,,Chirița în provinție’’

„Chirita în provinţie” reprezintă o comedie de moravuri întrucât

Alecsandri surprinde, satirizează moravurile societății: corupţia,
snobismul, incultura, parvenitismul. Astfel, V.Alecsandri abordează
tema înlăturării corupţiei, a dorinţei de a parveni, ducându-și
personajele, împingându-le în zona ridicolului, subliniind discrepanța
dintre esenţă și aparență, criticând diferenţa dintre ceea ce sunt în
realitate și ceea ce vor să pară personajele comediei.
REZUMAT
ACTUL I
Chirița se afla la moșia din Bârzoieni. În ograda casei boierești
intrară Chirița Bârzoi, călare, și o ceată de țărani, care își strigau
supărarea împotriva fiului Chiriței. Guliță ori le aducea diferite
pagube, ori le ținea calea fiicelor lor. Chirița îi izgonește pe aceștia și
începu să-l strige pe Ion, feciorul boieresc, să vină să o dea jos de pe
cal. Cum Ion nu venea, începu să-i strige la rând şi pe Guliţă, pe fiica
răposatei văduve Afin, Luluţa, care acum stătea la ea, pe “monsiu
Şarlă” (Charles) , profesorul de franceză al lui Guliţă, şi pe cumnata
ei, Safta. Aceştia apărură cu toţii , Ion ţinu calul, iar profesorul Şarl o
prinse când sări de pe cal. Guliţă ceru să-l lase şi pe el călare, dar
Chiriţa îl trimise să înveţe franceza cu monsiu Şarlă şi îi promise că îi
va cumpăra un cal când va ajunge tată-său ispravnic. Chiriţa se trase
cu Safta la umbră şi îi spuse că abia aşteaptă să se facă isprăvniceasă.
După ea, soţul ei avea toate drepturile să fie numit ispravnic.
Trecuseră prin multe la ’48: le pieriseră vreo zece vite, Bârzoi avusese
friguri şi îl apucase şi groaza, iar pe ea o duruse o măsea… Cucoana îi
mărturisi apoi cumnatei că pusese ochii pe Luluţa şi pe zestrea ei,
pentru Guliţă, cu toate că acesta era mai mic cu un an decât fata. Ii
făcu apoi un fel de examen de limba franceză lui Guliţă şi află, spre
disperarea profesorului, că furculiţa, învârtita şi trânta se spun
“furculision”, “învârtision” şi respectiv ” trântision” ! Ion aduse un
răvaş de la Iaşi, aşezându-l exact pe dos, sub un şervet deasupra căruia
era şi o tavă. În răvaş, Grigori Bârzoi o anunţa că fusese numit
ispravnic. Îi spunea să ia toată gospodăria şi tot neamul, fără a uita
curcanul cel bătrân, şi să vină la târg, nu departe de Bârzoieni. Se
bucură că acum poate pleca la Paris, căci se săturase cucoana Chirița
în provinție. Profitând de zăpăceala iscată de veste, Guliţă porni călare
pe calul furat din grajd, dar nu putu să îl stăpânească. Toată lumea
alergă să îl salveze, iar acest timp Luluţa se întâlni cu Leonaş, un
tânăr din Iaşi care o iubea şi pe care îl iubea. Când îl aduseră pe
Guliţă, pe cei doi îi umflă râsul, cucoana Chiriţa se înfurie şi îl goni
pe Leonaş de acolo. Leonaş promise că se va răzbuna pentru asta.
ACTUL II
Chiriţa în provinție se puse pe mari schimbări. În timp ce Ion nu
mai prididea cu căratul peşcheşurilor, ea stătea toată ziua la oglindă şi
se pregătea să plece în voiaj la Paris. Pe Bârzoi îl chinuia căci îl silise
să treacă la hainele “nemţeşti” şi să facă cheltuieli pe mobilă nouă,
haine noi şi altele. Înainte de plecarea la Paris, Chiriţa voia să îi
logodească pe Luluţa şi Guliţă, chiar dacă Bârzoi spunea că fata e cam
apucată. Chiar în ziua aceea urma să dea dea o masă în cinstea acestui
eveniment, la care fusese poftit şi ofiţerul ce venise în gazdă la ei.
Ofiţerul nu era altul decât Leonaş, care venise astfel deghizat ca să îi
joace o festă Chiriței în provinție. Se prefăcu îndrăgostit de ea, iar
cucoana, cucerită, îi dărui portretul ei şi fugi, ruşinată. Sosi Luluţa şi
îi spuse lui Leonaş că vor să o logodească cu Guliţă. Acesta sosi chiar
când Leonaş o mângâia pe Luluţa şi făcu un tărăboi de veni toată
lumea. Chiriţa îl recunoscu pe Leonaş şi înţelese că se dăduse pe
mâna acestuia. Travestit în birjar, Leonaş reveni şi intră în vorbă cu
Ion. Spuse că are să i se jeluiască ispravnicului într-o pricină şi află
astfel că fără peşcheş boierul nu îl primeşte. Trebuia să aducă fie
păstrăvi, fie caş, fie căpăţâni de zahăr, ba chiar şi bani. Cu banii
procedau aşa: împricinatul cumpăra curcanul cel bătrân cu bani, apoi
dădea curcanul drept plocon şi acesta revenea în ograda ispravnicului.
Ion vânduse deja curcanul de 57 de ori până atunci ! Chiriţa îl
recunoaşte iar pe Leonaş, iar cuconul ispravnic vrea să-l dea pe mâna
jandarmilor. Leonaş pleacă după ce îi aminteşte de felul în care
împarte el dreptatea şi de curcanul isprăvnicesc… Sosiră musafirii, la
masă. Sosi şi monsiu Şarlă cu paşaportul pentru Franţa al cucoanei
Chiriţa. Pe când povestea ce mai văzuse prin Iaşi, apăru şi Leonaş.
Era deghizat în actriţă şi spuse că are un frate, Leonaş, care e
îndrăgostit de duduca Luluţa de la ei din casă. Făcându-se că o sărută
ca să o felicite pentru logodnă, Leonaş îi şopti Luluţei să oprească
logodna. Luluţa se prefăcu a face o criză de nebunie şi ceru să fie
logodită cu madama actriţă. Monsiu Şarlă spuse că e bine să i se facă
bolnavei pe plac, aşa că Leonaş şi Luluţa schimbară în faţa tuturor
inelele de logodnă. După aceasta, Leonaş se dădu pe faţă. Cuconul
Grigori începu să strige că nu e de acord cu logodna, dar Leonaş îi
arătă documentul prin care era destituit. Îi mai spuse că va vorbi
despre plocoane şi curcan, aşa că Bârzoi se dădu bătut. La gândul că
pierde zestrea Luluţei, Chiriţa sări şi spuse că nu se poate, dar Leonaş
o ameninţă că îi arată portretul lui Bârzoi, iar Chiriţa tăcu şi ea.

