Tema 2.

PIAŢA ŞI MECANISMUL DE
FUNCŢIONARE
 Planul temei:
1. Cererea şi factorii care o determină
2. Oferta şi factorii care o determină
3. Echilibrului şi dezechilibrul pieţei.
4. Aspecte aplicative ale modelului cererii şi ofertei
(aplicarea impozitelor, acordarea subvenţiilor, stabilirea
nivelului maxim şi minim al preţului, stabilirea cotelor)
5. Elasticitatea cererii.
6. Elasticitatea ofertei.
 1. Cererea şi factorii care o determină

◼ Cererea ca o categorie economică, caracterizează

dorinţa şi posibilitatea cumpărătorilor de a procura bunuri
existente pe piaţă.

◼ Volumul cererii reprezintă cantitatea de bunuri pe care

cumpărătorii doresc şi pot s-o procure la preţul dat pe
parcursul unei perioade de timp.

◼ Legea cererii reflectă dependenţă invers proporţională

între preţul bunului şi cantitatea acestuia care poate fi
procurată la preţul dat.
Dependenţa dintre preţul bunului şi cererea pentru acest bun poate fi
prezentată tabelar, analitic, grafic.

Dependenţa dintre cantitatea cerută şi nivelul preţului

Preţul bunului,
unităţi monetare 50 40 30 20 10
Volumul cererii,
20 40 60 80 100
unităţi

QD = f(P)
Qd = a − b  P Figura 1. Curba cererii
Unde:
• QD – cantitatea cerută de bun;
• P – preţul bunului dat;
• a - reprezintă volumul maxim al cererii (pentru P = 0),
• b – panta curbei cererii.
La modificarea valorii a are loc deplasarea curbei cererii, iar la
modificarea valorii b se modifică panta curbei cererii.
 Modificarea volumului cererii – este cauzată de modificarea preţului

bunului, ceilalţi factori rămânând constanţi, aceasta se reflectă prin deplasarea

dintr-un punct în altul de-a lungul curbei cererii.

Figura 2. Modificarea volumului cererii

Excepţii de la legea cererii:

◼ Efectul Giffen explică situaţia de creştere a cererii ca rezultat al majorării preţului

acestui bun. Acest efect poartă numele economistului englez R. Giffen (1837-1910),
care a descris acest fenomenul respectiv. El a observat că în timpul foamei din
Irlanda la mijlocul secolul al XIX-lea, cererea pentru cartofi se majora, în pofida
creşterii preţului acestora (cartoful era produsul de prima necesitate şi deţinea o mare
pondere în alimentaţia familiilor sărace). Creşterea preţului la cartofi influenţa puterea
de cumpărare a acestor familii, deoarece alte produse, cum ar fi fructele, carnea,
deveneau şi mai puţin accesibile. Cum cartofii rămâneau, comparativ, cel mai ieftin
produs alimentar, cererea pentru aceştia se majora. Deci, acest efect poate fi
observat în condiţiile de sărăcie a populaţiei.

◼ Efectul Veblen ţine de cererea de prestigiu şi poartă numele economistului

american T.Veblen (1857-1929), care a fost preocupat de studierea acestui fenomen.
Cererea de prestigiu este orientată la procurarea bunurilor care evidenţiază un statut
social înalt al cumpărătorului. Cererea pentru bunuri exclusive, cum ar fi tablouri
unicate, opere de anticvariat, poate chiar să crească, dacă preţurile se vor majora,
deoarece cumpărătorii bogaţi le procură din motive de prestigiu.

◼ Efectul de snob semnifică faptul că unii cumpărători ar putea să procure o

cantitate mai mică de bun la scăderea preţului acestuia, din motiv că bunul dat devine
mai accesibil, se majorează consumul acestuia, dar categoria dată de cumpărători nu
doreşte să fie ca toţi ceilalţi.
 Factorii non-preţ ai cererii:

◼ venitul cumpărătorilor (I);

◼ gusturile şi preferinţele cumpărătorilor (T);
◼ preţurile altor bunuri, cum ar fi bunurile substituibile (Ps)
şi bunurile complementare (Pc);
◼ numărul cumpărătorilor (N);
◼ anticipările cumpărătorilor (W);
◼ sezonul (Sz );
◼ publicitatea (A);
◼ alţi factori (B).

