Conceptul de permacultură - partea 1

A vorbi despre permacultură însemnă să vorbim despre observarea fină a interconexiunilor în

natură, inteligența plantelor, a pădurii cât și despre inteligența aplicată atunci când într-un fel
sau altul copiem natura și o transpunem în grădinile noastre.
Există principii fundamentale în permacultură am putea spune chiar tantrice, pentru că până la
urmă tantra înseamnă țesătura întregului, fiecare aspect al întregului se leagă prin fire invizibile
de altă parte a sa și sunt interconectate prin conștiință, la fel ca o rețea neuronală în creierul
uman.
Mai explicit în permacultură fiecare element practic folosit în construcția grădinilor organice
împlică cel puțin doua sau chiar trei întrebuințări și interconectări. De exemplu compostul ajută
imens plantele pentru a avea nutrienții necesari, în același timp conferă viață tuturor
microorganismelor existente în sol cât și conferă plantei un sistem imunitar mult mai puternic,
deci trei utilizări și interconectări în simultaneitate. Un alt exemplu sunt rațele care pe lângă ouă,
conferă îngrășământ natural și ajută foarte mult la stoparea expansiunii limacșilor. Albinele pe
lângă mierea lor conferă propolis, polen și ajută imens la polenizarea grădinilor organice.
Permacultura implică deci o imensă creativitate practică în utilizarea în multiple moduri a
fiecărui element de care dispunem chiar în curtea noastră.
Permacultura ca și concept include multe atribute divine cum sunt atributul toleranței, a
bunătății, a simplității, a binelui, a compasiunii, a armoniei, a unității, a pasiunii, a exaltării, a
iubirii, a frumuseții, a bucuriei, a fericirii, a jocului, al generozității, al bunului simț, al intuiției,
al inspirației, al inteligenței și cel mai important atributul este cel al creativității.
Permacultura s-a născut din observarea atentă a naturii mai exact a pădurilor , a modului de
coexistență armonioasă a speciilor și animalelor mai mici sau mai mari, vizibile și
invizibile, a cooperării, a întrajutorării speciilor între ele.
Permacultura necesită o atenție supramentală care implică a avea viziunea întregului și a
fiecărui detaliu al întregului, în simultanietate!
De exemplu trebuie să cunoști toate detaliile tehnice legat de poziționarea grădinii organice în
raport cu mulți factori externi și în același timp să ți cont și de armonia și asocierea speciilor de
plante. Compasiunea și toleranța se naște în momentul în care nu mai intervenim cu agresivitate
în mediul natural. Prin agresivitate numesc folosirea chimicalelor care distrug solul cu toate
microorganismele din ele, prin săpatul des folosit și prin folosirea mijloacelor chimice și fizice
împotriva unor animale, insecte, așa zis dăunătoare.. Exaltarea în fața frumuseților naturii,
bucuria și jocul în tot ce facem și pasiunea care va aduce multiple satisfacții atât materiale (prin
ceea ce producem) cât și sufletești și spirituale!
În aceste momente în care planeta parcă se scufundă în depresie și lipsă de speranță este
important să ne găsim resursele pentru a ne reinventa mereu și mereu..a fi pe val și nu sub val.
Aceasta implică noi rețele neurale , adică să ne găsim resursele de a trăi cât mai mult timp la
nivel supramental ...dincolo de a judeca ce este bine sau rău, adevărat sau fals...eu sau tu ai
dreptate..pentru că fiecare din noi dintr-o anumită perspectivă are dreptate...doar că de pe un alt
nivel de conștiență adevărul meu sau al altuia poate fi un neadevăr..și toate acestea sunt așa
datorită ignoranței noastre de a ne crede că deținem adevărata cunoaștere..
De aceea permacultura este un bun exemplu de concept despre o schimbare de paradigmă.
Vechiul mod de gândi despre cum să ne hrănim, cu ce să ne hrănim trebuie înlocuit atunci când
dorim să ne vindecăm de boli, atunci când dorim să ne ridicăm frecvența de vibrație. Devine
extrem de important să înțelegem profund că tratamentele chimice asupra plantelor sunt o
agresiune asupra mediului, a solului, a plantelor și animalelor și implicit asupra sănătății noastre.

1
 De exemplu o roșie poate fi tratată cu chimicale încă din faza de sămânță și până la finalul
ciclului în care îl cumpărăm la magazin avem deja zeci de tratamente chimice care pătrund în
structura roșiei pentru ai conferi un aspect plăcut, formă și culoarea adecvate. Credeți că aceste
chimicale se pot apoi elimina ușor? Plantele în timpul efectuarii tratamentului au depus pe
scheletul fibros multe dintre metalele grele, nitrații, nitriții, azotații folosiți. De aceea în corpul
nostru se vor depune toxinele și trupul devine ulterior atât de acid încât favorizează pe fondul
unei frecvențe mai joase de energie proliferarea celulelor canceroase.
De aceea natura are plante de leac, mai ales primăvara, care au un puternic rol detoxifiant, cum
sunt de exemplu păpădia, stevia, leurda, hasmatuchi, lipicioasa despre care am vorbit în postările
anterioare. Priviți cu atenție un câine, o pisică atunci când e bolnav animalul merge și caută o
anumită iarbă amară pe care o consumă fără să se hrănească cu nimic alceva decât cu apă până se
va vindecă.
A cultiva organic conferă ceva deosebit de valoros care poate fi perceput și prin simțurile
nostre prin gust și miros ! De exemplu gustul și mirosul soiurilor autohtone, heirloom de roșii
fără chimicale! Exisă în ele pe lângă o plăcere a gustului , (dată de umami natural nu cel din
glutamat care conferă dependență!) și nutrienți care cu adevarat vindecă și hrănesc în acest fel
celulele umane. Pentru că atunci când consumi aceste legume aportul de nutrinți este maxim și
ele hrănesc cu adevărat atât corpul fizic cât și corpurile subtile mai ales cel pranic.
Deci hrana poate fi deosebit de gustoasă și poate deveni medicament și un mijloc de vindecare
util și deosebit de plăcut!
Și toate acestea acestea sunt posibile printr-o nouă paradigmă cea a permaculturii

Permacultură- partea 2
NOI TRĂIM ÎNTR-UN UNIVERS INTERCONECTAT, HOLOGRAFIC ȘI FIECARE PARTE
ESTE LEGATĂ DE TOT prin procese de rezonanță
În NATURĂ totul este interconectat, omul cu pământul, cu viețuitoarele, cu stelele, cu
întregul univers. Acționând asupra unei singure părți modifici întregul, fiecare element contează
în economia universului. Așa cum fiecare gând care îl avem, modul în care acționăm, totul
generează o serie întreagă de reacții și potențialități.
Tot așa în natură acționând cu forța asupra unui element care în aparență este distrugător de fapt
modifici un reglaj fin realizat de natură pentru a compensa ceva.
Întotdeauna apariția unor dăunători este semn de carență de ceva, ceva nu am prevenit, ceva nu
este în regulă în ansamblu, sau ceva care v-a fi prevenit în viitor!
Măsurile trebuie luate cu multă grijă pentru că totul este interconectat în univers. Deci fiecare din
noi, acolo unde este atunci când observă un dezechilibru trebuie să analizele toți factorii
implicați în ecuație.
Niciodată nimic nu se petrece fără o cauză reală, de aceea înțelepciunea aplicată, sophrozin, ne
scutește de multă trudă ulterioră.
Priviți în exterior la viața voastră, în ograda voastră, sau în interior cu siceritate aceeași regulă se
aplică peste tot. Nu există dezechilibru fără o cauză profundă, așa este și în natură, în fiecare
grădină și cu fiecare din noi.
Priviți cu atenție și căutați sfaturi înțelepte, fără să vă aruncați la soluții rapide dar care ulterior
se dovedesc că au facut mult mai mult rău decât răul inițial!
Uneori este aprope imposibil să mai corectezi un rău facut, deci atenție ce consumăm!

2
 Atenție ce medicamente folosim pentru că multe sunt cu efecte adverse, cu ce ne injectăm,
pentru că totul are și efecte ulterioare și unele chiar ireversibile...
Vă prezint un caz real și tragic în același timp dar care are o mulțime de învățăminte...
...China în anul 1958. Mao Zedong, liderul Republicii Populare Chineze a decretat că toate
vrăbiile să fie omorâte pe motiv că mănâncă foarte multe cereale.
Atunci, liderul Mao Zedong a stabilit, fără să se consulte cu nimeni, că omenirea este amenințată
de patru mari pericole care trebuie înlăturate urgent din calea dezvoltării ei: țânțarii, muștele,
șobolanii și vrăbiile, scrie portalul Factroom.
Se pare că ideea i-a venit citind un raport al unui cercetător chinez, care stabilise că o vrabie
poate consumă 4,5 kg cereale pe an. Un calcul simplu făcut chiar de Mao Zedong personal arată
că un milion de vrăbii consumă cât hrană a 60.000 oameni pe an, iar numărul vrabiilor în China
este incomensurabil mai mare decât cel al oamenilor.
Cu alte cuvinte, vrăbiile sunt cauza sărăciei și lipsei de alimente din țară. Dacă poporul chinez va
nimici vrăbiile, bunăstarea se va revarsă automat asupra locuitorilor.
În acel an an 1958, s-a declanșat în întreagă China o campanie națională împotriva vrăbiilor. Toți
cetățenii erau chemați să ucidă vrăbii și să prezinte la un centru de colectare ghiara stânga a
vrabiei. Era proba faptului împlinit. Pentru un anumit număr de ghiare prezentate, chinezul
primea o recompensă.
Goana după recompense și entuziasmul cu care se executau poruncile șefului suprem au produs
atunci un dezastru printre vrăbii. Un ziar din Beijing informa cititorii că într-o singură zi, 13
decembrie 1958, entuziasmul popular a ucis nu mai puțin de 194.432 vrăbii, ale căror ghiare au
fost predate organelor în drept.
Pe toată durata campaniei, au fost ucise sute de milioane de vrăbii, iar consecințele se cunosc
până astăzi, când această mică zburătoare aproape lipsește din peisaj.
În scurt timp însă, în China a început să se facă simțita invazia de insecte. Deosebit de
îngrijorătoare erau invaziile de lăcuste cum nu se mai văzuseră în țară.
Atacul lăcustelor a fost una din cauzele marii foamete din China anilor 1959-1961 când datorită
lipsei de alimente au murit 30 de milioane de oameni. Liderul Mao le-a cerut explicație
savanților iar aceștia n-au avut încontro și au fost nevoiți să explice cauza: vrăbiile distrug
larvele lăcustelor. Fără vrăbii, ele se dezvoltă în voie.
"Înțeleptul" lider și-a dat seama prea târziu, că a tulburat ecosistemul și a cerut partenerilor
comerciali să-i exporte vrăbii. Nu s-a oferit decât URSS, de unde Mao a importat o cantitate de
vrăbii siberiene, care însă s-au aclimatizat greu în mediul ambiant din nouă lor locație, deci totul
a fost un eșec. Deficitul de vrăbii mai există în China și astăzi, iar combaterea lăcustelor se face
cu insecticide puternice, deci cercul compromisurilor continuă și astăzi......aziv amatorilor ...

Permacultură -partea 3
Lumea fascinantă a micorizelor
Atunci când solul nu este săpat și se folosește un strat de mulci și compost în sol se creează o
lume fascinantă de legături simbiotice.
O interconexiune care ajută imens sistemul de hrănire și protecție a plantelor în lupta cu
dăunătorii! Plante viguroase se obțin atunci când solul are pe lângă nutrieții necesari și aceste
facilități date de interconexiunile care le realizează! Această simbioză este cunoscută sub numele
de micoriza. ,,Mico-" se referă la ciuperci, iar ,,-riza" se referă la rădăcini, la rizosferă.

3
 În natură există foarte multe relații de simbioză între diferitele organisme. Spre exemplu,
una dintre cele mai cunoscute este cea dintre furnici și afide. Afidele sunt păduchii de frunze,
acele insecte translucide verzui sau închise la culoare. Afidele sug seva plantei și secretă un
lichid dulce, foarte apreciat de furnici. Acestea din urmă urcă pe plante și culeg aceste picături de
pe spatele afidelor. Furnicile câștigă hrană, iar afidele câștigă protecție. Furnicile devin foarte
agresive cu orice fel de prădător al afidelor. În cazul plantelor, este cunoscută relația de simbioză
dintre anumite specii de ciuperci și rădăcinile plantelor.
Ciupercile, ca să trăiască și să se dezvolte, au nevoie de substanțe organice. Nefiind capabile
să facă fotosinteză, nu pot produce aceste substanțe. În schimb, au o foarte bună capacitate de
absorbție a mineralelor din sol. Plantele, în schimb, au posibilitatea de a face fotosinteză. Astfel,
ele transformă mineralele în substanțe organice, de care au nevoie în toate procesele necesare
supraviețuirii, dezvoltării, înmulțirii. În schimb, plantele au o posibilitate limitată de a extrage
minerale din sol. Rădăcinile plantelor au un ritm limitat de creștere și de absorbție. În aceste
condiții, se realizează simbioză dintre cele două elemente: plante și ciuperci. Cele din urmă vin
cu mineralele din sol, iar primele (plantele) vin cu substanțele organice, care hrănesc ciupercile.
Este asemeni unei căsnicii convenabile din punct de vedere material. A nu se înțelege greșit!
Ciupercile micorizatoare nu consumă cantități mari de substanțe organice. Plantă oferă foarte
puțin și primesc în schimb foarte mult.
Scurtă Prezentare a Micorizelor
Termenul " mykorhiza" a fost folosit pentru prima dată de profesorul AB Frank în anii 1880.
Frank a fost prima persoană care a descris relația simbiotică dintre copaci și ciuperci, pe care a
numit-o "mykorhiza".
Această relație este predominant mutuală, este cu ambii parteneri care beneficiază de asociere.
Există șapte tipuri de asocieri micorizale, dar comună tuturor tipurilor este mișcarea carbonului,
în general (dar nu întotdeauna) de la plantă gazdă la partenerul ciupercă.
O ciupercă poate oferi nutrienți, apărare împotriva atacurilor patogene și rezistența la secetă a
plantelor partener. Mai mult de 90% din toate familiile de plante studiate (80% din specii)
formează asociații micorizale și pot fi esențiale pentru nutriția plantelor. Micorizele se găsesc
într-o gamă largă de habitate, inclusiv deserturi, pădurile tropicale, bărăgan sau în ecosistemele
acvatice.
Cele mai multe familii de plante non-micorizale au strategii nutriționale extrem de specializate;
inclusiv plantele carnivore, paraziții sau plantele cu rădăcini cu dispersie, care au rădăcini dense
laterale cu fire de rădăcini lungi mai ales cele care apar în soluri foarte infertile din Australia de
Vest și Africa de Sud Micorizele au fost clasificate în mod tradițional în cele două tipuri:
ectotrophic și endotrophic, o clasificare bazată pe localizarea hifelelor fungice în raport cu
țesuturile profunde ale plantei; ecto - în afară rădăcinii, endo - în interiorul rădăcinii.
Această clasificare este în prezent considerată că fiind prea simplistă, iar acum există un
nomenclator de identificare care cuprinde șapte tipuri de micorize .
Endomicorize - structura fungilor este aproape în întregime în rădăcina gazdă, și cuprinde trei
mari grupe și două subgrupe :
Arbuscular (AM), endomicorize Ericoid
• Arbutoid endomicorize
• Monotropoid endomicorize
• Orchidaceous endomicorize

4
Ectomicorizele sunt asocierea simbiotică cea mai avansată dintre plantele superioare și ciuperci,
care implică aproximativ 3% din plantele cu semințe, inclusiv cea mai mare parte de arbori
forestieri.
În această asociere sistemul de rădăcini este complet înconjurat de un înveliș de țesut fungic care
pote fi gros de 100 um deși este de obicei până la o grosime de 50 um. Hifele pătrund între
straturile de celule ultraperiferice și formează ceea ce se numește un Hartig Din această rețea de
elemente de hife (hife, fire și rhizomorphs) se extinde pentru a explora solul.
Ectomicorizele pot lega împreună grupuri de arbori, prin miceliu format în "WWW” (wood-
wide-web). Ectomicorizele depind de gazdă plantă pentru sursele de carbon, cele mai
necompetitive fiind saprofitele. Cu câteva excepții ciupercile nu pot utiliza celuloză și lignină;
dar oferă o absorbție de minerale sub formă de ioni mult îmbunătățită și sunt capabile de a capta
nutrienți, în special ioni de fosfat de amoniu pe care rădăcina nu le poate accesa.
Plantelor gazdă se dezvoltă insuficient, atunci când lipsesc ectomicorizele. Nutrienți minerali,
cum ar fi potasiu, calciu, cupru, zincul și fierul sunt de asemenea asimilate mai rapid și în
cantități mai mari de plante cu micorize.
Pot ajută, de asemenea, plantele care cresc în soluri cu concentrații ridicate de metale grele: Zinc,
Cadmiu și Arsenic, acestea au fost găsite în concentrații mari în tecile fungice și se crede că
anumite micorize acumulează și imobilizează metalele grele în hife.
În acest fel, metalele nu pot ajunge la țesuturile vegetale. Micorizele (AM) cresc rezistența
plantelor la atacul patogen, în special a ciupercilor patogene care infectează rădăcina, cum ar fi
Phytophthora parasitica, Fusarium oxysporum, Botrytis. (în cazul infecției aeriene (ex. Botrytis)
se aplică foliar Ectomicorizele ( ECM ) pot folosi una sau mai multe strategii de reducere a
atacului patogen:
• excreția de substanțe antifungice și antibiotice - 80% din Trichloma spp. produc antibiotice și
Boletus și Clitocybe produce substanțe antimicotice;
• stimularea altor microorganisme, care limitează patogenii;
• producția de antibiotice sub controlul fungilor micorhizali;
• protecția structurală a rădăcinii, barieră mecanică a tecii dă o protecție foarte eficientă, deoarece
atacă țesutul plantei dar nu poate infectă țesutul fungic.
Multe plante din deșert inclusiv cactuși, sunt puternic micorizali și indică faptul că micorizele au
un rol deosebit de important în relațiile cu apă în ecosistemele uscate și în soluri cu retenție de
apă slabă.
Micorizele pot afecta ecologia comunităților de plante precum și plantele individuale. Acest
lucru este deosebit de relevant pentru ECM și AM, care arată o specificitate de gazdă foarte
scăzută, permițând unei singure ciuperci să infecteze mai multe plante din zona (creând astfel o
comunitate micorizala, un web)
De regulă, infecția cu micorize îmbunătățește creșterea plantelor, prin creșterea ratei de absorbție
a nutrienților :
- Creșterea suprafeței de absorbție în sol;
- Mobilizarea surselor nutritive din compușii disponibili;
- Prin secreția compusilor de chelare sau prin secreția ectoenzimelor.
Rată la care nutrienții se deplasează prin sol poate fi crucială pentru disponibilitatea lor. Fosforul,
sub formă de fosfat (PO4-), are o mobilitate foarte scăzută în sol, și prin urmare tinde să fie un
nutrient limitat în cele mai multe ecosisteme. În contrast, amoniu (NH4 +) este de aproximativ
10 ori mai mobil decât fosfatul, dar este de asemenea necesar și absorbit de 10 ori mai mult.

5
(NO3) Nitratul este mai mobil decât de amoniu, și este principala sursă de azot în majoritatea
solurilor agricole (că urmare a aplicării de îngrășăminte artificiale).
Excepție de la această regulă sunt solurile acide, cum ar fi cele din păduri unde amoniu este în
mare abundență. Cele mai multe plante vor preferă amoniacul în locul nitratului.
Cercetările au arătat că multe ectomicorize nu pot fi capabile să utilizeze nitratul. Acest lucru
este avantajos pentru plante, deoarece, chiar dacă amoniacul este în concentrație scăzută,
ciupercile ectomicorizele îl vor absorbi mai repede decât nitratul.
Endomicorize Ericoid sunt deosebit de eficiente la asimilarea de amoniu, deoarece plantele lor
partenere sunt în mare parte plante de bărăgan care cresc în soluri acide și care sunt bogate în
această formă de azot. Cu toate acestea, un aspect important este faptul că nitratul (în particular)
și sărurile de amoniu sunt supuse extracției prin dizolvare cu apă de ploaie și acest efect va păstra
concentrațiile lor relativ scăzute în rizosferă de majoritatea solurilor naturale...
Prin urmare, este extrem de important că și ectomicorizele ericoid pot utiliza surse organice de
azot(N) prin producerea de proteinaze acide.
Acest lucru le permite accesul la surse de azot, care sunt altfel disponibile rădăcinilor plantelor.
În contrast, micorizele arbusculare (AM) au un efect redus asupra nutriției cu azot iar când
nitratul este din belșug în sol, Plantele AM nu au nici un avantaj asupra plantelor non-AM.
Regulă pare să fie că ectomicorizele și micorizele ericoid au tendința de a domină în soluri cu
cantități limitate de azot AM domină în soluri cu cantități limitate de fosfor (P) Fosforul (P) este
un nutrient limitat în majoritatea solurilor și se poate spune că, în general creșterea viguroasă se
datorează inoculării cu micorize ( în primul rând că urmare a îmbunătățirii absorbției de fosfor
(P).
Când creșterea rădăcinilor este restricționată în plantele AM, până la 80% din cantitatea de
fosfor(P ) poate veni prin intermediul rețelei de hife micorizale.
Care sunt beneficiile micorizelor?
Micorizele sunt de două tipuri: ectomicorize și endomicorize (arbusculare). Ectomicorizele
învelesc vârfurile rădăcinilor cu o manta formată din hife care adera intim la suprafață rădăcinii.
În interiorul rădăcinii, ectomicorizele formează o așa numită plasa Hartig. Această se dezvoltă
numai în spațiile intercelulare. Cu alte cuvinte, ectomicorizele nu ajung în interiorul celulelor
rădăcinii, ci doar le înconjoară. Endomicorizele nu colonizează vârfurile rădăcinilor, ci doar
zonele mai bătrâne, mai groase. Hifele acestora pornesc dintr-un spor al ciupercii. La suprafață
rădăcinii, se formează un hifopodium. Acesta este format din celule aplatizate, având rol de
fixare și absorbție. Mai departe, endomicorizele populează rădăcina atât intercelular, cât și
INTRAcelular. Totul culminează cu formarea unor rețele în interiorul celulelor rădăcinii. Aceste
rețele se numesc arbuscule (datorită faptului că seamănă cu niște arbori). Prin aceste arbuscule,
celulele plantei primesc hrană direct în interior, acolo un este nevoie de ea.
Care ar fi cele mai eficiente micorize?
Bineînțeles, cele mai eficiente micorize sunt endomicorizele. Ele populează porțiunile mai
bătrâne ale rădăcinii, unde această nu mai face absorbție. În plus, endomicorizele pătrund în
interiorul celulelor, ducând mineralele exact acolo unde este nevoie de ele. Cu ajutorul
endomicorizelor, plantele își măresc substanțial capacitatea de absorbție a mineralelor din sol.
Endomicorizele se dezvoltă rapid și creează o rețea foarte mare de absorbție în substratul de
creștere.

6
Permacultură -partea 4
Prezentăm astăzi modul de cultivare organic, de tip permacultură, pentru planta de roșie .
Alegerea soiului este importantă în funcție de zona în care se cultivă, sau dacă se folosește solar
sau se plantează direct în câmp. Este de preferat să folosim soiuri autohtone, heirloom. ( am
vorbit în primele postări).
De la faza de sămânță la faza de răsad viguros ideal este să avem un compost bun, hrănitor, în
alveole, apă și lumină solară.
Din faza de răsad după transplantare în solar sau în sol direct, planta va trece prin multe
etape și va fi supusă multor agresiuni din partea mediului, pradătorilor și patogenilor.
Dacă la modul de cultivare cu chimicale se folosesc la fiecare etapă anumite produse chimice
pentru a distruge patogenii, pentru noi cei care producem organic este necesar să înțelegem că cel
mai important aspect este să întărim sistemul imunitar al plantei atât prin sol cât și prin
aplicarea unor tratamente cu macerate potrivite și la momentul potrivit!!!
Vom trata pe rând ambele aspecte.
Problema solului a fost discutată pe larg, în partea 3 despre permacultura, când am vorbit
despre micorize. Este nevoie de un compost de bună calitate și de o mulcire a plantei ulterior. Ca
o exemplificare am găsit în cartea lui Jeff Lowenfels Cum să faci echipă bună cu microbii- un
exemplu pentru planta de roșie. Atunci când un sol este chimizat dispar foarte multe ciuperci
benefice ce conviețuiesc simbiotic cu rădăcinile plantelor. Aceste ciuperci de fapt aduc protecție
în fața prădătorilor. În continuare prezint un fragment din carte.
..."un prieten grădinar a trimis pe e-mail două imagini fantastice la microscopul electronic. Prima
arată în detalii amănunţite un nematod prins într-un singur filament fungic buclat, numit hifă.
Uau! Asta era o imagine tare – o ciupercă îndepărtând un nematod!( pozele le găsiți mai jos)
Cea de-a două imagine arăta ceea ce părea a fi un nematod asemănător, doar că acesta nu era
împiedicat de hife fungice şi intrase în rădăcina roşiei Această fotografie ridică întrebări. De ce
nu a fost atacat nematodul şi unde se aflau hifele ciupercii care au nimicit primul nematod?
ciuperca din prima fotografie proteja rădăcinile plantei; dacă asta nu era suficient să ne facă să ne
oprim un pic şi să cugetăm, am aflat că tocmai planta era cea care atrăsese ciuperca spre
rădăcini! Şi am aflat că folosirea chimicalelor a omorât ciuperca! Ciuperca era aceea care l-ar fi
împiedicat pe nematod să atace rădăcina roşiei !.
Înțelegem că îngrăşămintele chimice omoară microorganismele din sol şi alungă animalele mai
mari, de aceea adoptăm modul de cultivare organic, fără substanţe chimice. De fapt, substanţele
chimice sunt cele ce au distrus hifele fungice care protejau rădăcinile, permiţând accesul,
nematodul, către rădăcina neprotejată a roşiei din a doua fotografie.
O reţea trofică sănătoasă este o reţea ce nu este distrusă de organismele patogene şi cauzatoare de
boli. La urma-urmelor, nu toate organismele din sol sunt benefice. Ca și grădinari ştim că
bacteriile patogene şi ciupercile din sol pot provoca multe boli ale plantelor. Reţele trofice ale
solului sănătoase au nu doar un număr imens de organisme individuale, ci şi o mare diversitate a
acestora. Vă amintiţi de linguriţa de pământ bun de grădină? Probabil miliardul de bacteria din ea
e alcătuit dintr-un un număr între 20.000 şi 30.000 de specii diferite – o populaţie sănătoasă din
punct de vedere al numărului şi al diversităţii.
O comunitate mare şi diversă controlează “scandalagii”. O analogie bună este un hoţ într-o piaţă
aglomerată: în cazul în care sunt destui oameni în jur, îl vor prinde sau chiar îl vor opri (şi e în
interesul propriu să o facă). În cazul în care piaţa este pustie, hoţul va avea succes; la fel are dacă
este mai puternic, mai rapid, sau într-un anume fel mai bine adaptat decât cei ce-l urmăresc.

7
În lumea reţelei trofice a solului, băieţii buni nu prind hoţi în mod uzual (deşi se întâmplă: drept
dovadă nematoda ghinionistă ); mai degrabă ei concurează cu aceştia pentru exudate şi alte
elemente nutritive, aer, apă şi chiar şi spaţiu. În cazul în care reţeaua trofică este una sănătoasă,
această concurenţă ţine agenţii patogeni sub control şi poate duce chiar şi la moartea lor. La fel
de important, fiecare membru al reţelei trofice a solului are locul său în comunitate. Fiecare, fie
că este la suprafaţă sau în subteran, joacă un rol specific. Eliminarea chiar şi a unui singur grup
poate modifica drastic o comunitate din sol. Păsările participă prin răspândirea de protozoare pe
care le poartă pe picioare sau prin scăparea unui vierme luat dintr-o zonă în alta.
O reţea trofică a solului sănătoasă nu va permite unui set de membri să devină atât de puternic
încât să distrugă reţeaua. Dacă există prea multe nematode şi protozoare, bacteriile şi ciupercile
cu care se hrănesc au probleme şi, în cele din urmă, la fel şi plantele din zonă.
Şi mai sunt şi alte beneficii. Plasele sau pânzele formate de ciuperci în jurul rădăcinilor
acţionează ca bariere fizice contra invaziei şi protejează plantele de ciuperci şi bacterii patogene.
Bacteriile acoperă suprafeţele atât de bine încât nu mai e loc şi pentru alţii. Dacă ceva afectează
aceste ciuperci sau bacterii şi numărul lor scade sau chiar dispar, planta poate fi uşor atacată.
Nişte ciuperci speciale din sol, numite ciuperci micorizale, stabilesc o relaţie simbiotică cu
rădăcinile, oferindu-le nu numai protecţie fizică, ci şi nutrienţi. În schimbul exudatelor, aceste
ciuperci furnizează apă, fosfor şi alte elemente nutritive necesare plantelor. Populaţiile reţelei
trofice a solului trebuie să fie în echilibru, în caz contrar aceste ciuperci sunt mâncate şi planta
suferă.."
Maceratele - Sunt mulți care ignoră partea cu calitatea solul și așteaptă din partea
maceratelor minuni, de aceea sunt dezamăgiți după primele încercări considerând că sunt mituri
folosirea lor. Totuși folosirea doar a maceratelor fără a avea și un sol adecvat nu va aduce
beneficii maxime. Atenție maceratele nu sunt ceaiuri, sau infuzii. Vom vorbi pe larg în postările
ulterioare despre macerate și modul de preparare. Acum să ne întoarcem la roșia noastră,
extractul de urzică este ideal să fie folosit chiar la sol, iar cel de tătăneasă și cel de coada calului
pe frunze. După fiecare răsădire, așteptați o săptămână, până apar primele rădăcini (fragile),
pentru a le aplica un prim extract, amestec din urzică și tătăneasă, prin stropire, seara. Scop:
favorizați creșterea rădăcinilor și le determinați să coboare în profunzime. Urzica va stimula
fomarea viguroasă a rădăcinilor, vigoarea tulpinii și a frunzelor. Extractul de tătăneasă
fazorizează înflorirea.
Binețeles că există o mulțime de prădători, cum e tuta absoluta pentru care putem cumpăra
capcane cu feromoni, iar pentru mană e foarte important să avem deja plante extrem de viguroase
pentru că doar așa ele vor rezista atacului.
Se pot folosi plante campion, crăițe, busuioc pentru gust și aroma roșiilor. În cazul roșiei
se va folosim ceapa in imediata apropiere a cultivării lor, tocmai pentru a preveni atacul manei.
În zilele de iunie, iulie când apare o scădere bruscă de temperatură și multă umiditate e cel mai
probabil să avem un atac de mană, de aceea e important ca udarea la roșii în solar să se realizeze
atunci vara doar cu apă călduță ( stătută) niciodată rece și doar dimineața. Dar despre aceste
subiecte vom reveni. Ideea este că se poate cultiva organic, dar există și pierderi mai ales la
început de drum, dar prin perseverență învățăm din propriile greșeli! Oricum ar fi, oricâte
pierderi am avea tot e infinit mai bine decât cultivarea cu chimicale, e adevarat e nevoie de o
schimbare de paradigmă! In timp ne vom convinge că cel mai important aspect este să avem un
sistem imunitar al plantei foarte bine pregătit pentru orice patogen pentru că mereu apar noi și
noi provocări din partea universului.
Și cel mai important aspect este să învățăm să cultivăm, fără compromisuri!

8
Permacultura -partea 5-
Etica în permacultură și etica grupului nostru
La începuturi, permacultura a pornit pur și simplu ca fiind un sistem etic alimentar în agricultură,
iar ulterior a fost extins devenind un întreg sistem de proiectare, dezvoltare și întreținere a
întregii vieți umane. (poza 1)
Modul în care funcționează permacultura este simplu și se referă la utilizarea regenerativă a
energiilor, inclusiv a celei potențiale. De fapt se copiază natura și astfel învățăm să descifrăm
tainele ei.
Permacultura funcționează, beneficiază și extinde tiparele din natură.
Permacultura este și un sistem holistic de proiectare pentru crearea de așezări umane durabile
și sisteme de producție alimentară. Este o mișcare preocupată de utilizarea durabilă, ecologică a
terenului și de construirea de comunități stabile, prin relația armonioasă dintre oameni, plante,
animale și Pământ.
Prin această definiție, acest sistem necesită ca și comportamentul nostru să se concentreze asupra
binelui planetei, al naturii și al oamenilor. Nu poate funcționa altfel.
În Permacultură, avem de-a face cu sisteme definibile și măsurabile științific, ecosisteme
biologice și comunități umane.
O plantă are nevoie de lumina soarelui, aer, apă și sol pentru a o susține. Bineînțeles, aceste
necesități apar într-o stare curată, ideală, nepoluată. Dacă afectăm în vreun fel aceste necesități,
dăunăm vieții plantelor. Când extindem acest exemplu la viața animalelor, a noastră ca oameni,
totul funcționează exact în același mod, doar la o scară mult mai complexă.
Dacă acțiunile oamenilor sunt în detrimentul modului de susținere a vieții într-un sistem viu, sau
dacă acțiunile sunt direct dăunătoare sistemului viu în sine, adică organismelor din interiorul
acestuia, atunci este lipsit de etică, și aceste acțiuni contravin principiilor permaculturii.
Principiul etic 1 - Îngrijirea Pământului
Pământul este chiar lucrul care ne susține, ne oferă toate elementele esențiale care ne mențin în
viață - aer, apă, hrană, adăpost - și este singura sursă a acestor elemente esențiale, nu le putem
obține de nicăieri altundeva! Depindem de Pământ și de toate sistemele vii de pe planetă (care,
de altfel, sunt toate interconectate într-o rețea complicată și interdependentă de viață) necesare
pentru supraviețuirea noastră.
„Îngrijirea Pământului” include grija față de animale, plante, pământ, apă și aer. De ce ar fi
așa? Pentru că știința ne arată prin disciplinele ecologiei și biologiei, că toate sistemele sunt
interconectate și interdependente. Când unul este afectat, toți sunt afectați.
Îngrijirea Pământului înseamnă și îngrijirea solului. Viața este dependentă de viață, iar solul în
sine este de fapt un ecosistem viu foarte complex care susține viața plantelor. La rândul său, viața
vegetală susține organismele superioare și ne oferă sursele noastre de hrană, direct sau indirect.
Dincolo de producția de alimente, îngrijirea Pământului înseamnă îngrijirea pădurilor noastre,
care sunt plămânii planetei, asigurând un aport de aer curat. Pădurile sunt, de asemenea, legate
indisolubil de procesul de formare a ploii și de ciclul apei și, prin urmare, joacă un rol cheie în
asigurarea aprovizionării cu apă dulce. Înseamnă îngrijirea râurilor noastre, care sunt venele
planetei noastre, circularea apei de care depinde toată viața.
Principiul etic 2 - Grija față de oameni
În realitate oamenii prin natura lor sunt ființe sociale.
Grija față de oameni -înseamnă promovarea încrederii în sine și a responsabilității față de o
comunitate mai mare. Esența acestui lucru este surprinsă de expresia „dă unui om un pește și va

9
mânca o zi, cel ce îl va învăța pe om să pescuiască îl va ajuta și va mânca pentru totdeauna”. Este
vorba despre un efort de colaborare pentru a aduce transformări în viața proprie și a altora.
Când oamenii colaborează pentru a se sprijini reciproc și pentru a-și satisface nevoile, atât fizice,
cât și non-fizice, acest lucru creează o legătură care construiește o comunitate stabilă, de
susținere sănătoasă din punct de vedere emoțional, care prosperă.
Principiul etic 3 -al „întoarcerii surplusului pe Pământ și la oameni-principiul
comunităților”.
Indiferent de modul în care îl priviți, resursele lumii sunt cu siguranță finite, așa că, logic, rezultă
că există o parte finită și măsurabilă a resurselor disponibile fiecărei persoane de pe planetă.
Societatea noastră este condusă de ideologia economică nesustenabilă a capitalismului de
consum. Acesta este un concept care sfidează legile naturii și legile bunului simț. Este un
principiu a unei ideologii defecte, pentru că nu are nicio bază în ecologie sau în orice altă știință.
Această „mentalitate de exploatare” nu este normală, suntem crescuți cu ea, este învățată și poate
și e necesar să fie dezvățată.
Mai mult, atunci când dăruim surplusul nostru de produse, sau când facem schimb cu ele,
schimburi dinamice eficiente și corecte de ambele părți, atunci când împărtășim abilitățile,
cunoștințele și experiența noastră, aceste acțiuni construiesc legături între oameni care
funcționează pentru a stimula un sentiment de comunitate stabilă și colaborativă.
Etica Permaculturii promovează un sistem care afirmă viața și creează un sentiment de respect
pentru toată viața de pe planetă.
Întruchipând și trăind aceste principii, asigurăm supraviețuirea continuă a speciei noastre,
sănătatea planetei și menținem un respect sănătos pentru viața însăși. Etica Permaculturii ne
obligă să ne asumăm responsabilitatea personală pentru acțiunile noastre. Putem „alege să fim
parte a problemei sau parte a soluției”, alegerea este a noastră!
Acest grup l-am creat pentru cei interesați exact în consensul eticii permaculturii, cu scopul
să învațăm împreună permacultură și ezoterism. Personal de mulți ani sunt pe multe grupuri de
agricultură și am observat cum marea majoritate a fermierilor folosesc extrem de multe
chimicale. Fiind și chimist înțeleg dintr-o altă perspectivă această industrie! Un dezechilibru
atrage mii de alte dezechilibre. Există o lege a Karmei, de fapt mai clar spusă o lege a acțiunii și
a reacției ca efect la acțiunea creată. Nimic în univers nu e întâmplare, totul este o tainică
necesitate, depinde de capacitatea celui care vede legăturile și înțelege ansamblul situației!
Sunt vremuri în care sustenabilitatea, hrana curată și sănătoasă vor fi din ce în ce mai căutate.
Dar modul cum le obții cere efort, studiu, multă pasiune și dăruire.
Grupul nostru este creat pentru învățare și schimb de informații utile pe aceste tematici!
De aceea mă bazez că cei care s-au înscris pot avea un comportament decent fără cuvinte
jignitoare la adresa celorlalți. Încă nu am elaborat nici un regulament dar dorim să informăm pe
această cale că cei care vor folosi cuvinte neadecvate la adresa celorlați vor fi eliminați din grup
pentru că nu suntem adepții segregării oamenilor pe nici un criteriu! Aici vorbim de armonie, de
noi concepte de viața, de comunități, de sustenabilitate, ce face fiecare în particular sunt propriile
alegeri și nu fac parte din tematica grupului. Postările care țin de decizii politice, dar care nu au
legatură cu agricultura, deci care nu sunt în zona subiectelor care ne interesează și ne afectează
direct, nu vor fi admise, sunt suficiente multe alte grupuri cu aceste tematici în care puteți posta!

Despre ceea ce vreau să vă vorbesc ține și de permacultură... dar sunt valabile la multe alte
aspecte ale vieții noastre...

10
E momentul acum să ne observăm tiparele, unele vizibile altele subtile, pe care le rulăm în
mintea noastră.
E nevoie de auto-observare serioasă pentru a le conștientiza. Dezvățul este mult mai greu decât
învățatul, de aceea de exemplu cei care vor să învețe să gradinarească direct în sistemul
permaculturii sunt mult mai inventivi decât cei obișnuiți cu agricultura, orășenii sunt mai
receptivi decât cei de la sat....
Unele dintre aceste tipare, (si aici mă refer nu doar la permacultură), le-am rulat atât de mult,
încât pur și simplu fac parte din ADN-ul nostru, asemeni unui program scris pe calculator.
Aceste tipare, prin neuroplasticitate cerebrală, devin asemenea unor condiționări care ne
împiedică să ne adaptăm la schimbări. Și ghici ce!
Schimbarea este singura constantă din univers!
❤️‍🔥 În primul rând, pentru a schimba sistemul, trebuie să-l privești pentru ceea ce este cu
adevărat, aici pe Pământ. Sistemul este o extensie a minții colective, format din idei, gânduri și
tipare, care mai apoi se concretizează sub forma unei infrastructuri. Aproape tot ce vezi în jurul
tău, este un sistem. Sistemul nu pare la prima vedere o chestie tangibilă, de aceea e foarte greu
să-l arăți cu degetul. Cu toate acestea, nu poți să miști nimic fără el. Noi ne plângem că nu putem
trăi fără nu știu ce .... După părerea mea, această iluzie este doar capcana confor(t)mismului.
Sistemul ne-a programat atât de bine, încât nu mai reușim să rescriem codul sursă...
Suntem în epoca informației, a comunicării, a inovației, era varsatorului în care trebuie să
găsim oportunități la tot pasul.
Este o nouă energie..
Dacă ne întoarcem în capcanele tiparelor și condiționărilor vechi acestea ne vor trage la fund ca
un pietroi pentru că prea multe frici se înghesui în mintea noastră.. Ce înseamnă asta mai exact?
Înseamnă că vechile metode nu mai funcționează. Înseamnă că nu prea mai merge să faci chestii
fără să ții cont și de omeni(r)e, de ceilalți, de natură de tot ce ne înconjoară, toate fiind într-o
puternică și tainică intercondiționare în univers.. Dacă devii asemenea unei celule bolnave de
frică, sistemul imunitar colectiv te va scoate de pe scena vieții. E normal, s-a trăit prea mult în
întuneric, lumea tânjește după altceva....
Într-adevăr, nu poți să schimbi destinația peste noapte, dar poți schimba direcția peste noapte! .
.
În Permacultură, preocuparea noastră principală este relația dintre lucruri și modul în care
acestea interacționează, mai degrabă decât lucrurile în sine.
„Efectul Permaculturii” este un un sentiment de profundă transformare sau mai bine spus a
unei realizări interioare de a nu face parte din problemă, ci parte a soluției!
Trimite o intenție sinceră în univers a modul cum dorești să îți trăiești viața, apoi trăiești-o cu
fiecare fibră din corpul tău. Ai răbdare, trăiește în prezent, învață să-ți hrănești zi de zi visul..
Pune spiritualul înaintea lumescului și caii înaintea căruței. Noi nu putem decât să plantăm
semințele și să ne asigurăm că din când în când, le udăm cu emoțiile noastre. De restul se ocupă
voința divină. Nu mai depinde strict de persoana noastră. Așadar, aveți încredere în viață! Aveți
încredere în visul vostru!
Și acest dublu curcubeu sincron cu momentul în care scriu, este filmat chiar acum din balconul
casei după o ploie pe cinste, deci vine și Grația!...
În univers nimic nu este întâmplător, totul are un sens bine definit, perceptibil în noi doar atunci
când mintea se liniștește, și pacea profundă își face cuib în sufletele noastre...

