Referat nr.

11
ÎNGRIJIRILE LA DOMICILIU

Îngrijirile la domiciliu fac parte integrantă din marea categorie a îngrijirilor comunitare. Ele
pot fi descrise ca îngrijiri și ajutor acordat acasă, în familie, celor ce au nevoie.
Scopul principal al acestui model de îngrijire este acela de a face posibil ca oamenii să-și
menținî gradul de independență și să-și continue viața acasă cât mai mult timp posibil.
Scopul îngrijirii la domiciliu este ca pacientul să beneficieze de îngrijire demnă, adecvată şi
corespunzătoare nevoilor individuale direct în mediul său familiar. Datorită acestui tip de
îngrijire numărul şi durata tratamentelor spitalizate pot fi reduse, iar procesul de vindecare al
bolnavului poate fi îmbunătăţit. Se poate recurge la acest tip de serviciu, în cazul în care starea
de sănătate a bolnavului necesită îngrijire complexă, care nu necesită însă spitalizare. Orice
persoană, care are statutul de asigurat, are dreptul la 90 de zile de îngrijiri la domiciliu o singură
data în timpul vieții. Serviciile de îngrijire la domiciliu sunt oferite în regim de gratuitate, dacă
ele sunt recomandate de către medicul specialist curant al pacientului, pe baza unui formular
deservind acestui scop, după spitalizare sau în loc de aceasta.
Serviciile de îngrijiri medicale la domiciliu se acordă de către furnizorii de îngrijiri medicale
la domiciliu, persoane fizice sau juridice autorizate şi evaluate în condiţiile legii pentru acordarea
acestor tipuri de servicii, alţii decât medicii de familie, furnizori care încheie contracte cu casele
de asigurări de sănătate pentru servicii de îngrijiri medicale la domiciliu. Pachetul de servicii
medicale de bază pentru îngrijiri medicale la domiciliu şi îngrijiri paliative la domiciliu cuprinde:

1.Măsurarea parametrilor fiziologici: temperatură și respiraţie

2.Măsurarea parametrilor fiziologici: puls și tensiune arterială
3.Măsurarea parametrilor fiziologici: diureză și scaun |
4.Administrarea medicamentelor: intramuscular/subcutanat/intradermic/oral/pe mucoase
5.Administrarea medicamentelor intravenos( sub supravegherea medicului)
6.Sondaj vezical la femei şi administrarea medicamentelor intravezical pe sondă vezicală
7.Administrarea medicamentelor prin perfuzie endovenoasă (sub supravegherea medicului)
8.Recoltarea produselor biologice
9.Alimentarea artificială pe gastrostomă/sondă gastrică şi educarea asiguratului aparţinătorilor
10.Alimentarea pasivă, inclusiv administrarea medicamentelor per os, pentru bolnavii cu
tulburări de deglutiţie
11.Clismă cu scop evacuator
12.Spălătură vaginală în cazuri de deficit motor
13.Manevre terapeutice pentru evitarea complicaţiilor vasculare ale membrelor inferioare ca de
exemplu - escarele de decubit, mobilizare, masaj, aplicaţii medicamentoase, utilizarea colaci
lor de cauciuc şi a rulourilor
14.Manevre terapeutice pentru evitarea complicaţiilor pulmonare: schimbarea poziţiei, tapotaj,
fizioterapie respiratorie
15.Îngrijirea plăgilor simple/suprimarea firelor
16.Îngrijirea plăgilor suprainfectate
17.Îngrijirea escarelor multiple
18.Îngrijirea stomelor

1
19.Îngrijirea fistulelor
20.Îngrijirea tubului de dren
21.Îngrijirea canulei traheale şi instruirea asiguratului
22.Monitorizarea dializei peritoneale
23.Aplicarea de ploscă, bazinet, condom urinar
24.Aplicarea de mijloc ajutător pentru absorbţia urinei
25.Evaluarea asiguratului: stabilirea şi aplicarea unui plan de îngrijiri , controlul durerii şi altor
simptome asociate bolii şi reevaluarea periodică
26.Evaluarea mobilităţii, a capacităţii de auto-îngrijire, a riscului de apariţie al escarelor sau
gradul escarelor, identificarea nevoilor nutriţionale şi recomandarea dietei şi modul de
administrare, implementarea intervenţiilor stabilite în planul de îngrijiri şi reevaluarea periodică
de către asistentul medical
27.Masaj limfedem cu pompa de compresie
28.Administrare medicaţie prin nebulizare
32.Aspiraţie gastrică
33.Aspiraţie căi respiratorii

