Sunteți pe pagina 1din 2

Cum se măsoară corect tensiunea arterială

Tensiunea arterială este presiunea cu care sângele apasă pe pereţii arterelor prin care
circulă, în timpul contracţiei şi relaxării ritmice a inimii. Valorile tensiunii arteriale măsurate
dimineaţa, la trezire, înainte de a mânca şi după perioada de odihnă de peste noapte sunt
considerate tensiunea fundamentală.

 Există două componente ale presiunii sanguine:

- presiunea sistolică (presiunea exercitată asupra pereţilor arteriali când inima se contractă),
cu valori normale între 100 şi 130 mm coloană de mercur;

- presiunea diastolică (presiunea exercitată asupra pereţilor arteriali când inima se relaxează
între două contracţii), cu valori normale sub 85 mm Hg.

 Tensiunea arterială trebuie măsurată corect, prin tehnici standard, la toţi adulţii, în
special atunci când ajung la medic pentru depistarea hipertensiunii arteriale (este o
metodă foarte ieftină de screening), pentru evaluarea riscului cardiovascular şi
pentru monitorizarea tratamentului antihipertensiv. În cazul în care o persoană se
prezintă pentru prima dată la consultul medical, este necesar să se măsoare
tensiunea arterială la ambele braţe, pentru a putea detecta eventuale diferenţe
cauzate de o afecţiune vasculară periferică. Când există diferenţe, ca referinţă se ia
valoarea mai mare.
 La măsurarea tensiunii arteriale se acordă atenţie mai multor aspecte. Înaintea
începerii măsurării persoana trebuie să stea liniştită cel puţin 5 minute. Măsurarea
tensiunii arteriale trebuie realizată la cel puţin 30 de minute după ce persoana a
terminat de fumat, la cel puţin o oră după consumul unei ceşti de cafea sau consumul
unei mese copioase şi la cel puţin o oră după un efort fizic. Persoana căreia i se
măsoară tensiunea arterială trebuie să fie în poziţie şezândă sau culcat, relaxată, fără
să-şi încrucişeze picioarele, să nu se mişte şi nu vorbească în timpul măsurătorii. În
mod normal, tensiunea luată în picioare trebuie să fie puţin mai mare decât în poziţia
culcat. Manşeta trebuie să fie poziţionată la nivelul inimii, indiferent de poziţia
pacientului. De obicei, se efectuează cel puţin două determinări ale tensiunii
arteriale, la o distanţă de 1-2 minute între ele. Dacă aceste prime două masurători
sunt foarte diferite, atunci trebuie completate cu determinări suplimentare. La
pacienţii cu vârsta de peste 65 de ani, la pacienţii diabetici şi în alte situaţii în care
poate fi frecventă sau suspectată hipotensiunea ortostatică, este necesar ca
tensiunea arterială să fie măsurată în condiţii de ortostatism (pacientul stă în
picioare), la un interval de un minut şi respectiv la 5 minute.
Variaţiile tensiunii arteriale

Tensiunea arterială variază în permanenţă, atât în cursul unei zile, cât şi pe parcursul unei
luni, fiind influenţată de diferiţi factori: stres, efort fizic, tabagism, consum de cafeină.
Valorile tensiunii arteriale sunt influenţate de schimbările de anotimp şi de temperatura
mediului ambiant. Valorile tensiunii arteriale sunt, de obicei, mai scăzute dimineaţa şi mai
ridicate spre seară, mai scăzute vara şi mai ridicate iarna.

Există şi posibilitatea măsurării şi înregistrării valorilor tensiunii arteriale pe parcursul a 24-48


de ore printr-un dispozitiv special, lăsat asupra pacientului care îşi desfăşoară activitatea
curentă (înregistrare Holter). Acest mod de înregistrare aduce date importante asupra
variaţiilor tensiunii arteriale în cursul diferitelor activităţi sau momente ale zilei sau nopţii,
putând aprecia, totodată, şi eficienţa tratamentului antihipertensiv.

Măsurarea tensiunii arteriale trebuie realizată periodic, iar rezultatele trebuie notate cu
atenţie. Cu ajutorul tensiometrelor electronice este posibilă efectuarea de măsurători
frecvente pe parcursul întregii zile, în mediul obişnuit de viaţă al persoanei. Pe baza acestor
valori ale tensiunii arteriale, pacientul nu trebuie să-şi stabilească singur diagnosticul sau să
adopte un tratament. Singurul care poate interpreta variaţiile valorilor tensiunii arteriale
este medicul curant, cel care are şi competenţa de a modifica tratamentul.

S-ar putea să vă placă și