Aromanii

SOCIETATEA DE CULTURĂ MACEDO-ROMÂNĂ
Nicolae Saramandu Emil Țîrcomnicu

Manuela Nevaci Cătălin Alexa
„Lecturi vizuale” etnolingvistice

la aromânii din Bulgaria
Memorie, tradiție, grai, patrimoniu
Editura Universității din București

București, 2019
CUPRINS
Introducere............................................................................................4
Sofia / Sofia / София............................................................................ 6
Societatea de Cultură Macedo-Română Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” Dupnița / Dupnitsa / Дупница............................................................40
Blagoevgrad / Blagoevgrad / Благо̀евград.........................................58
Velingrad / Velingrad / Велинград.....................................................74
Această carte a fost tipărită cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Bachița / Bakitsa / Бakийцa................................................................84
www.mprp.gov.ro Dorcova/ Dorkovo / Дорково.............................................................92
Rachitova / Rakitovo / Ракитово...................................................... 116
Batac / Batak / Батак........................................................................134
Peștera / Peshtera / Пещера..............................................................140
Bibliografie.......................................................................................180
Conținutul acestei cărți nu reprezintă poziția oficială a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

"Lecturi vizuale" etnolingvistice la aromânii din Bulgaria : memorie,
tradiție, grai, patrimoniu / Nicolae Saramandu, Manuela Nevaci, Emil
Ţîrcomnicu, Cătălin Alexa. - București : Editura Universității din
București, 2019
ISBN 978-606-16-1106-5
I. Saramandu, Nicolae
II. Nevaci, Manuela
III. Ţîrcomnicu, Emil
IV. Alexa, Cătălin
39
Texte dialectale transcrise de Nicolae Saramandu și Manuela Nevaci.

La citirea textelor dialectale se va ține cont de notarea următoare: (/) se folosește în loc de (,), iar (//) reprezintă (;) sau (.).
Coperta I: Orașul Peștera, regiunea Pazargik, Bulgaria. Foto: Emil Țîrcomnicu

Coperta II: Monumentul aromânilor de la Bachița, regiunea Pazargik. Foto: Emil Țîrcomnicu.
3
așa de importantă, care a luat toate măsurile spre a-și conserva ființa sa etnică, totuși, prin forța împrejurărilor și mai
ales prin faptul că a fost izolată de marile grupări ale poporului nostru, s-a pierdut complet, s-a asimilat” (Ghiulamila,
1930: 30). Și aceasta s-a întâmplat, la fel ca și pentru aromânii din Serbia, roiți după distrugerea celor două centre
INTRODUCERE principale ale lor, Moscopole și Gramoste, pentru că aceste țări erau teritorii de colonizare aflate într-o mare slavă,
iar numărul lor era redus. Chiar dacă s-au stabilit în acele locuri retrase din Bulgaria, pentru salvarea lor etnică,
lingvistică și economică, la vărat în vârfuri de munte, intransigența națională bulgară de după 1913 la care au fost
supuși i-a făcut să se deplaseze către „patria mumă”, așa cum era văzută, România, până la mijlocul secolului trecut.
Cine răsfoiește paginile dedicate aromânilor din Bulgaria din monografia lui Anastase Hâciu, Aromânii. Comerț,
industrie, arte, expansiune, civilizație, publicată în anul 1936, va observa că aromânii au ajuns în toate marile orașe
ale Bulgariei, împânzind-o cu o rețea de hanuri și hoteluri, magazine și prăvălii, creându-și în interior un adevărat
Albumul este dedicat aromânilor din zona centrală a Bulgariei, din localitățile Sofia, Dupnița, Blagoevgrad, organism în care pulsa o parte din viața economică a acestei țări. Produsele manufacturate, cele rezultate din ocupația
Velingrad, Dorcova, Rachitova și Peștera, localități care, altădată, la sfârșitul de secol XIX și începutul secolului al lor de bază, păstoritul, dar și tutunul, mirodeniile, produsele apicole etc. circulau către vadurile Dunării, mergând
XX-lea, erau alese de familiile de aromâni ca destinații pentru existențele lor greu încercate. Nici aici aromânii nu apoi în România și în țările din întreaga Europă. Dar și în alte domenii, aromânii, în puținul timp cât au fost stabiliți
au avut o dezvoltare firească a vieții sociale și economice în secolul al XX-lea, fiind nevoiți să se strămute, aproape în Bulgaria, au lăsat urme adânci în viața politică, literară, economică, arhitecturală ș.a.m.d. Așadar, au fost un factor
în totalitate, în cele două județe sudice ale Dobrogei (Durostor și Caliacra), așa numitul Cadrilater, în anii 1925- activ, de progres cultural și social, excepțional putem spune, raportat la procentul lor în totalul populației. Au avut
1940, în calitate de etnici români, iar mai apoi, la sfârșitul anului 1940, în Dobrogea de Nord, la cedarea sudului acest rol pe care, însă, astăzi, nu-l mai pot realiza, decât cu câteva excepții notabile relevate și de călătoria noastră în
către Bulgaria. Dorcova, Rachitova și Peștera.
Au rămas puține familii de aromâni în Bulgaria, în localitățile vizitate de noi. Au supraviețuit, în număr mic, alături Singurul sprijin, educațional, bisericesc și de reprezentare românească, rămân cele patru instituții din capitala
de majoritatea bulgară, fără a mai exista instituțiile care asigurau identitatea lor, școlile și bisericile românești. Într-o bulgară: Biserica Românească „Sfânta Treime”, Liceul Român, cu cele câteva clase de predare în limba română,
evoluție firească datorită numărului lor scăzut, s-au format familii mixte, fiind ulterior, în mare parte, bulgarizate. amintire a ceea ce a fost în perioada interbelică Liceul Român din Sofia, Lectoratul de limbă română din cadrul
Bătrânii mai au grijă de asociațiile locale și, ca un legământ luat față de înaintașii lor, păstrează cu sfințenie ceea Departamentului de Limbi Romanice de la Universitate, precum și Ambasada României la Sofia.
ce reprezintă identitatea și specificitatea lor culturală. Acest lucru l-am oglindit în paginile albumului: colecțiile de Sperăm ca acest album de prezentare al aromânilor din Bulgaria să aibă o continuare în care să putem înfățișa și
costume, țesături și obiecte vechi, alături de fotografiile cu aromânii de altă dată, ilustrate de grupuri mari familiale, situația celor situați mai la sud de Blagoevgrad. Acolo se află câteva localități în care, odinioară, se aflau, de asemenea,
arătând bogăția și însușirile lor sufletești, ocupațiile și meșteșugurile cu care își câștigau existența, credința în păstrarea numeroși aromâni, cum ar fi: Goțe Delcev (Nevrocop), Sandarski, Petrici, Melnik, Lopova, Bujdova, Șatra ș.a.
neamului și a graiului. Mulțumirile noastre se adresează tuturor celor care ne-au ajutat în realizarea albumului, domnului Ion Caramitru,
Cu toată experiența grupului de cercetători, această călătorie pe urmele aromânilor din Bulgaria a fost privită președinte al Societății de Cultură Macedo-Română, doamnei acad. Sabina Ispas, director al Institutului de Etnografie
cu emoție, întrucât cunoșteam situația în care se aflau aromânii din aceste regiuni și nu aveam garanția că vom mai și Folclor „Constantin Brăiloiu”, domnului Ion Gâlea, ambasador al României în Bulgaria, doamnelor prof. univ. dr.
descoperi aspecte care să poată duce la constituirea unui album etnolingvistic. Ne pare bine să recunoaștem, în aceste Vasilka Alaksova și prof. univ. dr. Lucia Antonova, domnului Toma Kiurkciev, președinte al Asociației Aromânilor
pagini, că ne-am înșelat, întrucât toți aromânii din Bulgaria pe care i-am întâlnit au dovedit ca fiind de datoria lor de a „Unirea” din Sofia, domnului Nicola Iancov Costov, președinte al Suțatei Aromânilor din Dupnița, domnului Vasil
povesti și a înfățișa viața comunităților lor, modul în care și-au dus existența, cum au supraviețuit și cum au încercat, (Vasco) Ianakiev, președinte al Suțatei Aromânilor din Velingrad, doamnei Vitka Stateva din Dorcova, domnilor
deseori fără niciun ajutor, să păstreze crâmpeie din patrimoniul lor identitar, material și imaterial. De fiecare dată Ianko Duzo și Gheorghi Gushev din Dorcova, domnului Konstandin Holyanov, primar al localității Rachitova,
când ne despărțeam, întrucât nu puteam să stăm într-o localitate decât o zi sau două, ca să călătorim către celelalte soților Gheorghi Iankov Popcev și Elena Popceva din Rachitova, precum și doamnelor Kirața Ștereva și Desislava
destinații propuse (periplul nostru a durat doar 7 zile), interlocutorii noștri aveau lacrimi în ochi și mulțumeau pentru Kostadinova din Peștera.
bucuria ce le-am produs-o prin faptul că ne-am interesat de soarta lor.
Caracteristic pentru situația aromânilor din Bulgaria este confirmarea a ceea ce, vizionar, prevedea Ioan Ghiulamila,
aromânul gopeșian stabilit la Sofia în urmă cu 120 de ani, ajuns să conducă o vreme destinele Coloniei Române, și
care, în 1930 scria cu durere despre soarta aromânilor stabiliți în anul 1831 în orașul Samokov de lângă Sofia, în studiul
Documente vechi privitoare la emigrările aromânilor: „Prin urmare iată că după 100 de ani, o colonie aromânească
4 ∙ Introducere Introducere ∙ 5
Sofia / Sofia / Cофия
Foto: Cătălin Alexa

6 7
„Lecturi vizuale” etnolingvistice la aromânii din Bulgaria Sofia, Kiustendil, Blagoevgrad, Pazargik
Biserica Alexander Nevski. Foto: C. Alexa

Simbol a capitalei bulgare Sofia, biserica „Sfântul Alexander
Nevski” a fost construită între anii 1904-1912 în memoria soldaților
ruși căzuți în războiul ruso-româno-turc din anii 1877-1878. A fost
proiectată de arhitectul rus Alexander Nikanorovici Pomerantsev.
Numele bisericii a fost dat după eroul rus Alexander Nevski (1220-
1263), sărbătorit în ziua de 23 noiembrie. Este catedrală a Bisericii
Ortodoxe Bulgare din anul 1953. Are o suprafață de 3.170 m, cu o
capacitate de 5.000 de persoane, cupola având o înălțime de 43 m și
clopotnița de 53 m.
8 ∙ Sofia / Sofia / Сoфия Sofia / Sofia / Сoфия ∙ 9
Biserica bizantină Sfânta Sofia, construită în secolul al VI-lea,

în timpul împăratului Iustinian, pe ruinele unei bazilici creștine.
Academia Bulgară de Științe, fondată în anul 1869. Foto: C. Alexa

Universitatea „Kliment Ohridski” din Sofia, construită între anii

1924-1934. Lectoratul de limbă română de la Universitatea din Sofia. Foto: C. Alexa
În Bulgaria la Universitatea „Kliment Ohridski” din Sofia, la

Catedra de romanistică (Facultatea de Filologii Clasice și Noi), s-a
deschis și funcționează din anul 1983 până în prezent specialitatea
Filologie română. În cadrul Departamentului de Studii romanice
există un programul de studii românești care pregătește specialiști în
literatura și în limba română, alături de programul de studii italiene
și de programul de studii franceze. Cursul de istoria limbii române
și cursul de dialectologie românească sunt predate de profesori
renumiți și dedicați, cum este doamna profesoară Vasilka Aleksova
(absolventă a Universității din București). În anul 1994, la inițiativa
profesorilor Petia Asenova și Mosko Moskov, la Facultatea de
Filologii Slave (Catedra de lingvistica generală, indoeuropeană și
balcanică) a Universității din Sofia, s-a înființat o nouă specialitate
– Balcanistică, unde, alături de greacă și albaneză, se învață și
limba română. Studenții de la aceste programe participă cu interes
la activități de cercetări pe teren. Astfel, ne spune dna profesoară
Vasilka Aleksova, în 2005 câțiva studenți au luat parte la două
cercetări pe teren: în Albania – la bulgarii și aromânii din regiunea
Korcea (împreună cu prof. Petia Asenova și cu Vasilka Aleksova), și
în Bulgaria – la românii din regiunea Plevna (cu Vasilka Aleksova).
În vizită la Ambasada României din Sofia, bd. Mihai Eminescu nr. 4. Foto: C. Alexa
La Ambasada României în Sofia am fost primiți de Excelența Sa, domnul Ambasador Ion Gâlea.
Prin amabilitatea dumnealui am aflat despre asociațiile aromânești care există în locurile unde trăiesc aromânii.
Menționăm faptul că la recensământul din anul 2011 s-au declarat vlahi, fiind cuprinși și aromânii (pe lângă românii
timoceni și cei din lungul Dunării), 3.598 de cetățeni bulgari. Astăzi, însă, nu se știe care e numărul exact al
aromânilor. Una din preocupările Ambasadei este și sprijinirea, pe cale culturală, a aromânilor din Bulgaria și a
asociațiilor aromânești: Suțata Aromânilor „Unirea” și Centrul de Limbă și Cultură Ar(o)mână, președinte Toma
Kiurkciev; Suțata Aromânilor din Dupnița, președinte Nicola Iancov Costov; Suțata Aromânilor din Velingrad,
președinte Vasil Ianakiev; Suțata Aromânilor din Peștera, președinte Atanas Şterev.
Clădirea ambasadei. Placa informativă. Placa cu efigia poetului Mihai Eminescu. Foto: E. Țîrcomnicu

Placă inscripționată cu numele liceului. Clădirea fostului liceu românesc, de lângă Biserica Românească „Sf. Treime”. Foto: C. Alexa Clădirea în care se află arondat și Liceul „Mihai Eminescu”, cu predare în limba română. Foto: C. Alexa
În Bulgaria au funcționat trei școli românești – la Sofia, Giumaia și la Turtucaia până în 1913. Şcoala din Din 15 septembrie 2009 Liceul Român „Mihai Eminescu” din Sofia funcționează în clădirea Liceului Bulgar
Giumaia a început să funcționeze în anul 1896. În 1924, pe lângă școala primară românească din Sofia s-a deschis nr. 123 „Ştefan Stambolov” din capitala bulgară. Absolvenții de liceu au următoarele oportunități: instruire,
un gimnaziu, care în 1934 s-a transformat în Institutul Român, finanțat și dotat de statul român. Guvernul bulgar, în burse de studiu, fără examen de admitere în majoritatea instituțiilor românești de învățământ superior pentru
1945, și guvernul român, în 1948, au decis desființarea, respectiv, închiderea școlilor românești din Bulgaria. Liceul cei care au terminat cursuri de limba română intensiv; tabără de vară la Marea Neagră și stațiunile montane
„Mihai Eminescu” din Sofia funcționează ca unitate școlară pentru studierea intensivă a limbii române. Liceul și-a din România și Bulgaria. Sunt oferite cursuri gratuite de conducere pentru studenții cu rezultate foarte bune la
reluat activitatea după o întrerupere de 51 de ani, în baza unei înțelegeri bilaterale româno-bulgare, simultan cu învățătură și cu o reducere de 50% a finanțării cursurilor pentru alți studenți. În cadrul unității de învățământ,
redeschiderea la București a Liceului Bulgar „Hristo Botev”. Redeschiderea liceului în anul 1999 s-a făcut nu în limba română se învață 18 ore în clasa a VIII-a, 7 ore în clasa a IX-a, 5 ore în clasa a X-a, 7 ore în clasa a XI-a
vechea clădire de lângă biserica românească, ci în cadrul clădirii liceului nr. 32 de la periferia capitalei bulgare. și 9 ore în clasa a XII-a.
Moscheea Banya Bashi, bd. „Knyaginya Maria Luiza" nr. 18. Foto: C. Alexa Sinagoga sefardă, str. „Ekzarh Yosif" nr. 16. Foto: C. Alexa
Potrivit panoului informativ din fața mocheii, Banya Bashi a fost ridicată în anul 1576, posibil chiar de renumitul Sinagoga și biserica română cu hramul „Sfânta Treime” au fost proiectate de către arhitectul cu origini săsești,
arhitect Kodja Mimar Sinan – Janissary, cunoscut pentru cele peste 80 de moschei construite. Având o cupolă cu Friedrich Grünanger (n. 1856 la Sighișoara, d. 1929 la Salzburg). Acesta a realizat o seamă de edificii importante
diametrul de 15 m și un frumos minaret, moscheea amintește de stăpânirea otomană de odinioară. De altfel, lăcașul în Bulgaria, la începutul secolului al XX-lea, între care Palatul Regal, Seminarul din Sofia și Biserica „Sf. Ioan”,
de cult a făcut parte, în trecut, dintr-un complex mult mai extins, astăzi fiind scoase la zi și expuse o parte din vechile Parcul Academiei Militare ș.a. Sinagoga, finalizată la 9 septembrie 1909, este construită în stil renascentist, având un
băi ce înconjurau clădirea. Astăzi este una dintre puținele clădiri cu arhitectură specifică Imperiului Otoman care mai diametru de 20 m, înălțime 31 m, capacitate de 1.700 persoane. În aceeași incintă funcționează și Muzeul de Istorie
este folosită de comunitatea musulmană din Sofia. În anul 2011, în Bulgaria s-au declarat 577.000 de musulmani, Evreiască, înființat la 8 mai 1992.
ceea ce reprezenta 7,8 % din totalul populației de 7.364.000 de locuitori.

