TRAININGUL ÎN TERAPIA FAMILIALĂ

ȘI EXPLORAREA PROPRIEI FAMILII

Dr. Piroska Komlósi (*),

Rezumat

În perioada actuală, experiența personală în relație cu familia de origine sau cu

familia prezentă, a devenit una dintre componentele esențiale a trainingului în
terapie familială din Ungaria. În articolul de față, autorul prezintă ca rezultat
metoda personală la care a ajuns pe parcursul a 20 de ani de experiență. Astfel,
experiența personală este deja inclusă în bazele teoretice și practice de training și
se transmite prin cele peste 150 de ore ale procesului de formare în psihoterapia
de grup. Această metodă este o combinație specială de metode proiective menite
să faciliteze procesele de explorare terapeutică, ce vor fi aplicate apoi prin
intermediul abordărilor analitice în grup.

Cuvinte cheie: training în terapia familială; experiență personală; familia de

origine; diferențierea sinelui; recontextualizare cognitivă; experiență corectivă;
tehnici în terapia familială.

Context istoric

La sfârșitul anilor ’60, Bowen aducea în atenția publică problema eșecului

psihoterapeutului în relația sa cu alte familii, dacă acesta are la rândul său relații
dizarmonice în propria sa familie. Începând cu anii ’70, tot el arată că terapeuții
familiali ar trebui să se separe de familia parentală personală, susținând că
acest fapt este o cerință de bază. (1)

*
Dr. Komlosi Piroska, (psiholog clinician, terapeut familial, conferenţiar dr. la Universitatea
Reformată Karoli Gaspar, Budapesta).

Systemic Therapy * Nr0 4-5 178

La rândul său, Framo sublinia că tratamentul familial activează atât experiențele
trecute ale familiei acestuia, cât și legăturile din prezent și de aceea, consideră
el, auto-analiza este indispensabilă „ca o activitate de auto-angajare ce trebuie
să se ridice deasupra simțurilor, a iubirii și a durerii”. El credea că „în orice
intervenție terapeutică de familie sau de cuplu, fantoma familiei terapeutului
este acolo ca o prezență critică și nevăzută.” (2). În America, mulți terapeuți
au respins acestă idee a rezolvării propriilor probleme familiale. În Anglia, unde
metoda psihanalitică e mai comună pentru gândirea generală profesională, ideea
rezolvării problemelor terapeutului atât pe linie de personalitate cât și pe linie
familială, s-au bucurat de largă acceptare.
Odată cu anii ’80, opinia s-a polarizat fie a) în jurul trainingului cu accent
pe dezvoltarea abilităților, fie b) pe programe trans-generaționale bazate pe
procesarea relațiilor inter-personale sau cu familia parentală, considerate ca fiind
mai de folos pentru trainingul în psihoterapie familială.
a) Deși parte a conceptului orientare strategică, accentul s-a mutat
în sfera
rezolvării problemelor, tehnica jocului de rol, supervizare video și live, precum
și dezvoltarea altor abilități comunicaționale. Haley accentuează că trainingul ar
trebui să pună la îndemâna candidaților, abilități prin care să-și ajute pacienții în
rezolvarea problemelor punctuale.
În ceea ce privește rezolvarea personală a problemelor familiale în cazul
terapeutului, el vede pericolul întoarcerii în trecut, ceea ce – susține Bowen – l-ar
îndepărta pe psihoterapeut de rezolvarea problemelor actuale.
b) Susținătorii abordării psihodinamice și trans-generaționale
susțin că
interferența cu propria familie este pentru terapeut partea organică a trainingului.
După experiența lui Bowen, trainingul celor care au participat – alături de
partenerii lor – la seminarii în care s-au dezbătut probleme legate de familia de
origine, au fost mai de succes decât cele în care evenimentele s-au desfășurat
după metodologia teoretic-tradiționalistă.
Whitaker, Wynne, Lieberman și alții, consideră că procesarea individuală a
problemelor familiale au importanță terapeutică. (3)
c) Dorința de integrare este tipică pentru terapeuții familiali din
generația a doua
și a treia. (4) Pe la mijlocul anilor ’80 în Ungaria, importanța „standardizării” și a
„menținerii” personalității terapeutului ca unealtă de lucru începea să prindă contur.
Recunoașterea așa-numiților factori psihoterapeutici nespecifici și a cerințelor
reprezentate de variabilele terapeutice ale lui Roger, au determinat și necesitatea
includerii parametrilor auto-cunoașterii. (5) în trainingul american al terapiei
familiale, un model de training integrativ s-a forjat la Universitatea Rochester,

