2.1.

Regulamentul de organizare şi funcţionare şi Regulamentul de ordine interioară

Regulamentul de Organizare şi Funcţionare (ROF) pentru SRL este un instrument de

conducere care descrie structura unei organizaţii, prezentând pe diferitele ei componente
atribuţii, competenţe, niveluri de autoritate, responsabilităţi, mecanisme de relaţii. Deci,
Regulamentul de Organizare şi Funcţionare, stabileşte modul de funcţionare al structurilor
societăţii precum şi atribuţiile principale ale acestora.
A nu se confunda Regulamentul de Organizare şi Funcţionare (ROF) cu Regulamentul de
Ordine Interioară (ROI), numit în Codul Muncii Regulament Intern. ROF este extrem de util
pentru organizarea în cadrul societăţii dvs. Cu ajutorul lui puteţi defini atribuţiile diverselor
compartimente ale organizaţiei. ROI este necesar pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor
angajaţilor, a regulilor privind disciplina muncii, abaterile şi sancţiunile etc.
De regulă ROF este strcuturat în două subdiviziuni principale:
Partea I cuprinde :
 Informaţii privind baza legală a constituirii şi funcţionării sistemului laborate;
 O succintă prezentare a obiectului de activitate ;
 Organigrame parţiale ale principalelor componente ale organizării structurale
(dacă este necesar) ;
 Prezentări detaliate ale principalelor caracteristici organizaţionale (obiective
specifice sau individuale, sarcini, autoritate şi responsabilităţi ale conducerii
colective şi individuale).
Partea a doua cuprinde descrierea în detaliu a compartimentelor şi a funcţiilor
incorporate, pentru primele prezentându-se obiectivele şi atribuţiile acestora. Descrierile
organizatorice ale compartimentelor se organizează potrivit succesiunii lor în organigramă,
acestea grupându-se pe module corespunzător subordonării conducerii superioare a sistemului
economico-social respectiv.
ROI este documentul intern al unei organizaţii care se întocmeşte de către angajator, cu
consultarea sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz, şi care cuprinde cel puţin
următoarele categorii de dispoziţii (în conformitate cu Codul Muncii) :
1. Reguli privind protecţia, igiena şi securitatea în muncă în cadrul unităţii;
2. Reguli privind respectarea principiului nediscriminării şi al înlăturării oricărei
forme de încălcare a demnităţii;
3. Drepturile şi obligaţiile angajatorului şi al salariaţilor ;
4. Procedura de soluţionare a cererilor sau reclamaţiilor individuale ale salariaţilor;
5. Reguli concrede privind disciplina muncii în unitate ;
6. Abaterile disciplinare şi sancţiunile aplicabile ;
7. Reguli referitoare la procedura disciplinară ;
8. Modalităţile de aplicare a altor dispoziţii legale sau contractuale specifice ;
9. Criteriile şi procedurile de evaluare profesională a salariaţilor.
 De asemenea, cuprinde reglementări laborat pentru protecţia persoanelor fizice în ceea ce
priveşte prlucrarea datelor cu caracter personal.
Regulamentul intern este obligatoriu pentru toşi participanţii la raporturile de muncă ce se
derulează în unitatea respectivă. Astfel, prevederile lui se aplică :
 Salariaţilor proprii ;
 Salariaţilor detaşaţi în unitatea respectivă;
 Salariaţilor care se află în delegaţie în unitatea respectivă;
 Ucenicilor, care lucrează în temeiul unui contract de ucenicie ;
 Însuşi angajatorului care l-a laborate.
Regulamentul intern produce efecte obligatorii. Trebuie amintit că, între obligaţiile
principale ale salariatului, prevăzute în art. 39 alin. (2) din Codul muncii, se numără şi aceea de a
respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil,
precum şi înc ontractul individual de muncă.
Nerespectarea oricăreia dintre prevederile regulamentului intern atrage răspunderea
disciplinară a salariatului. Dispoziţiile regulamentului intern pot întemeia decizia de sancţionare.
Întocmirea Regulamentului intern este obligatorie (art. 246 din Codul muncii prevede un
termen de 60 de zile de la înfiinţare în care orice firmă trebuie să îşi adopte Regulamentul
intern). Dimpotrivă, Regulamentul de Organizare şi Funcţionare nu este prevăzut de către Codul
Muncii ca document obligatoriu la înfiinţarea unei firme, însă acesta este foarte necesar.
Unul dintre elementele principale de distincţie între cele două regulamente înconstituie
organigrama : locul acesteia este întotdeauna în cadrul Regulamentului de Oganizare şi
Funcţionare, şi nu în cel intern.
Cele două regulamente se deosebesc şi în ceea ce priveşte modul de elaborare şi adoptare.
Astfel, potrivit art. 241 din Codul muncii, Regulamentul intern se întocmeşte de către angajator
cu consultarea sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz. Mai mult, art. 223 din
Codul Muncii, referindu-se la atribuţiile reprezentanţilor salariaţilor, prevede că aceştia au, între
altele, dreptul “să participe la elaborarea regulamentului intern.” Aşadar, deşi Regulamentul
Intern este un act juridic al angajatorului, elaborarea acestuia presupune luarea în considerare şi a
solicitarilor salariaţilor.
Dimpotrivă, Regulamentul de Organizare şi Funcţionare constituie integral expresia
prerogative managerial a angajatorului. La elaborarea lui nu trebuie consultaţi salariaţii,
angajatorul fiind singurul în măsură să stabilească raporturile funcţionale din cadrul organizaţiei.
Constatăm aceeaşi deosebire şi în cazul modificării celor două regulamente :
Regulamentul de Ordine Interioară de poate modifica numai cu informarea şi consultarea
salariaţilor, în timp ce Regulamentul de Organizare şi Funcţionare se va putea modifica prin
simplul act unilateral al angajatorului, fără consultarea nimănui.

