Laura Gheorghiu

Între autonomia universitară și naționalism

Inevitabilul s-a produs! Marți, 4 Aprilie, Palamentul de la Budapesta a votat „lex-CEU”, o lege
care în opinia premierului Viktor Orban constrânge toate universitățile din Ungaria să se conformeze
unui set de norme cu privire la organizarea campus-ului, a programei de învățământ și a eliberării
diplomelor. Dincolo de retorica politică, toată lumea a înțeles că este, deocamdată o normă cu dedicație
pentru Universitatea Central Europeană, dar poate deveni în scurt timp, una care să plaseze sub un
control riguros întreaga viața academică din țară.
CEU – cum o cunoaște deja întrega planetă – a fost creată în 1991 de trei “părinți fondatori”:
Bronislaw Geremek, Arpad Göncz și Vaclav Havel și finanțată la început de către Fundația pentru o
Societate Deschisă. După o copilărie romantică și plină de proiecte îndrăznețe, Universitatea a dobândit
identitate și prestigiu, fiind azi în măsură să atragă fonduri din multiple surse și să se autofinanțeze.
Născută din solidaritatea anti-comunistă a anilor '80 urma să ofere programe de master și doctorat
precum și facilități de cercetare cu precădere în științele umaniste, cele mai vitregite dacă nu chiar
falsificate de regimurile țărilor proaspăt eliberate. Nu e de mirare că primele facultăți deschise au fost
cele de drept și științe politice, facultăți care astăzi se regăsesc între primele 40 pe plan mondial în
domeniile lor. Idealurile fondatoare, menite să formeze noi generații de politicieni, universitari și
jurnaliști capabili să realizeze o analiză critică, neutră dar obiectivă a lumii în curs de democratizare au
adus în capitala Ungariei mii de studenți din peste 100 de țări, în programele regulate (peste 14,000
anunța, recent, rectorul Michael Ignatieff) și alte zeci de mii la școlile de vară, conferințe și alte
programe de scurtă durată. De asemenea, profesorii provin din numeroase țări de pe toate continentele.
Și atunci, care ar putea fi casus belli ?
În timp, profesionalismul și munca asiduă și-au arătat roadele. Absolvenții dar și profesorii lor
se regăsesc în catedrele unor renumite universități din toată lumea, în board-ul a numeroase organizații
internaționale de prestigiu sau chiar în guvernele unor țări aflate în tranziție. Anii de studiu și, mai ales,
de conviețuire într-un mediu exigent dar divers, alături de colegi din felurite culturi societale, politice,
juridice, nevoia de dialog dar și educarea reciprocă în spiritul învățării unii de la ceilalți și, împreună,
de la un grup de profesioniști de elită, au format o mentalitate, o atitudine tolerantă dar și critică, bine
echipată metodologic și cu multiple capacități de informare și analiză. O astfel de pregătire te
imunizează în fața propagandei, a falselor teorii, a dublei gândiri și, mai ales, în fața/ în cadrul
războiului informațional. Ceea ce tocmai deranjează liderii autocratici, nostalgici sau conservatori în
frunte cu noua elită populisto-naționalistă care caută să ia în stăpânire Europa.
Vechea tradiție a închiderii instituțiilor de cultură și artă care pun întrebări puterii în exercițiu,
vechea ambiție de a controla tot ceea ce poate prezenta o alternativă precum și bucuria contemplării
celorlalți plasați într-o continuă nesiguranță – toate acestea și-au dat mâna și au determinat în ultimele
luni o hărțuire continuă în presa puterii dar și pe canalele administrative, culminând marți 28 martie,
seara (!!!) cu trimiterea spre Parlament a unui ciudat proiect de lege. Declarativ, acesta avea în vedere
universitățile străine care au activități pe teritoriul Ungariei. Dar cum universitățile europene nu puteau
fi menționate fără riscul unui atac dinspre Bruxelles, formularea propusă a fost cea a universităților din
țările OECD... Acestea ar trebui, printre altele, să aibă active două campus-uri, unul în Ungaria și unul
în țara de origine. Ori, așa cum a arătat rectorul M. Ignatieff în conferința de presă susținută în 29
martie, singura universitate fără un astfel de campus este tocmai CEU. Această instituție a fost fondată
sub auspiciile statului New York și este acreditată de către Comisia pentru învățământ superior a
Asociației colegiilor și scolilor din Mid Atlantic, dar ca instituție cu sediul în Budapesta. Speranțele de
a avea anumite facultăți în Praga, Varșovia și Timișoara, au fost spulberate încă de la început de liderii
politici ai anilor '90, care, în felul lor, „nu își vindeau țara”.
In Ungaria, universitatea a obținut acreditarea în 2004 (cf. site-ului ceu.hu) și de atunci,
absolvenții primesc diplome recunoscute atât în SUA cât și în Ungaria. Acest fapt a fost considerat de
oficialitățile maghiare actuale drept o formă de concurență neloială față de universitățile naționale și de
aceea încearcă „debranșarea” CEU de conexiunile instituționale americane. Necazul a fost că, dincolo
de prietenia diplomatică și simpatia lui Donald Trump față de Orban Viktor, Ambasada SUA la
Budapesta a fost între primele voci care au protestat, prin însărcinatul cu afaceri David J. Kostelancik.
Acesta a postat pe pagina ambasadei aprecierea că CEU reprezintă „un important centru pentru
libertatea educației, în regiune”, motiv pentru care ambasada urmărește cu mare atenție evoluția acestui
act normativ.
