Activitatea de creaţie a coregrafului L.

Ivanov
(1834-1901)
1. Începutul activităţii de creaţie a lui L.Ivanov .
2. Maestrul de balet L.Ivanov.

Calea de creaţie a lui L.Ivanov a fost lipsită de sensaţii, întrucât viaţa i-a fost
nu chiar uşoară; măreţia vestitului maestru de balet i-a venit doar după moarte.
Generozitatea talentului său,cu părere de rău, nu a fost apreciată de contemporanii
săi la justa valoare. Soarta modestă a lui L.Ivanov ne aminteşte de viaţa multor
artişti ruşi .
L.Ivanov avea darul de a-i asculta pe alţii mai mult, decât pe sine, om de o
bunătate rară şi întotdeauna gata de a sari în ajutor.
Tatăl lui L.Ivanov făcea parte din sfera negustorilor intelectuali, din rândul
cărora au ieşit şi Stanislavschi C.S., şi Bahruşin A.A. În amintirile scrise spre
sfârşitul creaţiei sale L.Ivanov, cu dragoste îşi aminteşte despre părinţii săi.Tatăl
său avea o pasiune deosebită faţă de teatru, îndeosebi Alexsandrinschii unde a şi
admirat, fiind copil, primul balet în viaţa sa L.Ivanov.
Spectacolul, care i-a produs impresii deosebite, a fost alcătuit din câteva
piese într-un act şi baletul „Don Juan”. Acest balet a produs o impresie deosebită
asupra lui L. Ivanov şi îndeosebi piesa „Învăţător şcoalar” unde au participat
elevii şcolii teatrale. Spectacolul i-a produs impresie atât de bună, încât i-a
mărturisit tatălui despre dorinţa de a deveni actor şi tata a hotărît, că poate
aceasta este şi soarta fiului. Astfel şi-a început calea lui L. Ivanov în şcoala
teatrală.
Profesorii lui L .Ivanov la dansul clasic au fost: A.I. Pimenov, P.Frederic,
Emil Gredliu, Jean Petipa. A moştenit o pregătire profesională excelentă. Elevilor
li se permitea de a frecventa repetiţiile unde puteau lua cunoştinţă cu procesul de
creaţie a celor mai buni interpreţi şi coregrafi ai baletului.
În 1850 la vîrsta de 16 ani, Ivanov debutează pe scena teatrului
Alexsandrinschii în baletul clasic „Morarii”. Astfel începe viaţa scenică a lui
L.Ivanov, care va continua mai mult de o jumătate de veac.Din acest moment
numele elevului L. Ivanov apare tot mai des pe afişe. Treptat regizorii trupei de
balet l-au încadrat în repertoriul curent.
La începutul anului 1852 după absolvirea şcolii teatrale L.Ivanov a fost
înscris în trupa de balet a Teatrului Mariincki din S-Petersburg. El dansa în corpul
de balet şi de asemenea interpreta partituri solo. În curând a atras atenţia
criticilor.
Vestitele dansatoare Andrianova, Smirnova au observat talentul lui L.Ivanov
şi l-au invitat în calitate de partener.
La 22 februarie 1853 Andrianova pune în scenă baletul lui Didelaut
„Bordeiul ungar” pe muzica lui Leadov. În acest spectacol, de asemenea participă
J.Perrot şi Carlotta Grizi. Rolul ţăranului este distribuit lui Ivanov, primul rol în
viaţă. Smirnova, în acelaşi timp, îi propune să danseze cu ea în baletul
„Precauţiuni inutile”.
Tînărul dansator, susţinut de două mari dansatoare ale timpului, le-a
îndreptăţit încrederea şi în septembrie 1854 după executarea rolului principal al
ţăranului Luca în „Morarii” a produs impresii deosebite asupra critici teatrale.
Din acel moment au urmat dansuri solo şi roluri aparte pentru tînărul Ivanov.
Deseori înlocuia rolurile actorilori din diferite amplua: F.Kşesinskii, M.Petipa, T.
Stukolkin. A evoluat ca partener al balerinelor E.Andrianova, T. Smirnova,
M.Surovşikova. Din modestie tînărul dansator uneori neglija posibilitatea de a
creşte în alte roluri, dar ,fără a regreta.
Teatrul a devenit pentru L .Ivanov casă adevărată. În teatru face cunoştinţă
cu fiica lui Leadov, cu care se căsătoreşte în I853. Tînărul Ivanov frecventa cu
pasiune toate spectacolele de balet şi repetiţiile. Posedă un auz muzical şi o
memorie deosebită, cunoştea la perfecţie repertoriul, deaceia de multe ori era
invitat în spectacole pentru a înlocui interpreţii care erau bolnavi.De multe ori el
interpreta roluri contrar opuse, ce aparţineau altor interpreţi.

