PROIECTAREA ŞI

DEZVOLTAREA FERMELOR
ZOOTEHNICE ALTERNATIVE
 Generalităţi

• A PROIECTA: a elabora un proiect.

• PROIECT: lucrare tehnică cuprinzând datele necesare pentru
executarea unei (unor) construcţii, instalaţii etc.
• FERMA: unitate operaţională elementară a producţiei agricole.
Ferma zootehnică - un sistem, o grupare de elemente care acţionează
împreună pentru atingerea unui obiectiv comun: transformarea
eficientă a resurselor (animale, nutreţuri, combustibili, energie
electrică etc.) în produse sau servicii utile omului.
Principii de funcţionare ale fermei
Fiind un sistem ferma trebuie să aibă:
• o structură proprie,
• o anumită autonomie, independenţă în funcţionare,
• autonomie financiară,
• o delimitare clară faţă de alte sisteme similare.
Structura proprie - anumite populaţii animale sau /şi vegetale ce se
exploatează şi factori de mediu fizici (spaţiu, climă), biologici (furaj,
relaţii dintre fermă şi celelalte vieţuitoare din fermă).
 Generalităţi
• Ferma este:
• - un ecosistem - cuprinde atât vieţuitoare cât şi mediul lor de viaţă.
• - un sistem tehnologic - omul controlează şi dirijează acest ecosistem
(din care face parte) - prin anumite procedee să obţină produse, servicii
utile lui.
• - un sistem agricol, deci un ecosistem agricol,
• - în concluzie un agroecosistem tehnologic sau un sistem bio-
economic.
• Agroecosistemul, aşa cum este şi ferma, definit ca
• “un sistem bioeconomic, în care omul încearcă să controleze diferite
procese biologice, în ambianţe fizico-climatice şi sociale fluctuante, cu
scopul de a obţine rezultate a căror natură este predominant economică”
(Dent şi Andersen).
■ Ferma ca ecosistem, sistem agricol cuprinde:
• o componentă vie: biocenoza (comunitate unitară şi complexă de
vieţuitoare: zoocenoză, fitocenoză şi microbiocenoză şi
• o componentă abiotică: biotopul, substratul necesar existenţei
biocenozei.
• Structura fermei se deosebeşte de cea a ecosistemelor naturale - în
biocenoză este cuprins şi omul, care face ca ferma să fie o comunitate
simbiotică, deliberat, raţional organizată a acestuia. Omul asigură
condiţii de viaţă plantelor cultivate şi animalelor domestice, iar acestea i
le asigură lui.
 Generalităţi
■ Ferma ca sistem tehnologic
• Ferma - şi un ansamblu de procedee desfăşurate într-o anumită
succesiune pe fluxul diferiţilor componenţi ai fermei, în vederea
transformării materiei prime (de exemplu furajul) în produse animale
(carne, lână, blană) sau servicii utile.
• Tehnologia arată cum se desfăşoară producţia pas cu pas, logica sa
internă;
• - ferma ca sistem tehnologic se descompune în fluxuri tehnologice
(circuite tehnologice), a sesiza care sunt acestea, modul cum se
produc transformările pe fiecare flux şi cum se întrepătrund aceste
fluxuri.
• - se foloseşte şi termenul de „linie tehnologică” sau „circuit
tehnologic”
• (flux – latinescul fluxus de la fluiere = a curge; circuit - latinescul
circuitus = drum împrejur, distanţă parcursă; linie = traseu).
• Fluxul:
• o parte componentă subordonată întregului, sistemului fermei, pe
care o poate înlocui (nu-i poate substitui caracteristicile şi efectul).
• un subsistem, un ansamblu de elemente componente ce
funcţionează ca un întreg în vederea atingerii unui obiectiv comun:
realizarea produselor animale sau a serviciilor.
 Generalităţi
Principalele fluxuri dintr-o fermă animală sunt:
• fluxul (circuitul) animalelor: iepuri, animale de blană, peşti, cai etc.
• fluxul nutreţurilor,
• fluxul apei,
• fluxul produselor principale: carne, lână, blană, servicii etc. şi secundare:
dejecţii, resturi abator, resturi de piele şi păr.
Clasificarea fermelor de animale - foarte greu de făcut, fiind diferenţiate în
funcţie de numeroşi factori: după specia şi categoria de animale, după tipul
de adăpostire, după mărimea fermei, după sistemul de creştere.
Ca sistem tehnologic fermele se pot clasifica:
– după modul în care omul controlează factorii tehnologici şi energia folosită:
• ferme cvasinaturale, care se caracterizează prin faptul că omul
controlează foarte slab factorii tehnologici iar energia folosită este mai ales
energia solară (directă sau înmagazinată în plante);
• ferme semiartificiale, în care omul stăpâneşte parţial anumiţi factori, în
special hrănirea (adună sau cultivă plante şi le administrează animalelor).
Aici apar primele semne de înlocuire a energiei solare cu surse energetice
primare (combustibili). Pot convieţui mai multe specii de animale la un loc;
• ferme artificiale în care omul controlează nu numai hrănirea animalelor, ci
şi factorii de microclimat (ventilaţia, umiditatea, temperatura, lumina etc.).
Energia solară este înlocuită cu surse energetice nu numai primare ci şi
secundare (energia electrică). Conversia nutreţurilor se face din ce în ce
mai eficient.
 Generalităţi

