TEHNOLOGIA APLICATĂ A CREŞTERII

INDUSTRIALE A IEPURILOR
• Se aplică o tehnologie combinată, cu populare şi depopulare totală
în flux continuu şi anume timp de 1,5-3 ani în flux continuu, încheiat
cu populare şi depopulare totală (pe fermă, hală sau celulă). Fiecare
femelă se montează continuu, la intervalul stabilit după fătare. Puii
înţărcaţi se trec în cuşti de creştere din alt compartiment al halei.
Înlocuirea animalelor de reproducţie se face continuu, cu un procent
de reformă ce ţine seama de vârstă, stare fiziologică, de întreţinere
şi sănătate.

• 1. MATERIALUL BIOLOGIC
• Materialul biologic pentru creşterea industrială a iepurilor provine din
import din Franţa a părinţilor (70-80% din piața europeană), din care
se produce un hibrid tetraliniar de tip ABCD, creat pe bază de
Neozeelandez alb, cu aport de la mai multe rase.
Schemă comună de Linii de masculi Linii de femele
hibridare

Linia A Linia B Linia C Linia D

SELECȚIE

STRĂBUNICI A STRĂBUNICI B STRĂBUNICI C STRĂBUNICI D

Selecționați Selecționați Selecționați Selecționați pentru:
pentru: pentru: pentru: -greutate la
-creștere ++ -creștere ++ -prolificitate înțărcare+++
-randament +++ -uniformitate+++
-spermă ++ -uniformitate
sacrificare ++ -prolificitate =
la naștere +

MULTIPLICARE BUNICI A BUNICI B BUNICI C BUNICI D

CENTRU IA MULTIPLICARE CENTRU IA MULTIPLICARE

Hibrid mascul Hibrid femelă

FERMĂ CENTRU IA FERME

PRODUS FINAL
ABATOR Hibrid ABCD
Schema de obţinere a hibrizilor
tetraliniari “Supercuni”
• 2. CONSTRUCŢII ŞI ECHIPAMENT. FLUX TEHNOLOGIC
• Iepurii sunt întreţinuţi în hale oarbe, cu ventilaţie în subpresiune şi prelucrare
termică a aerului (încălzire şi uscare pe timp rece, dar fără climatizare vara). Halele
sunt dotate cu baterii orizontale (flat-deck) amplasate în rânduri de câte 2 cuşti
alăturate, deasupra unei fose de acumulare a dejecţiilor. Cuştile sunt mobile
(detaşabile, vezi fig.).
• Ventilaţia prin subpresiune extrage forţat aerul viciat direct din fosă, prin orificii de
evacuare, în canale orizontale de evacuare, amplasate sub aleile de acces dintre
două rânduri alăturate de baterii (vezi fig.). Din aceste canale aerul este evacuat la
exteriorul halei.
• Halele sunt împărţite în două compartimente (celule) egale care sunt independente
din punct de vedere al prizei de aer, instalaţiei de prelucrare şi evacuare a aerului şi
evacuării dejecţiilor: o celulă de reproducţie şi o celulă de creştere a tineretului. La
înţărcare tineretul este trecut în celula (compartimentul) de creştere.
• Fermele se organizează în module de 1-4 hale, cu aceleaşi amenajări şi dotări,
astfel încât să fie ferme de înmulţire sau ferme de producţie de carne.
• Hala are 1200 m2, din care SAS-ul median ocupă 200 m2. Fiecare celulă este
ocupată cu 860 cuşti (fig.). În celula de reproducţie, 85 de cuşti sunt ocupate de
masculi şi 775 sunt ocupate cu femele. În celula de creştere, 775 cuşti sunt ocupate
cu tineret, iar 85 de cuşti cu femele şi masculi de reproducţie în aşteptare. La
prolificitatea actuală numărul de cuşti de tineret este suficient. Unde prolificitatea
este mai bună, o celulă de reproducţie se poate transforma în celulă de tineret.
Cuşca de maternitate (A) şi cuşca pentru tineret mascul (B): 1.resort închidere capac;
2.alee acces personal; 3.ghidaj conductă apă; 4.perete fosă; 5.cuşti; 6.hrănitori;
7.suport cuşcă; 8.conductă apă; 9.cuib de fătare
Organizarea interioară a halei cu fose profunde elevate construită în
ţara noastră
3. POPULAREA

