VALERIU ȘOTROPA

INTRODUCERE și BIBLIOGRAFIE
LA
ISTORIA DREPTULUI
ROMÂN

BCU Cluj-Napoca

RE 52017< 0700

CLUJ
TIPOGRAFIA «CARTEA ROMÂNEASCĂ"
19 3 7
656083
 PREFAȚĂ.

Istoriografia juridică românească se află azi la o răspântie a evo­

luției ei. După atâtea decenii de când a luat ființă, după publicarea
a zeci de mii de documente, după ce monografiile asupra diferitelor
sale chestiuni au devenit destul de numeroase, se poate și trebue astăzi
să ne gândim la scrierea operei de sinteză care să lege într’un mă-
nunchiu, să închege într’un sistem toate rezultatele principale la care
s’a 'ajuns până acuma în acest domeniu.
Cele câteva, foarte puține, lucrări de sinteză scrise până azi suni
numai niște încercări — fie neterminate, fie foarte incomplete, fie cu
totul insuficient documentate. Și s’a ajuns la atâtea rezultate, atâtea
probleme au fost studiate, dispunem astăzi de atâtea izvoare publi­
cate în bune condiții, încât este neapărată nevoie de acel mare studiu
de ansamblu care să facă suma tuturor monografiilor, cel puțin a
celor mai importante, să rezume și să împreune într’un corp cunoștin­
țele pe care le avem până acum în materia aceasta și să arate ce mai
este de făcut, să deschidă noi probleme și orizonturi.
„Istoria dreptului român public și privat" este în prezent opera
cea mai imperios necesară a științei istorice românești; desigur că,
după sinteza istoriei Românilor, nicio operă nu e azi așa de impor­
tantă pentru istoriografia noastră: existența ei se poate spune că este
o chestie de onoare pentru istoriografia română; iar pentru acea ra­
mură a istoriografiei române care este istoriografia juridică e chiar
mai mult: o chestie de viață; fără ea, această istoriografie poate ii
considerată — deși are o vechime de aproape un veac — ca fiind
încă tot în faza începuturilor. Și este datoria — și mândria — gene­
rației noastre de istorici juridici de a scrie această operă completă de
sinteză, care nu mai poate întârzia.
 4 PREFAȚĂ

Înainte însă de a porni la construirea acestei sinteze era nevoie

de un studiu introductiv în domeniul istoriei dreptului român, precum
și de o privire retrospectivă asupra întregei istoriografii juridice ro­
mânești dela începuturile ei până astăzi, — pentru familiarizarea cu
diferitele probleme generale ale acestei istorii și pentru cunoașterea
a tot ceeace sa produs până acum pe terenul acestei istoriografii.
Lucrarea de iață alcătuește acel studiu introductiv și acea pri­
vire retrospectivă.
Ea se compune din două părți.
Prima parte constitue o introducere în istoria dreptului român, i
In această introducere tratez despre diferitele chestiuni generale re­
lative la această istorie, cum sunt: definiția istoriei dreptului, utili­
tatea, diviziunile ei, științele ei auxiliare, isvoarete istoriei dreptului
român, metoda de lucru a istoricului dreptului, metodele de expunere
a istoriei dreptului, epocile istoriei dreptului român, conținutul, ve­
chimea, teritoriul de aplicare, calitățile, originile, numirile, originali­
tatea și unitatea în spațiu a dreptului român. Un astfel de studiu in­
troductiv era desigur necesar și va umple o lacună simțită.
In partea a doua a acestei lucrări se află o bibliografie a studii- ’
lor — cărți și articole — privitoare la istoria dreptului români public
și privat care s’au scris până azi, precum șt a altor opere utilizabile la
scrierea acelei istorii. Toate lămuririle cu privire la planul și compu­
nerea bibliografiei le dau la începutul ei, ca introducere la acea a
doua parte a lucrării prezente. Aici voiu adăuga numai că trebuința
acestei bibliografii devenise tot mai simțită1). Lipsa ei îngreuia mult
lucrul cercetătorilor istoriei dreptului român. Pentru a cunoaște tot ce
s’a scris asupra acestei istorii sau asupra unei părți a ei, istoricii drep­
tului român trebuiau să depună multă muncă, să cerceteze biblioteci,
colecții întregi de reviste — dintre care unele foarte Oaste, cu câte
50—60 de ani de apariție —, bibliografii istorice variate, notele la o
mulțime de cărți, etc., — ceeace constituia pierderea unui timp care
putea fi folosit la cercetarea adâncită și la meditarea subiectului în­
suși. Lipsa unei bibliografii făcea apoi ca unele lucrări — din fericire
nu multe — să fie insuficient documentate asupra chestiunii pe care o
tratau, ba uneori chiar să ignoreze câte una sau mai multe din lucră­

1) Dealtfel este necesară și o bibliografie a întregei istoriografii românești —

și am credința că prin munca organizată și metodică a unui grup de specialiști,
această operă, a cărei lipsă se resimte în istoriografia noastră, va putea fi rea­
lizată.
 PREFAȚĂ 5

rile care, se scriseseră mai înainte cu privire la acea chestiune, —

ceeace nu era un fapt de natură a contribui la progresul științei de
care țineau.
Văzând aceste inconveniente; apoi, vrând să dau și un tablou al
întregei istoriografii juridice române; și — adaug — și din dorința
de a cunoaște eu însumi tot ce s’a scris in domeniul istoriei dreptului
român, care mă interesează și mă preocupă de mai mulți ani, m’am
hotărît să compun și să dau la iveală această bibliografie, care sper
că va aduce un oarecare serviciu istoriografiei dreptului român și va
contribui întrucâtva la progresul ei.

Având acum compusă acea lucrare introductivă în istoria drep­

tului român și o bibliografie cât s’a putut mai completă a studiilor ce
s’au scris, începând încă din prima jumătate a secolului XIX până
în prezent, cu privire la această istorie, — rămâne și trebue ca, pe
baza acestor numeroase și variate studii și pe baza materialului cu­
prins în isvoarele și colecțiile de documente publicate (indicate și ele
în bibliografia prezentă), istoriografia juridică română să treacă neîn­
târziat la realizarea operei ei capitale și mai necesare acum decât ori­
care alta: sinteza istoriei dreptului român,
 PARTEA I.

INTRODUCERE
IN ISTORIA DREPTULUI ROMÂN

§ 1. DEFINIȚIA ISTORIEI DREPTULUI ROMÂN

Dreptul poate fi studiat și expus din două puncte de vedere:

1) fie din acel al modului cum el se înfățișează în momentul istoric
de față (dreptul pozitiv actual), 2) fie din punctul de vedere evo­
lutiv, privindu-1 în desvoltarea lui în trecut, în cursul unei epoci sau
a unei bucăți mai întinse de timp. Din punctul întâiu de vedere el
este studiat de toate disciplinele juridice care privesc și explică
vre-una din ramurile dreptului actual, așa cum se prezintă el azi
(dreptul constituțional, administrativ, penal, civil, comercial —
actual). Din punctul al doilea de vedere el este studiat de istoria
dreptului.
Istoria dreptului român este expunerea evoluției dreptului român
public și privat dela origini până astăzi. Această expunere constă în
descrierea cuprinsului și rostului pe care l-au avut, precum și a trans-
formațiunilor succesive pe care le-au suferit instituțiile de stat și ju­
ridice ale poporului român în cursul desvoltării lor, dela crearea sau
apariția până la extincțiunea sau, pentru cele ce subsistă și azi, până
la stadiul actual de desvoltare a lor.
Istoria dreptului cercetează și ea, ca și istoria generală, trecutul
unui popor, dar nu în totalitatea lui ca aceasta, ci numai în parte,
din punctul de vedere special al dreptului; din câmpul întins de fapte
și lucruri care formează la un loc viața complexă a trecutului ea
studiază numai un fragment: așezămintele juridice și de stat. Istoria
8 VALERIU ȘOTROPA

dreptului român formează deci o parte din istoria generală a Româ­

nilor, care studiază viața poporului român în trecut în întregimea ei;
ea constitue o diviziune a istoriei naționale. Fiindcă cercetează numai
un domeniu special din totalul vieții unei națiuni, și anume numai
viața juridică a acesteia, istoria dreptului este o istorie specială.

§ 2. CE ESTE DREPTUL, CINE ÎL CREEAZĂ

ȘI CUM EVOLUEAZĂ ?

Așadar, istoria dreptului se ocupă cu studierea evoluției dreptului.

Dar ce este dreptul, cum se formează și cum evoluează el?
Dreptul este un produs, elaborat în mod lent, al vieții sociale.
Viața, socială are mai multe părți sau aspecte: religia, arta, viața eco­
nomică, dreptul, etc. Aceste părți nu sunt independente una de alta,
ci stau în legături organice, formând, toate la un loc, complexul unic
al vieții sociale. Fiecare parte constitue, ca să vorbim în termeni so­
ciologici, o sumă de valori proprii, deosebite de a celorlalte, însă fie­
care parte stă în legătură cu celelalte, influențându-le și fiind influen­
țată la rândul ei de acestea: este o continuă întrepătrundere și in­
fluențare reciprocă între diferitele ramuri ale vieții sociale. Nu numai
că dreptul constitue o parte a vieții sociale, dar el este atât de strâns
legat de aceasta, încât „în toate fenomenele ei se va găsi și ideia de
drept, în jurul căreia ele se agită sau a căror rezultantă ea este.
Cauză sau efect, dreptul conviețuește cu fenomenele sociale și astfel
istoria dreptului poate fi considerată ca istoria fenomenelor sociale,
privită dintr'un anumit punct de vedere, desbărată de toate ambien-
țele nefolositoare, de toate concomitențele străine, mărginită de ideia
raporturilor juridice și numai de această ideie"1).
Dintre diferitele părți ale vieții sociale dreptul este, fără îndoială,
una din cele mai însemnate, datorită rolului important pe care îl ioacă
în cadrul acesteia. El este produs de către societate și pentru socie­
tate, pentru a servi și apăra interesele și drepturile ei, pentru a re­

1) Ion Peretz, Curs de istoria dreptului român, ediția II, voi. I, București,
1926, p. 3. „Certes, zice E. Lerminier, si, parmi les idees que porte l'esprit de
1'homnie, il en est une certaine^ c'est l'idee du droit qui ă chaque instant tombe
en acte, rend d'elle-meme, â toute heure, d'irrecusables temoignages, et constitue
partout et sous tous les climats l'fitat et la societe11 (E. Lerminier, Introduction
generale o l’histoire du droit, Bruxelles, 1830, p. 6).
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 9

glementa viața socială și a-i apăra liniștea, ordinea și existența. Drep­

tul este o forță normativă și constrângătoare, cuprinzând norme și
sancțiuni care reglementează și sancționează diferitele raporturi ale
indivizilor între ei sau dintre indivizi de o parte și stat de ceialaltă
parte. El este un produs neizolabil de restul vieții social®, al cărui
mediu natural de existență este societatea, dreptul nefiind posibil și
imaginabil în afară de societate, societatea la rândul ei neputând fi
și dăinui fără acest lucru indispensabil ei care este dreptul2).
Dreptul este un produs al spiritului colectiv al poporului3). Un
popor formează un corp, iar indivizii care-1 alcătuesc formează celu­
lele corpului poporului. Acești indivizi nu constitue niște uni­
tăți independente și izolate una de alta: fiecare este numai o mole­
culă, un element component al națiunii, o parte, un membru al totu­
lui, Indivizii componenți se pot asemăna cu celulele unui corp; acești
indivizi-celule compun organismul social, națiunea, Ceeace-i unește
pe ei într'un corp și îi leagă de acesta cu legături puternice și indiso­
lubile este spiritul colectiv; ceeace face ca o națiune să nu fie un
simplu agregat, o simplă sumă de indivizi, ci un organism sui generis,
o realitate specifică independentă de elementele componente și supe­
rioară lor, un organism social, este existența acestui spirit popular
colectiv al națiunii, care face din aceasta un organism psihic sau spi­
ritual, o entitate care posedă un suflet propriu4).
2) „Le droit, zice tot Lerminier, est Tentant de la vie humaine, de la so-
ciete, ou plutot il est la societe meme: rien de plus reel ni de plus vivant" (o. c.,
p. 4). Iar V. Moldovan spune că „dreptul nu e o abstracțiune, ci o realitate care
trăiește, evoluează și se transformă după aceleași legi organice ca și întreaga viața
a națiunei a cărei exigențe sufletești și materiale e chemat să le reglementeze"
(Curs de istoria dreptului român după lecțiunile d-lui prof. Vaier Moldovan pentru
anul I drept [litografiat], Cluj, 1933, p. 3).
3) Cf. doctrina școalei istorice a dreptului, ai cărei fondatori și reprezentanți
principali sunt: Gustav Hugo (1768—1834), Friedrich Karl von Savigny (a trăit la
1779—1861; el a pus bazele doctrinei școalei istorice în cunoscuta sa operă apă­
rută în 1814 la Heidelberg și întitulată Vom Berut unserer Zeit fur Gesetzgebung
und Rechtswissenschaft) și G. Puchta (1798—1846).
4) V. și excelenta definiție lapidară a națiunilor de „forme morale ale uma-
tnității" (N. lorga). Altă definiție: „o națiune este un principiu spiritual, rezultanta
(complicațiilor adânci ale istoriei; o familie spirituală" (Ernest Renan, citat la Ro-
mulus Seișanu, Principiul naționalităților. Originile, evolufia și elementele consti­
tutive ale naționalității, București, 1935, p. 10). Despre factorii sau elementele con­
stitutive ale vieții unei națiuni vezi R. Seișanu, o. c„ p. 16—51 și I. Lupaș, Fac­
torii istorici ai viefii naționale românești, în Anuarul Inst. de istorie națională,
I (1921—1922), p. 19—45.
10 VALERIU ȘOTROPA

Spiritul poporului, care este unul, in plină desvoltare in cursul

timpului și posedă caractere specifice care se imprimă, dându-le o co­
loare deosebită, particulară, națională, diferită de cea a altor popoare,
în fiecare activitate și produs al său, spiritul poporului creează arta
sa, literatura sa, limba sa și, tot astfel, și dreptul său. Dreptul con­
suetudinar român este deci produsul spiritului poporului român, o
creațiune d acestui suflet complex, un produs care s’a desvoltat încet,
adaptându-se cazurilor și necesităților nouă, al acestui spirit puternic
creator și în domeniul dreptului ca și în domeniul poeziei, muzicei,
artei.
Aici e necesar să facem o distincțiune: privit din punctul de ve­
dere al formei în care se prezintă, dreptul este de două categorii:
scris și nescris (jus scriptum, jus non scriptum). Cel dintâi e opera
legislatorilor, cel de al doilea e opera spiritului poporului. El este, la
toate popoarele, mai vechiu decât cel dintâi; pentru istoria dreptului
român el are o importanță mult mai mare decât cel dintâi, fiindcă
a regentat mai mult timp decât acesta viața juridică a poporului ro­
mân și chiar după ce au început să apară monumentele dreptului
scris, legile, el a continuat să se aplice pe o scară mult mai întinsă și
mult mai des decât cellalt, astfel că numai de aproximativ un secol în­
coace dreptul scris a luat aproape complet locul și importanța drep­
tului nescris în viața juridică a națiunii noastre. Când vorbim deci aici
despre drept, înțelegem dreptul nescris. El este anonim (și, după cum
arată și numele, nescris) ca și literatura populară și stă față de drep­
tul scris în același raport în care stă literatura populară față de lite­
ratura cultă sau cărturărească. El se formează ca și limba și evoluează
ca dânsa. Normele lui se transmit prin tradițiune orală dela o gene­
rație la alta. El este un produs istoric, nu e un produs al rațiunii sau
o creațiune a legii. E conform caracterului poporului care l-a. produs,
conform necesităților și gradului de evoluție a poporului și epocei;
fiind un produs istoric, născut din uzanțele și necesitățile vieții po­
poarelor, care variază după timp și loc, va varia și el împreună cu
acestea.
Dreptul are, ca și celelalte părți ale vieții popoarelor, un caracter
evolutiv, fiind supus, ca și acelea, legii evoluției. El evoluează, ca și
societatea întreagă, prin o serie de transformațiuni succesive: este su­
pus unei desvoltări continui, nefiind fix, etern, absolut ci relativ și
evolutiv. Istoria dreptului ne demonstrează, mai bine decât orice ra­
ționament, relativitatea și evolutivitatea dreptului. Evoluția dreptului
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 11

se efectuează în următoarele moduri: 1) Unele instituții învechite, care

nu mai corespund spiritului și trebuințelor timpului, cad în desuetu­
dine, sunt părăsite, date uitării sau abrogate. 2) Altele sunt păstrate
dar li se aduc unele modificări, se schimbă, se perfecționează, ca să se
potrivească ideilor și cerințelor epocei nouă (dreptul consuetudinar
român a fost în această privință un organism care nu a rămas fix, ci a
evoluat, s'a adaptat cazurilor și împrejurărilor nouă) și în fine 3) Se
creiază alte instituții, nouă, care nu existau înainte, născute din ne­
voile diferite ale unei epoci față de alta și din cauza că, spiritul unei
societăți evoluând și evoluând cultura și civilizația, se nasc nouă ce­
rințe și probleme nouă,care cer crearea de nouă mijloace și de institu­
ții nouă, pentru satisfacerea celor dintâi și rezolvarea celor din urmă.
Acestea sunt cele trei moduri în care evoluează dreptul5).

§ 3. ISTORIA DREPTULUI - ȘTIINȚĂ DE SERII

După cum a arătat marele filosof român al istoriei A. D. Xenopol,

disciplinele istorice, ocupându-se cu fenomenele de succesiune, sunt
științe de serii, spre deosebire de științele naturale, fizico-chimice, etc.,
care, ocupându-se cu fenomenele de repetiție, sunt științe de legiG).
Istoria dreptului este, prin urmare, și ea, ca și istoria generală și ca și
celelalte științe istorice speciale, din grupul cărora face parte, o știință6
6) Fără a fi un mod propriu zis de evoluție, cazul pe care îl vom aminti aici
este în strânsă legătură cu problema evoluției, așa că poate fi menționat la acest
loc. Este vorba de cazul, rar, când se revine la o veche instituție, reînvie o veche
practică,। o normă, căzută în uitare sau abrogată, dintr’o epocă trecută, care fusese
părăsită fie din simpla dorință de a inova, de a moderniza, fie pentrucă se cre­
zuse că instituția cu care eră înlocuită era mai bună, dar se constată mai târziu că
vechea instituție, vechea normă înlocuită nu era cea mai rea, că era poate mai
înțeleaptă, mai bună decât cea nouă și se revine la ea. Este un caz de schimbare
de normă prin revenirea la o normă anterioară, de readoptare și reînviere a unei
instituții vechi care, e adevărat, nu exista în epoca imediat precedentă, așa că față
de aceasta este în adevăr o schimbare, dar existase într'o epocă anterioară pre­
cedentei. E, de fapt, un caz rar dar totuși posibil. In afară de cazurile care au
existat, un exemplu la acest punct ar constitui o eventuală reintroducere a pe­
depsei cu moartea, care a existat la noi-până la jumătatea secolului XIX, când
a fost desființată prin constituția, din 1866 (art. 18) și pentru reînființarea căreia
au pledat (I. Tanoviceanu, V. Petroni, V. Conta) și pledează multe voci autori­
zate din țara noastră, sau reînființarea breslelor.
e) V. doctrina lui Xenopol expusă în opera sa La theorie de l'Histoire,
Paris, 1908.
12 VALERIU ȘOTROPA

de serii. Ca atare ea nu stabilește legi generale și imuabile în timp și

spațiu, ci se mărginește să expună, pe baza izvoarelor istorico-juridi-
ce, evoluția instituțiilor de stat și de drept ale unui popor, le prezintă
în desvoltarea lor succesivă, dela punctul de plecare până la punctul
lor cel mai înaintat de desvoltare.
Istoria dreptului, ca știință istorică, de serii, studiază, ca și ce­
lelalte discipline istorice, particularul, unicul, specialul; ea nu trebuie
să cerceteze legile de formare și evoluție ale dreptului, nici spiritul
dreptului, nici legăturile lui cu alte fenomene ale vieții sociale ori ale
naturii, căci acesta este rolul unei alte discipline, filosof ia dreptului.
In ce privește legăturile cu restul vieții sociale este însă bine înțeles
că istoricul dreptului nu va face această cercetare din punctul de ve­
dere general, teoretic, căci din punctul de vedere particular, aplicat,
el are nu numai dreptul dar chiar datoria de a pune evoluția institu­
țiilor în legătură cu cea a întregii vieți sociale, arătând cauzele și
efectele și în general legăturile pe care le au acestea cu restul vieții
sociale, din care ele fac parte integrantă și din complexul căreia ele
nu pot și nu trebuie să fie detașate și prezentate complet izolat.

