Sunteți pe pagina 1din 1

CONCLUZII

După ce am evidentiat tot ceea ce înseamnă culoare şi beneficiile ei, ne este greu să ne
imaginăm o lume acromatică, o lume în alb şi negru fără a simţi tagic această schimbare. Trebuie
să respectăm lumina, pentru că, aşa cum a spus Johannes Itten, culorile sunt “copiii luminii”,
sunt “lumină devenită muzică”. Muzica a fost întotdeuna considerată ca fiind arta cea mai pură:
în momentul Creaţiei, primul lucru care a fost creat a fost sunetul, sunetul primordial. Prin
aceasta, muzica produce un impact imediat asupra sistemului subtil interior. Nu întâmplător
marii maeştrii ai picturii vorbesc de sonoritate, de vibraţiile emise de anumite culori şi ei au
voribit, de asemenea, despre forme, pentru a exprima mişcarea în interiorul unităţii nedisociabile
a tuturor lucrurilor. În timp ce muzica pătrunde în suflet prin contact direct, nemijlocit, în cazul
artelor vizuale, acestea trec mai întâi prin privire, înainte de a atinge sufletul. Culoarea are un
grad de utilitate mai mare sau mai mic în funcţie de domeniile luate în calcul, prezenţa ei în toate
fiind un fapt constant.

Culorile sunt esenţiale în reclame deoarece au un impact psihologic asupra clienţilor.


Reamintim că o culoare reprezintă de fapt un întreg limbaj care adresează “volume” întregi
subconstientului clienţilor. “Clientul are la dispoziţie 1/16 dintr-o secundă pentru a zări un
produs pe masură ce merge de-a lungul unui raft într-un magazin”, precizează un strateg de
vâzări al unei importante firme de distribuţie de marfuri din SUA. “Dacă puteţi să evidenţiaţi
reclama folosind culoare, atunci ea va atrage clienţii să privească mai îndeaproape”. Ca şi în
cazul scrisului de pe reclame, consistenţa culorii este importantă, deci trebuie alese culorile cu
înţelepciune şi folosite pe toate reclamele. Experţii spun despre consistenţa reclamelor că
întăreşte marca şi mesajul ce se doreşte a fi transmis. Este unanim acceptat faptul că unul dintre
cele mai importante roluri ale culorilor este acela de a genera recunoaştere. Culorile reprezintă
un important instrument de marketing şi prin faptul că ele pot diferenţia puternic mărcile sau
chiar produsele.

S-ar putea să vă placă și