SUPORT DE CURS

NURSING COMUNITAR

INGRIJIRILE COMUNITARE

Ingrijirea comunitara presupune implicarea si responsabilitate sociala, angajare si devotement pentru oameni si
sanatatea lor.
Sanatate publica ca stiinta si arta de a preveni imbolnavirile si de a prelungi viata isi organizeaza eforturile in
urmatoarele directii: controlul imbolnavirilor, educarea in vederea pastrarii igienei personale, organizarea de servicii medicale
si de nursing pentru stabilirea diagnosticului si aplicarea tratamentului preventiv, dezvoltarea unui angrenaj social care sa poata
asigura fiecaruia un standard de viata adecvat in vederea mentinerii starii de sanatate si a cresterii duratei de viata a individului.
Semantica referitoare la obiectivele sale s-a schimbat in timp pornind de la perioada definirii sanatatii publice. Hanlon
si Picket (1979) defineau relatia dintre starea de sanatate a individului si sanatatea publica dupa cum urmeaza: " Sanatatea este
o expresie a functionarii fiziologice si psihologice efective a persoanei. In acelasi timp ea are si semnificatia de sistem de
ingrijire conditionat de cultura, economie, legi si guvern ce poate functiona intr-un cadru privat sau public".
Scopul ingrijirilor comunitare este de a promova spre binele oamenilor, cel mai inalt nivel de functionare mintala,
fizica si sociala. Conceptul de persoana se refera in sens larg la toate fiintele omenesti. In teoriile nursingului, el a capatat
complexitatea sa reala conferita de componentele sale biologice, psihologice si sociale. Pornind de la ea asistentele sunt acelea
care se ingrijesc de aspectele complexe ale vietii oamenilor (Ruth si Partridge, 1978).
Cel de al doilea concept major il reprezinta mediul, care include toti factorii care afecteaza oamenii din interior si exterior.
Indivizii pot reactiona in mod diferit fata de stimuli ambientali interni/externi. Conceptul de mediu include de asemenea
aspectele intelectuale, psihologice si interpersonale ale individului care pot influenta reactiile ambientale.
Al treilea concept major sanatatea, poate fi privita ca fiind intr-o continua dinamica si schimbare. Ea este dependenta de modul
in care individul se adapteaza continuu la factorii de mediu si de stres. Deoarece teoreticienii nursingului cred ca sanatatea este
influentata de multi factori, definitiile date acesteia sunt mai putin consistente decat cele, destinate celorlalte concepte.
Standardele de nursing comunitar sunt orientate mai mult spre activitatea practica si cuprind etapele de analiza,
planificare, implementare si evaluare pe baza planului de nursing.
Fiecare asistenta comunitara dezvolta o filozofie de nursing bazata pe pregatirea, activitatea ei profesionala si propria
personalitate. La ea mai contribuie experienta de lucru, colaborare complexa cu clientul, familial, comunitatea, cu ceilalti
membri ai echipei precum si studiul permanent. Filozofia nursingului comunitar este bazata pe "valoarea si demnitatea
individuala".
Ingrijirea in comunitate trebuie sa ofere confort si liniste, sa ajute persoanele cu probleme de sanatate sa-si vindece corpul sau
sa-i ajute sa traiasca demnitate cu propriile infirmitati.
In urma analizei definitiilor de mai sus s-au desprins urmatoarele standarde pentru practica de nursing comunitar:
1. Culegerea de date despre starea de sanatate a pacientului/clientului este continua si sistematica.
2. diagnosticul de nursing deriva din datele culese.
3. Planul de nursing include scopuri ce rezulta din diagnosticul de nursing.
4. Planul de nursing stabileste prioritatile de ingrijire in functie de diagnosticele de nursing.
5. Interventia de nursing presupune si participarea pacientului la promovarea starii sale de sanatate, a recuperarii si mentinerii
sale.
6. Actiunile de nursing ajuta pacientul sa - si mareasca potentialul de sanatate.
7. Progresul pacientului in atingerea scopurilor propuse este realizat prin participarea comuna a nursei si a sa.
8. actiunile de nursing implica evaluari repetate, stabilirea/reorientarea prioritatilor, definirea noilor scopuri si revizuirea
permanenta a planului de nursing.
Integrarea
Una dintre dimensiunile asistentei comunitare o reprezinta integrarea sa cu celelalte serviciile de sanatate mintala. Pentru
realizarea ei a fost necesara introducerea cunostintelor de psihologie comportamentala si de dezvoltare in pregatirea asistentelor
si recunoasterea de catre comunitate a responsabilitatilor ce le revin in raport cu dereglarile/modificarile emotionale ale
cetatenilor precum si a valorilor rezultate din relatia asistenta - client si asistenta-familie.
Multi membrii ai diferitelor clase sociale sau apartinand grupurilor economice au inceput sa fie preocupati de valoarea
mentinerii starii de sanatate a fiecarui individ. S-a recunoscut faptul ca sanatatea nu este un privilegiu al acelora care pot plati
pentru ea, ci un drept al fiecaruia.
Formele nursingului

1
 Serviciile de ingrijire la domiciliu sunt acele servicii acordate indivizilor de toate varstele. Ele se adreseaza
varstnicilor, suferinzilor cu diferite dizabilitati, bolnavilor aflati in convalescenta care necesita ingrijiri de scurta/lunga durata.
Serviciile de ingrijire a domiciliu pot fi specializate si depind de natura si dimensiunea nevoilor de ingrijire ale clientului.
Majoritatea spitalelor din Europa si nu numai, au astazi propriile case de ingrijire programe de planificarea si
coordonarea ingrijirilor la domiciliu furnizate dupa externarea din spital.
Regulile nursingului comunitar
Literatura de specialitate a pus in evidenta unele reguli ce tin de derularea in bune conditii a activitatii de nursing comunitar:
1. Nursing comunitar reprezinta o activitate bine stabilita, bazata pe recunoasterea nevoilor de ingrijire si functionarea pe baza
de programe. Ca o activitate ce are ca scop recunoasterea nevoilor de sanatate ale comunitatii, nursingul este parte integrala a
programelor de sanatate publica.
2. Agentiile de nursing comunitar au definite foarte clar obiectivele si scopurile serviciilor lor.
3. Un grup de cetateni activi, reprezentanti ai comunitatii vor face parte integranta din programul de nursing.
4. Serviciilor de nursing comunitar li se permite sa obtina informatii cu privire la resursele economice, culturale, sociale din aria
de referinta.
5. In nursingul comunitar familia si clientul/pacientul sunt parteneri al echipei de ingrijire.
6. Educarea, promovarea sanatatii si sfatuirea clientului, familiei, comunitatii sunt parti integrale ale nursingului comunitar.
7. Asistenta este instruita profesional ca sa lucreze ca furnizor de servicii de sanatate in comunitate.
8. In cadrul activitatii de nursing comunitar asistentei ii revine sarcina de a face evaluari periodice privind de sanatate a
comunitatii a familiei, a clientului.
9. Asistenta comunitara este membru al echipei multidisciplinare. Pentru buna functionare a echipei fiecare trebuie sa
recunoasca contributia celorlalti ai echipei in atingerea scopurilor si obiectivelor propuse, ce constau in mentinerea starii de
sanatate, siguranta si confort pentru client si comunitate.
10. Asistenta comunitara desfasoara activitati de nursing la indicatia medicului responsabil de ingrijirea medicala si de
supervizarea activitatilor.
11. Activitatea de nursing a personalului este supervizata de un personal calificat (exemplu, asistenta sefa, directorul de nursing)
12. Organizatiile de nursing, agentiile, elaboreaza permanent programe de educatie continua pentru personalul de ingrijire.
13. Asistenta comunitara este direct responsabila de propria instruire profesionala perioadica.
Ingrijirile la domiciliu fac parte integranta din marea categorie a ingrijirilor comunitare si ele pot fi descrise ca ingrijiri si
ajutor acordat acasa, in familie, celor ce au nevoie. Scopul principal al acestui model de ingrijire este acela de a face posibil ca
oamenii sa-si mentina gradul de independenta si sa-si continue viata acasa cit mai mult timp posibil.
De obicei, asistenta comunitara isi petrece majoritatea timpului de lucru la domiciliul clientilor. Volumul ingrijirilor la domiciliu
a crescut semnificativ, mai ales a celor de tip geriatric, datorita imbatranii populatiei, a cresterii procentajului de batrani,
majoritatea ramasi singuri acasa, a maririi incidentei bolilor cronice, cu precadere a cancerului si a bolilor cardiovasculare, la
care imbunatatirea tratamentului, desi a slava multe vieti, nu a impiedicat aparitia unui numar important de sechele, dizabilitati
ce impun la randul lor semnificative interventii de reabilitare resocializare.
In contactul cu clientul si familia sa in procesul ingrijirii, asistenta dezvolta nu numai oportunitati si planuri de interventie
preventiva ci si activitati practice de ingrijire.
Odata ajunsa la domiciliu, ea devine responsabila pentru educarea clientului, a membrilor familiei acestuia si a celorlalte
persoane disponibile/angajate in ingrijirea zilnica a acestuia, pentru a le oferi competenta necesara. Intr-o anumita masura ea
devine responsabila si pentru sanatatea celorlalti. In interventia comunitara ea poate deveni responsabila pentru sanatatea celor
incredintati din scoli, policlinici, platforme industriale sau alte locuri de munca.

DEFINIREA INGRIJIRILOR DE SANATATE COMUNITARA

Definitia A.N.A. :
A.N.A. (American Nurses Association) da urmatoarea definitie pentru nursingul comunitar:
„Nursingul comunitar nu este numai o sinteza a practicii de nursing si a educarii in domeniul sanatatii, ci are scopul de a
mentine si a stimula sanatatea populatiei.
Ingrijirile au un caracter continuu. Ingrijirea este orientata asupra individului, a familiei sau a grupului si contribuie astfel la
sanatatea intregii populatii a zonei respective (sau oras).
Nursa aplica diverse metode pentru a mentine si stimula sanatatea, coordoneaza activitatea in acest domeniu si stimuleaza
continuitatea. Scopul ei este si acela de a-i apropia pe indivizi, familie sau diverse grupuri.
Din aceasta definitie reiese ca interventiile nursei nu se orienteaza doar spre pacientii individuali, ci cuprind si mediul social,
afectiv si fizic al acestora.
Elementele practicii sanatatii comunitare:
1. Promovarea unui stil de viata sanatos.
2. Tratarea tulburarilor si afectiunilor prin interventii directe si indirecte.
3. Promovarea recuperarii.
4. Sprijinirea serviciilor comunitare.
2
5. Susţinerea serviciilor primare de ingrijire a sanatatii.
6. Aprecierea nevoilor si evaluarea serviciilor.
Preceptele ingrijirii sanatatii in comunitate: activitate stabilita pe baza nevoilor si a planului general de sanatate,
scopuri si obiective clare, integrarea cetăţenilor in servicii pentru intreaga comunitate, familia ca unitate de baza, promovarea
sanatatii si educatia pentru sanatate, implicarea familiei si indivizilor in luarea deciziei, aprecierea periodica si continua a starii
de sanatate, buna pregatire a asistentului medical, asistentul - membru activ al echipei de ingrijire, acordarea ingrijirilor
conform recomandarilor medicale, utilizarea inregistrarilor, dirijarea clientului si familiei catre resurse comunitare,
supravegherea personalului de ingrijire, planificare programelor de educatie continua si asumarea responsabilitatii.
Rolul familiei
Un membru important in actiunea de ingrijire este familia, reprezentata de orice persoana din grupul familial care ajuta direct la
ingrijire sau care asista clientul la domiciliu in rezolvarea de catre el insusi a nevoilor sale de autoservire si de ingrijire, adica
realizarea igienei personale corespunzatoare, prepararea mancarii si administrarea medicatiei. Ele rezolva acest tip de nevoi
pana la sau intre vizitele personalului de specialitate.
Scopurile clientului sunt raportate la principiile ingrijirilor primare privind maximizarea (cresterea) gradului de independenta.
Asistentele care ofera ingrijiri la domiciliu pot asista clientul pentru a functiona la cel mai bun nivel posibil, preintampinand
astfel dependenta. Acest timp de asistenta se poate exprima prin instruirea acestuia sau prin crearea de legaturi intre client si alte
institutii comunitare care efectueaza servicii ce-i pot fi necesare pentru a ramane acasa, neinstitutionalizat.
In plus, se realizeaza prevenirea complicatiilor posibile la persoanele cu probleme cronice ca si micsorarea riscurilor de
recadere. Complicatiile ce pot apare in cazul suferintelor indelungate pot fi preintampinate prin acordarea unor interventii
adecvate la domiciliu. Bolile terminale pot fi monitorizate la domiciliu mai bine decat spital, daca acest lucru este acceptat de
client si familia sa.
Planul de ingrijiri alcatuit initial poate sa intampine o serie de rezistente de ordin psihic prin:
1) mecanismele de aparare psihice inconstiente ale pacientului ca negarea, evitarea, rationalizarea, distorsionarea, care il
impiedica sa accepte rezervat rolul de bolnav, de persoana asistata, precum si interferenta actiunilor sau procedurilor propuse cu
valorile morale, credintele religioase, opiniile si prejudecatile proprii si ale grupului familial.
2) Refuzul pasiv de implicare prin demisie depresiva, pacientul fiind coplesit de stresul anterior boli, produs de alte evenimente
psihotraumatizante.
3) Boala fizica acuta poate duce la regresiune, dependenta, pasivitate fata de starea patologica actuala. Si in tulburarile mental
organice, caracterizate prin deteriorarea functiilor intelectuale si emotionale, clientul poate neglija semnele lor ca si
consecintele pe diferite planuri, cum ar fi nevoia de tutela juridica.
Esecuri
Situatiile de stres legate de raspunsul inadecvat al sistemului social de ocrotire sunt legate de complexitatea, lipsa de
flexibilitate, incapacitatea de a raspunde nevoilor si circumstantelor specifice fiecarui pacient si familiei sale. Numarul mare de
factori cu potential contradictoriu pozitiv sau negativ, implicati in fiecare sistem, impune dezvoltarea unor abilitati speciale de
evaluare si coordonare a actiunilor de nursing din partea asistentei.

MODELE CONCEPTUALE

Procesul de nursing, se defineşte ca un proces dinamic, adaptabil la cerinţele individului şi trebuinţele societăţii,
mentinându-şi nealterat obiectivul principal, obţinerea unei mai bune stări de sănatate pentru individ, familie, comunitate.
Astăzi procesul de nursing a căpătat valenţe noi, rolul asistentului medical a devenit mai complex, în sensul lărgirii
sferei de activitate, una dintre îndatoriri fiind aceea "de a diagnostica şi stabili atitudinea terapeutică adecvată pentru răspunsul
individului faţă de o problemă de sănătate actuală sau potenţială”.
În centrul îngrijirilor de sănătate se află pacientul, dar el nu mai este perceput simplist doar ca un individ ce suferă de o
anumita boală, ci este apreciat holistic ca o persoană cu necesităţi fizice, emoţionale, psihologice, intelectuale, sociale şi
spirituale.
"Nu poti sa tratezi ochiul fara sa tii cont de cap, nu poti sa tratezi capul fara sa tii cont de minte si nu poti sa tratezi mintea
fara sa tii cont de sufletul si spiritul omului" (Zamolxe)
Conform dictionarului explicativ roman, holism inseamna: conceptie care interpreteaza teza ireductibilitatii intregului la
suma partilor sale, socotind drept "factor integrator" al lumii un principiu imaterial si incognoscibil.Domeniul in care se
aplica cel mai frecvent termenul de holism este cel medical. Totusi, este constructiv sa il aplicam in toate planurile existentiale
si mai ales in cel spiritual.
Aceste necesităţi inter-relaţionează, sunt interdependente, de egală importanţă şi reprezintă fundamentul intervenţiilor
asistentului medical ce va trebui să se adapteze la o infinitate de reacţii, manifestări, trăiri, relaţii interpersonale, generate de
unicitatea profilului psihic al protagoniştilor implicaţi şi de specificul situaţiei concrete în care îşi desfăşoară activitatea.
Este important ca asistentul medical să fie familiarizat cu aspectul complex al naturii psihice umane, să înţeleagă că indivizi
diferiţi au reacţii diferite faţă de aceeaşi problemă urmare a structurii lor unice de personalitate. Vom putea aprecia pe deplin un
individ doar dacă îi vom cunoaşte mediul de viaţă şi activitate.

