PRONUMELE

= partea de vorbire flexibilă care ține locul unui substantiv

Pronumele își modifică forma în funcție de gen, număr, persoană și caz.

1. Pronumele personal

= are în general aceleași f.s. ca subst.

! pron. pers. se diferențiază prin forme (accentuate/NONCLITICE – neaccentuate/

CLITICE) = APAR DOAR ÎN CAZURILE Ac. și D.

N.: eu, tu, noi, etc. CINE, CE, CARE ESTE LUCRUL CARE?

Ac.: f. acc: pe mine, pe tine, pe el..... PE CINE?

f. neacc: mă, m, te, t, îl, l

D.: f. acc: mie, ție, lui, ei, nouă,...... CUI?

f. neacc: îmi, mi, îți, ți, îi, i, ne, ni

G.: are forme doar pentru pers III sg, pl: lui, ei, lor

V.: doar pers. a II-a sg, pl: Tu!, Voi!

Am văzut-o pe ea.

!!! C.d și C.i. care se exprimă prin subst./ prin pronume pers. cu formă accentuată
este DUBLAT de clitice pronominale în Ac/D

ANTICIPEAZĂ REIAU

(Am văzut-o pe ea) (Pe ea am văzut-o)

 Cazuri și funcții sintactice

1. NOMINATIV (fără prepoziție)

a. S: Ea a făcut o prăjitură. (cine, ce? care este lucrul care?)
b. Atr. în nominativ: Colega mea Ioana este inteligentă. (care, ce fel de?)
c. Apoziția: Andreea, prietena mea este aici. (care, ce fel de? + SE DESPARE PRIN ,)
d. N.P.: Colegii mei sunt ei. (parte din P.N.)
!!! în cazul N., N.P. nu este însoțit de prepoziție
2. ACUZATIV (prepoziții: pe, la, în, sub, peste, despre, de)
a. C.d.: O ajut pe ea. (pe cine, ce, care este lucrul PE care?)
b. C. prepozițional: Vorbesc cu tine./ Mă gândesc la voi. (cu cine, cu ce? despre cine,
despre ce? la cine, la ce? de la cine, de la ce?....)
c. Atr. prepozițional: Cadoul de la tine îmi place. (care, ce fel de? + determină un
substantiv)
d. N.P.: Casa este de lemn. (vb cop + N.P. și este însoțit de prepoziție specifică)
e. Circ. de loc: Merg la noi. (unde?)
f. Circ. de timp: Am plecat după voi. (când?)
g. Circ. de mod: El scrie ca tine. (cum?)
h. Circ. de cauză: A picat de neatent. (de ce? din ce cauză?) – negativ
i. Circ. de scop: Învață pentru examen. (cu ce scop? în ce scop?) – acțiune de
viitor/finalitate
j. Complement de agent: Floarea a fost plantată de ea. (de către cine?)
3. DATIV (prepoziții: DATORITĂ, MULȚUMITĂ, GRAȚIE – sunt nearticulate și
+ „mie”)
a. C.i.: Ei i-am dat cartea. (CUI?)
b. Atribut prepozițional: Reușita datorită perseverenței este mare. (care?)
c. N.P.: Reușita este grație învățatului.
4. GENITIV (prepoziții: ÎMPOTRIVA, CONTRA, DEASUPRA, ÎN LUNGUL, ÎN
LATUL, ÎN FAȚA, ÎN SPATELE – sunt articulate hotărât + „meu/mea”
a. Atr. genitival: Ideea lor este bună. (a, al, ai, ale cui?)
b. Atr. prepoz.: (subst + prepG + subst.) Lupta împotriva fumatului continuă. (care?)
c. N.P.: Judecătorul este contra lui.
 2. Pronumele personal de politețe

= arată respectul față de o persoană

= are doar forme de pers. a II-a și a III-a (dumneavoastră, dumneata)

! Pronumele dânsa, dânsul, dânșii, dânsele sunt considerate PRONUME DE

POLITEȚE !

- Pentru a arăta gradul cel mai înalt de respect față de o persoană se

utilizează FORMULELE REVERENȚIOASE (=locuțiuni pronominale) și se
scriu cu majuscule

Ex. Majestatea Voastră, Excelența Voastră, Preasfinția Sa

- Are aceleași f.s. ca subst.

3. Pronumele reflexiv

- are forme doar pentru persoana a III-a (Ac și D)

- stă în cazurile Ac. și D.

ex: Ac.: PE SINE, SE, S- (pe cine?) D.: SIE, SIEȘI, ÎȘI, ȘI- (cui?)

EX: Ea se piaptănă. ( pe cine se piaptănă? – pe sine, se, -s) => ACUZATIV

OBS!! pentru persoana I și a II-a, pronumele refexiv împrumută forme ale pronumelui
personal (FORMELE NEACCENTUATE/CLITICE)

A nu se confunda cu pronumele personal!

