ROMÂNIA ȘI EUROPA ÎN SEC.

XX
Împreună cu democraţiile occidentale
Primul Război Mondial a bulversat lumea politică a sec. XX; Pacea stabilită la
Paris în 1919 a fost una fragilă și nu a putut opri izbucnirea unui nou război
mondial, cu tot ce a urmat după aceea:
- primul atac nuclear;
- Războiul Rece;
- numeroase conflicte politice și militare locale.

În prima jumătate a sec. XX, România a încercat să depășească condiția de

mică putere, devenind un factor activ în politica europeană:
Încep. sec. XX România este membră a Triplei Alianțe (Puterile Centrale –
Germania, Austro-Ungaria, Italia), deși avea interese legitime în Transilvania
și Banat;
1914 deși aliată a Triplei Alianțe, România a preferat o atitudine de
neutralitate activă, curentul antantofil fiind puternic în țară;
1916 România aderă la Tripla Înțelegere (Antanta = Anglia, Franța Rusia)
pentru a obține Transilvania;
1918 la sfârșitul războiului România se află în tabăra puterilor învingătoare,
ceea ce face posibil înfăptuirea României Mari.
perioada interbelică - România sprijină politica Societății Națiunilor de
asigurare a păcii și securității colective:
- participă la constituirea unor alianțe politico-militare regionale (1921 -
Mica Înțelegere cu Cehoslovacia și Iugoslavia; 1934 - Înțelegerea
Balcanică cu Grecia, Turcia și Iugoslavia)
- România semnează Pactul Briand-Kellog (1928), referitor la renunțarea
la război ca soluție pentru rezolvarea conflictelor dintre state; participă la
conferințele internaționale dedicate dezarmării de la Geneva (1931, 1932-
34) și susține inițiativele care condamnau agresiunea militară germană,
italiană sau japoneză;
- acorduri bilaterale cu Polonia și cu Italia.
Astfel, prin constituirea sistemului securității colective, țara noastră a avut
un cuvânt de spus în politica europeană a vremii.
Succesele politicii externe românești se datorează:
- liniei politice adoptate de guvernele vremii;
- activităţii unor diplomați de excepție: Take Ionescu, Nicolae
Titulescu.
Alături de regimurile autoritare
Anul 1940 = prăbuşirea politicii externe tradiţionale; România se apropie de
Germania hitleristă; Motive
- exista teama de Rusia bolşevică;
- pentru garantarea frontierelor.
Urmarea apropierii de Germania: pierderea teritorii în favoarea URSS
(Basarabia şi N Bucovinei), a Ungariei (N şi E Transilvaniei), Bulgariei
(Cadrilaterul).

Înfrângerea iminentă a Germaniei  lovitura de stat de la 23 aug. 1944, prin

care România se alătura URSS şi Naţiunilor Unite împotriva naţiunilor Axei;
tratativele de pace de la Paris (1947) vor găsi România însă în tabăra
învinşilor.
Capacitatea României de a se exprima asupra destinului ei politic va fi
împiedicată de:
- decizia de la Ialta de împărţire a lumii în sfere de influenţă;
- prezenţa militară sovietică în România.
 regimul comunist, impus prin forţă, va scoate pentru o jumătate de secol
ţara de pe orbita democraţiei.

Etape
1. 1947-58 Integrarea în sistemul comunist:
1949 aderarea la CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc);
1955 aderarea la Pactul de la Varşovia (organizaţia militară a ţărilor
comuniste din E Europei).
Acţiuni: - atitudine ostilă faţă de autonomia politică a Iugoslaviei
conduse de Iosif Broz Tito;
- condamnarea revoluţiei maghiare din 1956.
2. 1958-65 Treptată distanţare de politica Moscovei;
3. 1965-71 Perioadă de relativă destindere pe plan intern şi extern:
- România este prima ţară socialistă care reia relaţiile diplomatice cu
Republica Federală Germană;
- refuzul de a participa şi condamnarea intervenţiei militare a Pactului
de la Varşovia în Cehoslovacia.
4. 1971-89 Etapa naţional-comunismului = revenirea la practicile
staliniste şi izolarea diplomatică.
1989 prăbuşirea regimului comunist în ţările din E Europei; Motive
- incapacitatea economiei URSS de a continua cursa înarmărilor;
- reformele politice ale lui M. Gorbaciov.
 revenită la democraţie, România îşi stabileşte noi scopuri de politică
externă: integrarea în NATO şi în structurile UE.

