Opinie separată,

prezentată pe baza articolului 27 alin. (5) din Legea cu privire la Curtea

Constituțională și a articolului 67 din Codul jurisdicției constituționale

Prin Hotărârea nr. 10 din 19 iunie 2023, Curtea Constituțională a admis sesizarea
Guvernului cu privire la verificarea constituționalității Partidului politic „ȘOR”, a
decis că partidul în discuție este neconstituțional și l-a dizolvat.
Nefiind de acord cu decizia colegilor judecători constituționali, am formulat
prezenta opinie separată, din următoarele considerente.
Este indiscutabil faptul că partidele politice, constituind o formă de asociere
liberă a cetățenilor, în vederea definirii și exprimării voinței lor politice, joacă un
rol primordial într-un regim democratic și stau la baza funcționării democrațiilor
pluraliste.
Dreptul fundamental de asociere în partide politice este garantat de articolul 41
alin. (1) din Constituția Republicii Moldova, care este corespondentul articolului
11 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În jurisprudența sa consolidată cu privire la dreptul de asociere, Curtea
Europeană a subliniat că protejarea opiniilor care intră în sfera dreptului la libera
exprimare reprezintă, de asemenea, unul din scopurile libertății de asociere (Vörður
Ólafsson v. Islanda, 27 aprilie 2010, § 46). Astfel, articolul 11 oferă protecție nu
doar persoanelor sau asociațiilor ale căror opinii sunt acceptate în mod
favorabil sau sunt considerate inofensive ori neimportante, ci și celor ale căror
opinii ofensează, șochează sau deranjează (Redfearn v. Regatul Unit, 6 noiembrie
2012, § 56; Vona v. Ungaria, 9 iulie 2013, § 57).
Protecția opiniilor și a libertății de exprimare sunt mult mai accentuate în
cazul partidelor politice, având în vedere rolul esențial al acestora în
asigurarea pluralismului și a bunei funcționări a democrației (Partidul
Libertății și Democrației (ÖZDEP) v. Turcia [MC], 8 decembrie 1999, § 37).
Totuși, articolul 11 nu împiedică statele să ia măsuri pentru a se asigura că o
asociație nu urmărește obiective politice care contravin valorilor democrației
pluraliste și care încalcă drepturile și libertățile garantate de Convenție (Zehra
Foundation și alții împotriva Turciei, 10 iulie 2018, §§ 55-56, cu privire la
dizolvarea unei fundații care milita pentru instaurarea unui stat bazat pe legea
islamică Șaria).
Potrivit jurisprudenței Curții Europene, orice măsură luată împotriva unui partid
politic afectează atât libertatea de asociere, cât și democrația în sine. Curtea
Europeană a menționat că interzicerea și dizolvarea unui partid politic nu este, în
general, exclusă pe baza articolului 11 din Convenție. Cu toate acestea, clauza de
limitare prevăzută de articolul 11 alin. (2) trebuie interpretată și pusă în aplicare în
mod strict. Orice ingerință în dreptul la libera asociere trebuie: a) să fie prevăzută
de lege; b) să urmărească un scop legitim și c) să fie necesară într-o societate
democrată. Sarcina probei privind îndeplinirea acestor cerințe îi revine statului.
Legislația națională prevede mai multe circumstanțe în care poate fi
restricționată activitatea unui partid politic. Totuși, în funcție de motivul care stă la

