Utilaje Petroliere: Simion Parepa

Simion Parepa
UTILAJE PETROLIERE
Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti
2023
2
PREFAŢĂ
Utilajele petroliere sunt utilajele folosite în şantierele petrolifere

(„oilfields” în lb. en.), de foraj şi de extracţie, în cadrul diferitelor
instalaţii, cu ajutorul cărora se construieşte sonda de foraj, se exploatează
zăcămintele de petrol şi gaze, se efectuează operaţii de intervenţie şi
reparaţii capitale la sondele de extracţie, se separă fluidele aduse la
suprafaţă, se transportă şi se depozitează. De asemenea, aceste utilaje intră
în alcătuirea sondei de foraj şi de extracţie (sub forma materialului tubular,
a sculelor de adâncime, cu rol de fixare, etanşare etc., şi a echipamentului
de la gura sondei). Ele permit desfăşurarea tuturor operaţiilor: de foraj,
tubare a puţurilor forate, cimentare a coloanelor de burlane, completare a
sondei de foraj, pentru a forma sonda de extracţie, extracţia petrolului şi
gazelor, intervenţia la sondele de extracţie şi reparaţia lor în condiţii de
siguranţă deplină.
Se constată că există o mare diversitate de utilaje, pe care le denumim
„petroliere” şi care se caracterizează printr-o complexitate constructivă şi
funcţională diferită, de la complexitate redusă, cum sunt materialul tubular
şi anumite scule, la foarte complexe, cu grad mare de mecanizare şi, chiar,
automatizare, ca, de exemplu, masa rotativă, capul hidraulic, top drive-ul,
troliul de foraj etc.
Bineînţeles că această arie foarte largă de utilaje şi domeniul
corespunzător de probleme care le sunt asociate, din punct de vedere
constructiv, funcţional, al calculului de rezistenţă, de dimensionare şi
verificare, şi al exploatării, nu pot fi acoperite într-un număr restrâns de
pagini, corespunzător unui număr, la fel de redus, de ore, ce le sunt
afectate, în cadrul disciplinei „Utilaje petroliere”, destinate studenţilor de
la specializarea „Inginerie economică în domeniul mecanic” (IEDM),
domeniul de studii „Inginerie şi management”, forma de „învăţământ la
distanţă” (ID). De aceea, au fost tratate numai unele utilaje, care au fost
considerate „mai importante”. Totodată, având în vedere profilul specializării,
de „inginerie economică”, studiul acestor utilaje se referă doar la aspectele
constructive, funcţionale şi de exploatare, incluzând şi calcule funcţionale,
dar şi abordări privind solicitarea elementelor de rezistenţă ale unor utilaje,
defectarea şi avarierea lor şi fenomenele care le produc. Pentru înţelegerea
funcţiilor, construcţiei, funcţionării şi măsurilor care trebuie luate pentru
exploatarea utilajelor petroliere în condiţii de funcţionare normală/ optimă
şi de siguranţă, este nevoie de cunoaşterea proceselor de lucru la care
participă aceste utilaje, respectiv a tehnologiei de construcţie a sondei şi de
extracţie a petrolului şi gazelor. Din acest motiv, lucrarea include un prim
modul, intitulat „Elemente de inginerie mecanică a construcţiei sondei”,
care conţine subiecte referitoare la construcţia sondei, echipamentul de la
gura sondei, echipamentul de adâncime şi procesul de foraj. Se face
precizarea că nu există, în planul de învăţământ destinat specializării
IEDM, discipline care să acopere problematica de proces/ tehnologie de
foraj şi extracţie, aşa cum sunt prevăzute, de exemplu, la specializarea
„Utilaje petroliere şi petrochimice”, domeniul de studii „Inginerie mecanică”.
3
Materialul cuprins în această lucrare este împărţit în trei module,
fiecare modul conţinând mai multe capitole iar capitolele respective fiind
divizate în subcapitole. La începutul modulului, se prezintă conţinutul lui,
obiectivele şi termenii-cheie corespunzători subiectelor abordate. De asemenea,
fiecare capitol, considerat ca unitate de învăţare, are în componenţa sa, nu
numai subcapitolele respective, dar şi „Rezumat”, „Aplicaţii”, „Test de
autoevaluare”, „Lucrare de verificare”, „Răspunsuri la testul de
autoevaluare” şi „Bibliografie”.
Astfel, Modulul 1, cu denumirea menţionată mai sus, cuprinde două
capitole, intitulate în felul următor: „Sonda de foraj şi echipamentul de la
gura sondei” şi „Utilajele de adâncime pentru foraj şi procesul de foraj”.
Modulul 2, cu titlul „Instalaţia de foraj în ansamblu”, se compune
din următoarele capitole: „Structura instalaţiei de foraj şi mărimile
caracteristice” şi „Studiul lanţurilor cinematice ale sistemelor de lucru”.
Modulul 3 este denumit „Sistemele de lucru principale ale instalaţiei
de foraj” şi are în componenţa sa capitolele denumite astfel: „Sistemul de
manevră” şi „Sistemul de rotaţie”.
Pentru înţelegerea aspectelor constructive, funcţionale, de exploatare
şi de calcul, se folosesc fotografii, figuri sugestive, scheme, diagrame şi
tabele concentratoare de date.
De asemenea, s-a considerat util să se precizeze şi termenii principali
din limba engleză, menţionaţi în paranteze rotunde, între ghilimele, cu
indicaţia „în lb. en.”, corespunzători termenilor româneşti, cu scopul cunoaşterii
lor de către studenţi şi al accesării cu uşurinţă a materialului respectiv pe
internet. Sunt indicate şi link-uri cu ajutorul cărora pot fi accesate pe
internet filme video, de animaţie sau realizate pe utilaje reale, în laborator,
sau, chiar, în condiţii de şantier.
Fiecare capitol este însoţit de un material bibliografic care dă posibilitatea
cititorului să se documenteze mai pe larg despre problematica abordată.
În sfârşit, trebuie subliniat faptul că materialul prezentat în această
carte are o structură unitară şi problematica abordată nu poate fi bine
înţeleasă decât pe măsură ce se parcurge pas cu pas, respectiv fiecare
unitate de învăţare, în ordinea în care este tratată.
Ploieşti, 2023
Autorul
4
CUPRINS
MODULUL 1. ELEMENTE DE INGINERIE MECANICĂ
A CONSTRUCŢIEI SONDEI ........................................................... 8
CONŢINUT .................................................................................................. 8
OBIECTIVE ................................................................................................. 8
TERMENI-CHEIE ....................................................................................... 9
CAPITOLUL 1. SONDA DE FORAJ ŞI ECHIPAMENTUL DE LA

GURA SONDEI ......................................................................................... 10
1.1. Construcţia sondei de foraj .................................................................. 10
1.2. Mărimile prin care se apreciază reuşita operaţiilor de tubare
şi de cimentare ..................................................................................... 18
1.3. Construcţia burlanului şi tipurile de burlane ....................................... 22
1.4. Profilul/ Structura coloanei de burlane ................................................ 25
1.5. Capul de sondă ..................................................................................... 34
1.6. Instalaţia de prevenire a erupţiilor ....................................................... 36
1.7. Rezumat ............................................................................................... 46
1.8. Aplicaţii ............................................................................................... 47
1.9. Test de autoevaluare ............................................................................ 53
1.10. Lucrare de verificare .......................................................................... 54
1.11. Răspunsuri la testul de autoevaluare .................................................. 54
Bibliografie ........................................................................................ 55
CAPITOLUL 2. UTILAJELE DE ADÂNCIME PENTRU FORAJ ŞI

PROCESUL DE FORAJ ............................................................................ 57
2.1. Sapa de foraj ........................................................................................ 57
2.2. Garnitura de foraj ................................................................................. 60
2.3. Tipurile de îmbinări filetate ale elementelor garniturii de foraj .......... 64
2.4. Secţiunile critice ale îmbinării filetate cu umăr a prăjinii grele ........... 64
2.5. Lungimea ansamblului de adâncime ................................................... 68
2.6. Verificarea la flambaj a ansamblului de adâncime .............................. 72
2.7. Procesul de foraj .................................................................................. 75
2.8. Eficienţa procesului de foraj ................................................................ 77
2.9. Rezumat ............................................................................................... 80
2.10. Aplicaţii ............................................................................................. 81
2.11. Test de autoevaluare .......................................................................... 83
Bibliografie ........................................................................................ 84
MODULUL 2. INSTALAŢIA DE FORAJ ÎN

ANSAMBLU .......................................................................................... 84
CONŢINUT ................................................................................................ 84
OBIECTIVE ............................................................................................... 85
5
TERMENI-CHEIE ..................................................................................... 85
CAPITOLUL 3. STRUCTURA ŞI MĂRIMILE CARACTERISTICE

ALE INSTALAŢIEI DE FORAJ ……………………………………....... 86
3.1. Tipurile de instalaţii de foraj ................................................................ 86
3.2. Componenţa instalaţiei de foraj şi transmiterea fluxului energetic ..... 90
3.3. Sistemul de lucru şi rolul funcţional al elementelor din
componenţa lui ................................................................................... 102
3.4. Cerinţele structural-funcţionale ale unui sistem de lucru .................. 105
3.5. Mărimile fizice proprii, parametrii şi caracteristicile instalaţiei de
foraj şi ale utilajelor componente ...................................................... 111
3.6. Forţa/ Sarcina de la cârlig .................................................................. 114
3.7. Acţionarea .......................................................................................... 126
3.8. Structura funcţională .......................................................................... 129
3.9. Puterea instalată ................................................................................. 133
3.10. Rezumat ........................................................................................... 138
3.11. Aplicaţii ........................................................................................... 138
3.12. Test de autoevaluare ........................................................................ 142
3.13. Lucrare de verificare ........................................................................ 143
3.14. Răspunsuri la testul de autoevaluare ................................................ 143
Bibliografie ...................................................................................... 144
4. STUDIUL LANŢURILOR CINEMATICE ALE SISTEMELOR DE

LUCRU ..................................................................................................... 146
4.1. Transmisiile mecanice utilizate în cadrul lanţurilor cinematice ........ 146
4.2. Construcţia transmisiei cu lanţ şi mărimile sale constructiv-
geometrice .......................................................................................... 154
4.3. Fenomenul de oboseală a ansamblului rolă-bucşă ............................. 160
4.4. Structura lanţurilor cinematice ale sistemelor de lucru .................... 164
4.5. Modul de obţinere a treptelor de viteză ............................................. 172
4.6. Sistemul de ecuaţii ale liniilor de cuplare asociat lanţului
cinematic ............................................................................................ 175
4.7. Rezumat ............................................................................................. 176
4.8. Aplicaţii ............................................................................................. 176
Bibliografie ...................................................................................... 181
MODULUL 3. SISTEMELE DE LUCRU PRINCIPALE

ALE INSTALAŢIEI DE FORAJ ................................................. 183
CONŢINUT .............................................................................................. 183
OBIECTIVE ............................................................................................. 183
TERMENI-CHEIE ................................................................................... 184
CAPITOLUL 5. SISTEMUL DE MANEVRĂ ……………………........ 185
6
5.1. Funcţiunile, componenţa şi mărimile fizice definitorii ...................... 185
5.2. Maşina macara-geamblac .................................................................. 190
5.3. Cablul de manevră ............................................................................ 196
5.4. Geamblacul de foraj .......................................................................... 204
5.5. Ansamblul macara-cârlig .................................................................. 211
5.6. Troliul de foraj .................................................................................. 219
5.7. Ansamblul arborelui tobei de manevră ............................................. 229
5.8. Echipamentul de frânare ................................................................... 233
5.9. Diagrama de ridicare ......................................................................... 240
5.10. Rezumat ........................................................................................... 244
5.11. Aplicaţii ........................................................................................... 245
Bibliografie ...................................................................................... 249
CAPITOLUL 6. SISTEMUL DE ROTAŢIE ........................................... 251

6.1. Componenţa şi funcţiile ..................................................................... 251
6.2. Grupul de antrenare a mesei rotative ................................................. 253
6.3. Masa rotativă .................................................................................... 254
6.4. Pătratul mare ...................................................................................... 262
6.5. Dispozitivul de antrenare ................................................................... 264
6.6. Capul hidraulic ................................................................................... 266
6.7. Capul hidraulic-motor/ Top drive-ul ................................................. 274
6.8. Rezumat ............................................................................................. 285
6.9. Aplicaţii ............................................................................................. 285
Bibliografie ...................................................................................... 288
7
MODULUL 1
ELEMENTE DE INGINERIE MECANICǍ A

CONSTRUCŢIEI SONDEI
CONŢINUT
CAPITOLUL 1. SONDA DE FORAJ ŞI ECHIPAMENTUL DE LA
GURA SONDEI ......................................................................................... 10
1.1. Construcţia sondei de foraj .................................................................. 10
1.2. Mărimile prin care se apreciază reuşita operaţiilor de tubare
şi de cimentare ..................................................................................... 18
1.3. Construcţia burlanului şi tipurile de burlane ....................................... 22
1.4. Profilul/ Structura coloanei de burlane ................................................ 25
1.5. Capul de sondă ..................................................................................... 34
1.6. Instalaţia de prevenire a erupţiilor ....................................................... 36
1.7. Rezumat ............................................................................................... 46
1.8. Aplicaţii ............................................................................................... 47
1.9. Test de autoevaluare ............................................................................ 53
Bibliografie ........................................................................................ 55
CAPITOLUL 2. UTILAJELE DE ADÂNCIME PENTRU FORAJ ŞI

PROCESUL DE FORAJ ............................................................................ 57
2.1. Sapa de foraj ........................................................................................ 57
2.2. Garnitura de foraj ................................................................................. 60
2.3. Tipurile de îmbinări filetate ale elementelor garniturii de foraj .......... 64
2.4. Secţiunile critice ale îmbinării filetate cu umăr a prăjinii grele ........... 64
2.5. Lungimea ansamblului de adâncime ................................................... 68
2.6. Verificarea la flambaj a ansamblului de adâncime .............................. 72
2.7. Procesul de foraj .................................................................................. 75
2.8. Eficienţa procesului de foraj ................................................................ 77
2.9. Rezumat ............................................................................................... 80
2.10. Aplicaţii ............................................................................................. 81
Bibliografie ........................................................................................ 84
8
OBIECTIVE:
 însuşirea terminologiei specifice construcţiei sondei de foraj,
echipamentului de la gura sondei, echipamentului de adâncime utilizat
pentru foraj şi procesului de foraj;
 cunoaşterea elementelor de inginerie mecanică a construcţiei sondei de
foraj: operaţiilor de realizare a sondei de foraj, a construcţiei sondei, a
mărimilor prin care se apreciază reuşita operaţiilor de tubare a puţului şi de
cimentare a coloanei de burlane, a construcţiei burlanelor de tubare, a
structurii coloanei de burlane, a solicitărilor şi a tipurilor de avarii ale
acesteia în timpul exploatării, a construcţiei capului de coloane şi a
echipamentului de prevenire a erupţiilor, a funcţiilor şi componenţei
garniturii de foraj, îmbinărilor filetate şi secţiunilor critice ale îmbinărilor cu
umăr ale prăjinilor grele, solicitărilor şi degradării acestor prăjini, a modului
de determinare a lungimii ansamblului de adâncime şi de evitare a
flambajului acestuia, a efectelor negative ale manifestării flambajului, a
mărimilor ce caracterizează procesul de foraj şi a indicatorilor de eficienţă a
acestui proces;
 formarea unei gândiri inginereşti de corelare a factorilor de sondă cu
modalitatea de desfăşurare a operaţiilor de foraj, tubare şi cimentare şi cu
funcţionarea şi exploatarea echipamentului de adâncime.
TERMENI-CHEIE:
sondă de foraj; operaţie de foraj; tubare; cimentare; coloană de burlane;
echipament de la gura sondei; cap de sondă; instalaţie de prevenire a
erupţiilor; echipament de adâncime, de foraj; sapă de foraj; garnitură de
foraj; ansamblu de adâncime; prăjină de foraj; prăjină grea; stabilizator;
proces de foraj.
9
CAPITOLUL 1
SONDA DE FORAJ ŞI ECHIPAMENTUL DE LA

