Patru din cinci

Corina Tuchilă

Textul nu este neapărat la temă.

Printre gene, Matilda zări faldurile unduitoare ale perdelei. Ȋn clarobscurul zorilor dimineţii se
ghicea ascunsă clădirea veche de vizavi cu faţada scorojită şi ferestrele arcuite, mari, ȋn stil
colonial. Ȋn aceeaşi clipă, alarma telefonului sună de ora 6. Matilda sări din pat, avea atâtea
de pregătit! Concursul ȋncepea la 10 dar la 8 trebuia să fie la sala Ardealul pentru al doilea
strat de vopsea. Se ridică uşor din pat, cu grijă să atingă lenjeria cât mai puţin. Pe prosopul
mare aşezat de ea cu o seară ȋnainte peste cearşaf erau urme de vopsea dar ȋn rest, nimic.
Răsuflă uşurată. Aprinse lumina şi se opri direct ȋn faţa oglinzii mari, dreptunghiulare,
ȋncastrată ȋn uşa şifonierului masiv. Se dezbrăcă de pijamale şi verifică starea primului strat
de vopsea aplicat ieri seara, la cântar. Părea bine fixat şi destul de uniform.

Ȋşi privi trupul sculptural, musculos, uscat de atâta dietă. Mândria şi totodată marota ei de
culturist profesionist. Pe sub pielea fină ca o foiţă de ţigară de pe abdomen se observa harta
venelor albastre reliefate, ȋnaintând ca nişte şerpi miniaturali către marginile chilotului.
Deltoizii ȋi păreau plaţi, le lipsea capacul cărnos pe care se străduise să ȋl construiască ȋn
timpul sutelor de antrenamente la sală. Coborȋ cu privirea către picioare, aceeaşi geometrie
străvezie a venelor. Ȋşi ȋncordă muşchii şi imediat, structura meşteşugită a anatomiei
coapsei se schimbă evidenţiind cele mai mici detalii. Dreptul femural alungit, suplu chiar
dacă nu atât de pietros cum l-ar fi vrut, ȋncadrat de vastul medial şi vastul lateral şi apoi
muşchiul croitor. Aruncă o privire grăbită şi fesierilor, din profil. Frumoasele ei fese rotunde
intraseră la apă. Era mulţumită totuşi de fermitatea şi consistenţa lor, ce femeie de 50 de ani
s-ar mai putea mândri cu asemenea minunăţii! Ȋşi aminti vorbele antrenorului ei, Vivi:
Matildo, una e un cur de futut şi alta un cur de concurs! Bagă bine la cap!

Soneria telefonului o opri brusc din contemplare. Era chiar Vivi, antrenorul ei.

- Neaţa, fată, se auzi binecunoscuta lui voce, cum eşti?

- Neaţa, şefu’. N-am dormit cine ştie ce, da’ sunt bine. Dumneavoastră?

- Măi, am ajuns târziu la hotel. A durat ceva şedinţa biroului federal, au avut ăştia multe de
discutat. Stai bine cu vopseaua, da?

- Da, şefu, răspunse prompt Matilda, s-a prins bine şi e uniformă. Eu ȋncep acu’ să mă
pregătesc şi la 8 sunt la sală, la vopsit. Ne vedem acolo, da?
- Bine, zise Vivi, să ştii că ajung mai târziu, te caut eu. Până atunci, bagă rondele. Şi fără
apă, mai adaugă.

- Normal, ştiu lecţia, replică Matilda.

- Săru-mâna, fată!

- Pa, şefu, ȋncheie scurt Matilda repezindu-se la rucsacul din care uitase să scoată pachetul
de rondele ca să-l aibă la ȋndemână.

