MODUL 37 -Nursing Comunitar si ingrijirea persoanelor cu

dizabilitati

Profesor Ilie Eliza Mirabela

CURS 1

NURSING COMUNITAR INGRIJIRILE COMUNITARE

Ingrijirea comunitara presupune implicarea si responsabilitate sociala, angajare
si devotement pentru oameni si sanatatea lor.
Sanatate publica ca stiinta si arta de a preveni imbolnavirile si de a
prelungi viata isi organizeaza eforturile in urmatoarele directii: controlul
imbolnavirilor, educarea in vederea pastrarii igienei personale, organizarea de
servicii medicale si de nursing pentru stabilirea diagnosticului si aplicarea
tratamentului preventiv, dezvoltarea unui angrenaj social care sa poata
asigura fiecaruia un standard de viata adecvat in vederea mentinerii starii de
sanatate si a cresterii duratei de viata a individului.
Semantica referitoare la obiectivele sale s-a schimbat in timp pornind de
la perioada definirii sanatatii publice. Hanlon si Picket (1979) defineau relatia
dintre starea de sanatate a individului si sanatatea publica dupa cum urmeaza:
" Sanatatea este o expresie a functionarii fiziologice si psihologice efective a
persoanei. In acelasi timp ea are si semnificatia de sistem de ingrijire
conditionat de cultura, economie, legi si guvern ce poate functiona intr-un
cadru privat sau public".
Scopul ingrijirilor comunitare este de a promova spre binele
oamenilor, cel mai inalt nivel de functionare mintala, fizica si sociala.
Conceptul de persoana se refera in sens larg la toate fiintele omenesti. In
teoriile nursingului, el a capatat complexitatea sa reala conferita de
componentele sale biologice, psihologice si sociale. Pornind de la ea asistentele
sunt acelea care se ingrijesc de aspectele complexe ale vietii oamenilor (Ruth
si Partridge, 1978).
Cel de al doilea concept major il reprezinta mediul, care include toti factorii
care afecteaza oamenii din interior si exterior. Indivizii pot reactiona in mod
diferit fata de stimuli ambientali interni/externi. Conceptul de mediu include de
asemenea aspectele intelectuale, psihologice si interpersonale ale individului
care pot influenta reactiile ambientale. Al treilea concept major sanatatea,
poate fi privita ca fiind intr-o continua dinamica si schimbare. Ea este
dependenta de modul in care individul se adapteaza continuu la factorii de
mediu si de stres. Deoarece teoreticienii nursingului cred ca sanatatea este
influentata de multi factori, definitiile date acesteia sunt mai putin consistente
decat cele, destinate celorlalte concepte.

Standardele de nursing comunitar sunt orientate mai mult spre

activitatea practica si cuprind etapele de analiza, planificare, implementare si
evaluare pe baza planului de nursing.
Fiecare asistenta comunitara dezvolta o filozofie de nursing bazata pe
pregatirea, activitatea ei profesionala si propria personalitate. La ea mai
contribuie experienta de lucru, colaborare complexa cu clientul, familial,
comunitatea, cu ceilalti membri ai echipei precum si studiul permanent.
Filozofia nursingului comunitar este bazata pe "valoarea si demnitatea
individuala".
Ingrijirea in comunitate trebuie sa ofere confort si liniste, sa ajute persoanele
cu probleme de sanatate sa-si vindece corpul sau sa-i ajute sa traiasca
demnitate cu propriile infirmitati.
In urma analizei definitiilor de mai sus s-au desprins urmatoarele
standarde pentru practica de nursing comunitar:
1. Culegerea de date despre starea de sanatate a
pacientului/clientului este continua si sistematica.
2. diagnosticul de nursing deriva din datele culese.
3. Planul de nursing include scopuri ce rezulta din diagnosticul de nursing.
4. Planul de nursing stabileste prioritatile de ingrijire in functie de diagnosticele
de nursing.
5. Interventia de nursing presupune si participarea pacientului la promovarea
starii sale de sanatate, a recuperarii si mentinerii sale.
6. Actiunile de nursing ajuta pacientul sa - si mareasca potentialul de
sanatate.
7. Progresul pacientului in atingerea scopurilor propuse este realizat prin
participarea comuna a nursei si a comunitatii
8. Actiunile de nursing implica evaluari repetate, stabilirea/reorientarea
prioritatilor, definirea noilor scopuri si revizuirea permanenta a planului de
nursing.
Integrarea
Una dintre dimensiunile asistentei comunitare o reprezinta integrarea sa cu
celelalte serviciile de sanatate mintala. Pentru realizarea ei a fost necesara
introducerea cunostintelor de psihologie comportamentala si de dezvoltare in
pregatirea asistentelor si recunoasterea de catre comunitate a
responsabilitatilor ce le revin in raport cu dereglarile/modificarile emotionale
ale cetatenilor precum si a valorilor rezultate din relatia asistenta - client si
asistenta-familie.
Multi membrii ai diferitelor clase sociale sau apartinand grupurilor economice
au inceput sa fie preocupati de valoarea mentinerii starii de sanatate a fiecarui
individ. S-a recunoscut faptul ca sanatatea nu este un privilegiu al acelora care
pot plati pentru ea, ci un drept al fiecaruia.
Formele nursingului
Serviciile de ingrijire la domiciliu sunt acele servicii acordate indivizilor
de toate varstele. Ele se adreseaza varstnicilor, suferinzilor cu diferite
dizabilitati, bolnavilor aflati in convalescenta care necesita ingrijiri de
scurta/lunga durata. Serviciile de ingrijire a domiciliu pot fi specializate si
depind de natura si dimensiunea nevoilor de ingrijire ale clientului.
Majoritatea spitalelor din Europa si nu numai, au astazi propriile case de
ingrijire programe de planificarea si coordonarea ingrijirilor la domiciliu
furnizate dupa externarea din spital.
 Regulile nursingului comunitar
Literatura de specialitate a pus in evidenta unele reguli ce tin de derularea in
bune conditii a activitatii de nursing comunitar:
1. Nursing comunitar reprezinta o activitate bine stabilita, bazata pe
recunoasterea nevoilor de ingrijire si functionarea pe baza de programe. Ca o
activitate ce are ca scop recunoasterea nevoilor de sanatate ale comunitatii,
nursingul este parte integrala a programelor de sanatate publica.
2. Agentiile de nursing comunitar au definite foarte clar obiectivele si scopurile
serviciilor lor.
3. Un grup de cetateni activi, reprezentanti ai comunitatii vor face parte
integranta din programul de nursing.
4. Serviciilor de nursing comunitar li se permite sa obtina informatii cu privire
la resursele economice, culturale, sociale din aria de referinta.
5. In nursingul comunitar familia si clientul/pacientul sunt parteneri al echipei
de ingrijire.
6. Educarea, promovarea sanatatii si sfatuirea clientului, familiei, comunitatii
sunt parti integrale ale nursingului comunitar.
7. Asistenta este instruita profesional ca sa lucreze ca furnizor de servicii de
sanatate in comunitate.
8. In cadrul activitatii de nursing comunitar asistentei ii revine sarcina de a
face evaluari periodice privind de sanatate a comunitatii a familiei, a clientului.
9. Asistenta comunitara este membru al echipei multidisciplinare. Pentru buna
functionare a echipei fiecare trebuie sa recunoasca contributia celorlalti ai
echipei in atingerea scopurilor si obiectivelor propuse, ce constau in
mentinerea starii de sanatate, siguranta si confort pentru client si comunitate.
10. Asistenta comunitara desfasoara activitati de nursing la indicatia medicului
responsabil de ingrijirea medicala si de supervizarea activitatilor.
11. Activitatea de nursing a personalului este supervizata de un personal
calificat (exemplu, asistenta sefa, directorul de nursing)
12. Organizatiile de nursing, agentiile, elaboreaza permanent programe de
educatie continua pentru personalul de ingrijire.
13. Asistenta comunitara este direct responsabila de propria instruire
profesionala perioadica.
Ingrijirile la domiciliu fac parte integranta din marea categorie a ingrijirilor
comunitare si ele pot fi descrise ca ingrijiri si ajutor acordat acasa, in familie,
celor ce au nevoie. Scopul principal al acestui model de ingrijire este acela de
a face posibil ca oamenii sa-si mentina gradul de independenta si sa-si
continue viata acasa cit mai mult timp posibil. De obicei, asistenta comunitara
isi petrece majoritatea timpului de lucru la domiciliul clientilor. Volumul
ingrijirilor la domiciliu a crescut semnificativ, mai ales a celor de tip geriatric,
datorita imbatranii populatiei, a cresterii procentajului de batrani, majoritatea
ramasi singuri acasa, a maririi incidentei bolilor cronice, cu precadere a
cancerului si a bolilor cardiovasculare, la care imbunatatirea tratamentului,
desi a slava multe vieti, nu a impiedicat aparitia unui numar important de
sechele, dizabilitati ce impun la randul lor semnificative interventii de
reabilitare resocializare.
In contactul cu clientul si familia sa in procesul ingrijirii, asistenta dezvolta nu
numai oportunitati si planuri de interventie preventiva ci si activitati practice
de ingrijire.
Odata ajunsa la domiciliu, ea devine responsabila pentru educarea clientului,
a membrilor familiei acestuia si a celorlalte persoane disponibile/angajate in
ingrijirea zilnica a acestuia, pentru a le oferi competenta necesara. Intr-o
anumita masura ea devine responsabila si pentru sanatatea celorlalti. In
interventia comunitara ea poate deveni responsabila pentru sanatatea celor
incredintati din scoli, policlinici, platforme industriale sau alte locuri de munca.