De obicei, asistenta comunitară își petrece majoritatea timpului de lucru la domiciliul

paciențtilor. Volumul îngrijirilor la domiciliu a crescut semnificativ, mai ales a celor de tip
geriatric, datorită îmbătrâniri populaței, a creșterii procentajului de bătrâni, majoritatea răamși
singuri acasă, a măririi incidenței bolilor cronice, cu precădere a cancerului ăi a bolilor
cardiovasculare, la care îmbunătățirea tratamentului, desi a salvat multe vieți, nu a împiedicat
apariția unui număr important de sechele, dizabilități ce impun la rândul lor semnificative
intervenții de reabilitare și resocializare. În contactul cu pacientul și familia sa în procesul
îngrijirii, asistenta dezvoltă nu numai oportunități și planuri de intervenție preventivă ci și
activități practice de îngrijire. Odată ajunsă la domiciliu, ea devine responsabilă pentru educarea
pacientului, a membrilor familiei acestuia și a celorlalte persoane disponibile/angajate în
îngrijirea zilnică a acestuia, pentru a le oferi competența necesară.
În intervenția comunitară ea poate deveni responsabilă pentru sănătatea celor încredințați din
școli, policlinici, platforme industriale sau alte locuri de muncă. Îngrijirea comunitară
presupune implicare și responsabilitate socială, angajare și devotament pentru oameni și pentru
sănătatea lor. Totodată scopul îngrijirilor comunitare este de a promova , spre binele oamenilor,
cel mai înalt nivel de funcționare mintală, fizică și socială. Conceptul de persoană se refera în
sens larg la toate ființele omenești. În teoriile nursingului, el a căpătat complexitatea sa reală
conferită de componentele sale biologice, psihologice și sociale. Pornind de la ea asistentele sunt
acelea care se îngrijesc de aspectele complexe ale vieții oamenilor (Ruth si Partridge, 1978).
Standardele de nursing comunitar sunt orientate mai mult spre activitatea practică și cuprind
etapele de analiză, planificare, implementare și evaluare pe baza planului de nursing. Fiecare
asistentă comunitară dezvoltă o filozofie de nursing bazată pe pregatirea, activitatea ei
profesională și propria personalitate. La ea mai contribuie experiența de lucru, colaborare
complexă cu pacientul, familia, comunitatea, cu ceilalți membri ai echipei precum și studiul
permanent. Filozofia nursingului comunitar este bazată pe "valoarea și demnitatea individuală".
Îngrijirea în comunitate trebuie să ofere confort și liniște, să ajute persoanele cu probleme de
sănătate să-și vindece corpul sau să-i ajute să trăiască demn cu propriile infirmități.

În desfășurarea activităților de nursing comunitar se urmărește atingerea unor standarde

pentru îngrijirile la domiciliu și anume:
2
 1. Culegerea de date despre starea de sănătate a pacientului/clientului este continuă și
sistematică;
2. Diagnosticul de nursing derivă din datele culese.
3. Planul de nursing include scopuri ce rezultă din diagnosticul de nursing
4. Planul de nursing stabilește prioritățile de îngrijire în funcție de diagnosticele de nursing.
5. Intervenția de nursing presupune și participarea pacientului la promovarea stării sale de
sănătate, a recuperării și menținerii sale.
6. Acțiunile de nursing ajută pacientul să-și mărească potențialul de sănătate.
7. Progresul pacientului în atingerea scopurilor propuse este realizat prin participarea
comună a nursei și a sa.
8. Acțiunile de nursing implică evaluări repetate, stabilirea/reorientarea prioritaților,
definirea noilor scopuri și revizuirea permanentă a planului de nursing.