3
Suntem ceea ce suntem şi devenim ceea ce devenim, în mare parte, datorită contextului social în care existăm şi ne desfăşurăm
activitatea. Socializarea se realizează în interiorul diverselor grupuri umane (familie, şcoală, prieteni, colectiv de muncă).
Grupul intermediază individului relaţia cu societatea şi cu sine.
Individul dezvoltă concomitent şi continuu relaţii informaţionale cu lumea externă şi cu propria fiinţă, întreţinând la
nivelul normalului, un echilibru între cunoaşterea de sine şi cunoaşterea realităţii. Fiecare ne naştem cu un potenţial uman care
se valorifică şi se dezvoltă treptat pnn . socializare, asimilarea valorilor şi comportamentelor sub forma unei învăţări continue.
Conceptul holistic de apreciere a individului poate fi rezumat în câteva idei principale ce stau la baza susţinerii ştiinţifice a
desfăşurării procesului de nursing:
• individul este un tot unitar caracterizat prin integritate şi el reprezintă mai mult decât suma părţilor sale componente;
• individul este în permanentă interacţiune cu mediul înconjurător, schimbând materie şi energie cu acesta;
• evoluţia fiziologică a individului este ireversibilă şi unidirecţională în timp şi spaţiu;
• individul uman se caracterizează prin capacitate de abstracţie, imaginaţie, senzaţii, emoţii.
Toate aceste aprecieri subliniază evoluţia conceptului "îngrijirilor de sănătate" de-a lungul timpului şi adaptarea
acestuia la principiile de organizare actuală a sistemului sanitar, urmărind în principal rolul asistentului medical:
• asistentul medical reprezintă un element important al echipei medicale;
• asistentul medical desfăşoară o activitate autonomă, cu competenţe bine stabilite;
• activitatea medicală nu vizează doar tratarea eficientă a îmbolnăvirilor, în prezent accentul se pune pe prevenirea bolilor şi
promovarea stării de sănătate;
• rolul asistentului medical intervine atât în îngrijirea individului cât şi a comunităţii (promovarea sănătăţii, educaţia pentru
sănătate).
Organizarea datelor culese în vederea întocmirii planului de îngrijire se poate face conform unui model conceptual.
Conceptele sunt necesare în nursing pentru a lega teoria de practică, iar pentru a fi complete trebuie să conţină elemente critice
severe precum procesul de nursing, un scop anume, un raţionament, o specificare a rolului profesional, o descriere a clientului
şi a aşezării clinice.

Procesul de îngrijire lucrează cu trei concepte esenţiale – omul, sănătatea şi boala.

Omul
– e s t e o f i i n ţ ă u n i c ă , u n i c i t a t e a f i i n d d a t ă d e n e v o i l e p s i h o l o g i c e , s o c i a l e ş i culturale ce se alătură
nevoilor de bază, biologice ale supravieţuirii. Asigurarea exclusivă numai aanumitor nevoi, excluzând alte aspecte , duce
inevitabil la un eşec terapeutic.
Sănătatea
– definită conform OMS, ca o stare de bine fizic, mintal şi social, ce nu constănumai în absenţa bolii sau a
infirmităţii.Raportată la boală, sănătatea reprezintă ansamblul forţelor biologice, fizice, afective, psihice şi
sociale, mobilizate pentru a înfrunta, a compensa sau a depăşi boala.
Boala -
reprezintă ruperea echilibrului sau a armoniei individului, prin apariţia uneisufer inţe fizice, psihice sau
prin apariţia unei dificultăţi de adaptare la o situaţie nouă, provizorie sau definitivă în existenţa individului.

Concepte de bază corelate:

-Sănătatea se obţine prin facilitarea procesului natural al organismului de a funcţiona;
-Preocuparea primară a asistentului medical este de a menţine un mediu sănătos;
-Îngrijirile de bază menţin sau spijină adaptările persoane i prin participarea sa activă.;
-Îngrijirea persoanei reprezintă obiectivul practicii nursingului şi este un proces interactiv;
-Persoanele sunt sisteme deschise care interacţionează cu mediul;
-Ţinta nursingului o constituie o persoană şi creşterea răspunsului ei adaptativ;
- Preocuparea nursingului o reprezintă o persoană şi acţiunile ei de autoângrijire;
-Îngrijirea implică promovarea unei interacţiuni optime între om şi mediu;
-Fiinţa umană este un întreg ireductibil care nu
p o a t e f i î n ţ e l e s r e d u c â n d u - l l a p ă r ţ i l e componente;
-Fiinţa umană şi mediul sunt câmpuri de energie care interacţionează unele cu altele şi
c a r e converg constant către potenţialele lor maxime.
Concepte de bază concordante conform cărora orice persoană este un individ unic.
Nursingul centrat pe pacient semnifică îngrijiri de bază individualizate; fiecare om este un individ unic, şi astfel el solicită o
serie de abilităţi unice, de tehnici şi idei special desemnate lui.
Myra Levin a elaborat o teorie unică care prevede: i n t e r v e n ţ i a n u r s i n g e s t e b a z a t ă p e c o n s e r v a r e a e n e r g i e i
individuale a pacientului;
-Intervenţia nursing este bazată pe conservar ea integrităţii structurale individuale a pacientului;
-Intervenţia nursing este bazată pe conservar ea integrităţii personale individuale a pacientului;

4
-Intervenţia nursing este bazată pe conservar ea integrităţii sociale individuale a pacientului.Ideea de bază a
tuturor conceptelor este aceea că îngrijirea persoanei reprezintă obiectivul practiciinursingului şi este un proces interactiv.
D e f i n i ţ i a e l a b o r a t ă d e C o n s i l i u l I n t e r n a ţ i o n a l d e N u r s i n g : „ N u r s i n g u l , c a p a r t e i n t e g r a n t ă a sist
emului de asistenţă socială, cuprinde ocrotirea sănătăţii, prevenirea bolilor şi îngrijirea bolnavilor fizici,mentali, ca şi a celor
infirmi ( handicapaţi) de toate vârstele, în toate formele de asistenţă socială şi aşezăricomunitare”.Din această definiţie reiese
că:
-Intervenţiile nursing cuprind şi mediul social, afectiv şi fizic al paci entului;
-Asistentul medical coordonează activităţile de menţinere a sănătăţii;
-Stimulează continuitatea acestor activităţi.
Scopul nursingului este acela de a acorda îngrijiri cu rol în păstrarea sau restabilirea independenţei individului pentru
satisfacerea nevoilor proprii. Persoana va fi ajutată să-şi conserve sau să-şi restabilească independenţa sa, astfel încât să-şi
poatăsatisface nevoile singur. Se va favoriza vindecarea şi se va asista muribundul spre un sfârşit demn.

Modele conceptuale

I. Modelul Henderson.
II. Modelul de adaptare Roy.
III. Modelul Rogers.
IV. Modelul conceptual Dorothea Orem
V. Modelul conceptual Betty Neuman
VI Nursingul bazat pe stilul de viaţă - Nancy Roper
VII. Modelul conceptual Hildegard Peplau
VIII Modelul conceptual Ida Jean Orlando
IX. Modelul conceptual Dorothy Johnson
X. Modelul conceptual Levine
XI. Modelul conceptual Imogene King
XII. Modelul conceptual Betty Neuman

I. Modelul conceptual al Virginiei Henderson

În cartea sa, „Principii fundamentale ale îngrijirii nursing”, defineşte funcţia nursei astfel:
„Rolul esential al nursei este de a ajuta individul bolnav sau sănătos prin activităţi ce contribuie la menţinerea sau
redobândirea sănătăţii (sau sa-l asiste în ultimele clipe), pe care ar putea să le îndeplinească singur dacă ar avea puterea, voinţa
sau cunoştinţele necesare, să-l ajute să facă aceasta pentru a-şi recâştiga independenţa cât mai repede posibil.”
Modelul conceptual al Virginiei Henderson apreciază individul ca fiind un tot unitar caracterizat prin nevoi fiziologice
şi aspiraţii denumite generic nevoi fundamentale. Acestea sunt:
A respira
A bea şi a mânca
Nevoia de a elimina
Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
Nevoia de a dormi şi a se odihni
Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
nevoia de a fi curat, Îngrijit, de a-ţi proteja tegumentele şi mucoasele
Nevoia de a comunica
Nevoia de a evita pericolele
Nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori, de a practica religia
Nevoia de autorealizare
Nevoia de a se recreea
Nevoia de a învăta cum să-ţi păstrezi sănătatea
I. Modelul conceptual al Virginiei Henderson
În cartea sa, „Principii fundamentale ale îngrijirii nursing”, defineşte funcţia nursei astfel:
„Rolul esential al nursei este de a ajuta individul bolnav sau sănătos prin activităţi ce contribuie la menţinerea sau
redobândirea sănătăţii (sau sa-l asiste în ultimele clipe), pe care ar putea să le îndeplinească singur dacă ar avea puterea, voinţa
sau cunoştinţele necesare, să-l ajute să facă aceasta pentru a-şi recâştiga independenţa cât mai repede posibil.”
Modelul conceptual al Virginiei Henderson apreciază individul ca fiind un tot unitar caracterizat prin nevoi fiziologice
şi aspiraţii denumite generic nevoi fundamentale. Acestea sunt:

II. Modelul conceptual al lui Abraham Maslow

5
Psihologul american Abraham Maslow afirmă că individul uman este rezultatul interacţiunii dintre nevoile sale fundamentale şi
realitatea mediului înconjurător. Nevoile fundamentale pot fi ierarhizate în ordinea priorităţilor pe cinci niveluri diferite
interconectate între ele:

1. Nevoi fiziologice:
• asigură menţinerea homeostaziei mediului intern
• includ trebuinţe organice (respiraţia, nutriţia, excreţia, menţinerea temperaturii organismului) dar şi nevoi psihologice (nevoia
de odihnă şi somn, evitarea durerii)
• nevoile sexuale sunt importante pentru individ dar nu indispensabile. Sexul este esenţial pentru supravieţuirea speciei nu a
individului.
2. Nevoia de siguranţă şi securitate
• include siguranţa şi securitatea fizică (apărare, adăpost, locuinţă) şi psihică (confort, protecţie) .
3. Nevoia de apartenenţă şi afectivitate, nevoi sociale
• apartenenţă la un grup social (familie, prieteni, colegi de muncă)
• integrare şi acceptare
• iubire şi înţelegere.
4. Nevoia de stimă şi respect
• recunoaştere şi apreciere
• consideraţie
• recunoştinţă
• valorizare.
5. Nevoia de cunoaştere, autocunoaştere
• a ştii, a înţelege
• a rezolva
• a crea.
Ierarhizarea trebuinţelor individului permite aprecierea sa pe ansamblu şi se dovedeşte a fi extrem de utilă în organizarea
procesului de nursing permiţând adaptarea intervenţiilor asistentului medical la nevoile pacientului.
Evoluţia spre o nevoie superioară se poate realiza doar atunci când nevoia inferioară este pe deplin satisfăcută, de aceea această
ierarhizare mai este cunoscută sub denumirea de "piramida sau spirala trebuinţelor individului uman".

III. Modelul conceptual Hildegard Peplau

Hildegard Peplau, nursă de psihiatrie, a prezentat în 1952 modelul teoretic „Relaţiile interpersonale în nursing”, unde nursingul
este un „proces terapeutic interpersonal important…Nursingul este un instrument educativ, o forţă matură care ţinteşte să
promoveze mai departe mişcarea personalităţii în direcţia curativă, constructivă, productivă, personală, şi existenţa
comunităţii”.
Peplau foloseşte termenul de “nursing psihodinamic”, descriind si cele patru faze ale acestei relaţii:
◦ orientarea - pacientul şi nursa identifică problema de boală
◦ identificarea – pacientul cunoaşte nursa şi apoi acceptă ajutorul
◦ exploatarea – pacientul se foloseşte de ajutorul nursei
◦ rezoluţia – pacientul acceptă noile obiective în mod voluntar

IV. Modelul conceptual Ida Jean Orlando

Ida Jean Orlando a identificat patru practici pe care le-a considerat de bază pentru nursing
6
 (observarea, raportarea, înregistrarea şi îndeplinirea acţiunilor, pentru şi cu pacientul) descriind două tipuri de acţiuni
nursing:
◦ Acţiuni nursing planificate sunt cele care stabilesc sau satisfac nevoile imediate ale clientului
◦ Acţiuni nursing automate sunt cele care au fost decise pe alte considerente decât pe nevoile imediate ale clientului, dar
acestea sunt consecvent ineficiente.
Teoria lui Orlando este specifică interacţiunii nursă-pacient. Scopul asistentului este de a determina şi de a răspunde nevoilor
imediate ale pacienţilor şi de a îmbunătăţi starea lor, prin scutirea de suferinţă sau disconfort. Orlando pune accentul pe acţiunea
planificată (mai degrabă decât pe acţiunea automată), bazată pe observarea comportamentului pacienţilor verbală şi non-
verbală, care duce la o anumită concluzie, confirmată sau neconfirmată de către pacient, ducând la identificarea de către nursă a
necesităţilor pacientului, putând astfel să-i ofere acestuia o îngrijire medicală eficientă.

V. Modelul conceptual Dorothy Johnson sau Modelul Sistemelor comportamentale care se concentrează pe compotramentul
pacientului luat ca un întreg organizat si integrat, format din 7 subsisteme strâns legate între ele:
◦ ataşamentul
◦ dependenţa
◦ ingestia
◦ eliminarea
◦ sexualitatea
◦ agresiune/protecţie
◦ realizarea
Al 8-lea subsistem – reintegrarea - a fost adăugat mai târziu în 1997 de Holaday. Fiecare subsistem îndeplineşte sarcini
specializate pentru sisteme integrate si fiecare este structurat prin 4 elemente motivaţionale precum scop, set, alegere şi
acţiune/comportament.
Funcţia nursingului este să ajute restaurarea echilibrului fiecărui subsistem şi să prevină în viitor tulburările sistemului.

VI. Modelul conceptual Dorothea Orem

Dorothea Orem se bazează pe 3 concepte: autoîngrijirea, deficitul de auto îngrijire şi sistemul nursing.
Modelul se centrează pe abilitatea fiecărui individ de a realiza autoîngrijirea. În acord cu acest model există 3 categorii de
cerinte pentru autoîngrijire:
◦ Cerinţe universale – asociate cu procesul vieţii şi menţinerea integrităţii structurale şi funcţionale
◦ Cerinţe de dezvoltare - asociate cu procesul de creştere şi dezvoltare în diverse stadii ale ciclului vieţii
◦ Cerinţe determinate de starea de sănătate – deviaţii de la sănătate, de la deviaţii structural funcţionale sau
constituţionale/defecte genetice.
În modelul Dorothea Orem scopul nursingului este să ajute oamenii să-şi satisfacă propriile cerinţe de auto îngrijire. D. Orem a
identificat 3 tipuri ale sistemului nursing:
◦ Sistemul complet compensator – compensarea în totalitate a incapacităţii pacientului de a îndeplini activităţile de
autoîngrijire, sprijin şi protecţie.
◦ Sistemul parţial compansator – compensarea parţială pentru pacienţii care sunt incapabili de a îndeplini activităţile de
autoîngrijire.
◦ Sistemul de sprijin şi educaţie – nursa ajută pacienţii care sunt capabili şi pot învăţa activităţi de autoîngrijire, îi asistă pe ei
în luarea deciziilor şi-i ajută să dobândeasca îndemânări şi cunoştinţe.

VII. Modelul conceptual Levine

Imaginat de Myra Levine, numit şi Modelul Conservării are la bază trei mari concepte: integritate, adaptare şi
conservare. Acesta se concentrează pe indivizi ca fiinţe holiste iar domeniul major de interes este menţinerea persoanei ca un
întreg. Myra Levine a sugerat 4 principii ale menţinerii conservării, care au ca scop să faciliteze adaptarea pacienţilor:
◦ Conservarea energiei pacientului – conservarea resurselor energetice, fiziologice şi psihologice ale idividului
◦ Conservarea integrităţii structurale – conservarea formei şi funcţiilor corpului pacientului
◦ Conservarea integrităţii personale – menţinerea stimei de sine şi a identităţii psihologice a pacienţilor
◦ Conservarea integrităţii sociale – păstrarea familiei, comunităţii şi afilierilor culturale ale pacientului
În esenţă, Levine vede viaţa individului ca un proces a menţinerii integrităţii prin adaptare, facilitată prin adaptare. Levine a
notat că modelul ei este potrivit pentru investigarea interfeţei dintre mediile intern şi extern ale persoanei.