Ȋl desfăcu şi ȋncepu să ronţăie bucăţile de orez expandat scăpând firimituri pe jos ȋn timp ce
mergea la baie. Ȋşi privi chipul cu atenţie, şanţurile nasolabiale adânci, obrajii supţi cu
carnea lăsată, lipsită de frăgezime, cearcănele pronunţate şi ochii adânciţi ȋn orbite, efectul
slăbirii. Asta era partea din pregătire pe care o ura cel mai mult. Chinul dar şi voluptatea cu
care ȋşi configura corpul ȋntr-o opera de artă, progresul zilnic, subţierea stratului de grăsime
şi evidenţierea muşchilor pe sub piele, cu toate astea se obişnuise. Faţa ȋnsă, ȋmpuţinată de
ritmul atroce în care ȋşi prigonise trupul, ȋi trăda vârsta. Noroc de machiaj, cu tenul ȋnvelit ȋn
straturi groase de fard şi pudră şi cu zâmbetul obligatoriu pe buze, diferenţa flagrantă dintre
corp şi chip putea fi ştearsă cu uşurinţă.

Matilda se uită la ceas, era şase şi jumătate, mai avea la dispoziţie o oră pentru machiaj şi
păr. Sala era aproape, la nici 10 minute de mers pe jos. Ȋşi pregati mai ȋntâi bagajul cu toate
cele necesare: şlapi şi tălpici, un prosop, câteva pachete de rondele, pliculeţe cu miere de
albine, benzile elastice şi ganterele mici pentru ȋncălzire şi o sticlă de apă. Şi mai ales
costumul şi papucii de scena transparenţi, cu toc ȋnalt dar regulamentar, pe care ȋi verifică
cu atenţie. Catifeaua costumului, neagră, moale, cu textura unui trup de bondar, ȋncrustată
cu pietre mici ȋntr-un desen migălos cu străluciri diamantine ȋi provoca fiori de plăcere de
fiecare dată când ȋl atingea. Slipul mic, cu bretele ȋnguste, anume croit să dezvăluie locul
unde coapsa se ȋmbină cu şoldul. Alături, sutienul cu cupe ȋntărite cu burete, mult prea mari
pentru sânii ei adolescentini, rareori ȋmpovăraţi de strânsura vreunor chingi de orice fel. Cât
pe ce să uite numărul de concurs, ȋl luă de pe noptiera privindu-l atent, un mic disc metalic
cu cifra 17.

Niciodată nu se pricepuse la machiaj sau coafură şi de fiecare dată când trebuia să se

dichisească ȋşi simţea degetele ȋnţepenite, neascultătoare. Acum, de nevoie ȋşi luă trusa
micuţă de farduri şi ȋncepu să aplice, nedrămuit, fondul de ten. Avu grijă să ȋncarce din
belşug periuţele şi bureţii de machiaj cu fard adaugând, practic un nou strat feţei, umbrită de
lunile de ȋnfrânare alimentară. Când totul fu gata, luă bentiţa cu strasuri şi ȋncepu să
ȋncolăcească ȋmprejurul ei şuviţe subţiri din părul blond, lung, creând o cunună care ȋi
ȋnconjura capul precum tinerelor domniţe de la curţile ȋmpărăteşti din basmele copilăriei.
Fixă totul cu un jet puternic de fixativ, aruncă o ultimă privire mulţumită către imaginea din
oglindă şi părăsi baia.

Ȋşi puse tricoul şi costumul de trening, trase adidaşii ȋn picioare, verifică dacă avea tot ce
trebuie ȋn rucsac, puse ambele telefoane ȋn borsetă şi se apropie de fereastră. Dimineaţa de
septembrie timpuriu izbucnise pe neaşteptate, câţiva norişori fumurii se lăfăiau pe cerul
glazurat de primele raze ale unui sâmbure de soare dibuit ȋn spatele liniei orizontului. Ȋncuie
uşa camerei apoi coborȋ cele câteva trepte de beton zgrunţuros din fata imobilului aflat pe
strada George Coşbuc din cochetul oraş transilvan. Verifică telefonul, opt fără un sfert. Nu
era nimeni pe stradă la ora aia, cumva explicabil fiind duminică. Ȋncepu să meargă alert,
ȋncercând să-şi amintească ordinea străzilor pe care o urmase cu o seară ȋnainte.
Recunoscu câteva vitrine, la un colţ de stradă sediul unei bănci şi ȋn sfârşit ajunse ȋn
intersecţia principală de unde traversă către sala Ardealul.