Clădirea Halelor Centrale, bd. „Knyaginya Maria Luiza" nr. 25, vedere de
ansamblu. Intrarea centrală dinspre bulevardul „Knyaginya Maria Luiza”.
Foto: E. Țîrcomnicu, C. Alexa

Interiorul halei este organizat modern, cu magazine specializate, având parter și etaj. Frontispiciu intrare (detaliu). Plăcile informative
amplasate pe clădire, cu numele arhitectului și al clădirii. Pendulul mecanic este amplasat pe scara dintre parter și etaj. Foto: C. Alexa
Clădirea Halelor Centrale a fost realizată de arhitectul aromân Naum Nikolov Torbov (n. în Gopeși la 1880,
d. 1952). Acesta și-a desăvârșit studiile la Universitatea Națională de Arte din București, pe care a terminat-o în
anul 1904. Întors în Sofia, a lucrat timp de 4 ani la Ministerul Lucrărilor Publice și ca șef al biroului urbanism de la
Primăria din Sofia. În anul 1908 a început să lucreze pe cont propriu, alcătuind planurile pentru numeroase edificii
publice și private, între care Halele Centrale (1911) și Liceul Român (1933).
Ștampila Coloniei Române din Sofia, utilizată în anul 1926

(fond SCMR, dosar 115, fila 149, SANIC)
Societatea aromână „Unirea” s-a înființat

în anul 1894. Aici, în Sofia, nod comercial
important, s-au stabilit mai multe familii de
negustori aromâni, venite mai ales din Moloviște,
Gopeși, Târnova, Magarova, Bitolia, Crușova și
Moscopole, care au pus bazele Coloniei Române
din Sofia. Numărul lor era de aproximativ 300, la
începutul secolului al XX-lea.
Societatea „Unirea” a militat pentru deschi-
derea unei școli și construirea unei biserici
românești. La 1 septembrie 1895, Tache Ionescu,
Ministrul Școalelor, a numit pe Lăzărescu-Lecanta
ca director al școlii, ajutat fiind de M. Procletaru
și Elena Procletaru, iar începerea cursurilor s-a
făcut de la 13 noiembrie, în casa Dimceff din
str. Nova Lomsca nr. 32, închiriată în acest scop.
O secție comercială a școlii s-a înființat în anul
1898 (Cordescu, 1906: 209).
Clădiri de la intersecția străzilor ”Knyaz Boris I” și ”Piroska” care, Sub coordonarea folcloristului Petru Caraman,
din informațiile primite de la Toma Kiurkciev, au fost proprietăți ale
aromânilor din Sofia. Foto: C. Alexa
școala a fost transformată în liceu, în anii 1934- Tuti casili aesti ți livideți voi aoa ninga bisearica eara casi di armâńi. Tora fuḑirâ, nu-ari can. Cama ninti easti
1935, înființându-se și Institutul Român din ș-casa mea.
Sofia, care avea o bibliotecă de peste 6.000 de volume. Liceul și Institutul au funcționat până în anul 1948, fiind [Toate casele astea pe care le vedeți voi aici lângă biserică erau case de aromâni. Acum nu e nimeni, toți au plecat.
subvenționate de către statul român. Mai încolo este și casa mea.] (comunicat de Toma Kiurkciev, 87 ani, Sofia).
Piatra de temelie a bisericii

a fost pusă la 9 mai 1905, ziua
în care Sultanul Abdul Hamid a
semnat Iradeaua imperială prin
care se recunoștea naționalitatea
română din Imperiul otoman și
dreptul comunităților de aromâni
și de meglenoromâni de a-și
desemna muhtarii (primarii).
Terenul a fost cumpărat de
românii din Sofia, iar banii
pentru construcție i-a dat
Guvernul Român. Biserica a fost
finalizată în anul 1912, având
susținerea financiară a statului
român și a elitei aromâne, și
sfințită abia la 6/19 decembrie
1923. Sculptura din lemn a fost
realizată de Școala de Arte din
București, iar pictura de către
Constantin Artachino. Pentru o
scurtă perioadă a fost biserică
greco-catolică (1918-1919).
(vezi și Ghiulamila, 1928: 30-31).
Biserica Românească „Sfânta Treime”,

str. ”Knyaz Boris I” nr. 152.
Alături, detalii din interior. Foto: C. Alexa

Detalii din interiorul bisericii. Foto: C. Alexa Cupola bisericii cu imaginea lui Iisus Hristos. Foto: C. Alexa

„Aromânii bulgari sunt sau crescători de

vite sau negustori. Risipiți, ei pot fi găsiți
în mai toată Bulgaria, hangii prin centrele
mici sau prăvăliași, și bancheri prin cele
mari, economi, stăruitori și rezistenți. Pentru
venirea unora se poate înfige și țărușul
unui fapt istoric. Așa e cazul fugarilor din
distrusul Moscopole. Locul însă unde trăiesc
în număr mai mare alcătuiește un fel de
triunghi în care sunt mai însemnate laturile și
punctele de oprire decât câmpul propriu zis.
Una din laturi ar avea direcția Sofia – Gorna
Giumaia – Petrici, iar celelalte două s-ar
uni având ca vârf împrejurimile Peșterei,
până la jumătatea drumului dintre Peștera
și Stanimaca.
Numărul lor e greu de dat după izvoarele Una din camerele Asociației Aromânilor „Unirea” din Sofia,
aflată în clădirea fostului Liceu român. Foto: C. Alexa
oficiale, care nu-i cunosc sau nu-i recunosc
totdeauna ca populație aparte. Ceva din confuzia noțiunii globale și mai mult geografice decât etnografice, de
Macedonean, nu se putea să nu-i urmărească și pe ei, mai ales într-o țară atât de frământată de chestiunea macedoneană.
Ca temei ar putea sluji un grup mai sub ochi și mai vechi în țară, decât sălașele și statele sudice, venite Bulgariei cu
De vorbă cu Toma Kiurkciev, președintele Asociației Aromânilor „Unirea”. Foto: C. Alexa rotunjirea hotarului după 1913.
Vizitând sediului asociației aromânești Suțata Aromânilor „Unirea”, ne-am întâlnit cu președintele ei, domnul Aromânii din Sofia sunt strânși în colonie, care pentru ei are un înțeles mai adânc decât l-ar avea pentru alte neamuri.
Toma Kiurkciev. De la dumnealui am aflat despre istoria venirii aromânilor în Sofia și despre situația actuală a familiilor Se știu, se ajută, lucrează unitar. „Lista localităților”, amintită și în altă parte, cunoaște pentru capitală, ca să luăm numai
de aromâni. Majoritatea sunt formate în urma căsătoriilor mixte. Tinerii nu mai vorbesc dialectul. Aromânii, aflați două date, în anul 1905, 230 români și 771 țânțari (aromâni), iar în 1910, 314 români și 720 țânțari. Datele noastre
în număr tot mai mic în Sofia, vin la Biserica Ortodoxă Română „Sfânta Treime”, cu ocazia sărbătorilor religioase vorbesc însă de 2.000 până la 3.000 numai aromâni în Sofia. Atunci? Ar trebui să se meargă mult dincolo de 10.000
și a celor oficiale. Cele 4 camere aflate în clădirea fostului Liceu Român adăpostesc o impresionantă colecție de ca să se găsească cifra aromânilor bulgari, iar până la date mai precise ale noii numărători, care va oglindi atâtea stări
fotografii și obiecte etnografice, depozitate în condiții improprii. Domnul Toma Kiurkciev ne-a relatat și despre neașteptate datorate schimburilor de voie ori de nevoie între populații sau refugierilor, de către Grecia sau Jugoslavia, și
istoria societății, a Liceului Român și a Bisericii Române „Sf. Treime” din Sofia. Ne-a prezentat totodată diplomele până la întregirea și controlarea acelor date prin catagrafia locală română, orice încercare de fixare a unei cifre ar păcătui.
primite pentru promovarea limbii române și păstrarea credinței creștin-ortodoxe. Fotografia poetului Mihai Eminescu Centrele mai însemnate sunt astăzi: Sofia cu 500 de familii, Gorna-Giumaia cu 300, Kiustendil cu 70, Samocov cu
este alături de cea a lui Constantin Belimace, veghind asupra unui dialect, aflat în Sofia pe cale de asimilare. 50, Radomir cu 10, Mehomia cu 15, Bosilegrad cu 5, Dupnița cu 8, Strumița cu 5, Petrici cu 5, Nevrocop cu 3, pe lângă
Prota oarî armâńiľi vinirâ Sofia di Moscopole, dupâ ți câsâbălu armânescu lu-asparsirâ musulmańiľi tu anlu locurile cu păstori aromâni ca Peștera și Brațigova, de vreo 100 de familii.
1789. Deapoa vinirâ armâńi di Crușova la anlu 1903 dupâ Ilinden. Tut tu-ațel chiro, tu polimlu balcanic furâ aduși Aromânii bulgari au două școli și două biserici, câte una din fiecare în Sofia și Gorna-Giumaia. Ele nu pot fi puse
Sofia armâńi di Gopeș, ca familia Bandu, cu cari afendi a meu eara soț. în rândul înlesnirilor pe care Bulgaria le face minorităților sale. Aceste așezăminte sunt înființate și întreținute de Statul
[Prima dată aromânii veniră la Sofia din Moscopole, după ce orașul aromânesc a fost distrus de musulmani la Român, cu institutori și preoți anumiți și plătiți de el. Ceva asemănător au și bulgarii la noi, de pildă școala și biserica
anul 1789. După aceea au venit aromâni din Crușova, la anul 1903, după Ilinden. Tot în vremea aceea, în timpul din București. Dacă am răspuns arătând spre ele atunci când ni s-ar aminti de școlile și bisericile pe care le îngăduim
Războiului balcanic au fost aduși la Sofia aromâni din Gopeși, precum familia Bandu, cu care tatăl meu era prieten.] minorității bulgare autohtone, am cădea în greșeală ca vecinii noștri. Abia de la astfel de așezăminte încolo se poate
(comunicat de Toma Kiurkciev, 87 ani, Sofia). vorbi de grija culturală a statelor pentru minoritarii lor” (Bucuța, 1926: 547-548).
Discutând despre oamenii care au fost, imortalizați acum în tablori. Foto: C. Alexa Camera „muzeu” a Asociației Aromâne „Unirea”. Alături, fotografii cu aromâni în costume tradiționale. Foto: C. Alexa
„Un teritoriu bulgar cu astfel de nume românești găsește Weigand [Gustav Weigand, Rumänen und Aromunen Al doilea teritoriu, care cuprinde nume românești vechi, este Küstendil, unde găsim: KЪnol, Krecul; al treilea la
in Bulgarien (XIII. Jahresbbericht), pp. 40-50, n.n.] în Bulgaria sud-vestică, în regiunea ce înconjoară șesul Sofiei. Teteven, pe versantul nordic al Balcanilor, cu numirile: Pičor (Čorul de lângă Caribrod pare a fi čorul = čičiorul, prin
Aici întâlnim: Banišor, Barbulofci, Bukorofci, Cerecel (cet. Țerețel), cu cătunul Berbatica, Gurguliat, KЪrnul, asimilație piciorul; cf. arom. Ciorlu); Mušat, Jarbata (˂iarba + art. fem. bg. ta).
Lupovski, Mošino (˂moș), Murgaš, Păsărel [conform numele vlahului Pasarel la Stojan Novaković, Star. Zakoni, Tot în nordul Balcanilor se mai găsesc și: Bukur, munte lângă Orhania; Bukurovo, lângă Sevlievo, în districtul
Belgrad, 1907, p. 665, și Sextil Pușcariu, Studii istroromâne, II, Ed. Cultura Națională, București, 1926, p. 292, 271; Tirnovo; Rugulet, tot acolo; StrЪmci (cf. rom. strâmți, plur. lui strâmt, și bg. strЪmecЪ ˂ strЪmenЪ), lângă Dreanovo,
n.top. Păsărei, în Vâlcea, nota subsol], Pašunci, Pelišat (derivat românesc din slavul Peleš), PetЪrlaš (=Petrilaș), tot în Tirnovo, unde, după istoricul bulgar Zlatarski, își avură reședința frații Petru și Asan, stăpânind două cetăți,
Puliofci, Purčenika, Radulofci, Vakarel (a. 1530), Vlasi la granița sârbească; munții: Čerčelat sau Čerčilat lângă Carevic și Trapezica, pe râul Iantra [C. Jireček, Geschichte der Bulgaren, Prag, I, 1876, p. 94-95; conform C.C.
Banišor (satul Čerčelan de lângă Dunăre este colonie mai nouă), Murgaš, Kornica, Moša, Petrus (= Pietros), Vlaško Giurescu, op.cit., p.120].
BЪrdo, Vlahinia; poiana Ursulica; prăpastia Čerbul; văile: DЪlboki Val și Merul; lacul Urdina. Examinând forma în care se înfățișează aceste nume [nesigure sunt], Weigand ajunge la concluzia că ea este mai
Acest ținut corespunde în general cu vechea Dacia Mediterranea, alcătuită de ținutul dintre Naissus (Niš), Serdica apropiată de dialectul dacoromân decât de cel aromân: Krecul, KЪrnul, Barbulofci, Radulofci, Merul, Čerbul au
(Sofia) și Pautalia (Küstendil) și cu o parte din Dardania [conform C.C. Giurescu, Despre Vlahia Asăneștilor, în forma articolului dacoromân –[u]l; muntele Čerbul, Čerčelat sau Čerčilat și Pičor, Purčenica au č ca în dialectul
„Lucrările Institutului de Geografie al Universității din Cluj” IV (1928-1929), Cluj, 1931, p.119-120]. dacoromân; Petrus, Pičor nu palatalizează labialele; Merul n-are a protetic; etc.” (Drăganu, 1933: 616).
Din „comoara” lui Toma Kiurkciev: imagini cu aromânii din Colonia Română din Sofia.
Despre vlahii balcanici din perioada Evului Mediu, care împreună cu bulgarii au format Imperiul Româno-Bulgar,
cu capitala la Târnova, Pericle Papahagi scria că au dispărut, „fie deznaționalizându-se, – recte: bulgarizându-se, – fie
emigrând spre nord la frații lor din Dacia Traiană și, poate în parte, și spre sud la aromânii Pindului”. „Numirea de Văʼrgăr
sau Vúrgăr, străină, ce le dau, arată că nu aromânii din Pind, Tesalia, Macedonia și Albania au fost cei care au constituit
acest imperiu Româno-Bulgar”. „Astfel ar fi cu neputință să nu existe în limba aromânilor un termen quasi național pentru
desemnarea bulgarilor, chiar dacă am admite, că, după căderea acestui imperiu, aromânii s-au despărțit și au trăit deosebit
de bulgari. Oricât ar fi fost despărțiți, numele era să trăiască în graiul aromânesc, întrucât legăturile cu bulgarii, sau știință
despre ei, nu-i admis că au încetat vreodată cu desăvârșire și prin urmare, numele în asemenea caz, n-ar fi dispărut, ca să
fie înlocuit cu unul împrumutat de la greci. Este de admis deci că aromânii Pindului i-au cunoscut pe bulgari prin greci”.
Românii balcanici „formau verigă de unire, de legătură, de atingere între românii nordici și cei sudici. Acești români
existau și formau imperiul Româno-Bulgar, simultan cu ființarea statelor aromânești din sudul Albaniei, din Pind și
Tesalia până în Acarnania, din regiunea Salonicului și a Strumiței, state neatârnate ale acestor aromâni, numite Marea
Valahie, Mica Valahie, Valahia de Sus, Vlahia (regiunea Salonicului) și ducatul lui Chrysus”. (Papahagi, 1925: 2, 25-26).
Porțile parcelei alocate României, teren donat de Dumitru Chiurkci.

Alături, parcela eroilor români căzuți în Primul Război Mondial din Cimitirul Central din Sofia. Detalii. Foto: C. Alexa
În toamna anului 1916, cu toate că România și Bulgaria se aflau în tabere diferite, pentru înmormântarea eroilor
români căzuți în al doilea război balcanic (1913) și prizonierilor morți în primul război mondial (253 de soldați)
Colonia din Sofia a asigurat un loc în Cimitirul Central din Sofia. În această parcelă sunt înmormântați aproximativ
400 de eroi români, având la bază un mormânt comun, deasupra căruia se află un bloc de piatră sub formă de obelisc,
care are în vârf un vultur care ține în gheare o cunună de lauri. Monumentele au fost restaurate prin îngrijirea Oficiului
Național pentru Cultul Eroilor (Kiurkciev, 2002: 8-9; ONCE).
Loclu dit Cimitirlu Central di Sofia iu suntu ngrupaț eroii români dit protlu polim fu dat di tati-a meu, Dumitru
Chiurkci. Aclo regele Ferdinand la anlu 1936 mută un monument ti aduțeari aminti.
[Locul din cimitirul Central din Sofia unde sunt îngropați eroii români din Primul Război Mondial a fost dat de
tatăl meu, Dumitru Chiurkci. Acolo, regele Ferdinand, la anul 1936, a ridicat un monument de aducere aminte.]
(comunicat de Toma Kiurkciev, 87 ani, Sofia).
Tablou cu fotografiile fruntașilor Coloniei Române din Sofia. Mormântul lui Ioan G. Ghiulamila (1886-1938), din parcela 53 a Cimitirului Central din Sofia. Foto: C. Alexa
La Biserica Românească „Sfânta Treime”, amplasate la intrare, sunt două tablouri cu fotografii. Unul, care ne Ioan Ghiulamila (numit și Nachiu) a fost președintele Coloniei Române din Sofia. „Născut într-o familie de
prezintă personalitățile Coloniei Române din Sofia care au făcut parte din Consiliul Parohiei în anii 1923-2010, și ireproșabil aristocratism moral și național, Ion Ghiulamila a crescut pe principii severe, cu un devotament fanatic
celălalt, care conține fotografiile tuturor preoților care au slujit la această biserică. tradițiilor și cauzelor românești din Bulgaria. În școala română din Sofia, Ion Ghiulamila făcuse studiile inițiale cu
Personalități: Dimitri Chiurci, Ioan Ghiulamila, Nicolae Chiurci, Naum Torbov, Hristo Stelianov, Tashco Ionescu, multă sârguință și cu invincibilă întâietate. Și-a continuat instrucția și educația intelectuală mai întâi în București,
Toma Chiurci, Dimitri Ivanov, Dimitri Ionescu, Dimitri Avram, Lubomir Radev, Stefan Runtov, Toma Ciuhnea, după terminarea școalei române din Sofia, apoi în Elveția, în Austria, în Germania, în Franța. Ar fi putut face o
Dimitri Dimcev, Ivan Masarski, Petar Zaicov. carieră de mare răsunet în România, unde venea de mai multe ori pe an, dacă sentimentul lui politic nu l-ar fi ținut
Preoți: Stelian Angelescu (1923-1925), Ion Ionescu Runcu (1928-1948), Ion Dorobanțu (1933-1942), Dimitri mereu legat de viața și de interesele naționale românești din Bulgaria. El devenise sufletul coloniei macedo-române,
Poppetrov (1928-1948), Ion Cristea (1952-1968), Alexandru Munteanu (1968-1980), Arman Munteanu (1980-1986), iar românii din Bulgaria și din Macedonnia veneau la el ca la un șef, ca la un binefăcător, ca la un frate. Când a fost
Alexandru Șchiopu (1986-1993), iar din anul 1995 slujește preotul Neluț Oprea. ales președinte al coloniei, Ion Ghiulamila se prezenta ca un fel de reprezentant, nediplomatic dar real, al tuturor
românilor din Bulgaria, pe lângă autoritățile mari și mici din regatul vecin” (Ivanov, 11 ianuarie 1939, în ziarul
România, nr. 221).
Dupnița / Dupnitsa / Дупница

40 41
Case ale aromânilor din Dupnița. Foto: C. Alexa, E. Țîrcomnicu Case ale aromânilor din Dupnița. Foto: C. Alexa
Dupnița este al doilea oraș ca mărime din provincia Kiustendil, având aproximativ 25.000 locuitori. Se află la „La Dupnița, crușovenii s-au ocupat cu negoțul de tutunuri și au fost cotați ca cei mai calificați experți. Din
65 km de Sofia și la 35 km de Blagoevgrad. Așezat la poalele muntelui Rila, Dupnița a atras pe aromâni, atât în aceștia, era unul Caracostea, altul Nauni Costa Ghinali. Erau și mulovișteni, pe când gopeșenii erau așa de numeroși,
întreprinderile lor comerciale, cât și ca meșteșugari sau păstori, mai ales după emigrările din 1831 din regiunea că aveau, ca și la Samocov, cartiere întregi. Încă până în ziua de astăzi, aromânii de la Dupnița, ca și cei puțini rămași
Bitoliei. Este situat la o altitudine de 500 m, într-o vale înconjurată de dealuri. Așa cum se vede de sus, orașul la Samocov, Kiustendil și Radomir, se ocupă cu negoțul, meseriile și cultura tutunului.” (Hâciu, 1936: 408).
seamănă cu o gaură (дупка, dupka în bulgară), de unde și numele Dupnița. În apropiere curg cinci râuri. Pe un deal
cu vedere spre oraș se află o cruce uriașă, care comemorează pe bulgarii care au pierit în războaiele balcanice și în
Primul Război Mondial. Pe același deal se află ruinele unei cetăți medievale. La 15 octombrie 1902, aproximativ
600 locuitori din satele învecinate, femei și copii, au venit în Dupnița din alte regiuni ale Macedoniei, fiind atacați de
trupele otomane.
42 ∙ Dupnița / Dupnitsa / Дупница Dupnița / Dupnitsa / Дупница ∙ 43
Interiorul bisericii, în timpul unei slujbe de botez. Foto: C. Alexa

Porecla orașului este „orașul farmacie”, deoarece una dintre principalele ramuri ale industriei active aici este cea
farmaceutică reprezentată de compania Actavis (fosta HeFeKa, în limba bulgară ХФК), care oferă locuri de muncă la
aproximativ 30 până la 40 la sută dintre cetățeni. Întreprinderile mici se dezvoltă rapid datorită creșterii economice a
orașului. Este adesea numit „Mica Italie a Bulgariei”. Această poreclă provine de la faptul că mulți locuitori au plecat
de-a lungul anilor să muncească și să trăiască în Italia și în fiecare vară se întorc în orașul natal. În Dupnița, astăzi, mai
sunt doar câteva zeci de familii aromâne. Există o asociație a aromânilor, Suțata Aromânilor din Dupnița, condusă de
Nicola Iancov Costov. Aromânii se strâng, la slujbele bisericești, la biserica cu hramul Maicii Domnului.
Biserica cu hramul Maicii Domnului
(Bogorodița), construită în anul 1815,
alături de imagini de arhivă ale acesteia.
Cele două cruci ale gopeșenilor stabiliți în
anul 1831 în orașul Samokov. Foto: C. Alexa
Capela St. Ivan Rilski din parcul Rila, un parc modern amplasat între Dupnița și
satul Bistrița, sat în care, de asemenea, au trăit aromâni veniți din Macedonia..
Lacul din parc, alimentat de râul Bistrița. Foto: C. Alexa