QP = f (P, I ,T, Ps, Pc, N, W, Sz, A, B)

Modificarea cererii – semnifică modificării oricărui factor în afară de preţul bunului,
se schimbă însăşi funcţia cererii şi aceasta se reflectă prin deplasarea curbei cererii spre

dreapta (în sus) sau spre stânga (în jos).

Figura 3. Majorarea cererii Figura 4. Reducerea cererii

 1. Venitul cumpărătorilor
◼ Bunurile normale - bunuri pentru care
cererea variază direct proporţional cu
modificarea veniturilor cumpărătorilor. P
- bunuri de primă necesitate au C0 C1
modificarea cererii mai lentă decât
P0
schimbarea veniturilor. Ex: produsele
alimentare, îmbrăcăminte, încălţăminte
etc., produse accesibile majorităţii
populaţiei.
- bunuri de lux au cererea sensibilă la 0 Q0 Q1 Q
creşterea sau descreşterea veniturilor.
Ex: apărătură de uz casnic, servicii, Figura 7. Evoluţia cererii în funcţie de majorarea venitului pentru bunurile normale
turism etc.; produse achiziţionate de
populaţia cu venituri superioare.
P
◼ Bunurile inferioare - bunuri pentru care C1 C0
cererea variază invers proporţional cu P0
modificarea veniturilor. De exemplu,
odată cu creşterea veniturilor, consumul
de margarină se reduce; oamenii
utilizează, de obicei, mai puţin serviciile 0 Q1 Q0 Q
de reparaţie a încălţămintei.
Figura 8. Evoluţia cererii în funcţie de majorarea venitului pentru bunurile inferioare
2. Preţurile altor bunuri (substituibile şi complementare).

◼ Bunurile sunt substituibile dacă

creşterea preţului unuia din ele PA
conduce la majorarea cererii din
celălalt. Ex: carnea de găină şi P1
carnea de curcan, ceaiul şi P0
cafeaua, uleiul de porumb şi uleiul C0 C1
de floarea-soarelui, lemnele şi
cărbunii, impermeabilele şi
umbrelele. 0 Q0 Q1 QB

Figura 5. Modificarea cererii pentru bunuri substituibile

◼ Bunurile sunt complementare,
dacă majorarea preţului unuia din
ele conduce la micşorarea cererii
din celălalt. Aceste bunuri se PA

completează în procesul P1
consumului, ex: automobilul şi
benzina, pixul şi mina, cămaşa şi P0
cravata etc. Dacă se va majora C1 C0
preţul la benzină, va scădea
cererea pentru automobile.
0 Q1 Q0 QB

Figura 6. Modificarea cererii pentru bunuri complementare

3. Gusturile şi preferinţele cumpărătorilor (ex: industria confecţiilor, muzicii).

4. Numărul cumpărătorilor (modificarea numărului de cumpărători poate fi

rezultatul proceselor demografice, a migraţiei etc.)

5. Anticipările cumpărătorilor (dacă consumatorii anticipează o creştere a

preţurilor în viitor, aceasta conduce la o creştere a cererii în prezent, iar dacă se
anticipează o micşorare a preţurilor, va scădea consumul curent).

6. Modificarea sezonieră a cererii. (ex. în perioada de vară se majorează

cererea pentru băuturile răcoritoare, îngheţată, vestimentaţia de vara, diverse
accesorii pentru călătorii etc.)

7. Publicitatea. (o campanie publicitară reuşită conduce la majorarea cererii

pentru bunurile respective).

8. Alţi factori. (ex: condiţiile de acordare a creditelor de către bănci, majorarea

impozitelor, acordarea subvenţiilor etc.).

Cererea individuală şi cererea de piaţă (globală)
◼ Cererea individuală reprezintă cererea unui cumpărător pentru un
anumit bun, într-o anumită perioadă de timp şi la diferite niveluri de
preţuri existente.

◼ Cererea pieţei (globală) reprezintă suma cantităţilor solicitate ale

unui bun din partea tuturor cumpărătorilor, într-o anumită perioadă
de timp, la fiecare nivel al preţului.
Cererea pieţei poate fi exprimată astfel:

Qs = f (P)
n
Qi = q
j =1
ij

Unde: QS – cantitatea oferită de bun;

P – preţul bunului dat
Qi este cererea pieţei pentru bunul i,
qij – cererea individuală pentru bunul i din partea consumatorului j,
n – numărul cumpărătorilor pe piaţă.
 2. Oferta şi factorii care o determină
◼ Oferta caracterizează dorinţa şi posibilitatea vânzătorilor
de a propune pe piaţă anumite bunuri.