GURA SONDEI
1.1. Construcţia sondei de foraj

Sonda de foraj (Sd.F) („Drilling well”, în lb.en.) este o construcţie
complexă în interiorul scoarţei terestre, realizată prin forajul („drilling”, în
lb.en.) şi tubarea („casing”, în lb.en.) succesivă (cu ajutorul unei instalaţii
de foraj), cu cimentarea („cementing”, în lb.en.) coloanelor de burlane
respective (folosind agregate de cimentare), a unor găuri sau puţuri de foraj
(în număr de 2 până la 5), cu diametre din ce în ce mai mici, până la
adâncimea finală/ maximă (H M ), într-un anumit scop, şi anume: efectuarea
unor studii geologice, explorarea unei zone, extracţia petrolului, a gazelor etc.
Studiile geologice se referă la:
a) stratigrafia tectonică;
b) proprietăţile fizico-mecanice ale rocilor;
c) conţinutul în hidrocarburi naturale, minerale utile, ape etc.
Acestea stau la baza lucrărilor de exploatare a hidrocarburilor, a diferitelor
minerale utile, a apelor etc.
Studiile geologice se efectuează forând puţuri de diametru mic cu
ajutorul unor instalaţii de foraj speciale, denumite astfel:
 instalaţii de foraj geologic (tipurile SG, FG);
 instalaţii de foraj hidrogeologic (tipul FA);
 instalaţii de foraj seismic (tipul FS).
În general, există următoarele etape premergătoare ale exploatării
unui zăcământ de petrol sau gaze:
 explorarea geofizică;
 forajul de explorare;
 forajele de conturare.
Prin metodele şi tehnicile corespunzătoare de explorare geofizică se
pun în evidenţă depozitele de hidrocarburi dintr-o regiune necunoscută sau
mai puţin explorată, dar care întruneşte caracteristicile unei zone cu posibile
zăcăminte. Una dintre metode este explorarea seismică, numită şi
seismologia de reflexie sau reflecţia seismică 1 , prin care se obţine o secţiune
seismică a regiunii explorate.
După explorarea geofizică urmează forajul de explorare cu ajutorul
căruia se certifică prezenţa sau absenţa depozitelor de hidrocarburi. Acest
1
Seismologia de reflexie (sau reflecţia seismică) este o metodă a geofizicii de explorare
care utilizează principiile seismologiei pentru a estima proprietăţile subsolului cu ajutorul
undelor seismice reflectate. Metoda necesită o sursă seismică, controlată, de energie, ca de
exemplu dinamită sau tovex, o puşcă cu aer sau un vibrator seismic, cunoscut de obicei cu
numele de Vibroseis, ca nume de fabrică. Prin înregistrarea timpului pe care-l face o
reflecţie/ reflexie pentru a ajunge la un receptor, este posibil să se estimeze adâncimea
formaţiunii geologice care a generat reflexia. În acest mod, seismologia de reflexie este
similară cu sonarul sau ecolocaţia.
10
lucru se face prin săparea unei sonde de explorare şi prin realizarea unor
carotaje.
Pentru a delimita aria de extindere a zăcământului/ depozitului de
hidrocarburi, se efectuează foraje de conturare, rezultând sondele de
conturare.
Urmează forajul de exploatare care se realizează prin construirea
sondei de foraj (Sd.F) pentru exploatarea hidrocarburilor.
Pentru construirea sondelor de explorare, conturare şi, respectiv, de
exploatare a hidrocarburilor naturale (petrolului şi gazelor naturale) se
utilizează instalaţii de foraj (IF) foarte diverse, care se pot clasifica în
funcţie de diferite criterii.
Găurile/ Puţurile de foraj se realizează prin forare cu ajutorul IF,
folosind diverse metode de foraj. Cea mai utilizată este metoda de foraj
rotativ-hidraulică (metoda „rotary”). Acestă metodă constă în antrenarea
sapei de foraj în mişcare de rotaţie şi spălarea tălpii puţului, pentru
îndepărtarea detritusului rezultat din interacţiunea elementelor de dislocare/
tăietoare ale sapei cu roca, prin circulaţia noroiului/ fluidului de foraj.
Antrenarea sapei („Bit driving” , în lb. en.) se poate face:
1) direct, folosind un motor de adâncime (MAd);
2) indirect, prin intermediul garniturii de foraj (Gar.F), utilizând
masa rotativă (MR) sau capul hidraulic-motor (CH-M) –
acţionarea de la partea superioară („top-drive-ul”).
Circulaţia fluidului de foraj („Drilling mud circulation”, în lb. en.)
poate fi:
1) directă (prin interiorul Gar.F şi, apoi, prin spaţiul inelar dintre
peretele puţului şi Gar.F);
2) inversă (prin spaţiul inelar şi, apoi, prin interiorul Gar.F).
Tubarea puţului de foraj („Casing of the drill well”, în lb. en.) constă
în introducerea unei coloane de burlane (CB) (vezi fig. 1.1) până la
adâncimea la care s-a forat.
După tubare se efectuează cimentarea coloanei („casing cementing”,
în lb. en.) pentru a obtura spaţiul inelar dintre gaură şi coloană şi a realiza
priza cu peretele găurii, coloana fiind solidarizată de rocă.
Scopurile urmărite în efectuarea operaţiilor de tubare şi cimentare sunt:
– asigurarea protecţiei găurii săpate pentru a nu crea dificultăţi în
continuarea forajului până la atingerea adâncimii finale;
– izolarea între ele a straturilor ce conţin fluide de naturi diferite
(apă, gaze, petrol) şi cu măsuri diferite ale presiunii;
– asigurarea unui suport suficient de rezistent pentru fixarea coloanelor
următoare.
Protecţia găurii se referă la împiedicarea strângerii găurii, din cauza
umflării rocii în contact cu noroiul de foraj, sau surpării peretelui, pericol
care apare, mai frecvent, în formaţiunile slab consolidate şi se datorează atât
presiunii litostatice, cât şi dezechilibrului tensiunilor interne tectonice,
produs prin săpare.
Construcţia Sd.F se face pe baza unei comenzi geologo-tehnice, care
conţine:
11
– date referitoare la structura geologică a zonei care urmează să fie
străbătută prin foraj;
– parametrii estimaţi ai procesului de foraj;
– programul de construcţie a sondei.
Fig. 1.1. Aspecte din timpul tubării puţului forat (de la stânga spre dreapta): aducerea
burlanului în poziţia de înşurubare în porţiunea de coloană introdusă deja, înşurubarea şi
strângerea îmbinării filetate, folosind cleştele macanizat, şi coborârea coloanei pe lungimea
burlanului înşurubat
Programul de construcţie a sondei se alcătuieşte pe baza datelor din
tema de proiectare şi a informaţiilor culese de la sondele de explorare,
conturare sau a celor de corelare 2 . El cuprinde:
1) programul de tubare a găurilor/ puţurilor forate;
2) profilurile coloanelor de burlane;
3) tipodimensiunile de sape, garnituri de foraj şi de motoare de
adâncime (când este cazul);
4) tipul şi caracteristicile fluidului de foraj;
5) programele de cimentare a coloanelor de burlane.
Programul de tubare stabileşte următoarele:
 numărul de coloane de burlane necesare pentru echiparea Sd.F,
n CB ;
 diametrul nominal (exterior) al fiecărei CB, D CB.j , j = 1, 2, ...,
n CB ;
 adâncimea de introducere a fiecărei CB (de tubare a fiecărui puţ
de foraj), H CB.j ≡ H T.j , j = 1, 2, ..., n CB ;
2
Sondele de corelare sunt sonde construite anterior, în aceeaşi zonă cu sonda care urmează
să fie realizată, ale căror informaţii, obţinute în timpul proceselor de foraj şi de producţie,
sunt utilizate pentru: estimarea condiţiilor geologo-fizice şi stratigrafice (structurale şi
litostratigrafice) şi a agenţilor contaminanţi pentru fluidul de foraj, evaluarea gradienţilor de
presiune şi de fisurare şi a densităţii fluidului de foraj în funcţie de adâncime şi de tipul
litologic al formaţiunilor traversate, estimarea temperaturii maxime la adâncimea finală a
sondei, elaborarea programului de construcţie a sondei şi estimarea producţiei sondei.
12
 lungimea fiecărei CB (lungimea de tubare a fiecărui puţ), L CB.j ≡
L T.j , j = 1, 2, ..., n CB ;
 înălţimea de cimentare a fiecărei CB, H c.CB.j , j = 1, 2, ..., n CB .
Se notează cu y T.j adâncimea relativă de tubare a puţului de ordinul
j, care se defineşte astfel:
HT . j
yT . j  . (1.1)
HM
Se constată că y T.j (0, 1].
Toate mărimile caracteristice ale programului de tubare se determină
în funcţie de următorii factori principali:
1) tipul sondei ce urmează să fie construită (de explorare sau de
exploatare);
2) adâncimea finală, proiectată, a sondei (H M );
3) informaţiile generale asupra regiunii în care se va construi sonda;
4) formaţiunile care trebuie traversate, caracteristicile lor geologice
şi petrografice şi felul fluidelor pe care le conţin;
5) echipamentul de adâncime al sondei de extracţie (Sd.E), necesar
aplicării metodei de exploatare artificiale a zăcământului respectiv
de petrol sau gaze;
6) producerea simultană din mai multe orizonturi, metodă care
necesită mai multe coloane de ţevi de extracţie, izolate între ele
prin pachere;
7) alternativa continuării forajului, la o dată ulterioară – reintrarea =
„re-entry” (în lb. en.);
8) presiunea hidrostatică corespunzătoare fiecărei adâncimi de tubare,
presiunea litostatică estimată a fiecărei formaţiuni traversate şi
presiunea fluidului conţinut în formaţiune;
9) gradul de deviere de la verticală a sondei şi traseul acesteia.
În fig. 1.2 se prezintă construcţia unei Sd.F, de exploatare a petrolului
sau/ şi a gazelor naturale.
În mod obişnuit, o Sd.F conţine până la 5 CB, n CB  {2, 3, 4, 5}.
Fiecare CB îndeplineşte funcţii specifice în cadrul Sd.F.
Coloana de burlane (CB) („Casing/ Casing string”, în lb. en.) este
denumită în concordanţă cu funcţia pe care o are în construcţia sondei
respective, ea ocupând o anumită poziţie în alcătuirea sondei. Astfel, există
în construcţia unei Sd.F următoarele CB, în ordinea în care sunt introduse
(vezi fig. 1.2): coloana de ghidare (CG) („guide casing”/ „conductor casing”,
în lb. en.), coloana de ancorare (CA) („anchoring casing”, în lb. en.) sau de
suprafaţă (CS) („surface casing”, în lb. en.), coloana intermediară (CI)
(„intermediate casing”, în lb. en.) şi coloana de exploatare (CE) („production
casing”, în lb. en.).
Dacă sonda este de mare adâncime sau dacă tipul formaţiunilor
traversate necesită utilizarea mai multor coloane, atunci pot fi două coloane
intermediare, care se denumesc cu I şi II: CI(I) şi CI(II).
Deci,
CB{CG, CA/S, CI(I), CI(II), CE}.
13
În continuare, coloanele se denumesc şi în funcţie de numărul de ordine
j {1, 2, ..., n CB }, adică CB.j (coloana de burlane de ordinul j), numărul de
ordine fiind cel al introducerii ei în sondă, adică
CB.1 ≡ CG; CB.2 ≡ CA/S; CB.3 ≡ CI; CB.4 ≡ CE
sau
CB.1 ≡ CG; CB.2 ≡ CA/S; CB.3 ≡ CI(I); CB.4 ≡ CI(II); CB.5 ≡ CE,
dacă sunt două coloane intermediare.
Fig. 1.2. Construcţia sondei de foraj (Sd.F) pentru exploatarea zăcămintelor de petrol sau/ şi
gaze: D S.PG/PS/PI(I)/PI(II)/PE – diametrul sapei pentru forajul puţului de ghidare (PG)/ de
suprafaţă (PS)/ intermediar I (PI(I))/ intermediar II (PI(II))/ de exploatare (PE);
D CG/CS/CI(I)/CI(II)/CE – diametrul nominal al CG/CS/CI(I)/CI(II)/CE; H CG/CS/CI(I)/CI(II)/CE –
adâncimea de introducere a CG/CS/CI(I)/CI(II)/CE; L CG/CS/CI(I)/CI(II)/CE – lungimea
CG/CS/CI(I)/CI(II)/CE; Pk – pacher; H c.CE – înălţimea de cimentare a CE; Og.C – oglinda
de ciment
14
În situaţia în care lipseşte CG, atunci există:
CB.1 ≡ CA/S; CB.2 ≡ CI; CB.3 ≡ CE
sau
CB.1 ≡ CA/S; CB.2 ≡ CI(I); CB.3 ≡ CI(II); CB.4 ≡ CE.
Diametrul nominal al CB, D CB , reprezintă diametrul exterior al
burlanelor (D e.B ),
DCB  De .B . (1.2)
Se notează cu D CB.j , j = 1, 2, ..., n CB , diametrul nominal al coloanei
de ordinul j.
Măsurile lui D CB.j , j = 1, 2, ..., n CB –1, se stabilesc în funcţie de
măsura diametrului nominal al CE (D CE ), determinată, la rândul ei, de
factorii principali ai construcţiei Sd.F (vezi mai sus), denumiţi la punctele
5), 6) şi 7), şi, apoi, în funcţie de măsura adâncimii de tubare şi de condiţiile
de lucru, cunoscute sau presupuse (estimate), precizate prin factorii amintiţi
în înşiruirea de mai sus.
Lungimea coloanei poate fi:
LCB  H CB . (1.3)
Ca urmare, există două situaţii:
1) LCB  H CB , (1.4)
dacă puţul se tubează până la suprafaţă („la zi”), coloana fiind denumită
întreagă;
2) LCB  H CB , (1.5)
dacă tubarea găurii se limitează la lungimea de formaţiune deschisă
(lungimea de săpare, L s ), cuprinsă între şiul coloanei precedente şi talpa
puţului, coloana numindu-se pierdută sau lainer (de la cuvântul „liner” din
literatura de specialitate de lb. en.).
Coloana pierdută poate îndeplini rolul coloanei intermediare, de
protecţie, sau al coloanei de exploatare. Ea se petrece în coloana precedentă
pe o lungime de circa 30  75 m ([1.1]). Deci, dacă CB.j este coloană
pierdută (sau de tipul lainer), atunci, de obicei, se alege lungimea ei, L CB.j ,
astfel încât:
LCB . j  H CB . j  H CB . j 1   30  75  m , (1.6)
unde [H CB.j-1 ] = [H CB.j ] = m.
Coloana pierdută se fixează de coloana anterioară prin intermediul
unui dispozitiv, denumit pacher (de la termenul englezesc „packer”, „pack”
însemnând „a înfăşura”, „a etanşa” etc.).
Coloana de exploatare/ producţie (CE) („production casing”, în lb.
en.) tubează puţul de exploatare, forat la adâncimea finală, în zona stratului
productiv sau a straturilor productive. Ea este ultima coloană care se
introduce în Sd.F şi care permite exploatarea zăcământului de petrol sau
gaze, prin echipamentul de completare (al sondei de extracţie), impus de
metoda şi tehnica de extracţie artificială care se presupune că va fi aplicată.
Diametrul nominal al CE poate fi, la sondele de diametru normal, de
4½"6⅝". Pentru cazurile uzuale, se alege diametrul de 4½"5½" şi numai
pentru sondele cu debit (presupus a fi) foarte mare sau în cazul sondelor cu
15
probleme dificile în perioada de exploatare se alege măsura 6⅝" sau, chiar,
mai mare (până la 10¾"). Pentru sondele de prospecţiune (care sunt
construite cu coloane cu diametrul mai mic decât în cazul sondelor de
exploatare), dacă sunt înzestrate cu CE, diametrul ei se alege mai mic decât
4½". La sondele înguste/ de diametru mic („slim wells”/ „slim holes”/
„small diameter wells”, în lb. en.), diametrul nominal al CE poate fi de 3½".
În general, alegerea diametrului nominal al CE se face în funcţie de natura
fluidului extras (petrol sau gaze), de debitul estimat al acestui fluid (vezi
tabelul 1.1) şi de metoda şi tehnica de extracţie artificială care se prevede să
fie utilizată, respectiv de diametrul nominal al coloanei de ţevi de extracţie
(D TE ) (tubingului). D TE se alege astfel încât fluidul extras din stratul
productiv să fie transportat prin interiorul C.TE la suprafaţă, la capul de
erupţie sau capul de pompare, cu o viteză economică de curgere: tubingul de
diametru mic restricţionează debitul de curgere din cauza căderii mari de
presiune. În cazul unei CE şi a unei C.TE de diametru mic, problemele de
completare a sondei („well completion problems”, în lb. en.) pentru
extracţie pot fi mai complicate iar spaţiul inelar redus dintre CE şi C.TE face
dificilă amplasarea sculelor şi dispozitivelor şi desfăşurarea operaţiilor de
amplasare a lor şi, de asemenea, a activităţilor de intervenţie („workover
activities”, în lb. en.).
Tabelul 1.1. Măsura diametrului nominal al CE (D CE ) în funcţie de natura fluidului extras
(petrol sau gaze) şi de măsura debitului estimat al acestui fluid [1.3]
Debitul Fluidul extras
stratului Petrol, în t/24 h Gaze, în 103 m3/24 h
productiv,
<40 40÷100 60÷120 >120 <75 75÷120 100÷500 >500
Q Str.Pr
D CE , în in 4½ 5÷5½ 5½÷5¾ 6¼÷6⅝ 4½ 4½÷6⅝ 5⅜÷8⅝ 6⅝÷10¾
a b c
Fig. 1.3. Exemple de construcţii tipice sonde, cu diametrul normal, echipate/ completate şi
cu coloană de ţevi de extracţie (tubing), de 2⅞", 2⅜" şi, respectiv, de 3½": de diametru
mediu (a), mic (b) şi mare (c)
16
În fig. 1.3 se prezintă trei construcţii tipice de sonde, cu CE şi tubing
de diametru mediu (a), mic (b) şi mare (c). Tubingul din construcţia (b)
restricţionează debitul de fluid extras şi necesită utilizarea unor mufe
speciale, de diametru redus, în timp ce tubingul din construcţiile (a) şi (c)
poate folosi mufe de diametru standard.
Forajul „găurilor înguste” presupune dislocarea unui volum redus de
rocă şi necesită o cantitate mai mică de noroi de foraj, garnituri de foraj mai
uşoare, coloane de burlane de diametru mai mic (de greutate mai mică) şi,
ca urmare, instalaţii de foraj mici, cu cerinţe de putere mai scăzute.
Comparând găurile de diametru mic, planificate, de 5¾ in şi, eventual, de
4⅛ in, cu găurile forate, normale, de 8¾ in şi, respectiv, de 5¾ in, se
constată [1.9] că se pot realiza economii medii, care includ: 30 ÷ 40 % mai
puţină rocă de forat, 43 % mai puţin volum de noroi şi o greutate a
coloanelor de burlane cu peste 35 % mai redusă.
Fig. 1.4. Gaura îngustă/ de diametru mic reduce atât cheltuielile de puţ (cu circa 40 %) – de
la 5 la 3 milioane de dolari –, cât şi cele de amplasament [1.11]:
 Diametrul găurilor este redus cu până la 50 %;  Volumul de fluid de foraj consumat şi
cantitatea de rocă sfărâmată sunt reduse cu 75 %;  Amplasamentul este redus cu 70 ÷ 75 %
Figura 1.4 ilustrează reducerea „cheltuielilor de puţ” şi „de amplasament”,
în cazul unui foraj îngust, faţă de unul obişnuit, până la adâncimea de 9 800 ft
( 3 000 m).
Se constată ([1.9], [1.10], [1.11]) că, actualmente, este bine conturat
conceptul de „sistem de foraj al găurilor înguste/ de diametru mic” („slimhole
drilling system” = „SHD system”, în lb. en.), căruia i se asociază o tehnică
specială [1.10].
Tehnica forajului îngust s-a impus după rezolvarea unor probleme
esenţiale care au vizat atât aspectul tehnologic-funcţional, cât şi cel al rezistenţei
materialelor, ultimul fiind reprezentat de reducerea la limită a dimensiunilor
secţionale fără să afecteze integritatea şi fiabilitatea elementelor solicitate.
17
1.2. Mărimile prin care se apreciază reuşita operaţiilor
de tubare şi de cimentare
Operaţiile de tubare a găurii forate şi de cimentare a coloanei de
burlane (CB) respective, la adâncimea proiectată, pot fi efectuate în condiţii
bune dacă există între teren/ peretele găurii şi coloană o distanţă, denumită
impropriu spaţiu inelar („casing-to-hole
annulus”, în lb. en.), cu o anumită măsură.
Spaţiul inelar pentru CB.j se
defineşte astfel:
 CB . j   DS .P . j  DM .CB . j  ,
1
(1.7)
2
unde D S.P.j este diametrul nominal al sapei
utilizate pentru forajul puţului de ordinul j;
D M.CB.j – diametrul exterior al mufei (M)
burlanelor din CB de ordinul j.
Conform (1.7), δ CB.j este jocul dintre
peretele găurii forate şi mufa burlanelor,
considerând o aşezare concentrică a CB faţă
de gaură (vezi fig. 1.5).
Fig. 1.5. Spaţiul inelar pentru coloana de burlane de
ordinul j (δ CB.j ) şi jocul interior minim pentru aceeaşi
coloană: M.CB.j – mufa coloanei de ordinul j; S.Pj+1
– sapa pentru forajul puţului de ordinul j+1; D S.P.j ,
D S.P.j+1 – diametrul nominal al sapei folosite pentru
puţul de ordinul j, respectiv de ordinul j+1; D CB.j –
diametrul nominal al CB.j; D M.CB.j – diametrul mufei
CB.j; D i.m.CB.j – diametrul interior minim al CB.j;
s M.CB.j – grosimea maximă de perete a CB.j
Măsura necesară a spaţiului inelar
depinde de următorii factori mai importanţi:
 lungimea porţiunii netubate (deschise) de formaţiune, adică
lungimea găurii săpate/ forate (L s );
 tipul şi diametrul nominal al burlanelor care alcătuiesc CB;
 gradul de deviere de la verticală a găurii forate şi traseul acesteia;
 formaţiunile traversate;
 caracteristicile fluidului de foraj şi ale pastei de ciment;
 starea generală a găurii
etc.
Influenţele acestor factori asupra măsurii necesare a spaţiului inelar
sunt prezentate în lucrarea [1.1].
Prin măsura optimă a spaţiului inelar se-nţelege acea măsură minimă
a distanţei dintre peretele găurii forate şi mufa burlanelor care permite cu
certitudine, în condiţii cunoscute de lucru, următoarele:
18
o introducerea fără dificultăţi a CB la adâncimea stabilită;
o realizarea, prin operaţia de cimentare primară, a unei izolări perfecte
a straturilor ce conţin fluide de naturi şi măsuri ale presiunii diferite.
Stabilirea măsurii optime a spaţiului inelar trebuie să se bazeze, în
ultimă instanţă, pe datele reale obţinute în şantier în timpul forajului.
Raţia spaţiului inelar este spaţiul inelar raportat la diametrul găurii
forate, considerat egal cu diametrul sapei:

RCB  CB (1.8)
DS
sau
1  D 
RCB   1  M .CB  . (1.9)
2  DS 
O altă mărime prin care se apreciază reuşita operaţiilor de tubare a
puţului şi de cimentare a coloanei de burlane este coeficientul de spaţiu
inelar, definit în felul următor:
2   CB
C SI .CB  (1.10)
DM .CB
sau, folosind expresia lui δ CB ,
DS
C SI .CB  1 . (1.11)
DM .CB
Deci, valoarea raţiei spaţiului inelar, ca şi a coeficientului de spaţiu
inelar, depinde de aceiaşi factori, precizaţi mai sus, ca şi măsura spaţiului
inelar.
Problema stabilirii măsurii optime a spaţiului inelar este legată, în
principal, de necesitatea reuşitei depline a operaţiei de cimentare primară.
Cimentarea unei CB care tubează un puţ forat în anumite formaţiuni
geologice, pe o anumită lungime (L s ), constă în umplerea spaţiului inelar
dintre peretele puţului şi cel al coloanei cu pastă (lapte) de ciment care, prin
întărire, sub forma pietrei de ciment, trebuie să izoleze între ele straturile
permeabile, adică să împiedice migraţia fluidelor dintr-un strat permeabil în
altul sau ieşirea lor necontrolată în atmosferă, să consolideze formaţiunile
instabile, să mărească capacitatea portantă a coloanei şi, de asemenea, s-o
protejeze de acţiunea agresivă a fluidelor (apelor sărate, petrolului şi gazelor
cu conţinut de bioxid de carbon și hidrogen sulfurat etc.) [1.4].
Scopul cimentării este atins în întregime, ceea ce înseamnă reuşita
deplină sau calitatea foarte bună a cimentării, numai dacă se produce înlocuirea
completă a fluidului de foraj existent în spaţiul inelar înainte de cimentare
(inclusiv a stratului/ turtei de colmatare 3 ) şi se formează un inel cilindric
uniform, rezistent, impermeabil, stabil la deformaţiile coloanei, la acţiunea
corozivă a diverselor fluide conţinute în formaţiunile respective şi a temperaturii
3
Turta sau stratul de colmatare este stratul de fluid/ noroi de foraj filtrat, depus pe peretele
puţului, în timpul forajului hidraulic (cu circulaţie de fluid), cu rolul de a izola gaura forată
de formaţiunile geologice traversate, astfel încât să nu pătrundă fluidele din aceste
formaţiuni în sondă şi nici fluidul de foraj să nu le inunde (să nu se producă pierderi de
fluid în strat).
19
ridicate din aceste formaţiuni, aderent atât la rocile înconjurătoare, cât şi la
suprafaţa exterioară a burlanelor [1.4]. Pentru realizarea inelului cilindric
uniform de ciment, este nevoie de centrarea coloanei de burlane, care se face
cu ajutorul centrorilor de coloană (vezi fig. 1.6), montați pe burlane, la o
anumită distanță, în funcție de deviația de la verticală a puțului, înainte de
introducerea coloanei în gaura de foraj.
Reuşita sau calitatea unei cimentări este evaluată, îndeosebi, prin
absenţa circulaţiei nedorite a fluidelor în spatele coloanei şi este determinată
de foarte mulţi factori, de importanţă diferită, care pot fi grupaţi în trei
categorii [1.4]: factori de natură geologică, de provenienţă tehnică şi factori
de origine tehnologică.
Fig. 1.6. Centrori de coloană: constau dintr-un anumit

număr de arcuri de încovoiere drepte (în partea
stângă) sau în spirală (în partea dreaptă), fixate la
ambele capete cu ajutorul unor inele din oţel
În cazul sondelor deviate de la
verticală, mai ales în situaţia găurilor de
diametru mic, se constată că nu se poate
obţine o centrare perfectă a coloanelor
care le tubează, chiar în situația în care
se folosesc dispozitivele existente de
centrare (de exemplu, centrorii de coloană),
ceea ce determină „canalizarea” pastei
de ciment şi nerealizarea unui inel compact
de ciment în jurul burlanelor (vezi fig. 1.7), care pot duce la nereuşita operaţiei
de cimentare primare [1.1].
Coloană de burlane
Ciment
Strat de colmatare
Fig. 1.7. Dezlocuirea parţială a stratului de colmatare de pe peretele găurii forate

Pentru aprecierea diametrului sapei (D S ) şi a spaţiului inelar (δ CB ) se
pot folosi următoarele relaţii aproximative:
DS  1,35  DCB ; (1.12)
δ CB  0,12  DCB , (1.13)
pe baza cărora rezultă
RCB  0 ,089. (1.14)
În tabelul 1.2 sunt prezentate, conform cu [1.8], măsurile
recomandate pentru spaţiul inelar (δ CB.r ) şi valorile recomandate pentru raţia
spaţiului inelar (R CB.r ) şi coeficientul de spaţiu inelar (C SI.CB.r ), alături de
20
măsurile obţinute prin calcul pentru δ CB , folosind expresia (1.13). Se
observă că se recomandă valori mai mari pentru R CB.r şi C SI.CB.r pentru
condiţii de foraj complicate în comparaţie cu cele normale.
Dacă spaţiul inelar este mic pot să apară probleme de cimentare, de
exemplu deshidratarea prematură a cimentului şi formarea unei punţi de ciment
(„cement bridge”, în lb. en.). Companiile de cimentare raportează că podirea
(„bridging”, în lb. en.) prematură a cimentului, cu crearea de fisuri în timp
în masa de ciment şi posibilitatea de migrare a gazelor la suprafaţă, apare mai
frecvent în sondele de adâncime, cu temperatură mai mare. De aceea, aceste
companii propun un joc radial minim de 0,375 in ÷ 0,500 in (cca. 9,5 mm ÷
12,7 mm), preferabil fiind un joc de 0,750 in (cca. 19 mm) [1.14].
După tubarea puţului forat şi cimentarea coloanei respective, pentru
continuarea forajului, se introduce garnitura de foraj în această coloană.
Pentru a fi posibil acest lucru, este necesar să existe un joc minim între sapă
şi peretele interior al burlanului cu diametrul interior minim (D i.m.CB.j ), deci
cu grosimea maximă de perete, s B.M.j ≡ s M.CB.j . Acest joc, denumit jocul
interior minim al CB.j şi notat cu δ i.m.CB.j , este definit astfel (vezi fig. 1.4):
δ i .m .CB . j  0,5  Di .m .CB . j  DS .P . j 1  , j  1, 2, ..., nCB , (1.15)
unde D S.P.j+1 reprezintă diametrul nominal al sapei folosite pentru forajul
puţului următor, de ordinul j+1.
Tabelul 1.2. Măsurile recomandate pentru spaţiul inelar (δ CB.r ) şi valorile recomandate
pentru raţia spaţiului inelar (R CB.r ) şi coeficientul de spaţiu inelar (C SI.CB.r ), precum şi
măsurile pentru δ CB , obţinute prin calcul, folosind expresia (1.13)
Condiţii de foraj
Nr. D ≡ D CB , δ CB , δ CB.r ,
normale complicate
crt. mm (in) mm mm
R CB.r C SI.CB.r R CB.r C SI.CB.r
114,3÷127,0
1 13,7÷15,2 10÷15
(4½÷5)
139,7÷158,8
2 16,8÷19,1 15÷20
(5½÷6¼) 0,050 0,110 0,060 0,137
168,3÷193,7 ÷ ÷ ÷ ÷
3 20,2÷23,2 20÷25
(6⅝÷7⅝) 0,065 0,150 0,090 0,220
219,1÷244,5
4 26,3÷29,3 25÷30
(8⅝÷9⅝)
273,0÷298,4
5 32,8÷35,8 30÷35
(10¾÷11¾)
323,8÷339,7 0,060 0,137 0,080 0,190
6 38,9÷40,8 35÷45
(12¾÷13⅜) ÷ ÷ ÷ ÷
406,4÷508,0 0,090 0,220 0,100 0,250
7 48,8÷61,0 45÷50
(16÷20)
Se precizează că jocul diametral minim admisibil între interiorul

burlanului şi sapă trebuie să fie de 3/ 32 in, ceea ce înseamnă
3
 i .m .ad  in  1,2 mm . (1.16)
64
În [1.3], se recomandă
δ i .m .r  3 mm  6 mm , (1.17)
în funcţie de tipul şi diametrul nominal al sapei.
21
Folosind δ i.m.r , se determină, pentru D S.P.j+1 , diametrul interior minim
al coloanei de ordinul j, cu relaţia:
Di .m .CB . j  DS .P . j 1  2  δ i .m .r . (1.18)
1.3. Construcţia burlanului şi tipurile de burlane

Burlanele („Casings 4 ”, în lb. en.) se confecţionează în conformitate
cu normele API Specification 5CT [1.13].
Ele se fabrică din ţevi de oţel, cu diametrul nominal de 4½", 5", 5½",
6⅝", 7", 7⅝", 7¾", 8⅝", 9⅝", 10¾", 11¾", 13⅜", 16", 18⅝" şi 20",
laminate (fără sudură) sau cu sudură electrică, din următoarele grade: H 40,
J 55, K 55, N 80, L 80, C 90, C 95, T 95, P 110, şi Q 125, incluse în patru
grupe (conform tabelului 1.3), fără tratament termic sau cu tratament de
normalizare sau normalizare şi revenire (în funcţie de opţiunea fabricantului
sau cumpărătorului), pentru burlanele din gradele incluse în grupa 1, sau cu
tratament de călire şi revenire, pentru burlanele din gradele cuprinse în
grupele 2, 3 şi 4.
Aceste grade de oţeluri diferă după măsurile mărimilor mecanice (limitei
de curgere − Rt.0,5, pentru gradele din grupele 1 şi 2, Rt.0,6, pentru gradul P 110,
R t.0,65 , pentru Q 125; rezistenţei minime de rupere − R m şi alungirii la rupere
− A 50,8 ) şi după restricţiile impuse limitei de curgere şi durităţii.
Observaţii. 1) Normele uzuale, interne şi internaţionale, admit ca
limită de curgere pentru oţeluri limita convenţională de tracţiune, corespunzătoare
unei alungiri remanente de 0,2 % (R p.0,2 ). 2) R t.0,5 , R t.0,6 , respectiv R t.0,65 este
definită în normele API ca limită convenţională de tracţiune, corespunzătoare
alungirii remanente de 0,5 %, 0,6 %, respectiv de 0,65 %. 3) A 50,8 reprezintă
alungirea la rupere minimă, corespunzătoare distanţei dintre repere de 50,8 mm.
Tabelul 1.3. Grupa şi gradul oţelului din care se confecţionează burlanele (conform API
Spec. 5CT) şi măsurile limitei de curgere, rezistenţei minime de rupere şi durităţii
burlanelor şi, de asemenea, tehnologia de fabricaţie (laminare − Lam; sudare − Sud)
Limita de curgere, Rezistenţa
Grupa
R t.0,5 / R t.0,6 / R t.0,65 , min. Duritatea Tehnologia
(cf. Gradul
MPa de rupere, de fabricaţie
API)
min max R m , MPa HRC HB
H 40 276 552 414 − − Lam sau Sud
J 55 379 552 517 − − Lam sau Sud
1
K 55 379 552 655 − − Lam sau Sud
N 80 552 758 689 − − Lam sau Sud
L 80 552 655 655 23,0 241 Lam sau Sud
C 90 621 724 689 25,4 255 Lam
2
C 95 655 758 724 − − Lam sau Sud
T 95 655 758 724 25,4 255 Lam
3 P 110 758 965 862 − − Lam
4 Q 125 862 1 034 931 − − Lam sau Sud
4
Casing = A pipe run for the surface and intended to line the walls of a drilled well [1.13]
= O ţeavă introdusă de la suprafaţă cu intenţia de a căptuşi pereţii unei puţ forat.
22
În tabelul 1.3 se prezintă măsurile limitei de curgere, rezistenţei
minime la rupere şi durităţii burlanelor, executate din oţeluri din diferite
grade de rezistenţă, în conformitate cu API Spec. 5 CT.
Alegerea clasei de rezistenţă pentru confecţionarea burlanelor se face
şi în funcţie de rezistenţa la coroziune, conform tabelului 1.4.
Tabelul 1.4. Alegerea gradului de rezistenţă a
burlanului în funcţie de mediul de lucru
Mediul de lucru Gradul recomandat
necoroziv H 40, J 55, K 55, N 80, P 110
acid, cu H 2 S L 80, C 90, C 95, T 95, Q 125
Semnul grafic de nominalizare a gradului de rezistenţă este următorul:

L wRt .0,5/ 0,6/0,65  ,
unde L este o literă,
LC , H, J, K, L, N, P, Q, T, V ,
iar w(R t.0,5/0,6/0,65 ) − valoarea numerică a măsurii limitei minime de curgere,
cu [R t.0,5/0,6/0,65 ] = 103 psi.
Observaţie. 1 psi = 1 pounds/in2 = 1 lbf/in2; 103 psi = 6,895 N/mm2
= 6,895 MPa.
Exemplu. Pentru J 55 şi K 55, avem:
Rt .0 ,5  55 10 3 psi  55  6,895 N/mm 2  379,225 MPa  379 MPa .
Dar, J 55 şi K 55 diferă prin măsura lui R m : pentru J 55, R m = 517 MPa, iar
pentru K 55, R m = 655 MPa.
Capetele burlanului sunt filetate cu filete conice. Îmbinările filetate
ale burlanelor pot fi cu mufă separată (burlanele având la ambele capete câte
un cep) sau cu mufă din corp (burlanele având la un capăt un cep, iar la
celălalt o mufă realizată din corp). Burlanele cu îmbinări, cu mufă separată,
se livrează cu o mufă înfiletată la un capăt (vezi fig. 1.1).
Fig. 1.8. Îmbinare filetată cu filet rotund scurt sau lung
Fig. 1.9. Îmbinare filetată cu filet Buttress
23
Burlanele standardizate în România se execută cu următoarele tipuri
de îmbinări filetate şi filete:
• îmbinări filetate cu mufă separată, cu:
− filet cu profil triunghiular, rotunjit (cu vârfurile şi bazele spirelor
rotunjite), denumit „filet rotund”, care poate fi scurt (notat cu S) şi lung (notat
cu L) (fig. 1.8);
− filet Buttress (notat cu B) (fig. 1.9), cu profil trapezoidal asimetric;
• îmbinări filetate cu mufă din corp (de tipul cu umăr, cu zonă de
etanşare suplimentară prin contactul metalic dintre suprafaţa rotunjită de la
vârful cepului şi suprafaţa interioară, conică, de la baza filetului mufei), cu:
− filet Extreme-Line (notat cu EL) (fig. 1.10), cu profil trapezoidal
simetric, cu unghiul flancului de 6°.
Fig. 1.10. Îmbinare filetată Extreme-Line: pin = cep; box = mufă; Joint OD (Outer/ Outside
Diameter) = diametrul exterior al îmbinării; Joint ID (Inner/ Inside Diameter) = diametrul
interior al îmbinării; Upset runout interval = intervalul de uzură al îngroşării; Drift diameter
= diametrul de trecere 5 (a şablonului/ tamponului de calibrare a burlanului/ verificare a
diametrului interior al burlanului)
Îmbinările cu filet rotund (S sau L) nu asigură etanşarea necesară, în
special, la sondele de gaze, şi nici rezistenţa la tracţiune impusă în cazul
coloanelor de burlane de lungime mare.
La sondele de mare adâncime se foloseşte, mai ales, îmbinarea cu
filet B, care asigură o rezistenţă mai mare decât îmbinarea cu filet rotund (S şi L).
Datorită caracteristicilor sale constructive, îmbinările cu filet EL
asigură o etanşare mult mai bună decât celelalte tipuri (cu filet rotund şi B).
Au fost realizate şi alte filete şi îmbinări care prezintă caracteristici
de rezistenţă şi etanşare superioare, cum sunt îmbinările BDS (Buttress
Double Seal = etanşare dublă Buttress), MUST (Mannesmann Ultra Seal
Thread = filet Mannesmann cu ultra etanşare) şi OMEGA ale firmei
Mannesmann, îmbinările VAM ale firmei Vallourec, Hydrill ş.a.
Burlanele pentru tubare se execută cu lungimea (l B ) cuprinsă în trei
intervale de măsuri:
 intervalul I, cu l B  [4,88; 7,62]ꞏm;
 intervalul II, cu l B  (7,62; 10,36]ꞏm;
5
Diametrul de trecere („Drift diameter”, în lb. en.) este diametrul interior pe care
fabricantul de burlane îl garantează prin specificaţie. Se precizează că diametrul interior
nominal nu este acelaşi cu diametrul de trecere, ci este întotdeauna ceva mai mare.
Diametrul de trecere este utilizat de proiectantul de sondă pentru a determina diametrul
sculelor şi al materialului tubular care pot fi introduse prin coloana de burlane, în timp ce
diametrul interior nominal este folosit pentru calculul volumului de fluid, timpul de
circulaţie a noroiului de foraj (mud, în lb. en.) şi calculul de amplasare a pastei de ciment
(cement slurry, în lb. en.), în timpul cimentării. (Conform Schlumberger Oilfield Glossary,
http://www.glossary.oilfield.slb.com/en/Terms.aspx?LookIn=term%20name&filter=drift)
24
 intervalul III, cu l B > 10,36 m.
Semnul grafic de nominalizare a burlanului este:
Burlan pentru tubare w 1 (D B ) (w 2 (D B )) × w(s B ) F − I − C B , STAS 875-86,
unde w( ) este valoarea numerică a măsurii mărimii din paranteză; D B −
diametrul nominal al burlanului, care reprezintă diametrul exterior al acestuia
(D B ≡ D B.e ), [D B ] = mm ([D B ] = in); s B − grosimea de perete, [s B ] = mm; F
− tipul filetului, F{S, L, B, EL}; I − intervalul de măsuri ale lungimii, I 
{I, II, III}; C B − clasa de rezistenţă a oţelului din care se confecţionează
burlanul.
Exemplu: Burlan pentru tubare 219,1 (8⅝) × 10,16 B-II-N 80, STAS
876-86, înseamnă burlan pentru tubare cu diametrul nominal de 219,1 mm
(8⅝ in), grosimea de perete de 10,16 mm, filet B (Buttress), lungimea cu
măsura în intervalul II, clasa de rezistenţă N 80, conform STAS 875-86.
1.4. Profilul/ Structura coloanei de burlane