•Lunar se populează câte o celulă reproducţie cu tineret în vârstă de 14 săptămâni

(cu 775 femele şi 85 masculi).
O dată cu aceştia, în celula de tineret se populează animale de reproducţie în
aşteptare (77 femele şi 8 masculi).
•Tineretul cu care se face popularea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de
calitate: să aibă o greutate corporală de 2,7-2,8 kg la 14 săptămâni, astfel încât să
poată ajunge la 3-3,1 kg la 17-18 săptămâni, să aibă un exterior corect, fiecare
animal fiind examinat individual din acest punct de vedere. Animalele trebuie să
fie individualizate prin crotaliere şi trebuie să fie însoţite de certificat de sănătate.
•La introducerea în cuşcă a tineretului, pentru fiecare animal (individual), se face
- localizarea adăpătorii (prin ducerea forţat la adăpare, punerea repetată în
funcţiune a acesteia),
- se administrează 50-80 g nutreţ combinat (restricţionat, datorită lăcomiei cu care
consumă când este flămând) şi un mănunchi de paie sau fân. În acest caz iepurele
stresat poate prelua un surplus de celuloză, care să ajute digestia.
- Pentru reducerea stresului ocazionat de populare, în apa de băut se poate adauga
vitamina C sau premix antistres, timp de 4-5 zile. În bazinul de alimentare cu apă se
administrează 1g vitamina C la 10 l apă.
•O dată introdus în cuşcă, iepurelui nu i se mai schimbă locul decât la nevoie.
4. ÎNCEPEREA REPRODUCŢIEI

Începerea reproducţiei, se face la vârsta de 17 săptămâni (greutatea corporală

3-3,1 kg), prin tatonare, astfel încât, după 15-20 zile de la începerea montei
(maxim 4-6 săptămâni de la populare), toate femelele să fie montate.
Cele care nu se montează în acest interval, se schimbă cu femele montate din
cuştile de aşteptare.

5. CONTROLUL GESTAŢIEI

Controlul gestaţiei se face prin palpare la 10-12 zile de la montă. Iepuroaicele

negestante fac schimb de cuşcă cu cele gestante din cuştile de aşteptare.

6. PREGĂTIREA CUIBULUI

Pregătirea cuibului, cu 4-5 zile înainte de fătare, constă din tasarea unui strat
de paie de 3-5 cm, în sistem sandviş, între cele două părţi ale grilajului dublu
de pardoseală al cuibului. Deasupra acestuia se formează cuibul propriu-zis,
prin umplerea cu paie, cuib care îl imită pe cel din vizuina iepuroaicei sălbatice.
7. REPROGRAMAREA LA MONTĂ

Reprogramarea la montă după fătare, prevede monta a doua zi după fătare

pentru femelele cu pui puţini (sub 4-5 pui); cele cu pui mulţi, se pot monta la 8-
14 zile după fătare.

8. DESFIINŢAREA CUIBULUI

Desfiinţarea cuibului se face la vârsta de 21 zile prin scoaterea așternutului,

puii rămânând pe grilaj.

9. ÎNŢĂRCAREA

Înţărcarea puilor are loc la 28 de zile, pentru toţi puii din cuib deodată, prin
trecerea în cuştile de tineret din celula de creştere.
Din lipsă de spaţiu, pentru scurtă vreme, puii pot fi înţărcaţi în cuşca mamei,
prin întoarcerea cuibului de fătare cu 180 astfel încât iepuraşii din acesta să
nu aibă acces la cuşca mamei.
10. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII DE REPRODUCŢIE

Datorită tratării individuale a animalelor, fiecare femelă luându-se în mână de 4 ori

pe lună (montă, control gestaţie, fătare, înţărcare) şi în cazul unui număr mare de
animale în fermă, este necesară o organizare riguroasă a activităţii de reproducţie,
evidenţă clară, urmărită cu multă conştiinciozitate şi meticulozitate.
Pentru urmărirea activităţii se poate folosi calendarul de reproducţie, fiecare
îngrijitoare de fosă răspunzând de efectivul ei. Totuşi pentru rezultate mai bune
trebuie să se folosească un program pe calculator.
Principalele instrumente de evidenţă a activităţii de reproducţie sunt: fişa de
activitate a cuştii, fişa de reproducţie maternitate, fişa de lot pentru tineret, diagrama
utilizării masculilor la montă şi registrul de evidenţă a reproducţiei.