VIII. Modelul conceptual Imogene King

Conform lui Imogene King, „Procesul de nursing este un proces interpersonal de acţiune, reacţiune şi interacţiune, în cadrul
căruia nursa şi pacientul împărtăşesc informaţiile despre percepţiile lor în, în timpul unei situaţii care necesită îngrijiri.”
Interacţiunea sistemelor cadru şi obiectivele îngrijirii, se concentrează asupra indivizilor, asupra relaţiei lor interpersonale
şi contextul social prin 3 sisteme ce interacţionează între ele: personal, interpersonal şi social. În fiecare dintre aceste 3 sisteme,
King a identificat concepte ce furnizează un concept structural, descriind procesele în fiecare dintre cele trei sisteme:
7
◦ Sistemul personal ◦ Percepţia
◦ Interesul personal
◦ Imaginea corpului
◦ Creşterea şi dezvoltarea
◦ Timp
◦ Spaţiu
◦ Sistemul interpersonal
◦ Rolul
◦ Interacţiunea
◦ Comunicarea
◦ Înţelegerea
◦ Stress-ul
◦ Sistemul social
◦ Organizare
◦ Putere
◦ Autoritate
◦ Statut
◦ Factorul decizional

Prin Modelul King, domeniul nursingului include promovarea, menţinerea şi restaurarea sănătăţii.

IX. Modelul conceptual Betty Neuman

În 1972 Betty Newman enunţă aşa numitul „Model al sistemelor în îngrijirile de sănătate”, este concetrat pe persoană ca un
sistem complet, cu subpărţi ce reprezintă un sistem deschis, compus din 5 variabile care interacţionează între ele: fiziologică,
psihică, socio-culturală, de dezvoltare şi spirituală, având o reprezentare grafică sub forma unor cercuri concentrice.
Interacţiunea acestor variabile determină cantitatea de rezistenţă a unui individ, care poate creşte împotriva factorilor de stress.
În centrul protecţiei persoanei este prima linie de apărare împotriva stressorilor, care este o linie linie flexibilă de
rezistenţă, reprezentată de factorii interni care ajută să se apere împotriva stressorilor.
Următoarea barieră de protecţie este linia normală de apărare, ce include factori ca: stilul persoanei de a face faţă, etapa de
dezvoltare.
Frâna finală împotriva stressorilor este o linie flexibilă de apărare compusă din factori dinamici care pot varia în răspunsul
la diferite circumstanţe.
În Modelul Neuman persoana menţine echilibrul şi armonia între mediile interne şi externe, prin adaptare la stress şi prin
apărarea împotriva tensiunii producătoare de stimuli. Primul scop al nursingului este să ajute la atingerea şi menţinerea
stabilităţii clientului.

X. Modelul de adaptare Roy

În viziunea lui Callista Roy, fiinţele umane sunt sisteme adaptative bio-psiho-social, care au capacitatea de a face faţă la
schimbarea mediului, prin procesul de adaptare. Conform Modelului Roz în sistemele umane există 4 subsisteme: nevoi
fiziologice, conceptul de sine, rolul funcţional şi interdependenţa.
Aceste subsisteme constituie moduri adaptative care furnizează mecanisme pentru a face faţă stimulilor de mediu şi
schimbării. Modelul de adaptare legat de nevoile fiziologice este interesat de nevoia pentru integritate fiziologica. Modelul
adaptativ al conceptului de sine se adresează nevoii de integritate psihică. Modurile de adaptare ale rolului funcţional şi
interdependenţa se concentrează pe nevoia de integritate socială.
Scopul nursingului în acord cu acest model este să promoveze adaptarea individului în cele patru moduri, pe durata sănătăţii
şi a bolii. Nursingul de altfel reglează stimulii care afectează adaptarea. Intervenţiile nursing, în general, dau forma creşterii şi
descreşterii, modificării, retragerii sau menţinerii stimulilor interni şi externi care afectează adaptarea.

3. ROLUL SI FUNCTIILE ASISTENTULUI MEDICAL GENERALIST IN COMUNITATE.

3.1. Functii:
- acordarea ingijirilor in familie, colectivitati, scoli, persoanelor varstnice si bolnavilor psihici, pacientilor cronici si in stadiul
terminal, ingijiri de sanatate ocupationala;
- transmiterea cunostintelor catre beneficiarii serviciilor de ingrijire sau personalul din sistemul de sanatate;
- membru al echipei de ingrijiri;
-dezvoltarea practicii ingrijirilor de sanatate prin gandire critica si cercetare.
3.2. Roluri: educator si pedagog, consilier, facilitator.
Codul deontologic al asistentilor medicali / nurselor se suprapune conceptului de nursing, care consta in :
*Promovarea / pastrarea sanatatii
*Prevenirea imbolnavirilor
8
*Restabilirea/restaurarea sanatatii
*Inlaturarea suferintei
Ingrijirile pentru sanatate sunt acordate individului , familiei si colectivitatilor , activitatea asistentului medical fiind in
interrelatie cu a celorlalti profesionisti din sanatate .

CONCEPTUL DESPRE OM, FAMILIE, COMUNITATE

CONCEPTUL DESPRE OM: definitia individului, teoria holistica, omul ca unicat.

Omul este o fiinta unica, avand nevoi biologice, psihologice, sociale si culturale, o fiinta in continua schimbare si in
interactiune cu mediul ei inconjurator, o fiinta responsabila, libera si capabila de a se adapta . Conceptia individului dupa
Virginia Henderson: ,,Individul este o entitate bio-psiho-sociala formand un TOT indivizibil (notiune privind globalizarea
individului). El are necesitati fundamentale (comune tuturor) cu manifestari specifice pe care si le satisface singur daca se simte
bine. El tinde spre autonomie in satisfacerea necesitatilor sale’’ .
CONCEPTUL DE FAMILIE
1.Definiţia familiei OMS: "Familia reprezintă o persoană sau un grup de persoane care trăiesc împreună şi au
legături de sânge, prin căsătorie sau adopţiune."
Modele de definire:
a) Doi sau mai multi indivizi care locuiesc în aceeaşi gospodărie, care pot stabili unele legături afective comune şi care sunt
legaţi prin îndeplinirea unor sarcini sociale în comun (Baranowski şi Nader, 1985);
b) Grup special ţinut laolaltă de legături afective semnificative, mai degrabă, decât o entitate legală, economică, biologică sau
genetică (Leavitt, 1982);
c) Două sau mai multe persoane cuprinse într-un grup în care persoanele:
au legături de sânge, căsătorie, adopţie sau consimţământ mutual;
interacţionează unul cu altul în cadrul unui statut familial al unor poziţii şi roluri desemnate sau asumate;
creează şi menţin o subcultură comună (Stevenson, 1977);
d) Un sistem semiînchis de actori care ocupă poziţii interrelatie definite de societatea din al cărui sistem face parte familia, ca
unică pentru sistemul respectiv cu privire la conţinutul rolurilor şi ideile legăturilor de rudenie (Robgers, 1973);
e) Un grup de doi sau mai multe persoane legate prin sânge, căsătorie sau adopţie şi care locuiesc împreună (Biroul de
recensământ SUA 1975);
2.Clasificarea familiilor
La baza clasificării stau numărul persoanelor, relaţiile dintre membrii familiei, funcţiile fiecăruia precum şi relaţiile cu
comunitatea.
I. Familii traditionale:
a.Familia nucleară = soţ, soţie şi urmaşi locuind într-o gospodărie comună.
b.Diada nucleară = soţ şi soţie, singuri, fără copii sau copiii nu locuiesc împreună cu ei.
c.Familia lărgită = perechea + rude
pe verticală = soţ, soţie, copii + părinţii unuia dintre soţi sau ai ambilor;
pe orizontală = copii + fraţi sau surorile unuia dintre soţi;
lărgită atât pe verticală cât şi pe orizontală
d.Familia cu un singur părinte (decapitată).
e.Reţeaua de rudenii - gospodării nucleare sau membrii necăsătoriţi care locuiesc aproape şi au un schimb permanent de bunuri
şi servicii;
f.Familia poligamă (în cult islamic).
II. Familii netraditionale :
Caracteristici:
structură cvasi-familială sau persoane vârstnice neînrudite, împărţind un aranjament comun, gospodărie comună şi cheltuieli
împărţite;
relaţie de familie afiliată în care membrii mai vârstnici neînrudiţi au fost integrate în familii mai tinere;
afilierea nerezidenţială prin care poate fi menţinută relaţia dintre ruda mai vârstnică şi alţi membri ai familiei extinse;
familia binucleară;
familia reconstituită sau familia vitregă;
familia consensuală (concubinaj), coabitare heterosexuală cu un mariaj "de facto" dar fără forme legale;
uniunea homosexuală de pereche sau mai mulţi membrii într-o singură gospodărie.
3.Funcţiile de bază ale familiei :
Funcţii fizice (biologice şi economice):
reproducere;
furnizare de hrană;
îmbrăcăminte şi adăpost, apărare de pericole ;
îngrijirea sănătăţii.
9
Funcţii afective:
satisfacerea nevoilor afective între soţi, între părinţi şi copii, între membrii diferitelor generaţii;
bucuria traiului împreună, companie plăcută, încurajare;
Funcţii sociale:
asigurarea grupării sociale ;
întărirea stimei de sine;
sprijinirea creativităţii şi a iniţiativei;
dezvoltarea şi susţinerea personalităţii membrilor ei;
transmiţător al culturii de la o generaţie la alta;
pregătirea membrilor pentru locurile în ierarhia socială;
imprimarea controlului şi a sentimentului de dreptate (reguli, drepturi, obligaţii şi responsabilităţi caracteristice societăţii
umane).
4.Sarcinile de dezvoltare ale individului şi familiei
Familia:
Asigurarea diverselor facilităţi pentru diferite nevoi ale familiei.
Împărţirea responsabilităţii traiului familiei.
Menţinerea unei relaţii maritale vitale.
Menţinerea unei comunicări deschise constructive între generaţii.
Menţinerea contactului şi comunicării cu rudele.
Lărgirea orizontului social al tuturor membrilor familiei.
Menţinerea unor standarde morale şi etice sănătoase.
Fraţii:
Dezvoltarea unei structuri frăţeşti afective.
Socializarea (învăţarea rolului legat de gen).
Angajarea în stabilirea rolului unul faţă de altul.
Furnizarea de informaţii fraţilor mai tineri privind conţinutul sarcinilor la adolescenţă.
Modelarea rolului comportamentelor heterosexuale între cei de vârsta lor.
Acordarea de sprijin şi înţelegere fraţilor adolescenţi.
Fraţii adolescenţi servesc de mediatori în familie şi între fraţii mai mici şi comunitatea mare.
Şcolari (6-12 ani)
Însuşirea deprinderilor fizice pentru activităţi fizice preţuite.
Formarea de deprinderi sănătoase faţă de propriul corp şi dezvoltarea lui.
Dezvoltarea unei personalităţi sociale cu colegii.
Învăţarea de roluri sociale potrivite.
Formarea de deprinderi intelectuale fundamentale (de ex. cititul).
Dezvoltarea conceptelor necesare vieţii de zi cu zi.
Formarea unui control moral interior şi a unui sistem de valori.
Dobândirea independenţei personale faţă de părinţi şi alţi adulţi.
Formarea de atitudini sociale faţă de grupurile şi instituţiile sociale.
Adolescenţii (13-20 ani)
Dobândirea de relaţii noi şi mai mature cu colegii de ambele sexe.
Însuşirea rolului social masculin sau feminin.
Acceptarea propriului corp şi folosirea lui.
Pregătirea pentru căsătorie şi viaţa de familie.
Pregătirea pentru o profesie sau o carieră.
Dobândirea unei identităţi şi însuşirea unei ideologii.
A dori şi a obţine un comportament social responsabil.
Adulţii (30-50 ani)
Obiectiv de a fi responsabili faţă de propria creştere şi dezvoltare, ca şi faţă de proiectele organizatorice şi de a ajuta generaţiile
tinere şi vârstnice, fără a le controla.
Dezvoltarea forţei socio-economice.
Evaluarea relaţiei dintre ocupaţia/cariera persoanei şi sistemul de valori.
Ajutarea persoanelor tinere să se integreze mai bine.
Întărirea/restabilirea intimităţii cu partenerul sau persoanele apropiate.
Formarea de prietenii adânci.
Ajutarea vârstnicilor în ultimii ani ai vieţii.
Asumarea de poziţii responsabile în activităţile profesionale, sociale şi ale comunităţii.
Menţinerea şi îmbunătăţirea căminului.
Folosirea timpului liber în mod creativ şi plăcut.
10
Acomodarea la schimbări biologice şi/sau personale.

SĂNĂTATEA FAMILIEI
“Sănătatea familiei este abilitatea ei continuă de a menţine o structură a sistemului familiei care să faciliteze
îndeplinirea funcţiilor definite în interacţiune cu sistemele sociale, politice, economice şi sanitare”. Din perspectiva
cadrului de dezvoltare, sănătatea familiei poate fi definită ca: “Deţinerea capacităţilor şi resurselor pentru a îndeplini normele
de dezvoltare a fiecărei etape din ciclul vieţii familiei”.
O familie sănătoasă poate fi numită şi evaluată după abilitatea sa de a îndeplini autoîngrijirea esenţială sau capacitatea de
îngrijiri independente, să apeleze cât mai puţin la sisteme, organizaţii sau instituţii care pot prelua din sarcinile familiei. Cu cît o
familie îşi poate păstra integritatea structurală şi funcţională şi este mai puţin dependentă, cu atât este mai sănătoasă.
Pentru studiul familiei şi măsurarea sănătăţii ei, OMS recomandă cel puţin patru indicatori:
demografici
medicali
sociologici
economici.
Funcţiile şi sarcinile familiei legate de sănătate
Asigurarea de hrană, adăpost, îmbrăcăminte adecvată.
Menţinerea unui mediu fizic casnic ce sprijină sănătatea.
Menţinerea unui mediu casnic psiho-social care sprijină sănătatea.
Asigurarea de resurse pentru păstrarea igienei personale.
Asigurarea satisfacerii nevoilor spirituale.
Educaţia pentru sănătate.
Promovarea sănătăţii (alimentaţie, exerciţii fizice).
Luare de decizii legate de sănătate şi boală.
Recunoaşterea tulburărilor de dezvoltare.
Recunoaşterea tulburărilor stării de sănătate.
Solicitarea îngrijirii sănătăţii.
Solicitarea îngrijirii îmbolnăvirii.
Solicitarea îngrijirii danturii.
Primul ajutor.
Urmărirea medicaţiei prescrise şi neprescrise.
Îngrijirea bolii acute sau cronice.
Îngrijirea pentru recuperare.
Implicarea în sănătatea comunităţii (spiritul bun, umanitar).
Programe naţionale.
Indicatorii sănătăţii familiei
Utilizarea conceptului de Sănătate a Familiei porneşte de la faptul că o persoană în dezvoltarea sa somatică, psihică şi socială
este puternic influenţată, şi uneori pentru totdeauna, de mediul familial. Chiar dacă persoana respectivă nu aplică în mod
tradiţional cultura familiei din care îsi are originea, ea face permanent referinţă, chiar negând, la familia genitorilor săi.
Pentru a putea aprecia sănătatea familiei în toată complexitatea ei ca înfiinţare, evoluţie, satisfacerea funcţiilor şi dezvoltarea,
pot fi puse la dispoziţie diferite metode analizând structura, relaţiile, funcţiile si diferiţi indicatori:
a) Indicatori demografici- se referă la structura familiei şi evenimente care intervin în aceasta:
Structura familiei:
număr de persoane care compun familia (mărimea);
vârsta;
nivelul de instruire;
ocupaţia şi tot ce derivă din ea (nivel cultural, material).
Aceste descrieri se fac, în general, în raport cu capul familiei.
Mărimea medie a familiei: este reprezentată de numărul membrilor familiei. Acest indicator este interesant de studiat diacronic
pe parcursul secolelor, deceniilor şi oferă date interesante cu importanţă chiar asupra unor decizii politice, economice, sociale şi
de sănătate. Ca urmare a scăderii natalităţii în ţările dezvoltate, fenomen înregistrat în ultimii ani şi în România, numărul
copiilor pe familie a scăzut, a crescut numărul familiilor fără copii, al celibatului şi al familiilor formate dintr-o singură
persoană. Ce este important însă că indicatorii structurali şi de mărime impun noi tendinţe de asistenţă medicală şi socială a
familiei. La numărul mare de familii cu persoane singure sau fără copii, sistemele sociale sunt obligate să preia sarcini care
altfel ar fi fost preluate de membrii tineri ai familiei.
Tipuri de familie. Importanţa acestui indicator în asociere cu cele de mai sus este că determină consecinţe pe plan medical:
deplasarea centrului de greutate a solicitărilor medicale din domeniul materno- infantil spre persoanele vârstnice;
restructurarea sistemului de asistenţă medicală cu accent pe serviciile sociale destinate categoriilor dezavantajate şi la risc;

11
necesitatea colaborării serviciilor de sănătate, mai acut ca oricând, cu organizaţii şi instituţii care au preocupări în noile
probleme apărute.

