Sunteți pe pagina 1din 2

FISA DE LUCRU – FONETICĂ ȘI VOCABULAR

Clasa a VIII-a
Citeste cu atenție textul următor pentru a răspunde corect cerințelor:

,,Începuturile mele stau sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului. Urmele
acelei tăceri inițiale le caut însă în zadar. Despre neobișnuita înființare a graiului meu
aveam să primesc o înșirare de știri numai târziu de la frații mei mai răsăriți. Aflai atunci
ca în cei dintâi ani ai copilăriei mele cuvântul meu nu era – cuvânt. Cuvântul meu nu
semăna cu nimic. Nici măcar cu o stângace dibuire pe la marginile sunetului, cu atât mai
puțin cu o prefigurare a unei rostiri articulate. Adevărat e, pe de altă parte, că muțenia
mea plutea oarecum în echivoc și nu îndeplinea chiar în toate privințele condițiile unei
reale muțenii, căci lumina cu care ochii mei răspundeau la întrebări și îndemnuri era
poate mai vie și mai înțelegătoare decât la alți copii, iar urechea mea ispitită de cei din
preajmă, se dovedea totdeauna fără scăderi. Când eram pus la încercare, cedam pe planul
mișcării și al faptei. Gestul meu contura întocmai semnificația poruncii. O dorință rostită
de cineva își găsea răsunetul în actul cel mai prompt. Totuși, împlineam aproape patru
ani și nu rosteam niciun cuvânt. Nici barem cuvintele de temelie ale vieții: Mama și Tata.
[…] “

(L. Blaga, Hronicul și cântecul vârstelor)


Cerințe:
1. Câte litere și cate sunete au cuvintele: tăceri, stângace, încercare, poruncii, urechea, exemplu.

2. Identificati în text trei cuvinte care au diftong, un cuvânt care contine triftong și unul cu vocale în hiat.

3. Transcrie din fragmentul citat:

a) trei termeni din vocabularul fundamental -


b) doi termeni din masa vocabularului –

4.Identifică, în text, un cuvânt utilizat cu sens propriu și unul cu sens figurat.

…………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………….
5. Menționează cate un sinonim contextual pentru:

absență –
echivoc–
neobișnuită –
semnificația –
temelie –
6. Indică antonime contextuale pentru cuvintele:
începuturile –
totdeauna-
găsea-
fabuloase-
întrebări
7. Construiește câte două enunțuri cu polisemia cuvintelor lumină și a găsi.
 ……………………………………………………………………….
 ……………………………………………………………………….
 ……………………………………………………………………….
 ……………………………………………………………………….

8 Construiește enunțuri cu omonimele cuvintelor subliniate:,,numai tarziu de la frații mei mai răsăriți;
Cuvântul meu nu semăna cu nimic; cuvântul meu nu voi să se aleagă numaidecât.”

 ………………………………………………………………………………………………………
 ……………………………………………………………………………………………………
9 Subliniază forma corectă:

socio-cultural / sociocultural
sus-numit / susnumit
diseară / deseară
cuvânt-titlu / cuvânt titlu
ducete-ai / duce-te-ai
prim ajutor/prim-ajutor

10 . Construiește propozițiile cu perechile de paronime:

a prescrie/a proscrie
……………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………….
destins/ distins /
……………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………….
a investi/ a învesti
……………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………….

S-ar putea să vă placă și