Profilul coloanei de burlane (CB) este secţiunea, în planul axei, prin CB.
O CB, cu diametrul nominal D CB , este formată din mai multe
tronsoane (n t ) de burlane, cu o anumită succesiune în compunerea coloanei,
determinată de solicitările la care sunt supuse burlanele la adâncimea la care
sunt situate. Fiecare tronson i, i{1, 2, ..., n t }, are în compunerea sa un
număr de burlane caracterizate printr-o anumită măsură a grosimii de perete
(s B.i ) şi confecţionate dintr-un oţel de o anumită calitate (clasă de rezistenţă
= grad), C B.i .
Solicitările burlanelor sunt:
 tracţiune (T), datorită greutăţii proprii aparente (G a ) şi a forţei de
degajare a CB prinse în puţ (F D ), în cazul în care se produce
înţepenirea coloanei în timpul introducerii ei în sondă;
 comprimare circumferenţială şi radială (C.C.R) din cauza presiunii
exterioare a fluidului de foraj (p e.f ), în timpul introducerii CB (care
se poate face prin „plutire”, în cazul în care CB are la capătul de
jos un şiu cu valvă care o obturează);
 comprimare şi/ sau întindere circumferenţială şi radială (C/ I.C.R)
datorită presiunii interioare a fluidului de foraj (p i.f ) şi a pastei de
ciment (pi.pc ) şi exterioare a fluidului de foraj (p e.f) şi, apoi, a pastei
de ciment (p e.pc ), în timpul cimentării CB, până la împingerea
întregului volum de pastă de ciment din interiorul CB în spaţiul
inelar, înlocuind fluidul de foraj din acest spaţiu;
 comprimare şi/ sau întindere circumferenţială şi radială (C/ I.C.R)
datorită presiunii interioare a fluidului de foraj şi exterioare a
fluidului de foraj, în partea de sus a spaţiului inelar, şi a pastei de
ciment şi, apoi, a pietrei de ciment (cimentului întărit), pe înălţimea
de cimentare a CB (H c.CB ), în timpul prizării cimentului;
 comprimarea circumferenţială şi radială datorită, eventual, presiunii
litostatice (p e.lit ), în zonele în care s-a produs umflarea peretelui
găurii forate sau surpării acestuia;
25
 încovoiere (I), cu momentul de încovoiere (M i ), datorită devierii
găurii de foraj de la direcţia verticală, cu unghiul mediu de deviere θ,
în zonele de deviere;
 termică (T°), datorită temperaturii scoarţei terestre, care creşte odată
cu adâncimea, gradientul termic normal, în condiţiile României,
fiind de circa 1°C la fiecare interval de 33 m (ΔT° = 1°C), şi, de
asemenea, datorită temperaturii produse în timpul prizării cimentului
(procesul fiind exotermic).
Observaţie. Din cauza variaţiilor de temperatură, după cimentarea
CB, când aceasta este prinsă la ambele capete, se produc variaţii ale sarcinii
axiale: când temperatura creşte, CB se alungeşte, ceea ce determină reducerea
sarcinii de tracţiune, iar porţiunea inferioară a CB este supusă la compresiune
şi poate să flambeze.
În continuare se consideră doar cele două solicitări principale: de
tracţiune, datorită greutăţii proprii aparente, şi de compresiune radială şi
circumferenţială, datorită presiunii exterioare a fluidului de foraj, puţul fiind
presupus vertical. Se admite, de asemenea, că avem de-a face cu o CB de
construcţie uniformă, adică alcătuită din burlane cu aceeaşi măsură a grosimii
de perete (s B = ct.) şi confecţionate din oţel de aceeaşi clasă de rezistenţă
(C B = ct.).
Fig. 1.11. Profilul coloanei de

burlane (CB), determinat pe baza
celor două solicitări principale
[tracţiune, datorită greutăţii proprii
aparente (G a ), şi compresiune
circumferenţială şi radială, datorită
presiunii hidrostatice exterioare
(p e.f) a fluidului de foraj din sondă]:
D CB − diametrul nominal al CB;
L CB − lungimea CB; H −
adâncimea la care se consideră
secţiunea transversală prin CB; σ t
− tensiunea de tracţiune; σθ.M , σr.M
− tensiunea tangenţială, respectiv,
radială, maximă; i − numărul de
ordine al tronsonului de burlane;
L i–1 − distanţa la care se află
capătul superior al tronsonului i
faţă de capătul superior al CB; L i
− distanţa la care se află capătul
inferior al tronsonului i faţă de
capătul superior al CB; l i −
lungimea tronsonului i; s B.i −
grosimea de perete a burlanelor
din tronsonul i; C B.i − clasa de
rezistenţă a oţelului din care se
confecţionează burlanele din
tronsonul i; D i.m.CB − diametrul
interior minim al CB
26
Se presupune că s-a introdus în puţul forat o CB întreagă (deci, puţul
este tubat până la suprafaţă) şi are lungimea L CB = H CB .
Dacă se consideră o anumită secţiune transversală prin CB, aflată la
distanţa H faţă de capătul superior (vezi fig. 1.11), atunci greutatea în aer a
porţiunii de CB care se găseşte sub secţiunea respectivă este:
G  ρ o  g  AB  LCB  H  (1.19)
sau
G  γ o  AB  LCB  H  , (1.20)
unde s-a folosit relaţia cunoscută dintre greutatea specifică γ o şi densitatea
oţelului din care se confecţionează burlanele ρ o (ρ o = 7,85 t/m3). În
formulele de mai sus, A B este aria secţiunii transversale a corpului
burlanului, adică
π
AB   DCB
4
 2
 Di2.CB ,  (1.21)
D i.CB fiind diametrul interior al CB.

Deoarece CB este introdusă în puţul de foraj, plin cu fluid de foraj,
cu densitatea ρ f , asupra ei acţionează forţa arhimedică F A , dată de formula:
 
FA   γ f  V fd (1.22)
sau
 
FA  ρ f  g  V fd , (1.23)
care exprimă 6 greutatea volumului de fluid de foraj dezlocuit (V fd ) de către
porţiunea considerată de CB, cu care se micşorează greutatea respectivă (G),

deci, care acţionează în sens invers acceleraţiei gravitaţionale ( g ).
Atunci, greutatea porţiunii de CB, de volum V, care se găseşte în
fluid de foraj, denumită greutate aparentă sau greutate în lichid, se
calculează cu relaţia vectorială:
   ρf 
Ga  G  1   δ fd  , (1.24)
 ρo 
în care δ fd este raportul dintre volumul de fluid de foraj dezlocuit de
porţiunea considerată de CB şi volumul acestei porţiuni, adică
V fd
δ fd  . (1.25)
V
Dacă CB este goală, ea având capătul de jos obturat (cu o valvă de plutire)
în timpul introducerii în puţul forat, atunci volumul de fluid dezlocuit de
porţiunea de lungime (L CB – H) este
π 2
V fd   DCB  LCB  H  . (1.26)
4
În această situaţie, pentru CB de construcţie uniformă, se obţine
D2
δ fd  2 CB 2 . (1.27)
DCB  Di .CB
6
Conform legii lui Arhimede, un corp greu, scufundat într-un lichid, devine mai uşor cu
greutatea volumului de lichid dezlocuit.
27
Deci,
δ fd  1 . (1.28)
Chiar în cazul coloanei de construcţie obişnuită, alcătuite din
tronsoane de burlane cu grosimea de perete diferită, şi, de asemenea, chiar
în cazul umplerii parţiale a CB, aşa cum, de altfel, se procedează în timpul
introducerii ei în sondă (vezi fig. 1.12), se îndeplineşte inegalitatea (1.28).
Numai în situaţia umplerii totale a CB cu fluid de foraj cu aceeaşi măsură a
densităţii ca şi fluidul din interiorul sondei este adevărată egalitatea:
V fd = V
şi, ca urmare, δ fd = 1. Astfel, în general, se poate scrie
δ fd  1 . (1.29)
Pentru ca o CB să poată fi introdusă în sondă, trebuie să fie
îndeplinită inegalitatea:
ρf
1  δ fd  0 , (1.30)
ρo
  
adică Ga trebuie să aibă sensul lui G (al acceleraţiei gravitaţionale g ).
Această inegalitate este echivalentă cu
ρ
δ fd  o , (1.31)
ρf
respectiv,
m fd  m , (1.32)
în care m fd reprezintă masa de fluid de foraj dezlocuită de porţiunea de
lungime (L CB – H) a CB iar m – masa acestei porţiuni de coloană.
Fig. 1.12. Umplerea coloanei de burlane
(susţinute în broasca cu pene) cu fluid de
foraj
Deşi raportul ρf/ρo este mic,
totuşi raportul V fd /V poate fi mai
mare în comparaţie cu el. De aceea,
inegalitatea (1.30) nu se îndeplineşte
întotdeauna, adică există situaţii în
care o CB, cu o anumită construcţie,
pluteşte în fluidul de foraj din sondă
şi pentru a putea fi introdusă trebuie
să fie umplută, cel puţin parţial
(vezi fig. 1.12). Acest lucru trebuie
să se facă şi cu scopul de a nu se
produce turtirea burlanelor datorită
presiunii hidrostatice exterioare a
fluidului de foraj din sondă. Din
punctul de vedere al sarcinii de la
cârlig, în timpul tubării, umplerea parţială a CB este avantajoasă faţă de
umplerea totală a ei cu fluid de foraj.
28
Considerând situaţia reprezentată de expresia (1.30), se constată că
trebuie să existe inegalitatea următoare pentru CB de construcţie uniformă
pentru ca aceasta să poată fi introdusă în sondă:
ρf
Di .CB  DCB  1 . (1.33)
ρo
Observaţie. Să se deducă această relaţie!
Deci, trebuie să se ia măsuri ca să fie îndeplinită condiţia (1.30) în timpul
tubării puţului. Atunci, egalitatea (1.24) este adevărată şi sub forma scalară:
 ρf 
G a  G  1   δ fd  . (1.34)
 ρo 
Dacă σ t este tensiunea de tracţiune care ia naştere în secţiunea
transversală a CB situată la distanţa H faţă de capătul ei superior,
G
σt  a , (1.35)
AB
atunci, folosind expresia (1.34), a lui G a , şi formula (1.20), a lui G, rezultă:
 ρf 
σ t  γ o  1   δ fd   LCB  H  . (1.36)
 ρo 
Se obţine, astfel, o variaţie liniară, descrescătoare, a tensiunii de
tracţiune odată cu creşterea adâncimii H la care se află secţiunea considerată
(vezi fig. 1.11), tensiunea maximă σ t.M luând naştere în secţiunea superioară
a CB (la H = 0),
 ρf 
σ t .M  γ o  1   δ fd   LCB , (1.37)
 ρo 
iar tensiunea minimă σ t.m , în secţiunea ei inferioară (la H = L CB ),
σ t .m  0 . (1.38)
Dacă se ia în consideraţie presiunea hidrostatică exterioară a
fluidului de foraj din sondă (p Hs.e.f ), ca presiune exterioară (p e.f ) care solicită
CB în secţiunea situată la adâncimea H, adică
pe . f  p Hs .e . f  ρ f  g  H (1.39)
sau
pe. f  γ f  H , (1.40)
atunci, în această secţiune, apar tensiuni radiale σ re  şi circumferenţiale
σ θe  (vezi fig. 1.13), proporţionale cu p e.f , conform relaţiilor valabile pentru
tuburi cu pereţi groşi [1.6]:
RB2  R2 
σ re     1  i .2B   pe. f ;
 (1.41)
RB2  Ri2.B  R 
e  R B2  Ri2.B 
σθ  2  1  2   pe. f , (1.42)
R B  Ri2.B R 
 
29
unde R B este raza nominală (exterioară) a burlanului,
D
RB  Re .B  CB ; (1.43)
2
R i.B − raza interioară a burlanului; R − raza curentă,
R  Ri .B , RB  .
Fig. 1.13. Tensiunile care solicită un element infinitezimal din secţiunea transversală a
burlanului, considerat tub cu perete gros, şi distribuţia lor (în partea de jos a figurii), în
cazul în care burlanul este supus la presiune exterioară, datorită coloanei hidrostatice a
fluidului de foraj din sondă (p e.f ): R B − raza exterioară a burlanului; R i.B − raza interioară;
s B − grosimea peretelui; R − o rază oarecare a unui cerc din interiorul peretelui; θ − un
unghi măsurat faţă de axa Ox; σ re  , σ θe  − tensiunea radială, respectiv, circumferenţială
Se notează
RB
 (1.44)
sB
sau
DB
 (1.45)
2  sB
şi se denumeşte coeficientul de subţirime a burlanului. Atunci, relaţiile (1.41)
şi (1.42) devin:
2  R2 
σ re     1  i .2B   p e . f ; (1.46)
2   1  R 
2  R2 
σ θe     1  i .2B   pe. f .
 (1.47)
2   1  R 
Se constată că
σ θe   0 (1.48)
şi, de asemenea,
σ re   0 , (1.49)
deoarece
30
Ri .B
 1, (1.50)
R
distribuţia tensiunilor pe grosimea peretelui fiind hiperbolică, conform fig. 1.13.
În fig. 1.13, în partea de jos, se arată variaţia tensiunilor σ re  R  şi
σ θe  R  într-o secţiune transversală a burlanului.
Din analiza relaţiilor (1.46) şi (1.47) şi a fig. 1.13, se constată că
există relaţiile:
σ θe  RB   σ re  RB   pe . f ; σ θe  Ri .B   σ θe  RB  , (1.51)
solicitarea maximă a burlanului fiind în fibra de la marginea interioară a lui, unde
σ re  Ri .B   σ re.m  0 (1.51)
şi
σ θe  Ri .B   σ θe.M , (1.52)
iar prin deplasarea spre interiorul burlanului, ambele tensiuni σ re  şi σ θe 
fiind de compresiune, tensiunea echivalentă/ compusă se ameliorează.
σ θe.M are expresia următoare:
2  2
σ θe.M   pe . f
2   1
sau
e  2
  .M   pe . f , (1.53)
  0,5
care se numeşte formula lui Lamé şi care este valabilă în domeniul deformaţiilor
elastice, adică pentru
σ θe.M  σ p , (1.54)
unde σ p este tensiunea limită de proporţionalitate (cu deformaţia) a oţelului
din care se confecţionează burlanul.
Dacă burlanul este îndeajuns de subţire, astfel încât să se poată
neglija valoarea 0,5 în raport cu Λ, atunci relaţia (1.53) se transformă în
 e.M    pe . f , (1.55)
care reprezintă formula lui Bach-Barlow, valabilă pentru burlane considerate
tuburi cu pereţi subţiri.
Folosind relaţia (1.40), formula lui Lamé devine:
2
 e.M   f H , (1.56)
  0,5
iar formula lui Bach-Barlow capătă forma:
 e.M     f  H . (1.57)
Ambele relaţii de mai sus, (1.56) şi (1.57), arată că tensiunea
circumferenţială maximă, datorită presiunii hidrostatice exterioare a fluidului
de foraj, creşte proporţional cu adâncimea la care se află secţiunea transversală
considerată a CB (vezi fig. 1.11).
31
Observaţii. 1) În conformitate cu [1.6], se consideră că un burlan
este tub cu perete gros dacă respectă condiţia:
sB
 0,1 , (1.58)
Di .B
care este echivalentă cu
Di .B
 0,83 , (1.59)
DB
sau
6. (1.60)
2) Analizând măsurile grosimii de perete, respectiv ale diametrului interior,
şi cele ale diametrului nominal (exterior) al burlanelor cu filet B, se constată
că toate burlanele, cu excepţia celor cu diametrul nominal de 5" şi diametrul
interior minim de 101,6 mm, nu satisfac condiţia (1.59), adică:
Di .B
 0,83 , (1.61)
DB
ceea ce înseamnă că pot fi considerate tuburi cu pereţi subţiri.
3) Burlanele de 7⅝ in, cu filet L şi B, au grosimea maximă de perete de
15,86 mm, aşa încât diametrul interior minim este de 161,9 mm şi rezultă:
s B .M
 0,098  0,1 ,
Di .m .B
ceea ce înseamnă că se încadrează în categoria tuburilor cu pereţi subţiri. De
asemenea, se obţine:
  6,09  6 .
Ca urmare, neglijând valoarea 0,5 în raport cu valoarea lui Λ în relaţia lui
Lamé, se constată că eroarea care se face în calcule este de 8,2%, care
reprezintă un procent destul de mare.
Observaţie. Să se justifice afirmaţiile de mai sus!
Având în vedere cele două legi de variaţie: σ t = f (H) şi σ θe.M = f (H),
date de (1.36) şi (1.56), respectiv de (1.57), se constată că avarierea CB
poate avea loc prin:
 cedarea îmbinării filetate a burlanului de la capătul superior al CB
(smulgerea din filet – vezi fig. 1.14 – sau ruperea cepului în
dreptul ultimei spire angajate în îmbinare), din cauza tensiunii
maxime de tracţiune datorate greutăţii proprii aparente maxime;
 turtirea („păpuşarea”) burlanului de la partea inferioară a CB, din cauza
tensiunii circumferenţiale maxime datorate presiunii hidrostatice
maxime.
Turtirea („păpuşarea”) burlanului se produce atunci când presiunea
exterioară care acţionează asupra burlanului ajunge la presiunea critică.
Forma de deformaţie a burlanului este diferită, aşa cum se arată în fig. 1.15
(cu doi, trei sau patru lobi, în cazul turtirii parţiale) şi fig. 1.16 (formă de
copaie sau aplatisată, în cazul turtirii totale/ complete).
Presiunea critică de turtire se determină cu relaţii de calcul diferenţiate
în funcţie de domeniul în care se produce turtirea burlanului (elastic, „de
32
tranziţie”, elasto-plastic, şi plastic – la atingerea limitei de curgere la
suprafaţa interioară a burlanului), de abaterile dimensionale şi de formă, de
tensiunile remanente etc. (vezi şi [1.5]).
Metodologia de calcul a API cuprinde formule distincte pentru calculul
presiunii critice de turtire pentru cele patru domenii, puse în evidenţă prin
valorile raportului D B /s B ale burlanelor din fiecare clasă de rezistenţă.
Linia iniţială a vârfurilor filetului
Vârfurile filetului după gâtuirea cepului
a b
Fig. 1.14. Modul în care se produce smulgerea din filet (a) şi zona deformată a cepului după
ce s-a produs acest fenomen (b)
Fig. 1.15. Forme de turtire parţială, cu doi, trei sau patru lobi
Fig. 1.16. Forme de turtire completă a burlanului: de copaie (în stânga)

şi aplatisată (în dreapta)
Presiunea (critică) de turtire (p cr ) reprezintă cea mai mică măsură
dintre cele ale presiunii critice corespunzătoare celor patru domenii de
comportare a materialului burlanului.
Între cele două secţiuni (din partea superioară şi din cea inferioară)
ale CB, tensiunile rezultante sunt mai puţin periculoase. Bineînţeles că nu
este economic să se aleagă un oţel dintr-o clasă de rezistenţă şi o măsură a
grosimii de perete care să facă faţă celei mai mari solicitări. De aceea, pentru
a obţine un profil economic, CB trebuie să fie tronsonată. Modul de tronsonare
este arătat de distribuţia de tensiuni din fig. 1.11. Astfel, se alcătuieşte CB
aşa încât la partea de jos să aibă tronsoane de burlane mai rezistente (mai
groase sau dintr-un oţel de calitate/ clasă de rezistenţă superioară), pentru a
rezista la presiunea exterioară a fluidului de foraj, apoi, pe măsura îndepărtării de
capătul de jos, presiunea devenind mai mică, se întrebuinţează tronsoane de
burlane mai puţin rezistente, până ce, tensiunea de tracţiune datorită lui G a
33
crescând, se întăreşte CB cu tronsoane formate din burlane din ce în ce mai
rezistente. În această situaţie, solicitarea periculoasă poate să nu mai apară
la capetele CB, ci la trecerea de la un tronson la altul (de la o grosime de
burlan sau clasă de rezistenţă la alta) şi, prin urmare, CB trebuie să fie
calculată la tensiuni compuse (triaxiale: axiale, circumferenţiale şi radiale).
Calculul de rezistenţă şi de stabilitate al CB şi determinarea caracteristicilor
de rezistenţă ale burlanelor se desfăşoară pe baza metodologiei propuse de
API [1.7]. În România, calculul burlanelor este abordat pe baza lucrării [1.8]
(Normativ pentru calculul burlanelor şi întocmirea diagramelor de tubaj,
elaborat de I.C.P.P.G. Câmpina).
1.5. Capul de sondă

Capul de sondă („Wellhead”, în lb. en.) este echipamentul de la gura
sondei utilizat pentru suspendarea coloanelor de burlane (CB) şi a
tubingului („tubing”, în lb. en.)/ coloanei de ţevi de extracţie (C.TE) şi
pentru a menţine controlul de suprafaţă al sondei, respectiv pentru a realiza
etanşarea gurii sondei, în timpul forajului, după fiecare operaţie de tubare, şi
în timpul extracţiei. El este format din elemente, denumite generic fitinguri 7
şi armături 8 , confecţionate prin turnare sau forjare, uzinate şi montate astfel
încât să asigure o etanşare sigură a sondei, împiedicând erupţia fluidelor din
sondă sau scurgerea lor la suprafaţă, prin spaţiile inelare, şi controlul presiunii
din sondă (din spaţiile inelare şi interiorul coloanelor).
Capul de sondă este format din:
 capete de coloane („casing heads”, în lb. en.);
 capul de tubing („tubing head”, în lb. en.), numit și dispozitivul
de suspendare a tubingului.
În fig. 1.17 se arată schema unui cap de sondă de presiune mare, cu
fixarea a trei coloane şi a tubingului. Plecând de la partea inferioară, în ordinea
în care se montează pentru fiecare CB, el este format din: o flanşă cu mufă (2),
o flanşă dublă/ un mosor (7) şi capul de tubing (12). Cele două flanşe, împreună
cu elementele din interiorul lor şi armăturile respective (ventile de închidere
paralele, manometre și robinete de manometru), formează capul de coloane.
Flanşa cu mufă/ Corpul capului de coloană („Casing head housing”,
în lb. en.) (vezi și fig. 1.18) se execută în două variante d.p.d.v. al legăturii
cu CA/S (vezi [1.14]): cu filet mufă sau cu legătură pentru sudare. D.p.d.v.
al suspendării, poate fi: fără picior/ suspendare (vezi fig. 1.17) și cu picior/
suspendare pe o placă de bază, prin nervuri sudate. Placa de bază se
folosește pentru a distribui greutatea capului de sondă pe o arie mai mare.
Flanşa cu mufă, cu filet mufă, se înfiletează în burlanul superior al CA/S (1)
(vezi fig. 1.17). În cazul mufei cu picior, ea se fixează prin nişte nervuri
sudate de o placă de bază care se prinde prin prezoane de fundaţia de la baza
7
Fiting = Piesă de legătură tubulară cu ajutorul căreia se poate face o prelungire, o
schimbare de direcţie, o derivaţie etc. la conductele metalice pentru fluide, la armături etc.
(Cf. Dicţionar explicativ al limbii române, Editura Academiei Române)
8
Armătură = Totalitatea dispozitivelor/ aparatelor de control, de comandă şi de siguranţă,
montate la o instalaţie (robinete, supape, manometre etc.) (Cf. Dicţionar explicativ al limbii
române, Editura Academiei Române)
34
beciului instalaţiei de foraj. În această flanşă se suspendă CI (3), prin
intermediul unui agăţător de coloană („casing hanger”, în lb. en.)/ agățător
cu bacuri (numit și pană) (4), care are la partea superioară un ansamblu de
etanşare primară („primary sealing”, în lb. en.) a CI (5). Acest ansamblu,
notat cu 5, etanşează CI faţă de presiunea din spatele ei. Agăţătorul de
coloană este format dintr-un ansamblu de pene (bacuri), prevăzute cu dinţi
durificaţi, de exemplu, prin cementare şi călire. Flanşa cu mufă se diferenţiază
în funcţie de presiunea nominală (14 MPa, 21 MPa, 35 MPa şi 70 MPa),
dimensiunea nominală (71/ 16 in ÷ 21¼ in), diametrul interior de trecere (6 in ÷
1815/16 in) şi înălţimea (360 mm ÷ 500 mm), burlanele pe care se fixează având
diametrul nominal cuprins între 6⅝ in şi 20 in, iar burlanele care se
suspendă fiind de 4½ in până la 13⅜ in (cf. [1.14]).
Fig. 1.17. Capul de sondă (ansamblu tipic): 1 – coloană de suprafaţă/ ancorare (CS/ A); 2 –
flanşă cu mufă; 3 – coloană intermediară (CI); 4 – agăţător de coloană; 5 – ansamblu de
etanşare primară (pentru CI); 6 – ansamblu de etanşare secundară (pentru CI); 7 – flanşă
dublă/ mosor; 8 – coloană de exploatare (CE); 9 – agăţător de coloană; 10 – ansamblu de
etanşare primară (pentru CE); 11 – garnitură inelară ; 12 – cap de tubing; 13 – ansamblu
de etanşare secundară (pentru CE); 14 – ghidaj de sapă; 15 – tubing/ coloană de ţevi de
extracţie (C.TE); 16 – agăţător de tubing; 17 – manometru de măsurare a presiunii în
spaţiul inelar (dintre coloane); 18 – robinet de închidere paralel
Flanşa dublă/ mosorul de coloană („casing head spool”, în lb. en.)
(vezi fig. 1.17) se fixează de flanşa cu mufă cu ajutorul unor şuruburi
(„studs”, în lb. en.) şi piuliţe („nuts”, în lb. en.). Etanşarea dintre ele se
realizează cu o garnitură inelară („ring gasket”, în lb. en.) (11). În interiorul
flanşei duble, la partea inferioară, se găseşte ansamblul de etanşare
secundară („secondary sealing”, în lb. en.) a CI (6) şi un ghidaj de sapă.
Ansamblul de etanşare secundară a CI împiedică pătrunderea presiunii din
coloană în spaţiul dintre flanşe, uşurând sarcina inelului metalic şi a
şuruburilor de prindere, protejând, totodată, această parte de acţiunea
corozivă a fluidului din puţ. Ghidajul de sapă are rolul de a ghida sapa în
35
burlan fără să deterioreze sapa sau capătul burlanului. Flanşa dublă
suspendă CE (8), prin intermediul agăţătorului de coloană (9), prevăzut cu
ansamblul de etanşare primară a CE (10). Flanşa dublă poate să fie „egală”
sau redusă şi se caracterizează prin diametrul nominal al flanşei inferioare şi
presiunea nominală a ei, prin diametrul nominal al flanşei superioare şi
presiunea nominală a acesteia, diametrul interior de trecere, diametrul
nominal al burlanelor care se suspendă şi înălţimea (vezi [1.14]).
Fig. 1.18. Capul de coloană: ansamblul flanșă cu mufă (vedere de sus)