1
baza restricției, procedurile aplicabile și sancțiunile sunt diferite: e.g. (1) limitarea
activității și încetarea activității partidului pe baza unor proceduri administrative;
(2) lichidarea partidului în calitate de pedeapsă penală atunci când persoana juridică
este subiect al infracțiunii și (3) declararea neconstituționalității unui partid.
Legea nr. 294 din 21 decembrie 2007 cu privire la partidele politice prevede
posibilitatea limitării și încetării forțate a activității partidelor:
Articolul 21
Limitarea activităţii partidelor politice
„(1) Activitatea partidului politic poate fi limitată dacă prin acţiunile acestuia se
aduc prejudicii grave pluralismului politic sau principiilor democratice
fundamentale.
[…]
(2) În cazul constatării acţiunilor menţionate la alin. (1) și (11), Ministerul Justiției,
din oficiu sau la sesizare, prin cerere scrisă, va solicita organului de conducere al
partidului politic respectiv ca, în termen de cel mult o lună, să întreprindă măsuri
pentru încetarea acestor acţiuni şi despre rezultate să informeze ministerul.
(3) Dacă organul de conducere al partidului politic nu a îndeplinit cerinţa
Ministerului Justiţiei, activitatea partidului politic va fi limitată pe un termen de până
la 6 luni prin hotărârea definitivă a judecătoriei, la cererea Ministerului Justiţiei, care
se depune în decurs de 5 zile după expirarea termenului stabilit conform prevederilor
alin.(2).
[…]
(5) Pe perioada limitării activităţii partidului politic, acestuia îi este interzisă
fondarea mijloacelor de informare în masă, organizarea întrunirilor, mitingurilor,
demonstraţiilor, pichetărilor şi altor acţiuni publice, folosirea tuturor tipurilor de
depuneri bancare, cu excepţia cazurilor când sunt necesare decontări cu
contractanţii, decontări aferente îndeplinirii contractelor individuale de muncă,
decontări pentru repararea prejudiciilor cauzate prin acţiunile partidului politic,
decontări pentru plata impozitelor, taxelor şi amenzilor.
(6) După înlăturarea necorespunderilor pentru care activitatea partidului politic a
fost limitată, partidul va informa despre aceasta Ministerul Justiţiei, care, în termen
de 5 zile, va autoriza reluarea activităţii partidului.
(7) Dacă în perioada limitării activităţii partidului politic, acţiunile pentru care a
fost limitată activitatea partidului se vor repeta sau dacă, pe parcursul primului an
din data ultimei limitări a activităţii partidului, acesta comite încălcări similare,
Ministerul Justiţiei va cere judecătoriei să dizolve partidul respectiv.”
Articolul 22
Încetarea activităţii partidelor politice
„(1) Partidul politic îşi încetează activitatea prin:
[…]
c) dizolvare prin hotărâre definitivă a judecătoriei, la cererea Ministerului Justiţiei;
d) declarare a neconstituţionalităţii partidului prin hotărâre a Curţii Constituţionale.

2
 (2) Ministerul Justiţiei va înainta judecătoriei o acţiune prin care va cere dizolvarea
partidului politic dacă există cel puţin unul din următoarele temeiuri:
[…]
b) pe parcursul unui an, care începe să curgă din data când a devenit definitivă
hotărârea Curţii de Apel Chişinău cu privire la limitarea activităţii partidului, acesta
a comis acţiuni similare celor pentru care activitatea partidului a fost limitată;
d) activitatea partidului se desfăşoară pe căi ori prin mijloace ilegale sau prin
săvârșirea unor acte de violenţă;
e) partidul a fost declarat neconstituțional prin hotărâre a Curţii Constituţionale;
[…].”
Potrivit articolului 63 din Codul penal, persoanelor juridice care au comis
infracțiuni (inclusiv partidelor politice) li se poate aplica pedeapsa lichidării.
Articolul 74 alin. (2) din același Cod stabilește că lichidarea persoanei juridice se
stabilește în cazul în care instanța de judecată constată că gravitatea infracțiunii
săvârșite face imposibilă păstrarea unei atare persoane juridice şi prelungirea
activității ei.
Totodată, în conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. h) din Constituție, Curtea
Constituțională are competența de a hotărî asupra chestiunilor care au ca obiect
constituționalitatea unui partid. Motivele declarării neconstituționalității unui partid
sunt enumerate în articolul 41 din Constituție, care garantează libertatea partidelor
și a altor organizații social-politice. Alineatul (4) din acest articol stabilește că,
partidele şi alte organizații social-politice care, prin scopurile ori prin activitatea
lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept,
a suveranității şi independenței, a integrității teritoriale a Republicii Moldova
sunt neconstituționale.
Consider că încă de la etapa verificării admisibilității sesizării, atunci când și-a
declarat competența de a analiza sesizarea în discuție, Curtea ar fi putut elucida
criteriile care deosebesc motivele care justifică declararea neconstituționalității
unui partid de cele de legalitate, care conduc la încetarea sau lichidarea partidelor
pe baza altor proceduri (administrative sau penale). În pofida complexității aparente
a acestui exercițiu, problema în discuție putea fi elucidată printr-o interpretare
textuală a articolului 41 alin. (4) din Constituție, în special a verbului „a milita” din
această normă. Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, a milita
semnifică a lupta pentru un principiu, pentru o cauză. Așa cum am menționat
supra, libertatea de asociere se află într-o strânsă legătură cu dreptul la libera
exprimare. Astfel, termenul „a milita” din articolul 41 alin. (4) din Constituție se
referă la partidele care se proclamă și acționează în mod deschis și intens împotriva
pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranității şi
independenței, a integrității teritoriale a Republicii Moldova. Analizând
argumentele de bază din sesizare (e.g. pretinse finanțări ilegale, pretinse acțiuni de
corupere a alegătorilor, încălcări electorale și organizarea acțiunilor de protest în
masă), Curtea ar fi ajuns la concluzia că problema care s-a pus în fața ei nu ține de
competența sa. Totuși, nu mă voi opri aici și voi argumenta că au existat și alte
motive pentru care sesizarea trebuia respinsă ca inadmisibilă.

