RECUPERAREA

ÎN HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ
(HTA)

KMS IFR 308C Anul III

SORIC STEFANIA SILVIA
RADU CRISTI

1
 RECUPERAREA
ÎN HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ (HTA)

Valorile normale ale hipertensiunii arteriale sunt de 120-140 mm Hg pentru tensiunea sistolica
(maxima)si de 80-90 mm Hg pentru cea diastolica (minima)in funcție de vârsta. Tensiunea
arteriala poate fi crescuta ca urmare unor boli renale, endocrine, etc. Aceasta tensiune este
secundara.
Hipertensiunea arteriala este ca o boala de sine stătătoare, fără a fi provocata in mod
secundar de o alta afecțiune, poarta numele de boala hipertensiva (hipertonica)
sau hipertensiune esențiala.
Se pare ca ea este declanșata de cauze multiple dar ele sunt greu de precizat. Poate fi vorba de
tulburări ale sistemului nervos vegetativ, de tulburări in metabolism, catecolaminelor, de
reacții mai intense la diferite stresuri.
Hipertensiunea franca valorile de peste 160 mm Hg ale tensiunii sistolice si de pese 95 mm
Hg ale tensiunii distolice.Valorile cuprinse intre cele doua normale amintite mai sus si aceste
doua limite pot fi considerate normale pentru unele persoane peste 50 ani, mai ales in privința
tensiunii sistolica.
Pentru cei care au avut anterior valori mai mici si creșterea lor este însoțita
de diferite simptome supărătoare si pentru cei mai tineri aceste valori sunt apreciate
ca''prehipertensiune''sau hipertensiune incipienta.
Aproape 70% dintre bolnavii cu hipertensiune arteriala au antecedenta familiare, ceea ce arata
importanta mare a factorului constituțional (ereditar)in aceasta boala. In prima faza de
evoluție a hipertensiunii arteriale valorile mari ale ei se datoresc debitului cardiac. In aceasta
faza, micșorarea debitului cardiac prin administrarea de medicamente beta-blocante duce la
normalizarea tensiunii arteriale.
Menținerea timp îndelungat a valorilor crescute a tensiunii arteriale duce la creșterea
rezistentei periferice. Deși in aceasta faza debitul cardiac revine la normal, tensiunea arteriala
se menține crescuta, datorita rezistentei periferice mari. Evoluția tuturor acestor procese este
diferita de la un caz la altul, fiind foarte lenta si puțin exprimata la unii, mai rapida si mai
accentuata la alții. Hipertensiunea arteriala poate sa apară la orice vârsta chiar si in copilărie
sau in adolescenta.
La o mare parte dintre bolnavii cu hipertensiune arteriala, exercițiile fizice pot
contribui la obținerea unor efecte terapeutice ca de exemplu scăderea valorilor tensiunii
arteriale, ameliorarea simptomelor subiective, îmbunătățirea capacitații funcționale a
aparatului cardiovascular, combaterea factorilor de risc. Având in vedere complexitatea
modificărilor fiziopatologic care pot fi prezente in proporție de variata de la un bolnav la altul
si gravitatea diferita a bolii de la un pacient la altul, posibilitățile de aplicare a exercițiilor
fizice, precum si șansele de a obține rezultate terapeutice sunt si ele variate.

Testul de efort în hipertensiunea arterială

Valoarea tensiunii arteriale se corelează frecvent cu frecvența cardiacă și mai puțin cu

intensitatea efortului. Proba de efort în hipertensiunea arterială este o practică mai recentă.
Dintre concluziile desprinse până în prezent, cu caracter de aplicabilitate clinică, reținem:

2
1) proba de efort în hipertensiunea arterială permite cunoașterea reactivității aparatului
cardiovascular;
2) suprimă factorul emoțional („hipertensiunea de halat alb”) la măsurarea tensiunii arteriale
și datele care se obțin sunt reale și reproductibile;
3) proba de efort este urmărită prin frecvența cardiacă;
4) proba de efort se va întrerupe dacă tensiunea arterială creste mai mult de 230/120 mmHg.

Protocolul probei de efort în hipertensiunea arterială cuprinde paliere de 25W, timp de trei
minute, luând tensiunea arterială la sfârșitul fiecărui palier. Nu se trece la următorul palier
decât dacă există o stare stabilă pentru tensiunea arterială și frecvența cardiacă.