Dacă sonda are patru CB, atunci mai există o flanşă dublă în care se
suspendă CI(II), înaintea flanşei în care se suspendă CE.
Deasupra flanşei duble se montează capul de tubing („ tubinghead",
în lb. en.) sau dispozitivul de suspendare a tubingului/ C.TE (12) (vezi fig.
1.17), utilizând o garnitură inelară (11) şi şuruburi de fixare cu piuliţe.
Capul de tubing este format dintr-o flanşă dublă pentru cap de tubing/ mosor
de tubing („tubing spool”, în lb. en.) (12), un agățător de tubing (16) (care,
în fig. 1.17, este de tipul agăţător-dorn) şi o flanşă adapter, numită bonetă,
montată deasupra flanşei duble. La partea inferioară a flanşei duble există
ansamblul de etanşare secundară a CE (13) şi ghidajul sapei (14). În flanşă
se suspendă C.TE (15), prin înfiletarea ei în agăţătorul-dorn (16). Flanşa
dublă are două deschideri laterale, de comunicare cu spaţiul inelar dintre CE
şi C.TE: la una se racordează un ventil, un manometru („gauge”, în lb. en.)
(17), încadrat de două robinete (de manometru), şi la cealaltă se montează
un ventil/ robinet de închidere paralel („parallel gate valve”, în lb. en.) (18).
Tubingul/ C.TE permite extracţia petrolului (în cazul pompajului de
adâncime) sau a gazelor sau a amestecului de petrol și gaze (în cazul
erupției naturale și artificiale) prin interiorul lui/ ei.
Capetele de sondă sunt realizate sub forma unor ansambluri pentru a
susţine una, două, trei, patru sau, chiar, cinci coloane.
Tipul de cap de sondă este determinat de construcţia sondei, condiţiile
de mediu (terestru, marin, arctic etc.) şi de condiţiile de sondă, respectiv
tipul fluidului extras, agresivitatea lui, presiunea, temperatura etc. De obicei,
se realizează pentru material tubular cu măsuri cuprinse în domeniul 2⅜ in ÷
20 in şi pentru presiunea de 2 000 ÷ 10 000 psi 9 . Se execută în următoarele
variante:
9
1 psi (pound-force per square inch) ≡ 1 lbf/in2 = 0,070307 kgf/cm2 = 0,68947ꞏ10-2 MPa.
36
 varianta standard, pentru medii necorozive;
 variantele H2S şi H2S + CO2 (conform NACE10 ), pentru medii
corozive.
Capul de sondă greu/ de presiune mare este construit din fitinguri
grele, cu părţi proiectate pentru a menţine presiunea mai mare decât
20 000 psi, până la 30 000 psi (circa 207 MPa).
De exemplu, 11×9⅝×5½–210 și 11×71/ 16 ×29/ 16 –210 înseamnă un
cap de sondă, cu presiunea nominală de 210 bar (3 000 psi), reprezentat de:
 flanșa cu mufă fără picior, cu dimensiunea nominală de 11", care
se înfiletează la o coloană de burlane (care este CS) de 9⅝" și
care suspendă, prin intermediul unui agățător cu bacuri, o
coloană (care este CE) de 5½";
 capul de tubing 11×71/ 16 ×29/ 16 –210, care are presiunea nominală
de 210 bar, dimensiunea nominală a flanșei inferioare (care se
îmbină, prin șuruburi, cu flanșa cu mufă) de 11", dimensiunea
nominală a flanșei superioare de 71/ 16 " și ieșirile laterale de 29/ 16 ,
și care conține ansamblul de etanșare secundară a CE (de 5½"),
la partea inferioară, și agățătorul de tubing (care are filet pentru
tubing de 2⅜", 2⅞" sau de 3½"), la partea superioară.
1.6. Instalaţia de prevenire a erupţiilor

În timpul operaţiei normale de foraj, presiunea hidrostatică, la orice
adâncime exercitată de coloana de fluid de foraj din interiorul sondei
depăşeşte presiunea exercitată de fluidele din formaţiunile geologice străbătute.
Astfel, este prevenită curgerea fluidelor din aceste formaţiuni în sondă.
Dacă, totuşi, presiunea datorată fluidelor din formaţiunea geologică
depăşeşte presiunea hidrostatică a coloanei de noroi de foraj, atunci fluidul
din formaţiunea respectivă, fie apă, gaze sau petrol, poate ajunge în puţul
forat. Acest fenomen este cunoscut cu numele de amorsare a erupţiei.
Amorsarea erupţiei („Kicking of the well/ „Kick” în lb. en.) se
defineşte ca un influx de fluid din formaţiunea geologică în interiorul
puţului de foraj care poate fi controlat la suprafaţă. Când această curgere a
fluidului din formaţiune devine necontrolabilă la suprafaţă, atunci amorsarea
devine o erupţie („blowout”, în lb. en.).
Pentru a preveni producerea unei erupţii, trebuie să existe o
modalitate de închidere sau obturare a sondei, astfel încât curgerea fluidului
din formaţiune să rămână sub control. Acest lucru este posibil cu un sistem
de prevenire a erupţiei [„Blowout Prevention (BOP) System”, în lb. en.],
adică un aranjament de prevenitoare, valve şi mosoare, care se montează la
capul de sondă. Acest aranjament este denumit, de obicei, ansamblu („stack”,
în lb. en. = stivă) de prevenitoare de erupţie (An.Prev.E).
Instalaţia de prevenire a erupţiilor (I.Prev.E) reprezintă un ansamblu
de echipamente, din care face parte și An.Prev.E, utilizat pentru a închide
sonda şi a permite echipei de lucru să controleze amorsarea/ pornirea erupţiei
înainte ca ea să devină erupţie.
10
NACE = National Association of Corrosion Engineers
37
În literatura de specialitate engleză, această I.Prev.E este cunoscută
cu numele de „sistem de control al sondei” („Well Control System”, în lb. en.).
An.Prev.E se montează la capul de sondă, după ce acesta este
realizat, adică după tubarea puţului de suprafaţă şi cimentarea coloanei
respective (CS).
I.Prev.E este alcătuită din (vezi fig. 1.19 şi 1.20):
manifoldul de noroi de pe platforma de lucru a IF („Rig Floor
Mud Manifold”, în lb. en.);
prevenitoarele de erupţie de interior („Inside BOPs”, în lb. en.);
An.Prev.E („BOP Stack”, în lb. en.);
unitatea de acţionare hidraulică („Hydraulic Power Unit”, în lb.
en.) şi acumulatoarele de prevenitoare de erupţie („BOP
Accumulators”, în lb. en.);
pupitrul de comandă a prevenitoarelor/ pupitrul de comandă
principal („Master Control Panel”, în lb. en.)/ pupitrul de comandă
al sondorului-şef („Driller Control Panel”, în lb. en.);
pupitrul auxiliar de comandă de la distanţă şi grupul de baterii
(„Secondary/ Auxiliary Remote Control Panel and Battery Bank”
în lb. en.);
conductele de strangulare şi de „omorâre” a sondei şi valvele
(„Choke & Kill Lines and Valves”, în lb. en.);
manifoldul de strangulare şi „omorâre” („Choke & Kill Manifold”,
în lb. en.)/ manifoldul de erupţie;
separatorul de gaze-noroi („Mud-Gas Separator”, în lb. en.);
tancul de manevră („Trip Tank”, în lb. en.).
O serie de elemente componente ale I.Prev.E este ilustrată sugestiv
în fig. 1.19 şi 1.20.
Fig.1.19. Componenţa instalaţiei de prevenire a erupţiilor: 1 – prevenitor de erupţie orizontal;

2 – prevenitor de erupţie vertical; 3 – flanşă dublă; 4 – manifold de erupţie; 5 – instalaţie de
acţionare; 6 – pupitru de comandă
38
An.Prev.E este construit în conformitate cu cerinţele specificate în
API Spec. 16A [1.15].
Fiecare prevenitor de erupţie cu bacuri trebuie să aibă o presiune
minimă de lucru egală cu presiunea maximă de suprafaţă anticipată.
Fig.1.20. An.Prev.E, conductele de strangulare şi de „omorâre”, o parte din manifoldul de

erupţie (1) şi separatorul de gaze-noroi (2)
Elementele componente ale An.Prev.E se caracterizează prin presiunea
de lucru nominală („rated working pressure”, în lb. en.), care reprezintă presiunea
interioară maximă pentru care elementul respectiv este proiectat/ construit,
deci, la care este capabil să reziste.
Observaţie. Presiunea de lucru nominală nu trebuie să se confunde
cu presiunea de testare („test pressure”, în lb. en.).
Există 6 clase de presiune de lucru nominală, care sunt prezentate în
tabelul 1.5.
În tabelul 1.5, s-a notat cu K presiunea de lucru nominală de 1 000 psi.
Tabelul 1.5. Măsurile tipizate ale presiunii maxime de lucru (API RP 53 [1.16])
Clasa de presiune 2K 3K 5K 10K 15K 20K
psi 2 000 3 000 5 000 10 000 15 000 20 000
pM 13,8 20,7 34,5 69,0 103,5 138,0
MPa
(14) (21) (35) (70) (105) (140)
Notă. 1 psi = 6,894757 kPa (cf. API RP 53 [1.16])
Componentele An.Prev.E sunt caracterizate prin coduri. Codurile/
Simbolurile recomandate ale componentelor, cu care sunt desemnate/
nominalizate aranjamentele de An.Pre.E („BOP Stack Arrangements”, în lb.
en.), sunt prezentate în tabelul 1.6 (cf. API RP 53 [1.16]).
Secvenţa tipică pentru desemnarea elementelor componente ale An.Prev.E
este de la capul de sondă în sus. Astfel, un An.Prev.E poate fi identificat complet
prin semnul grafic de nominalizare, conform API RP 53, reprezentat de:
 clasa de presiune;
39
 diametrul găurii de trecere („Throughbore Diameter”, în lb. en.),
exprimat în inches;
 codurile/ simbolurile elementelor (cu secvenţa tipică) (vezi
tabelul 1.6).
De exemplu:
10K – 13⅝ – SRRA
înseamnă un An.Prev.E cu presiunea nominală de 10 000 psi (69 MPa), cu
diametrul de trecere de 13⅝" şi aranjamentul arătat în fig. 1.21.
Tabelul 1.6. Codurile/ Simbolurile elementelor componente principale ale An.Prev.E de
suprafaţă (pentru sondele terestre) (cf. API RP 53 [1.16])
Nr.
Codul/Simbolul Elementul component al An.Prev.E
crt.
1 G Capul rotativ (Rotating Head)
2 A Prev.E de tipul inelar (Annular = A)
Prev.E de tipul simplu cu bacuri [Single Ram (= R) Type BOP],
3 R cu un set de bacuri, fie de gol (Blank) (total), fie pentru prăjini
(for Pipe), în funcţie de preferinţa operatorului
Prev.E de tipul dublu cu bacuri [Double Ram (= R d ) Type BOP],
4 Rd cu două seturi de bacuri, poziţionate în concordanţă cu alegerea
operatorului
Prev.E de tipul triplu cu bacuri [Triple Ram (= R t ) Type BOP],
5 Rt cu trei seturi de bacuri, poziţionate în concordanţă cu alegerea
operatorului
Mosor de foraj [Drilling Spool (= S)], cu conectare laterală de
6 S ieşire (Side Outlet Connection), pentru conductele de strangulare
şi de „omorâre” (Choke and Kill Lines)
7 K Presiunea de lucru nominală de 1 000 psi (1 Kilo ≡ 1 K)
Fig. 1.21. Aranjament de An.Prev.E de suprafaţă de tipul S*RRA* *G* *:

* Mosorul de foraj şi amplasarea lui în ansamblul de prevenitoare sunt opţionale;
** Prevenitorul de erupţie inelar A şi capul rotativ G pot fi cu o presiune de lucru
40
nominală inferioară şi pot fi instalate pe orice aranjament
Conductele de strangulare şi de „omorâre” pot fi conectate fie la ieşirile
laterale ale prevenitoarelor de erupţie (vezi fig. 1.21), fie la mosorul de foraj
(„Drilling Spool”, în lb. en.) instalat sub cel puţin un Prev.E capabil de
închidere pe prăjinile de foraj. Utilizarea ieşirilor laterale ale Prev.E reduce
numărul de conexiuni ale ansamblului şi înălţimea totală a An.Prev.E.
Totuşi, mosorul de foraj cu ieşiri laterale pentru conductele de
strangulare şi de „omorâre” este utilizat pentru a localiza eroziunea posibilă
în elementul/ mosorul cel mai ieftin şi pentru a permite un spaţiu suplimentar
între prevenitoare, cu scopul de a uşura desfăşurarea operaţiilor de stripare 11
(„stripping”, în lb. en.), săltare/ suspendare („hang off”, în lb. en.) a garniturii
de foraj şi/ sau de forfecare a prăjinii în timpul amorsării erupţiei.
Componenţa instalaţiilor de prevenire a erupţiilor poate fi foarte
variată, fiind caracterizată prin diferiţi parametri constructivi şi funcţionali.
Baza clasificării instalaţiilor de prevenire o constituie presiunea
maximă de lucru care este tipizată conform tabelului 1.7.
Tabelul 1.7. Adâncimea maximă (H M ) de utilizare a
prevenitoarelor în funcţie de presiunea de lucru (p M ) şi
de gradientul de presiune
Adâncimea (H M ), în m,
Presiunea de
pentru
lucru (p M ),
Gradientul de Gradientul de
bar
0,203 bar/m 0,158 bar/m
140 680 890
210 1020 1330
350 1700 2220
700 3400 4430
1050 5150 6650
1400 6900 8860
În principiu, presiunea maximă de lucru a elementelor componente

ale instalaţiei de prevenire a erupţiilor trebuie să fie mai mare decât:
presiunea maximă care se poate dezvolta la suprafaţă, presiunea interioară
de spargere a coloanei de burlane şi, respectiv, presiunea de fracturare a
formaţiunii de la şiul coloanei.
11
Striparea („stripping”, în lb. en.) (vezi [1.17]) este operaţia de introducere a garniturii de
foraj (drillpipe) în sondă în situaţia în care Prev.E sunt închise şi sonda este sub presiune.
Aceasta este necesară când se produce amorsarea erupţiei, deoarece operaţia de „omorâre”
(„kill operation”, în lb. en.) a sondei trebuie să se desfăşoare întotdeauna cu garnitura de
foraj pe talpă şi nu ridicată undeva în gaura de foraj. Dacă a fost închis numai Prev.E inelar
(„annular BOP”, în lb. en.)/ vertical, atunci garnitura de foraj poate fi coborâtă uşor şi cu
grijă în sondă şi acest prevenitor se va deschide uşor pentru a permite racordurilor speciale
de diametru mai mare să treacă prin el. Dacă sonda a fost închisă folosind prevenitoarele
orizontale (care sunt cu bacuri), atunci racordurile speciale nu pot trece prin bacurile
închise. În această situaţie, în timp ce se păstrează închisă sonda fie cu un alt bac, fie cu
prevenitorul inelar, bacul trebuie deschis manual, apoi prăjina este coborâtă până ce
racordul special ajunge sub bac şi, după aceea, bacul este iarăşi închis. Această procedură
se repetă de câte ori un racord special trece printr-un bac de Prev.E orizontal. Echipelor de
lucru ale instalaţiei de foraj li se cere să practice operaţiile de stripare bac cu bac şi bac cu
inelar („ram-to-ram and ram-to-annular stripping operations”, în lb. en.), ca parte a
certificării lor de control al sondei (well control, în lb. en.).
41
Adâncimea maximă de utilizare a prevenitoarelor (H M ) în funcţie de
presiunea maximă de lucru (p M ) şi gradientul de presiune este prezentată în
tabelul 1.7.
O altă mărime importantă a prevenitoarelor de erupţie este secţiunea
de trecere, caracterizată prin diametrul acesteia. Diametrul secţiunii de
trecere a teului de evacuare a fluidului, a prevenitorului, a mosoarelor şi a
flanşei duble determină diametrul maxim al dispozitivului de agăţat coloana,
al sapelor de foraj şi al altor scule care pot trece prin întregul echipament.
Dimensiunea nominală a prevenitorului este o altă mărime care,
împreună cu presiunea nominală, defineşte flanşele de racordare ale acestuia.
Prevenitoarele de erupţie pot fi clasificate după mai multe criterii,
cele mai importante fiind următoarele:
1) direcţia de deplasare a bacurilor:
 orizontale;
 verticale;
2) modul de acţionare a bacurilor:
 mecanice;
 hidraulice;
 combinate;
 manuale;
3) forma bacurilor:
 plate;
 cilindrice;
 inelare;
 tubulare;
4) numărul dispozitivelor de închidere:
 simple;
 duble;
 triple;
5) modul de racordare:
 cu flanşe în corp;
 cu flanşe exterioare;
 cu cep sau mufă filetată;
 cu brăţară;
6) posibilitatea de rotire a bacurilor împreună cu garnitura de foraj:
 normale;
 rotative;
7) destinaţie:
 pentru foraj-extracţie;
 pentru alte operaţiuni.
Prevenitoarele de erupţie orizontale, cunoscute în literatura de
specialitate de limbă engleză sub denumirea de prevenitoare de erupţie cu
bacuri („Ram Blowout Preventers”, în lb. en.), au corpul executat din oţel
slab aliat, forjat, şi sunt destinate funcţionării cu fluide de foraj pe bază de
apă sau produse petroliere, cu temperatura maximă a fluidului de 212 °F
(100 °C). Prevenitoarele de erupţie orizontale sunt „duble”, adică corpul
prevenitorului este prevăzut cu două dispozitive de închidere. De regulă,
dispozitivul de închidere superior este echipat cu bacuri pentru închidere totală.
42
În fig. 1.22 este prezentată componenţa unui prevenitor de erupţie
orizontal, considerat ca tip reprezentativ. Elementele sale componente, modificate
din punct de vedere constructiv, se întâlnesc şi la celelalte tipuri de prevenitoare.
În corpul prevenitorului (1) (vezi fig. 1.22), sunt prelucrate locaşe de
formă ovală în care intră cele patru bacuri, două bacuri pentru închiderea pe
materialul tubular care trece prin prevenitor (3), şi două pentru închiderea
totală. În etajul de sus al prevenitorului, se montează bacurile cu gaura
pentru trecerea materialului tubular iar în etajul de jos se montează bacurile
pentru închiderea totală a gurii sondei. Prevenitoarele sunt prevăzute la
partea superioară şi inferioară cu flanşe de racordare, înglobate în corp şi cu
câte 2 ieşiri laterale, flanşate sub fiecare bac.
Fig. 1.22. Prevenitor de erupţie orizontal: 1 – corp; 2 – ansamblul capacului; 3 – ansamblul

bacului
Bacurile pentru închiderea pe materialul tubular au gaura de trecere
de diverse dimensiuni. Astfel, în funcţie de dimensiunea materialului tubular
care trece prin prevenitor, acestea pot avea următoarele dimensiuni ale
găurii de trecere: 2⅞", 3", 3½ ", 4", 4½", 5", 5½" şi 7".
În funcţie de mediul de lucru, prevenitoarele de erupţie orizontale se
execută în 2 variante, aşa cum se precizează în tabelul 1.8.
Tabelul 1.8. Variante de execuţie a prevenitoarelor orizontale, în funcţie de mediul de lucru
Varianta de
Mediul de lucru
execuţie
TRIM Fluide de foraj pe bază de apă sau produse petroliere, cu
STANDARD temperatura maximă de 212 °F (100 °C)
Fluide de foraj pe bază de apă sau produse petroliere, cu
TRIM
conţinut de H 2 S, conform NACE-MR-01.75-cl.a III-a, cu
NACE
temperatura maximă de 212 °F (100 °C)
Constructiv şi dimensional, prevenitoarele în varianta TRIM NACE

sunt identice cu cele realizate în varianta TRIM STANDARD, cu diferenţa
că materialele pieselor metalice udate de fluidul de lucru sunt materiale
speciale, supuse unor tratamente termice speciale, care să asigure o duritate
de maximum 22 HRC. Garniturile din cauciuc, în contact cu fluidul de
lucru, sunt realizate dintr-un cauciuc rezistent la produse petroliere cu
conţinut de H 2 S.
43
Prevenitoarele sunt prevăzute cu canale pentru inelele metalice de
etanşare, placate cu oţel inoxidabil, pentru varianta STANDARD, şi cu
aliaje speciale de tipul INCONEL, pentru varianta NACE.
Durata de exploatare a pieselor din cauciuc este condiţionată de
conţinutul de H 2 S şi de temperatură iar prevenitoarele sunt supuse la teste
periodice, conform API RP53, pentru a avea siguranţă în exploatare.
Prevenitoarele de erupţie orizontale au bacuri care execută o mişcare
de translaţie orizontală, în cursul manevrelor de închidere-deschidere.
Aceste prevenitoare sunt foarte răspândite şi sunt realizate într-o gamă
foarte largă de tipodimensiuni. Există prevenitoare simple, duble şi triple; cu
bacuri având forma plată, cilindrică, cu secţiune rotundă sau ovală. La
prevenitoarele submarine, acţionarea bacurilor se face hidraulic.
Energia hidraulică necesară funcţionării prevenitoarelor de erupţie
este preluată de la instalaţiile de comandă hidraulică, care asigură producerea,
acumularea şi distribuţia energiei hidraulice, în vederea acţionării independente
a dispozitivelor de închidere.
Legăturile hidraulice între subansamblele componente sunt realizate
prin conducte.
Închiderea bacurilor prin acţionare hidraulică se efectuează acţionând
maneta distribuitorului de la pupitrul de comandă sau de la grupul de
presiune al comenzii hidraulice, în pozitia «ÎNCHIS». În acest moment, fluidul
de acţionare sub presiune, din conducta de alimentare a prevenitorului, intră
în camerele de închidere ale acţionării (zona superioară a pistonului de
acţionare). Simultan, fluidul din camerele de deschidere (zona inferioară a
pistonului de acţionare), trece prin conducta de scurgere spre rezervor, iar
bacurile se deplasează în poziţia «închis».
Deschiderea bacurilor prin acţionare hidraulică se efectuează acţionând
maneta distribuitorului de la pupitrul de comandă sau de la grupul de presiune
al comenzii hidraulice, în pozitia «DESCHIS». În momentul acesta, fluidul de
acţionare sub presiune, din conducta de alimentare a prevenitorului, intră în
camerele de deschidere ale acţionării (zona inferioară a pistonului de acţionare).
Simultan, fluidul din camerele de închidere (zona superioară a pistonului de
acţionare) trece prin conducta de scurgere spre rezervor, iar bacurile se
deplasează în poziţia «deschis».
Prevenitoarele de erupţie verticale, numite şi prevenitoare inelare
(„Annular Blowout Preventers”, în lb. en.) (vezi fig. 1.23), sunt echipamente
de închidere montate la gura sondei, având ca funcţie evitarea erupţiilor
libere în cursul forajului sau al operaţiilor de pregătire a sondelor pentru exploatare.
În acest scop, prevenitoarele de erupţie verticale sunt echipate cu un
bac inelar ce asigură efectuarea următoarelor operaţiuni:
închiderea spaţiului inelar dintre coloana de burlane pe care sunt
montate şi suprafaţa cilindrică exterioară a prăjinilor de foraj,
ţevilor de extracţie sau a burlanelor;
închiderea totală a gurii sondei, atunci când prăjinile de foraj sau
ţevile de extracţie sunt extrase din puţ;
etanşarea Gar.F pe perioada manevrării acesteia, dacă sistemul
de control hidraulic este prevăzut cu dispozitiv propriu de control.
44
Prin bacul inelar cu care sunt echipate, prevenitoarele de erupţie
verticale pot realiza închiderea pe orice fel de suprafeţe, cum sunt cele ale
racordurilor speciale ale prăjinilor de foraj, ale reducţiilor de legătură, pe
mufele burlanelor sau ţevilor de extracţie etc. Prin această caracteristică,
prevenitoarele inelare se deosebesc de prevenitoarele orizontale, care nu pot
realiza închiderea decât pe suprafeţe cilindrice.
În fig. 1.23 se prezintă componenţa prevenitorului vertical/ inelar.
Prevenitoarele de erupţie verticale (vezi fig. 1.23) au corpul (1)
confecționat din oţel slab aliat, turnat, fiind destinate funcţionării cu fluide
de foraj pe bază de apă sau produse petroliere, cu temperatura maximă a
fluidului de 212 °F (100 °C). La partea inferioară, corpul este prevăzut cu o
flanşă de legătură. La partea superioară, flanşa de legătură înglobată în
capacul prevenitorului (8).
Fig. 1.23. Componenţa prevenitorului de erupţie vertical: 1 – corp; 2 – pachet de etanşare;