3
 În Hotărârea pronunțată, Curtea a încercat să facă o distincție între mecanismul
de limitare a activității partidului cu ulterioara lichidare/încetare, de mecanismul
declarării neconstituționalității partidului. Curtea a conchis că cel din urmă are
caracterul unei măsuri preventive și nu are ca scop sancționarea pentru faptele
comise, ci urmărește, în principal, prevenirea apariției unor pericole viitoare pentru
ordinea democratică constituțională (a se vedea HCC nr. 10/2023, §§ 98-99).
În primul rând, consider că această concluzie pune sub semnul întrebării și
conferă un caracter iluzoriu naturii cu adevărat preventive și esenței mecanismului
de limitare și sancționare a partidelor care comit ilegalități în activitatea lor.
Mai mult, fragilitatea acestei distincții este demonstrată și prin faptul că, de
exemplu, legea penală nu urmărește doar un scop punitiv, ci mai urmărește scopul
prevenirii infracțiunilor (a se vedea articolul 2 alin. (2) din Codul penal).
În al doilea rând, sesizarea are la bază fapte pretins a fi comise de Partidul
politic „ȘOR”, care s-au consumat deja. Altfel spus, neconstituționalitatea a
survenit ca urmare a unor fapte deja comise. În acest context, am putea afirma că
însăși Curtea Constituțională nu și-a respectat propriul raționament referitor la
caracterul preventiv al mecanismului declarării neconstituționalității partidului.
În aceste condiții, reiterez că, în prezenta cauză, era imperioasă identificarea
unor criterii substanțiale care justifică fie punerea în aplicare a mecanismului
de declarare a neconstituționalității partidului, fie a mecanismului prin care
se constată că activitatea unui partid este ilegală.
În Opinia Comisiei de la Veneția nr. 115/2022 din 19 decembrie 2022 (CDL-
AD(2022)051), prezentată la solicitarea Curții Constituționale în procesul
examinării sesizării în discuție, au fost reiterate cele mai importante standarde
internaționale relevante acestui caz:
„47. […] Curtea Constituțională a Republicii Moldova ar trebui să examineze
îndeaproape acțiunile partidului politic în conformitate cu standardele europene
aplicabile rezumate după cum urmează:
• Declararea neconstituționalității unui partid care conduce la încetarea
activității acestuia este o măsură excepțional de restrictivă, care trebuie utilizată
cu cea mai mare reținere (caracter excepțional).
• La stabilirea motivelor de declarare a neconstituționalității, statele nu au o marjă
de apreciere largă, întrucât acestea sunt supuse standardelor juridice europene
impuse de articolul 11 (2) din Convenția europeană a drepturilor omului.
• Un partid care urmărește schimbarea pașnică a ordinii constituționale
prin mijloace legale nu poate fi interzis sau dizolvat din cauza acestui scop,
deoarece ar fi încălcată libertatea de opinie și de asociere.
• Fiind cele mai severe dintre restricțiile disponibile, interzicerea și dizolvarea ar
trebui să fie considerate justificate numai atunci când toate măsurile mai puțin
restrictive au fost, din motive întemeiate, considerate inadecvate (ultimul resort).
Declararea neconstituționalității ar trebui să fie strict proporțională, iar
autoritățile statului trebuie să demonstreze că niciun mijloc mai puțin restrictiv
nu ar fi suficient.

