Arhere Tudorița

AMG III

CONCEPTUL DE ÎNGRIJIRI DE SĂNĂTATE COMUNITARE

DEFINIRE
KINLEIN, nurse care a practicat independent, caracterizează asistentul medical
comunitar profesionistă ca pe o extensie a clientului şi ca pe o bună cunoscătoare a îngrijirilor ce
trebuie oferite acestuia. Ea defineşte îngrijirile de sănătate comunitare ca “asistarea persoanei în
practicile de autoîngrijire în vederea menţinerii propriei sale stări de sănătate”. Kinlein înclină
spre modelul medical considerând asistentul medical o extensie a medicului ea fiind primul
contact direct cu clientul atunci când acesta are nevoie de îngrijire. Prin stabilirea relaţiei cu
clientul, asistentul medical îl ajută pe acesta să recunoască şi să-şi exprime nevoile de sănătate
colaborând cu acesta la alegerea căii cele mai adecvate pentru de a le satisface.
DOROTHEA OREM consideră că îngrijirile de sănătate comunitare sunt “contribuţia
pentru nevoile omului de autoîngrijire şi asigurarea continuităţii acesteia pentru a susţine viaţa şi
sănătatea, a descoperi afecţiuni sau vătămări şi a face faţă efectelor acestora”. Conform acesteia,
interesul special al asistentului medical comunitare este acela de a asigura o îngrijire terapeutică
continuă, fiind considerată o intermediară între medic şi client.
CARNEVALI ŞI PATRICK au statuat: “Preocuparea primordială a îngrijirilor de
sănătate comunitare trebuie să fie aceea de a ajuta individul şi familia acestuia să-şi
îndeplinească activităţile şi cerinţele vieţii de zi cu zi şi să conştientizeze măsura în care acestea
afectează sau sunt afectate de sănătate sau de boală şi, în acelaşi timp, să ia în considerare
comportamentul individual”. Aceasta sugerează faptul că asistentul medical comunitar are rolul
de a cântări modul în care individul este capabil să suporte şi să se adapteze la viaţa de zi cu zi.
Individul este văzut ca o balanţă care pe un taler are activităţile şi cerinţele vieţii zilnice iar pe
celălalt taler resursele de adaptare şi sistemul său de suport. Această balanţă se înclină într-o
parte sau alta în măsura în care ele sunt afectate de sănătate, de boală sau de experienţe asociate.
Activităţile zilnice sunt considerate acele evenimente obişnuite şi comportamentele pe
care acestea le implică din partea individului în cursul celor 24 de ore.
Cerinţele zilnice au aspecte personale, diferite de la individ la individ şi determină
priorităţile, alegerile, rutinele şi paşii.
Resursele de adaptare reprezintă capacităţile personale: tărie, duritate, conştiinţă, dorinţă,
capacitate senzorială, curaj, creativitate, abilitatea de rezolvare a problemelor şi modelele de
adaptare anterioare.
Sistemul de suport este reprezentat de mediul extern şi forţele personale care imprimă
individului stilul de viaţă. Din acest sistem de suport fac parte familia, anturajul, condiţiile de
locuit, situaţia materială şi toate celelalte influienţe externe cum ar fi vecinii, mass-media,
transporturile, mediul ecologic şi legislaţia.
Stilul de viaţă reprezintă totalitatea metodelor de a trăi ale unui individ adesea evidenţiate
prin preferinţe şi mod de acţiune ce se sprijină pe resursele de adaptare şi pe sistemul de suport.
El înglobează astfel, o serie de caracteristici particulare fiecărui individ: preferinţa pentru