§ 4. UTILITATEA ISTORIEI DREPTULUI

Istoria dreptului prezintă o triplă utilitate: 1) Ea aruncă lumină

asupra unor evenimente istorice care, dacă nu s'ar cunoaște institu­
țiile contemporane cu ele, nu ar putea fi bine înțelese și explicate,
astfel că mai bine se poate înțelege cursul istoriei unui popor dacă se
cunosc instituțiile sale de stat și de drept în evoluția lor; trebuie așa­
dar, după cum spunea Montesquieu în „Spiritul legilor" ,,să se lumi­
neze istoria prin legi și legile prin istorie". Este deci cert că pentru
a înțelege istoria unei națiuni istoricul trebuie să cunoască și această
parte din complexul vieții națiunii care este dreptul, parte care for­
mează un tot organic și indivizibil împreună cu restul acelei vieți7).
Pe de altă parte însă, fiindcă instituțiile se nasc din necesitățile și
7) „Fără istoria dreptului, istoria generală, istoria politică va remînea in-
complectă, superficială, adesea inexactă sau rău înțeleasă; fără istoria dreptului,
știința socială riscă de a nu ajunge decît la abstracțiuni zadarnice sau la utopii.
In fine, jurisprudența pozitivă, este adesea obligată să-și tragă argumentele sale
dip istorie". {Citat la P. Negulescu, Introducere la istoria dreptului romin, în
Revistă de drept și sociologie, an. I, no. 2, 15 Aprilie 1899, p. 197).
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 13

ideile unei societăți și fiindcă ele au și efecte și cauze în viața acesteia,

este de asemenea cert că pentru a le putea studia în originea și des-
voltarea lor, istoricul dreptului va trebui la rândul lui să cunoască, și
să cunoască bine, și istoria generală a poporului care le-a produs8).
2) Ea ajută la înțelegerea dreptului epocei actuale, căci e evi­
dent că dacă cunoaștem trecutul înțelegem mai bine prezentul și că
pentru a pricepe exact spiritul și cuprinsul unei instituții actuale tre­
buie să cunoaștem originile și evoluția ei în trecut. Prezentul for­
mează împreună cu trecutul un tot inseparabil; rădăcinile lui sunt în­
fipte adânc în trecut; influența puternică a trecutului asupra prezen­
tului este indiscutabilă și neînlăturabilă. Pentru a înțelege deci drep­
tul din stadiul său de astăzi, trebuie să cunoaștem stadiile prin care a
trecut în cursul evoluției lui până a ajuns la faza actuală9).
3) Din punctul de vedere al utilității sale practice, istoria drep­
tului este foarte importantă pentru jurist și pentru omul de stat, fiindcă
ea adaugă la spiritul inovator spiritul atât de necesar al tradiției
și ajută la formarea unei judecăți limpezi, a unei puteri de înțelegere
și a unei vederi clare, calități absolut necesare atât pentru legislator
cât și pentru practician.

8) Tot așa stă cazul și cu celelalte istorii speciale, de[ ex. istoria literaturii,
artei, comerțului, etc. Nu se poate concepe ca acel care scrie vre-una din aceste
istorii speciale să nu cunoască istoria generală a poporului respectiv, precum nu se
poate concepe ca acel care scrie istoria generală să nu cunoască bine aceste istorii
speciale. Iată, în această privință, ce spune N. lorga in legătură cu istoria litera­
turii: ,,Eu nu înțeleg profesori de istoria literaturii românești cari să nu cunoască
istoria Romînilor și nu înțeleg profesori de istoria Romînilor cari nu ar cunoaște,
în acelaș timp și fundamental, istoria sufletului românesc, oglindit în istoria lite­
raturii românești, — după cum iarăși mu pot înțelege un istoric al artelor care
nu cunoaște perfect viața societății în care s'au desvoltat aceste arte" (Istoria li­
teraturii .romanești. Introducere sintetică,: București, 1929, p. 7).
9) „Nimic nu poate ajutora la cunoștința celor in ființă legiuiri ale unei țări
ca învățătura pravilelor și așezămintelor vechi ce au stăpânit mai din nainte și
care, la multe orândueli, au slujit de temeiu celor de acum" spune C. N. Brăiloiu
în precuvântarea la ediția 'din 1841 a codului Ipsilante (citat) la D. Alexandresco,
Explicafiunea teoretică și practică a dreptului civil român in comparafiune cu
legile vechi și cu principalele legislațiuni străine, tom. I, ediția II, București, 1906,
pag. II). Iar E. Lerminier, o. c., p. 262, zice: „II faut etudier le droit historiquement:
sană Ia connaissance de l'histoire, de ce qui a vecu et dure avant nous, nous reste-
rions toujours incomplets, ignorants et injustes; si nous nous avisions de dedaigner
le passe, nous perdrions l'entente de notre temps et de nos propres lois".
14 VALERIU ȘOTROPA

§ 5. DIVIZIUNILE ISTORIEI DREPTULUI

Istoria dreptului poate fi împărțită10), după modelul istoriei ge­
nerale, în istorie națională și istorie universală a dreptului. Pe când
istoria națională a dreptului se ocupă cu studiul evoluției instituțiilor
la un singur popor, istoria universală a dreptului studiază desvoltarea
instituțiilor la toate popoarele11) și în toate timpurile, deci în întreg
domeniul istoriei universale, și stă față de cea dintâi într'un raport si­
milar acelui dintre istoria generală universală și cea generală na­
țională.
Istoria dreptului se divide în istorie externă și istorie internă.
Istoria externă a dreptului este istoria isvoarelor de drept (fontes
juris), cuprinzând studiul legilor și al celorlalte surse legislative, în
genere a tuturor mijloacelor materiale în care s'au fixat și păstrat nor­
mele de drept. Istoria internă este studiul conținutului acestor isvoa­
re, al materialului însuși, adică a instituțiilor, publice sau private, con­
siderate în ele înșile.
După împărțirea dreptului în public și privat, istoria internă a
dreptului se subdivizează în istoria dreptului public și istoria dreptu­
lui privat. Istoria dreptului public cuprinde expunerea evoluției insti­
tuțiilor de stat, (sau cu alți termeni: a organizației de stat), adică stu­
diază evoluția organizației politice, administrative, militare, sociale,
bisericești, financiare și judiciare. Istoria dreptului privat cuprinde în­
fățișarea evoluției instituțiilor juridice.
Fiecare ramură a dreptului poate să aibă istoria sa specială. Ast­
fel putem avea istoria dreptului constituțional, a dreptului adminis­
trativ, penal, civil, comercial sau a diverselor proceduri.
Deasemenea, fiecare instituție, de stat ori juridică, poate să aibă
istoria ei specială, putând avea astfel de exemplu: istoria domniei,
istoria diverselor dregătorii, istoria birului, istoria pedepsei cu moar­
tea, istoria proprietății, etc.

§ 6. ȘTIINȚELE AUXILIARE ALE ISTORIEI

DREPTULUI ROMÂN
Istoria dreptului are, ca și istoria generală, câteva științe auxi­
liare sau ajutătoare. Ele ajută pe istoricul dreptului la aflarea adevă­
10) Cf. Victor Onișor, Istoria dreptului român pentru anul I al facultății de
drept, ediția II, Cluj 1925, p. 2j și Rene Foignet, Manuel elementaire d'histoire du
'droit franțais, ed. XII, Paris, 1932, p. 1—2.
u) Bine înțeles, numai la acele popoare asupra instituțiilor căroia ni s'au
păstrat cunoștințe istorice.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 16

rului și la cunoașterea și explicarea unor instituții mai ales în unele

perioade asupra cărora izvoarele literare sunt sărace sau lipsesc com­
plect. Ele nu prezintă o importanță egală pentru tot câmpul istoriei
dreptului român, ci fiecare din ele are o importanță mai mare și este
folosită ca auxiliar mai însemnat și mai prețios pentru studierea unei
anumite părți sau epoci a acesteia.
Cele mai importante științe auxiliare ale istoriei dreptului român
în epoca anterioară fondării principatelor sunt; arheologia, epigrafia
și istoria limbii. Arheologia aduce mari servicii pentru epoca dacă.
Pentru studierea civilizației și vieții economice a Dacilor materialul
arheologic formează un auxiliar neprețuit. „După cum în Sud, zice
V. Pârvan, epoca minoică și cea myceniană a culturii mediteraneene
au devenit părți integrante nu din archeologia, ci din istoria lumii
antice, tot așa ținuturile carpato-danubiane vor constitui în viitor un
mare capitol din istoria antică a Europei începând încă dela 3000 a.
Chr., grație exclusiv materialului archeologic“12). Epigrafia aduce și
ea servicii la studierea epocei dace, dar ea joacă un rol foarte mare
mai ales la studierea epocei romane. Acest rol a fost de mult încă re­
levat și pus în evidență. La 1883, într'una din primele lucrări româ­
nești privitoare la organizația Daciei romane, cercetătoarea Maria
Zacharescu spunea că „pentru istorie, Epigrafica este o sorginte unică
și prețioasă: pentru studiul epocei imperiale a Romanilor — cu deo­
sebire pentru studiul administrațiunei romane — ea este indispen­
sabilă", adăugând că pentru studiul organizației Daciei romane epi­
grafia este absolut necesară, pentrucă monumentele epigrafice sunt
singurele fântâni din care putem cunoaște originea coloniștilor, orga­
nizația politică, militară, socială și religioasă a provinciei13). Cel care
a pus în evidență într'o monografie specială rolul important al epi-
grafiei pentru studiul vieții antice este regretatul istoric și arheolog
G. G. Mateescu, adâncul cunoscător al istoriei Tracilor14). El arată

12J Getica, O protoistorie a Daciei, București, 1926, (Extr. din AR., Mem.
Secț. Ist., seria III, tom. III), p. 647—648. Bogatele date arheologice au fost în
mod .magistral expuse și interpretate de Vasile Pârvan în o. c„ cap. VI, 1 (p.
289—459) și VI, 2 (p. 459—646).
13) Maria Zacharescu, Legiunile XIII Gemina și V Macedonica cu istoria
municipiilor Apulum și Troesmis. Studiu istorico-epigrafic, Bucuresci, 1883, p.
iVIII—X.
14) G. G. Mateescu, Epigrafia sau studiul inscripțiilor în legătură cu istoria
și antichitățile clasice. Lecție de deschidere ținută în 20 April 1926, Cluj, [1926].
16 VALERIU ȘOTROPA

că epigrafia este una din cele mai însemnate discipline auxiliare ale
istoriei antice și că izvoarele ei ne dau știri pe care nu le-am putea
afla din altă parte, știri de o valoare neprețuită. Inscripțiile „sunt
documentele într'adevăr originale ale vieții antice și trebue să le
numim izvoare de prima mână, deoarece ne inspiră cea mai mare
încredere", sunt „cele mai autentice și mai sigure mărturii istorice,
contimporane cu evenimentele și cu stările ce oglindesc"15). Ele ser­
vesc pentru întregirea, îmbogățirea și corectarea materialului istoric
din sursele literare. „Inscripțiile cuprind întreaga viață antică, în do­
meniul public și privat, religios și profan, cu feluritele ramuri ale sale,
dela cele mai importante acte de Stat (tratate, legi, discursuri impe­
riale) până la cea mai neînsemnată și laconică piatră de mormânt a
unui sărman copil de sclav dac sau batav"16) și, fiindcă ne arată oa­
menii, împrejurările și lucrurile așa cum au fost în realitate, simt cele
mai întemeiate isvoare ale istoriei antice, „Prin contactul cu aceste
documente directe ea [epigrafia] te face să simți, ca nici o altă ramură
a antichității clasice, pulsul cald al vieții antice"17). Epigrafia a adus,
mai ales în ultima jumătate de secol, contribuții extrem de importante
la studiul istoriei antice, contribuind la precizarea cronologiei, la sta­
bilirea multor fapte nesigure, umplând goluri enorme și creând chiar
noi capitole în domeniul acestei istorii; ea a deschis orizonturi mai
largi în câmpul istoriei culturale, în studiul filologiei clasice, în studiul
religiilor, al instituțiilor și al dreptului. „De mai mare însemnătate,
zice Mateescu, este însă epigrafia pentru istoria dreptului și a con­
stituțiilor politice, dat fiind marele număr de inscripții, care ne dau
note interesante despre dreptul public și privat sau despre organizarea
statelor. Ele ne îngăduie o privire amănunțită în constituția și admi­
nistrația ținuturilor mai îndepărtate de centrele vieții culturale și
chiar a celor mai mici comunități din cuprinsul lumii antice. Prin ele
cunoaștem toate categoriile de funcționari cu ierarhia lor în ioate do­
meniile publice"18). Epigrafia formează un ajutor prețios nu numai
O. c., p. 1.
18) Ibid., p. 2.
17) Ibid., p. 2.
18J Ibid., p. 14. „Prin inscripții s'a putut cunoaște mai bine organizarea aceea
interesantă a vămilor și axizelor romane — portorium —, a minelor prin tăblițele
cerate dela Alburnus maior, Roșia Moților noștri, și altceva încă de mai mare
îpsemnătate: administrația imperiului și a-provinciilor, a coloniilor și municipiilor
și| a celor mai mici sate — viei ți pagi — din teritoriile rurale ale orașelor, cu toți
funcționarii lor" (o. c., p. 8).
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 17

pentru studiul Daciei romane, dar și pentru studiul vieții Traco-Da-

cilor19), „Inscripțiile grecești și latinești privitoare la Traci ne mai
dau importante contribuțiuni pentru viața lor de toate zilele în contact
cu administrația romană, cu colonii romani și cu cultura grecească;
pentru divinitățile, cultele și sanctuarele lor naționale, pentru sin­
cretismul zeilor indigeni cu fruntașii mitologiei greco-romane, precum
și pentru rolul considerabil jucat de Traci în sec. III-lea ca sol­
dați romani întru susținerea militară a imperiului"20). Despre folosul
inscripțiilor găsite pe teritoriul României și mai ales în Dobrogea
iată ce spune Mateescu în alt studiu: „Ele ne-au desăvârșit și cunoș­
tințele din autorii clasici, cu privire la împrejurările de viață cultu­
rală și religioasă, administrativă și economică, a coloniștilor greci din
porturile Pontului Euxin, a locuitorilor băștinași din neamul Traco-
Dacilor sau a colonilor și veteranilor romani și romanizați, cari au în­
deplinit aici acea minunată operă de romanizare cu rezultate dura­
bile"21). Pentru studiul vieții și organizației poporului român în epoca
năvălirilor barbare aduce servicii neprețuite și nepuse încă deajuns
în valoare istoria limbii române (vezi pentru aceasta § 12, punctul 3).
Cele mai de seamă științe ajutătoare pentru istoria dreptului ro­
mân în epoca de după fondarea principatelor sunt: filologia, numisma­
tica, paleografia și diplomatica. Filologia ajută la stabilirea originei
numelor instituțiilor juridice și de stat, iar câteodată, prin aceasta,
și la stabilirea originei instituțiilor înseși. Trebuie însă bine notat că
nu întotdeauna originea numelui arată și originea instituției pe care
acel nume servește să o desemneze: se poate întâmpla adeseori ca
numai numele să fie străin, iar instituția să fie națională, ca numele
străin împrumutat să servească la denumirea unei instituții originale
anterioare împrumutului numelui. (Astfel stă cazul de ex. cu institu­
țiile voevodatului și cnezatului, despre care vezi mai departe § 12,
pct. 1), Niciodată la stabilirea originei unei instituții nu va trebui să
ne răzimăm deci numai pe etimologia cuvântului, ci va trebui să apro-
fundăm și cuprinsul însuși al instituției și toate împrejurările de orice
natură care pot ajuta la aflarea acestei origini. Numismatica este și

19) Despre utilitatea inscripțiilor grecești și romane pentru studiul istoriei

șî vieții Tracilor vezi pe larg o. c., p. 10—13.
20) O. c„ p. 11.
21) Două lecții de epigratie ținute la Universitatea din Cluj in Iunie 1927,
în Anuarul Inst. de istorie națională, IV (1926—1927), p. 323.

2
18 VALERIU ȘOTROPA

ea o știință utilizabilă ca auxiliară a istoriei dreptului, având în ve­

dere că evoluția monetăriei și a sistemelor monetare ale unei organi­
zații de stat este în strânsă legătură cu desvoltarea politică, socială
și economică a ei și ajută din această cauză la studiul desvoltării
acelor ramuri ale organizației22). Iar dacă avem în vedere faptul că
documentele alcătuesc cel mai important isvor al istoriei dreptului
român, înțelegem dece paleografia și diplomatica, științele care stu­
diază documentele din punctul de vedere extern și intern, al formei
și al fondului, sunt și ele niște științe auxiliare ale istoriei dreptului
român23).

