VÂSCOZIMETRUL HOPPLER

STUDIUL VARIAȚIEI VÂSCOZITĂȚII CU TEMPERATURA

Teoria lucrarii:
Reologia este știința care studiază dependența dintre forțele care se exercită asupra unui

material și deformările rezultante ca funcție de timp. Reologia se ocupă cu studiul comportării

fluidelor în timpul curgerii. În ingineria alimentară sunt folosite o serie de lichide dar şi forme
semisolide, precum: uleiuri, alifii, loţiuni, suspensii, emulsii, siropuri, etc., pentru care
cunoaşterea comportării curgerii este esenţială în proiectarea alimentelor.
În domeniul reologiei există două tipuri de materiale ideale:

- lichidul ideal (comportament vâscos ideal)

- solidul ideal (comportament elastic ideal)

În domeniul industriei alimentare sunt caracteristice trei tipuri de deformări:

a) comprimare după toate cele trei direcții din spațiu;

b) extensie uniaxială, compresie uniaxială;

c) forfecare.

Lichidele şi solidele relevante în inginerie alimentară se împart în două profiluri

importante reologic: newtoniene şi nenewtoniene.

În reologie, forţa pe unitatea de arie este numită tensiune de forfecare (notată, în general,
cu τ), iar gradientul vitezei de curgere, rată de forfecare (notat cu G). Matematic, relaţia are
următoarea expresie (relaţia lui Newton)
𝑑𝑣
𝐹𝑟 = −ɳ ∗ ∗𝑆
𝑑𝑟
𝐹 𝑑𝑣
𝜏 (= =ɳ∗ )=ɳ∗𝐺
𝑆 𝑑𝑟

adică forţa tangentă la suprafaţa stratului fluidului vâscos împărţită la aria suprafeţei pe care
aceasta acţionează este proporţională cu gradientul vitezei de curgere, G, a straturilor, considerat
pe direcţie perpendiculară. Constanta de proporţionalitate este numită vâscozitate dinamică a
fluidului newtonian.
𝑘𝑔
[ɳ]𝑆. 𝐼. = 1 = 1𝑃𝑎 ∗ 𝑠(𝑃𝑎𝑠𝑐𝑎𝑙 ∗ 𝑠𝑒𝑐𝑢𝑛𝑑𝑎) 𝑠𝑎𝑢 [ɳ]𝐶. 𝐺. 𝑆. = 1𝑃 (𝑃𝑜𝑖𝑠𝑠𝑒)
𝑚∗𝑠
 O altă formă întâlnită este vâscozitatea cinematică, egală cu raportul dintre vâscozitatea
𝑛
dinamică şi densitatea lichidului respectiv: 𝜗 =
𝑝

1𝑚 2 1𝑐𝑚 2
[𝜗]𝑆. 𝐼. = ; [𝜗]𝐶. 𝐺. 𝑆. = = 1 𝑆𝑡 (𝑆𝑡𝑜𝑘𝑒𝑠)
𝑠 𝑠

Lichidele newtoniene prezintă următorul tip de reogramă

(trasarea ratei de forfecare în funcţie de tensiunea de forfecare).
Panta dreptei este inversul vâscozităţii şi se numeşte fluiditate.

Forța de vâscozitate este proporțională cu suprafața corpului, S, adică cu pătratul

lungimii caracteristice S~𝒓𝟐 .

De aceea putem scrie: 𝐹 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡 ∗ ɳ ∗ 𝑟 ∗ 𝑣

unde: F-forța de vâscozitate ɳ-coeficient de vâscozitat

ʋ-viteza de curgere r-raza corpului

În cazul sferic considerat, pentru o cădere pe verticală, constanta este egală cu 6π,
obținându- se astfel legea lui Stokes: 𝐹 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡 ∗ ɳ ∗ 𝑟 ∗ 𝑣

Datorită înclinării, pe lângă forțele de vâscozitate din straturile de

lichid (care acum nu mai au o dispunere radial ca în cazul Stokes propriu
zis) apare și o frecare între bilă și pereții vasului.

Forța de rezistență crește odată cu mărirea vitezei de cădere a bilei, astfel că, în foarte
scurt timp, rezultanta celor 4 forțe se anulează, obținându-se condiția de echilibru dinamic
→ +→ + → +→ = 0
𝐺 𝑁 𝐹𝑟 𝐹𝑎

Notăm cu G-greutatea bilei, N-normala la peretele cubului, 𝐹𝑅 -forța de rezistență, 𝐹𝐴 -

forța arhimedică. Acum forța de rezistență este mai mare decât în cazul curgerii verticale,
datorită unor forțe de frecarea diționale la suprafața peretelui înclinat (const˃6π).