Ac.: p. I – mă, m-; ne, n- D.: p. I - îmi, mi-; ne, ni-

p. II - te, t-; vă, v- p. II- îți, ți-; vă, vi-

Obs!
1. Când persoana verbului coincide cu cea a pronumelui REFLEXIV
ex: Te-ai trezit devreme.
(atât pronumele, cât și verbul sunt la pers. a II-a)
2. Când persoana verbului NU coincide cu cea a pronumelui  PERSONAL
ex: M-ai trezit devreme.
 (pronumele e la pers. I, iar verbul la pers. a II-a)
De multe ori pronumele reflexiv se ia împreună cu verbul și atunci NU are
funcție sintactică.
ex: Te-ai trezit după mine. (nu poți întreba „pe cine?” pe tine, te-ai trezit)
te= pron. reflexiv, pers. a II-a, nr. sg., caz Ac., fără funcție sintactică

!!! Excepție: când răspunde la întrebările:

 PE CINE?
 CUI?  are f.s.
Funcțiile sintactice:
a). în Acuzativ
1. C.D.: S-a regăsit pe sine. (pe cine?) – pe sine, se, s-
2. Atr. pronominal prepozițional: Lauda de sine nu miroase-a bine. (care laudă?)
b). în Dativ
1. C.I.: Și-a dat o palmă. (cui?) – sieși, își, și-
și= pron. reflex., pers. a III-a, nr. sg., caz D., f.s. C.I.

4.Pronumele și adjectivul pron. posesiv

= pron. pos. ilustrează obiectul posedat de o ființă

al meu

pron. semiindependent forma specifică a posesivului

(se modifică în funcție de genul (se schimbă în funcție de pers și de nr)
și nr subst)

! Pron. posesiv nu are forme pentru pers. a III-a, pl

! A nu se confunda proumele pers cu cel posesiv (la pers a III-a sg)
EX: Cartea lui este interesantă. / Cartea sa este interesantă.
pron pers (A.p.g.) adj. pron.posesiv (A. adj.)
pron LUI, EI, LOR = PRON PERSONALE

! Pentru cazurile D + G pron pos. are o particulă diferită (pron semiindependent)

=ALOR= ex. alor mei, alor noștri
!!! În momentul în care pronumele posesiv determină un subst și se acordă cu el
(în gen, nr, caz) el devine ADJECTIV !!!
EX. Mama ta a mers la cumpărături. – Mamele tale....... (care mamă? – tale
(frumoasă) = Atr, adj.

Cartea mea/ cărțile mele (- CARE?) – adjectiv pron, A. adj

Cartea alor mei/ cărțile alor mei (- a cui?) pron pos, Atr. genitival

5.Pronumele demonstrativ
= înlocuiește un obiect și arată depărtarea, apropierea, identitatea sau
diferențierea
Clasificare:
a. de apropiere: ACESTA, ACEASTA, ACEȘTIA, ACESTEA (N-AC.)
ACESTUIA, ACESTEIA, ACESTORA (G-D)

b. de depărtare: ACELA, ACEEA, ACEIA, ACELEA (N-AC)

ACELUIA, ACELEIA, ACELORA (G-D)

c. de identitate: ACELAȘI, ACEEAȘI, ACEIAȘI, ACELEAȘI (N-AC)

ACELUIAȘI, ACELEIAȘI, ACELORAȘI (G-D)

d. de diferențiere: CELĂLALT, CEALALTĂ, CEILALȚI, CELELALTE (N-AC)

CELUILALT, CELEILALTE, CELORLALȚI, CELORLALTE (G-D)
+ formele specifice limbii orale: ĂSTA, ASTA, ĂLA, ĂLORA,etc.

!!! CEL, CEA, CEI, CELE = PRONUME SEMIINDEPENDENTE – au o formă scurtă a

pronumelui demonstrativ.

Pronumele demonstrativ îndeplinește aceleași f.s. ca substanitivul (Subiect, N.P.,

C.d., C. prep, Circ de loc, de mod, de timp, de cauză, de scop în Ac, Atr
prepozițional în Ac, în D și în G, etc)

!!! Pronumele demonstrativ devine ADJECTIV PRONOMINAL DEMONSTRATIV

când determină un substantiv și se acordă cu acesta (va avea f.s. de Atr.adj)
Ex: Cartea aceasta, cărțile acestea
Acest băiat, acești băieți
6.Pronumele și adjectivul pronominal nehotărât
= un tip de pronume (înlocuitorul substantivului) care nu dă informații precise asupra
obiectului denumit
Clasificare:
a. Simple: unul, altul, atât, tot, toate, toți, mult, puțin, cutare
b. Compuse: fiecare, fiecine, fiece, oricare, oricine, orice, ceva, altceva, altcineva,
câtva, oarecare, vreunul, etc.

