Evoluționismul și implicațiile lui în contextul actual

- cinstim sfinții pentru viața și credința lor, iar nu pentru știința lumească a vremii
- multe învățături din scrierile Părinților nu sunt dogme... în unele aspecte, Părinții se îndreaptă unii pe ceilalți

- dogmele credinței sunt veșnice și neschimbătoare... au fost formulate în sinoadel ecumenice

- nici o dogmă și nici un sinod nu mărturisește despre vechimea lumii
- nu trebuie să dogmatizăm nimic altceva, decât a dogmatizat Biserica

- zilele creației nu trebuie înțelese ca perioade de 24ore... zilele și anii au diferite înțelesuri în Scriptură
- în textul grecesc, termenul pentru zi este eon, care poate înțeles și ca veac, iar nu doar ca o zi în sensul limitat
Dumnezeu este veșnic, iar veșnicia nu are unitate de măsură pentru timp.
„Pentru că Dumnezeu nu a creat nimic pentru trebuința Lui, pentru aceea le crează treptat” (Ioan G.A.).
„Dacă spui o zi sau un veac este același lucru” (Vasile cel Mare).

- taina celor șase zile ale creației este mai mare decât sfinții și decât puterea minții omenești
- nimeni, niciodată, nu va putea înțelege complet taina creației lumii de către Dumnezeu
- dacă știința demonstrează că universul are 13mrd. ani, nici o dogmă despre Dumnezeu nu este afectată

- teoria BigBang nu susține existența materiei de la sine, ci vorbește doar despre o concentrare imensă de energie
- deci teoria în sine nu argumentează existența lui Dumnezeu, dar nici nu demonstrează că El nu există
- este acceptată în lumea științei... nici o altă teorie cosmologică nu poate explica forma actuală a universului
- teoria seamănă foarte mult cu înțelesurile din referatul biblic despre creație
- teologic, teoria are unele trăsături remarcabile:
- pentru prima dată, se afirmă cu argumente științifice că spațiul, timpul, materia și universul nu sunt veșnice
- fără a avea încă o dovadă științifică, teoria ia în calcul faptul că lumea a fost creată ex nihilo, din nimic
- teoria prezintă lumea foarte bine și precis alcătuită, cu enorm de multe coincidențe, ce nu pot fi întâmplătoare
lumea în care ne naștem este foarte bine potrivită, iar viața și omul erau planificate încă de la începutul ei
- pentru oamenii de știință, teoria este un adevărat punct de plecare pentru întoarcerea la credință
- faptul că lumea este atent planificată, încă de la începutul ei, se poate explica doar printr-o Putere supranaturală

- adevărata știință nu pune în pericol credința, pentru că nu are competențe în lucrurile revelate și sfinte
- a spune că Dumnezeu nu există nu este o concluzie științifică, ci o interpretare folosită în scop ideoloic
- știința lucrează cu legi fizice și este încadrată în materie, deci nu poate fi decât neutră în privința lui Dumnezeu
- știința nu poate demonstra vreodată existența sau inexistența lui Dumnezeu
Stăniloae: „Sensurile existenței nu se impun în mod științific. Acceptarea lor ține de credință”.
Simeon NT: „Dumnezeu nu este nicăieri pentru cei ce privesc trupește, căci e nevăzut. Dar, pentru cei ce
înțeleg duhovnicește, El este pretutindeni; căci e de față, fiind în toate și în afară de toate”.
- știința adevărată, sinceră, se petrece în laborator, este conștientă de limitele proprii și se pronunță cu smerenie