179 Terapia Sistemică * Nr. 4-5

unde Susan McDaniel și Judith Landau-Stanton au inclus în programul de training
un seminar despre familia de origine. (6) O altă variantă este supervizarea directă,
care oferă posibilitatea de a vedea genogramele participanților și problemele
familiale specifice familiei care se expune voluntar acolo.

Abordarea noastră

Se cunoaște faptul că terapia familială pune mari pericole terapeutului, acesta

putând fi atras în sfera emoțiilor și furiei familiei încât, angajamentul emoțional
al membrilor familiei ar putea interfera cu actul terapeutic. Mai întâi, contează
portofoliul experimental al terapeutului cu toată încrengătura elementelor
conștiente și subconștiente (ce se manifestă în procesele de contra-transfer), care
joacă un rol și aici. În al doilea rând, este fenomenul de contra-transfer proiectiv,
prin care conținuturile experienței mentale a terapeutului, se întâlnesc cu lumea
emoțiilor membrilor familiei cu care intră în relație, la care se adaugă influențele
mutuale inconștiente dintre terapeut și membrii familiei cu care lucrează, și care
crează fenomenul de identificare proiectivă. (7) Pentru succesul terapeutic, nu
este suficientă reducerea acestor factori perturbatori, totodată obstacole și pentru
percepția terapeutului, fiindcă poate influența și răspunsul comportamental în
timpul supervizării, de unde și necesitatea antrenării auto-cunoașterii într-un
grup al cărui focalizare este preponderent orientată înspre relațiile de familie.
Pe de altă parte, se știe că experiența propriei familii a terapeutului, la care se
adaugă tiparele și dedicarea exprimate, pot fi sursă de putere, siguranță și suport.
Datorită acestor factori, găsim că lucrul sistematic asupra propriului sistem de
relații familiale este mai mult decât recomandabil pentru fiecare terapeut. Apoi,
dezvoltarea auto-cunoașterii ar putea fi de real ajutor în înțelegerea structurilor,
operațiilor și sistemelor de relație care au loc în alte familii. Dacă terapeutul
are în vedere experiențele familiale proprii și le abordează corect, acestea pot
fi transformate în resurse, deoarece adaugă un supliment de cunoaștere actului
terapeutic, contribuind totodată și la dezvoltarea unor abilități relaționale, care la
rândul lor îmbogățesc și maturizează personalitatea.

Metoda noastră

În decursul formării mele, mulți dintre maeștrii mei, precum John-Byng Hall
și Hugh Jenkins, erau susținătorii lucrării terapeutului cu propria sa experiență

