Anexa I.

Mărimea fizică şi măsura ei

O anumită clasă de obiecte sau procese se caracterizează printr-o proprie-

tate comună sau prin mai multe proprietăţi comune, care pot fi măsurate. Aceste
proprietăţi comune, măsurabile, se numesc mărimi fizice.
Mărimea fizică este proprietatea comună a unor obiecte sau procese, care
poate fi măsurată direct sau indirect şi pe baza căreia obiectele sau procesele
respective pot fi ordonate într-un şir.
Exemple de mărimi fizice: lungimea (L, l), [diametrul (D, d), distanța (d),
înălțimea/ adâncimea (H, h), care sunt de aceeași natură ca și lungimea] aria (A,
a, S), volumul (V), masa (m), timpul (t), temperatura (T sau Tº), viteza (v),
acceleraţia (a)/ accelerația gravitațională (g), viteza unghiulară (ω), frecvența
unui fenomen periodic (ν, f), perioada unui fenomen periodic (T), accelerația
unghiulară (ε), forţa (F), greutatea (G) (care este o forţă, și anume forță
gravitațională), momentul de rotație/ torsiune/ încovoiere (M), densitatea/ masă
volumică (ρ), greutatea specifică (γ), viscozitatea/ vâscozitatea cinematică (ν),
viscozitatea/ vâscozitatea absolută sau dinamică (η sau μ), debitul (Q), presiunea
(p), tensiunea (mecanică) (σ, τ), modulul de elasticitate longitudinală al unui
material elastic (E), modulul de elasticitate transversală al unui material elastic
(G), energia (E), lucrul mecanic (L), puterea (P), rezistenţa electrică (R),
rezistivitatea electrică (ρ), curentul electric (intensitatea curentului electric) (I),
inducţia magnetică (B), conductivitatea termică (λ), cantitatea de substanţă (n),
fluxul luminos (Φ) etc.
Caracterul istoric al mărimii fizice constă în faptul că noţiunea care
desemnează mărimea fizică respectivă s-a cristalizat la un moment dat, fiind
elaborată în decursul timpului, prin avansarea cunoaşterii ştiinţifice, care a dus la
descoperirea de către om a respectivei proprietăţi comune a obiectelor şi proce-
selor de aceeaşi natură şi, de asemenea, la evoluţia conceptuală a lumii ştiinţifice.
Aceeaşi mărime fizică diferă de la un obiect la altul sau de la un proces la
altul prin măsurile ei, determinate prin operaţia de măsurare.
Măsurarea este operaţia prin care se compară, la un moment dat, mărimea
fizică a obiectului/procesului de măsurat cu mărimea fizică de acelaşi fel a instru-
mentului de măsură şi-n urma căreia se obţine măsura mărimii fizice respective.
Deci, ceea ce se poate măsura este, vorbind la general, fenomenul şi nu
obiectul sau procesul.
Măsurarea presupune adoptarea arbitrară şi convenţională a unei unităţi
de măsură pentru mărimea fizică, existenţa unui instrument/aparat de măsură şi
efectuarea unei operaţii (de măsurare).
Măsurarea reprezintă modalitatea experimentală de apreciere cantitativă a
unei mărimi fizice. De aceea, este supusă erorilor (de măsurare), adică se face cu
o anumită precizie.
Rezultatul operaţiei de măsurare, cu o anumită precizie, a unei mărimi
fizice, este măsura mărimii fizice respective, la momentul măsurării.