◼ Volumul ofertei este cantitatea de bunuri pe care

vânzătorii sunt gata să o producă şi s-o vândă la fiecare
nivel al preţului într-o anumită perioadă de timp.

◼ Legea ofertei – cantitatea oferită dintr-un bun se află

într-un raport direct proporţional cu nivelul preţurilor
bunurilor, cu alte cuvinte, oferta dintr-un bun se măreşte
atunci când preţul său se află în creştere şi se
micşorează pe măsură ce preţul scade.
 Dependenţa dintre preţul bunului şi cantitatea oferită de acest bun
poate fi prezentată tabelar, analitic, grafic.
Tabelul 2
Dependenţa dintre cantitatea oferită de bun şi
nivelul preţului
P
Preţul bunului, 10 20 30 40 50
unităţi monetare

Volumul ofertei, 30 60 90 120 150 50 S

unităţi
40
30
20

Qs = a + b  P
10

O 30 60 90 120 150 Q

Figura 6. Curba ofertei

unde:
a - semnifică cantitatea oferită la preţul zero ,
b – panta curbei ofertei.
 Factorii non-preţ ai ofertei
◼ preţul resurselor (Pr);
◼ tehnologiile utilizate (Teh);
◼ impozitele (Tax) şi subvenţiile (Sub);
◼ preţurile altor bunuri –substituibile (PS) şi
complementare (PC);
◼ anticipările vânzătorilor (W);
◼ numărul vânzătorilor (N);
◼ alţi factori (B).

Qs = f ( P, Pr , Teh, Tax, Sub, Ps , Pc ,W , N , B)

1. Preţul resurselor (materia primă, resursele energetice, forţa de muncă;

2. Tehnologiile utilizate. Implementarea tehnologiilor noi, performante contribuie la

micşorarea cheltuielilor de producţie şi, respectiv, producătorii sunt motivaţi să majoreze
cantităţile de bunuri produse;

3. Impozitele şi subvenţiile. Majorarea impozitelor va conduce la micşorarea ofertei şi

invers. Acordarea subvenţiilor stimulează procesul de producţie şi, ca urmare, oferta
creşte).

4. Preţurile altor bunuri. În cazul bunurilor substituibile, producătorii vor fi interesaţi ca,
folosind resursele existente, să producă şi să ofere mai multe bunuri al căror preţ este
mai mare, în schimb oferta din celălalt bun (grâu şi porumb);

5. Anticipările vânzătorilor. Dacă se anticipează o majorare în viitor a preţului bunului

fabricat, atunci vânzătorul va micşora oferta în prezent, aşteptând un timp mai favorabil
pentru realizare.

6. Numărul vânzătorilor. Cu cât este mai mare numărul producătorilor bunului dat, cu
atât este mai mare oferta de acest bun pe piaţă şi invers;

7. Alţi factori (condiţiile climaterice (influenţează oferta produselor agricole); situaţia

politică (stimulează sau nu investiţiile, producerea şi respectiv oferta); condiţiile

avantajoase sau neavantajoase de creditare a antreprenorilor etc.

 Oferta individuală şi oferta pieţei (globală)

◼ Oferta individuală reprezintă cantitatea unui

bun pe care o firmă este gata să o producă la
fiecare nivel al preţului într-o anumită perioadă
de timp.

◼ Oferta pieţei (globală) reprezintă întreaga

cantitate a unui bun pe care toate firmele din
economie doresc să o ofere la un preţ dat într-o
anumită perioadă de timp.
 3. Echilibrului şi dezechilibrul pieţei

◼ Preţul de echilibru este acel

preţ la care volumul cererii
este egal cu volumul ofertei,
adică cantitatea de bunuri pe
care consumatorii doresc s-o
procure coincide cu
cantitatea de bunuri pe care
producătorii doresc s-o ofere.

Figura 11. Echilibrul pieţei

Restabilirea echilibrului pieţei (modelul Walras)

◼ Dacă preţul a deviat de la cel

de echilibru P* şi s-a majorat
până la P1, cantitatea oferită
Q2 este mai mare decât cea
cerută Q1, adică este un exces
de bunuri pe piaţă.