§ 7. ISVOARELE ISTORIEI DREPTULUI ROMÂN

In isvoarele istoriei dreptului sau conservat cunoștințele și datele

asupra vechilor instituții, date care formează materialul istoricului
dreptului. Isvoarele care ne vor procura materialul pe baza căruia se
va scrie istoria dreptului român sunt multe și variate. Ele diferă după
epoci.
Astfel, instituțiile dace se vor studia după știrile literare ale
antichității, adică știrile din operele autorilor antici greci și romani,
dintre care cei mai importanți pentru noi sunt: Herodot, Strabo, Pto-
lemaeus, Cassius Dio, Ovidius, Horatius24), Dio Chrysostomus25), pre-

22) Cf. Constantin Moisil, Monetăria Ț ării-Românești în timpul dinastiei

Basarabilor, în Anuarul Inst. de istorie națională, III (1924—1925), p. 108. Același,
Sur Ies monnaies byzantines trouvees en Roumanie, în Academie Roumaine. Bul-
letin de la Section historique, tom. XI (1924), p. 207.
23) Despre paleografie v. Ion Peretz, Curs de istoria dreptului român, ed.
II, voi. II, partea I, p. 70 sqq.; Henri Stahl și Damian P. Bogdan, Manual de pa­
leografie slavo-română, București, 1936, Despre diplomatică v. I. Bogdan, Docu­
mente privitoare la relațiile Țării Românești cu Brașovul și cu Țara Ungurească
în sec. XV și XVI (texte slave cu traduceri, adnoiațiuni istorice și o introducere
asupra diplomaticei vechi românești), I, 1413—1508, București, 1905; N. lorga,
Notes de diplomatique roumaine, în Academie Roumaine. Bulletin de la section
historique, tom. XVII (1930), p. 114—141; Damian P. Bogdan, Contribuțiuni la
studiul diplomaticei vechi moldovenești, în Revista istorică română, IV (1934), p.
92—140; Damian P. Bogdan, Diplomatica slavo-română din secolele XIV și XV,
în Revista istorică română, V—VI (1935—6), p. 223—284.
24) Cf. Al. Papadopul-Calimah, Horațiu și Dacii, în Columna lui Traian,
an. VIII, Noua seria tom. II (1877), p. 134—147.
23j Dela acesta din urmă s'au păstrat pasagii foarte importante la scriitorul
posterior lordanes. Mai sunt și autori de o importanță secundară pentru noi, în
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 19

■cum și pe baza datelor arheologice (acestea servesc mai ales la stu­

diul civilizației dace, se înmulțesc pe zi ce trece prin descoperiri nouă
și sunt, după cum am spus și în § 6, de o mare importanță pentru
epoca ante-romană), epigrafice (aici avem inscripțiile din vechile orașe
grecești de pe țărmul Mării Negre) și sculpturale (Columna lui Traian
dela Roma și monumentul dela Adam Clissi (Tropaeum Traiani) sunt
niște izvoare de prima mână pentru studiul vieții Dacilor).
Organizația Daciei romane se studiază după numeroasele inscripții
găsite pe teritoriul fostei provincii Dacia (Inscripțiile formează isvo-
rul fundamental pentru cunoașterea organizației Daciei romane)28) și
după datele (mai puține și mai puțin însemnate decât cele din in­
scripții) cuprinse în unele texte ale autorilor latini*27). Pentru istoria
instituțiilor juridice ale Daciei romane isvorul fundamental îl alcă-
tuesc tablele c/dâte găsite la Alburnus Major28).
' Instituțiile române străvechi din epoca năvălirilor barbare vor fi
studiate după datele pe care ni le procură tezaurul limbii și după
isvoare istorice scrise. Fiindcă isvoare românești scrise lipsesc în acest
timp, trebue să ne adresăm la cronicile și documentele medievale ale
statelor străine în cadrul cărora au trăit părți din poporul românesc

operele cărora se găsesc numai puține date; dintre aceștia citez pe Thucydides,
Arrianus; Athenaeus, Diodorus Siculus, Virgilius, etc. (In ce privește pasagiile
din opera lui Virgiliu relative la Traco-Daci v. N, lorga, Originalitatea lui Vir-
giliu, în Revista istorică, an XVI (1930), n-le 7—9, p. 151). Știrile tuturor acestor
autori au fost reluate și amănunțit analizate de V, Pârvan, Getica, Buc. 1926,
cap. III. Cultura getică (după știrile literare antice) (p. 130—173) și se găsesc re­
produse în bună parte la A. Philippide, Originea Romînilor, voi. I. Ce spun
izvoarele istorice, Iași, 1923 [1925], p. 73—174. Singurele opere care se ocupau
în mod special cu Dacii și care conțineau cu siguranță date bogate cu privire la
viața și organizația lor: De bello dacico a lui Traian (pe care împăratul o scrisese
imitând pe Caesar), Getica lui Criton și Getica lui Dio Chrysostomus din nenoro­
cire s’au pierdut, nerămânând din ele decât niște fragmente păstrate în unii autori
posteriori.
2li) Foarte multe din inscripțiile provinciei Dacia sunt publicate în volumul
III al monumentalei colecții epigrafice Corpus Inscriptionum Latinarum (prescur­
tat C. I. L.), publicat la Berlin de către istoricul Th. Mommsen în 1873.
27) Un exemplu constitue pasagiu! lui Ulpianus din Digesta, 50. 15. 1 §
8—9, relativ la coloniile din Dacia.
2fi) Ele au fost publicate și studiate mai. recent de către G. Popa-Lisseanu,
Romanica. Studii istorice, filologice și archeologice, București, 1926, p. 155—262
și Ion Baltariu, Tripticele din Transilvania. Contribuții la istoria dreptului român,
Aiud, 1930.
2'
20 VALERIU ȘOTROPA

în acea epocă: astfel,cronicile și documentele bizantine, sârbești, un­

gare și polone29) vor trebui să fie golite de tot ce conțin cu privire la
Români, pentruca pe baza știrilor culese din ele și a datelor istoriei
limbii să fie reconstituită și descrisă viața și organizația poporului
românesc în perioada care se întinde dela părăsirea Daciei de armată
și oficialitate sub Aurelian până la fondarea principatelor. Scrierile
cele mai importante pentru noi sunt ale cronicarilor Nichita Acomina-
tos Choniates, Cinnamus, Ana Comnena, Kekaumenos, Anonymus
Belae regis notarius, Simon de Keza, Nestor. Afară de cronicile și
documentele statelor amintite, mai citez și unele scrieri geografice și
de alt gen, ca de ex. descrierea Europei orientale făcută la 1308 de
Geograful Anonim, Carmen miserabile a lui Rogerius, descrierea că­
lătoriei lui Priscus la Huni, etc., apoi scrierile cronicarilor și călăto­
rilor apuseni care au venit prin regiunile orientale din diferite motive
și care scriu despre evenimente petrecute în acest Sud-Est european
pe timpul lor, ca de ex. scrierile lui Geoffroy de Villehardouin, Ro-
bert de Clary, Henri de Valenciennes, Ramon de Muntaner, Guillaume
de Rubrouck (Ruysbroeck), Ansbertus, Beniamin de Tudela, ș. a., pre­
cum și poeziile medievale în limba latină, germană, etc. în care se
amintește poporul românesc30).
Isvoarele istoriei dreptului român de după fondarea principatelor
sunt: documentele (cu diferitele lor categorii), cronicile, operele isto-
rico-geografice care cuprind descrieri generale ale țărilor române,
legile, folklorul și descrierile de călătorii.
1. Isvorul principal al istoriei dreptului român îl constitue docu­
mentele. Numărul lor se ridică la zeci de mii. Ele sunt scrise la înce­
put în slavonește (sec. XIV—XVII), unele și în latinește. începând
din a doua jumătate a secolului XVI avem documente scrise în ro­
mânește; în secolul XVII ele predomină, iar în secolul XVIII ele în­
locuiesc cu desăvârșire pe cele slavonești. Rar, în secolul XVIII, în­
tâlnim documente în grecește. Cantitatea cea mai măre din documen-

29) Cele bulgare nu au însemnătate, tot așa nici cele rusești. Dela Bizantini
au importanță mai ales cronicile dar și documentele, dela Sârbi documentele, dela
Unguri și cronicile și documentele, iar dela Poloni documentele. Cf. despre aceste
isvoare și N. lorga, Istoria poporului românesc, I, București, 1922, p. 167—169.
30) Aceste poezii sunt reproduse de G. Popa-Lisseanu, Izvoarele istoriei
Românilor, voi. III. Românii in poezia medievală. Iași, 1934. Cea mai însemnată
publicație de isvoare asupra istoriei Românilor în epoca năvălirilor barbare este
aceasta citată mai înainte a lui Popa-Lisseanu, Izvoarele istoriei Românilor, care
a ajuns anul acesta la al X-lea volum.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 21

iele ce ni-au rămas din trecut este scrisă în românește; cele în slavo-
nește vin în rândul al doilea, iar cele în latinește și grecește sunt cele
mai puține. Documentele sunt de diferite categorii și poartă denumiri
multe și variate: hrisoavele (dela xpHcoKeyA'K, to xpuao^ouXXov), așezămintele,
ponturile, uricele, poruncile domnești, pitacurile (ri Turâziov), cărțili
(dela lat. charta; slav, kiihfa, aiict'k), cărțile de judecată, cărțile de
hotărnicie, cărțile de blestem, anaforalele avacpopâ), jalobele, răva­
șele, zapisele (de vânzare-cumpărare, schimb, donațiune, împrumut,
ziălogire; cuvântul vine dela babhtr), diețile, foile de zestre, sineturile
(turc, sened), ispisoacele, suretele, izvoadele (acestea din urmă sunt
copii sau traduceri după acte mai vechi), dresele31). Ele se pot clasi­
fica în două grupe mari: actele publice și actele private. Actele pri­
vate sunt actele unilaterale sau sinalagmatice ale particularilor care
conțin vânzări, împrumuturi, schimburi, donațiuni, etc.; cele publice
sunt actele emanate din cancelaria domnească. In privința fondului
aceste acte domnești sunt fie de jurisdicție grațioasă (de ex. donațiile
și favorurile făcute de domn, numite în terminologia diplomaticei
praecepta: donationes, cessiones, immunitates, confirmationes, prae-
cepta de chartis perditis; sau ratificationes), fie de jurisdicție conten-
cioasă (judicla), date în urma unui proces32). Pentru primele secole
ale istoriei principatelor, mai precis pentru timpul până către mijlocul
secolului XVII, documentele interne formează aproape exclusivul
isvor al istoriei instituțiilor noastre. Bălcescu a arătat deja de acum
un secol, în „Cuvânt preliminar despre isvoarele istoriei române"
(Mag. Ist., 1845), că obiceiul pământului „îl găsim în hrisoave aplicat
la cazuri deosebite. Hrisoavele sau uricele... sânt isvorul cel mai în­
semnat al istoriei Românilor. Intr'însele găsim nu numai acte generale
de o mare importanță istorică, nu numai cronologia cea mai sigură
a domnilor, dar și constituția generală, legislația noastră și trăsuri
de obiceiuri"33). Unul din cei mai vechi și mai de seamă istorici ai
dreptului român, George Popovici spune că „documentul e elementul
de viață al acestei științi [al istoriei dreptului român]. Documentul,

31) Aceste categorii sunt înșirate și explicate de 'I. Peretz, .o. c., ed. II,
voi., II, partea I, Buc. 1928, p. 90—92 și voi. IV, Buc. 1931, p. 3—22 și de Șt. Gr.
Berechet, Istoria vechiului drept românesc, I. Izvoarele, Iași, 1933, p. 349—394.
32) V. Georges Fotino, Contribution â l'etude des origines de l'ancien droit
coutumier roumain. Un chapitre de l’histoire de la propriete au Moyen Ăge, Pa-
’ris,‘1925, p. 428—429, nota.
33) N. Bălcescu, Scrieri istorice. Ed. P. P. Panaitescu, Craiova, [1930], p. 26.
22 VALERIU ȘOTROPA

în prima linie cel intern, e aproape singurul isvor, ce revelă sistemul

vechiului nostru drept, negreșit nu în formulări abstracte și paragra-
fice, ci transmis sub forma materialisată și abruptă a aplicațiunii con­
crete. Fără documente nu poate fi inaugurată și susținută știința
vechiului drept romăn. Mai mult încă. Fără documente acest drept
însuși nu are ființă pentru noi. E poate impropriu, dar nu de tot de­
plasat, de a vorbi, în acest sens, despre caracterul diplomatar al ve­
chiului drept român"34). Istoria dreptului român nu se poate scrie
fără ajutorul documentelor. Pentru cunoașterea organizației principate­
lor române în primele secole ale istoriei lor precum și a vechiului
drept privat român, documentele prezintă aceeași însemnătate ca in­
scripțiile pentru cunoașterea organizației Daciei romane.
2. Un alt isvor însemnat al istoriei dreptului român, care vine ca
importanță imediat după documente, sunt cronicile. Toate cronicile
conțin materiale bogate relative la instituții, atât letopisețele scrise
în limba slavonă din secolele XV—XVI cât și, mai ales, cronicile ro­
mânești din secolele XVII și XVIII. In ele se găsesc date privitoare
mai ales la organizația politică, administrativă și financiară, la drep­
tul penal și la procedură; datele ce conțin cu privire la celelalte ra­
muri ale dreptului sunt mai puține și de mai mică importanță35).
3. Operele geografico-istorice care cuprind expuneri sau descrieri
de ansamblu ori parțiale ale vieții și organizației țărilor române, fă­
cute fie de Români, fie de străini, sunt un isvor tot așa de important
ca și cronicile30). Cele mai însemnate dintre aceste scrieri sunt; Isto­
ria în versuri polone despre Moldova și Țara Românească (1684) de
Miron Costin, Descrierea Moldovei (1715) de Dimitrie Cantemir, Re­
voluțiile Valahiei (1718) de Del Chiaro, Valahia și Moldova (1804)
de Hugas Ingigian, etc., etc. Aceste opere conțin descrieri aproape
complete ale vieții și organizației principatelor române în epoca lor,

34) George Popovici, Ordinea de succesiune in moșiile donative moldovene

in secolul XIV, in Prinos lui D„ A. Sturdza, București, 1903, p. 357—-358. Iar mai
departe G. Popovici vorbește despre „acest nex inseparabil dintre document și
vechile instituțiuni, această particulară vocațiune istorico-iuridică a documentu­
lui". . . (o. c., p. 358).
35) V. I. Peretz, o. c., II, partea I, p. 57—69. Nu am putut găsi lucrarea lui
N. Lăbușcă, Elementele juridice in cronica lui Grigore Ureche, Iași, 1922 (Teză
de doctorat), pe care am aflat-o citată in două locuri: de autor și într'o revistă.
3C) Ele sunt, ca și lucrările dela no. 5, isvoare narative (în opoziție cu isv-
documentare).
 INTRODUCERE Șl BIBLIOGRAFIE 23

expunând date privitoare la: organizația politică și administrativă,

armată, clasele sociale, viața economică, organizația financiară, bise­
ricească, judiciară, etc. a organizațiilor de stat românești în timpul
în care au fost scrise și pentru aceasta constitue niște isvoare de pri­
mul ordin, fără consultarea cărora istoria dreptului român în epocile
respective ar fi foarte greu de scris. Zic în epocile respective, pentrucă
aceste descrieri au valoare documentară și trebue deci să fie între­
buințate numai pentru epoca în care au fost scrise sau, uneori, cel
mult pentru epocile imediat anterioare. Ele nu trebue însă utilizate
decât cu foarte mare circumspecție și cu toată rezerva ca isvoare pen­
tru reconstituirea dreptului din epocile anterioare mai îndepărtate,
iar pentru epocile foarte depărtate ele nu trebue deloc utilizate (De
ex. isvoarele narativei din sec. XVIII și XIX nu se poate să fie utili­
zate pentru sec. XIV și XV), Pentru cercetarea unei instituții va tre­
bui deci să consultăm întotdeauna isvoarele contimporane și numai
dacă acestea lipsesc sau sunt insuficiente vom putea recurge, cu pre­
cauție, și la isvoare ulterioare.
4. Legile, aceste monumente juridice ieșite de sub pana specia­
liștilor în știința dreptului, fie ele originale (relativ originale, căci
legi absolut originale nu există), fie traduceri sau compilațiuni după
legi însemnate străine, încep la Români în secolul XV cu pravilele
slavo-biza'ntine, continuă în secolul XVI tot cu pravilele slavo-bizan-
tine, lângă care apare în acest secol cea dintâi pravilă românească,
pravila dela Jeud (1563), continuă apoi în secolul XVII cu legile de
traducere și compilație ale lui Matei Basarab și Vasile Lupu, în se­
colul XVIII și la începutul secolului XIX cu legiuirile domnilor fana-
rioți, iar în secolele XIX și XX cu legile moderne lucrate după sau
inspirate în mare parte din legile Apusului, mai ales ale Apusului
latin. Deoarece legile din secolele XV—XVII s'au aplicat numai
rareori și facultativ, ele nu prezintă nici o importanță pentru studiul
vechilor instituții juridice românești așa cum au fost ele cunoscute și
aplicate, acestea fiind numai din domeniul obiceiului pământului, deci
de creațiune exclusivă a spiritului poporului. Pravilele s'au întrebuin­
țat numai în subsidiar. In foarte puține cazuri s'a judecat după pre­
scripțiile acestor compilații cărturărești; în cele mai multe judecăți,
în majoritatea covârșitoare a litigiilor, s'a judecat și mai departe tot
după normele acelui produs al spiritului popular român care este
dreptul cutumiar, ca și în epoca anterioară aparițiunii lor. Cunoaștem
numai puține cazuri de judecăți după pravile, fie după legiuirile ro­
24 VALERIU ȘOTROPA

mânești dela mijlocul secolului XVII, fie după vechile legiuiri bizan­
tine, „pravilele împărătești"37). Dar ce enorm de multe cazuri cu­
noaștem în care judecățile s'au făcut, și după apariția marilor pravile
ca și pe vremea lui Ștefan cel Mare, tot după străvechile norme ale
dreptului consuetudinar, care a continuat să se aplice până în secolul
XIX. Pentru a cunoaște deci vechile instituții ale dreptului român
care s'au aplicat în viața juridică a' poporului român,nu va trebui să
le! căutăm, cum greșit au procedat unii istorici ai dreptului român
(dintre care citez pe S. G. Longinescu), în paragrafele și glavele ve­
chilor legi. In ce privește înrâurirea reciprocă dintre dreptul scris și
cel nescris, observăm că normele legilor nu au intrat în obiceiul pă­
mântului: nu s’a găsit până azi nici uneia din instituțiile acestuia ori­
ginea în vre-una din vechile legi, cu toate unele potriviri incidentale.
Conținutul miilor de documente românești nu reflectă dreptul scris.
Toate obiceiurile și normele care sunt cristalizate în ele aparțin drep­
tului nescris și vin din o epocă străveche. Ele nu reprezintă acea spe­
cie de folklor al dreptului care poate să vie dintr'o interpretare popu­
lară a dreptului scris38). Insă unele norme din obiceiul pământului au
intrat în aceste legi: nu în cele din secolele XVI—XVII, dar în unele
din secolele XVIII și XIX, astfel în codurile Ipsilante, Caragea și
Calimah39). Dacă nici o normă din vechile legi nu a intrat în obiceiul
pământului, în schimb nici instituțiile acestuia intrate în legi nu sunt
numeroase: numărul lor este, din contra, redus. Nu putem așadar să
vorbim în vechiul drept român despre o influență reciprocă aprecia­
bilă între producția cultă a legiuitorilor și producția populară ne­
scrisă. Pentru istoria dreptului român legile sunt un isvor secundar
față de documente.
5. Descrierile călătoriilor făcute de străini în țările române cu­
prind și ele unele date relative la instituțiile țărilor noastre, așa cum

3") Câteva cazuri de aplicare a pravilelor se află citate la A. D. Xenopol,

Istoria Românilor din Dacia Traiană, ed. III, voi. VII, p. 145—146; N. lorga,
Anciens documents de droit roumain, I, p. 2; I. C. Filitti, Vechiul drept penal
român, Buc. 1934, p. 7—9. Din acestea se poate observa că pravilele s'au aplicat
mai ales în cazuri penale; cf. și N. lorga, Les origines et l’originalife du droit
populaire roumain, în Academie Roumaine. Bulletin de la Section historique,
tom. XIX, 1935, p. 104.
38] N. lorga, ibid., p. 103.
39) Vezi cele câteva instituții ale obiceiului pământului care au intrat în
aceste pravile enumerate la I. Peretz, o. c., II, partea I, p. 163—179.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 25

călătorii reușiseră să le observe și să le prindă înțelesul în cursul

călătoriei lor, „Importanța lor reală pentru istorie stă în aceea că ele
cuprind observații asupra instituțiunilor, monumentelor și obiceiurilor,
despre cari adesea lipsesc știri în izvoarele interne, pentrucă un scrii­
tor care trăește în mijlocul lor nu le acordă importanță, le consideră
cunoscute de cetitorii lui, pe când unui străin, care nu le are în țara
lui, îi atrag atenția, ca lucruri exotice". Nu trebue însă să exagerăm
această importanță, pentrucă „un călător care trece prin țară nu poate
vedea și mai ales nu are putința să înțeleagă totul, el notează în ge­
nere ce e mai bătător la ochi, ce e mai adânc și mai ascuns nu poate
pricepe decât foarte rar"40). Pentru istoria dreptului român aceste
descrieri de călătorii sunt folositoare, pentrucă ele conțin și unele știri
și date prețioase cu privire la instituții și obiceiuri, care uneori nu se
găsesc în alte isvoare; din cauza aceasta ele constitue niște isvoare
necesare istoriei dreptului român, iar ignorarea lor, lipsa consultării
lor, chiar dacă nu ar face imposibilă scrierea ei, ar cauza o sărăcire
a materialului, o lipsă de material suficient asupra unor instituții, fapt
care trebue, pe cât posibil, evitat. Dintre călătorii cei mai importanți
pentru istoria dreptului român, care ni procură date prețioase pentru
această disciplină, amintesc pe următorii: Johann Schiltberger (1394—
1427), Guillebert de Lannoy (1421), Walerand de Wavrin (1444—
1445), Franțois de Pavie baron de Fourquevaux (1585), Paul Strass-
burg (1632), Marcu Bandini (1645—1649), Arhidiaconul Paul de Alep,
însoțitorul patriarhului Macarie de Antiohia (1653), Ruggiero Giu-
seppe Boscovich (1772), Contele d'Hauterive (1785), Contele de Lan-
geron (1790), Joseph-Christian Struwe (1791—1794), Anatol de De-
midov (1837), etc.41).
6. Un alt isvor care ajută la cunoașterea dreptului consuetudinar
român este literatura populară. In deosebitele ramuri ale literaturii
populare: poezia populară, poveștile sau basmele, legendele, prover­

40) P. P. Panaitescu, Călători poloni in țările române, București, 1930, p. 3.

