5.

LIMBA SI SOCIETATE
Relatia dintre limba si societate este de accentuata si activa reciprocitate in
epoca preistorica a devenirii umane.Ulterior,in perioadele istorice,castiga in
preponderenta sensul societate-limba.In interiorul acestui raport,limba isi
constituie si releva conditia de fenomen social,impunandu-si totodata
specificul.Ca facultate categoriala,ca libaj,este o dimensiune definitorie a
omului-fiinta sociala.Ca sistem de semne,conventionale si
conventionalizate,adunate intr-o paradigma,in parte inchisa,in parte
deschisa,este un instrument la dispozitia unei intregi societati.
Ca dimensiune specifica a omului-speciee biologica superioara,limbajul isi
datoreaza existenta societatii in aceeasi masura in care aceasta este ea insasi
conditionata de limba,pe fondul aparitiei si dezvoltarii unei constiinte sociale si
lingvistice.
Ca sistem de semnale,mai intai,si de semne instrumentalizate devenite
paradigma unui preidiom la inceput,a unui idiom apoi,limba isi datoreaza
existenta si structura specifica unei anumite etape in dezvoltarea societatii
umane in general,a unor anumite societati umane.Evenimentele din istoria
societatii au implicatii asupra istoriei limbii si se reflecta in limba.

Esenta sociala a limbii este data de:

1. originea limbajului vocal-articulat,in stransa legatura cu dezvoltarea
gandirii,a limbilor istorice si cu istoria societatii umane
2. functiile pe care le dezvolta in desfasurarea comunicarii lingvistice
3. ipostazele ei,ca moduri de a fi ale li,bajului uman
4. dependenta relativa,de societate,de dezvoltarea materiala si spirituala a unei
anumite comunitati socio-lingvistice
Fara o interpretare exacta a relatiei dintre individual si social in raportul dintre
individual si social in raportul dintre limba si societate,fara intelegerea functiei
esentiale a limbii,de comunicare in interiorul unei comunitati socio-lingvistice,
M. Muller, ca si Schleicher si ca si intreaga scoala naturalista,absolutizeaza
independenta (defapt relativa) a limbii fata de vointa individuala a subiectului
vvorbitor,astfel transformandu-se intr-un argument pentru situarea limbii intre
organismele naturale.