Sunteți pe pagina 1din 3

Radu Chiriţă

Drept şi alte chestii

Despre legea 4, legea Mitică sau legea ultraşilor


Personal, mă bucură nespus faptul că, odată cu protestele de stradă din ultima vreme, lumea a început să
discute despre suporterii echipelor de fotbal şi despre nemulţumirile lor legate de legea 4/2008, cunoscută
şi sub numele de legea lui Mitică. Ultima denumire e mai adecvată pentru a cuprinde în ea suma de aberaţii
juridice ori logice şi texte cumplit de neconstituţionale însumate în această lege, adoptată şi modificată după
metoda Mitică.

Înainte de a lua la rând dispoziţiile acestei legi, trebuie să plec de la o constatare personală în care cred cu
tărie. Până foarte recent singura societate civilă din România era reprezentată de câteva mii de suporteri –
ultraşi, ca să folosesc cuvântul la modă  şi ca să nu îi confundăm cu mâncătorii de seminţe de pe stadioane
şi cu cei care sunt suporteri doar la televizor. Asta s-a văzut cu exactitate şi cu ocazia protestelor de acum,
când 200 de utraşi s-au articulat mai bine decât tonele de ong-uri intelectuale care se bat cu cărămida în
pieptul societăţii civile. Toate aceste asociaţii, fundaţii şi societăţi care se bat pe finanţări pentru proiecte
aiuristice nu au fost în stare să spună nici 10% din ceea ce au spus huliganii din peluze. Până recent, ani de
zile singurele mesaje de protest împotriva a orice au fost afişate sau strigate pe stadioane. Unii or să acuze
violenţa unora dintre mesaje sau manifestări, inclusiv cea de pe străzile din Bucureşti, dar ca să faci omletă
mai trebuie să spargi şi nişte ouă. Cu dansul pinguinului, berete roşii şi pensionari necăjiţi nu o să te bage ni-
meni în seamă, iar un pumn în masă este de regulă mai convingător decât de o floare atunci când ceri ceva
de la cei care te reprezintă. În plus, ca să fim serioşi, ceea ce s-a întâmplat nu sunt chiar violenţe. Copiind o
glumă citită pe net, ceea ce au făcut violenţii huligani români este la nivelul unei grecoaice divorţate, cu trei
copii care o rămas fără ţigări….

Bun, revenind la legea Mitică sunt câteva puncte asupra cărora orice om fără loc gol între urechi ar trebui să
mediteze serios. Le iau pe rând, oarecum aleatoriu şi fără pretenţia de a le epuiza acum, urmând probabil
să mai revin.

1. Legea Mitică instituie una dintre cele mai grave forme de cenzură posibilă. Potrivit legii, orice mesaj ce
urmează să fie afişat pe un stadion trebuie să treacă de ochiul vigilent al unui jandarm care poate decide in-
terzicerea afişării lui, dacă de la înălţimea caşchetei lui hotăreşte că mesajul incită la violenţă, ură sau este
injurios. Oamenii de bine ar spune că aşa şi trebuie ca să nu mai afişeze ăia tot felul de spurcăciuni pe sta-
dioane. Oare? În primul rând, potrivit Constituţiei, cenzura de orice fel este interzisă. Interzisă. În niciun alt
domeniu al vieţii în România nu mai există aşa ceva.  Sigur, nu e normal să fie afişate mesaje insultătoare
sau violente sau care lezează societatea în vreun fel, dar asta nu înseamnă că un jandarm poate să îmi in-
terzică să intru cu el la meci. Asta înseamnă că, dacă afişez un astfel de mesaj, pot fi sancţionat contra-
venţional sau penal, în urma unei proceduri în care ajung la un judecător. Un mesaj de genul “m… X” nu are
ce căuta pe un stadion, dar asta se face prin sancţionarea celui sau celor care le afişează. La televizor nu stă
CNA-ul să aprobe ce urmează să se debiteze prin emisiuni, ci, dacă s-a debitat ceva aiurea, postul tv va fi
sancţionat. În ziare poţi publica orice, că nu te sancţionează nimeni, dacă nu te dă în judecată cineva. Pe net
poţi scrie orice, fără să te cenzureze un jandarm înainte. Atunci, pe stadioane de ce o face? Unde e inter-
dicţia cenzurii?

