IONA

de Marin Sorescu

Prezentare pe tablouri

Tabloul I

 Aduce în prim-plan figura lui Iona, un pescar ghinionist, care pescuiește stând pe gura
unui pește și nu prinde nimic, deși se află pe o mare bogată.
 Începutul piesei îl prezintă pe Iona care încearcă, strigându-se, să se identifice pe sine
însuși. El vorbește cu dublul său, dar își pierde ecoul.
 Își dorește să pescuiască pe altă mare pentru a compensa nenorocul, dar folosește, ca
alternativă, pescuitul într-un acvariu pe care îl poartă mereu cu sine.
 Deși i,dealul său este să prindă peștele cel mare, Iona își acceptă eșecul, prinzând pești
care au mai fost prinși.
 Marea metaforă a vieții, e plină de tentații, pe care omul trebuie să le ocolească: „Apa
e plină de nade; tot felul de nade frumos colorate. Noi peștii, înotăm printre ele…” ;
aseamănă destinul oamenilor cu cel al peștilor, cărora li se termină apa înainte de
împlinirea destinului.
 Iona este înghițit de peștele uriaș pe care-l ignora.

Tabloul al II-lea
 Se petrece în burta peștelui I; Iona își amintește că a fost înghițit de un pește, dar nu
mai știe dacă a fost înghițit de viu sau de mort.
 Iona vorbește mult, cuvântul fiind un mod de a supraviețui.
 Se sugerează ideea morții, de la interogațiile fără răspuns („Înghițit de viu sau de
mort?”, „Mi se pare mie, sau e târziu?”, „De ce trebuie să se culce toți oamenii la
sfârșitul vieții?”) și până la meditația amară pe tema acțiunilor inutile ale omului în
viață: „Un sfert din viață ni-l pierdem făcând legături…”
 Este captiv într-un spațiu claustrant, nu se poate elibera și invocă obiecte care
recompun universul său familiar: „salcâmul din fața casei”, „papucii de lângă pat”,
cuierul și tablourile.
 Are conștiință de sine, afirmând: „sunt înghițit” și constată că poate să meargă și să
vorbească.
 Iona găsește un cuțit (simbol al libertății), iar în final devine melancolic, visător, ispitit
să construiască o bancă din lemn, „un lăcaș de stat cu capul în mâini în mijlocul
sufletului.”
Tabloul al III-lea
 Se desfășoară în interiorul celui de-al doilea pește care a înghițit primul pește.
 Iona a reușit să iasă din primul pește, dar nimerește în burta altui pește, semn că
existența e, metaforic vorbind, „un șir nesfârșit de burți de pește.”
 Își vor face apariția Pescarul I și Pescarul II care sunt surzi și muți, purtând pe
umeri bârne grele (mitul lui Sisif, îngerii morții) cu care Iona nu poate comunica.
 Iona evadează și din burta celui de-al doilea pește (se închipuie ca o mare și
puternică unghie „ca de la piciorul lui Dumnezeu”), dar ajunge în burta peștelui
III.
 Își amintește lucruri mărunte din viața sa: bucuria de a pleca la război, bucuria
de a privi gâzele, își amintește și de mama sa căreia ar vrea să-i scrie un bilet în
care s-o roage să-l mai nască o dată în speranța că va avea un alt destin: „Ne
scapă mereu câte ceva din viață, de aceea trebuie să ne naștem mereu.”
Tabloul al IV-lea
 Iona iese din captivitate, dar observă de jur împrejur alte burți de pește.
 Eliberarea sa este o iluzie, iar toate încercările de a ieși din propriul destin sunt
sortite eșecului. Omul a devenit un Dumnezeu demn de milă care și-a pierdut
atributele sacralității: „Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate învia. I-au ieșit
toate minunile, și venirea pe pământ, și viața, până și moartea – dar odată ajuns
aici, în mormânt, nu mai poate învia.”
 Iona își aduce aminte numele său, regăsindu-și sinele.
 Soluția de ieșire pe care o găsește Iona este aceea a spintecării propriei burți,
semnificând eliberarea spiritului din trupul-temniță, evadarea din propriul destin,
din propria captivitate, o retragere în sine: „Răzbim noi cumva la lumină.”