Proiectând relația de mai sus pe axa OX, se obține:

𝐺 ∗ 𝑐𝑜𝑠𝛼 = 𝐹𝐴 ∗ 𝑐𝑜𝑠𝛼 + 𝐹𝑅 𝑆𝐴𝑈

 4 ∗ 𝜋 ∗ 𝑟3 4 ∗ 𝜋 ∗ 𝑟3
∗ 𝜌𝑏 ∗ 𝑔 ∗ 𝑐𝑜𝑠𝛼 = ∗ 𝜌𝑙 ∗ 𝑔 ∗ 𝑐𝑜𝑠𝛼 + 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡 ∗ 𝑟 ∗ 𝑣0 ∗ ɳ
3 3
Unde, am notat :

𝜌𝑏 -densitatea bilei r-raza sferei

𝜌𝑙 -densitate lichidului 𝜐0 -viteza de cădere a acestuia

α-unghiul de înclinare al tubului

Din această relație rezultă, pentru coeficientul de vâscozitate dinamică, următoarea

1 4∗𝜋 𝜌𝑏 −𝜌𝑙
formulă de calcul: ɳ= ∗ ∗ ∗ 𝑔 ∗ 𝑟 2 ∗ 𝑐𝑜𝑠𝛼
𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡 3 𝑣𝑜

Viteza staționară a bilei se calculează ca raportul dintre distanța parcursă de bilă între 2
𝑑
repere fixe (d) și timpul necesar acestui parcurs: 𝑣0 =
𝑟

Înlocuind formula vitezei staționare a bilei în formula de calcul pentru coeficientul de

vâscozitate dinamică se obține: ɳ = 𝑘 ∗ (𝜌𝑏 − 𝜌𝑙 ) ∗ 𝜏

1 4𝜋 𝑔
unde: 𝑘= ∗ ∗ ∗ 𝑐𝑜𝑠𝛼 ∗ 𝑟 2
𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡 3 𝑑

În tabelul de mai jos sunt trecute constantele de calibrare și intervalele de utilizare ale
bilelor folosite de vâscozimetrul Hӧppler, la temperatura de 20° 𝐶.
 Materiale necesare:

Vâscozimetrul Hoppler racordat la sistemul de

termostatare, termometrul cu mercur, t,
cronometru.

Mod de lucru:
A. Pregătirea experimentului:

a. Se reglează vâscozimetrul pe masa de lucru în poziția corectă de funcționare cu

ajutorul sistemului de reglaj prevăzut cu bulă de aer (a).

b. Se umple cu proba lichidă(ulei de floarea soarelui) tubul vâscozimetrului. O

problema important este aceea a evitării formării unor bule de aer în tubul de măsură. De
aceea, anterior procesului de închidere al tubului, întreg sistemul se încălzește la o
temperatură cu 10℃ mai mare decât cea la care se face determinarea.

c. Se alege bila corespunzătoare lichidului ales, din trusa vâscozimetrului,

consultându-se tabelul 1.

B. Obținerea datelor:
a. Se agită lichidul de termostatare și se citește temperatura pe termometrul
vâscozimetrului.
b. Se aduce proba lichidă (ulei de floarea soarelui) la o nouă temperature de
determinare.
c. Se începe încălzirea apei.
d. Se așteaptă atingerea temperaturii.
e. Se rotește vâscozimetrul cu 180° și se lasă bila să străbată tubul până la capătul
opus.
f. Tubul se readuce în poziția inițială, bine fixată, și se cronometrează timpul în
care bila parcurge distanța dintre cele 2 repere extreme între care există o distanță d
(10cm). Cronometrul se declanşează în momentul când privind reperul A dintr-o poziţie
în care inelul de pe cilindru se vede ca o singură linie, partea inferioară a sferei atinge
reperul A şi se opreşte atunci când partea inferioară a sferei atinge reperul C. După ce
sfera ajunge pe fundul vasului se readuce tubul in poziţia iniţială şi se repetă.
g. Se notează în tabelul 2 valorile temperaturii citite pe termometrul cu mercur și
cele ale timpului de coborâre.
 h. Se repetă procedeul, măsurându-se un număr de cel puțin 12 puncte termice,
după care se va opri încălzirea.
i. Se calculează de fiecare data vâscozitatea dinamică.

Se poate calcula vâscozitatea dinamică a lichidului cu ajutorul relaţiei:

2 (𝜌2 − 𝜌1 ) ∗ 𝑔 ∗ 𝑟 3 𝑅
ɳ= ∗ ∗ 𝑡 ∗ ln = 𝑘 ∗ (𝜌2 − 𝜌1 ) ∗ 𝑡
3 𝑑2 𝑟
Unde, pentru uleiul folosit, 𝜌1 = 850 kg/𝑚 3 , R = 8,6 mm, r = 7,5 mm, d = 100 mm, m =
13,97 *10−3 kg, şi se obţine 𝜌2 .

j. Se trasează în final graficul η =𝑓(𝑡).

C. Calculul erorilor: se calculează eroarea relative de măsură, datorată, în principal,

citirii cu termometrul și cronometrul.

