RAZBOAIELE NAPOLEONIENE

Revoluția Franceză a fost unul dintre punctele de turnură ale istoriei umane și s-a manifestat mai
degrabă ca un proces de durată decât ca un eveniment. În acest proces s-au confruntat forțele
politice care au reprezentat, pe de o parte, clasele sociale care se considerau opresate, iar pe de
altă parte, aristocrația, puterea bisericească și monarhia care doreau păstrarea status quo-ului.
Acest proces a produs schimbări sociale, politice și religioase continue, timp de aproape zece ani
de la declanșare, determinând evenimentele istorice următoare: crearea Primului Imperiu Francez
de către Napoleon Bonaparte și Războaiele Napoleoniene.

Aspecte de ordin cultural și economic au contribuit, de asemenea, în mare măsură, la

desfășurarea evenimentelor de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-
lea. Începuturile revoluției industriale au asigurat capacitatea de producție în masă a diferitelor
tipuri de bunuri, printre care arme care au contribuit la o magnitudine fără precedent a
conflictelor militare. Ideile unor scriitori iluminiști ca Jean-Jacques Rousseau, Alexis de
Tocqueville, John Locke care susțineau o schimbare radicală a raporturilor dintre conducători și
masele populare, au rezonat cu năzuințele categoriilor sociale defavorizate și au contribuit la
declanșarea revoluției francize

Franța s-a găsit, astfel, pe o poziție total diferită de cea a altor puteri europene. Marea Britanie,
rivală de mult timp a intereselor franceze, a fost ferită de răspândirea ideilor revoluționare,
datorită, în primul rând, funcționării ca monarhie constituțională. Clasele conducătoare ale altor
puteri ca Prusia, Imperiul Habsburgic și Rusia s-au simțit, însă, amenințate de aceste schimbări și
au reacționat intervenind direct în conflictul intern francez, luând partea regaliștilor.
Revoluționarii francezi și-au consolidat puterea, au respins intervențiile străine și, sub
conducerea lui Napoleon, au trecut la ofensivă în așa numitele războaie revoluționare.

Războaiele Napoleoniene care au urmat Războaielor Revoluționare, au căpătat și un

specific al luptei pentru supremația politică și militară pe continentul european, pe lângă
specificul luptei social-politice de idei pornită odată cu Revoluția Franceză. Sub conducerea
lui Napoleon, Franța a început să își extindă influența asupra țărilor vecine, îndeosebi
Țările de Jos, Spania, Italia și Statele Germane. În punctul său culminant, Imperiul
Francez controla cea mai mare parte a continentului european, impunând Sistemul
Continental prin care legăturile Europei cu Marea Britanie au fost tăiate.

În condițiile acestor evenimente, apariția lui Napoleon Bonaparte a fost văzută de unii
istorici ca cea a omului potrivit la momentul potrivit, iar de către alții, ca cea a unui
vizionar care a contribuit definitiv la schimbarea istoriei umane. Într-adevăr, pe lângă
implicațiile politice și militare, contribuția acestuia la crearea primului sistem codificat de
legi în Franța, sistem în care au fost absorbite ideile Revoluției Franceze și care a influențat
sistemele juridice ale multor alte state până în timpurile noastre, îl plasează pe Napoleon în
rândul marilor conducători ai omenirii.