Câţiva sportivi se zăreau deja pe esplanada din faţă dar forfota obişnuită a zilei de concurs
ȋncă nu ȋncepuse. Intră ȋn holul mare, pavoazat cu afişe ale competiţiei şi dădu să intre ȋn
sala amfiteatru când fu oprită de un gardian. Ȋi arătă numărul de concurs şi trecu. Ȋn sală,
doar câteva locuri ocupate de spectatori, probabil prieteni sau cunoscuţi ai sportivilor. Vreo
doi tehnicieni aranjau sistemul de lumini al scenei, pupitrul prezentatorului era deja pregătit,
la fel şi zona arbitrilor. Matilda merse ȋn spatele scenei, acolo unde aveau acces doar
concurenţii şi antrenorii. Pe câteva mese ȋnfăţate ȋn catifea erau aşezate trofeele, medaliile
şi diplomele. Privindu-le, Matilda ȋşi dori ca anul asta să rupă praporul ghinionului care o
urmărise constant la ultimele naţionale. Ştia de la Vivi că la categoria ei erau doar trei
concurente, aşa că teoretic avea o medalie asigurată. Avea însă inima neȋmpăcată că se
ȋnscrisese la altă categorie, una pe care practic o desconsidera. Ȋi lipseau naturaleţea şi
degajarea specifice, era ţeapănă şi inhibată nu neapărat de faptul că se afişa ȋn costum de
baie pe o scenă ȋn faţa unui public eminamente masculin. Nu era asta, depăşise etapa
ruşinii şi a privirilor flămânde care parcă ȋi lingeau trupul cu flăcările lor neruşinate, a ochilor
care prăduiau desfigurator toate straturile de piele ale corpului şi aşa dezgolit, vrând parcă
să penetreze până ȋn carnea ascunsă a fiinţei.

Se ȋndreptă către cortul mare, amplasat chiar ȋn faţa gradenelor, acolo unde Maria ȋncepuse
deja vopsirea sportivilor. Nu avea decât trei locuri disponibile, unul unde vopsea şi două,
prevăzute cu ventilatoare mari, pentru uscare. O fată, o unguroaică, o ştia de pe facebook,
era deja la uscat. Ȋi privi corpul tânăr, robust, cu trenul inferior bine dezvoltat, pulpos. Se
salutară scurt, sportivii din branşă se cunoşteau, dacă nu personal, măcar de pe canalele de
socializare, era imposibil să nu aibă habar unii despre alţii. Era o lume frumoasă şi Matilda
se bucura că făcea parte din ea.
La vopsit nu era nimeni aşa că se duse direct la Maria şi o rugă să ȋi aplice al doilea strat. O
urmări cum ȋşi pune, plictisită, mănuşile de cauciuc şi cum luă un bidon de vopsea cu care
ȋncepu să umple pistolul. Mirosul ȋnţepător şi inconfundabil al vopselei ȋi umplu nările ȋn timp
ce se dezbrăca rapid până rămase goală puşcă. Doar ȋn picioare ȋşi puse nişte tălpici cât să
nu se păteze de vopsea. Se poziţionă ȋn picioare ȋn locul indicat de Maria, cu spatele la ea,
având picioarele depărtate şi braţele larg desfăcute. Maria ȋncepu să pulverizeze stropii fini
de vopsea arămie şi ȋntreg corpul i se strânse la atingerea lor rece, ȋnţepătoare. După ce
termină cu spatele se ȋntoarse cu faţa, ocazie cu care observă că Ildiko ȋşi punea deja
costumul, semn că se uscase complet. Observă câţiva spectatori aflaţi deja ȋn tribune. Unul
dintre ei, un bărbat mic de statură, ȋmbrăcat ȋn blugi şi o cămaşă roşie ca focul nu se putuse
abţine şi se apropiase de cort privind cu poftă, fără să se mai ascundă, la corpurile goale,
neprotejate de nici o stavilă de ochii curioşilor.