Systemic Therapy * Nr0 4-5 180

familială. (9) De la sfârșitul anilor ’90, psihologia lucrării terapeutice cu elemente
din propria experiență familială, începea să fie enunțată ca un element de training
independent în practica formării în terapia familială din Ungaria și o formă a
acesteia, este o combinare de metode alături de cele 150 de ore de training în
metoda analitică de grup, despre care vom vorbi în cele ce urmează. Iată trei
aspecte din teoria lui Bowen de care ținem cont și cu care încercăm să lucrăm, și
să le folosim alături de alte tehnici și discuții.
- Detriangularea, asupra căreia se poate lucra foarte eficace cu ajutorul
fotografiilor, a sculpturii sau a altor tehnici care ne ajută să descriem structura
relațiilor.
- Reversarea cut-off-ului emotional, cel mai bine ajutat prin scrierea scrisorilor,
tehnica scaunelor goale, sculptură, metode de analiza viselor, schimbare de roluri.
- Încurajarea diferențierii sinelui, prin care conflictele, luptele, procesele de
criză, desenele și genogramele sunt unelte de folos.
Dintre metodele lui Framo, am adoptat-o pe cea prin care terapeutul învață cum
să învețe să-și gândească propriile reacții într-o perspectivă auto-reflexivă după
sesiunea de terapie, și să le lege de reacții trecute sau prezente din viața familiei.
Astfel, trainingul în grup mic este structurat în așa fel încât cursanții să-și poată
împrumuta unul altuia modele de atitudine și dezvoltare a auto-reflecției.
Ferber atribuie multe sarcini importante rolului de supervizor; dintre acestea, am
ales câteva pe care le considerăm importante pentru construcția trainingului în
faza sa inițială:
- Determinarea cadrului problemei ce trebuie lucrată în familia proprie,
- Fixarea unor sarcini prin care să se îmbunătățească relațiile între toți
membrii familiei,
- Anunțarea principiului: „nu încerca să schimbi obiceiurile lor, ci pe ale
tale!”,
- Încurajarea unor discuții despre problemele închise ale familiei,
- Influențează limitele distanței în relații.
Lieberman ne pune la dispoziție experiența pe care a câștigat-o în propria familie,
ca model de analiză. În ceea ce ne privește, este mai bine dacă transparența
trainerului nu-și atinge scopul, fiindcă aceasta ar putea deveni un obstacol pentru
trainer în relație cu mai multe elemente nespecifice de efect. În practica din
Ungaria, atât cât știu eu, colegii sunt reținuți în ceea ce privește autodezvăluirea.
Autodezvăluirea practicată de alți terapeuți, ar putea servi ca model de urmat. Iată
de ce ne-am folosit de studiul lui Lieberman pe propria familie, studiu pe care
l-a oferit membrilor grupului nostru, înainte ca vreunul dintre noi să facă vreo
mărturisire despre relațiile familiale proprii. (3)

181 Terapia Sistemică * Nr. 4-5

 Experiența noastră de training în terapie

1. Scrierea unui CV: oferă o imagine specială asupra contemplării destinului

personal.Acest tip de exercițiu antrenează cu precădere funcțiil cognitive,
oferind totodată spațiu de reevaluare și reinterpretare. În discuții, se
accentuează mai cu seamă zona de identificare și autoparticipare la dezvoltarea
relațiilor și situațiilor. Și această etapă poate declanșa emoții puternice.
„Nu m-aș fi gândit că sunt atâția în jurul meu, marea familie.” „E curios
că nu-mi amintesc în primul rând lucrurile rele… Nu-mi face bine să mă
gândesc la ele, mă feresc cât pot de ele… Cu toate acestea, ele fac parte
din trecutul meu și cineva trebuie să le facă să se termine odată.”

2. „Linia vieții mele”- Desenul constă din două linii: cea orizontală este
TIMPUL și pe ea se înșiră evenimentele cele mai importante din viață, în
timp ce pe linia verticală se inserează ca înălțime importanța respectivului
eveniment și satisfacția pe care a atins-o, pe o scară procentuală între 0 și
100%. Desenul ajută la fixarea identității (diferențierea sinelui, diferențiere
față de membrii familiei, vezi Bowen).
„Eu sunt familist/ă, și încerc să dau tot ce pot mai bine, atât în termenii
carierei cât și în viața privată și simt că cele două sunt mai curând împletite
decât separate în ceea ce mă privește. Oricum, aș spune – cariera este
cea care-mi hrănește viața personală. Aceasta este prima mea sesiune de
training în terapia familială și este prima dată când aceste lucruri mi se
clarifică (începe clarificarea motivației).”