Până la urmă se împăcară cu toţii, Leonaş îi dădu portretul

înapoi cucoanei şi se aşezară la masă, cei doi Bârzoi urmând a fi naşi
la cununia celor doi tineri.

Titlul comediei ne indică numele protagonistei, Chirița.

 Personaj ridicol, dornic de a parveni.
 Personaj a cărui imagine este adusă în prim-plan ca fiind
simbolul snobismului, inculturii și al parvenitismului.
 Întreaga acţiune se concentrează în jurul acestui personaj
feminin, scriitorul conturându-i un portret moral prin acumulare
de trăsături și prin fuziunea modalităţilor de caracterizare
directă, cu modalităţile de caracterizare indirectă (limbajul,
atitudinile, faptele personajului).
Titlul operei conţine de asemenea și o coordonată spaţială: „în
provinţie”, ce subliniază și anticipează inadvertența dintre esenţă și
aparență, Alecsandri ironizând dorinţa Chiriței de a se sincroniza cu
moda Parisului.
TEMĂ:
„Chirița în provinție” este o comedie realistă de moravuri sociale,
ilustrând contrastul dintre esență și aparență prin care sunt construite
personajele aparținând micii boierimi rurale, care, inculte, vulgare și
corupte, vor să pară aristocrați cultivați și emancipați.

CONFLICTUL DRAMATIC:
Conflictul dramatic este reprezentat de împotrivirea Chiriței, din
motive meschine și răutăcioase, asupra căsătoriei lui Leonaș cu
Luluța, doi tineri care se iubesc și ale căror sentimente sincere triumfă
în finalul comediei.

STRUCTURA OPEREI:
 Două acte;
 răsturnarea de situații, limbajul și gesturile personajelor stârnesc
hazul.
MODURI DE EXPUNERE dominante: dialog și monolog.
PERSONAJE:
 Relativ puține;
 conturează prototipuri umane, viabile și în ziua de astăzi.
 Chirița ->snobismul, incultura, corupţia, parvenitismul, ca și
soțul acesteia.
 Luluța ->orfana, capabilă însă a iubi sincer;
 Leonaș ->tipul inteligent, abil, ce reușește să învingă și să
demaşte corupţia;
 Guliță ->tipul retardatului, incapabil a lua singur decizii și a-și
asuma responsabilitatea.
PERSPECTIVA NARATIVĂ:
Perspectiva narativă este legată de unghiul din care este
povestită acțiunea operei. În cazul comediei „Chirița în provinție”,
povestea este realizată special pentru a fi pusă în scenă. Intervențiile
autorului sale sunt puține, fiind legate în special de descrierea
locurilor unde se petrece acțiunea. Acțiunea se desfășoară în ordine
cronologică, linear.

