Obiectul de cercetare al lexicologiei

Lexicologia (fr. lexicologie > gr. lexis =,,cuvânt, vorbă, termen”; gr. logos
= ,,știință”) este o disciplină a lingvisticii care studiază sistemul lexical al limbii,
adică modul în care este organizat, cum funcționează, cum se schimbă și cum se
îmbogățește vocabularul unei limbi. Pe scurt, putem spune că lexicologia este
studiul științific al vocabularului.
În general, știința studiază următoarele aspecte:
 Compoziția lexicală a limbii.
 Raportul dintre cuvintele și conceptele care le sunt atribuite.
 Tipuri de bază de semnificații lexicale - directe, portabile.
 Istoria originilor cuvinte, vocabular.
 Potrivit grupului, în funcție de valorile lor stilistice, frecvența de
utilizare.

Lexicologia se ocupă cu studiul nivelului lexical al limbii, acest

nivel fiind dezvoltat pe baza nivelului fonologic al limbii și este în
legătură directă cu nivelul morfologic. La rândul său, nivelul lexical este
baza pentru structurarea nivelului gramatical. Prin urmare, lexicologia,
fonetica și gramatica sunt cele 3 părți componente care definesc o limbă
vorbită și totodată disciplinele prin care este studiată acea limbă.
Lexicologia studiază lexicul unei limbi în evoluția istorică și sub
aspecte independente de evoluția istorică, de aici și împărțirea ei în
diacronică și sincronică. Cele două abordări ale sistemului lexical sunt
complementare, în sensul că descrierea lexicului actual se bazează pe
studiul istoric al cuvintelor, iar studiul istoric are un termen de
comparație în stadiul actual al lexicului.
Din perspectivă diacronică sau istorică, lexicologia unei limbi
studiază dezvoltarea vocabularului de-a lungul timpului în strânsă
legătură cu evoluția societății umane și cu a colectivității care vorbește
limba respectivă. Obiectivul ei este stabilirea etimologiei cuvintelor sau
analizarea schimbărilor de sens ale acestora, intervenite în timp.
Lexicologia limbii române studiază lexicul de la momentul constituirii
și evoluției lui, în toate perioadele de dezvoltare a limbii române, de la
româna comună (secolele VI-XIII) și până în prezent.
Din perspectivă sincronică sau descriptivă lexicologia studiază
lexicul unei limbi la un moment dat al existenței ei (de obicei momentul
actual), cu scopul de a observa modul de manifestare al acestuia,
precum și pentru stabilirea unităților lexicale și clasificarea lor după
diverse criterii.
Lexicologie sincronică urmărește raportul dintre cuvânt și
semnificația sa, o atenție specială fiind acordată sinonimiei, polisemiei,
analizei structurale a lexicului și a elementelor sale componente.

Așa după cum reiese și din definiția anterioară, lexicologia studiază

structura și dinamica lexicului (vocabularului), în ceea ce privește
materialitatea, semnificația și originea. De aici rezultă și cele trei ramuri
prin care se ocupă de studiul vocabularului:
-morfonemia – studiază structura materială a cuvintelor
-semantica sau semasiologia – cercetează sensurile cuvintelor,
semnificația și dinamica sensurilor
-etimologia – studiază originea și evoluția cuvintelor.