OCUPAŢII ŞI STATUTE
PROFESIONALE
Ocupaţii tradiţionale şi moderne în sec. XX
Primele ocupaţii din istorie: culesul, vânatul, pescuitul, cultivarea plantelor şi
creşterea animalelor.
Cele mai vechi meserii: preot, militar, doctor, avocat, profesor.
Azi profesiunea presupune pregătire intensă şi studiu.
Din sec. XIX, datorită invenţiilor şi inovaţiilor tehnice, apar specializările şi se
diversifică statutele profesionale.
Secolul XX aduce caracteristicile sale:
- migrarea ocupaţiilor tradiţionale din privat în spaţiul public (munca
salariată e înlocuită de întreprinderile de familie);
- în agricultură devin eficiente marile exploatări agricole;
- apar marile complexe industriale la oraş, unde mai apar şi zonele şi
cartierele industriale.
După Primul Război Mondial:
- se schimbă statutele profesionale datorită pierderilor umane,
mecanizării, producţiei de masă, emancipării femeii;
- se dezvoltă profesiile legate de viaţa cotidiană;
- femeile încep a practica meserii care le erau interzise altădată.

Ocupaţii umane la sfârşitul sec. XX

Din a doua jumătate a sec. XX, datorită revoluţiilor tehnologice succesive:
- munca fizică a fost lăsată emigranților în ţările industrializate;
- munca în agricultură a devenit coordonată, mecanizată şi exercitată
de emigranţi;
- forţa de muncă s-a concentrat în industrie mai ales.
În anii 80 apar noi tehnologii informaţionale şi de servicii 
- apar noi meserii legate de TV, publicitate, informatică, relaţii cu
publicul, finanţe, turism;
- societăţile multinaţionale şi corporatiste dau tonul economiilor
moderne.
În România:
- în anii 60, datorită industrializării forţate, se creează clasa muncitoare;
- azi, meseriile cele mai solicitate sunt în: industria uşoară, domeniul IT,
construcţii, servicii, industria prelucrătoare;
- meseriile cu potenţial mare sunt cele din IT (informatician,
administrator de reţea, designer de pagini web), iar în domeniul
 serviciilor – mecanic auto, tinichigiu auto, agent de vânzări, agent de
asigurări, broker mărfuri, agent de publicitate;
- pe ansamblu, predomină salariaţii, în timp ce ponderea persoanelor
cu statut profesional specific economiei de piaţă (lucrător pe cont
propriu, lucrător familial şi patron) a înregistrat o creştere constantă,
deşi modestă.
Statistici: - lucrători pe cont propriu în agricultură (48);
- patronii prezenţi mai ales în comerţ (8) şi în reţeaua de
hoteluri şi restaurante (peste 4);
- salariaţii sunt în comerţ (82) şi alte domenii (peste 90);
- ponderea salariaţilor în sectorul privat a crescut de la 12 în
1995 la 40 în 2000;
- ponderea salariaţilor din sectorul public a scăzut de la 83
în 1995 la 47 în 2000.

Noua evoluţie tehnologică şi informaţională şi

ocupaţiile
Din anii 80 au loc mutaţii importante pe piaţa forţei de muncă datorită:
- evoluţiei accesului la resurse;
- globalizării economice;
- integrării politice.
- revoluţia tehnologică.
Produsele şi serviciile se învechesc acum rapid, diferenţierea tehnologică e
tot mai efemeră datorită:
- inovării tehnologice permanentă;
- accelerării schimbărilor;
- jocului concurenţei.
۩ Azi a deţine o anume tehnologie nu mai e un avantaj pe termen
nelimitat. E mult mai important ca managerii şi angajaţii unei firme să
manifeste atitudini şi comportamente active pentru a face faţă
provocărilor.
Adaptarea la societatea informaţională devine o mare provocare la adresa
economiei, întreprinderilor, profesiilor, furnizorilor de servicii publice şi private:
- întreprinderile trebuie să fie tot mai flexibile;
- angajaţii trebuie să se adapteze la noile calificări, sarcini şi forme de
organizare a muncii;
- apar noi relaţii între funcţie, muncă şi activitatea depusă;
- obţinerea şi păstrarea locului de muncă devine o problemă majoră.
Societatea informaţională produce mari mutaţii la scară socială:
- apar noi locuri de muncă;
- sunt utilizate mai eficient resursele umane şi nu numai;
- contribuie la creşterea veniturilor şi a bunăstării;
- apar noi forme de organizare mai descentralizată;
 - contribuie la dezvoltarea regională şi urbană mai coerentă, asigurând
o societate mai democratică şi mai descentralizată.