TIPURILE DE COMIC:
 Comicul de limbaj:
-se realizează prin vorbele unor personaje într-o franceză
inventată de ele („furculission”, „lingurission”), utilizarea unor
neologisme cu forme și sensuri greşite (Chirița: „Nu sunt ipocondră”).
- calchierea expresiilor românești (traducerea cuvânt cu cuvânt a
expresiilor din limba română în franceză, rezultând o înșiruire de
cuvinte care nu formează o expresie în franceză și, deci, lipsită de
sens): „boire un cigare” (a bea o țigară), „un tambour d’instruction”
(tobă de carte), „pour des fleures de coucou” (flori de cuc), „donner
de l’argent pour du miel” (să dai bani pe miere);
- amestecul ridicol de cuvinte franțuzești cu expresii argotice în
același enunț: „O! non te tem... că sunt vurtos”; „est-ce que vous
êtes... mulțămit de Guliță?”; „j’aprendé tout le français... pre legea
mea”;
- expresiile populare și regionalisme, cuvinte de argou și jargon:
„Mai tras-ai în cărți, cumnățâco?”; „Da’ așa s-aduce răvașul, măi
oblojâtule?”, „bată-te cucu, mangosâtule!”;
- pronunția greșită a neologismelor: „Șăde toată zâua pe tandur
(divan), la tauletă (toaletă) și din blanmajăle, din bulionuri, din
garnituri nemțăști nu mă slăbește...”;
- confuzii lingvistice: „Ils sont de minune... cigeres de Halvanne”,
adică țigări de halva, în loc de Havane, „Am să-i durez ș-un voiaj la
Paris”, însemnând că intenționează să întreprindă o călătorie la Paris.

 Comicul de caracter: se manifestă prin personajul Chirița, care

se laudă în fața celorlalţi că ar fi o persoană cultă care ştie multe
lucruri din Occident, dar ea însă mai are idei învechite, specifice
Orientului.
 Comicul de nume: Folosirea diminutivelor ca nume – Luluța,
Guliță, Chirița, exprimă cam ce pot gândi personajele, ele fiind
oarecum hilare.
 Comicul de situație: apariția pe scenă a Chiriței călare și efortul
servitorilor de a o da jos de pe cal; travestirile lui Leonaș;
nebunia prefăcută a Luluței; vinderea perpetuă a curcanului.

Utlizând un procedeu romantic, Vasile Alecsandri pune în antiteză

două cupluri: Chirița și sotul său, cuplu caracterizat prin snobism,
incultură și corupţie, și cuplul format din Leonaș și Luluța, un cuplu
romantic, de o idee pură, un cuplu adept al ideilor inovatoare, capabil
în finalul operei a demasca corupţia.
,,Chirița în provinție’’ este o ironizare a superficialului, a formelor
fără fond, a aparențelor și a lipsei de caracter. Este o comedie de
moravuri, care nu poate fi caracteristică unei anumite perioade, ci se
încadrează în fiecare etapă a evoluției societății românești, fiind
actuală inclusiv în secolul al XXI- lea.
"Prin Chirița, Alecsandri a creat tipul boieroaicei provinciale dornică
să parvină în lumea bună a capitalei de la mijlocul veacului trecut,
după tipurile comediei clasice, dar nu mai puțin originală"-G.
Călinescu.
 ,,Chirița în Iași’’

Chirița în Iași, subintitulată „Două fete ș-o neneacă” este o piesă

de teatru semnată de Vasile Alecsandri, fiind pusă în scenă pentru
prima oară în data de 9 aprilie 1850, la Teatrul Național din Iași. Din
seria operelor care o au personaj principal pe Chirița mai face parte și:
„Chirița în provinție”, „Cucoana Chirița în balon” și „Cucoana Chirița
în voiaj”.

REZUMAT
ACTUL I
Pe la 1843, la vremea sărbătorilor de iarnă, sosi cucoana Chirița
în Iași, împreună cu copiii ei: Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă. Înzăpeziţi la
barieră, fură ajutaţi de doi escroci, Pungescu şi Bondici, în care
Chiriţa văzu imediat doi gineri. Sosiră şi văduva Afin cu serdarul
(căpitanul de jandarmi) Cuculeţ. Când auzi numele celor doi, serdarul
îşi aminti că fusese vestit de sosirea unor escroci cu aceste nume, dar
nu spuse încă nimic.