3. „Familia mea – în fotografii”– Analiza fiecărei vârste sau parcursul

întregului cerc al vieții se poate însoți de fotografii selectate, iar prezentarea
lor este de fapt o discuție de expunere din partea celui/celei care o face. Mai
întâi moderatorul vorbește cu cineva și demonstrează cum fiecare ar trebui
să-l facă pe celălalt să vorbească despre fotografii, iar ceilalți fac același
exercițiu în perechi pe baza modelului expus. Experiența pe care o avem ne-a
arătat că efectul emoțional este cu adevărat impresionant.
„E grozav să văd că în acel moment eram în picioare lângă mama…
Poate va mai veni vremea aceea… Problema se pune dacă eu aș mai vrea
asta… Poate că e mai bine așa cum e … Soră-mea are mai multă nevoie
de ea decât mine…”

4. „Casa mea” – Se face desenul planului casei cu obiectele cele mai

importante. Se discută apoi în perechi și la sfârșit, în sesiunea plenară, există

Systemic Therapy * Nr0 4-5 182

 șansa de a continua discuția cu moderatorul. Plecând de la desen pot apare
noi dimensiuni ale legăturilor de familie ce pot fi mai bine înțelese.
„Ei bine, poate că ar trebui să mă obișnuiesc cu ideea de a schimba
camerele”.
„De ce oare am lăsat doar acest scaun în cameră?... /de ce?!...”

5. „Roluri, relații de rol și conflicte de rol – în familia noastră. Acestea se

leagă de lucrul în sfera sociologică a familiei; ajută la analiza contextului
socio-cultural al familiei de origine al candidatului, precum și la înțelegerea
fenomenelor socializării familiale în cadrul familiei de origine. Analiza și
descrierea rolului părinților (i.e. ce fel de frate/soră, copil, bărbat, coleg,
etc., fratele meu… mama mea…, tatăl meu…, etc.) îi ajută să vadă originea
diferită a straturilor lor identitare și a elementelor de comportament.
„Abia acum mi-am dat seama că semănând atât de bine cu bunica, mama
nu mă poate accepta.”

6. „O schimbare semnificativă, o criză în viața mea” – Experiența pe care o

evoc aici, va fi încărcată emoțional, astfel că discuția prilejuiește o revizuire
emoțională și oferă totodată o privire rațională. În acest fel, metodele
individuale ale schimbării de management pot fi planificate, aplicate logic și
comparate cu altele.
„Boala tatei/mamei a schimbat totul. Eram cu toții distruși în diferite
moduri. Toți se așteptau ca eu să-mi asum partea cea mai grea… fiindcă
eu eram cel mai sănătos/sănătoasă…”

7. „Cum fac față stresului în familia mea.” – O listă cu exemple și reacții la

managementul stresului, te ajută să ai o viziune mai clară despre experiența
familiei. Cel puțin face lumină asupra recunoașterilor cognitive față de
metodele preferate de abordare ale familiei.
„În familia noastră, nu trebuia să fii trist față de o anume întâmplare. Doar
tata era cel care ne făcea să privim înainte… și trebuia s-o accepți.”

8. „Cea mai fericită și cea mai grea perioadă din viața mea” – în vreme
ce învățăm despre ciclurile vieții familiale, s-a declanșat periplul înspre
procesarea experienței și experiențelor proprii ale terapeutului, fapt care ne
oferă un model. Dincolo de accesul la aspectele de rememorare și consemnare
în scris a amintirilor, acest model oferă și spații de explorare. Pierderile
trebuie acceptate, iar procesele de doliu incomplet trebuie încheiate.
„Nu m-am gândit că mai pot vorbi despre dragul/draga mea din nou, după
atâția ani de tăcere.”