După sistemul de întreţinere utilizat fermele pot fi:

• cu sistem extensiv, în care întreţinerea animalelor se face în
general în libertate sau semilibertate;
• cu sistem semiintensiv, în care animalele se întreţin în general
în semilibertate sau captivitate largă;
• cu sistem intensiv, în care întreţinerea animalelor se face în
general în captivitate strânsă, cu densitate mare şi microclimat
dirijat.
• gradul de intensivitate – mai mare cu cât acoperă mai complet,
mai economic cerinţele animalelor,
• - producţii mai mari pe unitate de suprafaţă construită, cu volum
mai redus de muncă şi cost mai mic.
• cu sistem supraintensiv, utilizând densităţi foarte mari, mai ales
în acvacultură.
 Generalităţi

Integrarea sistemelor agricole

• Orice sistem deschis sau închis poate fi o componentă a unui sistem mai
cuprinzător sau poate cuprinde în cadrul lui anumite subsisteme.
• Astfel, ferma - cuprinsă în societăţi comerciale, regii autonome, holdinguri
iar acestea în sistemul zootehniei şi respectiv al agriculturii naţionale.
În cadrul fermei se găsesc de asemenea:
• subsisteme operaţionale (echipe de lucru);
• subsisteme biologice (populaţia de animale);
• subsisteme fizico-mecanice (instalaţii de distribuire a hranei, apei etc.).
Ferma este legată organic cu alte sisteme prin intrările şi ieşirile ei.
Intrările în sistemul fermei se realizează dinspre:
- fermele de reproducţie, selecţie şi hibridare,
- fabrici de nutreţuri combinate, aditivi furajeri, medicamente,
- industria constructoare de maşini, utilaje şi echipamente specifice.
 Generalităţi
Ieşirile din sistemul fermei se realizează spre:
- abatoare,
- staţiuni de sortare, prelucrare, ambalare, şi desfacere „in gross”,
- industria alimentară,
- industria uşoară (blănuri, piei, păr etc.),
- ferme agricole, horticole (dejecţiile cu sau fără aşternut),
- consumator direct.
Orice suprasistem în care este cuprins sistemul fermei integrează:
unităţi implicate în aval şi amonte în producerea aceluiaşi bun (carne, lână,
blănuri, icre etc.) - integrare pe verticală;
• fermele cu acelaşi profil unite în asociaţii, grupări de producători - integrare
orizontală.
• În producţia animală integrarea fermelor - pe orizontală, incluzând în
întreprinderi ferme de acelaşi tip, precum şi pe verticală.
• Fiecare specie de animale sau specializare de creştere a unei anumite
specii (de exemplu pentru carne, blană sau lână la iepuri, carne, icre sau
mixtă, carne-icre la peşti) este organizată în ferme de reproducţie, selecţie
şi hibridare (interne sau externe), ferme de producţie, staţii de sortare –
prelucrare - industrializare sau abatorizare şi se încheie cu consumatorul
intern sau extern.
• În prezent integrarea este cel mai frecvent parţială, de exemplu ferme de
reproducţie - producţie de carne - abator.