Morfonemia este ramura lexicologiei care studiază cuvintele din

punctul de vedere al structurii materiale, din două perspective:
fonematică și morfematică.
Prezentarea structurii fonematice a cuvintelor înseamnă prezentarea
structurii cuvântului din perspectiva formei și identificarea unității
fonice minimale care formează învelișul sonor al cuvântului.
 Semantica (fr. sémantique, gr. semantikos < sema = semn) sau
semasiologie (fr. sémasiologie, gr. semasia = desemnare, logos = știință)
este ramura lexicologiei care studiază sensurile cuvintelor.
Într-o accepțiune mai largă, semantica studiază sensul în general,
nu doar pe cel al cuvintelor, ci și pe cel al propozițiilor și al frazelor.
Conform acestei abordări, avem de a face cu o semantică lexicală, o
semantică a enunțului și cu o semantică a frazei.
Etimologia (fr. étymologie, lat., gr. etymologia = „studiul
înțelesului adevărat” < etymos = adevărat, logos = studiu) este ramura
lexicologiei care studiază originea și evoluția cuvintelor din perspectiva
formei și al sensului.
A afla etimologia unui cuvânt înseamnă a descrie cu argumente
științifice relația de înrudire din perspectiva formei și al înțelesului, între
cuvântul respectiv și alt cuvânt (atestat sau reconstituit), numit etimon.
Cu alte cuvinte, obiectul etimologiei este identificare etimoanelor
cuvintelor dintr-o limbă. Etimologia nu-și propune să explice de ce un
cuvânt denumește ceva din realitate și nici să surprindă relația cauzală
dintre cuvânt și ceea ce denumește el.
Principii în stabilirea etimoanelor
Stabilirea etimonului, ca demers științific, se face conform
principiilor corespondenței fonetice, legăturii semantice, concordanței
lexico-gramaticale și atestării în limbă.
Principiul corespondenței fonetice
Principiul corespondenței fonetice ține cont de faptul că trebuie să
existe corespondențe regulate de sunete între etimon și cuvintele care s-
au desprins din el.
Spre exemplu, cercetând o serie de cuvinte din franceză și latină s-a
stabilit că grupului de sunete [ca] din limba latină îi corespunde
invariabil sunetul [ʃ] în limba franceză (echivalent sunetului [ș] din
limba română), notat în scris prin grupul de litere ch. Cercetând și alte
limbi latine s-a observat că sunetul a rămas neschimbat în cazul
acestora.
Dovadă cuvintele caro, carnis (lat.), chair (fr.), carne (it.), carne
(sp.), carne (pt.), carne (ro.). Pe baza corespondenței enunțate anterior
se poate spune cu siguranță despre cuvântul capra (lat.) că a devenit în
limbile latine: chèvre (fr.), capra (it.), capra (sp.), cabra (pt.), capră (ro.).
Principiul legăturii semantice
Principiul legăturii semantice cere ca etimonul și cuvintele care s-
au desprins din el să aibă același sens de bază.
Continuând exemplul anterior, se observă că toatele cuvintele
menționate, – capra (lat.), chèvre (fr.), capra (it.), capra (sp.), cabra (pt.),
capră (ro.) –, au același sens de bază: „animal rumegător, paricopitat, cu
părul lung, cu coarne mai mari”.
Principiul concordanței lexico-gramaticale
Principiul concordanței lexico-gramaticale impune ca etimonul și
cuvintele desprinse din el să facă parte din aceeași categorie lexico-
gramaticală.
capra (lat.), chèvre (fr.), capra (it.), capra (sp.), cabra (pt.), capră
(ro.), din exemplul de mai sus, sunt toate substantive comune.
Principiul atestării în limbă
Conform principiului atestării în limbă, etimonul și și cuvintele
care s-au desprins din el trebuie să fie atestate în limbă.
Tipuri de etimologie
Despre orice cuvânt, al oricărei limbi, putem spune că are o
anumită etimologie (origine), dar și că are o evoluție specifică. El
trebuie să aparțină cel puțin uneia dintre următoarele categorii
etimologice:
 cuvinte moștenite
 cuvinte împrumutate
 cuvinte calchiate
  cuvinte create în limbă

Straturi etimologice în limba română

Categoriile etimologice de mai sus corespund următoarelor straturi
etimologice: substrat, strat de bază, superstrat, adstraturi. Pentru limba
română, straturile anterioare se identifică în felul următor:
 substratul – format din elemente traco-dace
 stratul de bază sau fondul de bază – format din elementele latinei

populare
 superstratul – format din elemente slave

 adstratul – format din influențe din maghiară, influențe grecești și

influențe turcești