VIAŢA PUBLICĂ ŞI VIAŢA PRIVATĂ

Locuinţa, bastion al vieţii private
Viaţa privată = tot ceea ce ţine de spaţiul intimităţii, de un loc rezervat
exclusiv familiei, dar şi secretului;
Viaţa publică = se desfăşoară în văzul tuturor, supusă autorităţii statului, care
teoretic nu tolerează nici o taină.
În ultima sută de ani s-au evidenţiat 2 tendinţe:
- dorinţa multor oameni de a face din viaţa lor privată un teritoriu care să le
aparţină exclusiv;
- statul nu a încetat să comprime năzuinţele spre individualitate, spre
independenţă, să se infiltreze tot mai agresiv şi adânc în viaţa particulară
a fiecăruia, asigurându-şi astfel controlul.
În secolele trecute, datorită spaţiului restrâns al locuinţelor, cei mai mulţi dintre
oameni aveau o viaţă intimă restrânsă;
Din anii ’50 apare locuinţa cu mai multe încăperi şi confortul (apa caldă,
electricitatea, telefonul, televizorul etc.)  viaţa familiei se concentrează în
bucătărie sau sufragerie, unde se servesc mesele de duminică, unde membrii
familiei se relaxează privind la televizor sau comentând evenimentele.
După 1965, blocurile cu mai multe etaje = soluţia la criza de locuinţe în mediul
urban, unde acestea se înmulţesc vertiginos; pentru mulţi, apartamentul cu
facilităţile sale, însemna un pas înainte faţă de modesta ,,casă de pământ’’.
Încep să se evidenţieze şi deficienţele:
- necesitatea numeroaselor reparaţii la instalaţii, ferestre, uşi etc.;
- pereţii subţiri nu ofereau intimitatea necesară fiecăruia;
- telefonul era supravegheat şi în fiecare bloc locuia cel puţin un informator;
 viaţa privată era încălcată, oamenii fiind controlaţi de anumite instituţii ale
statului.
Familia, o instituţie în destrămare
În ultimele decenii s-a trecut de la locuinţele în care trăiau mai multe
generaţii la locuinţele în care trăiesc doar părinţii şi copiii de o anumită vârstă,
sau doar primii.
Motivele fărâmiţării familiei mari:
- nevoia extinsă de spaţiu privat;
- evoluţia unor factori de autoritate în familie, din Antichitate până azi.
Astfel:
- bărbatul rămâne capul familiei = i se lasă locul principal în sfera deciziilor
ce au relevanţă în viaţa publică;
- soţia, în trecut inferioară juridic soţului, rămâne ,,stăpâna casei’’ =
autoritatea decisivă în domeniul vieţii domestice;
 - copiii, până în anii ’50 nu aveau drept la viaţă privată = timpul liber le era
organizat de părinţi, relaţiile cu prietenii, chiar alegerea partenerului de
viaţă erau controlate, căsătoria era atent monitorizată de către părinţi.
În ultimele decenii autoritatea părintească a cunoscut o disoluţie treptată
datorită:
- dezvoltării constante a instituţiilor şcolare, generalizate de la 4 la 7, apoi
8, 10 şi chiar 12 ani  atribuţii ale familiei s-au transferat, pe lungi
segmente de timp, statului-patron al şcolii, care stabileşte:
- regulile care permit viaţa în comun şi cele mai potrivite modalităţi de a
convieţui cu ceilalţi;
- orientarea profesională a elevilor, şcoala, prin rezultatele realizate de
aceştia, decizând asupra accesului spre studiile superioare sau spre
şcolile de meserii cerute de societate.
- activităţilor productive.
Relaţia familie-stat se mai manifestă prin:
- acordarea de indemnizaţii ce urmăresc controlul şi stimularea maternităţii;
- atribuirea de alocaţii ce asigură parcurgerea traseului şcolar obligatoriu;
- organizaţii ce protejează interesele copilului pot decide decăderea din
drepturi paternale a unor persoane ce s-au făcut vinovate de rele
tratamente.
Rolul familiei azi: să hrănească copiii, să-i îmbrace, să le asigure ce le e
necesar, sub controlul autorităţii publice ce poate stabili dacă familia se achită
corespunzător de aceste obligaţii.
Tranziţia între privat şi public
În ultimele decenii familia s-a transformat: la încep. sec. XX oamenii se
căsătoreau pentru a lupta cu dificultăţile vieţii, profesiunea şi situaţia materială