DEFINIREA INGRIJIRILOR DE SANATATE COMUNITARA

Definitia A.N.A. :
A.N.A. (American Nurses Association) da urmatoarea definitie pentru nursingul
comunitar:
„Nursingul comunitar nu este numai o sinteza a practicii de nursing si a
educarii in domeniul sanatatii, ci are scopul de a mentine si a stimula
sanatatea populatiei.
Ingrijirile au un caracter continuu. Ingrijirea este orientata asupra
individului, a familiei sau a grupului si contribuie astfel la sanatatea intregii
populatii a zonei respective (sau oras).
Nursa aplica diverse metode pentru a mentine si stimula sanatatea,
coordoneaza activitatea in acest domeniu si stimuleaza continuitatea. Scopul
ei este si acela de a-i apropia pe indivizi, familie sau diverse grupuri.
Din aceasta definitie reiese ca interventiile nursei nu se orienteaza doar spre
pacientii individuali, ci cuprind si mediul social, afectiv si fizic al acestora.

Elementele practicii sanatatii comunitare:

1. Promovarea unui stil de viata sanatos.
2. Tratarea tulburarilor si afectiunilor prin interventii directe si indirecte.
3. Promovarea recuperarii.
4. Sprijinirea serviciilor comunitare.
5. Susţinerea serviciilor primare de ingrijire a sanatatii.
6. Aprecierea nevoilor si evaluarea serviciilor.

Preceptele ingrijirii sanatatii in comunitate: activitate stabilita pe

baza nevoilor si a planului general de sanatate, scopuri si obiective clare,
integrarea cetăţenilor in servicii pentru intreaga comunitate, familia ca unitate
de baza, promovarea sanatatii si educatia pentru sanatate, implicarea familiei
si indivizilor in luarea deciziei, aprecierea periodica si continua a starii de
sanatate, buna pregatire a asistentului medical, asistentul - membru activ al
echipei de ingrijire, acordarea ingrijirilor conform recomandarilor medicale,
utilizarea inregistrarilor, dirijarea clientului si familiei catre resurse
comunitare, supravegherea personalului de ingrijire, planificare programelor
de educatie continua si asumarea responsabilitatii.
 Rolul familiei
Un membru important in actiunea de ingrijire este familia, reprezentata de
orice persoana din grupul familial care ajuta direct la ingrijire sau care asista
clientul la domiciliu in rezolvarea de catre el insusi a nevoilor sale de
autoservire si de ingrijire, adica realizarea igienei personale corespunzatoare,
prepararea mancarii si administrarea medicatiei. Ele rezolva acest tip de nevoi
pana la sau intre vizitele personalului de specialitate.
Scopurile clientului sunt raportate la principiile ingrijirilor primare privind
maximizarea (cresterea) gradului de independenta. Asistentele care ofera
ingrijiri la domiciliu pot asista clientul pentru a functiona la cel mai bun nivel
posibil, preintampinand astfel dependenta. Acest timp de asistenta se poate
exprima prin instruirea acestuia sau prin crearea de legaturi intre client si alte
institutii comunitare care efectueaza servicii ce-i pot fi necesare pentru a
ramane acasa, neinstitutionalizat.
In plus, se realizeaza prevenirea complicatiilor posibile la persoanele cu
probleme cronice ca si micsorarea riscurilor de recadere. Complicatiile ce pot
apare in cazul suferintelor indelungate pot fi preintampinate prin acordarea
unor interventii adecvate la domiciliu. Bolile terminale pot fi monitorizate la
domiciliu mai bine decat spital, daca acest lucru este acceptat de client si
familia sa.

Planul de ingrijiri alcatuit initial poate sa intampine o serie de

rezistente de ordin psihic prin:
1) mecanismele de aparare psihice inconstiente ale pacientului ca negarea,
evitarea, rationalizarea, distorsionarea, care il impiedica sa accepte rezervat
rolul de bolnav, de persoana asistata, precum si interferenta actiunilor sau
procedurilor propuse cu valorile morale, credintele religioase, opiniile si
prejudecatile proprii si ale grupului familial.
2) Refuzul pasiv de implicare prin demisie depresiva, pacientul fiind coplesit de
stresul anterior boli, produs de alte evenimente psihotraumatizante.
3) Boala fizica acuta poate duce la regresiune, dependenta, pasivitate fata de
starea patologica actuala. Si in tulburarile mental organice, caracterizate prin
deteriorarea functiilor intelectuale si emotionale, clientul poate neglija semnele
lor ca si consecintele pe diferite planuri, cum ar fi nevoia de tutela juridica.
Esecuri
Situatiile de stres legate de raspunsul inadecvat al sistemului social de ocrotire
sunt legate de complexitatea, lipsa de flexibilitate, incapacitatea de a raspunde
nevoilor si circumstantelor specifice fiecarui pacient si familiei sale. Numarul
mare de factori cu potential contradictoriu pozitiv sau negativ, implicati in
fiecare sistem, impune dezvoltarea unor abilitati speciale de evaluare si
coordonare a actiunilor de nursing din partea asistentei.