4
 • Pe lângă îndeplinirea cerințelor legalității și proporționalității, dizolvarea unui
partid trebuie să fie necesară într-o societate democratică. Autoritățile statului
trebuie să dovedească existența unei „nevoi sociale imperioase” și a unor motive
„relevante și suficiente” care dictează declararea neconstituționalității unui partid
politic.
• Referitor la evaluarea nevoii sociale imperioase (de exemplu, a amenințărilor
la adresa democrației sau a amenințărilor iminente grave la adresa securității), statele
pot avea o marjă mai largă de apreciere datorită unei mai bune înțelegeri a
contextului și a detaliilor cazului respectiv. Cu toate acestea, autoritățile statului
trebuie să demonstreze în mod convingător, pe baza unor probe suficiente, că
politicile și/sau activitățile partidului reprezintă o amenințare gravă și iminentă
la adresa democrației, a securității sau a drepturilor omului.
[…].”
În aceeași opinie, la pct. 51, Comisia de la Veneția a subliniat că, având în vedere
că declararea neconstituționalității este o măsură de mare anvergură care conduce
la încetarea activităților și lichidarea unui partid politic, Comisia de la Veneția
subliniază că, pe baza standardelor internaționale aplicabile și a principiilor
relevante de soft law, orice astfel de măsuri intruzive împotriva partidelor politice,
cum ar fi interzicerea, dizolvarea sau alte măsuri analoage, trebuie să fie
aplicate cu cea mai mare reținere. Această poziție este conformă cu Rezoluția
APCE 1308(2002) privind „Restricțiile impuse partidelor politice în statele membre
ale Consiliului Europei”, care prevede că „restricțiile asupra partidelor politice sau
dizolvarea acestora ar trebui să fie considerate măsuri excepționale care să fie
aplicate în cazurile în care partidul în cauză recurge la violență sau amenință
pacea civilă și ordinea constituțională democratică a țării”; și că „în măsura
în care este posibil, ar trebui utilizate măsuri mai puțin radicale decât
dizolvarea”.
La aceleași concluzii a ajuns și Curtea Constituțională în jurisprudența sa
anterioară. De exemplu, în Hotărârea nr. 12 din 4 iunie 2013, § 117, făcând trimitere
la recomandările Comisiei de la Veneția, Curtea a constatat că lichidarea unui partid
poate surveni doar în cazuri excepționale. În acest sens, şi Comisia de la Veneţia în
Instrucţiunile privind interzicerea şi dizolvarea partidelor politice şi măsuri
analogice din 1999 a subliniat: „Interzicerea sau dizolvarea partidelor politice, ca
măsură cuprinzătoare, urmează a fi aplicată cu maximă reţinere”. Conform
Instrucţiunilor, încetarea existenţei partidului este îndreptăţită doar „în cazul
partidelor care pledează pentru aplicarea violenţei sau uz de violenţă ca mijloc
politic de a răsturna ordinea constituţională democratică, prin aceasta subminând
drepturile şi libertățile garantate de Constituţie”.