41) Asupra călătorilor care au vizitat țările române în cursul istoriei lor po­
sedăm azi valoroasa și interesanta lucrare de ansamblu a lui N. lorga, Istoria
Românilor prin călători, ediția II, voi. I—IV, București, 1928—1929, care conține
un mare număr de știri și date cu privire la viața și instituțiile românești în tre­
cut. O bibliografie a scrierilor călătorilor din sec. XIV până la sfârșitul secolului
XVIII a compus A. Ștefănescu-Galați, Contribuțiuni bibliografice pentru cunoaș­
terea evoluției vieții poporului român. Partea l-a. Publicațiuni anterioare seco­
lului XIX (1300—1800), Cernăuți, 1920 [1923], 47 p. in - 8°.
26 VALERIU ȘOTROPA

bele sau zicătorile, se găsesc date destul de multe și de importante

asupra obiceiurilor juridice. In aceste producțiuni ce aparțin tezau­
rului folklorului român se găsesc risipite date relative la toate ramu­
rile dreptului: dreptul public, civil, comercial, penal, canonic, proce­
dural42). Istoricul dreptului va trebui să cerceteze, din punctul său
de vedere, și acest domeniu, să exploreze comoara literaturii populare,
pentru a scoate din ea toate datele ce ea poate procura disciplinei
sale43).

§ 8. METODA DE LUCRU A ISTORICULUI DREPTULUI

In ce privește modul de a lucra, istoricul dreptului procedează

astfel: Prima sa operație este adunarea materialului relativ la subiec­
tul său din diferitele isvoare în care el se găsește împrăștiat, fie ele
contemporane, fie posterioare, cele dintâi fiind, bine înțeles, cele mai
prețioase, iar cele de al doilea fiind de b importanță secundară față
de celelalte, ele trebuind să fie utilizate, după cum am mai spus, nu­
mai în cazul când cele dintâi lipsesc sau sunt insuficiente și chiar în
cazul acesta cu multă băgare de seamă și critică, pentru a nu se comite
greșeala de a atribui unei epoci anterioare un lucru sau un fapt dintr'o

■*2) Cf. I. Peretz, o. c., II, 1, p. 8—57.

43) „Poesiile populare, zice Bălcescu, sânt un mare isvor istoric. Intr'însele
aflăm nu numai fapte generale, dar ele intră și în viața privată, ne zugrăvesc obi­
ceiurile și ne arată ideile și sentimentele veacului. Invățații Grimm și Michelet
sau folosit mult de acest isvor istoric în scrierile lor asupra originii dreptului
german și francez" (Scrieri istorice, ed. P. P. Panaitescu, p. 25). Amintesc aici că
cele mai importante colecții de literatură populară românească sunt acele ale lui
G. Dem. Teodorescu, Vasile Alecsandri, Petre Isipirescu, Dumitru Stăncescu, Pop-
Reteganul, I. C. Fundescu, etc. Alături de literatura populară stă tradiția, cu aju­
torul căreia s'au transmis și păstrat unele obiceiuri și până azi în multe regiuni
și ale cărei date, pe care a încercat Hasdeu să le adune acum 60 de ani, trebue
neapărat și imediat adunate, căci noile idei și forme juridice, introduse de legile
contemporane, pătrund din ce în ce mai adânc în conștiința masselor populare
(Cf. Șt. Gr. Berechet, Obiceiul pămintului rominesc, în Minerva, III (1930), no.
2—3, p. 133—146 și A. Rădulescu, Note, privitoare la obiceiul pământului, în In
memoria lui Vasile Pârvan, București, 1934, p. 299). S'ar mai putea în fine aminti
și inscripțiile de pe zidurile și pietrele mormântale din vechile biserici, dar acestea
stau ca importanță cu mult în urma surselor menționate înainte, formând un isvor
secundar. Notez că cea mai însemnată colecție de astfel de inscripții e a lui N.
lorga, Inscripfii din bisericile României, I—II, București, 1905—1908.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 27

epocă posterioară. Istoricul dreptului, ca istoric specialist, va cerceta

isvoarele din care își scoate materialul din punctul său special de ve­
dere, juridic44). O metodă modernă care se utilizează în cercetarea
instituțiilor este metoda cercetării numelor. „loan Bogdan are marele
merit de a fi adus cel dintâi în cercetarea instituțiilor sociale și po­
litice din trecutul nostru metoda „cercetării numelor", întrebuințată
în studiile similare din Occident. Orice instituție e cercetată sub nu­
mele ei ca și cum ar fi un cuvânt pentru un dicționar. Cuvântul căutat,
d. e. ,,cnez“ „voinic", este luat în fiecare document sau izvor de
altă natură cu înțelesul său în fraza în care a pomenit și se ajunge
astfel la un sens complet, cu toate variantele de înțelesuri după pro­
vincii sau epoci"45). După ce materialul a fost adunat se face critica
lui, scopul criticei căreia materialul este supus fiind aflarea adevăru­
lui. Trebue să se vadă dacă materialul este autentic, dacă are o va­
loare și dacă prezintă vreun interes pentru subiectul ce studiem, După
ce materialul a fost adunat și supus criticei, el trebue aranjat, coor­
donat sau grupat după un plan sau sistem46). In fine,ultima operație
constă în darea formei, această formă de expunere a materialului, de
exprimare a ideilor și datelor trebuind să fie cel puțin corectă și clară
dacă nu perfectă, ceeace se întâmplă mai rar. Când șî materialul adu­

44J „Instituțiunile de drept le examinează cu alt ochiu juristul și cu alt ochiu

istoricul; ce e de puțină importanță înaintea istoricului și astfel abia merită ceva
atențiune, pentru jurist poate fi foarte însemnat. In cercetarea istoricului un feno­
men juridic, amestecat 'între celelalte fenomene, nu obține nici o apreciare [aici
autorul exagerează, căci istoricii moderni au început să dea o importanță mare
istoriei instituțiilor; s’ar putea spune doar atât că pentru istoricul dreptului ele
au o importanță mai mare decât pentru istoricul nespecialist], pe când în exami­
narea juristului el se înalță și ajunge la importanță de tot nouă. Dreptul are siste­
mul său deosebit desvoltat; jurisprudență tratează noțiunile juridice, diviziunile,
distincțiile, ca un cerc de cunoștințe deosebit" (Illes, citat la V. Onișor, Istoria
dreptului român, ed. 2, Cluj, 1925, p. 4—5).
45) P. P. Panaitescu, loan Bogdan și studiile de istorie' slavă la Români, în
Buletinul Comisiei istorice a României, voi. VII, 1928, p. XIV.
40) Se poate face eventual și comparația cu instituțiile corespunzătoare ale
altor popoare, dacă acestea se află. Comparația cu instituțiile altor popoare, și
mai ales cu ale celor vecine, aruncă multă lumină asupra unor instituții ale drep­
tului național, ajutând mai ales Ia aflarea originei lor. Nu trebue însă să credem
că dacă o instituție se găsește și: la un popor vecin ea e împrumutată neapărat de
noi dela acesta. Vezi pentru aceasta § 6 și § 12, 1. Studiuț comparativ va fi de un
real folos pentru istoria dreptului, ca și pentru filologie de ex., cu rezerva amin­
tită.
28 VALERIU ȘOTROPA

nat este bun, autentic, bogat și gruparea lui sistematică și forma de

expunere desăvârșită, avem un studiu cu adevărat perfect.

§ 9. METODELE DE EXPUNERE A ISTORIEI DREPTULUI

Istoria dreptului român are de obiect studiul evoluției dreptului

român public și privat ab origine până la unificarea legislativă a Ro­
mâniei Mari (care s'a început, în ce privește codurile, — exceptând
Basarabia, unde, printr'o măsură patriotică și inteligentă, codurile ro­
mânești au fost extinsei din 1928, — în 1936 și se va desăvârși cu si­
guranță până în 1937 sau 1938).
Vastul material pe care îl cuprinde câmpul întins al istoriei drep­
tului român în această lungă bucată de timp se poate împărți, pentru
o expunere sistematică, în două moduri, după două metode de expu­
nere: după timp (pe epoce), în acest caz împărțirea se zice cronolo­
gică, sau după materie sau temă: împărțirea tematică, Alți istorici ai
dreptului numesc prima metodă sincronistică, iar pe a doua cronologică.
„După metoda sincronistică tot timpul ce se tratează, se împarte în
spațiuri de timp, perioade, eventual perioadele în epoce. In cursul unei
perioade se tratează toate instituțiunile, ce pot forma materia acestui
studiu, organizarea de stat, instituțiunile de drept privat... După
metoda sincronistică se prezintă toate instituțiunile făcând un com­
plex coexistent în același timp. Când s'a terminat cu o perioadă, se
trece la studiul perioadei următoare. După metoda cronologică se ia
în cercetare numai o singură instituțiune de drept și se tratează prin
toate fazele, fără privire la spațiurile de timp și fără considerare la
simultaneitatea celorlalte așezăminte. Și una și ceealaltă din aceste
metode își are avantagele și desavantagele sale — totuși se prefetă
mai mult cea sincronistică"47).
Nu toți autorii au acelaș sistem de împărțire a materialului, nu
toți utilizează aceeași metodă: unii utilizează numai metoda cronolo­
gică (numită, după terminologia a doua, sincronistică), alții numai me­
toda tematică, alții în fine le aplică pe amândouă în cursul expunerii.
In paginile ce urmează vom face câteva considerații asupra sistemului
de expunere și diviziune a istoriei dreptului român pe care îl credem
cel mai bun de utilizat.

47J V. Onișor, o. c„ p. 5.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 29

Se va pleca deci în Expunerea acestei istorii dela strămoșii noștri

Geți sau Daci și se va merge cu ea până la unificarea legislativă actuală.
Tot acest lung spațiu de timp, care ține peste două mii de ani, îl vom
diviza în mai multe părți. Istoria dreptului se împarte, ca și istoria ge­
nerală, în epoci. Epocile istorice nu sunt complet izolate una de alta,
nici nu își creiază fiecare din nou, fără a fi influențată; de cea ante­
rioară, elementele de cultură și civilizație, ci ele sunt într’o strânsă
legătură una cu alta: epoca anterioară (și, prin ea, trecând din una
în alta, toate epocile anterioare, tot trecutul) prepară și determină pe
cea posterioară și niciodată o epocă succedentă nu poate scăpa de
influența antecedenței. Fiecare epocă își are rădăcinile și originile în
epoca anterioară și conține la rându-i în sânul ei rădăcinile și origi­
nile epocei posterioare48). Raționaliștii greșesc deci fundamental când
cred că se poate construi, numai pe baza rațiunii, în mod liber și ar­
bitrar, pe temelii nouă, un nou drept, ștergând complet ceeace a fost,
dând la o parte tot ce a produs trecutul. Din cauza acestor conside­
rente se va porni în studiul istoriei dreptului român dela cea mai veche
perioadă care a putut avea vreo influență în formarea dreptului ro­
mân49) .

§ 10. EPOCILE ISTORIEI DREPTULUI ROMÂN

Istoria dreptului român se poate împărți din capul locului în două

mari părți: epoca dinainte de fondarea principatelor și epoca poste­
rioară acestui eveniment de o însemnătate capitală atât pentru istoria
generală a Românilor cât și pentru istoria dreptului român.
Epoca dinainte de fondarea principatelor este epoca în care se
formează, din diferite isvoare, instituțiile dreptului român; o voiu

48) „Istoria ori-cărui popor, precum și acea a omenire!, este un lanț neîn­
trerupt de fapte, mai mult sau mai puțin cuprinzătoare, legate între ele pe scara
coborîtoare a timpului. Fiecare fapt istoric își are rădăcina în unul ce i-a stat
mai înainte și este el însuși zemjslitorul celora ce au să vină. Cînd este să se ex­
pună una din verigile trecutului, ea trebue numai de cît pusă în legătură cu acele
de care se ține, pentrucă numai prin această, legătură, perioada pe care o cerce­
tăm capătă înțelesul și rostul ei istoric" (A. D. Xenopol, Domnia lui Cuza-Vodă,
Iași, 1903, voi. I, p. 1).
49) înainte de a porni la descrierea epocilor istoriei dreptului român, adaug
aici observația că dacă urmărim cursul evoluției dreptului român, constatăm că el
urmează în desvoltarea lui istorică aceeași cale și șuiere aceleași influențe ca și
viața generală a poporului român în evoluția ei (v. I. Peretz, o. c.. I, p. 4).
30 VALERIU ȘOTROPA

numi deci epoca formațiunii dreptului român. Ea se divide în trei

părți sau perioade: perioada ante-romană sau geto-dacă, perioada
romană și perioada năvălirilor barbare.
Cea dintâi se întinde- din cele mai vechi timpuri din care ni-a
rămas vreo știre istorică asupra vieții și instituțiilor dace până la
anul 106 d. Chr., data cuceririi Daciei de către Romani; ea cuprinde
expunerea vieții și așezămintelor Dacilor (în legătură cu ale Tracilor
în general), așezăminte care formează pătura cea mai veche din care
dreptul român își trage originile. Este sigur că se- găsesc în dreptul
român urme din instituțiile dace; din cauza sărăciei isvoarelor însă
acestea nu se pot determina toate și cu siguranță, așa că în privința
identificării lor suntem reduși adesea la ipoteze. Fapt este însă că
aceste urme există și credem că știința istoriei dreptului român va
ajunge în viitor la posibilitatea unei determinări mai de aproape și
sigure a lor (vezi § 12, punctul 2).
Cea de a doua este epoca existenței provinciei romane Dacia și
cuprinde timpul dela 106 d. Chr. până la 271, data părăsirii ei de
către imperiu, deci 165 de ani. In această epocă instituțiile dreptului
roman au venit să se altoiască pe tulpina instituțiilor dace și să le
ia în mare parte locul,fără însă ca să le desrădăcineze complet. Este
epoca în care cele două elemente de bază din care s'a format dreptul
român încep să se contopească.
A treia perioadă, acea a năvălirilor barbare, se întinde dela data
părăsirii Daciei de către oficialitate sub Aurelian până la întemeierea
principatelor române, cuprinzând un timp de peste o mie de ani
(271—1300/1359). Ea se poate numi epoca instituțiilor străvechi ale
poporului românesc și constitue timpul în care s'a format, din sursele
pe care le arăt mai departe, dreptul român, pe care îl și găsim amintit
la sfârșitul acestei perioade sub numele de jus valachicum. Anticipăm
aici (mai pe larg vezi § 12) că dacă ar fi să grupăm instituțiile drep­
tului român după originea lor, ele s'ar putea împărți în trei grupe:
1) Instituțiile moștenite dela popoarele din a căror contopire s'a for­
mat poporul român, dela Daci și dela Romani, 2) instituțiile împrumu­
tate dela diferitele popoare cu care neamul românesc a venit în con­
tact și 3) instituțiile originale, de creațiune proprie a geniului juridic
al poporului român. Epoca dinainte de fondarea principatelor este
timpul în care aceste trei elemente deosebite au început să fuzioneze
și să dea naștere acelui organism care este dreptul român, este epoca
în care s'au pus bazele desvoltării ulterioare a dreptului român și de
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 31

aceea ea poate fi cu drept cuvânt numită epoca formațiunii dreptului

român80).
In a doua jumătate a epocei invaziilor barbare apar primele or­
ganizații politice, primele cristalizări de stat românești la Sudul și
la Nordul Dunării.
In expunerea epocei anterioare întemeierii principatelor ne vom
servi de metoda cronologică (= sincronistică) atât în tratarea institu­
țiilor de stat cât și în tratarea instituțiilor juridice: ea se va împărți
în cele trei perioade amintite și la fiecare perioadă se vor trata toate
instituțiile juridice și de stat cunoscute, ca formând un complex co­
existent în acelaș timp. Când se va termina expunerea unei perioade,
se va trece la expunerea instituțiilor perioadei următoare.
In tratarea epocei de după fondarea principatelor însă, nu se’ va
folosi numai o metodă ci ambele, și anume, descrierea evoluției organi­
zației de stat (instituțiilor publice) se va face după metoda cronologică
(sincronistică), pe epoce, iar expunerea istoriei așezămintelor juridice
se va face după metoda tematică, urmărind evoluția fiecărei instituții
separat și în întregime, dela nașterea până la dispariția ei sau până la
punctul ei cel mai înaintat de desvoltare, adoptând astfel în tratarea
istoriei dreptului român ambele metode, și pe cea după epoce și pe cea
după obiect. Istoria legilor se va putea' face fie separat, fie într'un ca­
pitol aparte la fiecare epocă.
Epocele în care împărțim noi istoria instituțiilor de stat românești
în lunga perioadă, de circa 600 de ani, care se> întinde dela fondarea50 *

50) S’ar putea obiecta că epoca dinaintea întemeierii principatelor nu poale

îi numită a formațiunii dreptului român, deoarece procesul acestei formațiuni a
continuat și după întemeiere, căci după întemeiere au luat naștere multe instituții
necunoscute în epoca anterioară. Răspunsul e ușor de dat: precum timpul acesta
este epoca formațiunii poporului român și a formațiunii limbei române, deși și
după această epocă poporul român a continuat să asimileze elemente alogene, iar
limba română a continuat să primească diferite influențe și să asimileze cuvinte
nouă, luate dela popoarele cu care Românii au venit în contact după acea dată,
tot așa el este epoca formațiunii dreptului român. După această epocă, dreptul
român a continuat numai să evolueze și să se îmbogățească cu instituții nouă,
născute din noile împrejurări de viață ale poporului român. Insă în această epocă
dreptul român apare format ca un drept aparte, propriu poporului român și deo­
sebit de al popoarelor înconjurătoare, în acest timp începe, existența organismului
dreptului român ca organism distinct, punându-se fundamentul întregii sale evo­
luții viitoare.
32 VALERIU ȘOTROPA

principatelor până la unificarea legislativă a României Mari (c.