MODELE CONCEPTUALE

Procesul de nursing, se defineşte ca un proces dinamic, adaptabil la

cerinţele individului şi trebuinţele societăţii, mentinându-şi nealterat
obiectivul principal, obţinerea unei mai bune stări de sănatate pentru individ,
familie, comunitate. Astăzi procesul de nursing a căpătat valenţe noi, rolul
asistentului medical a devenit mai complex, în sensul lărgirii sferei de
activitate, una dintre îndatoriri fiind aceea "de a diagnostica şi stabili
atitudinea terapeutică adecvată pentru răspunsul individului faţă de o
problemă de sănătate actuală sau potenţială”.

Conform dictionarului explicativ roman, holism inseamna: conceptie care

interpreteaza teza ireductibilitatii intregului la suma partilor sale,
socotind drept "factor integrator" al lumii un principiu imaterial si
incognoscibil.Domeniul in care se aplica cel mai frecvent termenul de holism
este cel medical. Totusi, este constructiv sa il aplicam in toate planurile
existentiale si mai ales in cel spiritual.
Aceste necesităţi inter-relaţionează, sunt interdependente, de egală
importanţă şi reprezintă fundamentul intervenţiilor asistentului medical ce va
trebui să se adapteze la o infinitate de reacţii, manifestări, trăiri, relaţii
interpersonale, generate de unicitatea profilului psihic al protagoniştilor
implicaţi şi de specificul situaţiei concrete în care îşi desfăşoară activitatea.
Este important ca asistentul medical să fie familiarizat cu aspectul complex al
naturii psihice umane, să înţeleagă că indivizi diferiţi au reacţii diferite faţă de
aceeaşi problemă urmare a structurii lor unice de personalitate. Vom putea
aprecia pe deplin un individ doar dacă îi vom cunoaşte mediul de viaţă şi
activitate.
Suntem ceea ce suntem şi devenim ceea ce devenim, în mare parte, datorită
contextului social în care existăm şi ne desfăşurăm activitatea. Socializarea
se realizează în interiorul diverselor grupuri umane (familie, şcoală, prieteni,
colectiv de muncă). Grupul intermediază individului relaţia cu societatea şi cu
sine.
Individul dezvoltă concomitent şi continuu relaţii informaţionale cu lumea
externă şi cu propria fiinţă, întreţinând la nivelul normalului, un echilibru
între cunoaşterea de sine şi cunoaşterea realităţii. Fiecare ne naştem cu un
potenţial uman care se valorifică şi se dezvoltă treptat pnn . socializare,
asimilarea valorilor şi comportamentelor sub forma unei învăţări continue.

Conceptul holistic de apreciere a individului poate fi rezumat în câteva idei

principale ce stau la baza susţinerii ştiinţifice a desfăşurării procesului de
nursing:

• individul este un tot unitar caracterizat prin integritate şi el reprezintă

mai mult decât suma părţilor sale componente;
• individul este în permanentă interacţiune cu mediul înconjurător,
schimbând materie şi energie cu acesta;
• evoluţia fiziologică a individului este ireversibilă şi unidirecţională în
timp şi spaţiu;
• individul uman se caracterizează prin capacitate de abstracţie, imaginaţie,
senzaţii, emoţii.

Toate aceste aprecieri subliniază evoluţia conceptului "îngrijirilor de

sănătate" de-a lungul timpului şi adaptarea acestuia la principiile de
organizare actuală a sistemului sanitar, urmărind în principal rolul
asistentului medical: • asistentul medical reprezintă un element
important al echipei medicale;
• asistentul medical desfăşoară o activitate autonomă, cu competenţe bine
stabilite;
• activitatea medicală nu vizează doar tratarea eficientă a îmbolnăvirilor, în
prezent accentul se pune pe prevenirea bolilor şi promovarea stării de
sănătate;
• rolul asistentului medical intervine atât în îngrijirea individului cât şi a
comunităţii (promovarea sănătăţii, educaţia pentru sănătate).
Organizarea datelor culese în vederea întocmirii planului de îngrijire se
poate face conform unui model conceptual. Conceptele sunt necesare în
nursing pentru a lega teoria de practică, iar pentru a fi complete trebuie să
conţină elemente critice severe precum procesul de nursing, un scop anume,
un raţionament, o specificare a rolului profesional, o descriere a clientului şi a
aşezării clinice.
CURS 2

Procesul de îngrijire lucrează cu trei concepte esenţiale –

omul, sănătatea şi boala.

Omul este o fiinta unica , unicitate fiind data de nevoile psihologice , sociale
si culturale ce se alătură nevoilor de bază, biologice ale supravieţuirii.
Asigurarea exclusivă numai aanumitor nevoi, excluzând alte aspecte , duce
inevitabil la un eşec terapeutic.
Sănătatea
– definită conform OMS, ca o stare de bine fizic, mintal şi social, ce
nu constănumai în absenţa bolii sau a infirmităţii.Raportată la boală,
sănătatea reprezintă ansamblul forţelor biologice, fizice, afective,
psihice şi sociale, mobilizate pentru a înfrunta, a compensa sau a
depăşi boala.
Boala-
reprezintă ruperea echilibrului sau a armoniei individului, prin apariţia
unei suferinţe fizice, psihice sau prin apariţia unei dificultăţi de
adaptare la o situaţie nouă, provizoriesau definitivă în existenţa
individului.

Concepte de bază corelate:

-Sănătatea se obţine prin facilitarea procesului natural al
organismului de a funcţiona;
-Îngrijirile de bază menţin sau spijină adaptările persoanei
prin participarea sa activă.;
-Îngrijirea persoanei reprezintă obiectivul practicii
nursingului şi este un proces interactiv; -
-Ţinta nursingului o constituie o persoană şi creşterea răspunsului ei
adaptativ;
- Preocuparea nursingului o reprezintă o persoană şi acţiunile ei de
autoingrijire;

Concepte de bază concordante conform cărora orice persoană este

un individ unic.
Nursingul centrat pe pacient semnifică îngrijiri de bază individualizate;
fiecare om este un individ unic, şi astfel el solicită o serie de abilităţi
unice, de tehnici şi idei special desemnate lui.
Myra Levin a elaborat o teorie unică care prevede:
• Intervenţia nursing este bazată pe conservarea integrităţii
structurale individuale a pacientului;
• Intervenţia nursing este bazată pe conservarea integrităţii
personale individuale a pacientului;
• Intervenţia nursing este bazată pe conservarea integrităţii
sociale individuale a pacientului.Ideea de bază a tuturor
conceptelor este aceea că îngrijirea persoanei reprezintă obiectivul
practicii nursingului şi este un proces interactiv.