având un rol esenţial, nu dragostea.
După 1950 transformări semnificative:
- socializarea educaţiei, schimbarea mentalităţilor, reducerea
constrângerilor cotidiene  anularea treptată a statutului de instituţie
atribuit familiei;
- creşte numărul cuplurilor care coabitează fără a simţi nevoia să se
căsătorească;
- sporeşte numărul familiilor monoparentale.
 familia nu mai este cadrul vieţii private, ci doar un spaţiu unde mai multe
persoane îşi trăiesc fiecare propria existenţă, spaţiu care poate fi oricând
schimbat dacă bunăstarea personală o cere.
Tendinţe în viaţa privată:
- munca a părăsit spaţiul familiei şi s-a dezvoltat în locuri dirijate de norme
precis determinate;
- în propria familie fiecare câştigă loc şi timp pentru o existenţă proprie,
neproductivă.
Într-o societate democratică, efortul statului de a impune pretutindeni norme
se izbeşte de voinţa individuală, ce găseşte mereu supape pentru a-şi
afirma libertatea şi individualitatea:
 - sporturile şi jocurile recreative se desfăşoară sub semnul egalităţii
depline, stabilind de regulă noi raporturi între indivizi, faţă de cele
afirmate în sfera muncii sau în politică;
- spaţiul concertelor sau al discotecilor supraaglomerate sunt locurile unei
defulări colective, în care ierarhiile se stabilesc în funcţie de preferinţa
pentru un anume interpret sau de performanţa pe ringul de dans.
Domeniul în care viaţa publică ţine sub influenţa sa viaţa privată pretutindeni =
mijloacele de comunicare (radioul, televiziunea) responsabile de
transmiterea informaţiei şi a divertismentului şi de propagarea vocii opiniei
publice; Motive:
- calitatea comunicării informaţiilor, care sunt, în esenţă, aceleaşi;
- ,,transmisiile în direct’’ care desfiinţează practic relaţia dintre viaţa
publică şi cea privată.
 ECONOMIE RURALĂ – ECONOMIE
URBANĂ ÎN
ROMÂNIA
Economia rurală, o tradiţie care va dura
Deficienţe ale agriculturii româneşti la începutul anilor ’50 şi la începutul
sec. XXI:
 nivel tehnic precar, asemenea calităţii seminţelor şi raselor de
animale;
 dependenţa de condiţiile climatice;
 produsele obţinute sunt de puţine ori în concordanţă cu standardele
europene.
Cronologie:
1945- reforma agrară incompletă (i-a exclus pe combatanţii-ţărani de frontul
sovietic), a avut rolul de a desfiinţa vechea clasă de proprietari şi de a atrage
de partea comuniştilor cea mai mare parte a populaţiei;
1949-62 - colectivizarea agriculturii, impusă de modelul sovietic = împotriva
unei puternice rezistenţe, autorităţile au patronat în forţă un transfer de
proprietate de proporţii: pământul, vitele şi utilajele agricole au trecut în
proprietatea colectivă a GAC-urilor ce asigurau statului un control absolut;
1962-81  agricultura s-a dezvoltat datorită dotării tehnice şi
programului de irigaţii;
 satele s-au golit, îndreptând forţa de muncă tânără spre
marile întreprinderi urbane;
 pentru culegerea recoltelor erau mobilizaţi soldaţi,
studenţi, elevi şi funcţionari publici.
1981-89- ambiţia lui Ceauşescu de a achita datoria externă  mare parte
dintre produsele agricole au fost destinate exportului  criză fără precedent
a aprovizionării pieţei interne, mascată de ,,Programul de alimentaţie
ştiinţifică a populaţiei’’ adoptat de MAN în iun. 1984;
1989-... - prăbuşirea regimului comunist a schimbat viziunea asupra
agriculturii: restructurarea agriculturii şi sprijinirea micii proprietăţi ţărăneşti,
oprirea distrugerii satelor; au fost retrocedate pământurile confiscate de
comunişti, dar procesul a fost însoţit de abuzuri, ilegalităţi, procese
interminabile.
Reconstruirea economiei agrare şi a satului românesc rămâne pentru viitor:
 mica exploataţie ţărănească produce în limitele supravieţuirii;
 satele sunt pline de construcţii din materiale friabile, luate uşor de
apele marilor inundaţii;
  drumuri desfundate;
 numeroase păduri distruse, care se refac tot mai greu.