1300/1359—1936/37) sunt următoarele:
I. Secolele XIV—XV.
II. Secolele XVI—XVII.
III. Epoca fanarioților (1711/1716—1821).
IV. 1821—1859.
V. 1859—1936/7.
Insă istoria în general și, prin urmare, și istoria dreptului înfăți­
șează numai rare ori tranzițiuni și transformațiuni brusce, așa că datele
care despart epocele, datele de început și de sfârșit ale epocelor indi­
cate mai înainte nu sunt absolute ci numai aproximative: așa, unele
elemente ale organizării dintr'o epocă pot să-și aibă originile și înce­
puturile desvoltării lor în partea dela sfârșit, în ultimele decenii de
ex. ale epocei precedente sau pot să treacă oarecare timp și peste
punctul de sfârșit al epocei lor, prelungindu-și mai mult sau mai puțin
adânc existența în cursul epocei următoare.
Fiecare din aceste bucăți de timp are unele caractere speciale,
proprii, care o disting de cea anterioară sau posterioară, formând din
ea un tot aparte, o adevărată epocă.
I. Epoca întâia se întinde dela întemeierea principatelor (a Munte­
niei la circa 1300—1310, a Moldovei la 1359) până la moartea lui Ște­
fan cel Mare (1504), cuprinzând așadar aproximativ secolele XIV si
XV, și constitue, din punctul de vedere al istoriei instituțiilor de stat,
epoca fondării și organizării principatelor române. La începutul aces­
tei epoci se formează statele românești, iar în cursul ei se consolidează.
Din punctul de vedere al evoluției teritoriului, unul din cele trei ele­
mente componente fundamentale ale statului, este o epocă de creștere:
în decursul ei ambele principate ajung (Țara Românească sub Mircea
cel Bătrân iar Moldova sub Ștefan cel Mare) la întinderea teritorială
maximă ce au avut în tot cursul istoriei lor divizate. In ce privește or­
ganizația politică și administrativă, în această epocă domnia româ­
nească ajunge la un mare prestigiu, se nasc treptat una după alta dre-
gătoriile și li se definesc atribuțiile, apar succesiv județele și se înte­
meiază încă unele orașe nouă, pe lângă cele câteva existente dinainte
de fondarea principatelor. Din punctul de vedere al organizării sociale
se accentuează diviziunea în clase sociale a populației. In ce privește
armata epoca aceasta este pentru principatele române o epocă de glo­
rie, epoca lor eroică: caracterul lor fundamental în această epocă este
acela de state războinice, iar puterea lor militară formează pentru ele
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 33

o garanție a existenții. Pentru viața economică este o epocă de înflo­

rire, iar finanțele se organizează. Organizația Bisericii se desăvâr­
șește: se întemeiază mitropoliile și episcopiile. Pe scurt, în tot ce
privește organizația de stat, epoca aceasta este un timp de organizare
și consolidare. Trebuie notat aici că atât în epoca aceasta cât și în cele
următoare constatăm, și în privința instituțiilor ca și în privința istoriei
generale, un paralelism aproape perfect în desvoltarea celor două prin­
cipate. In ce privește istoria legilor, avem aici chestiunea controversată
a existenții legii lui Alexandru cel Bun și, în secolul XV, încep să se co­
pieze și să circule la noi legile bizantine în limba slavonă.
II. Epoca a doua cuprinde timpul dela moartea lui Ștefan cel
Mare (1504) până la instaurarea domniilor fanariote (în Moldova la
1711, în Muntenia la 1716), așadar aproximativ secolele XVI și XVII.
Este pentru toate ramurile organizației principatelor o epocă de evo­
luție, de transformări care depărtează treptat, treptat instituțiile de
forma lor inițială și ale căror rădăcini se găsesc în partea din urmă
a epocei anterioare. Pe când evoluția teritorială a epocei precedente
a fost progresivă, cea a epocei de față, exceptând momentul culminant
al lui Mihai Viteazul, e regresivă. Viața economică e în decadență, iar
în privința organizației financiare avem, din cauza tributului și a ce­
lorlalte poveri ale țărilor, o epocă de înmulțire progresivă a impozi­
telor, de fiscalitate din ce în ce mai accentuată, epoca statului fiscal.
Fiscalitatea determină și evoluția claselor sociale, care se petrece și
ea într'un sens negativ: asistăm la o creștere a numărului oamenilor
dependenți față de numărul celor liberi, la o ascensiune a nobilimii și
o decădere și aservire treptată a țărănimii. Asistăm apoi la o scădere
a numărului și importanței armatei naționale, așadar organizația mili­
tară se află și ea într'o epocă de declin, deși boierimea posedă încă în
această epocă un spirit cavaleresc, războinic, care face posibilă glori­
oase epopee a lui Mihai Viteazul. Un domeniu care progresează este
organizația bisericii: aceasta ajunge la o mare desvoltare, bogăție și
prestigiu în epoca aceasta. Organizația administrativă este în desvol­
tare: înmulțindu-se populația, viața socială a principatelor compli-
cându-se și ne mai prezentând acel aspect de tot simplu și patriarhal
din timpul fondării lor, fiind nevoi tot mai multe de satisfăcut, ches­
tiuni tot mai multe și mai variate de rezolvat, se înmulțesc și se spe­
cializează și funcțiile administrative, atribuțiile li se delimitează din
ce în ce și uneori li se schimbă; asistăm la un proces de înmulțire și
specializare a dregătoriilor: organizația administrativă devine tot mai
3
34 VALERIU ȘOTROPA

complexă. In ce privește istoria legilor, pravilele civilo-eclesiastice

slavo-bizantine, care începuseră să se găsească la noi deja din secolul
XV, se înmulțesc în secolul XVI, iar în secolul XVII încep să se împu­
țineze până dispar, în secolul XVI apare cea dintâi lege în românește,
pravila bisericească, din anul c. 1563, găsită la leud, iar la mijlocul se­
colului XVII se tipăresc marile legiuiri ale: lui Matei Basarab și Vasile
Lupu.
III. Epoca a treia se întinde dela 1711/1716 până la restaurarea
domniilor pământene în urma revoluției lui Tudor Vladimirescu din
1821; cuprinde deci, cu multă aproximație, secolul XVIII. Din punc­
tul de vedere al evoluției teritoriale este tot o epocă de regres, ca și
cea precedentă: teritoriul principatelor ajunge în această epocă la
punctul cel mai de jos al refluxului său. Evoluția diferitelor ramuri
ale organizării de stat continuă în sensul început în epoca anterioară:
armata decade complet (deși se produc unele încercări de reînviere),
viața economică deasemenea (aici avem unele încercări de întemeiere
a unei industrii), fiscalitatea devine tot mai excesivă, aristocrația de
dregătorii, a cărei însemnătate față de nobilimea teritorială începuse
să crească din epoca anterioară, ajunge la apogeul însemnătății și
puterii ei. Ceeace formează însă nota caracteristică a acestei epoci este
introducerea unor reforme de către unii domni luminați51) care încearcă
să aducă inovații organizării de stat și să o așeze pe baze noui scrise,
europene, filosofice, după modelul „statului european mecanic*' al se­
colului XVIII; ea se poate numi din cauza aceasta epoca reformelor în
sens filosofic. Aproape toate ramurile organizației principatelor sunt
atinse de aceste reforme și în parte transformate: organizația finan­
ciară, socială, judiciară, etc. In această epocă instituțiile de stat sunt
atât de departe de punctul lor de plecare, încât unele din ele abia se
mai recunosc. Astfel, în organizarea administrativă, care devine din
ce în ce mai complexă și mai complicată, procesul de înmulțire și spe­
cializare a funcțiilor, început din epoca precedentă, continuă și ajunge
la apogeu. Funcțiile sunt mult schimbate față de epoca întâia. Aceasta
o constată și un contemporan, un copiator de cronici din secolul
XVIII, care, copiind într'un codice interpolarea relativă la dregătoriile
înființate de Alexandru cel Bun, adaugă următoarele: „boerîi câte le

51) Cei mai importanți domni reformatori sunt Constantin Mavrocordat,

Grigore Al. Ghica și Alexandru Ipsilanti.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 35

vedem până astăzi, însă numai pe aceste vremi umbră au lămas ace­
lor vechi dregătorii (caută ce nu strămută vremea!)"52). In privința
istoriei legilor avem în această epocă traduceri de legi, legiuiri gre­
cești care circulă la noi, legiuiri originale în grecește și legiuirile româ­
nești dela sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului XIX ale lui
Ipsilante, Donici, Calimah și Caragea, lucrate după vechile legi roma-
no-bizantine, obiceiul pământului și după noile legi apusene, ,,evro-
penești". Dacă existaseră întotdeauna în principatele române cărtu­
rari care să aibă, printre altele, și cunoștințe juridice, ca de ex.
Eustratie logofătul, Udriște Năsturel, Constantin Cantacuzino stol­
nicul, Dimitrie Cantemir, ș. a., în această epocă apar primii specia­
liști români, juriști propriu ziși, a căror ocupație și cunoștință funda­
mentală o formează dreptul, dintre care citez pe Andronache Donici,
Nestor Craiovescu, Toma Cara, Mihail Fotino, Mihai Cantacuzino, Du-
mitrașcu Panaiotache, Constantin Scheleti, Christian Flechtenmacher
etc., și găsim și un început de organizare a învățământului dreptu­
lui. In scurt, în această epocă apare tendința de organizare pe baze
noi, filosofice, apusene a statelor române, ea fiind deci un timp de pre­
gătire a epocei contimporane.
IV. Această tendință ia un avânt mai puternic și începe să se
-transforme în realitate în epoca următoare, a patra. Aceasta ține dela
revoluția lui Tudor Vladimirescu (1821) și reîntronarea domniilor pă­
mântene până la unirea principatelor într'un singur stat (1859), așa­
dar cuprinde cca. patru decenii: e scurtă dar plină de fapte și impor­
tantă pentru istoria dreptului. In privința evoluției teritoriale, mer­
sul îndărăt al teritoriului principatelor este oprit și începe un proces
de reintegrare, un nou mers ascendent, din care se realizează acum
primele etape. In această epocă organizația principatelor române este
așezată pentru întâia oară în ansamblul ei pe baze scrise; întâlnim
prima constituție românească scrisă aplicată, Regulamentul organic
(1831/2), care este o lege isvorîtă din nevoile și ideile timpului.
In adevăr, imediat după 1800 încep să se ivească în principatele ro­
mâne proecte de reforme și de organizare a statului: în timpul dela
1800 la 1831 găsim o mulțime de astfel de proecte (cel mai cunoscut
e constituția cărvunărească din 1822) care cer introducerea unor insti­
tuții și elemente nouă în organizarea țărilor române, dintre care mul­

62) Citat la C. C. Giurescu, Contribufiuni la studiul marilor dregătorii în

secolele XIV și XV, în Buletinul Comisiei istorice a României, voi. V, p. 18.
3* -
36 VALERIU ȘOTROPA

tora Regulamentul organic li-a dat viață, așa că terenul pentru apa­
riția Regulamentului organic a fost preparat într'o întreagă perioadă
de timp anterioară, el fiind deci un produs necesar și conform spiritu­
lui epocei. Pe de altă parte, dela Regulamentul organic înainte până
la unirea principatelor, până la constituția din 1866, întâlnim iarăși o
serie de proecte de reforme și de constituție (med ales între 1848—
1866), care prepară terenul pentru viitoarea constituție dela 1866, iar
la sfârșitul acestei epoci avem chiar o nouă constituție aplicată, Con­
venția dela Paris din 1858 (cu desvoltarea ei: Statutul lui Cuza din
1864). Regulamentul organic se ocupă cu toate ramurile organizației
statului: org. politică, administrativă, socială, militară, bisericească,
financiară și judiciară și introduce în acestea inovații utile, cerute
multe din ele și de diferitele proecte anterioare menționate. El for­
mează legea fundamentală a acestei epoci, care s'ar putea numi, din
cauza aceasta, epoca Regulamentului organic, precum din punctul de
vedere al codurilor epoca 1821—1859 s'ar putea numi epoca legiuirilor
Calimah și Caragea. In această epocă juriștii se înmulțesc, începe să
se formeze și desvolte o doctrină juridică și o jurisprudență româ­
nească, învățământul dreptului se desvoltă și se organizează mai de­
parte și apar legi nouă, penale, procedurale, comerciale ș. a., care
nu se mai inspiră din vechile legi bizantine și din obiceiul pământului
ci, urmând și desvoltând tendința apărută la sfârșitul epocei prece­
dente, din noile legi ale statelor din Apusul Europei, ale Austriei și,
mai ales, ale Franței. Epoca 1821—1859 este o perioadă de tranziție
și de organizare pe baze nouă.
V. Epoca a cincia, ultima, cuprinde timpul dela unirea princi­
patelor până la unificarea legislativă a României Mari (1859—1936/7).
Ea n'a fost încă tratată în nici o operă de sinteză a istoriei dreptului
român și credem că este timpul de a o face. In privința evoluției teri­
toriale este o epocă de mare progres: mersul ascendent început în
epoca anterioară continuă și ajunge la un punct înalt prin forma­
rea României întregite, care cuprinde în ea aproape tot teritoriul lo­
cuit de poporul românesc. In privința evoluției organizației de stat ea
este epoca în care s'a desăvârșit organizarea pe baze moderne, apusene
a României, organizare ale cărei începuturi le-am găsit în epoca prece­
dentă. In afară de primii șapte ani, în care legile constituționale au
fost Convenția din 1858 și Statutul lui Cuza din 1864, și de ultimii 14
ani, în care legea legilor a fost constituția din 1923 (care nu este decât
tot constituția din 1866, cu diferite modificări și adausuri), legea fun-
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 37

«lamentată de organizare a statului a fost, în cea mai mare parte deci

a acestei epoci, Constituția dela 1866, astfel că din punctul de vedere
al dreptului constituțional această epocă se poate numi a constituției
dela 1866, precum din punctul de vedere al legilor civile se poate numi
epoca codului civil dela 7865, iar din punctul de vedere al dreptului
penal epoca codului penal din 1865. Constituția dela 1866 a fost, la in­
troducerea ei, o lege modernă, al cărei teren fusese pregătit de către
toate proectele de constituție și constituțiile aplicate dintre 1800 și
1866 și ale cărei baze și izvoare de inspirație nu se găsesc numai în
constituția belgiană din 1831 ci și în acele proecte și constituții ante­
rioare53), astfel că ea a corespuns spiritului și cerințelor epocei la care
a fost elaborată. In această epocă apar, la început, codurile de unifi­
care ale României Mici dela 1864—1865 și, la sfârșit, codurile de uni­
ficare ale României Mari dela 1936/7, constatându-se o puternică ten­
dință de legiferare (pe care unii au numit-o legiferomanie,dar din care
reiese măcar existența unei aplicații în domeniul dreptului, a unei pu­
teri de creațiune a spiritului românesc în această direcție), jurispru-
dența se perfecționează, iar doctrina juridică românească, ale cărei
începuturi le găsim în epoca anterioară, se desvoltă acum repede și
ajunge să producă monografii și opere de sinteză însemnate.

* * *

Din această privire asupra epocelor istoriei dreptului român re­

iese clar următoarele lucruri: că dacă este o mare diferență între insti­
tuțiile epocei I (sec. XIV—XV) și acele ale epocei ultime (1859—
1937), trecerea dela unele la altele s'a făcut încetul cu încetul, în
mai multe etape și într'un timp lung de șase veacuri; că se poate distin­
ge bine o linie de desvoltare progresivă urmată de dreptul român în
cursul istoriei lui; că nu s'au întâmplat în cursul evoluției lui schim­
bări și transformări prăpăstioase care să sape un abis între o epocă
și alta, epocile istoriei dreptului român fiind din contra într'o strânsă
legătură una cu alta, ele desvoltându-se una din alta, epoca posteri-
oară din cea anterioară și, prin ea, din toate epocile anterioare, din tot
trecutul; că fiecare epocă și-a avut rădăcinile și originile în epoca
precedentă și a purtat în sine, la rândul ei, germenii și rădăcinile epo-

53J Vezi documentarea clară și definitivă a acestei afirmații la loan C. Fi-

litti, Izvoarele : constituției dela .1866, București, 1934.
38 VALERIU ȘOTROPA

cei posterioare; că adică epocele anterioare au preparat și determinat

pe cele posterioare; într'un cuvânt, că dreptul român s’a desvoltat în
mod organic.

§ 11. CÂTEVA CHESTIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA

DREPTUL CONSUETUDINAR ROMÂN
Natura și conținutul dreptului român. Vechimea lui. Puterea lui
de rezistență. Teritoriul pe care s’a aplicat dreptul român. Obiceiul
pământului mai tare decât legea scrisă. Calitățile dreptului român.
Alte generalități.

Trecem acum la studierea câtorva probleme generale privitoare

la dreptul cutumiar român. Cea dintâi este chestiunea naturii și conți­
nutului obiceiului pământului.
Obiceiul pământului românesc nu cuprindea norme numai de o
anumită natură, ci era un complex format din norme de diferite cate­
gorii. El nu a fost, în mod exclusiv, nici un drept de proprietate, nici
„dreptul pe care se întemeia organizația cnezială și voevodală cu care
poporul român apare în istorie", nici nu era format din categorii de
drepturi speciale fiecărei clase sociale, fără vreun raport sau legătură
întrel ele, așa cum s'a susținut54).
Este sigur că la baza organizației cneziale și voevodale se găseau
anumite obiceiuri juridice și că în raporturile dintre membrii compo-
nenți ai primelor comunități românești, oricât de simplu și de rudi­
mentar ar fi fost ele organizate, se aplicau anumite norme juridice.
Este iarăși cert că cele mai vechi și mai multe norme și obiceiuri sunt
din domeniul dreptului de proprietate. In adevăr, dreptul cutumiar ro­
mân este o producție a vieții sătești55), are deci un caracter rural. Ca
atare, vechiul drept popular român privește în cea mai mare parte
dreptul de proprietate asupra imobilelor, proprietatea teritorială56).

M) Vezi diferitele opinii la loan D. Condurachi, Formarea vechiului drept

românesc nescris (Obiceiul Pământului), Brașov, 1935, p. 7—8.
55) Georges Fotino, Confribution â l'etude des origines de l’ancien droit cou-
tumier roumain. Un chapitre de l’histoire de la propriete au Moyen Âge, Paris
1925, p. 59.
56) Ibid., p. 60.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 39

Pământul constitue „motivul principal" al dreptului românesc57), iar

dreptul consuetudinar român este în cea mai mare parte a sa un drept
agrar imobiliar58). In domeniul proprietății pământului dreptul româ­
nesc „dă nota cea mai originală! din ansamblul său"59). Tot| așa e ade­
vărat că în obiceiul pământului erau anumite norme care determinau
condiția fiecărei clase sociale, norme specifice uneia sau alteia din cla­
sele sociale, care însă nu formau categorii de drepturi fără vre-un ra­
port între ele, ci erau angrenate și făceau toate parte din același orga­
nism60). Insă „Obiceiul Pământului nu era nici una, nici alta, exclusiv.
El era totalitatea normelor juridice, care se aplicau și la proprietate
și la clasele sociale și la organizația de Stat, începând cu cele mai
vechi organizațiuni politice — cnezatul și voevodatul"01). Dreptul con­
suetudinar român are mai multe secțiuni sau diviziuni, dar aceste sec­
țiuni sunt legate între ele, formând un ansamblu, un tot unic.