11
8 greșeli care se pot evita atunci când îți construiești propria gradină organică..

alegerea greșită a poziției grădinii în raport cu casa, sursa de apă prea departe, poziția greșită
în raport cu rasăritul și apusul soarelui
excesul de gunoi de grajd care va determina creșterea vegetației dar fără fructificare, deci
compostul trebuie să fie echilibrat
un compost nefinalizat poate trasmite patogeni, paraziți
este necesară verificarea grădinii din punct de vedere al umidității nu doar la suprafață, ci și în
adâncime, pentru ca rădăcinile să aibă suficientă apă
e nevoie de aer în sol pentru a se fixa azotul de aceea avem nevoie de un sol afânat. Solul
trebuie să fie umed și nu inundat pentru a facilita procese aerobe în sol.
plantarea prea apropiată face ca plantele să concureze pentru nutrienți și acest lucru este
posibil doar dacă dispunem cu adevarat de un compost de foarte bună calitate
monoculturile epuizează solul de unii nutrieți de aceea e obligatoriu rotația culturilor
planificarea gradinii este punctul cel mai important de care va depinde acel an de cultivare
spatii clare delimitate pentru cultivare și fără săpare, pentru a nu transforma solul într-unul
bacterian, predispus la boli și trasmiterea lor, în loc să devină fungal
dacă grădina este destul de departe de casă este important să ținem cont de animalele sălbatice
sau de rozătoare existente
plantarea prea târzie sau prea devreme este o eroare destul de frecventă de care e bine să ținem
cont an de an.

Cultura organică a morcovului , cepei și a cartofului

Începem să prezentăm compatibilitățile între plante care sunt deosebit de valoroase în contextul
în care înțelegem importanța susținerii reciproce a plantelor ( despre micorize am vorbit într-o
postare anterioară).
Astazi vom vorbi de trei culturi deosebit de importante atunci când ne referim la sustenabilitate
alimentară. Cultura cartofului, a morcovilor și a cepei.
Dacă privim din prisma prețului cu care se comercializează cele trei este inutil să pierzi timpul cu
aceste culturi, dar dacă observi mai atent aceste culturi sunt cele mai chimizate culturi și de fapt
sunt cele mai predispuse pentru a acumula toxine extrem de nocive cum sunt de exemplu
Imazalil (E233) care este un pesticid cu efecte cacerigene.

1. cultura organică a morcovului

De generaţii întregi grădinarii cultivă ceapa şi morcovii împreună. Aceasta este o cultură
mixtă clasică, de care aproape oricine a auzit măcar o dată. Experienţa ne-a arătat că aceste două
legume se dezvoltă bine împreună. Este foarte important şi aspectul legat de combaterea
dăunătorilor: fiecare dintre cele două plante o apără pe cealaltă de musculiţa morcovului,
respectiv de musca cepei.
Această leguminoasă , foarte sănătoasă şi bogată în betacaroten este rezistentă și crește bine
aproape peste tot. Mai presus de orice este important ca solul să fie afânat, pentru ca morcovii să
îl poată străpunge cu rădăcinile pe care le formează. Un sol nisipos este mai potrivit decât unul

12
argilos. Morcovul este un consumator mediu, ceea ce înseamnă că are nevoie de o cantitate
medie de substanţe nutritive. Puţin compost şi o cantitate mică de îngrăşământ cu conţinut de
oxid de calciu, cum ar fi cenuşa de lemn, sunt de ajuns pentru a pregăti brazda.
Puteţi „păcăli" musculiţa morcovului şi musca cepei, dacă semănaţi plantele foarte devreme sau
foarte târziu. Evitaţi astfel perioada în care începe zborul insectelor, „furându-le" astfel şansa de
a depune ouă pe rădăcinile morcovilor. Prima generaţie de musculiţe de morcov încep de la
sfârşitul lunii mai şi continuă până la jumătatea lunii iunie să caute un loc bun unde să depună
ouăle. Cea de-a doua generaţie apare pe la jumătatea lunii august.
Morcovii care prezintă galerii făcute de larvele musculiţei de morcov nu trebuie lăsaţi pe
brazdă sau aruncaţi în grămada de compost. Altfel larvele iernează şi vor fi deja acolo în
primăvara următoare. Dat fiind că morcovii sunt rezistenţi la frig, îi puteţi semăna încă din
martie. Seminţele încolţesc încet, de aceea este indicat să semănaţi împreună cu ele şi seminţe de
ridichi, care cresc imediat. Aşa veţi recunoaşte care sunt rândurile de pe brazdă şi veși putea
scoate buruienile fără probleme. Trebuie să scoateţi mai târziu plantele care sunt prea înghesuite.
Morcovii au nevoie de o distanţă de 3-5 cm, pentru a se dezvolta corespunzător. Puteţi planta
ultimele răsaduri cu soiuri tardive pentru recolta de toamnă-iarnă până la sfârşitul lunii iunie.
Amestecaţi mereu printre seminţele de morcovi şi câteva seminţe de mărar. S-a demonstrat că
acestea pot creşte foarte bine împreună.
Din experiență putem cultiva morcovi în mai multe serii pentru a avea mereu morcovi proaspeți,
inclusiv toamna și iarna în solar alaturi de ceapă și spanac.
Morcovul este foarte compatibil cu -Mazare, Ridichi, Salata, Ceapa de frunze, Sfecla, Ceapa,
Praz. Nu are incompatibilități.
2. cultura organică a cepei
Ceapa are nevoie de aceeaşi bază precum sfecla roşie; ea are nevoie de compost şi de un
îngrăşământ cu conţinut de oxid de calciu, cum ar fi cenuşa de lemn, însă în cantităţi moderate.
Ceapa nu suportă un îngrăşământ pe bază de azot! De aceea nu folosiţi, pentru ceapă, bălegar sau
extract de urzică!
Prazul este ceva mai pretenţios; acestei legume îi place foarte mult un sol afânat şi plin de
substanţe nutritive, pregătit bine cu puţin compost şi îngrăşământ natural
Ceapa poate fi plantată foarte timpuriu, de la jumătatea lunii martie. Astfel există soiuri de
ceapă galbenă sau purpurie sau soiuri de ceapă de primăvară, de culoare albă sau roşie. In ceea
ce priveşte îngrijirea, niciun soi de ceapă nu este pretenţios. Solul trebuie să fie mereu afânat şi
curăţat de buruieni. In momentul în care tijele cepei încep să se îngălbenească ceapa se culcă la
pământ, și după 5-7 zile cepele sunt bune de scos din sol. Cepele se culeg precum haşmele, în
zilele uscate de vară târzie sau pe timp de toamnă. Lăsaţi cepele să se usuce în aerul proaspăt, de
preferat una până la două zile. După aceea curăţaţi-le de resturile de pământ şi agăţaţi cepele
prinse în mănunchi sau cu cozile împletite. Peste iarnă, păstraţi recolta de ceapă într-un loc uscat,
nu prea călduros.
Ceapa este compatibila cu morcovii, sfecla rosie, spanac peren (mangold), salata, mușețel,
gulioare, cimbru.
Începem seria de metode de prevenție la cultura de tomate de ex. cu câteva elemente teoretice
recent descoperite care ne vor ajuta să înțelegem mai bine metodele folosite. Toți acești pași
realizați de știință ne ajută să putem elabora strategii de preveție și combatere mult diferite decât
s-au folosit până acum. Important ar fi să citiți pașii prezentați pentru că anumite aspecte practice
ulterioare se vor baza pe aceste cunoașteri teoretice.
Pasul 1. Comunicarea între plante

13
 Pământul de sub picioarele noastre este viu, cu semnale electrice trimise de la o plantă la alta,
potrivit unei cercetări la care a participat un distins profesor emerit al Universității Alabama din
Huntsville (UAH) din cadrul Departamentului de Inginerie Electrică și Calculatoare.
Dr. Yuri Shtessel al UAH și dr. Alexander Volkov, este profesor de biochimie la Universitatea
Oakwood, co-autor la o lucrare care a folosit experimente fizice și de modelare matematică
pentru a studia transmisia semnalelor electrice între plantele de tomate.
Specialitatea Dr. Shtessel este ingineria de control. Algoritmii de control sunt aplicabili pe
scară largă în toate disciplinele, de exemplu în controlul vehiculelor aerospațiale.
La Oakwood, Dr. Volkov a studiat propagarea semnalului electric în interiorul unei plante și,
de asemenea, între plante printr-o rețea de ciuperci micorizice care este omniprezentă în sol și
pare să acționeze ca circuite. Ei au colaborat pentru prima dată la această cercetare în 2017.
"Dr. Volkov este un savant proeminent în biochimie. Odată, vorbeam despre propagarea
semnalului electric prin tulpina plantei și între plante - comunicarea plantelor - prin sol", spune
dr. Shtessel. „Am sugerat construirea unui circuit electric echivalent și a unui model matematic
corespunzător care descrie aceste procese.”
Modelarea matematică se bazează pe ecuații diferențiale ordinare și parțiale. Dr. Shtessel a
fost însărcinat cu construirea modelelor, rularea simulărilor și generarea parcelelor.
„Ce beneficii s-ar putea obține din modelarea matematică a proceselor de comunicare?” el
intreaba. „Răspunsul este foarte simplu: putem folosi modelul matematic pentru simularea
proceselor studiate pe un computer în loc să rulăm experimente scumpe și lungi.”
Plantele generează semnale electrice care se propagă prin părțile lor. Când rădăcinile roșiilor
sunt izolate experimental unele de altele cu un spațiu de aer, impedanța electrică a spațiului este
foarte mare.
"Semnalele electrice nu vor trece prin acest decalaj", spune dr. Shtessel. În acel experiment,
comunicarea între plante prin rădăcinile lor a fost împiedicată, așa cum a fost descoperit de Dr.
Volkov.
Cu toate acestea, atunci când plantele trăiesc în sol comun, experimentele efectuate de dr.
Volkov au descoperit că impedanța solului nu este foarte mare și pot comunica trecând semnale
electrice între ele prin rețeaua de micorize din sol.
Mai multe detalii despre lumea fascinanta a micorizelor aici
https://www.facebook.com/groups/343040550302387/posts/378346116771830/
„Am studiat experimental și analitic prin intermediul simulărilor rețeaua de comunicație numai
între două plante”, spune dr. Shtessel.
Cercetarea roșiilor, care s-a axat pe studiul experimental și modelarea matematică a propagării
semnalului electric între plantele din aceeași specie, deschide noi uși la întrebări dacă plantele
comunică între specii prin ciuperci.
„Cred că este cu siguranță posibil ca semnalele să se răspândească prin rețeaua de rădăcini și
să se răspândească în solul comun sau în sol de la o plantă de tomate la alta, sau să spunem la un
stejar”, spune dr. Shtessel. „Solul joacă rolul unui dirijor.”
La fel, natura oricăror mesaje trimise este necunoscută și posibilitatea cunoașterii a fost
dincolo de scopul experimentului. Dr. Shtessel pune aceste întrebări extrem de interesante.
Mai multe detalii aici
https://www.facebook.com/groups/343040550302387/posts/359024292037346/
„Niciun studiu al procesării cognitive a semnalelor electrice transmise și recepționate de plante
nu a fost realizat”, spune el. "O altă problemă este studierea comunicațiilor plantelor prin unde
electrice prin aer. Aceasta este o poveste diferită care nu a fost încă studiată profund".

14
Acum este momentul în care ne organizăm bine grădina, mai ales dacă dorim să cultivăm toate
legumele, de care avem nevoie pe perioada întregului an, mai ales pentru cei care doresc sustenabilitate
alimentară!

Acum este momentul să ne planificăm grădinile pentru anul viitor, mai ales în contextul unor
scumpiri substanțiale a hranei de bază, chiar din ianuarie( vezi si video de mai jos !).
Este important să pregătim grădinile cu compost, să pregătim straturi înălțate cu paie și frunze,
să avem clar delimitate terenul pentru alimentația de bază, de exemplu pentru cartofi ( se știe că
la cultura cartofului se poate folosi și îngrășământ proaspăt de la găini, pregătiți mult mai multe
straturi pentru la anul de cartof decât de obicei).
De asemeni pregătiți terenurile, ținând cont de rotația culturilor, pentru toate rădăcinoasele și
pentru fasole, ceapă și usturoi (ideal usturoiul se plantează din toamna dar nici acum nu e târziu
în zonele mai calde!), mai ales atunci când nu dispuneți de compost suficient.
Alimentația de bază, pe care o cultivăm organic trebuie bine gândită și regândită încă de pe
acum, unde o cultivăm la anul viitor...trebuie realizat un plan pe hârtie cu numărul de straturi,
zonele exact delimitate pentru fiecare cultura sau mixul de cultura folosit ...
Procurați semințe soiuri preferință heirloom și depozitați-le cu grijă pe cele care le aveți din
propria grădină! ( despre acest subiect vorbim în curând!)
Important să aveți o grădină sanitară din care să nu lipsească urzica, tătăneasa, coada calului,
salvia, roinița..etc..
Urmăriți să vă construiți în măsura posibilităților un solar, va fi foarte util mai ales pentru cei
care locuiesc în zonele mai reci sau cei care au suprafețe mici de teren, sau cei care doresc
verdețuri proaspete toată iarna...este o investiție foarte importantă pentru viitor.
Despre toate aceste subiecte, compost, rotația culturilor, semințe depozitare si necesar,
construcția serelor..vor reveni cu detalii pe care le vom discuta pe larg în aceste luni de iarnă
începând din ianuarie!

Cultura de roșii- idei practice

Prezentăm cîteva pastile de practică -adică idei utile și practice la cultura roșiilor. Idei
descoperite în anii de practică organică în care eșecurile au alternat cu reușitele și ce a rezultat
este o experiență importantă de 10 ani de zile. Și dacă tot a fost cu multă trudă îmi doresc să
profite și alții de ele fără să treacă prin încercări mai mult sau mai puțin reușite în experiența
cultivării organice a roșiilor .
În cazul culturii roșiilor , am avut ani când am avut doar 2-3 etaje de roșii la un fir de roșie și
restul le-am pierdut și ani în care am învățat să prevenim și să obținem producții mai bune.
Totuși nu ne putem compara cu producătorii care folosesc chimicale și care de pe o plantă de
roșie scot și 6-7 etaje de roșii. În zona organică sunt multe pierderi de aceea mulți renunță în fața
acestor provocări. De aceea vă și împărtășesc din experiență, pentru că dacă am pornit să
cultivăm organic trebuie să fim pregătiți și la multe lecții mai neplăcute prin pierderi, dar
important e să învațăm și să nu ne lăsăm dezamăgiți că nu se poate.
Cultura de roșii trebuie să fie din start dintr-o sămânță rezistentă la boli de aceea se folosesc
soiurile de roșii cele tradiționale cu precădere ( heirloom) și mai puțin hibrizii care sunt adaptați
să supraviețuiască cu anumite chimicale specifice.( vezi postarea cu selecția de semințe
https://www.facebook.com/groups/343040550302387/permalink/349766266296482/ ).

15
Când vă asumați să cumpărați direct răsad deja vă expuneți la acest risc de a nu cunoaște exact ce
soi este și ce rezistență are planta, de aceea fiind mulți din voi cultivatori merită să vă fidelizați
soiurile cele mai adaptate climei pe care o aveți.
Pentru menţinerea sănătăţii plantelor de tomate este în general important să li se pună la
dispoziţie un sol sănătos, de preferat compost să li se asigură substanţe nutritive în cantităţi
optime şi clima să fie adaptată la cerinţele plantelor. ( vezi postarea
https://www.facebook.com/groups/343040550302387/permalink/382306849709090/ )
Bolile şi dăunătorii apar masiv de regulă atunci când planta este lipsită de vigoare, când unul
din factori nu este optim, fie din cauza vremii nefavorabile, a rotaţiei necorespunzătoare sau din
altele. Este importantă rotația culturilor- roșiile nu se plantează niciodată după solanaceae. ( roșii,
vinete, cartofi, ardei, tutun). În mod normal conform rotației culturilor nu se plantează roșii în
același loc decât după 4 ani, de aceea este foarte important adăugarea de compost de bună
calitate, dacă spațiul nu permite rotația.
Cel mai indicat este modul de plantare este cel orizontal cu defolierea primelor frunze
( metoda Maslow). Plantarea se realizează folosind un răsad peste 20 de cm înălțime. Metoda de
plantare se realizează astfel încât picurătorul să aibă 2 găuri la o plantă de roșie. Adică rădăcina
plantată orizontal la o gaură și la cealaltă gaură la 20 cm tulpina este culcată pentru a se
înrădăcina ( vezi pozele). Pe bucata de tulpina culcată se rup frunzele. În acest fel se mărește
rădăcina și se mărește și suprafața de absorbție a mineralelor, rădăcina prinde putere și va
constitui o bază solidă pentru a crește imunitatea plantei.( la origini roșia este o plantă târâtoare!)
După resădire nu se aplică macerate decât la minin o săptămână, după ce planta a început să
emită noi rădăcini în solul în care a fost plantat. Îndicat la răsadul de roșii la rădăcină după 10-14
zile să se pună macerat de urzică pentru a vitaliza rădăcina și a fortifica sistemul imunitar al
plantei, procedeul se repetă peste 7 zile. Adesea aceste macerate sunt eficiente dacă sunt folosite
la momentul optim.
Apoi se aplică un amestec de macerate pe frunze prin aspersie doar în zilele cu soare difuz și
nu în săptămâna cu copilitul și dezfrunzitul. Amestecul vitalizant, revigorant și de înflorire este
format din macerat de urzică, macerat de tătăneasă și fiertură de coada calului. ( despre aceste
aspecte vorbim în postarea viitoare).
Elementele practice utile pentru a ține dăunătorii la distanță, mai ales a manei care se știe nu
prea are leac fără mari pierderi.
Prin controlul temperaturii poate fi stimulată şi dezvoltarea inflorescenţelor şi deci producţia
timpurie. Folosirea maceratului de tătăneasă și separat pentru a ajuta la înflorirea roșiei.
Umiditatea joasă a aerului reduce riscul de boli.
Umiditatea aerului peste 80% şi formarea de rouă ar trebui evitate.
Pentru scăderea umidităţii în spaţii protejate se folosesc următoarele măsuri:
Evitarea umidităţii de lungă durată a suprafeţei solului se rezolvă prin mulcire
Aerisirea dimineaţa.
Temperatura de noapte se fixează atât de sus încât să nu se formeze rouă pe frunze.
La vreme umedă de lungă durată şi nopţi cu formare de multă rouă a se încălzi cu aerisirea
uşor deschisă.( primăvara)
În solarii neîncălzite începând din vară a nu se închide aerisirile complet.
Irigarea tomatelor se va face în aşa fel încât frunzele să nu se ude.
Deoarece şi umiditatea mare a aerului aduce pericolul unor dereglări de fructificare şi boli
fungice este indicat a se iriga prin picurare.

16
 Măsuri preventive împotriva bolilor foliare şi a lăstarilor :
A se iriga sub nivelul frunzelor (de ex. cu ajutorul sistemului de irigare prin picurare).
A se evita umiditatea aerului la peste 80 % şi formarea de rouă.
Dacă este necesar, a se încălzi pentru perioade scurte de timp cu aerisirea deschisă (încălzirea
în uscat).
A se asigura o circulaţie bună a aerului.
Pentru a se evita transmiterea directă a bolilor (de ex. bacterii), lucrările foliare se vor face în
zile însorite, iar uneltele şi mâinile se vor dezinfecta măcar la schimbarea sectorului.
Înainte de începerea recoltatului se vor îndepărta frunzele inferioare.
Mai ales la solarii joase trebuiesc menţinute distanţe mari. Dacă apar boli foliare, aceastea
trebuiesc îndepărtate cu consecvenţă.
Pe lângă cârnitul regulat (îndepărtarea lăstarilor laterali) la tomate se îndepărtează frunzele
inferioare până la inflorescenţa fructificată cea mai de jos. Prin aceasta se îmbunătăţeşte aerisirea
plantelor şi se înlătură frunzele bătrâne şi bolnave.Deoarece prin îndepărtarea frunzelor se
măreşte presiunea apei în plantă, prin desfrunzit se creşte pericolul crăpării fructelor.
De aceea după îndepărtarea frunzelor trebuie redusă cantitatea de apă de irigare (mai ales în
solarii)
Nu se udă plantele în zilele ploiose și reci în luna iunie, iulie când e posibil să apară mana, și
dacă frunzele sunt cu rouă se mănează toate peste noapte.
Nu se udă plantele în ziua de copilit( cîrnit). În ziua de copilit nu se rup și frunzelele de sub
rod. Aceste operațiuni se fac în zile diferite, pe timp de soare dar nu soare arzător, pentru ca
planta peste noapte să își videce rănile fără a contacta agenți patogeni. În aceste zile nu se udă
planta pentru a produce rouă. Copilitul roșiilor se realizează în ziua în care nu se udă tocmai
pentru a evita transpirația frunzei care atrage mult mai ușor boli fungice sau bacteriene.
Nu se undă seara roșiile decât dimineața cu apă caldă. Roșia nu este o plantă care să
necesite multă apă deci se udă bine 3-4 litri și apoi cîteva zile pauză. De aceea este important să
aveți la dispoziție un bazin de colectare a apei care în timpul zilei se încălzește de la soare, roșia
iubește apa călâie la temperatura de afară. Mai ales în perioada iunie-iulie când există
probabilitatea de a apare mana pe cât posibil roșiile trebuie udate bine dimineața, doar la bază,
eventual prin picurare și apoi câteva zile să rămâna făra a fi udate. În zilele în care se anunță ploi
și scadere de temperatură nu vor mai fi udate roșiile pentru că traspirând frunza face ca mana să
se împrăștie imediat și vor fi afectate mult mai multe plante.
În acest fel știm cum să ferim solarul cu roșii de umezeală și frig și vom putea preveni
atacurile manei și a altor fungi care în momentul în care frunza este udă boala se întinde la toate
plantele în cateva ore. Roșiile cultivate afară sunt supuse și la mai mulți factori de aceea îm
ultima perioadă cu aceste schimbări de climă există șanse mici pentru obținerea unor recolte pe
multe etaje afară.
Afară se recomandă cultura roșiei la sol, varianta târâtoare, sau sub formă de tufă, chery sau
prunișoare, dar șansele de a avea roșii, pe timp îndelungat scad mult datorită vremii umede care
permite proliferearea rapidă a bolilor. Dacă în solar se pot avea roșii și în decembrie, afară
recolta se oprește în septembrie-octombrie și în anii foarte ploioși chiar se pot pierde o mare
parte din recolte chiar din iunie.
Sunt poze atașate cu etape de plantare și roșiile coapte sunt din producția de anul trecut.
va urma

17
Vom vorbi despre un subiect important în tratamentele preventive în grădinile organice și în
același timp un subiect controversat, luat în derâdere de unii sau minimalizat de marea
majoritate- tratamentele cu Lapte .
Am căutat studii și cunoșterea grădinarilor vestiți din întreaga lume și spre marea mea surpriză
am constatat după căutări intense, pe net, că laptele este folosit mult și des în grădinile organice.
Am găsit și studii realizate în universități...doar că rezultatele sunt în marea majoritate a
cazurilor nepopularizate și înțelegem de ce dacă ne referim la cât costă un litru de lapte față de
tratamentele chimice....
Am realizat teste și în această vară, la mine în grădinile organice cu rezultate excelente la roșii,
dovlecei, castraveți, pepeni, am obținut o prevenție bună și cel mai important am scăzut rata de
extindere a manei la roșii datorită faptului că și laptele este un fungicid și face parte din
substanțele care crează antiaderență mai ales în cazul celor 700 de mutații ale manei.
Vezi postarea cu studiile recente despre mană
https://www.facebook.com/groups/343040550302387/posts/415856673020774 .
Repet, e destul de greu să te lupți cu o boală deja instalată, dar poți preveni din timp aplicând
regulat stropiri cu lapte.
De asemeni am realizat stropirile cu lapte imediat după copilire și după defoliere, cu rol de
cicatrizare a rănilor si fiind un bun fungicid și de curățare a instrumentelor de tăiere.
Vă prezint în continuare din materialele găsite pe net la grădinari, sau la universităti rezultate
obținute și testate.
1. Iată o modalitate de a folosi laptele în grădină, ca dezinfectant. Potrivit Universității de Stat
din Michigan, „Laptele s-a dovedit a fi un dezinfectant alternativ eficient și pentru instrumentele
de seră pentru a preveni transmiterea manuală a virușilor”. În loc să utilizați o soluție toxică de
înălbitor pentru a dezinfecta foarfecele de grădină, înmuiați-l în lapte pentru a le dezinfecta.
Laptele previne chiar transmiterea multor boli ale roșiilor, cum ar fi virusul mozaicului tutunului.
Ca bonus, instrumentele nu se corodează și nu ruginesc la fel de mult atunci când sunt curățate
cu lapte.
2. Laptele poate fi utilizat cu succes pentru a lupta împotriva bolilor fungice, cum ar fi
mucegaiurile, putregaiul și făinarea. Pulverizarea unui amestec diluat pe suprafața frunzelor
plantelor scade susceptibilitatea lor la infestarea fungică. GrowVeg.com are un articol despre el
în detaliu. Laptele este, de asemenea, un aditiv puternic pentru îmbunătățirea adsorbției
pesticidelor și prevenirea după vânturi și ploi puternice. În plus, s-a dovedit că laptele oprește
transmiterea virusurilor cauzatoare de boli, cum ar fi virusul mozaicului tutunului. Diverse studii
susțin această afirmație.
3. Tufele de trandafiri sunt susceptibile la pete negre, cauzate de ciuperca Diplocarpon rosae
care preferă condițiile calde și umede. O modalitate de a aborda această problemă este prin
pulverizarea laptelui de vacă diluat pe zonele afectate. Motivul pentru care laptele este atât de
eficient este că acesta conține lactoferină, un bactericid puternic și fungicid.
Profesorul și autorul de horticultură Jeff Gillman, care a făcut cercetări aprofundate asupra
acestui proiect, el folosește 1 parte de lapte și 2 părți de apă pentru a pulveriza trandafiri o dată
pe săptămână, până când problema persistă. Kevin Lee Jacobs, de pe site-ul numit O grădină
pentru casă, a postat un articol pe același subiect. Acest remediu casnic a funcționat bine, mulți
alți grădinari din secțiunea de comentarii au mărturisit rezultatele de asemeni pozitive.
4. Această practică străveche de utilizare a laptelui pentru a îmbunătăți sănătatea solului a
apărut din nou după ce câteva rapoarte pozitive au apărut online. Potrivit cercetărilor efectuate de
Bridgett Jamison Hilshey și Sid Bosworth, University of Vermont Extension, pășunile supuse

18
stropirilor cu lapte au atins o creștere sănătoasă și rămân fără boli chiar și în prezența agenților
patogeni sezonieri și a insectelor distructive din sol. În plus, aplicarea laptelui a sporit capacitatea
solului de a absorbi aerul și apa. Iată încă un articol care susține această afirmație!
5. Deoarece laptele este o sursă bună de calciu, îl puteți folosi pentru a vă hrăni plantele
ocazional. Acest îngrășământ cu lapte poate fi utilizat pentru plantele precum roșiile, ardeii și
dovleceii care suferă și din cauza de putregaiului. Dacă aveți lapte de rezervă, folosiți-l diluat
(50% lapte și 50% apă) pentru a uda plantele în jurul bazei lor sau utilizați această soluție ca
spray foliar. EHow.com are un articol despre el în detaliu! Pentru mai multe informații, citiți și
acest thread pe GardenWeb.
6. Poate fi folosit laptele pentru a vindeca problema putregaiului final al florilor care apare la
plantele de roșii!” Putregaiul cauzează blocarea transportului calciului către plantă din sol.
Aceasta se poate datora multor factori precum lipsa de umiditate consistentă și sol uscat. Dar
dacă se datorează deficitului de calciu, puteți încerca să folosiți lapte pentru a pune capăt
putregaiului. Articolul despre Harvest to Table sugerează pozitiv acest lucru.
7. Laptele poate fi folosit pentru controlul afidelor. Cercetările efectuate de Universitatea
Punjab din India arată că utilizarea laptelui de vacă este eficientă împotriva afidelor, a tripsului și
a acarienilor păianjen. Potrivit studiilor publicate, laptele în concentrație mai mare (întreg sau
50%) a fost dăunător afidelor.
Profesorul asociat Linda Chalker-Scott, horticultor urban de la Universitatea de Stat din
Washington, scrie, de asemenea, că „Frunzele acoperite cu un spray de lapte pot fi mai puțin
vulnerabile la atacul de afide” în articolul său.
8. Pentru a înțelege modul în care stropirile cu lapte ajută în prevenirea făinării, trebuie să
înțelegem cum se propagă această ciupercă. Ciupercile de făinare sunt prezente în multe medii,
astfel încât chiar și în cele mai curate grădini, focarele pot începe de la spori răspândiți de ploaie,
poate fi suflată de vânt sau de pe picioarele insectelor și păsărilor. Odată instalată făinarea, ea
dezvoltă în timp o matrice de structuri pe frunze. Acesta este momentul în care noi, grădinarii,
observăm pete neobișnuite de alb sau gri deschis, cu o textură de pudră sau blană, de obicei pe
părțile superioare ale frunzelor.
La plantele infectate, ciuperca scade capacitatea sa de a efectua fotosinteza prin blocarea luminii
și oprește și sistemul de schimb de gaze al frunzei. Făinarea se poate răspândi rapid în frunzele
din apropiere, deci este întotdeauna o idee bună să tăiați frunzele care prezintă pete timpurii.
9. În urmă cu mai bine de 50 de ani, cercetătorii din Canada au descoperit că stropirile cu lapte
ar putea ajuta la prevenirea mucegaiului pe roșii și orz. Apoi a început epoca fungicidelor, fără
alte cercetări publicate cu privire la prevenția cu laptelui până în 1999. De atunci, numeroase
studii mici din întreaga lume au validat utilizarea stropirilor cu lapte pe făinare pe o gamă largă
de plante. Cel mai recent, o stropire realizată cu procentul de 40% lapte și 60% apă de ploaie a
fost la fel de eficient ca fungicidele chimice în gestionarea făinării de dovleci și castraveți
cultivate în Connecticut, predispuse la mucegai. În Australia, stropirile cu lapte s-au dovedit a fi
la fel de eficiente ca sulful și substanțele chimice sintetice în prevenirea mucegaiului pe struguri.
În Noua Zeelandă, laptele a făcut o treabă de top în ceea ce privește suprimarea făinării din mere.
10. Oamenii de știință nu sunt tocmai siguri cum funcționează stropirile cu lapte, dar
majoritatea cred că proteinele din lapte interacționează cu soarele pentru a crea un efect
antiseptic scurt. Fungii prezenți sunt „arși” și nu mai există nici un efect rezidual după aceea.
Pentru a fi eficiente, stropirile cu lapte trebuie utilizate preventiv, trebuie aplicate în lumină
puternică ( dar atenție să nu fie în plin soare!) și trebuie repetate la fiecare 10 zile. Dezavantajul
este că unii grădinari au sugerat că stropirile cu lapte degajă un miros urât după ce au fost

19
aplicate. Eu folosesc o stropire manuală de pulverizare cu pompă pentru a uda ambele părți ale
frunzei până când picură și, de obicei, pulverizez în mijlocul până la sfârșitul după-amiezii într-o
zi însorită, dar plantele sunt umbrite. În zilele care urmează, nu simt niciodată miros.
Nu există un consens cu privire la diluarea laptelui în apă de ploie care este cea mai bună, cu cel
mai concentrat amestec recomandat 50% lapte și 50% apă și cel mai diluat 10% lapte și 90% apă.
Nu contează dacă laptele pe care îl utilizați este degresat sau întreg, deoarece efectul e dat de
proteine și nu de grăsimile din lapte. Cu multă răbdare veți afla ce tipuri de făinare sunt
susceptibile să se dezvolte în grădina dvs., iar aceste cunoștințe vă vor ajuta în gestionarea
acestei boli. La fel ca alte fungicide, stropirile cu lapte funcționează cel mai bine atunci când sunt
utilizate preventiv, înainte ca boala să avanseze masiv. Dacă vedeți adesea făinare pe dovlecei,
struguri, începeți pulverizarea laptelui înainte ca plantele să prezinte semne masive de infecție.
Eu am obținut rezultate deosebite și în cazul manei tot preventiv

Metode pe prevenție și de combatere -limacși !

Sa vorbim de un subiect important, invazia de limacși, mai ales în această perioadă umedă și
caldă. O problemă stringentă pe care mai toți grădinarii o au în acestă perioadă!
Am tot citit ce se găsește pe net despre acest subiect de-a lungul timpului și am constat că marea
majoritate a articolelor de fapt nu au trecut prin practică efectivă ceea ce descriu. Așa că m-am
hotărât să vă vorbesc la acest subiect mai ales din propria experiență.
Ne-am confruntat începând de anul trecut cu această problemă a limacșilor chiar din luna
februarie-martie când am pus răsaduri de vinete și ardei în terasa închisă și peste noapte ceva mi-
a ronțăit mai toate frunzele răsadurilor.
Era prima dată când mă confruntam în februarie cu așa ceva și noaptea am vazut că erau de fapt
limacși...apoi am înțeles cum au ajuns acolo pentru că toamna târziu când am adus ghivecele
mari de lâmâi, portocali, bananieri în terasa închisă am adus ascunși și limacși pe fundul
ghivecelor mari, în cutele farfuriilor ghivecelor etc.
Tot anul trecut dar spre toamna-iarnă am avut o imensă invazie de limacși, noaptea urcau pe folia
solariilor cu miile și la o așa invazie a trebuit să ieșim noapte de noapte ..uneori chiar și o oră sau
mai mult cu lanterna frontală, să-i culegem cu borcanul. ( avem și o poză atașată- nu e o imagine
prea simpatică...) erau pe toate salatele, pe mangold, pe frunzele de țelină, fasole, ardei, kale si
toate cele 3 solarii una lânga alta, toate invadate de limacși.
Al 4 solar mai la distanță a fost singurul care nu avut limacși și acest lucru era posibil pentru că
afară în fața lui am lasat peste iarnă două rânduri de varză ..deci s-a salvat solarul pentru că
musafirii nepoftiți se înfruptau din varza mea noapte de noapte..
Așa că pe parcursul a cel puțin două săptămâni, afară era deja destul de frig, am ieșit și de două
ori, și câte o oră. Era la început de luna noiembrie întuneric afară la ora 18, atunci abia începeau
să mișune și mai faceam o tură la 12 noaptea, atunci îi găseam la masă pe frunze, ronțăind
pofticioși.
Se urcau pe toate lateralele solarelor pe folie să caute fisuri să intre la adăpost peste iarnă pentru
hibernare!
Cu toată munca depusă ce am reușit a fost să stopăm populația de limacși și să o ținem sub
control, atât doar și nu am reușit să o eliminăm complet!......Deci a fost greu, pentru că peste vară

20
nu am fost atentă la înmulțirea lor și din acest motiv a trebuit să lucrăm pe mai multe fronturi
toamna, unul să punem capcane ziua și altul să îi culegem noapte de noapte ..
Am căutat pe net la toți cei care practică permacultura și au grădinile organice și nu am găsit
decât soluția rațelor și cele mai bune rațe fiind rațele indiene alergatoare precum și capcanele cu
bere care sunt și ele utile la suprafețe mai mici.
Dar atunci când invazia este mare capcanele nu fac față situației așa că soluția cea mai rapidă și
cu efecte este culesul manual noaptea cu lanterna.
Soluții sigure și totale fără chimicale nu am găsit și aceste soluții cu chimicale au partea lor de
efecte adverse atât asupra solului cât și asupra plantelor și asupra oamenilor.
Deci pentru noi care cultivăm organic nu este loc de compromisuri cu chimicale, pentru că dacă
faci doar un mic pas spre compromis ai să îl faci și pe al doilea, etc....
De aceea și în prezent nu pot fi decât extrem de vigilentă cu acești dăunători, care acum când
plouă atât de des se ascund sub orice lucru lăsat pe jos..sub o scândură, sub un ghiveci ..sub
orice..verificați ziua mai ales acum pentru a elimina posibilitatea de a avea invazie mai târziu.
În acest an în două solarii am reușit să elimim într-un procent mare problema limacșilor și acum
lucrăm la ultimul solar care încă mai are în el mazăre ( care nu le place!) și câteva salate lăsate ca
plante capcane pentru a atrage limacșii. Înainte de a realiza cultura a doua de vară-toamnă în
solar am să scot tot și sterilizez solarul integral cu un macerat de pelin din abundență.
Pentru a găsi soluții este important să înțelegem ce fac și cum trăiesc acești dăunători.
Cunoscându-le obiceiurile și preferințele vom putea găsi și inventa metode de prevenție și de
combatere.
Limacșii sau melcii fără cochilie sunt dăunători des întâlniți în grădinile de legume sau în solarii.
Încep să-și facă apariția din primăvară și nu se lasă duși din grădină până toamna târziu, când
încep să se pregătească pentru hibernare. Pe durata vieții sunt extrem de activi în zilele ploioase
sau pe timpul nopții când este mai răcoare. Nu le place căldura mare de aceea în verile
călduroase și secetoase se ascund la răcoare în locuri umede. Sensibilitatea ridicată la căldură
este un avantaj de a pregăti capcane vara cu lemne umede în solar, sau afară unde vor migra
pentru a supraviețui peste vară. De aceea în fiecare dimineața trebuie verificate fiecare lemn pus
drept capcana și curățat de limacși.
Ciclul de viață
Adulți depun sacii cu ouă în solul umed, sub pietre sau containere sau sub resturile din grădină.
Ouăle eclozează în 2 până la 4 săptămâni. În general, masa acestui dăunător este compusă din
salată, varză, gulie, conopidă, cicoare, rubarbă, dar atacă și culturile de pepeni, căpșuni, flori,
pomi și arbuști fructiferi.
Cum putem depista atacul de limacși?
Frunzele atacate prezintă perforații de diferite forme și mărimi, iar în rădăcini sunt săpate cavități
adânci. Organele atacate au urme de mucus alb-lucios. La atacuri puternice frunzele se usucă, iar
rădăcinile putrezesc.
Cum evitați înmulțirea în masă a limacșilor?
1 Ținând cont de faptul că iernează în sol ouăle, mai rar limacșii, la adâncimea de circa 20-30
cm folosirea din plin de macerate de pelin.
2. În spațiu protejat (sere, răsadnițe) trebuie distruse buruienile și toate resturile vegetale și
realizată decapare a unui strat de sol, doar în cazul infestării masive.
3. Capcane cu bere sau drojdie de zahăr. Mirosul puternic de drojdie fermentată sau malț de
bere este preferatul limacșilor. Turnați în capcane sau într-un vas (jumătate din volumul

21
recipientului) soluție și puneți-le pe sol sau puțin afundate în acesta. Dacă utilizați drojdia
proporția ar fi de: o lingură de drojdie, o linguriță de zahăr și 250 ml de apă caldă.
Motode de combatare
1. Culesul cu mâna
Culesul și eliminarea limacșilor prin scufundarea lor într-un borcan cu apă. metoda funcționează
pentru că dacă adunați cât mai mulți adulții înainte ca aceștia să se reproducă, situația se va
îmbunătăți, pentru că cei mici pe care i-ați ratat, nu vor putea crea încă mari pagube. Puteți face
acest lucru în timpul zilei, în capcane puse sau pe timp de noapte dotați cu o lanternă și apoi îi
depozitați într-un recipient cu capac. Unii folosesc apă cu săpun sau apă cu sare.
Sfat: Dacă aveți de gând să folosiți această metodă, unii utilizează betișoare sau o pensetă.
Folosirea mănușilor vă poate îngreuna munca. Culegerea manuală nu este plăcută datorită
mucusului care se va prinde de pielea dumneavoastră.
2. Montarea de capcane
Scopul acestei metode este de a convinge limacșii să iasă din straturile de flori sau din grădina cu
răsaduri și să migreze în zona cu capcane. Puteți face acest lucru prin plasarea pe pământ de:
- lespezi sau scânduri umede plate;
- frunze de varză, așezate cu partea concavă în jos;
- coji de portocală, lămâie sau grapefruit, așezate cu partea concavă în jos;
- un ghiveci pus cu fundul în jos (o parte fiind ușor ridicată)
Limacșii se vor târî spre acestea pentru a se feri de lumină și căldura soarelui, iar tot ce trebuie să
faceți este ca în fiecare dimineață să îi strângeți. Așezați seara vasele, plăcile, frunzele de varză
sau cojile, în grădină și verificați zilnic, mai ales dimineața devreme.
3. Bere sau amestec de drojdie cu miere
Limacșii sunt atrași de mirosul de bere stătută sau de amestecul de drojdie și miere. O lingură de
drojdie, o linguriță de zahăr și 250 ml de apă caldă. Plasați în grădină o sticla de plastic plină cu
bere stătută, sau cu amestec de drojdie și miere, având grijă ca partea de sus a sticlei să fie la
nivelul solului. (vezi pozele! În poză se vede și modul în care trebuie decupată sticla de plastic!).
Practic va trebuie să îngropați sticla în pământ astfel încât limacșii să cadă în soluție fără să mai
poată ieși.
4. Obiecte care zgârîie
Obiectele care zgârie, cum ar fi cojile de ouă, cenușă, așchii, zaț de cafea, pietriș, funcționează
excelent ca o barieră împotriva limacșilor. Această metodă este valabilă doar în cazul unor
grădini mici chiar foarte mici cu câteva straturi înălțate sau doar în cazul ghivecelor..Am vazut la
anumiți cultivatori folosirea lânii naturale ca strat de mulcire la patul înălțat de varză kale sau
alte forme de varză.
5. Prădători naturali
Rațele, broaștele, aricii, șobolanii, șerpii și unele specii de păsari, sunt mari consumatori de
limacși. Majoritatea oamenilor care au rațe cu greu vor vedea vreodată limacși în curtea sau în
grădina lor. Însă această metodă poate fi aplicată, în mod evident doar de cei care au amenajate
grădinile în acest fel. Pentru că rața va mânca și ea varza și salatele, de aceea grădinile trebuie
proiectate în general pe straturi înălțate în așa fel încât rața să nu ajungă la recoltele noastre etc.
6. Folosirea de plante aromatice
Plantați mentă sau salvie, lavanda în grădina dumneavoastră. Se pare că mirosul degajat de
aceste plante este respingător pentru limacși. Această metodă acționează mai degrabă ca o
barieră împotriva lor, dar nu este o metodă 100 % sigură.
7. Folosirea maceratelor

22
Ținând cont de faptul că iernează în sol ouăle, mai rar limacșii, la adâncimea de circa 20-30 cm
folosiți din plin de macerate de pelin. Macerat de ardei iute, lavanda pentru plante și răsaduri.
Macerat de pelin este bun și pentru sol pentru că îl revigorează cât și la plante pentru protecția de
dăunători.
În cazul căpșunilor capcanele cu bere sunt cele mai indicate și culesul cu mâna noaptea a
limacșilor.
Culturi care nu sunt afectate sunt cele de roșii, ( dar un momentul coacerii roșiilor limacșii le
plac grozav să se înfrupte din ele binențeles pentru că sunt dulci!), spanac, mazăre, culturile de
plante medicinale, ceapă, pătrunjel, țelină..etc.
Metode de prevenție
1. În solar
Daca au apărut invazie de limacși este necesară la finalul unui ciclu de culturi o rașchetare a unui
strat de cel puțin 20-30 cm cm de sol și înlocuit cu compost curat și o perioadă în care solarul să
fie lasat perfect uscat..atenție făra nici un ghiveci sau obiect sub care se pot adăposti de
uscaciune limacșii. Apoi noile culturi vor fi verificate, fiecare răsad verificat, etc..... noaptea
închis solarul până în vară. Pentru siguranță ulterior așezați capcane și verificați dacă mai apar
limacși.
2. Afară, iarba tunsă în jurul solarului, pe cât posibil răsadurile în ghivece, să nu fie lăsate pe
jos pentru că intră limacșii pentru a depunde ouă, fiind atrași de umezeală și se atașează pe
fundul ghiveciului sau chiar în ghiveciul umed unde pot depunde pâna la 600 de ouă. Fiecare
ghiveci trebuie verificat mai ales cele cumpărate pentru că nu știm de unde aducem musafiri
nepoftiți în propria grădină.
3. Așezarea de plante capcană pentru a atrage în acea direcție limacșii. De exemplu varză în
fața solarului a salvat solarul de invazia lor. O salată, o varză, vor atrage mai repede atenția
limacșilor decât ardeii și vinetele..etc..
4. Metoda maceratelor cu plante picante și amare. Limacșii iubesc frunzele și fructele dulci!
Tot ce are gust amar sau picant nu e atacat. Deci stropiți cu macerat de ardei iute vinetele, sau
varză, sau folosiți macerat de pelin pentru sol. Pelinul de luna mai este cel mai valoros ca nutrinți
și are efecte deosebite medicinale de aceea vom face o excursie pe dealuri să culegem în aceste
zile pelin și coada șoricelului care începe să înflorească și a pregati maceratele ulterior!
Dacă am pune într-o ecuație modul de cultivare organic am vedea că există N factori de risc, N
factori surpriză, deci ce rezultă nu este în nici un caz siguranță, de aceea factorul esențial care
poate controla zona de risc, elementul cheie este și rămâne doar factorul Divin.
Atunci când în aparență crezi că nu mai ai soluții, dacă știi să ceri și fiecare din noi o face în felul
său, cu o rugăciune sinceră din inimă sau o stare ferm, atent focalizată și constant
manifestată ...apar așa-zis mici miracole și în grădină!
Miracole care îți întăresc credința și înveți acest drum al abandonului...
În acest fel acest factor Divin va deveni elementul cheie al armoniei între toate datele ecuației
inițiale.
Acolo unde mintea umană nu găsește soluții apare experiența supramentală în care genialitatea
își face loc și ne învață drumul spre soluții armonioase.
Micile miracole pot salva recolte, situații care aparent erau de netrecut devin peste noapte cu
totul altfel, toate acestea fac parte din experiența noastră, pentru că distanța între noi și
Dumnezeu este de fapt de o rugaciune sinceră, puternică din toată inima!
De aceea am și denumit acest grup Grădini organice, Permacultură și ezoterism.