Cu Nicola Iancov Costov, președintele Suțatei Aromânilor din Dupnița, la izvorul Şopatlu al Vangheli,
amenajat în anul 1936, reamenajat în 2010. Foto: C. Alexa
Şoputlu ari numa a unui mari și-avḑât celnic armân, cari cumândusea fumeili de armâńi, cu tutiputa a lor, ńiľi di
oi cari arâia pit munțâľi și pâdurili di-anvârliga. Oili eara marea aveare a armâńilor tu ațel chiro. Picurarľi pi-aoa
dipunea cupiili di oi și li-adâpa la șopatlu al Vangheli nâinti s-dipunea tu câmpu. Picurarľi li mulḑea, încľiga laptili,
adra cașlu ți-l vindea pit hori și câsâbaḑ. Tu-aestu loc s-adna armâńii dit Dupnița și-dit hori tu ḑua ali Stâ Mârie.
Friḑea ńeľi, mâca tuț, cânta și-giuca.
[Cișmeaua lui Vangheli. Cișmeaua are numele unui mare și auzit celnic aromân, care conducea familiile de
aromâni, cu tot avutul lor, mii de oi care străbăteau munții și pădurile din jur. Oile erau marea avere a aromânilor
în acele vremuri. Păstorii coborau pe aici cu turmele de oi și le-adăpau la cișmeaua lui Vangheli înainte să coboare
în câmpie. Ciobanii le mulgeau, închegau laptele, făceau brânza pe care o vindeau prin sate și orașe. În acest loc
se adunau aromânii din Dupnița și din sate în ziua de Sfânta Marie. Frigeau miei, mâncau toți, cântau și jucau]
(comunicat de Nicola Costov, Dupnița).
În fotografii se poate observa steagul de nuntă (flambura), purtat în fruntea horei. Foto: arhiva personală Nicola Iancov Costov Secvențe cu obiceiuri de nuntă. Foto: arhiva personală Nicola Iancov Costov
Tu aâiľi ți tricurî adunai multi caduri ca aesti ți li videț, cari spun bana di daima a armâńilor dit aesti locuri. Io Viniri feata la casa a ľei tindea prica: strańi di nalili, câpitâńi, doḑ, flucati, iambului, strozma tutâ. Bâga ș-lucri
li-adunai ta s-adar un album. Suntu caduri cu adeț di numtâ: mutriț aua hlambura aroși, corlu di numtâ. În cap giuca ți suntu lipsiti-n casâ: tighăńi, tingireaḑ, tâvaḑ, sinii, poaci. Soia yinea s-veadâ prica și cusurinili și cusurinili veari
nunlu cu nuna, cu soia lui, și de-apoa yinea sucrimea și numtarľi. Videț aoa portul di ma nâinti: cama ghini țânea chirnisea cu dulțeńi mľerili cama moași, cari lâ ura a featilor: pi haraua-ț.
mľerli portul vecľiu. Numta ma nâinti țânea unâ stâmânâ. Acâța ńercuri, cându s-aprindea aloatlu, cu feati tiniri ți [Vineri, fata, la ea acasă, expunea zestrea: portul de sărbătoare, perne, cergi, flocate, pături, tot așternutul. Puneau
frimita ti turta nveastiľei. și obiecte de trebuință în casă: tigăi, cratițe, tăvi, platouri (de lemn sau de aramă), ulcioare. Rudele veneau să vadă
[În anii ce trecură am strâns multe fotografii ca acestea pe care le vedeți, care prezintă viața de odinioară a zestrea, iar verișoarele și verișoarele primare le serveau cu dulciuri pe femeile mai în vârstă, care le urau fetelor:
aromânilor din aceste locuri. Eu le-am adunat ca să fac un album. Sunt fotografii cu obiceiuri de nuntă: priviți aici să te bucuri (= să te nuntești)] (comunicat de Nicola Costov, Dupnița).
steagul roșu de nuntă și hora de la nuntă. În frunte, juca nașul cu nașa, cu neamul lor, și după aceea veneau socrii și
nuntașii. Vedeți aici portul de odinioară: mai bine păstrau femeile portul vechi. Pe vremuri nunta ținea o săptămână.
Începea miercuri, când prindeau aluatul cu fete tinere care frământau pentru turta miresei].

Femeie având pe frunte tatuat semnul crucii. Bătrân păstor. Foto: arhiva personală Nicola Iancov Costov Familie de grămosteni din Dupnița. Foto: arhiva personală Nicola Iancov Costov
Mari ihtibari lâ si spunea în casâ ali mai și a paplui. Maia li cumândusea nurărili țânea isapea a pâraḑâlor, Năinti sâ s-ducâ la bâsearicâ ti ncurunare, sursea ghrambolu. S-aduna soia de-aproapea, tiniri, soț di-a ghrambolui.
spunea ți lipseaști sâ s-ancumpârâ ti doarâ ti numtâ, ți mâcări sâ s-adarâ. Paplu mutrea lucurlu a oilor: cumândusea Aduțea birbelu, îľi bâga dininti a ghrambolui ună pânḑâ albâ, ș-cându birbelu sursea ghrambolu, soia arca pâraḑ ti
picurarľi, vindea cașlu tu câsâbă. birber.
[Mare cinstire se arăta în casă bunicii și bunicului. Bunica organiza activitatea nurorilor, ținea socoteala banilor, [Înainte să se ducă la biserică pentru cununie, îl bărbiereau pe ginere. Se strângeau rude de aproape, tineri, prieteni
spunea ce trebuie să se cumpere drept cadouri de nuntă, ce mâncăruri să se facă. Bunicul se ocupa de lucrul la oi: de-ai mirelui. Aduceau bărbierul, îi puneau ginerelui în față o pânză albă și când bărbierul îl bărbierea pe mire, rudele
organiza activitatea păstorilor, vindea brânza în oraș]. aruncau bani pentru bărbier].
Numta a ficiorlui acâța cu hlambura. Aestâ s-adra la nun acasâ. Aduțea dit pâduri lemnu di cornu și fțea unâ cruți Soia de-aproapea a ghrambolui niḑea di loa nuna și nunlu și câlisea soia tutâ la numtâ. Loa nveasta și-avea unâ adeti:
cu trei citaľi iu bâga câti un mer. Năinti s-fugâ din casâ sâ fțea numta la featâ, u țina feata cu soia di partea a ľei. soia a gionilui ḑâțea că vinirâ s-caftâ un zârcadâ, cari eara la eľi în casâ și vor s-u ľea s-u ducâ la casa a ghrambolui.
[Nunta la băiat începea cu facerea steagului de nuntă. Acesta se făcea acasă la naș. Aduceau din pădure un lemn [Rudele apropiate ale ginerelui mergeau de luau nașa și nașul și invitau toate neamurile la nuntă. Luau mireasa și aveau
de corn și făceau o cruce cu trei vârfuri, unde puneau câte un măr. Înainte ca mireasa să plece din casă, se făcea nunta un obicei: neamurile mirelui ziceau că veniră să caute o căprioară, care era la ei în casă și vor să o ia și să ducă la casa
la fată, îi dădeau o cină împreună cu neamul din partea ei] (comunicat de Nicola Costov, Dupnița). mirelui] (comunicat de Nicola Costov, Dupnița).

Familii de aromâni din Dupnița, în prima jumătate a secolului al XX-lea. Foto: arhiva personală Nicola Iancov Costov
Cându nveasta fḑea din casâ îľi cânta cântiți di dispârțâri di dadâ ș-tatâ, di fraț ș-di surări. Feata, cu fața mplinâ
di lăcrińi, bâșea mâna a mă-sa-ľi și-a afen-su-i. Tu praglu di casâ bâga un putir cu apâ, ți-l virsa cu ciciorlu nveasta
ninti sâ s-disparțâ di pârințâ. Ghrambolu șidea ahoryea tu udă și maia a featiľei yinea di-l prâxea ta s-u aibâ ngâtan
feata ți va-ľi hibâ nveastâ. Îi bagâ s-mâcâ ariz și carni. Deapoa tutâ soia iasi tu ubor și acațâ corlu cu nunlu n-cap
cu hlambura tu mânâ.
[Când mireasa pleca din casă, îi cântau cântece de despărțire de mamă și de tată, de frați și de surori. Fata, cu fața
plină de lacrimi, săruta mâna mamei și a tatălui. În pragul casei puneau un pahar cu apă, pe care mireasa îl vărsa cu
piciorul înainte să se despartă de părinți. Mirele stătea separat într-o cameră și bunica miresei venea să îl dădăcească,
să aibă grijă de fata care-i va deveni nevastă. Îi puneau să mănânce orez cu carne. Apoi, toate rudele ieșeau în curte și
porneau hora în frunte cu nunul și nuna care țineau steagul de nuntă în mână] (comunicat de Nicola Costov, Dupnița). Aromâni din Dupnița. Aspecte ale vieții de familie. Foto: arhiva personală Nicola Iancov Costov

Păstoritul a reprezentat una din ocupațiile principale ale aromânilor din Dupnița. Foto: arhiva personală Nicola Iancov Costov
Stanea s-adra nsus tu munti și era cumândâsitâ di un baci. Aclo picurarľi mulḑea oili ți li pâștea tutâ veara tu
munti. Toamna ti Ayiu Dimitri dipuna tu-arniu tutâ hoara. Şi-alâsa câlivili tu munti pânâ tu-alantâ primvearâ cându
s-turna tuț ti-Ayiu Yoryi.
[Stâna se făcea în sus la munte și era condusă de un baci. Acolo ciobanii mulgeau oile pe care le pășteau toată
vara în munte. Toamna, de Sfântul Dumitru, tot satul cobora la iernatic. Își lăsau colibele în munte până la cealaltă
Aromâni din Dupnița. Aspecte ale ocupațiilor tradiționale. Foto: arhiva personală Nicola Iancov Costov primăvară, când se întorceau toți de Sfântul Gheorghe] (comunicat de Nicola Costov, Dupnița).
Blagoevgrad / Blagoevgrad / Благòевград
Foto: Emil Țîrcomnicu

58 59
Orașul Blagoevgrad, vedere de la cruce. Alături, crucea - monument impunător care străjuiește orașul Blagoevgrad, amplasat pe colina
de deasupra cartierului Varosha. În apropierea crucii s-a construit o bisericuță și s-a amenajat un izvor. Parcul prin care se ajunge la
cruce, conține câteva monumente ale eroilor bulgari. Foto: E. Țîrcomnicu
Orașul Blagoevgrad este municipiul regiunii cu același nume, fiind situat la sud de Sofia, la o distanță de 100
km. Autostrada A3 (Struma) face legătura între Botevgrad, Sofia, Dupnița și Blagoevgrad, urmând să fie construită
până la punctul de frontieră cu Grecia, Kulata. Populația orașului Blagoevgrad era, la recensământul din anul 2011,
de 70.881 locuitori.
Localitatea este străbătută de la est la vest de râul Bistrița (care era numit de aromâni Arâulu Zurlu sau Râul
Nebun, probabil datorită deselor sale revărsări și inundații) care, nu departe, la o distanță de 3 km, se varsă în râul
Struma. În partea de nord-est a orașului se află parcul Bachinovo, iar muntele Rila se află la o distanță de 7 km.
60 ∙ Blagoevgrad / Blagoevgrad / Благòевград Blagoevgrad / Blagoevgrad / Благòевград ∙ 61
Universitatea Americană. În oraș există și Universitatea de Sud-Vest Neofit Rilski. Foto: E. Țîrcomnicu
Blagoevgrad s-a format în anul 1951, prin unirea celor trei localități: Giumaia de Sus, Gramada și Cifliclia, luând
denumirea după numele lui Dimităr Blagoev (fondatorul socialismului bulgar și al Partidului Comunist Bulgar).
Orașul Giumaia de Sus este atestat din antichitate, de pe vremea tracilor, denumirea lui fiind Skaptopara. În
vremea otomană era un oraș-târg, de unde i s-a tras și numele de Giumaia Pazari, mai apoi Giumaia Baala (turcă) sau
Gorna Giumaia (bulgară). Aromânii i-au spus Giumaia de Sus (sau Giumaia din munte), în raport cu localitatea mai
din sud, Giumaia de Jos (Eski Giumaia sau Vechea Giumaia, azi orașul Târgoviște).
În Blagoevgrad astăzi mai sunt doar câteva familii mixte, aromâno-bulgare. Vechea comunitate aromână din
Giumaia de Sus a dispărut, mulți aromâni alegând să se stabilească în România între anii 1926-1950. În arhiva
Societății de Cultură Macedo-Română există numeroase documente ale aromânilor din Giumaia de Sus și Gramada:
Râul Bistrița (Arâulu Zurlu), îndiguit în anul 1954, străbate orașul în drumul către vărsarea în râul Struma. cereri pentru naționalitatea română, certificate de naționalitate, tabele ale coloniștilor proveniți din Giumaia de Sus,
Emblema orașului Blagoevgrad este calul. Alee de promenadă în centrul orașului. Foto: E. Țîrcomnicu
acte de naștere legalizate ș.a.
Conform lui Nicolae Saramandu,

Blagoevgradul (Giumaia de
Sus) a atras și dintre păstorii, la
origine grămosteni, din localitățile
Beșbunar, Ravna Buka, Ceacalița,
Dupnița, Samocov, care își aveau
călívele (așezările de vărat) în munții
Rila. Ei se desprinseseră din grupul
grămostenilor din munții Rodopi
(călivele de la Bachița) și munții
Pirin (călivele din Lopova, Bujdova,
Şatra) pe la mijlocul veacului al
XIX-lea și, pornind în căutarea altor
locuri de pășunat, s-au stabilit în
munții Rila. Tot atunci au venit în
Rila și grămosteni din Bania (azi în
R. Macedonia de Nord, cunoscuți
sub numele de băńióț). Își spun
armấńi giumălóț, (sg. giumălót,
de la vechiul nume al orașului, Muzeul Regional de Istorie, întemeiat în anul 1952.
Monumentul voluntarilor din războaiele balcanice (1912-1913) amplasat pe esplanada din fața muzeului. Foto: E. Țîrcomnicu
Giumaiá); alți aromâni, care nu sunt
grămosteni, îi numesc, cípańi, sg. Negustorii, meșteșugarii și păstorii aromâni s-au stabilit în Giumaia de Sus și în localitățile învecinate, în căutarea
cípan [= grămostean] (Saramandu, unor locuri avantajoase pentru dezvoltarea afacerilor lor. Valea râului Struma, străbătând munții, având din loc în loc
ALAR I, 2014: XVI). târguri și centre comerciale, face legătura între Salonic și Sofia, fiind o rută comercială importantă în toate vremurile.
Cu Giumaia de Sus și localitățile învecinate aveau legături comerciale și aromânii din Salonic, Serres, Goțe
Delcev (Nevrocop), Petrici și Melnic, dar și cei din Crușova, Bitola, Știp și Prilep. Comunitățile aromâne din aceste
orașe aveau, mai departe, legături comerciale către Sofia, Kiustendil, Plevna, Vidin, Rahova și Șiștov, apoi către
Craiova, București, Brăila, Iași și Odesa, ajungând la Viena și Budapesta. În Giumaia de Sus au fost atât aromâni
moscopoleni, cât și păstori din ramura grămostenilor, ajunși aici după distrugerea Gramostei de la sfârșitul secolului
al XVIII-lea, venind dinspre Băiasa, Salonic și Seres.
Monumente ale eroilor revoluționari
macedo-bulgari, amplasate în oraș:
Primele așezări răzlețe ale aromânilor din această zonă datează de pe la anul 1860, în anul 1861 fiind consemnat că
Todor Alexandrov (1881-1924), Ilia Markov s-a stabilit în Giumaia Tașcu Ifandi din Crușova, care a găsit în oraș membri ai familiilor Mergiani și Mandili. Dacă la
Popgeorgiev sau Ilyo Voivod (1805-1898), început au venit bărbații, pentru acțiuni economice, care păstrau legături cu familiile din localitățile de baștină, după
un monument militar amplasat în 1949 1877-1879 aceștia și-au adus și familiile, stabilindu-se aici definitiv. Principalele lor ocupații erau meșteșugurile,
înfățișând un vultur, având reprezentate cărăușia și negoțul, păstoritul și viticultura (Christu, 1941: 184-185). Hagilu al Paiani (Hagi Ianculu) și Stoiu al Danu
și cele 3 religii (mozaică, creștină și
musulmană) ale combatanților,
erau hangii și aveau numeroase prăvălii în Giumaia (Hâciu, 1936: 117).
Goțe Delcev (1872-1903). În Kiustendil se fixaseră și negustorii din Crușova, Magarova, Moloviște, Bitolia, făcând comerț cu orez și tutun,
Foto: E. Țîrcomnicu importând sare și fier (Hâciu, 1936: 133).
Cartierul Varosha se află în partea de nord a orașului, pe partea stângă a râului Bistrița. Foto: E. Țîrcomnicu Tipuri de case vechi din cartierul Varosha. Foto: E. Țîrcomnicu
Războiul din 1877 a dus la risipirea aromânilor din acest areal, aflat în stăpânirea otomană, mulți refugiindu-se în înființat, după 1892, o comunitate bisericească grecească, care să se deosebească de cea bulgară, trecută de partea
localitățile de pe înălțimile munților din jur, ca și prin Batac și Samocov, Giumaia de Sus devenind un oraș aproape exarhatului bulgar.
pustiu. Primul creștin reîntors în acest oraș după 1878, rămas în granițele Turciei până în anul 1912, venind de la Dacă la vechea biserica bulgară (cu hramul Sfânta Maria, aflată în vechiul cartier de peste râul Bistrița, Varosha),
Dupnița, a fost celnicul Dina Ghița. Apoi revin aici Tașcu Ifandi și Chiru Velio, iar în toamna anului 1879, mai mulți construită în anul 1844, Apostolul se citea în mai multe limbi, pentru fiecare comunitate, în bulgară, greacă și macedo-
aromâni, precum familiile Chiose și Ciunga, refugiate în satul Porominova. În acea vreme, în munți se aflau 120 de română (pe la 1878), la noua biserică grecească s-a încercat să se respecte această tradiție, de a se citi și în dialectul
familii de aromâni, care iarna reveneau în oraș. Mai apoi, către anul 1900, mulți aromâni păstori se stabilesc definitiv macedo-român. În ziua de Crăciun, în anul 1894, băiatul de 16 ani Steriu Ghiță a citit Apostolul în dialectul macedo-
în oraș, devenind negustori și prăvăliași. În satul Ciflichia (azi cartierul Ștrumchi Ciflik), aflat la 3 km de Giumaia, român. În anul următor, comunitatea aromână din oraș a discutat posibilitatea formării unui grup etnic, diferit de
unde a cumpărat o moșie familia Chiose, până în anul 1924 se stabiliseră 20 de familii de aromâni, numărând aproape cel al bulgarilor și al grecilor, adresându-se inspectoratului școlilor române din Bitolia pentru a deschide o școală
100 de persoane, astfel încât aici s-a deschis și o școală românească cu 30 de elevi (1902-1903), învățător fiind Iancu românească în Giumaia. Școala românească a început să funcționeze în anul 1896, iar biserica românească în anul
Șaliafu. La biserică se slujea alternativ, săptămânal, în limbile română și bulgară (vezi Christu, 1941: 186-187, 194). 1906. Școala s-a desfășurat pentru câteva luni într-un spațiu oferit de școala bulgară, mai apoi într-un local închiriat.
Datorită influenței culturii grecești, precum și a stabilirii unor familii de greci în Giumaia de Sus, aromânii au În anul 1902 s-a reușit construirea unui local propriu (Christu, 1941: 191-192).
În unele din aceste case sunt ateliere meșteșugărești, librării, spații de cazare și restaurante. Casă ce păstrează la fronton blazonul cu anul construcției (1888),
Foto: E. Țîrcomnicu asemănător cu ceea ce am văzut la casele negustorești din Crușova (R. Macedonia de Nord). Foto: E. Țîrcomnicu
Primii profesori au fost Constantin Ceara, Damian Burada, Ștefan Hagi, Teodor Nero, Magdalena Pendifranga, în oraș și 827 în împrejurimi. S-au făcut încercări de a deschide școli de vară și în comunele Argaciu și Ciacalița,
Flora Șunda, Pandora Dimitrescu, Dimitrie Samargescu, numărul elevilor fiind de peste 140. Din 8 decembrie 1901 și din munții Rila, ca și în câteva localități învecinate, Ciflichia și Gramada, unde se aflau păstori grămosteni (Christu,
până în la 6 aprilie 1906, preot român la biserica bulgară din Giumaia de Sus a fost Dimitrie Samargescu, chemat din 1941: 194, 200).
orașul Razlog. Apoi, în aprilie 1906, s-a sfințit paraclisul român, construit în cartierul Varosha, având același preot, Spre exemplu, în 21 octombrie 1942, păstorii din Ciacalița făceau cerere la Legația României la Sofia pentru
Dumitru Samargescu. Urmare a incendierii din anul 1913 paraclisul nu a mai putut fi folosit, el fiind din nou sfințit trimiterea unui învățător pentru desfășurarea cursurilor de vară în satul lor, spunând că au 17 copii, băieți și fete, în
la 6 septembrie 1925 (Christu, 1941: 191-194, 199). Paraclisul românesc a avut hramul Sfinților Constantin și Elena vârstă de 8-11 ani. În urma acestui demers, Ministerul Culturii Naționale anunța detașarea învățătorului Radu Preda,
(cf. doc. arhiva SCMR de la SANIC, dosar 155, fila 214). Astăzi nu mai există, fiind demolat în perioada comunistă, de la școala din Giumaia de Sus, pe timpul verii, la Ciacalița (Berciu-Drăghicescu, Petre, 2006: 534).
în deceniul al VII-lea. Astăzi, Gramada este cartier în cadrul orașului Blagoevgrad, unde se află și biserica Sveta Nikola și cimitirul
La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, între 1896 și 1906, numărul locuitorilor era (grobiștea). Ștrumchi Ciflik (Strumko) este o zonă industrială la sud de orașul Blagoevgrad, având în apropiere și un
următorul: 865 români (aromâni) și 105 (grecomani), 100 greci, 620 bulgari, 610 țigani, 220 evrei 3655 turci. cimitir-parc (grobiștea Strumko).
În anul 1927 statistica bulgară dădea 702 aromâni în oraș, iar în împrejurimi 885. În anul 1928 erau 662 aromâni Școala românească din Giumaia de Sus a funcționat cu aproximativ 100 elevi, chiar și peste 100 în unii ani,
Biserica Sveta Bogorodița (Sfânta Fecioară sau Sfânta Maria) din cartierul Varosha.
Turnul clopotniță construit în anul 1965. Fereastra unde este însemnat anul construcției, 1844. Foto: E. Țîrcomnicu
mai puțin în perioada războaielor balcanice și în Primul Război Mondial, 1912-1919, când a fost arsă. În anul 1925,
la 21 septembrie, a fost inaugurată noua clădire a școlii românești, având 106 elevi, director fiind profesorul Mamali.
În 1926 școala avea 114 elevi, în 1927 – 101 elevi, în 1928 – 99 elevi, în 1929 – 73 elevi, în 1930 – 65 elevi, în 1931
– 45 elevi, în 1932 – 42 elevi, în 1933 – 49 elevi, în 1934 – 38 elevi, în 1935 – 35 elevi, în 1936 – 27 elevi, în 1937 –
Picturile sunt realizate de meșteri formați la școala de pictură bisericească din Bansko. Arhanghelul Mihail ucigând balaurul, deasupra
25 elevi, în 1938 – 17 elevi, în 1939 – 15 elevi, în 1940 – 15 elevi. Scăderea numărului elevilor s-a datorat, începând
fiind înfățișat Iisus Hristos pe tronul împărătesc, înconjurat de sfinți, și anul picturii, 1882. Sfinții Chiril și Metodiu, creatorii alfabetului cu anul 1927, emigrării aromânilor către Cadrilaterul românesc (Christu, 1941: 195-201; 1933: 175). Școala din
chirilic. Frescă reprezentând timpul cu lunile și anotimpurile, zodiile și continentele. Arhanghelul Mihail. Tavanele sunt din lemn, pictate Giumaia s-a desființat după anul 1944, datorită lipsei elevilor, întrucât în mare parte populația aromână s-a strămutat
cu culori vii, cu motive geometrice și fitomorfe. Foto: E. Țîrcomnicu în România.
Cotoare ale diplomelor de recunoaștere a naționalității române pentru aromânii din Giumaia de Sus, strămutați în Cadrilater,
eliberate în anii 1946 și 1947, pe numele: Dumitru Gh. Chiose, Elena Ciunga, Dumitru Gh. Tașcu, Tania Sterie Ianache, Nicolae Gavrizi, Chiose P.
Napoleon (fond SCMR, dosar 158, filele 27, 63, 67, 74, 88, 96, SANIC). Alături, cererea lui Gh. Ciunga, din 18 noiembrie 1926, de recunoașterea a
originii române, și adeverința eliberată de SCMR prin care se atestă aceasta (fond SCMR, dosar 114, filele 339, 340, SANIC). Ștampila Societății
Coloniei Române din Giumaia de Sus, anul 1928. Ștampila Școlii Române Mixte din Giumaia de Sus, anul 1903.
„Domnule Președinte, Domniei Sale cererea și actele prezentate de
Subsemnatul Gh. Ciunga, originar din Domnului Președinte al Societății de D-l Gheorghe Ciunga, constatăm că
Gi um ai a- de- S us – Macedoni a Cultură Macedo-Română petiționarul este născut în Giumaia-de-
Bulgară, vă rog să binevoiți a-mi elibera București”. Sus, Macedonia.
un certificat constatator că sunt român de Drept care încheiem prezentul
origină, fiindu-mi necesar la Comisiunea „Societatea de Cultură Macedo- proces-verbal.
recunoașterii calității de cetățean român. Română Comitetul special pentru
Binevoiți a cunoaște totodată Nr. 589 recunoașterea calității de Român de
că am satisfăcut serviciul militar ca Proces Verbal origină: Iorgu Steriu, Tuliu Peaha, D.
voluntar în armata română, obținând Subsemnații: membri ai comitetului Kehaia.
gradul de sublocotenent în rezervă, special, delegați din partea Consiliului de Președinte,
contingentul 1922. 35 al Societății de Cultură „MACEDO- Iuliu Valaori
Cu stimă, ROMÂNĂ”, pentru dovedirea originei Secretar [indescifrabil]
Gh. Ciunga Românilor Macedoneni, examinând București, 18 septembrie 1926”.