5T) Dinou C. Arion, Le Nopo; 75(05717.6; et le regime de la terre dans l’ancien

droit roumain jusquâ la reforme de Constantin Mavrocordat, Paris, 1929, p. 48.
58) „Presque toute la conception des traditions juridiques populaires se re-
■sume en un droit agraire immobilier" (Fotino, o. c., p. 61). ,,Cettc coutume ter-
rienne ... se reduit presque totalement aux rapports de l'homme avec le sol, au
droit de propriete sur la terre et â sa reglementation" (Ibid, p, 82). „Dreptul vala-
hic“ se raportă în cea mai mare parte la proprietatea teritorială și la tot ce ține de
dânsa. Aceasta arată iarăși cât de adânc e legată istoria acestui popor de agri­
cultură și proprietatea pământului" (N. lorga, Istoria poporului românesc, voi. I,
București, 1922, p. 309).
59) N. lorga, Anciens documents de droit roumain, voi. I, Paris-Bucarest,
1930, p. 3.
80) Tot așa erau și norme speciale categoriilor de populație: păstorii și
agricultorii. După distincțiunile d-lui N. lorga, dreptul popular românesc s’ar pu­
tea împărți și din acest punct de vedere: după cum poporul românesc se diviza
în păstori și agricultori, tot așa dreptul românesc cutumiar s’ar putea împărți în
un drept al păstorilor și un drept al agricultorilor. Dreptul păstorilor transhu-
manți derivă din condițiile lor speciale de viață, păstorii formând și până azi
„o lume izolată, în care ei se administrează și se judecă: sunt măsuri care se iau,
sentințe care se pronunță" (N. lorga, Les origines et l’originalite du droit popu-
lâire roumain, în Bulletin de la Section historique de 1’Academie Roumaine, tom.
XIX, 1935„ p. 111), și cercetări duse cu răbdare în ținuturile unde se mai practică
transhumanța ar putea da rezultate în acest domeniu; aceste cercetări ar trebui
făcute direct prin anchetele folkloriștilor, deoarece nu se găsesc documente scrise
din viața juridică a păstorilor (Ibid., p. 111). Dreptul agricultorilor însă se poate
studia din zecile de mii de documente care ne-au rămas cu privire la el, este foarte
vechiu, a condus timp de secole societatea românească și o parte din el mai
subsistă și azi în massele țărănești (Ibid., p. 111—112).
el) I. D. Condurachi, o. c., p. 9.
40 VALERIU ȘOTROPA

încă din epoca anterioară întemeierii principatelor el conținea

norme din mai multe diferite domenii ale dreptului, cuprinzând și re­
glementând, după cum ni-o atestă documentele ungare medievale, ur­
mătoarele materii: dreptul de proprietate, modul de determinare a
hotarelor, moșteniri, donațiuni, alegerea cnezilor și voevozilor, pro­
cedura procesuală, etc.* 62). In introducerea la importanta sa colecție
de documente de drept român, N. lorga spune că acel drept românesc
„invocat și urmat de către un guvernământ regal străin" nu formează
decât o parte, care a putut să supraviețuiască pierderii independenței,
dintr'o „concepție juridică mult mai vastă"63). Și este cert că drep­
tul românesc dinainte de întemeierea principatelor nu cuprindea atâtea
materii, nu era așa de complet ca în epoca de după întemeiere.
Ce materii cuprindea dreptul românesc, obiceiul pământului de
după fondarea principatelor? El era un drept complet, conținând nor­
me juridice de toate felurile, din toate diviziunile domeniului dreptu­
lui. „Românii, zice Bălcescu, dela întemeierea ambelor principate n'au
avut legi scrise. Obiceiul pământului le-a ținut multă vreme locul și
de constituție politică și de condică civilă și criminală"64).
Obiceiul pământului cuprindea atât drept privat cât și drept pu­
blic. Normele fundamentale de organizare șizconducere a statelor ro­
mâne nu au fost, până la Regulamentul organic, produsul unei consti­
tuții scrise, nici nu au fost cuprinse; în charte ca în Anglia sau în bule
regale ca în Ungaria, ci, exceptând cele câteva hrisoave domnești ce
se ocupau cu această materie, ele au fost cuprinse tot în Obiceiul pă­
mântului, fiind tot un produs al dreptului consuetudinar65). In scurt,
dreptul consuetudinar român conținea și norme de drept public și
norme de drept privat, adică: drept constituțional, administrativ, pe­
nal, procedural, civil și comercial66).
- * ... *
62) Ibid., p. 37—38. „El răspunde, zicea mai de mult N. lorga, la întrebarea
cum să se proceadă în chestii de moșteniri, de înstrăinări și relativ la modalită­
țile proceselor" (Istoria poporului românesc, I,-p. 309).
63) Anciens documents de droit roumain, I, p. 2. De mult timp încă dl N.
lorga a găsit acte- românești din Ardeal care ni arată că toate principiile drep­
tului complet se găseau în acel străvechiu drept românesc. Vezi enumerarea nu­
meroaselor și variatelor materii găsite în? acele acte în ibid., p. 2—3. ,
61) Scrieri istorice, ed. P. P. Panaitescu, Craiova, [1930], p. 25—26.
e5) Cf. A. D. Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traiană, ediția III, voi.
VII, p. 83 și A. Rădulescu, Centenarul Regulamentului organic al Țării Româ­
nești, .București, 1931, p. 5—6.
■ 86) V. și Andrei Rădulescu, Note privitoare la obiceiul pământului, în In
memoria lui Vasile Pârvan, București, 1934, p. 296: N. lorga, Anciens doc., I, p. 3.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 41

Nu se poate cunoaște cu preciziune vechimea tuturor normelor ce

compun Obiceiul pământului, nu se poate determina de aproape data
formațiunii fiecăreia. Este însă sigur că o bună parte a instituțiilor ro­
mânești datează din epoca dinaintea întemeierii principatelor și că
unele din ele aveau chiar la data întemeierii țărilor române o vechime
de mai multe veacuri. Deși dreptul român este amintit numai în se­
colul XIV, el se formase cu mai multe secole înainte.
Marea vechime a unora din normele dreptului românesc este pro­
bată și de faptul că în multe din documentele vechi ungare, când se
menționează dreptul românesc, se adaugă și se accentuează că el este
un drept vechia (antiqua lex, antiqua consuetudo)^). In documentele
din principatele române redactate în limba slavonă, relative la unele
norme din obiceiul pământului, se găsește deseori expresia de star
zakon, iar în cele redactate în latinește expresiile de antiqua lex și
veterem legem: prin toate aceste expresii se înțelege „legea bătrână",
„legea veche", de demult, de secole*68).

i *

Faptul menținerii și respectării dreptului român de către Unguri

în primele secole în ținuturile românești cucerite pledează și el pen­
tru vechimea lui, pe lângă că el denotă și puterea de rezistență și
tăria acestui drept, care se explică tot prin o mare vechime, care
făcuse posibilă o adâncă înrădăcinare a lui în conștiința și sufletul
poporului român.
„Toți stăpânitorii naționali și străini declară că au găsit acest
drept, și atât de adânc era el săpat în conștiința plugarilor și a păsto­
rilor, a Românilor dela munte și dela șes, prin rădăcini așa de solide
erau ei legați de dânsul, încât și acei stăpânitori trebuiră să le res­
pecte, pentru a nu pricinui o răzvrătire a populației, zguduită din
temeliile sale sufletești"69).
Puterea de rezistență a dreptului românesc este pusă într'o vie
lumină de un document de o extraordinară importanță din anul 1371
în care ise arată că la o judecată ținută la scaunul judecătoresc al
castelanului din Deva, oficialii vrând să dea o sentință în procesul

I. D. Condurachi, o. c., p. 9.
68) Ibid., p. 10.
69) N. lorga, Istoria poporului românesc, I, p. 308.
42 VALERIU ȘOTROPA

unui fur cu numele Petru după legile țării (regni consuetudo), adică
ale regatului ungar, cnezii și Românii din cele patru districte ale ce­
tății Deva (universi kenezii et Olachi de quatuor sedibus disttictibus
castri Deva) s'au opus și au oprit aceasta (iudicium et legem. regni
inhibuerunt), cerând ca justiția și procedura să se facă după legea
Românilor (iuxta legem Olachorum)10). Din acest document se vede
că dreptul românesc era atât de puternic înrădăcinat în viața și su­
fletul poporului român și conștiința lui era atât de vie la Români, în­
cât încă în veacul al XlV-lea, adică după câteva secole de dominație
ungară, el putea să se impună, înfruntând dreptul ungar și fiindu-i
opus cu succes, Românii din cele patru districte ale cetății Deva îm­
preună cu conducătorii lor naționali putând ,,să împiedece cu forța
ridicarea la valoare de drept a unei sentințe judecătorești privitoare
la un Român“,dacă ,,acea sentință nu s'a adus ținând în vedere pro­
cedura normată prin ,,lex Olachorum"70 71).

In ce privește teritoriul saii sfera teritorială de aplicație a drep­

tului român,constatăm că dreptul românesc se prezintă peste tot unde
se întâlnește o populație românească. Nu există o ramură a poporului
românesc, oricât de depărtată în spațiu, oricât de adânc ne-am sco-
borî în trecut, care să nu se conducă după dreptul consuetudinar ro­
mânesc, care constitue „un fenomen care se verifică unitar cu rasa ro­
mânească" și s'a format deci odată cu ea72).
Dreptul românesc exista și se aplica, după cum am văzut, și la
Românii din Ardeal, unde regii unguri s'au lovit după cucerire de o
viață și organizație națională românească pe care au trebuit s'o re­
cunoască73).
Sfera lui de aplicație s'a extins și peste marginile vechei Dacii,
în Polonia și în Sudul Dunării. Precum expansiunea dreptului germa­
nic, jus teutonicum, (mai ales în ce privește organizația administrativă

70) Documentul e publicat în întregime la Victor Motogna, Articole și do­

cumente. Contribuții la istoria Românilor din v. XIII—XVI, Cluj, 1923, p. 46—47.
(Și în Revista istorică, VIII (1922), n-le 10—12).
71) Ibid., p. 47.
72) D. C. Arion, o. c„ p, 47.
73) G. Fotino, o. c., p. 71.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 43

și judiciară), în Polonia, în Rusia, în Ungaria și în Ardeal, se dato-

rește coloniștilor germani, tot așa expansiunea dreptului român, jus
valachicum, se datorește imigranților români care au fondat în Galiția
și în Ucraina sate românești și cărora „regii și proprietarii pământu­
rilor le acordară privilegiul de a putea duce aceiași viață economică
și juridică pe care ei o trăiseră în propria lor țară"74).
Este un fapt constatat de către etnografi „fidelitatea Românului
către obiceiurile satului său, pe care le transportă peste tot unde se
stabilește"75).
Românii emigranți din Moldova și Ardeal care creau în veacurile
dela sfârșitul evului mediu peste hotarele țărilor române sate de
drept românesc, conducându-se după dreptul lor național în mijlocul
populațiilor străine înconjurătoare, au lărgit astfel sfera de aplicație
a dreptului românesc pe un întins teritoriu la Nord-Estul pământului
românesc, în Polonia și în Ucraina. Dar nu numai în această direcție
s'a întins teritoriul de aplicație a dreptului român, ci el se găsea și
în Sudul Dunării, în Jugoslavia de azi (Serbia, Croația, Bosnia, etc.),
unde se întâlnesc numeroase sate și cătune românești pe teritoriile
mănăstirilor, domeniile regale, nobiliare, etc., și acolo, ca și în Nordul
Dunării, întâlnindu-se dreptul consuetudinar român76).
Insă dreptul cutumiar român, care cârmuise în epoca năvălirilor
barbare viața juridică a întregului neam românesc, recunoscut și ad­

74) G. Fotino, o. c., p. 75 și Dumitru D. Mototolescu, Jus valachicum in

Polonia, București, 1916, p. 1—4. V. și Th. Holban, Românii pe teritoriul polonez
până in sec. XVI, în Arhiva, an XXXIX (1932), p. 20—32, an. XL (1933), p. 41—47
și 113—122; an. XLI (1934), p. 17—28 și 125—130; Idem, Răspândirea coloniilor
românești in Polonia, în Arhiva, an. XLII (1935), p. 28—33 și 166—175; an. XLIII
(1936), p. 23—29 (urmează); Nicolae Drăganu, Românii in veacurile IX—XIV pe
baza toponimiei și a onomasticei, București, 1933, p. 403—411. Faptul că locui­
torii satelor românești întemeiate în inima țărilor străine aveau dreptul să se
conducă și să se judece după dreptul românesc se datorește respectului dreptului
personal, principiului personalității sau naționalității legilor, care constituia siste­
mul timpului (A. D. Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traiană, ed. III, voi. II,
p. 171) și care era aplicat față de coloniști 'din nlecesităiți economico-financiare,
militare, etc.
75) G. Fotino, o. c., p. 75.
76) Ibid., p. 77; Silviu Dragomir, Vlahii din Serbia in sec. XII—XV, în Anua­
rul Inși, de istorie națională, I (1921—1922), p. 279—299; Idem, Vlahii și Mor-
lacii. Studiu din istoria Românismului balcanic, Cluj, 1924; Idem, Originea colo­
niilor române* din Istria, București, 1924.
 44 VALERIU ȘOTROPA

mis la început de către organizațiile de stat medievale în cadrul că­

rora se găseau părți mai mari sau mai mici din poporul românesc, și-a
văzut stânjenită și, dela un timp, chiar oprită posibilitatea de desvol-
tare în cadrul acestor state vecine celor două principate române și a
păstrat toată putința de a se desvolta, a putut evolua nestânjenit
numai în cele două organizații de stat românești dela Sudul și Estul
Carpaților; așadar teritoriul de liberă desvoltare a dreptului consue­
tudinar român, care fusese în evul mediu întreaga bază teritorială pe
care locuia poporul român, s'a restrâns dela un timp, evoluția lui
fiind împiedecată în țările vecine, care la început îl recunoscuseră ca
lege veche românească pentru ca mai apoi să-i oprească desvoltarea,
la cele două țări românești libere, variind împreună cu teritoriul
acestora, a cărui evoluție am semnalat-o la fiecare epocă în § 10.

In principate dreptul cutumiar formează, până către sfârșitul se­

colului XVIII, cel mai important, aproape unicul isvor de drept.
■ Puterea lui este mai mare decât a legii scrise. Principiul acesta era
‘ înscris în înseși pravilele. Dacă era un conflict între o normă a Obi-
i ceiului pământului și un text precis al legii, obiceiul prevala. Pravilele
■ dela mijlocul secolului XVII dispun expres în acest sens, astfel de ex.
Cartea Românească a lui Vasile Lupu, gl. 56 § 3: „Giudețul giudecă
i câteodată și înpotriva pravilei pentru acest obiciaiu al locului?77).
Asupra tăriei Obiceiului pământului avem și mărturia boierilor din di­
vanul domnului Mihai Suțu al Moldovei (1819—1821), care, fiind con­
sultați de către acesta cu privire la legile în vigoare și la puterea obi­
ceiului pământului, îi răspund că „obiceele pământești simt mai puter­
nice decât pravilele și că prin ele se întăresc sau sej oboară pravilele
• ce nu vor fi potrivite cu stările vreunui neam; deci, nu rămâne îndoială
că în orice pricină, întâmplându-se a fi pravila cu deosebire de pă-
. mântescul obicei, acesta negreșit se cuvine a se urma"78).

Dreptul consuetudinar român are mai multe calități, care îi ridică

importanța și valoarea și care derivă din calitățile spiritului popular

77) Fotino, o. c„ p. 64; Condurachi, o. c., p. 48.

78) Citat la Condurachi, o. c„ p. 49.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 45

care i-a dat naștere. Cele mai însemnate calități ale sale sunt: adap­
tabilitatea, elasticitatea și puterea de evoluție. Despre puterea de asi­
milare, de transformare și adaptare a instituțiilor străine ne vom ocu­
pa mai departe, la capitolul despre originile dreptului român. Bogăția
și varietatea lui sunt cunoscute. Despre originalitatea lui vezi § 14.
Xenopol, după ce arată la ce distincțiuni fine ajunsese dreptul
cutumiar român în domeniul instituției j urătorilor, pune cu dreptate
întrebarea: „Cine nu vede în asemene distincțiuni o jurisprudență
înnaintată, deși numai obișnuelnică, un talent deosebit de a forma mai
departe așăzămintele juridice?"79).
Cel care â pus însă cel mai bine în lumină calitățile amintite mai
sus este N. lorga, care spune următoarele: „Acest drept nescris avea
o calitate, care îi formează și principalul merit. El nu se închide în for­
mule imuabile, dar se mărginește să păstreze direcțiuni generale și nu
rămâne ineficace înaintea conflictelor sau problemelor nouă. Esențial-
mente elastic, pentrucă capabil de creațiuni nouă infinite, el se adap­
tează mișcărilor ulterioare ale societății care i-a fixat dela început
bazele"80).

Acest drept consuetudinar formează, alături de arta populară,

de literatura populară și de muzica populară românească, una din
creațiunile superioare ale spiritului poporului românesc puternic crea­
tor. El a condus viața întregului popor românesc secole și secole dea-
rândul. Până la apariția pravilelor lui Matei Basarab și Vasile Lupu,
adică până la jumătatea secolului XVII, el reprezenta exclusivul is-
vor de drept după care se conducea viața publică și privată, întreg
dreptul nostru de până atunci fiind cuprins în el81). După apariția pra­
vilelor dela mijlocul sec. XVII el se aplică în preponderență, în prin­
cipal, până în a doua jumătate a secolului XVIII. La sfârșitul seco­
lului XVIII și în primele decenii ale secolului XIX el completează
legea scrisă. Este deseori menționat în hrisoave, hotărîri și alte acte.

79) Xenopol, o. c„ voi. VII, p. 124.

80) Anciens documents de drcit roumain, I, p. 2.
81) Andrei Rădulescu, Note privitoare la obiceiul pământului, în In memo­
ria lui Vasile Pârvan, București, 1934, p. 296—297. Pravilele slavo-bizantine au
avut o aplicare extrem de redusă, aproape inexistentă.
46 VALERIU ȘOTROPA

Chiar și în epoca Regulamentului organic el „este încă menționat ca

izvor de drept și este folosit pentru legiferare și deslegări de pri­
cini"82). El mai viețuește încă până când noile legi, elaborate după
unirea principatelor, îi „închid drumul aproape cu totul, cel puțin în
forma în care existase atâtea veacuri"83) și îi desființează total apli­
carea oficială. După cum se vede, rolul obiceiului pământului a mers
descrescând din ce în ce, pe măsură ce rolul dreptului scris a crescut
și a devenit tot mai precumpănitor. Scăderea rolului obiceiului pă­
mântului este paralelă cu urcarea rolului dreptului scris. La început
dreptul consuetudinar se aplica în mod exclusiv; apoi, după apariția
primelor legi el se aplica în mod precumpănitor; mai târziu însă el a
început să se aplice în subsidiar, pentru ca în cele din urmă să fie
complet înlocuit de către legile scrise. Evoluția rolului dreptului scris
s'a petrecut într'un sens invers: la început nu existau legi scrise, apoi
după apariția primelor legi scrise ele se aplicau în subsidiar și rare
ori; dela un timp ele au început să se aplice în principal, dar pe lângă
ele se aplica și obiceiul pământului în subsidiar, iar la urmă ele au
ajuns să se aplice în mod exclusiv. Aplicarea obiceiului pământului a
scăzut așadar din ce în ce cu timpul, a devenit tot mai restrânsă, în
timp ce aplicarea legilor scrise a crescut și s'a extins din ce în ce.
La un capăt al acestui proces evolutiv, al luptei seculare dintre drep­
tul nescris și dreptul scris, se găsește: aplicarea exclusivă a dreptului
iiescris; la cellalt capăt; aplicarea exclusivă a dreptului scris (vorbesc
de aplicarea oficială). Este, după cum ar spune Xenopol, o serie isto­
rică, a cărei desvoltare am schițat-o aici.
Foarte interesant de studiat este rolul dreptului consuetudinar
român în Basarabia, dela răpirea ei de către Ruși în 1812! și până azi.
Se știe că el a fost în această provincie până la unificarea legislativă
din 1 Iunie 1928 unul din isvoarele de drept, dacă nu chiar cel mai
Însemnat dintre isvoarele de drept. „Când dreptatea istorică a alipit
Basarabia de patria-mumă l-am găsit acolo, cârmuind în special sa­
tele" și este sigur că el a avut un mare rol în păstrarea sufletului și
conștiinței naționale a Românilor basarabeni84). Voiu cita aici câteva

82) O. c., p. 297.

83) Ibid.
84) 0. c., p. 297. In plângerea adresată la 31 Ianuarie 1816 cârmuirii oblas-
tiei Basarabiei, boerii moldoveni spuneau: „Videm prin giudecățile noastre hărții
rusăști, hotăriri streine, obiesnenii, razvrajenii, și cu alte numiri, în tot ceasul gre­
șim, și vom greși, neînțelegând nici întru unile, ce avem a cere, nici intr'acele ce
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 47

rânduri privitoare la această chestiune dintr'un studiu al lui Th. In-

culeț, unul din cei mai buni cunoscători ai situației juridice din Basa­
rabia sub dominația rusă. „Sub țarii următori [lui Alexandru I], în­
cetul cu încetul Basarabia este transformată pur și simplu într'o gu­
bernie rusească, introducându-se aci legile rusești și în mod oficial.
Față de această opresiune, poporul român din Basarabia s'a pus pa
rezistența pasivă, ascunzându-se ca melcul în viața lăuntrică a sa“.
„Justiția rusă, după cum am arătat, nesocotea sau chiar persecuta
legile locale scrise, dar mai cu seamă obiceiurile pământului cele ne­
scrise. Moldovenii basarabeni în pricinele care nu ajungeau până la
judecată, se împărțeau și se împăcau între dânșii în cele mai multe
cazuri în fața păstorilor lor duhovnicești, după datinele strămoșești,
după obiceiul pământului, în ciuda legiuitorului rus, ce chiar dela
început se declarase vrăjmaș obiceiului pământean", „obiceiurile ju­
ridice trăesc în Basarabia cu o îndârjire de necrezut în tot decursul
veacului de subjugare streină. Trăiesc și se aplică aceste obiceiuri
pământești și în ziua de astăzi în Basarabia"85).