Indicatori demografici dinamici:

divorţialitatea ;
mortalitatea generală şi specifică ;
sporul natural.
Deşi par indicatori din domeniul socialului, modificarea lor duce şi la consecinţe pe plan medical dar, şi dezvoltarea asistenţei
medicale poate influenţa, la rândul ei, aceşti indicatori (ex. mortalitatea specifică).
b) Indicatori sociali- domeniu de preocupare a profesioniştilor din asistenţă socială şi sociologie, instituţii cu care domeniul
sănătăţii şi mai ales cel de Medicina de Familie, trebuie să aibă o foarte strânsă colaborare şi acţiuni în parteneriat. Nu rareori
problema pentru care este solicitat medicul de familie este o problemă prioritar socială şi secundar medicală.
c) Indicatori economici nu constituie în mod direct preocuparea profesioniştilor din sănătate dar, nu este indiferent nivelul
economic faţă de fenomenul sănătate – boală:
costul bolii pentru familie;
nivelul de dezvoltare economică a ţării;
venitul mediu pe membrii de familie ;
nivelul de dezvoltare, urbanizare şi industrializare;
familia şi membrii săi contribuabili solidari la sistemul de sănătate.

d) Indicatori medicali:
Prevalenţa factorilor de risc în familie;
Prevalenţa bolilor în familie;
Agregarea bolilor în familie.
FACTORII DE RISC specifici familiei şi problemele de sănătate induse de ei:
ETAPA FACTORII DE RISC PROBLEME DE SĂNĂTATE
Cuplul şi - lipsa de cunştinţe privind - dispareunie
familia planificarea familială - căsătorie nereuşită
aşteptând - căsătoria adolescenţilor - sarcină la vârsta
copiii, - lipsa de cunoştinţe privind adolescenţei
părinţi rolurile conjugale şi sexuale şi - naşteri de copii prematuri
tineri acomodările sau cu greutate mică
- lipsa îngrijirilor prenatale - traumatisme la naştere
- alimentaţia necorespunzătoare - malformaţii congenitale
- sub- şi supragreutatea - accidente
- obiceiuri alimentare nesănătoase - moartea subită a sugarulu
- fumat, alcool, droguri, cafea
- primipară sub 16 ani sau peste
35 de ani
- antecedente de HTA
- infecţii în timpul sarcinii ca:
rubeolă, sifilis, gonoree
- factori genetici
- factori economici
- pericole legate de locuinţă
Familia cu - locuinţă periculoasă - tulburări de comprtament
copii - cămin nestimulant - probleme de văz şi limbaj
şcolari - folosirea incorectă a resurselor - boli transmisibile
pentru copii - probleme şcolare
- mediu sărăcăcios - carii dentare
- maltratarea, neglijarea copiilor - retardare mintală
- model de viaţă de utilizare a - boli maligne
instituţiilor sociale, copii mulţi - boli psihice
apropiaşi de vârstă - accidente casnice
- stima de sine redusă - sub- şi suprapondere
- copil – „ţap ispăşitor”
- infecţii, accidente, spitalizări
- părinţi imaturi, dependenţi,

12
 incapabili pentru responsabilităţi
- pedeapsa fizică pentru ascultare
- substanţe toxice neprotejate în
casă
- sub- şi supraalimentaţia
Familia cu - origine rasială şi etnică a familiei - morţi violente şi
adolescenţi - stiluri de viaţă şi comportament traumatisme
- inabilitatea soluţionării - alcoolism, folosirea de
problemelor droguri
- factori socio-economici care - sarcină nedorită
contribuie la relaţia cu colegii - boli cu transmisie sexuală
- familia preţuieşte agresivitatea şi - boli psihice
competiţia
- valorile familiei inflexibile
- atitudini riscante
- conflicte între părinţi şi copii
- presiuni de a împlini speranţele
familiei
Familia cu - HTA, diabet, obezitate - boli cardiovasculare
adulţi de - fumat, sedentarism - coronaropatii
vârstă - alimentaţie bogată în colesterol - AVC
mijlocie - modele ale personalităţii legate - cancer
de stres - accidente
- predispoziţie genetică, sex, rasă - omucideri, sinucideri
- folosirea contraceptivelor orale - boli mintale
- specificul zonei geografice - paradontopatii, edentaţie
- obiceiuri alimentare
- alcool, scandal
- poluanţi naturali
- clasa socială, locuinţă
- depresie, gingivite
Familia - vârsta, pensionarea - confuzie mintală
cu adulţi - interacţiunea medicamentelor - scăderea acuităţii vizuale
vârstnici - depresia, tulburări metabolice - tulburări de auz
- boli endocrine şi cronice - HTA, depresie
- pierderea partenerului - boli acute infecţioase
- venitul redus (gripă, pneumonie)
- alimentaţia necorespunzătoare - leziuni ca: arsuri, căderi
- sedentarism - moarte fără demnitate
- mediile, stilurile de viaţă trecute
- lipsa pregătirii pentru moarte
Influenta familiei asupra starii de sanatate a individului
Mecanisme
Situatii patologice
Mecanisme:
Ereditatea
Riscul mostenirii de catre copii a unor tare genetice manifeste/latente la parintii lor (risc crescut daca cei 2 parinti au o
incarcatura ereditara proprie sau familiala diagnosticate – cunoscute);
Lipsa sfatului genetic in situatii suspecte;
Riscul mostenirii de catre parinti a tarelor genetice de la proprii ascendenti (-→ risc crescut de a dezvolta aceleasi boli genetice
ca si proprii parinti + posibilitatea ca aceste boli sa se manifeste tardiv, in a 2-a jumatate a vietii).
Dezvoltarea copilului
Exista relatii evidente intre (dis)functionarea familiei si dezvoltarea insuficienta a copilului (depresie, apatie, perturbari
afective, boli infecto-contagioase, suicid) prin:
relatii afective reduse intre soti ;
relatii reduse afective intre:
parinti si copii
bunici – copii

13
frati naturali/vitregi
conceptii gresite ale parintilor despre valoarea sanatatii si caracteristicile starii de bine/bolii – suferintei.
Zestrea patologica familiala mostenita de copii: ereditate, obiceiuri dizarmonice de viata, mostenirea unor profesii sau
vocatii:
Varsta parintilor
Stilul de viata familiala:
alimentatia (program, calitate – cantitate)
timpul liber
conditii de igiena
Timpul afectat profesiei/familiei/instruirii si educatiei
Impartirea responsabilitatilor
Tipuri de dependenta: alcoolism, stupefiante, tabagism
Climatul familial
Situatia economica: spatiul locativ (suprafata locuibila, dotari utilitare si de confort, nr. de persoane); venit mediu pe membru
de familie/an; distributia bugetului – subzistenta, servicii medicale, alocatii pentru instruire, cultura, recreatie -; accesul la
informatii
Situatia socio-culturala:
Nivelul de educatie si instruire
Climatul familial (relatii parinti – copii, tipuri de familie: mono-parentala, bi-parentala, reconstituite, nucleara,
extinsa; ocupatiile profesionale ale parintilor; personalitati accentuate in familie
Membri ai familiei aflati in conflict cu legile sociale
Apartententa religioasa: restrictii alimentare, sociale, medicale, culturale sau de instruire, ritualuri periculoase etc;
Familia – sursa de boli cronice si contagioase
Drame familiale cu rasunet asupra celorlalti membri ai familiei: vaduvie, divort, singuratate, celibat, batranete.
Situatii patologice
1.Sociale:
primatul interesului material in realizarea casatoriei si intemeierea familiei;
mediul in care se constituie familia/cuplul conjugal ;
tipuri labile/dezechilibrate caracterial, comportamental si relational (cupluri divergente, devitalizate, pasive);
pauperitatea;
confort deficitar material in sanul familiei ;
intruziunea unor persoane straine in familie;
diferente etno-culturale si educativ-profesionale (diferenta de acumulare culturala, de educatie sexuala-
proctrativa/contraceptiva, de cultura sanitara sau igiena).
2.Psihologice:
conflicte, stari tensionale, indiferenta;
lipsa de confort psiho-emotional in cadrul familiei;
comunicare deficitara informativa, afectiva, educativa ;
legaturi extra-conjugale;
abandon/divort/despartire-separare (+perceptia evenimentului de catre copil si sotul inocent);
decesul unui membru al familiei ;
nereusita/esecul;
conflicte intre generatii;
atitudinea dominatoare-autocratica a unuia din soti.
Modele imprimate:
alimentatia (sarat, condimentat, fierbinte, hiperproteic/vegetarian, tipuri deviante de comportament alimentar);
uzul de substante toxice (fumat, alcool, stupefiante);
mostenirea unor profesii cu riscuri particulare: mineri, brutari, agricultori, bibliotecari-anticari, industria chimica, personal
medical etc.
igiena vietii:
ritmul activitate-odihna;
evitarea concediilor de odihna sau medicale ;
neplanificarea activitatilor ;
atitudinea fata de propria sanatate si gradul de adresabilitate/accesibilitate la serviciile medicale .
3. Conditii somato-psihice
boli fizice/psihice ale unui membru al familiei;
deficiente senzoriale si motorii, sau de relatie sau autonomie;
nasterea unui copil cu handicap.
BOLI CU AGREGARE FAMILIALA
14
Factorii de risc medical sau social pe care o familie ii poate avea:
factorii genetici;
locuinta necorespunzatoare;
alimentatia necorespunzatoare;
obiceiuri necorespunzatoare;
relatii necorespunzatoare;
stresuri familiale.
Factori de risc externi care pot fi intretinuti de familie:
consum excesiv de sare ,glucide,lipide.
fumatul "in familie"
consumul de alcool "in familie"
sedentarismul
agresivitatea
abandonul, etc
PATOLOGIA FAMILIEI
Infertilitatea conjugala;
Contestarea relatiilor de filiatie;
Paternitatea inadecvata si Sindromul de copil maltratat ;
Violenta familiala.
a. Infertilitatea conjugala
Definitie: absenta unei sarcini la un cuplu dupa cel putin 1 an de coabitare sexuala normala (3 raporturi/saptamana), in absenta
oricaror metode contraceptive.
Timpul acordat unui cuplu pentru obtinerea unei sarcini este de:
6 luni (50% sanse)
1 an (90% sanse)
2 ani (10% sanse)
Dupa 2 ani de absenta a sarcinii se considera ca acel cuplu este steril.
Clasificare:
-Infertilitatea de cauza feminina
-Infertilitatea de cauza masculina
Infertilitatea de cauza feminina:
I primara – absenta sarcinii in antecedente;
I secundara – exista in antecedente cel putin o sarcina;
I involuntara – act sexual incorect efectuat, spalaturi vaginale ;
I voluntara – prin mijloace contraceptive;
I fiziologica – in timpul menstruatiei, la pubertate, la menopauza, perioadele infertile lunare.
Infertilitatea de cauza masculina: excretorie, secretorie, imunitara.
Anomalii ale spermatogenezei:
infectii congenitale;
epididimite;
orhite: urliana, TBC, gonococica;
varicocel, tumori, iradieri;
medicamente: sulfamide, narcotice;
tabagism;
alcoolism ;
boli carentiale;
expunerea la temperaturi excesive.
La nivelul cailor ejaculatorii: epididimite, absenta congenitala a canalelor deferente.
b. Contestarea relatiilor de filiatie
Codul familiei reglementeaza relatiile de filiatie, adica legatura de descendenta intre copil si parintii sai. Daca maternitatea
rezulta din actul nasterii, paternitatea se bazeaza pe prezumtia legala stabilita de art. 53 CF care stipuleaza :”copilul nascut in
timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei”. Identic se procedeaza si in cazul divortului, daca se stabileste conceptia copilului
in timpul casniciei si nasterea sa inainte de a doua casatorie a mamei (300 zile de la conceptia copilului) .
Timpul cuprins intre a 300-a si 180-a zi dinaintea nasterii copilului este timpul legal al conceptiunii. Daca aceasta perioada este
cuprinsa in timpul casatoriei,presupune conceptia copilului in casatorie, deoarece este durata cea mai lunga/respectiv cea mai
scurta a unei sarcini viabile. Deci, copilul nascut <300 zile de la desfacerea casatoriei sau > 180 zile de la realizarea ei este
socotit conceput in timpul casatoriei.
Filiatia fata de mama: se poate cere stabilirea ei in urmatoarele situatii:
lipsa certificatului de nastere;
15
furtul/schimbul de copii;
nou-nascuti/sugari/copii abandonati;
pruncucidere.
Filiatia fata de tatal din casatoria legitima se bazeaza pe prezumtia de paternitate conform principiului “pater is est quem
nuptiae demonstrant”.
Daca tagada se invoca in caz de absenta prelungita de la domiciliu, detentie, sterilitate etc, si contesta prezumtia de paternitate
care se bazeaza pe obligatia de fidelitate din partea sotiei, se considera ca un copil este, juridic, descendentul unui barbat, iar
biologic, al altui barbat.
Pot apare conflicte de paternitate intre sotul din prima casatorie si sotul din a doua casatorie (caz de dubla paternitate) , cand cei
doi barbati, ca soti succesivi ai unei aceleiasi femei, cad sub influenta prezumtiei de paternitate.
Paternitatea din afara casatoriei se stabileste prin recunoasterea voluntara sau testamentara sau prin actiune in justitie facuta
de mama in numele copilului (copilul este reclamant).
In situatiile de concubinaj filiatia se atesta prin recunoastere a copilului de catre prezumtivul tata sau prin cercetare in justitie,
care incearca a exclude un barbat incriminat de la o paternitate (certitudine) sau de a afirma paternitatea ca fiind posibila
(posibilitate, nu certitudine),
c) Paternitatea inadecvata. Sindromul de copil maltratat
In toate familiile, aparitia unui copil reprezinta un factor major de schimbare a modului de viata de pana atunci. In unele cazuri
se pot produce perturbari, stresuri datorate fragilitatii sistemului familial, care nu este pregatit de a face fata actului natalitatii.
Efectele asupra copiilor vor evolua de la indiferenta catre aparitia abuzurilor si maltratarilor fizice sau psihice.
Dezvoltarea unei paternitati inadecvate poate fi prevazuta daca se analizeaza o serie de amanunte referitoare la membrii familiei
analizate:
referitor la parinti:
experiente traumatizante in propria copilarie;
casatorie timpurie;
crescuti in familii monoparentale;
boli psihice;
imaturitate psiho-afectiva;
alcoolism in familiile de origine.
referitor la copii:
prematuritate;
handicap psiho-somatic;
copil nedorit ;
copil sensibil, iritabil, care plange mult, cu tulburari de somn si alimentatie etc.
Sindromul de copil maltratat (Sindromul Tardieu-Silverman)
Este o afectiune semnalata de numerosi psihiatri si pediatri.In ultimile decenii s-au semnalat o suma de studii referitoare la acest
subiect, depistarea sindromului,prin natura lui, reprezentand astazi una din cele mai complicate actiuni.Datele statistice din
literatura cu referire la frecventa sindromului se afla cu mult sub nivelul cazurilor existente in realitate, situatie datorata:
frecventei mari a episoadelor de maltratare (devenite “obisnuinta” in familiile sau cazurile respective);
lacunelor legislative;
lipsei instrumentelor de depistare si raportare;
neglijarii diagnosticului de catre medici, pedagogi, asistenti sociali.
Nu orice pedeapsa corporala intruneste elementele constitutive ale sindromului respectiv. Acesta implica:
existenta obligatorie a unor leziuni serioase si variate (osoase, cutanate, organice);
conturarea unui asa-zis model de conduita patologica a copilului torturat;
atitudine parentala/tutorala semnificativa.
Agresorii sunt reprezentati de parinti/unul din parinti, o ruda apropiata aflata in anturajul copilului, baby-sitter, tutore,
pedagog.Un triplu aspect: medical, social si juridic se raporteaza la acesti copii supusi maltratarii.
Aspectul medical este rezumat de tabloul clinic al dr. Tardieu-Silverman
Leziuni somatice:
Stare generala influentata, malnutritie, retard staturo-ponderal, lipsa de igiena;
Leziuni traumatice cutanate: echimoze, urme de lovituri, arsuri, alopecie parcelara;
Fracturi recente/vechi (sechele), consolidate vicios, situate la craniu, membre, oasele fetei ;
Hematoame subdurale;
Contuzii viscerale diverse.
Aceste leziuni somatice diverse au 2 caracteristici: ele sunt de vechime variabila si nici o explicatie logica nu poate fi gasita
pentru producerea acestora, cu exceptia unei agresiuni.
Leziuni psihice, rar izolate dar foarte suspectabile daca ele acompaniaza leziunile somatice:
Apatie, dezinteres,tristete;
Frica fata de adulti, cu accese de panica;
16
Iritabilitate, cu agitatie si plans;
Retard al achizitiilor psihosomatice .
Aspectul social arata un comportament anormal al copilului maltratat: enurezis, tulburari de comportament, de alimentatie, de
somn In plus, este un copil: adesea nascut prematur, adesea cu spitalizari repetate si indelungate, cu u statut social propriu: un
copil din afara casatoriei prezente, etc.Parintii insisi au o serie de caracteristici care explica tulburarile de comportament, pe
fondul imaturitatii. Prezinta adesea:
etilism (unul sau ambii);
alienare mintala/dezvoltare mintala limitata;
dezechilibre psihice cu trecere la acte agresive;
un fond pervers sexual sau comportamental ;
psihoze sau alte boli neuro-psihice involutive.
La aceste situatii adaugam pauperizarea, insecuritatea profesionala, familia numeroasa, conditiile improprii de locuit.Trebuie
subliniat ca exemple de copii maltratati se pot intalni si in clasele sociale inalte, chiar daca maltratarea este, in astfel de situatii,
mai dificil de evidentiat.
Aspectul juridic se refera atat la interventia de urgenta in astfel de situatii pentru tratarea leziunilor si complicatiilor produse de
violenta cat si la terapia sociala a cazului. Spitalizarea este un gest de salvgardare, ea reprezentand adesea punctul de plecare
pentru stabilirea diagnosticului.
d) Violenta familiala . Forme de manifestare:
Violenta fizica -corporala:
cu grad mare de periculozitate, soldate cu decesul victimei sau instalarea unei invaliditati permanente sau care au pus in pericol
iminent integritatea/functionalitate organismului;
de gravitate medie: soldate cu modificarea infatisarii fizice a victimei (hematoame, escoriatii, arsuri)
de gravitate minora
de atentionare (“alarma”)
sexuala:
viol/tentativa de viol;
abuzarea fizica sexuala a minorilor;
abuzarea fizica sexuala a membrilor familiei aflati in imposibilitate de aparare sau discernamant.
Violenta psiho-afectiva
agresiune psihica acuta:
violente de limbaj, de tonalitate, expresii jignitoare, obscene;
crize de gelozie;
persecutia psihica in relatie cu menajul, educatia copiilor, venituri, activitatea zilnica;
agresiunea psihica cronica: cupluri devitalizate si in conflict permanent;
maltratarea psihica legata de relatiile conjugale (conjugopatie, adulter).
Agresiunea asupra functiilor de relatie cu exteriorul
impiedicarea – sub amentintare – a exercitarii profesiei, accesului la scolarizare, educatie, cultura, recreere;
impiedicarea la servicii de ajutor in caz de urgenta (servicii medicale, cheltuieli pentru medicamente, recuperare etc.)
Factorii de risc si mecanismele generatoare ale violentei familiale
Conjugopatii genetice (aparute in momentul incheierii casatoriei)
circumstante ale casatoriei;
relatiile afective ;
intruziunea persoanelor din exterior in familie;
nivelul socio-economic si cultural-educational al familiei constituite;
varsta la casatorie ;
influente negative ale familiei de origine asupra cuplului (mentinerea stricta a distributiei traditionale a rol-statusurilor:
prejudecati, ierarhizare familiala)
locuinta proprie ;
discordante religioase si/sau de cultura, educatie.
Conjugopatii dobandite
alcoolism uni-bi-conjugal;
boli psihice/dezechilibre psiho-emotionale de cauza exogena;
disfunctii in relatiile conjugale (sexuale);
pauperizarea;
somajul/pierderea statutului economic si social;
gestiunea proasta a fondurilor familiei;
neconcordante intre asteptari/idealuri si realitate (lipsa de adaptabilitate la real);
exercitarea deficitara a rol-statusului in familie;
esecul educational/scolar al copiilor ;
17
boli organice aparute intre timp;
lipsa de comunicare intre membrii familiei (instrainare, gelozie, incordare, relatii glaciale, nivel scazut de intelegere a starilor
celorlalti membri ai familiei).