Simptome
 cefalee, cu ușoara presiune in zona occipitala
 amețeli, vâjâieli in urechi
 senzații caudate in zona precordiala

KINETOTERAPIE.
Obiective:
1. Echilibrarea sistemului nervos și influențarea pozitivă a centrilor vasomotori
2. Favorizarea vasodilatației periferice și a decongestionării unor segmente ale corpului
3. Atingerea și menținerea unei greutății corporale optime
4. Prevenirea fenomenelor de ateroscleroză
5. Obținerea vasodilatației locale și scăderea rezistentei periferice
6. Relaxare musculară și neuro-psihică;

Mijloace si metode:
Mijloace:
exerciții de membre inferioare din decubit cu capul ridicat,
exerciții de trunchi sub formă de circumducții,
exerciții de respirației cu accent pe expirației,
exerciții de membre superioare pentru derivarea circulației toracice,
exerciții de mobilizare analitică a tuturor segmentelor
contracții musculare analitice izometrice sau „intermediare”,
exerciții de relaxare: balansări ale membrelor,
scuturări de membre executate de pacient sau scuturări pasive executate de către
kinetoterapeut
răsucirile de trunchi sau unele poziții cu răsucirea trunchiului
exerciții de relaxare neuro-psihică - metoda auto training-ului a lui Edmund Jakobson
antrenamentul de rezistentă: mersul, alergarea (jogging), urcatul scărilor și pantelor bicicleta
ergometria sau covorul rulant, înotul în piscină în apă caldă (termală sau mezotermală),
sportul terapeutic.

1) Exerciții pentru intensificarea moderata a metabolismului in toate grupele musculare

scheletice, in vederea obținerii vasodilatației locale si scăderii rezistentei periferice.
a) – exerciții de mobilizare analitica a tuturor segmentelor corpului. Ele au un rol de
„încălzire” si trebuie executate in ritm lent, cu intensitate moderata a contracțiilor musculare,
asociate cu respirația, cu perioade lungi de relaxare intre contracții. Trebuie evitat ritmul
rapid, care la unii hipertensivi poate sa producă salturi mari ale TA, chiar daca exercițiile se

3
executa cu grupe musculare mici, solicitarea generala a aparatului cardio-vascular este
neînsemnata.
b) – contracții musculare analitice izometrice săi „intermediare” cu durata a contracției de
6 – 10 secunde, cu pauze de cel puțin 10 – 15 secunde intre contracții si intensitate moderata.
Este de așteptat ca astfel de exerciții sa producă o vasodilatație apreciabila, atât in timpul
contracției musculare, cat si in timpul relaxării. Trebuie avut in vedere însă ca, efortul static
intens este însoțit de creșteri mari ale TA, de aceea intensitatea contracției trebuie sa fie
moderata si durata ei sa nu depășească 10 secunde. Pauzele dintre contracții trebuie sa aibă o
durata cel puțin dubla. Trebuie evitata blocarea respirației.
Pentru individualizarea exercițiilor este necesar controlul TA in timpul sau imediat după
executarea lor
2) Exerciții de relaxare:
a) – exerciții de relaxare musculara; constau in balansări ale membrelor, scuturări de
membre executate de pacient sau scuturări pasive executate de către kinetoterapeut. De
asemenea au un efect relaxant răsucirile de trunchi sau unele poziții cu răsucirea trunchiului
ca, de exemplu, decubit lateral drept cu răsucirea umărului stâng si a trunchiului spre înapoi.
Exercițiile de respirație prelungita au un efect de relaxare musculara si neuro-psihica. Ele
se executa, de preferința, din decubit dorsal, cu genunchii flectati. Se începe inspirația pe nas
prin coborârea diafragmele însoțita de preopinarea abdomenului. Pentru dirijarea efortului in
acest sens, se pune pe abdomen u mana sau un obiect (carte, săculeț cu nisip). Se continua cu
dirijarea efortului respirator către lărgirea diametrului transversal al toracelui. Amplitudinea
inspir ului trebuie sa fie moderata, încât sa nu producă senzația de creștere a presiunii intra
craniene. Se trece la expir lent, pe gura, cu buzele ușor strânse, fără a se face pauza intre
sositul inspir ului si începutul ex pirului. In tot timpul inspir ului si ex pirului se numără in
gând, in ritmul secundelor. Se începe cu o durata a inspir ului de 6 – 8 secunde si o durata a ex
pirului de 8 – 12 secunde si se mărește treptat durata lor, in funcție de particularitățile
bolnavului, putând-se ajunge la 10 – 12 secunde pentru inspir si 18 – 20 secunde pentru expir.
Se pot executa 3 – 5 cicluri consecutive cu pauze de 15 – 30 secunde intre ele.