Curând trecu ȋn zona de uscare, în raza de acţiune a ventilatorului. Era rece ȋn sală şi briza
asta suplimentară nu făcu decât să ȋi ȋnteţească senzaţia de frig dar nu avea ȋncotro, trebuia
să rabde. Când fu gata, mulţumi Mariei şi se retrase pe un scaun apropiat repezindu-se la
pachetul de rondele, un fel de mascotă a concursurilor de culturism. Nelipsite din trusa de
concurs a majorităţii sportivilor, erau sursa cea mai convenabilă de carbohidraţi folosiţi
pentru a trage şi ultimul strop de apă dintre piele şi muşchi, obţinându-se astfel tonusul
acela fibros şi uscat apreciat de arbitri. Ȋşi puse cu atenţie costumul şi slapii, nu era nevoie
deocamdată să se cocoaţe pe papucii ȋnalţi de scenă. Apoi ȋşi puse bijuteriile strălucitoare,
cerceii lunguieţi şi brăţările din gablonz, singurele permise ȋn concurs. Ȋntre timp apăruse şi
Vivi care ȋi ceru să repete rapid cele 4 poziţii de prezentare. Matilda se execută, timp ȋn care
află că s-au mai ȋnscris ȋncă două concurente la categoria ei, astfel ȋncât acum erau cinci pe
grila de concurs. Vivi ȋi mai aruncă o ultimă privire scrutătoare spre languroasă, aşa cum
numai el ştia, scanând parcă bucată cu bucată ȋntreg ansamblul carne-oase care i se
ȋnfăţişa şi spuse: Arăţi super, fată. M-am uitat şi la celelalte, sigur ieşi prima sau a doua, eşti
uscată bine, proporţionată, ai tot ce-ţi trebuie. Vezi ce faci cu zâmbetul, nu uita să te uiţi
mereu la arbitri şi să zâmbeşti cât mai natural, nu forţat.

- Aşa să fie, şefu’, replică Matilda muşcând ȋn silă o rondea. Avea gura strepezită de atâta
orez iar buzele ȋncepuseră să i se jupoaie fin de la lipsa apei. Ȋnghiţi cu noduri ultima bucată
şi se ȋndreptă către greutăţile mici pe care i le adusese Vivi.

- Ai noroc că de data asta, ȋncep fetele iar categoria ta e prima, mai adăugă Vivi privindu-i
galeş fesierii ȋncordaţi, parcă dăltuiţi ȋn ciocolată. Era gestul lor secret şi Matilda ȋnţelese că
astfel ȋi ura baftă.

Prezentatorul ȋşi ȋncepuse deja discursul pe scenă anunţând ordinea pe categorii şi ȋnălţimi
la fete, şi pe kilograme, la băieţi. Matilda trase adânc aer ȋn piept şi se apucă de ȋncălzire
apoi se duse repede la Maria şi o rugă să ȋi aplice statul final de ulei. Concursul ȋncepuse iar
primul şir de fete deja urca pe scenă cu mişcări graţioase, elegante. Bijuteriile purtate ȋn
urechi şi la ȋncheieturile mâinilor le scânteiau fulgerător pe măsură ce ȋnaintau către arbitri
efectuând obişnuitul T-walk. Le ȋnsoţeau ropote de aplauze şi fluierături admirative. Matilda
ȋşi prinse numărul pe chilot, scoase câteva pliculeţe de miere şi le ȋnghiţi. Gustul dulce era
atât de pregnant, aproape insuportabil, urmat de senzaţia unui şuvoi de foc curgându-i prin
vene.

Auzi vocea maestrului de ceremonii strigând, pe numere, concurentele care trebuiau să se

pregătească de urcarea pe scenă. Venise rândul ei. Le văzu pe celelalte patru apropiindu-
se de treptele laterale şi le evaluă scurt forma. Una dintre ele, cea mai ȋnaltă, era clar mai
bună şi îşi dădu seama că nu avea şanse să o bată. Deşi erau din aceeaşi categorie de
vârstă, se vedea clar ca tipă era la limita inferioară a acesteia, probabil ȋn jur de 45 de ani
pe câtă vreme Matilda ȋmplinise deja 50 iar ȋn intervalul asta aparent ȋngust dintre 45 şi 50,
orice an conta. O observă apoi pe alta, mai mică de statură dar prea musculoasă pentru
categorie, avea picioarele groase, ȋn mod normal ar fi trebuit depunctată. Celelalte două nu
ȋi puneau probleme, erau slăbănoage, le lipsea fermitatea si conturul muşchilor, tonusul de
sportiv. Arătau ca nişte femei foarte suple bune de modelling dar nu de fitness.