2.3. Organigrama societăţii

 U
O
D
S
U
P
V
B
Ţ
L
H
IT
N
C
tE
p
m
+
e
r
d
C
lă
a
ţio
c
n
u
.F
S
A
M
R
O
F
Organigrama este reprezentarea grafică a structurii organizatorice care redă o parte din
componentele structurii organizatorice formale şi anume:
 Departamentele, direcţiile
 Compartimentele
 Nivelurile ierarhice
 Ponderea ierarhică
 Relaţiile organizatorice
Organigrama este formată din dreptunghiuri de o anumită dimensiune reprezentând
compartimentele întreprinderii, dar şi din linii care unesc compartimentele preprezentând relaţiile
organizatorice dintre compartimente.
Structura organizatorică a întreprinderii reprezintă totalitatea persoanelor, a
subdiviziunilor organizatorice şi a relaţiilor care se stabilesc între acestea cu scopul desfăşurării
optimne a activităţii propuse. Aceasta are două forme:

Figura 1
1. Structura funcţională: reprezintă ansamblul cadrelor de conducere, a
compartimentelor tehnice, economice, administrative, modul de constituire şi de
grupare a lor precum şi relaţiile care se stabilesc între acestea cu scopul atingerii
obiectivelor propuse.
2. Structura operaţională: reprezintă numărul şi componenţa unităţilor de producţie,
modul de organizare internă a lor, dar şi relaţiile care se stabilesc între acestea cu
scopul îndeplinirii obiectului de activitate.
 Rolul structurii organizatorice şi importanţa ei:
 Creşterea eficienţei şi a productivităţii muncii
 Atingerea optimă a obiectivelor proiectate
 Simplificarea transmiterii informaţiilor (a comunicării) între sistemul director şi
executiv
 Îmbunătăţirea mediului intern al organizaţiei

2.2.Elementele de baza ale structurii oeganizatorice

Structura funcţională schematic se aplică astfel:

Figura 2Elementele component ale structurii organizatorice-funcntionale

Elemente componente:
1. Postul de muncă
2. Funcţia
3. Compartiment
4. Nivel ierarhic
5. Pondera ierarhică (normă de conducere)
6. Relaţii organizatorice
1. Postul de muncă este cea mai mică subdiviziune organizatorică a structurii
origanizatorice, este dat de ansamblul obiectivelor individuale a sarcinilor, a responsabilităţilor, a
competenţelor.
 Triunghiul de aur al organizării:

Figura 3

Obiectivele individuale: descrieri sau definiri cantitative sau calificative a scopurilor pe

care le are titulariul postului.
Sarcinile: reprezintă activităţile specifice, procese de muncă simple sau complexe pe care
trebuie să le desfăşoare titularul acelui post de muncă.
Responsabilităţile: reprezintă obligaţia titularului postului de a desfăşura munca cu
respectarea normelor şi legilor specifice.
Competenţele: Compentenţa profesională:
 Nivel de pregătire (cunoştinţe)
 Experienţă profesională
 Limită de autoritate
2. Funcţia reprezintă totalitatea posturilor care au aceeaşi caracteristică principală şi care
sunt sub ordinea unor persoane.
Îm funcţie de natura sarcinilor şi responsabilităţilor distingem două tipuri de funcţii:
Funcţii de conducere şi funcţii de execuţie.
Funcţia de conducere este formată din: director general, director adjunct, directorii, şef de
secţie, şef serviciu, şef de atelier, maistru, contabil şef, inginer şef; ca sarcini şi atribuţii au:
organizare, previziune, coordonare, comandă, control.
Funcţia de execuţie este formată din: contabili, ingineri, vânzători, operatori, tehnicieni,
profesori, psiholog, secretari, asistent manager.
3. Compartimentul reprezintă o grupare de persoane care desfăşoară activităşi omogene,
contribuie la atingerea aceloraşi obiective şi care au un singur cadru de conducere. Îmbracă de
regulă forma birourilor, serviciilor, secţiilor.
Pot fii:
 Funcţionale
 Operaţionale
Tipuri de compartimente: compartimentul de aprovizionare, compartimentul de cercetare/
dezvoltare, de producţie, tehnic, departamentul de marketing, compartimentul de
 V
M
O
L
X
U
Ă
Z
B
Ţ
C
S
A
D
I
P
E
R
T
N
Î
vânzare/comercial/desfacere, departamentul financiar-contabil, compartimentul de Resurse
Umane sau de personal, IT, administrativ (secretar, juridic).

4. Nivelul ierarhic reprezintă distanţa compartimentelor faţă de conducere (pe linie

ierarhică).
5. Pondera ierarhică reprezintă numărul de angajaţi pe care îi are în subordine un cadru
de conducere. (norma optimă este de 4-8 persoane).
6. Relaţiile organizatorice reprezintă legăturile care se stabilesc între persoane şi diferite
compartimente sau subdiviziuni organizatorice cu scopul îndeplinirii obiectivelor proiectate şi a
creşterii eficienţei.

Structura operaţională reprezintă numărul şi componenţa unităţilor de producţie, modul

de organizare internă a lor precum şi relaţiile organizatorice care se stabilesc între acestea cu
scopul îndeplinirii obiectului de activitate al întreprinderii.
Schematic se aplică astfel:

Figura 4

1. Secţia de producţie este o unitate prin care se produce fie o parte a unui produs, fie o
parte a unui proces tehnilogic mai complex.
Secţii de bază: în cadrul acestora are loc fabricarea produselor principale de bază ale
întreprinderii, ele dau obiectul de activitate şi tipul de întreprindere.
Secţii de auxiliare: sunt cele care produc bunuri şi servicii care ajută activitatea din
secţiile de bază (producerea de unelte).
 Secţii de servire: sunt acele unităţi de producţie care ajută la desfăşurarea activităţii atât
secţiilor de bază cât şi din secţiile auxiliare (magazinele şi depozitele întreprinderii, activităţile
de transport intern).
2. Atelierul reprezintă o grupare de mai multe locuri de muncă cu caracteristici
asemănătoare conduse de un şef de atelier.
3. Locul de muncă reprezintă o suprafaţă distinctă dotată cu anumite materii prime (utilaje,
instalaţii, unelte) în cadrul căreia se produce un anumit bun sau se execută o singură operaţie
tehnologică