Economia urbană
Perioada comunistă
după 1945- comuniştii preiau puterea şi încep demontarea vechii
economii de piaţă prin:
 desfiinţarea marii proprietăţi private;
 concentrarea tuturor resurselor sub autoritatea partidului-stat;
 înfăptuirea noii economii centralizate, prin planificare (anuală,
apoi cincinală).
۩ Teza prin care o societate superioară nu se poate realiza decât prin
dictatura proletariatului  prioritatea industrializării, cel mai adesea
fără a se ţine cont de resursele materiale şi umane, de rentabilitate sau de
consecinţele sociale.
Problemele industrializării:
 accentul pus pe metalurgie, siderurgie, construcţia de maşini şi
industria extractivă, neglijându-se aproape complet industria
producătoare de bunuri de consum.
 Provocarea de dezechilibre prin construirea a mii de întreprinderi:

proastei gestiuni specifice proprietăţii de stat;

deficitului de materii prime, forţă de muncă înalt calificate şi
de resurse energetice.
 produse slabe calitativ, necompetitive pe piaţa mondială
 creşterea economică nu aducea şi creşterea nivelului de trai.
Relaţii economice externe: distanţare de Moscova şi apropriere de Occident:
încep. anilor ’60 - respingerea planului Valev, susţinut în cadrul CAER,
contestându-se conceptul de diviziune socialistă internaţională a muncii;
1972 - România aderă la Fondul Monetar Internaţional;
1975-88 - România primeşte clauza naţiunii celei mai favorizate din partea
SUA;
1980 - România semnează un acord cu Comunitatea Economică
Europeană;
Perioada postdecembristă
după 1989 - lungă perioadă de tranziţie pentru trecerea la economia de
piaţă; urmări:
 desfiinţarea a mii de întreprinderi şi disponibilizarea a
milioane de muncitori;
 scăderea producţiei industriale;
 scăderea nivelului de trai mult sub perioada comunistă.
2004-5 - căderea industrială şi agricolă accelerată a fost stopată, fiind
obţinute creşteri de până la 4 mai mari decât nivelul ţărilor occidentale 
creşterea activităţii financiare, a serviciilor şi a consumului.
Intrarea în UE (2007) aduce perspectivele absorbției unor importante fonduri
financiare ce pot sprijini economia.
 IMPACTUL TEHNOLOGIEI ASUPRA
VIEŢII COTIDIENE ŞI A MEDIULUI
Tehnologia şi viaţa cotidiană
Condiţiile de viaţă ale oamenilor azi sunt influenţate de:
 accelerarea ritmului descoperirilor ştiinţifice din ultimii 50 ani;
 expansiunea tehnologiei.
Progrese majore în domeniile ştiinţifico-tehnice datorită:
 transferul descoperirilor din timpul IIRM în spaţiul civil (radarul,
avionul cu reacţie, rachetele balistice, fisiunea nucleară şi progresele
în domeniul informaticii);
 organizarea activităţii oamenilor de ştiinţă în instituţii de cercetare.

coperiri:
- se pun bazele ingineriei genetice;
- se descoperă structura ADN-ului;
- se produc aditivi alimentari;
- apare teoria Big-Bang-ului;
- se dezvoltă radioastronomia;
- prognoze meteorologice mai exacte datorită sateliţilor şi radarelor;
- în medicină se pun bazele transplantului de organe;
- bolile de rinichi tratate prin dializă;
- scanări cu ultrasunete (tomografe);
- se folosesc substituenți artificiali pentru piele;
- mare varietate de vaccinuri;
- cercetarea mărilor face progrese datorită lui Jacques Yves Cousteau.

Domeniul tehnologiei
- revoluţia informatică produsă de apariţia microprocesorului;
- descoperirea laserului deschide noi perspective în chirurgia oculară, citirea
discurilor compacte şi ghidarea bombelor;
- dezvoltarea tehnicii spaţiale;
- fisiunea nucleară folosită pentru obţinerea energiei electrice și pentru
propulsia navală;

Impactul cumulat al noutăţilor tehnice vor produce modificări fundamentale

în societate:
  populaţia rurală va cunoaşte un adevărat exod spre marile
aglomerări urbane;
 centrul oraşelor îşi modifică funcţiile, lăsând loc birourilor,
magazinelor şi serviciilor publice;
 orăşeanul se mută spre periferie, legăturile acestuia cu centrul urban
devenind efemere, legate de:
serviciu;
îndeplinirea unor funcţii administrative;
achiziţionarea unor bunuri de consum;
produse cândva de lux (frigider, televizor, telefon, maşină de
spălat, automobili, detergenţi sintetici) devin standard de confort
al omului obişnuit;

Astăzi omul trăieşte într-un mediu înconjurător inteligent:

 locuinţele: - sunt transformate în adevărate ,,case electronice’’;
 consumul energetic şi aparatele casnice sunt asistate pe calculator.
 locul de muncă: - este înţesat de roboţi, calculatoare şi linii
automate de asamblare;
 serviciile sunt în marea lor majoritate accesate electronic.

Efectele negative ale modernizării - degradarea unor cartiere periferice,

unde:
 întâlnim categorii defavorizate ale populaţiei;
 înaltele tehnologii sunt folosite în mod fraudulos;
 ,,crima organizată’’ este la ea acasă.
 DEGRADAREA MEDIULUI
ÎNCONJURĂTOR,
O CONSECINŢĂ INEVITABILĂ A
DEZVOLTĂRII
ECONOMICE?
O problemă a societăţii industriale = poluarea mediului, fenomen apărut din
sec. XIX ca produs al creşterii economice.

Tipuri de poluare
I. Poluarea urbană - centrele urbane sunt principalele zone vinovate de
poluare, prin:
 concentrarea mare a populaţiei;
 amplasarea zonelor industriale în aproprierea locuinţelor;
 şoselele cu o circulaţie intensă a mijloacelor de transport.

II. Poluarea industrială - emanaţiile industriale de gaze şi deşeuri solide

otrăvesc atmosfera atacând organismul uman;

III. Poluarea cursurilor de apă datorită:

 evacuării apelor uzate şi a celor menajere;
 agriculturii, prin folosirea în exces a pesticidelor şi îngrăşămintelor
chimice precum şi deversării dejecţiilor zootehnice contribuie şi ea
la poluarea apei şi la dispariţia faunei acvatice.