APRECIEREA STARII DE SANATATE A FAMILIEI

Culegerea datelor:
Vizita la domiciliu:
intrarea in relatie:
tehnici de comunicare: ascultare, exprimare clara, concentrare, incredere, empatie, capacitatea de a se adapta la situatie:
asigurarea confidentialitatii, respectarea demnitatii.
Descrierea familiei si a factorilor care pot influenta starea de sanatate a acesteia:
membri: numar, stuctura pe varste, starea de sanatate, probleme deosebite;
relatii intre membrii familiei: intre parinti (soti), parinti – copii, relatiile cu bunicii;
relatii sociale: cu prietenii, cu vecinii;
habitatul: locuinta (spatiu de locuit adecvat, dotari, intretinere igiena), spatiul din jurul locuintei.
alimentatia: adecvata, obiceiuri alimentare:
activitatea profesionala: profesia membrilor familiei, conditiile la locul de munca;
odihna si timpul liber, posibilitati de recreere:
nivel economic: venit, satisfacerea nevoilor familiei;
nivel cultural si de educatie, preocupari cultural- educative, comportamentul fata de sanatate;
apartenenta religioasa;
stabilirea scorului APGAR pentru familie

CONCEPTUL DE COMUNITATE

Definitia comunitatii
Prin comunitate intelegem ansamblul unei populatii de pe un teritoriu geografic determinat, de care este legat prin interese si
valori comune avand o forma de gestiune administrative , iar membrii sai au interrelatii cu grupuri sociale si institutii.
Cunoasterea comunitatii: localizare (urbana, rurala), asezare geografica, structura populatiei ( numar, densitate, varsta, grupuri
minoritare etnice si religioase), nivel general de educatie, particularitati de clima, flora si fauna, influenta mediului inconjurator,
diferente culturale si spirituale, probleme socio-economice (venit mediu, populatie cu venituri sub nivelul minimal, rata
somajului, domenii de angajare a populatiei).
Conceptul despre sanatate.
Nu exista o definitie unica, ci o pluraritate de definitii, pluralitate care tine de cunostintele acumulate, de dinamica si specificul
valorilor culturale si pentru ca sanatatea are un caracter procesual, evolutiv. De aici rezulta si tentativa de a defini sanatatea
multicriterial si de a fi masurata in functie de niste criterii de referinta .
In lista foarte larga a definitiilor sanatatii se folosesc mai multe criterii pentru definirea sanatatii, fiecare scoala adoptand unul,
doua sau toate cele trei criterii utilizate cel mai frecvent.
Criteriile pentru definirea sanatatii:
-bunastarea functionala
-capacitatea organismului de a se adapta la conditiile variate de viata si munca
-conditia umana care il face pe individ creativ (criteriul utilizat frecvent de francezi)
Definitia sanatatii individuale din constitutia O.M.S. : ,,starea de bine completa din punct de vedere fizic, mintal si social si
nu numai absenta bolii sau infirmitatii’’ este cea mai frecvent utilizata.
Caracteristicile acestei definitii sunt:este acceptata de toata lumea ca o ,, aspiratie’’ ;-realizarea ei presupune responsabilitatea
societatii;subliniaza caracterul pozitiv si multiaxial al sanatatii.
Sanatatea grupurilor umane ar putea fi definita ca fiind o sinteza a sanatatilor individuale apreciata intr-o viziune sintetica,
globala (ecosistemica) .
Starea de sanatate este o zona in care actioneaza si se interconditioneaza o multitudine de factori ai mediului fizic extern, factori
sociali si economici.
Factorii care influenteaza starea de sanatate:
Factori biologici: ereditate, caracteristici demografice ale populatiei.
Factori ambientali: factorii mediului fizic (apa, aer, sol, vegetatie, aliment) si social (factori socio-culturali, educationali).
Factori comportamentali, atitudini, obiceiuri.
Serviciile de sanatate (preventive, curative, recuperatorii).
In modelul epidemiologic pentru evaluarea politicii sanitare (Georgia 1973) sunt prezentate ponderile acestor factori in aparitia
diferitelor boli dominante .Rezulta ca in multe situatii stilul de viata are un rol dominant .In cadrul factorilor socio-economici se
include si facorii ocupationali: profesia, calificarea, locul de munca si activitatea la locul de munca, conditii de munca.
Concepte care stabilesc diferenta intre sanatate si medicina comunitara si medicina individuala
18
 Sanatate si medicina comunitara Medicina individuala

Ingrijirea unei comunitati bine definite geografic si Persoanele izolate care solicita asistenta medicala
populational.
Persoane si familii sanatoase si/sau bolnave Preocupari prioritare:bolnavii

Lucrul in echipa:echipe de sanatate,boala Pofesionalismul de sanatate sau boala lucreaza izolat

interdisciplinare
Ingrijiri integrale:global,sanatate sau medicina Diagnostic clinic si terapeutic individual

Aplicabilitate generala:cercetare asupra problemelor Aplicabilitate individuala-bolnavul izolat;cercetare

de sanatate boli colective si nevoi exprimate de intraorganica
comunitate
Preocuparea prioritara pentru mediul:fizic, Preocupare secundara pentru mediul bolnavului
biologic,pshihologic,social,economic
Planificarea activitatilor in raport cu problemele si Fara planificare;fara epidemiologie;fara participarea
nevoile ;epidemiologia ca instrument utilizatorilor(medicalizarea)
prioritar;participarea utilizatorilor(comunitatea)
Rezultatele sunt appreciate mai mult de cei care nu Rezultatele sunt appreciate de bolnavii ingrijiti
sunt bolnavi
Echipa de sanatate trebuie sa preaia initiative;exista un Raportul cu indivizii nu exista daca nu sunt bolnavi
raport permament cu comunitatea
Preventia sociala si medicala si educatia pentru Prioritate:tratamentul bolii
sanatate sunt prioritare.

CONCEPTUL DE INGRIJIRI PRIMARE.

1. Definitia ingrijirilor primare.

Ingrijirile primare de sanatate –I.P.S.-sunt ingrijiri sanitare esentiale bazate pe metode si tehnologii practice, pertinente din
punct de vedere stiintific si acceptabile din punct de vedere social, facute sa fie accesibile in mod universal indivizilor si
familiilor din comunitate prin totala lor participare si, la un cost pe care comunitatea si tara poate sa isi permita sa il mentina in
fiecare stadiu al dezvoltarii lor in spiritul increderi in sine si al autodeterminarii. Formeaza o parte integranta a sistemului de
sanatate al tarii, pentru care reprezinta atat functia centrala cat si problema principala, dar si a dezvoltarii globale, sociale si
economice a comunitatii.
Reprezinta primul nivel al contactului dintre indivizi, familie si comunitate cu sistemul de sanatate national, inceracnd sa
apropie pe cat mai mult posibil, activitatea din domeniul sanatatii de mediu de viata si de munca al oamenilor, constituind
primul element al unui proces continuu de ingrijire al sanatatii.
Definitie.Prin I.P.S intelegem: ingrijiri esentiale de sanatate accesibile tuturor persoanelor si familiilor din societate prin
mijloace ce le sunt accesibile, cu capacitatea lor plenara si la un pret de cost abordabil comunitatii si tarii.
Ingrijirile de sanatate primare:
Reflecta si rezulta din conditiile economice si din caracteristicile socio-culturale si politice ale tarii si comunitatiilor sale si se
bazeaza pe aplicarea rezultatelor relevante ale serviciilor de cercetare sociala, biomedicala si sanitara si pe experienta din
domeniul sanatatii publice;
Cuprind principalele probleme legate de sanatate in cadrul comunitatii, furnizand servicii de promovare, preventive, curative si
de recuperare corespunzatoare;
Include cel putin: educatia privind problemele de sanatate predominante si metodele de prevenire si control a lor; promovarea
unei alimentatii corecte; asigurarea cu apa potabila printr-o cantitate adecvata si o sanitatie de baza; ingrijirile acordate mamei
si copilului, inclusiv planning familial; imunizarea impotriva bolilor infectioase majore; prevenirea si controlul bolilor
endemice cu caracter zonal; tratamentul adecvat pentru bolile curente si vatamari; asigurarea cu medicamente esentiale;
Implica, in afara sectorului sanitar, toate sectoarele legate de acesta si aspecte ale dezvoltarii nationale si comunitare, in special
agricultura, zootehnia, industria, educatia, constructiile de locuit, lucrarile publice, comunitatile si alte sectoare si cer un effort
coordonat din partea tuturor acestpor sectoare;
Cer si promoveaza din partea indivizilor si a comunitatii, o autodeterminare si participare la planificarea, organizarea,
conducerea si controlul ingrijirilor de sanatate primare, utilizand la maximum resursele locale nationale, precum si alte resurse
disponibile; in acest scop dezvolta printr-o educatie corespunzatoar capacitatea de participare a comunitatilor;

19
Ar trebui sa fie sustinute de sisteme de referinta integrate, functionale ducand la o imbunatatire progresiva a unor ingrijiri de
sanatate cat mai corespunzatoare, dand prioritate celor ce au cea mai mare nevoie;
Se bazeaza la nivel local si de referinta pe locuitorii sanitari, inclusiv medici, infirmiere, moase, personal auxiliar, dar este
nevoie si de practicieni traditionali pregatiti in mod adecvat din punct de vedere tehnic si social pentru a lucra in echipa si
pentru a raspunde nevoilor de sanatate exprimate de catre comunitate.
Toate guvernele ar trebui sa formuleze politici nationale, strategii si planuri de actiune pentru a organiza si sustine
ingrijirile de sanatate primare ca parte a unui sistem national de sanatate cuprinzator si in coordonare cu alte sectoare. In acest
scop, este necesar sa se manifeste dorinta politica de mobilizare a resurselor tarii si de folosire rationala a resurselor extreme
disponibile.
Toate tarile ar trebui sa coopereze in spiritul parteneriatului cu scopul de a asigura ingrijirile de sanatate primare pentru toti
oamenii, deoarece obtinerea starii de sanatate de catre oamenii dintr-o tara priveste in mod direct si este benefica pentru orice
tara. In acest context, raportul OMS/UNICEF asupra ingrijirilor primare de sanatate constituie o baza sociala pentru
functionarea si dezvoltarea in continuare a ingrijirilor primare de sanatate in lume.
Comunitatea este locul de unde pleaca I.P.S: indivizii, familiile, si grupurile isi asigura singuri responsabilitatea
actiunilor de sanatate. Pentru realizarea acestei strategii s-a cosiderat ca este necesara schimbare vechii coceptii de asistenta
medicala, anume conceptia dinainte de Conferinta de la Alma-Ata cand: actiunile de sanatate au fost orientate spre lupta
impotriva bolii, se acorda o pondere mai mare refacerii sanatatii si nu mentinerii si dezvoltarii ei, ingrijirile erau limitate la
partea medicala si in acest caz asistenta era un executant al indicatiilor medicale, pierzandu-si rolul de baza in procesul de
ingrijire.
In conceptia actuala, se considera ca o buna asistenta medicala (o buna ingrijire) presupune trecerea de la ingrijirile
terapeutice (carora li s-a acordat un loc prioritar in dauna ingrijirilor menite sa mentina sanatatea, viata) trecerea deci la I.P.S
I.P.S sunt denumite si ingrijiri de sanatate comunitare, pentru ca solicita participarea comunitatii.Deci omul in
globalitatea sa, cu necesitatile sale bio-fiziologice , psiho-sociale, culturale si spirituale poate activa ca un copartener si nu
numai ca receptor pasiv de diverse prestatii.
I.P.S favorizeaza ingrijiri complete , ingloband:
promovarea sanatatii
prevenirea imbolnavirilor ingrijirile curative curente si obisnuite
recuperarea
urgentele

NIVELURI DE INTERVENTIE
I.P.S acopera trei niveluri de interventii si anume:
1. Ingrijiri de prevenire primara
2. Ingrijiri de prevenire secundara
3. Ingrijiri de prevenire tertiara
Se poate vorbi si de interventia de nivel 4, in cazul bolilor terminale (sustinerea familiei.etc)
Ingrijiri de prevenire primara:1 Prin prevenirea primara intelegem: mentinerea si promovarea sanatatii,precum si prevenirea
imbolnavirilor.
Interventia asistentei urmareste: educatia sanitara (din toate punctele de vedere-alimentatie, contraceptie, etc) prevenirea
specifice (vaccinari, profilaxia unor boli)
Ingrijiri de prevenire secundara: 2 Prevenirea secundara urmareste: Interventii curative-pentru tratamentul bolilor si
prevenirea agravarii sau complicatiilor.
Rolul asistentei este sa descopere problemele la timp (prin vizite acasa, in comunitate-nu asteptam sa ne caute oamenii, ii
cautam noi, prin controale periodice, etc)
Ingrijiri de prevenire tertiara: 3 Prevenirea tertiara urmareste recuperarea.
Rolul asitentei este sa sustina persoana ingrijita pentru a se adapta la diferite dificultati cauzate de probleme de sanatate -rol in
recuperarea persoanei.
In cadrul acestor principii, componentele de baza ale ingrijirilor primare de sanatate sunt:
Educatia referitoare la problemele de sanatate, prevenirea si controlul lor.
Promovarea unei alimentatii corecte.
Asigurarea cu apa potabila in cantitate adecvata si o sanitatie de baza.
Ingrijirea mamei si a copilului, inclusiv planning familial.
Imunizarea impotriva bolilor infectioase majore.
Prevenirea si controlul bolilor endemice, cu caracter zonal.
Tratamentul adecvat al bolilor curente si vatamarilor.
Asigurarea cu medicamente esentiale.
Furnizarea acestor servicii de catre lucratorii din domeniul sanitar cu nivel de pregatire diferit si integrarea practicienilor
traditionali in serviciile de sanatate reprezinta o problema de baza a ingrijirilor primare de sanatate.