◼ Dacă preţul a deviat de la cel

de echilibru P* şi s-a micşorat
până la P2, atunci cantitatea
cerută Q2 este mai mare decât
cantitatea oferită Q1, adică pe
piaţă este deficit de bunuri.
 Modificarea echilibrului pieţei

Figura 14. Modificarea echilibrului Figura 15. Modificarea echilibrului

pieţei în urma modificării cererii pieţei în urma modificării ofertei
Figura 16. Modificarea echilibrului pieţei ca urmare a modificării (majorării)
simultane a cererii şi a ofertei
 4. Aspecte aplicative ale modelului cererii şi ofertei
Aplicarea impozitelor
◼ Noul echilibru E1 (P1, Q1);

◼ Preţul P1 va trebui să-l achite

consumatorul pentru bunul procurat,
iar P2 este preţul care rămâne
producătorului după achitarea
impozitului.

◼ Partea impozitului plătită de către

consumator: P1 - P0;

◼ Partea impozitului plătită de către

producător: t – (P1-P0);

◼ Mărimea încasărilor impozitare

adunate în buget:
Figura 24. Consecinţele impozitării
producătorilor
Tax = t  Q1
 Acordarea subvenţiilor

◼ Noul echilibru E1 (P1, Q1);

◼ Pentru fiecare unitate de bun

vândută producătorul va obţine
o recompensă, adică preţul
efectiv al bunului vândut va fi
pentru producător P2=P1 +
sub.

◼ Deci, producătorul va obţine

un preţ mai mare pentru
produs comparativ cu cel iniţial
de echilibru, iar consumatorul
Figura 26. Consecinţele acordării
va plăti un preţ P1 mai mic
subvenţiilor
decât cel de echilibru.
 Stabilirea nivelului maxim al preţului

◼ Pmax este mai mic decât cel de

echilibru şi nu poate fi depăşit.

◼ Fixarea Pmax se face pentru a

proteja interesele păturilor
vulnerabile ale populaţiei şi
pentru a asigura accesibilitatea
bunurilor pentru consumatorii cu
venituri joase.

◼ Ca rezultat, apare deficit de

bunuri pe piaţă, deoarece
Qd > Qs.
Figura 28. Stabilirea nivelului maxim
al preţului
Deficitul de bunuri pe piaţă şi apariţia economiei
tenebre

◼ Curba S1 reflectă comportamentul

vânzătorilor în economia tenebră;

◼ Echilibrul E1 reflecta situaţia pe

piaţa tenebră – un preţ mai mare
P1 decât P0 şi o cantitate Q1 mai
mică decât Q0 care ar exista în
condiţii de concurenţă liberă pe
piaţă între cumpărători şi
producători.

◼ Deci, atât stabilirea nivelului maxim

al preţului, cât şi apariţia pieţei
tenebre înrăutăţesc rezultatele
funcţionării concurenţei libere între
cumpărători şi producători.
 Stabilirea nivelului minimal al preţului

◼ Pmin este mai mare decât cel

de echilibru;

◼ Fixarea Pmin se face cu scopul

susţinerii unor ramuri ale
industriei, ale agriculturii.

◼ Astfel, cantitatea oferită este

mai mare decât cantitatea
cerută şi apare exces de
bunuri pe piaţă.
Figura 30. Stabilirea nivelului minimal al
preţului
 Stabilirea cotelor

◼ Sistemul cotelor este aplicat de către

stat în situaţiile cînd doreşte să
influenţeze cantitatea oferită a unor
produse, în special a celor agricole, şi
a preţurilor de vânzare a acestora.

◼ El presupune stabilirea cantităţilor

maximale pe care producătorii au
dreptul să le realizeze. În rezultatul
stabilirii cotelor oferta produsului în
cauză se va reduce de la Qo la Qq, iar
preţul acestuia v-a înregistra o
creştere de la Po la Pq.

◼ Sistemul cotelor avantajează pe acei

producători care vând producţia sa în
limitele cotelor stabilite, obţinând
venituri importante pe seama
consumatorilor.
Figura 31. Stabilirea cotelor la
import
 5. Elasticitatea cererii în funcţie de preţ
◼ Elasticitatea cererii în funcţie de preţ permite de a determina sensibilitatea
consumatorilor la modificarea preţului, în condiţiile ceteris paribus.