Velingrad / Velingrad / Велинград

74 75
Alee de promenadă. Foto: E. Țîrcomnicu Piața Nicolai Ghiaurov. Foto: E. Țîrcomnicu

Velingradul este un oraș din regiunea Pazargik care avea 22.602 locuitori la recensământul din anul 2011. În Velingrad mai sunt câteva familii de aromâni. Asociația locală, Suțata Aromânilor din Velingrad, are ca
Este un oraș turistic, situat la 745 m altitudine, dezvoltat de-a lungul râului Bistrița, în valea Chepino. S-a înființat președinte pe Vasil Ianakiev. Multe familii de aromâni din această regiune, din localități ca Velingrad (Cepino,
în anul 1948 din unirea a patru sate, unul de bulgari (Draginovo) și trei de aromâni: Lajeani (Ladjane), Cepino Lajeani, Camenița), Dorcova, Rachitova, Costandova, Batac, Belița, dar și de la așezările de călive din jurul acestor
(Tschepino) și Camenița (Kamenitsa). localități, s-au stabilit în Cadrilater, considerându-se de origine etnică română, strămutându-se în Dobrogea de Nord,
Orașul este renumit prin centrele sale SPA și de balneologie, având aproximativ 70 de izvoare de apă minerală, cu la cedarea Cadrilaterului către Bulgaria în anul 1940.
mari proprietăți în tratarea unor afecțiuni renale, ale stomacului, aparatului respirator, reumatism ș.a. Apele termale Prin conviețuirea îndelungată cu popoarele în mijlocul cărora au trăit, aromânii au introdus în dialectul lor
sunt, de asemenea, puse în valoare în centrele speciale de tratament. Parcul Kleptuza, unde s-a format cel mai mare elemente împrumutate de la greci, albanezi, slavi și turci, cu care însă nu s-au identificat niciodată din punct de
izvor carstic din Bulgaria, oferă turiștilor un loc minunat pentru petrecerea timpului. vedere lingvistic.
76 ∙ Velingrad / Velingrad / Велинград Velingrad / Velingrad / Велинград ∙ 77

Bustul lui Nicolai Ghiaurov (1929-2004), solist de operă, a cărui mamă era de origine aromână. Foto: C. Alexa Primăria (obștina). Foto: C. Alexa
În ceea ce privește lexicul, arătăm câțiva termeni specifici, unii dintre ei neatestați în Dicționarul Dialectului belește (mielul) ‘jupoaie’ (ar. bileaște); (femeia) face ‘naște’ (ar. fațe), foale (și pîntece, dar nu burtă); (ar. foale,
Aromân: ármi ‛saramură’ (< gr. άρμη); bârgâdán ‛mămăligă’ (< bg. bŭrkadanŭ), față de culeáș, căcimác în alte pîntică), lungoare ‘tifos’ (ar. lîngoare), mîță ‘pisică’ (ar. mață), muiere ‘femeie’ (ar. mul’are), orb de-un ochi
graiuri; chítcă ‛floare’ (< bg. kitka), față de lulúδă la pindeni, lilíce la fărșeroți (cf. Nevaci 2011: 213) etc. La aceștia ‘chior’ (ar. orbu di-un ocl’u), păcurar ‘cioban’ (ar. picurar), pătură ‘foaie de’ (ar. petur), semn ‘aluniță’ (ar. semnu),
se adaugă: adghiséscu ‛a răsturna conținutul, a goli’ (< gr. αδειάζω); afrándză ‛fragă’ (< lat. fraga); áică ‛smântână’ sudoare (nădușeală în aria sud-estică) (ar. sudoare), la care adăugăm: lemn ‘arbore’ (ar. lemnu), mărac ‘sărac, biet’
(< alb. ajkë); angăldăséscu ‛a înțelege, a pricepe’ (neatestat DDA); angârlím ‛a se cățăra’ (< ?); apărńescu ‛porni’ (< (ar. mărat), mătrice ‘oaie care dă lapte’ (ar. mătrică), nămaie ‘oaie’ (ar. nămal’ŭ).
vsl. porinonti); aríză ‛prosop’ (< alb. rizë); armíră ‛saramură’ (neatestat DDA); azdiséscu ‛a exalta’ (< tc. azdırmak); Menționăm câțiva termeni întâlniți îndeosebi în Banat și, uneori, în zone învecinate, termeni care au în aromână o
bâldâséscu ‛a extenua’ (< tc. bayıltmak); barbútă ‛prosop’ (neatestat DDA); blízńi ‛gemeni’ (neatestat DDA); cápit răspândire generală: june ‘flăcău’ (ar. gione), morminț ‘cimitir’ (ar. murmințî), nat (în tot natul ‘toată lumea’; ar. nat
‛lână tunsă de pe capul și de la coada oii’ (< lat. *capitare); furnu ‛cuptor’ (< lat. furnus); ipráchi ‛plăcintă cu ‘nou-născut’), os ‘sâmbure’ (ar. os, oasă) etc. (Saramandu, 2008: 157-167).
brânză’ (< tc. yaprak); chivérnisi ‛guvern’ (< gr. κυβέρνηση); lâhúri ‛broboadă’ (< tc. lahuri); șumác ‛frunziș’ (< Termeni specifici, îndeosebi pentru sudul Banatului, cu răspândire generală în aromână: foc (focărie) ‘febră’
bg. šumka); umúti ‛speranță’ (< bg. umutŭ); úrmani ‛pădure în câmpie’ (< tc. orman); videálâ ‛lumină’ (< bg. vidĕlo) (ar. foc), ginere de soră ‘cumnat, soțul surorii’ (ar. Ëinire di sor), gușă ‘gât’ (ar. gușe), mărul obrazului ‘umărul
(cf. Saramandu, 2007, Glosar; Nevaci, 2013: 101). obrazului’ (ar. mer di față), meață ‘tifos’ (ar. ńață), ochiul (ăl) orb ‘tâmplă’ (ar. orbul ocl’u), soartă ‘placentă’
Prezentăm câteva concordanțe între dialectul aromân, exemplificat aici prin graiul grămostean și subdialectul (ar. soarte), vorbește naiurea ‘aiurează’ (ar. zburaște nal’iurea) etc. (Saramandu, 2008: 157-167).
bănățean al dialectului dacoromân: ai ‘usturoi’ (ar. al’ŭ), anțărț ‘acum doi ani’ (< lat. anno tertio) (ar. anțărțu),
Biserica Înălțarea Domnului. Monumentul războaielor balcanice (1912-1913) și al revoluționarilor bulgari.

Tipuri de vile, construite în secolul al XX-lea, de-a lungul râului Bistrița. Foto: E. Țîrcomnicu
În Velingrad ne-am întâlnit cu președintele Șuțatei Aromânilor din Velingrad, domnul Vasil (Vasco) Ianakiev.
Am fost întâmpinați cu bucuria de a avea oaspeți din România, mai ales că la dumnealui se aflau în vizită vărul și
nepotul din familia Vârza, plecată din Cepino (sat integrat ulterior în orașul Velingrad) în România, în perioada
interbelică. Tânărul Mihai Vârza, IT-ist în București, vorbea fluent dialectul învățat în casă de la părinți și de la bunici.
Domnul Ianakiev ne-a povestit că aromânii au venit aici din Crușova și din Gramoste.
Monumentul revoluționarilor (1923-1945). Case de-a lungul râului Bistrița. Foto: E. Țîrcomnicu

Discutând cu aromânii în Velingrad. Alături sunt Vasil (Vasco) Ianakiev, 75 de ani, și Kosta Nikolov, 77 de ani, din Velingrad.
Mai jos, între cei doi, este Mihai Vârza, 29 de ani, și tatăl său, Paris Vârza (din București). Foto: C. Alexa
Prota viniră aoa armâńi dit Gramoste. Tricurâ pit Machidunii, șiḑurâ un chiro aclo, deapoa Gorna Giumaia,
Stara Planina și agiumsirâ tu Vurghârii tu aisti locuri. Agiumsirâ pânâ aoa, Cepino, cari tora intrâ tu câsâbălu
Velingrad. Câlivili le-avea Bachița, hoarâ mari cu vârâ dau suti di câlivi, cum spuni cânticlu. Ninti di polimlu dit
soni vinirâ tu România.
[La început veniră aici aromâni din Gramoste. Trecură prin Macedonia, șezură o vreme acolo, apoi în Gorna
Giumaia, Stara Planina, și ajunseră în Bulgaria în aceste locuri. Au ajuns până aici în Cepino, care acum face parte
din orașul Velingrad. Călivele le aveau în Bachița, mare așezare de vară, cu vreo două sute de colibe, cum spune
cântecul. Înainte de ultimul război au venit în România.] (comunicat de Vasil (Vasco) Ianakiev, 75 de ani, Velingrad).

Bachița / Bakitsa / Бakийцa

84 85
Peisajul regiunii de mai sus de Bakița, la altitudinea de 1800 m. Foto: E. Țîrcomnicu Monumente amplasate de aromâni pe locul unde a existat hoara de călive de la Bachița. Foto: E. Țîrcomnicu
Din Velingrad am plecat să vizităm Bachița, vestita așezare de vărat a aromânilor, aflată o altitudine de peste Tora Bachița nu-ari țiva. Loclu-i gol. Armâńiľi bâgarâ acloți seamni, dau mări ploaci pi cari s-veadi un cap di
1600 m. Aici este un vast platou, cu iarbă grasă pentru păscutul oilor, unde, odinioară, își așezau păstorii aromâni oai și un cap di cal și scrii: „Bachița lea, Bachița mea, hoarâ armâneascâ”. Pi ploacea cu cap di cal scrii pi limba
călivele în timpul verii. vârghârească că s-feați aist lucru ti aduțearea aminti a armâńilor cari fuḑirâ și u-alâsarâ Bachița la anlu 1935...
Bachíța era, la începutul veacului trecut, cea mai importantă așezare aromânească de vărat din munții Rodopi Bachița iasti anamisa di munțâľi Rila, Rodopi și Pirin. Câlivili eara adrati di pari hipțâ tu loc și împiltiț cu ľanurâ.
(călivele de la Bachíța), numărând peste 1000 de locuitori. Grămostenii transhumanți din această așezare coborau la Pisti ľanură unḑea cu loc, cama supțâri. Câlivili ți li adra ta s-țânâ ma multu chiro li-adra cu lemnu di-alun, tâľiat
iernat în ținutul Curtova, dar și în împrejurimile orașelor Adrianopol (azi, în Turcia) și Cavala (Grecia). pi giumitati. Aistu lemnu țânea parľi di pi stizńi, de-apoa bâga nica unâ aradâ di loc. Pisuprâ câlivili le-anvilea cu
Aromânii grămosteni originari din această localitate își spun armấńi băchiceáńi (sg. băchiceán, de la Bachíța) și scânduri, cu câlami icâ cu fânḑâ. Câlivili avea mași un udâ cu patru cohiuri idghea.
curtuveáńi (sg. curtuveán, de la Cúrtova). Denumirea de grup este grămusteáń, sg. grămusteán; sunt numiți cípańi, [Acum în Bachița nu mai e nimic. Locul este gol. Aromânii au pus acolo ca semne două mari plăci de piatră pe
sg. cípan de către aromânii aparținând altor grupuri (Saramandu, ALAR I, 2014: XVII). care se pot vedea un cap de oaie și un cap de cal. Şi scrie: „Bachiță, măi, Bachița mea, sat aromânesc.” Pe placa cu
În anul 1928, în Bachița aromânii aveau peste 150 de călive și posedau peste 20.000 de oi și 1.200 de cai, cap de cal scrie în limba bulgară: acest lucru s-a făcut pentru aducerea aminte a aromânilor care plecară și părăsiră
iar mai spre vest, 1/2 ore, era marea stână Karamanda, care număra și ea 30 de călive, 10.000 de oi și 600 de cai. Bachița în anul 1935... Bachița se află la intersecția dintre munții Rila, Rodopi și Pirin. Călivele erau făcute din pari
Mai departe, la sud de Karamanda, la 1/2 ore, se afla stâna Sofan (Suffanlu), cu 40 de călive, 10.000 de oi și 500 de înfipți în pământ și împletiți cu ľanură (tulpini subțiri). Peste împletitură era pus un strat de tencuiala de pământ.
cai (Ghiulamila, 1928: 32). Călivele construite pentru mai multă vreme se făceau din lemn de alun, tăiat pe jumătate. Cu acesta se fixau parii de
pe pereți, apoi era pus un strat de tencuială. Pe deasupra, călivele se înveleau cu scânduri, cu stuf sau frunze. Călivele
aveau o singură încăpere de formă pătrată.] (comunicat de Vasil (Vasco) Ianakiev, 75 de ani, Velingrad).
86 ∙ Bachița / Bakitsa / Бakийцa Bachița / Bakitsa / Бakийцa ∙ 87
Informații despre Bachița a obținut Nicolae