20
Principiul fundamental al procesului de nursing comunitar este reprezentat de faptul că beneficiarul (individul,familia,
comunitatea) se află în centrul procesului, alocarea resurselor materiale şi umane în condiţii de eficienţă duce la rezultatele
aşteptate în cadrul procesului de planificare.
Eficienţa managementului de caz este analizată în raport cu:
Alocarea resurselor umane şi materiale în funcţie de cerinţele fiecărui beneficiar
Gradul de coordonare al serviciilor comunitare integrate (medico - sociale şi îngrijiri la domiciliu) astfel încât să fie acoperite
toate nevoile identificate ale pacientului/beneficiarului
Creşterea eficienţei raportului cost scăzut pentru serviciu comunitar rezultate preconizate pentru beneficiar.
Managementul de caz la nivel comunitar ca metodă de lucru este definit ca o evaluare a nevoilor individului, a familiei,
comunităţii, a mediului social în care trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea, în paralel cu reţeaua de servicii medico-sociale
disponibile la nivelul comunităţii (medic de familie, asistent medical comunitar, asistent social, îngrijitor la domiciliu,mediator
rom), în urma căreia se construieşte o strategie individuală de intervenţie axată pe nevoile prioritare ale beneficiarului şi a
resurselor disponibile. Acest concept de lucru în echipa de intervenţie comunitară se caracterizează prin faptul că furnizorul de
servicii specifice nu se mai focalizează pe selectarea beneficiarilor eligibili pentru un serviciu sau intervenţie, ci se focalizează
pe identificarea problemelor complexe şi multiple ale persoanei beneficiare (sănătos sau bolnav) şi a resurselor (servicii şi
resurse materiale) din reţeaua comunitară care vor fi capabile să rezolve eficient aceste probleme.
În practica nursingului comunitar, managementul de caz presupune acordarea şi coordonarea intervenţiilor necesare
beneficiarului de către managerul de caz sau responsabilul de caz, care în acest context poate fi medicul de familie, asistentul
medical comunitar, asistentul social sau mediatorul sanitar rom, în funcţie de problemă, nevoia identificată şi în raport de
competenţele profesionale solicitate.
1.Aprecierea nevoilor comunitatii.
a) Culegerea datelor:
starea de sanatate si caracteristicile ei in Romania, anchete epidemiologice, screening-ul si studii de prevalenta;
factorii care influenteaza starea de sanatate a comunitatii: factori naturali (fizici, chimici, biologici), factori artificiali
(economici, nevoi fudamentale, someri, factori culturali, profesionali, civilizatie, etc.)
b) Analiza datelor: selectarea datelor semnificative, identificarea problemelor, formularea diagnosticului starii de sanatate a
colectivitatii, diferenta dintre ingrijirile individuale si cele colective, identificarea grupurilor vulnerabile, defavorizate,
accesibilitatea la servicii de sanatate, costurile serviciilor.
2. Planificarea.
Stabilirea scopului.
Stabilirea obiectivelor pe termen lung, mediu si scurt – respectarea principiilor privind enuntarea obiectivelor.
Stabilirea prioritatilor.
Stabilirea interventiilor in concordanta cu obiectivele proprii si planurile nationale.
Intocmirea planului de ingrijiri de sanatate: stabilirea responsabilitatilor, termenelor.
3. Aplicarea planului.
Efectuarea interventiilor cu implicarea membrilor comunitatii.
Implicarea membrilor echipei multifactoriale: echipa de ingrijire, reprezentanti ai autoritatilor locale si organizatiilor
neguvernamentale, reprezentanti ai unitatilor sanitare si responsabili de programe nationale.
4. Evaluarea rezultatelor:evaluarea initiala, evaluarea de etapa (intermediara), evaluarea finala.
Reformularea unor obiective, initierea de noi actiuni in functie de rezultatele asteptate.
Reformularea unor obiective, initierea de noi actiuni in functie de rezultatele asteptate.
Rolul asistentului medical in educarea familiei, pentru mentinerea sanatatii si identificarea problemelor de sanatate.
(Sintetizarea si aplicarea cunostintelor si a deprinderilor dobandite la modulele de educatie pentru sanatate,mediu si sanatate,
psihologie, sociologie, pedagogie, puericultura si pediatrie, obstetrica, gerontologie si geriatrie).

Preceptele ingrijirii sanatatii in comunitate

Este o activitate stabilita pe baza nevoilor si a planului general de sanatate, scopuri si obiective clare, integrarea cetăţenilor in
servicii pentru intreaga comunitate, familia ca unitate de baza, promovarea sanatatii si educatia pentru sanatate, implicarea
familiei si indivizilor in luarea deciziei, aprecierea periodica si continua a starii de sanatate, buna pregatire a asistentului
medical, asistentul - membru activ al echipei de ingrijire, acordarea ingrijirilor conform recomandarilor medicale, utilizarea
inregistrarilor, dirijarea clientului si familiei catre resurse comunitare, supravegherea personalului de ingrijire, planificare
programelor de educatie continua si asumarea responsabiliatii.

NEVOI SPECIFICE DE INGRIJIRE SI EDUCATIE DE-A LUNGUL VIETII

NOTIUNI DESPRE INGRIJIREA COPILULUI:-dezvoltarea psihomotorie a copilului 0 – 1 an, imunizarile, prescolarul,

scolarul si adolescentul – nevoi de educatie, alimentatie, ingrijire.
Dezvoltarea copilului urmeaza unele etape cunoscute si se deruleaza dupa un acelasi proces la majoritatea copiilor.
Aceste etape si transformarile care le caracterizeaza sunt incluse in denumirea de dezvoltare psihomotorie. In intervalul de timp
21
cuprins intre nastere si varsta de 3 ani, copiii fac principalele progrese care ii ajuta sa devina treptat autonomi si sa faca fata
unor situatii compatibile cu varsta lor.
Ordinea acestor progrese depinde de varsta, factori ereditari si de modul in care parintii sprijina procesul de invatare al
copilului. Dezvoltarea poate uneori fi perturbata sau incetinita din cauza lipsei de stimulare, a nasterii unui alt copil, de o
separare de lunga durata, de un climat familial conflictual sau de alte cauze imprevizibile.Astfel, cunoasterea principalelor etape
ale dezvoltarii este necesara pentru a monitoriza mai bine progresul copilului.
Prima copilarie - de la nastere pana la 3 ani (se termina dentitia de lapte) se imparte in:
a. perioada de nou-nascut - corespunde primelor 28 zile de viata si are cateva particularitati:
• crestere rapida staturo-ponderala;
• existenta unor fenomene caracteristice: scaderea fiziologica in greutate, icterul fiziologic, criza genitala, febra de sete,
albuminuria fiziologica, meconiul;
• slaba dezvoltare a scoartei cerebrale si deci si a functiilor de relatie cu predominenta centrilor subcorticali;
• importanta imunitatii transmisa transplacentar;
• deficienta functiilor de bariera a pielii si mucoaselor;
• tendinta infectiilor de a imbraca aspect septicemic;
• patologia dominata de malformatii congenitale si afectiuni legate de actul nasterii (traumatisme, infectii).
b.perioada de sugar (28 zile -1 an) cu urmatoarele particularitati:
• cresterea staturo-ponderala continua in ritm rapid;
• dezvoltarea treptata a functiilor de relatie;
• dezvoltarea functiei locomotorii care largeste sfera de cunoastere a copilului;
• aparitia primului sistem de semnalizare;
• aparitia dentitiei si dezvoltarea functiei digestive care permit diversificarea alimentatiei;
• dezvoltarea imunitatii active proprii cu reducerea rolului imunitatii transplacentare;
• patologia dominata de boli ale aparatului respirator, digestiv, ale urechii medii.
c.perioada de copil mic (anteprescolar) 1-3 ani:
• incetinirea ritmului de crestere;
• modificarea proportiilor dintre cap, trunchi si membre;
• completarea primei dentitii;
• desavarsirea functiei motorii;
• formarea reflexelor conditionate - cuvantul capata valoarea unui nou sistem de semnalizare
1. Prima copilarie este caracterizata printr-o functie de nutritie intensa ce explica cresterea accentuata si dependenta de mediul
inconjurator, si care determina necesitatea unor ingrijiri speciale.
2. Copilaria a 2 a (3 – 6 – 7 ani -prescolar) - dentitia de lapte complet aparuta - incep sa apara primii dinti definitivi:
dezvoltarea complexa a S.N.C. si implicit a gandirii, vorbirii, locomotiei, ceea ce duce la cresterea independentei copilului;
ritm de crestere mai lent;
patologia dominata de boli contagioase, apar unele boli noi ca reumatismul articular acut, cardiopatiile castigate, tuberculoza
osteo-articulara.
3. Copilaria a 3 a (6 – 7 ani - pubertate) la fete pubertatea apare la 12 - 14 ani, iar la baieti la 14 - 16 ani.
maturizarea zonelor corticale ale creierului,
incetinirea cresterii in prima parte a perioadei urmata de o accelerare in perioada prepubera;
apar primii dinti definitivi;
boli contagioase rare datorita imunizarii spontane (imbolnavire) sau provocate (vaccinari)
PUBERTATEA - corespunde aparitiei menarhei la fete si dezvoltarii functiei sexuale la baieti:
se incetineste ritmul cresterii staturale;
se accelereaza cresterea in greutate;
se modifica dimensiunile unor segmente - infatisarea este armonioasa apropiata de cea a adultului.
ADOLESCENTA este in primul rand o perioada de maturizare psihologica, spre deosebire de pubertate, cand dezvoltarea
majora are loc in plan fizic si sexual; majoritatea fetelor au trecut de puseul de crestere puberal, desi unii baieti inca se afla in
plina dezvoltare fizica si sexuala. Adolescenta este marcata de completarea dezvoltarii corporale si sexuale, formarea
personalitatii si in cele din urma de ocuparea unui loc in societate, prin locul de munca si familie. Pentru tinerii care nu isi
continua studiile in cadrul universitar, sau cei care renunta si la liceu si trec direct la intemeierea unei familii si la ocuparea unui
loc de munca, pe plan psihologic si social adolescenta se incheie mai repede.
Inca din perioada preadolescentei, odata cu detasarea de familie, anturajul castiga o importanta speciala, tanarul vazand in
grupul de prieteni un mediu propice testarii ideilor si compararii nivelului de dezvoltare fizica si psihologica. Adolescentul
incearca sa-si stabileasca o identitate sexuala constientizand si acceptandu-si propriile sentimente si propriul corp.
Adolescenta este si o perioada in care au loc alegeri ce vor influenta intreaga viata a adultului ; unele dintre aceste decizii se
refera la invatamant – educatie. Alt fel de alegeri, din punct de vedere al comportamentului, se refera la tentatiile la care
adolescentii sunt expusi cu predominanta: droguri, tutun, alcool, viata sexuala promiscua, etc. O parte dintre aceste
"experimente" pot afecta profund negativ viata tanarului, insa in mare parte acest comportament este temporar si nu mai
22
prezinta interes in perioada adulta. Adolescenta este o perioada in care maturizarea nu este completa si tinerii dau de multe ori
dovada de ignoranta in privinta unei activitati sexuale sau a unei relatii intime responsabile. Sarcina la varsta adolescenta poate
avea si grave consecinte medicale.
Conditiile sociale si psihologice ale aparitiei unei sarcini in adolescenta variaza mult, insa de cele mai multe ori acest fenomen
apare in medii de saracie si ignoranta. Aceste tinere trebuie sa decida daca doresc si au posibilitatile de a-si intemeia o familie
sau, daca nu sunt pregatite sa faca anumite sacrificii, ori doresc sa-si continue studiile, optiunea este fie intreruperea sarcinii, fie
renuntarea la bebelus in favoarea adoptiei. Sarcina la varsta adolescenta este o trauma psihica majora. In plus, unele fete se
confrunta cu pierderea legaturii cu tatal copilului sau cu familia, cu renuntarea la studii, fie renunta la educatie din proprie
vointa, adoptand o gandire de "esec inevitabil in viata".
Fara educatie tinerele sunt condamnate la un statut financiar foarte scazut si, conform studiilor, casniciile incheiate in
adolescenta au mai mari sanse sa se incheie cu un divort. Copiii mamelor adolescente se pot confrunta cu probleme de adaptare
sociala pe termen lung - rezultate scolare slabe, saracie, boli mentale sau fizice. Problemele aparute odata cu sarcina in
adolescenta se rasfrang si asupra familiei tinerei fete - frati mai mici si parinti.

ALIMENTATIA
Alimentatia prescolarului este in general foarte asemanatoare cu cea a adultului, doar ca trebuie sa fie preparata mai dietetic,
fara exces de sare si sa contina toate elementele nutritive necesare unui copil plin de energie, aflat in plina
dezvoltare.Alimentatia este foarte importanta pentru sanatatea prescolarului - o alimentatie adecvata previne problemele de
sanatate cum ar fi obezitatea, diabetul si decalcifierile. O alta cerinta ar fi ca prescolarul sa consume alimente sanatoase - carne
slaba, fructe de mare, oua, legume, cereale integrale, produse lactate zilnic si fructe proaspete
Principalele elemente de interes in privinta alimentatiei scolarului sunt mentinerea varietatii alimentelor, pastrarea
unei greutati sanatoase, echilibrand aportul cu consumul energetic, eliminarea pe cat posibil a grasimilor si a colesterolului din
dieta si asigurarea consumului de fructe, legume si cereale integrale. Respectarea acestor indicatii asigura o viata adulta
sanatoasa.
Alimentatia adolescentului trebuie sa fie adaptata necesitatilor cresterii si dezvoltarii organismuluisau. In acelasi timp
tanarul devine tot mai independent si ia mai multe decizii privind alimentatia; din acest motiv, parintii trebuie sa cultive
adolescentilor obiceiuri alimentare sanatoase . Factorii care contribuie la formarea unor proaste obiceiuri
alimentare sunt mancarurile fast-food la un pret scazut si sarace in elemente nutritive, accesul limitat la alimentele sanatoase
atunci cand adolescentul se afla departe de mediul familial, impresia ca alimentele fara grasimi si neprocesate nu sunt
gustoase, lipsa informatiei privind alimentatia sanatoasa, exemplul prost dat in familie, impactul media asupra adolescentilor -
incidenta crescuta de tulburari alimentare la tinerele care isi doresc un corp "perfect".
Cele mai intalnite probleme de nutritie la adolescenti sunt deficitul de calciu si fier, obezitatea si subnutritia.
Factorii de risc intalniti in aparitia deficientelor nutritionale sunt tulburarile alimentare, afectiunile cronice, consumul
de alcool sau droguri, sarcina la adolescente, o dieta vegetariana stricta, precum si statutul socio-economic redus. Deficientele
nutritionale din perioada adolescentei au drept consecinte in viata adulta aparitia mai multor boli si
afectiuni: obezitate, diabet, bolicardiovasculare, etc.

