mine personal – acasă în Uila – din proprie inițiativă. Și a
fost scris cu mare grijă și în dublu exemplar, prevăzut cu sigiliul oficial al comunității bisericești din Uila.
Nu de către o persoană școlită, ci de un om normal, cu educație primară.

La momentul emigrării noastre în anul 1984 am adus astfel și copia originalului în Germania, pe care am păstrat-
o foarte bine până astăzi.

Și pe care astăzi (în Germania) îl rescriu după 23 de ani la mașina de scris.

Cum am ajuns să fac acest lucru?

S-a întâmplat în aceste timpuri – 1971 – ca învelitoarea turnului bisericii din sat a trebuit să fie refăcută. Pe
atunci nu ne gândeam încă la această emigrare masivă care a urmat.

În acest caz, trebuia înlocuit și paratrăznetul. De asemenea era clar și sigur, că globul cel defect trebuia verificat
de asemenea de data aceasta.

Exact în această perioadă eram activ de exemplu ca și curator al bisericii în prezbiteriu – ca voluntar.

M-am gândit foarte mult, ca și curator în funcție și ca bărbat la aproape 38 de ani pe atunci. Cum aș putea
discuta cu preotul și cu epitrop despre următoarele aspecte.

Până la urmă mi-am făcut curaj și am vorbit cu două persoane, după cum urmează.

Prima dată m-am adresat preotului cu următoarele cuvinte:

...”Ar fi îmbucurător și de dorit, dacă, vă rog, domnule preot, de această dată, ați scrie un raport. Și anume
despre starea actuală a satului și despre numărul sufletelor, care s-ar putea introduce de data aceasta sus în
glob.”

El însă a refuzat, categoric și scurt, cu motivația că el nu cunoaște starea lucrurilor din sat și nici locuitorii.

În al doilea rând l-am întrebat pe epitropul bisericii.

Dezamăgit m-am adresat atunci pe aceeași temă și epitropului bisericii. Dar și acesta îmi refuzase cererea foarte
pe scurt, motivând: ”Nu am avea oricum, spunea el, ce să scriem, în afară de scurte mențiuni, cum ar fi, de
exemplu anul reabilitării acoperișului și numărul enoriașilor.”

Mult timp mi-am făcut gânduri, fiindcă simțeam că am rămas singur cu cererea mea. Am luat hotărârea și am
prins curaj. ”Nu poate și nu trebuie să rămână așa neonorabil. În caz de urgență, trebuie să întreprinzi tu ceva.”

Și, deși lucram și eu în timpul zilei, ca angajat la proprietatea locală a statului, ca fiecare pe atunci, mereu în
fermă, am riscat de această dată, atât de mult, prin decizia mea de a lucra în special noaptea (2-3 nopți), pentru
a redacta singur raportul.
Dumnezeu mi-a dat putere și curaj, pentru care îi sunt recunoscător, să îndeplinesc această sarcină, și să depun
raportul cu mâna mea în globul turnului.

Toate acestea le-am făcut atunci responsabil, în special din dragoste și strânsă legătură cu fosta mea comunitate
de acasă și compatrioții ei.

Să le amintească și să îi impresioneze și pe alții în viitor, în special pe generațiile mai tinere. Dacă peste decenii se
vor mai gândi și vor mai citi cu patimă despre trecutul nostru, precum și despre originea și istoria sașilor, care
acum este – după sute de ani – încheiată.

Datele menționate în acest raport au survenit din următoarele surse:

1. Din actele și cărțile bisericii comunității noastre din Uila
2. Dintr-o carte despre Uila – ”Aufstieg und Niedergang” – scrisă de Hannes Frim der Ältere (1900-1971) în
Töpingen/Lüneburgerheide – Saxonia inferioară.
3. Din cronica familiei mele, a bunicului meu Johann Binder (1881-1960), care se găsea într-o Biblie mai
veche a casei, pe care încă o mai păstrez.
4. Din mențiuni anterioare, a istoricilor de acasă, de exemplu directorul Ioan Biriș din Uila și inspectorul
nostru școlar Cimpian din Goreni
5. Din propriile cunoștințe despre relațiile din comunitatea noastră – de care mă îngrijeam foarte mult
înainte, și despre care am reținut toate foarte bine.

Fürth, Bavaria 26.04.1994

Johann Binder

Biserica Evangelicü A.B.“Uila“, districtul bisericesc Sighișoara.