183 Terapia Sistemică * Nr. 4-5

9. „Genograma familiei mele” – Aceste metode arhi-cunoscute ajută la
facerea hărții despre moștenirea credințelor, a regulilor și standardelor, a
hotărârârilor și tiparelor comportamentale, a problemelor de ordin mintal
și fizic, etc. de-a lungul generațiilor. Seriozitatea analizei și ca rezultat,
efectele sale psihologice, depind în mare măsură de atitudinea celui care pune
întrebările. Aceștia practică acestă metodă întâi între ei, iar apoi cu familiile
și clienții. Acesta este exercițiul cel mai eficient pentru adâncirea tehnicii
multigeneraționale și poate declanșa activitatea de cercetare a trecutului
propriei familii.
„Am fost de-a dreptul șocat să constat cât de puternice sunt femeile din
familia noastră. Este și ceea ce mă străduiesc eu însumi să fac… cred că
ar fi bine și dacă uneori voi accepta și neajunsurile.”

10. „Desenul familiei mele vrăjite”– Sensul proiectiv al acestei expresii,

care oferă posibilitatea transformării, ajută la realizarea unor noi corelări.
Încercăm să dezvoltăm pe acestă temă și să discutăm conținuturile simbolice
subconștiente ale desenului care se referă la fiecare membru al familiei.
„Am fost surprins să văd cât de diferiți suntem… avem elemente vitale
diferite.”
„Am crezut mereu că semăn cu tata… dar, spre surprinderea mea, de aici
se vede că am multe în comun cu mama.”
„Într-un timp foarte scurt, am reușit să elimin din propriul meu sistem
temerile și problemele curente ale familiei cu sentimente foarte bune, iar
lumina în care se prezintă ele acum, este una bună.”
„Mi se pare interesant că n-am reușit să-l desenez pe tata, deși mi se părea
cel mai ușor de desenat…”

11. „Mama mă prezintă grupului” – Acest exercițiu ajută la redefinirea relației

cu mama; imaginați-vă că în picioare în spatele fiecărei persoane așezate
stă mama, iar fiecare membru al grupului vorbește ca și când ar fi prezentat
grupului de către propria mamă. În desfășurarea exercițiului se resimte atât
durerea catharctică cât și sentimentul de eliberare ca efecte cel mai adesea
împărtășite.
„A fost ca și când mi-aș fi clarificat relația cu mama. Am experimentat
faptul că îmi pasă de ceea ce crede ea despre mine… am crezut că nu e
așa, dar am simțit contrariul.”
„Aș fi vrut să zică ceva de genul că e mândră de mine, dar nu m-am simțit
deloc așa.”
„A fost poate cel mai dificil exercițiu… aproape că am simțit cum s-a
simțit mama, când trebuia să trebuia să împărtășească ceea ce simte
despre mine.”

Systemic Therapy * Nr0 4-5 184

12. „Ceva rău i s-a întâmplat cuiva din familia mea” – În acest exercițiu,
temerile, dorințele ura, trebuie să iasă la suprafață.
„Până acum, îl uram pe fratele meu pentru că nu reacționa în același fel
ca mine și sora mea. Acum îmi dau seama că faptul că era altfel, era un
lucru bun… ne completam unii pe alții.”
„Ei bine, ar trebui să pun sub semnul întrebării, obiceiul meu „altruistic.”
„M-am îngrozit la gândul că aș putea pierde pe vreunul dintre ei, pe
oricare, oricând… mai ales pe tata.”

13. „Știu ce-ar zice X dac-ar auzi asta…” – A invoca o persoană importantă ca
relație, prin care sentimente semnificative ca ajutorarea, judecata, acceptarea,
etc. ar ieși la lumină.
„E bine să simți că ai pe cineva la care să apelezi când ai probleme. Îmi
da un sentiment de siguranță.”
„Parcă aud răsunându-mi în urechi cuvintele tatălui meu, (tata a
decedat)… și simt că parcă-mi dă putere.”

14. „Conversația cu tata… înaintea nunții” – Pe baza relației cu tata, slăbirea

legăturilor de tip Oedipal / încătușare și permisivitate / conștientizarea și
acceptarea rolului de femeie.
„Acesta a fost cel mai greu exercițiu… obositor și dureros. De el se leagă
multe mizerii… Dar, a fost bine să mă gândesc la ele. Mai am încă de
lucrat la ele.”
„A fost greu… N-am discutat cu tata niciodată.”
„N-am încercat niciodată să-mi imaginez așa ceva. N-am nici o șansă să
mă mărit… nu mă pot plasa într-un scenariu de acest fel.”

