CONCEPTUL DE ÎNGRIJIRI

PRIMARE DE SĂNĂTATE
Nursing comunitar și îngrijirea persoanelor cu dizabilități, AMG III
Prof. Rarinca Mădălina
Definitia ingrijirilor primare
• Ingrijirile primare de sanatate –I.P.S.-sunt ingrijiri sanitare esentiale bazate pe
metode si tehnologii practice, pertinente din punct de vedere stiintific si acceptabile
din punct de vedere social, facute sa fie accesibile in mod universal indivizilor si
familiilor din comunitate prin totala lor participare si, la un cost pe care comunitatea
si tara poate sa isi permita sa il mentina in fiecare stadiu al dezvoltarii lor in spiritul
increderi in sine si al autodeterminarii. Formeaza o parte integranta a sistemului de
sanatate al tarii, pentru care reprezinta atat functia centrala cat si problema
principala, dar si a dezvoltarii globale, sociale si economice a comunitatii.
• Reprezinta primul nivel al contactului dintre indivizi, familie si comunitate cu sistemul
de sanatate national, incercând sa apropie pe cat mai mult posibil, activitatea din
domeniul sanatatii de mediu de viata si de munca al oamenilor, constituind primul
element al unui proces continuu de ingrijire al sanatatii.
• Definitie.Prin I.P.S intelegem: ingrijiri esentiale de sanatate accesibile tuturor
persoanelor si familiilor din societate prin mijloace ce le sunt accesibile, cu
capacitatea lor plenara si la un pret de cost abordabil comunitatii si tarii.
Ingrijirile de sanatate primare:

• Reflecta si rezulta din conditiile economice si din caracteristicile socio-

culturale si politice ale tarii si comunitatiilor sale si se bazeaza pe aplicarea
rezultatelor relevante ale serviciilor de cercetare sociala, biomedicala si
sanitara si pe experienta din domeniul sanatatii publice;
• Cuprind principalele probleme legate de sanatate in cadrul comunitatii,
furnizand servicii de promovare, preventive, curative si de recuperare
corespunzatoare;
• Include cel putin: educatia privind problemele de sanatate predominante si
metodele de prevenire si control a lor; promovarea unei alimentatii
corecte; asigurarea cu apa potabila printr-o cantitate adecvata si o sanitatie
de baza; ingrijirile acordate mamei si copilului, inclusiv planning familial;
imunizarea impotriva bolilor infectioase majore; prevenirea si controlul
bolilor endemice cu caracter zonal; tratamentul adecvat pentru bolile
curente si vatamari; asigurarea cu medicamente esentiale;
Ingrijirile de sanatate primare:

• Implica, in afara sectorului sanitar, toate sectoarele legate de acesta si

aspecte ale dezvoltarii nationale si comunitare, in special agricultura,
zootehnia, industria, educatia, constructiile de locuit, lucrarile publice,
comunitatile si alte sectoare si cer un effort coordonat din partea tuturor
acestpor sectoare;
• Cer si promoveaza din partea indivizilor si a comunitatii, o
autodeterminare si participare la planificarea, organizarea, conducerea si
controlul ingrijirilor de sanatate primare, utilizand la maximum resursele
locale nationale, precum si alte resurse disponibile; in acest scop dezvolta
printr-o educatie corespunzatoar capacitatea de participare a
comunitatilor;
• Ar trebui sa fie sustinute de sisteme de referinta integrate, functionale
ducand la o imbunatatire progresiva a unor ingrijiri de sanatate cat mai
corespunzatoare, dand prioritate celor ce au cea mai mare nevoie;
Ingrijirile de sanatate primare:

• Se bazeaza la nivel local si de referinta pe locuitorii sanitari, inclusiv

medici, infirmiere, moase, personal auxiliar, dar este nevoie si de
practicieni traditionali pregatiti in mod adecvat din punct de vedere
tehnic si social pentru a lucra in echipa si pentru a raspunde nevoilor
de sanatate exprimate de catre comunitate.
Ingrijirile de sanatate primare:

• Toate guvernele ar trebui sa formuleze politici nationale, strategii si planuri

de actiune pentru a organiza si sustine ingrijirile de sanatate primare ca
parte a unui sistem national de sanatate cuprinzator si in coordonare cu
alte sectoare. In acest scop, este necesar sa se manifeste dorinta politica de
mobilizare a resurselor tarii si de folosire rationala a resurselor extreme
disponibile.
• Toate tarile ar trebui sa coopereze in spiritul parteneriatului cu scopul de a
asigura ingrijirile de sanatate primare pentru toti oamenii, deoarece
obtinerea starii de sanatate de catre oamenii dintr-o tara priveste in mod
direct si este benefica pentru orice tara. In acest context, raportul
OMS/UNICEF asupra ingrijirilor primare de sanatate constituie o baza
sociala pentru functionarea si dezvoltarea in continuare a ingrijirilor
primare de sanatate in lume.
Ingrijirile de sanatate primare
• Comunitatea este locul de unde pleaca I.P.S: indivizii, familiile, si grupurile
isi asigura singuri responsabilitatea actiunilor de sanatate. Pentru realizarea
acestei strategii s-a cosiderat ca este necesara schimbare vechii coceptii de
asistenta medicala, anume conceptia dinainte de Conferinta de la Alma-Ata
cand: actiunile de sanatate au fost orientate spre lupta impotriva bolii, se
acorda o pondere mai mare refacerii sanatatii si nu mentinerii si dezvoltarii
ei, ingrijirile erau limitate la partea medicala si in acest caz asistenta era un
executant al indicatiilor medicale, pierzandu-si rolul de baza in procesul de
ingrijire.
• In conceptia actuala, se considera ca o buna asistenta medicala (o
buna ingrijire) presupune trecerea de la ingrijirile terapeutice (carora li s-a
acordat un loc prioritar in dauna ingrijirilor menite sa mentina sanatatea,
viata) trecerea deci la I.P.S
Ingrijirile de sanatate primare
• I.P.S sunt denumite si ingrijiri de sanatate comunitare, pentru ca
solicita participarea comunitatii.Deci omul in globalitatea sa, cu
necesitatile sale bio-fiziologice , psiho-sociale, culturale si spirituale
poate activa ca un copartener si nu numai ca receptor pasiv de
diverse prestatii.
• I.P.S favorizeaza ingrijiri complete , ingloband:
• promovarea sanatatii
• prevenirea imbolnavirilor ingrijirile curative curente si obisnuite
• recuperarea
• urgentele
NIVELURI DE INTERVENTIE
I.P.S acopera trei niveluri de interventii si anume:
• 1. Ingrijiri de prevenire primara
• 2. Ingrijiri de prevenire secundara
• 3. Ingrijiri de prevenire tertiara
• Se poate vorbi si de interventia de nivel 4, in cazul bolilor terminale
(sustinerea familiei.etc)
NIVELURI DE INTERVENTIE
Ingrijiri de prevenire primara:1 Prin prevenirea primara intelegem:
➢ mentinerea si promovarea sanatatii,precum si prevenirea
imbolnavirilor.
• Interventia asistentei urmareste: educatia sanitara (din toate punctele
de vedere-alimentatie, contraceptie, etc) prevenirea specifice
(vaccinari, profilaxia unor boli)
NIVELURI DE INTERVENTIE
Ingrijiri de prevenire secundara: 2 Prevenirea secundara urmareste:
➢Interventii curative-pentru tratamentul bolilor si prevenirea agravarii
sau complicatiilor.
• Rolul asistentei este sa descopere problemele la timp (prin vizite
acasa, in comunitate-nu asteptam sa ne caute oamenii, ii cautam noi,
prin controale periodice, etc)
 NIVELURI DE INTERVENTIE
Ingrijiri de prevenire tertiara: 3 Prevenirea tertiara urmareste
➢recuperarea.
• Rolul asitentei este sa sustina persoana ingrijita pentru a se adapta la
diferite dificultati cauzate de probleme de sanatate -rol in recuperarea
persoanei.
