Artistul Barocului care a explorat posibilitățile de exprimare, prin corporalitate, a unei întinse și

nuanțate game sufletești a fost Lorenzo Bernini. Înclinația spre naturalism și facilitatea exprimării se
explică la Bernini prin influențele primite pe calea studiului și practicii restaurării statuilor antice. C clc
doua izvoarc- convergente catrc cxpresia fortci fizicc si a dramatismului cxprcsiv sc manifesta
spectaculos in lucrarile timpurii. din care fac paitc grupul „Pluton rapind pc Proscrpina“ (Galeria
Borghcsc. 1622). in carc forta brutala §i alura hcrculcana alc lui Pluton contrasteaza cu delicatetea §i
suferinta intcnsa alc Proscrpinci. Stapan pc cunostintclc dc anatomie $i avando mare abilitatc tchnica.
Bernini sc incumcta sa rcprczinte instantancul mi§carii p cxprcsici fortei (..David lansand piatra“, Galeiia
Borghcsc), ca și nuantelc subtile ale aiixietatii si spaimei (..Apollo §i Daphne“, Galcna Borghcsc, 1625).

Faima lui Bernini sc datore§te insa conceptiei spectacolelor plastice in care omul este
participant. prin expresie. al unci sccne sau actiuni dramatice. Organizarea spatiala dupa principiul
naturalist al unci prezente matcriale realc. Icgatura cu ariiitectura §i sursa dc lumina, pantomima
ideativa ^i emotionala, draperia complicata, subliniind prin agitatic tensiunea emotionala, rcprczinta
opcra originala a lui Bernini. Ea a dcvenit tipul figuratiei barocc si modelul carc s-a impus artci apuscne
pe o !ungaperioadadctimp(monumentul tiincraral Papci Urban al Vlll-leasi monumcntul fiinerar al Papei
Alexandru al Vll-lea, ambclc in C'atcdrala San Pictro. din Roma; altarul Bisericii San Tomassodc la Castcl
Gandoifo, 1656 1665; aitarul SantaTeresa din Biserica Santa Maria della Yittoria. Roma, 1644 1647).

In vestitele salc monumcntc hincrarc .si altarc, figura umana cxprima, in diverse modalitati §i
intcnsitati. meditatia si cxtazul mistic. Simbolismul figuratiei estc. dc asemenea, patinns dc naturalism in
diverse gradc, pana la iluzionism, ca in extazul mistic al Sfintei Teresa, m carc expresia contemplatiei
religioase se confunda cu voluptatea senzoriala. Efectul iluzionist cstc marit prin organizarea spatiala a
personajelor intr-un cadru scenic §i prin dirijarea luminii in scopul intensificarii dramatismului („Slanta
Teresa“, B iseriai Santa Maria dclla Vittoria, Roma, 1644-1651).

Dupacum, in domeniul anatomiei $i expresiei, Bernini „a HcUisfonnat mannura in carne“, in

domeniul punerii in scena, arta sa a fost un adevarat triumf al iluzionismului. Aita religioasa a secolului al
XVII-lea poarta amprenta viziunii lui Bernini in exprimarea intensitatii emotiei §i a grandilocventei
gesturilor. Ea cste sprijinita de o tehnica a carci perfectiune 1-a condus adesea catre efectele facile ale
„trompe I oeil -ului. Se vorbe§te de „Roma lui Bcrnini'1 in legatura cu acest stil, dar p cu imensitatea
operei de scuiptor si decorator, desfa§urata de-a lungul a 60 de ani m serviciul a opt papi. Aceasta
cuprinde §i opcre de arhitectura civila (Palatul Barberini, mccput pentiu familia Papei Urban al VHI-lea,
Palatul Pamphili, penlru Papa Inocentiu al X-Iea) §i lucrari de „plein air“ celebrele fantani

În arta portretului, Bernini este creatorul bustului stilului baroc, animat de o viață și strălucire
intense și, în același timp, de o noblețe în care străbate ceva din pozele și draperia personajelor din
lumea teatrului. Printre portrele cele mai cunoscute sunt:” Bustul Cardinalului Scipione Borghese”
(Galeria Borghese, Roma) și ”Statuia ecvestră a lui Ludovic al XIV-lea” (Versailles, 1665), prin care fixează
în același timp caracterele individuale și tipul portretului baroc, influențând viziunea artiștilor italieni și a
celor din întreaga Europă pe o lungă perioadă de timp.
 Preocuparea pentru problemele morale ale individului a fost asociată cu aprecierea înfățișării
individuale, iar aceasta, legată la rândul său de problemele de psihologie și fizionomie. În secolul al XVII-
lea, Descartes și Charles le Brun s-au preocupat de „pasiunile” sufletului și de aspectul lor exterior, în
expresiile figurii și mișcările corpului uman. Omul artei epocii baroce este îndeosebi animat de
tendința exteriorizării stărilor sufletești, iar artistul — un bun cunoscător al retoricii expresiei
personajelor imaginate după modelul actorului.