1
 Adoptând unitatea de măsură, în urma operaţiei de măsurare se obţine un
număr real, pozitiv, finit, care arată de câte ori unitatea de măsură se cuprinde în
măsura mărimii fizice a obiectului/ procesului de măsurat, la momentul de timp t.
Acest număr real, pozitiv, finit, se numeşte valoarea numerică a măsurii.
Măsura unei mărimi fizice, ce caracterizează un obiect sau proces la un
moment dat sau, mai corect, într-un interval de timp (cât durează operaţia de
măsurare), este ceea ce rezultă prin măsurarea, cu o anumită precizie, a acelei
mărimi fizice, cu ajutorul unui instrument/ aparat de măsură, folosind o anumită
unitate de măsură.
Un argument pentru ceea ce trebuie să se înţeleagă prin măsură este
etimologia noţiunii de „metru”. Cuvântul „metru” provine din grecescul „metron”,
care înseamnă măsură [7]. Deci, de fapt, metrul este o măsură. Dar, metrul este
unitatea de măsură a lungimii. Rezultă că, prin extensiune, unitatea de măsură a
unei mărimi fizice este o măsură a mărimii fizice respective, şi anume acea
măsură a cărei valoare numerică este unitatea (vezi şi sensurile înrudite explicit 2
şi 3 pentru cuvântul „măsură”, explicate în DEX 1 [4]: „2. Unitate convenţională
pentru măsurarea dimensiunilor, cantităţilor, volumelor etc.; vas, aparat etc. care
reprezintă această unitate convenţională.  Instrument (sau aparat) de măsură =
instrument (sau aparat) cu care se măsoară.  Loc. adv. Cu aceeaşi măsură =
deopotrivă, la fel.  Conţinutul unui astfel de instrument. 3. Cantitate determina-
tă, întindere limitată”. Aceasta înseamnă că măsura unei mărimi fizice este nu
numai valoarea numerică obţinută prin măsurare, dar şi unitatea de măsură. De
asemenea, măsura unei mărimi fizice este mărimea fizică definită/ delimitată/
precizată/ concretizată; de exemplu, viteza luminii în vid, lungimea segmentului
____
de dreaptă AB , acceleraţia gravitaţională a Pământului la latitudinea de 45°, pre-
siunea atmosferică normală, masa electronului în repaus, momentul magnetic al
protonului etc. sunt măsuri.
Mărimea fizică de stare ce caracterizează un obiect, utilaj, sistem, proces
fizic/ tehnologic sau o instalaţie (tehnologică), în condiţii de lucru normale (bine
precizate), se numeşte parametru fizic sau, simplu, parametru al obiectului, uti-
lajului, sistemului, instalaţiei sau procesului fizic/ tehnologic (ca măsură repre-
zentată de o mărime fizică concretizată prin respectivul obiect, proces etc. şi prin
condiţiile de lucru). Cuvântul „parametru” este preluat (vezi [4]) din limba fran-
ceză (paramètre), fiind format din elementul de compunere „para-” (=contra/
foarte/ tare/ puternic)[4] şi „mètre” (=metru). Elementul „para-” este împrumutat
din limba neogreacă („pará”, [4]), cu sensul precizat mai sus. Termenul „mètre”
provine, la rândul său, din latinescul „metrum”, care are la bază cuvântul din
limba greacă veche „metron” (=măsură, [7]). Verbul „parametreo”, din lb. gr., se
traduce prin „a măsura un lucru prin altul”, conform [8]. Se aminteşte şi faptul că
„parametrul” reprezintă în Matematică o „variabilă independentă a unei funcţii,
care se defineşte pe mulţimea numerelor reale sau complexe” (cf. [4]). Astfel,

1
DEX = Dicționarul explicativ al limbii române. Academia Română. Institutul de Lingvistică „Iorgu
Iordan - Al. Rosetti”, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2012.