23
Cele trei surori
Cele trei surori ” sunt porumb ( Zea mays ), fasole ( Phaseolus vulgaris L.) și dovlecei
( Cucurbita spp.).
Policultura a fost în mod tradițional cea mai răspândită formă de agricultură. Poate că cel mai
clasic exemplu de plantare este cunoscut sub numele de „cele trei surori” . Un exemplu
binecunoscut de policultură istorică este intercultarea plantelor de porumb, fasole și dovleac într-
un grup denumit adesea „cele trei surori”.
Despre cele trei surori - Almanahul Fermierului notează că a fost o practică favorizată de de
secole înainte ca coloniștii europeni să ajungă în anii 1600. „plantele erau un dar de la zei, mereu
cultivate împreună, mâncate împreună și sărbătorite împreună”.
În această combinație, porumbul oferă o structură pentru creșterea fasolei urcatoare, fasolea
asigură azot pentru toate plantele, în timp ce dovleacul suprimă buruienile de pe sol. Policultura
este o formă de agricultură în care se cultivă mai mult de o specie în același timp și în același loc,
imitând diversitatea ecosistemelor naturale.
Policultura este opusul monoculturii, în care numai membrii unei plante sau specii de animale
sunt cultivate împreună. Policultura a fost în mod tradițional cea mai răspândită formă de
agricultură în cele mai multe părți ale lumii și crește în popularitate astăzi datorită beneficiilor
sale pentru mediu și sănătate.
Policultura este avantajoasă datorită capacității sale de a controla dăunătorii, buruienile și bolile
fără aporturi chimice majore. Ca atare, policultura este considerată o formă durabilă de
agricultură. Cu toate acestea, problemele legate de producția culturilor și de concurența biologică
au determinat mulți producători industriali majori moderni de alimente să se bazeze în continuare
pe monocultură.
Alegeți un loc mare care primește cel puțin 6 ore de lumină solară pe zi. Cele trei surori necesită
un spațiu suficient pentru a-și atinge potențialul maxim. În mod ideal, solul trebuie să aibă cel
puțin 3 metri lungime și 3 metri lățime (10 metri pe 10 picioare). Nu ar trebui să existe copaci,
cabine, ziduri sau alte zone care să ofere umbră.
Începeți prin plantarea porumbului . În general, este mai bine să plantezi cele trei surori la
aproximativ 4 sau 6 săptămâni după ultimul îngheț. În majoritatea locurilor, acest lucru se
întâmplă în mai. chiar și început de iunie.
Când porumbul a ajuns la 20-30 cm se poate planta fasolea urcatoare un fir maxim 2 pentru a
nu sufoca porumbul ( sau floarea soarelui) și între rânduri se poate planta dovleac care se întinde
sau dovlecei care vor suprima buruienile și vor umbri solul de căldura verii.
Datorită vremii în acest an, am pus fasolea ca și răsad atât cea urcatoare cât și cea oloagă și de
asemeni am pus răsad de dovleci. În alți ani am pus direct în sol fasolea dar anul acesta pentru a
evita putrezirea boabelor în sol datorită precipitațiilor abundente și pentru proteja anumite soiuri
mai rare, tradiționale de fasole urcatoare pentru a nu le pierde am procedat în acest fel.
Porumbul crește mai întâi, oferind o tulpină pentru fasole, care ajunge în sus pentru a avea
acces la soare. Planta de dovlecei crește jos până la pământ, umbrită de fasole și porumb și
împiedicând buruienile să afecteze celelalte două plante. Microclimatul produs de combinația
celor trei surori favorizează supraviețuirea plantelor. Porumbul este renumit pentru consumul
azotului din sol; fasolea, pe de altă parte, furnizează azot mineral de înlocuire înapoi în sol: în
esență, acestea sunt efectele rotației culturilor fără a fi nevoie, de fapt, să rotească culturile..
Porumbul amplifică fotosinteza și crește drept și înalt. Fasolea folosește tulpinile pentru sprijin
structural și pentru a avea un acces mai mare la lumina soarelui; în același timp, aduc azot
atmosferic în sistem, punând azotul la dispoziția porumbului. Experimentele efectuate în 2006

24
(raportate în Cardosa și colab.) sugerează că atât numărul de noduli, cât și greutatea uscată a
boabelor de porumb cresc mult mai mult atunci când sunt asociate cele trei surori.
Din punct de vedere nutrițional, cele trei surori oferă o mulțime de alimente sănătoase. Porumbul
oferă carbohidrați și câțiva aminoacizi; fasolea furnizează restul de aminoacizi necesari,
precum și fibre dietetice, vitaminele B2 și B6, zinc, fier, mangan, iod, potasiu și fosfor, iar
dovleacul oferă vitamina A.

De ce să cultivăm în grădinile organice, cartofi dulci!

Este al doilea an de mini producție de cartofi dulci și sunt foarte mulțumită de calitatea și
savoarea lor... Gustul cartofului cultivat în grădini organice este cu mult superior celui cumpărat
din supermarket!... Cartoful dulce își modifică gustul în funcție de mediu de cultivare și de
dragostea cu care sunt crescuți !
Un cartof dulce de dimensiune medie (aproximativ 130 de grame) conține 70 mg de sare, 23
de grame de carbohidrați din care 7 grame de zaharuri, 2 grame de proteine și 4 grame de fibre
dietetice. Spre deosebire de cartofii albi, aceștia nu conțin grăsimi și colesterol și au mai puține
calorii, aproximativ 100 kcal.
În ceea ce privește conținutul de vitamine și minerale, cartoful dulce oferă organismului 120%
din doza zilnică recomandată (DZR) de vitamina A, 30% din DZR de vitamina C, 13% DZR de
potasiu și câte 4% din DZR de calciu și fier. În cantități mai mici se găsesc și vitaminele E, B5 și
B6.
În plus, în compoziția cartofilor dulci se găsesc trei compuși cu rol antioxidant:
• Betacarotenul: un carotenoid pe care organismul îl convertește în vitamina A. Dacă este
consumat alături de grăsimi, acestea din urmă măresc absorbția betacarotenului;
• Acidul clorogenic: cel mai abundent polifenol antioxidant din cartofii dulci;
• Antocianinele: pigment prezent în cartofii dulci mov cu rol antioxidant.
Pe lângă faptul că sunt aromați și pot fi consumați în diverse combinații, cartofii dulci au
următoarele efecte terapeutice:
• Previn deficitul de vitamina A
Un deficit al vitaminei A suprimă imunitatea și poate cauza afecțiuni oculare, ducând astfel la
apariția anumitor probleme de sănătate mai ales în cazul copiilor, gravidelor și femeilor care
alăptează. Cartofii dulci sunt o excelentă sursă de betacaroten, pe care organismul îl poate
converti cu ușurință în vitamina A.
• Mențin sănătatea tractului intestinal
Fibrele și antioxidanții din compoziția cartofilor dulci joacă un rol important în menținerea
sănătății tractului intestinal. Anumite fibre solubile și insolubile ajung să fie fermentate de
bacteriile din colon, creând compuși numiți acizi grași cu lanț scurt care alimentează celulele
mucoasei intestinale și le mențin sănătoase și puternice, potrivit cercetătorilor australieni. Pe de
altă parte, antioxidanții prezenți în cartofii dulci mov favorizează dezvoltarea bacteriilor
intestinale sănătoase, inclusiv a anumitor specii de Bifidobacterium și Lactobacillus. Acest
beneficiu a fost descoperit în urma unui studiu realizat de către cercetătorii chinezi.
• Ajută la stimularea funcțiilor creierului
Studiile pe animale arată că antocianinele din cartofii dulci mov pot proteja creierului prin
reducerea inflamațiilor și combaterea efectelor nocive ale radicalilor liberi. Administrarea de
extract de cartof dulce bogat în antocianine s-a dovedit a fi benefică pentru creierul șoarecilor de
laborator, întrucât a dus la îmbunătățirea memoriei și învățării. Încă nu au fost realizate studii

25
pentru a testa aceste efecte la oameni, însă, în general, dietele bogate în fructe și legume care
conțin antioxidanți scad cu 13% riscul de a suferi de declin mental și demență, potrivit
cercetătorilor spanioli și chinezi.
• Contribuie la reducerea inflamațiilor
Prezența inflamațiilor în corp sunt asociate cu un risc crescut de apariție a bolilor cronice, printre
care obezitatea, diabetul de tip 2, afecțiunile cardiovasculare, chiar și cancerul. Compușii
antiinflamatori naturali din compoziția cartofilor dulci s-au dovedit a calma inflamația la nivel
celular. Cercetările efectuate pe animale au arătat o inflamație redusă în țesutul cerebral și țesutul
nervos după consumul de extract de cartof dulce mov.
• Nu cauzează creșterea bruscă a glicemiei
Chiar dacă au în compoziție zaharuri și amidon, cartofii dulci nu au un impact negativ asupra
glicemiei. Fibrele prezente în cartofii dulci transformă amidonul într-unul cu ardere lentă, ceea
ce înseamnă că nu favorizează creșterea nivelului de zahăr din sânge și a insulinei.
• Favorizează arderea grăsimilor
Aproximativ 12% din amidonul prezent în cartofii dulci este amidon rezistent, o substanță
asemănătoare fibrelor, care nu este digerată și absorbită de corp. Un studiu american arată că
înlocuirea a doar 5,4% din aportul total de carbohidrați cu amidon rezistent a dus la o creștere de
20-30% a arderii grăsimilor după masă. De asemenea, amidonul rezistent determină corpul să
producă mai mulți hormoni care induc sațietatea.
• Țin la distanță stresul și anxietatea
Datorită conținutului de magneziu, cartofii dulci ajută corpul să se relaxeze. Un deficit de
magneziu a fost asociat cu apariția depresiei, a durerilor de cap și a tulburărilor de dispoziție.
Cartoful dulce este bogat in potasiu, un mineral care modereaza efectele sodiului asupra
organismului. Potasiul regleaza tensiunea arteriala si echilibreaza proportia de acizi si baze din
organism, conform Medical News Today. Acesta contribuie si la sanatatea muschilor si a
oaselor, asigurand alcalinitate si conferindu-le acestora densitatea minerala de care au nevoie.
Potrivit studiilor, consumul de cartofi dulci are efecte benefice pentru persoanele care suferă de
obezitate, diabet și anumite afecțiuni cardiovasculare. Pentru că au un conținut glicemic scăzut,
cartofii dulci previn rezistență la insulină și reduc nivelul glucozei din sânge. De asemenea,
cartofii dulci sunt bogați în fibre, care previn constipația și asigura sănătatea tractului digestiv.
Conform unui studiu realizat de Harvard School of Public Health’s Department of
Nutrition,betacarotenul pe care îl conțin cartofii dulci poate ajută la prevenirea cancerului de
prostată, dar are efecte confirmate și în prevenția cancerului de colon. Betacarotenul, transformat
în vitamina A în organism, este esențial pentru menținerea echilibrului hormonal din timpul
sarcinii și al alăptării.
Cartofii dulci au și un conținut ridicat de vitamina C, care ajută sistemul imunitar să
funcționeze optim. Astfel, organismul se va apăra eficient împotriva virusurilor și bacteriilor.
Colină, o amină din complexul vitaminei B regăsită în cartofii dulci, este asociată cu reducerea
episoadelor de insomnie, cu îmbunătățirea funcțiilor cognitive și a memoriei, dar și cu sănătatea
sistemului muscular. Această menține structura membranelor celulare și reduce inflamația
cronică.
Etapele de cultivare a cartofului dulce în grădini organice
Cartoful dulce este o specie anuală, cu sistemul radicular bine dezvoltat dar rădăcinile de
grosime redusă. Această specie formează de la nivelul coletului rădăcini adventive ce se
dezvoltă, se îngroașe și astfel ia naștere partea comestibilă a plantei. Tulpină este asemănătoare
cu cea a celorlalte plante din această familie, are multe ramificații, iar țesuturile mecanice nu

26
sunt bine dezvoltate (târâtoare). Frunzele sunt simple, dispuse altern și au formă ovata. Florile
sunt mari, de culoare alb – violet.
1. În februarie se pun cartofii în apă la încolțit așa cum este descris în poze. Anul acesta am
cultivat cu cartofi cumpărați de la supermarket un soi roșu-mov, un kilogram 3 bucați de cartofi
în final am obținut mai mult decât 10 kg de cartofi dulci. Timpul de încolțire este în jur de o 45-
60 zile timp în care cartoful face mustăți apoi încep lăstarii să facă tijă, atunci când lăstarii sunt
suficient de mari în jur de 15-20 cm se desprind de pe cartof și sunt puși într-un pahar cu apă
pentru a se înrădăcina mai mult. În același timp cartoful este obligat în acest fel să facă alți lastari
deci în aprilie, mai, atunci cand vremea este deja mult mai caldă pot fi răsădiți afară, în zonele
mai reci de preferință să fie răsădiți în luna mai.
Este o plantă termofila, ce preferă în timpul vegetației temperaturi cuprinse între 18 și 28℃.
Dacă temperatura devine negativă, plantele mor. Se dezvoltă bine pe terenurile care pot asigura o
umiditate constantă, dar poate suportă perioade scurte de seceta, însă producțiile sunt afectate. Se
dezvoltă bine sub razele directe ale soarelui și are nevoie de 10 – 12 ore de lumina pe zi. Poate
suportă și soluri cu o textura grea, dar le preferă pe cele lutoase, bogate în nutrienți și care nu
sunt supuse fenomenului de stagnare a apei.
2. Apoi se plantează lăstarii într-un sol afânat într-o zonă cu expunere mare la soare. Eu am
experimentat în găleți, în spațiu protejat cu amestec de pământ de foarte buna calitate, mai multe
tipuri de composturi și nisip în vase cu fundul găurit.
Recoltarea
Această etapă se poate realiza începând cu luna octombrie și în funcție de zona pot fi recoltați și
în noiembrie. Operațiunea se realizează asemănător cu cea de recoltare a cartofului, prin
dislocarea solului și extragerea rădăcinilor îngroșate. După extragerea din sol, rădăcinile se
așează în grămezi și se lasă câteva zile la zvântat. Depozitarea nu este posibilă pentru perioade
mari de timp. De preferință depozitarea se face în zone reci dar fără să fie umede, iar cartoful
care se va folosi la anul pentru sămânță trebuie protejat ca atare pentru a nu se deteriora.
Modul de preparare a cartofului dulce-este asemănător cu cel al cartofilor obișnuiți, nouă ne plac
la cuptor sau în conbinație cu cartofi albi fierți în abur și cu alte legume cu o salată mare de
crudități lângă ele!
Cartofi dulci copți la cuptor cu rozmarin proaspăt...Am curățat cartofii de coajă, i-am tăiat felii
subțiri, apoi i-am pus într-un castron. Am pus puțin ulei peste ei și condimentele care îmi plac:
sare, piper, boia de ardei iute, cimbru, usturoi și rozmarin proaspăt. I-am amestecat bine ca să
ajungă uleiul și aromele peste tot și i-am răsturnat în tavă. I-am răsfirat, ca să se coacă în voie, să
se rumenească și să se usuce cât mai uniform. Cam asta e tot. În jumătate de oră cartofii mei au
fost gata, rumeni, crocanți, numai buni de servit alături de o salată.
La anul voi face răsaduri și din alte soiuri de cartofi dulci și voi pune și afară în straturi ca și la
cartofii normali într-un teren cu mult compost pregătit cu grijă de pe acum!

Deși este iarnă oricine poate avea la fereastră o gradină de alimente superfood-ieftine și
fără efort
Aceastea sunt Microplantele.
Denumite și microgreens sau vlăstari– sunt plante tinere, aflate în primul stadiu de dezvoltare
(de obicei tulpina și primele două frunze). Se consumă ca atare și sunt incluse de nutriționiști în

27
categoria SUPERFOOD, datorită conținutului ridicat de substanțe benefice (minerale, vitamine
șamd).
Conceptul de microgreens a aparut pentru prima data în ani 1980 în bucătăriile unor maeștri
bucătari din San Francisco. Producția la scară largă a început în 1990 în California, cu o gamă nu
foarte variată de specii. Comercilizarea microplantelor a început să se practice pe scară largă în
anului 2002, inițial au fot cultivate într-un substrat artificial din celuloza. Apoi substratul a fost
înlocuit cu unul natural, pe baza de turbă.
Ce trebuie să știi despre microplante

 Au mult mai mulți nutrienți decât părțile comestibile ale plantelor mature, de la 5 la 40
de ori.
 Au aromă și gust mult mai intens decât plantele mature.
 Speciile cultivate de noi fac parte din categoria legumelor, ierburilor aromatice sau
sunt alte plante comestibile folosite fie pentru proprietățile lor benefice (de exemplu iarba
de grâu, orz sau lucernă), și
 Pot fi vlastari de plante sălbatice comestibile.
 Nu sunt germeni! Microplantele sunt crescute în sol și plantele se dezvoltă normal, în
aer și la lumină.

Beneficii pentru sănătate

Microplantele joacă un rol important în curele și tratamentele complexe, care includ diete
naturiste, dezvoltate de cercetători din SUA și Europa. Cel mai prestigios institut care folosește
intensiv microgreens este Hippocrates Health Institute din SUA.
Dincolo de beneficiile evidente, date de numeroase vitamine și minerale, studii adunate în zeci
de ani de cercetare semnalează potențialul curativ al microplantelor, uneori în boli grave sau
cronice.

Substanțe benefice pentru o nutriție sănătoasă

Proteine vegetale
Anumite specii de microplante au un conținut ridicat de proteine și se pretează foarte bine la
folosirea în produse destinate celor cu activitate fizică intensă. Amintim aici microplantele de
mazăre, linteși năut.
Fibre
Microplante cu conținut ridicat de fibre: broccoli, fasole mung, năut.
Efect antioxidant, detox
Cea mai puternică este iarba de grâu, orz. Sucul de iarbă de orz are inclusiv aplicații medicale
documentate științific.
Alte microplante cu efect antioxidant: sfeclă roșie, varză roșie, gulia roz.
Calciu
Microplante de broccoli, sfeclă roșie, varză roșie, busuioc verde.
Vitamina C
Multe microplante conțin vitamina C în proporții impresionante: broccoli, linte, mazăre, măcriș
verde, gulie roz, năut, creson.

28
 Vitamina D
Microplantele de floarea soarelui. Adesea numite de nutriționiști „un aliment complet” sau
„bombe nutriționale”. Au și un efect de alcalinizare a organismului.
Vitamina B
Din nou vedeta este floarea soarelui, care are tot complexul de vitamine B în cantități
impresionante. Alte microplante: linte, gulie roz.
Vitamina K
Microplante de muștar verde și gulie roz.
Vitamina U
Microplante de ridiche roșie și ridiche chinezească.
Diverse minerale (Fe, Cu, Zn, Mg)
Microplante de năut(Fe, Zn, Mg), creson(Fe), floarea soarelui (Cu, Mg, Zn), fasole mung(Cu,
Zn), busuioc verde (Fe).
Antociani
Microplante de ridiche roșie și amarant roșu.
Avantajele consumului de Microgreens

 O alimentație corectă, cu un conținut ridicat de substanțe benefice, documentate

științific.
 Gusturi excelente și variate, arome puternice obținute în mod natural.
 Capacitatea de a corecta deficiențe de nutriție și de a obține pe cale naturală substanțele
necesare organismului (vitamine, minerale etc.)
 Adjuvant natural în lupta cu diverse boli, unele grave sau cronice. Există specii cu
impact puternic în maladii precum diabetul sau cancerul, cu efecte documentate medical.
 Profilaxie. Aproape toate speciile de microplante ajută la menținerea unei stări bune de
sănătate. De exemplu, speciile de microplante bogate în cupru (floarea soarelui, fasole
mung) favorizează și păstrarea unui ten sănătos.

Important!
Pentru a-și păstra proprietățile benefice, microplantele nu trebuie preparate termic! Pot fi
adăugate la produse care au suferit preparare termică, dar numai după ce temperatura a ajuns în
zona „raw” – sub 40 grade Celsius.
Salate
Pot fi preparate salate exclusiv din microplante, cu o concentrație mare de nutrienți și cu arome
puternice, sau pot fi adăugate la alte ingrediente care servesc ca „bază”. Varza albă tăiată fin este
un exemplu perfect de bază în care pot fi adăugate numeroase microplante.
Sandvișuri sănătoase
Adăugarea de microplante pe diverse sandvișuri asigură un aspect apetisant, un gust intens unor
preparate care altfel pot fi fade, precum și un aport de nutrienți esențiali.
Sucuri naturale
Există multe modalități în care microplantele pot fi integrate în sucuri. Fie că vorbim de presare
la rece, procesare la blender sau alte metode, datorită texturii fine majoritatea microplantelor se
distribuie uniform în lichidul rezultat.
Pentru anumite specii (de exemplu iarba de grâu) se recomandă, pentru randament, stoarcerea
separată cu aparate specializate și amestecarea ulterioară.

29
 Gustări
Toate gustările, de la mezeluri la brânzeturi, pește sau preparate tartinabile – sunt puse în valoare
de microgreens. Adăugarea de microplante oferă un aspect apetisant și un gust complementar
intens preparatelor.
Supe
Pot fi blendate în supe raw sau în supe normale, după ce prepararea termică s-a încheiat. Adaugă
nutrienți și gust. Pot fi adăugate la final, înainte de servire, pe suprafața supei, pentru un decor
aparte și o aromă plăcută.
Sosuri, pesto
Se blendează ușor și asigură o aromă puternică, persistentă.
Preparate principale
Se adaugă microplante atât pentru decor cât și pentru gust și aromă. Microgreens pot asigura atât
un contrast plăcut cât și o tușă complementară – atât vizual cât și ca aromă. Ridică mult valoarea
unui preparat.
Desert
Decor și arome complementare subtile. Florile comestibile au și ele un gust aparte în funcție de
specie, iar anumite microplante merg foarte bine cu diverse dulciuri.
Băuturi
Decor și aromă, în special la shake-uri.
Modul de cultivare
Cel mai ieftin microgreen este cel cel de floarea soarelui
Se pune la înmuiat pentru o noapte după care se pune pe un pat de compost fin umed și se
menține umditatea constant. Se așează la fereastră. Se pun semințele într-un strat subțire, una
lângă alta fără goluri. Apoi se consumă inainte de a da a treia și a patra frunză, când devin amare.
Deci important este să rămâne în faza de vlăstar.
Microplantele de floarea soarelui sunt numite de nutriționiști „un aliment complet” sau „bombe
nutriționale”
Gustul e super delicios de floarea soarelui prajită și puțin dulce.

Recunosc, pentru mine a fost un an cu foarte multă muncă în grădină pentru că nu mi-am permis
nici un concediu și chiar si când aș fi vrut să plec cateva zile in 5 august a bătut o grindină de 6
cm...cu pagube imense...s-a distrus foliile de la solarii și policarbonatul serei integral...( e aici
postarea de atunci!
-https://www.facebook.com/groups/343040550302387/posts/424820135457761/ ). Dar să trecem
și la alte aspecte... Am conservat toate recoltele și așa cum am mai postat aici ...
Postarea de astăzi este despre depozitare, mai ales a cerealelor și a semințelor.
De aceea am să punctez încă o dată cum se pot păstra cerealele și semințele chiar dacă nu aveți
beci si dispuneți doar de o cămară la bloc...
De exemplu orezul, lintea, mazărea, orice semințe pot fi depozitate în pet-uri de apa sau în
borcane mari.
Nu folosiți ambalajul original, sau pungi care pot fi foarte ușor găurite de dăunători!
Important să fie cat mai uscat borcanul sau pet-ul fără nici o picătură de apă. Apoi se pun în el
semințele și cerealele și se închid ermetic.

30
 Acum faza cea mai importantă este ca fiecare pet sau borcan să fie pus în congelator pentru
minim 48 ore, eu le-am pus pe rând câte unul, cîte unul, si apoi se pun în raft cu grijă , fără să le
mai desigilăm, în beci sau în cămară.
Fiind perfect închis și sigilat borcanul sau petul și ținut la congelator nu va permite ca
eventualele ouă de viermi sau de gângănii să se dezvolte ( ouăle se vor distruge în congelator 48
de ore sau chiar mai mult!).
Am verificat acest procedeu de 2 ani pentru că la noi iarna uneori ne blochează în curte, datorită
zăpezii și nu vine nimeni să ne dezăpezească prea curând. Așa că, an de an, am provizii pentru
întreaga iarnă la beci și în cămară.
Adun din timp pet-uri de apa minerală de 5 litri sau 10 litri și le usuc bine, si apoi le pregătesc
pentru depozitare, chiar și mălai sau tărâțe. Pentru că pot veni și soareci în beci această metodă în
pet sau borcan e ideală!
Pentru plantele aromatice sau plante medicinale folosesc borcane mari, de asemenea și pentru
semințe la care trebuie să se păstreze mirosul cât mai bine, gen scorțișoară, anason stelat..etc..
Folosesc și metoda de uscare și depozitarea în borcane atât a cojilor de mere, ( cele din grădina
mea-și pulpa merge la prăjituri sau la nectar, tescovina după culegerea strugurilor vezi postarea
https://www.facebook.com/groups/343040550302387/posts/459316458674795/ , cătina pentru
extract și pentru ceai , vezi postarea
https://www.facebook.com/groups/343040550302387/posts/455504265722681/.
Usuc ciuperci, în special hribi, a căror aromă se intensifică prin uscare. Usuc polenul de la
albinuțele noastre.
Pregătesc și un condiment uscat din morcovi, țelină, cartofi, usturoi, păstârnac, și ceapă
verde...toate în borcane!
Da ,imi place ceapa verde, care iarna merge foarte bine în cuptorul cu lemne unde se face o pâine
delicoasă... toate cele uscate se depozitează în borcane sterile!
Alături de ulei presat la rece, stors de noi cu un aparat de făcut ulei la rece și aromatizat cu
toate condimentele din grădină....e o bunătate! o altă postare în curând!

Tescovina - un elixir natural antiîmbătrânire

Doar trebuie să privim prin grădină și vom vedea o mulțime de plante, fructe care sunt
adevărate elixire pentru sănătatea noastră, vorbim astăzi de tescovină, un produs secundar al
fabricării mustului și a vinului roșu.
Tescovina, căreia în popor i se mai spune și boască sau boștină și care reprezintă acele resturi de
pulpă, sâmburi și coji de struguri rămase după prepararea vinului, este recomandată de Ion
Bobaru, singurul farmacist din Brăila care prepară cu mâna lui leacuri unicat de pe vremea
bunicilor, drept un medicament natural revoluționar antiîmbatrânire, fiind considerată o
adevărată mină de antioxidanți.
PRINCIPII ACTIVE
Tescovina este o importantă sursă de substanțe active - flavonoizi, - taninuri, - quercitina,-
vitamine lipo și hidrosolubile,- acizi organici,- micro și oligo elemente, toate aceste principii
active fortifică și dau sănătate întregului organism uman.
''Puțini sunt cei care știu că tescovină este, de fapt, cel mai important produs obținut din
struguri. Unii o folosesc pentru prepararea țuicii, dar cei mai mulți o dau ca hrană la animale sau

31
o aruncă. Coaja, pulpa și sâmburii strugurilor de culoare închisă au cel mai ridicat conținut de
resveratrol, cel mai puternic antioxidant descoperit de cercetători.
Antioxidanții au o influență importantă asupra celulelor ADN-ului, ei previn deteriorarea
celulelor din organism și ajută la refacerea țesuturilor afectate de boli sau de vârsta, tescovina
reglează funcțiile vitale ale organismului, întârziind astfel efectele îmbătrânirii.
În vinul roșu trece doar 10% din resveratrol, restul de 90% ramâne în tescovină și este
aruncat''.
Resveratrolul este, potrivit specialiștilor, cel mai puternic antioxidant, considerat mai puternic
de 4-5 ori decât betacarotenul, de 50 de ori decât Vitamina E și de 20 de ori decât Vitamina C.
Îndeparteaza din organism radicalii liberi, normalizează nivelul de lichide în sânge,
îmbunătățește circulația sângelui, arterele ramânând elastice, scade nivelul colesterolului rău și
crește nivelul celui bun. Resveratrolul are un puternic efect antiinflamator și antibacterian.
Menține fermitatea pielii, elasticitatea, împiedică îmbătrânirea prematură, îmbunătățește
capacitatea memoriei, crește imunitatea organismului împotriva stresului, scade nivelul de
glicemie și îmbunătățește vederea.
''Îmbătrânirea este un fenomen oxidativ. Noi îmbătrânim din cauza acestor fenomene oxidative,
care sunt de fapt niște reacții chimice. S-a demonstrat că resveratrolul din tescovină ar bloca
fenomenele oxidative și ar împiedica îmbătrânirea. Îmbătrânirea se adresează atât părții interne a
organismului, cât și celei externe. Cel mai bine observi omul când îmbătrânește după pielea
feței''
Farmacistul Ion Bobaru recomandă pentru această rețetă strugurii roșii sau negri, tinând cont că
aceștia sunt mai rezistenți la boli și la dăunători, motiv pentru care pe ei nu sunt folosite
tratamente fitosanitare, ca și în cazul soiurilor nobile.
''Procedeul este simplu: se separă mustul de coajă și de semințe, se presează foarte bine tescovină
să nu mai ramâna must sau vin în ea și se usucă. Locuri de uscare le are și cel de la bloc, pe un
mic balcon, și cel de la casă, pe o veranda. Uscarea are un rol foarte important, trebuie uscată în
strat subțire, în spații aerisite, răscolită zi de zi, că să nu mucegăiască. Uscarea naturală nu-i
suficientă, pentru că, oricât s-ar usca, semințele și cojile de tescovină mai au o așa-numită
umiditate reziduală. Se continuă uscarea la un aragaz, cu ușa bucătăriei între-deschisă, exact cum
se usucă bucățile de pâine pentru pesmet, sau în aparate de uscat. După ce se usucă, tescovina se
râșneste printr-o râșniță de cafea. Pulberea obținută se consumă ca atare o linguriță înainte de
masă, de trei ori pe zi, luată cu un suc natural sau cu puțină miere. Este un aport de antioxidanți
contra îmbătrânirii de excepție'', dezvăluie Bobaru.
Tescovina se mai poate folosi ca și infuzie, pentru că ajută la tratarea depresiei și a nevrozelor,
fiind recomandată, de asemenea, persoanelor în vârstă, cu pierderi de memorie. ''Se pun 40 de
grame de pulbere, două linguri, într-un litru de apă și se fierb jumătate de ora. Ceaiul se lasă la
decantat un sfert de oră, apoi se strecoară. Se bea câte o cană de ceai călduț, înainte de fiecare
masă'', spune farmacistul.
Un preparat mai concentrat decât infuzia este decoctul de tescovină, care se folosește
împotriva alergiilor de orice natură, pentru detoxifierea organismului, regenerarea țesuturilor, în
lupta cu obezitatea și în tratament după bolile infecțioase.
''Este un preparat mai concentrat decât infuzia, iar doza recomandată este de 30-40 picături pe zi.
Se prepară astfel: la o cană cu apă de 250 ml se pun două linguri de tescovină uscată. Se fierbe la
foc mic un sfert de oră, completând treptat apă care se evaporă. După răcire, se ține în frigider
cel mult două saptamâni'', explică farmacistul.