1
Arhere Tudorița
AMG III

independenţă opusă dependenţei, niveluri de stres înalte opuse celor joase, spontaneitate şi
schimbare opuse structurării şi regularităţii, extravertire opusă introvertirii, avansare rapidă
opusă celei lente şi activitate psihică complexă opusă celei reduse. Aceste preferinţe sunt
transpuse în reacţiile particulare atât faţă de rutine cât şi faţă de evenimentele neobişnuite.
În general, majoritatea persoanelor sunt într-un echilibru instabil, balanţa putând fi
oricând înclinată, într-un anumit grad, sub acţiunea multiplelor variabile cum ar fi: o locuinţă
nesănătoasă, stresul zilnic, starea de confort sau de inconfort fizic, psihic, social pe care o
resimte persoana respectivă, etc. Pentru asistentul medical comunitar aceste reacţii particulare ale
indivizilor constituie o bază pentru aprecierea stării de sănătate a acestora. Aprecierea datelor
obiective sau subiective şi identificarea problemelor clientului se face pornind de la echilibrul
care există între activităţile şi cerinţele zilnice, pe de o parte, şi posibilităţile reale ale resurselor
personale şi ale sistemului de sprijin de a le face faţă, pe de altă parte.
CADRUL PENTRU ÎNGRIJIRILE DE SĂNĂTATE COMUNITARE
Caracteristicile practicii
Concentrarea practicii se face mai degrabă pe profilaxie decât pe îngrijirea curativă.
Intensificarea practicii pe promovarea, menţinerea şi recuperarea sănătăţii individului,
familiei şi comunităţii.
Ideile cheie
Asigurarea şi susţinerea serviciilor în folosul familiei şi comunităţii.
Deservirea tuturor clienţilor indiferent de vârstă.
Centrarea atenţiei pe întreaga populaţie.
Colaborarea cu alte discipline.
Încurajarea colaborării clientului la activităţile de promovare a sănătăţii.
Îngrijirea clienţilor în toate fazele de boală cât şi după realizarea stării de sănătate.
Înţelegerea celor trei niveluri de prevenire: primar, secundar şi terţiar şi acordarea
îngrijirilor corespunzătoare fiecărui nivel.
Elementele practicii
 Promovarea unui stil de viaţă sănătos.
 Susţinerea educaţiei pentru sănătate.
 Înţelegere şi pricepere în practica îngrijirilor de sănătate.
 Îndrumarea eforturilor sistemului de îngrijire a sănătăţii către sprijinirea clientului
în toate problemele de sănătate.
 Tratarea tulburărilor şi afecţiunilor prin intervenţii directe şi indirecte de îngrijire.
 Susţinerea serviciilor directe de îngrijire pentru clienţii bolnavi incluzând
îngrijirea la domiciliu, diagnosticarea tulburărilor şi educaţie privind starea de
sănătate şi starea de boală. Aceste servicii directe presupun implicarea într-o
relaţie personală cu clientul.

2
Arhere Tudorița
AMG III

 Susţinerea serviciilor indirecte cum ar fi asistenţă specializată acordată clienţilor

cu probleme de sănătate, înfiinţarea de noi servicii de îngrijire a sănătăţii
comunitare, participarea la planificarea şi dezvoltarea resurselor comunitare,
consultarea cu toţi membrii echipei, dezvoltarea de programe care să corecteze
condiţiile comunitare necorespunzătoare, ş.a.
 Promovarea recuperării.
 Reducerea incapacităţii clientului şi redarea funcţiei afectate.
 Organizarea pe grupuri în funcţie de handicap.
 Recunoaşterea nevoii de recuperare a clienţilor cu handicap şi a persoanelor în
vârstă.
 Sprijinirea serviciilor comunitare.
 Identificarea problemelor de sănătate din comunitate.
 Stabilirea diagnosticului.
 Planificarea serviciilor.
 Susţinerea serviciilor primare de îngrijire a sănătăţii.
 Sprijinirea serviciilor primare de îngrijire a sănătăţii prin dezvoltarea rolului
asistentului medical practiciene.
 Aprecierea nevoilor şi evaluarea serviciilor.
 Recunoaşterea importanţei evaluării în analizarea şi îmbunătăţirea îngrijirii
sănătăţii comunitare.
 Recunoaşterea priorităţilor în asigurarea serviciilor pentru sănătate.
 Necesitatea ca evaluarea să se facă pe un singur caz sau pe un singur nivel din
program.