Scurt Raport Cronologic

Învelitoarea turnului evanghelic din Uila a fost înlocuită cu una nouă, din tablă galvanizată, precum și înlocuirea
parțială a unor grinzi scurte (pin) și scânduri putrezite ale șarpantei, după 86 de ani (1885) în anul Domnului
1971, luna iulie.

La cererea preotului din Batoș, Jörg Richard Bell, în același timp locțiitorul parohial din Uila.

Precum și prin curatorul bisericii Johann Binder, Uila Nr. 137 și epitropul, Michael Frim, Uila 108.
De asemenea și prin prezbiterii Johann Kasper din Uila, nr. 50 și Michael Moser, Uila nr. 96 și alții.

Lucrările au fost conduse de maestrul tinichigiu ”Hofdemmel” din Reghinul Săsesc, din partea ”Cooperativa
Meșteșugărească” Lemn Metal Reghin.

Costurile totale ale învelitorii se ridică la aproximativ 23.000 Lei, poate mai mult.

Prin economii din închirierea parțială a casei parohiale și a beciului acesteia de mai mulți ani și prin
disponibilitatea de sacrificiu a comunității sub forma unei acțiuni voluntare de donații (care nu s-au colectat încă
complet), s-au putut aduna de la comunitatea de 270 de suflete, care în prezent mai locuiește în locurile natale,
10.000 de lei.

De asemenea am putut să ne bucurăm de o sumă de 4.700 de lei, pe care i-am primit în ultimii ani de la uilenii,
care acum trăiesc în străinătate.

O altă susținere a lucrărilor de construire, în valoare de 5.000 de lei, am primit-o de asemenea de la Comunitatea
națională a Bisericii Evanghelice, în valoare de 5.000 de lei. De asemenea am primit ajutor supliimentar și de la
Lutherischer Weltbund (Ffederația Mondială Luterană) din Genf (prin biserica noastră) în valoare de 10.000 de
lei.

Datorită mențiunilor de mai sus, toate acestea, au putut fi îndeplinite numai cu ajutorul lui Dumnezeu.

De asemenea, conform hotărârii, după o ședință a prezbiteriatului și a reprezentanților comunității care a avut
loc adineaori, se vor realiza de asemenea lucrări generale de tencuire ale turnului, până la sol, cel mai târziu în
anul care vine.

Dumnezeu, cel atotputernic, să ne ajute la îndeplinirea acestei sarcini și să dăruiască putere micii noastre
comunități rămase aici în patrie – o cincime.
Pentru ca lucrarea înepută de El să poată fi încredințată menirii sale cât mai repede.

Fie ca El, rugat și aici, să ajute și tânăra generație în viitor, ca aceasta să păstreze în onoare și loialitate, valoroasa
moștenire a strămoșilor noștri.

În onoarea Sfintei Treimi, fie ca în viitor acest turn al bisericii reabilitat în scopuri religioase și bisericești, să
răspândească comunității slava și gloria lui Dumnezeu și să servească credincioșilor, în momentele fericite și în
cele triste, întotdeauna.

Așa să ne ajute Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh – Amin!

Alte observații importante

Deoarece nu avem la dispoziție în arhivele noastre bisericești documente (de exemplu rapoarte, cronici etc.),
care, parțial au fost îndepărtate sau pierdute în timpul evacuării din al II-lea Război Mondial 1939-1945, astăzi ne
este imposibil să privim în trecutul comunității.

Conform noilor cercetări în acest domeniu, următoarele sunt de reținut:

Prima mențiune documentată a localității sub numele ”Veylla”, este din anul 1319. – conform documentului din
”Istoria României” Seria C Transilvania, Volumul 11.

Alte mențiuni istorice despre satul nostru, care nu s-au pierdut de exemplu în marele incendiu de la începututl
secolului al XVIII-lea, conform spuselor vechi, când și casa parohială cu diverse cărți și înscrisuri a fost jefuită de
flăcări, s-ar afla în muzeul Samuel Brukenthal, în Sibiu, precum și în Universitatea din Cluj Napoca.

Un ultim document realizat în latină și bine întreținut ar fi fost predat de comunitatea din Uila în anul de război
1943 către profesorul de la Universitatea din Cluj Napoca, Dr. Karl Kurt Klein.

De asemenea, în acest timp, între cele două Războaie Mondiale, mai multe sigilii vechi au fost predate
Universității Cluj Napoca.

