Există în psaltire o mistică bazată pe o serie de cercuri concentrice.

Dumnezeu este în raport

spțial și istoric cu acestea. În centrul cercurilor se află orașul sfânt ierusalim, semnul speranței
spațiale a lui Dumnezeu în timp, semn al comunicării vertical între cer și pământ, între istorie și
eshatologie, semn al prezenței istorice alui Dumnezeu prin casa davidică ( 2 Sam, 7; Ps 89). Al
doilea cerc care îl înconjoară pe primul este pământul, după făgăduință, unde se întâlnește
poporul ales în alianță cu istoria sa, care, după cum se vede nu este un camp neutru, unde se
întâlnesc forțe „oarbe”, ci întâlnirea cu linia întreruptă a iubirii și cu judecata lui Dumnezeu dar
și refuzarea poporului Israel. Cel de-al treilea, dar și ultimul cerc este cel cosmic, marea operă
divină, expresie a transcendenței împărătești a lui Dimnezeu prin întreaga creație (ps 88, 12
citez). Tot ce se află în această succesiune de cercuri este prețios devenind un obiect de laudă.
Psaltirea este o continuă invitație pentru intrarea în această dinamică, în această viață,
abandonând tot ceea ce este legat de curentul viu care ne domină, adică păcatul care este precar
și fals. ( pg 319)

Simbolica sionului

„Doamne iubesc casa ta în care este prezentă Gloria Ta” . Această frumoasă expresie de iubire
din Ps 26, 8, manifestă luminous sensul teologic al Templului și al Sionului, întâlnirea între om
și Dumnezeu, punct de intersecție între finit și infinit. Această temă are o celebrare fastuoasă în
zeci de pagini psalmice, așadar s-a ajuns la definirea unui gen literara specific, cel al „imnelor
Sionului”, și la colecția unei serii de psalmi finalizați care au ca temă prinncipală pelerinajul de
la Sion, adică „Cântarea treptelor, a ascensiunii”. Sionul este izvorul armoniei, bucuriei și al
păciii. De cum apapre în fața ochilor surprinși de pelerinajul spr „sfânta casă a lui Dumnezeu”.
Reapapre speranța deoarece „Dumnezzeu este cu noi”. (Ps 46, 8.12) . „Dumnezeu iubește porțile
Sionului decât toate casele lui Iacob” (Ps 87, 2). Ierusalimul-temelie al pelerinajului fericit (ps
122), este orașul Dumnezeului noastru, muntele sSău sfânt, altar minunat, fericirea marelui
pământ dar și capital unui mare Rege. (Ps 48, 2-3). Expresia cea mai poetică și mai emoționanată
a acestei iubiri pentru Sion ce surprinde spiritualitatea Psaltirii este dovedită în întreg psalmul 84,
cântecul pelerinajului de la Sion, sfințenie pentru cei care locuiesc în casa lui Dumnezeu, cântec
dulce declanșat de un sunet irezistibil și instinctive asemena celui al rândunicii, la Casa
Dumnezeului oștirilor. Paradigmele folosite pentru aveastă sărbătoare sunt multiple. Noi ne
amintim mai ales două. Prima paradigm este cea maternă, spațiul sacru este asmenea locului în
care ne-am născut și unde găsim pacea pierdută, siguranța, căldura, nutremânt și frumusețe.
explicația o găsim în psalmul 86, în citatul referitor la Sion găsim numele tuturor oamenilor (c.f
3-6). În această simbolică intra și psalmul 46 care prezintă Sionul ca pe o grâdină prin care curg
apele revigorante și potolitoare de sete, pe care îl putem numial doilea paradis terestru. „Un râu
cu ramurile sale care străbate orașul lui Dumnezeu, casa sfântă a lui Dumnezeu” (v 5).
Paradigmei materne se adaugă cea de-a doua care este cea a „centrului cosmic”. În afară acestui
„pântece„ protejat de Dumnezeul oștirilor, se strâng puerile distrugătoarele ele haosului, dar
credința cu seninătatea ei nu se teme nici (46, 3-4). Chiar dacă pe pământ izbucnește o furtună
planetară după modelul celei din psalmul 29, se respiră un are de pace pentru că : 29, 9-11. În
cenntrul teologieie Sionului se dezvoltă o altă componență de mare relevanță pentru
spiritualitatea psaltirii și anume psaltirea se asociază cu această operă de desacralizare cu scopul
de ajunge la o mai mare sfințenie. Numai prin comportamentul ghidat de poruncile divine, Sionul
își păstrează rolul de Casă a lui dumnezeu, semnul viu al speranței divine în spațiu.

Simbolica Cosmosului

Orizontul psalmic îmbrățișează întreg cosmosul care considerat ca fiind cuvântul și fapta lui Dumnezeu,
deci reinterpretează cheia istorica ca primul act istoric de de salvare, c.f 136. Lumea biblică nu este de
cotemplat, precum o loirică romantic, ci ca o creație revelată de Creator (ps 19). Lista imnelor creației
este compusă din psalmii: 8, 19, 29, 33 104, 111, 135, este cea a laudei lui Dumnezeu văzut ca Rege ps
47, 96-100, și se deschide într-o nouă ipostază: Psalmiinu sunt poezii lirice, dar sunt niște îndrumări care
conduc poporul lui Dumnezeu, pentru a găsi Creatorul lumii. Testul care pare să rezume în mod
extraordinat omniprezența divină în spațiu este Ps 139.

Dumnezeul oștirilor este cu noi

La jumătatea spiritualității psalmice se descoperă „lumina din lumină” ps 36, 10, al chipului lui
Dumnezeu. Rugăciunea cea mai înaltp devine deci cea de laudă, a contemplării libere și limpede a lui
Dumnezeu, de mulțu,ire pentru că este cu noi, ps 46, 8. 12, și pentru noi, ps 46, 2. Se naște așadar genul
literar imnic care este hrănit de bucurie, stupoare și adorație, ps 104, 33. Acesta este comportamentul
interior al misticii și al laudei care urcă de la oameni spre Dumnezeu. Prin acest intinerariu de iubire și de
conteplație al misterului divin, se descoperă caracteristici ale Ființei divine, expresie unei bogate
simbolici antropomorfice.

Dumnezeul Războinic
Legat de această imagine a stâncii și a stabilității nutrite de ideologia războiului sfânt și a victoriei lui
isarel, această „schiță” a lui Dumnezeu, vrea să pună în evidență puterea lui care se curmă asupra
credinciosului. Emblematic ăn acest sens este psalmul Davidic 18, care folosește o bogată paletă de
simboluri militare. Foarte expresivă este scena în care Dumnezeu este prezentat ca un instrucror militar
al trasului cu arcul, după o tipologie existent în arta egiptului.