I. Referitor la respectarea în prezenta cauză a standardului caracterului

excepțional al interzicerii sau dizolvării unui partid (principiul „ultima ratio”)

În Opinia Comisiei de la Veneția nr. 115/2022 din 19 decembrie 2022 (CDL-

AD(2022)051), la pct. 52, Comisia a constatat că: „Guvernul Republicii Moldova
susține că a epuizat toate celelalte mijloace pentru a soluționa neregulile și
încălcările repetate ale partidului politic care face obiectul procedurii. Comisia de

5
la Veneția nu este în măsură să confirme sau să infirme afirmațiile guvernului, dar
reamintește opiniile sale anterioare care susțin că, fiind cea mai severă dintre
restricțiile disponibile, interzicerea și dizolvarea ar trebui să fie considerate
justificate doar atunci când toate măsurile mai puțin restrictive au fost considerate
inadecvate pe baza unei analize complete și bazate pe fapte.”
Acest aspect a fost analizat în cadrul ședinței plenare a Curții și s-a stabilit, cu
certitudine, că pe parcursul existenței Partidului politic „ȘOR” (2016-2023),
autoritățile statului nu au făcut uz de competențele lor prevăzute de articolele
21 și 22 din Legea nr. 294 din 21 decembrie 2007 cu privire la partidele politice,
în vederea curmării ilegalităților depistate.
Autorul sesizării a invocat mai multe încălcări ale legislației electorale
(finanțarea neautorizată a unor campanii electorale) comise de concurenți electorali
susținuți de Partidul politic „ȘOR” pe parcursul anilor 2016-2022. Comisia
Electorală Centrală (CEC) a aplicat diverse măsuri (sancțiuni) împotriva acestui
partid, inclusiv anularea înregistrării candidaților partidului și suspendarea
temporară a finanțării publice a partidului. S-a constatat că contestațiile depuse
împotriva actelor CEC au fost respinse prin hotărâri judecătorești irevocabile.
În ciuda faptului că aceste argumente nici nu pot sta la baza unei sesizări la
Curtea Constituțională, pentru că vizează fapte izolate și consumate juridic, în
cadrul analizei în fond s-a stabilit că aceste încălcări au fost comise de concurenți
electorali – persoane fizice care au gestionat fondurile electorale. Mai mult, unele
din hotărârile judecătorești care au verificat sancțiunile aplicate de CEC constituie
actualmente obiectul unor cauze la Curtea Europeană.
De altfel, trebuie de remarcat că, în cadrul examinării fondului cauzei, s-a mai
constatat că, pe parcursul ultimilor doi ani și jumătate, partidul în discuție nu
dispunea de un cont bancar ca urmare a deciziilor abuzive ale instituțiilor financiare.
Dreptul de a deține un cont bancar a fost restabilit doar prin Hotărârea Curții de
Apel Chișinău din 8 iunie 2023 (a se vedea § 144 din HCC nr. 10/2023).
Totuși, cu excepția sancțiunilor aplicate de CEC, alte autorități, inclusiv
Ministrul Justiției, nu au întreprins nicio măsură din cele menționate mai sus (i.e.
solicitarea limitării activității partidului). Autorul sesizării a decis să facă uz de cea
mai severă și radicală cale, a depus o sesizare la Curte și a solicitat ca Partidul politic
„ȘOR” să fie declarat neconstituțional, fără a demonstra necesitatea și
proporționalitatea acestei măsuri de ultima ratio.
La acest capăt al sesizării sunt relevante și unele concluzii menționate de
Comisia de la Veneția în Compilația revizuită a Raportului său privind interzicerea
și dizolvarea partidelor politice (CDL-P(2021)016 rev.):
„[…] Interzicerea sau dizolvarea unui partid politic reprezintă o ingerință mai
gravă decât radierea sau refuzarea beneficiilor anterioare, deoarece aceasta
presupune, în esență, că partidul este interzis. […] Astfel, competența autorităților
statului de a dizolva un partid sau de a interzice formarea unuia ar trebui să privească
circumstanțe excepționale, trebuie să fie strict adaptată și să fie aplicată doar în
cazuri extreme.
[…] Legislația ar trebui să precizeze criterii formulate în mod restrictiv, descriind
cauzele extreme în care este permisă interzicerea și dizolvarea partidelor politice.