Un alt aspect controversat este probabilitatea ca, devenind o universitate pur națională să
trebuiască să-și modifice numele și, automat, identitatea, dând astfel la o parte atât filosofia pe care a
fost întemeiată cât și solidaritatea central europeană, dinamică la începutul anilor '90 dar atât de
necesară și astăzi. Nu ar fi, deci, doar o schimbare formală, ci una de profil, de principii fondatoare și,
pe cale de consecință, de impact în regiune.
De asemenea au fost auzite voci din conducerea guvernului de la Budapesta criticând anumite
numiri de profesori ori proceduri de selecție a studenților, ceea ce rectorul Michael Ignatieff consideră
drept o încălcare a autonomiei universitare și, prin efecte, un act de „vandalism politic” nu doar la
adresa CEU ci a întregului sistem de învățământ superior din Ungaria. În amintita conferință de presă a
menționat excelentele relații de colaborare pe care CEU le-a dezvoltat cu numeroase universități și
institute de cercetare din Ungaria precum și cu Academia Maghiară de Științe, fapt care a impulsionat
inclusiv viața academică maghiară.
Dacă o asemenea măsură propusă împotriva CEU era, cumva așteptată în mediul politic,
rectorul CEU nu a întârziat să menționeze aspectele juridice care transformă totul într-un joc bizar.
Anume că instituția rectorului este răspunzătoare în fața Board of Trustees format din oameni de știință
de renume internațional precum și în fața Senatului CEU, ceea e îi conferă independență politică. Dar
odată propus pentru această funcție, rectorul este numit de către Președintele Ungariei, nicidecum de
SUA sau, așa cum s-ar crede, de George Soros. Ori, într-o atare situație, orice formă de reacție la
acțiunile reale sau pretinse ale Fundației pentru o Societate Deschisă, în Ungaria, sunt lovite de non-
sens. George Soros, desi finanțator inițial, s-a retras din board-ul CEU în octombrie 2007, iar fondurile,
așa cum menționam, vin din multiple surse europene dar și internaționale.
Ce să înțelegem din această istorie ? Guvernul Orban încearcă să împingă CEU într-o poziție
delicată, dacă nu chiar imposibilă, cu ajutorul unei legislații vădit orientate în acest sens. Dacă
deschiderea unui campus în Statul New York este o imposibilitate financiară dar și o lipsă de utilitate,
modificările impuse de noua lege în maniera de operare ar contravine nu doar statutului inițial al
universității dar și scopului acestei instituții. Acesta este motivul pentru care rectorul cere un Acord
Internațional menit să garanteze funcționarea CEU „in perpetuum” ferind-o de orice viitoare
interferență a politicului. Așa cum sublinia, revenirea la status quo ante, la acordurile încă în vigoare
până la votarea lex-CEU, nu mai poate prezenta o asemenea garanție, deoarece ele ar fi oricând pasibile
de încălcare printr-o altă lege similară Însă în timp ce CEU propune o înțelegere cu adevărat
internațională, se pare că autoritățile maghiare forțează imposibilul: un acord guvernamental între
Budapesta și guvernul federal american, care este lipsit de orice competență materială legată de
educație.
De remarcat faptul că, în numai câteva zile, s-au pronunțat în susținerea CEU prin scrisori
deschise ori note de protest 14 laureați Nobel, sute de profesori universitari din întreaga lume, mii de
absolvenți sau admiratori CEU dar și numaroase ambasade acreditate la Budapesta. Mai mult, într-un
cuvânt transmis on-line de instituția rectoratului se arată că opinia publică maghiară susține
Universitatea, la fel ca și Academia Maghiară de Științe, Comisia Europeană și numeroase foruri
profesionale din întreaga lume. Duminică 2 aprilie a fost organizat un marș impresionant în Budapesta,
cu participarea studenților și profesorilor de la toate Universitățile din capitala maghiară dar și a unui
număr imens de oameni care văd în această lege un atentat clar la libertatea academică. Pentru a
completa imaginea, au apărut deja, în lumea universitară, comparații cu soarta Universității Europene
din Sankt Petersbug – care, de asemenea în luptă pentru supraviețuire – precum și cu numeroase
universități din Turcia, supuse unor sancțiuni dure pentru lupta lor pentru soluționarea pașnică a crizei
kurzilor.
„Noi nu avem altă casă, suntem mândri să aparținem mediului academic din Ungaria și nu vom
închide porțile” preciza rectorul Michael Ignatieff în tentativa de a mobiliza și a determina
soluționarea pozitivă a prezentului conflict. Imediat după aflarea rezultatului din Parlament, oficiali ai
CEU au anunțat că vor contesta constituționalitatea legii și vor uza de toate mijloacele legale spre a
asigura supraviețuirea instituției și continuarea proiectelor educaționale. In plus, marți 4 aprilie va fi
organizat un mare brâu uman în jurul sediului CEU cu mesajul de protejare a Universității.
Dincolo de miza imediată legată de CEU este în discuție libertatea de expresie, de educație , de
opțiune, atât de greu câștigate în regiune, în 1989 și atât de ușor de pierdut în fața naționalismului
findamentalist. Izolarea și excesul de auto-definire ne-au mai ținut în afara lumii timp de jumătate de
secol și timp de numeroase alte jumătăți de secole. Ar fi timpul ca valorile culturale să prevaleze pentru
că altfel, întreagul efort și investițiile umane vor fi din nou înghițite de discursul populist, mediocru
nivelator. Să sperăm că vom avea puterea, demnitatea și ambiția de a continua transpunerea în realitate
a viselor părinților fondatori ai acestei instituții de elită! # I stand with CEU!