§ 12. ORIGINILE DREPTULUI ROMÂN

Una din problemele generale cele mai interesante și mai discu­

tate în același timp privitoare la vechiul drept român este problema
originilor dreptului român. Aproape toți istoricii mai însemnați ai
dreptului român au încercat să dea o soluție acestei chestiuni. S'au
propus teorii exclusive, s'au propus teorii intermediare. Vom relua în
(capitolul de față această chestiune, vom examina toate teoriile care
is'au dat și vom încerca să-i dăm o deslegare plauzibilă.
Trebue spus însă dela început că niciuna din teoriile care caută
să dea o explicație unilaterală acestei chestiuni, susținând că institu­
țiile dreptului român sunt moștenite numai dela un popor sau sunt
împrumutate dela un anumit popor, nu poate fi admisă în întregimea
ei. Susțin și voiu căuta să dovedesc aici soluția pe care am propus-o
în § 10 relativ la această chestiune. Spuneam acolo că instituțiile drep-

avem a păzi, noi știm din niam in niam, lege, obiceiurile și limba pământului"
(L. T. Boga, Lupta pentru limba românească și ideia unirii la Românii din Basa­
rabia după 1812, Chișinău, 1932, p. 10).
85) Th. Inculeț, Obiceiul pământului in Basarabia, în Revista Societăfii isto-
rico-arheologice bisericești din Chișinău, voi. XIX (1929), p. 166—167.
48 VALERIU ȘOTROPA

(tului român se pot împărți după originea lor în trei grupe: instituțiile
moștenite, instituțiile împrumutate și instituțiile originale. In adevăr,
unele instituții sunt moștenite dela Traci, datând deci din epoca pre-
romană, și alte instituții sunt moștenite dela Romani. Că de fapt există
în dreptul vechiu român instituții moștenite dela Traci și dela Romani,
asta se va arăta mai departe. Avem deci în prima grupă instituțiile
moștenite dela popoarele din contopirea cărora s'a născut poporul ro­
mân. Acestea sunt instituțiile care stau la baza formațiunii dreptului
românesc. In a doua grupă intră instituțiile împrumutate dela popoa­
rele străine cu care poporul român a venit în atingere în cursul isto­
riei sale (dela Slavi, Unguri, etc.), care au venit să se adauge| la insti­
tuțiile de bază. A treia grupă este formată din instituțiile originale,
care simt creațiunea proprie a spiritului neamului românesc, născute
din propriile sale nevoi și împrejurări istorice.
Vom examina în paginile ce urmează diferitele categorii de insti­
tuții în ordinea importanței lor crescânde, tratând mai întâiu despre
diferitele influențe, trecând la instituțiile moștenite și ocupându-ne în
sfârșit de instituțiile originale. Ne vom ocupa deci cu: 1. Influențele
străine (influența slavă, influența bizantină, influența ungaro-ger-
mană și, foarte, pe scurt, cu influențele turcă și franceză), 2. Ori­
ginea tracă, 3. Originea romană, 4. Instituțiile originale.

1. Dintre influențele străine s'a făcut la un moment dat mult caz

de influența slavă. La sfârșitul secolului XIX și începutul secolului
nostru se formase chiar o școală, școala slavistă (ai cărei reprezen­
tanți principali și intransigenți au fost C. G. Dissescu și Paul Negu-
lescu), care începuse să vorbească nu numai de o influență slavă ci
chiar de o pretinsă origine slavă a dreptului român, bazându-se pe
o cercetare comparativă extrem de superficială. Pe baza acestei cer­
cetări superficiale, acei cercetători construiseră o teorie șubredă, însă
categorică și exclusivistă, care începuse să degenereze într'o adevă­
rată slavomanie. In urma unei analize atente a concluziilor școalei
slaviste foarte puține din concluziile ei au rămas în picioare, cele mai
multe fiind dovedite ca eronate și false și deci răsturnate. Astfel că
azi teza originei slave a dreptului român a rămas numai o amintire
și o curiozitate din trecutul istoriografiei dreptului român.
Și I. Peretz, care admite întrucâtva teza lui C. G. Dissescu, re­
cunoaște că concluziile școalei slaviste sunt „vădit contrarii adevăru­
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 49

lui istoric" și că școala slavistă păcătuiește prin intransigență și ex­

ces80), adăugând că ,,un studiu mai aprofundat al acestui obiceiu arată
că el cuprinde și rămășițe juridice, care sunt incontestabil de origină
romană, iar nu slavă și care au persistat în conștiința juridică a po­
porului nostru"*87) și că ,,nu trebuesc împărtășite exagerațiunile școa-
lei slaviste, care nu mai vede în dreptul nostru decât influențe pur
slave"88). El arată apoi că multe din instituțiile pe care Dissescu le
credea de origine slavă nu sunt slave, dărâmând astfel o bună parte
din fundamentul pe care acesta încerca să-și clădească greșita sa teză.
„Zadruga, zice Peretz, n'a ființat niciodată în România, așa cum a
ființat în țările Slavilor de sud; proprietatea comună a moșnenilor nu
are aceleași caractere ca zadruga. Indiviziunea nu e forțată. E o stare
de fapt și inalienabilitatea părților indivize nu există, decât când a
fost anume stipulată... Din contra zapisele de vânzare, în care se
vinde partea din moșie „câtă se va alege", arată alienabilitatea aces­
tor pământuri indivize. Consimțământul copiilor la actele de alie-
națiune nu era necesar, decât în caz de vânzare a moșiei patrimoniale:
baștina sau ocina, iar nu și a achizițiunilor făcute de tată chiar; fră­
țiile de cruce erau răspândite în tot Orientul și practicate nu numai de
Slavi ci și de multe alte popoare, iar porotniț'd din zaconicul lui Dușan
și cu jurătorii noștri nu se aseamănă decât în nume și număr, iar nici
de cum în atribuțiuni"8990 ).
Un alt cercetător care a combătut cu succes teoria slavistă este
L D. Condurachi. D-sa arată că „împrumutul unor termeni dela Slavi,
pentru anumite instituțiuni juridice românești, nu implică și nici nu
necesită neapărat și împrumutul însuși al acelor instituțiuni"80). Un
studiu comparativ amănunțit ne arată că sunt multe și importante
deosebiri între instituțiile românești și cele slave. I. D. Condurachi
enumeră următoarele deosebiri: „Proprietatea familială la Români
are alt caracter și e altfel organizată decât proprietatea colectivă dela
Slavi. Adopțiunea ginerelui era necunoscută la Slavi, de asemenea fe­
lul în care se urma la moșteniri diferă de cel slav; apoi dreptul penal,
cu răzbunarea privată și toate celelalte practice juridice penale și în

80) Curs de istoria dreptului român, ediția II, voi. I, București, 1926, p. 109.
87) O. c„ voi, II, partea I, București, 1928, p. 5.
88) Ibid., p. 6.
89) Ibid., p. 6—7.
90) loan D. Condurachi, Formarea vechiului drept românesc nescris (Obi­
ceiul pământului), Brașov, 1935, p. 31.
4
50 VALERIU ȘOTROPA

deosebi modul cum era organizată împăcarea (compositio) între părți,

sunt deosebite la Români de cele ce constatăm la Slavi. In sfârșit,
■anumite simbolisme și obiceiuri juridice ca: jurământul cu^brazda pe
cap la determinarea hotarelor, obiceiul răpirei fetelor și femeilor, in­
stituția cojurătorilor, protimisul, frăția de moșie, etc., prezintă nume­
roase deosebiri la Români și Slavi"91). „Asemănările ce par a exista
la prima vedere între instituțiunile juridice dela Slavi și cele ce întâl­
nim la Români, nu se mențin când se trece la studiul amănunțit al
acelor instituțiuni"92). I. D, Condurachi spune apoi că viața juridică a
Românilor și cea a Slavilor s'au desvoltat paralel și independent una
de ceealaltă și că din contactul celor două neamuri nu au rezultat decât
slabe înrâuriri ale Slavilor asupra dreptului român, iar faptul că in­
fluența slavă e redusă se datorește poate „unei evoluții mai înaintate
a normelor juridice consuetudinare ale Românilor" față de ale Slavilor
sau „unor anumite stări de spirit care au împiedecat o înrâurire mai
puternică a Slavilor asupra vieței juridice a Românilor"93).
Dar cel care a supus unei analize mai amănunțite teoria slavistă,
făcându-i o critică zdrobitoare, este G. Fotino94).
Slaviștii susțineau că proprietatea românească ar fi de origine
slavă, pentru simplul motiv că ea se prezintă și la Slavi și la Români
sub forma unei indiviziuni familiale. Există însă o diferență marcată
între proprietatea românească și cea slavă. „La Slavi, zice G. Fotino,
indiviziunea familială era o instituție stabilă, durabilă, care subsista
chiar dacă nu rămânea decât un singur comunist". „Indiviziunea fa­
milială slavă nu reprezenta o colectivitate a drepturilor membrilor
comunității, ci ea constituia o unitate organizată, un drept unitar ca­
re absorbise individualitatea^ juridică a membrilor grupului. Era, pen­
tru a zice așa, la Slavi, o persoană morală pe care membrii comuni­
tății, înstrăinând partea lor, nu puteau s'o distrugă"95). Atât zadruga

si) O. c„ p. 31.
92) Ibid., p. 32.
93) Ibid.
94) Această critică e cuprinsă in excelenta sa lucrare asupra originilor drep­
tului cutumiar român, apărută ca teză de doctorat la Paris în 1925: Coniribution â
Tetude des origines de l’ancien droit coutumier roumain. Un chapitre de l’hisioire
de la propriete au Moyen Ăge, py 375 sqq. Vom expune în cele ce urmează rezul­
tatele principale ale acestei critice, întovărășindu-le cu adăugiri și observații per­
sonale sau din alți autori.
95) O. c„ p. 375—376.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 51

Slavilor meridionali, cât și ueru-ul Slavilor Dalmați, cât și mir-ul Sla­

vilor septentrionali reprezintă o formă desvoltată a noțiunii comunității
familiale, o instituție caracteristică politică și socială, pe când la Ro­
mâni, din contra, teritoriul care formează așezarea satului și țarina
alcătuește o indiviziune de fapt, o colectivitate a drepturilor mem­
brilor comunității. La Români era „o indiviziune de fapt care se re­
duce la posesiunea unui pământ în comun de către descendenții stră­
moșului colonisator, indiviziune asemănătoare, întru câtva, comunită­
ților engleze ale crofters-ilor, numite tonvnships, cu diferența că pă­
mânturile crofters-ilor nu erau libere, ci feodale“9G). N. lorga spune
că ceeace caracterizează proprietatea românească este simțul de so­
lidaritate rurală care derivă din descendența comună a tuturor locui­
torilor satului din același strămoș creator al pământului în pustiu,
defrișator, lăzuitor, numit bătrân sau moș97). Am văzut mai înainte că
și I. Peretz și I. D. Condurachi au arătat că proprietatea românească
e diferită de cea slavă, având alte caractere și fiind altfel organizată.
Și N. lorga a spus, în una din sintezele istoriei Românilor, că între
instituțiile românești relative la proprietate și cele slave, există o deo­
sebire fundamentală9^)'
. Indiviziunea românească este foarte deosebită în fond de indivi-
ziunea slavă. Comunitatea familială slavă era condusă de regule mult
mai rigide decât indiviziunea românească. Proprietatea românească,
și aceasta este o idee de o importanță fundamentală, reprezenta o
formă familială, dar o formă mai avansată decât comunitatea-tip sla­
vă99). Ieșirea din indiviziune reprezenta un moment altfel de caracte-*9

96) Ibid., p. 376.

9") Anciens documents de droit roumain, I, 1930, p. 3.
9S) „Aceste întocmiri, numai când le privim pe deasupra și în treacăt, au o
asămănare cu obștile sătești slave, cu zadruga și mirul. O deosebire fundamentală
domnește însă între întocmirile românești, care, precum arată cuvintele întrebuin­
țat# aici, ajung până în perioada • dinainte de Slavi, și între cele sârbești sau ru­
sești. Acolo se poate reduce totul la „democrația11 primitivă, la viața supt câr­
muirea tatălui de familie, pe când aici raporturile vin numai din dreptul de pro­
prietate veșnic și exclusiv al strămoșului. Acolo totul se leagă cu faptul rătăcirii
barbarilor, la care au luat parte și Slavii; aici cu întinderea înceată a unui popor
pașnic, care se află la începutul unei vieți culturale și care-și caută spațiu pentru
istoria sa viitoare" (N. lorga, Istoria poporului românesc, voi. I, București, 1922,
p. 272—273).
") G. Fotino, o. c., p. 378—379.
4’
52 VALERIU ȘOTROPA

ristic și solemn la Slavi decât la Români100). „In timp ce, la Slavi,

caracterul distinctiv al proprietății familiale, excluderea femeilor dela
succesiunea imobiliară era regula fundamentală și indiscutabilă, la
Români, proprietatea era ereditară chiar în profitul femeilor"101).
Prin stabilirea acestui fapt, care formează o teză pe care G. Fotino a
studiat-o și documentat-o și în alte lucrări ale sale, se dărâmă ideea
excluderii femeilor dela succesiune la Românii din Muntenia, care con­
stituia unul din argumentele de bază ale școalei slaviste, și se întărește
ideea, amintită mai înainte, că proprietatea românească reprezenta o
formă mai avansată decât cea slavă. — La Slavi se găsește interdicția
pentru șeful familiei de a testa în profitul unei persoane străine comu­
nității. La Români „proprietatea prezintă acest caracter sub o formă
mult mai atenuată"102). — Pe când la Slavi o altă trăsătură caracteris­
tică a proprietății familiale e nefigurarea imobilelor printre bunurile
dotale, la Români, deși se regăsește amintirea acestei trăsături, „re­
gula pierduse de mult timp din rigoarea sa, dota fiind foarte frecvent
compusă din imobile"103). — La Slavi proprietatea dotei revenea so­
țului, pe când la Români, din contra, dota rămânea proprietate a fe­
meii104) . — In timp ce la Slavi găsim o mare diferență între terra
aviatica și terra acquisifa, la Români această1 diferență nu mai există
în fapt105). — Intre simbolismele juridice românești și cele slave
există diferențe apreciabile106).
Un examen strâns și atent asupra concluziilor școalei slaviste ne
permite deci să le îndepărtăm într'o largă măsură. Ceeace formează
încă o mare scădere a școalei slaviste este că ea a mers uneori așa de
departe, încât, neputând să atribue unor instituții românești, pe o cale
simplă și directă, o origine slavă, a recurs la căi piezișe și întortochiate
și la explicări forțate, ca de ex, în cazul instituțiilor jurătorilor și pre-
empțiunei107). Desigur însă că, dacă pentru necesitatea susținerii unei
teorii sau a unui sistem se caută adesea soluții mai departe decât tre­
buie, atunci când ele se găsesc mai aproape decât s'ar crede, nu tot­

10°) Ibid., p. 377.

101) Ibid., p. 379.
1°2) Ibid., p. 379.
i°3) Ibid., p. 380.
104) Ibid., p. 380.
105) Ibid., p. 380.
106) Ibid., p. 381.
iot) Ibid., 381—382.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 53

deauna soluțiile complicate și care se depărtează mai tare de simpli­

citate sunt cele mai apropiate de adevăr108).
„Obiceiurile populare românești, zice Fotino, au putut să se im­
pregneze de o influență slavă, dar această influență n'a reușit deloc
să transforme, în elementele sale esențiale, vechiul drept cutumiar
român"109). In adevăr, „fapte de o indiscutabilă autenticitate... sta­
bilesc că elementul trac a continuat cu tenacitate viața sa, chiar după
supunerea sa de Romani". „Dacă, deci, acest element indigen a dat
dovadă de o astfel de tenacitate înaintea civilizației noi, superioare și
cuceritoare a Romanilor, și dacă e adevărat că „pătrunderea institu­
țiilor și a regulelor de drept străine întâlnește adesea rezistențe,
chiar când este conștiință de superioritatea lor", este foarte improba­
bil ca acelaș element indigen să se fi eclipsat total înaintea civilizației
invadatorilor [Slavi] și ca tot trecutul de atâtea generații care, de
sute de ani [de milenii chiar], trăiau în Dacia, să se fi topit subit la
sosirea Slavilor, fugind ei înșiși dinaintea altor barbari și a căror
civilizație nu avea, în privința civilizației autohtone, nici ascendentul
noutății, nici prestigiul superiorității, nici autoritatea cuceririi"110).
Dacă Slavii au transmis Traco-Romanilor un număr oarecare de
cuvinte, ei nu au fost capabili să le dea totodată și o viață psihică
sătească. Din contra, această viață au împrumutat-o ei dela autoh­
toni111). Este, de altfel, un fenomen cunoscut că din întâlnirea a două
popoare poate să ia naștere mult mai ușor împrumutul unor elemente
linguistice decât împrumutul tradițiilor, obiceiurilor și a sufletului
popular și tot așa că viața sătească este tradiționalistă, conserva­
toare și refractară impulsiunilor din afară și împrumuturilor străi­
ne112). De altfel „elementele slave, slăbite prin colonizările pe care
le făcuseră în Sudul Dunării și rămase în Dacia fără coeziune, fără
nici o idee de organizație de Stat, fără formă politică, se pierdură în
massa elementelor indigene, acestea fiind capabile să dea Slavilor
elemente politice românești. Pentru această rațiune Slavii sunt cei ce
s'au asimilat Românilor și nu Românii Slavilor"113).
In ciuda numărului destul de mare de cuvinte slave pe care îl

1°8) Ibid., p.' 382.

i«9) Ibid., p. 383—384
no) Ibid., p. 384—385.
ni) Ibid., p. 385—386.
H2) Ibid., p. 366 și 399.
H3) Ibid., p. 385.
64 VALERtU ȘOTROPA

posedă limba română, valoarea elementului slav al ei este relativă,

pentrucă limba română a rămas intactă în structura ei latină internă,
iar valoarea intrinsecă a acestor cuvinte, expansiunea lor dialectală și
frecvența lor în vorbire, adică valoarea de circulațiune a lor, sunt
mult mai reduse decât a elementelor latine114). Termenii slavi care
se raportă la proprietate (ca și alți termeni slavi relativi la alte in­
stituții) au fost întrebuințați mai mult în limba cancelariilor decât în cea
curentă. Limba română' posedă însă mulți alți termeni, în afară de cei
slavi, termeni pre-slavici, de origine tracă și latină, de o valoare in­
trinsecă mult superioară și de o frecvență mai mare, care au rămas ca
termeni caracteristici limbii române, în timp ce o mare parte din
termenii slavi a dispărut deja din limba noastră115*). Din toate acestea
se vede că ,.mărturiile linguistice nu sunt deci de natură să furni­
zeze un sprijin prea puternic tezei originilor slave"118). Vom vedea
mai departe ce sprijin puternic aduc în schimb aceste mărturii tezei
originei romane.
Școala slavistă dela sfârșitul secolului XIX susținea că voevo-
datul și cnezatul, două instituții fundamentale ale poporului român,
sunt de origine slavă. învățatul slavist loan Bogdan a demonstrat însă
cu argumente puternice și azi este general admis că aceea ce este
slav la aceste instituții este numai numele, in timp ce instituțiile în
sine sunt românești. In studiul său asupra voevodatului la Români117)
I. Bogdan a arătat că voevodatul este o instituție ieșită din desvoltarea
naturală și organică a vieții noastre politice și nu o instituție de îm­
prumut. Numai numele este împrumutat, dar fondul, cuprinsul, nu. La

114) Ibid., p. 386 și N. lorga, Istoria poporului românesc, I, 1922, p. 153—163.