3 – piston;4 – felinar; 5 – pachet etanşare; 6 – inel intermediar; 7 – cuţit; 8 - capac; 9 –
placă de uzură;10 – inel “O”; 11 – şurub de blocare; 12 – şurub special; 13 - pachet de
etanşare; 14 – bac inelar
Elementele de acţionare hidraulică se găsesc în interiorul prevenitorului
şi sunt reprezentate de 2 cilindrii de acţionare, prelucraţi în corpul prevenitorului
şi un piston (3), cu 3 zone de ghidare, 2 în corp şi una în capac. Pistonul este
cel care delimitează cele 2 camere de acţionare hidraulică, una pentru închiderea
bacului inelar iar cealaltă pentru deschiderea bacului. Bacul (14) este acţionat în
sensul închiderii/ deschiderii prevenitorului, cu ajutorul presiunii fluidului
hidraulic de acţionare şi a unui piston cu dublu efect. Intrarea/ Ieşirea fluidului
hidraulic se face prin porturile, de pe corpul prevenitorului, marcate cu «OPEN»,
respectiv «CLOSE», care se racordează la instalaţia de comandă hidraulică.
Bacul inelar (vezi fig. 1.24) sau unitatea de etanşare („Packing Unit”,
în lb. en.) poate asigura închiderea pe materialul tubular care intră în sondă,
precum şi etanşarea totală, chiar dacă prin interior nu trece material tubular.
Bacul inelar are o formă toroidală şi este confecţionat din material
elastomer. Pentru a consolida materialul elastomer, se introduc în el elemente
45
de diferite forme, confecţionate din material metalic. Aceste elemente
împiedică extrudarea materialului elastomer atunci când se aplică presiunea
din sondă la partea de jos a bacului.
Fig. 1.24. Bac inelar

Închiderea bacului prin acţionare hidraulică se efectuează acţionând
maneta distribuitorului de la pupitrul de comandă sau de la grupul de presiune
al comenzii hidraulice, în pozitia «ÎNCHIS». În acest moment, fluidul de
camera de închidere a acţionării (zona inferioară a pistonului de acţionare).
Simultan, fluidul din camera de deschidere (zona superioară a pistonului de
acţionare) trece prin conducta de scurgere spre rezervor, iar bacul se deplasează
în poziţia «închis».
Deschiderea bacului prin acţionare hidraulică se efectuează acţionând
maneta distribuitorului de la pupitrul de comandă sau de la grupul de
presiune al comenzii hidraulice, în poziţia «DESCHIS». Astfel, fluidul de
camera de deschidere a acţionării (zona superioară a pistonului de acţionare).
În acelaşi timp, fluidul din camera de închidere (zona inferioară a pistonului
de acţionare) trece prin conducta de scurgere spre rezervor, iar bacul se
deplasează în poziţia «deschis».
În legătură cu prevenitoarele de erupţie, inclusiv cele submarine, pot
fi vizionate filmele video:
„BOP” (http://www.youtube.com/watch?v=2dE5znqt7qs);
„Oil & Gas Surface BOP Equipment”
(http://www.youtube.com/watch?v=qJqzDSm2t-4);
„2-3- Basic BOP equipment”
(http://www.youtube.com/watch?v=q92gfQlJk5Mhttp://www.youtube.com/
watch?featur);
„2-4- Subsea BOP equipment”
(http://www.youtube.com/watch?v=E339HLGwl6M).
De asemenea, mai multe filme despre An.Prev.E pot fi vizionate pe
site-ul: „Subiect-Blowout Preventer”, care poate fi accesat cu link-ul
http://www.youtube.com/channel/HCvO9PisGYw6s.
46
1.7. Rezumat
Capitolul 1 reprezintă o introducere în construcţia sondei de foraj (Sd.F).
Astfel, este definită Sd.F, sunt trecute în revistă etapele premergătoare
exploatării unui zăcământ de petrol sau gaze şi sunt prezentate cele trei
operaţii principale cu ajutorul cărora se realizează sonda: forajul puţului,
tubarea acestuia şi cimentarea coloanei de burlane cu care s-a făcut tubarea.
De asemenea, se prezintă metoda de foraj cea mai utilizată la ora actuală:
metoda de foraj rotativ-hidraulică, cunoscută şi sub numele de metoda
„rotary”. Apoi, se arată profilul Sd.F, cu denumirile coloanelor respective,
în ordinea în care sunt introduse şi în concordanţă cu funcţiile pe care le au
în alcătuirea sondei. Se face o comparaţie între sonda convenţională, de
diametru normal, şi sonda îngustă, de diametru mic, punând în evidenţă
avantajele celei din urmă.
Sunt definite mărimile prin care se apreciază reuşita operaţiilor de
tubare a puţului şi de cimentare a coloanei de burlane: spaţiul inelar, raţia
spaţiului inelar şi coeficientul de spaţiu inelar şi sunt prezentate măsurile
recomandate ale acestor mărimi în funcţie de măsurile diametrului nominal
al coloanei.
Construcţia burlanului şi tipurile de burlane utilizate pentru
coloanele ce echipează Sd.F fac obiectul unui subcapitol special, unde se
arată semnul grafic de nominalizare a gradului oţelului din care se
confecţionează burlanele, se caracterizează tipurile de îmbinări filetate şi
filete ale burlanelor şi se indică semnul grafic de nominalizare a burlanului,
în conformitate cu standardul românesc.
Profilul, respectiv structura coloanei de burlane (CB), se determină
în funcţie de cele două solicitări principale: tracţiune, datorită greutăţii
proprii aparente (adică a greutăţii în fluid de foraj) a coloanei, şi
compresiune circumferenţială şi radială, din cauza presiunii hidrostatice
exterioare a fluidului de foraj din puţul forat. Se demonstrează cum trebuie
să se introducă CB d.p.d.v. al gradului de umplere cu fluid de foraj. Se
prezintă şi se ilustrează modalităţile de avariere a burlanelor: prin cedarea
îmbinării filetate, la partea superioară a CB, şi prin turtirea („păpuşarea”)
burlanelor de la partea inferioară a coloanei.
Echipamentul de la gura sondei este reprezentat de capul de sondă şi
ansamblul de prevenitoare de erupţie. Astfel, se prezintă construcţia capului
de sondă şi, în continuare, instalaţia de prevenire a erupţiilor, căreia i se
acordă o atenţie deosebită, având în vedere importanţa pe care o are aceasta
pentru menţinerea în condiţii de siguranţă a sondei, în timpul operaţiilor
efectuate pentru construirea ei.
1.8. Aplicaţii
Aplicaţia 1.1 (A.1.1). Să se studieze construcţia Sondei 78 Runcu, al
cărei profil este reprezentat în fig. A1.1.1! Programul de construcţie a sondei
este prezentat în tabelele A1.1.1 şi A1.1.2.
47
Rezolvare
Se constată că denumirea unei sonde este reprezentată de un număr
de ordine, însoţit de numele structurii geologice în care se realizează.
Numele structurii geologice este cel corespunzător localităţii/ zonei pe
teritoriul căreia se află amplasamentul ei. În cazul studiat este vorba despre
Sonda 78 Runcu.
Coloana de
suprafaţă/
ancorare
Coloana
intermediară I
Coloana
intermediară II
Coloana de
exploatare
Zona cu
perforaţii
Fig. A.1.1.1. Profilul Sondei 78 Runcu
Caracterul Sondei 78 Runcu este de exploatare a petrolului dintr-un

zăcământ, format din roci consolidate, de tărie medie (M) şi abrazive (A),
conform tipului de sapă aleasă pentru forajul puţului de exploatare (vezi
tabelul A.1.1.2). Astfel, coloana de exploatare (CE) se introduce cu şiul fixat
în acoperişul stratului productiv, la adâncimea maximă (H M ) de 4 000 m.
Observaţie. Dacă stratul productiv (Str.Pr) este alcătuit din roci
neconsolidate, atunci CE se fixează cu şiul la baza acestuia.
48
Tabelul A.1.1.1. Informaţii generale despre Sonda 78 Runcu
1 Sonda 78
2 Structura geologică Runcu
3 Caracter Exploatare petrol
4 Debit estimat cca. 45 t/24 h
5 Adâncimea proiectată (H M ) 4000 m
6 Programul de tubare 20 in × 520 m; 13⅜ in × 1 600 m;
8⅝ in × 3 000 m; 5 in × 4 000 m
7 Tipul instalaţiei de foraj F 200-2 DH
8 Durata de realizare • montare-demontare:
35 zile, pentru foraj;
4 zile, pentru probe;
• foraj: 86 zile;
• probe de producţie: 6 zile.
Tabelul A.1.1.2. Programul de construcţie a Sondei 78 Runcu
H CB.j Sapă cu trei conuri
Tip
j = Ls, D CB.j , D M.CB.j , δ CB.j , D S.Pj , D i.m.CB.j-1 , δ i.m.CB.j-
CB y T.j burlane Tipul
L CB.j , m in (mm) mm mm in ÎFU-C mm 1 , mm
şi ÎF sapei
m (mm)
20 API, 26
1 CS/A 520 520 0,13 533,4 63,5 S-26 J 8⅝REG – –
(508) S (660,4)
13⅜ API, 17½ M-17½
2 CI(I) 1600 1080 0,40 365,1 39,7 7⅝REG 485,74 20,62
(339,73) B (444,5) DGJ
8⅝ API, 11⅝ MA-
3 CI(II) 3000 1400 0,75 244,5 25,25 6⅝REG 311,79 8,25
(219,08) L (295,3) 11⅝KGJ
5 API, 6¾ MA-
4 CE 4000 1000 1 141,3 15,2 3½REG 193,68 11,09
(127) L (171,5 6¾DGJ
49
Debitul zăcământului este estimat la cca. 45 t/24 h, ceea ce
corespunde utilizării unei CE cu diametrul nominal de 5 in (vezi tabelul 1.1).
În conformitate cu studiile geologice realizate în zonă şi cu sondele
de corelare, forate anterior (de exemplu, Sonda 59 Runcu, Sonda 77 Runcu
şi Sonda 77bis Runcu), structura traversată impune folosirea a patru coloane
de burlane. Nu este nevoie de o coloană de ghidare, datorită faptului că solul
este compact. În intervalul de cca. 1 485 m ÷ 1 530 m este traversat un
zăcământ de gaze, ceea ce determină utilizarea unei coloane intermediare I,
CI(I), cu burlane cu filet Buttress (B), pentru realizarea unei etanşări bune.
Coloanele sunt de tipul întregi, adică tubează puţurile forate până la
suprafaţă („la zi”), ceea ce înseamnă că
LCB . j  H CB . j  H T . j , j  1,4 .
Adâncimea relativă de tubare se calculează cu relaţia (1.1), aşa încât se obţin
valorile concentrate în tabelul A.1.1.2.
Lungimea de săpare (L s ) se calculează cu expresia:
Ls  Ls . j  H CB . j  H CB . j  H CB . j 1 , j  1, 2, ..., nCB .
Diametrul nominal al CB (D CB ) este diametrul exterior al burlanelor
care o alcătuiesc (D e.B = D e.CB ).
Tabelul A.1.1.3. Măsurile diametrului exterior al
mufei (D M.CB ) pentru burlanele cu filete S, L şi B
D M.CB ,
D CB =D B , mm
in (mm) B, mufe B, mufe
S, L
normale speciale
4½ (114,3) 127,0 127,0 123,8
5 (127) 141,3 141,3 136,5
5½ (139,7) 153,7 153,7 149,2
6⅝ (168,3) 187,7 187,7 177,8
7 (177,8) 194,5 194,5 187,3
7⅝ (193,7) 215,9 215,9 206,4
8⅝ (219,1) 244,5 244,5 231,8
9⅝ (244,5) 269,9 269,9 257,1
10¾ (273,0) 298,4 298,4 285,7
11¾ (298,4) 323,8 323,8 –
12¾ (323,8) 351,0 – –
13⅜ (339,7) 365,1 365,1 –
16 (406,4) 431,8 – –
18⅝ (473,1) 498,5 – –
20 (508) 533,4 – –
Măsura diametrului nominal al fiecărei CB, ca şi măsura diametrului

nominal al sapei utilizate pentru forajul fiecărui puţ se determină prin „metoda
de jos în sus”, plecând de la măsura impusă diametrului CE şi folosind
relaţiile şi consideraţiile prezentate în subcap. 1.2. În tabelul 1.2 sunt
concentrate aceste măsuri, exprimate atât în in ≡ inch, cât şi în mm, pe baza
transformării: 1 in = 25,4 mm.
Burlanele sunt construite după normele API şi au următoarele tipuri
de filete: S, pentru CS/A, B, pentru CI(I), şi L, pentru CI(II) şi CE.
Măsura diametrului mufei pentru fiecare coloană se preia din STAS
875-86, conform tabelului A.1.1.3.
50
Spaţiul inelar pentru fiecare CB, δ CB.j , se calculează cu expresia de
definiţie.
Comparând măsurile obţinute prin calcul, concentrate în tabelul
A.1.1.2, cu cele recomandate δ CB.r precizate în tabelul 1.2, se constată că
există o corespondenţă bună, cu excepţia CS/A, de 20 in, pentru care spaţiul
inelar are o măsură mai mare decât măsura maximă recomandată,
justificându-se acest lucru prin traversarea unor straturi de marne
hidratabile, care pot micşora spaţiul inelar.
Aplicaţia 1.2 (A.1.2). Să se aleagă sapa cu trei conuri care să fie

utilizată pentru forajul puţului de exploatare al Sondei 78 Runcu (vezi
Aplicaţia 1.1)!
Rezolvare
Conform studiilor geologice, informaţiilor de la sondele de corelare
şi, de asemenea, informaţiilor obţinute prin carotaj, depozitul de roci care
trebuie traversat este constituit din nisipuri presate şi gresii de tărie medie,
abrazive. Ca urmare, se alege o sapă cu trei role pentru roci medii-abrazive
(MA). Această sapă trebuie să foreze o gaură care să fie tubată cu o coloană
de 5 in = 127 mm. Pentru reuşita operaţiei de cimentare, se recomandă
(conform tabelului 1.2) un spaţiu inelar cu măsura:
δ CE.r = 15 mm.
De asemenea, δ CE se poate aprecia cu expresia de forma
 CE  0,12  DCE
şi se obţine
 CE  0,12  127,7 mm  15,24 mm  15 mm .
Se constată că cele două măsuri sunt apropiate. Atunci, folosind expresia:
DS .PE  DM .CE  2   CE .r ,
rezultă:
DS .PE  141,3 mm  2  15 mm  171,3 mm .
Dar, sapa trebuie să treacă prin interiorul coloanei anterioare, de 8⅝″
(219,1 mm). Această coloană fiind introdusă la adâncimea de 3 000 m,
rezultă din diagrama de tubare că ultimul său tronson trebuie să fie alcătuit
din burlane cu grosimea maximă de perete de 12,7 mm. Deci, diametrul
interior minim al coloanei intermediare II (CI(II)), de 8⅝″, calculat cu
relaţia:
Di .m .CI ( II )  DCI ( II )  2  s B .M ,
are măsura
Di .m .CI ( II )  219,1 mm  2  12,7 mm  193,7 mm.
Folosind STAS 328-86, se observă că se poate alege o sapă cu
diametrul nominal de 6¾″ (171,5 mm), cu ajutorul căreia se realizează
spaţiul inelar cu măsura recomandată, respectiv:
1
 CE   171,5 mm 141,3 mm   15,1 mm ,
2
51
şi care poate trece prin tronsonul cu diametrul interior minim al CI(II), jocul
interior minim, determinat cu relaţia
 i .m .CI ( II )  0 ,5  Di .m .CI ( II )  DS .PE  ,
are măsura
 i .m .CI ( II )  0 ,5  193,7 mm  171,5 mm   11,1 mm .
Deci, alegerea diametrului nominal al sapei s-a făcut corect.
În continuare, se alege varianta constructivă de sapă cu diametrul de
6¾″ necesară pentru roci MA. Astfel, din STAS 328-86, se alege varianta
DGJ, adică o sapă cu dinţi din oţel, având contraconul întărit şi prin ştifturi
din carburi metalice sinterizate (D), cu lagăre cu alunecare, etanşe (G), şi cu
spălare exterioară, cu fluid de foraj (cu jet) (J).
Aplicaţia 1.3 (A.1.3). Să se determine profilul/ structura coloanei de

exploatare (CE), a Sondei 78 Runcu, prezentată în Aplicaţia 1.1, folosind diagrama
de tubare şi să se calculeze greutatea în aer şi greutatea aparentă a coloanei!
Rezolvare
În diagrama de tubare, pentru adâncimea de introducere a coloanei
de ordinul j (adâncimea de tubare a puţului de ordinul j, H T.j ), se trasează o
linie verticală până ce aceasta intersectează linia reprezentată la unghiul de
45°, care determină chiar lungimea coloanei (lungimea de tubare a puţului),
L CB.j ≡ L T.j , care este egală cu H T.j . Linia verticală, trasată astfel, trece prin
mai multe domenii, fiecare dintre acestea aparţinând unor burlane cu o
anumită măsură a grosimii de perete (s B.i ) şi confecţionate dintr-un oţel de o
anumită clasă de rezistenţă/ un anumit grad (C B.i ). La intersecţiile liniei
verticale cu liniile de graniţă, ce delimitează fiecare domeniu (pentru burlane
cu s B.i şi C B.i ), se obţin lungimile L i-1 şi L i, i = 1, 2, ..., n t.j , care determină
lungimea tronsonului respectiv de burlane l B.i , conform relaţiei:
l B .i  Li  Li 1 .
Astfel, sunt puse în evidenţă: numărul de trosoane de burlane din care
este alcătuită coloana respectivă, de ordinul j (n t.j ), şi, de asemenea, poziţia
(L i-1 şi L i ) şi caracteristicile fiecărui tronson de burlane (l B.i , s B.i , C B.i ).
Datele obţinute în acest fel sunt concentrate într-un tabel de forma tabelului
A.1.3.1.
Tabelul A.1.3.1. Caracteristicile CI(II), de 8⅝ in, cu filet L, din componenţa
Sondei 78 Runcu
CB.3 ≡ CI(II); D CI(II) = 8⅝ in; tip ÎF: API, L; H T.3 = 3 000 m; ρ f = 1,25 kg/dm3; n t.3 = 5
i 1 2 3 4 5
L i-1 , m 0 690 1475 1900 2710
Li, m 690 1475 1900 2710 3000
l B.i , m 690 785 425 810 290
C B.i N80 J55 N80 N80 N80
s B.i , m 10,16 10,16 10,16 11,43 12,70
m 1.B.i , kg/m 53,62 53,62 53,62 59,58 65,53
q B.i , N/m 526,012 526,012 526,012 584,480 642,849
G B..i , kN 362,948 412,920 223,555 473,429 186,426
G CB.3 , kN 1659,278
G a.CB.3 , kN 1395,062
52
Cunoscând s B.i , din standardul de burlane STAS 875-86, se preia
masa unitară a burlanelor (considerate cu o mufă înfiletată la un capăt) din
fiecare tronson i, m 1.B.i , i = 1, 2, ..., n t.j . Cu ajutorul ei se calculează greutatea
unitară a trosonului cu expresia:
q B .i  m1.B .i  g , i  1, 2, ..., nt . j .
Apoi, se determină greutatea fiecărui tronson de burlane, folosind formula:
G B .i  q B .i  l B .i , i  1, 2, ..., nt . j .
Cunoscând G B.i , i = 1, 2, ...,n t.j , se calculează greutatea CB
respective (de ordinul j = 3):
nt . j
GCB . j   G B .i .
i 1
Greutatea aparentă a CB (G a.CB.3 ≡ G a.CE ) este greutatea acesteia în

fluidul de foraj din puţul în care se introduce şi se determină cu formula:
 f 
Ga .CE  GCE  1  .
 o 
Rezultă:
 1,25 
Ga .CE  1659,278 kN  1   1395,062 kN .
 7,85 
Cu datele obţinute, se alcătuieşte tabelul A.1.3.1.
Aplicaţia 1.4 (A.1.4). Se consideră tubarea unui puţ, în care se află

fluid de foraj cu densitatea de 1,3 t/m3, cu o CB de 11¾", cu grosimea de perete
(s B ) de 12,4 mm. Să se precizeze cum poate fi introdusă CB în puţul forat!
Rezolvare
Pentru a putea fi introdusă CB în puţul de foraj, pentru tubarea
acestuia, trebuie ca raportul dintre diametrul interior al CB şi diametrul
nominal al ei să respecte condiţia următoare [în conformitate cu relaţia
(1.33)]:
Di .CB
 0,913452 .
DCB
Dacă CB este de 11¾", înseamnă că diametrul exterior are măsura:
D CB = 11¾" = 11,75ꞏ25,4 mm = 298,45 mm.
Diametrul interior se calculează cu expresia:
Di .CB  DCB  2  s B ,
şi rezultă măsura 273,65 mm.
Astfel, se obţine:
Di .CB
 0,916904 .
DCB
Se constată că nu este satisfăcută condiţia de mai sus şi, ca urmare,
CB nu poate fi introdusă în sondă, decât dacă se umple, cel puţin parţial, cu
fluid de foraj.
53
1.9. Test de autoevaluare
1) Care sunt operaţiile principale cu ajutorul cărora se construieşte o sondă,
în ordinea desfăşurării lor?
a) foraj, tubare, cimentare; b) explorarea geofizică, foraj, tubare; c) explorarea
geofizică, tubare, cimentare.
2) Ce înseamnă metoda de foraj rotativ-hidraulică?
3) Care este denumirea coloanelor de burlane care intră în construcţia sondei
de foraj, în ordinea în care se tubează puţurile de foraj, considerând că există
patru coloane şi terenul de la suprafaţă este consolidat?
a) coloană de ghidare (CG), coloană de exploatare (CE), coloană intermediară
(CI), coloană de suprafaţă (CS); b) CG, CS, CI, CE; c) CS, CI(I), CI(II), CE.
4) Care sunt condiţiile care trebuie să se asigure la alegerea unei sape?
5) Ce înseamnă P 110 dacă se referă la un burlan de tubare?
6) Care este solicitarea principală la care trebuie să reziste tronsonul
superior al unei coloane de burlane?
a) întindere circumferenţială şi radială datorită presiunii exterioare; b)
tracţiune; c) încovoiere; d) torsiune.
7) Cum poate avea loc avarierea coloanei la partea ei inferioară, considerând
cele două acţiuni principale (greutatea proprie aparentă şi presiunea
exterioară a fluidului de foraj)?
a) smulgere din filet; b) turtire; c) rupere de oboseală.
8) Să se precizeze numărul de CB pentru care este realizat capul de sondă
din fig. 1.17!
9) a) Care sunt cele trei părți componente mari, indicate în ordinea
montajului, ale capului de coloană reprezentat în fig. 1.17? b) Care este
numele generic dat pentru aceste părți componente? c) Care sunt elementele
componente ale fiecărei părți?
10) Cum se previne curgerea fluidelor din formațiunile străbătute prin foraj?
11) Cum poate fi reglată presiunea hidrostatică a coloanei de lichid din
sondă pentru a anumită adâncime?
12) În ce etapă a construcției sondei se montează ansamblul de prevenitoare
de erupție?
13) a) Să se aleagă presiunea de lucru nominală a An.Prev.E în situația în
care adâncimea este de 4 000 m și gradientul de presiune este de
0,158 bar/m! B) Care este clasa de presiune nominală din care fac parte
elementele componente ale acestui An.Prev.E?
14) Care este varianta de execuție a unui prevenitor orizontal dublu în cazul
în care mediul de lucru este fluid de foraj pe bază de apă, cu conținut de
hidrogen sulfurat și temperatura de 55 °C?
1.10. Lucrare de verificare

1) A. Să se aleagă sapa de foraj cu trei role, cu lagăre etanşe, necesară
pentru forajul într-o structură cu nisipuri presate şi gresii de tărie medie,
abrazive, a unui puţ intermediar care se tubează cu o CB de 8⅝"! Puţul
anterior a fost tubat cu o CB de 13⅜", cu burlane cu filet B, care are în
componenţa sa un tronson de burlane cu grosimea maximă de perete de
54
13,06 mm. B. Să se calculeze spaţiul inelar, raţia şi coeficientul de spaţiu
inelar, precizând condiţiile de foraj ce corespund măsurilor lor! C. Să se
calculeze jocul interior minim!
2) A. Să se completeze tabelul 1, folosind diagrama de tubare!
Tabelul 1. Caracteristicile CI(I), de 9⅝ in, cu filet L, din componenţa Sondei 1
CB.2 ≡ CI(I); D CI(I) = ......in; tip ÎF: ..... ; H T.2 ≡ L T.2 =1900 m; ρ f = ..... t/m3; n t.2 = ...
i .......... ........... ........... ......... ..........
L i-1 , m
Li, m
l B.i , m
C B.i
s B.i , m
m 1.B.i , kg/m
q B.i , N/m
G B..i , kN
G CB.2 , kN
B. Să se justifice şi să se precizeze semnificaţia tuturor notaţiilor! C. Să se
reprezinte profilul acestei coloane!
3) Se introduce într-un puţ forat, în care se află fluid de foraj cu densitatea
de 1,5 t/m3, primul tronson de burlane, cu grosimea de perete de 11,99 mm,
dintr-o CB de 9⅝", cu filet L, cu HT.2 ≡ L T.2 = 1 900 m, pe lungimea de 100 m.
A. Să se demonstreze care este categoria de tuburi în care se încadrează
burlanele din acest tronson! B. Poate fi introdus acest tronson fără umplerea
lui cu fluid de foraj? C. Să se calculeze tensiunea de tracţiune care ia naştere
în secţiunea cea mai solicitată a corpul burlanului superior din acest tronson!
4) Să se calculeze presiunea hidrostatică exterioară, exprimată în MPa şi,
apoi, în bar, exercitată la adâncimea de 2 500 m de către fluidul de foraj cu
densitatea de 1,25 t/m3 asupra unei coloane de burlane, în timpul tubării
unui puţ!
5) Să se indice pe fig. 1.18 elementele componente ale capului de coloană în
ordinea montajului lor la sondă!
6) Ce înseamnă cap de coloană de 11×9⅝×6⅝–350 pe care se montează un
cap de tubing de 11×71/ 16 ×29/ 16 –350?
7) Ce înseamnă 3K–9–SR d A?
1.11. Răspunsuri la testul de autoevaluare