Saramandu în satul Râmnicu de Jos, com.
Cogealac din jud. Constanța, în anul 1976,
de la Fanáchi al Túblu-al Sánchi, la acea vreme în
vârstă de 76 de ani (vezi Saramandu, 2007: 9):
a noșț-armâńi eará ͜ ei ghrămusteáńi // úni s-arcáră
Lópova // Lópova eará tu múntele Pirín / Machedónia //
[tu Machiduníi]
tu Machedoníi // a nóstu pripap … Sánchi / s-arcă tu
múnțâl’i di Batác// múnțâi Rodópi // din Pirín s-arcă
tu múnțăi Rodópi //
[la ți an?]
nu pot să știu ma … // ea cându vrea híbă … / cam
pi la òpsutindzâț ánlu // cam pre-acló // la ópsprănghiț
vdzímu ncoa to-Armâníi // cam náuăz ͜ de-ańi aveá …
Bachíța // pân-atúmțea múnțăi… Rodópi din Bulgária
româńi nu-ávea / machiduneáńi // armâńi nu-ávea //
[călívili iu le-aveáț?]
Bachíța // Panou informativ aflat lângă monumentele de la Bachița, amplasat în cadrul unui proiect realizat între anii 2009-2014, cu fonduri norvegiene.
Se pot observa fotografii preluate din cartea lui Gustav Weigand, Rumänen und Aromunen in Bulgarien, 1907. Foto: E. Țîrcomnicu
[alánț-armâńi iu eará]
Batác aveá múlti călívi // Bachíța earám noi cam Transpunere: noi … / în munte // era și-n Sofánlu // câte o sută de colibe
únâ su-țindză ͜ di câlívi // și … eará și Cáramàndra [ai noștri aromâni... ei erau grămosteni // unii s-au dus aveau cele două sate// dapoi în Batác erau multe colibe //
níngâ noi... / tu múnti // eará și-Sofánlu // căti únâ în Lópova // Lópova era in muntele Pirín / Macedonia // [Batác era departe / de cealaltă parte?]
su-di câlívi ͜ acló aveá dáuli hoáre-aproápea // deapoá [în Macedonia] de cealaltă parte // mai … / mai la răsărit //
Batác aveá múlti călívi // în Macedonia // al nostru străbunic … Sánchi / s-a [la răsăritul soarelui]
[Batác eará ͜ anáparti?] stabilit în munții din Batác// munții Rodopi // din Pirin s-a la răsăritul soarelui // de cealaltă parte // multe colibe //
náparti // mai … / mai la răsărít // dus în munții Rodópi // erau în Chèltepé / erau în Críva Réca / erau în Lungurlí //
[tu dáta î a soárlui] [la ce an?] [câte familii erați când ați venit în România?]
dáta ͜ a soárlui // anáparti // múlti călívi // eará Chèltepé / eará Críva Réca / eará Lungurlí // nu pot ști, dar … // uite ar fi fost … / cam pe la opt un… vapor venirăm // cam vreo … sută șaizeci de
[căti fumél’i earáț cându vínit tu-Armâníi?] sute cincizeci anul // cam pre-acló // la douăzeci și opt am familii //
únâ … pampóri vínim // cam vâră … únâ sútâ șaidzăz ͜ di fumél’i // plecat încoace în România // cam nouăzeci de ani avea… [de unde ?]
[di iu?] Bachíța // până atunci în munții… Rodopi din Bulgária nu din Bachíța //
di Bachíța // erau români / machidoni // nu erau aromâni acolo // [și-ceilalți?]
[și-alánțâ?] [unde aveați colibele?] ceilalți veniră mai apoi //
alánțâ vínirâ ma năpói deapoá // în Bachíța // [ați venit toți odată?]
[di-únoàrâ vínit tuț?] [unde erau ceilalți aromâni] nu // venirăm la … douăzeci și opt noi // mai întâi //
nu // vínim la … óptusprìnghiz î noi // próta // nínte-a náu víni Sima / di Bèidaúd / la ánlu țísprăghinghiț // ei vínirâ în Batác erau multe colibe // în Bachíța noi eram cam înaintea noastră veni familia Sima / din Bèidaúd / în anul
próta năínti ͜ aoá to-Armăníi // o sută cincizeci de colibe // și … era și Cáramàndra lângă douăzeci și cinci // ei veniră mai întâi aici în România //
O stână situată pe drumul ce leagă câmpul de la Bachița de Barajul Belmeken.

Lacul de acumulare Belmeken, văzut de pe baraj. Foto: E. Țîrcomnicu
În apropierea platoului de la Bachița s-a construit barajul de la Belmeken, care este astăzi cel mai înalt baraj din
Peninsula Balcanică, amplasat la altitudinea de 1923 m, pe râul Kriva Reka, în munții Rila. Vârful Belmeken (sau
Kolorov) are înălțimea de 2.626 m. Barajul îi poartă numele, fiind rezervor de apă dulce, dar și un punct de atracție
turistic. Distanța de la Velingrad la barajul Belmeken este de 33 de km, trecând pe lângă locul unde a fost hoara de
călive a Bachiței.
Sofia, Kiustendil, Blagoevgrad, Pazargik
Dorcova / Dorkovo / Дорково

92 Dorcova / Dorkovo / Дорково ∙ 93
Monument și clădiri aflate în centrul satului. Foto: C. Alexa

Dorcova (Dorkovo) este un sat din municipiul Rachitova, provincia
Pazargik, în vestul Bulgariei, având 2.955 locuitori în anul 2011. Este
situat la vest de Munții Rodopi, pe cele două maluri ale râului Marița,
în părțile de nord-est ale Văii Cepino, la poalele sudice ale crestei
Karkariya, care face parte din Muntele Batac. Cea mai apropiată
așezare este Costandova, la doar 3 km spre sud. Tot spre sud este
situat centrul municipal Rachitova, în timp ce Velingrad, cel mai mare
oraș din zonă, se află la 14 km spre sud-vest. Dorcova este cunoscut
în Bulgaria și Europa datorită Festivalului Internațional de Folclor
Autentic, organizat în fiecare an în prima săptămână a lunii august, ca
parte a structurii International Council of Organizations of Folklore
Festivals and Folk Arts. În Dorcova se află Parcul Pliocen. Muzeul
din Dorcova, înființat în 2013 într-o structură de lemn cu cupole, are
o expoziție de fosile descoperite în jurul satului, datând din epoca
geologică a Pliocenului de acum aproximativ cinci milioane de ani,
o dioramă și un model de mamut cu urechi uriașe. Cetatea medievală
din Cepino este situată la nord-vestul satului și se află la 6 km de sat.
A fost construită pe vârful cu același nume, la o altitudine de 1.136 m.
94 ∙ Dorcova / Dorkovo / Дорково Dorcova / Dorkovo / Дорково ∙ 95
Gospodării din cartierul aromânesc. Foto: C. Alexa Case de aromâni. Foto: C. Alexa
Originari din regiunea muntelui Gramos (al cărui vârf atinge înălțimea de 2.523 m), o prelungire spre nord a grecești), Târnova și Magarova (azi, în sudul R. Macedonia de Nord), mulți dintre ei stabilindu-se, ulterior, în orașul
Pindului, și a marii așezări Grámoste (oraș înfloritor în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, distrus, la începutul Bitolia (arom. Bítuli), din imediata apropiere. Crușova (R. Macedonia de Nord), localitate întemeiată de aromâni
secolului al XIX-lea, de Ali Pașa din Tepelenë), de unde își derivă numele (sg. grâmusteán, pl. grâmusteáń), originari din Moscopole (fărșeroți și graboveni), are, de asemenea, un important aport de grămosteni păstori. Ei s-au
grămostenii se întâlnesc în Grecia (Macedonia grecească), în Republica Macedonia de Nord, în sud-vestul Bulgariei fixat și în orașe din nordul Greciei (Macedonia): Florina, Hrupiști, Salonic.
(zona munților Rila, Rodopi și Pirin), dar și în nordul Dobrogei, în România. Mulți grămosteni au luat drumul pribegiei, devenind păstori transhumanți. Unii au întemeiat așezări în locurile
După distrugerea de către musulmani, Gramostea (despre care se spune că avea 40.000 de locuitori) a fost de vărat, precum comuna Livezi (în nordul Greciei). Până la Al Doilea Război Mondial, grămostenii din Livezi au
abandonată; astăzi, este o mică așezare în nord-vestul Macedoniei (Grecia), la granița cu Albania. O dată cu Gramostea continuat să penduleze între așezarea din munte și locurile de iernat din câmpia Salonicului, unde s-au fixat ulterior:
au fost distruse alte două așezări importante ale aromânilor din Gramos: Niculița (azi, pe teritoriul Albaniei) și Obari (Aravyssós), Mavrenovo, Așiclar (Evropós), Giannițá, Babiani (Lákka). Multe familii din Livezi s-au stabilit
Linotopi (Grecia). În ținutul de origine se găsește, în prezent, o singură localitate: Deniscu (așezare de vară). Părăsind în România între anii 1926–1940 (Saramandu, 2008: 183).
Gramostea și locurile din împrejurimi, aromânii grămosteni au întemeiat noi așezări: Pisuderi (în vestul Macedoniei

Moschee. Biserica cea veche. Alături, biserica „Sfântul Ilie”,

aflată în centrul localității. Foto: E. Țîrcomnicu, C. Alexa

Vitka Stateva, într-o conversație video cu sora ei, Kirața Ștereva, care avea să ne fie ghid în localitatea Peștera. Foto: C. Alexa Ianko Duzo a fost ghidul nostru pentru localitățile Dorcova și Rachitova. Foto: C. Alexa
În Dorcova am fost întâmpinați de doamna Vitka Stateva (Ştereva), de fostul primar al localității, domnul Ianko Cându earam Custanța la festival, n-adunăm cu soia ți-avea fuḑitâ tu România. Neasim la casa a cusurinâmea-i.
Duzo, și de președintele societății aromânilor, domnul Gheorghi Gushev (Gușev). Doamna Vitka Stateva ne-a povestit Teta cându nâ viḑu nâ ntribă cari him. Io ḑâș câ him Vitca și Chirața, nipoatili dit Vârghârii. Nâ lo di guși și-acâță
cu căldură în suflet despre participarea în formațiile de folclor cu care a fost în mai multe țări, unde a interpretat s-plângâ. Ş-tora-ńi si plânḑi. Deapoa ahurhim s-cântăm.S-adună tutâ soia și feațim mari harau. Alantâ ḑuă nâ dusim
cântece aromânești, precum și ritualul de nuntă al aromânilor din Bulgaria. În prezent colaborează cu un ansamblu la festival ș-nâ loarâ pi televizia. Nâ viḑurâ viținili și-ľi spusirâ ali teti. Eara multu hârsitâ.
folcloric din România (Sibiu). Împreună cu Ianko Duzo a cântat mai multe melodii aromânești, unele dintre ele fiind [Când eram în Constanța la festival ne-am întâlnit cu neamurile care plecaseră în România. Ne-am dus la casa
cunoscute și aromânilor din România, originari din Bulgaria. Doamna Stateva, fiind sunată la telefon de sora ei din verișoarei mele. Mătușa, când ne văzu, ne întrebă cine suntem. Eu spusei că suntem Vitca și Chirața, nepoatele din
Peștera și spunând că are oaspeți din România, a fost rugată de sora ei, Kirața Ştereva, să stea de vorbă la telefon cu Bulgaria. Ne îmbrățișă și începu să plângă. Şi acum îmi vine să plâng. Apoi am început să cântăm. S-a strâns tot
noi în dialect. În timpul conversației, doamna Kirața Ştereva ne-a invitat călduros să îi facem o vizită la Peștera. În neamul și făcurăm mare petrecere. În ziua următoare ne-am dus la festival și ne-au televizat. Ne văzură vecinele și îi
aceeași seară, președintele asociației, domnul Gushev, fost bursier al statului roman, ne-a invitat la dumnealui acasă, spuseră mătușii. Era foarte bucuroasă] (comunicat de Vitka Stateva (Ştereva), 75 de ani, Dorcova).
unde ne-a relatat despre contactele cu România în domeniul turismului.

Ghiorghi Gushev prezintă în fotografii experiența avută în acele zile, alături de membrii asociației „Floare de Colț” din România,
vizitând cele 7 lacuri glaciare. Alături: Ianko Duzo, Ghiorghi Gushev, Sultana Ianusheva. Foto: C. Alexa
La pensiunea domnului Gushev era un grup de turiști din România de la Asociația „Floarea de Colț”, care
vizitaseră faimoasele lacuri glaciare din munții Rila. Prin amabilitatea domnului Gushev avem în album imaginea
lacurilor fotografiate personal. Domnul Gushev ne-a încântat cu câteva cântece aromânești din folclorul grămostean,
interpretate împreună cu mătușa sa, Sultana Ianusheva, și cu domnul Ianko Duzo. Fiind prezenți și turiștii de la
asociația „Floarea de Colț” din România s-au antrenat în interpretarea melodiilor: Featâ cu ocľu mâsinat ʻFată cu
ochi măsliniiʼ, Bachița, hoară alăvdată ʻBachița, sat lăudatʼ, Nâ lilici aroși ʽO floare roșieʼ, Gione, pe-anarga, gione
ʽTinere, încetișor, tinereʼ, La Valea di Ianina.

Zona celor șapte lacuri de origine glaciară din Pacul Național Rila,
aflate la altitudini între 2.095 și 2.535 m. Foto: Georgi Gushev
Lacurile glaciare au denumiri date de forma lor: Salzata

(Lacrima) nu se vede în această fotografie, este situat la
altitudinea de 2.535 m; Okoto (Ochiul), altitudine 2.440
m; Babreka (Rinichiul), altitudine 2.282 m; Bliznaka
(Gemeni), altitudine 2.243 m, este format din două lacuri
unite; Trilistnika (Trilobat), având forma de trifoi cu trei
lobi, altitudine 2.216 m; Ribno Ezero (Pește), altitudine
2.184 m; Dolno Ezero (Lacul de Jos), altitudine 2.095 m.
Mansarda casei lui Ianko Duzo, amenajată cu obiecte tradiționale. Foto: C. Alexa Ianko Duzo, un inimos aromân. Foto: C. Alexa
Ia aestu om ți-l videț lu-aleapsim dauâ ori țeapâ, primar cum ḑâțeț voi. Ţeapâ ta s-nu-achicâseascâ alanț. Nu-s În ziua următoare domnul Ianko Duzo ne-a invitat acasă să vedem colecția personală de obiecte etnografice:
poati mâcari fârâ țeapâ. Di dauâ ori lu-alapsim. Ari studii, cântâ ș-la chitarâ. Lu-aleapsirâ și-vurgharľi. Mini am un piese din portul tradițional al bărbaților (iléchi ʽilicʼ, șigúni ʽhaină, capă păstoreascăʼ, sáricâ ʽhaină păstorească
bisnis tu România: duc și aduc turișțâ. Ia earam cu-aeșțâ de-aoa, oaspiț dit Românii, la șaptili lacuri însus tu munti. confecționată din păr de caprăʼ, cândúși ʽmantouʼ, tâmbári ʽhaină păstorească din păr de caprăʼ, bârnu ʽbrâuʼ, părpóḑ
Mâni va niḑem Filipopol. Ş-de-aclo va-ľi duc București cu amaxea a mea. ʽciorapiʼ; și al femeilor (poalâ ‘șorț’, pârpóḑ ʽciorapiʼ); obiecte folosite în casă: flucátâ ‘cergă’, sázmâ ‘covoraș-
[Uite pe acest om pe care-l vedeți l-am ales de două ori ceapă, primar cum ziceți voi. Ceapă să nu priceapă ceilalți. carpetă’, ḱilími, mândă ‘covoraș’. Domnul Ianko Duzo ne-a spus că în Dorkovo era Vlașcata mahala ‘cartierul
Nu se poate mâncare fără ceapă. L-am ales de două ori. Are studii, cântă și la chitară. L-au ales și bulgarii. Eu am armânesc’, însoțindu-ne prin sat pentru a fotografia casele aromânilor.
o afacere în România: duc și aduc turiști. Cu aceștia de aici, oaspeți din România, am fost la cele șapte lacuri sus în
munte. Mâine o să mergem la Plovdiv. Şi de-acolo o să-i duc la București cu mașina mea.] (comunicat de Gheorghi
Gushev, 50 de ani).
Şigúnea este făcută din

șiac, croită pe talie și cade
în mai multe falduri. Când
este prevăzută cu mâneci
despicate și lăsate să
atârne se numește dulmíci.
Tămbárea, confecționată
din păr de capră, e piesa
din port îmbrăcată de
păstor exclusiv pe timp de
iarnă. Giumâdanea este o
haină fără mâneci făcută
din postav, croită până în
talie, deseori brodată sau
împodobită cu un șnur și
cu nasturi aurii. Părpódea
‘ciorapul’ îmbrăcă
piciorul, iar peste ea se
încalță țărúhea ‘opinca’.
Articole vestimentare
și țesături tradiționale
aromânești din colecția lui
Ianko Duzo. Foto: C. Alexa

alba piatră / Măi, floare, măi / Doarme

floare pe-alba piatră / Trandafir roșu-
galben // S-a stârnit ș-un vânt nebun
/ Măi floare, măi / S-a stârnit ș-un
vânt nebun / Trandafir roșu-galben /
Vânt nebun și blestemat / Măi, floare,
măi / Trandafir roșu-galben» // Acest
cântec este din Grecia, de la bunicul
meu: «Doarme fata pe-alba piatră» //]
(comunicat de Ianko Duzo, 72 de ani,
și cântat împreună cu Vitka Stateva
(Ştereva), 75 de ani, Dorcova).
Cânticlu ali Bachițâ easti ași:

«Ciudii lai ciudii / Bachița tu
Vârghârii / Ciudii lai ciudii / Bachița
tu Vârghârii // Bachița tu Vârghârii
/ Dauâ suti di câlivi / Bachița tu
Vârghârii / Dauâ suti di câlivi // Dauâ
suti di câlivi / Caraman li urseaști
/ Dauâ suti di câlivi / Caraman li
urseaști» //
[Cântecul Bachiței este așa:
«Minune, mare minune / Bachița
în Bulgaria / Minune mare minune
/ Bachița în Bulgaria // Bachița
în Bulgaria / Două sute de colibe
/ Bachița în Bulgaria / Două sute
de colibe / Două sute de colibe //
Caraman le conduce / Două sute de
Ş-io fui Custanța la festival. Şi mi achicâseam, fâțeam relație cu oamińiľi di-aclo. Nu aveam problem. La festival colibe / Caraman le conduce» //]
cântăm și-aestu cântic: «La pomlu di ning-amari / Trandafilâ-aroși, galbinâ / Doarmi feata pi-alba cheatrâ / Oi leli, (comunicat de Ianko Duzo,
lea lelice, lea / Doarmi feata pi-alba cheatrâ / Trandafilâ-aroși, galbinâ / Nidurńitâ ș-nisumnatâ / Oi leli, lea lelice, 72 de ani).
lea // Nidurńitâ ș-nisumnatâ / Trandafilâ-aroși, galbinâ // S-asculă ș-un vimtu zurlu / Oi leli, lea lelice, lea / S-asculă
ș-un vimtu zurlu / Trandafilâ-aroși, galbinâ / Vimtu zurlu ș-blâstimatu / Oi leli, lea lelice, lea / Vimtu zurlu ș-blâstimatu
/ Trandafilâ-aroși, galbinâ» // Aestu cântic easti dit Gârții di la paplu-a meu: «Doarmi feata pe-alba cheatrâ» //
Chilimi di mpadi cu yuri
[Şi eu am fost la Constanța la festival Şi mă înțelegeam, intram în legătură cu oamenii de acolo. Nu era nicio ‘covoraș cu dungi (vergi)’. Foto: C. Alexa
problemă. La festival cântarăm și acest cântec: «La pomul de lângă mare / Trandafir roșu, galben / Doarme fata pe-
Chipuri de aromâni pe monumentele funerare. Alături, Ianko Duzo

ne arată monumentele funerare ale aromânilor. Foto: C. Alexa
În cimitirul din localitate se află și mormintele

aromânilor, unele fotografii ilustrând specificul femeii
aromânce: baticul negru pe cap și crucea tatuată pe frunte.
În vremea Imperiului Otoman tatuarea crucii pe fruntea
fetelor se făcea pentru ca musulmanii să nu le mai răpească,
întrucât aveau pe frunte simbolul creștinătății.

„Domnule Președinte, „Domnule Președinte,

Subsemnații români macedoneni Subsemnatul Niculae C. Gavrizi,
Dima Ianuș Costa și Gheorghe Zisu român macedonean, născut în comuna
Gheorghe, născuți în comuna Batac, Belița – Macedonia Bulgărească,
județul Filipopol, plasa Peștera, actualmente cu domiciliul în Piatra
venind în țară la 26 decembrie 1936, și Neamț, str. Elena Cuza nr. 8, am
stabilindu-ne în comuna Cainargeaua onoarea a vă ruga să binevoiți a
Mică, jud. Durostor, cu respect vă rugăm dispune să mi se elibereze un proces
să binevoiți a ne elibera certificatele de verbal spre a-mi servi la Ministerul de
naționalitate, fiindu-ne trebuincioase la Justiție spre a căpăta recunoașterea
Poliție. mea ca cetățean român.
Cu respect, Cu stimă,
Dima I. Costa N. C. Gavrizi
Gheorghe Z. Gheorghe Domnului Președinte al Societății
D. Sale de Cultură Macedo-Română
Domnului Președinte al Societății București”.
Macedo-Română
Calea Rahovei 29 București”.
Cererea coloniștilor Dima Ianuș Costa și

Gheorghe Zisu Gheorghe din Batac, pentru Cererea lui Niculae C. Gavrizi din Belița
eliberarea unor certificate de naționalitate pentru eliberarea unui certificat de
română, înregistrată cu nr. 35 la 26 ianuarie naționalitate română, din 18 martie 1930, a
1937, a căror românitate a fost atestată de cărui românitate a fost atestată de comisia
comisia pentru eliberarea certificatelor a SCMR pentru eliberarea certificatelor a SCMR
(fond SCMR, dosar 133, fila 399, SANIC). (fond SCMR, dosar 181, fila 4, SANIC).