32
 Pentru bolnavii de reumatism, osteoporoză și spondiloză, farmacistul recomandă băi cu infuzie
de tescovină: ''În apă din cadă se pune un amestec concentrat obținut din fierberea a 250 grame
de tescovină uscată în trei litri de apă, timp de 5 minute. Timp de două saptămâni, cu pauze de o
zi, se face o baie, care durează aproximativ 15 minute. Băile se recomandă și pentru a redă
elasticitatea pielii, având în vedere că tescovina îndepartează celulita și vergeturile''.
Tescovina mai poate fi folosită împreuna cu argilă pentru calmarea durerilor provocate de
artroze, varice, contuzii, întinderi musculare. ''Tescovină uscată, mărunțită foarte fin, se amestecă
cu argilă și ceai de troscot pâna la obținerea unei paste, care se întinde pe o fâșie de tifon și se
aplică pe zona afectată, fără a bandaja strâns. Pentru un efect maxim, cataplasma se ține cel puțin
30 de minute, timp în care este strict interzis efortul fizic'', afirmă Bobaru.
El mai spune că, de asemenea, se pot obține foarte ușor în casă și creme cosmetice pe baza de
tescovină. ''Se pun la macerat două linguri de tescovină cu alcool de concentrație 70-80 grade. Se
lasă zece zile, agitându-se din când în când. După zece zile, se filtrează și tinctura aceea se pune
la baie de aburi, unde se lasă să se evapore alcoolul, pâna când ramâne la fundul vasului un
extract moale de consistentă siropos, ca mierea. Acest extract se poate încorpora foarte ușor într-
o crema pe care doamnele le folosesc zilnic. Se obține o crema antiîmbătrânire, recomandată
după 40 de ani.
Extractul obținut se mai poate încorpora în unt topit, ghee sau lanolina, care se găsește în
farmacii și folosit cu încredere și în tratarea rănilor și a arsurilor.
Ion Bobaru este pus la curent și cu termenii noi din cosmetică, cum ar fi peelingul, definit ca
un procedeu de îndepartare a celulelor moarte și a excesului de sebum cu ajutorul unor particule
care curață în profunzime porii, ajută pielea să respire, să se regenereze mult mai ușor, să
absoarbă mai bine substanțele nutritive din cremele aplicate, să devină mai catifelată și cu un
aspect mai fresh.
''La modă este peelingul cosmetic. Acum există peeling cu laser, care e destul de dur, cu
zeamă de lamâie, care este acid. Eu va recomand un peeling din semințe de struguri albi râșnite
și rădăcină de tătăneasă. Pulberea aceasta se amestecă apoi cu un piure, un terci din dovleac fiert.
Este un produs pe care femeile și-l pot face ușor în casă. Se folosește o linguriță de rădăcină de
tătăneasă și cu o linguriță de semințe de struguri albi și se râșnesc până se fac pulbere. Se fierb
apoi câteva cubulețe de dovleac și se fac piure. Pulberea obținută se pune în acest piure împreuna
cu câteva picături de miere de albine și ulei de măsline. Se amestecă pâna se obține o pastă. Cu
acest produs abraziv se curață față de pielea îmbatrânită și vergeturi. O să vedeți ce ușoară și
catifelată va fi pielea după aceea'', mai spune Bobaru.
Bucuros să împărtășească tuturor din secretele cercetărilor sale întreprinse timp de peste 40 de
ani, farmacistul brailean avertizează că nu tot ceea ce există acum pe internet ca leacuri și rețete
miraculoase trebuie aplicat acasă, pentru că unele dintre acestea pot fi periculoase pentru
sănătate.
''Câți dintre cei care pun rețete pe internet le-au și încercat pe pielea lor? Internetul este plin cu
sfaturi din cele mai diverse, dar lumea trebuie să înteleagă că a pune în practică astfel de
informații poate fi, uneori, foarte periculos, pentru că sunt rețete neverificate, nedocumentate.
Trebuie să știi să selectezi ce și se oferă și să ai în spate girul celui care își propune un tip de
tratament sau un produs'', atrage atenția Bobaru.
rezumat:
• Tescovina previne cancerul și formarea tumorilor. Această stimulează sistemul imunitar să
atace celule tumorale, împiedicându-le să se dezvolte. Din acest motiv, în cazul bolnavilor de

33
cancer, boasca, tescovina, ajută organismul să elimine celulele canceroase, întărindu-le totodată
pe cele sănătoase;
• Tescovina încetinește procesul de îmbătrânire și afecţiunile ce apar la bătrânețe;
• Tescovina este eficientă în cazul afecțiunilor cardiovasculare (insuficientă cardiacă, nevroză
cardiacă, angina pectorală, stări post-infarct);
• Tescovina este benefică în bolile cerebrale (Alzheimer);
• Tescovina întărește vederea, fiind indicată în boli oftalmologice ca: degenerescență maculară,
glaucom și cataractă;
• Tescovina este indicată în afecțiunile neurologice (boala Parkinson);
• De asemenea, tescovina este foarte eficientă în bolile metabolice şi endocrine (diabet zaharat,
afecțiuni ale tiroidei, insuficiență cortico-suprarenală);
• Tescovina reglează colesterolul și previne accidentul vascular;
• Tescovina lupta împotriva osteoporozei și reumatismului;
• Tescovina energizează organismul, fluidizează sângele și previne formarea cheagurilor de
sânge.
surse Formula AS, rețete farmacistul Bobaru

Prezentăm în continuare o serie de plante- cătina, echinaceea, aronia, busuiocul și salvia, care
sunt bine de avut în gradină, cu efecte de a amplifica sistemul imunitar..sunt vremuri în care a
preveni este infinit mai important decât ulterior de a vindeca..
Astăzi vorbim despre Cătina Denumirea ei științifică este Tamarix ramosissima Albă –
Hippophae rhamnoides și e cunoscută că un adevărat panaceu. Are un profil nutrițional
impresionant, cătina ajută la vindecarea și fortificarea indirectă a întregului organism: 14
vitamine esențiale, omega-3, omega-6, omega-9 și rara substanță omega-7, antioxidanți, sute de
alte nutrimente, are proprietăți antiinflamatoare..
Profesorul biolog Ion Brad, un savant român care şi-a dedicat întreaga viaţă studiului acestui
fruct galben-portocaliu, mic cât un sâmbure de cireaşă, care stă aninat pe ramurile unor tufe
albicioase, din toamnă şi până în primăvară, rezistând frigului şi îngheţului. Cu extractele din
acest fruct, profesorul Brad a vindecat boli dintre cele mai diverse, de la bronşite şi cistite
recidivante, până la cancer, leucemie sau chiar SIDA. Dar înainte de a ajunge medicament, e
bine că ea să fie folosită că stimulent al sistemului imunitar, acum, în pragul instalării sezonului
rece. Cum se explică forţa ei de excepţie?
Cătina este una dintre plantele cu cel mai ridicat conţinut de vitamine F şi E (vitamina E fiind
numită şi vitamina tinereţii), întrucât este implicată în cele mai importante procese de regenerare
din organism. Pe lângă vitamină E, cătina este foarte bogată în vitaminele A, C, PP, la care se
adaugă întreg complexul vitaminic B. Cu un asemenea "arsenal", palmaresul impresionant al
tratametului cu cătină nu mai miră pe nimeni.
Unde găsim cătină și cum o recunoaștem
Cătină (Hipophae rhamnoides) este un arbust foarte puțin pretențios la condițiile de sol sau la
precipitații. Este mare iubitoare de lumina și crește în general în locurile unde alte plante nu pot
vegeta. Așa că o vom găsi pe prundișuri, pe coastele de deal uscate și erodate, pe stâncării, dar și
în luncile râurilor. Are ramurile albicioase și "înarmate" cu spini puternici, pentru a se apară de
orice fel de dăunător. În această perioada a anului este practic imposibil de confundat, fructele

34
sale portocalii fiind singurele care au mai rămas pe ramuri și nu sunt uscate, ceea ce o face foarte
ușor de recunoscut.
Originară din Asia (Munții Altai), unde este numită "Elixirul zeilor" (orientalii au fost totdeauna
mai înțelepți), cătină crește în Alpi, Pirinei, Siberia, Munții Mongoliei etc. În România, ea se află
cu precădere în nordul județului Argeș, Moldova, sudul Dobrogei, Călărași-Ostrov. În funcție de
zonele unde crește, i se spune cătină albă, cătină galbenă, cătină de rău, gard viu etc. Există mai
ales că flora spontană, dar după cercetările efectuate pe durata a două decenii, cătină a început să
fie cultivată și-n stațiuni (Dabuleni, Craiova, Bacău, Iași), ea intrând în componentă a numeroase
ceaiuri, siropuri, uleiuri și siropuri energizante.
Ce folosim de la cătină
În principal, se folosesc fructele, care sunt o adevărață farmacie, conținând aproape toate
vitaminele și mineralele necesare organismului uman. Foarte puțini știu însă că și alte părți ale
plantei au proprietăți terapeutice deosebite. De pildă, scoarță de pe ramuri are efecte antiseptice,
astringențe și remineralizante foarte puternice, în timp ce rădăcinile sunt un antibiotic și un
stimulent imunitar extraordinar.
Fructele se desprind foarte greu de pe ramuri, iar spinii vă vor răni în timpul culesului. Pentru
a simplifică lucrurile, crenguțele încărcate cu fructe vor fi mai întâi desprinse prin tăiere de pe
trunchi, urmând că ulterior să fie luate fructele de pe ramuri cu ajutorul unei furculițe. Contrar
așteptărilor, acest tratament nu va dăuna plantei, care are o asemenea vitalitate, încât în urmă
tăierii va scoate de două - trei ori mai multe ramuri (este o metodă folosită de grădinari pentru a
îndesi arbuștii de cătină din gardurile vii) în anul următor de vegetație.
Scoarță de pe ramurile care rămân după culegerea fructelor se desprinde simplu, prin cojirea cu
un cuțit. Pentru simplificare, în terapie se folosesc ramurile cu tot cu scoarță, așa cum vom vedea
în continuare, la metodele de preparare.
Rădăcinile sunt rareori folosite în terapie, pentru că, pe de o parte, sunt greu de obținut
(dezgroparea acestora nu este o treaba deloc ușoară), iar pe de altă parte, tăierea lor, spre
deosebire de cea a crengutelor, afectează grav vitalitatea arbustului. În plus, aceste rădăcini au
proprietăți destul de asemănătoare cu scoarță, așa că avem un înlocuitor valoros.
Cum preparăm scoarța și ramurile de cătină
Pulberea - se obține din scoarță lăsată la uscat vreme de două săptămâni și apoi măcinată cu
rașnita electrică de cafea. Se obține astfel un praf gri-albicios, cu virtuți vindecătoare deosebite,
din care se administrează câte o jumătate de linguriță de patru ori pe zi.
Tinctura - șapte linguri de praf de coajă se pun într-o sticlă cu 250 ml alcool alimentar de 70-80
de grade. Se lasă la macerat 15 zile, agitând des, după care se strecoară. Se ia de 3 ori pe zi câte o
linguriță diluată în 100 ml apă. Extern, se diluează în funcție de toleranță și se aplică pe răni că
cicatrizant.
Decoctul - se obține din crengile necojite și cu eventualele frunze care au rămas. Două mâini de
ramuri de cătină, mărunțite în prealabil, se lasă într-o jumătate de litru de apă de seară până
dimineață, când se filtrează. Maceratul obținut se pune deoparte, iar ramurile se mărunțesc și se
fierb vreme de douăzeci de minute la foc mic, după care se filtrează și se lasă la răcit. În final, se
combină cele două extracte, obținându-se aproximativ trei sferturi de litru de preparat, care se
consumă pe parcursul unei zile.
Preparat dezinfectant - se fierbe o mâna de ramuri de cătină, tăiate mărunt, în jumătate de litru de
oțet, la foc mic, vreme de 10 minute, după care se lasă la răcit și se filtrează. Ramurile rămase
după filtrare se ard complet, iar cenușă rezultată se combină cu puțin din oțetul obținut anterior,
așa încât să se formeze o pastă, care se aplică pe locurile afectat.

35
 Sucul de cătină
Mod de preparare: se obţine casnic, din fructele proaspete de cătină, prin zdrobire cu lingură de
lemn sau, mai rapid, cu mixerul, şi nu prin presare sau centrifugare, deoarece în acest fel s-ar
pierde componente ale cătinei extrem de importante.
Mod de administrare:
1. Pentru întărirea sistemului imunitar - acest suc (sau mai degrabă nectar, deoarece conţine şi
pulpă, şi coaja fructului) se consumă zilnic, în cantităţi de 50-100 ml (50 ml = un sfert de pahar),
o cură durând minimum o lună.
În cazul când nu se cumpără de la piaţă, fructele de cătină se pot culege pe toată durata toamnei
şi-a iernii (chiar şi atunci când sunt îngheţate), putând fi păstrate la rece, în frigider, vreme de 1-2
săptămâni. Pentru a face mai suportabil gustul destul de acru şi astringent al sucului de cătină, se
poate adăuga miere curată de albine (în proporţie de 3:1), care îi potenţează efectul.
2. Ca tratament al unor boli - sucul de cătină, mai ales atunci când este asociat cu o alimentaţie
lacto-vegetariană, este un elixir regenerant şi detoxifiant foarte puternic, cură cu el dând rezultate
de excepţie în bolile grave.
Este indicat în:
* Boli ale sistemului respirator (bronşită cronică, astm), sensibilitate la infecţiile respiratorii
ale persoanelor întoxicate prin fumat, care lucrează în mediu toxic - o cură de o lună cu suc de
cătină are efecte nu doar puternice, ci şi stabile în timp.
* Stări depresive - se ţine un regim cu multe crudităţi şi se bea câte un sfert de pahar de suc,
dimineaţa şi seară; pentru întensificarea acţiunii tonice este îndicătă şi cură cu polen.
* Cancer cu diverse localizări - o combinaţie nu foarte apetisantă, dar foarte eficientă în acest
tip de afecţiuni, este aceea dintre sucul de cătină (un sfert de pahar) şi sucul de usturoi (2-3
linguriţe). În leucemie, o cură de 1-2 luni cu suc de cătină are efecte miraculoase.
* Infecţii virale: herpes, hepatită virală A, B şi C, HIV - acţiunea cătinei nu se manifestă direct
asupra viruşilor, ci prin stimularea imunitară, care se face gradat. Se recomandă cură cu suc de
cătină, vreme de minimum 40 de zile.
Pulberea de cătină
Mod de preparare: se obţine din fructele uscate ale cătinei (se găsesc în magazinele Plafar), care
se macină cât mai fin, cu râşniţa electrică de cafea sau se pisează în piuă. Pulberea astfel obţinută
se păstrează în borcane de sticlă (ţinută în pungi de hârtie îşi pierde, în mare, uleiul gras, care
este absorbit).
Mod de administrare:
1. Pentru întărirea sistemului imunitar: se administrează câte 1 linguriţă de trei ori pe zi, pe
stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă vreme de 10-15 minute înainte de a fi înghiţită.
Maceratul de cătină
Mod de preparare: 2 linguriţe de pulbere de cătină se pun într-un pahar cu apă şi se lasă la
măcerat, la temperatura camerei, de seară până dimineaţa, când se amestecă cu o linguriţă de
miere lichidă. Lichidul nu se filtrează, iar la sfârşit se consumă şi pasta de cătină rămasă în pahar.
Este un remediu preferat de copii şi convalescenţi, foarte uşor de asimilat şi învirător. Poate fi
îmbogăţit prin adaosul unei linguriţe de pulbere de măceşe şi de afine.
Mod de administrare: se consumă pe stomacul gol, dimineaţa.
1. Pentru întărirea sistemului imunitar: pentru creşterea imunităţii la copii, se face o cură de
patru săptămâni cu macerat la rece de cătină, aministrat cu un sfert de oră înaintea fiecărei mese.
2. Ca tratament al diferitelor boli:

36
* În timpul regimurilor alimentare restrictive - se administrează macerat de cătină pentru
stimularea poftei de mâncare, combaterea asteniei, evitarea avtaminozei. Contra avitaminozei,
care poate apărea pe parcursul regimului cu cereale integrale, sau după postul complet cu apă
distilată este foarte eficientă pulberea: 3-4 linguriţe pe zi.
* Astenie, Parkinson - se face o cură cu macerat revigorant de cătină şi măceşe. Alimentaţia va
fi îmbogăţită cu polen, miere de albine, apilarnil.
* Lipsa poftei de mâncare - se ia macerat obţinut după metoda de mai sus din cătină şi măceşe,
la care se adaugă câteva picături de suc proaspăt de lămâie. Se consumă pe stomacul gol, cu 15
minute înaînte de masă.
Uleiul de cătină
Este un remediu care se obţine exclusiv pe cale îndustrială, putând fi găsit în farmacii şi
Plafaruri. După uleiul de palmier, este al doilea din lume că bogăţie în vitamină E.
Mod de administrare:
1. Pentru stimularea sistemului imunitar: se iau 30-40 de picături pe zi, simplu sau cu puţină
miere (dar nu în apă, deoarece nu se dizolvă, ci formează peliculă). O cură durează minimum 14
zile, dar cel mai indicat este de la 30 de zile în sus.
2. Ca tratament al diferitelor boli:
* Boli de piele, dermatoze care se agravează la frig - are efecte puternice mai ales asupra
pesoanelor devitalizate, cu o constituţie mai fragilă.
* Sensibilitate la frig, anemie - se fac mai multe cure succesive, fiecare de câte 21 de zile, cu
zece zile de pauză.
* Impotenţă, sterilitate, insuficienţă ovariană - se face un tratament de lungă durată (minimum
trei luni), având efect foarte puternic atunci când este asociat cu tratamentul intern cu plante cu
efecte hormonale (brânca-urslui, năprasnic, ginseng, ginseng indian).
Acțiune terapeutică
Preventiv: datorită creșterii rezistenței la agenții patogeni, crește și rezistență la efort. Energizant
puternic, da rezultate rapide în recuperarea energiei după efort fizic și intelectual. Scade durata
de convalescență după boală.
Curativ: preparatele din cătină albă, asociate cu orice alt medicament (fie el și crema), îi măresc
acestuia considerabil efectul, scăzând totodată acțiunea negativă a medicamentelor de sinteză.
Cătină este radioprotectoare, fotoprotectoare (protecție pentru plajă), cicatrizant puternic. Are
efect pozitiv în cazul unei proaste circulații periferice. Având efect imunomodulator, se
recomandă în cancer și Hiv (Sida). E bună în malnutriție, în boli fiziologice.
Asociată altor plante medicinale, cătină face - pur și simplu - minuni. Rezultatele clinice apar și
în funcție de priceperea celui care folosește cătină.
surse "Formulă As". Prof. dr. Ion BRAD
Important! Recoltarea
Se face de la sfârșitul lui august și până în martie anul viitor. Acum, în luna octombrie, cătină se
află la deplină maturitate, numai bună de transformat în ceaiuri, siropuri, dulceață, gem și lichior.
În țară și-n București (mai ales la Obor) ea se vinde la kg sau sub formă de ramuri spinoase,
acoperite de boabe portocalii.
Un truc - pentru că să desprindeți mai ușor de pe ram boabele de cătină (se scot foarte greu),
băgați peste noapte ramurile rupte în două în congelator. A două zi, le scoateți afară și le bateți,
așa înghețate, cu un obiect din lemn. Boabele se desprind și cad.

37
Dacă aveți în gradină sau doriți să achiziționați este bine să știti că există catină femelă și
mascul...productiv și reproducător. Pentru a avea bobițe toamna trebuie să aveți din ambii
arbuști.

Permacultura are și ramuri care se ocupă de conservarea și păstrarea recoltelor...

Începem azi o serie de postări despre metode de conservare, prin fierbere, prin fermentație și
prin uscare.
Continuăm apoi cu ierburi uitate și tincturi pentru amplificarea imunității și apoi ce mai putem
planta în acestă perioadă prin grădină...
Urmează 2 zile extrem de benefice astrologic 19, 20 septembrie pentru conservare, recoltare și
de asemeni e momentul ideal să plantăm spanac, ridichi, ceapă verde și usturoiul de toamnă,
brocoli, varză kale....e momentul să pregătim grădinile să ne cumpărăm semințe de calitate și să
le păstrăm cu atenție.
Trăim vremuri unice într-un fel spus...ce se vede la orizont nu e de pus sub preș și nici nu
trebuie să fugim de această realitate destul de sumbră care planează în viitorul nu prea îndepărtat
asupra acestei țări...vin scumpiri de 300% la curent, gaz, vine o criză așa cum estimează
economiștii nemaiîntâlnită și netrăită de noi până acum...
Putem acționa acum și ne putem pregăti măcar să reducem cheltuielile la mâncare, de aceea ce
vom cumpăra la magazin peste câteva luni va avea de 3 ori prețul ( și asta dacă mai găsim ceva la
magazin!)..și mai e posibil să fie și greu de procurat datorită restricțiilor și evenimentelor care se
văd cu ochiul liber cum se precipită în întreaga lume.
Încă e vremea în care putem găsi multe legume proaspete care abundă la prețuri extrem de
mici mai ales în piețe. Toate acestea se pot conserva în diferite variante și după gusturile noastre
fără conservanți și fără chimicale.
În acest fel fiecare din noi vom putem trece mult mai ușor peste iarnă, care va fi una destul de
grea atât climatic cât și al restricțiilor și a prețurilor enorme la utilități și nu numai.
Pentru a impulsiona discuțiile pe aceste teme vă voi prezenta ce am mai facut eu în această
perioadă, marea majoritate culese de prin grădina mea.
Și pentru că nu am postat de multișor, vă prezint acum diferite feluri de tocănițe, zacuscă cu
sau fără vinete coapte, aperitive vegane...
Toate sunt realizate în aceste zile, de aceea nu prea am avut timp să postez..sunt zile pline, pline
cu multă treabă...mai multă decât oricând...datorită vremurilor care vin peste noi!
Detalii la rețete sunt la poze!
Lumea se va schimba radical după acestă iarnă, de aceea e foarte bine să ne pregătim, nu e
timp de lamentări trebuie să ne pregatim atât cu alimente cât și psihic și mental!

Astăzi am cules soiul Lacrima Fecioarei nu e așa că salivați ? și asta este pentru că roșiile au
umami....mai ales cele naturale crescute cu grijă, hrănite cu nutrienți naturali...
Este pentru consumul zilnic, nu e pentru vânzare, și surplusul se transformă într-un sos
delicios cu multe mirodenii pentru paste și pitza, cartofi, etc...la iarnă vor fi o minunăție...chiar
dacă acum e destul disconfort termic pentru preparare...
Rețetă sos de roșii pentru paste și nu numai

38
sos de roșii -adică roșiile date prin blender cu seminte si coajă cu tot (licopenul e cel mai mult
în coajă!), apoi se pun la fiert pentru 10 min după ce dă în clocot și se pun mult, mult adică din
belsug busuioc, oregano, cimbru, totul proaspăt din grădină, sare, piper, dafin 3-4 frunze sau o
ligură macinată fin, 4-5 căței de usturoi decojiți dar întregi, 3-5 linguri de ulei presat la rece. Mai
adaug un ingredient, pastă de ardei capia copți, borcan făcut în toamna trecută, este un ingredient
secret, deosebit de delicios, în orice ciorbă, supă sau tocăniță...... În final după ce se închide focul
se adaugă cateva linguri de miere și sos de soia, și oțet balsamic, totul după gust..apoi se pun la
borcan și se sterilizează borcanele.
Fiecare poate proceda după cum îi place...nouă ne place un gust dulce, acrișor, picant și ușor
amarui...adică toate gusturile...o savoare care amplifică umami din belșug pe lângă umami
care se găsește în roșii în mod natural....
Ce este umami?
Cunoscut ca fiind cel de-al cincilea gust, umami este cel mai puțin cunoscut dintre toate, însă
paradoxal, el este unul dintre cele mai prezente în preparatele care vă alcătuiesc regimul
alimentar. Numele său vine din limba japoneză și înseamnă „gust plăcut sau delicios.”
Dacă v-am întreba ce gusturi diferite de mâncare cunoașteți, cele care vă vor veni cu siguranță
în minte vor fi cele obișnuite: sărat, acru, amar și dulce. Astăzi, trebuie să adăugăm pe această
listă și gustul umami, un pas înainte în bucătărie, dar și când vine vorba de savurarea majorității
felurilor de mâncare. Vreți să știți despre ce este vorba?
Umami este o combinație unică de arome care nu poate fi identificată cu una anume și care are
trei caracteristici deosebite:
Nu are capacitatea de a sătura
Sporește secreția de salivă
Stimulează foamea
Gustul umami corespunde cu cel al acidului glutamic, un aminoacid prezent în proteinele
multor alimente, pe care acestea îl eliberează în timpul gătitului sau al fermentației. Atunci când
papilele noastre gustative intră în contact cu acest aminoacid, percepem umami.
Acest gust nu este doar plăcut pe cerul gurii, ci el ajută și la intensificarea gustului altor
preparate. Acesta este motivul pentru care produsele alimentare bogate în umami sunt folosite în
multe rețete.
Percepția celui de-al cincilea gust
Oricine poate recunoaște gustul umami , deși este greu să fie definit, din cauza lipsei unui
vocabular specific din limbajul nostru pentru a-l putea explica. Pe lângă aceasta, trebuie să ținem
seama că, pentru a învăța să îl distingem efectiv, e nevoie să-i descoperim puțin câte puțin
senzațiile pe care le provoacă.
Una dintre cele mai importante caracteristici ale umami este aceea că este un gust de o mare
intensitate, care rămâne în cavitatea bucală pentru mult timp. Așadar, îl putem simți chiar și după
ce am mâncat.
De asemenea, ca orice alt gust clasic, umami este perceput pe o anumită parte a limbii. Studii
diferite au demonstrat că receptorii specifici ai acestui gust se află pe partea centrală a limbii, în
timp ce, spre exemplu, gustul dulce este simțit pe vârful limbii.
Alimente cu o combinație de gusturi
O listă a alimentelor cu gust umami include produse orientale, cum ar fi ciupercile shitake sau
algele kombu , dar și alte produse ce se regăsesc în mod obișnuit în majoritatea bucătăriilor. Cu
siguranță folosiți multe dintre ele la prepararea celor mai frecvente rețete culinare. Iată câteva
legume și alimente fermentate ce au gustul umami:

39
Toate brânzeturile de fermentație medie și îndelungată, în special parmezanul
Anșoa
Șunca maturată
sos de soia
Sparanghelul alb și cel verde
Bonito uscat
Roșiile
Supa miso
Vinul
Umami în bucătărie
Știți care este cel mai bun lucru la descoperirea umami? Faptul că puteți folosi cel de-al cincilea
gust pentru a îmbunătăți modul de preparare a felurilor dvs. de mâncare, făcându-le și mai
gustoase și mai apetisante.

CONSERVAREA unor REZERVE necesare !

Vă arăt cum putem să ne facem rezerve de hrană care să dureze și cinci (5) ani ! Este simplu, este
ușor, doar că trebuie să le facem ca la carte ! Cum ? Prin descrierea ce o s-o fac mai jos. Am
conservat până acum :
- orez
- fasole uscată
- făină de mălai
- paste făinoase
Mai urmează să pun la conservat și făină albă, gris, paste făinoase mai mărunte și ouă.
Ideea de a conserva în felul acesta, mi-a venit în momentul când (fiind într-un grup de voluntari),
am început ajutorarea celor mai în vârstă, iar pentru a avea un timp mai îndelungat, m-am gândit
la conservarea lor. Este o metodă care nu se mai practică, dar dacă ști să te gospodărești,
niciodată nu vei duce lipsă și vei avea întotdeauna produse comestibile. Aici nu se mai poate
vorbi de gărgărițe, fluturi sau viermi, nu mai există, iar produsele se pot mânca în siguranță.
Iată și procedeul :
- se intoduce în sticla de plastic (spălată și uscată pe interior), de ex. făina de porumb, după ce ai
pus cam de 4 degete, pui 2 căței de usturoi (necurățați) și o foaie de dafin, apoi pui din nou făină.
Când în sticlă e cam de trei sferturi, pui din nou 2 căței de usturoi și o foaie de dafin apoi umpli
până sus. După umplere, dai cu sticla de masă, cam de 30 de ori, ca să se îndese totul, să iese tot
aerul afară. Dacă strângi cu mâna de sticlă, trebuie să fie tare ca piatra, iar dacă simți că e mai
moale, mai dai de 20 - 30 de ori de masă. Apoi se face un degetar din folie de aluminiu iar în el
vom pune o bucățică de dischetă (demachiantă, sau un pic de vată), înbibată în spirt sanitar, îl
punem în sticlă și îi dăm foc. Din acest moment numărăm până la 6 și rapid punem capacul, apoi
se dă cu ceară capacul și se depozitează.
Oricum vă dau explicațiile necesare la fiecare poză.

40
Prezentăm în continuare o serie de plante- cătina, echinaceea, aronia, busuiocul și salvia, care
sunt bine de avut în gradină, cu efecte de a amplifica sistemul imunitar..sunt vremuri în care a
preveni este infinit mai important decât ulterior de a vindeca..
Astăzi vorbim despre Cătina Denumirea ei științifică este Tamarix ramosissima Albă –
Hippophae rhamnoides și e cunoscută că un adevărat panaceu. Are un profil nutrițional
impresionant, cătina ajută la vindecarea și fortificarea indirectă a întregului organism: 14
vitamine esențiale, omega-3, omega-6, omega-9 și rara substanță omega-7, antioxidanți, sute de
alte nutrimente, are proprietăți antiinflamatoare..
Profesorul biolog Ion Brad, un savant român care şi-a dedicat întreaga viaţă studiului acestui
fruct galben-portocaliu, mic cât un sâmbure de cireaşă, care stă aninat pe ramurile unor tufe
albicioase, din toamnă şi până în primăvară, rezistând frigului şi îngheţului. Cu extractele din
acest fruct, profesorul Brad a vindecat boli dintre cele mai diverse, de la bronşite şi cistite
recidivante, până la cancer, leucemie sau chiar SIDA. Dar înainte de a ajunge medicament, e
bine că ea să fie folosită că stimulent al sistemului imunitar, acum, în pragul instalării sezonului
rece. Cum se explică forţa ei de excepţie?
Cătina este una dintre plantele cu cel mai ridicat conţinut de vitamine F şi E (vitamina E fiind
numită şi vitamina tinereţii), întrucât este implicată în cele mai importante procese de regenerare
din organism. Pe lângă vitamină E, cătina este foarte bogată în vitaminele A, C, PP, la care se
adaugă întreg complexul vitaminic B. Cu un asemenea "arsenal", palmaresul impresionant al
tratametului cu cătină nu mai miră pe nimeni.
Unde găsim cătină și cum o recunoaștem
Cătină (Hipophae rhamnoides) este un arbust foarte puțin pretențios la condițiile de sol sau la
precipitații. Este mare iubitoare de lumina și crește în general în locurile unde alte plante nu pot
vegeta. Așa că o vom găsi pe prundișuri, pe coastele de deal uscate și erodate, pe stâncării, dar și
în luncile râurilor. Are ramurile albicioase și "înarmate" cu spini puternici, pentru a se apară de
orice fel de dăunător. În această perioada a anului este practic imposibil de confundat, fructele
sale portocalii fiind singurele care au mai rămas pe ramuri și nu sunt uscate, ceea ce o face foarte
ușor de recunoscut.
Originară din Asia (Munții Altai), unde este numită "Elixirul zeilor" (orientalii au fost totdeauna
mai înțelepți), cătină crește în Alpi, Pirinei, Siberia, Munții Mongoliei etc. În România, ea se află
cu precădere în nordul județului Argeș, Moldova, sudul Dobrogei, Călărași-Ostrov. În funcție de
zonele unde crește, i se spune cătină albă, cătină galbenă, cătină de rău, gard viu etc. Există mai
ales că flora spontană, dar după cercetările efectuate pe durata a două decenii, cătină a început să
fie cultivată și-n stațiuni (Dabuleni, Craiova, Bacău, Iași), ea intrând în componentă a numeroase
ceaiuri, siropuri, uleiuri și siropuri energizante.
Ce folosim de la cătină
În principal, se folosesc fructele, care sunt o adevărață farmacie, conținând aproape toate
vitaminele și mineralele necesare organismului uman. Foarte puțini știu însă că și alte părți ale
plantei au proprietăți terapeutice deosebite. De pildă, scoarță de pe ramuri are efecte antiseptice,
astringențe și remineralizante foarte puternice, în timp ce rădăcinile sunt un antibiotic și un
stimulent imunitar extraordinar.
Fructele se desprind foarte greu de pe ramuri, iar spinii vă vor răni în timpul culesului. Pentru
a simplifică lucrurile, crenguțele încărcate cu fructe vor fi mai întâi desprinse prin tăiere de pe
trunchi, urmând că ulterior să fie luate fructele de pe ramuri cu ajutorul unei furculițe. Contrar
așteptărilor, acest tratament nu va dăuna plantei, care are o asemenea vitalitate, încât în urmă

41
tăierii va scoate de două - trei ori mai multe ramuri (este o metodă folosită de grădinari pentru a
îndesi arbuștii de cătină din gardurile vii) în anul următor de vegetație.
Scoarță de pe ramurile care rămân după culegerea fructelor se desprinde simplu, prin cojirea cu
un cuțit. Pentru simplificare, în terapie se folosesc ramurile cu tot cu scoarță, așa cum vom vedea
în continuare, la metodele de preparare.
Rădăcinile sunt rareori folosite în terapie, pentru că, pe de o parte, sunt greu de obținut
(dezgroparea acestora nu este o treaba deloc ușoară), iar pe de altă parte, tăierea lor, spre
deosebire de cea a crengutelor, afectează grav vitalitatea arbustului. În plus, aceste rădăcini au
proprietăți destul de asemănătoare cu scoarță, așa că avem un înlocuitor valoros.
Cum preparăm scoarța și ramurile de cătină
Pulberea - se obține din scoarță lăsată la uscat vreme de două săptămâni și apoi măcinată cu
rașnita electrică de cafea. Se obține astfel un praf gri-albicios, cu virtuți vindecătoare deosebite,
din care se administrează câte o jumătate de linguriță de patru ori pe zi.
Tinctura - șapte linguri de praf de coajă se pun într-o sticlă cu 250 ml alcool alimentar de 70-80
de grade. Se lasă la macerat 15 zile, agitând des, după care se strecoară. Se ia de 3 ori pe zi câte o
linguriță diluată în 100 ml apă. Extern, se diluează în funcție de toleranță și se aplică pe răni că
cicatrizant.
Decoctul - se obține din crengile necojite și cu eventualele frunze care au rămas. Două mâini de
ramuri de cătină, mărunțite în prealabil, se lasă într-o jumătate de litru de apă de seară până
dimineață, când se filtrează. Maceratul obținut se pune deoparte, iar ramurile se mărunțesc și se
fierb vreme de douăzeci de minute la foc mic, după care se filtrează și se lasă la răcit. În final, se
combină cele două extracte, obținându-se aproximativ trei sferturi de litru de preparat, care se
consumă pe parcursul unei zile.
Preparat dezinfectant - se fierbe o mâna de ramuri de cătină, tăiate mărunt, în jumătate de litru de
oțet, la foc mic, vreme de 10 minute, după care se lasă la răcit și se filtrează. Ramurile rămase
după filtrare se ard complet, iar cenușă rezultată se combină cu puțin din oțetul obținut anterior,
așa încât să se formeze o pastă, care se aplică pe locurile afectat.
Sucul de cătină
Mod de preparare: se obţine casnic, din fructele proaspete de cătină, prin zdrobire cu lingură de
lemn sau, mai rapid, cu mixerul, şi nu prin presare sau centrifugare, deoarece în acest fel s-ar
pierde componente ale cătinei extrem de importante.
Mod de administrare:
1. Pentru întărirea sistemului imunitar - acest suc (sau mai degrabă nectar, deoarece conţine şi
pulpă, şi coaja fructului) se consumă zilnic, în cantităţi de 50-100 ml (50 ml = un sfert de pahar),
o cură durând minimum o lună.
În cazul când nu se cumpără de la piaţă, fructele de cătină se pot culege pe toată durata toamnei
şi-a iernii (chiar şi atunci când sunt îngheţate), putând fi păstrate la rece, în frigider, vreme de 1-2
săptămâni. Pentru a face mai suportabil gustul destul de acru şi astringent al sucului de cătină, se
poate adăuga miere curată de albine (în proporţie de 3:1), care îi potenţează efectul.
2. Ca tratament al unor boli - sucul de cătină, mai ales atunci când este asociat cu o alimentaţie
lacto-vegetariană, este un elixir regenerant şi detoxifiant foarte puternic, cură cu el dând rezultate
de excepţie în bolile grave.
Este indicat în:
* Boli ale sistemului respirator (bronşită cronică, astm), sensibilitate la infecţiile respiratorii
ale persoanelor întoxicate prin fumat, care lucrează în mediu toxic - o cură de o lună cu suc de
cătină are efecte nu doar puternice, ci şi stabile în timp.

42
* Stări depresive - se ţine un regim cu multe crudităţi şi se bea câte un sfert de pahar de suc,
dimineaţa şi seară; pentru întensificarea acţiunii tonice este îndicătă şi cură cu polen.
* Cancer cu diverse localizări - o combinaţie nu foarte apetisantă, dar foarte eficientă în acest
tip de afecţiuni, este aceea dintre sucul de cătină (un sfert de pahar) şi sucul de usturoi (2-3
linguriţe). În leucemie, o cură de 1-2 luni cu suc de cătină are efecte miraculoase.
* Infecţii virale: herpes, hepatită virală A, B şi C, HIV - acţiunea cătinei nu se manifestă direct
asupra viruşilor, ci prin stimularea imunitară, care se face gradat. Se recomandă cură cu suc de
cătină, vreme de minimum 40 de zile.
Pulberea de cătină
Mod de preparare: se obţine din fructele uscate ale cătinei (se găsesc în magazinele Plafar), care
se macină cât mai fin, cu râşniţa electrică de cafea sau se pisează în piuă. Pulberea astfel obţinută
se păstrează în borcane de sticlă (ţinută în pungi de hârtie îşi pierde, în mare, uleiul gras, care
este absorbit).
Mod de administrare:
1. Pentru întărirea sistemului imunitar: se administrează câte 1 linguriţă de trei ori pe zi, pe
stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă vreme de 10-15 minute înainte de a fi înghiţită.
Maceratul de cătină
Mod de preparare: 2 linguriţe de pulbere de cătină se pun într-un pahar cu apă şi se lasă la
măcerat, la temperatura camerei, de seară până dimineaţa, când se amestecă cu o linguriţă de
miere lichidă. Lichidul nu se filtrează, iar la sfârşit se consumă şi pasta de cătină rămasă în pahar.
Este un remediu preferat de copii şi convalescenţi, foarte uşor de asimilat şi învirător. Poate fi
îmbogăţit prin adaosul unei linguriţe de pulbere de măceşe şi de afine.
Mod de administrare: se consumă pe stomacul gol, dimineaţa.
1. Pentru întărirea sistemului imunitar: pentru creşterea imunităţii la copii, se face o cură de
patru săptămâni cu macerat la rece de cătină, aministrat cu un sfert de oră înaintea fiecărei mese.
2. Ca tratament al diferitelor boli:
* În timpul regimurilor alimentare restrictive - se administrează macerat de cătină pentru
stimularea poftei de mâncare, combaterea asteniei, evitarea avtaminozei. Contra avitaminozei,
care poate apărea pe parcursul regimului cu cereale integrale, sau după postul complet cu apă
distilată este foarte eficientă pulberea: 3-4 linguriţe pe zi.
* Astenie, Parkinson - se face o cură cu macerat revigorant de cătină şi măceşe. Alimentaţia va
fi îmbogăţită cu polen, miere de albine, apilarnil.
* Lipsa poftei de mâncare - se ia macerat obţinut după metoda de mai sus din cătină şi măceşe,
la care se adaugă câteva picături de suc proaspăt de lămâie. Se consumă pe stomacul gol, cu 15
minute înaînte de masă.
Uleiul de cătină
Este un remediu care se obţine exclusiv pe cale îndustrială, putând fi găsit în farmacii şi
Plafaruri. După uleiul de palmier, este al doilea din lume că bogăţie în vitamină E.
Mod de administrare:
1. Pentru stimularea sistemului imunitar: se iau 30-40 de picături pe zi, simplu sau cu puţină
miere (dar nu în apă, deoarece nu se dizolvă, ci formează peliculă). O cură durează minimum 14
zile, dar cel mai indicat este de la 30 de zile în sus.
2. Ca tratament al diferitelor boli:
* Boli de piele, dermatoze care se agravează la frig - are efecte puternice mai ales asupra
pesoanelor devitalizate, cu o constituţie mai fragilă.

43
* Sensibilitate la frig, anemie - se fac mai multe cure succesive, fiecare de câte 21 de zile, cu
zece zile de pauză.
* Impotenţă, sterilitate, insuficienţă ovariană - se face un tratament de lungă durată (minimum
trei luni), având efect foarte puternic atunci când este asociat cu tratamentul intern cu plante cu
efecte hormonale (brânca-urslui, năprasnic, ginseng, ginseng indian).
Acțiune terapeutică
Preventiv: datorită creșterii rezistenței la agenții patogeni, crește și rezistență la efort. Energizant
puternic, da rezultate rapide în recuperarea energiei după efort fizic și intelectual. Scade durata
de convalescență după boală.
Curativ: preparatele din cătină albă, asociate cu orice alt medicament (fie el și crema), îi măresc
acestuia considerabil efectul, scăzând totodată acțiunea negativă a medicamentelor de sinteză.
Cătină este radioprotectoare, fotoprotectoare (protecție pentru plajă), cicatrizant puternic. Are
efect pozitiv în cazul unei proaste circulații periferice. Având efect imunomodulator, se
recomandă în cancer și Hiv (Sida). E bună în malnutriție, în boli fiziologice.
Asociată altor plante medicinale, cătină face - pur și simplu - minuni. Rezultatele clinice apar și
în funcție de priceperea celui care folosește cătină.
surse "Formulă As". Prof. dr. Ion BRAD
Important! Recoltarea
Se face de la sfârșitul lui august și până în martie anul viitor. Acum, în luna octombrie, cătină se
află la deplină maturitate, numai bună de transformat în ceaiuri, siropuri, dulceață, gem și lichior.
În țară și-n București (mai ales la Obor) ea se vinde la kg sau sub formă de ramuri spinoase,
acoperite de boabe portocalii.
Un truc - pentru că să desprindeți mai ușor de pe ram boabele de cătină (se scot foarte greu),
băgați peste noapte ramurile rupte în două în congelator. A două zi, le scoateți afară și le bateți,
așa înghețate, cu un obiect din lemn. Boabele se desprind și cad.
Dacă aveți în gradină sau doriți să achiziționați este bine să știti că există catină femelă și
mascul...productiv și reproducător. Pentru a avea bobițe toamna trebuie să aveți din ambii
arbuști.

Reteta nord-americana de conservat oua.

Acestea nu sunt oua murate.
Sunt oua de casa, nespalate, stocate in solutie de apa cu hidroxid de calciu.
Aceasta solutie umple porii oualor si le transforma coaja intr-o acoperitoare impermeabila.
Ouale se preserva la temperature camerei pe perioade lungi, de pina la 2 ani.
Metoda a fost folosita in secolele trecute, disparind odata cu aparitia frigiderelor.
Nu puteti folosi oua cumparate din comert, pentru ca au fost spalate.
Daca aveti multe oua, puteti incerca sa punteti citeva deoparte pe o perioada mai lunga de timp.
Solutia se face folosind 30 de grame de hidroxid de calciu laa 1 litru de apa.
Hidroxidul de calciu e un ingredient bio.
Cind vreti sa folositi ouale, spalati-le bine inainte de a le gati.

44
Știați că USTUROIUL (Allium sativum) se folosește în alimentație și în tratamente de peste
5000 de ani?
Înregistrările indică faptul că usturoiul era folosit de când au fost construite piramidele din
Giza, acum aproximativ 5.000 de ani.
Richard S. Rivlin a scris în Journal of Nutrition că medicul grec Hipocrate (circa 460-370 î.Hr.),
cunoscut astăzi drept „părintele medicinei occidentale”, a prescris usturoiul pentru o gamă largă
de afecțiuni și boli.
Sportivilor olimpici originali din Grecia antică li sa dat usturoi – posibil cel mai timpuriu
exemplu de agenți de „îmbunătățire a performanței” utilizați în sport.
Din Egiptul Antic, usturoiul s-a răspândit în civilizațiile antice avansate din Valea Indusului
(Pakistan și vestul Indiei de astăzi). De acolo, și-a făcut drum spre China.
Potrivit experților de la Kew Gardens, centrul regal botanic de excelență al Angliei, oamenii din
India antică apreciau proprietățile terapeutice ale usturoiului și, de asemenea, îl considerau
afrodisiac. Clasele superioare evitau usturoiul pentru că îi disprețuiau mirosul puternic, în timp
ce călugării, „…văduvele, adolescenții și cei care făcuseră un jurământ sau posteau, nu puteau
mânca usturoi din cauza calității sale stimulatoare”.
Alături de ceapă, este și azi pe masă, ca "însoțitor" nelipsit în mâncăruri, cărora le da un gust
deosebit, ca remedii terapeutice (cele mai răspândite sunt sub formă de tinctura, suc, sirop și
maceratul de usturoi), cu rezultate deosebite în întărirea imunității, pentru tratarea bolilor
aparatului respirator și prevenirea aterosclerozei.
Nu numai că previne tromboză, dar ajută și la dizolvarea cheagurilor de sânge.
Sucul proaspăt distruge virusul gripei, reglează funcționarea inimii, previne infarctul
miocardului și favorizează regenerarea țesuturilor.
Usturoiul trebuie consumat crud, multe componente terapeutice ale sale dispărând în timpul
fierberii.
Usturoiul se adaugă în salate, în sucurile de legume (roșii, castraveți, țelină etc.), în ciorbe răcite
(dar nu mai mult de 10 ml), sub formă de mujdei.
Pentru conservarea sucului de usturoi se amestecă cantitatea de suc cu o cantitate egală de alcool
dublu rafinat și cu 10 părți de apă distilată.
Pentru profilaxia unei game largi de afecțiuni este suficientă consumarea zilnică a unui cățel de
usturoi, cu 150 ml lapte prins, sau 25 ml de tinctura de usturoi.
Compoziţia chimică
Usturoiul are o compoziţie complexă, în care predomină hidraţii de carbon (fructozanii şi
inulina), vitamina C, derivaţi sulfuraţi (aliina şi alicina) şi fitoncidele, care au proprietăţi
chimioterapeutice.
Remedii din usturoi
Ca tratament medicamentos, usturoiul se foloseşte cel mai adesea ca atare, când este verde, şi
apoi când ajunge la maturitate. Materia primă pentru obţinerea de preparate farmaceutice o
reprezintă bulbii de usturoi, denumiţi curent "căpăţâni de usturoi" (Alii sativi bulbus), şi care
sunt formaţi din 10-15 bulbi (căţei), aceştia fiind ovoizi, alungiţi, comprimaţi pe una din părţi, cu
gustul şi mirosul cunoscute, frecvent de culoare albă, dar există şi o varietate roşietică.
Din căpăţâna de usturoi se pot prepara următoarele rețete farmaceutice:
Tinctura de usturoi- prezentăm diferite rețete
1. Într-o sticlă de 500 ml cu gâtul larg se toarnă 1/3 țuică, se adaugă 2 capatani de usturoi
pisate și se lasă la macerat 24-48 de ore, la întuneric. Se mai toarnă apă fiartă și răcită, până se
umple sticlă.