Scopul nursingului este acela de a acorda îngrijiri cu rol în păstrarea

sau restabilirea independenţei individului pentru satisfacerea
nevoilor proprii. Persoana va fi ajutată să-şi conserve sau să-şi
restabilească independenţa sa, astfel încât să-şi poatăsatisface
nevoile singur.
Se va favoriza vindecarea şi se va asista muribundul spre un sfârşit
demn.
 Modele conceptuale

I. Modelul Henderson.
II. Modelul de adaptare Roy.
III. Modelul Rogers.
IV. Modelul conceptual Dorothea Orem
V. Modelul conceptual Betty Neuman
VI Nursingul bazat pe stilul de viaţă - Nancy Roper
VII. Modelul conceptual Hildegard Peplau
VIII Modelul conceptual Ida Jean Orlando
IX. Modelul conceptual Dorothy Johnson
X. Modelul conceptual Levine
XI. Modelul conceptual Imogene King
XII. Modelul conceptual Betty Neuman

I. Modelul conceptual al Virginiei Henderson

În cartea sa, „Principii fundamentale ale îngrijirii nursing”, defineşte
funcţia nursei astfel:
„Rolul esential al nursei este de a ajuta individul bolnav sau sănătos prin
activităţi ce contribuie la menţinerea sau redobândirea sănătăţii (sau sa-l
asiste în ultimele clipe), pe care ar putea să le îndeplinească singur dacă ar
avea puterea, voinţa sau cunoştinţele necesare, să-l ajute să facă aceasta
pentru a-şi recâştiga independenţa cât mai repede posibil.”
 Modelul conceptual al Virginiei Henderson apreciază individul ca fiind un
tot unitar caracterizat prin nevoi fiziologice şi aspiraţii denumite generic nevoi
fundamentale. Acestea sunt:
A respira
A bea şi a mânca
Nevoia de a elimina
Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
Nevoia de a dormi şi a se odihni
Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
nevoia de a fi curat, Îngrijit, de a-ţi proteja tegumentele şi mucoasele
Nevoia de a comunica
Nevoia de a evita pericolele
Nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori, de a practica religia
Nevoia de autorealizare
Nevoia de a se recreea
Nevoia de a învăta cum să-ţi păstrezi sănătatea
 II. Modelul conceptual al lui Abraham Maslow

Psihologul american Abraham Maslow afirmă că individul uman este rezultatul

interacţiunii dintre nevoile sale fundamentale şi realitatea mediului
înconjurător. Nevoile fundamentale pot fi ierarhizate în ordinea priorităţilor pe
cinci niveluri diferite interconectate între ele:
1. Nevoi fiziologice:
• asigură menţinerea homeostaziei mediului intern
• includ trebuinţe organice (respiraţia, nutriţia, excreţia, menţinerea
temperaturii organismului) dar şi nevoi psihologice (nevoia de odihnă şi somn,
evitarea durerii)
• nevoile sexuale sunt importante pentru individ dar nu indispensabile.
Sexul este esenţial pentru supravieţuirea speciei nu a individului.

2. Nevoia de siguranţă şi securitate

• include siguranţa şi securitatea fizică (apărare, adăpost,
locuinţă) şi psihică (confort, protecţie) .
3. Nevoia de apartenenţă şi afectivitate, nevoi
sociale
• apartenenţă la un grup social (familie, prieteni, colegi de muncă)
• integrare şi acceptare
• iubire şi înţelegere.
4. Nevoia de stimă şi respect
• recunoaştere şi apreciere
• consideraţie
• recunoştinţă
• valorizare.
5. Nevoia de cunoaştere, autocunoaştere
• a ştii, a înţelege
• a rezolva
• a crea.
Ierarhizarea trebuinţelor individului permite aprecierea sa pe ansamblu şi se
dovedeşte a fi extrem de utilă în organizarea procesului de nursing permiţând
adaptarea intervenţiilor asistentului medical la nevoile pacientului. Evoluţia
spre o nevoie superioară se poate realiza doar atunci când nevoia inferioară
este pe deplin satisfăcută, de aceea această ierarhizare mai este cunoscută
sub denumirea de "piramida sau spirala trebuinţelor individului uman".

III. Modelul conceptual Hildegard Peplau

Hildegard Peplau, nursă de psihiatrie, a prezentat în 1952 modelul teoretic

„Relaţiile interpersonale în nursing”, unde nursingul este un „proces
terapeutic interpersonal important…Nursingul este un instrument educativ, o
forţă matură care ţinteşte să promoveze mai departe mişcarea personalităţii
în direcţia curativă, constructivă, productivă, personală, şi existenţa
comunităţii”.
Peplau foloseşte termenul de “nursing psihodinamic”,
descriind si cele patru faze ale acestei relaţii: ◦ orientarea -
pacientul şi nursa identifică problema de boală
◦ identificarea – pacientul cunoaşte nursa şi apoi acceptă ajutorul
◦ exploatarea – pacientul se foloseşte de ajutorul nursei
◦ rezoluţia – pacientul acceptă noile obiective în mod voluntar
IV. Modelul conceptual Ida Jean Orlando
Ida Jean Orlando a identificat patru practici pe care le-a considerat de bază
pentru nursing
(observarea, raportarea, înregistrarea şi îndeplinirea acţiunilor, pentru şi
cu pacientul) descriind două tipuri de acţiuni nursing:
◦ Acţiuni nursing planificate sunt cele care stabilesc sau satisfac nevoile
imediate ale clientului
◦ Acţiuni nursing automate sunt cele care au fost decise pe alte
considerente decât pe nevoile imediate ale clientului, dar acestea sunt
consecvent ineficiente.
Teoria lui Orlando este specifică interacţiunii nursă-pacient. Scopul asistentului
este de a determina şi de a răspunde nevoilor imediate ale pacienţilor şi de a
îmbunătăţi starea lor, prin scutirea de suferinţă sau disconfort. Orlando pune
accentul pe acţiunea planificată (mai degrabă decât pe acţiunea automată),
bazată pe observarea comportamentului pacienţilor verbală şi non verbală,
care duce la o anumită concluzie, confirmată sau neconfirmată de către
pacient, ducând la identificarea de către nursă a necesităţilor pacientului,
putând astfel să-i ofere acestuia o îngrijire medicală eficientă.

V. Modelul conceptual Dorothy Johnson sau Modelul Sistemelor

comportamentale care se concentrează pe compotramentul pacientului luat
ca un întreg organizat si integrat, format din 7 subsisteme strâns legate între
ele:
◦ ataşamentul
◦ dependenţa
◦ ingestia
◦ eliminarea
◦ sexualitatea
◦ agresiune/protecţie
◦ realizarea
Al 8-lea subsistem – reintegrarea - a fost adăugat mai târziu în 1997
de Holaday. Fiecare subsistem îndeplineşte sarcini specializate pentru
sisteme integrate si fiecare este structurat prin 4 elemente motivaţionale
precum scop, set, alegere şi acţiune/comportament.
Funcţia nursingului este să ajute restaurarea echilibrului fiecărui subsistem şi
să prevină în viitor tulburările sistemului.