! Pronumele nehotărât are aceleași funcții sintactice precum substantivul !

- Locuțiunea pronominală nehotărâtă= un grup de cuvinte sinonim cu un pron.

nehot.
Ex: pe cine știe cine, te miri cine, te miri ce, nu știu cine, cine știe ce

!!! Pron. nehot. când se acordă cu un subst. fiindcă îl determină devine

ADJECTIV PRONOMINAL NEHOTĂRÂT și va avea f.s. Atr. adj.
Ex: Am văzut multe flori.
Am băut puțină apă.
Alt copil a venit la școală.
!!! Unele cuvinte sunt doar adjective pron. nehot.: ANUME, ANUMIT, NIȘTE,
ALDE.

UN: Am vazut un caine si doi pisoi. (=numeral cardinal)

Am un pix. (=art. nehot)
Un copil citeste, ALTUL doarme. (=pron. nehot)
7. Pronumele și adjectivul pronominal negativ
= înlocuiește numele obiectelor prezentate ca inexistente
= de obicei apare doar în propoziții negative

ex: nimeni, nimic, niciunul, niciuna, nimenea (formă populară)

!!! Când determină un substantiv și se acordă cu el devine ADJ. PRON. NEG. = f.s.
Atr. adj.
Ex. Niciun om, nicio fată

Pronumele negativ are următoarele f.s.

1. Subiect (N): Nimeni nu a venit la petrecere.
2. N.P. (N): El pentru mine este un nimeni. Colegul meu nu este niciunul.

1. C.d (Ac): Nu a ajutat pe nimeni.

2. C. prep. (Ac): Nu mă gândesc la nimic.
3. Circ. de loc (Ac): Nu a mers la nimeni.
4. N.P. (Ac): Cartea nu este de la niciunul,
5. Atr. pron. prep (Ac): Cartea de la niciunul nu îmi place.

1. C.i. (D): Nu i-am spus nimănui secretul tău.

1. Atr. pron. gen. (G): Caietul niciunuia nu la mine.

8. Pronumele și adjectivul pronominal relativ

= face legătura în frază între o PROPOZIȚIE PRINCIPALĂ/SECUNDARĂ și o

propoziție SECUNDARĂ
P.V.1 P.V.2
Ex: /M-am întâlnit cu fata/ care a venit la noi în clasă./
P1= P.P.
P2= P.S.
 Clasificare:
 Simple: care, cine, ce, cât, câte, câți
 Compuse: ceea ce

! Pronumele relative nu au număr, persoană sau gen, doar CAZ și funcție sintactică !
! În momentul în care pronumele relativ determină un substantiv se acordă în CAZ cu
acesta și devine ADJECTIV PRONOMINAL RELATIV, cu f.s. Atr. adj.

(dupa ce impartim fraza!!!)

/Fata /care a venit/ e prietena mea./ = NU adjectiv

/Am venit/ la care fată e prietena mea./ = ADJECTIV
Ex. Am călătorit/ în care oraș am vrut./
adj. pron. s.c.s
rel

!!! Când dorim să aflm funcția sintactică a pronumelui relativ, înlocuim pronumele cu un pronume
demonstrativ „ACESTA”
Ex: Ceea ce am mâncat ieri a fost gustos. (Acesta/mărul =C.d.)

9. Pronumele și adjectivul pronominal interogativ

= ține locul unui substantiv și este prezent în propoziții interogative

= ține locul substantivului așteptat ca răspuns la întrebare

Ex. Cine merge în excursie?

= ELEVII merg în excursie. Subiect în Nominativ

Cui îi este foame?

=mie= Complement indirect, D

La ce te gândești?
=la școală= Complement prepozitional, în Ac
! Răspunsul așteptat la intrebarea în care se află pronumele interogativ îți arată funcția sintactică!

CINE?, CE?, CARE?, CUI?, CÂT?, CÂȚI ?

Cine a venit și a reușit să scrie tot? = nu se încercuiește în frază fiindcă nu e pronume relativ, ci
interogativ

! Pronumele interogativ când determină un substantiv devine ADJECTIV PRONOMINAL

INTEROGATIV !
 Ex. Pe care fată ai văzut-o? = A.adj.

10. Adjectivul pronominal de întărire

- Pronumele de întărire a dispărut din limba română contemporană, deoarece astăzi se folosește doar
când însoțește un substantiv sau un pronume.
- Devine adjectiv pronominal de întărire
- Ilustrează înărirea unui enunț, mai cu seamă când poate fi înlocuit cu sintagma „chiar el”

Eu însămi (fem) însumi (masc) Noi însene (fem) înșine (masc)

Tu însăți (fem) însuți (masc) Voi însevă (fem) înșivă (masc)
Ea însăși, el însuși Ele însele Ei înșiși