6
 Chiar și atunci când astfel de motive sunt enumerate în legislație, este important de
menționat că interzicerea este justificată numai dacă îndeplinește standardele
stricte de legalitate, necesitate și proporționalitate. Fiind cea mai severă dintre
restricțiile disponibile, interzicerea și dizolvarea ar trebui considerate justificate
numai atunci când toate măsurile mai puțin restrictive au fost considerate a fi
inadecvate.
[…] Trebuie aplicate considerente stricte de proporționalitate atunci când se
stabilește dacă interzicerea sau dizolvarea unui partid este justificată. Această
cerință nu este dictată doar de gravitatea restrângerii libertății de asociere pe
care o presupun astfel de măsuri, ci și de principiul pluralismului democratic,
al cărui garant final este statul. Într-adevăr, după cum a susținut Curtea Europeană,
„nu poate exista democrație fără pluralism”. După cum a menționat APCE, „pe cât
de posibil, ar trebui utilizate măsuri mai puțin radicale decât dizolvarea”. Astfel,
statul trebuie să demonstreze că nu ar fi suficiente mijloace mai puțin restrictive.
Chiar și atunci când lichidarea partidului a fost luată în interesul securității naționale,
al prevenirii dezordinilor sau a criminalității și al protecției drepturilor și libertăților
altora. Pentru a se stabili dacă există o necesitate în sensul articolului 11, statul
reclamat nu dispune decât de o marjă de apreciere limitată, care merge în rând
cu un control european riguros care cuprinde atât legea, cât și deciziile care o
aplică, inclusiv cele luate de tribunalele independente.”

II. Referitor la afirmațiile potrivit cărora Partidul politic „ȘOR” militează

împotriva valorilor democratice ale statului de drept și subminează principiul
pluralismului politic

În acest sens, autorul sesizării a menționat faptul intentării dosarelor penale și

ridicarea imunității mai multor deputați din fracțiunea parlamentară a Partidului
politic „ȘOR”. Autorul a menționat și intentarea dosarelor penale pe fapte de
finanțare ilegală a partidului, inclusiv în contextul desfășurării unor acțiuni de
protest în masă. În calitate de probe, autorul sesizării a prezentat mai multe note
informative ale organelor de urmărire penală în care se face trimitere la unele
înscrisuri din aceste proceduri penale. În cadrul ședinței publice s-a constatat că
aceste dosare penale nu sunt finalizate și nici trimise în judecată pentru a fi
examinate, pe baza Codului de procedură penală, sub toate aspectele, atât în fapt,
cât și în drept, și să fie pronunțate sentințe definitive și irevocabile.
Totuși, colegii judecători constituționali au decis să aibă în vedere, în analiza lor,
toate actele și materialele menționate, inclusiv cele video, prezentate de părți, fără
a se limita doar la dosarele penale care s-au finalizat cu sentințe definitive și
irevocabile.
În opinia majorității, condiția potrivit căreia la examinarea constituționalității
unui partid trebuie avute în vedere doar faptele constatate prin hotărâri judecătorești
definitive și irevocabile nu reiese din prevederile Constituției (a se vedea § 132 din
HCC nr. 10/2023).
Nu sunt de acord cu această opinie din următoarele considerente:
- Instanțele judecătorești de drept comun, făcând parte din puterea
judecătorească, una din ramurile puterii de stat, înfăptuiesc justiția conform
procedurilor stabilite de lege (articolele 6 și 115 din Constituție);