1) a; 2) antrenarea sapei în mişcare de rotaţie şi evacuarea detritusului
de la talpa puţului prin circulaţia fluidului de foraj; 3) c; 4) să se asigure: un
spaţiu inelar corespunzător realizării unei tubări şi cimentări reuşite şi un joc
interior minim între sapă şi interiorul coloanei, pentru continuarea forajului
puţului următor; 5) clasa de rezistenţă a oţelului din care confecţionează burlanul,
cu limita minimă de curgere (R t.0,6 ) de 758,5 MPa; 6) b; 7) b; 8) 3; 9.a) cap
de coloană/ flanşă cu mufă (2); flanşă dublă/ mosor de coloană (7); cap/
mosor de tubing (12); 9.b) fitinguri; 9.c) flanşă cu mufă de coloană: corpul
flanşei cu mufă (corpul capului de coloană – CS/A), agăţător de coloană
(CI), ansamblu de etanşare primară (pentru CI), robinet de închidere, manometru
de măsurare a presiunii în spaţiul inelar dintre CI și CA, 2 robinete de
manometru, garnitură inelară; flanşă dublă/ mosor de coloană: corpul flanşei
55
duble/ mosorului, ansamblu de etanşare secundară (pentru CI), agăţător de
coloană (CE), ansamblu de etanşare primară (pentru CE), 2 ștuțuri cu flanșă,
2 robinete de închidere paralele, manometru de măsurare a presiunii în
spaţiul inelar dintre CE și CI, robinete de manometru, garnitură inelară; capul
de tubing: corpul capului de tubing, ansamblu de etanşare secundară (pentru
CE), ghidaj de sapă, agăţător de tubing, 2 robinete de închidere paralele,
manometru de măsurare a presiunii în spaţiul inelar dintre tubing/ CTE și
CE, robinete de manometru, garnitură inelară; 10) prin presiunea hidrostatică
a fluidului de foraj din sondă; 11) prin modificarea densității fluidului de
foraj; 12) după cimentarea CS/A; 13.a) 700 bar; 13.b) 10K; 14) TRIM NACE.
Bibliografie
1.1. Pantazi, D., Construcţia şi tubarea sondelor. Ediţia a II-a. Editura tehnică,
Bucureşti.
1.2. Pârvulescu, N. S, Mecanica tubului pentru foraj şi extracţie. Editura
Academiei R.S.R, Bucureşti.
1.3. Iordache, G., Macovei, N., Forarea sondelor. Probleme. Editura tehnică,
Bucureşti.
1.4. Macovei, N., Hidraulica forajului. Editura tehnică. Bucureşti.
1.5. Ulmanu, V., Material tubular petrolier. Editura Tehnică, Bucureşti, 1992.
1.6. Posea, N., Rezistenţa materialelor. Editura didactică şi pedagogică,
Bucureşti.
1.7. * API Bul 5C3, Bulletin on formulas and calculations for casing, tubing,
drill pipe and line pipe properties.
1.8. * Normativ pentru calculul burlanelor şi întocmirea diagramelor de tubaj.
I.C.P.P.G. Câmpina.
1.9. Teel, Mark E., Slimhole: A „new” idea – again. World Oil, October 1993.
1.10. * Slimhole drilling potentials realized with new system. World Oil, March
1994.
1.11. Murray, P., Barriers to slimhole drilling. World Oil, March 1994.
1.12. Ioniţă, M., Dinu, M., Negulescu, V., Consideraţii privind tehnologia de foraj
slim hole. Revista Română de Petrol, decembrie 2004.
1.13. * API Specification 5CT, Specification for Casing and Tubing. American
Petroleum Institute (API).
1.14. * Hole Geometry. PetroWiki. 12.09.2013.
http://petrowiki.spe.org/index.php?title=Hole_geometry&printable=yes.
1.15. * API Spec.16A, Specification for Drill through Equipment. American
Petroleum Institute (API).
1.16. * API RP 53, Recommended Practices for Blowout Prevention Equipment
Systems for Drilling Wells. American Petroleum Institute (API).
1.17. * Stripping. Schlumberger Oilfield Glossary.
http://www.glossary.oilfield.slb.com/en/Terms.aspx?LookIn=term%20name&filter
=stripping
56
CAPITOLUL 2
UTILAJELE DE ADÂNCIME PENTRU FORAJ ŞI

PROCESUL DE FORAJ
2.1. Sapa de foraj

Sapa de foraj („Drill Bit”, în lb. en.) este scula cu ajutorul căreia se
realizează fisurarea şi dislocarea rocii de la talpa puţului şi fărâmiţarea/
sfărâmarea şi aşchierea acesteia, prin contactul dintre elementele sale
tăietoare cu roca, în timpul antrenării ei în mişcare de rotaţie şi exercitării pe
ea a unei forţe de apăsare.
Sapa poate fi antrenată direct, de un motor de adâncime, sau indirect,
de la suprafaţă, prin intermediul garniturii de foraj, folosind masa rotativă
sau capul hidraulic-motor/ top-drive-ul.
Există diferite tipuri de sape, diferenţiate după mai multe criterii. În
continuare se prezintă câteva tipuri de sape (vezi fig. 2.1):
 sape de carotaj sau capete de carotieră;
 sape cu role-con;
 sape cu cuţite fixe;
 sape lărgitoare.
Fig. 2.1. Diferite tipuri de sape: sapă de carotaj (în primul plan, în centru), sape cu role-con
(în dreapta), sape de tipul PDC cu corp-matrice (în stânga) şi sape de tipul PDC cu corp din
oţel (în mijloc, în planul al doilea şi al treilea)
Cu sapele de carotaj („coring bits”, în lb. en.) se realizează carotajul
mecanic, prin care se preiau carote de roci din formaţiunile geologice
străbătute prin foraj. Sapa de carotaj are o coroană pe care este dispusă
dantura formată din ştifturi din carburi metalice sau diamante. Diamantele
utilizate pot fi: naturale, artificiale sau policristaline. Ştifturile cu diamante
sintetice policristaline sunt cunoscute cu numele de compacte din diamante
policristaline 12 [„polycrystalline diamond compact (PDC) bits”, în lb. en.].
12
Compactele din diamante policristaline sunt nişte pastile fabricate prin sinterizarea unui
strat (de cca. 0,5 ÷ 0,7 mm) de diamante sintetice microscopice (care constituie un diamant
57
De aceea, sapele de carotaj cu ştifturi cu diamante sintetice policristaline
sunt denumite capete de carotieră (cu) PDC. Sapele de carotaj/ Capetele de
carotieră forează găuri inelare, rămânând în interior un miez de rocă. Acesta
este recuperat cu carotiera şi adus la suprafaţă pentru a fi studiat, reprezentând
carota de rocă.
Pentru forajul rotativ de explorare şi exploatare se utilizează, de
obicei, două tipuri de sape: sapele cu role-con şi sapele cu cuţite fixe.
Fig. 2.2. Sapă cu role-con, cu dantură cu dinţi frezaţi,

executaţi din corpul rolei: 1– falcă; 2 – con cu
dantură cu dinţi din oţel; 3 – contracon; 4 –
dispozitiv de spălare exterioară cu jet (cu duză);
5 – cep cu filet conic; 6 – umărul cepului
(îmbinării filetate)
Sapele cu role-con („Roller-Cone Bits”, în lb. en.) (fig. 2.2) se utilizează,
în general, pentru forajul în formaţiuni foarte variate d.p.d.v. al tăriei: de la
cele foarte moi la cele foarte tari. Din acest punct de vedere, există două
tipuri de sape cu role [2.1]: sape cu dinţi frezaţi („milled tooth bits”, în lb.
en.) sau sape cu dinţi din oţel („steel-tooth bits”, în lb. en.) (fig. 2.2) şi sape
cu inserţii din carburi de tungsten („tungsten carbide insert bits” = „TCI
bits”, în lb. en.) sau sape cu butoni („buton bits”, în lb. en.) (fig. 2.1,
dreapta). Primele se folosesc pentru forajul în formaţiuni relativ moi iar
celelalte pentru formaţiuni dintr-un domeniu mai larg, incluzând şi pe cele
mai tari şi mai abrazive.
Aceste sape au nişte elemente rotitoare din oţel, de formă conică,
numite, de aceea, role-con (fig. 2.3). Rolele-con sunt montate pe lagăre şi se
rotesc liber faţă de corpul sapei, atunci când sapa este antrenată în mişcare
de rotaţie. Majoritatea sapelor cu role au trei role şi se denumesc sape cu
trei role. Există şi sape cu două sau chiar o singură rolă. Pe suprafaţa rolelor
se află dantura, care poate fi cu dinţi de tăiere („cut teeth”, în lb. en.),
executaţi prin frezare din corpul rolei, sau cu butoni („buttons”, în lb. en.)/
policristalin), fixat, la temperatură şi presiune ridicată, pe un suport din carburi de wolfram,

în prezenţa unui liant catalizator. Compactele au, în general, forma unor discuri, cu diametrul
de cca. 10 ÷ 20 mm şi grosimea de cca. 3 ÷ 4 mm.
58
ştifturi din carburi metalice sinterizate (de exemplu, carburi din tungsten),
foarte tari, inseraţi în rolele-con.
Suprafaţa exterioară a rolelor, care vine în contact cu roca, se
numeşte contracon şi poate fi întărită cu ştifturi din carburi metalice (vezi
fig. 2.2 şi 2.4), pentru a-i conferi rezistenţă la uzare abrazivă.
Fig. 2.3. Aprecierea uzurii sapei, prin reducerea diametrului

său nominal, cu un şablon: 1, 2, 3 – role-con; 4 – duze;
5 – şablon de diametru nominal
Fig. 2.4. Dispozitivul de spălare exterioară în
care este montată duza de la o sapă cu role-con
cu butoni
Diametrul cercului circumscris
contraconurilor este diametrul maxim al
sapei şi reprezintă diametrul său nominal.
Prin uzarea contraconurilor în timpul
forajului (vezi fig. 2.3), se decalibrează
gaura forată, ceea ce duce la micşorarea
spaţiului inelar şi, ca urmare, la probleme
de tubare a puţului forat şi de cimentare a coloanei de burlane.
La sapele cu spălare exterioară (cu jet), există trei duze (fig. 2.3 şi
2.4) pe unde iese fluidul de foraj cu viteză mare, pentru spălarea rolelor şi a
tălpii puţului de detritusul rezultat din acţiunea de tăiere şi fărâmiţare a rocii.
Jeturile de fluid de foraj au şi o acţiune de dislocare a rocii de pe talpă, prin
impactul hidrodinamic cu roca.
Sapele cu cuţite fixe („fixed cutter bits”, în lb. en.) sau sapele cu diamante
(„diamond bits”, în lb. en.) includ [2.1]: sapele cu diamante naturale („natural
diamond bits”, în lb. en.), sapele cu compacte de diamante policristaline
(„polycrystalline diamond compact bits” = „PDC bits”, în lb. en.) şi sapele
cu diamante policristaline termostabile [„thermaly stable product bits” =
„TSP bits”, în lb. en.]/ [„thermaly stable diamond bits” = „TSD bits”, în lb.
en.]. Aceste tipuri de sape pot fora într-un domeniu larg de formaţiuni aflate
la adâncime variată.
Sapele (cu) PDC pot fi cu:
compacte în corp-matrice („matrix-body PDC bits”, în lb. en.);
compacte în corp de oţel („steel body PDC bits”, în lb. en.).
Sapele cu PDC s-au impus în ultima vreme odată cu extinderea forajului
direcţional şi orizontal. Combinaţiile de cuţite şi jeturi de fluid de foraj joacă
59
un rol important în procesul de foraj (Pro.F) realizat de aceste sape. Sapele
PDC sunt recomandate pentru formaţiuni slabe până la medii-tari, neabrazive
şi omogene. Pentru rocile tari şi abrazive se utilizează sape TSP sau TSD, cu
diamante policristaline termostabile, la care se foloseşte silicon, în locul liantului
catalizator metalic, pentru a îmbunătăţi stabilitatea termică a diamantelor
policristaline.
Fig. 2.5. Faţa frontală a sapei PDC cu compacte din diamante

policristaline în corp matrice şi duze
Sapele cu role-con şi sapele PDC sunt selectate şi utilizate în conformitate
cu sistemele de clasificare curente elaborate de International Association of
Drilling Contractors (IADC): IADC Classification System for Roller-Cone
Bits [2.2] şi, respectiv, IADC Classification System for Fixed Cutter Bits
[2.3]. Evaluarea uzurii acestor sape se face conform cu Protocolul IADC de
clasare a uzurii (IADC Dull Grading Protocol) [2.3].
2.2. Garnitura de foraj

Garnitura de foraj (Gar.F) clasică reprezintă un ansamblu de elemente
tubulare, îmbinate prin filete, care permite transmiterea de la suprafaţă la
sapă a energiei mecanice de rotaţie şi circulaţia fluidului de foraj – în cazul
forajului rotativ-hidraulic, cu masă rotativă (MR) sau cap hidraulic-motor
(CH-M) („top drive”, în lb. en. = acţionare la partea superioară) – sau numai
transmiterea energiei hidraulice la motorul hidraulic de adâncime (MH.Ad)
(care antrenează sapa, în cazul forajului fără MR sau CH-H) sau direct la
sapă, pentru spălarea tălpii puţului, în cazul forajului cu motor electric de
adâncime (M.E.Ad).
Funcţiunile Gar.F clasice sunt următoarele:
1) exercitarea pe sapă (S) a unei forţe de apăsare F S , prin intermediul
ansamblului de adâncime (An.Ad);
2) transmiterea la sapă a puterii mecanice de rotaţie:
PS  M S  ω S , (2.1)
unde M S este momentul de rotaţie dezvoltat la sapă, iar ω S –
viteza
unghiulară a sapei;
60
3) permiterea circulaţiei directe sau inverse a fluidului de foraj, în
vederea evacuării detritusului de la talpa puţului.
Motoarele de adâncime (M.Ad) care acţionează în mod direct sapa
pot fi (d.p.d.v. al tipului de energie pe care o utilizează):
1) motoare electrice (M.E.Ad) (care transformă energia electrică,
transmisă printr-un cablu, în energie mecanică de rotaţie):
1a) motoare electrice asincrone cu rotorul în scurtcircuit
(M.E.As.Ad);
1b) motoare de curent continuu (M.E.C.C.Ad) – folosite mai rar;
2) motoare hidraulice (M.H.Ad) (care transformă energia hidraulică
a fluidului de foraj în energie mecanică de rotaţie):
2a) motoare hidrodinamice de adâncime (M.Hd.Ad), numite şi
turbine de foraj (Tb.F) (care folosesc, în special, componenta
cinetică a energiei hidraulice);
2b) motoare hidrostatice de adâncime (M.Hs.Ad), care sunt de
tipul motoarelor elicoidale (M.Elc.Ad) (care folosesc, în
special, componentele de presiune statică/ potenţială de
presiune, şi hidrostatică/ potenţială de poziţie).
Cu ajutorul Gar.F se realizează şi operaţii de instrumentaţie (O.Instr.)
pentru rezolvarea accidentelor tehnice de foraj.
Accidentul tehnic de foraj este un eveniment nedorit, care survine în
timpul forajului şi care împiedică continuarea lui, constând în:
– prinderea la puţ a Gar.F, prin surparea peretelui;
– ruperea într-o anumită secţiune a Gar.F (a prăjinilor de foraj sau a
prăjinilor grele);
– desprinderea din sapă a unor părţi componente: elemente tăietoare/
de dislocare (dinţi, butoni, ştifturi etc.), conuri/ role ale sapelor cu
role, bile sau role ale lagărelor uzate etc.
Pentru efectuarea O.Instr., Gar.F este echipată, în mod corespunzător,
cu scule de instrumentaţie (Sc.Instr.).
În timpul O.Instr., Gar. F îndeplineşte funcţiunile:
1) transmiterea la Sc. Instr. a momentului de torsiune necesar şi a
mişcării de rotaţie;
2) exercitarea unei forţe de apăsare pe Sc.Instr.;
3) permiterea circulaţiei directe sau inverse a fluidului de foraj,
pentru degajarea porţiunii de Gar.F. aflate în puţ, respectiv
pentru recuperarea obiectelor metalice rămase pe talpa puţului;
4) transmiterea de şocuri mecanice, prin geale de bătaie, pentru
degajarea Gar.F prinse la puţ;
5) exercitarea unei forţe de tracţiune necesare degajării Gar.F sau
declanşării loviturilor(„bătăilor”) cu geala;
6) aducerea la suprafaţă a obiectelor recuperate din puţ.
Gar.F neclasice/„neconvenţionale” pot fi de tipurile:
– flexibilă (continuă) („coiled tubing”, în lb. en. = tubing înfăşurat);
– hidraulică, reprezentată de un furtun, care are numai rolul de a
transmite energia hidraulică la un M.H.Ad autonom şi a permite
circulaţia fluidului de foraj, pentru evacuarea detritusului;
61
– electrică, sub forma unui cablu electric, care are rolul de alimentare
cu energie electrică a unui M.E.Ad autonom.
În fig. 2.6 se prezintă schema Gar.F clasice, în timpul forajului, din
care reiese şi componenţa ei. Astfel, se constată că există două componente
mari ale Gar.F: ansamblul de adâncime (An.Ad) şi ansamblul superior (An.S).
Rolul principal al An.Ad este de a realiza forţa de apăsare pe sapă.
De aceea, el este format, în special, din prăjini grele (PG) (vezi fig. 2.7).
Deasupra sapei (S) se montează, de obicei, un corector-stabilizator cu role
(Cor.-St.Ro), apoi un amortizor de şocuri şi vibraţii (ASV) şi, la diferite
distanţe de sapă, între PG, se plasează
stabilizatori (St). De asemenea, în cadrul
An.Ad se poate monta şi o geală (G),
spre partea superioară a An.Ad.
Corectorul-stabilizator cu role (Cor.-
St.Ro) îndeplineşte cele două funcţiuni
precizate de denumirea sa: de corectare
a găurii de foraj – în situaţia în care
sapa s-a uzat (de exemplu, contraconul,
de la sapa cu trei role) şi, astfel, gaura
forată este decalibrată şi nu se mai
poate asigura spaţiul inelar necesar
pentru realizarea unei tubări şi cimentări
reuşite – şi de stabilizare a ansamblului
de PG. Amortizorul de şocuri şi vibraţii
(ASV) amortizează atât şocurile, cât şi
vibraţiile provenite din interacţiunea
elementelor de dislocare ale sapei cu
roca de pe talpa puţului, protejând,
astfel, mai ales sapa şi îmbinările filetate
ale PG, PF şi ale celorlalte elemente
tubulare din componenţa Gar.F de
manifestarea timpurie a fenomenului
de oboseală şi a ruperilor bruşte.
Fig. 2.6. Garnitura de foraj (Gar.F) clasică, în
cazul forajului cu masă rotativă: S – sapă;
An.Ad – ansamblu de adâncime; L An.Ad – lungimea
An.Ad; RL – reducţie de legătură; Cor.-St.Ro –
corector-stabilizator cu role; ASV – amortizor de
şocuri şi vibraţii; PG – prăjină grea; D PG –
diametrul nominal al PG; St – stabilizator; G –
geală; An.S – ansamblu superior; L An.S – lungimea
An.S; PFI – prăjină de foraj intermediară; PF –
prăjină de foraj; L Gar.F – lungimea Gar.F; PA –
prăjină de antrenare; Pm – pătraţi mici; An.Ro –
antrenor cu role; PM – pătraţi mari; MR – masă
rotativă; CH – cap hidraulic; RL.CH – reducţia de
legătură a CH (dintre CH şi PA); VS/ CS – ventil/
cana de siguranţă; MC – ansamblul macara-cârlig;
c – cârlig
Folosirea stabilizatorilor (ST)

este impusă de evitarea fenomenului de
62
flambaj a ansamblului de prăjini grele (An.PG).
Rolul An.S este de a face legătura între prăjina de antrenare (PA) şi
An.Ad. El este alcătuit din păjini de foraj (PF) (vezi fig. 2.7 şi 2.8).
Deasupra An.Ad se poate monta o prăjină de foraj intermediară (PFI)
pentru a face trecerea de la rigiditatea mai mare a PG la rigiditatea mult mai
mică a PF. Lungimea An.S (L An.S ) este mult mai mare decât lungimea
An.Ad (L An.Ad ), în funcţie de adâncimea de foraj. De aceea, pentru a rezista
la solicitările la care sunt supuse PF, în timpul forajului de mare şi foarte
mare adâncime, An.S se poate tronsona, cu unul, două sau, chiar, trei
tronsoane de PF, tronsoanele superioare având rezistenţe mai mari decât cele
inferioare. Ca urmare, tronsoanele de PF diferă fie prin diametrul nominal
(exterior) al PF (D PF ), fie prin grosimea de perete a PF (s PF ), fie prin clasa
de rezistenţă a oţelului din care se confecţionează PF (C PF ), fie prin două
dintre aceste caracteristici.
Fig. 2.7. Prăjină de foraj, cu racordul special-cep (în stânga) şi prăjini grele
(în dreapta), aşezate cu cepul pe „scaunul” stivei de paşi de prăjini de pe
platforma de lucru a instalaţiei de foraj
Fig. 2.8. Prăjini de foraj, văzute dinspre capătul cu racordul special-mufă,

aşezate pe rampa de material tubular a instalaţiei de foraj
În timpul forajului, se montează un ventil sau cana de siguranţă (VS/
CS) între PA şi fusul capului hidraulic pentru a permite închiderea spaţiului
din interiorul Gar.F, în situaţia în care ar exista, la un moment-dat, tendinţa
de manifestare/ erupţie a „sondei” (de fapt, a zăcământului/ stratului productiv).
63
2.3. Tipurile de îmbinări filetate ale elementelor garniturii de
foraj
Pentru asamblarea elementelor tubulare ale Gar.F se folosesc îmbinări
filetate cu umăr, cu filete conice.
Îmbinarea filetată cu umăr (ÎFU) este formată din două elemente filetate:
cepul (C) şi mufa (M).
Există mai multe tipuri de ÎFU. Construcţia lor este reglementată în
API Spec. 7 [2.4].
Tipodimensiunile de ÎFU se diferenţiază prin construcţia filetului şi
secţiunea de trecere a fluidului de foraj şi există:
1) ÎFU de tipul NC (Numbered Connection), cu conicităţile 1:8, 1:6
şi 1:4;
2) ÎFU de tipul REG (Regular), cu conicităţile 1:6 şi 1:4;
3) ÎFU de tipul FH (Full-Holle), cu conicităţile 1:6 şi 1:4;
4) ÎFU de tipul IF (Internal-Flush), cu conicitatea 1:6.
ÎFU de tipul NC s-au construit cu scopurile:
 restrângerii gamei îmbinărilor filetate folosite în practica forajului;
 îmbunătăţirii caracteristicilor de rezistenţă ale îmbinării, realizate
prin: adoptarea pentru raza de fund a filetului a măsurii r f =
0,965 mm, mărită faţă de celelalte îmbinări, şi pentru pas a măsurii
p = 6,35 mm.
Seria îmbinărilor de tipul NC cuprinde 13 tipodimensiuni, dintre care
şase sunt interschimbabile cu alte tipuri uzuale de îmbinări.
Semnul grafic de nominalizare a îmbinării de tipul NC este:
NC [10ꞏw(D)],
unde D este diametrul nominal, care este diametrul mediu al filetului cepului
în planul de măsurare, aflat la distanţa de 15,875 mm faţă de umăr, D  DF15 ,875  ,
exprimat în inch, [D] = in, iar [10ꞏw(D)] este partea întreagă a numărului
10ꞏw(D), w(D) fiind valoarea numerică a măsurii lui D.
Exemplu: NC 50 are D  DF15 ,875   128,059 mm  5,042 in; deci w(D)
= 5,042; 10ꞏ w(D) = 50,42 şi [10ꞏw(D)] = 50.
Observaţii: 1) Prin adoptarea seriei de ÎFU de tipul NC, îmbinările
de tipurile FH şi IF devin perimate, urmând ca, în decursul timpului, să se
renunţe la ele. 2) ÎFU de tipul REG se folosesc la sapele de foraj cu trei conuri.
3) Tipodimensiunile de ÎFU, împreună cu caracteristicile lor, se găsesc şi în [2.5].
ÎFU reprezintă veriga slabă a Gar.F, adică zona unde se produce
majoritatea ruperilor.
2.4. Secţiunile critice ale îmbinării filetate cu umăr a prăjinii

grele
Secţiunile critice ale îmbinării filetate cu umăr (ÎFU) a prăjinii grele
(PG) sunt acele secţiuni unde, de obicei, se produc ruperi.
Se consideră următoarele secţiuni critice ale ÎFU a PG (vezi fig. 2.9):
 secţiunea aflată la distanţa de 19,05 mm faţă de umăr, pentru cep (C);
64
 secţiunea situată la distanţa egală cu lungimea cepului (l C ) faţă
de umăr (adică la baza ultimei spire angajate a mufei), pentru mufă
(M).
a b c
Fig. 2.9. Secţiunile critice ale ÎFU a PG (b) şi diagramele tensiunilor de încovoiere din cep
(C) şi mufă (M), în secţiunea critică a cepului (a), şi din mufă, în secţiunea critică a mufei
(c): D PG – diametrul nominal (exterior) al PG; D PG.i – diametrul interior al PG; D F19 ,05  –
diametrul flancurilor filetului, în planul de măsurare, situat la distanţa de 19,05 mm faţă de
l 
umăr; D MC.i – diametrul interior al mufei corespunzător secţiunii critice a mufei; σ i19
.M
,05 
–
tensiunea maximă de încovoiere din mufă, în secţiunea critică a cepului; σ i19
.C
,05 
–
tensiunea maximă de încovoiere din cep, în secţiunea critică a cepului, conform legii lui
Navier; σ i19 ,05 
.C .k – tensiunea maximă de încovoiere din cep, în secţiunea critică a cepului,
datorată efectului de concentrare a tensiunii (determinat de existenţa filetului); σ i19 ,05 
.C .i –
l 
tensiunea de încovoiere din fibra interioară a cepului, în secţiunea critică a lui; σ i .M
C
–
l  l 
tensiunea maximă de încovoiere din secţiunea critică a mufei, σ i .M
C
> σ i19
.M
,05 
; σ i .M
C
.i –
tensiunea de încovoiere din fibra interioară a secţiunii critice a mufei, conform legii lui
l 
Navier; σ i .CM .i .k –– tensiunea de încovoiere din fibra interioară a secţiunii critice a mufei,
datorată efectului de concentrare a tensiunii (determinat de existenţa filetului)
Fig. 2.10. Fisuri de oboseală corozivă în secţiunile critice ale ÎFU a PG

În aceste secţiuni critice apar fisuri de oboseală, determinate atât de
solicitările la care este supusă ÎFU, cât şi de acţiunea mediului coroziv din
sondă (vezi fig. 2.10). În timpul funcţionării PG, fisurile evoluează până la
stadiul de rupere (vezi fig. 2.11 şi 2.12).
Fotografiile din fig. 2.12, care prezintă suprafaţe tipice de rupere la
oboseală, pun în evidenţă cele trei zone caracteristice: zona de iniţiere a
fisurilor de la baza spirei filetului, zona de propagare a fisurilor (cu aspect
neted) şi zona de rupere bruscă, cu aspect rugos, grăunţos.
ÎFU a PG se construieşte astfel încât să se asigure rezistenţe la
oboseală comparabile pentru cep şi mufă, deoarece fenomenul de oboseală a
65
ÎFU a PG reprezintă principala cauză de degradare şi, ca urmare, de ieşire
din uz a PG.
Fig. 2.11. Ruperea cepului (C) în secţiunea sa critică
a b
Fig. 2.12. Prăjini grele de 8", rupte în secţiunea critică a cepului, datorită fenomenului de
oboseală: a – în zona ultimelor două spire angajate; b – în zona ultimei spire angajate
În timpul forajului rotativ, îmbinările filetate ale PG sunt supuse la
următoarele solicitări:
– torsiune, datorită momentului de înşurubare (M t.î ) şi a
momentului de torsiune transmis de masa rotativă sau capul
hidraulic-motor (M t );
– întindere axială, determinată de forţa axială de prestrângere (Fa.pres );
– tracţiune axială, pentru PG aflate deasupra secţiunii neutre a
An.Ad (vezi subcap. 2.5);
– compresiune axială, pentru PG care se găsesc sub secţiunea
neutră a An.Ad;
– încovoiere, datorită momentului de încovoiere (M i ), care ia
naştere în zonele de deviere ale găurii de foraj (zonele cu
„îngenuncheri” ale PG) şi din cauza pierderii de stabilitate a
An.Ad.
66
Încovoierea este principala solicitare care determină apariţia fenomenului
de oboseală a ÎFU a PG. Acest fenomen este agravat şi de celelalte solicitări
(vezi [2.5]): tracţiune-compresiune şi torsiune, ca şi de alţi factori (uzura
mufei, mediul coroziv etc.).
Fenomenul de oboseală apare din cauza deformaţiilor de încovoiere
(alungire şi contracţie axială), tensiunile de încovoiere având o variaţie
alternant-simetrică într-o rotaţie completă a PG.
Tensiunea de încovoiere (σ i ), care se dezvoltă în fibra exterioară a
secţiunii transversale a îmbinării, se exprimă prin relaţia următoare:
Mi
σi  , (2.2)
WIFU
unde W ÎFU este modulul de rezistenţă la încovoiere al secţiunii transversale a
ÎFU.
Considerând rezistenţe la oboseală comparabile pentru cep şi mufă
în secţiunile critice ale acestora, adică (vezi fig. 2.9)
σ i19 ,05 
.C .k = σ il.CM.i .k , (2.3)
se obţine condiţia pe care trebuie s-o îndeplinească modulele de rezistenţă la
încovoiere ale acestor secţiuni (ale PG circulare standardizate în România):
WMlC 
i  1,76 , (2.4)
WC19 ,05 
unde
I MlC 
WMlC   , (2.5)
DPG
2
lC 
I M fiind momentul geometric axial al secţiunii critice a mufei, exprimat
sub forma