11. REFORMA ANIMALELOR ADULTE

Reforma animalelor adulte este determinată la femele de starea sanitară, în procent

considerat normal de 2-4% pe lună sau de nivelul de producţie scăzut (3 monte
infecunde consecutiv, abandon pui, agalaxie, canibalism, pierderi mari de pui
sugari) în proporţie de 2-4% pe lună.
La masculi reforma are drept cauză starea de sănătate, dorinţa de împerechere,
fertilitatea slabă (sub 70%).
Animalele reformate sunt imediat trimise la sacrificare.
12. CREŞTEREA TINERETULUI CUNICOL

Popularea celulelor de creştere se face prin introducerea a 6-8 iepuraşi/cuşcă,

de la aceeaşi mamă. Cei care nu ajung sau prisosesc se introduc în cuşcă cu
cei de la altă mamă, dar astfel încât să fie omogeni (cu greutate uniformă).
În prima săptămână după populare este necesar să se asigure o temperatură
mai ridicată în compartimentul de tineret, de 23-24C.
Creşterea este urmărită prin cântăriri de control săptămânale, individuale, ale
iepurilor din aceleaşi cuşti, cu calcul statistic pentru determinarea
variabilităţii. Este necesar să se acţioneze astfel încât în primele două
săptămâni după înţărcare să se obţină un demaraj cât mai bun, astfel încât
greutatea de valorificare să se obţină la 9-10 săptămâni, chiar 8 săptămâni.

13. CLIMATIZAREA

Climatizarea trebuie să se facă conform normelor, care prevăd ca necesară

asigurarea unei temperaturi de 18-20C în compartimentul maternitate şi 15-
18C în compartimentul de creştere a tineretului. Umiditatea relativă a aerului
trebuie să fie de 60-65%, iar schimbul de aer cuprins între 1-3,2 m3/oră şi per
kg greutate vie.
Regimul de lumină este de 16 ore/zi şi 3-5 W/m2 pentru femele şi dacă se
poate, de 10 ore/zi şi de 2 W/m2 pentru masculi (greu, practic de nerealizat).
Pentru tineretul în creştere se asigură 8 ore/zi şi 1-2 W/m2.
14. HRĂNIREA IEPURILOR

Hrănirea iepurilor se face cu nutreţ combinat granulat, după mai multe reţete, în
funcţie de materiile prime disponibile.
Se utilizează mai frecvent o reţetă de nutreţ combinat unică sau o reţetă de tip
maternitate şi o alta de tip tineret.
Reţeta unică, de exemplu, poate conţine: 17% PB, 2200 kcal EM/kg, 16% CB,
0,6% metionină + cistină, 1,1% calciu, 0,8% fosfor.
Necesarul de furaje la masculi este de 120-140 g nutreţ combinat/zi, la care se
pot adăuga 30 g ovăz şi fân de bună calitate la discreţie. La femelele adulte se
prevede cantitatea de 142 kg nutreţ/an (inclusiv consumul puilor până la
înţărcare).
La tineretul în creştere consumul specific trebuie să fie de maxim 3,5.
Necesarul de apă, la temperaturi ale aerului normale tehnologic, este de 0,7 l/cap
pentru femelele gestante şi masculi, 1,5 l/cap pentru femelele în lactaţie cu pui
sugari şi 0,4 l/cap pentru tineret, de la înţărcare până la vârsta de 80-90 zile.
Vara consumul de apă poate depăşi cu mult aceste cifre.