7
 - Curtea Constituțională nu are competența să asigure cercetarea și evaluarea
independentă a tuturor probelor din dosarele penale care nu au puterea lucrului
judecat (fapt care reiese din articolele 134 și 135 din Constituție). În prezenta cauză,
Curtea a avut posibilitatea să asigure doar cercetarea probelor prezentate de părți.
Așadar, pe parcursul procesului, avocatul Guvernului (autorul sesizării) a prezentat
toate înscrisurile din dosarele penale pe care le considera oportune, dar
reprezentanții Partidului politic „ȘOR”, fiind și avocați în cadrul acestor dosare
penale nefinalizate, erau legați de acordul de confidențialitate și, prin urmare, nu
puteau prezenta probe din aceste dosare penale.
În opinia mea, pentru a evita substituirea instanțelor judecătorești de drept
comun, exercitând controlul constituționalității unui partid, Curtea nu putea să-și
fundamenteze concluziile sale pe aceste înscrisuri din procedurile penale
nefinalizate. Mai mult, s-a creat riscul neasigurării garanțiilor unui proces echitabil,
e.g. judecarea cauzei de un tribunal competent, egalitatea armelor,
contradictorialitatea procesului și respectarea prezumției nevinovăției.
În acest sens, prezintă relevanță punctele 56 și 57 din Opinia Comisiei de la
Veneția nr. 115/2022 din 19 decembrie 2022 (CDL-AD(2022)051):
„Comisia a elaborat anterior elementele de bază ale preeminenței dreptului după
cum urmează: legalitatea, inclusiv un proces transparent, responsabil și democratic
de adoptare a legilor; securitatea juridică; interzicerea arbitrariului; accesul la justiție
în fața unor instanțe independente și imparțiale, inclusiv controlul actelor
administrative; respectarea drepturilor omului; nediscriminarea și egalitatea în fața
legii.
Comisia de la Veneția a subliniat că pentru a evalua dacă acțiunile unui partid sunt
concepute să aducă atingere principiilor statului de drept, Curtea Constituțională
poate lua în considerare dacă organele de conducere ale partidului și oficialii
responsabili au întreprins acțiuni care au subminat în mod grav unul sau mai multe
principii ale statului de drept. Evaluarea ar putea confirma că acțiunile pot afecta
grav încrederea publică în sistemul statului de drept, inclusiv în echilibrul puterilor
și în mecanismele de control și echilibru (de exemplu, cauzând prejudicii procesului
transparent, responsabil și democratic de adoptare a legilor sau permițând
arbitrariul). În plus, s-ar putea ca aceste acțiuni să aibă ca scop răsturnarea
guvernului legitim și, prin urmare, să vizeze democrația și drepturile omului. Aceste
activități trebuie să fi fost probate de un tribunal independent și nu trebuie să
fie stabilite doar pe baza afirmațiilor prezentate de autoritățile statului”.

III. Referitor la afirmațiile potrivit cărora Partidul politic „ȘOR” militează

împotriva suveranității și independenței Republicii Moldova

Cu privire la acest capăt al sesizării, autorul a afirmat că Partidul politic „Șor” a

comis acțiuni și a făcut declarații care sugerează aplicarea violenței coordonat, în
scopul răsturnării sau schimbării prin violență a orânduirii constituționale a
Republicii Moldova (a se vedea HCC nr. 10/2023, § 59). În susținerea acestor
afirmații, autorul a făcut trimitere la nota informativă a Serviciului de Informații și
Securitate, Rezoluția Parlamentului European din 19 aprilie 2023, Decizia
Consiliului Europei din 28 aprilie 2023. Autorul sesizării a mai făcut trimitere la