15. „Nu te lăsa!...” – joc de-a războiul - În acest joc, contactul fizic, prezența
fizică a celorlalte persoane și posibilitatea de a face mișcare fizică, eliberează
potențialul auto-realizării, adesea blocat de prezența celorlalți membri ai
familiei.
„Mi-a atras atenția asupra vulnerabilității sentimentelor mele. Mă dau
bătut chiar și în fața celui mai moale oponent.” „Pentru mine, a fost unul
dintre cele mai intense exerciții. Mi-am dat seama că cel mai important
lucru pentru mine este să întrețin relația.”
„Am fost nefericit; și mă uit înapoi cu rușine, încă aș vrea să câștig… cu
orice preț… Și las mânia să mă copleșească.”
„Reacția răspunsului mi-a atras atenția asupra faptului că atac oamenii pe
la spate… și i-am admirat întotdeauna pe cei care atacă frontal.”

185 Terapia Sistemică * Nr. 4-5

16. „M-ai rănit dar mi-a trecut.” – o scrisoare către cineva – Exercițiul
încearcă să facă trimitere la rănile suferite în relațiile interumane. Terapeutul
are adesea de lucrat cu durere fosilizată și pierderi.
„N-am putut face față atunci… și mi-e ciudă și acum” (După ce a ascultat
discuția grupului, persoana a putut să reconsidere: „Ce mi-e de fapt greu
să iert? Ar trebui poate să încerc să schimb ceva?)
„Am fost în stare să sumarizez toate aspectele divorțului prin care am
trecut… M-a surprins să văd la ce scară am putut ierta.”
„A fost o adevărată ușurare să scriu scrisoarea asta… A însemnat de fapt
încheierea unui proces depresiv în care eram de ani buni.”
„Acest exercițiu m-a făcut să mă gândesc la un conflict similar, la fel de
dureros și rușinos, și am înțeles câte ceva.”

17. „Familia mea – din plastilină” – Acesta este exercițiul final al terapiei de
grup. Fiecare își creează propria familie, și oferă posibilitatea elaborării și
sintezei tuturor membrilor familiei, a relațiilor și a emoțiilor care s-au evocat
în procesul terapeutic.
„Aceasta a fost cea mai plăcută sarcină. Muzica din fundal a contribuit
mult. Chiar și fratele meu decedat a devenit parte din familie, la fel de
mult cât putea fi parte a vieții mele ca amintire. M-am simțit mai puțin
vinovat/ă.” „Am re-experimentat cu toate simțurile vremea fericită a
copilăriei noastre.”
„A fost bine că și tata era acum inclus și el în poză.”

Alte tehnici pe care le aplicăm în terapia de grup cu privire

la experiența proprie

Sculptura familiei: Această metodă, folosită uzual cu scop de diagnostic, o

folosim și ca unealtă terapeutică de lucru și schimbare în mai multe versiuni.
Jocul de rol: Folosit cu precădere spre a arăta capacitatea de schimbare planificată
a obiceiurilor și atitudinilor în relații. Astfel poate fi de ajutor în schimbarea
vechilor tipare comunicaționale.

Analiza viselor: Vechile rădăcini ale întâmplărilor curente, pot fi identificate și

contracarate.

Povestirea cu șase pași: Ne folosim de această tehnică în cazurile de pierderi sau

conflicte. Amintirea evenimentelor se dispune ca șase desene, a căror analiză ajută
în procesarea doliului sau în înțelegerea proceselor de rezolvare a conflictului.

Systemic Therapy * Nr0 4-5 186

Tehnicile de mai sus,se aplică proceselor terapeutice de grup și sunt considerate
ca elemente ale dinamicii de grup:
Acesta înseamnă că interesul se concentrează pe „aici și acum” și face ca
fenomenul dinamicii de grup să fie perceput și înțeles, iar elementele inconștiente
importante (proiectarea, transferul și contra-transferul) să poată fi interpretate.