Rachitova / Rakitovo / Ракитово

116 117
Casa unui aromân. Foto: E. Țîrcomnicu Imobile mai noi, construite după cel de-Al Doilea Război Mondial. Foto: E. Țîrcomnicu
Municipiul Rachitova (Rakitovo) este situat în Munții Rodopi de Vest, în partea de sud-est a văii Cepinsca, Rachitova (Rakitovo) este un oraș din provincia Pazargik, Bulgaria. În anul 2011, populația orașului era de 8.122
la o altitudine de 811 m, și acoperă o suprafață de 257.799 hectare. Dealul Burdo ocupă o zonă în partea de sud- persoane. Este situat în partea de nord a munților Rodopi, la 12 km la est de Velingrad și la 7 km la sud-vest de lacul
est a orașului, iar spre sud, se află un vast parc forestier numit „Parcul”. Aproximativ jumătate dintre cetățenii Batac. În oraș există o fabrică de cherestea. Oamenii din regiune cultivă lavandă, cartofi și orz. Orașul Rachitova este
municipalității locuiesc în centrul municipal – orașul Rachitova, și alții în alte așezări incluse în municipiu – satele situat de-a lungul Râului Vechi (Stara Reka) în Rodopii de vest, în partea de sud-est a cetății din Cepino. Rezervația
Dorcova și Costandova. Mantarița și Ţigov Chark Resort sunt situate în vecinătatea localității Rachitova, aproape de barajul Batac.
118 ∙ Rachitova / Rakitovo / Ракитово Rachitova / Rakitovo / Ракитово ∙ 119

Biserica „Sfânta Duminică” (Sveta Nedelya). Foto: C. Alexa

Am vizitat biserica „Sfânta Duminică” (Sveta Nedelya) din Rachitova. Aici preotul Ѕtоіl Lаzarоv ne-a prezentat
istoricul construcției bisericii, ca model de colaborare interetnică. Biserica а fоѕt соnѕtruіtă сu fоndurіlе рорulаțіеі
сrеștіnе dе аtunсі (bulgari și aromâni), іаr lосul а fоѕt dоnаt dе рrіmаr, саrе еrа turс. Соnѕtruсțіа а înсерut în anul
1861 și а fоѕt fіnаlіzаtă în anul 1865 dе mаеștrіі dіn Вrаțіgovo. Biserica nu а fоѕt îngropată câteva trepte în рământ,
аșа сum еrа оbiceiul lа vrеmеа rеѕресtіvă, nerespectând legea Imperiului otoman de a nu depăși în înălțime un turc
așezat pe cal. Ісоnоѕtаѕul а fоѕt rеаlіzаt în 1873, іаr ѕtіlul ѕău еѕtе саrасtеrіѕtіс Șсоlіі de Artă de la Dеbаr.
Turnul clopotniței. Detalii ale bisericii. Anul finalizării bisericii – 1865. Izvor amenajat în anul 1982. Foto: E. Țîrcomnicu

Interiorul biserici. Detalii din biserică (iconostas, interior, fresca nașterii Mântuitorului, porțile împărătești). Foto: C. Alexa, E. Țîrcomnicu
În асеlаșі аn, Віѕеrіса „Sfânta Duminică” а fоѕt sfințită dе mіtrороlіtul Раnаrеt dіn Рlоvdіv. Віѕеrіса а dеvеnіt
nu numаі un рăѕtrătоr аl сrеdіnțеі, сі șі un сеntru еduсаțіоnаl, dеоаrесе рrіmа șсоаlă dіn Rаchіtоvо а fоѕt fоndаtă în
1865 în сurtеа еі. Рrіmul dаѕсăl а fоѕt Іlіа Тороrсhеv dіn Каmеnіțа. Рісturа dіn tеmрlu еrа сu mоtіvе flоrаlе în аlb șі
аlbаѕtru, în stilul рісtоrіlor dе ісоаnе dе lа Școala de Arte din Ваnѕkо. În bіѕеrісă ехіѕtau șі 14 ісоаnе unісat. Роtrіvіt
рărіntеluі Ѕtоіl, сеа mаі vесhе еѕtе сеа а Ѕfіntеі Fесіоаrе, рісtаtă în anul 1666. Dіn рăсаtе, acum ехіѕtă în biserică
doar соріі ale acestor vechi icoane. Оrіgіnаlеlе ѕе аflă în fоndul реntru рrорrіеtățі сulturаlе dіn Рlоvdіv. Роtrіvіt
рrеоtuluі, сlădіrеа Віѕеrісіі „Sfânta Duminică” dіn Rаchіtоva еѕtе unа dіntrе сеlе mаі vесhі dіn această regiune.

Preotul bisericii, explicându-ne despre istoria acestui sfânt lăcaș.

Alături, Elena Popceva, aprinzând lumânări, așa cum face la fiecare vizită. Foto: C. Alexa
Doamna Elena Popceva are doi copii, o fată și un băiat. Fiul este și profesor de schi și ne-a povestit că, având
mulți turiști din România, a învățat limba română literară singur, într-o săptămână, folosind un curs de pe internet.
L-a ajutat foarte mult buna cunoaștere a dialectului aromân.
Pânea cum u-adrăm? Ași: prindi-aloatlu … îľi baḑ sari tu-aloat, îl frimíț dicsearâ și deapoá tahinărli te-ascóľi,
u frimíț pânea … u ntinḑâ, u baḑ î tu tâvă, u-alași di yini. Deapoaea prínḑâ ĉireaplu, u-arúț și veḑ ma s-íbâ coaptâ
u-ascóț.
[Pâinea cum o facem? Așa: se prinde aluatul... îi pui sare în aluat, îl frămânți de cu seară și apoi dimineața te scoli,
frămânți pâinea.. o întinzi, o pui în tavă, o lași de vine (= de crește aluatul). Apoi aprinzi cuptorul, o arunci și vezi,
dacă e coaptă o scoți] (comunicat de Elena Popceva, 70 de ani, Rachitova).
Stând de vorbă în curtea bisericii despre viața aromânilor din Rachitova. Foto: C. Alexa La primăria orașului Rachitova am fost primiți de primarul aromân Kostandin Holyanov. Alături de noi s-au aflat:
Ianko Duzo (fostul primar din Dorcova), Gheorghi Iankov Popcev (fost primar al Rachitovei) și Elena Popceva. Foto: C. Alexa
Georgi Iankov Popcev, soi de-al Ianev, tu ilichii di 73 di ańi, nâ spuni câ: pâpâńiľi vinirâ Rachitova nâinti di anlu
1900, ș-cama nâinti ira tu Gărții, tu Machidunii, Nevrokop, Bakița. Paplu Iani și maia Lena au patru hiľi - Nikola, În Rachitova am fost întâmpinați la Primăria municipiului de primarul Kostandin Holyanov, aromân de origine, și
Dimităr, Michael și Gheorgki. Un lucru ti spuneari dit bana a paplui Iani iasti câ atumțea cându un șarpi âl mâșcă de profesorii Gheorghi Iankov Popcev, fost primar, și soția acestuia, Elena Popceva, tot de origine aromână. Primarul
di ḑeadit, își lu tâľe ḑeaditlu ași ta s-nu-ľi intrâ fârmac tu trup ș-atumțea familia lo numa Ciolacu-Ianevi. Mulțâ dit localității ne-a prezentat situația familiilor de aromâni din oraș și din satele incluse în municipiu. Rachitova a avut
eľi fuḑirâ Dobrugea tu anlu 1930 și bâneaḑâ tora București, Custanța, Brăila, Galați, Medgidia. numeroase realizări edilitare grație fondurilor obținute de la Comunitatea Europeană prin strădania acestor primari
[Georgi Iankov Popcev, o rudă a familiei Ianev, în vârstă de 73 de ani, ne povestește că bunicii au venit la aromâni. Demn de semnalat e faptul că discuția pe care am avut-o la primărie s-a desfășurat în dialectul aromân.
Rachitova înainte de 1900, iar înainte au fost în Grecia, Macedonia, Nevrokop și Bakița. Bunicul Iane și bunica Elena
au patru fii: Nikola, Dimităr, Michael și Georgi. Un fapt interesant în viața bunicului Iani este că atunci când un șarpe
l-a mușcat de deget, l-a tăiat astfel încât să nu intre otravă în corp, și de atunci familia a devenit Ciolacu-Ianevi. O
parte considerabilă din ei (dintre aromânii din Rachitova) au plecat în 1930 (în Dobrogea de Sud) și acum locuiesc
în București, Constanța, Brăila, Galați, Medgidia] (comunicat de Gheorghi Iankov Popcev, 73 de ani, Rachitova).
Ianko Duzo și Gheorghi Gushev. Foto: E. Țîrcomnicu Gheorghi Iankov Popcev (73 de ani) și soția sa, Elena Popceva (70 de ani). Foto: C. Alexa
În ceea ce privește aromâna în ansamblu, semnalăm faptul că am delimitat două mari grupuri dialectale pe baza În graiul grămostean, spre deosebire de cel fărșerot, este mult mai frecventă proteza vocalei [a] la cuvinte care
inventarului de foneme vocalice: grupul fărșerot – grabovean, cu 6 vocale (a, e, i, ă, o, u) și grupul grămostean – încep, îndeosebi, cu consoanele [l] și [r]: alichéscu ‛lipesc’, alíngu ‛ling’, arấd ‛râd’, arấu ‛râu’, armấn ‛aromân’,
pindean, cu 7 vocale (a, e, i, ă, â, o, u). Sistemul vocalic al graiului grămostean are 7 vocale (a, e, i, ă, î, o, u), existând aúmbră ‛umbră’ etc. Sincopa vocalelor în poziție neaccentuată apare cu o frecvență mai mare în graiul pindean față
opoziția între arắu ‛rău’ și arấu ‛rău’, arắḑ ‛obiceiuri’ și arấḑ ‛râzi’. de celelalte graiuri ale aromânei: fțea ‘făcea’, vdzea ‘pleca’, alná ‘urca’, aná ‘a aduna’ etc., față de fățeá, fudzeá,
O particularitate a graiului grămostean (și a celor mai multe graiuri) este păstrarea lui [u] final asilabic ([u] scurt aliná, aduná. În graiul grămostean s-au depalatalizat consoanele ț’ și ‚’ din cadrul alternanțelor c~ ț’ și g~ḑ’ : pórțâ
final) după orice cuvânt care se termină într-o consoană: bunᵘ, capᵘ, dorᵘ etc. Acest [u] se rostește plenison când înseamnă atât ‛porți’, cât și ‛porci’. La finală de cuvânt, consoanele sonore își pierd sonoritatea în graiul grămostenilor
cuvântul se termină în grup de consoane: lémnu, sémnu, cấndu, cấntu etc. Acestei reguli i se supune și [i] final: álghi din Bulgaria (sub influență slavă): asút ‛asud’, slap ‛slab’. La aceiași grămosteni, ľ > i: iau ‛iau’, iépur ‛iepure’, gâínâ
‛albi’, scúnchi ‛scumpi’, rostit [î] după consoane dure: plấnḑâ ‛plângi’, múnțâ ‛munți’ etc. ‛găină’ etc., față de ľau, ľépur, gâľínâ la ceilalți aromâni; tot așa cľ, gľ > chi, ghi: chem ‛chem’, ghem ‛ghem’, față de
cľem, gľem° la ceilalți aromâni (cf. Saramandu, 1972: 116–117; 1984: 432; Nevaci, 2013: 99).

Cimitirul din Rachitova. Foto: C. Alexa Obicei funerar de a vărsa apă pe mormânt. Foto: E. Țîrcomnicu
În ceea ce privește morfologia, menționăm că superlativul absolut se formează cu ajutorul adverbului múltu Doamna Elena Popceva ne-a arătat murmințiľi ʻcimitirulʼ, unde sunt îngropați și aromâni, dovadă a vechimii
(+ adjectivul nearticulat): múltu búnă, múltu mușát. Această construcție o întâlnim în bulgară, albaneză și greacă, dar așezării lor în această localitate. Legat de bocitul mortului, dna Popceva povestește:
și în Romania occidentală: în spaniolă, portugheză, italiană, franceza veche. (sp. muy hermoso, muy bonita; pg. muito Mľearlea ș-lu plânḑį: cum bână cu el, cum ș-andreapsirâ taifa. Ul țân în casâ... dauî ḑâli, s-adúnâ mľerli dit
grande; it. molto grazioso; v. fr. molt grand). Construcția e atestată și dacoromâna veche: v. rom. mult frumos). În hoarâ di l-veagľi, și... mľearlea din casâ cu nurắrli ți suntu l-adárâ ținâ.
dacoromâna actuală, mult a fost înlocuit de foarte (lat. fortis). În unele graiuri grămostene, forma de nominativ io se [Nevasta și-l plânge: cum trăi cu el, cum își aranjară copiii. Îl țin în casă două zile, se strâng femeile din sat de-l
folosește și la acuzativ: N. io mâc ‘eu mănânc’; Ac. yínu la io ‘vino la mine’. Pronumele demonstrativ are forma aéstu, veghează, și femeia din casă face o cină] (comunicat de Elena Popceva, 70 de ani, Rachitova).
aéstâ (față de aíst, aístă la fărșeroți). Am notat și unele forme specifice ale pronumelui posesiv: a nóșțâ, a vóșțâ (față
de a nóștri, a vóștri la pindeni). Pronumele relativ-interogativ are forma cári, a cúri (față de cai, a cui la fărșeroți). În
graiul grămostean, apare o formă de feminin la numeralul trei: fem. tréii (< lat. tria), atestată în italiană și păstrată până
azi în dialectele italiene meridionale. Se remarcă la verb alternanța sc/șț în flexiunea verbală: créscu ~ créșțâ ‛cresc ~
crești’, múșcu ~ múșțâ ‛mușc ~ muști’, față de sc/șt la fărșeroți și la pindeni. (Nevaci (coord.), 2018: 24).
Oameni care au fost, imagini ale unor aromâni din Rachitova pe monumentele funerare. Foto: E. Țîrcomnicu

Batac / Batak / Батак

134 135
Biserica nouă din Batac cu hramul „Sfânta Duminică” (Sveti Nedelya). Foto: E. Țîrcomnicu Case din Batac. Foto: E. Țîrcomnicu
Plecând din Velingrad către orașul Peștera, se ocolește lacul Batak, rezervor de apă dulce și zonă de agrement, Aromânii grămosteni din Batác își aveau călívele la Pizdíța, în munții Rodopi, la fel ca cei din Baciovo, care iernau
și, după aproximativ 5 km, se ajunge în orașul cu același nume, aflat în regiunea Pazargik. Batac se află la o distanță în câmpia Razlogului. Derivându-și numele de la localitatea Batác, își spun armấńi bătăceáni (sg. bătăceán). Își spun,
de 27 km de Velingrad și 15 km de Peștera. Are aproximativ 3000 de locuitori, între care există și câteva procente de asemenea, ghrâmusteáńi, sg. ghrâmusteán, ca toți aromânii originari din Gramoste (și muntele Gramos). Sunt numiți
de minoritari de origine turcă și romă. Aici și în împrejurimi, înainte de Al Doilea Război Mondial, au existat și ciípań, sg. ciípan de către alți aromâni, termen sinonim cu cel de grămostean (Saramandu, ALAR I, 2014: XVII).
câteva zeci de familii de aromâni, aproape toate venind în Cadrilater, iar după 1940, în Dobrogea de Nord. Familiile Centrele păstorilor din Batac erau: Kel-Tepe, cu 20 de familii, 3.000 de oi și 150 de cai; Unun-Ciair, cu 50 de
următoare se întâlnesc în arhiva Societății de Cultură Macedo-Română, primind documente care atestau originea călive, 5.000 de oi și 250 de cai; Carabulac și Abdulovo, cu 25 de bordeie, 2.000 de oi și 400 de cai; Beglichea, cu
lor română: Bacula, Caciauna, Camburu, Carabașu, Caramihai, Cavagi, Cuciucu, Dima, Guci, Guda, Lascu, Manea, 30 de colibe, 6.000 de oi și 300 de cai; Kriva-Reca și Ceacmachea, cu câte 25 de familii, 3.000 de oi, 300 de cai
Sarafu, Șapera, Șicu, Zissu. (Ghiulamila, 1928: 32).
136 ∙ Batac / Batak / Батак Batac / Batak / Батак ∙ 137

Informații despre localitatea Batac a obținut

Nicolae Saramandu în Ceamurlia de Jos, în
anul 1971, de la París Carabáș, la acea vreme în
vârstă de 81 de ani (vezi Saramandu, 2007: 27):
[iu hii fáptu?]
Batác // tu Vârghâríi //
[cári eará câlívili di Batác?]
aveámū … Biilíchi / aveám Críva Réca /
aveám Ceacmáchea / aveám [ε] Chel Tepé /
túte-armânéșțâ //
[álti cári eará?]
aveá Bachíța / alárgu //
[iárna iu dipuneáț?]
iárna … / tu Turchíi / Ceanácali // […]
[iárna fudzeá túti fuméili?]
vdzea fuméili nghios / tuti fuméili / túti //
cu túti fuméi / cu táifa cu tut // cu fciori … cu
ml’ieri cu tut //
[acló nghios aveáț cási?]
nu-áveam cási / mași câlívi // și-acló tu … /
[ε] cându nidzeám … / adrám di pál’i / câlívi //
di pál’i câlívi //
[cum le-adrá câlivili?]
di pál’i? // câlívili di pál’i … / bâgám pari
de-anvârlíga / pari // de-apoáe-adrá … únâ ca
câciúlâ di [ε] // și-párl’ii … âl’i ligá așí // ș-únâ
fúrc-análtâ … / u mutá fúrca nsus … // și-párl’i Vechea biserică din Batac (Sveti Nedelia), construită în anul 1813. Alături, detalii de arhitectură ale zidului protector din piatră, cu
bârne de lemn pentru sprijinirea greutății, și ale acoperișului din ploci de ardezie. Foto: E. Țîrcomnicu
͜ așí … / âl’i ligá / aéstu cu-aéstu … // s-adrá
ciuciuleángă ͜ aoá // dúpu cúmu ͜ l’i ligá … / / toate erau aromânești // nu-aveam case / doar colibe // și-acolo în … / [ε] când
scuteá furcá dit mési // di ndzeánă pari / di nsus [mai erau și altele?] mergeam … / făceam din paie / colibe // din paie colibe //
pari // erau în Bachíța / departe // [cum făceau colibele?]
[unde coborați iarna?] din paie? // colibele din paie … / puneam pari de jur
Transpunere: iarna … / în Turcia /în Ceanácali // […] împrejur / pari // după aceea făceau … o căciulă din [ε]
[unde ești născut?] [iarna plecau toate familiile ?] // și-parii … îi legau așa // șo o furcă înaltă … / o ridicau
în Batác // în Bulgaria // coborau familiile / toate familiile/ toate // cu toți copiii și furca în sus … // și-parii așa … / îi legau / ăsta cu ăsta …
[care erau colibele din Batác?] cu n evestele / cu toată casa // cu copii... cu neveste cu tot // // făceau cocoloș aici // după ce îi legau … / scoteau furca
aveam … în Biilíchi / aveam în Críva Réca / [acolo jos aveați case?] din mijloc // în sus pari / în nsus pari //
aveam în Ceacmáchea / aveam [ε] în Chel Tepé
138 ∙ Batac / Batak / Батак Batac / Batak / Батак ∙ 139
Sofia, Kiustendil, Blagoevgrad, Pazargik
Peștera / Peshtera / Пещера