Se aşeză ȋn fruntea coloanei, numărul ei de concurs, 17 era cel mai mic şi auzi cum
prezentatorul ȋncepe să le cheme la rampă. Urmează categoria masters 45 plus. Intră acum
ȋn scenă, Matilda Partene, sportivă reprezentănd clubul Vivi’s Gym din G. Să o primim cu
aplauze!

Trase aer ȋi piept, făcu o cruce discretă şi porni. Ca ȋntotdeauna când urca pe scenă, uita tot
ce repetase metodic ȋn cele patru lungi luni de pregătire. Tot ce mai conta acum erau
automatismele pe care spera să şi le fi format de-a lungul timpului. Cu asta se prezenta
acum şirului de arbitri din faţa ei. Undeva mai ȋntr-o parte, Vivi o privea serios din spatele
ochelarilor cu rame subţiri, negre. Ȋşi aminti de zâmbet şi forţă unul larg, dar anemic şi fals.
Suge burta, strigă Vivi, apoi binecunoscutul şir de instrucţiuni, Ȋncordează coapsa, aşa, ţine-
o aşa. Scoate marele dorsal, fesa sus. Bravo! Când termină seria celor 4 poziţii obligatorii
se retrase in partea stânga a scenei pentru a face loc celorlalte concurente. Aşteptă intrarea
şi prezentarea lor, apoi se repliară toate ȋn faţa arbitrilor pentru comparaţii. Era practic
momentul culminant, ȋn aceste secunde sub lumina tăioasă a reflectoarelor se găsea
ȋndreptăţirea acelor luni de pregătire riguroasă şi minuţioasă, de renunţări şi ȋndoieli, de
epuizare şi revenire, de luptă cu creierul prăjit de foame, cu muşchii storşi de ultimul atom
de energie şi articulaţiile forţate la limită. Acum, privirile arbitrilor măsurau structuri,
comparau forme şi mărimi, analizau densităţi, disecau fibre, totul pentru a găsi perfecţiunea
ȋntruchipată ȋntr-un trup omenesc. Urma verdictul.
Matilda auzi ca prin vis numele concurentei clasate pe locul 5 şi recunoscu pe una din cele
2 silfide pe care le apreciase ca neavând nici o şansă la podium. Când la locul 4 ȋşi auzi
numele, acesta ȋi sună străin de parcă nu era al ei şi primi şocul pâna ȋn plăsele. Blocă
automat gândurile şi de ce-urile care ȋncercau să-i zburde prin minte iar rânjetul de pisică de
Cheshire pe care cu greu ȋl mai putea susţine pe faţa puternic fardată, obosită, ȋi alunecă
brusc ȋn barbă. Primi mecanic diploma din partea reprezentantului federaţiei şi se retrase
ȋncet ȋn spate eliberând ȋn sfârşit abdomenul din sforţarea ȋn care ȋl ţinuse până atunci. Se
anunţară apoi locurile 3, 2 şi 1. Fetele primiră diplomele şi medaliile după care urmă
sesiunea de fotografii.

Coborȋ repede ȋncercând sa păstreze o frântură de zâmbet pentru a masca dezamăgirea,

simţită acum prin toţi porii. Ȋl văzu pe Vivi apropiindu-se ȋncruntat, privind ȋn jos.

- Ȋmi pare rău, fată, nu ştiu ce s-a ȋntâmplat. Trei dintre arbitri, asta e sigur, te-au dat pe
primul loc. Probabil că ceilalţi nu te-au considerat bună pentru categoria asta. Altă dată, am
să te las să mergi unde simţi tu că ţi-e bine.

Matilda nu răspunse nimic, plânsul ȋi stătea ȋn gât, un şuvoi gros de lavă gata să erupă. Ȋşi
scoase papucii şi ȋncepu să se ȋmbrace febril, fără să mai ia seama că ȋşi strica coafura
princiară sau că ȋşi ȋmprăştia rimelul pe obraji. Ȋn frenezia plecării uită până şi să ȋnapoieze
numărul, ȋi rămase prins de chilot. Ieşi grăbită din sală şi, ajunsă afară, privi la soarele care
se ȋnălţase pe cer, lumina lui curgea prelingându-se pe clădiri şi pe asfalt parcă ȋn fâşii
zdrenţuite de aur lichid.