• In cadrul acestor principii, componentele de baza ale ingrijirilor primare
de sanatate sunt:
 NIVELURI DE INTERVENTIE
Ingrijiri de prevenire tertiara:
In cadrul acestor principii, componentele de baza ale ingrijirilor primare de sanatate
sunt:
• Educatia referitoare la problemele de sanatate, prevenirea si controlul lor.
• Promovarea unei alimentatii corecte.
• Asigurarea cu apa potabila in cantitate adecvata si o sanitatie de baza.
• Ingrijirea mamei si a copilului, inclusiv planning familial.
• Imunizarea impotriva bolilor infectioase majore.
• Prevenirea si controlul bolilor endemice, cu caracter zonal.
• Tratamentul adecvat al bolilor curente si vatamarilor.
• Asigurarea cu medicamente esentiale.
• Furnizarea acestor servicii de catre lucratorii din domeniul sanitar cu nivel de
pregatire diferit si integrarea practicienilor traditionali in serviciile de sanatate
reprezinta o problema de baza a ingrijirilor primare de sanatate.
NIVELURI DE INTERVENTIE
• Principiul fundamental al procesului de nursing comunitar este
reprezentat de faptul că beneficiarul (individul,familia, comunitatea)
se află în centrul procesului, alocarea resurselor materiale şi umane în
condiţii de eficienţă duce la rezultatele aşteptate în cadrul procesului
de planificare.
• Eficienţa managementului de caz este analizată în raport cu:
• Alocarea resurselor umane şi materiale în funcţie de cerinţele fiecărui
beneficiar
• Gradul de coordonare al serviciilor comunitare integrate (medico - sociale şi
îngrijiri la domiciliu) astfel încât să fie acoperite toate nevoile identificate ale
pacientului/beneficiarului
• Creşterea eficienţei raportului cost scăzut pentru serviciu comunitar rezultate
preconizate pentru beneficiar.
• Managementul de caz la nivel comunitar
• Managementul de caz la nivel comunitar ca metodă de lucru este definit ca o
evaluare a nevoilor individului, a familiei, comunităţii, a mediului social în care
trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea, în paralel cu reţeaua de servicii medico-
sociale disponibile la nivelul comunităţii (medic de familie, asistent medical
comunitar, asistent social, îngrijitor la domiciliu,mediator rom), în urma căreia se
construieşte o strategie individuală de intervenţie axată pe nevoile prioritare ale
beneficiarului şi a resurselor disponibile.
• Acest concept de lucru în echipa de intervenţie comunitară se caracterizează
prin faptul că furnizorul de servicii specifice nu se mai focalizează pe selectarea
beneficiarilor eligibili pentru un serviciu sau intervenţie, ci se focalizează pe
identificarea problemelor complexe şi multiple ale persoanei beneficiare
(sănătos sau bolnav) şi a resurselor (servicii şi resurse materiale) din reţeaua
comunitară care vor fi capabile să rezolve eficient aceste probleme.
• În practica nursingului comunitar, managementul de caz presupune
acordarea şi coordonarea intervenţiilor necesare beneficiarului de
către managerul de caz sau responsabilul de caz, care în acest context
poate fi medicul de familie, asistentul medical comunitar, asistentul
social sau mediatorul sanitar rom, în funcţie de problemă, nevoia
identificată şi în raport de competenţele profesionale solicitate.
Carta de la Otawa – promovarea sănătății
• Carta de la Ottawa, semnată la 21 noiembrie 1986, în cadrul Primei
Conferințe Internaționale de Promovare a Sănătății a OMS.
• În cadrul conferinței au fost discutate obiectivele de sănătate pentru anii
care urmau până în 2000.
• Anume aici a fost fixat conceptul de promovare a sănătății ca fiind:
„procesul care conferă populațiilor mijloacele de a-și asigura un control cât
mai mare asupra propriei lor stări de sănătate și de a o ameliora”.
• Această conferință a reprezentat, în primul rând, un răspuns la așteptările
tot mai mari pentru o nouă mișcare de sănătate publică din întreaga lume.
Discuțiile au fost focalizate pe nevoile din țările industrializate, dar au fost
luate în considerare preocupările similare din toate celelalte regiuni.
• În Cartă sunt definite noțiunile-cheie ale promovării sănătății.
• În vederea atingerii unei bunăstări fizice, mentale și sociale complete,
un individ sau un grup trebuie să fie în măsură să-și identifice și să-și
realizeze aspirațiile, pentru a-și satisface nevoile, și de a se adapta sau
a schimba mediul său înconjurător.
• Sănătatea este, prin urmare, văzută ca o resursă pentru viața de zi cu
zi, nu scopul vieții în sine. Aceasta reprezintă un concept pozitiv
subliniind resursele sociale și personale, precum și aptitudinile fizice.
• Promovarea sănătății nu relevă doar domeniul sănătății: nu se
limitează doar la a susține adoptarea unui stil de viață favorabil
sănătății; ambiția sa fiind bunăstarea completă a individului.
• Carta de la Ottawa identifică trei strategii de bază pentru promovarea
sănătății:
-Pledoarie pentru sănătate,care vizează totalitatea factorilor economici, politici,
sociali, culturali, de mediu, comportamentali și biologici și are ca scop să
asigure că influența acestora este în favoarea sănătății.
-Împuternicirea persoanelor, care să asigure egalitatea de șanse și resurse
necesare pentru a le permite tuturor oamenilor să-și atingă potențialul maxim
de sănătate.
-Medierea între diferite interese ale societății și coordonarea tuturor părților
implicate în asigurarea condițiilor prealabile pentru sănătate.
Prevenție
• Alain Douiller oferă o încadrare complexă a conceptului de prevenție.
Prevenția, în concepția inițială, era legată de ansamblul acțiunilor și
măsurilor puse în aplicare pentru a reduce frecvență și consecințele bolilor
și a accidentelor. Ceea ce a dus, conform clasificării OMS, la o separare
centrată pe riscuri:
• Prevenția primară ̶ intervine pentru reducerea incidenței unei maladii.
Aceasta acționează, de exemplu, asupra consumului de zaharuri și grăsimi,
în vederea diminuării riscului de obezitate sau asupra consumului de tutun
pentru reducerea riscului de cancer pulmonar.
• Prevenția secundară ̶ acționează în vederea scăderii prevalenței maladiilor.
Astfel, aceasta grupează toate măsurile de diagnostic precoce, în faza
asimptomatică, sau de depistare, în cazul primelor semne de boală.
• Prevenția terțiară ̶ vizează diminuarea sechelelor post-terapeutice, în cazul
persoanelor bolnave și reducerea nivelului mortalității.
• Prevenția cuaternară ̶ se referă la măsurile luate pentru a identifica
pacienții cu risc de supratratament, protejează împotriva noilor proceduri
medicale .
O clasificare mai recentă este oferită de R.S. Gordon care se
concentrează pe necesitățile populațiilor și, astfel, distinge:
• Prevenția generalizată sau universală ̶ se adresează întregii populații,
indiferent de starea de sănătate a acesteia.
• Prevenția selectivă ̶ are ca țintă principală sub-grupurile
populaționale, care ar putea reprezenta vulnerabilități sau riscuri
specifice (de exemplu: muncitorii din domeniul construcțiilor).
• Prevenția direcționată sau indicată ̶ se adresează persoanelor care
prezintă afecțiuni sau tulburări, maladii sau anumiți factori de risc (de
exemplu: tinerii consumatori a unor cantități excesive de alcool).
Profilaxia primara
