Substantivul

Definiție

Substantivul este parea de vorbire fexililă care denumește ființe, lucruri, fenomene ale
naturii, însușiri, acțiuni, stări sufletești, în sens larg, obiecte.

Substantivele pot fi:

1. comune (când definesc individualități) Ex: floare, casă, copil etc.

2. proprii (când definesc individualități, referenți unici) Ex: Marea Neagră, Milano,
David, Saturn, Paște, Eurovision, Academia Română, Banca Comerciala Română
etc.

Substantivele proprii pot trece în clasa substantivelor comune când desemnează referenți care
nu mai sunt unici, preluând caracteristicile gramaticale ale substantivelor comune.

Ex: Bunicii mei au un Grigorescu. (un tablou al lui Grigorescu)

Mi-am cumparat încă un Cărtărescu. (o carte scrisă de Cărtărescu)

Substanivele pot fi:

1. simple
2. compuse

Numărul substantivului

1. singular (când indică un singur obiect)

2. plural (când indică unul sau mai multe subicte)

Genul substantivului

1. masculin (un, doi) - Ex: un copil/doi copii, un băiat/doi băieți

2. feminin ( o, două) - Ex: o carte/două cărți, o fată/două fete
3. neutru ( un, două) - Ex: un scaun/două dcaune, un suflet/două suflete
** Genul și numărul sunt marcate prin desinență și articol.

Ex: membru – desinență

Membrul – articol ul =desinență+articol

*** Marcarea numărului se poate face și, suplimentar, prin alternanțele fonetice ale radicalului.

Ex: student/studenți, carte/cărți, creion/creioane

Forma substantivului radical + desinență. Radicalul este partea care poartă sensul
substantivului, iar desinența (partea finală) oferă informații gramaticale și se poate schimba în
funcție de gen, nr., cazul substantivului.

Substantivele pot fi:

 nearticulate – copil (aceasta este forma din dicționar)

 articulate hotărât ( enclitic )– copilul ( aceste articol arată că referentul este cunoscut
vorbitorului)

masculin N-A sg. – l, le feminin N-A sg. - a neutru N-A sg. - l

G-D sg. –lui G-D sg. –i G-D sg. - lui
N-A pl. – i N-A pl. – le N-A pl. - le
N-A pl. – lor G-D pl. – lor G-D pl. - lor

 articulate nehotărât (proclitic) – un copil ( arată că referentul este neprecizat)

masculin N-A sg. un feminin N-A sg. o neutru N-A sg. un
G-D sg. unui G-D sg. unei G-D sg. unui
N-A pl. niște N-A pl. niște N-A pl. niște
G-D pl. unor G-D pl. unor G-D pl. unor
*** În cazul G, substantivul poate fi însoțit de articolul genitival, care se acordă în gen și nunăr
cu substantivul în G.

** În locul articolului, pot apărea și alte cuvinte, cu rol de determinare și funcție de atribut (acest,
acel, vreun, fiecare, oricare,care, ce)

Ex: Acest copil doarme. Ce melodie ai ascultat?

Care elev lipsește? Este aici vreun elev?

** Când adjectivul precedă substantivul, de obicei primul preia articolul, fără să-și schimbe calitatea de
adjectiv. Numai în lipsa regentului adjectivul se substantivizează.

Ex: Silitorul (adj.) elev. Elevul (subst.) silitor Silitorul . (adj. substantivizat) a obținut notă mare.

Substantive colective – au formă se singular și înțeles de plural. Ele desemnează ansambluri de

obiecte sau ființe. Deși ele denumesc ansambluri (au sens de plural) se pot folosi atât la sg., cât și
la pl.

Ex: buchet/buchete, stol/stoluri, popor/popoare etc.

Substantive defective – după categoria numărului unele substantive sunt numărabile (om-oameni,
scaun-scaune, școală-școli), iar altele sunt nonnumăralile. Acestea pot fi:

- defective de plural, adică au numai singular (oină, aloe, lapte, unt, curaj)
- defective de singular, adică au numai plural (zori, aplauze, spaghete)

Cazurile substantivului

1. Nominativ (N)- este cazul substantivului aflat în relație cu verbul căruia îi impune
numărul, dacă este o formă verbală personală.
Ex: Elevii studiază istoria țării.

2. Acuzativ (A) – este cerut de anumite verbe (a citi, a scrie, a vinde, a cumpăra etc) și
interjecții (ia, uite, na) care se construiesc cu un complement direct.
Ex: Elevii au citit(vb.) cărțile. Uite(interjecție) cărțile!
*** Acest caz poate fi recunoscut după prepoziții și locuțiuni prepoziționale ( cu, de,
despre, din, după, la, pe, spre, în loc de erc.)

Ex: Merg la școală/ spre casă. Vorbesc despre elevi.

*** Pentru a distinge A de N , care are aceeași formă, putem înlocui substantivul cu
pronumele (mine, tine, o). Dacă substantivul poate fi înlocuit cu pronumele, atunci este în
cazul A.

Ex: Vorbește cu profesorul. – Vorbește cu tine.

3. Genitiv (G)- se subordonează unui regent substantival sau un substitut al acestuia: cartea
elevului, ceva al elevului

*** Genitivul poate fi cerut de anumite prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: (asupra,
deasupra, contra, împotriva, înaintea, împrejurul, împotriva, înaintea, în jurul, în mijlocul)

*** Genitivul este marcat de articolul (a, al, ai, ale)

4. Dativ(D) – poate avea ca regent un verb (I-am dat elevului o carte), un adjectiv ( A
apărut un manual util elvilor), o interjecție (Bravo elevilor premianți), un substantiv
provenit din verb, dar mai rar (acordare de burse elevilor), un substantiv care
desemnează un grad de rudenie sau o demnitate în trecut (frate mamei), (domn
Țării Românești).

*** Dacă substantivul care desemnează un grad de rudenie sau demnitate este articulat
hotărât, atunci substantivul subordonat este în cazul G, nu D. Fratele mamei/ domunl Țării
Românești

*** Dativul poate fi cerut de anumite prepoziții (grație, datorită, mulțumită, ) adverbe
(conform, contrar, potrivit, asemenea, aidoma)

*** Pentru a distinge D de G se înlocuiește substantivul cu forme ale pronumelui în D (mie,

ție). Dacă substantivul poate fi înlocuit cu un astfel de pronume, atunci este in D.

Ex: I-a dat fetei (subst.) o carte. – Mi-a dat mie (pron.) o carte.
5. Vocativ (Voc) – este cazul adresării , substantivul în Voc. desemnează o persoană.
Maria, când vii pe la noi?
Codrule ce tânăr ești!