Mituri greșite: - singura realitate este cea materială, palpabilă

- realitatea se cunoaște cel mai bine prin metode științifice
- toți oamenii de știință sunt atei
- rațiunea se împiedică în dogmele credinței... supus limitelor rațiunii, Adevărul este incredibil
- credința este o formă de cunoaștere superioară celor raționale
- în lume există lucruri care scapă științei și pot fi cunoscute-simțite într-un mod superior, prin despătimire
- aparatura folosită de știință are limite și praguri de sensibilitate evidente, deci nu poate cuprinde totul
- descrierea știiințifică a realității nu este realitatea deplină, ci numai partea pe care omul a putut s-o descifreze
realitatea nu este același lucru cu descrierea realității
- potențialul tehnologic actual este uriaș, dar lumea se adâncește în crize și provocări majore
poluarea, risipa, conflictele armate, imoralitatea
- o lumea ghidată numai de rațiune, fără o îmbunătățire prin virtuți, devine un loc potrivnic omului
în ce măsură știința și tehnologia mă face mai bun sau mai fericit?
- în afara revelației iubirii lui Dumnezeu, viața pe pământ nu are sens, este absurdă
- credința iudeo-creștină reprezintă forma cea mai înaltă a binelui comun și a fericirii întregului neam
- nenumărați oameni de știință au recunoscut că întreaga existență și universul sunt opera unei Ființe supreme
- un laureat al premiului Nobel pentru fizică: „Prima înghițitură din paharul științelor naturii te va transforma într-un
ateu, dar în ultima înghițitură e ascuns Dumnezeu”.

Mit greșit: - omul este un animal evoluat

- evoluționismul, ca model științific, este un amalgam de informații lipsite de o coerență finală
- este o certitudine faptul că genele umane se schimbă sub influența unor factori din mediul înconjurător
- teoria cuprinde și scenarii complexe întinse pe parcursul a milioane de ani, care nu pot fi dovedite experimental

- teologia, întemeiată pe referatul biblic, susține o anumită progresivitate a creației

- întâi au fost create pământul, apa, plantele și animalele, iar la final a fost creat omul
- din pământul și apa create la început, Dumnezeu le-a creat mai apoi pe toate celelalte
„în apele primordiale era o energie plină de viață” (Ioan G.A.) (Grigorie Palama)
„a făcut Dumnezeu la început cerul și pământul, ca pe o substanță care cuprindea totul și purta în potență toate”
„pământul și apa erau însărcinate cu plantele și cu animalele pe care urmau să le nască” (Stăniloae).
- Dumnezeu a poruncit pământului să scoată iarba și făpturile, dar tot El este Cel care a împuternicit pământul
- plantele, animalele și trupul omului nu sunt create ex nihilo, din nimic... ci din pământ
- prin trupul său, omul este înrudit cu lumea materială... iar prin suflet, cu Dumnezeu și cu lumea spirituală
- omul se înrudește cu întreaga făptură materială, cu plantele și cu animalele, pe care le cuprinde și le recapitulează
- toate formele de viață au asemănări foarte mari... aceleași substanțe... proteine, molecule... ADN, ARN...
- biologia are încă numeroase întrebări fără răspuns... taina vieții omului rămâne imposibil de definit științific
- științele nu pot înțelege conștiința omului, nici raportul dintre creier și minte, nici cel dintre trup și suflet
- știința este limitată... este nevoie de o curățare a științei de orice ideologie, pentru o exprimare științifică onestă
- teologia este și ea limitată... căci nu poate defini-explica în mod deplin ființa umană
Stăniloae vorbește de un apofatism al persoanei umane, care decurge în mod firesc din faptul că omul a fost
creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, împrumutând prin aceasta ceva din apofatismul divin.

- conflictul dintre știință și teologie apare atunci când fiecare parte își trece cu vedere propriile limite
- nici știința nu poate interpreta ceea ce nu poate demonstra, nici teologia nu trebuie să afirme ce nu este necesar
- tradiția ortodoxă nu acceptă că omul se trage din maimuță, dar afirmă că omul este înrudit cu toate viețuitoarele
- din același pământ au fost create și plantele, și animalele, și omul
- mecanismele genetice din trupul omului arată un mare potențial de schimbare
- alegerea omului produce efecte asupra propriei ființe... prin gândire, simțire și faptă, omul își preface viața
- omul se poate denatura sau înnoi, atât spiritual, cât și fizic
- rezultatele medicale arată că toate experiențele omului se depozitează, se păstrează și îl transformă pe om

- teoria evoluționistă se bazează pe niște principii teoretice, iar nu pe un fapt natural