Merse mecanic, pe acelaşi traseu, ȋnregistrând neatentă repere cunoscute. Ȋn sfârşit, se opri
la cofetăria pe care o remarcase deja cu o seară ȋnainte. Nu era nimeni ȋnăuntru, doar
vânzătoarea, o tinerică amabilă care se uită la ea puţin uimită. Privirea ȋi fugi inevitabil către
vitrinele cu prăjituri şi ȋncepu să analizeze atent platourile expuse. Torturi cu glazuri grele,
ȋncremenite ȋn filigrane migăloase, felii grase de prăjituri alese, unele triunghiulare altele
dreptunghiulare lăsându-şi la vedere stratificaţia diversă, piramide de macarones ȋn culori
pastelate flancate de şiruri de trufe prăfuite ȋn pudră de cacao, jeleuri trufaşe etalându-şi
carnea translucidă sau drugii sarailiilor aliniate ȋn tăvi ca nişte omizi uriaşe. Ȋncercă să le
desluşească numele, fragolină, amarenată, africană, papucel ȋnsă ȋşi pierdu curând puterea
de concentrare. Nu mai mâncase zahăr de circa patru luni aşa că nu mai putu rezista. Alese
câteva dintre cele mai onctuoase, mousse-uri de ciocolată vălurită, grea, minitarte cu
caramel şi preferata ei, cheesecake. Plăti, ȋşi fixă mai bine rucsacul ȋn spinare ca să nu o
incomodeze şi ieşi.

Aflată la un pas de ȋmplinirea plăcerii ȋndelung ȋnfrânate, Matilda aproape că uita de

amărăciunea concursului. Deschise cutia de carton cu feluritele prăjituri, alese una la
nimereală şi o ȋnfulecă grabnic pentru a-şi alina lunga şi nestăvilita tânjire. Apoi alta, şi alta.
Erau atât de moi, cu textura atât de fină ȋncât i se topeau aproape instantaneu ȋn gură. Uită
că era pe stradă, că arăta destul de neobişnuit cu bentiţa cu strasuri ȋn păr şi cerceii lungi,
bogaţi, ciorchini de pietre mărunte tremurându-i la fiecare mişcare, că pe faţă transpiraţia
ȋncepuse să-i sape uşoare dâre ȋn stratul de vopsea. Nu mai avea importanţă nici că
degetele şi colţurile gurii ȋi erau mânjite de ciocolată, tot ce conta era să umple monstrul
acela ghiorăitor, stomacul care ȋşi cerea acum drepturile ȋn chip de nerăbdat. Pe nesimţite,
Matilda ajunse la pensiune si apoi ȋn camera unde se trânti direct pe pat. Nu pentru multă
vreme, căci acelaşi tiran, neliniştitul şi nemulţumitul stomac, o târȋ către baie unde, ȋn câteva
clipe deşertă toate zaharicalele cu care se ȋmbuibase fără măsură pe drum. Vărsă ȋndelung,
cu icnete, cu sufocări, azvârlind din lăuntrurile adânci până şi ultima fărâmă de ciocolată.

Când termină, epuizată, se ridică de lângă vasul de toaleta, ȋndoită de brusca durere de
stomac care o cuprinsese ȋn timpul vomei şi merse iarăşi ȋn pat. Luă telefonul mobil şi o
sună pe maică-sa. Ştia că aştepta apelul, chiar dacă ȋntotdeauna dezavuase participarea ei
la concursuri.

- Alo, mama? Ce faci, ȋntrebă Matilda cu voce scăzuta când mama ȋi răspunse.

- Aaa, Madi, mamă, uite ȋi fac paste lui Leo. Ia spune, ai terminat?

- Da, mormăi Matilda, ȋncercând să ȋşi ascundă supărarea, am terminat. Am ieşit a patra,
zise ȋncet intuind deja următoarea ȋntrebare.

- A patra din câte? mai ȋntrebă mama.

- Din cinci, mamă. A patra din cinci.