• Actiunile de impiedicare a aparitiei bolilor si / sau a unor manifestarilor
patologice au un rol limitat in cazul bolilor a caror etiopatogenie este
necunoscuta. In imposibilitatea orientarii specific etiologice a actiunilor
sale, profilaxia primara isi concentreaza preocuparile asupra asigurarii si
consolidarii sanatatii, pornindu-se de la premisa ca promovarea sanatatii
constituie un mod eficient de a preveni imbolnavirea.
• Dintre actiunile profilaxiei primare, distingem masuri preventive
biologice, psihologice si sociologice.
• Ponderea acestor masuri poate fi esalonata intr-o succesiune conform
careia cu cat individul se afla in stadii mai precoce ale dezvoltarii sale, cu
atat creste importanta actiunilor cu caracter biologic, pentru ca in stadiile
ulterioare dezvoltarii sale accentul sa se deplaseze asupra actiunilor cu
continut psihologic si psihosocial.
• Masurile preventive biologice – au ca scop reducerea sau inlaturarea
factorilor de risc patogenetic si malformativ pentru descendenti.
• Astfel, se pot face determinari biochimice ale cuplului matrimonial, pentru a
evita procrearea la cei care au incompatibilitati ale unor fractiuni serologice.
• De asemenea, vor fi stimulate nasterile la varsta tanara, stiut fiind faptul ca
varsta inaintata a mamei creste riscul unor afectiuni ce evolueaza cu deficit
psihic.
• Cunoscandu-se potentialul ereditar al unor afectiuni, se poate institui si
legifera planning-ul familial si sfatul genetic, astfel incat cuplurile care doresc
sa aiba copii sa poata fi investigate si in functie de rezultate procrearea sa
poata fi incurajata sau evitata, prin aprecierea realista a riscului patogenetic.
• Desigur, masurile negative de limitare a procreatiei privind persoanele
handicapate psihologic sau biologic sunt impotriva sensului moral al epocii in
general si al societatii actuale in special, dar cunoasterea conditiei biologice a
copiilor si a parintilor se inscrie de asemenea in codul moral al
responsabilitatii fata de copii si fata de societate.
• Masuri preventive educativ-psihologice – se adreseaza in special
sanogenezei mintale.
• De mare importanta pentru cristalizarea si dezvoltarea personalitatii
copiilor, aceste masuri vizeaza in primul rand o raportare adecvata a
parintilor fata de copii.
• Interactiunea defectuoasa dintre parinti si copii, cu consecinte
patogenice asupra dezvoltarii psihice a acestora, impune in primul rand
educatia parintilor.
• Atitudinile si actiunile acestora fata de copii vor fi nuantate si relativ
specifice, in functie de stadiul evolutiv al copilului si particularitatile sale
psihice.
• Masuri preventive institutional-sociale – constau in evitarea
suprasolicitarii, dar mai ales a muncii desfasurate in conditii de
incertitudine si insecuritate, ca si crearea unui climat profesional
favorabil.
• Este necesara intocmirea de programe educationale care sa ilustreze
rolul negativ psihopatogenetic al situatiilor conflictuale,
psihotraumatizante si psihostresante.
• Cresterea progresiva a numarului de batrani, datorita progreselor
medicale si a masurilor sociale, ridica numeroase probleme privind
psihoprofilaxia varstei a III-a.
• Reducerea posibilitatilor si performantelor psihice si fizice prin slabirea
functionala a sistemului nervos la care se adauga reducerea relatiilor
sociale, a responsabilitatii si autostimei determina aparitia la batrani a
numeroase manifestari psihopatologice, astfel incat se impun masuri de
psihoprofilaxie care constau in incurajarea pe plan psihosocial a unei
atitudini pozitive fata de senescenta.