- lumea se dezvoltă strict în mod natural, prin ea însăși, fără legătură cu Dumnezeu
- universul și viața sunt doar materiale, iar materia este veșnică (materialism absolut)
- materia și viața se organizează prin cauze proprii, printr-un șir de determinări întâmplătoare
- cel mult, ca în deism, Dumnezeu devine principiu metafizic nemișcat, izolat în afara creației
- fondatorii teoriei evoluționiste sunt Charles Darwin și Lamarck... principii: varietatea și selecția naturală
în anul 1859, Darwin a publicat Originea speciilor
numită și darwinism, teoria a fost preluată ca lozincă a ateismului
- evoluționismul a depășit granițele unei teorii științifice... luând forma unei credințe despre lume
- unii au susținut că evoluționismul reprezintă o nouă religie, că el cuprinde un mesaj religios
- teoria evoluției devine temeiul autonomiei creației față de Dumnezeu
- rezultatele geneticii moleculare și ale altor științe biologice, evoluționismul a fost pus în dificultate
- au apărut o serie de cărți care au criticat teoria lui Darwin... ex. lipsa formelor de tranziție în arhiva fosilelor
- discursul evoluționist nu este întemeiat pe argumente științifice, cât pe idei care să impresioneze
- descoperirile din domeniul biochimiei resping și ele evoluționismul lui Darwin
- alte descoperiri: - mutațiile genetice nu pot duce la schimbări-transformări între specii
- variațiile genetice sunt limitate în cadrul aceleiași specii
 Deși evoluționismul este prezentat ca o încununare a eforturilor științifice de a descifra tainele vieții, el
rămâne în mod fundamental o filosofie atee ce pretinde un act de credință aprioric, un angajament față de
ideologia materialistă care Îl alungă pe Dumnezeu din orice teorie a originii și sensului cosmosului.
Dacă natura e singura realitate care există, atunci ea trebuie să își fie propria cauză și diversitate.
Evoluționismul nu s-a impus prin dovezi științifice, ci numai prin hotărârea de a-L exclude pe Dumnezeu din
existența omului și a universului, cu scopul de a legitima o formulă de explicare a lumii: materialismul absolut.
Evoluționismul a rezistat și chiar a triumfat prin simplul angajament al unora față de materialism.

- cunoașterea care cuprinde începutul lumii nu ține de știință, ci de revelația dumnezeiască

- adevărul creării lumii din nimic de către Dumnezeu a fost primit de Moise, prin revelație directă
- evenimentele petrecute înainte de căderea omului în păcat s-au desfășurat după o altă logică decât cea actuală

- știința actuală caută să scape dintr-o autosuficiență lipsită de temei, dar încă este tributară orgoliului luciferic
- la teoria evoluționistă s-ar renunța foarte ușor, pentru o altă teorie care să explice aparția autonomă a lumii
- se ține la ea foarte mult, pentru că este singura care susține o lume apărută fără intervenția lui Dumnezeu

- cosmologia teonomă... susține procesul de creație continuă, care își are începutul în creația de la început, când
Dumnezeu a creat totul din nimic, și se împlinește în creația finală, prin Hristos, în acel cer nou și pământ nou
- creația continuă este posibilă pentru că Dumnezeu Creatorul rămâne în legătură continuă cu creația Sa
- prin energiile Sale necreate, Dumnezeu aduce lucrurile la existență la timpul potrivit și le întreține în existență
- Hristos este Alfa și Omega, începutul și sfârșitul creației... finalitatea creației în Hristos... orizont eshatologic...
- științele naturii au început să se orienteze și spre finalitatea lumii, iar nu numai spre cauzalitatea și începutul ei

- mișcarea anti-evoluționistă s-a concentrat într-o mișcare creaționistă, întemeiată pe teologia occidentală
- creaționismul susține că lumea a fost perfectă din clipa creării ei (și că universul e mai nou decât spune știința)