2. Legea Mitică stabileşte sancțiune complementară în caz de încălcare a dispoziţiilor din lege interdicția de a


mai participa la evenimente sportive.  Sancțiunea  o aplică zeul de la jandarmerie. Potrivit legii, plângerea
contravenţională împotriva procesului verbal de contravenţie nu suspendă aplicarea  sancțiunii  comple-
mentare. Asta e aberant din mai multe motive. În primul rând, aştept să îmi explice şi mie cineva cum dracu
se poate suspenda aplicarea sancţiunii principale – amenda – şi nu se suspendă sancţiunea complementară.
În al doilea rând, caracterul suspensiv al plângerii contravenţionale decurge din faptul că nu putem să avem
încredere într-un poliţist, agent al executivului, predispus la abuzuri. De aceea, dacă îmi ia unu’ permisul
pentru că am depăşit pe linie continuă şi contest procesul verbal de contravenţie, măsura complementară a
suspendării dreptului de a conduce se suspendă şi am dreptul să conduc până la data la care se pronunţă
instanţa de judecată. Chiar şi în cazul infracţiunilor se întâmplă la fel. Dacă depăşesc pe linie continuă şi
omor doi oameni, am dreptul să conduc până când voi fi condamnat. În schimb, dacă înjur pe un stadion şi
un jandarm îmi dă interdicţie, nu am dreptul să intru la meciuri, chiar dacă atac procesul verbal de contra-
venţie. În condiţiile în care termenele de judecată în materie contravenţională sunt de peste şase luni în
imensa parte a cazurilor sancţiunea complementară încetează înainte ca instanţa să se pronunţe pe plân-
gerea contravenţională. Mai este ăsta acces la justiţie? Este jandarmul garantul imparţialităţii, indepen-
denţei, cunoaşterii legii şi a corectitudini în România? Să fim serioşi….

3. Am vorbit mai sus despre interdicţie. Hai să vedem pentru ce fapte grave şi antisociale îmi poate da un
jandarm o astfel de interdicţie. Iau nişte exemple la întâmplare. Iei interdicţie dacă pătrunzi în incinta arenei
sportive în stare de ebrietate. Dincolo de faptul că în state mai normale la cap pe stadioane poţi să bei o
bere, e aberant. Adică, pot să mă duc beat în cârciumă, pe stradă, în clădirea primăriei sau la o emisiune tv,
fără să risc să mi se interzică să mai intru acolo, dar la meci nu pot să mă duc beat că risc să nu mai văd sta-
dionul 6 luni. Vin şi eu şi întreb: câte incidente din cauza alcoolului s-au produs pe stadioane? O calculat
cineva, ca să ştim de ce fapta e atât de gravă? De ce nu interzicem dreptul omului de a mai circula pe tren
pentru 6 luni, dacă îl prindem beat în tren? Sau în cinematografe ori în alimentare. De ce, dacă este unul
beat în gară, nu primeşte interdicţie de a mai intra în gară 6 luni? Pentru că e stupid, de aia. În schimb, pe
stadioane, e voie. Şi toate astea le stabileşte după miros jandarmul, care te citeşte că eşti beat folosind ex-
perienţa sa, că altfel nu are cum. Sau, dacă e supărat pe tine, poate să scrie că eşti beat şi şase luni te uiţi la
meciuri la tv. La fel se sancţionează şi încercarea de a introduce alcool pe stadioane, alcoliştii dracu… Apoi,
rişti aceeaşi sancţiune dacă refuzi să prezinţi actele de identitate sau biletul la meci la cererea justificată a
forţelor de ordine. Ce dracu e aia cerere justificată? Şi, dacă mă întreabă nenea de intrare de bilet şi eu îi
spun că nu am, sigur că nu o să mă lase să intru, dar de ce să primesc interdicţie? Nu mai continui cu toate
că sunt prea stupide, se poate consulta cu încredere legea care stabileşte în cârca ăluia care vrea să meargă
la meci mai multe obligaţii decât are călătorul cu avionul în SUA.