45
2. Pentru afecțiunile pulmonare, se prepară tinctura din 40 g de usturoi și 100 ml de țuică. Din
ambele remedii se beau câte 10 picături, de 2-3 ori pe zi, cu 30 minute înainte de masă.
Pentru curățirea vaselor de sânge se beau câte 5 picături de tinctura, diluate cu o lingură de apă
rece, de trei ori pe zi, înainte de masă.
3. 20 g de usturoi decojit şi pisat se pun la macerat în 100 ml alcool alimentar cât mai
concentrat (ideal de 80?), timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Se filtrează prin tifon,
după care se lasă la decantat în frigider timp de 6 zile, pentru o deplină limpezire. Se trece uşor
partea limpede într-un alt flacon, îndepărtându-se eventualul reziduu care s-a depus pe fundul
vasului. Se păstrează în flacoane de sticlă brune, închise ermetic. Termenul de valabilitate este de
doi ani de la data preparării. Dacă se observă depuneri pe perioada păstrării, se agită flaconul
înainte de utilizare.
* Boli metabolice - hipercolesterolemie, hipertrigliceridemie, hiperglicemie
Se consumă usturoiul ca atare, câte un căţel, de 2 ori pe zi, sau 10 picături de tinctură, de 2 ori pe
zi, după masă.
* Boli ale aparatului respirator - traheite, bronşite de natură infecţioasă
Se administrează după fiecare masă câte un căţel de usturoi sau se ia tinctură, câte 10 picături, de
3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de tei.
* Boli ale aparatului digestiv - în diareile acute de natură infecţioasă, când reglează foarte
repede flora microbiană
Se administrează după fiecare masă un căţel de usturoi sau se ia tinctură, câte 20 de picături, în
iaurt.
* Boli ce provoacă retenţia de apă în organism - insuficienţă cardiacă, renală sau hepatică
Ca tratament curativ, se ia câte un căţel de usturoi, după fiecare masă. Se poate consuma ca atare
sau pisat şi amestecat cu puţină miere.
* Bolile pielii (dermatologice) - infecţii stafilococice şi streptococice, fungice
O parte din principiile active din usturoi care au proprietăţi bactericide şi bacteriostatice se
elimină prin piele, deci se justifică folosirea preparatelor din usturoi în bolile infecţioase ale
pielii.
Se ia tinctură, câte de 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de trei-fraţi-
pătaţi.
* Afecţiuni oculare - retinită aterosclerotică
Se consumă câte un căţel de usturoi pe zi sau 10 picături de tinctură de usturoi, după masă, pusă
în ceai de saschiu sau de gingko biloba.
* Bolile din sfera ORL - rinite, sinuzite, faringite, laringite, traheite
Se ia tinctură, câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de muşeţel, coada-
şoricelului sau salvie.
* Bolile oncologice - consumatorii de usturoi sunt mai puţin expuşi bolii canceroase
Tinctura: se recomandă câte 5 picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de lapte dulce.
Oţetul medicinal
Mod de preparare: două căpăţâni de usturoi de mărime mijlocie, pisate groscior, se ţin la macerat
timp de 10 zile, în 500 ml oţet, de preferat obţinut din vin. Urmează apoi stoarcerea şi
condiţionarea în flacoane brune, bine închise. Se utilizează extern, în bolile prezentate mai jos.
Uleiul terapeutic
Mod de preparare: 10 g de usturoi decojit se fierb împreună cu 100 ml ulei de floarea-soarelui
câteva minute, pe baie de aburi, în flacoane de sticlă. Se lasă în repaus timp de două zile, după
care se filtrează. Se foloseşte extern, mai ales în bolile dermatologice.

46
 Tratamente interne
Multe afecţiuni beneficiază de terapia complementară cu preparate din usturoi. Din punct de
vedere medical, preparatele farmaceutice obţinute din plante fac parte din grupul suplimentelor
terapeutice, completând în mod pozitiv medicaţia recomandată de medicii curanţi.
* Boli virale - răceală, gripă, guturai
Preventiv: se iau câte 5 picături de tinctură, de două ori pe zi, sau un căţel de usturoi, de două ori
pe zi, în perioadele favorabile apariţiei acestor viroze.
* Boli ale aparatului cardio-vascular - hipertensiunea
Se foloseşte tinctura, câte 30 de picături, de 2 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de
ginkgo biloba sau de saschiu.
* Bolile vârstnicului - ateroscleroza
Consumul regulat de usturoi, ca atare, sau administrarea de tinctură sunt benefice pentru omul
vârstnic, în prevenirea aterosclerozei. Doza zilnică recomandată este de un căţel pe zi sau 20 de
picături de tinctură, diluată în ceai de saschiu.
* Bolile circulatorii periferice - claudicaţia intermitentă
Claudicaţia intermitentă este un simptom al unei circulaţii periferice deficitare, în care muşchii
nu primesc suficient oxigen şi, în acest caz, în timpul mersului apar durerea, amorţeala sau
crampele musculare.
Se recomandă tinctura, câte 20 de picături, de 2 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze
de ginkgo biloba sau de saschiu.
* Boli metabolice - hipercolesterolemie, hipertrigliceridemie, hiperglicemie
Se consumă usturoiul ca atare, câte un căţel, de 2 ori pe zi, sau 10 picături de tinctură, de 2 ori pe
zi, după masă.
* Boli ale aparatului respirator - traheite, bronşite de natură infecţioasă
Se administrează după fiecare masă câte un căţel de usturoi sau se ia tinctură, câte 10 picături, de
3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de tei.
* Boli ale aparatului digestiv - în diareile acute de natură infecţioasă, când reglează foarte
repede flora microbiană
Se administrează după fiecare masă un căţel de usturoi sau se ia tinctură, câte 20 de picături, în
iaurt.
* Boli ce provoacă retenţia de apă în organism - insuficienţă cardiacă, renală sau hepatică
Ca tratament curativ, se ia câte un căţel de usturoi, după fiecare masă. Se poate consuma ca atare
sau pisat şi amestecat cu puţină miere.
* Bolile pielii (dermatologice) - infecţii stafilococice şi streptococice, fungice
O parte din principiile active din usturoi care au proprietăţi bactericide şi bacteriostatice se
elimină prin piele, deci se justifică folosirea preparatelor din usturoi în bolile infecţioase ale
pielii.
Se ia tinctură, câte de 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de trei-fraţi-
pătaţi.
* Afecţiuni oculare - retinită aterosclerotică
Se consumă câte un căţel de usturoi pe zi sau 10 picături de tinctură de usturoi, după masă, pusă
în ceai de saschiu sau de gingko biloba.
* Bolile din sfera ORL - rinite, sinuzite, faringite, laringite, traheite
Se ia tinctură, câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de muşeţel, coada-
şori¬celului sau salvie.
* Bolile oncologice - consumatorii de usturoi sunt mai puţin expuşi bolii canceroase

47
Tinctura: se recomandă câte 5 picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de lapte dulce.
Alte rețete de ulei de usturoi
1. Se curată două căpățâni de usturoi, se toacă mărunt și se pisează în piulița de lemn. Terciul
astfel obținut se amestecă cu 150 ml ulei de floarea soarelui presat la rece. Se pune într-o sticlă,
se închide bine și se expune la razele soarelui timp de 10 zile. Se agită sau se amestecă de 2-3 ori
pe zi. Se filtrează prin 3 straturi de tifon. Se amestecă cu jumătate linguriță de glicerină și se
păstrează la rece, într-o sticluța de culoare închisă astupată ermetic, timp de 2 luni. Înainte de
consumare, uleiul se încălzește pe baie de aburi, până la temperatura de 35 grade. Se bea câte o
linguriță, de 3 ori pe zi, cu 30 minute înainte de masă.
2. O altă varianta de preparare a uleiului. O căpățână de usturoi de mărime medie se pisează.
Terciul astfel obținut se pune într-un borcan de sticlă, se amestecă cu un pahar de ulei și se pune
la frigider. Se administrează o linguriță de ulei amestecată cu o linguriță suc de lămâie proaspăt
stors, de 3 ori pe zi, cu 30 minute înainte de masă. O cură durează 2-3 luni, iar după o pauză de
30 de zile, se repetă.
Utilizare: se folosește pentru tratarea proceselor inflamatorii din gură, urechi și nas, de asemenea,
a spasmelor vaselor sanguine din creier, pentru sufocare și scleroză.
* Boli parazitare interne - viermi intestinali (limbrici), oxiuri
Tinctura: se iau câte 20 de picături, adăugate într-o cană de lapte dulce, timp de 5 zile, urmând ca
în ultima seară să se administreze un purgativ (sare amară sau sulfat de sodiu, câte 30 de grame)
dizolvate în puţină apă.
Copiii mici sunt cei mai predispuşi la infestarea cu ouăle paraziţilor intestinali, având în vedere
că locul de joacă preferat este pământul şi nisipul. Ca prevenţie, se recomandă ca, după vârsta de
2 ani, în alimentaţia diversificată a copilului să se introducă cel puţin de două ori pe săptămână
câteva picături de suc proaspăt de usturoi.
* Tratamentul tulburărilor cronice nervoase şi al secreţiei abundente bronhice (catar bronhic),
provocate de tabagism, deci al intoxicaţiei cu nicotină
Se foloseşte tinctură, câte 10 picături, în fiecare seară, luate cu lapte dulce.
Observaţie: cel mai neplăcut pentru bolnav şi cei din jurul său este mirosul care se degajă după
consumarea usturoiului. După administrare, nu doar gura şi respiraţia miros a usturoi, ci şi pielea,
deoarece fracţiunile volatile din usturoi se elimină prin piele. S-a încercat asocierea usturoiului
cu cărbune, pentru a se diminua mirosul, dar s-a constatat diminuarea efectului terapeutic.
Siropul de usturoi
(după doctor Heinerman)
Un pahar de usturoi pisat se amestecă cu miere de albine de culoare închisă, se pune pe un foc
slab, în crăticioara emailată, și se amestecă periodic, că să nu se ardă la fund. Când usturoiul se
dizolvă bine în sirop, se acoperă cu un capac și se lasă câteva minute pe foc, apoi se strecoară
fierbinte. Se păstrează în frigider.
Utilizare: se consumă în cazuri de răceală cu tușe convulsivă, laringita și sinuzita. Adulților li se
da câte o lingură, iar copiilor câte o linguriță din ora în ora. Siropul se ține cât mai mult în gură,
înainte de a fi înghițit.
Tratamente externe
Spălături pentru plăgile supurânde
Se foloseşte un decoct preparat după următoarea metodă: căţeii de usturoi de la o căpăţână
mijlocie, tăiaţi în patru, se fierb câteva minute în apă, se lasă în repaus 30 de minute, după care
se filtrează prin tifon. Pentru a mări puterea antiseptică a fierturii, se amestecă în părţi egale cu

48
alcool sanitar. Această spălătură înlocuieşte cu succes clasica folosire a apei oxigenate sau a
soluţiei de rivanol, în igienizarea diferitelor răni cronice.
* Eczeme
Se fac tamponări locale, de 2 ori pe zi, cu tinctură sau oţet de usturoi. Dacă eczema este uscată,
se recomandă folosirea uleiului terapeutic cu usturoi. O tehnică simplă şi comodă este folosirea
unui căţel de usturoi tăiat în două cu care se freacă uşor zona afectată.
* Afecţiunile pielii capului şi ale părului - dermatită seboreică, alopecie, calviţie
Se fac masaje locale cu usturoi crud, după care se recomandă folosirea unei loţiuni pentru
dermatită şi pentru chelie, preparată în laboratoarele Farmaciei Faltis.
Unguent pe baza de usturoi
O căpățână de usturoi se curată, se toacă mărunt și se fierbe în 2 pahare de apă, până rămâne un
singur pahar. Decoctul se filtrează, se adaugă 1/2 pahar de ulei fierbinte (de preferat nerafinat) și
ceară de albine topită, până unguentul devine că smântână.
Utilizare: preparatele se folosesc în dureri lombare, reumatice, elongatii, inflamarea
ligamentelor, frecțiile articulațiilor bolnave.
Nota farmacistului Bombaru: distrugerea bacteriilor patogene ce provoacă atâtea boli se poate
face prin folosirea unor agenţi antimicrobieni, cei mai importanţi fiind antibioticele şi fitoncidele.
Antibioticele sunt produse de anumite microorganisme, în special de mucegaiuri, iar fitoncidele
reprezintă un complex de substanţe volatile sintetizate de plantele verzi şi au acţiune atât
bactericidă, cât şi fungicidă. În topul plantelor superioare cu conţinut mare de fitoncide se află şi
usturoiul, deci se justifică folosirea lui în tratamentul intern şi extern al afecţiunilor provocate de
bacteriile patogene.
surse- Formula As..din rețetele farmacistului Bombaru
https://www.medicalnewstoday.com/.../omega-3-what-it-can...
https://www.webmd.com/vitamins/ai/ingredientmono-300/garlic
https://www.bbcgoodfood.com/.../ingredient-focus-garlic
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4103721/
Cultivare, recoltare şi uscare
Nu cred că există cineva care să nu recunoască usturoiul. La noi, se cunosc două soiuri:
usturoiul de toamnă, care după cum arată şi numele, se plantează toamna, şi usturoiul de
primăvară, care se plantează primăvara, devreme.
Usturoiul de toamnă are căpăţâna mai mare, dar se păstrează mai greu, încolţeşte în cămară,
începând chiar din timpul iernii. Cel de primăvară se păstrează mai bine, până în primăvara
următoare, când apare usturoiul verde. Este bine ca în grădina de lângă casă, dacă o avem, să
plantăm atât o brazdă de usturoi de toamnă, care în primăvară va creşte mai repede, cât şi o
brazdă de usturoi de primăvară, care se va dezvolta mai târziu. În felul acesta, vom beneficia de o
perioadă mai mare cu usturoi verde.
Ca particularitate, căţeii de usturoi de toamnă sunt mai mari, se decojesc mai uşor decât cei din
soiul de primăvară, şi din acest motiv, este preferat de gospodine.
Recoltarea usturoiului pentru căpăţână se face în mijlocul verii, manual, prin smulgere, când
frunzele s-au îngălbenit, iar tulpina este moale. Se lasă câteva zile la soare, după care se curăţă de
tunica exterioară ce acoperă căpăţâna şi se pune la păstrat în locuri uscate şi aerisite, în vrac,
când se înlătură tulpinile, sau sub formă de funii, acestea formându-se prin împletirea tulpinilor
elastice ale usturoiului. Păstrarea lui sub formă de funii este cea mai recomandată.
Rolul uscării plantelor medicinale folosite pentru prepararea de remedii de sănătate vizează
folosirea plantei o perioadă mai lungă de timp, după ce s-a uscat. Când nu este corect uscată,

49
planta se depreciază total, devenind improprie procesării. Usturoiul reprezintă o excepţie, în
sensul că nu necesită uscare, fiind folosit în diferite preparate farmaceutice cu umiditatea pe care
o are la recoltare. În lipsa unei producţii proprii de usturoi, se poate folosi şi cel cumpărat din
pieţe, de la producătorii autohtoni.
Astăzi, popularitatea lui este la fel de mare ca în urmă cu mii de ani. Este nelipsit din grădina
şi cămara gospodinei. Folosit cel mai des pentru condimentarea preparatelor culinare, el are şi
nebănuite acţiuni terapeutice, cunoscute demult în popor.

Maceratul de urzică

Cenușăreasa plantelor e, de fapt, o regină: URZICA .

Azot din urzici proaspete este mult mai bun decât cel din găinat, balegă porc sau balegă de vacă,
butași de iarbă, paie sau turbă. În plus, spre deosebire de alte plante, conține multe oligoelemente -
potasiu, calciu, fier, mangan, iod, sodiu, cupru, crom.( Calciu – 481 mg; Fier – 1,64 mg; Magneziu – 57
mg; Fosfor – 71 mg; Zinc – 0,34 mg; Potasiu – 334 mg).
Există, de asemenea, vitamina K, care este implicată în fotosinteză și crește imunitatea plantelor. Și
toate aceste elemente sunt perfect asimilate de majoritatea culturilor de grădină. Mai mult, urzica este
la fel de utilă atât pentru nutriție, cât și pentru protejarea plantelor de dăunători și boli.
În trecut, când am preparat primul extract de urzică, după ce l-am lăsat la fermentat vreo 2 săptămâni
într-un recipient în bătaia soarelui, am obținut de fapt o zeamă de urzică, cu un miros îngrozitor, pe care
l-am simțit aproape o săptămână. Însă, după ce m-am documentat mai temeinic, mi-am dat seama că
primele soluții obținute pe baza de extracte vegetale pe care le-am preparat au fost de fapt o zeamă,
plantele au ajuns să putrezească, din acest motiv au emanat și un miros insuportabil, mai ales cele de
urzică.
Cele mai bune sfaturi de care am ținut cont le-am luat de la Jean Claude Chevalard, un profesionist în
domeniu care a scris cartea „Secretele urzicii ”, dar și de la alți pasionați care au experimentat zeci de
ani tehnici de obținere a extractelor vegetale. ( carte gratuită online -tradusă de cărți din tei!)
În primul rând, extractele vegetale au rolul de a stimula creșterea plantei și de a-i întări sistemul
imunitar. Enzimele conținute de extractele vegetale preparate corect, activează o moleculă denumită
elicitor, care declanșează mecanismele de apărare ale plantei, sporindu-i rezistență față de agenții
patogeni (viruși, bacterii, ciuperci). (https://www.sciencedirect.com/.../agricultural.../elicitor)
Elicitorul este o substanță care induce fitoalexine, compuși biochimici sintetizati de plante, similari
anticorpilor din corpul uman. Fitoalexinele apar când plantă este infectată sau se află sub influență unui
elicitor și rolul lor este de a bloca înmulțirea și răspândirea agentului patogen prin distrugerea celulelor
vegetale invadate, celule care constituie sursă de hrană a patogenului.
De multe ori am observat în grădina că plantele mai vulnerabile la boli și dăuntori sunt acelea cu un
sistem imunitar slăbit, mai puțin viguroase, deoarece nu au condiții optime de dezvoltare (sol cu
deficiențe de nutrienți, pH , lumina, umiditate și temperatura necorespunzătoare, etc), . Plantele
sănătoase reușesc de multe ori să reziste în lupta cu agenții patogeni, lumea plantelor se aseamănă din
acest punct de vedere foarte mult cu organismul uman.
Utilizarea extractelor vegetale în grădina organică nu este un panaceu universal pentru bolile și
dăunătorii care apar la plante, nici nu este cazul să încercați să eliminați complet agenții patogeni,
important este să-i țineți sub control, iar pagubele să le mențineți în limite rezonabile.

50
Stropirea plantelor cu substanțe chimice conduce la mărirea rezistenței parazițiilor și agenților patogeni,
la câțiva ani fiind necesară schimbarea compoziției acestor soluții chimice. În lupta cu natură omul nu va
câștigă niciodată.
Extractele vegetale , pe lângă rolul biostimulator, de întărire a sistemului imunitar al plantei,
acționează și ca insecticide și fungicide sau resping dăunătorii care invadează plantele.
Avantajele extractelor prin fermentare, față de macerate, decocturi sau infuzii este că produc prin
procesul de fermentație o serie de bacterii și enzime benefice solului și plantelor, ce au efect de
stimulare, de întărire a imunității, acționează rapid și se pot păstra o perioada mai îndelungată.
La prepararea extractelor vegetale prin fermentare, pentru grădina organică, trebuie să ținem cont
de câteva lucruri.
Folosiți apă de ploaie, este cea mai bună, menținută la temperaturi de 15-25 grade Celsius, o puteți
colecta de pe acoperișuri, în butoaie de lemn. Atenție la acoperișurile de azbest, nu este indicat să
colectați apă de ploaie de pe plăcile de azbociment, acestea sunt cancerigene. Apă de la robinet conține
clor și calcar, clorul este un dezinfectant puternic, distrugând acțiunea bacteriilor din soluția preparată.
Calcarul înfundă stomatele frunzelor și împiedică stimularea creșterii acestora (procesul de fotosinteză
al plantei).
Ca și recipient de preparare a extractelor de plante se recomandă un vas din plastic (ideal din inox),
să aibă un volum de minim 20 l.
Se aplică raportul 1 kg de plante la 10 l de apă, care poate fi multiplicat în funcție de cantitatea de
plante de care dispuneți.
Cu cât temperatura este mai ridicată, procesul de fermentație este mai rapid, acesta poate dura de la
5 la 30 de zile, în funcție de tipul plantei folosite și de temperatura. Procesul de fermentație la extractul
de urzică durează maxim 2 săptămâni. Eu l-am obținut în 7-10 zile.
Nu puneți vasul afară în bătaia soarelui. Vara, când temperaturile sunt foarte ridicate, plantele din
recipient vor putrezi foarte repede și Nu veți obține un produs fermentat corespunzător. De asemenea,
enzimele din extractele fermentate, la temperaturi de peste 40 de grade își pierd proprietățile, la peste
100 grade Celsius rolul lor de catalizator al celulelor dispare. Locul ideal este un garaj, șopron, cu
temperatura constanța (între 15-25 grade Celsius), ferit de lumină.
Amestecăm în fiecare zi cel puțin o dată preparatul, ( dacă se poate în sens yang), bulele care se ridică
la suprafață și ne indică faptul că a început procesul de fermentație. În momentul în care nu mai apar
aceste bule de aer, procesul de fermentație s-a finalizat, iar în maxim 2 zile (vara imediat după
finalizarea fermentarii) extractul trebuie filtrat (pentru a nu înfundă duzele de la aparatul de stropit), pus
în sticle închise etanș și păstrat la rece într-un beci, ideal în frigider, unde se pot păstra și până la un an.
Nu amestecăm niciodată în același vas mai multe tipuri de plante deoarece acestea au perioade de
fermentare diferite, iar unele chiar blochează procesul de fermentație, cum ar fi cimbrul și salvia.
Plantele proaspăt culese se mărunțesc cu o foarfeca, pentru a extrage mai bine substanțele active
constituite din uleiurile volatile. Această operație este foarte importantă, mai ales la plante cu țesuturi
tari, cum sunt ferigă, socul, rubarbă, pelinul, lavandă.
La planta de urzică (cu temperaturile de acum maxim 23 de grade, cu noaptea de 10 grade) a durat
procesul de fermentație în jur de 9-10 zile, dacă era mai cald se realiza mai repede. Primele zile se vede
din poză că se ridică spuma în momentul în care se amestecă, gustul e de frunză verde crudă, încă nu are
miros. Dupa 8-10 zile încep bulele să scadă, mirosul se intensifică ușor dar atenție nu este din acela greu
așa cum apare la putrezire! Gustul este de plantă macerată, fermentată, e momentul să fie strecurat.

51
Dacă se folosește pentru udarea rădăcinii se poate folosi 10 % din ea plus orice apă. Dacă se folosește
foliar atunci se mai strecoară printr-un tifon cât mai fin și se păstrează la frigider. Pentru că am plantă
multă de urzică pe care o cultiv special pentru așa ceva îmi prepar exact cât am nevoie fără neaparat să
am nevoie de frigider în această perioadă. Resturile se aruncă la lada de compost unde grăbesc procesul
de compostare!
Plantele cele mai folosite pentru prepararea extractelor prin fermentare sunt: urzica, tătăneasa,
coadă calului și ferigă.
Extractul fermentat obținut, pentru stropirea pe plante ca și îngrășământ foliar, se diluează la 20% cu
apă de ploaie iar pentru îngrășământ solubil pe sol sau accelerarea procesului de compostare (urzică) se
diluează la 10%.
La plante pentru o mai bună înrădăcinare după o săptămâna de la plantare când a început să formeze
rădăcini noi în sol, folosesc macerat de urzică diluat 10%, la bază, aici nu e necesară apă de ploaie pentru
că nu se udă pe frunze. ( la udarea pe frunze obligatoriu e nevoie de apă de ploaie pentru a evita calcarul
și clorul care ar putea bloca absorbția la nivelul frunzelor).
Eu realizez acest procedeu la toate plantele de roșii, ardei, vinete, de 2 ori, cu o săptămână interval
între ele.
Azotul, potasiul și calciul, care sunt abundente în maceratul de urzică, ajută planta să-și construiască
rapid masa vegetativă și să formeze fructe de înaltă calitate. De asemenea, putem adăuga 1 pahar de
cenușă de lemn la o găleată (10 l) la preparatul final cu care se va uda planta. Se pune câte 0.5 -1 litru la
fiecare plantă de roșie la rădăcină ulterior.
Foliar se realizează când începe înflorirea cu macerat 1-la 20% cu urzică, tătăneasă și coada calului.
Prepararea maceratul de tătăneasă a durat mai mult la cu o săptămână față de cel de urzică.
În partea 2 vom vorbi de maceratele foliare și modul în care le folosim.

Al treilea război împotriva urzicii în Franța!

Industria fitofarmaceutică împotriva țăranilor și orășenilor.Al treilea război juridic împotriva
urzicii este în plină derulare în Franța și în alte țări europene. Astăzi ne vom referi la aceste
ostilități juridice din Franța. O banala plantă, pe numele ei de botez în limba latină Urtica dioica
a devenit dușman de moarte al multinaționalelor producătoare de pesticide din întreaga lume. Mii
de procese între multinaționale și țărani sunt în derulare peste tot și sunt intentate de către acestea
cu scopul de speria țăranii sau orășenii să mai utilizeze urzica sub formă de macerat pentru
fertilizare cu azot, fungicid împotriva bolilor, ca repulsiv împotriva insectelor, regenerant,
stimulant etc…
Simplitatea realizării purinului (20 kg de urzică lăsată la fermentare o săptămână într-un un butoi
de 200 l apă) și multitudinea aplicațiilor posibile deranjează la culme industria chimică mondială
care a creat presiuni enorme asupra guvernelor în sensul adoptării unei legislații extrem de
restrictive pentru utilizarea preparatelor din plante. Ca exemplu, procedura de omologare a
acestui preparat din punct de vedere legal este cuprinsă între 10 000 și 300 000 de euro și
durează 2-3 ani de frecuș administrativ care descurajează orice țăran francez, evident. Primul
război a început în Franța în momentul apariție cărții „Purin d’ortie et Cie ” (Purinul de urzică și
compania) a lui Eric Petiot în care acesta explică multe aplicații posibile ale urzicii în viața
omului. Eric Petiot, profesor de agronomie s-a trezit cu un control al DGCCRF (Directia
Generală de Concurență, Consum și Represiune a Fraudelor) care i-a confiscat cursul de la
facultate și documentația aferentă brevetării unui preparat fitosanitar pe bază de urzică.
52
Controlul avea la bază legea de orientare agricolă din 2006 ce interzice orice recomandare pentru
produse fitofarmaceutice din plante care nu sunt omologate sau pentru metode agro culturale
ecologice. Astfel începe în Franța un război asimetric între multinaționale, țărani, profesori,
orășeni ce promovează preparate din plante precum urzica, coada calului, usturoi etc… Amenda
pentru utilizarea sau deținerea sau recomandarea unui preparat din plante (preparate naturale
puțin preocupante) este de 75 000 euro.
A doua fază a războiului contra urzicii are loc în decembrie 2006 când deputații francezi speriați
de opinia nervoasă a francezilor revoltați de așa minune, votează un amendament la legea apei
care exceptează purinul de urzică de la prevederile legii de orientare agricolă.
Al treilea război se joaca la ora actuală între anexa I a directivei europene 91/414 și legea
Grenelle II, care cere înscrierea materilor active utilizate în purinul din plante într-o listă
europeană printr-o procedură lungă și costisitoare de către producătorii de purin.
Aceste 3 războaie ale urzicii au generat în Franța o mișcare națională de protestatari formată din
zeci de mii de militanți diverși (țărani și orășeni) care luptă pentru conservarea dreptului istoric
de utilizare a plantelor din propria fermă sau grădină în scopuri agricole.
Ce deranjează așa de mult industria mondială fitofarmaceutică oare? Evident faptul că miliarde
de țărani și orășeni în loc să cumpere pesticide chimice folosesc preparate din plante.
Ce spuneți dragi români, oare ce urmează ca atac din partea industriei chimice în legislația
europeană?
Cumva utilizarea plantelor din grădină pentru ceaiuri ca să nu vă îmbolnăviți cumva?
Cumva mâncatul zemei de urzică?
Cumva o amendă adevărată pentru utilizarea usturoiului ca antibiotic împotriva răcelii dacă nu
aveți dreptul legal?
Dacă pe francezi îi poate mobiliza o astfel de chestiune banală, voi v-ați putea mobiliza să vă
apărați drepturi istorice asupra unor resurse precum pământul, apa, pădurea, resursele subsolului?
Conf. univ. dr. Avram Fițiu
Sursa: Romania Noastra.ro
Folosit de câteva sute de ani, distribuit pe o piaţă paralelă, neîncadrată de nicio regulă juridică,
purinul de urzică este cel mai bun, cel mai natural, cel mai eficace dintre fertilizanţi, care alungă
dăunătorii, îmbogăţeşte compoziţia solului şi stimulează imunitatea plantelor la rădăcina cărora
este turnat.
În Franţa, Legea orientării agricole, din 5 ianuarie 2006, al cărei obiectiv este interzicerea
promovării şi a vânzării produselor fitofarmaceutice care nu beneficiază de autorizare, îşi
propune nici mai mult nici mai puţin decât să controleze sau să elimine toate preparatele
empirice elaborate de generaţii şi generaţii de grădinari. Vedeta este purinul de urzică.
Legea interzice nu doar comercializarea, ci şi transmiterea cunoştinţelor legate de produsele
biologice neomologate. Altfel spus, daca scrii un articol despre ceaiul de muşeţel, produs
neautorizat, eşti pasibil de doi ani de închisoare şi o amendă suculentă. Urzica a devenit
emblema luptei pentru conservarea memoriei agricole.
Un vânt de rebeliune se ridică din grădinile Franţei. În frunte cu Alain Baraton, grădinar-şef al
Palatului Versailles, care remarcă plin de bun simţ: "Acum pot vorbi despre toate otrăvurile
numite fungicide, pesticide, insecticide, care nu pot fi manipulate decât cu mască de gaze, cu
mănuşi, care trebuie ferite de copii, şi ale căror recipiente nu pot fi aruncate la pubelă, pentru că
poluează atmosfera, ci trebuie reciclate. Însă devin infractor dacă suflu o frază despre efectele
purinului de urzică."

53
Documentarul (aka tante Raymonde) ne oferă şi reţeta (de profitat până nu devine infracţiune şi
în România):
1 kg de urzici proaspete pentru 10 kg de apă
- Umpleţi un recipient (de exemplu o pubelă de plastic) cu urzici, fără să tasaţi prea mult.
- Acoperiţi urzicile cu apă.
- Utilizaţi apă de preferinţă fără calcar (15-25 grade Celsius).
- Amestecaţi regulat, la fiecare 48 de ore.
- Examinaţi spuma care se ridică, semn că are loc procesul de macerare.
- După 8-15 zile spuma dispare, făcând loc unor bule.
- Se filtrează rapid.
- Se utilizează purinul de urzici diluat (5-20%), sau se pune în bidoane închise ermetic.
- Se poate păstra în beci timp de câţiva ani.
P.S. Până nu demult mi se păreau năzdrăvănii cele ce auzeam despre interzicerea plantelor
medicinale. Acum ştiu că se poate.
La guerre de l'Ortie et la recette de Raymonde de la-graine-indocile
Publicat de Radu Iliescu la 04:44
Recitind aceste rânduri zâmbesc amar amintindu-mi detașamentele de jandarmi care debarcau
din camioane pe margine câte unei liziere și distrugeau cânepa sălbatică răsărită spontan pe unde
vrei și pe unde nu vrei. Neghiobii care îi trimeteau uitaseră că la ei acasă semințele de cânepă se
foloseau la hrana păsărilor și zdrobite și amestecate cu lapte dădeau mamelor liniștea nopții depă
ce erau administrate sugarilor.
Parcă văd o nouă Directivă europeană și în baza ei detașamete de jandarmi și polițiști vor
împânzi lumea la concurență cu țigăncile și vor purcede la distrugerea urzicilor!

Păpădia (Taraxacum officinale)

Cu palăria ei înmuiată in soare, păpădia este simbolul purificator al lunii aprilie. Ne amintim de
ea vrând-nevrând, nu numai pentru că acoperă pajiștile cu bănuți de lumină, ci fiindcă forța
tămăduitoare pe care i-a dăruit-o natura ne ajută să prevenim și să vindecăm multe boli.
Modesta păpădie este, probabil, cea mai răspândită plantă medicinală de la noi. Cel mai des
sunt folosite frunzele şi tulpinile, deşi calităţile vindecătoare cele mai puternice le are rădăcina.
Cu un gust amar extrem de puternic, care trezeşte la viaţă funcţiile digestive, de asimilare şi de
excreţie, ea este folosită mai ales la sfârşit de iarnă şi început de primăvară, ca detoxifiant.
La sate, în Moldova şi nordul Transilvaniei, rădăcina de păpădie e folosită şi pentru bolile de
piele rezistente, în timp ce în Muntenia se fierbe în lapte, contra fierii leneşe şi a gălbinării
(hepatită).
Zeama de rădăcină de păpădie era administrată pe tot cuprinsul ţării pentru durerile de
rărunchi (crize renale), în timp ce sucul proaspăt era folosit pentru descuierea pântecelui (efect
laxativ). Studiile medicale din zilele noastre atestă efectul detoxifiant al păpădiei, catalizând,
practic, toate procesele de eliminare a toxinelor şi a reziduurilor de metabolism din organism.
Mai mult, rădăcina de păpădie este considerată una din cele mai bune plante pentru prevenirea
bolilor cardiovasculare. Înainte de a afla, însă, care sunt întrebuinţările sale medicale, să vedem
cum recoltăm şi cum uscăm această plantă, aşa încât să obţinem din ea medicamente de cea mai
bună calitate.
Recoltarea păpădiei
De la păpădie se recoltează acum la început de primăvară, rădăcinile, împreună cu acea tulpină
subterană care depozitează substanţele nutritive, numită rizom. Recoltarea se face prin

54
dezgropare cu cazmaua. După culegere, rădăcinile se spală în curent de apă repede, după care se
despică (dacă sunt mai groase) pe lungime şi se pun la uscat în strat subţire, într-un loc fără
umezeală şi călduros. După încheierea procesului de uscare (când rădăcinile devin rigide şi se
rup cu un pocnet sec), se depozitează în pungi de hârtie, în locuri curate şi uscate, fiind gata
pentru a fi preparate.
Alimentație
Florile proaspete se folosesc în salată (cu ulei și ceapă verde), că ingredient în supele de
primăvară alături de urzică și spanac, că adaos în salatele de fructe.
În supe și ciorbe, florile se pun doar după ce s-a stins focul.
Florile tocate și amestecate cu miere se folosesc intern mai ales pentru tratarea infecțiilor din
zona gâtului și a arborelui bronșic.
Florile uscate
Pentru a fi folosite în combinații cu alte plante medicinale, florile se usucă. Uscarea se face la
umbră, în strat subțire, în locuri bine ventilate. Pulberea se obține prin măcinare cu râșniță de
cafea, urmată de o cernere (cu ajutorul unei site pentru făină albă). Termenul de garanție pentru
florile uscate este de doi ani, iar pentru pulbere de maximum trei săptămâni.
.
Cură cu tije de păpădie
Este simplă și de mare efect: se mănâncă pe stomacul gol, cu un sfert de ora înainte de masă de
prânz, 5-10 tulpini de păpădie neînflorită, timp de 10-14 zile. Atenție: cură nu trebuie
prelungită după ce păpădia a înflorit.
Siropul de păpădie proaspătă
Se culege păpădia cu tot cu rădăcina și frunze, cu atenție să nu rănim rădăcina, deoarece prin
rană se va scurge tot latexul în care sunt concentrate principiile terapeutice.
După cules, spălăm bine întreagă plantă cu apă rece, apoi o lăsăm puțin la scurs și zvântat. Pe o
planșeta tocăm foarte mărunt cu un cuțit plantă întreagă, după care o punem imediat, înainte să se
oxideze, cu tot cu suc într-un borcan pe două treimi umplut cu miere lichidă. Amestecăm bine
conținutul și-l lăsăm la temperatura camerei să se macereze. Se formează un sirop din care luăm
înainte de fiecare masă 1-3 lingurițe, timp de minimum 12 zile.
Salată din frunze de păpădie
Un pumn de frunze de păpădie proaspăt culeasă se spală și se taie mărunt. Se amestecă cu
zarzavat tocat mărunt - mărar și pătrunjel, se adaugă puțin ulei (presat la rece) și o jumătate de
linguriță de oțet de mere. Se lasă cinci minute să se marineze, apoi se consumă fără nimic altceva
(eventual doar cu o felie de pâine neagră). Această salată se administrează de două-trei ori pe
zi, la începutul meselor.
Acţiune terapeutică
Păpădia este cea dintâi plantă pe care farmacistul Ion Bobaru o recomandă celor care doresc să
îşi cureţe organismul de toxine. Deşi ne-am obişnuit să o asociem cu razele calde ale soarelui,
planta cea firavă ne este de mare folos și iarna.
De secole, păpădia este cunoscută drept una dintre cele mai puternice ierburi detoxifiante.
Datorită principiilor amare, tonifică ficatul obosit, stimulează activitatea rinichilor şi a
intestinelor. Prin aceste calităţi, are un rol esenţial în eliminarea toxinelor. Este indicată în toate
afecţiunile în care există dereglări glandulare. Creşte diureza, măreşte secreţia glandulară şi
normalizează circulaţia sângelui.
Tratamente cu rădăcină de păpădie
Boli de ficat

55
Afecţiunile hepatice se tratează cu pulbere obţinută din rădăcinile de păpădie, care se macină fin,
cu râşniţa de cafea, după care se cern prin sita pentru făină. Se administrează o jumătate de
linguriţă rasă (cca 2 grame) de pulbere, de 2-3 ori pe zi, pe nemâncate. Planta se ţine sub limbă
vreme de câteva secunde, după care se înghite cu apă. Cura durează 90 de zile şi are efecte
puternice contra hepatitei virale şi alcoolice, unde face adevărate minuni. Tratamentul cu pulbere
de rădăcină de păpădie ajută la restabilirea funcţiilor ficatului, previne procesul de fibrozare
(adică evoluţia spre ciroză) provocat de atacul viruşilor sau al substanţelor toxice. De asemenea,
această plantă combate senzaţia de oboseală, precum şi colorarea în galben a tegumentelor
(icterul), specifică suferinzilor de hepatită. În cazul steatozei hepatice, cunoscută şi ca ficat gras,
administrarea de pulbere se face vreme de 30-60 de zile, timp necesar pentru detoxifierea şi
tonifierea ficatului.
Boli de piele
Se va administra infuzia combinată, obţinută astfel: se pun două linguriţe de pulbere de rădăcină
într-un pahar de apă şi se lasă la macerat vreme de 6-8 ore, la temperatura camerei, după care se
strecoară. Extractul obţinut se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe vreme de
cinci minute, într-un pahar (200 ml) de apă, după care se lasă să se răcească. În final, se combină
cele două extracte, iar preparatul obţinut se va administra pe parcursul unei zile. Lichidul are un
gust extrem de amar, dar are un efect extraodinar asupra pielii, ajutând efectiv la curăţarea sa de
acnee, de iritaţii produse de alergie, de dermatoze. După cura cu această infuzie combinată,
epiderma devine mai luminoasă, pigmentaţia se reface şi tegumentele capătă, pe ansamblu, un
aspect mai tânăr. Efectul păpădiei asupra afecţiunilor dermatologice se explică prin acţiunea sa
detoxifiantă asupra ficatului, rinichilor şi a tubului digestiv, pielea fiind o adevărată oglindă a
sănătăţii acestor organe. Contra tulburărilor de pigmentaţie, se aplică pe zonele afectate sucul de
rădăcină proaspăt culeasă. Acesta are un efect puternic antialergic şi antiinflamator, atunci când
este folosit extern.
Boli cardiovasculare
Se administrează pulberea de păpădie, câte o jumătate de linguriţă, luată de 3-4 ori pe zi. Cura
durează 90 de zile şi are un efect foarte rapid asupra tensiunii arteriale, pe care o va scădea
treptat şi, cel mai important, o va stabiliza după doar 1-2 săptămâni de administrare. Efectele
asupra nivelului colesterolului din sânge apar abia după 30-40 de zile de administrare, după
această perioadă de timp colesterolul rău (LDL) începând să scadă, în timp ce proporţia de
colesterol bun (HDL) creşte. În fine, după 60 de zile de administrare, analizele vor arăta şi
scăderea nivelului grăsimilor din sânge (trigliceridele), ceea ce va avea ca efect oprirea depunerii
plăcilor de aterom pe artere, precum şi prevenirea accidentului vascular şi a infarctului
miocardic.
Boli renale
Se administrează tinctura de păpădie, care se obţine astfel: se pun într-un borcan cu filet douăzeci
de linguri de pulbere de rădăcini de păpădie, peste care se adaugă două căni (în total 500 ml) de
alcool alimentar de 40 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă la macerat vreme de două
săptămâni, într-un loc călduros, după care se filtrează. Tinctura rezultată se pune în sticluţe mici,
închise la culoare. Se administrează de patru-şase ori pe zi, câte o linguriţă diluată în jumătate de
pahar de apă. Este un leac excelent contra retenţiei de apă în ţesuturi, manifestată prin pleoape,
mâini sau picioare umflate ori prin creşterea tensiunii arteriale. Tinctura de păpădie ajută şi la
eliminarea nisipului la rinichi (microlitiază renală), prevenind recidiva calculilor renali deja
operaţi, fie că este vorba de uraţi, oxalaţi sau fosfaţi.
Vezica biliară şi digestia