140 Peștera / Peshtera / Пещера ∙ 141
Case din Peștera. Foto: E. Țîrcomnicu Vedere de ansamblu a orașului. Foto: E. Țîrcomnicu
Peștera (Peshtera) este un oraș din Munții Rodopi, sudul Bulgariei, regiunea Pazargik, în apropiere de Primele urme ale prezenței umane în zonă datează din neolitic. Tribul trac Bessi a locuit zona în antichitate.
localitățile Batac și Brațigovo, aflat la altitudinea de 460 m. Orașul este al treilea ca mărime din provincie după Așezarea din Valea Peștera a fost atestată în secolul al IV-lea î.Hr. Cea mai veche lucrare care menționează numele
Pazargik și Velingrad, fiind centrul administrativ al municipiului Peștera. În septembrie 2014, Peștera avea o orașului datează din 1479, când Peștera a făcut parte din fieful unui anumit Mustafa din Imperiul Otoman. În timpul
populație de 20.493 de locuitori. La aproximativ 5 km spre sud, de-a lungul drumului către Batac, se află peștera renașterii naționale bulgare, au fost construite multe biserici, poduri, fântâni, școli și case. Prima școală din Peștera a
Snezhanka, descoperită în anul 1961. În apropierea orașului se află Centrala hidroelectrică din Peștera. Orașul este fost deschisă în 1848. Peștera a fost eliberată în timpul războiului ruso-turc din 1877-78, la 6 ianuarie 1878. În 1876,
binecunoscut pentru producerea de băuturi alcoolice sub brandul Peshterska. Industria este cel mai important sector orașul avea 800 de gospodării, din care 500 de bulgari, 60 de aromâni și aproximativ 250 de turci și romi. Primul
al economiei orașului. Cele mai mari două fabrici sunt „Biovet Peshtera”, producând antibiotice și medicamente, recensământ oficial bulgar din 1880 a declarat 758 de gospodării și 3.871 de locuitori, dintre care 2.618 de bulgari,
și „Vinprom Peshtera”, producând băuturi alcoolice. O serie de fabrici mai mici produc construcții metalice, 856 turci, 341 aromâni, 53 de romi și un singur caracacean. Cinci ani mai târziu, în 1885, Peștera avea o populație de
încălțăminte și alimente. 4.704 și 876 de gospodării. În apropiere se află ruinele cetății antice Peristera.
142 ∙ Peștera / Peshtera / Пещера Peștera / Peshtera / Пещера ∙ 143
Vile în centrul orașului, construite la începutul secolului al XX-lea, în stil otoman. Moscheea. Foto: E. Țîrcomnicu Alee pietonală. Foto: C. Alexa
Vorbind de o perpetuă migrație a „elementului românesc din dreapta Dunării”, Ion Ghiulamila nota: „Dacă „În al doilea rând, vedem că unele din aceste migrațiuni au fost hotărâte de împrejurări și evenimente politice
cercetăm cauzele acestor migrațiuni și împrejurările în care s-au produs de-a lungul veacurilor vedem că, în inevitabile, independente de voința populației care era silită să emigreze în orice condiții, iar altele au fost determinate
primul rând, ele au fost determinate de două mari necesități: una de ordin etnic, aceea a conservării naționale de unele necesități, în special economice, care s-au putut face cu răgaz și în condiții alese și stabilite de cei care se
și a defensivei morale, precum o numește [Ioan] Nenițescu, și alta de ordin economic, adică de lupta pentru decideau să emigreze. În fine, în al treilea rând, vedem că unele migrațiuni ale poporului aromânesc s-au produs în
existență, căci aromânii, părăsind câmpiile și refugiindu-se în munți, viața lor devenea grea și se găseau în interiorul hotarelor stăpânirii sub care se aflau, iar alte emigrări au trecut peste aceste hotare și au răzbit în alte țări,
condiții nefavorabile pentru o dezvoltare economică potrivită cu necesitățile și aptitudinile lor în această direcție” mai apropiate sau mai depărtate. Din cauza acestor emigrări continui, fiecare trib sau grup aromânesc, fiecare centru
(Ghiulamila, 1930: 19). sau comună aromânească din Macedonia sau din alte ținuturi, are coloniile sale, are o anumită rază de expansiune
etnică și economică, mai mare sau mai mică” (Ghiulamila, 1930: 19).

Una din intrările în curtea bisericii. Foto: E. Țîrcomnicu Biserica „Sfânta Maria” (Stă Măria). Foto: E. Țîrcomnicu
La 60 km de Sofia și 100 de Peștera, se află orașul Samokov, important pentru istoria emigrării aromânilor în „Prin urmare iată că după 100 de ani, o colonie aromânească așa de importantă, care a luat toate măsurile spre a-și
Bulgaria, chiar dacă astăzi nu mai are o populație aromână. La 1830, din împrejurări economice, un număr însemnat conserva ființa sa etnică, totuși, prin forța împrejurărilor și mai ales prin faptul că a fost izolată de marile grupări ale
de familii din Gopeși au emigrat către est, în acest oraș, în acea vreme un centru important industrial și comercial. poporului nostru, s-a pierdut complet, s-a asimilat” (Ghiulamila, 1930: 30). Ceea ce scria în urmă cu 90 de ani Ioan
În 25 martie 1838, printr-un ordin vizirial se admitea ca un grup de aromâni format din 17 familii, numiți țântari, Ghiulamila referitor la colonia aromână din Samokov, este astăzi valabil pentru toate centrele din Bulgaria unde mai
din regiunea Ohridei, să se stabilească în Samakov, pe câmpul lui Ismail, unde să-și construiască case. Singura plată sunt aromâni, inclusiv pentru orașul Peștera.
era fixată în 120 de piaștri pe an pentru fiecare casa formată din două odăi. Mai târziu, grupul de aromâni a urcat la
30 de familii. Conduși de un celnic, ei au încercat să-și păstreze individualitatea etnică. Cu ei au adus două cruci În Peștera am fost întâmpinați de doamna Kirața Ştereva (82 de ani), participantă entuziastă. la activitățile folclorice
(prezentate la pag. 45), de care s-a legat obiceiul ca la Bobotează, cel care a păstrat crucea cu lanț un an întreg să ale aromânilor din zonă. Împreună cu sora ei, stabilită în Dorcova, face parte din ansamblul folcloric al localității, unde
organizeze serbarea comunală, o masă la care va veni tot grupul să cineze, aproximativ 70-80 de persoane, fiecare se interpretează și folclor aromânesc. Ne-a prezentat o bogată colecție etnografică, între care un costumul de mireasă,
aducând plocon (cănisc), format din friptură, plăcintă, orez, dulciuri, fructe și vin. La finalul acestei mese se hotăra obiecte de port, obiecte de uz casnice. Doamna Ştereva deține și o colecție de creații poetice în dialect, populare
cine va prelua crucea, urmând ca la acea persoană să se serbeze anul viitor. Credința în aceste cruci arăta dragostea și și culte. Împreună cu dânsa am mers să vizităm bisericile din Peștera, unele fiind monumente de artă. La început,
solidaritatea grupului, ferirea de nenorociri și prosperitatea. Cu timpul însă, odată cu apariția școlilor bulgare, populația aromânii stabiliți în Peștera au mers la biserica bulgărească cu hramul Sveti Petka (Stă Vineri). Apoi și-au construit
s-a amestecat în rândul majorității și a fost asimilată. Devenind bulgari, scria I. Ghiulamila, au păstrat însă amintirea biserica cu hramul Maicii Domnului – Bogorodița (Stă Măria), în anul 1865, contribuind și la construirea bisericii
faptului că erau de origine țânțară (Ghiulamila, 1930: 22-29). închinată Sfântului Dumitru (Sfeti Dimiter), aflată în imediata proximitate.
Fresca cupolei, reprezentând pe Iisus Hristos, frescă înfățișând Duhul Sfânt sub formă de porumbel, amvonul, icoana Maicii Domnului. Interiorul bisericii și icoanele din catapeteasmă.
Foto: C. Alexa Foto: E. Țîrcomnicu

Biserica „Sfântul Dumitru” (Sveti Dimităr).

Detalii arhitecturale, cuprinzând și însemnările privind anii construcției, 1831 și 1866. Foto: E. Țîrcomnicu
Biserica „Sfântul Dumitru” (Sveti Dimităr) a fost construită în perioada 1825-1831. S-a realizat prin donațiile
meșterilor din prosperul sat principal Peștera din acea vreme. Arhitectul clădirii monumentale este maestrul Ustabași
Peter Casolou (semnat mai târziu Kazov) din Peștera. Alți constructori de Peștera sunt, de asemenea, implicați în
construcția bisericii, inclusiv Kuzman Michov. Este construită în stilul Centrului de sculptură în piatră Brațigovo.
Astăzi, biserica Sf. Dimitrie, pe lângă parohie, este și catedrala principală a districtului Peștera.

Biserica „Sfânta Vineri” (Sveta Petka). Foto: E. Țîrcomnicu

Biserica „Sfânta Vineri” (Sveta Petka) a fost construită în perioada 1690-1710 și a fost sfințită de Mitropolitul
Plovdivului Grigore Damaskin, probabil în anul 1711. Clădirea bisericii inițiale era mult mai mică și, la fel ca cea
actuală, îngropată în pământ (13 trepte), conform cerințelor autorităților otomane – „să nu fie mai înaltă decât fesul
unui turc călare”. În anul 1902 cea mai veche biserică din Peștera a ars, din motive necunoscute. Dar nu după mult
timp, în anul 1904, biserica a fost reconstruită așa cum este astăzi. A fost sfințită la 22 mai 1905.
Lângă biserică se află o frumoasă clădire în stil balcanic care găzduiește astăzi un muzeu de etnografie și de istorie. Foto: E. Țîrcomnicu

Prezentarea unor elemente de vestimentație din patrimoniul familiei. Hlambura folosită la nuntă. Costumul femeiesc.
Alături, batistă pe care este cusută monograma deținătorului. Foto: C. Alexa, E. Țîrcomnicu
Costumul de mireasă tradițional este format din pârpodz c̔ iorapi̕ de lână, care se leagă sub genunchi cu o ață țesută
din ciorap. În țesătura ciorapului se introduc fire de beteală argintie și aurie, care alternează cu fire de lână de diferite
culori, formând un „model”, numit minati, itunii sau scotur. În picioare mireasa încalță pantofi negri de lac, ornați cu
asprici c̔ apse galbene de metal̕ și hârsafi fi
̔ re de beteală argintie̕. Pe corp, mireasa îmbracă o cămașă albă cu mâneci,
făcută din pânză subțire de in. În partea de jos, de jur-împrejur, se pune dantelă. Peste cămașă se pune cumaș-ul, una
din piesele cele mai importante ale costumului de mireasă. Cumaș-ul este un fel de rochie-sarafan, cu sau fără mâneci,
având în părțile laterale (deasupra șoldului) câte un clin, în cusătura căruia se face buzunarul. La partea din față,
cumaș-ul este deschis, nu are nasturi, cele două părți petrecându-se una peste cealaltă. Mijlocul miresei este strâns cu
fochi c̔ ingătoare̕. Pentru a acoperi decolteul cumaș-ului, se pun mai întâi un chiptaru p̔ ieptar̕ de formă dreptunghiulară,
făcută dintr-o bucată de mătase albă, bleu sau roșie, ornată cu dantelă de aceeași culoare sau cu șireturi multicolore.
În timp ce mireasa îmbracă cumaș-ul se cântă: „Ia

bagi-ț cumașlu, / Vedz ca cumu ț-undzeaști, / Şi-anda
s-treț la uși, / Apleacî-n-ti niheami,/ Pleaci-n-ti niheami
/ S-ti vedz tu yilii. / S-nu-ai vâr peru di lini”.
[Pune-ți sarafanul, / Vezi ce bine-ți stă, / Iar cînd
treci la ușă, / Pleacă-te puțin, / Pleacă-te puțin, / Să te
privești în oglindă, /Să nu ai vreun fir de lînă.]
De la brâu în jos, la partea din față, se pune, peste
cumașu, poala ̔șorțul̕, care, ca lungime, nu depășește
cumaș-ul. Poala este confecționată din catifea de
culoare albastră, verde închis sau maro și este ornată
cu hârsafi ̔fire de beteală̕ și găitane de culori frapante.
Poala se leagă la brâu cu un șnur de găitan.
Pe cap, mireasa pune câciulă (ornament sub formă
de „căciulă”, bogat împodobită, care este confecționată
din fetru de culoare roșie. La partea de jos, pe o lățime
de aproximativ 15 cm, „căciula” are de jur împrejur –
ca ornament, în țesătură – mai multe rânduri de ciulturi
(găitane de lână de culoare neagră), alternând cu altele
făcute din fire de argint (hârsafi). Şirurile de găitan țin
„căciula” întinsă pe cap și o ajută să-și păstreze forma.
În continuarea rândurilor de găitan, „căciula” este
împodobită, până aproape de vârf, cu fire de beteală
(hârsafi) argintie sau aurie, care formează un „model”
(de obicei zig-zaguri, dar și triunghiuri) numit minati,
itunii sau scotur. Pentru ca baza „căciulii” să stea
dreaptă, se fixează în interior un pap ̔perniță de formă
circulară, umplută cu lână sau vată̕. Tot în interior, la
partea de jos, se coase de jur-împrejur un habot ̔batic
de bumbac̕, care ține „căciula” dreaptă. În afară de
ornamentația înfățișată mai sus, care este a unei căciuli
obișnuite (de femeie), „căciula” de mireasă are și o
ornamentație specială. Pornind din vârful „căciulii”
spre frunte, se cos pe „căciulă” șase monede de aur
(arubei, de 0,7 g fiecare), care formează o suită numită
coru. Cor-ul se încheie cu o monedă de aur mult mai
mare, a șaptea, numită dublî (14 g), care este cusută
Poboabă pentru gătirea capului miresei. Foto: C. Alexa
la marginea din față a „căciulii” și lăsată

să cadă pe frunte. De vârful „căciulii”, la
partea din spate, se fixează cu mura (acul
de argint), de un colț. În vârful „căciulii”,
imediat în spate, se coase un tas di-asimi
̔disc de argint cu diametru: 10-15 cm și cu
încrustații pe el.̕ Marginea discului este
împodobită de jur-împrejur cu 40-50 de
bucăți mari de argint de formă circulară,
numite ruchi. De tas se prinde o pirușeanî
̔găitan răsucit̕, care are la cele două capete
câte o fundă mare de mătase, pe care se
coase o monedă de argint. „Căciula” astfel
ornată (cântărind 2-2,5 kg) se așază pe
capul miresei. Pentru a sta dreaptă și a
avea stabilitate pe cap, „căciula” se leagă
pe sub bărbie cu un miguru (bentiță lată de
2-3 cm, făcută din mărgele multicolore),
prins la unul din capete de „căciulă” și
fixat, la celălalt capăt, într-o pheasturu
̔copcă̕. Bentița, căptușită pe suprafața
interioară cu un material moale (ca să
nu rănească), este ornată cu garnitură de
găitan și fire de beteală. Ornarea „căciulii”
(care se găsește pe capul miresei împreună
cu zâvon-ul și cipa) se încheie cu florile
(și șirurile) de mărgele, funda de mătase,
oglinjoara și pafta. În partea dreaptă a
„căciulii” (dreapta miresei), se fixează, cu
o agrafă, o fundă de mătase de culoare bleu
Fotografii din albumul de familie. Foto: C. Alexa (mărimea: 15–20 cm), ornată, pe margine,
cu fir de beteală (hîrsafi). În partea stângă a „căciulii”, se atârnă, tot cu o agrafă, o oglinjoară rotundă (cu garnitură de momente ale nunții. Pe toată suprafața, zâvonului sunt cusute flori artificiale de diferite culori. De jur-împrejurul
mărgele multicolore), care cade peste urechea stângă. De oglinjoară sunt prinse fire de beteală și o floare artificială zâvonului se coase o bucată de catifea, numită gârifachi de care se prind trei garnituri de mărgele colorate. Pe latura
(albă, albastră sau roșie). De vârful „căciulii” se prind cu lănțișoare de argint, fixate cu mura, două lilici di-asimi ̔flori de sus a zâvonului, care este prins de „căciulă”, la mijloc, șirul de mărgele se întrerupe pe o distanță de 20 cm: acest
de argint̕ sau ciuprăchi care atârnă în părțile laterale până deasupra urechilor. De fiecare ciuprachi sunt prinse mai interval se numește calea cuscârlor ̔calea cuscrilor̔ și simbolizează faptul că cuscrii au „drum liber” să ia mireasa
multe (de obicei zece) lănțișoare scurte (5 cm) de argint. Tot în vârful „căciulii” se fixează în partea din față zâvon- (Caraiani, Saramandu, 1982: 424-431).
ul și cipa ̔voalul de mireasă̕. Zâvonul este o bucată de mătase roșie de dimensiuni: 1,20/1,20 m sau 1,40/1,40 m, în Sâmbătă după-amiază, la casa mirelui, nașul, ajutat de fârtații ginerelui (mai târziu, și de suratele acestuia),
funcție de înălțimea miresei și de posibilitățile materiale ale părinților, materialul acoperind fața miresei în diferite pregătește steagul de nuntă. Mirele nu participă la pregătirea steagului de nuntă.
Doamna Desislava Kostadinova, cu studii în România.

Alături, calea care duce de la Cetate către orașul Peștera, înconjurat, după cum se vede, de munți. Foto. E. Țîrcomnicu
text manuela

Camera de la subsolul unei clădiri, amenajată pentru folosința Asociației Aromânilor din Peștera. Elemente aparținînd patrimoniului
aromânilor: instrumente din industria casnică, ocupații, costume, artă populară, țesături, fotografii. Foto: C. Alexa
Suportul steagului de nuntă se face dintr-un lemn drept de corn, lung de 2-2,5 m. La 30-40 cm de la vârf, se așază,
transversal, o bucată de lemn (30-40 cm lungime), care formează, împreună cu suportul, o cruce. Însoțit de fârtați,
nașul aduce suportul steagului la casa mirelui. După ce împodobește suportul cu flori, nașul coase hlambura ̔steagul
de nuntă̕, cu fir roșu de mătase, la câțiva centimetri sub lemnul transversal al crucii. Nașul poate fi ajutat de fârtați,
dar nu și de fete sau tinere căsătorite. Steagul este o bucată de pânză roșie de 70/70 cm, cu garnitură din dantelă sau
franjuri. În vârf și în părțile laterale ale crucii suportului, nașul înfige câte un măr roșu (trei mere în total), simbolizând
virginitatea miresei. (Caraiani, Saramandu 1982: 423-424). La sfârșitul nunții „se strică” steagul, mireasa rupând
lemnul de corn în trei: o bucată este ținută pentru furcă, una se aruncă peste casă și una e ținută de mire. Steagul,
ca simbol al nunții, se întâlnește și în mai multe ținuturi din România: Transilvania, Banat, Bucovina, Maramureș.
În Transilvania „nu se face nicio nuntă fără steag” (Marian, 1890 [citat după 1995]: 191).
O familie de grămosteni la începutul secolului al XX-lea. Aromâni de altădată. Foto: C. Alexa

Șuțata Aromânilor din Peștera, aflată la subsolul unei clădiri din str. Petăr Staikov nr. 2, s-a înființat în anul 1993. Plisâtora s-adarâ peturi. Trei peturi li tínḑâ, li tínḑâ di dauâ ori, âl tinḑâ unâ oarâ peturlu … âl tinḑâ, lu-aduńi
Acolo se află o prețioasă colecție etnografică aromânească. Din păcate, obiectele colecționate sunt depozitate într-un diznou, iara nica nâ oarâ. S-adra ma multi foi deapoa, iara nica nâ oarâ alantu petur.
spațiu impropriu bunei lor conservări. [Plisâtora se face cu foi. Întinzi trei foi, le întinzi de două ori, întinzi o data foaia …. îl întinzi, îl aduni din nou, iar
Accesul în sediul Asociației ne-a fost facilitat de un membru al colectivității aromâne, Nikolai (Niki) Popov, încă o dată. Se făceau mai multe foi deasupra, și încă o dată cealaltă foaie.] (comunicat de Kirața Ştereva, Peștera).
proprietar al unei ferme de cai, bovine și ovine, aflată la periferia orașului. Este adeptul unui stil de viață al integrării
în natură și administrează ferma împreună cu copiii. Este unul dintre puținii aromâni care păstrează ocupația înaintașii Atunțea nu-avea babâ. Aminta ficiorlu. Loa foartica di tâľa briclu-a ficiorlui, âl ligá ghini. Îľ bâga apâ, âl la, lu-
săi, de la începutul secolului al XX-lea. aspila ńíclu. Armânea mpadi soartea: u loa, u duțea nclo didindi și sâpá unâ groapâ și aclo u bâga.
[Atunci nu era moașe. Nășteau feciorul. Luau foarfeca de îi tăiau buricul feciorului și legau bine. Îi puneau apă,
îl spălau, îl spălau pe cel mic. Rămânea jos soarta (= placenta): o luau, o duceau dincolo și săpau o groapă și acolo o
băgau.] (comunicat de Kirața Ştereva, Peștera).
Fotografii din tablourile care cuprind memoria aromânilor din Peștera de la începutul secolului al XX-lea.
Nu-ńi ti arâde featâ ńicâ ș-nu yinu la noi / La noi are munț-analțâ ș-nu va s-poț ca s-treț / Pitruńicľe va-ńi mi adar
ș-io la voi va-ń yinu // La noi ari apâ mari ș-nu va s-poț ca s-treț / Pescu mari va-ńi mi facu ș-io la voi va-ń yinu // La
noi ari soacrâ arauâ ș-nu va s-poț ca s-treț / Soacra arauâ nveasta bunâ / dauâli va trițemu / Si eu la voi va yinu //
[Nu te păcăli fată mică și nu veni la noi / La noi sunt munți înalți și nu o să poți să-i treci / Potârniche o să mă fac
și eu la voi o să-mi vin // La noi este apă mare și nu o să poți să o treci / Pește mare o să mă fac și eu la voi o să vin /
La noi este soacra rea și no să poți să treci (= să conviețuiești) / Soacra rea și nora bună / amândouă ne vom împăca /
Şi eu la voi o să vin //] (cântec de nuntă comunicat de Kirața Ştereva, Peștera).