4. Torţele sunt subiect special. Potrivit ultimelor modificări ale legii lui Mitică, sancţiunile pentru deţinerea
ori folosirea unei torţe sunt penale. La propriu şi la figurat. Ele sunt mai mari decât pentru deţinerea unor
categorii de arme. Dar hai să facem abstracţie de severitatea pedepsei. De ce legea penală interzice torţele?
Io la şcoală am învăţat că societatea crează infracţiuni pentru a se proteja de anumite acte care o pot aduce
o atingere serioasă valorilor pe care legea penală le protejează. Din ştiinţa mea, până acum în ultimii 10 ani
de când se folosesc torţele pentru a colora mai frumos un stadion, au fost maxim 10 persoane vătămate ca
urmare a acestora. Plus vreo trei mici incendii. Nu am o statistică, dar cred că mai multe persoane au fost
vătămate prin folosirea unor acizi pentru decolorarea părului şi nu am auzit să fie interzise aceste substanţe
şi nici să te duci la puşcărie ani grei pentru asta. Sunt mult mai multe persoane vătămate de petardele şi ar-
tificiile de Revelion, dar nu mergi la puşcărie dacă dai cu artificii în spatele blocului. Însă, dacă dai pe stadion,
te mănâncă puşcăria. Destul de logic, nu? Pe de altă parte, dacă cineva foloseşte torţa pe post de armă şi
răneşte pe altcineva, nu cumva avem deja norme penale care sancţionează aceste fapte? Ca dacă ne
apucăm să interzicem folosirea tuturor obiectelor care au fost folosite de 10 ori în 10 ani pe post de armă, ar
trebui să interzicem prea multe….

5. Alte pedepse aberante apr pentru tot felul de acte complet lipsite de importanţă. O înjurătură pe stadion
este de sute ori mai gravă decât oriunde altunde, după legea lui Mitică. A intra pe terenul de joc este echiva-
lent cu puşcăria. Sigur, nu e frumos să intri pe teren, dar asta e faptă penală????? Nu e frumos nici să tra-
versezi prin loc nepermis şi uneori se produc accidente grave din cauza asta, dar nu mergi la puşcărie pen-
tru că ai traversat aiurea. Şi nici nu ţi se interzice să mai intri pe strada cu pricina timp de doi ani. Pentru că
un ultras din ăsta periculos o dat un pumn unui fotbalist, s-o ajuns la concluzia că intratul pe teren este ex-
trem de periculos. Păi, ar trebui să sancţionăm penal şi intratul în discoteci, pentru că se dau mai mulţi pum-
ni acolo decât pe stadioane. Plus că mă tem că dacă unul îi dă altuia un pumn în cap într-o discotecă nu este
arestat cu entuziasm.

6. Despre obligarea celor cu interdicţii de a merge la poliţie în timpul meciurilor, nici nu mai povestesc, că
până şi Guvernul a scris un punct de vedere în care susţine că e neconstituţional aşa ceva. Potrivit
Constituţiei, o persoană poate fi privată de libertate numai prin decizia unui judecător şi numai dacă a comis
infracţiuni. Nu e cazul. Nici nu mai intru în alte detalii, că nu are rost.

Punctele astea pot continua şi vor continua. În curând sper să pot produce şi un material ştiinţific despre
această lege aberantă şi nu simple postări pe un blog. Ceea ce mi se pare mai grav nu sunt însă tâmpeniile
din lege. În fond, un text scris de jandarmi şi de un fost conducător de club al Securităţii nici nu putea să
arate altfel. Ceea ce este îngrijorător este unanimitatea cu care Parlamentul a acceptat asta. Tăcerea com-
pletă a intelectualei societăţi civile, a ONG-urilor de protecţia a drepturilor fundamentale. Deciziile Curţi
Constituţionale, mai atentă la drepturile fundamentale ale căinilor decât la cele ale oamenilor. Isteria fericită
a presei sportive privind această lege. Acceptarea fără discuţi de masele largi de oameni, care nu pricep în
ruptul capului că limitarea unor drepturi ale unor persoane este primul pas spre o societate în care un jan-
darm o să ne spună ce avem voie să facem şi ce nu. Dragi jurnalişti, cum ar fi ca la intrarea în fiecare
redacţie să fie un teştos care să aprobe tot ce vreţi să scrieţi, care să vă controleze să nu aveţi la voi alcool,
sticle de suc, umbrele, ruj sau brichete? Cum ar fi avem aşa ceva la fiecare miting autorizat? Cum ar fi iei
amendă în autobuz dacă nu te aşezi pe locul înscris pe bilet? Cum ar fi nu mai ai dreptul să călătoreşti cu
avionul 6 luni dacă bei o votcă? Cum ar fi să mergi la puşcărie dacă te sui pe scenă la un concert? Cum ar fi
să nu mai ai voie să scrii 2 ani dacă publici un articol în care scrii un articol în care spui că jandarmii sunt de
rahat? Cum ar fi?

This entry was posted in drept constitutional on 29/01/2012 [https://raduchirita.com/despre-legea-4-legea-


mitica-sau-legea-ultrasilor/] .

S-ar putea să vă placă și