◼ Coeficientul elasticităţii cererii în funcţie de preţ arată cu câte procente va creşte

sau se va reduce cantitatea cerută de bun (ΔQD%) ca rezultat al modificării cu un
procent a preţului bunului dat (ΔP%):

QD %
P
ED =
P%
◼ De exemplu, dacă preţul bunului economic scade cu 3%, iar cantitatea cerută creşte
cu 7%, coeficientul elasticităţii cererii în funcţie de preţ va constitui:

QD % + 7%
E DP = = = −2,33
P% − 3%
◼ Sau, dacă elasticitatea cererii în funcţie de preţ constituie (–2), atunci o majorarea cu
5% a preţului bunului economic va contribui la diminuarea cantităţii cerute cu 10%:

QD % = EDP  P% = (−2)  5% = −10%

◼ Cu cât sensibilitatea consumatorului faţă de preţ este mai mare, cu atât cererea este mai elastică,
mărimea absolută a coeficientului de elasticitate devenind mai mare, şi invers.
 Tipurile elasticităţii cererii în funcţie de preţ

◼ Cererea se consideră elastică

dacă o modificare procentuală a
preţului duce la o modificare
procentuală mai mare în
cantitatea cerută, astfel încât
mărimea coeficientului de
elasticitate este mai mare de o
unitate:

1  EDP  
a) Cerere elastică
De exemplu, dacă la o majorare a
preţului cu 15% cantitatea cerută P%  Q%
scade cu 60%, coeficientul de
elasticitate va avea valoarea (–4): Drept exemple de bunuri care au o cerere
elastică la preţ sunt mobila, obiectele de
QD % − 60% blănurile
E DP = = = −4 lux, automobilele, imobilul,
P% 15% naturale, articolele giuvaiere, bunurile care
au substituenţi ş.a.
 Tipurile elasticităţii cererii în funcţie de preţ

◼ Cererea se consideră inelastică

dacă o modificare procentuală a
preţului determină o modificare într-
o măsură mai mică a cantităţii
cerute din partea consumatorului,
astfel încât mărimea coeficientului
de elasticitate este mai mică de o
unitate .
0  EDP  1
b) Cerere inelastică
De exemplu, la o diminuare a
preţului cu 15%, cantitatea cerută P%  Q%
creşte cu 5%. În acest caz
coeficientul de elasticitate va Exemple de bunuri care posedă o cerere
constitui (–0,33). inelastică în funcţie de preţ pot fi: bunurile
de primă necesitate, medicamentele,
QD % 5% bunurile cu grad redus de substituibilitate,
E DP = = = −0,33 cum ar fi sarea, energia electrică, petrolul
P% − 15% ş.a.
 Tipurile elasticităţii cererii în funcţie de preţ

◼ Cererea se consideră cu elasticitate

unitară când modificarea
procentuală a preţului determină o
modificare în aceeaşi măsură în
cantitatea cerută, respectiv
coeficientul de elasticitate devine
unitar:

E =1
P
D

De exemplu, creşterea preţului cu

c) Cerere cu elasticitate unitară
2,5% determină o reducere de 2,5%
a volumului cererii:
P% = Q%
QD % − 2,5%
E P
= = = −1
P%
D
2,5%
 Tipurile elasticităţii cererii în funcţie de preţ

◼ Cerere perfect elastică apare

atunci când o variaţie
nesemnificativă a preţului
contribuie la o modificare
destul de semnificativă a
cantităţii cerute.
Coeficientul de elasticitate a
cererii în funcţie de preţ tinde
la infinit:

E P
D = d) Cerere perfect elastică

P% = 0
 Tipurile elasticităţii cererii în funcţie de preţ

◼ Cerere perfect inelastică

apare atunci când mărimea
cererii nu reacţionează la
modificările preţului.
În acest caz, coeficientul
elasticităţii cererii în funcţie de
preţ este zero:

E P
D =0
e) Cerere perfect inelastică

Q% = 0
Exemple de bunuri ce posedă o cerere perfect
inelastică sunt drogurile, precum şi bunurile
vitale care asigură continuitatea vieţii, cum ar fi
insulina pentru persoanele diagnosticate cu
diabet zaharat.
 Valorile elasticităţii şi modificarea încasărilor totale
◼ Încasările totale TR pot fi
calculate ca produsul dintre preţul
unitar al bunului economic (P) şi
cantitatea realizată de bunuri (Q):

TR = P  Q.
În cazul unei cereri elastice între modificarea
preţului şi încasările totale ale firmei există o
relaţie inversă (P↓ TR sau P TR↓).

În cazul unei cereri inelastice aceşti

indicatori se află într-o relaţie directă (P↓
TR↓ sau P TR).