- Origen: pentru că au greșit, spiritele superioare au fost pedepsite să trăiască în trupuri, în lumea aceasta
- Augustin: fiind atotputernic, Dumnezeu a creat lumea desăvârșită și dintr-o dată, iar nu în mod progresiv
- separația între credință și știință, între Dumnezeu și lume, între necreat și creat, între spirit și materie
- universul a fost văzut ca o realitate autonomă față de Dumnezeu... distanță tot mai mare, în teologia apuseană

Sfântul Vasile cel Mare, analizând teoriile cosmologice ale vremii sale, spune: „Acești filosofi,
necunoscându-L pe Dumnezeu, n-au pus la temelia creării universului o cauză rațională, ci ideile lor despre
facerea lumii sunt concluziile neștiinței lor depre Dumnezeu. de aceea, unii au alergat la ipoteze materialiste,
atribuind elementelor lumii cauza creării universului... Necredința în Dumnezeu i-a înșelat și au spus că
universul este fără conducere și fără ordine și că este purtat de întâmplare”.

Cosmologia biblică exclude atât creaționismul explicat numai prin cauze supranaturale, cât și evoluționismul,
explicat numai prin cauze naturale... susținând faptul că Dumnezeu a creat și a organizat lumea din nimic, însă nu
fără mișcarea proprie a făpturilor, care se desfășoară potrivit rațiunilor întipărite de El în creație; Dumnezeu a creat
materia și viața, însă i-a dat și acesteia puterea unei mișcări propii.
- universul se desfășoară atât prin intervenția lui Dumnezeu, cât și prin puterea lui naturală
- așa cum sunt unite cele două firi în Hristos

- separația între credință și știință, între Dumnezeu și lume, între necreat și creat, între spirit și materie
- în gândirea Părinților, acestea nu erau separate, ci într-o unitate lipsită de tensiune
- teologia nu trebuie să se grăbească în a primi sau a respinge o teorie științifică
- teologia se poate împăca cu orice cosmologie modernă, cât timp știința nu-și depășește propriile limite
„conflictul dintre știință și religie are loc pentru că limitele sunt depășite” (Einstein)
- fiecare a vrut mai mult decât i se cuvenea... știința, cu viziunea materialistă... teologia, cu descrierea universului
- știința trebuie să rămână încadrată în cercetarea și descrierea lumii, în baza experimentelor fizice
- teologia trebuie să se limiteze la interpretarea informațiilor demonstrate de știință, în baza revelației
- fiecare dintre cele două au domenii diferite de autoritate, competențe diferite și limite diferite
- referatul biblic despre crearea lumii nu este o descriere științifică a faptelor, ci o interpretare teologică
- limbajul este iconic, metaforic... litera ucide, pe când Duhul dă viață...
- textul nu-și propune impunerea unei cosmologii, ci o nouă teologie: monoteismul, împotriva politeismului
- facerea lumii și crearea omului sunt argumente pentru unicul Dumnezeu... textul este teologic, nu științific...
- ordinea zilelor creației impune implicarea directă a lui Dumnezeu în crearea și organizarea universului
- știm că Dumnezeu a lucrat, dar nu știm cum a lucrat
- ziua de muncă, expresie metaforică, exprimă smerenia și chenoza atotputerniciei lui Dumnezeu
- lipsit de orice pretenție științifică, textul biblic rămâne marcat de un apofatism specific oricărei lucrări dzeiești.

- cosmologia teonomă a Bisericii nu pretinde că poate descrie începutul sau mișcarea universului
- lupta teologiei cu lumea nu este de a impune o descriere a realității, ci numai o interpretare a acesteia
- dacă sunt sincere, descoperirile științei nu pot fi decât vehicule pentru adevărul revelat
- conflictul științei nu este cu Scriptura, ci cu o teologie blocată într-o interpretare greșită a Scripturii
- nu poate exista un conflict real între știință și teologie, ci numai între două viziuni-ideologii asupra lumii
- este necesar un limbaj comun, în care să se încadreze atât știința, cât și adevărul revelat
- dacă Evanghelia este destinată tuturor neamurilor, ea este destinată și oamenilor de știință