Ne reîntâlnim cu grupul după șase luni, pentru follow-up. Iată câteva reflecții de
la o astfel de întâlnire:
„Am început să-mi dau seama de jocul pe care-l făceau părinții mei.
Am discutat cu mama despre asta… apoi, am recunoscut același tipar în
comunicarea mea cu partenerul/partenera mea.”
„Plutesc de fericire. Am reușit să-mi reprim agresivitatea obișnuită,
fiindcă mi-am amintit de jocul de-a războiul… iar efectul a fost măreț.”
„A fost mai bine decât mi-am imaginat! Totul a mers neașteptat de bine
cu vacanța familiei. Am fost un factor de stabilitate și armonie în relații.
Nu doar părinții au remarcat-o, dar și alții din preajmă.”
„Ce-a fost bine, legat de aceste exerciții, este că cuvintele, n-au mai luat o
turnură greșită. Accentele și proporționalitatea relațiilor s-au clarificat și
stabilizat, încât a fost ușor să le recunoaștem și în viața de acasă.”

Evaluarea experienței noastre

Întrebările sugerate de Gurman și Kniskern, ne-au ajutat să ne revizuim experiența

de training.
Răspunsul la întrebări se recomandă să țină cont de lucrul asupra propriei
persoane, pentru a se putea măsura eficacitatea trainingului (10).
a). „Ce este de mai mare ajutor în lucrul cu propria familie: genograma familiei,
abordarea cognitivă, sau schimbarea emoțională?”
În legătură cu aceasta, experiența noastră ne arată că, dacă moderatorul
„acordează” grupul de training înspre explorarea personală, procesul cognitiv și
emoțional se petrec simultan. Pentru a atinge acest nivel, trebuie ca moderatorul
să adopte o anumită atitudine: dincolo de sarcinile pe care le au de îndeplinit,
terapeutul trebuie să urmărească dinamica grupului și să coordoneze terapia atât
pe plan cognitiv cât și emoțional, într-o relație de tip grup vs.individ, precum și
multe alte fenomene de grup (10).
b). „De unde începe transformarea explorării propriei familii, într-o metodă
primordială de training, și cum afectează ea apoi rezultatele obținute cu familia
aflată ulterior în terapie?”
Pentru noi, metoda explorării propriei familii, este una importantă. Am

187 Terapia Sistemică * Nr. 4-5

experimentat faptul că aplicând rezolvările propriilor probleme familiale, la
familiile celor veniți în terapie, îl/o ajută pe terapeutul în devenire, să-și abordeze
pacienții cu o competență și siguranță profesională sporită. În timpul supervizării
cu acești viitori terapeuți, ne-am dat seama că empatia pe care o arătau era mai
bună, erau mai pregătiți să-și recunoască propria implicare și reacțiile contra-
transfer, încercând totodată să le controleze conștient.
c). „Ca efect al trainingului, cum se schimbă stilul de viață personal? Cum se
regăsește acest aspect consemnat în rapoartele personale, în testele proiective
de personalitate și în opiniile persoanelor imporante pentru viața personală a
soțului/soției, părinților, a celor decedați, a prietenilor?”
„M-am dus în vizită acasă mai des decât în anii precedenți, iar familia mi
s-a părut mai unită, mai apropiată ca alte dăți.”
„În ultima jumătate de an, am putut să rezolv o mulțime de conflicte
ce păreau irezolvabile în familia noastră. Tata e surprins… a început să
gândească la fiica lui ca la cineva de nădejde.”
De nu mai știu când, e prima dată de când am putut discuta cu fostul-soț
calm, iar fiul nostru era vădit fericit de schimbare.”
„La început, mama era mânioasă că n-o preferam pe ea, ci pe tata, acum,
în sfârșit, a înțeles că acestă triangulare nu ne duce niciunde… chiar eu
sunt surprins cât de bine se înțeleg de atunci.”