I MlC    DPG
64
4
  DMlC.i ,
4
  (2.6)
şi
I 19 ,05 
WC19 ,05   C19,05  , (2.7)
DF
2
19 ,05 
în care I C este momentul geometric axial al secţiunii critice a cepului,
π
I C19 ,05  
64

 DF19 ,05   DPG
4 4
.i ,  (2.8) 
Există anumite fenomene care duc la micşorarea lui WMlC  , şi anume:
– uzarea mufei, la exterior, în timpul exploatării, datorită frecării
cu peretele puţului;
– acţiunea corozivă şi erozivă a fluidului de foraj în zona spirelor
neangajate.
De aceea, se recomandă
ir  1,9; 3,2 (2.9)
67
S-a constatat că este posibil să apară în exploatare degradări ale
mufei, reprezentate prin fisuri de oboseală la ultima spiră angajată (vezi
fig. 2.10), deformare plastică şi ruperi, dacă
WMlC 
i  2. (2.10)
WC19 ,05 
De aceea, se consideră că valoarea optimă a lui i este
iopt  2,5 . (2.11)
În standardul de PG este precizată valoarea lui i. Astfel, pentru PG cu
D PG  [3⅛"; 11"] = [79,4; 279,4]ꞏmm, D PG.i [1¼"; 3"] = [31,8; 76,2]ꞏmm
şi ÎFU de tipul NC 23 ÷ NC 77, i are valori cuprinse în domeniul
i  [2,38; 3,18],
valoarea minimă corespunzând pentru PG de 5 in, cu D PG.i = 57,2 mm şi
ÎFU de tipul NC 38, iar valoarea maximă pentru PG de 6¾ in, cu D PG.i =
57,2 mm şi ÎFU de tipul NC 46.
2.5. Lungimea ansamblului de adâncime

Rolul ansamblului de adâncime (An.Ad) este de a realiza forţa de
apăsare pe sapă.
Ca urmare, lungimea ansamblului de adâncime (L An.Ad ) se determină
din condiţia asigurării forţei de apăsare pe sapă necesare în timpul forajului.
Forţa de apăsare pe sapă (F S ) se obţine prin lăsarea pe sapă a unei
părţi din greutatea ansamblului de adâncime, măsurată în fluid de foraj, deci
din greutatea aparentă a An.Ad (G a.An.Ad ). Ea este impusă de condiţiile de
foraj (structura geologică traversată, prin natura rocilor, tăria lor, înclinarea
straturilor etc.), de diametrul de săpare, tipul şi varianta constructivă a sapei
şi de celelalte mărimi ale regimului de foraj (turaţia sapei, debitul fluidului
de foraj, viteza jeturilor prin duzele sapei).
Se consideră forajul deviat (necontrolat sau controlat/ dirijat) cu
unghiul mediu de deviere faţă de verticală, notat cu θ (vezi fig. 1.13). Se
admite, de asemenea, că An.Ad este format numai din prăjini grele (PG),
adică este un ansamblu de PG (An.PG). Se notează cu c L ꞏL An.PG partea din
lungimea acestui An.PG care contribuie la realizarea lui F S , unde c L este un
coeficient subunitar (c L < 1),
c L  0 ,70; 0,85 , (2.12)
care arată cât din lungimea An.Ad contribuie la realizarea lui F S .
Se consideră un sistem birectangular de axe yOz, cu originea pe axa
ansamblului de PG, în secţiunea neutră a acestuia, şi cu axa Oz dispusă
după axa ansamblului (vezi fig. 2.13). Ca urmare, prin lăsarea pe sapă/ talpa
puţului a unei părţi din greutatea ansamblului de PG (realizând, astfel, F S ),
partea din An.PG situată sub secţiunea neutră, de lungime c L ꞏL An.PG , este
supusă la compresiune iar partea de deasupra acestei secţiuni la întindere
(vezi fig. 2.13).
Greutatea aparentă a părţii din An.PG care participă la realizarea
forţei FS se notează cu Gac. An
L  L An . PG 
.PG şi se determină în acelaşi mod ca şi greutatea
68
aparentă a coloanei de burlane (vezi subcap. 1.4), numai că An.PG este plin
cu fluid de foraj. Ca urmare, se obţine:
c L  L An .PG   ρf 
Gac. An
L  L An . PG 
.PG  G An .PG  1   , (2.13)
 ρo 
c L  L An . PG 
în care G An .PG este greutatea în aer a părţii din An.PG care participă la
realizarea forţei F S . Dacă q PG este greutatea unitară a PG, atunci greutatea
c L  L An . PG 
G An .PG se exprimă astfel:
cL  L An . PG 
G An .PG  q PG  c L  L An .PG . (2.14)
Fig. 2.13. Schema de calcul al forţei de
apăsare pe sapă (F S ) şi diagrama de variaţie
a tensiunii axiale (σ a ) (din secţiunea trans-
versală a prăjinilor grele) de-a lungul an-
samblului de prăjini grele (An.PG)
Conform fig. 2.13, numai
forţa axială (Fa) participă la realizarea
forţei de apăsare pe sapă. Datorită
existenţei forţei normale pe direcţia
găurii de foraj, la contactul An.PG
cu peretele puţului ia naştere o forţă
de frecare (Ff ), care se opune acţiunii
forţei Fa, astfel încât forţa de apăsare
pe sapă este determinată de relaţia:
FS  Fa  F f . (2.15)
Exprimând fiecare dintre
aceste forţe în corelaţie cu
Gac. An
L  L An . PG 
.PG şi ţinând cont de (2.14)
şi (2.15), se determină formula forţei de apăsare pe sapă în funcţie de
lungimea An.PG şi de unghiul mediu de deviere a sondei:
 f 
FS  q PG  c L  L An .PG  1    cos   a  sin . (2.16)
  o 
În acestă formulă, s-a admis că forţa de frecare este determinată de

legea lui Amonton-Coulomb (legea frecării uscate), şi anume:
F f  μ a  Fn , (2.17)
în care μ a este coeficientul de frecare de alunecare.
Din relaţia (2.16) se deduce expresia lungimii An.PG, sub forma:
FS
L An .PG  . (2.18)
 f 
c L  q PG  1    cos   a  sin
 o 
O relaţie asemănătoare se poate scrie şi pentru cazul general, al
ansamblului de adâncime (An.Ad), cu alcătuirea prezentată în subcapit. 1.6,
dacă se admite o greutate unitară a a acestui ansamblu, q An.Ad , calculată prin
raportarea greutăţii lui la lungime:
69
G An . Ad
q An . Ad  . (2.19)
L An . Ad
Astfel, se scrie:
FS
L An . Ad  , (2.20)
 f 
c  q An . Ad  1 
   cos   a  sin
 o 
unde coeficientul c se referă la greutatea An.Ad, nu numai la lungimea lui.

Dacă θ = 0°, atunci relaţia (2.20) devine
LAn
0  FS
. Ad  . (2.21)
 ρf 
c  q An . Ad  1  
 ρ o 
Împărţind relaţia (2.20) la relaţia (2.21), în situaţia în care nu se

modifică F S , c, q An.Ad şi ρ f , se obţine
L An . Ad 1
 . (2.22)
L0  cos   a  sin

An . Ad
Conform relaţiei (2.20), pentru forţa de apăsare pe sapă necesară în

timpul forajului (impusă de factorii precizaţi mai sus, de natură geologică,
tehnologică şi tehnică, ultimii referindu-se la tehnica forajului şi tipodimensiunea
sapei), lungimea An.Ad depinde invers proporţional de greutatea unitară a
elementelor acestui ansamblu, respectiv de cea a prăjinilor grele. Astfel,
alegerea unor PG cu greutatea unitară mai mare, deci, pentru acelaşi diametru
nominal, impus de condiţiile de foraj, cu grosimea de perete mai mare, are
ca efect utilizarea unui An.Ad cu o lungime mai mică. Însă, forajul deviat,
cu unghiul mediu de deviere mai mare, în condiţiile în care se foloseşte aceeaşi
tipodimensiune de PG, necesită utilizarea unui An.Ad cu lungimea mai mare,
şi anume de 1 / cos   a  sin ori mai mare decât pentru forajul vertical,
conform relaţiei (2.22). De exemplu, pentru θ = 16° şi μ a = 0,3, se obţine:
 0 
L An . Ad  1,138  LAn . Ad

,
adică lungimea An.Ad este cu 13,8 % mai mare decât în cazul forajului vertical.
Relaţia (2.16) arată că există un unghi mediu de deviere, notat cu θ 0 ,
pentru care nu se mai poate realiza forţa de apăsare pe sapă în modul clasic,
precizat mai sus. Deci:
FS θ 0   0 . (2.23)
Din această condiţie rezultă imediat:
 0  arctg1/ a  , (2.24)
ceea ce demonstrează că unghiul mediu de deviere θ 0 pentru care forţa de
apăsare pe sapă este nulă depinde, din punct de vedere teoretic, de natura
rocilor străbătute, considerată prin coeficientul de frecare de alunecare μ a .
Astfel, pentru μ a = 0,3, se obţine θ 0 = 73,3° = 1,279 rad. Din punct
de vedere teoretic, condiţia F S > 0 este reprezentată de inegalitatea următoare:
70
  arctg1/ a  .
(2.25)
a b
Fig. 2.14. Componenţa Gar.F în cazul sondei verticale (a ) şi al sondei direcţionale (b), cu
rază medie de curbură (R c = 86,7 m ÷ 217 m) (conform [2.6]): 1– coloană de burlane; 2 –
sapă cu role sau de tipul PDC („polycrystalline diamond compact”); 3 – prăjini grele (PG);
4 – geală de foraj (G); 5 – prăjini de foraj (PF) cu diametru redus; 6 – PF cu diametru mai
mare; 7 – motor de adâncime/ submersibil cu turaţie redusă; 8 – prăjini amagnetice (din oţel
inoxidabil austenitic); 9 – aparatură de tipul MWD şi instrument de direcţie; 10 – PF cu
perete gros
Fig. 2.15. Componenţa Gar.F în cazul sondelor direcţionale şi orizontale, cu rază mică de
curbură (R c = 5,8 m ÷ 12,7 m), în sistemul „re-entry” („reintrare”, în lb. ro.) (conform
[2.6]): 1– coloană de burlane; 2 – pacher de coloană, cu sistem de orientare; 3 – pană de
deviere, cu sistem de orientare; 4 – sapă cu diamante naturale sau policristaline; 5 – motor
de adâncime/ submersibil cu turaţie mare şi patină; 6 – PF amagnetică; 7 – aparatură de
tipul MWD şi instrument de direcţie; 8 – geală (G) hidraulică; 9 – prăjini de foraj (PF); 10 –
prăjini de foraj (PF) cu diametru redus; 11 – PF cu diametru mai mare; 12 – reducţie cu
fereastră laterală; 13 – cablu pentru aparatura MWD şi instrumentul de direcţie
71
De obicei, în cazul forajului înclinat (direcţional) sau orizontal, se
forează prima porţiune vertical sau înclinat, cu un unghi mediu de deviere
mic, iar următoarea porţiune, din zona stratului productiv (eventual, depletat),
se forează cu o înclinare mai mare sau, chiar, orizontal (vezi fig. 2.14 şi 2.15).
Deoarece stratul productiv este format din roci cu rezistenţă slabă şi
duritate mică, sunt necesare măsuri mici ale forţei de apăsare pe sapă, care
se pot obţine cu ajutorul unui An.PG situat în zona verticală, de dinaintea
zonei orizontale, sau cu ajutorul unor prăjini de foraj cu rezistenţă mare la
compresiune, amplasate în aceeaşi zonă verticală. De asemenea, dislocarea
rocii este realizată prin acţiunea hidrodinamică a jeturilor de fluid de foraj,
utilizând forajul cu jet, cu viteză mare, v j  [180, 200]ꞏm/s. Prăjinile de foraj
cu rezistenţă mare la compresiune pot fi de tipul:
– cu perete gros („Heavy Wate” sau „Thick Wall”, în lb. en.),
executate din ţeavă de oţel cu perete gros, având la capete
racorduri speciale uzuale sudate, dar cu lungimea mai mare, şi
zona centrală îngroşată şi cu rezistenţă mai mare la uzare;
– cu perete gros şi canale elicoidale pe suprafaţa exterioară.
Pentru forajul direcţional sau orizontal se utilizează motoare de
adâncime. Pentru a realiza direcţia de foraj şi pentru a o păstra este nevoie
de aparatură MWD („Measurements While Drilling”, în lb. en.) şi instrument
de direcţie („steering tool”, în lb. en.), care pot forma, împreună, un sistem
automat Rotary (de foraj rotativ), dirijabil („automated Rotary steerable system”,
în lb. en.). Prăjinile grele sau de foraj montate în apropierea aparaturii MWD
sunt amagnetice (realizate dintr-un oţel austenitic), pentru a nu influenţa
câmpul magnetic din zona respectivă.
Carcasă nerotativă, conţinând Arbore de Dispozitiv Dispozitiv Etanşare

senzori, partea electronică şi transmisie de acţionare antirotativ dinamică
hidraulică
Fig. 2.16. Sistem de foraj rotativ automat, cu pilotare „point-the-bit” (= „îndreaptă/
orientează sapa”)
În fig. 2.16 se prezintă un sistem de foraj rotativ, dirijabil, automat,
cu buclă închisă, cu pilotare „point-the-bit” (= „îndreaptă/ orientează sapa”),
numit „Well-Guide Rotary Steerable System” (= „sistem Rotary, dirijabil,
cu ghidare pe peretele puţului”), folosit pentru a realiza foraje cu înclinare
mică, prin orientarea sapei, datorită încovoierii arborelui de transmisie, cu
ajutorul unui dispozitiv de acţionare hidraulic.
2.6. Verificarea la flambaj a ansamblului de adâncime

Se consideră un An.Ad uniform, adică format numai din prăjini grele (PG).
Aşa cum s-a văzut în subcapitolul anterior, porţiunea din An.PG de
lungime c L ꞏL An.PG este solicitată la compresiune. Deoarece c L ꞏL An.PG este
foarte mare în comparaţie cu diametrul nominal al PG (D PG ), An.PG se
comportă ca o bară lungă şi subţire, deci, elastică. Ca urmare, sub acţiunea
greutăţii proprii aparente (adică a greutăţii în fluid de foraj) – prin sprijinirea
72
sapei pe talpa puţului, realizându-se forţa de apăsare pe sapă, F S – An.PG îşi
poate modifica forma rectilinie iniţială, căpătând o formă deformată, de
echilibru instabil, deci îşi pierde stabilitatea (flambează).
Forţa F S la care se produce pierderea de stabilitate a An.PG se
numeşte forţă de apăsare pe sapă critică (F S.cr ) sau sarcină de flambaj, iar
lungimea corespunzătoare a An.PG poartă numele de lungime critică (L An.PG.cr ).
În timpul forajului, flambajul An.PG are loc nu numai datorită lui
F S , dar şi din cauza momentului de torsiune (M t ), a forţei centrifuge (care ia
naştere prin mişcarea de rotaţie a acestui ansamblu, cu o anumită viteză
unghiulară), a formei găurii de foraj, a gradului de deviere a acesteia, care
determină apariţia unor forţe transversale.
Pierderea de stabilitate a An.PG este însoţită de deformarea elementelor
componente ale acestuia, săgeata maximă (deci, deformaţia maximă) fiind
limitată, însă, de peretele găurii. Apare, astfel, un flambaj multiplu (cu mai
multe bucle), limitat. Ca urmare, în timpul forajului, se produce un moment
de încovoiere (M i) şi se dezvoltă tensiuni de încovoiere (σ i) variabile în
secţiunile transversale ale prăjinilor grele deformate. Aceste tensiuni de
încovoiere şi celelalte tensiuni provocate de solicitările de torsiune,
compresiune şi de tracţiune, variabile în timpul forajului, realizat cu diferite
măsuri ale forţei de apăsare pe sapă, determină apariţia fenomenului de
oboseală a prăjinilor grele, mai ales în secţiunile critice ale îmbinărilor
filetate cu umăr ale acestora. Alte efecte negative ale manifestării
flambajului la care este supus An.PG sunt: uzarea PG, devierea necontrolată
a găurii de foraj, formarea „găurilor de cheie” etc.
Pentru o gaură verticală, considerând flambajul simplu (cu o singură
buclă) sub sarcini repartizate, reprezentate de greutatea unitară aparentă,
q a.PG , exprimată prin relaţia
 ρf 
q a .PG  q PG  1   , (2.26)
 ρ o 
se poate demonstra că există următoarea formulă pentru forţa critică de
apăsare pe sapă (cf. [1.2]):
FS .cr  c f  3 E  I PG  q a2.PG , (2.27)
unde c f este coeficientul de flambaj, a cărui valoare se admite 1,7 (conform
prof. N. Pârvulescu [2.7]), E – modulul de elasticitate longitudinală (al lui
Young) al materialului din care se confecţionează PG (pentru oţel admiţân-
du-se măsura E = 2,1ꞏ1011 Pa), iar I PG – momentul geometric axial al secţiu-
nii transversale a PG, a cărui expresie, pentru PG circulare, este
I PG 
π
64

 DPG 4
 DPG 4
.i . (2.28)
Lungimea critică a porţiunii din An.PG supuse la compresiune (care

participă la realizarea lui F S ) se determină cu relaţia:
F
L An .PG .cr  S .cr (2.29)
q a .PG
sau
73
E  I PG
L An .PG .cr  c f  3 , (2.30)
q a .PG
care rezultă prin înlocuirea formulei (2.27) în expresia anterioară (2.29).
Mărimea de sub radicalul din relaţia de mai sus, şi anume:
E  I PG
V PG  , (2.31)
q a .PG
se numeşte volum de rigiditate la gravitaţie al PG (conform prof. N. Pârvulescu
[2.7]), deoarece are dimensiunea unui volum:
F 4
L
dimE  dimI PG  L2
dimV PG     L3 , (2.32)
dimq a .PG  F
L
unde prin dim( ) s-a notat dimensiunea mărimii fizice din paranteză, F –
forţa, iar L – lungimea.
Se constată că F S.cr şi L An.PG.cr depind de mărimile caracteristice ale
PG, adică modulul geometric axial al secţiunii transversale (I PG ) şi greutatea
unitară (q PG ), respectiv, masa unitară (m 1.PG ), pentru că există relaţia:
q PG  m1.PG  g , (2.33)
şi de densitatea fluidului de foraj (ρ f ) [vezi relaţia (2.26)].
Dacă are loc inegalitatea
c L  L An .PG  L An .PG .cr , (2.34)
înseamnă că An.PG îşi pierde stabilitatea (flambează) prin aplicarea forţei
de apăsare pe sapă (F S ).
Pentru evitarea fenomenului de flambaj al An.PG se utilizează, de
obicei, stabilizatori (St), în număr de 1, până la 4, care se intercalează între
prăjinile grele (PG), la anumite distanţe. De asemenea, se folosesc PG pătrate
(cu conturul exterior pătrat), care au o rigiditate mai mare decât PG circulare,
utilizate în mod obişnuit, sau St şi PG pătrate sau numai St de tipul uzual
sau St de tipul manşon, montaţi pe PG prin inel elastic.
În fig. 2.17 se prezintă diferite modalităţi de alcătuire a An.Ad al
unei garnituri de foraj: a) cu PG pătrate; b) cu un St excentric la partea
inferioară, PG circulare şi un St obişnuit (de un anumit tip); c) numai cu St;
d) cu doi St şi o PG pătrată între ei; e) cu trei St între care se montează câte
o PG circulară; f) cu patru St, amplasaţi între PG, la diferite distanţe: primul,
deasupra sapei, la 0,9 m ÷ 1,0 m, al doilea la 4,0 m ÷ 5,2 m, al treilea la 15 m
÷ 16 m iar al patrulea la 26 m; g) cu St, de tipul manşon, montaţi pe PG prin
inel elastic la diferite distanţe: primul, deasupra sapei, la 1 m, al doilea la 4,5 m,
al treilea la 12 m ÷ 13 m şi al patrulea la 20 m.
Tabelul 2.1. Amplasarea optimă a stabilizatorilor (L St.j , j = 1, 2, 3, 4) în
funcţie de F S şi de θ [2.5]
F S , kN 89 178 267
θ, grade L St.j (j = 1, 2, 3, 4), m
1 0,9; 4,3; 15,9; 28,4 0,9; 4,0; 15,0; 29,0
3 0,9; 5,2; 16,2; 26,2 0,9; 4,9; 15,0; 27,4
6 0,9; 4,6; 15,5; 26,8 0,9; 4,6; 15,2; 27,4 0,9; 4,3; 14,6; 28,0
74
10 0,9; 4,0; 15,0; 27,7 0,9; 4,0; 15,0; 28,4 0,9; 4,0; 15,0; 28,7
Se constată că există un St montat deasupra sapei pentru limitarea

deplasării laterale a sapei. El poate avea şi rol de corector al diametrului găurii
de foraj, în situaţia în care sapa se decalibrează prin uzare. Ca urmare, deasupra
sapei se montează un corector-stabilizator (cu role) (Cor-St.Ro).
a b c d e f g
Fig. 2.17. Modalităţi de alcătuire a ansamblului de adâncime al unei garnituri de foraj [2.5]
Varianta de alcătuire a An.Ad prezentată în fig. 2.17.f este verificată
analitic şi experimental iar amplasarea optimă a St, în cazul folosirii a patru
St, este precizată în tabelul 2.1 (conform [2.5]), prin distanţa optimă a fiecărui
St faţă de sapă (L St.j , j = 1, 2, 3, 4), în funcţie de unghiul mediu de deviere
(θ) şi de măsura forţei de apăsare pe sapă (F S ).
2.7. Procesul de foraj

Procesul de foraj (Pro.F) prin metoda de foraj rotativ-hidraulică
(MFR-H) este procesul fizic şi tehnologic complex, mecano-hidraulic, de
fisurare, dislocare şi fărâmiţare/ sfărâmare şi de aşchiere a rocii din formaţiunea
străbătută (depozitul de roci străbătut) şi de îndepărtare a detritusului 13 de pe
pragul găurii de foraj (talpa puţului).
Pro.F înglobează următoarele:
1) procesele de fisurare a rocii, de dislocare (separare a unor bucăţi
de rocă din depozitul de roci sedimentare), de fărâmiţare şi aşchiere a acestora,
13
Detritusul este materialul rezultat din procesul de foraj, prin dislocarea, sfărâmarea şi
aşchierea rocii.
75
pe care le cuprindem în denumirea de proces de fisurare-dislocare-fărâmiţare
(Pro.Fis-D-Farm) sau, pe scurt, proces de dislocare (Pro.D);
2) procesul de evacuare (Pro.Ev), prin spălarea (Sp) tălpii puţului,
adică îndepărtarea detritusului din zona de acţiune a elementelor de dislocare
ale sapei în zona în care transportul lui devine posibil;
3) procesul de transport (Pro.T) al detritusului în spaţiul inelar de
deasupra sapei, până la suprafaţă (în cazul circulaţiei directe).
Pro.F are loc prin:
a) acţiunea mecanică de forare, realizată prin antrenarea sapei (şi a
elementelor ei tăietoare) în mişcare de rotaţie, cu un moment de torsiune
M S , şi apăsarea ei cu o forţă F S , rezultând, prin interacţiunea complexă rocă
(R)-sapă (S)-garnitură de foraj (Gar.F)-sistem de rotaţie (SR), o anumită
măsură a vitezei unghiulare (ω S ); ca urmare, este necesar să se dispună la
sapă de o putere mecanică
PS  M S  ω S ; (2.35)
b) acţiunea hidro-mecanică, de impact cu roca, a jeturilor de fluid
de foraj, care ies prin duzele sapei, cu viteza v j , şi spală elementele tăietoare
ale sapei şi talpa găurii de foraj, îndepărtând, prin circulaţie, depunerile de
detritus, pentru care este necesar ca fluidul de foraj, ajuns la sapă, să dispună
de putere hidraulică
Ph .S  p S  QS . (2.36)
Desfăşurarea Pro.F este influenţată de mai mulţi factori, care pot fi
grupaţi astfel:
1) caracteristicile fizico-mecanice ale rocilor care sunt dislocate, în
condiţiile existente la talpa puţului (rezistenţa şi duritatea, proprietăţile
elasto-fragile sau plastice, abrazivitatea etc.);
2) caracteristicile constructive ale sapei (tipul constructiv, diametrul
nominal, notat cu D S , etc.);
3) factorii tehnologici:
– forţa de apăsare pe sapă (F S ),
– turaţia (n S ), respectiv, viteza unghiulară a sapei (ω S ),
– debitul de fluid de foraj, necesar la sapă (Q S ),
– viteza jeturilor (v j ),
– proprietăţile fluidului de foraj (densitatea, ρ f , concentraţia
volumică în particule solide, c s , viscozitatea dinamică la
temperatura T, η f.T , viteza de filtrare, v fil , viteza de colmatare,
v col , ş.a.).
Caracteristicile fizico-mecanice ale rocilor sunt factori obiectivi, naturali.
Tipul sapei, varianta constructivă a acesteia şi D S se aleg în funcţie
de: destinaţia forajului, metoda de foraj, caracteristicile fizico-mecanice ale
rocilor care urmează să fie dislocate şi domeniile posibile de variaţie a
mărimilor de lucru.
Factorii tehnologici reprezintă mărimile funcţionale de foraj. Măsurile
lor se numesc parametri de foraj sau de lucru. Aceştia sunt programaţi şi
controlaţi de operatori (inginerul de foraj, sondorul-şef şi laborantul de fluid
de foraj), pe baza programului de foraj.
76
Se notează cu F mărimile caracteristice ale fluidului de foraj, cu M
mărimile mecanice şi cu H mărimile hidraulice. Aceste mărimi sunt reprezentate
prin următoarele matrici-coloană:
 f 
 
c s   pS 
   FS 
 
F 
f .T
 ; M   M S  ; H  QS  . (2.37)
v fil   
 S  v j 
   
v col 
 
 
Regimul de foraj (RF) este dat de ansamblul parametrilor de foraj,
reprezentat prin matricea următoare:
RF  F , M , H  , (2.38)
unde μ(F) reprezintă parametrii fluidului de foraj; μ(M) – parametrii mecanici;
μ(H) – parametrii hidraulici.
2.8. Eficienţa procesului de foraj