VI. Modelul conceptual Dorothea Orem

Dorothea Orem se bazează pe 3 concepte: autoîngrijirea, deficitul de auto
îngrijire şi sistemul nursing. Modelul se centrează pe abilitatea fiecărui
individ de a realiza autoîngrijirea. În acord cu acest model există 3
categorii de cerinte pentru autoîngrijire:
◦ Cerinţe universale – asociate cu procesul vieţii şi menţinerea
integrităţii structurale şi funcţionale ◦ Cerinţe de dezvoltare -
asociate cu procesul de creştere şi dezvoltare în diverse stadii ale
ciclului vieţii ◦ Cerinţe determinate de starea de sănătate –
deviaţii de la sănătate, de la deviaţii structural funcţionale sau
constituţionale/defecte genetice.
În modelul Dorothea Orem scopul nursingului este să ajute oamenii să-şi
satisfacă propriile cerinţe de auto îngrijire. D. Orem a identificat 3 tipuri ale
sistemului nursing:
◦ Sistemul complet compensator – compensarea în totalitate a
incapacităţii pacientului de a îndeplini activităţile de autoîngrijire,
sprijin şi protecţie.
◦ Sistemul parţial compansator – compensarea parţială pentru pacienţii
care sunt incapabili de a îndeplini activităţile de autoîngrijire.
◦ Sistemul de sprijin şi educaţie – nursa ajută pacienţii care sunt capabili şi
pot învăţa activităţi de autoîngrijire, îi asistă pe ei în luarea deciziilor şi-i
ajută să dobândeasca îndemânări şi cunoştinţe.

VII. Modelul conceptual Levine

Imaginat de Myra Levine, numit şi Modelul Conservării are la bază trei
mari concepte: integritate, adaptare şi conservare. Acesta se concentrează
pe indivizi ca fiinţe holiste iar domeniul major de interes este menţinerea
persoanei ca un întreg. Myra Levine a sugerat 4 principii ale menţinerii
conservării, care au ca scop să faciliteze adaptarea pacienţilor:
◦ Conservarea energiei pacientului – conservarea resurselor
energetice, fiziologice şi psihologice ale idividului
◦ Conservarea integrităţii structurale – conservarea formei şi funcţiilor
corpului pacientului
◦ Conservarea integrităţii personale – menţinerea stimei de sine şi a
identităţii psihologice a pacienţilor
◦ Conservarea integrităţii sociale – păstrarea familiei, comunităţii şi afilierilor
culturale ale pacientului

În esenţă, Levine vede viaţa individului ca un proces a menţinerii

integrităţii prin adaptare, facilitată prin adaptare. Levine a notat că modelul
ei este potrivit pentru investigarea interfeţei dintre mediile intern şi extern
ale persoanei.

VIII. Modelul conceptual Imogene King

Conform lui Imogene King, „Procesul de nursing este un proces interpersonal
de acţiune, reacţiune şi interacţiune, în cadrul căruia nursa şi pacientul
împărtăşesc informaţiile despre percepţiile lor în, în timpul unei situaţii care
necesită îngrijiri.” Interacţiunea sistemelor cadru şi obiectivele îngrijirii, se
concentrează asupra indivizilor, asupra relaţiei lor interpersonale şi contextul
social prin 3 sisteme ce interacţionează între ele: personal, interpersonal şi
social. În fiecare dintre aceste 3 sisteme, King a identificat concepte ce
furnizează un concept structural, descriind procesele în fiecare dintre cele trei
sisteme
Sistemul personal Percepţia
• Interesul personal
• Imaginea corpului
• Creşterea şi dezvoltarea
• Timp
• Spaţiu
Sistemul interpersonal
◦ Rolul
◦ Interacţiunea
◦ Comunicarea
◦ Înţelegerea
◦ Stress-ul

Sistemul social
◦ Organizare
◦ Putere
◦ Autoritate
◦ Statut
◦ Factorul decizional

Prin Modelul King, domeniul nursingului include promovarea, menţinerea şi

restaurarea sănătăţii.

IX. Modelul conceptual Betty Neuman

În 1972 Betty Newman enunţă aşa numitul „Model al sistemelor în îngrijirile
de sănătate”, este concetrat pe persoană ca un sistem complet, cu subpărţi
ce reprezintă un sistem deschis, compus din 5 variabile care interacţionează
între ele: fiziologică, psihică, socio-culturală, de dezvoltare şi spirituală,
având o reprezentare grafică sub forma unor cercuri concentrice.
Interacţiunea acestor variabile determină cantitatea de rezistenţă a unui
individ, care poate creşte împotriva factorilor de stress. În centrul protecţiei
persoanei este prima linie de apărare împotriva stressorilor, care este o linie
linie flexibilă de rezistenţă, reprezentată de factorii interni care ajută să se
apere împotriva stressorilor.
Următoarea barieră de protecţie este linia normală de apărare, ce include
factori ca: stilul persoanei de a face faţă, etapa de dezvoltare.
Frâna finală împotriva stressorilor este o linie flexibilă de apărare compusă
din factori dinamici care pot varia în răspunsul la diferite circumstanţe.
În Modelul Neuman persoana menţine echilibrul şi armonia între mediile
interne şi externe, prin adaptare la stress şi prin apărarea împotriva tensiunii
producătoare de stimuli. Primul scop al nursingului este să ajute la atingerea
şi menţinerea stabilităţii clientului.

X. Modelul de adaptare Roy

În viziunea lui Callista Roy, fiinţele umane sunt sisteme adaptative bio-
psiho-social, care au capacitatea de a face faţă la schimbarea mediului, prin
procesul de adaptare. Conform Modelului Roz în sistemele umane există 4
subsisteme: nevoi fiziologice, conceptul de sine, rolul funcţional şi
interdependenţa.
Aceste subsisteme constituie moduri adaptative care furnizează
mecanisme pentru a face faţă stimulilor de mediu şi schimbării. Modelul de
adaptare legat de nevoile fiziologice este interesat de nevoia pentru
integritate fiziologica. Modelul adaptativ al conceptului de sine se
adresează nevoii de integritate psihică. Modurile de adaptare ale rolului
funcţional şi interdependenţa se concentrează pe nevoia de integritate
socială.
Scopul nursingului în acord cu acest model este să promoveze adaptarea
individului în cele patru moduri, pe durata sănătăţii şi a bolii. Nursingul de
altfel reglează stimulii care afectează adaptarea. Intervenţiile nursing, în
general, dau forma creşterii şi descreşterii, modificării, retragerii sau
menţinerii stimulilor interni şi externi care afectează adaptarea.

ROLUL SI FUNCTIILE ASISTENTULUI MEDICAL GENERALIST IN

COMUNITATE.

3.1. Functii:
- acordarea ingijirilor in familie, colectivitati, scoli, persoanelor varstnice si
bolnavilor psihici, pacientilor cronici si in stadiul terminal, ingijiri de sanatate
ocupationala;
- transmiterea cunostintelor catre beneficiarii serviciilor de
ingrijire sau personalul din sistemul de sanatate; - membru al
echipei de ingrijiri;
-dezvoltarea practicii ingrijirilor de sanatate prin gandire critica si cercetare.

3.2. Roluri: educator si pedagog, consilier, facilitator.

Codul deontologic al asistentilor medicali / nurselor se
suprapune conceptului de nursing, care consta in :
*Promovarea / pastrarea sanatatii
*Prevenirea imbolnavirilor
*Restabilirea/restaurarea sanatatii
*Inlaturarea suferintei
Ingrijirile pentru sanatate sunt acordate individului , familiei si
colectivitatilor , activitatea asistentului medical fiind in interrelatie cu a
celorlalti profesionisti din sanatate .