În cazul unei cereri unitare, veniturile firmei

vor rămâne neschimbate, deoarece
pierderile de la modificarea preţului vor fi
compensate de câştigurile de la modificarea Figura 4. Modificarea încasărilor totale în
volumului de bunuri vândute. funcţie de preţ
 Factorii de influenţă a elasticităţii cererii în funcţie de preţ

◼ Gradul de substituibilitate a bunurilor. Dacă bunul dat are substituenţi

apropiaţi (bunuri substituibile), cererea la acest bun va fi relativ elastică, şi
invers;

◼ Gradul necesităţii de consum. De regulă, cererea este inelastică la

bunurile de primă necesitate, iar elastică – la celelalte grupe de bunuri.

◼ Ponderea venitului cheltuit pentru un anumit bun în bugetul total al

unei familii. Cu cât ponderea este mai mare, cu atât coeficientul de
elasticitate în funcţie de preţ este mai mare, celelalte condiţii rămânând
nemodificate. Cu alte cuvinte, bunurile, pentru care se cheltuiesc mijloace
băneşti esenţiale – sunt elastice; iar cele care ocupă o parte neînsemnată
în venit – inelastice.

◼ Durata perioadei de timp de la modificarea preţului. Între acesta şi

mărimea coeficientului elasticităţii cererii în funcţie de preţ există o relaţie
directă. În perioadă scurtă de timp cererea este mai puţin elastică decât
într-o perioadă lungă de timp, deoarece modificarea gusturilor, preferinţelor,
adaptarea la noile preţuri, obţinerea informaţiilor despre substituenţi
necesită timp.

◼ Gradul de saturaţie a consumului.

 Elasticitatea cererii în funcţie de venit
◼ Elasticitatea cererii în funcţie de
venit permite de a determina
sensibilitatea consumatorilor la ◼ Coeficientul poate fi determinat
modificarea venitului, în condiţiile aplicând atât formula de calcul
ceteris paribus. a elasticităţii cererii într-un
punct:
◼ Coeficientul de elasticitate a QD I
cererii în funcţie de venit ( E DI ) E = I

indică modificarea procentuală a I
D
QD
cererii la modificarea cu un procent
a venitului consumatorului.
Coeficientul poate fi calculat prin ◼ Formula de calcul a elasticităţii
următoarea formulă: cererii în arc:

QD % QD I1 + I 0
E =I
E =
P

I %
D
I QD 1 + QD 0
D
unde

E DI – coeficientul de elasticitate a cererii în

funcţie de venit;
% – modificarea procentuală a cererii bunului;
QDΔI% – modificarea procentuală a venitului
consumatorului.
 Clasificarea bunurilor în funcţie de coeficientul de
elasticitate a cererii în funcţie de venit
◼ Pentru bunurile normale dependenţa dintre cerere şi venit este directă: pe
măsura majorării veniturilor consumatorilor, creşte şi cererea la ele, şi invers,
micşorarea veniturilor contribuie la reducerea cererii. Astfel, pentru bunurile
normale coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de venit este pozitiv.
E DI  0
◼ Pentru bunurile inferioare, pe măsura creşterii veniturilor consumatorului,
cererea la bunurile corespunzătoare scade, iar coeficientul de elasticitate
obţine valoare negativă. Astfel, creşterea veniturilor va determina o reducere
a cererii pentru cartofi, margarină, paste făinoase, deoarece consumatorii vor
avea posibilitatea să includă în consumul personal alte bunuri, cum ar fi
peşte, legume, fructe, carne ş.a.
E DI  0
◼ Pentru bunurile de lux valoarea coeficientului de elasticitate în funcţie de
venit este mai mare de o unitate (). Bunurile de lux, vinurile de colecţie,
bunurile de folosinţă îndelungată posedă o cererea elastică la venit.
E DI  1
◼ Pentru bunurilor de primă necesitate coeficientul de elasticitate a cererii în
funcţie de venit obţine valori între zero şi unu.
0  ED  1
I
 Elasticitatea cererii încrucişate