Mulţi ani dansatorul se mulţumea cu aprecierea neînsemnată a muncii sale.

Doar în 1860 după plecarea lui A.Saint-Leon, când la conducerea trupei a fost
numit Marius Petipa, Lev Ivanov ocupă locul dansatorului-prim. A interpretat
partiţiile lui Kolen în „Precauţiuni inutile”, Feb în „Esmeralda”, Solor în
„Baiadera”.
Critica din perioada dată a apreciat just mimica expresivă, dansul şi maniera
strălucită de interpretare, însă atitudinea conducerii teatrale a rămas neschimbată
faţă de artist.
Viaţa de familie devenea insuportabilă. Soţia era nemulţumită de starea sa ca
dansatoare, ea era în căutarea succesului pe care îl capătă mai târziu pe scena
teatrului Alexandrinski. În 1868 ea interpretează rolul Elenei în opereta
„Frumoasa Elena” unde are un succes uimitor. Aceasta duce la despărţirea ei
de soţ. În 1868 divorţează şi peste un an Leadova se stinge din viaţă. Divorţul
desigur a fost un moment greu în viaţa lui Lev Ivanov, abea peste 7 ani de
văduvie se recăsătoreşte cu Varvara Maliciughina, dansatoare din trupa de balet.
Ivanov nu mai aştepta nimic deosebit de la viitor. În repertoriul lui L .Ivanov
apăreau multe roluri principale, dar rar aparţineau individualităţii proprii. Pe la
începutul anilor 80 numele său tot mai rar apare pe afişele spectacolelor.
Cedează ca dansator şi locul lui mai des îl ocupă Pavel Gherdt. Pentru ultima dată
L.Ivanov participă la 3 ianuarie 1883 în benefisul său, unde interpretează un
divertisment împreună cu Măria Petipa
Pe parcursul acestor ani el nu a avut eşecuri, dar nici mari înălţimi.
Întreaga sa viaţă a decurs în teatru. Aici el dansa, scria muzică, făcea
numere de dans. Începînd cu anul 1858, fiind tînăr încă, Ivanov ţine prelegeri în
clasele primare a şcolii teatrale din Petersburg. M. Kşesinskaia, A. Vaganova,
dansului clasic anume E.Vazem au deprins arta de la profesorul L. Ivanov. Dar el
nu avea un caracter necesar faţă de această activitate. Avea un caracter blând şi
neexigent, deaceia nu a putut căpăta atitudinea necesară a elevilor faţă de lecţii.
După terminarea activităţii interpretative i se parea, că activitatea de creaţie s-
a sfârşit. În acel moment avea de acum 30 de ani de activitate pe scenă.Era
momentul de a pleca la pensie, deoarece perioada serviciului obligatoriu trecuse.
Dar soarta îi dictase altceva, şi iarăşi în viaţă are loc o întâmplare.
În 1882 conducerea teatrulu imperial nu găseşte împăcare cu regizorul
trupei de balet din S.Petersburg - A.N. Bogdanov şi el este transferat la Moscova.
Locul lui este distribuit lui L.Ivanov, ce avea un caracter reţinut- prietenii şi
colegii îl susţineau, dar Petipa insista la o disciplină strictă în trupă şi astfel
vedea în Ivanov un administrator cu caracter slab. În 1885 este numit în
calitate de al doilea maestru de balet în trupa ,rol care îl satisface. În curînd
apare o nouă perspectivă de creaţie, dar înţelegea, că această perspectivă nu era
promiţătoare. L. Ivanov devine omul de încredere a lui M.Petipa.
Responsabilitatea lui constă în aranjamentul dansurilor în spectacole de operă şi
drama, şi de asemenea pregătirea divertismentelor, baletelor pentru teatrele din
Crasnoe selo şi Camenoostrov.