CONCEPTUL DESPRE OM, FAMILIE, COMUNITATE

CONCEPTUL DESPRE OM: definitia individului, teoria holistica, omul ca

unicat.
Omul este o fiinta unica, avand nevoi biologice, psihologice, sociale si
culturale, o fiinta in continua schimbare si in interactiune cu mediul ei
inconjurator, o fiinta responsabila, libera si capabila de a se adapta . Conceptia
individului dupa Virginia Henderson: ,,Individul este o entitate bio-psiho-
sociala formand un TOT indivizibil (notiune privind globalizarea individului). El
are necesitati fundamentale (comune tuturor) cu manifestari specifice pe care
si le satisface singur daca se simte bine. El tinde spre autonomie in
satisfacerea necesitatilor sale’’ .
CONCEPTUL DE FAMILIE
1.Definiţia familiei OMS: "Familia reprezintă o persoană sau un grup
de persoane care trăiesc împreună şi au legături de sânge, prin căsătorie sau
adopţiune."
Modele de definire:
a) Doi sau mai multi indivizi care locuiesc în aceeaşi gospodărie, care pot
stabili unele legături afective comune şi care sunt legaţi prin îndeplinirea unor
sarcini sociale în comun (Baranowski şi Nader, 1985);
b) Grup special ţinut laolaltă de legături afective semnificative, mai degrabă,
decât o entitate legală, economică, biologică sau genetică (Leavitt, 1982);
c) Două sau mai multe persoane cuprinse într-un grup în care persoanele:
au legături de sânge, căsătorie, adopţie sau consimţământ mutual;
interacţionează unul cu altul în cadrul unui statut familial al
unor poziţii şi roluri desemnate sau asumate; creează şi
menţin o subcultură comună (Stevenson, 1977);
d) Un sistem semiînchis de actori care ocupă poziţii interrelatie definite de
societatea din al cărui sistem face parte familia, ca unică pentru sistemul
respectiv cu privire la conţinutul rolurilor şi ideile legăturilor de rudenie
(Robgers, 1973); e) Un grup de doi sau mai multe persoane legate prin sânge,
căsătorie sau adopţie şi care locuiesc împreună (Biroul de recensământ SUA
1975);
2.Clasificarea familiilor
La baza clasificării stau numărul persoanelor, relaţiile dintre membrii
familiei, funcţiile fiecăruia precum şi relaţiile cu comunitatea.
I. Familii traditionale:
a.Familia nucleară = soţ, soţie şi urmaşi locuind într-o gospodărie comună.
b.Diada nucleară = soţ şi soţie, singuri, fără copii sau copiii nu locuiesc
împreună cu ei.
c.Familia lărgită = perechea + rude
pe verticală = soţ, soţie, copii + părinţii unuia dintre soţi sau ai ambilor;
pe orizontală = copii + fraţi sau surorile unuia dintre soţi;
lărgită atât pe verticală cât şi pe orizontală
d.Familia cu un singur părinte (decapitată).
e.Reţeaua de rudenii - gospodării nucleare sau membrii necăsătoriţi care
locuiesc aproape şi au un schimb permanent de bunuri şi servicii;
f.Familia poligamă (în cult islamic).
II. Familii netraditionale :
Caracteristici:
structură cvasi-familială sau persoane vârstnice neînrudite, împărţind un
aranjament comun, gospodărie comună şi cheltuieli împărţite;
relaţie de familie afiliată în care membrii mai vârstnici neînrudiţi au fost
integrate în familii mai tinere; afilierea nerezidenţială prin care poate fi
menţinută relaţia dintre ruda mai vârstnică şi alţi membri ai familiei
extinse; familia binucleară;
familia reconstituită sau familia vitregă;
familia consensuală (concubinaj), coabitare heterosexuală cu un mariaj
"de facto" dar fără forme legale; uniunea homosexuală de pereche sau
mai mulţi membrii într-o singură gospodărie.

3.Funcţiile de bază ale familiei :

Funcţii fizice (biologice şi economice):
reproducere;
furnizare de hrană;
îmbrăcăminte şi adăpost, apărare de pericole ;
îngrijirea sănătăţii.
Funcţii afective:
satisfacerea nevoilor afective între soţi, între părinţi şi copii, între membrii
diferitelor generaţii;
bucuria traiului împreună, companie plăcută, încurajare;
Funcţii sociale:
asigurarea grupării sociale ;
întărirea stimei de sine;
sprijinirea creativităţii şi a iniţiativei;
dezvoltarea şi susţinerea personalităţii membrilor ei;
transmiţător al culturii de la o generaţie la alta;
pregătirea membrilor pentru locurile în ierarhia socială;
imprimarea controlului şi a sentimentului de dreptate (reguli, drepturi, obligaţii
şi responsabilităţi caracteristice societăţii umane).
4.Sarcinile de dezvoltare ale individului şi familiei

Familia:

Asigurarea diverselor facilităţi pentru diferite nevoi ale familiei.

Împărţirea responsabilităţii traiului familiei.
Menţinerea unei relaţii maritale vitale.
Menţinerea unei comunicări deschise constructive între generaţii.
Menţinerea contactului şi comunicării cu rudele.
Lărgirea orizontului social al tuturor membrilor familiei.
Menţinerea unor standarde morale şi etice sănătoase.

Fraţii:
Dezvoltarea unei structuri frăţeşti afective.
Socializarea (învăţarea rolului legat de gen).
Angajarea în stabilirea rolului unul faţă de altul.
Furnizarea de informaţii fraţilor mai tineri privind conţinutul sarcinilor la
adolescenţă.
Modelarea rolului comportamentelor heterosexuale între cei de vârsta lor.
Acordarea de sprijin şi înţelegere fraţilor adolescenţi.
Fraţii adolescenţi servesc de mediatori în familie şi între fraţii mai mici şi
comunitatea mare.

Şcolari (6-12 ani)

Însuşirea deprinderilor fizice pentru activităţi fizice preţuite.
Formarea de deprinderi sănătoase faţă de propriul corp şi dezvoltarea lui.
Dezvoltarea unei personalităţi sociale cu colegii.
Învăţarea de roluri sociale potrivite.
Formarea de deprinderi intelectuale fundamentale (de ex. cititul).
Dezvoltarea conceptelor necesare vieţii de zi cu zi.
Formarea unui control moral interior şi a unui sistem de valori.
Dobândirea independenţei personale faţă de părinţi şi alţi adulţi.
Formarea de atitudini sociale faţă de grupurile şi instituţiile sociale.

Adolescenţii (13-20 ani)

Dobândirea de relaţii noi şi mai mature cu colegii de ambele sexe.
Însuşirea rolului social masculin sau feminin.
Acceptarea propriului corp şi folosirea lui.
Pregătirea pentru căsătorie şi viaţa de familie.
Pregătirea pentru o profesie sau o carieră.
Dobândirea unei identităţi şi însuşirea unei ideologii.
A dori şi a obţine un comportament social responsabil.
Adulţii (30-50 ani)
Obiectiv de a fi responsabili faţă de propria creştere şi dezvoltare, ca şi faţă de
proiectele organizatorice şi de a ajuta generaţiile tinere şi vârstnice, fără a le
controla.
Dezvoltarea forţei socio-economice.
Evaluarea relaţiei dintre ocupaţia/cariera persoanei şi sistemul de valori.
Ajutarea persoanelor tinere să se integreze mai bine.
Întărirea/restabilirea intimităţii cu partenerul sau persoanele apropiate.
Formarea de prietenii adânci.
Ajutarea vârstnicilor în ultimii ani ai vieţii.
Asumarea de poziţii responsabile în activităţile profesionale, sociale şi ale
comunităţii.
Menţinerea şi îmbunătăţirea căminului.
Folosirea timpului liber în mod creativ şi plăcut.
Acomodarea la schimbări biologice şi/sau personale.