56
Se foloseşte maceratul la rece, care se obţine astfel: se pune o linguriţă de pulbere de rădăcini,
obţinută prin măcinarea cu râşniţa electrică de cafea, într-un pahar (200 ml) de apă şi se lasă
vreme de 8-10 ore la temperatura camerei, după care se strecoară. Se consumă 1-3 pahare pe zi,
pe stomacul gol, cu minimum 15 minute înainte de masă. Este un tratament simplu, dar cu efecte
extraordinare în cazul crizelor biliare (fiere leneşă), întrucât stimulează evacuarea imediată a
colecistului, calmând astfel disconfortul abdominal, eliminând senzaţia de vomă şi chinuitoarele
dureri de cap asociate diskineziei biliare. Administrarea maceratului de rădăcină de păpădie are
efect rapid şi în caz de dispepsie. De la primele administrări ale acestui remediu, digestia se
îmbunătăţeşte considerabil, balonarea se atenuează, iar alimentele sunt procesate mai rapid şi
complet de către tubul digestiv.
Colonul
Seva stocată în rădăcinile de păpădie este printre cele mai bune laxative din lume. Substanţele
amare pe care le conţin stimulează peristaltismul intestinal, cu efect contra constipaţiei atone, ce
apare extrem de frecvent la persoanele sedentare. Apoi, anumite zaharuri complexe, conţinute în
această sevă, stimulează proliferarea aşa-numitelor bacterii prietenoase în colon, ajutând la
eliminrea candidozelor digestive, precum şi a balonării şi crampelor abdominale. Nu în ultimul
rând, rădăcina de păpădie regularizează activitatea intestinului gros, ajutând la eliminarea
sindromului colonului iritabil. Pentru a avea maximum de eficienţă, se foloseşte zilnic o băutură
de păpădie, care se prepară astfel: se spală bine (cu periuţa) de pământ o rădăcină proaspătă de
păpădie, care apoi se taie mărunt şi se pune într-un mixer electric, împreună cu un pahar de apă.
Se mixează rădăcina de păpădie împreună cu apa vreme de două minute, amestecul rezultat
consumându-se pe stomacul gol, dimineaţa. Pentru a putea păstra continuitatea tratamentului,
trebuie ştiut că rădăcinile de păpădie proaspete se pot păstra la frigider, într-o pungă de plastic,
până la 10 zile.
Curăţarea sângelui
În timpul iernii, rădăcinile de păpădie dormitează în pământ, dar la suprafaţă se menţine o aşa-
numită rozetă bazală de frunze, care rămân verzi, chiar şi sub zăpadă sau în timpul gerurilor.
Aceste frunze, împreună cu rădăcina, mixate cu apă, constituie cel mai bun remediu pentru
curăţarea sângelui, primăvara. O cură de 10-20 de zile ajută la eliminarea radicalilor liberi din
organism, reduce nivelul de acid uric şi creatinină din sânge. Nu în ultimul rând, clorofila din
frunzele de păpădie ajută la eliminarea, din sânge şi din organism, a unor metale grele, cum ar fi
mercurul, plumbul, cadmiul!.
Remedii din păpădie
Infuzie de păpădie: Preparată corect, infuzia reprezintă un adevărat elixir pentru ficat şi
rinichi, un depurativ natural al întregului organism, contribuind eficient la eliminarea toxinelor.
Se obţine amestecând 10 g (2 linguriţe) de plantă uscată (partea aeriană alcătuită din frunze) şi
250 ml apă (o cană). După ce a dat în clocot, vasul se acoperă şi preparatul se lasă la infuzat, în
repaus, 10 minute. La final, se strecoară şi poate fi băut. Important este să nu îndulcim ceaiul cu
zahăr. Dacă totuşi, gustul ni se pare neplăcut, putem folosi mierea de albine sau zahărul brun.
Doza recomandată este de două căni pe zi, una dimineaţa, pe stomacul gol, şi seara înainte de
culcare. O cură de trei săptămâni va avea efecte benefice asupra întregului organism, acţiunea sa
fiind vizibilă şi la nivelul pielii, care va deveni mai fermă şi mai fină.
Completarea farmacistului: Filtrele de detoxifiere ale organismului sunt numeroase: pielea (prin
transpiraţie), plămânii (prin respiraţie), aparatul renal (prin urinare) şi, nu în ultimul rând, tubul
digestiv (prin defecaţie), care este a patra cale de eliminare a toxinelor din organism. În
afecţiunile renale de natură infecţioasă se recomandă cura cu infuzie de păpădie şi administrarea

57
de pilule cu albastru de metilen. Pilulele cu albastru de metil au reprezentat în trecut principala
terapie în afecţiunile renale de natură infecţioasă. Din păcate, această terapie a fost înlocuită, nu
cu cel mai mare succes, de antibiotice.
Decoct din păpădie: La o cană cu apă (250 ml) se pun două linguri (30 g) de rădăcină de
păpădie uscată şi mărunţită. Preparatul se fierbe la foc mic, timp de 15 minute, completându-se
treptat apa care se evaporă. După ce se filtrează, poate fi păstrat la frigider cel mult două zile.
Doza recomandată este de 30 ml (2 linguri), de trei ori pe zi, înainte de fiecare masă. Cura se ţine
vreme de trei săptămâni şi poate fi reluată după o săptămână de pauză.
Alte efecte terapeutice: Cura cu decoct de rădăcină de păpădie contribuie semnificativ la
normalizarea circulaţiei sângelui şi a ritmului cardiac şi este un valoros tratament adjuvant în
ciroza hepatică, cistită şi dereglări ale glandei tiroide. Decoctul contribuie şi la eliminarea
calculilor renali (cunoscutele pietre la rinichi), fiind un bun diuretic.
Extract fluid din păpădie şi hrean: 100 g rădăcină de păpădie uscată, 10 g hrean ras, 1 litru de
apă.
Mod de preparare şi dozaj: Rădăcina de păpădie se fierbe până când volumul apei scade la
jumătate (500 ml), apoi se adaugă hreanul. După răcire, se filtrează, iar poţiunea poate fi păstrată
la frigider aproximativ 5 zile. Doza optimă este de 60 ml (4 linguri) de trei ori pe zi, timp de o
săptămână.
Alte efecte terapeutice: Concentratul este indicat mai ales celor care suferă de bronşită cronică,
boli intestinale sau afecţiuni reumatice.
Tinctura de păpădie se obţine din: 20 g rădăcină uscată de păpădie şi 100 ml alcool alimentar
de 70 de grade, folosind metoda generală de preparare a tincturilor: componentele se lasă la
macerat timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Apoi se filtrează şi se lasă la decantat încă 6
zile. Se păstrează în sticluţe cu dop picurător. Se poate păstra un an de la data preparării.
Farmacia Faltis din Brăila prepară un sirop detoxifiant pe bază de tinctură de păpădie şi kaolin
(bolus alba), acesta fiind un silicat natural de aluminiu, principala componentă din argilă.
Tinctură din păpădie şi hrean: 20 g rădăcină de păpădie uscată, 10 g hrean ras, 100 ml alcool
alimentar de 70 de grade.
Mod de preparare şi dozaj: Plantele se pun într-un borcan cu filet, iar deasupra se toarnă alcoolul.
Borcanul se închide ermetic şi preparatul se lasă la macerat 10 zile, timp în care trebuie agitat de
3-4 ori pe zi. După această perioadă, se filtrează şi se pune la decantat, în frigider, încă 6 zile. În
final, se filtrează din nou, iar tinctura rezultată se păstrează în sticluţe de culoare închisă.
Preparatul poate fi păstrat un an după obţinere. Pentru tratament sunt indicate 20-30 de picături,
dizolvate în apă, de 2-3 ori pe zi, înainte de fiecare masă. Cura se ţine două sau trei săptămâni şi,
dacă este necesar, se reia ori de câte ori este nevoie.
Efecte terapeutice: Asocierea păpădiei cu hreanul aduce un plus de sănătate organismului, prin
desfundarea căilor respiratorii, ceea ce duce la mai mult oxigen în sânge şi o mai bună
funcţionare a inimii. Astfel, tinctura mixtă are un efect benefic asupra tuturor organelor cheie:
plămâni, ficat şi rinichi. Preparatul acţionează eficient în stimularea bilei leneşe, atât păpădia, cât
şi hreanul, având drept efect mărirea volumului de bilă secretată.
Cu un puternic rol antiinflamator, licoarea are efecte benefice şi asupra celor care suferă de
reumatism sau artrită, fiind totodată şi un antiseptic de elită, care ucide şi elimină bacteriile,
contribuind la regenerarea ţesuturilor. Este recomandată în curele de slăbire şi mai ales celor care
se luptă cu obezitatea, dereglări ale glandei tiroide, indigestie sau retenţie de apă în organism.
Sfatul farmacistului: În afecţiunile renale, tinctura de păpădie şi hrean, uşor de preparat în orice
gospodărie, se poate asocia cu pilulele cu albastru de metil, ambele potenţându-se reciproc.

58
 Poţiune tonifiantă pentru ficat şi rinichi: 15 g rădăcină uscată de păpădie (aproximativ o
lingură), 30 g rădăcină uscată de cicoare (aproximativ 2 linguri), 15 g boabe de ienupăr, 1 litru de
apă.
Mod de preparare şi dozaj: Păpădia, cicoarea şi ienupărul se amestecă într-un vas emailat, care se
pune pe foc şi peste plante se toarnă apă. Ingredientele se fierb 15 minute, apoi lichidul se
strecoară. Licoarea poate fi păstrată în frigider, doza recomandată fiind 30 ml (două linguri) de
trei ori pe zi.
Efecte terapeutice: Este indicată mai ales atunci când toxinele din organism s-au concentrat şi
cristalizat sub formă de piatră la nivelul ficatului ori rinichilor. Poţiunea este recomandată şi
celor care suferă de diabet, principiile active din ienupăr având rolul de a reduce nivelul
zahărului din sânge şi a stimula diureza.
Avertizarea farmacistului: Preparatul nu este recomandat celor care suferă de afecţiuni renale
grave, deoarece ienupărul poate produce iritarea rinichilor.
Elixir din păpădie şi condimente: 30 g rădăcină de păpădie, 30 g rădăcină de pătrunjel, 15 g
rădăcină de ghimbir, 15 g rădăcină de lemn dulce, 2 litri de apă.
Mod de preparare şi dozaj: Plantele se amestecă într-un vas emailat, cu o lingură de lemn,
deasupra se toarnă 2 litri de apă şi se pune pe foc. Mixtura este lăsată să fiarbă până când
cantitatea de apă se reduce la jumătate (1 litru), apoi se strecoară şi este păstrată în frigider. Doza
recomandată este de 50 ml (un păhărel), de 3 ori pe zi, cu 15 minute înainte de fiecare masă.
Pentru efecte optime, cura se ţine 7 zile.
Alte efecte terapeutice: Îmbinarea celor patru plante contribuie la sănătatea întregului organism,
de la fluidizarea sângelui până la tonifierea sistemului nervos şi a sistemului muscular. Elixirul
este indicat pentru a combate stările de greaţă şi indigestiile, ameliorând cu succes simptomele
inflamaţiilor gastrice.
Preparate pentru uz extern
Băi terapeutice
Păpădiile sunt o bună ocazie de relaxare, dar şi de eliminare a toxinelor, pielea fiind unul dintre
filtrele de dezintoxicare ale organismului. Se prepară mai întâi o infuzie concentrată din 300 g de
păpădie uscată şi doi litri de apă. După ce a dat în clocot, fiertura se mai lasă la foc mic încă 20
de minute, se filtrează şi poate fi turnată în apa din cadă. Îmbăierea durează aproximativ un sfert
de oră şi este recomandată de 2-3 ori pe săptămână.
Băile cu păpădie alină durerile reumatice şi articulare, fiind recomandate şi pentru calmarea
iritaţiilor pielii, produse de afecţiunile dermatologice.
Mască de faţă cu argilă şi păpădie
Se obţine amestecând 2 linguri de praf de agilă cu decoct de păpădie (preparat după reţeta
prezentată mai sus), până se obţine o pastă subţire, care poate fi întinsă pe faţă şi gât. Masca este
lăsată să acţioneze vreme de 15 minute, după care poate fi îndepărtată, prin spălare cu infuzie
călduţă de muşeţel. Pentru tenul uscat este necesar să adăugaţi, la preparea amestecului iniţial, o
linguriţă de ulei de măsline.
Recomandarea farmacistului: După îndepărtarea măştii de pe faţă e bine să fie folosită o cremă
antioxidantă antirid şi o cremă vitaminizantă, specifică tenului (ten uscat, gras sau mixt). Argila
are o puternică acţiune antitoxică, antibacteriană şi revitalizantă. Sărurile minerale pe care le
conţine au un excepţional efect tonifiant asupra pielii şi totodată grăbesc eliminarea toxinelor şi a
celulelor moarte.

59
Pentru că stevia a început să apară peste tot în gradină să facem cunoștință și cu această
plantă deosebit de utilă atât ca și plantă medicinală cât și în gastronomie. !!!!
Stevia, pe numele latin Rumex, planta de primavară se utilizează cu succes atât ca și plantă
medicinală cât și transformată în bunătăți culinare mai ales în bucătăria românească.
Creşte spontan, primăvara, pe păşunile de deal şi de munte, pe lângă garduri şi răzoare, în
locuri necultivate. La început de vegetaţie, frunzele se dezvoltă sub formă de rozetă, la baza
pământului. Acestea sunt cele mai indicate a se consuma în stare proaspătă, fiind lipsite de aţe și
mai puțin aspre și amare.
Mainer Merritt Fernald, profesor de botanică la Harvard între 1900 și 1950, a spus că există peste
250 de specii native de Rumex și sunt toate comestibile. Dr. Meiner menționează că majoritatea
dintre speciile de Rumex sunt acrisor- amare fiind utile în special ca plante medicinale.
Stevia este un alimente excelent pentru detoxifiere
Stevia favorizează eliminarea toxinelor fiind un diuretic puternic, ceea ce îl face ideal pentru
un regim de detoxifiere de primăvară. În plus, este un tonic excelent, deoarece furnizează
organismului nutrienți importanți, cum ar fi fierul, magneziul, cantități mici de potasiu, calciu și
cantități incredibile de vitamine A și C.
Important! Daca se consumă în stare proaspătă nu își pierde vitamina C atât de importantă pentru
sănătate. Se indică folosirea extractelor verzi o combinație între frunze de țelină și stevie pentru
detoxiefierea ficatului și bilei.
Aproximativ 100 g de frunze de stevie conțin în jur de 80% din CDI de vitamina C, ceea ce
echivalează cu o protecție optimă împotriva scorbutului, o boală cauzată de un deficit sever de
vitamina C.
Crește imunitatea și reduce inflamația
Proprietățile puternice antibacteriene și antiinflamatoare ale steviei provin din conținutul
ridicat de vitamina C al plantei, comparabil cu cel al portocalelor.
• portocale conțin vitamina C: 100 g conține 53,2 mg de vitamina C (90%)
• stevia conține vitamina C: 100 g conține 48,0 mg de vitamina C (80%)
Cu toate acestea, gătitul frunzelor reduce foarte mult conținutul de vitamina C.
Laxativ natural puternic
În cantități moderate, stevia are efecte laxative ușoare până la puternice, în funcție de
persoană. Dacă în dieta lipsesc legumele cu frunze verzi, la primele zile de detoxifiere stevia
trebuie consumată cu prudență pentru că va produce diaree. Pentru cei obișnuiți cu sucurile
verzi și cu salatele de crudități stevia ameliorează constipația (uneori în câteva ore). Dacă este
consumată în mod regulat pe tot parcursul primăverii, ajută la curățarea intestinelor și la
stabilirea unui ritm normal de digestie prin reglarea tranzitului intestinal. Semințele de stevie
sunt, de asemenea, diuretice și laxative.
Stevia generează o recuperare mai rapidă după diaree
Fiind o sursă bună de magneziu și potasiu (ambii electroliți), stevia ajută la restabilirea
echilibrului fluidelor din corp pierdute ca urmare a deshidratării cauzate de diaree și reglează atât
digestia, cât și tranzitul intestinal.
100 g de frunze de stevie crude conțin 20% din CDI, aport zilnic recomandat de magneziu și
doar aproximativ 7% din CDI din potasiu
Motivul este că gătitul frunzelor de stevie din grădină le va reduce la 1/4 din volumul lor
inițial.
• Excelent pentru vedere și piele

60
Practicile medicale tradiționale folosesc frunzele de stevie , rădăcina și tulpina pentru tratarea
diferitelor probleme ale pielii, cum ar fi impetigo (abcese pe piele, în special în jurul gurii,
cauzate de o infecție bacteriană puternică).
Beneficii potențiale pentru gastropareză
Consumul de stevie ajută în caz de gastropareză (ușoară paralizie a nervului sistemului
digestiv central care reglează digestia și mișcările intestinale). Stevia stimuleză contracțiile
regulate la nivelul peretelui intestinal și, astfel, poate ajuta la îmbunătățirea tulburărilor care
afectează sistemul digestiv.
La noi în gradină am lasat un loc special pentru stevie, tocmai că o pot utiliza zilnic atît în
sucuri verzi cât și în ciorbe, salate etc..cel puțin până în luna mai. Din fericire, frunzele tinere
fragede de stevie sunt grozave în salate și pot fi folosite ca și topping la pizza aducând o
savoare specială.
Gastronomic se poate folosi la ciorbe, adăugată la tocănițe cu bulion, transformată într-o
garnitură de piure alături de mămăligă sau folosită la „sarmale”. Frunzele fierte în ciorbe au o
ușoară astringență. Alternativ, frunzele de stevie pot fi umplute cu orez, hrișcă și stafide sau
prune sau alte legume - o rețetă vegetariană populară utilizată în principal în perioadele de post.
Speciile care le am în curte sunt rumex crispus și rumex patientia, rumex sanguineus, rumes
acetosa. Am sa editez pe imagini diferențele în cadrul speciilor de rumex.
Radăcina galbenă a speciei rumex crispus est deosebit de utilă sub formă de tinctură mai ales
pentru cei cu bila leneșă. Primăvara este cel mai indicat să fie recoltată rădăcina și pregatită
pentru tinctură. Am să pregătesc și o postare cu tincturile realizate și multiplele efecte medicinale
ale lui rumex pentru fiecare specie în parte!
La rețete puteți veni și voi cu idei!

Leurda sau usturoiul sălbatic- Allium ursinum

Nu întâmplător ne este dăruită de natură la începutul primăverii, când ieşim din iarnă slăbiţi, cu
organismul împovărat de toxine. Cu frunzele ei în formă de paloş, colorate în verde lucios, leurda
este unul dintre cele mai puternice remedii din farmacia naturii. Conţine mai multe substanţe
binefăcătoare decât ruda ei, usturoiul, şi este mult mai eficientă în tratarea bolilor, calităţi
terapeutice care i-au adus titlul de "planta mileniului trei".
Printre efectele deosebite putem enumera și că ajută la îndepărtarea metalelor grele!
Scurtă prezentare
Leurda este cunoscută ca remediu de milenii, fiind prescrisă drept întăritor şi detoxifiant de
renumiţii medici ai Greciei antice. Proprietăţile sale terapeutice au fost cercetate şi de medicii din
Imperiul Roman, care recomandau planta atât pentru curăţarea sângelui, cât şi pentru tratarea
unui impresionant număr de boli, de la viermi intestinali până la suferinţe ale plămânilor.
Miraculosul leac verde nu era străin nici dacilor, care foloseau leurda pentru vindecarea
rinichilor bolnavi şi înlăturarea otrăvurilor din sânge.
A fost botezată Allium ursinum - usturoiul ursului, pornind de la constatarea că urşii, abia
ieşiţi din perioada de hibernare, aşteaptă cu mare interes apariţia leurdei, pentru a-şi redobândi
puterile şi agilitatea. Şi nu este de mirare, dată fiind uimitoarea forţă terapeutică ascunsă în
frunzele cu miros înţepător. Leurda este bogată în sulfură de alil, elementul care îi imprimă
gustul şi mirosul caracteristic plantelor din genul Allium (cele mai cunoscute fiind ceapa şi
usturoiul). În plus, conţine numeroase substanţe cu un valoros potenţial terapeutic: vitaminele A
şi C, vitamine din complexul B, săruri minerale, calciu, fier, magneziu, fosfor, uleiuri eterice,
glucide şi, bineînţeles, proteine. Nemaiîntâlnita alcătuire cu care a înzestrat-o natura îi conferă

61
numeroase calităţi terapeutice, leurda fiind un ajutor de nădejde în lupta cu bolile şi, totodată, un
excelent tonic natural.
Virtuţi terapeutice
La nivelul aparatului digestiv, substanţele concentrate în leurdă acţionează asemeni unui
aspirator care îndepărtează toxinele şi bacteriile. Contribuie la îmbunătăţirea digestiei, are rol
diuretic şi depurativ, eliminând cu succes paraziţii intestinali. Leurda are efecte benefice şi
asupra aparatului respirator, la nivelul căruia are rol antiseptic şi antiinflamator, prevenind
virozele respiratorii şi afecţiunile pulmonare. Preparatele din leurdă curăţă sângele de toxine şi îi
redau fluiditatea, reduc nivelul colesterolului rău, fortifică pereţii arterelor şi venelor, prevenind
afecţiunile cardiace. Acestea sunt numai o parte dintre efectele terapeutice ale plantei cu miros
de usturoi, de care trebuie să profităm mai ales acum, când natura ne-o oferă cu generozitate.
Recoltare şi păstrare
Credincioasă ţinuturilor europene, leurda nu a putut fi aclimatizată în alte colţuri ale lumii. În
ţara noastră, verdele viu al frunzelor sale şi albul luminos al florilor ei împodobesc pădurile din
Muntenia, Transilvania şi sudul Moldovei.
Se culege acum, în lunile martie-aprilie, înainte să îşi facă apariţia tija cu flori mici şi albe,
moment în care frunzele îşi pierd mare parte din principiile active. Pentru a obţine preparate cu
valoare terapeutică trebuie să alegem frunzele tinere, fragede, care se desprind cu ajutorul unui
briceag, astfel încât să nu fie afectat şi bulbul. Deşi are foarte multe principii active, bulbul
trebuie recoltat moderat, deoarece leurda este o plantă perenă şi din aceeaşi rădăcină se pot ivi
frunze ani de-a rândul. După recoltare, frunzele trebuie păstrate în frigider, pentru că se veştejesc
foarte repede.
Beneficii
Amnezie - Principiile active din frunzele de leurdă acţionează asupra vaselor de sânge de la
nivelul creierului şi stimulează activitatea neuronală, rezultatul fiind încetinirea sau chiar
stoparea evoluţiei bolii, în funcţie de gravitatea acesteia. Primăvara este recomandată o cură cu
suc de plantă proaspătă, 30 ml (un păhărel) de trei ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă. În
restul anului sucul poate fi înlocuit cu tinctură, 20 de picături, diluate în 100 ml (jumătate de
pahar) de apă, de trei ori pe zi.
* Anemie feriprivă - În cazul acestei boli, care apare în urma carenţei de fier, leurda se
dovedeşte a fi un miraculos medicament natural, capabil să redea echilibrul organismului. Se
recomandă o cură de primăvară, cu salată din frunze proaspete. Doza necesară este de 200 g
leurdă, de două ori pe zi, vreme de trei săptămâni. Această cantitate asigură dublul necesarului de
fier şi magneziu, efectul fiind de remineralizare a întregului organism. În cursul anului,
tratamentul poate fi continuat cu tinctură sau ulei de leurdă.
* Articulaţii dureroase, artrită reumatoidă - Pe zona afectată se aplică o compresă cu frunze
proaspete de leurdă, zdrobite pe o planşetă de lemn cu ajutorul unui ciocan de bucătărie.
Compresa se acoperă cu un pansament ocluziv (o folie de polietilenă peste care se înfăşoară un
material gros, tip brâu, fular, faşă elastică sau o ţesătură din lână). Pentru efecte optime,
compresa se ţine cel puţin o oră. În paralel, este recomandată o cură cu salată de leurdă, câte 150
g pe zi. Acest tratament se bazează pe proprietăţile antiinflamatoare şi analgezice ale plantei.
Urmat cu regularitate, calmează durerea şi redă mobilitatea articulaţiilor afectate.
* Efectele nocive ale antibioticelor - Este indicată o cură de trei săptămâni cu salată de leurdă,
minim 200 g pe zi. Efectul benefic al plantei se datorează adenozinei, substanţă secretată de
frunze, care acţionează asupra sistemului nervos central, determinând relaxarea musculară.

62
* Hematurie (sânge în urină) - Ca tratament adjuvant este recomandată cura cu suc de leurdă,
dar este eficientă şi infuzia. Doza zilnică este de trei pahare cu suc sau trei căni cu ceai, cu 15
minute înainte de fiecare masă.
* Mastite (infecţii ale ţesutului mamar) - Pentru calmarea durerilor se poate aplica o
cataplasmă protejată de o folie de nailon. Cataplasma trebuie ţinută aproximativ 10 ore. În
paralel, se recomandă o cură cu infuzie de leurdă, trei căni pe zi, vreme de două săptămâni.
* Insomnie, stări de nelinişte - În tratament sunt incluşi bulbii, care se pot consuma ca atare
sau sub formă de salată. Doza recomandată este de 10 g bulbi de leurdă pe zi, vreme de trei
săptămâni, cu o săptămână pauză. În lipsa bulbilor este eficient şi uleiul, 5 ml (o linguriţă), seara,
înainte de culcare.
* Infecţii cu Candida - Tinctura de leurdă contribuie eficient la distrugerea candidei, indiferent
de localizare. Doza optimă este de 20 ml (3 linguriţe) pe zi, după masă, timp de o lună. Dacă
infecţia se află la nivelul mucoasei bucale, tinctura se aplică prin badijonare.
* În cazul răcelilor se recomandă cura cu salată de leurdă, 100 g pe zi. Acţiunea benefică a
plantei este datorată substanţelor volatile pe care le conţine. Acestea ajung în plămâni, de unde
sunt eliminate treptat, exercitându-şi astfel capacitatea bronhodilatatoare şi antiseptică. Aceleaşi
substanţe au şi un pronunţat efect
Precauţii şi contraindicaţii
Leurda este contraindicată mamelor care alăptează, deoarece poate afecta calitatea laptelui şi
poate provoca colici sugarului. Persoanele care suferă de gastrită hipoacidă, indigestie sau colită
trebuie să consume leurdă cu prudenţă, fiind recomandate pentru început doze mici, care vor fi
mărite ulterior, în funcţie de reacţia organismului.expectorant, eliminând mucusul din arborele
bronşic.
Tinctură de leurdă şi păpădie
Pentru a o obţine, avem nevoie de 20 g frunze de leurdă tocate mărunt, 20 g frunze de păpădie
uscate şi măcinate groşcior şi 100 ml alcool alimentar de 70 de grade. Se prepară urmând
procedeul de obţinere a tincturii simple de leurdă, prezentat mai sus.
Ulei de leurdă
Avem nevoie de 50 g frunze proaspete, tocate mărunt, şi 100 ml ulei de măsline. Plantele se pun
într-un vas emailat, apoi se adaugă uleiul. Vasul se fierbe pe baie de apă, timp de 3 ore, vreme în
care trebuie să completăm permanent apa care se evaporă din vasul aflat direct pe flacăra
aragazului. După acest interval, se lasă la răcit şi se strecoară printr-o bucată de tifon, care se
stoarce bine, pentru a extrage cât mai mult din esenţa plantei. Preparatul trebuie păstrat în sticluţe
mici, de culoare închisă, în locuri răcoroase.
Completarea farmacistului: "Datorită principiilor active, cu proprietăţi antibiotice şi antimicotice,
uleiul de leurdă se foloseşte în principal pentru uz topic (extern), în tratarea diferitelor afecţiuni
cronice ale pielii".
Suc de leurdă
Se obţine din planta proaspătă, într-un blender sau mixer de bucătărie. În absenţa acestor
ustensile, se poate prepara într-un vas de sticlă, în care, peste 20 g de plantă tocată fin, se toarnă
250 ml (un pahar) de apă călduţă. Se lasă la macerat aproximativ 6 ore, după care se strecoară
prin tifon şi se stoarce. Doza optimă este o ceaşcă cu suc, dimineaţa, pe stomacul gol. Se
recomandă o cură de trei săptămâni, cu o săptămână pauză.
Poţiunea are efecte diuretice şi depurative, este un puternic dezinfectant al aparatului digestiv,
vindecă afecţiunile intestinale şi anihilează viermii intestinali. Consumat zilnic, sucul de leurdă
reface flora intestinală, mai ales după bolile infecţioase.

63
 Vin medicinal de leurdă
Remediul se obţine din 200 g frunze de leurdă şi un litru de vin. Plantele se toacă mărunt şi se
introduc într-o sticlă de culoare închisă, în care adăugăm apoi vinul. Poţiunea se lasă la macerat
vreme de 10 zile, perioadă în care se agită de 3 ori pe zi. Apoi vinul va fi strecurat şi depozitat în
locuri întunecate. Sunt recomandate 2 linguri pe zi (dimineaţa şi seara), vreme de 6 săptămâni,
mai ales în sezonul rece. Cura cu vin de leurdă contribuie în mod esenţial la prevenirea bolilor de
natură virotică.
Referinte medicale -Farmacistul Ion Bobaru-formula as
Astăzi am plantat în ghiveche leurda care o voi transplanta în curând în mica mea pădure de tipul
food forest..pentru ca la anul viitor să am toate plantele comestibile și medicinale sălbatice
disponibile din acestă perioadă a anului !

"Crăiţele (Tagetes patula) se cultivă în grădini sau parcuri mai ales pentru aspectul lor
ornamental. Tulpina este bogat ramificată, cu aspect de tufă. Florile au culoarea variabilă de la
galben auriu până la portocaliu intens, valoare terapeutică având cele portocalii. De la crăiţe se
folosesc florile marginale şi tubulare, care sunt fixate pe receptacul.
În perioada rece a anului, Crăițele ocupă un loc de frunte pe rafturile farmaciei naturii. Planta
este folosită ca leac popular încă din străvechime, deși puterile i-au fost dovedite științific abia
recent. Minune! Florile galben-portocalii, viu colorate, absorb din pământ și depozitează în
petale aurul și cuprul - microelemente așa de importante pentru funcționarea organismului.
Numele Tagetes vine de la zeul etrusc Tages, întruchipare a frumuseții și puterii. Originară din
Mexic, planta a fost adusă în Europa în secolul al XVI-lea. Ajunsă și în România, ea a fost
adoptată rapid, atât pentru frumusețea, cât și pentru virtuțile ei terapeutice. Popular, crăițelor li se
mai spune Buzduci, Țigănușe și Văzdoage
Compoziție chimică
Partile aeriene ale plantei recoltate în timpul înfloririi conțin ulei esențial bogat în tagetone,
ocimene, myrcene, linalol, limonen, pinene, carvone, citral, camfene, acid valerianic, aldehida
salicilica etc; flavonoizi, camferitrina, evercetagetina, patuletina, heleniena (esterul acid
dipalmitinic al luteinei) etc.
Farmacologie
Heleniena produce o creștere a vitezei de adaptare și ameliorează sensibilitatea vizuală a ochiului
normal, acțiune favorabilă și în miopie, în formele neevoluate de tetinita pigmentară și în
hemeralopie.
S-a mai stabilit că patuletina scade permeabilitatea capilarelor și are acțiune antispastică și
hipotensivă. Nu influențează excitabilitatea miocardului.
Principalul component din uleiul esențial, tagetona, poate fi dăunător organismului uman și poate
produce dermatite. De aceea, uleiul esențial trebuie bine dozat și utilizat numai în produse
farmaceutice.
Recomandări
Datorită componentelor din uleiul volatil al flavonoizilor evercetagetinei, patuletinei și în special
al helenienei, produsele fitoterapeutice din această specie sunt indicate în corectarea vederii
nocturne deficitare a ochiului normal și miop, în hemeralopie (acuitate vizuală deficitară) și că
adjuvant în retinită pigmentară. Uleiul diluat extern: în inflamații și infecții fungice.
Tinerețe fără bătrânețe

64
Condiția obligatorie pentru o tinerețe veșnică și o sănătate de fier este metabolismul bun și
ficatul sănătos, iar Crăițele vesele tocmai asta fac, ne ajută să punem o bază trainică longevității.
În medicina populară, sunt multe metode de folosire a preparatelor din această plantă:
Decoct de Crăițe
Un litru de apă de izvor se aduce până la fierbere. Se introduc în apă 8 flori de mărime mare și se
țin pe foc 3-4 minute. Se infuzează 15 minute. Lichidul se strecoară, iar peste flori se toarnă încă
600 ml de apă clocotită și se ține pe foc timp de 6 minute. Se amestecă primul lichid cu al doilea.
Se beau câte 200 ml, dimineața și seara, înainte de masă. Se fac două cure a câte 30 de zile, cu o
pauză de 7 zile între ele.
Tinctură de Crăițe
Se prepară dintr-un pahar de inflorescențe tăiate mărunt, cu foarfeca, și 500 ml de țuică. Se lasă
la macerat timp de 14 zile. Se beau câte 5 picături, de 4 ori pe zi, cu 50 ml de apă sau ceai din
plante.
Ulei de Crăițe
Metoda rapidă. Se toacă mărunt 100 g flori de Crăițe (se poate și în amestec cu 4-5 frunze), se
amestecă cu un litru de ulei nerafinat și se lasă 12 ore la macerat, în borcan închis etanș. Se ține
borcanul pe baie de abur 30 de minute, la 60-70°C. Se răcește, se strecoară și se stoarce bine prin
pânză topită.
Metoda lentă. Un borcan de 500 ml se umple, fără presare, cu flori de Crăițe. Deasupra se
toarnă ulei nerafinat, presat la rece. Se lasă la macerat închis bine, timp de 14 zile, la întuneric.
Se strecoară și se stoarce bine. Se păstrează în frigider. Folosit în terapia afecțiunilor aparatului
respirator, uleiul de Crăițe neutralizează fenomenele de stază, ușurează secreția de mucus,
diminuează tusea, contribuie și la resorbția hematoamelor.
În aromaterapie, se recomandă pentru cazuri de nervozitate crescută, deoarece are efect calmant,
relaxant și ajută pe cel în cauză să vadă partea pozitivă a evenimentelor. Se consumă 2 picături
de ulei, amestecate cu o linguriță de miere de albine, de 2-3 ori pe zi.
Tratamente interne
• Afecțiunile pancreasului - atât pentru tratamente, cât și profilactic, se face o infuzie dintr-o
floricică tocată și 200 ml de apă clocotită, care se bea în 4 reprize, între mese. Ceaiul este benefic
pentru toate bolile ce apar din cauza disfuncției pancreatice, cum ar fi vitiligo, psoriazis,
neurodermite, căderea părului, vedere slabă.
• Diabet zaharat. Se pun la macerat, vreme de o săptămână, 50 de inflorescențe, în 500 ml de
țuică. Se strecoară, se storc bine și se beau câte 15-25 de picături, de 3 ori pe zi, înainte de masă.
Tinctura se diluează în 100-150 ml de ceai, preparat din părți egale de crăițe, troscot, fructe de
ienupăr și cicoare.
Unul din pericolele asociate cu diabetul este înrăutățirea vederii, mai ales atunci când persoana
afectată este nevoită să petreacă mult timp în fața calculatorului, la mașina de cusut sau cu orice
altă activitate ce necesită încordarea ochlor. O măsură preventivă constă în consumul zilnic a
câte 2-3 floricele proaspete, înainte de masă sau adăugate în salată.
• Dureri în mușchi și articulații. Cu ajutorul preparatelor din Crăițe putem să diminuăm
durerile în articulații și mușchi, cauzate de artrite, miozite și entorse. Se pune la fiert un litru de
apă. Când dă în clocot, se adaugă frunze de mesteacăn, rozmarin, salvie, flori de gălbenele, soc și
albăstrele (câte o lingură de fiecare). Se răcește infuzia până ajunge la 80 de grade, când se
introduc în vas 20-25 de flori proaspete sau 5 linguri de flori uscate de Crăițe. Se învelește vasul
într-o plapumă și se infuzează până la răcire (sau 6 ore în termos). Se beau câte 1-2,5 litri de

65
infuzie pe zi, în loc de apă. Durata tratamentului este de 1,5-3 luni, iar efectul poate să dureze 6-
12 luni. Dacă durerile reapar, cura se repetă.
• Hipertensiune. Iată un leac străvechi, dar sigur: se amestecă părți egale de flori de crăițe,
gălbenele și mentă. O lingură de amestec se infuzează în 250 ml de apă fierbinte, 15-25 de
minute. Se bea toată cantitatea, o dată pe zi, cu 30 de minute înainte de masă, amestecată cu o
linguriță de miere de albine. Periodic, se controlează tensiunea și se scade cantitatea de infuzie,
în funcție de valorile ei, dar nu se renunță brusc. Se beau doar câte 100 ml, de 2-3 ori pe
săptămână, pentru fixarea rezultatelor.
• Hemoragii diverse. Pentru întărirea pereților vaselor sanguine, se infuzează într-un litru de
apă fierbinte 3 linguri flori de Crăițe, 2 linguri de crețușcă, 2 lingurițe traista-ciobanului.
Obținem doza pentru 2 zile. Se beau zilnic 500 ml de ceai, în 3 sau 4 reprize, înainte de masă.
• Afecțiunile aparatului respirator. Pentru tratarea lor, avem nevoie de plante proaspete sau
uscate și de ulei de crăițe, cumpărat de la plafar sau preparat în casă. Rezultatul apare mai
repede, dacă combinăm diferite metode din terapia naturistă. Iată cum puteți organiza un
tratament complex, dacă ați răcit, v-ați molipsit de gripă, aveți febră, bronșită, guturai sau
sinuzită, vi s-au inflamat amigdalele. Opăriți 8-10 inflorescențe de Crăițe cu un litru de apă
clocotită. Lăsați-le să se infuzeze o oră în termos și beți câte 150-200 ml (în funcție de greutatea
corporală), cu 30 minute înainte de masă. În ceai se adaugă și 1-2 picături de ulei din aceeași
plantă.
Când apare și guturai sau sinuzită, se fac inhalații cu flori de vâzdoage, frunze de eucalipt și
salvie sau sovârf. Se opăresc 5 linguri de amestec din părți egale de plante cu 500 ml apă, se lasă
5 minute acoperite etanș, se adaugă 3-5 picături ulei de crăițe și se inhalează prin pâlnie.
Inspirația se face pe gură, iar expirația pe nas, apoi se schimbă ordinea și se inspiră pe o nară, se
expiră pe gură sau pe cealaltă nară.
• Helmintiază. Adulților le este recomandat să consume seara, înainte de culcare, câte cinci
inflorescențe de mărime mică, iar copiilor - câte 1-3, în funcție de vârstă. În timpul zilei, se bea
ceai preparat din 2 linguri de amestec din flori de crăițe, trifoiște de baltă, sunătoare și vetrice în
proporție 2:2:1:1. Doza pentru copii este de 4-7 lingurițe pe zi (în funcție de vârstă), câte o
linguriță pe oră, iar adulții beau câte 2 linguri, de 4-5 ori pe zi, timp de 7 zile.
• Hepatita C. Pentru o cură este nevoie de aproximativ 300 de flori colorate intens-purpuriu,
proaspete sau uscate. Efectul ei sporește, în combinație cu alte plante. Se toacă o floare de Crăiță,
de mărime medie sau mare, se amestecă cu 10 flori de gălbenele, o crenguță de peliniță cu
floricele (aproximativ 5 cm lungime), o linguriță rasă de rostopască și o lingură de mentă.
Plantele se pun pe foc într-un litru de apă rece. După ce dau în clocot se mai lasă pe foc mic, încă
2-3 minute, acoperite cu capac. Se strecoară după răcire. Decoctul se bea în timpul zilei. Primul
pahar se bea călduț, dimineața pe nemâncate, eventual cu o linguriță de miere de albine.
Condiția principală a tratamentului: să nu mâncați nimic timp de 2 ore după prima administrare!
Cantitatea rămasă se bea după masă sau între mese, câte 150-200 de ml, cu miere de albine sau
neîndulcită. Cura durează 3-6 luni. După fiecare 10 zile de administrare, se face o pauză de 3
zile, în care se bea ceai din lăstari de prun (ce cresc de la rădăcina copacului). În alimentație se
renunță la grăsimile animale, margarină, prăjeli, zahăr alb. Se consumă mult dovleac, sfeclă,
lactate degresate.
• Boli ginecologice, afecțiuni ale prostatei, întărirea și energizarea organismului slăbit. Seara,
se pun 5 flori intens colorate de Crăițe și 3-5 flori de albăstrele în 500 ml de apă rece de izvor.
Dimineața se pune vasul pe foc, se aduce până la clocotire și se fierbe pe un foc foarte mic, 3-5

66
minute. După răcire, se bea în 3 reprize, cu 15 minute înainte de mesele principale. O cură
durează 2-3 luni, cu o pauză de 7 zile după fiecare lună.
Tratamente externe
• Pișcături de insecte. Apicultorii bătrâni cunosc o metodă simplă pentru diminuarea durerilor
și a inflamațiilor provocate de înțepăturile albinelor. E suficient să rupi o crenguță și să ungi
locul cu pricina cu o picătură de suc.
• Escare, piodermită, iritații cutanate, înăsprirea pielii pe coate, genunchi, călcâie. Dimineața și
seara locurile afectate se tamponează sau se spală cu infuzie preparată din 2 linguri de flori de
vâzdoage tocate, amestecate cu 2 linguri de amestec din frunze de mesteacăn, pelin, vetrice sau
dentiță și 500 ml de apă fierbinte. Vasul cu apă și plante se ține pe un foc slab 3-5 minute și se
infuzează timp de o oră. După uscare locurile afectate se ung cu uleiul descris mai sus. Din
plantele rămase se confecționează pernuțe învelite în tifon care se aplică pe locul bolnav și se
pansează strâns înainte de culcare.
Reacții adverse. Persoanele alergice la polen trebuie să consulte medicul de familie înainte de
a bea ceai sau a face gargară și inhalații cu Crăițe. La femeile însărcinate se poate dezvolta,
uneori, alergie la aroma uleiului eteric, de aceea nu se recomandă folosirea lui pe perioada de
sarcină. Nu folosiți flori de culoare galbenă, alegeți-le pe cele colorate intens în portocaliu și
purpuriu. Cele galben-deschis provoacă uneori vomă și diaree.
Frumusețe cu Crăițe
• Loțiune pentru ten gras - Două linguri de flori de Crăițe tocate mărunt se infuzează timp de 8
ore în termos în 200 ml de apă fierbinte. În lichidul strecurat și răcit se adaugă câte o lingură de
rachiu și suc de lămâie. Se șterg fața și decolteul de 3-4 ori pe zi. Se păstrează la rece.
• Loțiune pentru ten iritat - Două linguri de flori și frunze tocate de Crăițe se pun într-un vas
cu 350 ml apă caldă. Se lasă să dea în clocot, se trage vasul deoparte și se infuzează acoperit,
timp de 3-4 ore. În decoctul strecurat stoarceți sucul dintr-o frunză mare de aloe și turnați 2
linguri de apă minerală. Balsamul se folosește pentru comprese sau tamponarea periodică a
locurilor iritate de pe față și mâini.
• Comprese calmante pentru ten cu acnee și erupții. Se prepară o loțiune din părți egale (câte o
linguriță) de flori de crăițe, gălbenele sau mușețel, frunze de salvie, roiniță și sunătoare sau
rostopască. Plantele se infuzează 2-3 ore, în 500 ml de apă fierbinte, în termos, sau într-un
borcan învelit în prosop flaușat. Se folosește pentru comprese sau ca loțiune.
• Balsam pentru buze. Vânturile nemiloase de toamnă ne usucă buzele, provoacă crăpături
inestetice și dureroase. Folosirea balsamului de Crăițe ne ajută să le păstrăm moi și sănătoase,
chiar și în condiții nefavorabile. Amestecați 1/3 pahar de ulei de măsline cu o lingură de ulei din
sâmburi de caise sau de struguri, încorporați 2 linguri de flori de Crăițe tocate mărunt și o frunză
de patlagină (dacă aveți). Amestecul se pune 14 zile la macerat, la întuneric, după care uleiul se
strecoară, plantele se storc bine și se folosesc pentru comprese pe coate sau călcâie. Cu uleiul se
ung buzele de 3-4 ori pe zi.
1. RxList, Tagetes: https://www.rxlist.com/tagetes/supplements.htm 2. Formula AS, Din reţetele
domnului farmacist Bobaru: Ultimele flori ale verii – Crăiţe, Podbal, Albăstrele, Iarbă-mare şi
Brusture: http://arhiva.formula-as.ro/.../din-retetele-domnului... 3. Meenakshi Chauhan, Dr.
Vikram Chauhan, What are the Uses and Health Benefits of Marigold, Planet Ayurveda:
https://www.planetayurveda.com/.../marigold-tagetes...
Crăița în bucătărie
Efectul pozitiv al Crăițelor în digestie (activează funcția intestinelor, ferește de crampe și
balonări) a făcut să fie preluate și în bucătăria asiatică și europeană. În Turcia, crăițele se adaugă

67
în bucate, pentru condimentarea lor, împreună cu busuioc, coriandru și leuștean. În Georgia, se
spune că ai risipit fără tâlc produsele alimentare dacă n-ai adăugat în bucatele puse pe masă
condimentul din Crăițe, pe care ei îl numesc "șofranul imretin”. Florile portocalii, adăugate în
borcanele cu compot de fructe, îl fac deosebit de aromat și îi oferă calități terapeutice, iar
macerate în oțet sau ulei, oferă o savoare deosebită salatelor și sosurilor. Condimentul se adaugă
în cantități mici, deoarece mirosul este puternic și acoperă alte arome.
• Crăițe sărate. În 500 ml de apă caldă se dizolvă 60 g de sare grunjoasă când dă în fiert și se
adaugă 1 kg de flori de Crăițe. Se lasă să mijotească încă 5 minute după primul clocot. După
răcire, se pun în borcănele sterilizate cu filet și se păstrează la rece.
• Crăițe marinate. Un kg de flori se fierbe timp de 5 minute în 500 ml de oțet amestecat cu 40
g de sare și 1/2 linguriță de piper negru sau ardei iute. După răcire, se pune în borcănele, se
presează cu o lingură de lemn și se închide etanș. Se păstrează la rece. Se consumă alături de
mâncare de fasole, pilaf și sosuri.
Crăițele sunt recomandate ca plante companion pentru roșii si nu numai, datorită efectelor de a
alunga păduchii roșiilor, ardeilor sau vinetelor. Sunt un repelent natural pentru melci cu sau fără
cochilie și mai ales pentru nematozi.