- întoarcerea la gândirea Părinților, care afirmă simultan transcendența și prezența lui Dumnezeu în lume
- orice tensiune între materie și spirit trebuie depășită, într-o unitate duhovnicească... întruparea Fiului...
- Dumnezeu a creat materia și viața, dar i-a dat și acesteia puterea unei mișcări propii
- această perspectivă se poate numit evolutivă-progresivă, dar nu în sensul ateu al teoriei evoluționiste
- creația și pronia sunt de nedespărțit, ca două aspecte ale aceleiași atotputernicii divine
- un Creator atotputernic S-a smerit și S-a acomodat posibilităților limitate ale universului, lucrând prin ele
- prăpastia uriașă dintre necreat și creat este depășită prin coborârea lui Dumnezeu prin energiile necreate
- creația nu se poate susține doar prin sine
- mobilitatea lumii nu este nici rea (Origen), nici autonomă (cum cred mulți, astăzi)
- universul se află într-o continuă mișcare, în baza unui scop existent încă de la început creării lui
- sensul și mișcarea universului sunt teocentrice
- Hristos este începutul, mijlocul și sfârșitul veacurilor... este prezent permanent în viața lumii
- este Logosul creator, prin care Tatăl a creat lumea din nimic... prin El, lumea are un scop veșnic
- creația a fost organizată... raționalitatea creației, a fiecărei făpturi... a modelat treptat materia primordială
- lumea se află în permanentă mișcare, iar modelarea materiei cere timp
- evoluția lucrurilor nu se petrece autonom, prin ele însele, ci exprimă lucrarea continuă a lui Dumnezeu
- mișcarea lumii nu este un proces autonom, cum arată faptul că evoluția a încetat odată cu crearea omului
- nu au apărut forme superioare de viață, mai presus de om... nici speciile de animale nu se pot încrucișa între ele
- Dumnezeu a folosit lucrurile anterioare, pentru a aduce la existență pe cele următoare
acest lucru nu s-a petrecut autonom, ci prin intervenția creatoare a lui Dumnezeu
- selecția naturală și lupta pentru supraviețuire pot fi înțelese, dar nu pot explica saltul de la o specie la alta
- omul a fost creat din pământ, dar înzestrat cu suflet după chipul și asemănarea lui Dumnezeu
- crearea omului nu poate fi explicată fără intervenția directă a lui Dumnezeu
- materia a fost perfecționată progresiv de Dumnzeu, dar conștiința omului nu provine din materie, ci de la El

- apelul la mister nu este o abdicare de la spiritul cercetării, ci o reală și sinceră atitudine față de limitele științei
- teologia este o știință în sine, care lucrează cu instrumente precum revelația, credința și simțirea
- prin credință, cunoaștem că începutul și sfârșitul lumii se unesc în Hristos, ca mântuitor al lumii
- lumea nu poate fi rezultatul unei evoluții autonome, în care factorii iraționali sunt mai presus de cel rațional
- știința spune că lumea are 16 miliarde de ani „Cerurile spun slava lui Dumnezeu...” (Psalmi 18, 1).
--
Evoluția e fenomenul prin care o populație de organisme vii își transformă treptat caracterele fizice și comportamentul, pierzând anumite
caractere/obiceiuri sau căpătând altele noi, ceea ce modifică specia, și uneori creează, dintr-o populație unică, două populații diferite. Prima
etapă a fost teoria transmutației a lui Jean-Baptiste Lamarck (1809): producerea spontană continuă a unor forme simple de viață care au
dezvoltat o complexitate mai mare. Teoria științifică a evoluției prin selecție naturală a lui Charles Darwin și Alfred Russel Wallace a fost
expusă în detaliu în cartea lui Darwin: Originea speciilor (1859). Teoria: speciile evolueaza nu datorită mutațiilor, cât adaptării la mediu.
Presiunea mediului duce la selecția naturală. Inițial, teoria nu se aplica oamenilor. În cazul ființei umane, lipsa unei forme tranziționale, acea
așa-numită verigă lipsă, pune sub semnul întrebării ipoteza evoluției graduale.