Profilaxia secundara
• Vizeaza oportunitatea si eficacitatea masurilor terapeutice al caror scop
este reducerea simptomatologiei si evolutiei bolilor, precum si obtinerea
unor remisiuni indelungate, de buna calitate si a recuperarii totale sau
partiale, precoce.
• Aceasta etapa profilactica este impropriu denumita secundara, intrucat
are in fata manifestari patologice evidente sau boala este deja bine
constituită.
• De aceea, intr-o exprimare sintetica, profilaxia secundara are drept scop
sa previna sechelele si sa limiteze deficientele bolilor.
• Desigur, conditia acestui deziderat o constituie precocitatea
diagnosticului, oportunitatea tratamentului, aspectele care se includ, de
asemenea, in ansamblul masurilor profilaxiei secundare.
• Directiile de actiune ale profilaxiei secundare:
• - realizarea screening-ului, prin investigarea unor grupuri populationale cat
mai mari pentru a descoperi persoanele cu boli specifice sau manifestari
patologice in vederea aplicarii tratamentului necesar si a cunoasterii cat
mai precise a morbiditatii, stiut fiind faptul ca de aceasta depinde
asigurarea cadrelor de ingrijire si a institutiilor de asistenta medico-
psihologica.
• - dezvoltarea si cresterea utilizarii serviciilor de sanatate, pentru a mari
accesibilitatea la tratament a oricarei persoane care prezinta tulburari,
dizarmonii sau deficiente somato-psihice.
• - infiintarea si dezvoltarea unor servicii de „interventie in criza”, la care pot
apela persoane aflate intr-un impas psihologic sau cu tendinte de suicid.
• - intreprinderea unor actiuni de educatie psiho-medicala destinate
cunoasterii semnelor bolilor si a masurilor terapeutice profilactice si
curative necesare, precum si instruirea in semiologia psihopatologica a
medicilor si a psihologilor.
Profilaxia tertiara
• are in vedere mai ales bolnavii care au prezentat un proces patologic
agresiv sau boli cronice si cuprinde actiuni complexe, cu caracter
socio-culturale, destinate prevenirii sau limitarii dezadaptarii,
dependentei si deficientei psiho-somatice.
Directiile de actiune ale profilaxiei tertiare sunt:
• - evaluarea gradului de incapacitate de munca si profesionala, ca o consecinta
a gradului de invaliditate sau defectivitate psihica. Evaluarea gradului de
incapacitate de munca si de activitate profesionala este o problema medico-
psihologica si se inscrie ca un al treilea deziderat dupa diagnostic si
tratament, caruia comisia de expertiza trebuie sa-i raspunda oportun, adecvat
si cu constiinta deplinei responsabilitati.
• - actiuni inscrise sub numele de reabilitare, readaptare si resocializare.
Reabilitarea si readaptarea se realizeaza printr-un ansamblu de actiuni
inscrise in aria terapiei medicale, psihoterapiei, ergoterapiei si socio-terapiei,
desfasurate in cadrul actiunii de asistenta medico-psihologica. Obiectivul
major al acestor actiuni este pregatirea persoanelor respective pentru viata
sociala din afara institutiei medicale, pentru aceasta fiind folosit si termenul
de resocializare.
• Masurile de psihoprofilaxie tertiara capata o dimensiune prospectiva pe baza
comportamentului si situatiei prezente, daca cel ce a avut o boala poate
desfasura o activitate in cadrul profesiunii sale si in societate.
• Spre deosebire de etapele anterioare ce aveau in vedere boala, profilaxia
tertiara are in vedere in primul rand persoana prin prisma posibilitatilor sale
de desfasurare a unei activitati social-organizate si productive care constituie
rostul primar al existentei si conduita esentiala a sanogenezei.
DISPENSARIZAREA