2
„parametrul” este „contramăsura”/ „măsura tare”/ „măsura principală”. De ase-
menea, în acord cu „sensul înrudit explicit” 2 al acestui cuvânt, care este pre-
zentat în DEX [4], parametrul este mărimea proprie unui obiect, unui mecanism,
unui sistem, unui proces (şi nu unui fenomen, aşa cum se precizează în [4]) etc.,
care serveşte la caracterizarea unei proprietăţi specifice a acestuia. Şi această de-
finiţie pune în evidenţă o măsură, ca mărime fizică precizată/concretizată. Astfel,
se face distincţia între parametrii cinematici şi mărimile cinematice (deplasarea,
viteza, acceleraţia), parametrii cinematici fiind măsurile mărimilor cinematice.
Parametrii unei maşini, instalaţii sau al unui utilaj sau proces tehnologic
sunt mărimile fizice caracteristice maşinii, instalaţiei sau utilajului sau procesului
tehnologic, în condiţii normale (bine precizate) de funcţionare, respectiv de des-
făşurare. Parametrii unui sistem tehnic se utilizează pentru caracterizarea
comportării acestuia în exploatare. De exemplu, mărimile principale ale instala-
ţiilor de foraj sunt: sarcina maximă utilă de la cârlig (F M ), adâncimea maximă de
foraj (H M ) şi puterea instalată (P). Dar, sarcina maximă utilă a instalaţiei de foraj
F320-3DH, adâncimea maximă de foraj pe care o poate atinge această instalaţie,
cu prăjini de foraj de 4½ in, şi puterea instalată a aceleiaşi instalaţii sunt para-
metrii principali ai instalaţiei F320-3DM, adică, în ordinea prezentată, măsurile
lui F M , H M şi P: 320 tf, 6 000 m şi, respectiv, 1 960 kW.
Măsura unei mărimi fizice are un caracter istoric bine determinat, în
sensul că precizia de determinare a valorii numerice a măsurii depinde de
unitatea de măsură adoptată, de instrumentul de măsură (care include şi principiul
de măsurare), fiind impusă de necesitatea practică a epocii respective (vezi şi
unităţile de măsură adoptate de-a lungul timpului; de exemplu, în [9] şi [10]).
Fie M o mărime fizică oarecare, [M] unitatea de măsură considerată a
acestei mărimi fizice şi w(M) valoarea numerică obţinută prin măsurare sau
rezultată din calcul (valoarea numerică a măsurii). Atunci măsura mărimii fizice
M este:
μ M   wM   M  , (1)
unde µ este operatorul măsură, iar w(M) este un număr real pozitiv, inclusiv
numărul zero, ceea ce se scrie w(M)  R + , R + fiind mulțimea numerelor reale
pozitive şi numărul zero.
Dacă valoarea numerică a măsurii este unitatea, w(M) = 1, atunci
μ M   M   μ 1 M  , (2)
în care µ 1 (M) este măsura unitară/ unitatea de măsură a mărimii fizice M, iar µ 1
este operatorul măsură unitară.
De exemplu, dacă v este viteza de deplasare a unui corp X, atunci se
consideră că prin măsurare sau din calcul se obţine:
µ(v) = 3 m/s, (3)
unde valoarea numerică a măsurii vitezei este 3, w(v) = 3, unitatea de măsură
fiind m/s, ceea ce se notează [v] = m/s.
Observaţia 1. Pentru a nu complica scrierea, prin convenţie, se renunţă la
operatorul µ, adică în egalitatea (1) se admite notaţia

3
 M  μ M  , (4)
deci
M = w(M)[ M] (5)
înţelegând, totuşi, prin M măsura acestei mărimi fizice.
Atunci, egalitatea (3) devine:
v = 3 m/s (6)
şi citim: „măsura vitezei de deplasare a corpului X este 3 m/s sau este egală cu 3 m/s”
sau „viteza de mişcare a corpului X este de 3 m/s”.
Observaţia 2. Viteza, ca şi spaţiul/ distanţa şi acceleraţia, este o mărime ce
caracterizează mişcarea/ deplasarea unui corp şi nu corpul respectiv. Astfel, miş-
carea sau deplasarea corpului este un proces fizic, iar spaţiul/ distanţa, viteza şi
acceleraţia sunt mărimi fizice/ fenomene prin care se caracterizează acest proces,
chiar dacă s-au încetăţenit sintagmele „viteza corpului X” şi „acceleraţia corpului X”.
Observaţia 3. Tot despre măsura unei mărimi fizice se vorbeşte şi în cazul
în care ea se determină prin calcul, folosind o formulă fizică (o anumită relaţie
între mai multe mărimi fizice), care exprimă o lege fizică sau o relaţie de definiţie
a unei mărimi fizice. De exemplu, tensiunea mecanică () este o mărime a cărei
măsură se determină cu ajutorul relaţiilor dintre tensiuni şi deformaţii (oferite de
Teoria elasticităţii), cunoscând măsura deformaţiei specifice () sau măsurile
deformaţiilor specifice respective. Astfel, dacă este vorba despre solicitarea la o
forță axială centrică a unui corp, atunci prin măsurare se obține măsura lui  iar
tensiunea axială (de întindere sau compresiune) se determină cu relația lui Hooke:
 = E  , (7)
în care E este modulul de elasticitate longitudinală al materialului corpului, care,
pentru oțel, are măsura
E = 2,11011 N/m2 = 2,11011 Pa = 2,1105 MPa, (8)
unitatea de măsură în Sistemul Internațional de Unități de Măsură (SI) fiind
pascalul (Pa), adică newtonul pe metru pătrat (N/m2),
[E] = Pa = N/m2. (9)
În relația de mai sus, s-a făcut trasformarea din pascal (Pa) în megapascal
(MPa), care este un multiplu al pascalului, conform egalității:
1 MPa = 106 Pa. (10)
În cazul în care se obține prin măsurare:
 = 1000 m/m,
atunci rezultă:
 = 2,11011 Pa1000 m/m = 2,11011 Pa103 m/m = 2,11011 Pa10310-6 m/m =
= 2,1108 Pa = 2,1102 MPa = 210 MPa = 2 100 daN/cm2.
De asemenea, dacă masa m a corpului X are măsura 1 000 kg, atunci
greutatea corpului G , exprimată prin formula cunoscută:
G  m g , (11)