15. DEPOPULAREA TOTALĂ

Depopularea totală se face la 1,5-3 ani o dată, factorul limitativ constituindu-l

nivelul dejecţiilor. Atunci când acesta ajunge la nivelul orificiilor de aerisire,
trebuie făcută depopularea, durata ciclului de producţie depinzând şi de
adâncimea foselor.
16. TEHNOLOGIA SANITAR - VETERINARĂ

16.1. PROFILAXIA GENERALĂ

Profilaxia generală prevede respectarea obligatorie şi riguroasă a

filtrului sanitar-veterinar de fermă, dar şi de hală şi celulă.
Accesul în fermă dar şi în hală se face numai prin dezinfector.
În SAS-ul fiecărei hale trebuie să se găsească câte un lavoar, pentru spălatul şi
dezinfectatul mâinilor, prevăzut cu cloramină sau alt dezinfectant.
Tot din profilaxia generală face parte curăţirea şi văruirea pereţilor şi a
pardoselii precum şi flambarea cuştilor de puf, cu animalele în cuşti, o dată pe
săptămână.
Este bine ca, dacă este posibil, cuşca din care este îndepărtat un animal să fie
spălată, dezinfectată, dusă în depozit şi înlocuită cu alta, ceea ce constituie un
avantaj important pentru dezinfecţia continuă.
16.2. PRINCIPALELE BOLI ALE IEPURILOR

16.2.1. Sindromul digestiv

Simptomele sunt următoarele: la început diaree banală (mucoidă) care

se accentuează şi devine rapid diaree fecaloidă. Aceasta murdăreşte zona
perianală a iepurilor şi cuşca. Animalul, devine apatic, imobil, urechile se răcesc
şi nu se mai adapă, nu mănâncă, se deshidratează puternic şi în câteva ore
(până la 2-3 zile) moare.
Examenul de laborator evidenţiază colibaciloza, care este un efect şi nu
o cauză determinată a îmbolnăvirii, agentul patogen, Escherichia coli, găsindu-se
în mod obişnuit în intestinul iepurelui sănătos.
Cauzele sindromului digestiv pot fi: stări de stres psihic sau cauze de or-
din alimentar: dezechilibrare a raportului PB/CB, mucegai, pesticide.
Măsurile prin care se poate interveni în cazul declanşării acestui
sindrom sunt: suprimarea cauzelor de stres, suprimarea nutreţului combinat timp
de 24 de ore, timp în care se dau paie de grâu (bogate în celuloză) şi eventual se
administrează (5-7 zile), 3-5% oţet în apa de băut.
Acidifierea se face pentru corectarea pH-ului intestinal, care în tulburările
intestinale, virează spre alcalin, permiţând dezvoltarea colilor (care câştigă în
concurenţa cu microorganismele din flora cecală normală) şi instalarea
colibacilozei.
• Măsurile vizează evitarea îmbolnăvirii efectivului şi nu vindecarea indivizilor
bolnavi (care vor muri în majoritate).
• Este necesară depistarea imediată a animalelor bolnave şi să se ia măsurile
prezentate.
• Tratamentul cu antibiotice şi sulfamide deteriorează de obicei şi mai mult flora
intestinală, agravând simptomele. Anumite antibiotice sunt toxice pentru iepure
(ampicilina), altele nu se recomandă pe cale orală (cloramfenicol, penicilină,
eritromicină).
• Se poate utiliza: neomicina, tetraciclinele.

• 16.2.2. Sindromul respirator

• Simptomele sunt următoarele: coriză (strănut, tuse, jetaj) murdărirea lăbuţelor
din faţă cu care iepurele îşi freacă nasul. Ca şi în cazul sindromului digestiv,
evoluţia bolii este rapidă, ajungându-se la moarte.
• Examenul de laborator evidenţiază pasteureloză sau bordeteloză, germenii care
le produc găsindu-se în mod obişnuit în aparatul respirator al iepurilor.
• Factorii favorizanţi ai acestui sindrom sunt: microclimat necorespunzător (frig,
curenţi de aer de peste 0,3-0,4 m/s, praf din hală sau furaj, amoniacul din aer
etc.), stres psihic.
• Măsurile care se pot lua în cazul sindromului respirator constau mai ales din
îndepărtarea factorilor favorizanţi de stres şi corectarea microclimatului.
• Preventiv se recomandă dezinfecţia aerului.
• Alte boli ale iepurilor sunt: mixomatoza, coccidioza, scabia,
pododermatitele, micozele.
• Bolile principale ale iepurilor, nu se tratează medicamentos. Se
spune că furajul bun rezolvă aproape 100% problemele digestive,
iar microclimatul bun exclude aproape 100% bolile respiratorii.