Cel mai vechi dintre acestea arată, pe lângă înscrisul ”Comunitatea Uila” stema comunității cu doi sturzi cântători
pe o viță de vie.
Chiar și marele incendiu din 1794 din 25 iulie, când în ulița Ewerschtgaß 24 de gospodari și-au pierdut avuțiile, a
fost menționat printr-o observație dintr-o carte de cântece bisericești provenită din anul 1728.

În anul 1824, conform unor vechi spuse, s-ar fi petrecut o mare foamete.

De asemnea este menționat și marele incendiu din 1875.

În anul 1891, satul a fost afectat de marea furtună, în care grindina a lovit de două ori la rând în timpul recoltei
de cereale, în 24 iunie.

În anul 1892, în data de 17 septembrie, ulița ”Ruetschgaß“ a ars aproape complet, datorită unui foc izbucnit din
joaca unor copii. Aproximativ 30 de gospodării au devenit victimele flăcărilor.

În anul 1898 s-a construit în localitate o nouă primărie.

În anul 1904 a fost o secetă foarte mare, din primăvară până în toamna târzie nu a căzut ploaia deloc. În acest
fel, cerealele s-au uscat iar în câmp nu s-a putut găsi apă aproape nicăieri.

Anul 1912 a fost unul foarte umed, cu consecințe grave pentru gospodari.

Anul 1914 a fost unul foarte tensionat și nefericit, în special pentru tinerii bărbați obligați la serviciul militar,
deoarece atunci a început vărsarea de sânge. A început Primul Război Mondial, lăsând comunitatea noastră fără
mulți dintre tineri.

23 de tineri au căzut victime ale acestui război din comunitatea noastră, dintre care 4 nu vorbeau săsește.

În acest timp, în care Primul Război Mondial a solicitat multe clopote, și Uila a trebuit să ofere două clopote
bisericești mai mici.

În anul 1922, biserica a fost din nou acoperită cu șindrilă, iar în anul 1923 a fost construită noua școală din sat,
prin maistrul în construcții Samuel Fromm, din Reghin.

În timpul de după Primul Război Mondial, fiii numeroși ai comunității uilene din America s-au gândit lalocurile lor
natale din Transilvania îndepărtată.
În onoarea comunității lor de acasă, au finanțat un nou clopot, turnat la Sibiu prin Berger și Spindler în 1925.

În 5 iulie 1925, satul a fost din nou lovit de o furtună groaznică (Rupere de nori cu gheață de dimensiunea ouălor
de găină), astfel fiind înlăturată aproape întreaga recoltă.

A urmat anul greu și umed 1933, cu multe dezavantaje pentru gospodari.

În anul următor, 1934, în luna Mai, a avut loc vizita episcopului Dr. Viktor Glondys.

Anul 1939 a început din nou cu vărsări de sânge; a izbucnit cel de-al II-lea Război Mondial. De reținut, că acest
război a adus în Uila numai nefericire, suferință, durere și disperare.

Au murit ca eroi pe diferite fronturi 26 de uileni, din care 2 nevorbitori de săsește.

În plus, a venit ordinul de a părăsi patria, datorită declarării teritoriului ca zonă de război. Oamenii din
comunitate au fost foarte afectați de faptul că au trebuit să își lase în urmă și să ofere tot ceea ce dețineau.
Astfel s-a întâmplat ca în perioada 12-16 septembrie 1944 comunitatea noastră a fost nevoită să se refugieze în
vest, în proporție de 99%, la ordinul armatei germae, dar și a armatei aliate maghiare, plecând cu vaci și cai și în
final cu trenul.

În Uila au rămas astfel doar două familii și câțiva oameni, bărbați și femei, slăbiți, cărora le-a fost foarte greu.

În acest timp, imediat după Evacuare, satele noastre au fost repopulate; cu secui, țigani și români.

Doar în Uila, Batoș și Dedrad au venit coloniști din 72 de comunități transilvănene, majoritatea din zona Ciuc.

După finalizarea războiului, o minoritate s-a întors înapoi în perioada mai - august 1945. Majoritatea au rămas în
Austria, în Germania sau în Canada etc., unde au format o nouă patrie.

În anul 1958 s-a acoperit biserica din nou cu șindirlă.