4
în care g este acceleraţia gravitaţională terestră (acceleraţia căderii libere a unui
corp în câmpul gravitaţional terestru), are măsura calculată astfel [admiţând
notaţia (4)]:
m
G  1000  kg  9,81   9810  N  9,81  kN , (12)
s2
dacă se acceptă pentru g accelerația gravitațională normală, care este
g N = 9,806 65 m/s2
(13)
și care se poate aproxima cu măsura 9,81 m/s2:
g = g N = 9,806 65 m/s2  9,81 m/s2. (14)
În relația (12), unitățile de măsură folosite sunt cele acceptate în Sistemul
Internațional de Unități de Măsură (SI), și anume:
– pentru masă (m), kilogramul (kg), ceea ce se notează [m] = kg;
– pentru accelerația gravitatională (g), metrul pe secundă la pătrat (m/s2),
ceea ce se scrie [g] = m/s2;
– pentru greutate (G), newtonul (N), care se notează astfel [G] = N și
care rezultă conform definiției newtonului, adică:
1 N = 1 kg  1 m/s2. (15)
Observaţia 4. Având în vedere deosebirea dintre mărime, ca sens fizic, aşa
cum apare în lucrarea de faţă, şi valoare numerică, ce caracterizează o măsură a
unei mărimi, în loc de sintagma obişnuită „ordinul de mărime”, se foloseşte sin-
tagma „ordinul numeric”. De exemplu, ordinul numeric al măsurii 12,6 MPa este
10, bineînţeles, în situaţia în care unitatea de măsură este cea precizată, adică MPa.
În limbajul natural, măsura unei mărimi fizice se exprimă prin complemen-
tul de măsură (în conformitate cu normele Gramaticii limbii române). Comple-
mentul de măsură, la rândul lui, se exprimă printr-un substantiv cu prepoziţie,
însoţit de un numeral. Prin numeral se exprimă valoarea numerică a măsurii, iar
prin substantiv felul unităţii de măsură. Prepoziţiile folosite sunt: „de”, „de la”,
„până la”, „cam de”, „cu”. De exemplu: „Presiunea lichidului din conductă este
de o sută de bari” sau „Măsura presiunii lichidului din conductă este egală cu o
sută de bari”.
Foarte uzuală este exprimarea în care complementul de măsură se înlocu-
ieşte cu măsura respectivă (valoarea numerică şi simbolul unităţii de măsură);
exemplu: „Presiunea lichidului din conductă este de 100 bar” sau „Presiunea
lichidului din conductă are măsura egală cu 100 bar”.
Astfel, se disting două moduri de exprimare: unul în care apare numai
mărimea fizică respectivă, iar celălalt în care apare şi cuvântul „măsură”. Când se
foloseşte cuvântul „măsură”, construcţia utilizată este „măsura (este) egală cu ...”.
În concluzie, conform celor prezentate mai sus, trebuie să se facă distincţia
între noțiunile de „valoare”, „măsură” şi „mărime fizică”.
Se constată că se disting (atât în limba română, cât şi în limbile engleză,
franceză şi germană) următoarele 5 sensuri ale termenului „măsură”:

5
1) rezultatul acţiunii/ operaţiei de măsurare; indicaţia unui mijloc de
măsurare; „valoare a unei mărimi, determinată prin raportare la o
unitate dată” (vezi DEX), împreună cu această unitate (de măsură);
2) unitatea convenţională materializată (etalonul de măsură pentru
dimensiune, cantitate, volum/ capacitate, rezistenţă electrică etc.);
3) cantitatea conţinută într-un vas etalon;
4) mărime fizică concretizată/ limitată;
5) rezultatul/ expresia cantitativă a unei mărimi fizice, determinat/
determinată prin calcul, folosind o formulă fizică/ relaţie între mai multe
mărimi fizice.