b) Exerciții de relaxare neuro-psihica. Metodele de relaxare generala realizează atât o

scădere a concentrației plasmatice de catecolamine si a componentelor sistemului renina –
angiotensina, cat si diminuarea răspunsului organelor receptoare si a tonusului musculaturii
netede vasculare la noradrenalina circulanta.
Metoda Jacobson
se bazează pe identificarea kinestezică a stării de tensiune musculară, în antiteză cu lipsa
contracției (relaxarea). Durata metodei Jacobson (numită și metoda relaxării progresive) este
între 20-40 min. pentru o relaxare locală (zonală), dar se poate prelungi 91 la 1-4 ore pentru
relaxări globale (în cazul pacienților care nu pot executa continuu ședința de relaxare, se
aplică reprize de relaxare, care însă să nu fie mai scurte de 5 min.).
Se execută o ședință pe zi, dar se poate repeta de 4-6 ori pe zi.
Pacientul este poziționat în decubit dorsal, capul pe o pernă mică, genunchii ușor flectati -
sprijiniții pe un sul, umerii în ușoară abducție de 30 o , palmele pe pat. Metoda se poate aplica,
în funcție de nivelul problemei-afectării și de timpul avut la dispoziției, atât global (adică
referindu-ne la întregul membru), cât și analitic (adică pe segmente-articulații ale membrului,
ordinea fiind de la distal spre proximal); acțiunea se începe cu un grup restrâns de mușchi,
treptat trecându-se la grupe musculare mai mari, apoi la musculatura întregului membru,
urmând musculatura trunchiului, gâtului și în final la întreg corpul.
Tehnica de lucru cuprinde următoarele 3 părți:
A) Prologul respirator, ce durează 2-4 min și constă în respirații ample, complete (“în val”),
liniștite (inspir pe nas, expir pe gură).

4
 B) Antrenamentul propriu-zis - în inspirație MS se ridică lent de pe pat, doar până când nu
mai atinge patul, menținându-se poziția pe apnee timp de 15-30 sec. Apoi brusc, se lasă MS să
cadă, pe expirație (cu un “uufff”), realizând o liniște kinetică totală pe timp de 1 min.
C) Revenirea, constă la reîntoarcerea la tonusul muscular normal, prin menținerea de câteva
ori pe apnee, a unei contracți izometrice puternice a mușchilor fetei și mâinilor (“Strânge fata
și pumnii”!).

Metoda Schultz
Metoda vizează obținerea relaxării prin tehnici de tip central, care induc prin autocontrol
mental, imaginativ, o relaxare periferică. Numită și metodă de relaxare autogenă sau
“antrenamentul autogena” (din gr. autos – prin sine și genan – a produce), după spusele
autorului, este o autopsihoză, cu ajutorul căreia se pot obține controlul unor funcții ale
anumitor organe, și implicit relaxare; este o metodă de auto decontractare concentrativă,
subiectul creându-și prin concentrare o stare hipnotică.
Eficiența deconexiunii obținută prin starea hipnotică se materializează prin starea de greutate
și prin senzația de căldură.
Metoda se aplică individual sau în grup, specialistul conducând doar primele ședințe
de relaxare. Metoda are la bază faptul că toate funcțiile organismului sunt dirijate și controlate
de creier și că o parte din funcțiile controlate, conștiente, sunt învățate pe parcursul existentei
noastre. Astfel, scrisul, cititul, mâncatul, conducerea automobilului pot deveni deprinderi.
Multe persoane au reușit să învețe cum să dirijeze unele funcții ale sistemului nervos (chiar și
a sistemul nervos vegetativ). Prima condiție pentru această realizare este obținerea decuplării
sistemului nervos central de la impulsurile neuromusculare posturale. Acest lucru este posibil
numai într-o poziție corectă, comodă, relaxantă, a întregului corp; deci se va trece la luarea
unor poziții confortabile (vizitiu de birjă sau poziția de cadavru), pe un pat sau într-un fotoliu,
suficient de mare.
Primul ciclu cuprinde opt exerciții ce urmăresc: introducerea calmului,
decontracturarea musculară segmentară și progresivă, obținerea senzației de greutate într-unul
din segmente sau într-unul din membre, realizarea senzației de căldură, obținerea senzației de
rărire a bătăilor inimii și dobândirea controlului asupra inimii, obținerea senzației de calm
respirator și reglarea fazelor respirației, obținerea de calm digestiv și de obținere de căldură la
nivelul plexului solar, obținerea senzației de frunte proaspătă-răcorită.
Durata acestui ciclu este de la trei luni aproximativ până la șase luni, dar de multe ori poate fi
și de un an, frazele (formulele) standard putându-se înregistra pe benzi. După însușirea
perfectă și sesizarea obținerii senzațiilor de mai sus, se va trece la însușirea ciclului II, ce
constă în tehnici de hipnoză sub stricta îndrumare și supraveghere a unui specialist (psiholog),
durata lui fiind de câțiva ani