Concluzii

Metoda specială a terapiei de grup descrisă, s-a dezvoltat pentru a-i ajuta în
dezvoltarea personală pe viitorii terapeuți atât în relație cu familia lor de origine,
cât și în propria viață de familie. Pe baza experienței noastre psihanalitice și a
analizei de grup, am încercat integrarea unor metode individuale și de grup, cu
scopul de a facilita procesul amintirilor despre experiențele trecute ale familiei.
Aceste metode/tehnici se ilustrează prin reflecțiile participanților.
Putem sumariza câteva efecte ale experiențelor personale din grupuri ce se
bazează pe experiența noastră de supervizare, care au rezultat din terapia de
grup. În grupurile de supervizare pe care le conducem, participanții vin din
procese de training diferite și din câte am remarcat că, aceia care au avut ocazia
să aprofundeze partea teoretică și au acumulat și experiență, au o siguranță mai
mare în colectarea informațiilor, în recunoașterea fenomenelor de funcționare a
familiei, sunt mai empatici ca atitudine, au derapaje mai puține și aplică mai
adecvat diferite metode și sarcini. Am putea spune că dezvoltarea lor cognitivă
și emoțională se complementează, astfel încât, dezvoltarea competenței lor se
petrece mai rapid decât a celor care nu s-au confruntat atât de sistematic cu

Systemic Therapy * Nr0 4-5 188

problemele din propria familie. O altă corelație, s-a clarificat de-a lungul anilor.
Au fost cazuri în care unii au respins vehement ideea cooperării cu experiența
propriilor familii. Noi, acceptăm și nu forțăm pe nimeni, pentru că înțelegem că
vor să-și protejeze vulnerabilitatea. Aceștia își găsesc loc în modelul cognitiv,
iar de-a lungul perioadei de training, se poate doar asuma faptul că ei, nu se
simt „confortabil” să lucreze cu familii. Aceasta s-a dovedit mai târziu, fiindcă ei
n-au devenit activi în terapia familială. S-a întâmplat însă ca unii, care au putut
trece dincolo de propria rigiditate și de respingerea puternică de tip cognitiv și
emoțional, motivându-se într-un final să lucreze efectiv ca psihoterapeuți familiali.
În încheiere, putem afirma că astfel de experiențe, accentuează necesitatea unei
abordări sistematice a propriei familii în procesul de training în terapia familială.

Bibliografie selectivă:

1. BOWEN,M (1974): Towards the Differentiation of a Self in One’s Own Family

of Origin.
In.: F. Andrew and J.Lorio, (eds.): Georgetown Family Symposium papers 1,,
Georgetown University Press
2. FRAMO, J.L.(1976):Family of Origin as a Therapeutic Resource for Adults
in Marital and Family Therapy. You can and should go home again. Family
Process.15.1.51-64.
Lieberman, S.(1987): Going back to your own family. In.: Bentovim, A. at alii
(eds.):
Family Therapy. Academic Press, London, 205-220
3. MCDANIEL,S., - LANDAU-STANTON, J. (1991): Family of Origin Work
and Family Therapy Skills Training: Both – And. In.: Family Process, 1991. 459-
471.
4. SCHARFF, D. – SCHARFF (2003) : Object-relations and psychodynamic
approaches to couple and family therapy. In.: Sexton, T.L, Weeks,
G.R.,Robbins,M.S.(Eds.) Handbook of family therapy, NY: Brunner – Routledge.
5. JENKINS, H-(1989): Training options for family therapy: which means to
which ends?
Plenary lectue, Toward an Ecology of Mind Conference, Budapest,12-16 July.
6. GURMAN, A., KNISKERN, D.(Eds.)(1981): Handbook of Family Therapy.
Brunner/Mazel,N.Y.
7. KOMLÓSI, P. ( 2000) : “Előbb térj vissza a saját családodhoz!”
Pszichoterápia,IX.2.pp. 111-116.

189 Terapia Sistemică * Nr. 4-5