8
Rezoluțiile votate de participanții la protestele în masă din 16 din 22 octombrie
2022 și materialele video de la aceste manifestații (a se vedea HCC nr. 10/2023, §§
154, 158-172).
Pe baza acestor materiale, Curtea a reținut existența unei încălcări a principiului
suveranității și independenței Republicii Moldova (a se vedea HCC nr. 10/2023, §
184).
Totuși, consider că autorul sesizării nu a demonstrat în ce măsură este justificată
aplicabilitatea articolului 41 alin. (4) din Constituție cu privire la acest capăt al
sesizării.
De exemplu, conform conținutului Rezoluțiilor nominalizate din octombrie
2022, acestea declară crearea unor structuri reprezentative la nivel național – a
Comitetului Salvării Naționale, a unui Guvern Popular, a unui Tribunal Popular și
a Scutului Poporului.
În realitate, după cum s-a constatat în cadrul ședinței publice, de la votarea
acestor rezoluții până la data pronunțării hotărârii Curții, nu a fost realizată nicio
acțiune, cu atât mai mult violentă, în vederea implementării lor. Acest fapt confirmă
argumentele reprezentanților Partidului politic „ȘOR”, potrivit cărora aceste mesaje
reprezintă doar declarații politice, exprimate în contextul unei lupte politice din
partea opoziției, la fel cum se întâmplă și în alte state.
Autorul nu a prezentat nicio probă referitoare la caracterul violent al protestelor
în discuție. Dimpotrivă, în materialul video cu nr. 2 este redat un mesaj al dlui Ilan
Șor în limba rusă adresat protestatarilor. Acesta declară: „noi am petrecut nouă
săptămâni de proteste masive, cu unica solicitare ca toată conducerea statului să
demisioneze și să stabilească data alegerilor anticipate, proteste care au eșuat.
Pentru a realiza scopul există două soluții. Prima – o revoluție adevărată, care
presupune intrarea în clădiri, scoaterea forțată a conducătorilor, alegerea
guvernului popular etc. Aceasta ține de competența poporului. A doua soluție, la
care aderă dl Șor, este calea juridică.” (a se vedea HCC nr. 10/2023, § 59, lit. l).
Serviciul de Informații și Securitate, în una din ultimele scrisori prezentate în
acest proces (nr. E/3125 din 27 martie 2023), reiterează că existau indici de risc și
o bănuială rezonabilă că Partidul politic „ȘOR” acționează în coordonare și în
interesele unui actor statal străin, în scopul răsturnării sau schimbării prin violență
a orânduirii constituționale a Republicii Moldova, inclusiv prin adoptarea
Rezoluțiilor din 16 și 22 octombrie 2022. Se observă că aceeași formulă lingvistică
se regăsește și în textele actelor adoptate de instituțiile Uniunii Europene în aprilie
2023 menționate supra – acte care nu au nicio forță juridică per se, declarații cu
tentă geopolitică.
Totuși, în cadrul ședinței Curții din 13 iunie 2023, s-a constatat că, începând cu
octombrie 2022 și până la data pronunțării hotărârii în discuție, organele
competente nu au pornit niciun dosar penal (e.g. pe baza articolului 337 din Codul
penal – trădare de patrie, sau pe baza articolului 341 din Codul penal – chemări la
răsturnarea sau schimbarea prin violență a orânduirii constituționale a Republicii
Moldova) pe baza acestor „bănuieli rezonabile”.

9
 Concluzii:
Așadar, din cele menționate, am ajuns la următoarele concluzii:
- Cerințele și argumentele autorului sesizării referitoare la
neconstituționalitatea Partidului politic „ȘOR” nu sunt întemeiate și justificate
în conformitate cu standardele internaționale nominalizate supra privind
interzicerea, lichidarea sau dizolvarea unui partid politic.
- Probele prezentate de autor în cadrul examinării cauzei în fond nu sunt
suficient de convingătoare și plauzibile pentru justificarea în prezenta cauză a
caracterului excepțional (măsură de ultima ratio), necesar și proporțional al
interzicerii partidului politic în discuție. Autorul sesizării nu a demonstrat existența
unei „nevoi sociale imperioase” sau a unui pericol iminent care ar putea afecta
pluralismul politic, statul de drept, suveranitatea, independența și integritatea
Republicii Moldova, menționate în articolul 41 alin. (4) din Constituție.
- Nu s-a constatat că acțiunile și mesajele partidului în discuție au un caracter
violent sau dacă constituie un întreg care oferă o imagine clară a unui model de
societate conceput și susținut de partid, care este incompatibil cu noțiunea de
„societate democratică” (Refah Partisi (Partidul Bunăstării) v. Turcia, 13 februarie
2003, § 104; Partidul Comuniștilor (Nepeceriști) și Ungureanu v. România, 3
februarie 2005, § 46).
- Hotărârea Curții Constituționale care are ca obiect verificarea
constituționalității unui partid politic nu poate fi fundamentată pe înscrisuri din
dosare penale nefinalizate, în lipsa unor sentințe irevocabile pronunțate de
instanțele competente de drept comun (tribunale independente) pe fapte imputate
partidului.
- Argumentele autorului sesizării vizează, de fapt, o problemă de legalitate
a activității Partidului politic „ȘOR”, în special cea cu privire la finanțarea
ilegală și netransparentă, chestiune care trebuie să fie soluționată de alte autorități
publice competente, în conformitate cu prevederile legale corespunzătoare ale
legislației naționale, și nu țin de competența Curții Constituționale.
Prin urmare, consider că această sesizare urma să fie respinsă ca inadmisibilă.

Judecător al Curții Constituționale Vladimir ȚURCAN

10