Set exerciții pentru HTA

Antrenamentul fizic
• Studiile au demonstrat că antrenamentul fizic controlat și susținut poate reduce valoarea
tensiunii arteriale cu 4-5 mmHg – la normotensivi și cu 10 mmHg – la hipertensivi.
• Antrenamentul prin efort de rezistență realizează cea mai semnificativă scădere tensională ca
valoare și durată.
• Persoanele cu activitate fizică fac în mod repetat hipertensiune arterială.
– cei cu hipertensiune arterială pot să reducă hipertensiunea arterială prin efort de rezistență.
– sunt necesare trei ședințe/săptămână, câte 20 minute – la o frecvență cardiacă eficace, la
valoare de 60 –80% din frecvența cardiacă atinsă în timpul probei de efort.
– peste această valoare organismul este în anaerobioză și nu se mai produc scăderi ale
tensiunii arteriale.

5
Mecanismele care generează adaptarea la efortul de rezistență
sunt:
􀂾 creșterea debitului cardiac – este liniar cu frecvența cardiacă;
􀂾 sporirea volumului de ejecție sistolică – nu este liniară decât până la 50%.Vo2 Max;
􀂾 declanșarea activității simpatice;
􀂾 creștere volumetrică cu sporirea întoarcerii venoase secundară
stimulării receptorilor alfa;
􀂾 redistribuire periferică cu vasoconstricție renală și splenică și vasodilatație musculară
datorită unor mecanisme locale la care participă PG (prostaglandinele) și adenozina;
􀂾 o adaptare umorală puțin cunoscută.
Toleranța la efort este principala măsură pentru aprecierea capacității de muncă a unui bolnav.

Mersul – cel mai recomandat exercițiu pentru începerea antrenamentului la efort.

• exercițiu simplu, fiziologic, cu automatisme vechi;
• nu cere explicație tehnică;
• pune în mișcare grupe mari musculare;
• dozajul este relativ: – dozarea ritmului pașilor;
– distanta parcursă;
– durata de mers;
– panta.
• în stațiunile balneare – se practică cu succes „cura de teren”.
• înainte și după ședințele de mers trebuie să se măsoare frecvența cardiacă și tensiunea
arterială, pulsul să se determine la 4-5 minute pentru a orienta frecvența pașilor.
• se poate aplica zilnic, luni sau ani de zile.

Alergarea (joggingul)
Metoda se introduce imediat ce s-a ajuns la o anumită capacitate de efort.
• dozarea se face ca: – viteză;
– nivelul de ridicare a genunchilor;
– distanta;
– durata alergării.
• se controlează tensiunea arterială înainte și după alergare.
• în mediu nepoluat pe stadioane, parcuri.
• de trei ori pe săptămână, timp de 20 minute.
• alergarea pe loc se poate desfășura și în casă sau în sala de gimnastică.
• săritura cu coarda are efect la fel de bun.

Urcatul scărilor și pantelor

• se face în mod progresiv, ca număr de trepte și durată.
• dozarea se face prin aprecierea frecvenței cardiace și tensiunii arteriale.

Bicicleta ergometria și covorul rulant

• au avantajul posibilității dozării cu multă precizie și de urmărire a pacientului în timpul
efortului.
• ședințe de antrenament: – timp de 3 săptămâni
– durata de 20 minute
– la o frecvență cardiacă 60-80% din frecvența maximă atinsă în timpul probei de efort.
– peste acest nivel organismul se află în anaerobioză și valoarea tensiunii arteriale creste (a nu
se forța!)

6
Studiile au demonstrat că scăderea cu câțiva mmHg a tensiunii arteriale este suficientă pentru
scăderea semnificativă a mortalității, deci antrenamentul fizic este un veritabil
medicament hipertensiv.
Dar – antrenamentul trebuie să fie susținut în timp pentru că întreruperea exercițiilor fizice o
perioadă mai lungă duce la creșterea tensiunii arteriale la nivelul anterior.