◼ Elasticitatea cererii încrucişate ◼ Dacă coeficientul este pozitiv, adică creşterea

procentuală a preţului unui bun determină creşterea
reprezintă raportul modificării procentuală a cererii la alt bun, aceste bunuri sunt
procentuale a cererii bunului X, substituibile. Astfel, scumpirea articolelor din blănuri
naturale va determina o reducere în cantitatea cerută şi
ca urmare a modificării preţului orientarea consumatorilor spre articolele din blănuri
artificiale, care sunt mai ieftine.
bunului Y cu un procent:
E DPYX  0
Q X %
E DyX =
P
Dacă coeficientul este negativ bunurile se află în relaţie
unde PY % ◼
de complementaritate. O creştere a preţului unui bun
complementar va determina o reducere în cererea
P
E DyX – coeficientul de elasticitate a cererii celuilalt bun. Astfel, o creştere a preţului benzinei va
încrucişate; determina o scădere a cererii de ulei de motor; o
ΔQX % – modificarea procentuală a reducere în preţ la imprimante, va determina o creştere
în cerere pentru tonere, cerneală, hârtie pentru
cererii bunului X; ΔPY % – modificarea imprimare.
procentuală a preţului bunului Y.
(E PY
DX )
0,
◼ Dacă coeficientul are valoarea zero atunci între aceste
bunuri nu există nicio legătură (bunuri independente),
ele fiind autonome în consum. De exemplu, cererea
pentru biciclete nu depinde de preţul articolelor de
patiserie.

(E PY
DX =0, )
 6. Elasticitatea ofertei

◼ Elasticitatea ofertei în funcţie de preţ reflectă gradul de

sensibilitate a mărimii ofertei unui bun economic, determinată de
modificarea preţului acestuia, cu condiţia respectării principiului
ceteris paribus.

◼ Coeficientulelasticităţii ofertei în funcţie de preţ arată cu câte

procente va creşte sau va diminua cantitatea oferită dintr-un bun
(ΔQS%) ca rezultat a modificării cu un procent a preţului bunului dat
(ΔP%):

QS %
E P
=
P%
S
 Tipuri de elasticitate a ofertei în funcţie de preţ

Tipul de elasticitate Coeficientul Corelaţia preţ–cantitate oferită

a ofertei de elasticitate
Ofertă elastică 1< ES < ? La majorarea (diminuarea) preţului, cantitatea oferită
creşte (scade) într-o măsură mai mare decât se modifică
preţul.
Ofertă inelastică 0< ES < 1 La majorarea (diminuarea) preţului, cantitatea oferită
(rigidă) creşte (scade) într-o măsură mai mică decât se modifică
preţul.
Ofertă cu elasticitate ES = 1 La majorarea (diminuarea) preţului, cantitatea oferită
unitară creşte (scade) în aceeaşi măsură.
Ofertă perfect elastică ES =  La o majorare (diminuare) nesemnificativă a preţului
cantitatea oferită creşte (scade) infinit de mult.
Ofertă perfect ES = 0 Cantitatea oferită nu se modifică la modificarea preţului.
inelastică
 Factorii de influenţă a elasticităţii ofertei în funcţie de preţ
1. Factorul timp - cel mai important factor de influenţă a elasticităţii ofertei. Deoarece
este nevoie de timp pentru ca firmele să-şi adopte cantităţile produse, oferta unui
bun va fi cu atât mai elastică, cu cât perioada de timp avută în vedere este mai
mare. Se disting trei perioade de timp:
◼ Perioadă ultra scurtă – oferta se limitează la cantităţile deja disponibile de pe piaţă
şi nu poate fi extinsă chiar dacă survine o creştere substanţială în preţ. Ca
urmare, oferta este perfect inelastică în funcţie de preţ.
◼ Perioadă scurtă – se caracterizează printr-o ofertă inelastică, existând o limită
până unde oferta poate creşte. Această limită este determinată de capacităţile de
producţie ale întreprinderii care rămân nemodificate. O creştere nesemnificativă în
ofertă se poate obţine printr-o utilizare intensivă a capacităţilor de producţie.
◼ Perioadă lungă – se caracterizează printr-o ofertă elastică datorită posibilităţilor
firmelor de a se adapta la condiţiile pieţei. Firmele existente se pot extinde, iar
altele noi pot intra pe piaţă. Pe termen lung se modifică programele de producţie
şi de investiţii.

2. Excesul de capacitate şi stocurile nevândute - oferta va fi cu atât mai elastică,

cu cât excesul de capacitate şi nivelul stocurilor nevândute sunt mai mari.

3. Gradul de mobilitate a resurselor economice. Eterogenitate a muncii şi

capitalului limitează mobilitatea resurselor şi prin urmare oferta devine inelastică şi
invers.