Sunteți pe pagina 1din 217

Virgil-Barbu UNGUREANU

Radu ŢÂRULESCU

Ovidiu-Mihai CRĂCIUN

MAŞI I ŞI APARATE FLUIDICE

2011

Pagina editurii

Prefaţă

Principiile constructive ale maşinilor hidraulice stau astăzi la baza a numeroase aplicaţii în cele mai variate domenii ale activităţii inginereşti şi de cercetare, iar cunoaşterea lor este absolut necesară pentru formarea completă a unui inginer. Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte noţiunile teoretice şi practice de bază ale maşinilor hidraulice. La elaborarea materialului s-a urmărit atât evidenţierea principiilor fundamentale care stau la baza, cât şi prezentarea modului de aplicare a acestor principii la rezolvarea problemelor concrete pe care viitorii ingineri le pot întâlni în activitatea lor. Cursul conţine aplicaţii numerice la sfârşitul fiecărui capitol. La problemele care pot părea mai dificile s-au prevăzut răspunsuri mai detaliate, cuprinzând rezultatele parţiale ale mărimilor care conduc la determinarea mărimilor finale cerute de problemă. Conţinutul lucrării este raportat la cerinţele de pregătire profesională şi la cunoştinţele de matematică, fizică, mecanica fluidelor şi hidraulica instalaţiilor dobândite anterior de studenţi.

Braşov, mai 2011

Autorii

CUPRI S

 

PREFAŢĂ

7

1.

OŢIU I I TRODUCTIVE

12

1.1.

DEFINIŢII

12

1.2.

CLASIFICĂRI

13

1.3.

PARAMETRII ENERGETICI PRINCIPALI

14

2.

MAŞI I VOLUMICE

20

2.1.

PRINCIPII DE FUNCŢIONARE ŞI TIPURI CONSTRUCTIVE

20

2.2.

MAŞINI HIDRAULICE VOLUMICE

21

2.2.1.

Elevatoare hidraulice

21

2.2.1.1. Elevatorul cu cupe

21

2.2.1.2. Elevatorul cu bandă

21

2.2.1.3. Elevatorul cu talere

26

2.2.2. Pompe cu piston

26

2.2.2.1. Clasificare

26

2.2.2.2. Variante constructive de pompe cu piston

27

2.2.2.2.1. Pompa cu piston cu simplu efect

27

2.2.2.2.2. Pompa cu piston cu dublu efect, cu antrenare directă

28

2.2.2.2.3. Pompa cu acţiune diferenţială

28

2.2.2.2.4. Pompa cu piston – disc de trecere

29

2.2.2.2.5. Pompa cu piston plonjor

29

2.2.2.2.6. Pompa cu piston şi excentricitate reglabilă

30

2.2.2.2.7. Pompa cu piston şi camă

30

2.2.2.2.8. Pompa cu piston şi membrană

31

2.2.2.3. Caracteristicile principale ale pompelor cu piston

32

2.2.2.4. Randamente

33

2.2.2.5. Recomandări privind utilizarea şi funcţionarea pompelor volumice alternative

34

2.2.2.6. Exemple de calcul

35

2.2.2.6.1. Calculul global al unei pompe cu piston

35

2.2.2.6.2. Încercarea unei pompe cu piston

35

2.2.3. Motoare hidrostatice liniare

36

2.2.3.1. Construcţie şi funcţionare

36

2.2.3.2. Calculul hidraulic pentru alegerea motoarelor hidrostatice liniare

37

2.2.3.3. Exemplu de calcul

39

2.2.4. Pompe cu angrenaje

39

2.2.4.1. Prezentare generală

39

2.2.4.2. Pompa cu roţi dinţate

40

2.2.4.3. Pompa cu angrenaj planetar

42

2.2.4.4. Pompe şi suflante cu angrenaje cicloide

43

2.2.4.5. Exemplu de calcul: Debitul, puterea şi momentul rezistent al unei pompe cu roţi dinţate

45

2.2.5. Pompe cu şuruburi

45

2.2.6. Pompe şi motoare cu pistoane radiale

47

2.2.7. Pompe şi motoare cu pistoane axiale

48

2.2.8. Pompe şi motoare cu palete culisante

50

2.2.9. Pompa cu inel de lichid

50

2.2.10. Pompa peristaltică

52

2.2.11. Aplicaţii numerice

54

2.2.11.1. Debitul şi puterea de antrenare a unei pompe cu pistoane axiale

54

2.2.11.2. Debitul şi puterea de antrenare a unei pompe cu palete culisante

54

2.2.11.3. Debitul şi puterea unui motor cu palete culisante

55

2.3.

MAŞINI PNEUMATICE

55

2.3.1.

Compresorul cu piston

56

2.3.1.1. Construcţie şi funcţionare

56

2.3.1.2. Compresorul ideal

57

2.3.1.3. Compresorul tehnic

59

2.3.1.4. Compresorul în trepte

61

2.3.2. Compresorul cu lamele

64

2.3.3. Compresorul cu şurub

64

2.3.3.1.

Concluzii

2.3.4. Aplicaţii numerice

2.3.4.1. Calculul termodinamic al unui compresor

65

66

66

2.3.4.2.

Calculul presiunii maxime teoretice folosind modelul compresorului tehnic

68

3.

POMPE HIDRODI AMICE

69

3.1.

DEFINIŢII

69

3.2.

CLASIFICAREA POMPELOR HIDRODINAMICE

69

3.2.1.

Direcţia de curgere a apei în rotor

69

3.2.1.1.

Pompe centrifuge

69

3.2.1.1.1. Pompa centrifugă cu rotor radial – radial

70

3.2.1.1.2. Pompa centrifugă cu rotor semiaxial – radial

70

3.2.1.2. Pompe diagonale

71

3.2.1.3. Pompe axiale

72

3.2.2. umărul organelor de lucru legate în serie

72

3.2.2.1. Pompe monoetajate

72

3.2.2.2. Pompe multietajate

72

3.2.3. umărul de fluxuri

73

3.2.3.1. Pompe cu simplu flux

73

3.2.3.2. Pompe cu dublu flux

73

3.2.4. Tipul statorului

74

3.2.5. Tipul rotorului

74

3.3.

PUTERI, PIERDERI ENERGETICE ŞI RANDAMENTE

75

3.3.1. Pierderi mecanice şi randament mecanic

76

3.3.2. Pierderi volumice şi randament volumic

77

3.3.3. Pierderi hidraulice şi randament hidraulic

78

3.3.4. Puterea consumată şi randamentul global

78

3.4. MĂRIMI CARACTERISTICE POMPELOR HIDRODINAMICE ŞI INSTALAŢIILOR DE POMPARE

79

3.5. ECUAŢIILE DE BAZĂ ALE POMPELOR CENTRIFUGALE

82

3.5.1.

Ecuaţia de bază pentru un rotor ideal

82

3.5.1.1. Prezentarea generală a problemei

82

3.5.1.2. Mişcarea absolută

83

3.5.1.3. Mişcarea relativă

84

3.5.1.4. Sarcina teoretică

85

3.5.2. Ecuaţia de bază pentru un rotor real

87

3.5.2.1. Influenţa grosimii finite a paletelor

87

3.5.2.2. Influenţa numărului finit de palete

90

3.6.

CURBELE CARACTERISTICE ALE POMPELOR CENTRIFUGALE

93

3.6.1. Dependenţa sarcinii teoretice funcţie de debit pentru un număr infinit de palete

93

3.6.2. Introducerea pierderilor de sarcină prin frecare şi şoc

95

3.6.3. Tipuri de caracteristici

99

3.6.3.1. Influenţa unghiului paletelor la ieşirea fluidului din rotor asupra caracteristicii sarcină funcţie de

debit

99

3.6.3.2. Caracteristica de putere

103

3.6.3.3. Caracteristica de randament

104

3.6.3.4. Diverse forme de caracteristici

105

3.6.4. Gradul de reacţiune al pompelor centrifugale

108

3.6.4.1. Gradul de reacţiune la pompa ideală

108

3.6.4.2. Gradul de reacţiune la pompele centrifugale reale

111

3.7.

SIMILITUDINEA POMPELOR CENTRIFUGALE

112

3.7.1.

Modificarea debitului, sarcinii şi puterii în funcţie de turaţie

112

3.7.1.1. Asemănarea geometrică

112

3.7.1.2. Asemănarea cinematică

113

3.7.1.3. Proporţionalitatea debitelor la două pompe hidrodinamice asemănătoare

114

3.7.1.4. Proporţionalitatea sarcinilor la două pompe hidrodinamice asemănătoare

116

3.7.1.5. Proporţionalitatea presiunilor de refulare a două maşini hidraulice asemănătoare

118

3.7.1.6. Proporţionalitatea puterilor consumate la două maşini hidraulice asemănătoare

119

3.7.1.7. Trasarea caracteristicilor H(Q) ale unei pompe la diferite turaţii

120

3.7.1.8. Trasarea caracteristicilor P a (Q) ale unei pompe la diferite turaţii

121

3.7.1.9. Diagrama universală a pompelor

122

3.7.1.10. Modificarea turaţiei, puterii şi momentului de torsiune în cazul schimbării sarcinii la o pompă dată124

3.7.2. Turaţia specifică şi turaţia caracteristică a maşinilor hidrodinamice

126

3.7.2.1. Definire

126

3.7.2.2. Clasificarea pompelor hidrodinamice din punct de vedere al rapidităţii

128

3.8. POMPE DIAGONALE

132

3.8.1.

Paleta şi rotorul pompei diagonale

132

3.8.2. Tipuri de pompe diagonale

133

3.8.2.1. Pompa diagonală cu rotor simplu

133

3.8.2.2. Pompa diagonală cu rotor fără scut având carcasă spirală cu perete intermediar

134

3.8.2.3. Pompa diagonală cu roată de conducere axială

135

3.9.

POMPE AXIALE

135

3.9.1.

Reţele de palete

135

3.9.1.1. Definţii

135

3.9.1.2. Calculul forţei portante

138

3.9.2. Pompa axială

144

3.9.3. Rotorul axial

145

3.9.3.1. Rotorul axial de rapiditate medie

145

3.9.3.2. Rotorul axial de rapiditate mare

147

3.9.4. Tipuri de pompe axiale

149

3.9.4.1. Pompa axială cu arbore orizontal

149

3.9.4.2. Pompa axială cu dispozitive de conducere la intrare şi ieşire

150

3.10.

CAVITAŢIA LA TURBOPOMPE

151

3.10.1. Sarcina geometrică la aspiraţie

151

3.10.2. Evitarea cavitaţiei

158

3.10.2.1. Măsuri constructive

158

3.10.2.2. Măsuri de proiectare a instalaţiei

159

3.10.2.3. Măsuri de exploatare

163

3.10.3. Aplicaţii

164

3.10.3.1. Calculul de proiectare a înălţimii geometrice la aspiraţie

164

3.10.3.2. Calculul de verificare a înălţimii geometrice la aspiraţie

164

3.11.

FUNCŢIONAREA ÎN COMUN A SISTEMULUI POMPĂ-REŢEA

164

3.11.1. Curbele caracteristice de exploatare ale pompelor hidrodinamice

164

3.11.2. Punct de funcţionare

166

3.11.3. Reglarea punctului de funcţionare

167

3.11.3.1.

Modificarea caracteristicii exterioare

167

3.11.3.1.1. Armătură de reglaj pe conducta de refulare

167

3.11.3.1.2. Reglarea prin derivarea curentului (conductă de întoarcere – by-pass)

169

3.11.3.1.3. Reglarea prin compensarea debitului

172

3.11.3.2.

Modificarea caracteristicii interioare

173

3.11.3.2.1. Modificarea diametrului

173

3.11.3.2.2. Modificarea paletajului

173

3.11.3.2.3. Reglarea turaţiei

174

3.11.3.3.

Cuplarea pompelor centrifugale

174

3.11.3.3.1. Cuplarea pompelor în serie

174

3.11.3.3.2. Cuplarea pompelor în paralel

179

3.11.4. Aplicaţii

183

3.11.4.1. Punct de funcţionare al unei pompe cu o reţea

183

3.11.4.2. Cuplarea pompelor în serie

183

3.11.4.3. Cuplarea pompelor în paralel

183

3.11.4.4. O pompă funcţionând pe o reţea formată din două conducte legate în paralel

183

3.12.

ÎNTREŢINEREA ŞI EXPLOATAREA POMPELOR

183

3.12.1. Pregătirea pentru pornire

183

3.12.2. Punerea în funcţiune a pompelor

184

3.12.3. Pornirea pompelor hidrodinamice

187

3.12.4. Întreţinerea pompelor în timpul exploatării

188

3.12.5. Oprirea pompei

188

3.13.

ALEGEREA POMPELOR HIDRODINAMICE

189

4.

POMPE CU FLUID MOTOR

191

4.1.

GENERALITĂŢI

191

4.2.

POMPE GAZ-LIFT

191

4.3.

EJECTOARE

193

5.

VE TILATOARE

194

5.1.

GENERALITĂŢI

194

5.2.

CLASIFICARE, UTILIZĂRI

195

5.3.

VENTILATOARE CENTRIFUGALE

195

5.4.

VENTILATOARE AXIALE

202

5.4.1.

Construcţie

202

 

5.4.2.

Alegerea ventilatoarelor

203

5.5.

APLICAŢII

207

5.5.1. Măsurarea presiunilor la un sistem ventilator - reţea

207

5.5.2. Funcţionarea în paralel a două ventilatoare centrifuge

208

5.5.3. Funcţionarea în serie a două ventilatoare centrifuge

208

6.

TURBI E HIDRAULICE

210

6.1.

CLASIFICAREA TURBINELOR HIDRAULICE

210

6.1.1.

Clasificarea turbinelor hidraulice din punct de vedere al rapidităţii

210

6.2.

TURBINA CU ACŢIUNE ŞI CUPE SIMPLE (ROATA DE APĂ)

211

6.3.

TURBINA PELTON

211

6.4.

TURBINA BANKI

211

6.5.

TURBINA FRANCIS

211

6.6.

TURBINA KAPLAN

211

6.7.

TURBINA BULB

211

6.8.

CARACTERISTICI DE EXPLOATARE ALE TURBINELOR HIDRAULICE

211

6.9.

ALEGEREA TIPULUI TURBINEI PENTRU O APLICAŢIE DATĂ

211

6.10.

APLICAŢII

211

7.

A EXĂ. MĂRIMI ŞI U ITĂŢI DE MĂSURĂ

212

7.1.

NOŢIUNI GENERALE

212

7.2.

SISTEMUL INTERNAŢIONAL DE UNITĂŢI DE MĂSURĂ

212

7.3.

UNITĂŢI DE MĂSURĂ CARE NU FAC PARTE DIN SI

214

7.4.

TRANSFORMAREA RELAŢIILOR LA SCHIMBAREA UNITĂŢILOR DE MĂSURĂ

216

8.

BIBLIOGRAFIE

217

1. OŢIU I I TRODUCTIVE

1.1. Definiţii

Maşinile hidraulice sau pneumatice sunt sisteme tehnice alcătuite din organe şi mecanisme cu mişcări relative determinate care transformă:

energia hidraulică a unui lichid sau pneumatică a unui gaz în energie mecanică (maşini de forţă - motoare) – figura 1.1;

energia mecanică în energie hidraulică a unui lichid sau pneumatică a unui gaz (maşini de lucru - generatoare) – figura 1.2 şi

energia mecanică în energie mecanică având alte caracteristici prin intermediul energiei hidraulice sau energia hidraulică în energie hidraulică prin intermediul energiei mecanice (transformatoare) – figura 1.3.

energiei mecanice (transformatoare) – figura 1.3. Fig. 1.1. Maşina de forţă: RS – rezervor superior; RI

Fig. 1.1. Maşina de forţă:

RS – rezervor superior; RI – rezervor inferior; T – turbină

rezervor superior; RI – rezervor inferior; T – turbină Fig. 1.2. Maşina de lucru: RS –

Fig. 1.2. Maşina de lucru:

RS – rezervor superior; RI – rezervor inferior; P – pompă

Prin aceste maşini curg diferite medii fluide: lichide, gaze, amestecuri gaz-lichid sau amestecuri de lichide cu particule solide.

gaz-lichid sau amestecuri de lichide cu particule solide. a . b. Fig. 1.3 . Transformatoare hidraulice:

a.

sau amestecuri de lichide cu particule solide. a . b. Fig. 1.3 . Transformatoare hidraulice: a

b.

Fig. 1.3. Transformatoare hidraulice:

a – energie hidraulică intermediară; b- energie mecanică intermediară

1.2. Clasificări

În funcţie de modul în care lichidul se deplasează în interiorul maşinilor hidraulice, se deosebesc:

maşini volumice, la care se deplasează în mod periodic volume determinate de lichid între secţiunea de intrare şi secţiunea de ieşire şi

maşini hidrodinamice sau gazodinamice (numite uneori turbomaşini), la care există

un curent continuu de fluid între secţiunea de intrare şi cea ieşire, transferul de energie realizându-se prin interacţiunea hidrodinamică dintre curentul de fluid şi un rotor prevăzut cu palete profilate. Maşinile volumice de lucru realizează cu preponderenţă o creştere a energiei potenţiale a fluidului, iar maşinile volumice de forţă folosesc în principal energia potenţială a fluidului pentru a fi convertită în energie mecanică. Debitele de fluide vehiculate prin aceste maşini sunt modeste. Maşinile hidrodinamice sau gazodinamice de lucru funcţionează pe principiul momentului de reacţiune al palelor rotorului asupra fluidului, transferul energiei către fluid făcându-se numai în rotor, iar în aparatul director sau carcasa de refulare se transformă o parte a energiei cinetice în energie de presiune. Energia transferată fluidului este în principal potenţială de presiune şi cinetică. Deoarece etanşarea între secţiunea de intrare şi cea de ieşire se realizează prin fluidul în mişcare presiunile realizate sunt mai mici decât în cazul maşinilor volumice, însă vehiculează debite mai mari de fluide şi turaţiile sunt mai mari. Maşinile hidrodinamice sau gazodinamice de forţă transformă energia totală a unui curent de fluid în energie mecanică. În general energia totală este disponibilă în cazul motoarelor gazodinamice sub formă de energie internă a fluidului (de exemplu entalpia aburului sau gazelor de ardere), iar în cazul celor hidrodinamice sub formă de energie potenţială de presiune (determinată de o diferenţă de nivel) sau energie cinetică (a unui curs de apă). Conform definiţiei, maşinile hidraulice se pot împărţi în trei clase la care se adaugă maşinile reversibile. În continuare se vor enumera tipurile reprezentative ale fiecărei clase.

Motoarele hidraulice şi gazodinamice pot fi:

o motoare hidrostatice (cu piston, cu palete rotative, cu angrenaje, cu pistoane

rotative);

o

roţi de apă;

o

turbomotoare (turbine hidraulice energetice, turbomotoare din turbotransmisii);

o

turbine gazodinamice (turbine cu abur şi cu gaze).

Generatoarele hidraulice şi pneumatice pot fi:

o pompe volumice (cu piston, cu palete rotative, cu angrenaje, cu pistoane

rotative);

o elevatoare hidraulice (de poziţie a unui lichid – elevatoare hidraulice (cu cupe,

cu bandă);

o generatoare hidrodinamice (pompe centrifuge, diagonale sau axiale, compresoare gazodinamice, suflante, ventilatoare); o generatoare pneumatice (compresoare suflante şi ventilatoare).

Transformatoarele hidraulice pot fi:

o transformatoare hidrostatice (servomotoare hidraulice, sertare releu, transformatoare hidrostatice de presiune, prese şi ciocane hidraulice); o transformatoare hidraulice pentru pompare (hidropulsorul, berbecul hidraulic

[13]);

o transmisii hidraulice (ambreiaje hidraulice, convertizoare hidraulice de cuplu).

1.3. Parametrii energetici principali

Sunt prezentaţi în continuare parametrii energetici principali ai maşinilor hidraulice sub formă tabelară comparativă pentru generatoarele hidraulice (maşinile de lucru) şi motoarele hidraulice (maşinile de forţă).

Generatoare hidraulice

1. Debitul, ( Q ) reprezintă cantitatea de fluid ce trece prin secţiunea de ieşire în unitatea de timp.

G

Motoare hidraulice

reprezintă

cantitatea de fluid ce trece prin secţiunea de intrare în unitatea de timp.

1.

Debitul

(

Q

M

)

Debitul volumic se notează cu Q, iar unitatea de măsură în SI este m 3 /s. Se mai folosesc în mod uzual: dm 3 /s (l/s), m 3 /h. Se mai utilizează debitul masic Q m . Unitatea de măsură în SI este kg/s, dar se mai foloseşte kg/h şi t/h. La maşinile volumice debitul este pulsatoriu. Se defineşte cilindreea, q, ca fiind volumul deplasat corespunzător unei singure rotaţii a arborelui maşinii. Debitul

volumic teoretic,

De asemenea, la maşinile hidrodinamice debitul teoretic se poate determina prin calcule de proiectare.

Q , se determină prin înmulţirea cilindreei cu turaţia.

t

2. Sarcina (înălţimea de pompare) este energia specifică totală pe unitatea de greutate primită de fluid la trecerea sa prin maşină, deci este diferenţa între energia specifică totală pe unitatea de greutate a fluidului de la ieşirea şi intrarea în maşină:

(1.1)

H

G

= e e

e

i

[m].

2. Sarcina (căderea la turbină) este energia specifică totală pe unitatea de greutate cedată de fluid la trecerea sa prin maşină şi deci este diferenţa între energia specifică totală a fluidului pe unitatea de greutate de la intrarea şi ieşirea din

maşină:

(1.2)

H

M

= e e

i

e

[m]

.

Reamintim că energia specifică totală pe unitatea de greutate este formată din energia potenţială de poziţie, potenţială de presiune şi cinetică:

e

= +

z

p

ρ

g

+

v

2

2 g

[m]

.

(1.3)

În SI unitatea de măsură este metrul (metru coloană de fluid). În multe dintre maşinile volumice apar presiuni considerabile. Ponderea termenului ce conţine presiunea în ecuaţia (1.3) este hotărâtoare şi atunci în cele mai multe cazuri sarcina poate fi calculată cu relaţiile:

(1.4)

H

G V

,

=

) [m]

(

p

e

p

i

ρ

g

3. Puterea utilă reprezintă puterea transferată fluidului şi este deci putere hidraulică:

(1.6)

P

u,G

= ρgQ H

G

G

[W]; [kW]

.

4. Puterea absorbită reprezintă puterea aplicată maşinii pentru a realiza pomparea lichidului. Este putere mecanică şi se calculează cu relaţiile:

(1.9,

P

a G

,

=ω⋅

M

, sau

P

F

v

,

a G

,

=

1.10)

după cum puterea de antrenare se transmite printr-o mişcare de rotaţie sau de translaţie. Simbolurile reprezintă: ω - viteza unghiulară de rotaţie [ s ], M - momentul de antrenare [N . m], F - forţa de antrenare şi v - viteza în mişcarea de translaţie [m/s].

1

(1.5)

H

M V

,

=

) [m]

(

p

i

p

e

ρ

g

3.

Puterea

dezvoltată

de

mecanică

şi

se

cunoscute:

utilă este puterea maşină. Este putere calculează cu relaţiile

(1.7, 1.8)

după cum puterea utilă se transmite printr-o mişcare de rotaţie sau de translaţie. Simbolurile reprezintă:

-

viteza unghiulară de rotaţie [ s ], M - momentul util [N . m], F - forţa utilă şi v - viteza în mişcarea de translaţie.

P

u M

,

=ω⋅

M

, sau

P

u M

,

=

F

v

.

ω

1

4. Puterea absorbită (disponibilă) este puterea hidraulică şi reprezintă puterea cedată de lichid la trecerea sa prin maşină:

(1.11)

P

a,M

= ρgQ H

M

M

[W]

.

Puterea se măsoară în waţi (W) sau kilowaţi (kW). Calul putere (CP) se utilizează mai puţin.

5.

Randamentul

caracterizează

5.

Randamentul

caracterizează

eficienţa transformării energetice şi este dat de raportul dintre puterea utilă şi puterea absorbită:

(1.12)

η =

G

P

u

,

G

P

a

,

G

.

eficienţa transformării energetice şi este

dat

puterea disponibilă:

şi

dintre

de

raportul

puterea

utilă

η =

P u M

,

P

a

,

M

.

(1.13)

El are totdeauna o valoare subunitară. Uneori poate fi prezentat în procente.

6. Puterea pierdută (puterea disipată) este diferenţa între puterea absorbită şi puterea utilă:

(1.14)

P

p G

,

=

P

a G

,

P

u G

,

.

6. Puterea pierdută (puterea disipată) este diferenţa între puterea absorbită şi puterea utilă:

(1.15)

P

p M

,

=

P

a M

,

P

u M

,

.

Pierderile energetice se concretizează în pierderi mecanice, pierderi volumice şi pierderi hidraulice, având ponderi diferite în diversele tipuri de maşini hidraulice.

7. Coeficientul de pierderi se defineşte ca fiind:

7.

Coeficientul

P

p

, M

P

a

, M

.

de

pierderi

se

defineşte ca fiind:

(1.17)

π

M

=

P

p

, G

P

a

,

G

.

π =

G

(1.16)

Sunt lesne de observat relaţiile:

(1.18)

η

G

+ π = 1

G

(1.19)

η

M

+ π

M

= 1

8. Turaţia ( n ) reprezintă un parametru important care influenţează valorile

1 (rot/s), dar uzual

se foloseşte rot/min. În figura 1.4 sunt prezentate schemele bloc ale transferului de energie într-un generator hidraulic şi un motor hidraulic.

debitului şi eficienţei transformării energetice. În SI se măsoară în

s

a. b. Fig. 1.4 . Schema bloc a antrenării unei maşini hidraulice: a - generator

a.

a. b. Fig. 1.4 . Schema bloc a antrenării unei maşini hidraulice: a - generator hidraulic;

b.

Fig. 1.4. Schema bloc a antrenării unei maşini hidraulice:

a - generator hidraulic; b- motor hidraulic

În aceste scheme transmisia este mecanică, deci puterea disipată în transmisie este de tip mecanic. Se remarcă trei tipuri de puteri disipate în interiorul maşinii hidraulice: pierderi mecanice, volumice şi hidraulice. Pierderile volumice ale maşinilor hidraulice constau în pierderi directe către mediul ambiant şi pierderi prin recirculare în interiorul maşinii ambele datorate unor neentanşeităţi. Pierderile hidraulice sunt cele binecunoscute: locale şi liniare (distribuite). Pierderile mecanice se produc prin frecări între piese apropiate şi aflate în mişcare relativă. Trebuie menţionat faptul că frecările mecanice sunt în esenţă tot nişte pierderi hidraulice deoarece spaţiul dintre ele este umplut cu un fluid (ulei, vaselină, fluidul de lucru al maşinii). Ţinând seama de acestea, se pot defini trei tipuri de randamente.

9. Randamentul volumic se defineşte ca fiind raportul dintre debitul real obţinut prin măsurători la un generator şi debitul teoretic rezultat din calcule:

(1.20)

η

v G

,

=

Q

G

Q

t G

,

.

Se observă că debitul teoretic este

mai mare decât cel real, diferenţa fiind

constituită de pierderile volumice,

Q

p G

,

:

(1.22)

Q

p G

,

= Q

t G

,

Q

G

.

Astfel, se mai poate scrie:

9. Randamentul volumic se defineşte ca fiind raportul dintre debitul teoretic rezultat din calcule şi debitul real obţinut prin măsurători la un motor hidraulic:

(1.21)

η

v M

,

=

Q

t M

,

Q

M

.

Se observă că debitul real este mai mare decât cel teoretic, diferenţa fiind

constituită de pierderile volumice,

Q

p M

,

:

(1.23)

Q

p M

,

=

Q

M

Q

t M

,

.

Astfel, se mai poate scrie:

(1.24)

η v G

,

= 1

Q

p

, G

Q

t G

,

.

10. Randamentul hidraulic se

defineşte prin raportul între sarcina reală a

fluidului şi sarcina teoretică rezultată din calcule:

η

h

, G

=

H

G

H t G

,

.

(1.26)

Se observă că sarcina teoretică este

mai mare decât cea reală, diferenţa fiind

constituită de pierderile hidraulice,

H

p G

,

:

H

p ,

G

= H

t G

,

H

G

.

(1.28)

Astfel, se mai poate scrie:

η

h G

,

= 1

H

p

,

G

H

t

,

G

.

(1.30)

11. Randamentul mecanic este

raportul dintre puterea primită de fluid de la arborele generatorului (puterea hidraulică teoretică) şi puterea mecanică

primită de generator de la maşina de antrenare (puterea absorbită):

η

m G

,

=

P

h

ρ gQ

t G

,

H

t G

,

,

t G

,

=

P a G

,

P a G

,

.

(1.32)

(1.25)

η

v M

,

= 1

Q

p M

,

Q

M

.

10. Randamentul hidraulic se

defineşte prin raportul între sarcina teoretică rezultată din calcule şi sarcina reală a fluidului:

η

h M

,

=

H t M

,

H

M

.

(1.27)

Se observă că sarcina reală este mai

mare decât cea teoretică, diferenţa fiind

constituită de pierderile hidraulice,

H

p M

,

:

H

p M

,

=

H

M

H

t M

,

.

(1.29)

Astfel, se mai poate scrie:

η

h M

,

= 1

H

p M

,

H

M

.

(1.31)

11. Randamentul mecanic este

raportul dintre puterea utilă a motorului hidraulic şi puterea cedată de fluid către arborele motorului (puterea hidraulică teoretică):

η

m M

,

=

P u M

,

,

P u M

=

P h t

,

,

M

ρ gQ

t

,

M

H

t M

,

.

(1.33)

Având în vedere relaţiile de mai sus, se pot descrie succesiunile transformărilor energetice din maşinile hidraulice prin produsul randamentelor parţiale.

η =

G

P

u

,

G

ρ gQ H

G

G

=

P

a

,

G

P

a

,

G

;

η =

G

ρ

g

Q

G

H

G

P

h t G

,

,

ρ

g

Q

t G

,

H

t G

,

P

a G

,

;

(1.34)

(1.36)

η

M

η

M

=

P

u

,

M

P

u M

,

=

P

a

,

M

ρ gQ

M

H

M

;

=

ρ

g

Q

t M

,

H

t M

,

P

u M

,

ρ

g

Q

M

H

M

P

h t

,

,

M

;

(1.35)

(1.37)

η

G

= η

v,G

⋅ η

h,G

⋅ η

m,G

;

(1.38)

12. Gradul de reacţie reprezintă ponderea energiei potenţiale din energia totală schimbată:

R

G

=

  z +

 

p

 

ρ g

e

− 

 

z +

p

 

i

ρ g

H

.

(1.40)

η

M

= η

v,M

⋅ η

h,M

⋅ η

m,M

.

(1.39)

12. Gradul de reacţie reprezintă ponderea energiei potenţiale din energia totală schimbată:

R

M

=

  z +

 

p

 

ρ g

i

− 

z +

p

 

ρ g

e

H

.

(1.41)

Gradul de reacţie este cuprins între 0 şi 1. Dacă gradul de reacţie este egal cu

zero, se spune că maşina este cu acţiune, întreaga energie transferată fiind realizată pe seama energiei cinetice. Dacă gradul de reacţie este egal cu 1, se spune că maşina este

cu reacţiune. Dacă gradul de reacţie este cuprins în intervalul 0 este cu reacţiune parţială.

se spune că maşina

1,

2. MAŞI I VOLUMICE

2.1. Principii de funcţionare şi tipuri constructive

Maşinile hidropneumatice volumice sunt caracterizate printr-un proces discontinuu de aspiraţie-refulare, volum cu volum. Maşinile hidraulice de acest tip sunt pompele şi cilindrii hidraulici. Deoarece în cea mai mare parte sunt destinate sistemelor de acţionare hidraulică, fluidul de lucru este uleiul hidraulic. Totuşi există multiple variante care funcţionează şi cu cele mai întâlnite fluide din instalaţii precum apa sau aerul. Maşinile pneumatice sunt compresoarele utilizate pentru comprimarea unui gaz: aerul sau vaporii agenţilor frigorifici. La aceste maşini, transferul energetic maşină–fluid de lucru (la generatoare) sau fluid de lucru-maşină (motoare) se face asupra energiei potenţiale (de poziţie sau de presiune). Cu ajutorul pompelor volumice se pot realiza presiuni mari de 500 bar, sau chiar mai mari, imposibil de obţinut cu pompele hidrodinamice. În plus, acestea se caracterizează prin compactitate şi robusteţe, iar construcţiile moderne ajung la fiabilităţi ridicate. Un dezavantaj al acestor maşini faţă de cele cu flux continuu este furnizarea fluidului în mod discontinuu, mai accentuat în cazul lichidelor. Există însă măsuri constructive care conduc la amortizarea pulsaţiilor. Pompele volumice cu piston realizează cele mai ridicate presiuni datorită unei bune etanşări între piston şi cilindru sau piston plonjor în presetupă. Apar forţe de inerţie mari, ceea ce conduce la viteze de antrenare mai mici. Din acest motiv debitele sunt mici. Pompele volumice rotative realizează creşteri mai mici ale presiunii datorită unei etanşări mai slabe între organele în mişcare relativă. Se folosesc la turaţii mai ridicate, ceea ce implică debite mai mari. În cazul pompei clasice, principiul de funcţionare constă în deplasarea unui piston într-un corp de pompă. Variaţia de volum creată în acest fel asigură succesiv aspiraţia şi refularea lichidului. În construcţia clasică, pompele cu piston se întâlnesc din ce în ce mai puţin şi sunt de obicei cu acţionare manuală pentru diverse operaţiuni de pregătire a instalaţiilor, probe de presiune etc. În construcţiile uzuale pentru acţionări hidrostatice se folosesc unele variante constructive cere diminuează substanţial pulsaţiile: pompe cu pistoane axiale, cu pistoane radiale, cu angrenaje, cu şuruburi, cu palete glisante ş.a. În cazul în care se cer condiţii speciale de etanşeitate se utilizează pompele cu membrană, iar pentru a fi folosite ca dozatoare se foloseşte pompa peristaltică. Compresoarele volumice sunt întâlnite cel mai des în variantele cu piston, cu şuruburi sau cu palete rotative. Ungerea fiind realizată cu ulei, acesta poate fi antrenat

sub forma unor picături minuscule (ceaţă) în gazul refulat, ceea ce poate constitui adesea un dezavantaj. De asemenea, în cazul comprimării aerului, se poate atinge punctul de rouă. Pentru presiuni mai ridicate se utilizează comprimarea în trepte şi răcire intermediară în scopul creşterii eficienţei energetice a comprimării şi evitării unor temperaturi prea ridicate care pot conduce la pierderea proprietăţilor de ungere ale uleiului.

2.2. Maşini hidraulice volumice

2.2.1. Elevatoare hidraulice

Sunt

maşini

hidraulice

volumice

potenţiale de poziţie a unui lichid.

care

realizează

numai

creşterea

energiei

Fig. 2.1. Elevatorul cu cupe

Fig. 2.1. Elevatorul cu cupe

2.2.1.1. Elevatorul cu cupe

Este prezentat în figura 2.1. Pe o roată antrenată de un motor se află fixate mai multe cupe. În poziţia de jos, cupele se umplu cu lichid, iar în partea superioară se golesc într-un jgheab. Motorul de antrenare poate fi chiar o roată de apă realizată prin fixarea unor palete pe periferia roţii pe care se află şi cupele. Pentru a realiza antrenarea este necesar ca la nivelul inferior apa să aibă energie cinetică. Aceasta se realizează cu ajutorului un jgheab cu înclinare mare prin care curge apa. Deci apa din jgheabul inferior antrenează roata şi constituie totodată şi sursa pentru alimentarea elevatorului.

2.2.1.2. Elevatorul cu bandă

Principiul constructiv al elevatorului prin aderenţă [Benche, Benche] este redat în figura 2.2, în care s-au notat: 1 - tamburul de antrenare având diametrul D ; 2 – bandă transportoare a lichidului prin aderenţa la ambele feţe având lăţimea B ; 3 - carcasă; 4 - gura de scurgere; 5 – buzunare; 6 –arborele de antrenare; 7 – tambur de întindere; 8 – carcasă inferioară; 9 – greutate de întindere. Debitul volumic al pompei este dat de

Fig. 2.2. Elevatorul cu bandă

Fig. 2.2. Elevatorul cu bandă

relaţia:

Q

= 2 η

,

tr b

B

u

3 σ  m  ,   ρ g s  
3
σ
m
,
ρ
g
s

,

(2.1)

este randamentul de transport al benzii (randament volumic ţinând seama

în care

de pierderea de lichid prin scuturare, smulgere şi nedezlipirea totală a filmului de lichid la intensitate finită a centrifugării); σ - coeficientul tensiunii superficiale a fluidului (apă); g - acceleraţia gravitaţională; u - viteza benzii:

η tr,b

u =

Dn

π

60

m

s

,

în care n [rot s] este turaţia tamburului de antrenare.

Pentru

n [rot s] este turaţia tamburului de antrenare. Pentru construcţiile analizate la care se cunoaşte η

construcţiile

analizate

la

care

se

cunoaşte

η

tr b

,

= 80

Puterea hidraulică utilă este dată de relaţia:

83%

.

debitul

real

P

u

= ρ

gQH

= η

P

a

= η η

m

h

P

a

= 2 ρ

gBu

η

tr b

,

σ ρ g
σ
ρ
g

H

[W]

,

 

(2.2)

a

rezultat

(2.3)

unde

dintre randamentul mecanic (

P a este puterea de antrenare, η - randamentul total al pompei, calculat ca produs

η ) şi randamentul hidraulic ( η ), iar H - sarcina

m

h

(energia specifică):

H = z +

u

2

2

g

[m]

.

(2.4)

Este de remarcat faptul că termenul al doilea din relaţia de mai sus este mic în comparaţie cu primul.

Fig. 2.3. Puterea de antrenare în funcţie de viteza benzii, u Fig. 2.4. Puterea de
Fig. 2.3. Puterea de antrenare în funcţie de
viteza benzii, u
Fig. 2.4. Puterea de antrenare în funcţie de
adâncimea, z

Figura 2.3. prezintă influenţa vitezei benzii u , turaţiei n , debitului Q , ca şi

şi asupra

randamentului global η pentru valori uzuale ale lăţimii benzii B = 50 mm ,

diametrului tamburului de antrenare D = 300 mm , randamentul de transport al benzii,

înălţimii de ridicare z asupra puterii de antrenare

P , puterii hidraulice

a

P

h

η

tr b

,

= 0,8

şi randamentul mecanic η

m

= 0,83 .

Figura 2.4 prezintă influenţa înălţimii de ridicare

P

a

asupra

şi a randamentului η al elevatorului pentru aceleaşi valori

z

şi a debitului Q

puterii de antrenare

B,D,η

tr b

,

,η

m

.

Pentru o eventuală conversie eoliană-hidraulică este necesară estimarea comportamentului elevatorului în condiţii de antrenare variabile. Se defineşte o formulă criterială de construcţie, puterea de antrenare specifică:

P

s

=

43,7

η

tr b

,

η

Fr We

1 1

2

⋅ρ⋅ L

B

3

2

n

,

(2.5)

ca fiind puterea de antrenare a unei pompe de acelaşi tip (model) care, pentru o turaţie unitară realizează o sarcină unitară, adică are un debit de greutate unitar cu acelaşi randament ca în funcţionare la parametrii nominali.

Relaţia criterială utilizează criteriile ponderităţii, Froude:

Fr =

u

2

g

L

şi tensiunii superficiale Weber:

We =

ρ

u

2 B

2

σ

 

(2.6)

,

(2.7)

care introduc în formula de construcţie şi factorii de exploatare ( u sau n , H prin intermediul lui L şi u , lungimea benzii L fiind funcţie de z ). Se analizează în continuare factorii determinanţi: în primul rând variaţia puterii

, se poate datora variaţiei proprietăţilor fizice ale lichidului

de antrenare specifice,

antrenat, ρ,σ , după o lege radical pătratică; în al doilea rând variaţia

se poate

s

s

datora variaţiei dimensiunilor B, D şi L , direct proporţional; în al treilea rând, variaţia este legată de variaţia complexă a randamentelor şi anume direct proporţională cu

şi invers proporţională cu η(Q, n,H ) . Se prezintă trei tipuri de diagrame sintetice de interes practic (proiectare,

diametrul,

pentru

variabila

de

exploatare)

s

η tr,b

pornind

şi

adică

de

la

apă,

de exploatare) s η tr , b pornind şi adică de la apă, ρσ = 8,67

ρσ = 8,67

şi

menţinând

al

constante

η

6

tr b

,

m

3

D = 300 mm u = 0 7 m s ,
D = 300 mm
u
= 0
7
m s ,

randamentul

n = 0

volumic

transport

pentru

benzii

Q =

0

= 0,8 h ,
=
0,8
h
,

,

450

0 volumic transport pentru benzii Q = 0 = 0,8 h , , 450 rot min

rot min ,

care

z = 10, 23, 48 şi 98 m . Analizând figura 2.5 se constată că

s creşte cu u, n,Q şi B , pentru diferite

valori independente B = const. şi scade cu creşterea adâncimii, z . Valorile lui z cele

mai mici determină scăderea cea mai pronunţată a randamentului şi creşterea

mai accentuată. Analizând figura 2.6 se constată că

cea

s

s scade cu creşterea z şi cu micşorarea B

şi Q mai pronunţată în domeniul valorilor Q mari, mai puţin sensibilă în domeniul valorilor Q şi B mici.

Fig. 2.5. Puterea specifică în funcţie de viteza benzii, u Fig. 2.6. Puterea specifică în

Fig. 2.5. Puterea specifică în funcţie de viteza benzii, u

2.5. Puterea specifică în funcţie de viteza benzii, u Fig. 2.6. Puterea specifică în funcţie de

Fig. 2.6. Puterea specifică în funcţie de adâncimea, z

Fig. 2.7. Puterea specifică în funcţie de lăţimea benzii, B

Fig. 2.7. Puterea specifică în funcţie de lăţimea benzii, B

Randamentul η creşte cu z şi micşorarea Q mai accentuat în domeniul valorilor z mici şi Q mari, mai puţin sensibil în domeniul valorilor z mari şi Q mici.

Din analiza figurii 2.7 se constată că

s

fiind

determinate de valorile u mari şi z mici. Randamentul este insensibil la variaţia lui B ,

scade cu creşterea u(n) şi cu micşorarea z . Se impun două concluzii. Pompele cu

puteri de antrenare specifice

mici, au u, n,Q, B

mici şi z mari,

creşte liniar cu

B ,

valorile

mari

s :

prezentând

valorile

cele

mai

ridicate

ale

randamentului η ;

 

mari,

au

u, n,Q, B

mari

şi

z

mici,

prezentând valorile cele mai mici ale

randamentului η . Ca soluţii constructive reprezintă, pentru aceeaşi turaţie de antrenare pompe cu

tub:

adânc, de secţiune mică, bandă îngustă, rolă cu diametru mic;

puţin adânc, cu secţiune mare, bandă lată, rolă cu diametru mare.

Fig. 2.8. Elevatorul cu talere

Fig. 2.8. Elevatorul cu talere

2.2.1.3. Elevatorul cu talere

Figura 2.3. prezintă elevatorul cu talere. Talerele sunt fixate pe un lanţ antrenat de o roată. În cursa de ridicare, talerele culisează într-un tub vertical, faţă de care sunt etanşate la periferie. Pentru cursa de coborâre talerele sunt numai ghidate. Problema principală o constituie forţele de frecare relativ mari. Se observă asemănarea acestui tip de elevator cu pompa cu piston. Deosebirea esenţială este inexistenţa supapelor, ceea ce face ca

această maşină hidraulică să nu poată să realizeze creşterea energiei potenţiale de presiune a lichidului.

Debitul elevatorului cu talere este dat de relaţia:

Q = v

L

A

T

⋅ η

v

,

(2.8)

în care

v

L

este viteza lanţului,

A

T

- aria talerelor şi

η

v - randamentul volumic.

Puterea de antrenare se calculează cu relaţia:

P a

=

ρ⋅

g

Q

H

η

,

(2.9)

unde H este înălţimea de ridicare, iar η - randamentul global format din randamentele volumic şi mecanic:

(2.10)

η = η ⋅ η

v

m

.

2.2.2. Pompe cu piston

2.2.2.1. Clasificare

Pompele cu piston se clasifică din mai multe puncte de vedere[Îndrumar].

După modul de acţionare pot fi:

o pompe cu acţionare indirectă în care pistonul este pus în mişcare prin

intermediul unui mecanism bielă-manivelă de la un motor electric ce antrenează pompa prin transmisie reducătoare a turaţiei (roţi dinţate sau curea);

o pompe cu acţionare directă dacă se foloseşte un motor cu piston (cu abur sau cu aer comprimat);

o pompe cu acţionare manuală.

După tipul organului care dezlocuieşte lichidul se întâlnesc:

o

cu piston disc folosite pentru debite mai mari şi presiuni mici şi mijlocii;

o

cu piston plonjor (plunger) pentru debite mici şi presiuni mari;

o

cu membrană sau cu diafragmă pentru pomparea lichidelor cu particule solide;

o

cu burduf pentru lichide volatile.

După numărul feţelor active ale unui piston:

o

cu simplu efect;

o

cu dublu efect;

o

pompe diferenţiale.

După numărul cilindrilor pompele pot fi:

o

cu un cilindru (simplex);

o

cu doi cilindri (duplex);

o

cu trei (triplex) sau mai mulţi cilindri.

După natura lichidului pompat:

o

pompe pentru lichide obişnuite (de exemplu apă rece şi curată);

o

pompe pentru lichide fierbinţi;

o

pompe pentru acizi;

o

pompe pentru lichide încărcate cu particule solide (pompe de beton, sau pentru

foraj).

După rapiditatea organului de lucru:

o

pompe lente cu n = 40

80

rot/min ;

o

pompe cu rapiditate medie: n = 80

150

rot/min ;

o

pompe

rapide: n = 150

350

rot/min .

2.2.2.2. Variante constructive de pompe cu piston

2.2.2.2.1. Pompa cu piston cu simplu efect

Principial, pompa cu piston (fig. 2.9) este compusă dintr-un cilindru închis de o chiulasă în care se mişcă liber două supape. În cilindru alunecă un piston, eventual etanşat cu segmenţi sau garnitură şi antrenat prin intermediul unui mecanism bielă- manivelă. Biela poate fi articulată direct printr-un bolţ în piston, sau pistonul poate să aibă o tijă de care este articulată biela printr-un cap de cruce ghidat de o glisieră.

biela printr-un cap de cruce ghidat de o glisieră. Fig. 2.9. Pompa cu piston cu simplu

Fig. 2.9. Pompa cu piston cu simplu efect:

1 – cilindru; 2 – piston disc; 3 – supapă de refulare; 4 – supapă de aspiraţie; 5 – tija pistonului; 6 – biela; 7 – manivela; 8 - conducta de aspiraţie; 9 – conducta de refulare

Fiind o maşină volumică, prin construcţie se realizează incinte elementare închise între organul de lucru (piston) şi alte organe (cilindru, chiulasă cu supape) cu ajutorul cărora sunt trecute volume elementare de lichid din zona de intrare cu presiunea scăzută în zona de ieşire cu presiune ridicată. Prin deplasarea pistonului din punctul mort interior spre punctul mort exterior, se creează o depresiune în spaţiul dintre piston şi chiulasă, care face ca supapa de aspiraţie să se deschidă. Astfel, se realizează o curgere a lichidului din conducta de aspiraţie spre spaţiul interior al pompei. După umplerea acestui spaţiu, pistonul se deplasează din punctul mort exterior spre punctul mort interior determinând o creştere a presiunii în acest spaţiu cu puţin peste presiunea din conducta de refulare, ceea ce conduce la deschiderea supapei de refulare. Lichidul curge spre conducta de refulare.

2.2.2.2.2. Pompa cu piston cu dublu efect, cu antrenare directă

O astfel de pompă (fig. 2.10) se caracterizează prin faptul că ambele feţe ale

pistonului sunt active fiind în contact cu fluidul. La deplasarea spre dreapta a pistonului, în compartimentul având volumul V se produce o depresiune astfel încât se deschide supapa de aspiraţie SA1 şi are loc aspiraţia lichidului în acest compartiment. Concomitent, în compartimentul de volum V’ are loc comprimarea lichidului, supapa de refulare SR2 este deschisă, lichidul de lucru fiind refulat spre conducta de refulare. La mişcarea pistonului spre stânga, se

deschide supapa de refulare SR1 datorită creşterii presiunii în compartimentul cu volumul V, lichidul de lucru fiind refulat.

În acelaşi timp, în compartimentul din dreapta luând naştere o depresiune, se deschide supapa de aspiraţie SA2, fiind aspirat lichidul de lucru prin conducta de aspiraţie. Astfel se micşorează mult pulsaţiile de debit în comparaţie cu pompa cu simplu efect. De remarcat că datorită volumului tijei pistonului, volumul de lichid refulat din compartimentul din dreapta este ceva mai mic decât volumul refulat din compartimentul din stânga, diferenţa fiind chiar volumul tijei pistonului.

stânga, diferenţa fiind chiar volumul tijei pistonului. Fig. 2.10. Pompa cu piston cu dublu efect, cu

Fig. 2.10. Pompa cu piston cu dublu efect, cu antrenare directă

2.2.2.2.3. Pompa cu acţiune diferenţială

Elementele componente ale pompei diferenţiale sunt prezentate în figura 2.11. La deplasarea pistonului P spre dreapta ia naştere o depresiune în camera V1, supapa de aspiraţie SA se deschide şi este aspirat lichid. Concomitent, volumul camerei V2 se micşorează, determinând deschiderea supapei de refulare SR2 şi

refularea lichidului prin conducta de refulare CR. La deplasarea pistonului P spre stânga ia naştere o suprapresiune în camera V1, supapa de admisie se închide, deschizându-se supapa de refulare SR1, lichidul fiind refulat spre camera V2. Volumul de lichid refulat prin poarta

supapei

, astfel încât diferenţa în

volum de lichid deschide prin suprapresiune supapa de refulare SR2, fiind refulat prin conducta de refulare CR. Pompa diferenţială poate fi considerată o pompă cu dublu efect la refulare şi cu simplu efect la aspiraţie. Datorită dublei refulări debitul furnizat este mai uniform.

depăşeşte valoarea

debitul furnizat este mai uniform. depăşeşte valoarea Fig. 2.11. Pompa cu acţiune diferenţială SR1 ) ⋅

Fig. 2.11. Pompa cu acţiune diferenţială

SR1

)

s

π(

D

2

D

2

t

2.2.2.2.4. Pompa cu piston – disc de trecere

Figura 2.12 prezintă o schemă a pompei cu piston – disc de trecere. Pistonul disc P are două sau mai multe supape de refulare SR dispuse pe una dintre feţe (pe faţa superioară în figura 2.12). La deplasarea în sus a pistonului,

datorită depresiunii care se formează, se deschide supapa de aspiraţie SA şi lichidul pătrunde în camera inferioară a cilindrului. Când pistonul coboară, datorită suprapresiunii formate se închide supapa de aspiraţie şi se deschid supapele de refulare. Astfel lichidul trece în camera superioară a cilindrului. La cursa următoare de ridicare a pistonului, lichidul de deasupra lui este pompat prin

conducta de refulare CR. Totodată are loc aspirarea unei noi cantităţi de lichid în camera inferioară a cilindrului.

cantităţi de lichid în camera inferioară a cilindrului. Fig. 2.7. Pompa cu piston – disc trecere

Fig. 2.7. Pompa cu piston – disc trecere

de

Fig. 2.12. Pompa cu piston – disc de trecere

trecere de Fig. 2.12. Pompa cu piston – disc de trecere Fig. 2.13. Pompa cu piston

Fig. 2.13. Pompa cu piston plonjor

2.2.2.2.5. Pompa cu piston plonjor

Pentru realizarea unor presiuni mari şi foarte mari necesare de exemplu în cazul preselor hidraulice, se foloseşte pompa cu piston plonjor, (fig. 2.13). Lungimea acestui piston este cu mult mai mare în comparaţie cu diametrul. Etanşarea pistonului plonjor în cilindru

se realizează cu garnituri de etanşare din azbest grafitat, uzura acestuia fiind astfel redusă. În rest, funcţionarea este similară cu cea a pompei cu piston cu simplu efect.

2.2.2.2.6. Pompa cu piston şi excentricitate reglabilă

Această pompă este o variantă a pompei cu piston plonjor clasică, fiind prezentată în figura 2.14. Este destinată obţinerii unor presiuni ultraînalte (1000 3000 bar).

Pompa este acţionată de un reductor de joasă turaţie şi este prevăzută cu câte două supape înseriate de refulare şi aspiraţie, necesare pentru asigurarea unei etanşări bune în vederea obţinerii unor presiuni foarte mari Patina 2 poate fi deplasată în ghidajul volantului 6, reglându-se uşor excentricitatea e (manivelă reglabilă). Se poate modifica astfel cursa pistonului plonjor, obţinâdu- se debite diferite la turaţii constante ale motorului de antrenare.

diferite la turaţii constante ale motorului de antrenare. Fig. 2.14. Pompa cu piston plonjor şi excentricitate

Fig. 2.14. Pompa cu piston plonjor şi excentricitate reglabilă:

1 – piston plonjor; 2 – patină; 3 – bielă; 4 – supape de refulare; 5 – supape de aspiraţie; 6 - volant

supape de refulare; 5 – supape de aspiraţie; 6 - volant Fig. 2.15. Pompa cu piston

Fig. 2.15. Pompa cu piston şi camă:

1 – blocul pompei; 2 – piston plonjor;

3

– arbore de antrenare; 4 – camă;

5

– supapă de refulare; 6 – supapă de aspiraţie

2.2.2.2.7. Pompa cu piston şi camă

1000

Tot pentru realizarea unor presiuni înalte de

ordinul a 500

piston şi camă (fig. 2.15). Cama 4 legată rigid de arborele 3 imprimă pistonului plonjor 2 o mişcare alternativă realizând succesiv faza de aspiraţie şi faza de refulare. Legătura permanentă dintre camă şi piston este asigurată de arcul spiral 7. La o rotaţie completă a camei, pistonul plonjor realizează o cursă dublă, având loc o aspiraţie şi o refulare. Lungimea cursei are valoarea 2e (e fiind excentricitatea axei camei de profil circular în raport cu axa geometrică a arborelui de

bar se foloseşte pompa cu

antrenare). Atât supapa de admisie cât şi cea de refulare este prevăzută cu arcuri spirale care

asigură o bună stabilitate şi elimină jocurile, scăpările de lichid fiind astfel reduse la minim. Ca urmare, randamentul volumic al acestui tip de pompă este ridicat.

2.2.2.2.8. Pompa cu piston şi membrană

Acest tip de pompe se utilizează pentru pomparea lichidelor agresive (substanţe chimice), apă curată sau alte lichide în industria alimentară şi de asemenea este folosită ca pompă pentru mortar. După natura lichidului de lucru, membrana metalică poate fi confecţionată din alamă sau oţel inoxidabil. Astfel, lichidul de lucru nu intră în contact cu organele pompei. Figura 2.16. prezintă schema unei pompe cu membrană.

Figura 2.16. prezintă schema unei pompe cu membrană. Fig. 2.16. Pompa cu piston şi membrană: 1

Fig. 2.16. Pompa cu piston şi membrană:

1 – membrană; 2 – corpul pompei; 3 – lichid auxiliar; 4 – supapă de aspiraţie; 5 – supapă de refulare; 6 – piston; 7 – pompă de compensaţie; 8 – supapă limitatoare de presiune; 9 – supapă de reţinere; 10 – rezervor pentru lichidul auxiliar; 11 – supapa de aspiraţie a pompei de compensaţie

Corpul 2 al pompei este format din două discuri concave opuse, care prind între ele membrana metalică 1, care împarte corpul pompei în două camere. Camera superioară este prevăzută cu o supapă de aspiraţie 4 şi o supapă de refulare, 5. Pistonul 6, acţionat prin mecanismul clasic bielă-manivelă imprimă lichidului auxiliar 3, o mişcare alternativă, provocând deplasarea elastică a membranei în sus şi în jos, efectuându-se astfel succesiv aspiraţia şi refularea lichidului de lucru. În partea stângă a rezervorului cu lichid auxiliar 10 este montată o pompă de

compensaţie 7, care face înlocuirea lichidului auxiliar (ulei mineral în majoritatea cazurilor) scăpat din camera inferioară a corpului pompei 2. Pierderile de lichid apar datorită jocului dintre pistonul 6 şi cilindrul pompei. La pomparea lichidelor fierbinţi, pompa de compensaţie trebuie să asigure un debit suplimentar de lichid auxiliar, necesar pentru răcirea membranei metalice. Supapa de aspiraţie 11 şi supapa de reţinere 9 asigură funcţionarea pompei de compensaţie. Pentru limitarea presiunii de refulare, pompa este prevăzută cu o supapă limitatoare de presiune 8, care permite întoarcerea lichidului auxiliar din camera inferioară a corpului pompei 2 în rezervorul cu lichid auxiliar 10, în cazul în care presiunea acestuia depăşeşte o anumită valoare. Prin reglarea acestei supape poate fi reglat debitul şi presiunea lichidului de lucru.

2.2.2.3. Caracteristicile principale ale pompelor cu piston

Pompele cu piston au următoarele caracteristici de bază:

debitul este pulsator şi limitat uzual la 1L/s;

sarcina mare, independentă de debit şi de turaţie;

randament relativ bun pentru orice tip de lichid;

reglarea bună prin scurtcircuitarea parţială a pompei;

posibilitatea de a pompa lichide foarte vâscoase, calde sau agresive dacă se folosesc materiale adecvate;

se autoamorsează la pornire;

este necesară regularizarea debitului prin folosirea unui hidrofor la aspiraţie şi a unuia la refulare;

este obligatorie folosirea unei supape de siguranţă (valvă maximală) pe circuitul de refulare, aşa cum se observă în figura 2.17;

turaţia este limitată de inerţia lichidului deci sunt necesare dimensiuni mai mari pentru a obţine debite acceptabile; consecinţa este existenţa unor mase metalice mai mari cu mişcare alternativă, ceea ce implică şi costuri mai mari; Debitul mediu teoretic al pompei cu piston se poate calcula cu relaţia generală:

Q

t

=

iAs

n

60

α

,

(2.11)

unde i este numărul de feţe active ale pompei, s - cursa pistonului; n [rot min] -

turaţia arborelui cotit;

cursa pistonului; n [rot min] - turaţia arborelui cotit; A [m 2 ] - aria feţei

A

[m

2

]

- aria feţei pistonului cilindric:

A =

π D

2

4

[m

2

]

(2.12)

şi α este un coeficient funcţie de numărul de feţe active ale pistonului:

α=

1 pentru piston cu simplu efect

2

D t

2 D

2

1

pentru piston cu dublu efect,

în care D este diametrul tijei pistonului.

t

2.2.2.4. Randamente

(2.13)

Disipaţiile de energie în pompele cu piston sunt cele generale cunoscute:

volumice, hidraulice şi mecanice. Randamentul volumic este:

η

=

Q

v Q

t

= η' ⋅η'' ,

v

v

(2.14)

în care

presetupelor şi segmenţilor, precum şi de întârzierea mişcării supapei de aspiraţie faţă

de cea a pistonului, iar

prin pătrunderea aerului în corpul pompei sau apariţia fenomenului de cavitaţie. Pierderile mecanice se produc datorită:

frecărilor în lagărele arborelui cotit;

frecarea capului bielei de maneton;

frecarea ochiului bielei de bolţul pistonului sau capului de cruce;

frecarea patinei de glisiera capului de cruce (dacă există);

frecarea segmenţilor sau garniturii pistonului de cilindru;

frecarea tijei pistonului disc sau a pistonului plonjor în garnitura de etanşare.

η' ţine seama de pierderile de lichid prin neetanşeităţile supapelor,

v

η" ţine seama de umplerea incompletă cu lichid a cilindreei

v

a b Fig. 2.18. Curbele caracteristice ale unei pompe cu piston funcţionând la turaţii diferite:
a b Fig. 2.18. Curbele caracteristice ale unei pompe cu piston funcţionând la turaţii diferite:

a

b

Fig. 2.18. Curbele caracteristice ale unei pompe cu piston funcţionând la turaţii diferite:

a – debitul teoretic în funcţie de turaţie; b – sarcina în funcţie de debit la turaţii diferite

Randamentul mecanic al pompei este:

η =

m

P h t

,

ρ gQ H

t

t

=

P

a

P

a

= 0,85

0,96

.

(2.15)

Pierderile hidraulice se datoresc vâscozităţii lichidului pompat şi se produc la curgerea lichidului prin porţile supapelor şi în corpul pompei. Randamentul hidraulic este dat de relaţia generală cunoscută:

η =

h

H

H

t

.

(2.16)

Valorile recomandate sunt:

η

η

supape. Debitul teoretic este direct proporţional cu turaţia, conform caracteristicii prezentate în figura 2.18.a, dependent numai de turaţie. Figura 2.18.b prezintă curbele caracteristice sarcină în funcţie de debitul volumic pentru aceeaşi pompă acţionată la turaţii diferite. Scăderea debitului real la sarcini (presiuni) mari este datorată scăderii randamentului volumic. Sunt evidenţiate punctele de funcţionare obţinute la intersecţia caracteristicilor pompei cu caracteristica conductei. Trebuie remarcat faptul că pentru pompă, caracteristica este limitată superior de presiunea reglată la supapa de siguranţă.

h

h

= 0,95

0,99

pentru pompe cu o bună ghidare interioară a lichidului;

= 0,85

0,95

pentru pompe cu canale înguste şi viteză mare de curgere pe lângă

cu canale înguste şi viteză mare de curgere pe lângă Fig. 2.19. Amplasarea hidrofoarelor la o

Fig. 2.19. Amplasarea hidrofoarelor la o pompă cu piston

2.2.2.5. Recomandări privind utilizarea şi

funcţionarea pompelor volumice

alternative

Pompele volumice se recomandă în general la vehicularea unor debite reduse, cu înălţimi de pompare mari şi foarte mari. Folosirea lor este larg răspândită la pomparea lichidelor vâscoase, la acţionările hidraulice ale maşinilor unelte, la sistemele de ungere etc.

La pompele volumice alternative debitul pulsator nu poate fi întotdeauna acceptat deoarece în conducte se produc oscilaţii ale presiunii lichidului cu consecinţe nefavorabile: vibraţii şi instabilitate în sistemul hidraulic. Atenuarea pulsaţiilor de debit se realizează prin mărirea numărului de pistoane sau prin introducerea unor

hidrofoare (camere de compensare cu pernă de aer) atât pe conducta de aspiraţie cât mai ales pe conducta de refulare. Datorită elasticităţii pernelor de gaz, hidrofoarele preiau variaţiile de debit prin oscilaţia nivelului, asigurând un debit aproape constant în sistem. Figura 2.19 prezintă schema amplasării hidrofoarelor la o pompă cu piston.

2.2.2.6. Exemple de calcul

2.2.2.6.1. Calculul global al unei pompe cu piston

3 O pompă duplex pentru apă rece ( ρ = 1000 kg m ) are
3
O pompă duplex pentru apă rece (
ρ = 1000 kg m ) are diametrul pistonului
D = 20 mm , cursa s = 80 mm , presiunea de refulare
p
r = 100 bar
, turaţia arborelui

cotit n = 200 rot min , randamentul volumic η

η mh

= 0,85

şi randamentul mecanohidraulic

. Să se calculeze debitul mediu teoretic, debitul mediu real şi puterea

debitul mediu teoretic, debitul mediu real şi puterea v = 0,95 mecanică pentru antrenare la arbore.

v = 0,95

mecanică pentru antrenare la arbore.

Debitul mediu teoretic este:

Q

t

=  

n

60

iAs

 ⋅

α=

2

 

π⋅ 0,02

4

2 200

0,08

60

 

 

1

<