Înotul în apă caldă (termală sau mezotermală)

• foarte bun
• există, în mod evident, plăcerea bolnavului în contact cu apa
• apa caldă are efecte benefice asupra:
– tensiunii arteriale;
– performanței cordului;
– circulației periferice;
– presiunii hidrostatice;
– descărcării de pretați – conform principiului lui Arhimede, are efecte bune asupra mușchilor
și articulațiilor.
Deci, mișcarea se desfășoară în condiții plăcute,
– cu descărcare gravitațională;
– cu o circulație generală și periferică îmbunătățită;
– cu un randament bun.
– se va măsura frecvența cardiacă și tensiunea arterială înainte și după ședința de înot;
– frecvența cardiacă să nu depășească 75% din frecvența cardiacă maximă de la testul de
efort!

Terapia ocupațională – în special metodele relaxante psihic.

Sportul terapeutic – condiții:

• să nu fie de performanta;
• să fie fără aspect competițional, contracronometru;
• sporturile dure sunt contraindicate: box, haltere, rugby;
• se recomandă tenis, ping-pong, volei, baseball, golf, baschet, călărie;
• se va tine cont de:
– aptitudinile fizice și psihice ale pacientului;
– interesul acestuia;
– posibilitățile bazei materiale;
– vârsta, sexul, gradul de antrenare fizică.
• Se măsoară frecvența cardiacă și tensiunea arterială înainte, în
pauze și la sfârșitul practicării sportului.
• Frecvența cardiacă să nu depășească 75% din frecvența cardiacă
maximă teoretică.

Exercițiile respiratorii terapeutice

• Tehnica „Eberth” – gimnastică respiratorie de hiperoxigenare descrisă de Leonard în 1970 în SUA,
extinsă ulterior și în alte tari.
• Un alt autor, Tirala, descrie o tehnică asemănătoare – care este preluată și în România.
• Această tehnică reduce în trei săptămâni tensiunea arterială la un nivel constant.
Tehnica: – se efectuează inspirații profunde ce antrenează respirațiile costală și diafragmatică.
– urmează expirații prelungite șuierând, „uuuu”, ca un geamăt
sau ca un oftat.
– se pot descrie patru variante:
– culcat (poziție greu tolerată de către cardiaci);
– șezând;

7
– ortostatism;
– în timpul mersului.
– inspirația – durează 5-10 secunde; expirația – 45 secunde.
– se efectuează de trei ori/zi câte 15 minute;
– durata tratamentului: 3-4 săptămâni cu repetări, orice întrerupere a tratamentului duce la recidiva
hipertensiunii arteriale,
– Se recomandă pacienților să fie în repaus digestiv, preferabil à jejun.
– după toaleta vezicală și intestinală (sunt contraindicate stările de constipație, stază urinară,
meteorism abdominal, plenitudine gastrică).
– se interzice fumatul și consumul de alcool.

Efectele acestui tip de exercițiu sunt:

• la nivelul inimii;
• asupra metabolismul glucidic – acțiune bipolară – periferic și la nivelul pancreasului;
• asupra metabolismului lipidic și protidic;
• asupra aparatului respirator:
– de obstrucție bronşiolară;
– combate staza sanguină pulmonară;
– creste VEMS (Volumul expirator maxim pe secundă) și CV (capacitatea vitală);
– întărește și sinterizează mușchiul respirator.
Influenta acestor exerciții asupra aparatului cardiovascular este de ordin mecanic, reflex și
neuroumoral.

Cura balneoclimaterică în hipertensiunea arterială

– stațiunile recomandate pentru hipertensivi sunt:

- Covasna;
- Băile Tușnad;
- Vatra Dornei;
- Borsec;
- Lipova;
- Sinaia;
- Călimănești-Căciulata;
- Eforie Nord, Techirghiol, Mangalia;
- Moneasa;
- Geoagiu Băi.
Sezoniere:
- Jigodin-Băi;
- Praid;
- Turda.
Climatul de munte la 1000-1800 metri și peste este contraindicat. Stațiunile de pe litoral sunt indicate
numai pentru hipertensiunea borderline și hipertensiunea arterială ușoară, dar trebuie evitate în
lunile iulie – august. Înotul este permis numai până la ora 10.

8
 Bibliografie

1). Recuperarea bolnavilor cardiovasculari prin exerciții fizice, Editura Medicală, București,
1986.
2). Sbenghe, T., Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Editura Medicală,
1987.
3). Mogoş, V., Infarctul miocardic și efortul fizic, Editura. Militară, Bucureşti, 1990.
4) https://www.slideshare.net/b_raluca25/kinetoterapiainafectiunilecardiovasculare
5) http://www.scritub.com/medicina/Contributia-antrenamentului-fi24114.php
6) http://www.qreferat.com/referate/medicina/KINETOTERAPIA-IN-
HIPERTENSIUNE135.ph