În anul 1970, în Duminica Floriilor, 22 martie, a avut loc prima vizită bisericească de după război la Uila, de data
aceasta a episcopului nou ales Albert Klein, în compania curatorului Comunității Naționale a Bisericii
Evanghelice, Albert Hochmeister, a decanului districtului bisericesc Albert Schaßer și alții.
El a fost întâmpinat și salutat în sunetul continuu al clopotului și a fost primit cu căldură de curatorul bisericesc
Johann Binder, în curtea casei parohiale din Uila.

Anul 1970 a fost marcat de inundații catastrofale, în lunile mai și iunie, în toată țara.

Au fost raportate numeroase pierderi omenești și milioane de daune. În Reghin și Târgu Mureș, străzile au fost
chiar și la 2-3 metri sub apă.

Atât în ceea ce privește scurtul raport cronologic.

Uila, 19 iulie 1971

Parohia Evanghelică Uila

Sigiliul oficial al localității Uila
Curator Johann Binder

Anexă la scurtul raport cronologic

Acestui raport i se adaugă următoarele observații.

În urma acestor lucrări de înlocuire a învelitorii turnului s-au efectuat și lucrări la glob, care trebuia coborât
datorită deteriorărilor cauzate de numeroase lovituri (în total 57 de găuri și câteva zeci de bolfe) dar și datorită
necesității unui control tehnic la paratrăznet.

Din nefericire, în timpul ridicării din prindere, la înclinarea acestuia, globul a căzut, cu toate că s-au luat măsurile
necesare de siguranță, și s-a prăbușit zgomotos, suferind daune și mai mari și rupându-se în două. (în dupămasa
din 27.07.)

Din păcate s-a constatat în acest moment că un document valoros scris în litere gotice se afla în interiorul
globului, însă datorită infiltrării apei și a altor influențe naturale, acesta era aprape rupt în bucăți și negru, ca și
cum ar fi carbonizat, astfel încât nimic nu mai era lizibil.

Pe scurt, acesta era complet compromis, poate și din cauza că nu fusese împachetat într-o învelitoare
protectoare sau un plic, fiind depozitat pur și simplu.
Cu siguranță ne-ar mai fi dat informații suplimentare din istoria comunității noastre, mai ales din viața și
evenimentele din ultimele secole, precum și date exacte despre construcția turnului, a bisericii etc., de care am
avea nevoie astăzi, însă este în zadar.

Este aproape sigur că biserica din sat a fost construită pe deal cu ajutorul maistrului în construcții ”Hecht” din
Bistrița și terminată în anul 1795.

Această inscripție s-ar fi găsit într-o notă marginală dintr-o veche carte de cântece bisericești a familiei Georg
Kroner (Treijirko).

Deoarece sus pe deal, lângă biserică, se pare că terenul nu corespundea scopului, turnul nu a fost construit aici,
ci abia mai târziu, în anul 1830.

Și anume lângă vechea școală a satului, în locul unei clopotnițe joase, acoperită cu șindrilă, numită Klokes.

Astfel a fost reparat globul în Reghin și pus din nou în funcțiune, cu tot cu paratrăznet, care, de data aceasta, a
fost înlocuit, cum a fost și conexiunea subterană și, de asemenea, a fost înlocuită placa de cupru cu una nouă,
mai groasă, de dimensiunile 1.2 m x 1.2; în plus s-au instalat și câțiva metri de sârmă de cupru.

Astăzi, 2 august, cu ajutorul lui Dumnezeu, se va reinstala globul. Împreună cu toate aceste înscrisuri a
prezentului prezbiteriu a comunității din Uila.

Întrucât astăzi ne-a fost imposibil să extragem informații din documentul găsit în glob, ne adresăm în cele ce
urmează noii generații mai tinere, cu următoarea rugăminte:

La o viitoare renovare a turnului, și o eventuală ridicare a globului, ceea ce ar putea dura din nou un secol, rugăm
conducerea bisericească de la momentul respectiv, să înțeleagă și să nu neglijeze, ceea ce poate fi doar sperat,
ca pentru viitoarele timpuri și generațiile acestora, să depună în globul turnului noi rapoarte.

Întru păstrarea dar și transmiterea istoriei comunității noastre.

Sperăm să se îndeplinească dorința generației noastre. Și Dumnezeu, atotputernic, să păzească acest înscris de la
dezintegrare sau alte distrugeri!

Mai jos enumăr și câteva rapoarte din ultimele decenii, ceea ce noi (eu) am omis:

Sunt date importante și precizări din sfera și viața comunității, care au o însemnătate deosebită și sunt reținute
pentru viitor în acest raport.