Grup de nuntași (perioada interbelică).

Tińii mari avea soacra și socrul. Nora nu putea s-toarnâ zbor a sucrimiei. Seara cândi yinea socurlu, ľi-aspila E interesant pentru graiul grămostean cuvântul MAMĂ. La grămostenii originari din Bulgaria și din R. Macedonia
cicioarâli, âľi turna si s-la, âl chiptina, ași adra. Ma tora nu fac ași. S-alâxi chirolu. Io hiu aoa singurâ. Tu udălu a de Nord este înregistrată forma mă (< lat. mamma), (du-ti la mă „du-te la mama”, γinu la mă „vino la mama” etc.),
meu. Ni mpârțâm casa. Io adar ți voi aoa. alături de care se întâlnesc termeni împrumutați din limbile balcanice: mánă (< gr. μάννα) la pindeni și la grămosteni
[Socrul și soacra se bucurau de mare respect. Nora nu îndrăznea să întoarcă vorba socrilor. Seara, când venea originari din Bulgaria, dádă (cf. alb. dadë fam. ‘mamă’) la fărșeroți și la grămostenii originari din Grecia și din R.
socrul, îl spăla pe picioare, îi turna apă să se spele, îl pieptăna, așa făceau. Dar acum nu fac așa. S-au schimbat Macedonia de Nord, așa cum rezultă și din harta lingvistică realizată de N. Saramandu / în colaborare cu M. Nevaci
vremurile. Eu sunt singură aici. În camera mea. Am împărțit casa. Eu fac ce vreau aici acum.] (comunicat de Kirața ALAR II (manuscris).
Ştereva, Peștera).

Fermierul Nikolai (Niki) Popov și, alături, copiii și ferma sa. Pe proprietatea sa se află și o bisericuță cu hramul ”Sfânta Marina”,
alături de care a construit un monument în anul 2016. Pe monument scrie în limba bulgară: „Păstrăm credinţa pentru mântuire”,
iar în lateral este trecut sculptorul Diril Kartalov, Braţigovo, 2016. Foto: C. Alexa, E. Țîrcomnicu Mica fermă de vaci a domnului Nikolai (Niki) Popov. Călare, unul dintre fii lui. Foto: C. Alexa

Bisericuța cu hramul „Petru și Pavel”. Alături, izvorul amenajat în fața bisericii. Foto: C. Alexa
Paraclisul „Sfinții Petru și Pavel” este situat la 12 kilometri distanță de orașul Peștera. A fost construit în întregime
din banii oferiți de donatori, mulți dintre ei aromâni. Numele lor se află inscripționat pe o placă, la intrarea în biserică,
precum Ianko Folev, Sofka Foleva, Nikola Galanov, Sirma Holianova, Violeta Tașcovi etc. În fiecare an, de ziua
„Sfinților Petru și Pavel”, se adună aromânii aici pentru sărbătoare.
La mormântul fostului președinte al Asociației, Gheorghi Huliani (1932-2019). Foto: E. Țîrcomnicu

Gheorghi Huliani (Hulianov), s-a născut la 28 august 1932 în orașul Samokov din Bulgaria, într-o familie de
păstori, care vara străbăteau cu oile munții Rila și Balcani. Familia lui stăpânea turme de oi care ajungeau și la 1000
de capete. A urmat 4 ani la Liceul Român din Sofa. După închiderea Liceului Român s-a stabilit în Peștera, unde a
urmat cursurile unui liceu agricol. A fost casier la o întreprindere de stat. După 1993 a înființat Asociația Aromânilor
din Peștera, la care a fost președinte până în anul 2000. Având talent literar, a publicat poezii și proză, cu inspirație
din viața tradițională a aromânilor din Bulgaria. A decedat în ziua de 10 iulie 2019, la vârsta de 87 de ani.
Foto: E. Țîrcomnicu
Mergând la cimitirul orașului Peștera, ne-am întâlnit cu un aromân stabilit în Sofia, care, auzindu-ne vorbind în
româna literară, s-a apropiat de noi, spunându-ne că și el este român. Kirața Ștereva, care ne-a însoțit și de această
dată, ne-a arătat monumentele funerare ale aromânilor din Peștera, amestecate fiind cu cele bulgărești.
Monument funerar al unei familii de aromâni. Foto: E. Țîrcomnicu

Tu şaptiľi-ań dizvâlim groapa. Scoatim oasili şi lâ lăm oasili. Câlisim preftul di cântâ. Tu şaptiľi-ań, cum vâ ḑâc,
lâ lăm oasili, le-anăm tu ună sfinduchi ş-preftul citeaşti diznou ş-lâ faţį iazmolu. S-da lucri de-a mortui şi-s bagâ
misali mari cu di tuti: pâni, mâcari, dulţeńi. Unâ mľari ari nâ canâ di-apâ tu mânâ ş-nâ distimeli ş-toarnâ la oamińi
sâ-s la.
[La şapte ani dezvelim gropa. Scoatem oasele şi le spălăm. Chemăm preotul să îi facă slujbă. La şapte ani, cum vă
spun, spălăm oasele, le punem într-o cutie şi preotul face din nou slujbă şi sfinţeşte. Se dau de pomană lucruri de-ale
mortului şi se pune masă mare cu de toate: pâine, mâncare, dulciuri. O femeie are o cană de apă în mână şi un prosop
şi toarnă la oameni (apă n.n.) să se spele]. (comunicat de Kiraţa Ştereva, Peştera).

„Domnule Președinte, „Domnule Ministru,

Subsemnații macedo-români din Bulgaria, Alăturat avem onoare a vă înainta un
intrați în țară în ziua de 27 decembrie 1936, tablou cu 65 capi de familii, de români-
avem onoare a vă ruga să binevoiți a lua în macedoneni din Bulgaria, rugându-vă
considerație următoarele: să binevoiți a dispune colonizarea lor în
Am plecat din locurile natale, fiind centrele unde sunt terenuri disponibile.
sistematic prigoniți din avutul nostru, imensele Totodată vă rugăm să binevoiți a
turme de oi și marile herghelii de cai, nu ne-au interveni pe lângă Ministerul de Interne
mai rămas decât brațele de muncă. Nici de ele ca să dispună înscrierea acestor coloniști
nu ne mai putem folosi, îndepărtându-ne de la în registrele biroului populație, la
orice fel de muncă, numai pentru marea crimă primăriile respective.
că eram de origine română. Primiți, vă rugăm, Domnule
Cu multe greutăți am putut răzbi să intrăm Ministru, încredințarea înaltei noastre
în țara mumă, unii cu pașapoarte alții fără considerațiuni.
pașapoarte, vizate de Consulatul român pentru
30 de zile să putem rămâne în țară. Președinte,
Cum noi am venit cu hotărârea de a ne Secretar General,
stabili de veci în țară, avem onoare a vă ruga a Dom. Sale
interveni pe lângă cei în drept pentru ca: Domnului Ministru al Agriculturii și
1) Să fim trecuți în registrele Biroului de Domeniilor,
populație fără nici o formalitate, după cum Domnului Director General al
s-a procedat și în trecut pentru toți repatriații. O.N.A.C.”
Adică, Onor. Ministrul de Interne să ordone
la primării înscrierea noastră fără ca să ni se ceară declarații autentice, care ne costă parale, timp și multă alergătură.
2) Să fim aprobați la colonizare în principiu în Cadrilater, rămânând ca organele locale agricole să ne repartizeze
unde se vor găsi loturi libere.
3) Să fim și noi recunoscuți ca cetățeni români, conform ultimei legi.
4) Să ni se stabilească starea civilă și să ni se aranjeze situația militară.
Tabloul coloniștilor (capi de familii) veniți din
Vă alăturăm tabloul celor intrați și două cereri, una către Ministrul de Interne și alta către Of. A.[gricol] C.[entral] Bulgaria în ziua de 27 decembrie 1936. Alături,
scrisoare în numele a 65 aromâni, capi de familii,
Cu stimă, veniți în Durostor datorită prigoanei la care au
Timiu Ianuși Coti, sat Cainargeaua Mare, jud. Durostor fost supuși în Bulgaria, prin care solicitau trecerea
Dimu Mihali Câju, sat Balagea, jud. Caliacra lor în registrele Biroului de Populație fără a poseda
acte, aprobare pentru colonizare, recunoașterea
Dum. St. Uzunu, sat Regina Maria, jud. Caliacra lor ca români, stabilirea stării civile. Notificarea
Domniei Sale SCMR către Ministrul Agriculturii și Domeniilor
Domnului Președinte al Societății de Cultură Macedo-Română (fond SCMR, dosar 133, f. 372, 373, SANIC).
București”.

BIBLIOGRAFIE
Bardu, Nistor, 2006, Un fenomen fonetic în extensie în graiul de azi Arte Grafice Bucovina, București, pp. 19-35.
al aromânilor din Rodopii Bulgariei: afereza, în „Identitate culturală Hâciu, N. Anastase, 1936, Aromânii. Comerț, industrie, arte,
românească în contextul integrării europene”, Institutul de Filologie expansiune, civilizație, Tipografia Cartea Putnei, Focșani.
Română „A. Philippide”, Academia Română, Iași, Editura Alfa, Kiurkciev, Toma, 2002, (coord. limba română), Kiurkciev Nikolay
p. 53-61. (coord. limba bulgară), Istoria coloniei române din Sofia (prezentare
Berciu-Drăghicescu, Adina, Petre, Maria, 2006, Școli și biserici istorică, acte, evenimente), Sofia.
românești din peninsula Balcanică, Editura Universității din București, Marian, S.Fl., 1890 [citat după 1995], Nunta la români. Studiu
București. istorico-etnografic comparativ, București, Tipografia Carol Göbl,
Boga, L.T., 1913, Românii din Macedonia, Epir, Tesalia, Albania, 1890 [citat după ediția îngrijită de Teofil Teaha, Ioan Şerb, Ioan Ilișiu,
Bulgaria și Serbia (Note etnografice și statistice), Societatea Editura „Grai și suflet – Cultura națională”, București, 1995]
Studenților Macedo-Români, Tipografia „Vocea Poporului” al Agapie, Nevaci, Manuela, 2006, Verbul în aromână. Structură și valori,
București. Editura Academiei Române, București.
Bucuța, Emanoil, 1926, Românii din Bulgaria, în „Societatea de Nevaci, Manuela, 2013, Identitate românească în context balcanic,
mâine”, anul III, nr. 33-34, Cluj, p. 547-550. Editura Muzeului Național al literaturii române, București.
Capidan, Theodor, 1942, Macedoromânii. Etnografie, istorie, limbă, Nevaci, Manuela (coord.), Carmen-Irina Floarea, Ionuț Geană,
Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București. Teodora Toroipan, 2018, Convergențe lingvistice balcano-romanice în
Caraiani, Nicolae Gh., Nicolae Saramandu, 1982, Folclor aromân dialectele românești sud-dunărene, Editura Universității din București.
grămostean, Editura Minerva, București. Papahagi, Pericle, 1925, Numiri etnice la aromâni, Academia
Christu, Vasile, 1933, Învățământul din Bulgaria, în „Satul și Școala”, Română, Memoriile Secțiunii Literare, Cultura Națională, București.
Anul II, nr. 6, februarie 1933, p. 175-176. Saramandu, Nicolae, 1984, Aromâna, Valeriu Rusu (coord.), Tratat
Christu, Vasile, 1941, Aromânii din Giumaia de Sus. Date privitoare de dialectologie românească, Scrisul Românesc, Craiova, p. 423-476.
la școala română, în „Buletinul Institutului Român din Sofia”, an I, Saramandu, Nicolae, 2004, Romanitatea orientală, Editura
nr. 1, pp. 183-201. Academiei Române, București, 2004 (citat după ediția în limba
Cordescu, Mihail-Virgiliu, 1906, Istoricul școalelor române din franceză, Editura Academiei Române, București / Gunter Naar Verlag,
Turcia, Sofia și Turtucaia din Bulgaria și al seminariilor de limba Tübingen, 2008).
română din Lipsca, Viena și Berlin. 1866-1906, București, Tipografia Saramandu, Nicolae, 2007, Aromâna vorbită în Dobrogea. Texte
Curții Regale, F. Gobl Fii. dialectale. Glosar, Editura Academiei Române, București.
Drăganu, Nicolae, 1933, Românii în veacurile IX-XIV pe baza Saramandu, Nicolae, ALAR I, 2014, Atlasul lingvistic al dialectului
toponimiei și a onomasticei, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, aromân, volumul I, Editura Academiei Române, București (editor:
Imprimeria Națională, București. Manuela Nevaci).
Florescu, Florea, 1942, Românii din Bulgaria, în „Buletinul Societății Saramandu, Nicolae, Atlasul lingvistic al dialectului aromân,
Regale Române de Geografie”, tomul LXI, București, pp. 125-142. volumul II, în colaborare cu Manuela Nevaci, Editura Academiei
Ghiulamila, I.G., 1928, Românii macedoneni din Bulgaria, în „Graiul Române, București. (manuscris)
nostru”, anul II, București, Tiparul Cartea Românească, pp. 26-40. Weigand, Gustav, 1907, Rumänen und Aromunen in Bulgarien,
Ghiulamila, Ioan, 1930, Documente vechi privitoare la emigrările J.A. Barth, Leipzig.
aromânilor, în „Revista Macedoromână”, vol. II, nr. 1, Institutul de
180

Aromanii

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Aromanii

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SOCIETATEA DE CULTURĂ MACEDO-ROMÂNĂ

Nicolae Saramandu Emil Țîrcomnicu

„Lecturi vizuale” etnolingvistice

Memorie, tradiție, grai, patrimoniu

Editura Universității din București

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

Texte dialectale transcrise de Nicolae Saramandu și Manuela Nevaci.

Coperta I: Orașul Peștera, regiunea Pazargik, Bulgaria. Foto: Emil Țîrcomnicu

Foto: Cătălin Alexa

Biserica Alexander Nevski. Foto: C. Alexa

Biserica bizantină Sfânta Sofia, construită în secolul al VI-lea,

10 ∙ Sofia / Sofia / Сoфия Sofia / Sofia / Сoфия ∙ 11

Universitatea „Kliment Ohridski” din Sofia, construită între anii

În Bulgaria la Universitatea „Kliment Ohridski” din Sofia, la

14 ∙ Sofia / Sofia / Сoфия Sofia / Sofia / Сoфия ∙ 15

18 ∙ Sofia / Sofia / Сoфия Sofia / Sofia / Сoфия ∙ 19

20 ∙ Sofia / Sofia / Сoфия Sofia / Sofia / Сoфия ∙ 21

Ștampila Coloniei Române din Sofia, utilizată în anul 1926

Societatea aromână „Unirea” s-a înființat

Piatra de temelie a bisericii

Biserica Românească „Sfânta Treime”,

26 ∙ Sofia / Sofia / Сoфия Sofia / Sofia / Сoфия ∙ 27

28 ∙ Sofia / Sofia / Сoфия Sofia / Sofia / Сoфия ∙ 29

„Aromânii bulgari sunt sau crescători de

Porțile parcelei alocate României, teren donat de Dumitru Chiurkci.

Foto: Cătălin Alexa

Interiorul bisericii, în timpul unei slujbe de botez. Foto: C. Alexa

46 ∙ Dupnița / Dupnitsa / Дупница Dupnița / Dupnitsa / Дупница ∙ 47

50 ∙ Dupnița / Dupnitsa / Дупница Dupnița / Dupnitsa / Дупница ∙ 51

52 ∙ Dupnița / Dupnitsa / Дупница Dupnița / Dupnitsa / Дупница ∙ 53

54 ∙ Dupnița / Dupnitsa / Дупница Dupnița / Dupnitsa / Дупница ∙ 55

Foto: Emil Țîrcomnicu

Conform lui Nicolae Saramandu,

72 ∙ Blagoevgrad / Blagoevgrad / Благòевград Blagoevgrad / Blagoevgrad / Благòевград ∙ 73

Foto: Emil Țîrcomnicu

Alee de promenadă. Foto: E. Țîrcomnicu Piața Nicolai Ghiaurov. Foto: E. Țîrcomnicu

76 ∙ Velingrad / Velingrad / Велинград Velingrad / Velingrad / Велинград ∙ 77

Biserica Înălțarea Domnului. Monumentul războaielor balcanice (1912-1913) și al revoluționarilor bulgari.

80 ∙ Velingrad / Velingrad / Велинград Velingrad / Velingrad / Велинград ∙ 81

82 ∙ Velingrad / Velingrad / Велинград Velingrad / Velingrad / Велинград ∙ 83

Foto: Cătălin Alexa

Informații despre Bachița a obținut Nicolae

O stână situată pe drumul ce leagă câmpul de la Bachița de Barajul Belmeken.

Dorcova / Dorkovo / Дорково

Foto: Emil Țîrcomnicu

Monument și clădiri aflate în centrul satului. Foto: C. Alexa

96 ∙ Dorcova / Dorkovo / Дорково Dorcova / Dorkovo / Дорково ∙ 97

Moschee. Biserica cea veche. Alături, biserica „Sfântul Ilie”,

98 ∙ Dorcova / Dorkovo / Дорково Dorcova / Dorkovo / Дорково ∙ 99

100 ∙ Dorcova / Dorkovo / Дорково Dorcova / Dorkovo / Дорково ∙ 101

102 ∙ Dorcova / Dorkovo / Дорково Dorcova / Dorkovo / Дорково ∙ 103

Lacurile glaciare au denumiri date de forma lor: Salzata

Şigúnea este făcută din

108 ∙ Dorcova / Dorkovo / Дорково Dorcova / Dorkovo / Дорково ∙ 109

alba piatră / Măi, floare, măi / Doarme

Cânticlu ali Bachițâ easti ași:

Chipuri de aromâni pe monumentele funerare. Alături, Ianko Duzo

În cimitirul din localitate se află și mormintele

112 ∙ Dorcova / Dorkovo / Дорково Dorcova / Dorkovo / Дорково ∙ 113

„Domnule Președinte, „Domnule Președinte,

Cererea coloniștilor Dima Ianuș Costa și

114 ∙ Dorcova / Dorkovo / Дорково Dorcova / Dorkovo / Дорково ∙ 115

Foto: Cătălin Alexa

118 ∙ Rachitova / Rakitovo / Ракитово Rachitova / Rakitovo / Ракитово ∙ 119