IV. Poluarea maritimă şi oceanică

 mările şi oceanele primesc apele poluate de pe continent, afectate
fiind mai ales zonele litorale;
 în spaţiile maritime închise (Marea Mediterană, M. Neagră, M.
Nordului şi M. Baltică) fac ravagii:
 efectele poluării cu hidrocarburi, datorate naufragiului unor mari
petroliere (Torey-Canyon – 1967, Hamilton Trade – 1969, Amoco
Cadiz – 1978, Exon Vald – 1989);
 rafinarea produselor petroliere în instalaţii aflate la ţărmul mării;
 accidentele de pe platformele de foraj marin.
Urmări: mareea neagră, ajunsă la ţărm, 
 plajele sunt poluate;
  păsările marine mor în număr impresionant;
 flora şi fauna acvatică sunt afectate profund.
V. Poluarea radioactivă datorită:
 dezvoltării tehnologiei nucleare;
 construcţia de laboratoare, uzine şi centrale nucleare;
 lungului şir de experienţe cu arme atomice.

VI. Poluarea cosmică – călătoriile spaţiale din ultimii 50 de ani au dus la

părăsirea în spaţiul extraterestru a mii de obiecte artificiale care se rotesc
pe circuite circumterestre
Urmările degradării mediului
Modificări climatice ce se fac tot mai des simţite = încălzirea planetei,
topirea gheţurilor arctice şi antarctice  creşterea nivelului mării ce
ameninţă unele dintre cele mai populate regiuni;
Reacţii:
 elaborarea de legi şi tehnologii ecologice;
 perfecţionarea tehnicilor de epurare a apelor uzate şi menajere, de
reciclare a deşeurilor;
 s-au stabilit convenţii internaţionale care prevăd obligativitatea
fiecărui stat de a lua măsuri împotriva poluării cu hidrocarburi a
mărilor şi oceanelor.
1971 - ia fiinţă organizația internaţională Greenpeace ce îşi propune ca prin
mijloace nonviolente de protest să lupte pentru:
 protejarea pădurilor;
 salvarea oceanelor;
 oprirea experienţelor nucleare;
 eliminarea chimicalelor toxice;
 protecţia faunei şi florei etc. -
 NOILE TEHNOLOGII ŞI TIMPUL
LIBER
Schimbarea cadrului de viaţă, mai ales creşterea nivelului de trai în ţările
industrializate  petrecerea timpului liber a devenit o necesitate prioritară:
I. practica plecării în week-end sau în concediu s-a răspândit producând
modificări:
 aspectul locurilor de vilegiatură este în continuă schimbare:
 se construiesc case şi sate de vacanţă;
 apar staţiuni noi la munte sau la mare;
 apar facilităţi pentru camping;
 se înfiinţează agenţii de turism etc.
 se extinde în ultimii ani turismul maritim, croazierele cu vase de lux şi
chiar turismul spaţial pentru cei cu bani;
 - multe activităţi sportive sau recreative (schi, iahting, golf, tenis,
călărie, curse auto, zborul cu parapanta, planoare sau deltaplan)
destinate altădată unor categorii privilegiate, devin tot mai mult
accesibile publicului larg;
 - datorită deplasării a milioane de oameni anual la munte sau la mare
 turismul începe să joace un rol economic considerabil;
II. activităţile culturale devin o altă modalitate de petrecere a timpului liber;
diferenţierea aici nu e impusă de cauze financiare:
 teatrele, concertele de muzică clasică, expoziţiile de pictură şi
muzeele sunt frecventate cu precădere de o elită cultivată;
 aproape toată lumea beneficiază de emisiunile micului ecran =
formidabilul avânt al televiziunii tinde să facă din aceasta instrumentul
principal de informare şi divertisment al populaţiei.
- modificarea comportamentului telespectatorului faţă de evenimentele
transmise pe viu e dată de astăzi toate casele
 IDEI ŞI REGIMURI POLITICE
Democraţia
Regimul politic = ansamblul metodelor şi mijloacelor de conducere a
societăţii.
Din perspectiva raporturilor individ-stat, regimurile pot fi:
 democratice;
 autocratice;
 totalitare.
Prăbuşirea imperiilor după IRM  instaurarea regimurilor democratice în
Europa;
- Lipsa tradiţiei democratice
- Criza economică 1929-33 ce - democraţiile s-au transformat în dictaturi;
a pus în pericol întreg  - statul intervine în economie – politica New Deal
capitalismul, ajuns în pragul în SUA sub Fr. D. Roosevelt.
colapsului

La începutul IIRM doar SUA,

Marea Britanie, Franţa şi alte mici state europene mai erau democraţii.
După IIRM, în urma victoriei asupra fascismului 
 democraţia se extinde în lume;
 se extinde regimul dictatorial comunist în E Europei, Asia şi chiar
America.
 se extind dictaturile în ţările lumii a treia:
 regimuri despotice (dictatorul subordonează statul propriilor sale
interese): Bokassa în Republica Centrafricană, Mobutu în Zair,
Duvalier în Haiti;
 ÎN Orientul Mijlociu, respingerea imperialismului occidental 
dictaturi naţionaliste: Nasser în Egipt, Hafez al Assad în Siria sau
Saddam Hussein în Irak.
După ’89, după căderea comunismului în E Europei  extinderea democraţiei
în lume, mai ales în America Centrală şi de Sud.