ɳ = 𝑘 ∗ (𝜌𝑏 − 𝜌𝑙 ) ∗ 𝜏
𝛿𝑘 𝛿𝜌𝑏 + 𝛿𝜌𝑙 𝛿𝑟 𝛿ɳ
𝜀ɳ = + + =
𝑘 𝜌𝑏 − 𝜌𝑙 𝜏 ɳ

Observatii:

lichidul Nr. t 𝜹𝒕 𝝉 𝜹𝝉 k 𝜹𝒌 𝝆𝒃 𝜹𝝆𝒃 𝝆𝒍 𝜹𝝆𝒍 η 𝜺𝜼

Det. (℃) (s) (cP∙ (g/𝒄𝒎𝟑 ) (g/𝒄𝒎𝟑 ) (N*s*m)
cm3
/g∙s)
1. 22, 0,92 109,5904*10−3
8
2. 25 0,85 101,252*10−3
3. 30 0,72 85,7664*10−3
Ulei de 4. 35 0,1 0,543 0,01 0,08 0,001 2,410 0,001 0,921 0,001 64,668216*10−3 0,0322
floarea 5. 37 0,543 64,668216*10−3 4
soarelui 6. 39 0,497 59,20264*10−3
7. 41 0,413 49,19656*10−3
8. 43 0,392 46,69504*10−3
9. 45 0,373 44,43176*10−3
10. 47 0,367 43,71704*10−3
11. 49 0,340 40,5008*10−3
12. 51 0,29 34,5448*10−3

𝜂1 = 0,08(2,410 − 0,921) ∗ 0,92 = 0,1095904=109,5904*10−3

 𝜂2 = 0,08(2,410 − 0,921) ∗ 0,85 = 0,101252=101,252*10−3

𝜂3 = 0,08(2,410 − 0,921) ∗ 0,72 = 0,0857664=85,7664*10−3

𝜂4 = 0,08(2,410 − 0,921) ∗ 0,543 = 0,06468216=64,668216*10−3

𝜂5 = 0,08(2,410 − 0,921) ∗ 0,543 = 0,06468216=64,668216*10−3

𝜂6 = 0,08(2,410 − 0,921) ∗ 0,497 = 0,05920264=59,20264*10−3

𝜂7 = 0,08(2,410 − 0,921) ∗ 0,413 = 0,04919656 = 49,19656*10−3

𝜂8 = 0,08(2,410 − 0,921) ∗ 0,392 = 0,04669504=46,69504*10−3

𝜂9 = 0,08(2,410 − 0,921) ∗ 0,373 = 0,04443176=44,43176*10−3

𝜂10 = 0,08(2,410 − 0,921) ∗ 0,367 = 0,04371704=43,71704*10−3

𝜂11 = 0,08(2,410 − 0,921) ∗ 0,340 = 0,0405008=40,5008*10−3

𝜂12 = 0,08(2,410 − 0,921) ∗ 0,29 = 0,0345448=34,5448*10−3

0,001 0,001 + 0,001 0,01 0,002

𝜀𝜂 = + + = 0,0125 + + 0,0184
0,08 2,410 − 0,921 0,543 1,489
= 0,0125 + 0,00134 + 0,0184 = 0,03224
 60

51
49
50 47
45
43
41
39
40 37
35

30
30
25
22.8

20

10

0
0 20 40 60 80 100 120

Concluzie:
In urma măsurătorilor pe care le am determinat cu ajutorul vâzcozimetrului Hoppler, am
aflat coeficientul de vascozitate dinamica: 𝜂1 = 0,1095 𝑁 ∗ 𝑚 ∗ 𝑠; 𝜂2 = 0,1012 𝑁 ∗ 𝑚 ∗
𝑠; 𝜂3 = 0,0857 𝑁 ∗ 𝑚 ∗ 𝑠; 𝜂4 = 0,0646 𝑁 ∗ 𝑚 ∗ 𝑠; 𝜂5 = 0,0646 𝑁 ∗ 𝑚 ∗ 𝑠; 𝜂6 = 0,0592 𝑁 ∗
𝑚 ∗ 𝑠; 𝜂7 = 0,0491 𝑁 ∗ 𝑚 ∗ 𝑠; 𝜂8 = 0,0466 𝑁 ∗ 𝑚 ∗ 𝑠; 𝜂9 = 0,0444 𝑁 ∗ 𝑚 ∗ 𝑠; 𝜂10 =
0,0437 𝑁 ∗ 𝑚 ∗ 𝑠; 𝜂11 = 0,0405 𝑁 ∗ 𝑚 ∗ 𝑠; 𝜂12 = 0,0345 𝑁 ∗ 𝑚 ∗ 𝑠 si 𝜀η=0,03224. Putem
observa cu cat temperatura creste, coeficientul de vascozitate dinamica scade ( de la 0,1095-
22,8℃ la 0,0345- 51℃), ceea ce inseamna ca aceasta variaza in timp.