• Dispensarizarea reprezinta metoda de supraveghere activa, complexa

de protectie sau refacereasanatatii, fiind realizata multidisciplinar
prin actiuni medicale si nemedicale. Prezinta
urmatoarelecaracteristici:
• - asigura insertia si reinsertia sociala a unor indivizi sau grupuri populationale;
• - are functii: preventive, terapeutice, recuperatorii;
• - in relatie cu treptele preventiei se descriu si treptele dispensarizarii:
• o de protectie
• o reechilibrare
• o recuperare
PROFILAXIA BOLILOR INFECTIOASE

• PROFILAXIA BOLILOR INFECTIOASE

• Profilaxia bolilor infectioase, care reprezinta peste 65% din totalul

bolilor ce afecteaza comunitatile umane de pe Glob, cuprinde o serie
de masuri care pot fi grupate in patru categorii: masuri preventive
permanente, masuri la aparitia unui caz de boala, masuri de
combatere a epidemiilor si masuri legislative internationale.
 PROFILAXIA BOLILOR INFECTIOASE

Masuri preventive permanente

• Au scopul de a identifica si anihila sursele de infectie, de a supraveghea sau
bloca caile lor de transmitere si, in fine, de a proteja masa receptoare.
• In primul caz, un accent deosebit se pune nu numai pe depistarea si
inregistrarea tuturor potentialelor surse de infectie, ci si pe izolarea lor,
atunci cand este posibil, sau indepartarea lor din anumite medii socio-
profesionale.
• In al doilea caz, masurile menite sa intrerupa caile de transmitere a bolilor
se refera la utilizarea oricaror mijloace mecanice (ultrasunete), fizice
(incalzire, iradiere), chimice (clorurare, iodurare etc.) sau biologice (terapia
cu antibiotice) pentru dezinfectarea si aseptizarea mediilor contaminate.
 PROFILAXIA BOLILOR INFECTIOASE

Masuri preventive permanente

• Daca aceste procedee sunt relativ operationale in cazul infectiilor de contact, a
celor transmise pe cale vectoriala sau a celor digestive, in care un rol esential il au
igiena personala sau colectiva, igiena alimentara si protectia sau filtrarea apei, ele
prezinta mari deficiente in infectiile aerogene, in care se impun masuri complexe
de antisepsie faringiana a receptorilor, pe langa cele total ineficiente de dezinfectie
a aerului. In fine, masurile pentru protejarea masei receptoare sunt cele mai
complexe, dar si cele mai eficiente deoarece, in practica, este imposibila anihilarea
tuturor surselor de infectie si efectului lor asupra indivizilor comunitatilor umane.
• Se considera ca, din punct de vedere economic si social, aceste tipuri de masuri
sunt totodata, si cele mai accesibile si ele se refera la profilaxia specifica, care se
realizeaza prin imunizare activa (vaccinuri) sau pasiva (seruri specifice) si
chimioprofilaxie, reprezentata de tratamentul cu antibiotice.
 PROFILAXIA BOLILOR INFECTIOASE
Masurile care se iau la aparitia unui caz de boala
• Privesc strict numai bolnavul in cauza, motiv pentru care acestea au un spectru foarte
restrans de actiune. Ele constau in diagnosticarea si declararea bolii, izolarea si tratarea
persoanei contaminate, dezinfectarea mediului si supravegherea contactilor.
Masuri antiepidemice
• Cuprind o serie de indicatii speciale urgente, care urmaresc impiedicarea sau limitarea
raspandirii unei epidemii in randul populatiei; efectul lor fiind valabil pana la lichidarea
completa a infectiei.
Masuri legislative internationale
• Presupun acceptul tuturor tarilor de a adopta normative menite sa garanteze starea de
sanatate a diverselor populatii prin controlul epidemiologic in cazul calatoriilor,
migratiilor, refugierilor etc. Succesul profilactic al acestor tipuri de masuri nu poate fi
asigurat decat in conditiile unei bune organizari a activitatii sanitare si medicale din
intreaga lume sub egida Organizatiei Mondiale a Sanatatii, care elaboreaza programe
obligatorii de conduita in vederea mentinerii sanatatii si sigurantei omenirii.