Din seria de plante medicinale și comestibile vorbim astăzi despre frunzele de gutui (Cydonia
oblonga) și modul în care preparăm în casă o cremă pentru piele sensibilă!
Acum e momentul culegerii frunzelor de gutui ! Acum, gutuiul e în faza de înflorire, deoarece
abundă în vitamine și nutrienți!
Cu cât sunt culese mai târziu vara-toamna, principiile active vor scădea în intensitate.
Trebuie avută mare atenție la proveniență frunzelor, în cazul în care gutuiul a fost tratat cu
pesticide- frunzele nu mai pot fi utilizate!
Înainte de a le usca, frunzele trebuie spălate bine sub jet de apă, șterse cu un șervețel din hârtie,
după care sunt puse la uscat și păstrate în cutii de hârtie sau borcane, ferite de lumina directă a
soarelui.
Indicații fitoterapeutice ale frunzelor de Gutui:
• Răceli și gripe – Gutuile și frunzele de gutui sunt recunoscute pentru efectele lor benefice în
răceli și gripe având proprietăți antivirale și de calmare a febrei și simptomele specifice acesteia
(dureri de cap și mușchi), ajută în perioada de vindecare, dar și în tratarea tusei convulsive și a
crizelor de astm,
• Sănătatea psihică – Datorită principiilor active sedative și antidepresive din funzele de gutui,
infuzia ajută în tratarea stările de nervozitate, depresie, agitație și insomnie,
• Diabet zaharat – este o altă boală ce poate fi ținută sub control prin infuzia din frunze de
gutui, reprezentând o soluție simplă și la îndemână pentru normalizarea nivelului de zahăr în
sânge,
• Infuzia din frunze de gutui se folosește în tratarea bolilor de ficat, ajutând la regenerarea
ficatului – cercetări recente efectuate în Japonia, au demostrat că în coajă gutuilor și în frunzele
tinere (inclusiv muguri) există substanțe antivirale ce inhibă dezvoltarea microorganismelor ce
declanșează hepatită de tip A, B și C. În tratamentul hepatitei sau insuficienței hepatice este
indicate o cură mai lungă cu gutuie/funze de gutui (în jur de 1 luna/1 luna și jumătate),
• Antioxidant și antiinflamator – datorită conținutului de acid quinic, malic, oxalic, citric și
compuși fitochimici, beneficiile gutuilor și a frunzelor de gutui au fost foarte intens studiate de
specialiștii în biochimie, fiind demonstrată științific acțiunea antiiinflamatorie și antioxidantă a
acestora

68
• Sănătatea inimii – Frunzele de gutui conțin substanțe cu acțiune vasodilatatoare, ceea ce
determina scăderea presiunii arteriale, astfel că infuzia din frunze de gutui poate fi folosită pentru
controlul hipertensiunii arteriale (merge consumat și în combinație cu florile de păducel, care au
efect de reglare a funcției cardiace),
• Ajutor în curele de slăbire – Infuzia de gutui este foarte utilă în curele de slăbire, datorită
proprietăților diuretice și depurative -> ajutând astfel la eliminarea toxinelor din organism și a
kilogramelor în plus
• Afecțiuni gastro-intestinale – infuzia din frunzele de gutui este un remediu la îndemână în
tratarea infecțiilor gastro-intestinale, diaree cronică și dezinterie,
• Efect antivomitiv – gutuile și infuzia din frunze de gutui sunt printre puținele remedii
împotriva grețurilor matinale.
• Tratează gastrită, ulcer gastric și duodenal: în acest caz se folosește decoctul din coji și
cotoare de gutui (cu tot cu samburi) bine mărunțite, fierte în 250ml apă timp de 5-7 min, după
care se mai lasă la infuzat 10min. Curele cu acest decoct se recomandă minim 7 zile, se bea
dimineață, neîndulcit, pe stomacul gol.
Uz Extern: Infuzia din frunze de gutui este remediu excelent împotriva mătreții și se folosește
cu încredere pentru întărirea firului de par și hrănirea lui. Deasemenea este util în tratarea
arsurilor, eczemelor, hemoroizi inflamați sub formă de creme, iar sub formă de gargară pentru
stomatite, amigdalite și faringite.
Lucrări ștințifice -The medical importance of Cydonia oblonga-A reviewProf Dr Ali Esmail
Al-Snafi Department of Pharmacology, College of Medicine, Thi qar University, Nasiriyah, P O
Box 42, Iraq .
Rezumat: Analiză chimică a Cydonia a arătat că conține acizi fenolici, pectină, uleiuri esențiale
și volatile. Analiză uleiurilor esențiale din Cydonia oblongaleaves a arătat că acestea conțin
aldehidă aromatică, acid gras, monoterpen oxigenat, hidrocarbură sesquiterpenă și aldehidă
aromatică. Fructele de gutui conțineau proteine, carbohidrați, lipide și niveluri ridicate de
elemente minerale, cum ar fi Na, K, Că, Mg, Fe, Cu, Zn și Mn. Această revizuire a fost
concepută pentru a evidenția constituenții chimici și importanța farmacologică a Cydonia
oblonga.
Utilizări tradiționale: frunzele sunt folosite pentru calitatatea astringentă și antiseptică. Fructele
au o acțiune antiseptică, hepatoprotectoare, cicatrizantă, antiinflamatoare; ajută la tratamentul
diareei, dizenteriei, tulburărilor hepatice, leucoreei, hemoptizei, hemoragiilor uterine și rănilor.
Semințele Cydonia oblongawaw sunt utilizate în mod tradițional că tratamentul diareei,
dizenteriei, tusei, durerii în gât, bronșitei, colicilor intestinale și constipației.
Efectul decoctului de frunze de gutui (Cydonia oblongaMiller) a fost evaluat în leziunile
testiculare și afectarea spermatogenezei indusă de hipercolesterolemie
Efect dermatologic: Efectul vindecător al mucilajului semințelor de gutui asupra leziunilor
cutanate induse de toxina T-2
Efect dermatologic: Efectul vindecător al mucilajului semințelor de gutui asupra leziunilor
cutanate induse de toxina T-2
Proprietățile antiproliferative ale gutuiului (Cydonia oblongaMiller) frunze și fructe (pulpă, coajă
și semințe) au fost investigate în cazul rinichilor umani și a celulelor cancerului de colon.
Extractele din frunze de gutui și fructe au prezentat activități antiproliferative distincte.
Extractele din frunză de gutui au arătat activitate inhibitoare a creșterii dependențe de
concentrație către celulele canceroase ale colonului uman (IC50 = 239,7 ± 43,2 microg / ml), în
timp ce nu s-a observat niciun efect în celulele adenocarcinomului renal. Extractele de semințe

69
nu au prezentat niciun efect asupra creșterii celulelor cancerului de colon, în timp ce s-a observat
o eficiență antiproliferativă puternică împotriva celulelor canceroase renale pentru cea mai mare
concentrație testată (500 microg / ml) (123)
S-au investigat proprietățile imunomodulatoare și antialergice ale preparatelor din lămâie, Citrus
medică și Cydonia oblonga, care au fost utilizate în produsele farmaceutice pentru tratarea
pacienților care suferă de tulburări alergice.
Creme de față cu frunze de gutui pentru piele sensibilă
Lucrare științifică- Cydonia oblonga (quince) leaf extract A new solution for sensitive skin
ANABELLE ECHARD*, JULIE DROUX
Pielea sensibilă este o problemă larg răspândită datorită factorilor de stil de viață, cum ar fi
poluarea, stresul, substanțe importante de uz zilnic, etc. Pielea sensibilă este o piele sănătoasă
caracterizată printr-o hiperreactivitate la agresiunile externe, cum ar fi schimbările de
temperatură, razele UV, vântul, etc., ceea ce înseamnă că reacționează mai rapid și mai intens.
Pragul de toleranță este mai mic și poate duce la inflamația pielii și, în unele cazuri, la o iritare.
Sub agresiuni, reacția normală și spontană a pielii este să se apere. Unele dintre celulele sale
secretă mediatori de inflamație care vor declanșa o reacție inflamatorie. Această reacție este un
răspuns protector care contribuie la procesul natural de apărare a pielii. Cu toate acestea, în cazul
pielii sensibile, atunci când pielea este supusă unui nivel ridicat de stres zilnic, răspunsul
inflamator devine prea agresiv și oferă disconfort.
Pielea sensibilă nu este de obicei o problemă înnăscută cu care ne-am născut, cu excepția câtorva
persoane; pielea devine sensibilă cu timpul și sub acțiunea diferiților factori. Această poate fi la
fel de bine o problemă ocazională că o problemă pe termen lung și afectează toate categoriile de
piele. Deși mai frecvente în rândul femeilor, bărbații pot suferi și ei de piele sensibilă. Pielea
sensibilă declanșează o producție excesivă de mediatori de inflamație în cazul agresiunilor
externe. Acest fenomen apare că o cascadă de reacții inflamatorii. Apoi, răspunsul inflamator
devine o buclă de feedback pozitivă responsabilă pentru continuarea și chiar extinderea acelor
reacții. O mulțime de mediatori pro-inflamaționari, în special citokine (TNF-α, ÎL-1, ÎL-6, ÎL-8)
sunt activate și supraexprimate sub controlul transcripțional al factorului nuclear-κB (NFκB),
care este unul dintre efector major al inflamației (6-8). Factorul de necroză tumorală-α (TNF-α)
și interleukina 8 (ÎL-8) se numără printre cele mai importante citokine de pro-inflație. TNF-α
este o citokină multifuncțională care mediază inflamația, răspunsul imun și apoptoza. Este
esențial pentru reglarea în sus a expresiei mARN-ului ÎL-8 (9). ÎL-8 este o chimiochină care
joacă un rol central în inițierea și menținerea răspunsurilor inflamatorii. Reducerea producției și
eliberării acestor două citokine pare a fi un element cheie pentru a lupta împotriva inflamației
excesive a pielii.
Frunzele de gutui sunt o sursă interesantă de polifenoli. A fost dezvoltat un proces de
extracție, care își concentrează compușii bioactivi, pentru a obține un nou extract din frunze de
gutui cu conținut ridicat de polifenoli, în special din familia flavonoidelor glicozilate. Extractul a
arătat capacitatea de a reduce semnificativ și în funcție de doză, producția și eliberarea atât a
TNF-α, cât și a ÎL-8. Având în vedere că sinteză citokinelor precum TNF-α și ÎL-8 este mediată
de NFκB, mecanismul antiinflamator al extractului de gutui ar putea implică inhibarea căii de
semnalizare NFκB. De asemenea, a fost efectuat un studiu clinic. Cei cincisprezece voluntari
care au testat o cremă care conține 0,5% extract de gutui și-au redus senzațiile de usturime cu
30% imediat și cu 39% după 5 zile de utilizare. reducând răspunsul inflamator și, de asemenea,
protejează pielea de iritații.
Cum facem în casă, cremă de față cu extract de frunze de gutui?

70
Se folosește ghee proaspăt făcută, ( în coment voi lăsa un link cum se prepară ghee-a), ghee-a
trebuie să aibă o temperatura de 35 maxim 40 de grade și se lasă la macerat în ea frunzele de
gutui. Binențeles vom folosi o sursă sigură de frunze netratate chimic!
Se lasă la macerat în ghee maxim 2 zile, într-un loc cald, dar nu la soare, ( pentru a nu se
solidifica), după care se strecoară si se pune extractul obținut în formă finală, se ține la frigider
sau într-un loc răcoros! Datorită proprietăților sale, extractul în ghee a frunzelor de gutui poate
fi utilizat în multe produsele pentru piele sensibilă. Eu voi folosi o parte din extractul obținut în
creme naturale pentru protecție solară cât și pentru creme împotriva țânțarilor. Despre acest
subiect voi reveni într-o postare ulterioară.

Prezentăm în continuare o serie de plante- cătina, echinaceea, aronia, busuiocul și salvia, care
sunt bine de avut în gradină, cu efecte de a amplifica sistemul imunitar..sunt vremuri în care a
preveni este infinit mai important decât ulterior de a vindeca..
Astăzi vorbim despre Cătina Denumirea ei științifică este Tamarix ramosissima Albă –
Hippophae rhamnoides și e cunoscută că un adevărat panaceu. Are un profil nutrițional
impresionant, cătina ajută la vindecarea și fortificarea indirectă a întregului organism: 14
vitamine esențiale, omega-3, omega-6, omega-9 și rara substanță omega-7, antioxidanți, sute de
alte nutrimente, are proprietăți antiinflamatoare..
Profesorul biolog Ion Brad, un savant român care şi-a dedicat întreaga viaţă studiului acestui
fruct galben-portocaliu, mic cât un sâmbure de cireaşă, care stă aninat pe ramurile unor tufe
albicioase, din toamnă şi până în primăvară, rezistând frigului şi îngheţului. Cu extractele din
acest fruct, profesorul Brad a vindecat boli dintre cele mai diverse, de la bronşite şi cistite
recidivante, până la cancer, leucemie sau chiar SIDA. Dar înainte de a ajunge medicament, e
bine că ea să fie folosită că stimulent al sistemului imunitar, acum, în pragul instalării sezonului
rece. Cum se explică forţa ei de excepţie?
Cătina este una dintre plantele cu cel mai ridicat conţinut de vitamine F şi E (vitamina E fiind
numită şi vitamina tinereţii), întrucât este implicată în cele mai importante procese de regenerare
din organism. Pe lângă vitamină E, cătina este foarte bogată în vitaminele A, C, PP, la care se
adaugă întreg complexul vitaminic B. Cu un asemenea "arsenal", palmaresul impresionant al
tratametului cu cătină nu mai miră pe nimeni.
Unde găsim cătină și cum o recunoaștem
Cătină (Hipophae rhamnoides) este un arbust foarte puțin pretențios la condițiile de sol sau la
precipitații. Este mare iubitoare de lumina și crește în general în locurile unde alte plante nu pot
vegeta. Așa că o vom găsi pe prundișuri, pe coastele de deal uscate și erodate, pe stâncării, dar și
în luncile râurilor. Are ramurile albicioase și "înarmate" cu spini puternici, pentru a se apară de
orice fel de dăunător. În această perioada a anului este practic imposibil de confundat, fructele
sale portocalii fiind singurele care au mai rămas pe ramuri și nu sunt uscate, ceea ce o face foarte
ușor de recunoscut.
Originară din Asia (Munții Altai), unde este numită "Elixirul zeilor" (orientalii au fost totdeauna
mai înțelepți), cătină crește în Alpi, Pirinei, Siberia, Munții Mongoliei etc. În România, ea se află
cu precădere în nordul județului Argeș, Moldova, sudul Dobrogei, Călărași-Ostrov. În funcție de
zonele unde crește, i se spune cătină albă, cătină galbenă, cătină de rău, gard viu etc. Există mai
ales că flora spontană, dar după cercetările efectuate pe durata a două decenii, cătină a început să
fie cultivată și-n stațiuni (Dabuleni, Craiova, Bacău, Iași), ea intrând în componentă a numeroase
ceaiuri, siropuri, uleiuri și siropuri energizante.

71
 Ce folosim de la cătină
În principal, se folosesc fructele, care sunt o adevărață farmacie, conținând aproape toate
vitaminele și mineralele necesare organismului uman. Foarte puțini știu însă că și alte părți ale
plantei au proprietăți terapeutice deosebite. De pildă, scoarță de pe ramuri are efecte antiseptice,
astringențe și remineralizante foarte puternice, în timp ce rădăcinile sunt un antibiotic și un
stimulent imunitar extraordinar.
Fructele se desprind foarte greu de pe ramuri, iar spinii vă vor răni în timpul culesului. Pentru
a simplifică lucrurile, crenguțele încărcate cu fructe vor fi mai întâi desprinse prin tăiere de pe
trunchi, urmând că ulterior să fie luate fructele de pe ramuri cu ajutorul unei furculițe. Contrar
așteptărilor, acest tratament nu va dăuna plantei, care are o asemenea vitalitate, încât în urmă
tăierii va scoate de două - trei ori mai multe ramuri (este o metodă folosită de grădinari pentru a
îndesi arbuștii de cătină din gardurile vii) în anul următor de vegetație.
Scoarță de pe ramurile care rămân după culegerea fructelor se desprinde simplu, prin cojirea cu
un cuțit. Pentru simplificare, în terapie se folosesc ramurile cu tot cu scoarță, așa cum vom vedea
în continuare, la metodele de preparare.
Rădăcinile sunt rareori folosite în terapie, pentru că, pe de o parte, sunt greu de obținut
(dezgroparea acestora nu este o treaba deloc ușoară), iar pe de altă parte, tăierea lor, spre
deosebire de cea a crengutelor, afectează grav vitalitatea arbustului. În plus, aceste rădăcini au
proprietăți destul de asemănătoare cu scoarță, așa că avem un înlocuitor valoros.
Cum preparăm scoarța și ramurile de cătină
Pulberea - se obține din scoarță lăsată la uscat vreme de două săptămâni și apoi măcinată cu
rașnita electrică de cafea. Se obține astfel un praf gri-albicios, cu virtuți vindecătoare deosebite,
din care se administrează câte o jumătate de linguriță de patru ori pe zi.
Tinctura - șapte linguri de praf de coajă se pun într-o sticlă cu 250 ml alcool alimentar de 70-80
de grade. Se lasă la macerat 15 zile, agitând des, după care se strecoară. Se ia de 3 ori pe zi câte o
linguriță diluată în 100 ml apă. Extern, se diluează în funcție de toleranță și se aplică pe răni că
cicatrizant.
Decoctul - se obține din crengile necojite și cu eventualele frunze care au rămas. Două mâini de
ramuri de cătină, mărunțite în prealabil, se lasă într-o jumătate de litru de apă de seară până
dimineață, când se filtrează. Maceratul obținut se pune deoparte, iar ramurile se mărunțesc și se
fierb vreme de douăzeci de minute la foc mic, după care se filtrează și se lasă la răcit. În final, se
combină cele două extracte, obținându-se aproximativ trei sferturi de litru de preparat, care se
consumă pe parcursul unei zile.
Preparat dezinfectant - se fierbe o mâna de ramuri de cătină, tăiate mărunt, în jumătate de litru de
oțet, la foc mic, vreme de 10 minute, după care se lasă la răcit și se filtrează. Ramurile rămase
după filtrare se ard complet, iar cenușă rezultată se combină cu puțin din oțetul obținut anterior,
așa încât să se formeze o pastă, care se aplică pe locurile afectat.
Sucul de cătină
Mod de preparare: se obţine casnic, din fructele proaspete de cătină, prin zdrobire cu lingură de
lemn sau, mai rapid, cu mixerul, şi nu prin presare sau centrifugare, deoarece în acest fel s-ar
pierde componente ale cătinei extrem de importante.
Mod de administrare:
1. Pentru întărirea sistemului imunitar - acest suc (sau mai degrabă nectar, deoarece conţine şi
pulpă, şi coaja fructului) se consumă zilnic, în cantităţi de 50-100 ml (50 ml = un sfert de pahar),
o cură durând minimum o lună.

72
În cazul când nu se cumpără de la piaţă, fructele de cătină se pot culege pe toată durata toamnei
şi-a iernii (chiar şi atunci când sunt îngheţate), putând fi păstrate la rece, în frigider, vreme de 1-2
săptămâni. Pentru a face mai suportabil gustul destul de acru şi astringent al sucului de cătină, se
poate adăuga miere curată de albine (în proporţie de 3:1), care îi potenţează efectul.
2. Ca tratament al unor boli - sucul de cătină, mai ales atunci când este asociat cu o alimentaţie
lacto-vegetariană, este un elixir regenerant şi detoxifiant foarte puternic, cură cu el dând rezultate
de excepţie în bolile grave.
Este indicat în:
* Boli ale sistemului respirator (bronşită cronică, astm), sensibilitate la infecţiile respiratorii
ale persoanelor întoxicate prin fumat, care lucrează în mediu toxic - o cură de o lună cu suc de
cătină are efecte nu doar puternice, ci şi stabile în timp.
* Stări depresive - se ţine un regim cu multe crudităţi şi se bea câte un sfert de pahar de suc,
dimineaţa şi seară; pentru întensificarea acţiunii tonice este îndicătă şi cură cu polen.
* Cancer cu diverse localizări - o combinaţie nu foarte apetisantă, dar foarte eficientă în acest
tip de afecţiuni, este aceea dintre sucul de cătină (un sfert de pahar) şi sucul de usturoi (2-3
linguriţe). În leucemie, o cură de 1-2 luni cu suc de cătină are efecte miraculoase.
* Infecţii virale: herpes, hepatită virală A, B şi C, HIV - acţiunea cătinei nu se manifestă direct
asupra viruşilor, ci prin stimularea imunitară, care se face gradat. Se recomandă cură cu suc de
cătină, vreme de minimum 40 de zile.
Pulberea de cătină
Mod de preparare: se obţine din fructele uscate ale cătinei (se găsesc în magazinele Plafar), care
se macină cât mai fin, cu râşniţa electrică de cafea sau se pisează în piuă. Pulberea astfel obţinută
se păstrează în borcane de sticlă (ţinută în pungi de hârtie îşi pierde, în mare, uleiul gras, care
este absorbit).
Mod de administrare:
1. Pentru întărirea sistemului imunitar: se administrează câte 1 linguriţă de trei ori pe zi, pe
stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă vreme de 10-15 minute înainte de a fi înghiţită.
Maceratul de cătină
Mod de preparare: 2 linguriţe de pulbere de cătină se pun într-un pahar cu apă şi se lasă la
măcerat, la temperatura camerei, de seară până dimineaţa, când se amestecă cu o linguriţă de
miere lichidă. Lichidul nu se filtrează, iar la sfârşit se consumă şi pasta de cătină rămasă în pahar.
Este un remediu preferat de copii şi convalescenţi, foarte uşor de asimilat şi învirător. Poate fi
îmbogăţit prin adaosul unei linguriţe de pulbere de măceşe şi de afine.
Mod de administrare: se consumă pe stomacul gol, dimineaţa.
1. Pentru întărirea sistemului imunitar: pentru creşterea imunităţii la copii, se face o cură de
patru săptămâni cu macerat la rece de cătină, aministrat cu un sfert de oră înaintea fiecărei mese.
2. Ca tratament al diferitelor boli:
* În timpul regimurilor alimentare restrictive - se administrează macerat de cătină pentru
stimularea poftei de mâncare, combaterea asteniei, evitarea avtaminozei. Contra avitaminozei,
care poate apărea pe parcursul regimului cu cereale integrale, sau după postul complet cu apă
distilată este foarte eficientă pulberea: 3-4 linguriţe pe zi.
* Astenie, Parkinson - se face o cură cu macerat revigorant de cătină şi măceşe. Alimentaţia va
fi îmbogăţită cu polen, miere de albine, apilarnil.
* Lipsa poftei de mâncare - se ia macerat obţinut după metoda de mai sus din cătină şi măceşe,
la care se adaugă câteva picături de suc proaspăt de lămâie. Se consumă pe stomacul gol, cu 15
minute înaînte de masă.

73
 Uleiul de cătină
Este un remediu care se obţine exclusiv pe cale îndustrială, putând fi găsit în farmacii şi
Plafaruri. După uleiul de palmier, este al doilea din lume că bogăţie în vitamină E.
Mod de administrare:
1. Pentru stimularea sistemului imunitar: se iau 30-40 de picături pe zi, simplu sau cu puţină
miere (dar nu în apă, deoarece nu se dizolvă, ci formează peliculă). O cură durează minimum 14
zile, dar cel mai indicat este de la 30 de zile în sus.
2. Ca tratament al diferitelor boli:
* Boli de piele, dermatoze care se agravează la frig - are efecte puternice mai ales asupra
pesoanelor devitalizate, cu o constituţie mai fragilă.
* Sensibilitate la frig, anemie - se fac mai multe cure succesive, fiecare de câte 21 de zile, cu
zece zile de pauză.
* Impotenţă, sterilitate, insuficienţă ovariană - se face un tratament de lungă durată (minimum
trei luni), având efect foarte puternic atunci când este asociat cu tratamentul intern cu plante cu
efecte hormonale (brânca-urslui, năprasnic, ginseng, ginseng indian).
Acțiune terapeutică
Preventiv: datorită creșterii rezistenței la agenții patogeni, crește și rezistență la efort. Energizant
puternic, da rezultate rapide în recuperarea energiei după efort fizic și intelectual. Scade durata
de convalescență după boală.
Curativ: preparatele din cătină albă, asociate cu orice alt medicament (fie el și crema), îi măresc
acestuia considerabil efectul, scăzând totodată acțiunea negativă a medicamentelor de sinteză.
Cătină este radioprotectoare, fotoprotectoare (protecție pentru plajă), cicatrizant puternic. Are
efect pozitiv în cazul unei proaste circulații periferice. Având efect imunomodulator, se
recomandă în cancer și Hiv (Sida). E bună în malnutriție, în boli fiziologice.
Asociată altor plante medicinale, cătină face - pur și simplu - minuni. Rezultatele clinice apar și
în funcție de priceperea celui care folosește cătină.
surse "Formulă As". Prof. dr. Ion BRAD
Important! Recoltarea
Se face de la sfârșitul lui august și până în martie anul viitor. Acum, în luna octombrie, cătină se
află la deplină maturitate, numai bună de transformat în ceaiuri, siropuri, dulceață, gem și lichior.
În țară și-n București (mai ales la Obor) ea se vinde la kg sau sub formă de ramuri spinoase,
acoperite de boabe portocalii.
Un truc - pentru că să desprindeți mai ușor de pe ram boabele de cătină (se scot foarte greu),
băgați peste noapte ramurile rupte în două în congelator. A două zi, le scoateți afară și le bateți,
așa înghețate, cu un obiect din lemn. Boabele se desprind și cad.
Dacă aveți în gradină sau doriți să achiziționați este bine să știti că există catină femelă și
mascul...productiv și reproducător. Pentru a avea bobițe toamna trebuie să aveți din ambii
arbuști.

Importanța știrului! denumite și “Boabele lui Dumnezeu” „Va fi una dintre sursele de hrană
ale viitorului“
Știrul face parte din familia amarant, după cuvântul grecesc arhaic amarantos (floare
nemuritoare). Sunt cunoscute aproape 60 de specii din familia Amarathaceae.
Cele mai întâlnite la noi sunt Amaranthus viridis, A. retroflexus și A. blithum. Cuvântul
românesc știr vine din limba slavă, fiind, de asemenea, întâlnit în bulgară și sârbă. Speciile de știr

74
au fost culese, consumate și cultivate din timpuri străvechi ca pseudogrâne. Mai mult ca sigur
sunt predecesoarele cerealelor.
Frunzele tinere și semințele de știr au fost folosite mii de ani în alimentație și pentru
proprietățile lor medicinale. Este o plantă bogată în vitamina A, K, B1, B3, B5, B6, B17, C, E,
riboflavină, acid folic, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc, cupru și magneziu.
Valoarea nutritivă a știrului este foarte ridicată, frunzele conțin mai multe proteine și lisină
decât porumbul sau alte cereale și mai multă metionină decât soia, ambele aminoacizi esențiali.
Conține, de asemenea, cantități importante de beta-caroten și omega 6 și antioxidanți puternici.
Din semințe se poate extrage un ulei, recomandat pentru toate calitățile de mai sus și pentru
conținutul mare de squalen, un compus organic descoperit recent, cu proprietăți anticancerigene
și antioxidante, considerat secretul dietei mediteraneene și probabil cel mai bun stimulator
imunitar cunoscut. Din frunze infuzate în mod tradițional se făceau și ceaiuri pentru gargară în
cazul durerilor în gât.
Sunt plante înalte ce pot crește până la 3 m, deși o înălțime obișnuită este cam la 1 m, cu
tulpină dreaptă și solidă, cu flori micuțe, verzi sau verde-roșiatic, adunate într-un fel de spic la
vârf. Chiar dacă în România actuală este considerat o buruiană, în culturile organice știrul este
lăsat să crească liber pentru că rădăcina lui adâncă și puternică ajută la aerisirea solurilor.
Frunzele au formă romboidală, cele de sus fiind mai alungite decât cele de la bază și sunt
comestibile, cu un gust asemănător spanacului. Semințele negre sau crem sunt prinse în capsule
minuscule de 1 sau 2 mm și sunt de asemenea comestibile.
Istoria cultivării ştirului (Amaranthus retroflexus) începe demult, în urmă cu peste opt mii de
ani, iar povestea lui este pe cât de uimitoare, pe atât de nefericită. Popoarele precolumbiene,
aztecii şi incaşii, au fost primele care au descoperit că ştirul este cu mult mai hrănitor decât
porumbul şi grâul, cu un bogat conţinut în substanţe nutritive, vitamine şi minerale, un excelent
energizant. Amarantul nu era numai un produs alimentar de bază, ci şi un remediu aproape
miraculos, ameliorând durerile hemoroidale şi tratând răceala, diareea, tulburările nervoase,
diversele afecţiuni ale pielii. Cu sirop de ştir erau hrăniţi toţi copiii nou-născuţi, iar războinicii îl
consumau pentru a dobândi energie şi putere în campaniile lungi şi dure.
Denumit şi “boabele lui Dumnezeu”, ştirul era la fel de preţios ca aurul. Ultimul conducător al
Imperiului aztec, Montezuma al II-lea, primea an de an, ca tribut de la supuşii săi din provinciile
vasale pe care le guverna, zeci de mii de tone de seminţe de ştir. Cu proprietăţile sale unice, ştirul
era socotit o plantă de origine divină, un dar oferit de zei oamenilor, fiind venerat şi folosit ca
element sacru în ritualurile religioase. În cinstea lui se organizau şi festivităţi, înaintea cărora
aztecii posteau zile în şir. În faţa templelor, se ridicau din făină de ştir uriaşe figurine ale unor
zeităţi, la care toţi oamenii se închinau. La finalul sărbătorii, făina era împărţită tuturor şi
consumată pe loc, fără a fi preparată. Cultul amarantului prevedea o ceremonie specială, însoţită
de sacrificii umane.
La venirea conchistadorilor în Lumea Nouă, odată cu colonizarea şi creştinarea popoarelor
precolumbiene, toate ceremoniile religioase ale aztecilor şi incaşilor au fost limitate, iar
ritualurile cu sacrificii umane, strict interzise. Îngroziţi de obiceiurile sângeroase ale aztecilor,
cuceritorii spanioli au emis ordine prin care se interziceau cultivarea, depozitarea şi utilizarea în
orice scop a ştirului, această plantă în faţa căreia aztecii se închinau şi pentru care aduceau jertfe
umane. Treptat, planta a fost dată uitării. Abia în secolul al XX-lea, oamenii de ştiinţă au început
să studieze atent proprietăţile ştirului, descoperind că planta are un conţinut ridicat, dar echilibrat
de proteine şi este extrem de bogată în vitamine (A, K, complexul de B-uri, C, E, acid folic),
săruri minerale (calciu, fier, magneziu, potasiu, zinc, cupru) şi aminoacizi.

75
 Culegere, conservare, efecte
Toţi cei care intenţionează să testeze proprietăţile curative atât de complexe şi variate ale ştirului
trebuie să cunoască “regulile” de culegere, depozitare şi preparare a ceaiurilor, tincturilor şi
soluţiilor. De la ştir se consumă atât partea verde, tulpina şi frunzele, cât şi seminţele. Frunzele,
asemănătoare ca aspect, dar şi ca gust, cu spanacul, îl pot înlocui pe acesta cu succes. Se pot
adăuga la ciorbe, tocăniţe sau salate.
Seminţele sunt mai sănătoase consumate crude, însă se pot prăji.
Planta poate fi recoltată atunci când ajunge la o înălţime de 25-30 de centimetri, cel mai propice
moment fiind în luna august-septembrie.
Frunzele, folosite ca ingredient alimentar, se culeg din partea cea mai de jos a tulpinii, pe întreg
parcursul verii şi până toamna târziu.
Seminţele sunt bune de cules atunci când se scutură uşor.
Sub formă de infuzii şi decocturi din boabe, ştirul este benefic în bolile de ficat şi inimă,
pentru combaterea infecţiilor şi tulburărilor gastro-intestinale, anemie, beri-beri, diabet,
obezitate, boli de piele, stomatită, parodontoză, ulcer, ateroscleroză. Au existat cazuri când copii
bolnavi de enurezis (eliminarea involuntară a urinei) s-au vindecat cu ceai de ştir într-o
săptămână.
Semințele se pot consuma crude dacă sunt presărate peste mâncăruri sau salate sau prăjite
asemeni popcornului, dar fără ulei ceea ce le face foarte sănătoase (se obțin niște floricele
drăguțe de dimensiuni liliputiene) sau măcinate sub formă de făină.
Aceste semințe de știr sunt recomandate în multe diete datorită faptului că nu conțin gluten și
pentru că sunt proteine-complete, cu un profil mai ridicat decât proteinele obținute din carne sau
lactate.
Pe continentul sud-american semințele sunt lăsate la fermentat, obținându-se un fel de bere.
Pregătirea în casă a uleiului de ştir
Uleiul de ştir poate fi preparat şi la domiciliu, proprietăţile extrasului fiind aceleaşi cu cele din
industria producătoare de uleiuri. Astfel, este mult mai ieftin, evitându-se totodată riscul
achiziţionării unor produse contrafăcute. Este benefic persoanelor care suferă de diabet, boli ale
sistemului cardiovascular, ale tractului gastro-intestinal, cu afecţiuni de ficat şi rinichi.
Știrul nu a fost uitat peste tot în România. În Moldova, Oltenia dar, în special în zona
Buzăului,ciorbele de știr sunt încă foarte apreciate.
Știrul are efecte imunomodulatoare
Din compoziţia chimică a ştirului face parte şi squalenul, un compus antioxidant puternic, care
ajută la prevenirea cancerului. Acest compus organic natural întinereşte celulele şi inhibă
creşterea şi răspândirea tumorilor maligne.
Până de curând, squalenul era extras doar din ficatul de rechin, greu de obţinut şi extrem de
costisitor.
Drept urmare oamenii de ştiinţă şi-au diversificat sursele de depistare ale acestei substanţe, iar
cercetările moderne au relevat prezenţa lui şi în uleiul de măsline, în uleiul de germeni de grâu,
în tărâţele de orez, însă în cantităţi mici.
Surpriza cea mare pentru cercetători a venit tocmai din partea ştirului, o plantă aparent
neînsemnată care, până nu demult, era folosită doar ca nutreţ pentru porci. În uleiul din seminţe
de ştir se găseşte cea mai mare proporţie de squalen, circa 8-10%.
Pentru comparaţie, din ficatul de rechin se poate extrage doar 1-1,5% squalen.
Uleiul de ştir ajută la reducerea colesterolului din sânge, protejează organismul împotriva
efectelor expunerii la radiaţii, contribuie la resorbţia tumorilor maligne.

76
Bolnavilor de cancer supuşi terapiilor cu radiaţii li se recomandă utilizarea uleiului de ştir înainte
şi după asemenea şedinţe. Acest ulei accelerează în mod semnificativ acţiunea de recuperare a
organismului, iar squalenul din compoziţia sa activează procesele de regenerare ale ţesuturilor
organelor interne, adesea grav afectate de asemenea raze.
În plus, squalenul din uleiul de seminţe de ştir are proprietăţi unice cicatrizante, ameliorând şi
tratând afecţiuni dermatologice, ca psoriazis şi pitiriazis.
Decoct împotriva anemiei
Peste 15 grame de rădăcină sau tulpină de ştir zdrobită se toarnă 200 ml apă clocotită. Vasul cu
infuzia se aşează într-un alt vas cu apă şi se fierbe timp de 30 de minute, pe aburi. Se lasă la răcit
şi se strecoară. Se consumă câte o treime de ceşcuţă, de trei ori pe zi, înainte de mese.
Băi calmante pentru tulburări nervoase
La 300-400 grame de pulbere de ştir se toarnă 2 litri de apă clocotită. Se fierbe într-o cratiţă timp
de 15 mi¬nute, apoi se lasă la răcit şi se strecoară. Fiertura se adaugă în apa din cada de baie.
Această îmbăiere este recomandată de 2-3 ori pe săptămână, timp de 20-30 de minute. Este
benefică şi pentru diverse boli de piele, alergii şi erupţii cutanate. Pentru a-i spori efectul, se
poate adăuga şi muşeţel.
Întinerirea şi revigorarea trupului
Tratamentul este foarte util pentru eliminarea toxinelor, a radionuclizilor ajunşi în corpul uman
din atmosferă sau ca urmare a terapiilor prin raze, a nitraţilor şi nitriţilor prezenţi în mai toate
produsele alimentare.
Se iau în părţi egale tulpină sau frunze de ştir proaspete, frunze de mentă, flori de muşeţel şi
urzică, fără a se depăşi în total 500 de grame. Toate se mărunţesc şi se amestecă bine, până ce
aproape devin o pastă.
Peste 2-3 linguri din acest amestec se adaugă o jumătate de litru de apă clocotită şi se lasă la
infuzat timp de 2-3 ore. Se strecoară şi se bea un pahar, înainte de culcare, adăugând o linguriţă
de miere. Restul amestecului se fierbe pe baie de abur, timp de 10-15 minute, şi se consumă câte
un pahar, cu o jumătate de oră înainte de mese. Tratamentul continuă fără a depăşi cele 500 g de
amestec din plante.
Poate fi repetat după 2-3 ani.
Important!
1. Știrul are capacitatea de a absorbi din sol toți nitrații și nitriții de aceea e important să știm
de unde recoltăm planta pentru consum!
2. Știrul are capacitatea de detoxifia din corp nitrații și nitriții!
3. Știrul poate fi folosit pentru curațarea unor soluri unde s-a practicat agricultura intensiva
ajutând la eliminarea nitraților și nitriților din sol. (apoi plantele se ard nu se pun la compost!)