Începe o nouă perioadă în viaţa lui L .Ivanov, care îi ajută de a deveni
vestit. Petipa nu a dat greş, în alegerea lui Ivanov. Bunătatea şi calitatea de a nu
fi pretenţios a lui Ivanov nu erau adecvate unui regizor, dar pentru locul al
doilea de maestru de balet, constituiau calităţile cele mai preţioase. Ivanov întot-
deauna îndeplinea însărcinările lui Petipa. Anume aşa îl satisfăcea pe Petipa
ajutorul adus de Ivanov.
Îndeosebi mai mult de lucru era primăvara şi vara, când pe scena teatrului
Camenoostrovschii din Petersburg şi Crasnoe selo se interpretau balete şi
divertismente. Uneori Petipa îl trimitea pe Ivanov la Moscova pentru montarea
baletelor din repertoriul teatrului Mariinschii.Permanent L.Ivanov monta dansuri
în spectacolele de operă.
În anii 80 Lev Ivanov a reînoit baletul „Precauţiuni inutile” pe muzica lui
Ghertel(1885 ), a pus în scenă balete „Pădurea fermecată” şi „Laleaua lui
Harlem”(1887) şi alte.
Culmea creaţiei sale au devenit dansurile în opera lui Borodin ,,Gneazul
Igor”, în care L.Ivanov a prelucrat dansurile montate în baletul cunoscut al
coregrafului M.Fokin. Aceasta a fost o privelişte minunată în care s-au îmbinat
particularităţile dansului clasic şi de caracter. Suita coregrafică în care au fost
încadraţi mai mult de 50 de dansatori suna ca un strigăt al sufletului către
poporul său. Muzica l-a îndemnat pe Ivanov la ceva mai mult, decât pe
majoritatea coregrafilor ce au lucrat alături sau împreună cu el. Coregrafii
anteriori vedeau în muzică o servitoare a baletului. Pentru Ivanov muzica
întotdeauna era forţa de mişcare a baletului. Aceasta era nenorocirea, dar şi cauza
tuturor succeselor a lui Ivanov-coregraful .
Muzica de opera, îndeosebi cea rusă a influenţat talentul lui L. Ivanov, ce
era înăscut cu talent muzical.
Cu muzica lui Ceaikovskii Ivanov ca coregraf a făcut cunoştinţă pentru
prima dată anume când compune compoziţia dansurilor ucrainene în opera
„Mazepa” şi a dansului rus în „Evghenii Oneghin”.
L.Ivanov posedând vioara şi pianul avea o memorie muzicală fenominală ,
un auz absolut, singur alcătuia piese muzicale care au influinţat şi creaţiile de
balet. După părerea cunoscutului maestru în domeniul coregrafiei V.Krasovscaia,
lucrările lui Ivanov erau cele mai progresiste ,cele mai expressive fiind dansul
fulgilor din baletul „Spărgătorul de nuci" şi scene cu lebede din “Lacul
lebedelor”.
Este cunoscut faptul că “Spargătorul de nuci” nu a fost trăit cu emoţii de L.
Ivanov deoarece montarea a fost pregătită de M. Petipa care fiind inspirat de
succesul „Frumoasei adormite” a lucrat împreună cu compozitorul în baza unei
metode proprii. Dar starea sănătăţii nu i-a permis să-şi înfăptuiască planul şi
astfel, L.Ivanov a dus până la sfîrşit scenariul şi partitura scrise de Marius
Petipa.
Se părea că Ivanov avea în faţă o hotărîre grea, ce nu era în puterea sa , dar
nu din faptul că nu avea talent.El nu avea posibilităţi de a depăşi normele
scenariului, dar i-a servit ca ajutor lucrarea lui Petipa asupra „Frumoasei
adormite” ce i-a determinat calea de înobilare a muzicii. Aici şi se resimte
deosebirea în atitudinea coregrafilor faţă de muzica lui Ceaikovskii. Esenţa
adânc naţională a acestei muzici au simţit-o ambii.