POPULATIA VARSTNICA

Obiective educationale:
intelegerea importantei medico-sociale a populatiei varstnice;
descrierea unor fenomene demografice legate de imbatranirea populatiei;
descrierea caracteristicilor medico-sociale ale populatiei varstnice;
descrierea impactului efectului de imbatranire a populatiei.
Atentia deosebita acordata populatiei varstnice este motivata nu numai de ritmul de crestere numerica, ci si de faptul ca
populatia varstnica:
este o populatie mare consumatoare de prestatii medicale;
este mai vulnerabila la diversele stresuri din mediul fizic si social.
La acestea se mai adauga modificarile inregistrate in structura familiei, in sensul ca in prezent familia se ocupa din ce
in ce mai putin de varstnici, in special daca sunt si bolnavi, si prefera sa fie ingrijiti in unitati speciale pentru varstnici.
In literatura de specialitate nu exista inca un consens in ceea ce priveste limita de varsta de la care se socoteste o persoana ca
fiind varstanica. Se folosesc 2 criterii: biologic si cronologic, ultimul fiind cel mai frecvent utilizat desi stabileste arbitrar o
limita.
Astazi ONU recomanda varsta de 65 ani drept limita de la care se considera o persoana ca fiind varstnica.
Metode de masurare a imbatranirii populatiei
Determinarea ponderii populatiei varstnice din totalul populatiei.
Varsta medie a populatiei.
Raportul dintre numarul varstnicilor si numarul copiilor.
Indicile de dependenta care reprezinta raportul dintre numarul persoanelor inactive si numarul persoanelor de varsta activa.
23
 Starea de sanatate a populatiei varstnice
In ultimele decenii, in aprecierea starii de sanatate a varstnicilor se insista tot mai mult pe metodele epidemiologice si
pe autoevaluarea starii de sanatate, capacitatea intervievatului de a si evalua starea functionala si determinarea raportului
dependenta/ independenta a persoanei varstnice in legatura cu activitatea vietii zilnice.
Studiile intreprinse au aratat existenta fenomenului de supramorbiditate la varstnici, si anume existenta in medie, a 2-3
afectiuni cronice pe persoana varstnica, dupa unele studii; dupa altele, care au utilizat tehnici de diagnostic foarte sensibile, 10
afectiuni pe persoana in varsta de 75 ani si peste.
Principalele cauza de imbolnavire a varstnicilor in tarile dezvoltate sunt:
caderi si fracturi consecutive;
osteoporoza;
tulburari de vedere;
tulburari de auz;
dementa senila;
probleme de incontinenta.
Mortalitatea persoanelor varstnice
In primul rand, probabilitatea de deces creste pe masura ce se inainteaza in varsta, deci ea este mai mare la varstnici.
In al doilea rand, modelul de mortalitate pe cauze medicale de deces difera de la o grupa de varsta la alta. La populatia varstnica
principalele cauze de deces difera de cele intanite la alte grupe de varsta, precum si de cele care definesc modelul mortalitatii
populatiei generale.

CONSECINTELE IMBATRANIRII POPULATIEI PENTRU SANATATEA PUBLICA

Consecinte demografice:
cresterea numarului persoanelor varstnice;
cresterea numarului familiilor fara copii si a celor alcatuite din persoane varstnice.
2. Consecinte medicale:
polimorbiditate (mai multe boli la aceeasi persoana);
cresterea foarte mare a consumului medical.
3. Consecintele sociale decurg din:
pierderea autonomiei persoanelor varstnice;
aparitia incapacitatii funcionale partiale sau totale ceea ce necesita servicii sociale adecvate.
PROBLEMATICA PERSOANELOR VARSTNICE
Organizarea serviciilor de sanatate specifice persoanelor varstnice
Varstnicii, ca parte integrata a intregii populatii, au dreptul la servicii de sanatate
corespunzatoare. Dar serviciile pentru varstnici ridica o serie de probleme specifice, ceea ce impune organizarea unei game
variate de servicii geriatrice specifice. Serviciile medicale pentru varstnici sunt foarte costisitoare iar resusele lor financiare sunt
reduse. Se insista pe pastrarea cat mai indelungata a varstnicilor in familia proprie.
In concluzie varstnicii au dreptul la servicii medicale si sociale, fiind de dorit sa ramana cat mai mult in familiile
proprii.
Strategii
Retea de servicii sanitare si de ocrotire acordate la domiciliu.
Realizarea unor programe de screening pentru identificarea varstnicilor care pot sa ramana acasa, integrati in familiile lor si a
celor care trebuie ingrijiti in institutii speciale.
Imaginarea unor facilitati comunitare, un ajutor suplimentar acordat familiilor ce au in ingrijire un varstnic cu probleme sociale.
Organizarea de centre de ingrijire de zi.
Organizarea de centre de ingrijire de noapte.
Organizarea de institutii de ingijiri pe termen lung unde sa se acorde asistenta medicala si sociala persoanelor varstnice cu
afectiuni cronice, dependente. Pentru tarile Europei de vest, 20% din varstnici sunt internati in acest tip de unitati, restul sunt
ingijiti in familie sau la propriul lor domiciliu.
Organizarea de unitati de ingrijire terminala.
Organizarea de servicii de stomatologie specifice varstnicilor.

Institutiile sociale pentru varstnici

Au aparut ca urmare a modificarilor functiei traditionale a familiei si a solidaritatii umane fata de varstnicii cu probleme.
Sarcinile institutiilor sociale
Ingrijirile oferite trebuie sa fie “intrerupte”, in sensul ca aceste ingrijiri trebuie acordate sub aspectul procurarii hranei,
asigurarii ajutorului menajer, a ajutorului in autoingrijirea proprie.
Oferirea de stimulente material familiei sau altor persoane cu obligatia acestora de a ingiriji un varstnic la domiciliu.
Ingrijiri de tip “nursing” de cadre cu pregatire medie ce se deplaseaza la domiciliul varstnicilor asigurand asistenta medicala si
sociala.
24
Integrarea varstnicilor in viata comunitatii.
Sanatatea varstnicului este legata direct de bunastarea sociala si de modul in care este integrat in comunitatea in care traieste.
Integrarea varstnicului se poate realize pe mai multe cai:
incurajarea varstnicului de a ramane in propria locuinta;
sprijinirea structurii de viata traditionala a comunitatilor;
stimularea implicarii varstnicului in diverse activitati culturale comunitare.
Programe specific de prevenire a imbolnavirilor si de mentinere a unei stari de sanatate corespunzatoare, prin prelungirea cat
mai mult posibil a independetei si capacitatii de autoingrijire.
Scopuri:
1.Stimularea capacitatii varstnicilor de a se adapta la noile situatii.
2. Dezvoltarea de programe educationale, sanitare, preventive, in special pentru problemele de sanatate ale varstnicului:
prevenirea caderilor, accidentelor, depistarea precoce si tratamentul tulburarilor de vaz si auz.
O atentie deosebita trebuie acordata problemelor financiare ale varstnicului deoarece resursele lor materiale sunt
reduse, in schimb el are nevoie de multe ingrijiri medicale care sunt foarte costisitoare. Se impune necesitatea de a lua masuri
pentru sustinerea financiara a varstnicilor pentru asigurarea unui venit minim si preluarea de catre un tert (stat, sistemul de
asigurari sociale, societati de caritate) a costului ridicat a ingrijirilor medicale acordate varstnicilor.
Varstnicul trebuie sa fie considerat ca o resursa umana si nu numai ca un consumator. Prin pregatirea sa, prin
experienta sa de viata, varstnicul poate fi antrenat in diverse actiuni de educatie sanitara, in realizarea unor programe de actiuni
umanitare (lupta impotriva drogurilor, munca cu handicapati, actiuni de ajutorare a copiilor in cadrul unor asociatii precum
Crucea Rosie, UNICEF), in programe culturale.

PROBLEMATICA MEDICO-SOCIALA A CATEGORIILOR DEFAVORIZATE

Obiective educationale:
intelegerea importantei medico-sociale a populatiei la risc;
descrierea unor fenomene demografice legate de imbatrinirea populatiei;
descrierea caracteristicilor medico-sociale ale populatiei la risc;
descrierea impactului efectului de imbatrinire a populatiei.
In intreaga lume, starea de sanatate a persoanelor care se confrunta cu instabilitatea sociala, economica si politica este precara.
Dintre cele sapte prioritati sanitare mondiale ale mileniului actual, trei au in vedere dezvoltarea si abolirea saraciei, protejarea
grupurilor vulnerabile, respectarea drepturilor omului.
In categoria persoanelor defavorizate se incadreaza familiile numeroase cu venituri insuficiente, familiile
dezorganizate, persoanele de etnie roma, unii copii si tineri, somerii, femeile, batranii, refugiatii.
In randul acestor persoane apar fenomene precum saracia, somajul, stigmatizarea si marginalizarea sociala, infractionalitatea,
vagabondajul, prostitutia, toxicomania.
Reducerea acestor fenomene de o gravitate extrema presupune nu numai interventia statului, ci si implicarea activa a tuturor
membrilor comunitatii.
Hotararea nr. 829/2002 privind aprobarea planului national antisaracie si de promovare a inc1uziunii sociale realizeaza
urmatoarea c1asificare a principalelor categorii sociale vulnerabile din Romania:
grupurile care traditional se confrunta cu un risc ridicat de saracie si exc1uziune sociala si indeosebi:
parte importanta a celor de etnie roma;
familiile cu multi copii;
familiile dezorganizate;
familiile monoparentale;
familiile cu persoane aflate in somaj de lunga durata;
grupuri care se confrunta cu situatii dificile in ceea ce priveste conditiile de locuit:
copiii strazii,care traiesc in adaposturi improvizate;
copiii care parasesc institutiile de ocrotire la varsta de 18 ani;
familiile strazii, care traiesc in adaposturi improvizate in parcuri, in apropierea gropilor de gunoi, in ghenele de gunoi, langa
balti, diferite terenuri abandonate;
tinerii, ale caror posibilitati financiare sunt extrem de reduse in vederea achizitionarii unei locuinte.

SARACIA SI STAREA DE SANATATE A POPULATIEI

" Acolo unde oamenii sunt condamnati sa traiasca in mizerie, drepturile omului sunt violate: a ne uni pentru a Ie
respecta este o datorie sacra" (1. Wresinski, Paris, 1987)
" Saracia reprezinta forma cea mai rea a violentei" (M Ghandi)
In paralel cu cresterea inegalitatilor sociale determinate de libertatea comertului si a investitiilor se observa o crestere a
inechitatilor in sanatate. In multe tari ale lumii, exista un mare decalaj intre progresele inregistrate la nivelul starii de sanatate a
paturilor sociale favorizate fata de cele defavorizate.
Aproximativ un miliard trei sute de mii de persoane (20% din populatia mondiala) traiesc in conditii de saracie absoluta, avand
25
un venit inferior unui $ pe zi. Aproape jumatate din locuitorii planetei traiesc in conditiile unui venit mai mic de 2 $/zi.
In Romania, ca de altfel in toate tarile ex-comuniste din Estul Europei, tranzitia economica si sociala a determinat numeroase
schimbari la nivelul populatiei. Cresterea saraciei in ultimul deceniu este o trasatura comuna acestui grup de tari, care se
datoreaza, in principal scaderii productiei si cresterii inegalitatilor.
Reducerea saraciei si a inechitatilor sociale la nivel national si international reprezinta una din principalele mize ale secolului
XXI.
Definifie, concepte
Conform Bancii Mondiale, este considerata saraca, persoana care nu are acces la un pachet minimal de bunuri necesare
supravietuirii. Pragul saraciei a fost stabilit la valoarea de 2$, iar cel al saraciei extreme la valoarea de 1 $/ zi/ locuitor.
In 1987, Consiliul economic si social francez, intr-un raport general asupra saraciei, a dat urmatoarea definitie saraciei: "Saracia
si precaritatea existentei reprezinta o violare a drepturilor omului".
Raportul OMS privind sanatatea lumii in 2003 prezinta noi conceptii despre saracie. OMS considera ca saracia este un
fenomen multidimensional, care depinde nu numai de situatia materiala ci si de nivelul de educatie, de starea de sanatate, de
vulnerabilitatea si de expunerea la factorii de risc ecologici si profesionali, precum si de posibilitatea limitata a persoanei in
cauza de a-si exprima si de a-si face auzite si intelese nevoile.
Notiunea de saracie se refera la privarea persoanei de mijloacele de realizare si de accedere la aceste potentiale.
Saracia este o sursa de marginalizare sociala, deoarece priveaza individul de drepturile sale fundamentale si de libertatea de a-
si satisface nevoile primare (de la cele legate de alimentatie si igiena, pana la obtinerea de medicamente esentiale) si sociale,
care inc1ud capacitatea de a participa la viata comunitatii, de a se alatura discutiilor publice, de a participa la luarea de decizii
politice, etc. Ulterior, aceasta lipsa de libertate impiedica dezvoltarea potentialului personal, si dauneaza astfel dezvoltarii
societatii.
Precaritatea se refera la absenta securitatii individului in ceea ce priveste construirea viitorului, la imposibilitatea acestuia de a-
si asuma obligatiile profesionale, familiale si sociale, de a beneficia de drepturile sale fundamentale, si este strans legata de
sentimentul de fragilitate sociala care apare in lipsa mijloacelor necesare conceperii de proiecte pe termen lung.
Relatia existenta intre saracie si starea de sanatate
Intre starea de sanatate si nivelul de saracie exista o relatie directa si un cerc vicios. Saracia determina malnutritie, limiteaza
accesul la ingrijiri, creste vulnerabilitatea la factorii de risc individuali sau de mediu.
Starea de sanatate precara reduce capacitatea de munca, productivitatea individului si veniturile familiei, afecteaza calitatea
vietii acestuia, determinand sau perpetuand in cele din urma saracia.
Studiile au demonstrat ca fenomenele de violenta 'indreptate 'impotriva celorlalti, sau a propriei persoane, alcoolismul,
tabagismul, accidentele rutiere, raspund gradientului social. Aparitia lor este determinata de statutul socio-economic al
individului, sau al grupului din care face parte si de conditiile de viata si de munca (stres, insecuritate, somaj etc).Ameliorarea
starii de sanatate a populatiei ar putea sa se evidentieze la un moment dat prin cresterea veniturilor.
Implicarea sistemelor de sanatate in combaterea saraciei
In cadrul sistemelor de sanatatese incearca astazi, gasirea unor solutii si raspunsuri referitoare la impactul pe care are saracia
asupra starii de sanatate.
In urma studiilor efectuate, s-au identificat urmatoarele concluzii:
Sistemele de sanatate pot contribui prin actiuni eficace la ameliorarea starii de sanatate a categoriilor defavorizate, rara a fi
necesara reformarea practicilor existente sau dezvoltarea unor modele stiintifice omplexe.
Un sistem de sanatate poate fi uneori un obstacol sieveni astfel, o cauza a saraciei pentru persoanele defavorizate, care nu-si pot
permite plata serviciilor directe sau indirecte.
Chiar daca se asigura gratuitatea serviciilor de sanatate, uneori ele raman in continuare inaccesibile, la nivel cultural sau
geografic.
Pe langa deblocarea unor resurse financiare pentru combaterea saraciei, este necesara siformarea unui personal specializat in
intampinarea nevoilor populatiei paupere.

Echitatea in sanatate
Echitatea si accesul universal la ingrijiri sunt principii unanim recunoscute pentru fundamentarea unor sisteme de sanatate
performante.
Echitatea este un concept bazat pe justitia distributiva, care, aplicat domeniului sanitar inseamna reducerea sanselor de a fi
sanatos in cazul grupelor sociale mai putin privilegiate.
Ce poate face sistemul sanitar pentru ameliorarea nivelului precar al starii de sanatate, prin combaterea saraciei?
sa cultive in mediile politice ideea ca sanatatea este o investitie productiva,
sa pledeze pentru cresterea responsabilitatii autoritatilor publice referitoare la asigurarea conditiilor prin care se poate promova
un acces echitabilla serviciile de sanatate,
sa se asocieze strategiilor nationale si sectoriale de combatere a saraciei (invatamant, drumuri, dezvoltare rurala),
sa militeze pentru includerea sanatatii in politicile sectoriale de dezvoltare,
sa cultive la nivelul ingrijirilor primare de sanatate, practica supravegherii medico-sociale active a persoanelor din grupele la
risc inalt,
26
sa infiinteze servicii preventive si medico-sociale in comunitatile/zonele cu o numeroasa populatie defavorizata,
sa dezvoIte acele servicii care raspund efectiv bolilor dominante din mediile defavorizate (sanatatea maternoinfantila,
prevenirea bolilor infeetioase si cu transmitere sexuala) si sa cultive eomportamentele favorabile sanatatii,
sa pledeze pentru buna functionare a sistemului asigurarilor de sanatate si a celor de asistenta sociala.

MARGINALIZAREA S1 STIGMATIZAREA
SARACIA determina cresterea riscului de stigmatizare si marginalizare economica sociala si politica a categoriilor sociale
afectate.
Marginalizarea se regaseste in accesul limitat la anumite drepturi si servicii sociale In comparatie cu restul populatiei, in
discriminarea acestora in functie de diferite criterii de sex, varsta, situatie materiala, numar de copii, apartenenta la o anumita
etnie sau comunitate religioasa.
Limitarile discriminatorii se concretizeaza in acces limitat la piata fortei de munca, concedieri nejustificate, lipsa accesului la
servicii medicale gratuite, cauzate de faptul ca beneficiarii nu sunt cuprinsi in sistemul de asigurari medicale, accesul limitat la
cultura si educatie. Copiii proveniti din familii sarace sunt mai expusi riscului de abandon scolar, de excludere din
colectivitatile de la scoala sau din vecinatate. Nivelul redus de pregatire scolara este intotdeauna asociat cu o pozitie
dezavantajoasa pe piata muncii.
Saracia nu este insa unica cauza a marginalizarii. Studiile asupra marginalizarii fac referiri la urmatoarele categorii sociale:
somerii, angajatii in servicii necalificate;
persoanele cu venituri mici, fara proprietati, teritorii;
persoanele cu handicap mintal si fizic sau cu alte dizabilitati;
analfabetii, persoanele lipsite de calificare profesionala
toxicomanii;
delicventii;
copiii abuzati sau care traiesc in conditii improprii;
copiii utilizati ca forta de munca;
parintii singuri;
tinerii, in special absolventii fara experienta;
strainii, refugiatii, imigrantii;
minoritatile etnice, lingvistice, religioase sau rasiale aflate in conditii de dificultate;
beneficiarii de asistenta sociala, cei care au nevoie de asistenta sociala, dar nu o primesc;
rezidentii cartierelor rau famate;
deviantii.
Persoanele care sufera de pe urma marginalizarii sau stigmatiziirii sociale sunt si mai vulnerabile in viata sociala si au un risc
mai mare de incalcare a drepturilor fundamentale.
Suferinta psihologica, indusa de fragilitatea psihosociala a persoanelor aflate in situatii precare, accentuata de excluderea
sociala si de stigmatizare nu trebuie ignorata, pentru ca reprezinta un obstacol major in accesulla ingrijiri, in reinsertia sociala,
in sprijinul pe care l-ar putea obtine persoanele afectate. Din pacate, exista o lipsa de formare de specialisti pentru sustinerea
acestei categorii de populatie.
Suferinta psihosociala a persoanelor defavorizate se regaseste in sentimentul de vulnerabilitate aparut datorita dificultatilor
vieticotidiene, stressului la locul de munca, oboselii permanente, fragilititii sociale, in sentimentul de insecuritate datorat
precaritatii, marginalizarii, exc1uderii sociale, anxietatii legate de ziua de maine, in stima de sine scazuta si sentimentul de
devalorizare aparuta datorita depresiei, modului in care individul este privit in societate. Manifestarile suferintei psihosociale se
reflecta in comportamentde izolare, esecuri repetate, comportament la rise, conduite adictive, violenta indreptata impotriva sa si
a celor din jur.

PROBLEMATICA MEDICO-SOCIALA A COPIILOR S1 TINERILOR

Din categoria copiilor care se afla in situatii critice fac parte copiii care traiesc in conditii de mizerie absoluta, sau saracie
severa, copiii abandonati, copiii fara identitate legala (in special copiii apartinand etniei rome), "copiii strazii", copiii maltratati,
neglijati sau abuzati fizic si emotional, tinerii lipsiti de familie care parasesc institutiile pentru copii la 18 ani.
Principalele probleme cu care se confrunta tinerii sunt: saracia ,conditiile de locuit precare, somajul, degradarea situatiei
educationale a tinerilor, din cauza lipsei resurselor familiei pentru sustinerea financiara a studiilor (in special pentru tinerii
provenind din mediul rural, sau din alte categorii populationale defavorizate), cresterea consumului de droguri, concomitent cu
scaderea varstei la care tinerii incep sa devina consumatori, cresterea delincventei juvenile si reducerea varstei la care debuteaza
infractionalitatea.
Abandonul
Din punct de vedere juridic, abandonul este definit de legea numarul 47/1993: "Copilul aflat in ingrijirea unei institutii de
ocrotire sociala sau medicala de stat, a unei institutii de ocrotire private, legal constituite sau incredintat, in conditiile legii, unei
persoane juridice, poate fi declarat prin hotarare judecatoreasca abandonat, ca urmare a faptului ca parintii s-au dezinteresat de
el in mod vadit o perioada mai mare de 6 luni.".
27
Din punct de vedere medical, copilul este considerat abandonat in spital, daca ramane in unitatea sanitara mai mult de 2
saptamani peste perioada necesara acordarii ingrijirilor specifice.
Din punct de vedere psihologic, abandonul este definit ca o actiune de parasire a unei fiinte, de lipsa de preocupare pentru
soarta acesteia. Orice situatie care duce la slabirea sau rupere a legaturilor afective poate fi traita ca abandon.
In prezent, principalele cauze ale numarului crescut de copii abandonati sunt de natura socio-economica si educationala. Din
punct de vedere economic, factorul principal este reprezentat de perpetuarea saraciei populatiei. Din punct de vedere social, se
constata un proces de dezintegrare a familiei sub actiunea unor factori economici.
Alte cauze ale abandonului se refera la accesibilitatea scazuta la mijloacele de planificare familiala, plasarea provizorie a
copiilor 'in institutii, numarul insuficient, lipsa sau costul ridicat al unor servicii pentru mamele cu copii (crese, gradinite), lipsa
unei retele de asistenta medicala de ocrotire care sa ofere suport medico-social continuu.
Autoritatile administratiei publice locale au obligatia sa garanteze si sa promoveze respectarea drepturilor copiilor din raza lor
administrativ-teritoriala si sa sustina cresterea copiilor in propria lor familie prin acordarea de servicii specializate,
corespunzatoare nevoilor lor individuale.
Familia reprezinta unitatea fundamentala a societatii si mediul natural pentru cresterea, educarea, dezvoltarea si bunastarea
membrilor sai. Statul are datoria sa asigure protectia familiei, pentru ca aceasta sa-si poata 'indeplini rolul, functiile si menirea
sa. Din aceasta necesitate a aparut conceptul de politica familiala, reprezentand totalitatea masurilor prin care statul sprijina
integritatea familiei si a membrilor acesteia.
Strategiile politicilor familiale de eliminare a dificultatilor si riscurilor sociale care pot destrama familia au in vedere:
acordarea libertatii depline in alegerea modelului familial;
diminuarea crizei locuintelor pentru familiile tinere;
sprijinirea tinerilor casatoriti pentru incadrarea in munca, in raport cu pregatirea profesionala a acestora;
acordarea desanse egale pe piata muncii persoanelor de sex feminin;
acordarea de facilitati mamelor cu copii;
protectia copiilor contra saraciei si redistribuirea veniturilor intre categoriile sociale, in favoarea familiilor cu copii;
imbunatatirea serviciilor medico-sociale:
acordarea de credite in conditii avantajoase familiilor tinere.

Sustinerea familiei in situatii de criza.

Notiuni despre ingrijirea prematurului la domiciliu.
Influenta dizabilitatii si bolii asupra copilului,persoanei., familiei.
Instruirea persoanelor care acorda ingrijiri pentru recuperare si reducerea impactului.
Consiliere in caz de : boli grave, deces, suferinta psihica,anxietate, depresie.

Grupuri vulnerabile.
Grupuri defavorizate: minoritati etnice si religioase, cu probleme socio-economice, saracia, lipsa de educatie si a accesului la
servicii de diagnostic si tratament.
Comportamente la risc: consumul de alcool, consumul de droguri, fumatul, mediul inconjurator nesigur, risc de accidente,
automedicatia si consumul excesiv de medicamente.

Masuri de sustinere si combatere.

- organizarea actiunilor individuale sau pentru grupuri;
- participarea la campanii de educatie;
- aplicarea programelor nationale;
- legatura cu autoritatile, unitatile sanitare, organizatii neguvernamentale;
- respectarea legislatiei.

Ingrijirea la domiciliu a bolnavilor cronici si in stadiu terminal.

- alegerea unui model de ingrijire adecvat: modelul de autoingrijire Orem, modelul Roper bazat pe dependenta \ independenta
activitatilor vietii in diferite etape;
- evaluarea gradului de dependenta;
- evaluarea resurselor umane si materiale;
- verificarea si respectarea recomandarii medicale;
- planificarea ingrijirilor si stabilirea orarului impreuna cu bolnavul, familia, respectand recomandarea medicala;
- executarea interventiilor autonome si delegate in conformitate cu legislatia in vigoare;
- aplicarea protocoalelor de ingrijire;
- instruirea si implicarea familiei in ingrijire si supraveghere;
- explicarea nevoilor muribundului;
- evidenta activitatii si transmiterea informatiilor semnificative;
- evaluarea rezultatelor ingrijirilor;
28
-raportarea periodica a rezultatelor si reajustarea planului de ingrijiri.

Ingrijirea paliativa este ingrijirea activa si totala acordata pacientilor care sunt confruntati cu problemele asociate unei boli
amenintatoare de viata si care are ca scop imbunatatirea calitatii vietii bolnavilor si a familiilor acestora,prin prevenirea si
inlaturarea suferintei.
Ingrijirea terminala este parte integranta a ingrijirii paliative.
Principii de baza ale ingrijirii paliative
Asigura terapia durerii si a altor simptome;
Afirma valoarea vietii si considera moartea ca un proces natural;
Amelioreaza calitatea vietii si poate influenta pozitiv evolutia bolii;
Nu intentioneaza nici sa grabeasca,nici sa amane moartea;
Integreaza aspectele psiho-sociale si spirituale in ingrijirea pacientului;
Ofera un sistem de sprijin,dand pacientului posibilitatea sa traiasca pe cat posibil activ,pana la sfarsitul vietii;
Ofera sprijin familiei in timpul bolii pacientului si in perioada de doliu;
Utilizeaza o echipa interdisciplinara pentru a satisface nevoile complexe ale pacientului si familiei;
Beneficiari
Pacienti cu boli progresive maligne sau non-maligne care produc disconfort,limiteaza activitatea zilnica si au un prognostic
rezervat.
Populatia de pacienti vizata include:
Copii sau adulti cu boli sau leziuni congenitale care duc la dependenta de tratamente de sustinere a vietii sau ingrijire de lunga
durata pentru realizarea activitatii cotidiene.
Copii sau adulti cu boala terminala
Copii sau adulti cu boli acute severe care ameninta viata (traumatisme severe,leucemii acute,accidente vasculare)unde
vindecarea este un scop realist,dar boala insasi sau tratamentele asociate aduc cu sine o suferinta semnificativa.
Copii sau adulti cu boli cronice progresive(cancer,boala vasculara periferica,insuficiente renale sau hepatice,boli cardiace sau
pulmonare avansate,boli degenerative neurologice).
Copii sau adulti cu sechele care limiteaza speranta de viata rezultate in urma unor accidente sau traumatisme severe.
Ingrijirea paliativa se realizeaza la doua nivele:
1.Abordarea paliativa prin servicii ne-specializate de ingrijire paliativa.Ea este acordata de personal medical cu o pregatire
minima in ingrijiri paliative -medici de familie,spital,as.medicale,care au in afara pregatirii de baza,un curs introductiv de 40
ore in ingrijire paliativa.
2.Servicii specializate de ingrijiri paliative
Unitati specializate de ingrijire paliativa(Hospice).
Sectii cu paturi de ingrijiri paliative,
Ingrijire paliativa la domiciliu,
Centre de zi ,
Ambulatorii de ingrijire paliativa,
Echipe mobile specializate de ingrijiri paliative in cadrul spitalului ,
Unitati specializate tip HOSPICE ,
Unitati care imbina rigorile unei unitati spitalicesti cu paturi cu ambientul familial,apropiat de cel casnic,si ofera asistenta
complexa a pacientilor eligibili.
Echipa interdisciplinara
Ingrijirea paliativa este o munca de echipa. Componenta minima:
Medic
As.medicali
Asistent social
Preot/Pastor
In conformitate cu standardele nationale de ingrijiri paliative.
Alti membri recomandati:
Psiholog
Kinetoterapeut
Terapeut prin joc
Logoped

29
 CONCEPTUL DE FAMILIE SI FUNCTIILE SALE
Devenita cea mai importanta forma de organizare a vietii in comun a oamenilor legati prin casatorie sau rudenie stabilirea
exacta a continutului notiunii de familie comporta discutii indelungate generate pe de o parte de faptul ca familia este obiect de
reglemntare pentru mai multe discipline, iar pe de alta parte de faptul ca structura acordata acesteia prin diverse acte normative
este diferita cu atat mai greu este de stabilit continutul acestei notiuni cu cat legiuitorul nu ofera o definitiegenerala. Analizand
reglementarile legale in materie se constata ca aceasta notiune este utilizata atat intr un inteles restrans catsi intr un inteles larg.
Asfel in primul caz prin familie intelegem : parintii si copii lor minori , in vreme ce in sens larg pe langaaceste personae se
include si alte categorii de personae , enumerate in mod expres de lege. De cele mai multe ori legiuitorul arein vedere intelesul
restrans al notiunii.Potrivit codului familiei, familia desemneaza fie pe soti, fie pe acestia si copii lor, fie pe aceia ce se gasesc in
relatii defamilie ce izvorasc din casatarie, rudenie, adoptii, precum si relatii assimilate sub anumite aspecte cu cele de
familieAceasta este notiunea de drept comun a familiei.Legea locuintei: 114/1996 prevede ca prin familie sew intelege sotii ,
copii lor minori si majori, precum si parintiisotilor care locuiesc si gospodaresc impreuna.Codul civil si legea 319/1944
stabileste o sfera mai larga a notiunii raportandu se la descendentii, ascendentii , rudelein linie colaterala pana la gradul al
patrulea inclusive si sotul supravietuitor.Codul penal intelege prin familie toate persoanele intre care exista obligatia legala de
intretinere.Legea 272/2004 utilizeaza conceptual de familie intr o tripla acceptiune.intr o prima acceptiune prin familie se
intelegparintii si copii acestora, prin urmare familia se bazeaza pe o legatura de sange directa intre parinti si copiiIntr o a doua
aceeptiune prin familie se inteleg parintii copii si rudele acestora pana la gradul al patrulea inclusiv , inacest caz discutam
despre familie extinsaIn cea de a treia acceptiune , familia cuprinde persoanele altele decat cele care apartin familiei extinse si
care inconditiile legii asigura cresterea si ingrijirea copilului. In aceasta situatie discutam despre familia substitutiva.In sens
sociologic prin familie se intelege grupul de persoane unite prin casatorie, filiatie sau rudenie , care secaracterizeaza prin
comunitate de viata, interese si intrajutorare.CEDO arata ca notiunea de familie nu se margineste numai la relatiile de casatorie
ci poate cuprinde si alte legaturi defapt cand partile traiesc impreuna in afara casatoriei. Asfel ca un copil nascut dintr o asfel de
relatie este parte a acestei celulefamiliale din momentul nasterii si chiar prin faptul acesteia.Exista prin urmare, intre parinti si
copii o legatura ce constituie viata de familie chiar daca in momentul nasterii saleparintii nu locuiesc impreuna sau relatia luase
sfarsit.

FUNCTIILE FAMILIEI

Relatiile de familie au un caracter complex implicand atat legaturi de natura afectiva cu caracter nepatrimonial cat sirelatii de
natura patrimoniala.In doctrina juridica sunt mentionate fregvent 3 functii ale familiei:-functia biologica (de perpetuare a
speciei)-functia educativa-functia economicala aceste 3 functii se mai adauga si functia de solidaritateFunctia biologica are un
caracter patrimonial fata de celelalte.Este evident ca famila se bazeaza in primul rand , dar nu in mod exclusiv pe atractia
biologica dintre barbat si femeie,determinata pe diferentierea de sex.Trebuie evidentiat si dorinta fiecarui om de a lasa urmasi,
de a avea si de a creste copii.Hotararea unui cuplu de a avea copii este una personala influentata de cele mai multe ori de
realitatile social-economiceFunctia educativa-familia ofera copilului primele notiuni despre conduita, morala imprimand
personalitatii sale informare reguli si principii ce constituie baza pe care se afirma omul matur.Parintii sunt datori sa creasca
copilul ingrijind pe langa sanatatea si dezvoltarea lui si de educarea ,invatatura sipregatirea profesionala a acestuia.Functia
economica-este influentata de gradul de dezvoltare social-economica a societatii, importanta acesteia fiind diferita de la o
societate la alta. Din punct de vedere al dreptului familiei ea isi gaseste aplicare in regimul comunitatii de bunuri al sotilor
precum si inobligatia legala de intretinere intre anumite categorii de persoane.

30