SĂNĂTATEA FAMILIEI
“Sănătatea familiei este abilitatea ei continuă de a menţine o structură
a sistemului familiei care să faciliteze îndeplinirea funcţiilor definite în
interacţiune cu sistemele sociale, politice, economice şi sanitare”.
Din perspectiva cadrului de dezvoltare, sănătatea familiei poate fi definită ca:
“Deţinerea capacităţilor şi resurselor pentru a îndeplini normele de dezvoltare
a fiecărei etape din ciclul vieţii familiei”.
O familie sănătoasă poate fi numită şi evaluată după abilitatea sa de a
îndeplini autoîngrijirea esenţială sau capacitatea de îngrijiri independente, să
apeleze cât mai puţin la sisteme, organizaţii sau instituţii care pot prelua din
sarcinile familiei. Cu cît o familie îşi poate păstra integritatea structurală şi
funcţională şi este mai puţin dependentă, cu atât este mai sănătoasă. Pentru
studiul familiei şi măsurarea sănătăţii ei, OMS recomandă cel puţin patru
indicatori:
demografici
medicali
sociologici
economici.

Funcţiile şi sarcinile familiei legate de sănătate

Asigurarea de hrană, adăpost, îmbrăcăminte adecvată.
Menţinerea unui mediu fizic casnic ce sprijină sănătatea.
Menţinerea unui mediu casnic psiho-social care sprijină sănătatea.
Asigurarea de resurse pentru păstrarea igienei personale.
Asigurarea satisfacerii nevoilor spirituale.
Educaţia pentru sănătate.
Promovarea sănătăţii (alimentaţie, exerciţii fizice).
Luare de decizii legate de sănătate şi boală.
Recunoaşterea tulburărilor de dezvoltare.
Recunoaşterea tulburărilor stării de sănătate.
Solicitarea îngrijirii sănătăţii.
Solicitarea îngrijirii îmbolnăvirii.
Solicitarea îngrijirii danturii.
Primul ajutor.
Urmărirea medicaţiei prescrise şi neprescrise.
Îngrijirea bolii acute sau cronice.
Îngrijirea pentru recuperare.
Implicarea în sănătatea comunităţii (spiritul bun, umanitar).
Programe naţionale.

Indicatorii sănătăţii familiei

Utilizarea conceptului de Sănătate a Familiei porneşte de la faptul că o
persoană în dezvoltarea sa somatică, psihică şi socială este puternic
influenţată, şi uneori pentru totdeauna, de mediul familial. Chiar dacă
persoana respectivă nu aplică în mod tradiţional cultura familiei din care îsi are
originea, ea face permanent referinţă, chiar negând, la familia genitorilor săi.
Pentru a putea aprecia sănătatea familiei în toată complexitatea ei ca
înfiinţare, evoluţie, satisfacerea funcţiilor şi dezvoltarea, pot fi puse la
dispoziţie diferite metode analizând structura, relaţiile, funcţiile si diferiţi
indicatori:

a) Indicatori demografici- se referă la structura familiei şi evenimente care

intervin în aceasta:
Structura familiei:
număr de persoane care compun familia (mărimea);
vârsta;
nivelul de instruire;
ocupaţia şi tot ce derivă din ea (nivel cultural, material).
Aceste descrieri se fac, în general, în raport cu capul familiei.
Mărimea medie a familiei: este reprezentată de numărul membrilor familiei.
Acest indicator este interesant de studiat diacronic pe parcursul secolelor,
deceniilor şi oferă date interesante cu importanţă chiar asupra unor decizii
politice, economice, sociale şi de sănătate. Ca urmare a scăderii natalităţii în
ţările dezvoltate, fenomen înregistrat în ultimii ani şi în România, numărul
copiilor pe familie a scăzut, a crescut numărul familiilor fără copii, al celibatului
şi al familiilor formate dintr-o singură persoană.
Ce este important însă că indicatorii structurali şi de mărime impun noi
tendinţe de asistenţă medicală şi socială a familiei. La numărul mare de familii
cu persoane singure sau fără copii, sistemele sociale sunt obligate să preia
sarcini care altfel ar fi fost preluate de membrii tineri ai familiei.

Tipuri de familie.
Importanţa acestui indicator în asociere cu cele de mai sus este că determină
consecinţe pe plan medical:
● deplasarea centrului de greutate a solicitărilor medicale din domeniul
materno- infantil spre persoanele vârstnice;
● restructurarea sistemului de asistenţă medicală cu accent pe serviciile
sociale destinate categoriilor dezavantajate şi la risc;
● necesitatea colaborării serviciilor de sănătate, mai acut ca oricând, cu
organizaţii şi instituţii care au preocupări în noile probleme apărute.

Indicatori demografici dinamici:

 divorţialitatea ;
 mortalitatea generală şi specifică ;
1. sporul natural.
Deşi par indicatori din domeniul socialului, modificarea lor duce şi la consecinţe
pe plan medical dar, şi dezvoltarea asistenţei medicale poate influenţa, la
rândul ei, aceşti indicatori (ex. mortalitatea specifică).

b) Indicatori sociali- domeniu de preocupare a profesioniştilor din asistenţă

socială şi sociologie, instituţii cu care domeniul sănătăţii şi mai ales cel de
Medicina de Familie, trebuie să aibă o foarte strânsă colaborare şi acţiuni în
parteneriat. Nu rareori problema pentru care este solicitat medicul de familie
este o problemă prioritar socială şi secundar medicală.
c) Indicatori economici nu constituie în mod direct preocuparea
profesioniştilor din sănătate dar, nu este indiferent nivelul economic faţă de
fenomenul sănătate – boală:
costul bolii pentru familie;
nivelul de dezvoltare economică a ţării;
venitul mediu pe membrii de familie ;
nivelul de dezvoltare, urbanizare şi industrializare;
familia şi membrii săi contribuabili solidari la sistemul de sănătate.

d) Indicatori medicali:
Prevalenţa factorilor de risc în familie;
Prevalenţa bolilor în familie;
Agregarea bolilor în familie.