Iurii Slonimschi a determinat deosebirea dintre metoda de creaţie a lui

Petipa şi a lui Ivanov. Înainte de toate, L.Ivanov a găsit în muzică izvorul
principal al imaginei coregrafice. Criticii nu au menţionat şi nu au apreciat după
merite descoperirea maestrului de balet Lev Ivanov.
În 1922 baletul „Spărgătorul de nuci” a fost revăzut, coregrafia pierzîndu-şi
esenţa sa, a fost dat uitării şi valsul fulgilor. Totuşi varietatea noului nu a fost
zadarnică, ea avea întruchipare în coregrafia „Lacului lebedelor” de L.Ivanov, a
avut o influenţă vastă asupra tinerilor maeştrii de balet cât şi asupra stilului de
interpretare a dansatorilor da la sfîrşitul anilor I890.
După ,,Spărgătorul de nuci” Petipa şi-a amintit de „Lacul lebedelor”,
Ceaikovskii a dat acordul nu numai la un nou aranjament al baletului dar şi la
unele modificări în muzica şi la subiectul baletului. Au fost comandate costume
noi. Însă moartea pe neaşteptate a compozitorului în toamna anului 1893 a grăbit
procesul de aranjament al spectacolului, întrucât direcţia teatrului a hotărît de
a prezenta un spectacol de doliu în amintirea marelui compositor. În anul I894
întreg baletul urma să-1 pună în scenă Ivanov întrucât Petipa din cauza
sănătăţii nu era în stare, dar timpul era limitat şi a reuşit de a pune în scenă
 numai actul II.
La 14 februarie 1894 a avut loc spectacolul unde pentru prima dată a fost
prezentat actul II din „Lacul lebedelor” pe scena teatrului Mariinschi din
St.Petersburg. Concertul a fost dedicat memoriei lui P.I.Ceaikovskii donaţiile în
urma concertului trebuiau a fi transmise la construcţia monumentului.
 Actul II din „Lacul lebedelor” a trecut cu succes şi directorul teatrului
Vsevolojskii a rugat direcţia de a monta în scenă baletul integral. Ivanov dorea să
continuie lucrul , dar Petipa s-a însănătoşit şi s-a încadrat în lucru asupra baletului.
In tabloul II se determină atitudinea compozitorului faţă de chipul Odetei faţă de
această splendită frumuseţe.
De asemenea cu o profundă simţire proprie, a creat Ivanov chipurile în balet.
Frumuseţea Odettei se ambiţia cu o noapte cu lună ,simbolizînd natura
înconjurătoare. Odetta nu avea asemănare cu eroinele celorlalte balete. Pentru
maestru de balet cum era Ivanov tema dragostei a devenit principalâ. Coregraful a
găsit unica întruchipare a chipului fetei-lebăda,a visului romantic de inspiraţie.
Acest dans al lebedelor rămîne exemplul întruchipării muzicii în dans. Fiecare
vers muzical avea mişcarea sa de dans
După acest dans atrăgător urma valsul altor patru lebede alcătuit pe zboruri
înalte suita de dansuri o încheia variaţiunea Odettei. Dansul exprima nu un singur
sentiment dar mai degrabă o intercalare în finalul variaţiunei Odetei.
Dansul după părerea lui Ivanov serveşte in mijloc de redare a chipurilor şi
transmite gîndul şi emoţiile personajelor. Paralel cu dramaturgia muzicală apare
dramaturgia în dans.
A luat începutul o nouă etapă în dezvoltarea şcolii ruse de dans şi astfel ce
urmărea scopul aprofundării expresivităţii chipului. Muzica simfonică de programă a
dat naştere dansului simfonic, creând astfel condiţii favorabile pentru dezvoltarea
baletului rus.

Un loc aparte în stabilirea dansurilor de caracter îi revine coregrafului L.I. Ivanov. Lui îi
aparţin mai multe scene interesante din baletul „Spărgătorul de nuci”