Integrarea
- una dintre dimensiunile asistenței comunitare o reprezintă integrarea sa cu celelalte
serviciile de sănătate mintală. Pentru realizarea ei a fost necesară introducerea cunostințelor de
psihologie comportamentală și de dezvoltare în pregătirea asistentelor și recunoașterea de către
comunitate a responsabilităților ce le revin în raport cu dereglările/modificările emoționale ale
cetățenilor precum și a valorilor rezultate din relația asistentă - pacient și asistentă-familie. S-a
recunoscut faptul că sănătatea nu este un privilegiu al acelora care pot plăti pentru ea, ci un drept
al fiecăruia. Serviciile de îngrijire la domiciliu sunt acele servicii acordate indivizilor de toate
vârstele. Ele se adresează vârstnicilor, suferinzilor cu diferite dizabilități, bolnavilor aflati în
convalescență care necesită îngrijiri de scurtă/lungă durată. Serviciile de îngrijire a domiciliu pot
fi specializate și depind de natura și dimensiunea nevoilor de îngrijire ale clientului.
Majoritatea spitalelor din Europa și nu numai, au astăzi propriile case de îngrijire , programe
de planificarea și coordonare a îngrijirilor la domiciliu furnizate după externarea din spital. Chiar
dacă îngrijirile la domiciliu sunt ca o alternativa la spitalizare, respitalizare și spitalizare
prelungită, acestea pot prezenta unele avantaje si dezavantaje.

Avantaje:
 Este mult mai ieftin să îngrijesti acasă decât în spital
 Se reduc cheltuielile hoteliere, medicamente, materiale sanitare, hrana, cheltuielile de
întreținere și administrative;
 Reducerea riscului apariției infecțiilor intraspitalicesti;
 Beneficiul fizic și psihic al pacientului de a fi îngrijit în mediul său, alăturide familie;
 Medicul de familie și specialistul, pot să urmărească prin intermediul furnizorilor
autorizați, care este evoluția pacientului și poate interveni, daca este cazul;
 Se creează sentimentul de securitate al pacienților care pleacă acasă fie după
externare, fie de la cabinetul medicului de familie, fie din ambulatoriu de
specialitate;

Dezavantaje:
Situatiile înregistrate la domiciliu depășesc uneori posibilitatea de intervenție a echipelor
medicale necesitând cadrul instituțional. Prin îngrijire la domiciliu se întelege orice activitate de
îngrijire medicală prestată de personal specializat, la domiciliul pacientului, care contribuie la
îmbunatățirea stării de bine a acestuia din punct de vedere fizic și psihic.Beneficiarii îngrijirilor

3
medicale la domiciliu sunt persoane cu afecțiuni acute și/sau cronice, care prezintă un anumit
nivel de dependență și o capacitate limitată de a se deplasa la o unitate sanitară în vederea
asigurării îngrijirilor ambulatorii recomandate de medici.
Asigurarea asistenței medicale și a îngrijirii la domiciliul bolnavului este efectuată în
conformitate cu nivelul de pregătire profesională a furnizorilor acestor servicii.

Rolul familiei
Un membru important în acțiunea de îngrijire este familia, reprezentată de orice persoană
din grupul familial care ajută direct la îngrijire sau care asistă pacientul la domiciliu în rezolvarea
de către el însuși a nevoilor sale de autoservire și de îngrijire, adică realizarea igienei personale
corespunzatoare, prepararea hranei și administrarea medicației. Ele rezolvă acest tip de nevoi
până la sau între vizitele personalului de specialitate. Scopurile pacientului sunt raportate la
principiile îngrijirilor primare privind maximizarea (creșterea) gradului de independență.
Asistentele care oferă îngrijiri la domiciliu pot asista pacientul pentru a funcționa la cel mai bun
nivel posibil, preîntâmpinând astfel dependența. Acest timp de asistență se poate exprima prin
instruirea acestuia sau prin crearea de legături între pacient și alte instituții comunitare care
efectuează servicii ce-i pot fi necesare pentru a rămâne acasă, neinstitutionalizat. In plus, se
realizează prevenirea complicațiilor posibile la persoanele cu probleme cronice ca și micșorarea
riscurilor de recădere. Complicațiile ce pot apare în cazul suferințelor îndelungate pot fi
preîntâmpinate prin acordarea unor intervenții adecvate la domiciliu. Bolile terminale pot fi
monitorizate la domiciliu mai bine decât în spital, dacă acest lucru este acceptat de pacient și
familia sa.