FACTORII DE RISC specifici familiei şi problemele de sănătate induse de ei:

ETAPA FACTORII DE RISC PROBLEME DE

SĂNĂTATE

Cuplul şi - lipsa de cunştinţe privind - dispareunie

familia planificarea familială - căsătorie nereuşită
aşteptând - căsătoria adolescenţilor - sarcină la vârsta
copiii, - lipsa de cunoştinţe privind adolescenţei
părinţi rolurile conjugale şi sexuale - naşteri de copii
tineri şi prematuri
acomodările sau cu greutate mică
- lipsa îngrijirilor prenatale - traumatisme la naştere
- alimentaţia - malformaţii congenitale
necorespunzătoare - accidente
- sub- şi supragreutatea - moartea subită a
- obiceiuri alimentare sugarulu
nesănătoase
- fumat, alcool, droguri,
cafea
- primipară sub 16 ani sau
peste
35 de ani
- antecedente de HTA
- infecţii în timpul sarcinii
ca:
 rubeolă, sifilis, gonoree
- factori genetici
- factori economici
- pericole legate de locuinţă

Familia cu - locuinţă periculoasă - tulburări de

copii - cămin nestimulant comprtament
şcolari - folosirea incorectă a resurselor - probleme de văz şi
pentru copii limbaj
- mediu sărăcăcios - boli transmisibile
- maltratarea, neglijarea copiilor - probleme şcolare
- model de viaţă de utilizare a - carii dentare
instituţiilor sociale, copii mulţi - retardare mintală
apropiaşi de vârstă - boli maligne
- stima de sine redusă - boli psihice
- copil – „ţap ispăşitor” - accidente casnice
- infecţii, accidente, spitalizări - sub- şi suprapondere
- părinţi imaturi, dependenţi,
incapabili pentru responsabilităţi
- pedeapsa fizică pentru ascultare
- substanţe toxice neprotejate în
casa
-sub si supraalimentati
Familia cu - origine rasială şi etnică a - morţi violente şi
adolescenţi familiei traumatisme
- stiluri de viaţă şi - alcoolism, folosirea de
comportament droguri
- inabilitatea soluţionării - sarcină nedorită
problemelor - boli cu transmisie
- factori socio-economici care sexuală
contribuie la relaţia cu colegii - boli psihice
- familia preţuieşte
agresivitatea şi
competiţia
- valorile familiei inflexibile
- atitudini riscante
- conflicte între părinţi şi copii
- presiuni de a împlini
speranţele
familiei

Familia cu - HTA, diabet, obezitate - boli cardiovasculare

adulţi de - fumat, sedentarism - coronaropatii
vârstă - alimentaţie bogată în - AVC
mijlocie colesterol - cancer
- modele ale personalităţii - accidente
legate - omucideri, sinucideri
de stres - boli mintale
- predispoziţie genetică, sex, - paradontopatii,
rasă edentaţie
- folosirea contraceptivelor
orale
- specificul zonei geografice
- obiceiuri alimentare
 - alcool, scandal
- poluanţi naturali
- clasa socială, locuinţă
- depresie, gingivite

Familia - vârsta, pensionarea - confuzie mintală

cu adulţi - interacţiunea medicamentelor - scăderea acuităţii
vârstnici - depresia, tulburări vizuale
metabolice - tulburări de auz
- boli endocrine şi cronice - HTA, depresie
- pierderea partenerului - boli acute infecţioase
- venitul redus (gripă, pneumonie)
- alimentaţia - leziuni ca: arsuri, căderi
necorespunzătoare - moarte fără demnitate
- sedentarism
- mediile, stilurile de viaţă
trecute
- lipsa pregătirii pentru moarte
 Influenta familiei asupra starii de sanatate a individului
Mecanisme -Situatii patologice
Riscul mostenirii de catre copii a unor tare genetice manifeste/latente la
parintii lor (risc crescut daca cei 2 parinti au o incarcatura ereditara proprie
sau familiala diagnosticate – cunoscute);
Lipsa sfatului genetic in situatii suspecte;
Mecanisme: Ereditatea
Riscul mostenirii de catre parinti a tarelor genetice de la proprii ascendenti (-→
risc crescut de a dezvolta aceleasi boli genetice ca si proprii parinti +
posibilitatea ca aceste boli sa se manifeste tardiv, in a 2-a jumatate a vietii).
Dezvoltarea copilului
Exista relatii evidente intre (dis)functionarea familiei si dezvoltarea insuficienta
a copilului (depresie, apatie, perturbari afective, boli infecto-contagioase,
suicid) prin:
relatii afective reduse intre soti ;
relatii reduse afective intre:
parinti si copii
bunici – copii
frati naturali/vitregi Conceptii gresite ale parintilor despre valoarea sanatatii si
caracteristicile starii de bine a copilului
Zestrea patologica familiala mostenita de copii: ereditate, obiceiuri
dizarmonice de viata, mostenirea unor profesii sau vocatii:
• Varsta parintilor
Stilul de viata familiala:
• alimentatia (program, calitate – cantitate)
• timpul liber
• conditii de igiena
• Timpul afectat profesiei/familiei/instruirii si educatiei
• Impartirea responsabilitatilor
• Tipuri de dependenta: alcoolism, stupefiante, tabagism
Climatul familial
Situatia economica: spatiul locativ (suprafata locuibila, dotari utilitare si de
confort, nr. de persoane); venit mediu pe membru de familie/an;
distributia bugetului – subzistenta, servicii medicale, alocatii pentru instruire,
cultura, recreatie -;
- accesul la informatii
Situatia socio-culturala:
• Nivelul de educatie si instruire
Climatul familial (relatii parinti – copii, tipuri de familie: mono-parentala, bi-
parentala, reconstituite, nucleara, extinsa; ocupatiile profesionale ale
parintilor; personalitati accentuate in familie
Membri ai familiei aflati in conflict cu legile sociale
Apartententa religioasa: restrictii alimentare, sociale, medicale,
culturale sau de instruire, ritualuri periculoase etc; Familia – sursa
de boli cronice si contagioase
Drame familiale cu rasunet asupra celorlalti membri ai familiei:
vaduvie, divort, singuratate, celibat, batranete.
Situatii patologice
1.Sociale:
primatul interesului material in realizarea casatoriei si intemeierea familiei;
mediul in care se constituie familia/cuplul conjugal ;
tipuri labile/dezechilibrate caracterial, comportamental si
relational (cupluri divergente, devitalizate, pasive); pauperitatea;
confort deficitar material in sanul familiei ;
intruziunea unor persoane straine in familie;
diferente etno-culturale si educativ-profesionale (diferenta de acumulare
culturala, de educatie sexuala proctrativa/contraceptiva, de cultura sanitara
sau igiena).
2.Psihologice:
conflicte, stari tensionale, indiferenta;
lipsa de confort psiho-emotional in cadrul familiei;
comunicare deficitara informativa, afectiva, educativa ;
legaturi extra-conjugale;
abandon/divort/despartire-separare (+perceptia evenimentului de catre copil
si sotul inocent);
decesul unui membru al familiei ;
nereusita/esecul;
conflicte intre generatii;
atitudinea dominatoare-autocratica a unuia din soti.
Modele imprimate:
- alimentatia (sarat, condimentat, fierbinte,
hiperproteic/vegetarian, tipuri deviante de comportament
alimentar); uzul de substante toxice (fumat, alcool, stupefiante);
- mostenirea unor profesii cu riscuri particulare: mineri, brutari, agricultori,
bibliotecari-anticari, industria chimica, personal medical etc.
Igiena vietii:
• ritmul activitate-odihna;
• evitarea concediilor de odihna sau medicale ;
• neplanificarea activitatilor ;
• atitudinea fata de propria sanatate si gradul de
adresabilitate/accesibilitate la serviciile medicale .
3. Conditii somato-psihice
• boli fizice/psihice ale unui membru al familiei;
• deficiente senzoriale si motorii, sau de relatie sau autonomie;
• nasterea unui copil cu handicap.