Dictatura
Ideologiile totalitare ale sec. XX:
 comunismul (extremă stânga);
 fascismul şi nazismul (extremă dreapta);
 teocraţia.
Dictaturile:
 totalitare;
 religioase;
  ,,pragmatice’’.
Comunismul = tip de societate egalitară, fără proprietate privată şi clase
sociale.
1917- în Rusia e instaurat comunismul în urma revoluţiei bolşevice condusă
de V. I. Lenin; sub I. V. Stalin (1924- 1953) au fost eliminaţi milioane
de ,,exploatatori’’, burghezi sau culaci.
1949 - Mao Tze Dun proclamă China stat comunist; în anii ,,Revoluţiei
culturale’’ (1965-1976) Gărzile Roşii, simboluri ale purităţii doctrinei, au impus
schimbarea tuturor structurilor din societatea chineză;
după 1945 - comunismul se extinde în E Europei şi în statele lumii a treia:
Coreea de N, Vietnam, Cambodgia, Laos, Congo, Cuba.
Fascismul = mişcare de masă al cărei principal obiectiv era cucerirea puterii
politice şi distrugerea democraţiei parlamentare;
1922 - ,,Marşul asupra Romei’’ al trupelor de asalt fasciste; B. Mussolini este
însărcinat cu formarea guvernului; Măsuri ce au dus la sfârşitul statului liberal
şi al instituţiilor sale reprezentative:
 organizarea corporatistă a societăţii;
 anularea libertății sindicatelor;
 extinderea intervenţiei statului asupra fiecărui domeniu al vieţii;
 nou stil politic şi noi mituri colective ale unei religii laice care îşi
propune să creeze un ,,om nou’’.
1933 - A. Hitler devine cancelar al Germaniei; e promovată ideologia nazistă
întemeiată pe rasism, pe afirmarea superiorităţii ,,rasei ariene’’ şi necesitatea
de a-i acorda primul loc în lume; Hitler şi-a împins ţara în al IIRM şi a fost
responsabil pentru moartea a peste 20 mil. oameni şi pentru Holocaust.
Teocraţia = mişcări întemeiate pe o ideologie religioasă, antioccidentale şi
împotriva modernizării, născute datorită imperialismului economic şi cultural al
naţiunilor occidentale şi corupţiei regimurilor locale.
1979 - revoluţia religioasă din Iran; se instaurează un regim islamic în care
puterea aparţine reprezentanţilor cultului religios;
 ideologia politică e înlocuită de cea religioasă;
 populaţia este supusă unui regim de constrângeri şi supraveghere de
către o miliţie religioasă.
Dictaturile pragmatice = dictaturi de dezvoltare, având proiecte de
consolidare naţională, sau de revenire la valorile tradiţionale: dictatura lui
Atatürk în Turcia, a lui Franco în Spania sau Salazar în Portugalia.
FORME DE ORGANIZARE STATALĂ
Forma de stat este un concept politico-juridic care exprimă modul de
constituire şi exercitare a puterii, de organizare şi conducere a societăţii prin
stat;
În doctrina constituţională, forma de stat e analizată sub 3 aspecte:
 forma structurii de stat;
 forma de guvernământ;
 regimul politic.

Criterii de clasificare a statului

După modul de organizare şi exercitare a puterii suverane pe teritoriul statului
 stat unitar; caracteristici:
 este format dintr-un ansamblu unic de organisme constituţionale
prin care se exercită puterea politică la nivel central şi local;
 activitatea de guvernare se difuzează de la centru pe cale
ierarhică;
 există o singură ordine juridică întemeiată pe o constituţie unică;
 populaţia are o singură cetăţenie.
Descentralizarea are la bază principiul potrivit căruia cei guvernaţi îşi cunosc
mai bine interesele decât guvernantul central şi îşi pot gestiona cu mai multă
eficienţă resursele ce li se alocă în acest scop.

 stat federal; caracteristici:

 unitatea pe plan internaţional; statele componente ale federaţiei
nu se bucură de personalitate juridică în relaţiile internaţionale;
 diversificarea constituţională şi juridică pe plan intern; fiecare stat
federal are, în mod normal, propriul său sistem constituţional,
instituţii guvernamentale, propria legislaţie şi sistem de organizare
judecătorească;
 supleţea raporturilor dintre federaţie şi statele membre.
Federalismul veritabil se bazează pe două principii complementare:
 principiul autonomiei = fiecare stat membru al federaţiei îşi
construieşte structurile de guvernare şi îşi stabileşte raporturile dintre
ele în mod liber, îşi precizează o politică socială proprie, îşi stabileşte
taxe şi impozite cu aplicabilitate locală, îşi construieşte o structură
economică şi infrastructurile necesare;
 principiul participării = fiecare stat component al federaţiei este,
teoretic, egal din punct de vedere politic şi juridic cu un alt asemenea
stat, indiferent de întinderea sa, de bogăţiile naturale şi de mărimea
populaţiei.
Forme de guvernământ
Forma de guvernământ = caracteristicile şi prerogativele organismului
investit cu funcţiile de şef al statului (preşedinte, monarh-rege, împărat,
Directorat, Consiliul de Stat, Consiliul revoluţiei, Consiliul federal etc.),
organizarea puterii supreme de stat, modul de formare şi competenţa
organelor supreme ale statului:
 monarhia = puterea supremă o deţine o singură persoană ce ocupă
tronul, prin succesiune ereditară sau alegere pe viaţă;
 republica = organul ce deţine funcţia de şef al statului este ales pe
timp limitat.
Contradicţii:
 unele monarhii moderne sunt atât de democratice (Regatul Unit al
Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Regatul Olandei, Regatul
Norvegiei, Japonia), încât funcţionează, statal şi guvernamental,
foarte asemănător cu o republică democratică ,,ideală’’;
 în unele republici, modul de exercitare a puterii de către o singură
persoană le face foarte asemănătoare unei monarhii absolutiste
(URSS, republicile populare din E Europei, republicile bananiere).
Într-o republică:
 puterea aparţine în mod democratic poporului, care acceptă să fie
condus prin reprezentanţi aleşi temporar, pentru o perioadă limitată de
timp;
 raportul dintre instituţiile executive şi cele legislative s-au structurat în
moduri diferite, îndeosebi ca urmare a diferenţelor în aplicarea
principiului separării puterilor în stat  Sisteme de guvernământ:

 parlamentar;
 prezidenţial;
 semiprezidenţial.

Sistemul parlamentar
Sistemul parlamentar = acel sistem în care guvernul are nevoie de
încrederea parlamentului pentru a guverna, urmând să demisioneze atunci
când o pierde
Puterea executivă:
 şeful statului, cu puteri limitate, cu caracter mai mult simbolic =
monarhul (Marea Britanie) sau preşedintele ales de parlament
(Italia);
 primul-ministru (şeful guvernului); împreună cu guvernul, exercită
puterea executivă.
Exemplu: Marea Britanie
 nu are o constituţie (o lege fundamentală, unitară şi adoptată la o
anumită dată);
  se conduce după o colecţie de legi şi după aşa-numitele precedente
faptice;
 cea mai puternică instituție este Parlamentul, care votează legile şi
adoptă bugetul, dar exercită şi controlul permanent asupra puterii
executive;
 şeful majorităţii parlamentare devine automat şi şeful guvernului;

Sistemul prezidenţial
Caracteristici:

 preşedintele este concomitent şef al statului şi al guvernului,

comandant al forţelor armate şi cel care dirijează politica externă;
 resursele puterii sale rezidă din faptul că este ales cu vot universal,
chiar dacă indirect, de către membrii unui Colegiu Electoral, aleşi, la
rândul lor, la nivelul fiecărui stat;
Sistemul politic american a evoluat de la o guvernare centrată pe Congres la
una centrată pe preşedinte, în tendinţa generală a creşterii rolului executivului.
Sistemul politic este bipartit:
 - Partidul Democrat – mai mare centralizare a statului în materie
economică şi socială (electorat = imigranţi minoritari, catolici şi
negri); preşedinţi: John F. Kennedy, Lyndon B. Johnson, Jimmy
Carter, Bill Clinton;
 Partidul Republican – favorabili unei mai mari descentralizări a
statului şi liberei iniţiative private; preşedinţi: Richard Nixon, Ronald
Reagan, George Bush şi George W. Bush.
Ambele partide vor să păstreze visul american de bogăţie şi prosperitate.

Sistemul semiprezidenţial
În Franţa postbelică, viaţa politică a fost influenţată de personalitatea gen.
Charles de Gaulle:
 Constituţia din 1946 a restabilit un regim parlamentar clasic, în
care puterea legislativă (Adunarea Naţională) predomină asupra
executivului  francezii, exasperaţi de instabilitatea guvernamentală
(25 de guverne în 12 ani), au acceptat schimbarea prin
 Constituţia din 1958 ce instaura un regim prezidenţial, în frunte cu
de Gaulle (1958 – 1968); preşedintele este ales prin vot universal
acum şi nu prin notabili;
 din 1981 preşedintele de stânga François Mitterand (1981 – 1995)
coabitează cu un bloc prim-ministru / parlament de dreapta, sau
preşedintele de dreapta Jacques Chirac (1995 – 2007) colaborează
cu un guvern de stânga  ,,lectură’’ non-prezidenţială a
Constituţiei după formula: ,,primul-ministru guvernează, preşedintele
arbitrează’’.