În timpul săpării/ forajului cu o anumită sapă, aleasă în mod adecvat,
într-o formaţiune cu un anumit tip de rocă, se pune problema eficienţei procesului
de foraj (Ef.Pro.F).
Eficienţa activităţii de foraj este evaluată cu ajutorul unor indicatori
tehnico-economici calitativi şi cantitativi.
Indicatorii calitativi ai activităţii de foraj pot fi consideraţi următorii:
o realizarea programului de investigaţie geologică şi geofizică a
formaţiunilor traversate şi de probare a celor presupuse productive;
o asigurarea verticalităţii sondei sau a traseului proiectat al acesteia;
o deschiderea straturilor productive fără să se afecteze caracteristicile
şi productivitatea lor;
o atingerea obiectivului fără accidente sau complicaţii tehnologice
etc.
Indicatorii cantitativi ai activităţii de foraj sunt:
 durata de lucru efectiv al sapei pe talpă (timpul de săpare cu o sapă), tS;
 lungimea de gaură forată de o sapă („avansarea” 14 sapei), h S ;
 viteza (medie) de avansare a sapei, v Av ,
hS
v Av  ; (2.39)
tS
 viteza de avansare pe o rotaţie (adâncirea/ „avansarea” ciclică), h C.S ,
v Av
hC .S  (2.40)
nS
14
Termenul de „avansare” a sapei, folosit pentru a desemna lungimea de gaură forată de o
sapă este impropriu, deoarece „avansarea” înseamnă „acţiunea de a avansa”, adică acţiunea
de a merge, de a înainta (pentru a se apropia de o ţintă oarecare) (cf. DEX) şi nicidecum o
lungime.
77
sau
hS
hC .S  , (2.41)
t S  nS
în care v Av se măsoară în m/min, iar turaţia sapei, n S , în rot/min,
rezultând [h C.S ] = m/rot;
 alte viteze de foraj;
 costuri şi consumuri specifice (de materiale, energie, combustibil)
calculate pe metrul forat;
 numărul de puţuri forate într-o anumită perioadă;
 recuperarea carotelor, în cazul carotajului mecanic
ş.a.
Eficienţa procesului de foraj (Ef.Pro.F) se măsoară/ stabileşte prin:
 timpul de săpare cu o sapă, t S ;
 „avansarea” sapei h S ;
 viteza (medie) de avansare a sapei, v Av ;
 viteza de avansare pe o rotaţie („avansarea” ciclică), h C.S ;
 costul metrului forat, C m ,
C  C1  t S
Cm  S , (2.42)
hS
unde C S este costul sapei; C 1 – costul unitar (pe unitatea de timp)
total, adică costul unitar al instalaţiei de foraj (IF) şi al personalului
de execuţie (adică include amortismentele IF, ale Gar.F, diversele
chirii, costul energiei, al combustibilului, al fluidului de foraj,
retribuţiile directe şi cheltuielile indirecte).
Ef.Pro.F înseamnă obţinerea unei viteze de avansare maxime (v Av.M )
sau a unei „avansări” ciclice maxime (h C.S.M ), în condiţiile unor cheltuieli
minime (deci, ale unui cost minim al metrului forat, C m.m ).
Se obţine v Av.M sau h C.S.M atunci când se realizează o spălare perfectă
a tălpii puţului şi a sapei.
Se consideră că spălarea tălpii puţului este perfectă, dacă detritusul
rezultat din interacţiunea dantură/ elemente tăietoare-rocă este imediat şi
complet îndepărtat (evacuat), astfel încât toate elementele active ale sapei să
acţioneze numai în „roca vie”. În acest caz, energie mecanică consumată
pentru procesul de dislocare este minimă. Dacă spălarea este imperfectă,
atunci o parte din energia mecanică este consumată inutil, şi anume, pentru
fărâmiţarea fragmentelor de rocă deja formate, dar neîndepărtate de la locul
lor sau de pe talpă. Această acţiune (suplimentară) de refărâmiţare poate fi
benefică pentru o evacuare mai uşoară şi un transport mai uşor, deci cu o
energie hidraulică mai mică. De aceea, se considreră că Pro.F este eficient
atunci când, pentru o alegere adecvată a sapei pentru tipul respectiv de rocă,
se asigură dislocarea unor particule de rocă cu astfel de dimensiuni, încât
pot fi îndepărtate / evacuate şi transportate imediat şi complet.
Rezultă că Pro.F are eficienţă maximă (Ef.M) în situaţia în care se
realizează dislocarea particulelor de rocă, evacuarea de pe talpa puţului şi
transportul detritusului cu un consum energetic mecano-hidraulic minim, rezultând
78
o adâncire ciclică (viteză de avansare pe rotaţie) maximă sau viteză (medie)
de avansare a sapei maximă şi un cost minim al metrului forat:
 E S .m 
 
Ef.M.Pro.F  hS .M / v Av .M / hC .S .M  , (2.43)
 C m .m 
 
unde E S.m este energia totală de săpare minimă,
E S .m  E M .S  E H .S m , (2.44)
E M.S fiind energia mecanică consumată de sapă în procesul de dislocare,
adică este energia de dislocare,
E M .S  E D ; (2.45)
iar E H.S – energia hidraulică consumată la sapă în zona sapă-talpă (ZS-T)
pentru procesele de dislocare (Pro.D), evacuare (Pro.Ev) şi transport (Pro.Tr).
Deci, eficienţa maximă a procesului de foraj (Ef.M.Pro.F) se obţine
printr-o triplă optimizare a Pro.F. Regimul de foraj (RF) fiind ansamblul
parametrilor de foraj, înseamnă că Ef.M.Pro.F se obţine printr-o dublă optimizare
a regimului de foraj (Opt.RF), care constă în alegerea acelor parametri ai
fluidului de foraj μ o (F), acelor parametri mecanici ai sapei μ o (M) şi acelor
parametri hidraulici la sapă μ o (H), denumiţi optimi, care să ducă la un
consum minim de energie mecano-hidraulică şi o adâncire ciclică maximă,
în condiţiile realizării unui cost minim pe metrul forat.
Reuşita Opt.RF depinde de cantitatea de informaţii disponibile referitoare
la caracteristicile fizico-mecanice ale rocilor care sunt dislocate, gradul de
uzură a sapei (Grd.U S ≡ U S ) şi parametrii de foraj (RF).
Informaţiile disponibile pot avea caracter statistic sau operativ. Informaţiile
cu caracter statistic provin din timpul forajelor anterioare în aceeaşi structură
geologică sau în alte structuri asemănătoare. Informaţiile cu caracter operativ
sunt obţinute în timpul desfăşurării Pro.F, fiind prelucrate şi folosite imediat,
în funcţie de sistemele de control şi de comandă ale Pro.F cu care este
echipată instalaţia de foraj.
O adaptare rapidă şi eficientă a parametrilor de foraj (RF) la condiţiile
de lucru [rocă (R) şi Grd.U S ≡ U S ] şi, deci, o optimizare dinamică a Pro.F
se obţine cu ajutorul sistemelor de conducere a Pro.F cu calculatoare de
proces, utilizând aparatura, cu circuite integrate, de măsurare în timpul
forajului (MWD = „Measurement-While-Drilling”, în lb.en.).
Problema Ef.M.Pro.F, aşa cum este formulată mai sus, este, din
punct de vedere matematic, o problemă de programare dinamică neliniară,
simultană, a trei funcţii de scop 15 : E S , h S / v Av / h C.S şi C m . În cazul Opt.RF,
sunt două funcţii de scop: E S şi h S / v Av / h C.S .
Observaţie. Deoarece gradul de uzură a sapei (Grd.U.S) creşte în
timp, funcţia de scop h S trebuie să ia în consideraţie uzura totală (cumulată)
a sapei pe întreaga durată de funcţionare a sapei t S până la Grd.U S (maxim)
admisibil (U S.ad ). Dacă se admite ca funcţie de scop v Av , determinată pe
intervalul Δt S , adică
15
Funcţia de scop, numită şi criteriul optimal, este funcţia supusă optimizării (maximizării
sau minimizării).
79
hS
v Av  , (2.46)
t S
atunci v Av trebuie să ia în consideraţie uzura cumulată a sapei pe acest interval.
În situaţia în care funcţia de scop este h C.S , trebuie să se considere uzura
sapei la fiecare ciclu (rotaţie).
Viteza de avansare a sapei v Av , ca funcţie de scop, poate fi folosită în
cazul săpării la adâncime mică, când v Av este mare, timpul de manevră fiind
redus în raport cu timpul de săpare cu o sapă t S , şi, de asemenea, în cazul
săpării pentru efectuarea unor studii de forabilitate, în vederea aprecierii
influenţei unor modificări constructive ale sapei sau a influenţei unor
parametri tehnologici.
„Avansarea” sapei h S , ca funcţie de scop, este convenabil să se
folosească în situaţia săpării la adâncime mare, când timpul de săpare cu o
sapă t S este redus în raport cu timpul de manevră şi, de asemenea, în cazul
în care costul sapei C S este mare în raport cu celelalte cheltuieli aferente
unui marş, de exemplu, în cazul sapelor cu diamante.
2.9. Rezumat
Capitolul începe cu prezentarea tipurilor principale de sape de foraj
utilizate astăzi în şantierele de foraj.
În subcapitolul „Garnitura de foraj”, se prezintă funcţiile şi componenţa
acestei garnituri, ca şi rolurile ansamblului de adâncime (An.Ad) şi ansamblului
superior (An.S).
Se constată că elementele tubulare ale Gar.F sunt asamblate prin
îmbinări filetate cu umăr (ÎFU), cu filete conice, existând mai multe tipuri
de îmbinări, dintre care tipul NC este adoptat ca să înlocuiască celelalte
tipuri, FH şi IF, care devin perimate. Se prezintă semnul grafic de nominalizare
a îmbinării NC.
Deoarece ÎFU este veriga slabă a Gar.F, în general, respectiv a
prăjinilor grele (PG), în special, adică zona unde se produce majoritatea ruperilor,
se acordă atenţie secţiunilor critice ale acesteia. Astfel, se evidenţiază solicitările
la care sunt supuse îmbinările PG şi fenomenele care duc la degradarea lor,
în mod special fenomenul de oboseală, şi se stabileşte valoarea optimă a
raportului i, astfel încât să se preîntâmpine apariţia fisurilor de oboseală în
secţiunile critice. De aceea, i reprezintă o mărime importantă ce caracterizează
construcţia PG şi care este precizată în standardul respectiv.
Pe baza unei scheme de calcul, se determină expresia forţei de
apăsare pe sapă şi, apoi, a lungimii necesare a An.Ad în funcţie de această
forţă şi de unghiul mediu de deviere de la verticală a găurii de foraj. Se
demonstrează că există un unghi maxim de deviere până la care se poate
realiza forţa de apăsare pe sapă în mod clasic. În continuare, se prezintă
modul cum se poate realiza forajul direcţional şi orizontal şi componenţa
corespunzătoare a Gar.F.
Având în vedere solicitarea la compresiune a unei părţi din lungimea
An.Ad, datorită aplicării forţei de apăsare pe sapă, se impune verificarea la
flambaj a acestui ansamblu. Ca urmare, se prezintă efectele negative ale
80
manifestării pierderii de stabilitate a An.PG, atât asupra PG, cât şi asupra
forajului, se exprimă formula pentru aprecierea lungimii critice a porţiunii
din An.PG supuse la compresiune şi se arată diferite modalităţi de alcătuire
a An.Ad care să evite fenomenul de flambaj al acestuia în timpul forajului.
Este studiat procesul de foraj (Pro.F) prin metoda de foraj rotativ-
hidraulică, distingându-se trei procese fizice care-l compun: procesul de
fisurare-dislocare-fărâmiţare a rocii, procesul de evacuare a detritusului şi
procesul de transport al acestuia până la suprafaţă. Sunt evidenţiaţi factorii
care influenţează desfăşurarea Pro.F şi factorilor tehnologici/ mărimilor
funcţionale de foraj, ale căror măsuri reprezintă regimul de foraj.
În sfârşit, se studiază eficienţa procesului de foraj, definindu-se
mărimile prin care se apreciază aceasta, eficienţa maximă şi optimizarea
regimului de foraj, care se poate face, în condiţiile actuale de dezvoltare a
tehnologiei de foraj, cu ajutorul sistemelor de conducere a Pro.F cu calculatoare
de proces, utilizând aparatura/ sistemul de măsurare în timpul forajului
[„Measurement While Drilling (MWD) System”, în lb. en.].
2.10. Aplicaţii
Aplicaţia 2.1 (A.2.1). Să se calculeze lungimea ansamblului de
prăjini grele din cadrul Gar.F utilizate pentru forajul puţului de exploatare al
Sondei 78 Runcu (vezi Aplicaţia 1.1), ştiind că ρ f = 1,50 t/m3, θ = 3°, μ a =
0,3, c L = 0,85 şi prăjinile grele circulare (PG) se caracterizează prin: D PG =
6 in = 152,4 mm; D PG.i = 213/ 16 in = 71,4 mm; ÎFU de tipul NC 44; m 1.PG =
111,5 kg/m!
Rezolvare
Lungimea ansamblului de PG (L An.PG ) se calculează cu relaţia (2.18).
Greutatea unitară a PG se determină cu formula (2.33) şi se obţine:
kg m N kN
q PG  111,5  9,81 2 1093,815  1,094 .
m s m m
Forţa de apăsare pe sapă se apreciază cu relaţia empirică:
FS  0,3  7,5 10 5  H  DS ,
unde [H] = m, [D S ] = mm şi [F S ] = kN. Folosind datele de mai sus, rezultă:
FS  0,3  7,5 10 5  4 10 3 171,5 kN  102,9 kN .
Folosind expresia (2.18), se obţine:
102,9 kN
L An .PG   139,173 m  139,2 m .
kN  1,5 
0,85 1,094  1    cos3 - 0 ,3  sin 3 
 
m  7,85 
Se determină numărul de PG cu relaţia:
L
n PG  An .PG ,
l PG
unde l PG reprezintă lungimea unei PG. Dacă se admite pentru l PG măsura
normală, care este egală cu 9 m, atunci se obţine
81
139,2
n PG   15,5 .
9
Se alege n PG = 16 şi rezultă
L An .PG 16  9 m  144 m .
Se recalculează coeficientul de lungime al An.PG:
102,9 kN
cL   0,821
kN  1,5 
144 m 1,094  1    cos3 - 0 ,3  sin 3 
 
m  7,85 
şi se constată că valoarea lui se găseşte în domeniul recomandat, adică
[0,70; 0,85].
Aplicaţia 2.2 (A.2.2). Să se verifice la flambaj An.PG ale cărui

măsuri ale mărimilor caracteristice sunt prezentate în Aplicaţia 2.1. Care
trebuie să fie componenţa ansamblului de adâncime?
Rezolvare
Verificarea la flambaj constă în verificarea îndeplinirii sau nu a
condiţiei (2.34).
Lungimea supusă la compresiune a An.PG este c L ꞏ L An.PG , adică:
c L  L An .PG  0,821144 m 118,224 m  118,2 m .
Această lungime se compară cu lungimea critică de flambaj a
An.PG, care se calculează cu formula (2.30).
Se determină, mai întâi, momentul geometric axial al secţiunii transversale
a PG cu relaţia (2.28) şi rezultă:
I PG   15,24 4  7,14 4  cm 4  2 520,3757 cm 4  2,5203757 10 5 m 4 .

π
64
Apoi, se calculează greutatea unitară aparentă a PG cu formula
(2.26); se obţine:
kN  1,5  kN
q a .PG  1,094  1    0,885 .
m  7,85  m
Folosind (2.31), măsura volumului de rigiditate la gravitaţie al PG este:
N
2,11011 2  2,5203757 10 5 m 4
V PG  m  5,98110 3 m 3 .
N
0,885 10 3
m
Rezultă imediat măsura lungimii critice de flambaj a An.PG:
L An .PG .cr  1,7  3 5,98110 3 m 3  30,858 m  31 m .
Comparând măsurile celor două lungimi, se constată:
c L  L An .PG  118,2 m  L An .PG .cr  31 m ,
ceea ce înseamnă că An.PG flambează/ îşi pierde stabilitatea sub acţiunea
forţei de apăsare pe sapă.
82
Având în vedere efectele nefavorabile ale acestui fenomen asupra
procesului de foraj, ca şi asupra durabilităţii prăjinilor grele (respectiv, asupra
ÎFU a acestora), trebuie să se ia măsuri pentru evitarea lui. O măsură practică
este utilizarea unor elemente de stabilizare a An.PG, ca de exemplu stabilizatori.
Astfel, pentru θ = 3° şi F S = 102,9 kN, din tabelul 2.1, se deduce că se pot
folosi patru stabilizatori (St), amplasaţi între PG, la diferite distanţe, şi anume:
deasupra sapei se montează un corector-stabilizator (cu role), la distanţa de
0,9 m faţă de sapă, apoi la distanţele de 5,2 m, 16,2 m şi, respectiv, 26,2 m,
tot faţă de sapă, se montează, intercalat între prăjini grele, al doilea, al
treilea şi, respectiv, al patrulea stabilizator.
Deci, An.Ad este compus din PG şi patru St amplasaţi între PG, aşa
cum se precizează mai sus.
2.11. Test de autoevaluare

1) A) Care sunt tipurile principale de sape utilizate poentru forajul de
explorare şi exploatare? B) Descrieţi construcţia fiecărui tip şi precizaţi
domeniile de folosire!
2) A) Care sunt funcţiile Gar.F în timpul forajului? B) Care sunt cele două
părţi mari componente ale Gar.F? C) Care sunt rolurile lor? D) Din ce sunt
alcătuite?
3) A) Ce înseamnă NC 46? B) Să se justifice, ştiind că D = 117,5 mm!
4) A) Care sunt secţiunile critice ale îmbinării filetate cu umăr a prăjinilor
grele? B) Care sunt solicitarea principală şi fenomenul asociat ei care produc
ruperea în aceste secţiuni?
5) A) Care este mărimea care evidenţiază rezistenţa la oboseală a îmbinării
filetate cu umăr (ÎFU) a prăjinilor grele (PG)? B) Să se indice valoarea
acestei mărimi pentru PG circulare cu D PG = 7" şi D PG.i = 2¼", folosind
STAS 11 609-80, şi să se compare cu valoarea optimă!
6) Cum se realizează forţa de apăsare pe sapă, în cazul forajului clasic?
a) se acţionează din exterior cu o forţă de apăsare pe întreaga garnitură de
foraj; b) se lasă pe sapă greutatea ansamblului de adâncime, considerat în
aer; c) se lasă pe sapă o parte din greutatea aparentă a ansamblului de
adâncime; d) se lasă pe sapă o parte din greutatea aparentă a Gar.F.
7) A) Cum se verifică la flambaj un ansamblu de adâncime (A.Ad)? B) În ce
situaţie este posibil să apară acest fenomen?
8) Care este modalitatea practică obişnuită de evitare a flambajului An.Ad?
a) utilizarea de prăjini grele cu perete gros; b) un corector-stabilizator deasupra
sapei şi stabilizatori intercalaţi între prăjinile grele, la anumite distanţe faţă
de sapă; c) un amortizor de şocuri şi vibraţii deasupra sapei, prăjini grele cu
perete gros şi stabilizatori, la diferite distanţe faţă de sapă.
2.12. Lucrare de verificare

1) Să se calculeze lungimea ansamblului de prăjini grele (An.PG) dintr-o
Gar.F, cunoscând următoarele: F s = 165 kN, q PG = 1211 N/m, ρ f = 1,4 t/m3,
θ = 6°, μ a = 0,3, c L = 0,8!
83
2) A. Să se verifice la flambaj ansamblul de PG folosit pentru forajul în
următoarele condiţii: D PG = 6¼", D PG.i = 213/ 16 ", ρ f = 1,3 t/m3, F S = 14 tf, θ
= 9º, μ a = 0,3. B. Care trebuie să fie componenţa ansamblului de adâncime?
2.13. Răspunsuri la testul de autoevaluare

1) A) sapele cu role-con şi sapele cu cuţite fixe; 2) A) transmiterea puterii
mecanice de rotaţie la sapă, realizarea forţei de apăsare pe sapă, permiterea
circulaţiei fluidului de foraj pentru spălarea tălpii puţului de detritus; B)
An.Ad şi An.S; C) An.Ad: realizarea forţei de apăsare pe sapă; AnS:
legătura între prăjina de antrenare şi An.Ad; D) An.Ad: PG şi St; An.S: PF;
3) A) îmbinare filetată de tipul Numbered Connection, cu [10ꞏw(D)] = 46,
unde D  DF15 ,875  , [D] = in; B) D = 117,5 mm = 4,626 in, w(D) = 4,626,
10ꞏw(D) = 46,26, [10ꞏw(D)] = [46,26] = 46; 4) A) pentru cep: secţiunea
dintre dreptul ultimei spire angajate a cepului, aflată la distanţa egală cu
19,05 mm faţă de umăr; pentru mufă: secţiunea dintre dreptul ultimei spire
angajate a mufei, aflată la distanţa egală cu lungimea cepului, faţă de umăr;
B) încovoiere; fenomenul de oboseală; 5) A) i = WMlC  /WC19 ,05  ; B) i = 2,54 >
i opt = 2,5; 6) c; 7) A) se compară lungimea porţiunii de An.Ad care este
supusă la compresiune cu lungimea critică de flambaj; B) dacă prima lungime
este mai mare decât a doua; 8) b.
Bibliografie
2.1. Wamslay, W. H. Jr., Robert Ford Smith, Intoduction to Roller-Cone and
Polycristalline Diamond Drill Bits. Chapter 5. În Petroleum Engineering
Handbook. Volume II, Drilling Engineering. Society of Drilling Engineers, 2006.
2.2. * Roller-Cone Bit Classification.
http://petrowiki.spe.org/Roller_cone_bit_classification
2.3. * PDC Bit Classification. http://petrowiki.spe.org/PDC_bit_classification.
2.4. * API Spec. 7. Specification for Rotary Drill Stem Elements. American
Petroleum Institute.
2.5. Ulmanu, V., Material tubular petrolier. Editura Tehnică, Bucureşti, 1992.
2.6. Ioniţă, M., Dinu, M., Negulescu, V., Consideraţii privind tehnologia de foraj
slim hole. Revista Română de Petrol, decembrie 2004.
2.7. Pârvulescu, N. S, Mecanica tubului pentru foraj şi extracţie. Editura Academiei
R.S.R, Bucureşti.
84

Utilaje Petroliere: Simion Parepa

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Utilaje Petroliere: Simion Parepa

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Simion Parepa

Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti

Utilajele petroliere sunt utilajele folosite în şantierele petrolifere

CAPITOLUL 1. SONDA DE FORAJ ŞI ECHIPAMENTUL DE LA

CAPITOLUL 2. UTILAJELE DE ADÂNCIME PENTRU FORAJ ŞI

MODULUL 2. INSTALAŢIA DE FORAJ ÎN

CAPITOLUL 3. STRUCTURA ŞI MĂRIMILE CARACTERISTICE

4. STUDIUL LANŢURILOR CINEMATICE ALE SISTEMELOR DE

MODULUL 3. SISTEMELE DE LUCRU PRINCIPALE

CAPITOLUL 5. SISTEMUL DE MANEVRĂ ……………………........ 185

CAPITOLUL 6. SISTEMUL DE ROTAŢIE ........................................... 251

ELEMENTE DE INGINERIE MECANICǍ A

CAPITOLUL 2. UTILAJELE DE ADÂNCIME PENTRU FORAJ ŞI

SONDA DE FORAJ ŞI ECHIPAMENTUL DE LA

1.1. Construcţia sondei de foraj

Fig. 1.6. Centrori de coloană: constau dintr-un anumit

Fig. 1.7. Dezlocuirea parţială a stratului de colmatare de pe peretele găurii forate

Se precizează că jocul diametral minim admisibil între interiorul

1.3. Construcţia burlanului şi tipurile de burlane

Semnul grafic de nominalizare a gradului de rezistenţă este următorul:

Fig. 1.8. Îmbinare filetată cu filet rotund scurt sau lung

Fig. 1.9. Îmbinare filetată cu filet Buttress

1.4. Profilul/ Structura coloanei de burlane

Fig. 1.11. Profilul coloanei de

D i.CB fiind diametrul interior al CB.

Linia iniţială a vârfurilor filetului

Vârfurile filetului după gâtuirea cepului

Fig. 1.16. Forme de turtire completă a burlanului: de copaie (în stânga)

1.5. Capul de sondă

Fig. 1.18. Capul de coloană: ansamblul flanșă cu mufă (vedere de sus)

1.6. Instalaţia de prevenire a erupţiilor

Fig.1.19. Componenţa instalaţiei de prevenire a erupţiilor: 1 – prevenitor de erupţie orizontal;

Fig.1.20. An.Prev.E, conductele de strangulare şi de „omorâre”, o parte din manifoldul de

Fig. 1.21. Aranjament de An.Prev.E de suprafaţă de tipul S*RRA* *G* *:

În principiu, presiunea maximă de lucru a elementelor componente

Fig. 1.22. Prevenitor de erupţie orizontal: 1 – corp; 2 – ansamblul capacului; 3 – ansamblul

Constructiv şi dimensional, prevenitoarele în varianta TRIM NACE

Fig. 1.23. Componenţa prevenitorului de erupţie vertical: 1 – corp; 2 – pachet de etanşare;

Fig. 1.24. Bac inelar

Fig. A.1.1.1. Profilul Sondei 78 Runcu

Caracterul Sondei 78 Runcu este de exploatare a petrolului dintr-un

Măsura diametrului nominal al fiecărei CB, ca şi măsura diametrului

Aplicaţia 1.2 (A.1.2). Să se aleagă sapa cu trei conuri care să fie

Aplicaţia 1.3 (A.1.3). Să se determine profilul/ structura coloanei de

Greutatea aparentă a CB (G a.CB.3 ≡ G a.CE ) este greutatea acesteia în

Aplicaţia 1.4 (A.1.4). Se consideră tubarea unui puţ, în care se află

1.10. Lucrare de verificare

1.11. Răspunsuri la testul de autoevaluare

UTILAJELE DE ADÂNCIME PENTRU FORAJ ŞI

2.1. Sapa de foraj

Fig. 2.2. Sapă cu role-con, cu dantură cu dinţi frezaţi,

policristalin), fixat, la temperatură şi presiune ridicată, pe un suport din carburi de wolfram,

Fig. 2.3. Aprecierea uzurii sapei, prin reducerea diametrului

Fig. 2.5. Faţa frontală a sapei PDC cu compacte din diamante

2.2. Garnitura de foraj

Folosirea stabilizatorilor (ST)

Fig. 2.8. Prăjini de foraj, văzute dinspre capătul cu racordul special-mufă,

2.4. Secţiunile critice ale îmbinării filetate cu umăr a prăjinii

Fig. 2.10. Fisuri de oboseală corozivă în secţiunile critice ale ÎFU a PG

Fig. 2.11. Ruperea cepului (C) în secţiunea sa critică

2.5. Lungimea ansamblului de adâncime

În acestă formulă, s-a admis că forţa de frecare este determinată de

unde coeficientul c se referă la greutatea An.Ad, nu numai la lungimea lui.

Fig. 1.21. Aranjament de An.Prev.E de suprafaţă de tipul SRRA G *: