Curs 10

METODOLOGIA PREDĂRII-ÎNVĂȚĂRII UNITĂȚILOR DE MĂSURĂ ȘI

A ELEMENTELOR DE GEOMETRIE

Conform curriculum-ului pentru învăţământul preşcolar

(3-6/7 ani) avem următoarele obiective cadru și de referință:

 Dezvoltarea capacităţii de a înţelege şi utiliza unităţi de măsură, întrebuinţând un

vocabular adecvat;
 Dezvoltarea capacităţii de recunoaştere, denumire, construire şi utilizare a formelor
geometrice; ™
 Stimularea curiozităţii privind explicarea şi înţelegerea lumii înconjurătoare
 Dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi înţelegere a mediului înconjurător, precum şi
stimularea curiozităţii pentru investigarea acestuia;
 ™Dezvoltarea capacităţii de observare şi stabilire de relaţii cauzale, spaţiale,
temporale.

Astfel, preșcolarul trebuie:

 Să-şi îmbogăţească experienţa senzorială, ca bază a cunoştinţelor matematice
referitoare la recunoaşterea, denumirea obiectelor, cantitatea lor, clasificarea, constituirea de
grupuri/ mulţimi, pe baza unor însuşiri comune (formă, mărime, culoare) luate în considerare
separat sau mai multe simultan;
 Să efectueze operaţii cu grupele de obiecte constituite în funcţie de diferite criterii date
ori găsite de el însuşi: triere, grupare/regrupare, comparare, clasificare, ordonare, apreciere a
cantităţii prin punere în corespondenţă.
 Să înţeleagă şi să numească relaţiile spaţiale relative, să plaseze obiecte într-un spaţiu
dat ori să se plaseze corect el însuşi în raport cu un reper dat.
 Să înţeleagă raporturi cauzale între acţiuni, fenomene (dacă...atunci) prin observare şi
realizare de experimente
 Să recunoască, să denumească, să construiască şi să utilizeze forma geometrică cerc,
pătrat, triunghi, dreptunghi în jocuri.
 Să efectueze operaţii şi deducţii logice, în cadrul jocurilor cu piesele geometrice.

Conform programelor școlare la disciplina M.E.M. (CP, I, II),

respectiv matematică (III, IV)

La clasele CP, I, a II-a competențele generale corespunzătoare acestui capitol sunt:

1. evidenţierea caracteristicilor geometrice ale unor obiecte localizate în spaţiul

înconjurător implicând competențele specifice:
 orientarea şi mişcarea în spaţiu în raport cu repere/direcţii date folosind sintagme de
tipul: în, pe, deasupra, dedesubt, lângă, în faţă, în spate, stânga, dreapta, orizontal, vertical,
oblic , interior, exterior,

Page 1 of 11
 localizarea unor obiecte prin stabilirea unor coordonate în raport cu un sistem de
referinţă dat, folosind sintagmele învăţate
 recunoaşterea unor figuri şi corpuri geometrice în mediul apropiat şi în reprezentări
plane accesibile (incluzând desene, reproduceri de artă, reprezentări schematice)
 evidenţierea unor caracteristici simple specifice formelor geometrice plane şi
corpurilor geometrice identificate în diferite contexte

și respectiv

2. utilizarea unor etaloane convenţionale pentru măsurări şi estimări implicând

competențele specifice:
 Utilizarea unor măsuri neconvenţionale pentru determinarea şi compararea maselor,
lungimilor şi capacităţilor
 Utilizarea unor unităţi de măsură pentru determinarea, compararea şi ordonarea
duratelor unor evenimente variate
 Realizarea unor schimburi echivalente valoric prin reprezentări convenţionale standard
şi nonstandard şi prin utilizarea banilor în probleme-joc simple de tip venituri-cheltuieli, cu
numere din concentrul 0-31, 0-100, 0-1000
 Identificarea şi utilizarea unităţilor de măsură uzuale pentru lungime, capacitate, masă
(metrul, centimetrul, litrul, mililitrul, kilogramul, gramul) şi a unor instrumente adecvate

La clasele a III-a și a IV-a avem următoarele competențe generale asociate acestui

capitol:
 explorarea caracteristicilor geometrice ale unor obiecte localizate în
mediul apropiat
 utilizarea unor etaloane convenţionale pentru măsurări şi estimări .

Acestea implică competențele specifice:

 localizarea unor obiecte în spaţiu şi a unor simboluri în diverse reprezentări
 explorarea caracteristicilor, relaţiilor şi a proprietăţilor figurilor şi corpurilor
geometrice identificate în diferite contexte
 utilizarea unor instrumente şi unităţi de măsură standardizate, în situaţii concrete,
inclusiv pentru validarea unor transformări

 operarea cu unităţi de măsură standardizate, fără transformări / folosind transformări

10.1. Mărime. Măsurarea unei mărimi

Problematica mărimilor şi a măsurării acestora reprezintă o interfaţă între matematică

şi alte domenii ale cunoaşterii umane, între matematică şi viaţa cotidiană.
Prin prezentarea unor mărimi frecvent întalnite de elevi şi a unităţilor de măsură
corespunzătoare acestora, predarea-învăţarea acestor noţiuni trebuie să aibă un pronunţat
caracter instrumental, oferind copiilor “unelte” din ce în ce mai perfecţionate, în vederea
interacţionării cu mediul.
Prin noțiunea de mărime se înţelege tot ceea ce poate fi mai mare sau mai mic, adică tot
ceea ce poate varia cantitativ.

Page 2 of 11
 Mărimea poate fi privită ca o proprietate a corpurilor şi a fenomenelor, în baza căreia
acestea pot fi comparate (dimensiune, întindere, volum, cantitate, durată, valoare),deci pot fi
evaluate cantitativ şi se pot exprima valoric.
Aceste mărimi sunt mărimi fizice și ele caracterizează proprietăţile fizice ale materiei
(masă, volum, densitate) sau mişcarea materiei în spaţiu şi timp (viteză, timp, distanţă
parcursă).
Caracteristica principală a mărimilor fizice este că sunt măsurabile, adică se pot
detecta şi evalua cu un mijloc de măsurare oarecare.
Mărimile abordate începând cu clasa I sunt: lungimea, volumul (capacitatea vaselor),
masa, timpul şi valoarea (banilor).
A măsura o mărime oarecare înseamnă a compara dimensiunea unui obiect (din
punctul de vedere al mărimii respective: lungime, masă...) cu dimensiunea altui obiect de
acelaşi fel, considerată ca unitate de măsură (practic se stabileşte un raport numeric între ce
am de măsurat şi unitatea de măsură; măsura reprezintă numărul care arată de câte ori se
cuprinde etalonul în dimensiunea obiectului respectiv.)
Exemplu. A măsura lungimea unui obiect echivalează cu a o compara cu lungimea unui
alt obiect, pe care o vom considera drept unitate de măsură. Măsura reprezintă numărul care
arată de câte ori se cuprinde etalonul (unitatea de măsură) în lungimea obiectului considerat.

10.2. Unităţi de măsură

Lungime. Necesitatea măsurării lungimii a două obiecte este dată de necesitatea

comparării lungimilor celor două obiecte.
• Dacă obiectele sunt mobile (de exemplu: două covorașe), atunci compararea
se poate face direct, prin aşezarea unuia peste celălalt, astfel încât să aibă un capăt comun.
Poziţia celui de-al doilea capăt indică obiectul mai scurt/lung.
• Dar dacă obiectele nu sunt deplasabile (de exemplu: două ferestre; lungimea
şi lăţimea clasei)? Atunci trebuie să luăm “ceva”, să le măsurăm pe fiecare cu acel “ceva” şi
să comparăm numerele obţinute ca rezultate ale măsurării.
Concluzie. De fapt, acel “ceva” (constituit ca un etalon arbitrar, subiectiv) reprezintă o
unitate de măsură nestandard.

Să presupunem că intenţionăm să măsurăm lungimea unei cărți, lăţimea unui caiet şi

înălţimea unei vaze (utilizarea celor trei termeni – lungime, lăţime, înălţime – subliniază
varietatea poziţiilor spaţiale ale obiectelor de măsurat).

1. Se poate utiliza ca unitate de măsură nestandard, de exemplu, lungimea unui

bețișor de calcul, o agrafă de birou, etc. În urma acţiunii efective cu obiectele, se constată că
lungimea cărții este de 4 ori mai mare decât a bețișorului, lăţimea caietului este cât 2
bețișoare, iar înălţimea vazei este de 10 bețișoare. Deci, măsurile lungimilor celor trei obiecte
sunt: 4, 2, respectiv 10 (bețișoare).
2. Dacă se schimbă unitatea de măsură, se vor schimba şi măsurile obiectelor. Înlocuind
bețișorul cu un creion, se constată că lungimea cărții este de două ori cât lungimea
creionului, lăţimea caietului este cat lungimea creionului, iar înălţimea vazei este cât
trei creioane. Deci, dimensiunile obiectelor au acum măsurile 2, 1 respectiv 3.
CONCLUZIE. Creşterea lungimii etalonului conduce la micşorarea corespunzătoare a
măsurii obiectului.

Se vor efectua și alte activități cum ar fi:

Page 3 of 11
 • măsurarea lungimii băncii cu ajutorul palmei
• măsurarea distanței de la catedră până la ușa clasei cu pasul
Evident, rezultatul măsurării se schimbă odată cu schimbarea unităţii de măsură.
Și atunci apare întrebarea:
cum putem compara lungimile a două obiecte aflate în locuri diferite (clase diferite,
şcoli diferite, localităţi diferite), unde nu dispunem de un acelaşi etalon?
Răspuns: avem nevoie să introducem şi să utilizăm o unitate standard (metrul).

Deci, unitatea de măsură standard pentru lungime este metrul (m).

Submultiplii metrului sunt milimetrul (mm), centimetrul (cm), decimetrul (dm).
Multiplii metrului sunt decametrul (dam), hectometrul (hm) şi kilometrul (km).
Avem:

Capacitatea. Predarea-învăţarea volumului se realizează în mod asemănător, cu

menţiunea că terminologia utilizată la clasă nu poate fi identică cu cea ştiinţifică.
Utilizăm noțiunea de “capacitatea vaselor” (în loc de volum).

Volumul. Unitatea de măsură standard este litrul (l). Submultiplii acestuia sunt mililitrul
(ml), centilitrul (cm), decilitrul (dm). Multiplii litrului sunt decalitrul (dal), hectolitrul (hm) şi
kilolitrul (km). Avem:

Page 4 of 11
 1 l = 10 dl = 100 cl = 1000ml

1 l = 1/10 dal =1/100 hl

= 1/1000 kl

Masa. Predarea-învăţarea masei se realizează în mod asemănător, cu menţiunea că

terminologia utilizată la clasă nu poate fi identică cu cea ştiinţifică.

Masa unui corp sau a unei particule este una din cele 7 mărimi fizice fundamentale.
Masa se definește ca o mărime ce determină măsura inerției unui corp sau particulă (deci cât
de tare se opun ele schimbării stării lor de mișcare sau de repaus.)
OBS. Greutatea unui corp este forța cu care Pământul atrage corpul respectiv, deci este
forța de interacțiune între corp și Pământ. Greutatea, ca orice forță se măsoară în Newton [N],
fiind o mărime fizică derivată.
Utilizăm noțiunea de “cântărirea obiectelor” (pentru masa).

Masa. Unitatea de măsură standard este kilogramul (kg). Multiplii kilogramului sunt
chintalul (q) egal cu 100 kg, tona (t) egală cu 1000 kg şi vagolul (v) egal cu 10000 kg..
Aşa după cum sugerează numele 1 kg reprezintă 1000 grame, el fiind aşadar un
multiplu al gramului (g).
Raportându-ne la gram acesta are ca multipli:
Page 5 of 11
 decagramul (dag), hectogramul (hg) şi kilogramul (kg).
Submultiplii gramului sunt:
decigramul (dg), centigramul (cg) şi miligramul (mg).

Timp. Predarea-învăţarea timpului ridică probleme metodice deosebite, deoarece este o

mărime abstractă, mai puţin accesibilă elevilor (nu o pot vizualiza şi intui direct, ca în cazul
celorlalte mărimi).
Atunci, predarea-învăţarea timpului se realizează în stransă legătură cu acţiunile şi
evenimentele în care elevii sunt implicaţi:
 ora reprezintă durata unei lecţii (plus pauza),
 ziua durează de la un răsărit al soarelui pană la alt răsărit.
Învăţarea unităţilor de măsură pentru timp va fi mai dificilă, deoarece între acestea nu
există o relaţie de multiplicitate cu 10 (ca la celelalte trei mărimi anterioare), ci cu 60 (1
oră=60 minute, 1 minut=60 secunde) sau alţi factori (ex.:1 zi=24 ore, 1 săptămană=7
zile).

O idee importantă ce trebuie urmărită este cea de succesiune/ simultaneitate a

evenimentelor în timp. Elevii vor trebui să sesizeze, să compare şi să precizeze ordinea
desfăşurării în timp a două (sau mai multe) evenimente, stabilind dacă unul are loc înaintea
altuia sau se realizează în acelaşi timp.
Curgerea timpului poate fi materializată prin întocmirea unei “benzi a timpului “, a
unui ceas cu activitățile zilnice, a unui calendar.
Subliniind interdisciplinaritatea, “citirea” orelor pe ceas poate fi precedată de
realizarea la “abilităţi practice” a unui cadran din carton şi a acelor indicatoare, ce vor fi
utilizate în activităţile de învăţare din lecţia de matematică.

Etapele metodice ale predării-învăţării mărimilor şi unităţilor de măsură sunt:

1. Identificarea mărimilor de acelaşi fel (din punctul de vedere al măsurării)
2. Necesitatea comparării
3. Identificarea şi utilizarea unor tehnici de comparare
4. Necesitatea, introducerea şi operarea cu unitatea de măsură standard/ convenţionalǎ
5. Necesitatea, introducerea şi operarea cu multiplii şi submultiplii unităţii de măsură
standard
6. Integrarea cunoştinţelor în sistemul cognitiv propriu (transformări dintr-o unitate de
măsură într-alta, medii ale înregistrărilor, estimări, probleme şi activităţi practice, utilizarea
mărimilor şi a unităţilor de măsură în contexte noi etc.)

10.3. Estimarea măsurilor unei mărimi

O problemă comună predării-învăţării mărimilor este cea a estimării dimensiunilor

unui obiect sau fenomen din această sferă.
Probleme practice.
1. Nu încercăm să golim conţinutul unei canistre pline într-o sticlă
2. Nu încercăm să golim tot conţinutul unei sticle pline cu suc într-un pahar
3. Un şofer care nu poate estima corect distanţa faţă de un obstacol şi viteza cu
care circulă riscă să lovească obstacolul și să își pună viața în pericol.

Page 6 of 11
 Este necesar ca estimările făcute de elevi să fie verificate prin măsurare directă, pentru
ca priceperea respectivă să devină mai rafinată, conţinând o marjă de eroare din ce în ce mai
mică.
Cum putem realiza acest lucru?
1. Estimarea
2. Măsurarea și înregistrarea datelor într-un tabel
3. Determina „erorii personale” de apreciere în plus sau în minus, a dimensiunii mărimii
respective (etapă calculatorie).
OBS. Activitatea presupune şi o evidentă conectare la realitatea, solicitările trebuind să
vizeze mărimi şi dimensiuni ale unor obiecte, distanţe, fenomene pe care elevii le întâlnesc
frecvent în mediul inconjurător, în sala de clasă, în şcoală sau în afara ei.

10.4. Elemente de geometrie

Elementele de geometrie sunt poate primele elemente de matematică cu care intră în

contact copilul. Încă de la cea mai fragedă vârstă copilul se joacă, pipăie, analizează obiecte
concrete cu forme variate dar care toate pot fi puse în corespondenţă cu forme geometrice
plane sau spaţiale.

Începând cu grădiniţa şi continuând cu învăţământul primar, elementele de geometrie se

reiau şi se completează de la an la an pe o treaptă superioară. Ele dau ocazia copiilor de a
explora şi cerceta lumea înconjurătoare, de a-şi dezvolta capacitatea de esenţializare şi
abstractizare prin desene şi reprezentări grafice.
Caracterul intuitiv se regăseşte, în principal, în următoarele
aspecte:
 noţiunile primare au o bază intuitivă;
 propoziţiile care au, la acest nivel, un conţinut evident prin el însuşi (deşi constituie
teoreme în geometria euclidiană), aici nu se demonstrează (se admit tocmai pe baza
caracterului lor intuitiv);
 accentul este pus pe tratarea problemelor aplicative, ridicate de realitate; nu există
probleme „de demonstrat”.

La baza studiului axiomatic al geometriei se află:

Noţiunile fundamentale (sau primare) sunt acele noţiuni care nu se definesc, ci se

descriu. Ele sunt desprinse dintr-o realitate obiectivă.
Noţiunile fundamentale, pe care le vom considera, sunt următoarele:
• punctul,
• dreapta,
• planul,

Page 7 of 11
 • distanţa (între două puncte),
• măsura unghiurilor.

Axiomele sunt adevăruri pe care le putem accepta ca evidenţe (nu se demonstrează).

Axiomele sunt în general grupate în categorii ca: axiome de incidenţă, axioma riglei,
axioma de separare a planului, axiomele unghiului, axioma de congruenţă şi axioma
paralelelor (care stă la baza geometriei euclidiene).
O modificare a axiomei paralelor ne conduce spre geometriile neeuclidiene.

Definiţiile care constau în reconstituirea noţiunilor astfel încât, pentru fiecare în parte,
să fie precizate:
1. conţinutul (adică totalitatea proprietăţilor ei) şi
2. sfera (adică totalitatea obiectelor reprezentate de acea noţiune).
Deşi există mai multe metode de a defini o noţiune, în geometrie
vom opera cu definiţia prin gen proxim şi diferenţă specifică:
• genul proxim este o noţiune mai generală decât cea pe care o definim (şi nu
există una intermediară între cele două), iar
• diferenţa specifică arată care este proprietatea caracteristică noţiunii de definit.
OBS. Este foarte important atunci când utilizăm acest tip de definiţie să nu încercăm să
definim prin supraabundenţă.
Avem:

NOȚIUNEA GEN PROXIM DIFERENȚA SPECIFICĂ

Paralelogram Patrulater Laturile paralele două câte două

Dreptunghi Paralelogram Unghi drept

Paralelogram Diagonalele congruente

Romb Paralelogram Două laturi alăturate congruente

Pătrat Dreptunghi Două laturi alăturate congruente

Romb Un unghi drept

Trapez Patrulater Două laturi paralele și două laturi neparalele.

10.5. Formarea noțiunilor geometrice

Etapele metodice ce trebuie parcurse în formarea unei noţiuni geometrice:

Page 8 of 11
 • observarea şi analizarea de obiecte din mediul înconjurător pentru intuirea noţiunii;
• observarea şi analizarea acestor proprietăţi pe un material didactic ce evidenţiază
noţiunea (model, machetă);
• reprezentarea prin modele materiale (machete de sârmă, plastic, hârtie etc.) a noţiunii;
• reprezentarea prin desen a noţiunii cu indicarea elementelor componente descoperite
prin observarea directă, notarea figurii şi evidenţierea proprietăţilor caracteristice;
• observarea noţiunii în contextul noţiunilor cu acelaşi gen proxim;
• formularea definiţiei şi a proprietăţilor noţiunii;
• utilizarea noţiunii în rezolvarea de probleme;
• utilizarea noţiunii în contexte noi.

10.6. Sugestii metodice

1. Elevii nu trebuie să înveţe definiţiile pe de rost.

2. Definiţiile şi proprietăţile figurilor geometrice se vor deduce din analiza modelelor
prezentate.
3. În cele mai multe cazuri, nici nu se poate da o definiţie riguroasă, deoarece elevii
întâlnesc mai întâi noţiunea specie şi apoi cu noţiunea gen (genul proxim). Adică, este
abordat un caz particular, înaintea celui general (de exemplu, dreptunghiul se studiază
înaintea paralelogramului).
4. La studierea figurilor geometrice, învăţătorul va folosi cu precădere activitatea
individuală, directă a elevilor. Aceştia vor construi figura cu ajutorul instrumentelor
geometrice, o vor examina şi vor încerca să-i descopere proprietăţile.
5. Învăţătorul va prezenta elevilor cazuri şi poziţii variate ale noţiunii geometrice şi nu se va
rezuma numai la studierea unui caz particular.

10.7. Greșeli tipice

1. Confuzii între definiţia unei noţiuni şi descrierea proprietăţilor acesteia

ENUNȚ GREȘIT ENUNȚ CORECT

Poligonul cu trei laturi şi trei vârfuri
se numeşte triunghi.
Comentariu: această formulare pare
a fi definiţia triunghiului (se
numește), când în realitate este vorba
despre o descriere a acestuia.
Triunghiul are trei laturi şi trei vârfuri.
Comentariu metodic: formularea de mai sus evitǎ
definiţia triunghiului, ea fiind doar o descriere a acestuia.
În clasa a IV-a se poate da definiţia triunghiului apelând
la genul proxim care este poligonul, cunoscut de elevi ca
fiind: O linie frântă închisă. Astfel definiţia triunghiului
se formulează după cum urmează:
Definiţie. Poligonul cu trei vârfuri se numeşte triunghi.

Page 9 of 11
 Concluzie.
Începând cu a II-a ar trebui introdus paralelogramul care este patrulaterul de referinţă
pentru dreptunghi, pătrat şi romb.
Apoi se pot face primele conexiuni între patrulaterele menţionate ca şi cazuri
particulare de paralelograme. În acest fel elevii încep să identifice genul proxim şi diferenţa
specifică pentru pătrat, dreptunghi şi romb.
Totodată trebuie avut în vedere ca aspectele teoretice să fie prezentate corect copiilor
evitând definiţiile (dacă nivelul copiilor nu permite), dar specificând clar că este vorba de
descrierea figurilor geometrice.

2. Greşeli datorate legăturilor dintre noţiuni

Aceste greşeli apar mai ales la exerciţiile în care li se solicită elevilor să numere câte
figuri de un anume fel într-un desen dat.
Exemplu: întrucât pǎtratul e un caz particular de dreptunghi, când se cere numǎrarea
dreptunghiurilor trebuie numǎrate şi pǎtratele.

3. Greşeli datorate unor cerinţe care induc neclaritǎţi

Probabil cǎ rǎspunsul aşteptat era 4 (3 triunghiuri şi un dreptunghi).

Ȋn realitate figuri geometrice sunt mai multe, întrucât prin figurǎ geometricǎ se înţelege
orice mulţime nevidǎ de puncte.

Concluzie.
Problemele de tipul celor prezentate să fie rezolvate la clasă corect.
Dacă sesizați greșeli în culegeri, ele ar trebui corectate (eventual atenționați autorii).

Teme pentru seminar

1. Precizați etapele învățării noțiunilor geometrice, la clasa ….

2. Scrieți un demers didactic vizând introducerea unității standard de măsurare a
lungimii, a capacității.
3. Alcătuiți un test de evaluare pentru unități de măsură, clasa a IV-a.
4. Definiţi ştiinţific noţiuni geometrice şi unități de măsură utilizate în învăţământul
preşcolar şi primar.
5. Exemplificati unitati de masura nestandard care se pot utiliza în masurarea marimilor,
în clasa I.

Page 10 of 11
 6. Enumerati cel putin patru obiective ale predarii învatarii marimilor si unitatilor de
masura ale acestora în ordinea importantei lor.

Page 11 of 11