77
Vorbim astăzi de Coada șoricelului atât pentru beneficiile umane cât și pentru preparatele
biodinamice din grădinile organice
Marele botanist suedez Carl Linné, naşul de botez al tuturor plantelor medicinale, cărora - în
afară numelui lor popular, le-a dat şi un nume de familie latin, spunea că "Achillea" vine de la
Achile, eroul războiului Troiei, cel rănit de suliţa otrăvită a frumosului Paris. Vindecarea i-a
venit de la centaurul Chiron, care l-a tămăduit cu o frunză de Coadă-şoricelului. Enumerată în
primele scrieri antice dedicate plantelor medicinale, resturi de Coadă-şoricelului au fost găsite în
urmă cu 60.000 de ani, într-un mormânt din Shanidar, în Iraq. Primul care a descris puterea
tămăduitoare a florilor de Coadă-şoricelului a fost Dioscoride. Mai târziu, Albertus Magnus a
atras atenţia asupra efectului ei rapid în închiderea rănilor nevindecabile. Prima reprezentare a
plantei se află într-un Codex bizantin din sec. al VI-lea, iar cel care a "nemurit-o" cu geniul său a
fost marele pictor Albrecht Dürer.
Recoltare şi uscare
Coadă-şoricelului se culege după orele dimineţii, pe timp de soare. Se recoltează doar părţile
superioare ale tulpinii cu inflorescenţe (Herba millefolii), când florile sunt complet deschise. În
acest interval, conţinutul în principii active este maxim. Prin recoltare, plantele sunt stimulate a
înflori din nou, deci până la sfârşitul ciclului biologic, în toamnă, apar noi inflorescenţe şi se
poate face o nouă recoltare. Acum, vara, plantă se culege în iulie şi august. Uscarea se face la
umbră, în strat subţire, pe rame de lemn, coli de hârtie sau rogojini, în spaţii aerisite şi bine
ventilate (poduri, verande, balcoane). În concediu, în cazul când vă păsionează culesul plantelor,
locul de uscare poate fi chiar autoturismul. După uscare, se ambalează în săculeţi de tifon, pungi
de hârtie, cutii de carton sau pungi de rafie. Se păstrează până la momentul folosirii, că plantă
întreagă, pentru a-şi păstra aromele integral.
Compoziţia chimică
Părţile aeriene ale plantei conţin un ulei volatil asemănător cu cel din florile de muşeţel, foarte
bogat în camazulene, tanin, acid nicotinic, acid ascorbic, câţiva acizi graşi şi aminoacizi.
Infuzia combinată de Coadă-șoricelului
Se pun la macerat 3-4 linguri mărunțite de Coadă-șoricelului, în jumătate de litru de apă, vreme
de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar plantă rămasă după
filtrare se fierbe în încă jumătate de litru de apă, vreme de cinci minute, după care se lasă să se
răcească și se filtrează. În final, se amestecă cele două extracte, obținându-se aproximativ un litru
de infuzie combinată de Coadă-șoricelului, care se folosește intern (2-3 căni pe zi).
Cataplasma cu Coadă-șoricelului
O mâna de flori mărunțite de Coadă-șoricelului se lasă timp de 1-2 ore să se înmoaie în apă caldă
(40-50 de grade Celsius). Se aplică direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon, și se lasă
vreme de 1 ora.
Tinctura
Mod de preparare: 2 linguri de Coadă-şoricelului uscată şi mărunţită sau plantă proaspătă se pun
la macerat timp de 10 zile, în 100 ml alcool alimentar sau alt produs distilat, obţinut în
gospodărie, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Se filtrează prin tifon, după care se lasă la decantat în
frigider timp de alte 6 zile, pentru o deplină limpezire. Se trece uşor partea limpede într-un alt
flacon, îndepărtându-se eventualul reziduu care s-a depus pe fundul vasului. Se păstrează în
flacoane de sticlă sau plastic prevăzute cu dop pipetă. Termenul de valabilitate este de 2 ani de la
dată preparării. Dacă se observă depuneri pe perioada păstrării, se agită flaconul înainte de
utilizare.
Uleiul de Coadă-șoricelului

78
În jumătate de litru de ulei de măsline, de sâmburi de struguri sau de susan, sau floarea soarelui
presat la rece se pun 10 linguri de inflorescente de Coadă-șoricelului uscate și mărunțite, sau
coada șoricelului proaspăt uscată. Se lasă să se macereze la soare, vreme de 2 săptămâni, după
care se filtrează, iar preparatul obținut se trage într-o sticlă închisă la culoare, care se păstrează în
locuri întunecoase și reci.
Tratamente interne cu Coadă-șoricelului
ajută în caz de infecții - în nordul țării există obiceiul că oamenii să bea în toamna fiertură de
flori de Coadă-șoricelului, că să-i ferească de boli de plămâni și de răceli de tot felul. și iată că
acest obicei este confirmat de un studiu de dată foarte recentă, făcut în India, care arată că
achileina, o substanță secretată de florile de Coadă-șoricelului, ne protejează de infecțiile de tot
felul, într-un mod inedit. Această substanță pur și simplu modifică rezistență membranei
celulare, care va deveni mai puțin permeabilă pentru viruși și bacterii, care astfel nu pot atacă
organismul. Se utilizează infuzia combinată de Coadă-șoricelului, din care se consumă câte
jumătate de litru - un litru pe zi, în cure de 30 de zile.
Hepatită - un studiu japonez din 2006 a avut drept subiect efectul hepatoprotector al sucului
proaspăt extras din inflorescențele și din tulpinile de Coadă-șoricelului. Animalele de experiență
erau intoxicate cu substanțe care produc hepatită mortală. Dintre cele care au fost tratate cu suc
proaspăt de Coadă-șoricelului, mai mult de 40% au supraviețuit, în timp ce cele din lotul martor
au murit în proporție de 100%. S-a constatat că la organismele tratate cu suc de Coadă-
șoricelului, ficatul suferă mult mai puține modificări structurale, celulele din componentă să au
mai puține malformații, iar tendința spre ciroză este net diminuată. Sucul proaspăt de Coadă-
șoricelului se prepară zilnic și se administrează imediat după filtrare, câte 50-60 ml, în doză
unică, zilnică. Se fac astfel cure de câte 60 de zile, urmate de alte 20 de zile de pauză.
Dischinezie biliară - se administrează infuzia combinată de Coadă-șoricelului, câte o jumătate
de cană, cu 20-30 de minute înainte de fiecare masă. Un astfel de tratament durează 30 de zile și
se poate relua după o pauză de două săptămâni. O echipa de cercetători din cadrul Universității
din Viena a obiectivat, prin teste de medicină experimentală, că principiile active din Coadă-
șoricelului au efecte coleretice (favorizează evacuarea bilei) foarte intense. Ele sunt de trei ori
mai puternice decât anghinarea, care era până nu demult considerată liderul în această afecțiune.
Colecistită - uleiul volatil conținut în florile de Coadă-șoricelului are efecte antiinflamatoare și
calmante asupra vezicii biliare. Se administrează pulberea proaspăt măcinată de flori din care se
ia câte o linguriță pe stomacul gol, de patru ori pe zi.
Dispepsie, indigestie - se combină în proporții egale tincturi de Coadă-șoricelului și de
anghinare (Cynara scolymus), iar din acest amestec se ia câte o linguriță diluată în apă, înainte cu
10 minute de fiecare masă. Ambele plante îmbunătățesc peristaltismul tubului digestiv, amplifică
secreția de sucuri gastrice, reduc senzația de greață sau de inapetență.
Colita, colita spastică - mai multe studii făcute în Statele Unite și în Germania au pus în
evidență faptul că anumite substanțe aromate și flavonoidele din Coadă-șoricelului reduc
semnificativ inflamatia la nivelul intestinului subțire și a celui gros, ajută la cicatrizarea
epiteliilor lezate, combat eficient spasmele digestive. Se administrează infuzia combinată, câte 2-
3 căni pe zi, pe o perioada de 35 de zile, apoi se face o pauză de două săptămâni, după care
tratamentul se poate relua, dacă mai este cazul. În această afecțiune, efectele terapeutice ale
florilor de Coadă-șoricelului sunt mult mai puternice în combinație cu sunătoarea (Hypericum
perforatum).
Amenoree (absența patologică a ciclului menstrual) - în Bucovina femeile tinere care nu erau
fertile foloseau adesea ceaiul de Coadă-șoricelului pentru "a le veni rândurile roșii", adică pentru

79
declanșarea ciclului menstrual. Cercetătorii de la Universitatea din Padova, Italia, au confirmat
de curând validitatea acestui demers terapeutic, publicând în iulie 2006 studii în care arată că
două substanțe din Coadă-șoricelului (apigenina și luteolina) îmbunătățesc răspunsul
organismului la acțiunea hormonilor care declanșează ciclul menstrual și care determina
amplificarea caracterelor feminine. Se administrează pulberea proaspăt măcinată de flori de
Coadă-șoricelului, câte trei lingurițe pe zi, în cure de patru săptămâni, urmate de alte două
săptămâni de pauză.
Adjuvant în hemoragia internă - mai multe studii din anii '90 arată că unii alcaloizi din
componentă acestei plante favorizează cicatrizarea rapidă a leziunilor interne și externe. Într-unul
din aceste studii, o substanță extrasă din Coadă-șoricelului, numită achileina, a fost administrată
intravenos animalelor de experiență. Ea a redus timpul de sângerare cu nu mai puțîn de 32%, un
rezultat foarte bun, ce sugerează chiar o posibilă utilizare a extractelor din această plantă în
terapia de urgență. Că adjuvant contra hemoragiei interne, se consumă zilnic câte un litru - un
litru și jumătate de infuzie combinată de Coadă-șoricelului.
Acneea - un studiu al unui institut medical din Washington, Statele Unite, arată că acneea este
declanșată de probleme digestive și de metabolism, provocate de alimentația modernă, de
sensibilitatea la infecții cutanate, precum și de problemele hormonale. În același studiu se
menționează faptul că plantă Coadă-șoricelului are atât efecte antimicrobiene (acționează contra
bacteriilor, în special), cât și de stimulare a proceselor digestive. Adăugați la acestea efectul
hormonal anterior menționat al acestei plante și faptul că este un dezintoxicant pentru ficat și
pentru bilă, pentru a înțelege eficientă să în tratarea acneei. Se fac tratamente cu o durata de 60
de zile, timp în care se ia infuzie combinată de Coadă-șoricelului, câte un litru pe zi, în două
reprize, dimineață și seară.
Tratamente interne
Bolile stomacului - gastrite, ulcer gastric, dispepsii, regurgitaţii, colici stomacale, balonări,
vărsături
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 50 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate în puţînă apă.
Bolile intestinelor - colon iritabil, meteorism, colici intestinale, diaree
Infuzia: se beau câte 3 căni pe zi.
Tinctura: se iau câte 50 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate în puţînă apă.
Bolile pancreasului - pancreatită acută
Este o urgenţă medicală, fiind provocată în proporţie de peste 80% de afecţiunile biliare şi de
alcoolism. Tratamentul alopat rămâne cel de bază, folosirea preparatelor din Coadă-şoricelului
fiind o terapie complementară. Se foloseşte infuzia de Coadă-şoricelului, câte trei căni pe zi,
după masă, sau în locul apei, când se iau medicamentele recomandate de medici pentru
tratamentul pancreatitei.
Bolile ficatului - hepatită medicamentoasă
Se întâlneşte frecvent la bolnavii cronici, care folosesc multe medicamente polipragmazie.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Inapetenţă
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se beau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate în puţînă apă.
(Preparatele se iau cu cel puţin 15 minute înainte de masă.)
Hematuria în bolile aparatului urinar

80
Prezenţa sângelui în urină se datorează adesea afecţiunilor renale, vezicale, prostatice, sau poate
fi cauzată de o tumoră vezicală sau renală. Dacă hematuria este însoţită de durere de tip colică
renală, este vorba de un calcul uretral.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi, sau în locul apei, când se iau medicamentele
recomandate de medic.
Tinctura: se iau câte 50 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de gălbenele sau
în puţină apă.
Bolile aparatului genital şi ale anexelor acestuia - vulvovaginite, mastodinite
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate în puţînă apă.
(Tratamentul intern se completează cu o utilizare externă a preparatelor din Coadă-şoricelului
sub formă de băi vaginale sau unguente.)
Boli dermatologice - dermatite, dermatoze, infecţii stafilococice şi streptococice, fungice,
dermatită seboreică, eczeme
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de trei-fraţi-pătaţi.
Boli din sfera ORL - amigdalite, rinite, sinuzite, epistaxis, faringite, laringite, traheite
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate în puţină apă sau ceai de salvie.
Boli ale cavităţii bucale - afte, gingivite, micoze, extracţii sau abcese dentare
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate în puţînă apă.
În aceste afecţiuni se aplică şi un tratament extern sub formă de gargară.
Afecţiunile anusului şi rectului - hemoroizi, fisură anală, prurit anal, rectită
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 50 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate în puţînă apă.
Tratamentul intern se completează cu cel extern.
Boală de iradiere- în caz de chemoterapie
Datorită conţinutului în camazulene, preparatele farmaceutice din Coada-şoricelului, că şi cele de
muşeţel sau din pelin, se recomandă a se folosi că protector şi curativ în perioada când se fac
raditerapii pentru tratamentul unor boli încurabile sau când suntem expuşi la radiaţiile solare
timp îndelungat, de exemplu vara, la plajă. Tinctura se foloseşte intern 1/2 de linguriţă, de 2 ori
pe zi, iar în cazul radiației solare care se manifestă prin fenomene alergice la nivelul ţesutului
cutanat, se utilizează extern uleiul terapeutic aplicat pe piele, după plajă. Când iradierea solară
este puternică şi afectează integritatea pielii, se poate utiliza în plus o cremă emolientă
cicatrizantă, pe bază de extract moale de tescovină, gălbenele, muşeţel şi Coadă-şoricelului.
(Farmacia Faltis prepară o asemenea cremă.)
Notă: Durata tratamentelor cu preparate din Coadă-şoricelului este:
* pentru bolile acute 10 zile,
* pentru bolile subacute 20 de zile
* pentru bolile cronice cel puţîn 30 de zile.
(Fitoterapia este o terapie blândă, ale cărei efecte se observă mai târziu, dar este mult mai bine
suportată de organism decât medicaţia alopată. Ar fi ideal să se folosească că metodă de
prevenţie, dar, din păcâte, acest lucru se practică destul de puţîn.)
Tratamente externe

81
 Inhalaţii - afecţiunile nasului (rinite, rinosinuzite), care se manifestă prin nas înfundat sau
rinoree
Reţetă: Într-un litru de fiertură de Coadă-şoricelului, obţinută după metodă infuzării, se pun 10-
15 picături de uleiuri esenţiale de mentă, ienupăr, eucalipt, făcându-se inhalaţii după metodă
clasică. Deasupra vasului cu infuzia fierbinte se apleacă capul acoperit cu un prosop şi, timp de
câteva minute, se inspiră şi se expiră pe nas şi gură vaporii calzi.
* Băi vaginale - se recomandă înainte de aplicarea unor unguente sau ovule, pentru bolile
vaginului
Într-un litru de infuzie de Coadă-şoricelului se adaugă bicarbonat de sodiu.
* Gargarisme - pentru boli ale cavităţii bucale: afte, gingivite, stomatite, hemoragii gingivale,
abcese dentare
Se face gargară după fiecare masă, folosind o infuzie din ceai de Coada-şoricelului.
* Comprese umede - în afecţiunile uscate ale pielii şi în bolile alergice
Se poate folosi orice material textil natural, care se umezeşte cu o fiertură obţinută după metodă
infuziei. După îndepărtarea compresei se aplică, pentru efectele sale emoliente, uleiul terapeutic
de Coadă-şoricelului.
Precauţii -În general, coada-şoricelului se administrează cu prudenţă la gravide, mai ales
atunci când este vorba de preparate de concentraţie ridicată. La persoanele cu sensibilitate
alergică la plantele din familia Asteraceae, coada-şoricelului poate produce catar respirator şi
dermatită de contact. Trebuie reţinut, de asemenea, că dozele mari de coada-şoricelului
potenţează efectul sedativelor şi al antihipertensivelor şi, totodată, pot să contracareze efectele
anticoagulantelor. Specialiştii recomandă evitarea dozelor foarte mari (10-20 de grame zilnic) de
Coadă-şoricelului, pentru perioade lungi de timp şi consultarea unui medic înainte de începerea
unui tratament cu această plantă.
surse- revista Formulă As-Din rețetele farmacistului Ion Bobaru -poate fi găsit la Farmacia Faltis
din Brăila. Farmacia să deţine "Certificat de bună practică farmaceutică pentru prepararea
medicamentelor" acordat de Colegiul Farmaciştilor din România.
Coada Șoricelului în grădina biodinamică
În final am realizat un extract pentru grădina de plante așa cum a fost descris în această
postare.... https://www.facebook.com/groups/343040550302387/posts/411652730107835/
Rolul acestui extract este foarte important pentru că picaturi din această macerare lentă în
zahăr se va folosi ca și catalizator pentru toate celelalte macerate. Mai clar spus coada șoricelului
este o planta care conferă o mare putere tuturor maceratelor cere le folosim în gradina
biodinamică. Deci daca avem posibilitatea să o culegem, să o facem pentru că pe lângă
importanța foarte mare în tratamentele interne și externe umane, joacă un rol deosebit de
important în procesele de cataliză și de potențare a tuturor maceratelor pe care le folosim. Daca
avem plantă suficientă putem să realizăm și maceratele clasice așa cum au fost prezentate aici..
https://www.facebook.com/groups/343040550302387/posts/391563472116761/ cu scopul de a
potența de exemplu acțiunea urzicii fermentate.
În prezentarea aceasta avem o extracție lentă în câteva săptămâni la loc răcoros. La finalul
procesului de extracție cu zahăr lichidul obținut se strecoară. Se va obține un lichid vâscos,
cantitate foarte mică care se depozitează într-un recipient curat și într-un loc răcoros. Se vor
folosi ulterior cateva picaturi din el la toate maceratele și tratamente în grădină, potențându-le
efectele binefacătoare.

82
Teodora, tot in ideea ta de a da retete pentru folosul tuturor.
Ce avem noi aici?
Un borcan plin cu urzica tocata amestecata cu zahar.
Va veti intreba la ce foloseste amestecul acesta. Ei bine, stie toata lumea care este interesată de
gradinaritul organic de "purin" (maceratul de urzica), renumit pentru pentru parfumul inegalabil,
dar mai ales pentru efectele aproape miraculoase pe care le are asupra plantelor noastre. Urzica
are un spectru larg de minerale folositoare.
Diferenta dintre modul clasic cunoscut de fermentarea urzicii in apa si acest mod de extragere a
principiilor active este ca acest extract nu miroase, se poarte pastra timp indelungat pe raft la
intuneric si se poate folosi imediat. Gradinarii coreeni, caci de la ei am luat ideea, sustin ca tot ce
se extrage din urzica in acest fel este cu mult mai valoros decat prin fermentarea in apa.
Cum se foloseste?
1 la 500. Adica 2ml la litru de apa si se poate da atat la radacina cat si foliar.
Cum se prepara?
Metoda mea.
Am fost dimineata devreme la padure si am adunat urzica. Este bine de cules dimineata ca este
mai "suculenta" si are roua inca pe ea. Apoi am tocat urzica si am amestecat-o cu zahar. E nevoie
de zahar brun, dar eu am folosit de cel alb. Trei parti urzica doua parti zahar. Eu am masurat
ochiometric. Se amesteca bine si apoi se baga la borcan pentru 5-6-7 zile. Am mai pus un strat de
zahar deasupra. La final am mai pus o piatra spalata bine, ca sa tina apasat amestecul, macar cat
de cat. Se eticheteaza si se aseaza undeva la intuneric, de preferat.
Dupa 5-6-7 zile puneti intr-o palnie o bucata de tifon si asezati -o peste un borcan gol; intoarce-ti
borcanul cu macerat invers si lasati peste noapte ca gravitația sa-si faca treaba. Dimineata veti
avea un lichid mai vascos, inchis la culoare care are un miros specific bun, ca de iarba-fân, sau
ceva in zona aceas

Puterea vindecătoare a hreanului e remarcabilă și... gratuită. Care este secretul puterii
hreanului?
HREANUL este unul din cele mai ușor de cultivat și unul din cele mai ieftine alimente-
medicament, mai ales pentru sezonul rece!
Denumirea latină-ARMORACIA RUSTICANĂ BRASSICACEAE
Hrean: Istoric și leacuri din bătrâni
Hreanul este folosit de mult timp că plantă medicinală, dar codimentul–hrean, datează abia de la
sfârșitul secolului al XVI. Hreanul japonez-Wasabi, are aceeași aromă intensă dar puțin mai
amară.
Încă din vremea antichității, hreanul, era un leac prețuit atât de greci cât și de români, legendele
spun că, hreanul era cunoscută și de daci, care îi spuneau „usturonila”, se povestește că frunzele
crude de hrean, legate pe frunte, alungau durerile și limpezeau mintea și din rădăcina dată pe
răzătoare se coceau turte cu care se vindecau „gâlcile”( inflamațiile de gât și amigdale). Turta de
hrean ras, mălai, mei, miere de faguri și sare, toate puse pe piele de cal se puneau pe gât la gâlci.
Contra gâlcilor se mânca hrean și bea rachiu. (țuică).La amigdalită, se folosea hreanul ras apoi se
amestecă cu făină de grâu și apă caldă făcându-se o pastă care se aplică la gât, iar ceaiul de flori
alungau cele mai grele răceli. Petele de pe obraz se spălau cu oțet amestecat cu hrean ras. În alte
părți, pentru petele de pe obraz, piept și mâini, se punea o mână de hrean tăiat bucățele într-o
sticlă, se turna peste el un sfert de kg de oțet bun și se lasă 5-6 zile, apoi se înmuia o cârpă cu
care se ștergeau petele în fiecare seară. Ceaiul din frunze îndulcit cu miere se lua contra răcelii.

83
Contra durerilor de dinți se lua hrean fiert cu vin. Pentru stomatită se lua o lingură de hrean, se
punea într-un sfert de litru de rachiu, se lasă 24 ore, apoi se strecura și se făcea gargară de 3 ori
pe zi. La răceală grea cu fierbințeală se înfășură tot trupul bolnavului cu hrean ras cu această se
făceau și legături la durerile de picioare și băi contra reumatismului. Se folosea și în nevralgii,
când unii îl amestecau cu făină de grâu și miere făcând un aluat care se punea pe locul dureros.
Tot pentru dureri - o turtă din făină de grâu cu hrean ras și oțet. Se punea și la șale pentru durerea
de rinichi. Se mai lua pentru afecțiunile vezicii și contra pietrelor la rinichi. Era un leac obișnuit
contra bolilor de plămâni. Contra tusei se folosea zahăr candel și hrean ras. În timpurile noastre,
hreanul a decăzut din vechea lui glorie, se folosește mai rar ca medicament, fiind mult mai
cunoscut ca și picanterie alimentară.
Utilizări medicale: Puterea vindecătoare a hreanului e remarcabilă și... gratuită. Care este
secretul puterii hreanului?
În tratatele ayurvedice se indică gustul picant, virya – fierbinte, având calitatea de fulgerător, ce
îl face extrem de eficient în tratarea bolilor reumatice și ale căilor respiratorii superioare.
Rădăcina de hrean este foarte bogată în vitamine (în special C și din complexul B) și minerale,
ceea ce însemnă că ideal este consumul fără tratament termic, pentru a nu distruge mai ales
vitamina C, care este atât de sensibilă la temperatura. Numeroase leacuri populare pun în valoare
acest „arsenal” de principii active ale hreanului pentru tratarea celor mai diverse boli. Vom
recomandă la secțiunea „Rețete și tratamente cu hrean” mai multe leacuri, în diverse combinații.
Părțile folosite:-În cazul hreanului, cel mai des utilizate sunt rădăcinile, dar primăvară,
frunzele tinere de hrean pot fi consumate în salate. Gustul iute și înțepător al hreanului e dat de
compușii care se găsesc în rădăcina.
Compoziție chimică: Rădăcina hreanului (Radix Armoraciae) conține protide, hidrați de
carbon, zahăr, potasiu, săruri minerale, vitaminele A, B1, C, glicozidă sinigrozida, glicozizi
sulfurați, mirozina, ulei volatil, acizii: clorhidric, sulfuric, carbonic și silicic precum și substanțe
antibiotice (fitoncide).
1. Hreanul are acțiune antiscorbutică datorită vitaminei C
2. Hreanul conține o glicozidă (sinigrozida) care, prin hidroliză pune în libertate un aglicon
volatil (izosulfocianat de alil) identic cu esență de muștar, care îi conferă proprietăți
revulsive(prin aplicarea pe piele provoacă deplasarea spre piele a sângelui stagnat într-un organ
sau într-o regiune inflamată a corpului) și rubefiante (care irită și înroșește pielea); excită
mucoasele fiind revulsiv, rubefiant, sau chiar lacrimogen, face că secrețiile interne să fie mai
masive, ajută la eliminarea bilei, face că și secrețiile nazale și salivare să fie mai abundente
3. de asemenea, tot datorită acestor compuși ai hreanului, care se elimina atât pe cale
respiratorie cât și renală, are efect antiseptic, antiinflamator, bacteriostatic, diuretic.
4. Este un aperitiv, pentru că determină stomacul la o mai rapidă funcționare.
5. Este util în diferite forme de anemie sau chiar în convalescență.
6. Ajută ca diuretic la o mai bună funcționare a rinichilor.
7. Folosit extern, hreanul este un revulsiv puternic, ajutând la diverse cazuri în care se dorește
refacerea circulației sângelui.
8. Ajută la funcționarea normală a inimii; medicină chineză populară folosește pe scară largă
"cură apiterapeutica de miere cu hrean"
9. Hreanul este folosit extern: în zone inflamatorii articulare, boli reumatismale, circulație
periferică deficitară, dureri de cap, mialgii, nevralgii, sciatică, inflamații ganglionare, degeraturi,
eczeme, nevralgii, inclusiv cele intercostale, pareze faciale, parodontoza.
Cură cu Hrean externă din tradiția populară:

84
1. Frunzele zbrobite puțin se pot folosi ca și cataplasme pe zonele dureroase, chiar și pentru
înțepături de insecte. După ce se strivesc, frunzele se pot unge cu puțin ulei, înainte de aplicare,
cu rolul de a calma durerile.
2. Cataplasme - Hreanul crud, dat prin răzătoarea mică și pus în tifon (pentru a nu irită direct
pielea, datorită proprietăților revulsive) se așează pe zona cu inflamații sau cu dureri reumatice;
se menține cataplasma atât timp cât nu apare o senzație de arsură (timpul diferă în funcție de
toleranță individuală).
3. Oțetul de hrean și tinctura de hrean se utilizează extern pentru tratarea acneii, prin
tamponare, de asemenea este indicat în bolile reumatismale, circulație periferică deficitară,
inflamații articulare, nevralgii, migrene, eczemă.
4. Tinctura de hrean este utilizată sub formă de frecții în tratarea alopeciei areata sau pelada în
plăci.
5. Pulpă de hrean proaspăt rasă este superioară muștarului, se aplică sub formă de cataplasme
în afecțiuni pulmonare, gută, algii reumatismale.
6. Pulpa de hrean se mestecă în gură de mai multe ori pe zi, pentru combaterea retracției
gingiilor ( parodontoză) și pentru întărirea dinților.
7. In cazul durerilor dentare, se va destupă sticluța cu tinctură, se astupă o nara ramanând
liberă nara de partea în care este dintele dureros și se va inspira puțin aer din această sticluță.
Aromele care se degajă vor face ca în câteva secunde să treacă cea mai puternică durere de
măsele.
Cura cu Hrean interna din tradiția populară:
a. Rădăcina de hrean proaspătă, rasă fin, se va amestecă cu miere în aceeași cantitate și se va
lua câte o linguriță de trei ori pe zi, în cure de lungă durata, în cazul afecțiunilor inimii și vaselor
de sânge ("cură apiterapeutica de miere cu hrean").
b. Rădăcina de hrean proaspătă, rasă fin, se amestecă cu puțină apă și zahăr invertit, până se
face un sirop. Se va lua câte o linguriță de trei ori pe zi, în caz de anemii sau avitaminoze.
c. Macerat din 15-30 g rădăcina rasă fin de hrean la litru de apă. Se macerează timp de 12 ore
la temperatura camerei. Se iau 2 cești pe zi între mese.
d. Siropul de hrean: se taie rădăcina de hrean în rondele; se așează în straturi pe un tifon
suspendat deasupra unei farfurii și se acopere straturile cu zahăr brun. Lichidul siropos care se
scurge va fi administrat în doze de 1-2 lingurițe pe zi.
e. O lingură de rădăcină rasă fin de hrean proaspăt se amestecă cu miere de salcâm, până se
obține o pastă omogenă. Amestecul se consumă în fiecare dimineață, înainte de masă, treptat,
până la terminarea dozei preparate zilnic. Cură nu trebuie să depășească 30 zile. Este utilă în
toate afecțiunile inimii sau pulmonare.
f. Vinul tonic de hrean: La un litru de vin natural de struguri (numai natural) se vor rade fin 2-
3 rădăcini mai mari de hrean (30-50 g) și se vor ține la temperatura camerei timp de 8 zile, după
care se vor strecura. Se va consumă câte o cantitate de 50 ml în fiecare dimineață.
g. Tinctura de hrean: Rădăcina rasă se va pune în alcool alimentar de 70°(proporție de 1:3
părți alcool). Se va ține timp de 8-15 zile agitând des, pentru a se putea extrage principiile active
din plantă. Se strecoară apoi și se va consumă câte 5 picături (o 1/2 linguriță) de 3 ori pe zi, în
special pentru tratarea tusei, guturaiului, gripei.
h. Oțet de hrean: Rădăcina rasă fin de hrean se amestecă o parte cu 5 părți de oțet alimentar
din mere și miere și se va ține timp de 10 zile, după care se va strecura. Se poate folosi intern
câte 10 picături (o linguriță) diluat în apă sau se poate folosi extern în diluție 1:2 cu apă, pentru
spălături sau pansamente ( cataplasme).
85
i. Hreanul crud se taie felii subțiri, se usucă foarte bine și se da prin râșniță de cafea, pentru a
obține o pulbere fină. Se poate folosi și sublingual în doze mici, pentru curele interne sau se
poate amestecă pulberea cu puțină apă, obținându-se o pastă, care se poate aplică sub formă de
cataplasme (în tifon) pe zonele inflamate.
Hreanul- în alimentație
Hreanul se cultivă pentru rădăcinile sale cărnoase, albe, cu gust picant, care se folosesc pentru
condimentarea mâncărurilor, pentru salate speciale sau ca și ingredient nelipsit în prepararea
murăturilor. Rădăcina de hrean are proprietăți antibiotice, antiinflamatoare și afrodisiace. Este
recomandat, de asemenea, în cantități mici și pentru stimularea poftei de mâncare.
Hreanul – rețete
1. Siropul de hrean - cu zahăr brun: Se taie rădăcina de hrean în rondele, se așează în straturi,
se acoperă straturile cu zahăr brun (sau sirop de agave). La lichidul siropos care se scurge, mai
adăugăm câteva lămâi stoarse și apoi se dă la frigider. Se consumă cu precădere în timpul iernii,
fiind puternic stimulent al focului digestiv, mai ales pentru cei cu digestie slabă, sau în fazele de
întreținere după o cură de slăbire, pentru meținerea tonusului digestiv. Siropul de hrean este și un
bun afrodisiac. Se poate folosi siropul de hrean și în combinații cu alte siropuri, că metodă
preventivă în caz de epidemii de gripă. Siropul de hrean se poate prepară și cu zahăr invertit, în
loc de zahăr brun.
Rețeta: 3 rădăcini de hrean curățate, tăiate feliuțe, 500 grame zahăr brun (sau zahăr invertit),
zeamă de la 3 lămâi. Se lasă rondelele de hrean timp de 48 de ore să se pătrundă cu zahărul, la un
loc răcoros, apoi se scurg și zeamă obținută se pune în borcan și se da la frigider; poate fi folosit
și 2 săptămâni.
2. Siropul de hrean - cu miere. Pe lângă efectele enumerate la siropul de hrean cu zahăr brun
sau invertit, siropul de hrean cu miere este și un bun afrodisiac. Se folosește aceeași rețeta, doar
că înlocuim zahărul cu miere de albine. Pentru a evita fermentarea, se ține în frigider. Acesta este
un sirop de neînlocuit mai ales iarnă, când variațiile de temperatura generează declanșarea
epidemiilor de răceală.
3. Oțetul de hrean: O parte de rădăcina rasă fin de hrean se amestecă cu 5 părți de oțet de mere
cu miere (sau oțet de kombucha) și se va ține timp de 10 zile într-un loc răcoros, după care se va
strecura. Oțetul este și un excelent tonic digestiv, mai ales în salatele de iarnă, având calitatea de
fulgerător: face că o salată de crudități, atunci cînd e consumată iarnă, să nu genereze
amplificarea senzației de rece. De aceea, Ayurveda folosește uleiurile presate la rece, care au
calitatea de virya – fierbinte, și oteturile picante, pentru a amplifică focul digestiv, mai ales în
anotimpurile reci și ploioase (Consumul acestui oțet este recomandat pentru cei cu constituție
Kapha dosha, un consum mai redus pentru cei cu constituție Vata dosha, iar pentru constituțiile
Pitta dosha, se recomandă consumul moderat sau redus, doar în caz de dezechilibre sau în
anotimpul Kapha și Vata).
Oțetul de hrean - cu lămâie: Se folosește drept baza aceeași rețeta că aceea anterioară, dar pentru
persoanele care au scos din alimentație oțetul (fiindcă natură lui generează aciditate), în curele
alcaline (dr Young - “Cure de purificare prin alimente bazice”), se înlocuiește cu zeamă de
lămâie (deși este de natură acidă, reacția post digestivă este bazică). Macerarea se face în zeamă
timp de 10 zile, în proporție de 1:5, o parte hrean ras fin și 5 părți zeamă de lămâie. Nu este
nevoie că amestecul să fie ținut în frigider, deoarece este cunoscută calitatea de bun conservant a
hreanului în murături.
2. Pudra de hrean (făină de hrean): Se taie felii subțiri hreanul crud, se usucă forțe bine și se da
prin râșnița de cafea, pentru a obține o pulbere fină; se păstrează în pungi ermetic închise sau în

86
borcan, în condiții cât mai vidate, pentru a evita umezeală și dăunătorii. Pudra de hrean se
folosește în toate combinațiile de salate, în funcție de gust și, mai ales, de către persoanele cu
constituție Kapha dosha, în anotimpurile reci și umede.
3. Hreanul ca și condiment - Se cunoaște faptul că toate murăturile au nevoie de hrean pentru
conservare. Pentru regimurile Raw Vegan se recomandă că la murături să se folosească oțet de
hrean, pentru conservare mai bună.
Hrean la borcan cu oțet - folosit că murătură și ca adaos la diferite salate cu gust aromat sau
picant. Putem prepara amestecul acasă, folosind inclusiv pulpa hreanului, după rețeta următoare:
3 legături de hrean (cam 300 g), 1 lingură zahăr brun, 1 linguriță sare neiodata, 1 ceșcuță de oțet
de mere cu miere (sau oțet de kombucha).
Mod de preparare - HREAN cu oțet
Hreanul curățat și spălat se răzuiește pe răzătoarea fină, se amestecă cu sarea, oțetul și zahărul
brun, până la topirea zahărului, și se pune în borcan.
Timp de preparare: 15 minute.
4. HREAN cu zeamă de lămâie- se folosete rețeta anterioară, doar că în acest caz se utilizează o
ceșcuță de zeamă de lămâi, pentru regimurile alcaline, pentru reducerea acidității din corp (care
știm că este sursă majorității bolilor).
5. Salată crudă de hrean cu sfeclă. Ingrediente: sfeclă roșie, de trei ori cantitatea decât cea de
hrean ras fin, ulei presat la rece de orice fel, chimen nemacinat, (opțional-semințe de pin o
linguriță), sare și lămâi după gust. Se da sfeclă prin răzătoarea mare și hreanul prin răzătoarea
mică, se adaugă sarea, chimenul, uleiul. Se amestecă și se consumă după 30 de min, după ce
aromele s-au combinat. Opțional, punem în final și semințele de pin.
6. Brânză de caju cu hrean pentru vegani : Se înmoie 2 cești de caju în puțină apă, atât cât să îl
acopere, timp de 4 ore; se da prin răzătoarea fină un hrean, pentru a obține o linguriță de pulpă
fină, sau se folosete hreanul ras la borcan în zeamă de lămâie; se amestecă în mixer la viteză
mare ( blender sau cu pimer) pînă se obține o pastă de consistentă tare; se introduce un cățel de
usturoi, ulei presat la rece și zeamă de lămâi după gust. Se așează în frigider pentru a se
întrepătrunde gusturile. Se poate servi imediat sau după câteva ore, alături de salate. În cazul în
care pasta obținută devine prea lichidă, se poate transforma brânză într-un dressing foarte gustos,
mai ales pentru orice tip de salate.
Hreanul - Cultivare:
De la început, trebuie să ținem cont că hreanul este o plantă perenă, a cărei cultură durează chiar
și 8-10 ani. Hreanul este o plantă robustă, originară din zona Marii Negre și vestul Asiei, cu
rădăcina pivotanta groasă, ramificată și alungită, care pătrund adânc în pământ în jur de 70-100
cm; frunzele sunt ca acelea de ștevie, de 20-50 cm lungime. Frunzele inferioare ale hreanului
sunt mari, ovale, de regulă întregi, iar cele superioare au marginile dințate. Tulpinile sunt înalte
(putând ajunge la 2 m) și puternic ramificate. Florile sunt mici, albe, apar pe tulpinile înalte la
începutul verii, iar fructul este o siliculă globuloasă.
Hreanul e foarte dificil de mutat; de aceea, este foarte bine să va gândiți de la bun început
unde vreți să îl plantăți. Hreanul multicolor arată foarte bine și într-un ghiveci mare, hreanul
japonez wasabi este o plantă perenă subacvatică, are frunze în formă de inima, de circa 15 cm, și
flori albe cruciforme, situate pe tulpini de 40 cm. Wasabi preferă locurile răcoroase, umbroase, la
temperaturi de 10-13 grade, cu apă curgătoare, foarte curată și alcalină în preajma. destul de greu
de cultivat.
Hreanul este una dintre plantele legumicole foarte puțin pretențioase față de condițiile de
mediu, fiind foarte rezistent la temperaturi scăzute (-20°C; -30°C). Nu este pretențios nici față de

87
umiditate, dar în caz de secetă, producția de rădăcini scade și gustul devine mai picant. De
asemenea, hreanul nu este pretențios față de lumina, crescând foarte bine și în terenurile
umbroase. Excesul de umiditate în sol provoacă putrezirea rădăcinilor, de aceea nu trebuie
cultivat pe terenurile cu apă freatică aproape de suprafață solului. Rădăcinile de hrean de bună
calitate se obțin pe solurile bogate în elemente minerale, humus și fertilizate cu gunoi de grajd.
Înmulțire: Primăvara, plantați secțiuni subțiri, lungi, de rădăcini laterale, tăiate orizontal, apoi
acoperiți și bătătoriți pământul.
De reținut: Hreanul se înmulțește doar vegetativ, prin butășire, semințele hreanului nefiind
viabile.
Întreținere: Nu lăsăți ca frunzele hreanului să se usuce, deorece rădăcinile devin amare.
Dăunători și boli: În culturi mari, hreanul poate fi supus la anumiți fungi, sau rugină, dar culturile
de grădina sunt rareori afectate.
Recoltarea și depozitarea hreanului: Recoltarea frunzelor se face delicat primăvară, rădăcina se
recoltează toamna, în al doilea an de la plantare. Pentru ușurință recoltatului și evitarea ruperii
rădăcinilor, dislocarea se face cu dislocatorul pentru rădăcinoase. Pe suprafețe mai mici,
recoltarea se face cu cazmaua. După dislocare, plantele se adună manual, se curată de pământ și
se fasonează, îndepărtându-se frunzele și ramificațiile rădăcinilor care nu sunt bune pentru
consum.
Recoltarea rădăcinilor se face toamna (în iernile cu îngheț târziu sau lipsite de îngheț), dar și
primăvară, imediat ce terenul permite, înainte de pornirea în vegetație a culturii; atunci sunt mult
mai bune la gust.
După recoltare, rădăcinile de hrean pot fi păstrate, peste iarnă, ca toate rădacinoasele, stratificate
în nisip, în beciuri.

88