Deosebit este faptul că sus în biserică, la arc, sub amvon, păstrăm o bucată de marmură, pentru amintirea
eroilor căzuți în Primul Război Mondial, donat de către familiile acestora.

De altfel, toate avuțiile noastre sunt astăzi în mare parte proprietatea statului iar activitatea noastră principală
este cultivarea pomilor fructiferi și a viței de vie.

În anul 1958 au fost plantați primii pomi fructiferi sub dealul numit Feßberich.

Două ramuri economice funcționează în sat: proprietatea statului și economia colectivă.

Din 21 decembrie 1966 arde lumina electrică pe ulițe, precum și în case.

În anul 1969 s-a predat spre utilizare drumul asfaltat de la Batoș la Uila.

Din 11 august al acestui an s-a introdus un autobus de persoane pentru ruta Uila-Reghin.
Acum ca. 10 ani a fost adus în Uila un aparat de proiecție a filmelor.

Acestea sunt, pe scurt, performanțele statului nostru socialist din ultimii ani.

Acestea sunt rapoartele moderne ale comunității noastre!

Au lucrat la turnul bisericii, sub coordonarea tinichigiului Eduard Hofdemmel din Reghin:
Tinichigii: 1. Bunus Ioan
2. Barta Alexandru precum și
3. Bereczki Alexandru și
4. Csuka Tomas

Uila, 2 august 1971

Biserica Evanghelică CA din Uila

Semnează:
Reprezentantul parohiei: Gerhard Rot
Curatorul bisericesc: Johann Binder
Epitropul bisericii: Michael Frim (decedat)

Epilog

Observații:

Documentul de 9 pagini scris de mână menționat de mine, care se află în globul turnului, așa cum am raportat, l-
am împachetat și depozitat personal, cu grijă și cu propriile mâini.

Și se află la ca. 35m înălțime, sus în globul turnului bisericii din Uila.

De aici veghează spre toate direcțiile cu mândrie dar și cu tristețe satul, locuit cândva de germani – sași din
transilvania, astăzi părăsit complet și rămas orfan.

Împachetare:

Pe rând au fost făcute sul toate cele 9 pagini, după care au fost împachetate în hârtie curată, albă, făcută sul din
nou. Peste am tras un nou rând de hârtie mai tare, de culoarea albastru-închis.

De asemenea am introdus apoi toate sulurile într-un borcan cilindric de la un stingător de incendiu auto – care a
fost de asemenea bine împacheat și etanșeizat.

Acest corp de sticlă precum și conținutul acestuia au fost de asemenea împachetate în carton tare, albastru
închis și, peste, în carton tare, ondulat.

În final le-am mai împachetat într-o învelitoare cilindrică mai mare din tablă galvanizată, sudată bine la capete,
pentru a rămâne impermeabilă.

Totul în speranța ca și peste multe decenii sau secole să rămână bine lizibil pentru posteritate și pentru a
reprezenta raza de lumină a trecutului nostru, pentru cei care îl vor citi.

Aceasta este observația mea

Furth/Bavaria, 26.04.1994
De: Johann Binder.
Către Comunitatea Evanghelică CA Uila
District bisericesc Sighișoara, România

DONAȚIE

De la familii din străinătate, care au trăit în Uila – în scopul: Curățării cimitirului în localitatea natală.

Conform cuprinsului numelor, se face de către foști uileni o donație unică pentru un scop precizat. De această
dată din Germania, către comunitatea evanghelică din Uila, în nordul Transilvaniei, după cum urmează:

Se dorește și roagă, ca această sumă, să se utilizeze pe cât posibil numai pentru scopul menționat: Curățarea
cimitirului.

Adică:
- Curățare periodică a cimitirului, în diferite zone interioare, respectiv, toate mormintele, în special tufe
spinoase și buruieni
- De asemenea îngrijirea tuturor pietrelor funerare care astăzi mai există - de a le repoziționa, în caz că
este nevoie, în caz că există unele care sunt căzute.
- Nu în ultimul rând: pentru tunderea ierbii precum și îndepărtarea fânului din zona cimitirului.

Această acțiune de donații a fost inițiată de anumiți vizitatori recenți din Germania.

Nevoile de la fața locului i-a făcut să considere că este neapărat necesar să se întreprindă ceva.

În special se menționează familia G. Botscher datorită căreia s-a petrecut toată acțiunea.

Solicităm o confirmare de primire din partea parohiei!

Fürth/Bavaria 12.09.1994
Johann Binder