ACTUL II
Venită Chirița în Iași cu gândul să-şi mărite fetele, se pregătea
acum să meargă cu ele la balul dat de văduva Afin. În acest timp,
primi vizita văduvei şi a fiicei ei, Luluţa. Îi povesti văduvei cum îl
convinsese cu greu pe bărbatul ei să o lase la Iaşi să le caute fetelor
bărbaţi. El voia să le mărite cu doi boierinaşi de ţară, Brustur şi
Cociurlă, dar ea voia gineri din Iaşi. Îi spuse că îi găsise pe boierii
Bondicescu şi Pungescovici, căci aşa se prezentaseră Bondici şi
Pungescu.
Văduva plecă şi Chiriţa se duse să se îmbrace. În lipsa ei sosiră
cei doi, Bondici şi Pungescu. Găsind foaia de zestre a fetelor, cum
apărură le şi declarară iubire şi le căzură în genunchi. Găsindu-i aşa,
Chiriţa se bucură şi ea că scapă de măritişul fetelor şi le dădu
binecuvântarea. Îi pofti apoi să le însoţească la balul “Afinoaiei”.

ACTUL III
Chiriţa, fetele şi Guliţă, sosiră mult prea devreme la bal. Văduva
Afin le oferi loja ei de la teatru, să meargă să vadă piesa ,,Două fete ş-
o neneacă”. Chiriţa îl lăsă pe Guliţă la gazdă, cu Luluţa, cu gândul
deja la însurătoarea băiatului. Sosi şi serdarul Cuculeţ. Află de la
văduvă că şi-a găsit Chirița în Iași gineri, tocmai pe cei doi escroci pe
care îi urmărea. Fusese anunţat de la Focşani că sunt niște trişori şi
chiar jucase cărţi cu ei, ca să-i prindă. Nu izbutise şi continua să-i
urmărească.
Invitaţii începură să sosească, iar la urmă veni şi Chiriţa de la
teatru, însoţită şi de cei doi pungaşi. Era foc de supărată, căci se
recunoscuse în piesa de teatru. Cuculeţ îi pofti pe cei doi escroci să
joace cărţi. Începu şi dansul, iar pe Aristiţa şi Calipsiţa nu le poftea
nimeni la dans. Luluţa observă cum trişează Pungescu şi spuse cu glas
tare, spre bucuria serdarului, care îi are.

TITLU:
Titlul piesei („Chirița în Iași”) cuprinde atât numele
protagonistei („Chirița”), cât și o informație privind locul desfășurării
acțiunii. Astfel, cititorul deduce faptul că urmează să afle despre o
călătorie a protagonistei, iar cea mai mare parte a evenimentelor va
avea loc la Iași.

TEMĂ: demascarea parvenitismului si a snobismului coanei Chirița,

sosită la Iași, din provincie, ca să-și mărite cele două fete, Aristița și
Calipsița, cu niște bărbați mai de soi decât cei locali, care erau "groși
în ceafă și morocănoși".
STRUCTURĂ:
  Trei acte.
MOD DE EXPUNERE:
 Dialog
PERSONAJELE:
 Chirița: tipul boieroaicei provinciale, dornică să parvină în
lumea mondenă a capitalei (Iaşi) de la mijlocul secolului al
XIX-lea.
 Brânzoi : razeșul înstărit.
 Guliță: tipul personajului lipsit de minte și educație.
 Luluța: o fată orfană .
 Aristița și Calipsița: fetele de măritat.
TIPURILE DE COMIC:
 Comicul de limbaj: Atunci când slujitorul pronunță greșit
numele celor din familia Bârzoi (Chirița-Crița, Guliță-Gurluiță,
Aristița-Răstița, Calipsița-Lăpșița, Bârzoi-Brânzoi);
 Comicul de situație: Atunci când țiganca nu înțelege numele
doamnei din trăsura în care era coana Chirița și ea îi stâlcea
numele. Atunci când coana Chirița cade pe gheață.
 Comicul de moravuri: Sfidarea celorlalți din partea Chiriței
care se credea mai presus.
 Comicul de nume: Sărdarul Cuculeț.

CONCLUZII
 Chirița rămâne un personaj autohton, atât de tipic încât el se
potrivește nu numai epocii de după 1848, când parvenitismul era
în floare, dar și pentru vremurile mai apropiate de noi.
 Literatura română este deosebit de bogată în scrieri pe această
temă, de la fabulele lui Grigore Alexandrescu, la ,,Ciocoii vechi
și noi’’ de Nicolae Filimon, la comediile lui I.L. Caragiale.
 " Chirița este un personaj cu trăsături îngroșate, caricaturale, dar
care este totuși simpatică prin firea volubilă, prin slăbiciunile ei
materne. Ea devine un personaj pitoresc, manifestă o rapidă
receptivitate față de nou". (G. Călinescu).