11B) G. Fotino dă ca exemple de termeni traci: moș, moșie, moștenire, moș-
tean, cătun (o. c., p. 387 și 408). Și termenii latini relativi : la proprietate sunt
mulți și importanți. Despre ei vezi mai departe, cap. Originea romană.
118) Ibid., p. 387. — „Trebuie fixat faptul, capital, că nimic in fonetică, în
morfologie, în . sintaxă nu e împrumutat de la Slavi" (N. lorga, Istoria Româ­
nilor, II, p. 284). Și slavistul Miklosich a înțeles că o parte din vocabularul
slav al nostru „vine din traducerile cărțilpr sfinte" (Ibid.. p. 291). „împrumuturile
de la Slavi >prin limbă n'au făcut decât sa| nuanțeze, adesea chiar numai să du­
bleze, fondul primitiv slujind a exprima ideile și sentimentele" .(N. lorga, Istoria
Românilor și a civilisafiei'lor, p. 38). „In multe cașuri, împrumuturile sânt numai
dublete..." (N. lorga, Istoria Românilor, II, p. 291). Ca exemple de astfel de
dublete se pot aduce cuvintele: a plăcea—a iubi, punte—pod, timp—vreme, cuget—
gând, etc.
Hî) Originea voevodatului la Români, în AAR., Mem. Secț. Ist., seria II,
tom. XXIV (1901—1902), p. 191—207.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 55

Români în epoca cea mai veche voevodatul era o instituție militară-

judiciară*iis)). Analizând fondul instituției cu acest nume la toate po­
118
poarele slave succesiv, la Bulgari, la Sârbi, la Ruși și la Poloni, el
ajunge la concluzia că la toate aceste popoare „vojevoda înseamnă
primitiv „conducător de ostași", adică belii dux, exercitus ductor,
arpaT^yo;, cel ce comanda oastea. Deci „nicăiri la Slavi voevodul
nu este ce era la noi"119). In privința instituției cnezatului loan Bog­
dan este tot așa de categoric: „In întreaga desvoltare a acestei institu-
țiuni, zice dânsul, nu găsim, afară de nume, nimic specific slav; ea nu
poate fi explicată deci ca un împrumut dela vre-unul din popoarele
slave vecine". „Românii nu i-au împrumutat nici dela Sîrbi, nici dela
Bulgari, nici dela Ruși". „Românii își aveau, când au venit în contact
cu popoarele slave (sec. V—VI), pe judecii sau juzii lor". „Cuvântul
cnez este mai nou, și eu cred că nu s'a putut introduce înainte de sec.
IX. In principate el pare a se fi mănținut mai mult prin terminologia
oficială decât în gura poporului, care zicea jude, judec". Este așadar
vorba de „un cuvânt slav suprapus celui vechiu românesc, cum s'a în­
tâmplat și cu voevodul (slav, vojevoda), care a înlocuit pe vechiul duce
(dux), ce a trebuit să existe în limba română înainte de contactul nos­
tru cu Slavii"120). De aceeași părere sunt și Xenopol și Onciul. Cel din­
tâi spune că și cnezatul și voevodatul erau așezăminte românești; cne-
zul nu era decât vechiul jude român, iar voevodul era vechiul duce.
Termenul de jude s'a menținut, iar mai târziu a și înlocuit pe cel de
cnez121). Onciul adaugă că voevodatul și cnezatul erau instituții vechi
naționale, deși denumirile lor sunt slave: numele vechiu și național al
cnezilor români era „judec", instituția „judeciei" sau cnezatului fiind
un așezământ străbun, moștenit, odată cu numele latin, din epoca ro­
mană; sub influența Slavilor vechea denumire românească de judec
a fost înlocuită cu acea de cnez; iar voevodul român se deosebea de
ceea ce era „voievoda" la Slavi. „Aceste titluri de origine slavă, cu
sinonime românești, se înfățișează ca înlocuind vechi denumiri româ­

iis) 0. c„ p.,203.
119) Ibid., p. 203—204. Cf. și D. Onciul, Les phases du developpement histo-
rique du peuple et de l'etat roumains, în Bulletin de la Section historique de
1'Academie Roumaine, IX-eme annee, nos. 1—2, Janvier—Juin 1921, p. 15: „voivod
(= duc, avec un sens different de voievoda chez les Slaves)“.
120) Despre cnejii români, în AAR., Mem. Secț. Ist., seriai II, tom. XXVI
(1903—1904), p. 43—44.
121) Istoria Românilor din Dacia Traiană, ed. III, voi. II, p. 163.
56 VALERIU ȘOTROPA

nești pentru instituțiuni naționale, diferite de cele slave cu acelaș

nume. E o suprapunere slavă pe un strat mai vechiu românesc"1-2).
Din toate cele ce am arătat până acum se vede că influența consi­
derabilă ce s'a atribuit Slavilor „nu e justificată prin examinarea iz­
voarelor istorice sau prin studiul obiceiurilor și al limbii"122123). Din
compararea instituțiilor juridice ale Românilor cu cele ale Slavilor,
din studiul aprofundat al lor, din studiul datelor linguistice, s’a putut
vedea că influența slavă în dreptul român este destul de redusă, că
ea privește mai ales terminologia, numele instituțiilor, iar nu fondul
lor, și că și în ce privește terminologia importanța ei este discutabilă.

Influența bizantină s'a exercitat în domeniul vieții noastre cul-

turale-bisericești, în organizația politică și în legile scrise. Dacă luăm
pe rând și mai amănunțit diferitele ramuri ale vieții și organizației
noastre în trecut, constatăm că influența bizantină este remarcabilă în
domeniul artei (nu în al artei populare ci în acel al artei bisericești-
oficiale, în arhitectură, pictură, etc.), în domeniul vieții culturale în
general, în organizația de stat (unele dregătorii simt de origine bizan­
tină), în organizația bisericească și în ceremonialul bisericesc, în fine
în legislația scrisă124),
înrâurirea bizantină a pătruns în țările române în două moduri:
direct și indirect; în cazul întâiu ea venea deadreptul din Bizanț, în
cazul al doilea prin intermediul popoarelor interpuse. Ea a pătruns la

122) Dimitre Onciul, Românii și Ungurii in trecut, București, 1928 (Extras

din AR., Mem. Secf. Ist., seria III, tom. IX), p. 18—21. Vezi și studiul aceluiaș
citat, la nota 119,
123) N. lorga, Istoria Românilor și a civilisației lor, București, 1930, p. 38.
124) Ca bibliografie cu privire la influența bizantină citez următoarele lucrări
mai nouă: O. Tafrali, Bizanțul și influențele lui asupra țării noastre, București,
1914 (Biblioteca Societății „Steaua”, no. 39), p. 65—90; Peretz, o. c., I, p. 301—312;
Fotino, o. c„ p. 395—399; Condurachi, o. c., p. 32—33; N. lorga, Roumains et Grecs
au cours des siecles, Bucarest, 1921; Idem, Formes byzantines et realites balca-
niques, Paris, 1922; C. C. Giurescu, Noi confribuțiuni la studiul marilor dregătorii
în secolele XIV și XV, București, 1925, cap. Originea marilor dregătorii românești
(p. 54—60); V. Erbiceanu, Influența dreptului bizantin în țările române, în Cu­
vântul Dreptății, an. IX (1927), p. 1—3, '25—27 și 101—103; N. lorga, Les grandes
familles byzantines et l'idee byzantine en Roumanie, Bucarest, 1931; Idem, Istoria
Românilor și a civilisației lor, București, 1930, p. 126—131; Șt. Gr. Berechet,
Dreptul bizantin și influența lui asupra legislației vechi românești, Iași, 1931—1932.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 57

noi mai cu seamă prin biserică125126 ). Influența Bizanțului în domeniile

amintite s'a exercitat nu numai la noi, ci în toate țările din Sud-Estul
Europei. „Imperiul bizantin a avut dese și strânse legături cu țările
răsăritului; imperiul bizantin le-a dat un model de organizare politică,
administrativă, religioasă-, le-a dat o credință; le-a dat o legislațiune;
le-a dat un ideal de artă și un ideal de cultură. Românii, Rușii, Sâr­
bii, Bulgarii au suferit cu toții această influență, care s'a exercitat cu
o putere neînvinsă .. ."12G).
Dacă în dreptul românesc nescris influența bizantină e foarte re­
dusă, minimă chiar, în dreptul scris ea este mare, ca ș£ în legile țări­
lor slave, care au fost și ele puternic înrâurite de dreptul bizantin.
Toate legiuirile din țările române până la începutul secolului XIX,
începând cu pravilele în limba slavonă din secolele XV și urm. și con­
tinuând cu pravilele românești din secolele XVI și urm., sunt, în cea mai
mare parte, traduceri, compilațiuni și prelucrări după dreptul bizantin,
sau, mai corect zis, romano-bizantin127). Influența dreptului romano-
bizantin asupra dreptului românesc scris a fost constatată mai întâiu de

125J O. Tafrali, o. c., p. 65—66.

126) Peretz, o. c., ed. II,, voi. I, p. ,302. Ea a fost puternică, dacă luăm în
considerare că și influența slavă de după întemeierea principatelor a fost tot o
influență bizantină, deghizată. „Cine zice slavism, zice bizantinism, căci slavis­
mul nu era altceva decât trupul exterior, mișcat de sufletul bizantin. Aproape
întreaga civilizație slavonă fiind împrumutată dela Bizanț, când zicem Românii
au împrumutat slujba bisericească, sau instituțiile de stat dela Slavi, trebuie să
subînțelegem că slujba era bizantină, îmbrăcată in haină slavă, așezămintele,
atât cele bisericești cât și cele politice, erau în majoritate bizantine, numai de­
numirile lor s'au slavizat; ba chiar și acestea nu rareori au trecut neschimbate la
Români dela Bizantini prin intermediul slav. Așadar în timpul așa zisei influențe
slavone, cât și mai târziu, când înrâurirea greacă a alungat cu totul din biserică
și școală, din cancelariile domnești și vieața publică limba slavă, bizantinismul
stăpânea de fapt, întâiu subt o etichetă slavă, pe urmă singur . . .“ (D. Russo, citat
la O. Tafrali, o. c., p. 73—74). „Ce erau, se întreabă N. lorga, în adevăr, acele
State slave de la Dunăre, acele1 regate și acele Țarate, dacă nu contrafacerile in­
stituțiilor lui [ale Bizanțului]?“ (Istoria Românilor și a civilisației lor, p. 130).
127J Dreptul bizantin nu este de fapt decât dreptul roman așa cum evoluase
el în împărăția de Răsărit, jumătatea de Est a Imperiului Roman. Marea operă
legislativă a împăratului lustinian încheie evoluția dreptului roman, fiind ultimul
monument al dreptului roman, și deschide evoluția dreptului bizantin, fiind pri­
mul monument al acestui drept. Ea formează baza pe care s'a desvoltat mai de­
parte dreptul in Imperiul bizantin. Codificația iustinianee constitue deci punctul
terminus al istoriei dreptului roman și punctul de plecare al istoriei dreptului
romano-bizantin.
58 VALERIU ȘOTROPA

Cantemir, care, în Descripția Moldaviae, partea II, cap. XI, spune că,
din împrejurarea că după împrumutarea legilor „împărătești" dela
Bizanț obiceiul pământului a continuat să trăiască și să se aplice, „s'a
născut la Moldoveni un drept dublu: unul scris, care provenea din
edictele împăraților romani și greci și din decretele conciliilor, și unul
nescris" (duplex inter Motdavos jus ortum fuiț: scriptum unum, quod
Romanorum Graecorumque imperatorum edictis et conciliorum de-
cretis niteretur, nan scriptum alterum ..
Nu numai că dreptul romano-bizantin influențase legislația scrisă
din principatele române, dar câteodată, foarte rar, chiar legile civile
și canonice romano-bizantine înseși se; aplicau, fiind consultate în ca­
zuri mai grele. Ipsilante, în prefața la Pravilniceasca condică din
1780, spune că „lăcuitorii Valahii... uniori urma împărăteștilor pra-
vili celor de obște"128). In prefața la codul său din 1818 Caragea
spune că „Țara rumânească . .. era silită a năzui la pravile înpără-
tești ale Romanilor, și a să sluji cu toate aceste pravil'i, fără, de ose­
bire"129). Iar Calimah, în prefața la codul său civil din 1817, deter­
mină mai de aproape acele legi, zicând că „răposații domni de pe
vremuri au început de nevoie a se sluji de însuși izvorul celor două
coduri amintite, anume de Vasilicalele și Nearalele mai de frunte ale
lui lustinian și Leon și ale împăraților de după dânșii, apoi de Sinopsa
Vasilicalelor, de „Introducerea de legi" a lui Teofil Antichinsorul, de
dreptul greco-roman și în sfârșit de Prohironul lui Armenopol... Pe
lângă aceasta s'au dat după aceia despre unele pricini și câteva hri­
soave împrumutate și acestea din aceleași Vasilicale și din Nearale de
către răposații domni de pe vremuri"130). Intr'un document de o mare
importanță, anaforaua mitropolitului lacov al Moldovei dată în pro­
cesul de succesiune dintre frații Vasile și Mihalachi Roset la 24 De­
cembrie 1753, sunt aduse în sprijinul hotărîrii propuse mai multe ci­
tate din următoarele legiuiri civile și canonice bizantine: Cârja arhie­
reilor, legiuirea lui Matei Blastares, novelele împăratului Leon, legea
Falcidia și, în mai multe rânduri, manualul lui Harmenopulos131).

128) Ștefan Gr. Berechet, Schiță de istorie a legilor vechi românești 1632—
1866, Chișinău, 1928, partea 11-a. Prefețele legiuirilor vechi (1632—1866), p. 50.
’29) Ibid., p. 60.
- 130) ibid., p. 88.
131) Documentul e publicat in Buletinul Comisiei istorice a României, voi.
VIII, 1929, p. 80—85.
 INTRODUCERE Șl BIBLIOGRAFIE 59

I. D. Condurachi acordă o însemnătate deosebită influenței un-

garo-germane asupra dreptului cutumiar, considerând-o ca hotărî-
toare și susținând că ea a contribuit într'o bună măsură la formarea
Obiceiului pământului132). Influența ungară s'a exercitat încă înainte
de întemeierea principatelor, datorită împrejurărilor istorice (intrarea
unei părți a pământului românesc sub dominația statului ungar, etc.)
și a continuat să se exercite și după întemeiere. Pe lângă ea și paralel
cu dânsa s'a exercitat și influența dreptului german, prin comunitățile
de coloniști germani așezate în diferite regiuni ale pământului româ­
nesc începând din secolul XII (mai ales în Ardeal, dar și în Sudul și
Estul Carpaților), sau prin intermediul Polonilor. Organizația orășe­
nească germană a servit de model la organizarea orașelor românești,
înrâurirea apuseană ungaro-germană se constată, în afară de organi­
zația orășenească, în forma în care sunt redactate actele emanate din
cancelaria domnească, în obiceiul confirmării de către domn a stăpâ­
nirii proprietății, în anumiți termeni relativi la proprietate (hotar,
uric), în obiceiul aldămașului, în vechiul sistem monetar românesc, în
unele norme fiscale și administrative, etc.133). Concluzia noastră este
că, pe lângă influența slavă, bizantină, etc., s'a exercitat și o înrâurire
medievală ungară și germană, care a îmbogățit dreptul român cu câteva
elemente nouă, însă nu este întru nimic mai însemnată decât celelalte
înrâuriri și nu i se poate deci acorda un loc mai mare decât celor­
lalte în capitolul multiplelor influențe pe care le-a suferit dreptul
român în cursul timpului.

Printre aceste influențe trebue să se noteze și influența tur­

cească. Ea s'a exercitat în decursul epocei moderne, mai ales în sec.
XVII—XVIII, și a lăsat urme în limba română (multe din aceste urme
au dispărut până azi din limba noastră, cum s'a întâmplat și cu multe
vocabule slave), înrâurind întrucâtva și limbajul juridic și dreptul ro­
mân, mai ales dreptul public134*).

132) I. D. Condurachi, o. c., p. 35 și 40.

133) Ibid., p. 40. Celelalte instituții pe care Condurachi le dă ca exemple
de influență ungaro-germană (protimisul, egalitatea sexelor la moștenire, institu­
ția jurătorilor, ș. a.) nu sunt deloc sigur de acea origine, putând să aibă foarte
bine și altă obârșie.
l3*) Notez, ca exemple de influență turcească, următoarele cuvinte: agă,
divan, caimacam, adet, sinet, etc. Despre această influență vezi I. Peretz, o. c.,
I, p. 431—436.
60 VALERIU ȘOTROPA

In fine, ultima înrâurire demnă de amintit și asupra căreia nu

insistăm, fiind bine cunoscută (importanța ei a fost chiar exagerată
de unii), este influența franceză, care s'a exercitat în epoca noastră
contemporană și sub imperiul, nu covârșitor dar preponderent, al că­
reia trăim de un secol încoace135).

2. Acum, după ce am trecut în revistă și am analizat succesiv

diferitele influențe ce au venit în cursul secolelor să se altoiască pe
puternicul trunchiu al dreptului român, aducându-i elemente nouă, care
numai i-au îmbogățit și variat conținutul, dar nu l-au putut transforma
în elementele esențiale, trecem la studiul elementelor juridice moște­
nite dela cele două popoare din a căror contopire s'a format poporul
român, dela Traci și dela Romani, elemente care formează piatra de
bază a întregei desvoltări istorice a dreptului român.
Originea tracă a dreptului român a fost susținută de doi dintre
cei mai de seamă istorici ai acestui drept, de I. Nădejde și G. Fotino
(mai ales cel din urmă a adus argumente puternice în sprijinul tezei
acestei origini) și a fost admisă și de o seamă de alți cercetători (de
ex. N. lorga)138).
Premiza și întâia piatră dela care trebue să pornească construcția
acestei teze este faptul indiscutabil că Dacii, sau mai bine zis Traco-
Dacii formează elementul etnic component fundamental, baza etnică
a neamului românesc137). Precum în alcătuirea rasei românești trebue
luat în considerație în prima linie fondul etnic traco-dac, tot așa în
formarea dreptului românesc trebue luat mai întâi în considerație
vechiul fond trac, străvechia pătură de instituții traco-dace, care for­
mează cel mai vechiu substrat din care dreptul românesc își trage
rădăcinile.
Prima întrebare care se pune, și de deslegarea căreia este condi­

135) V. ibid., p. 441—444.

138) Și I. Peretz admite că în dreptul român „se ascunde poate câte o re­
miniscență a vechilor... norme juridice ale acestui popor [dac], care dacă ne-a
lăsat în sânge curagiul îndărătnic și independența de caracter, iar în sullate cre­
dinți ancestrale, superstiții străvechi,. . . ne-a lăsat poate și în instituțiuni urme
nedibuite încă, datini și norme juridice, a căror origină nu s'a putut încă deter­
mina" (o. c., I, p. 107).
13") Constantin C. Giurescu, Istoria Românilor, voi. I, ediția 2, București,
1935, p. 96.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 61

ționată putința admiterii transmisiunii unor elemente și instituții dace

în viața și dreptul poporului român, este aceea relativă la calitatea
și la gradul de evoluție al culturei și civilizației dace. In adevăr, trans­
misiuni persistente nu s'ar putea aștepta dela un popor de barbari, cu
totul inferior în civilizație și incapabil de evoluție. Toate datele isto­
rice și arheologice care ni-au rămas asupra vieții și organizației Da­
cilor ni-i arată, din contra, ca pe un popor superior și capabil de evo­
luție. Din aceste date, adunate de Vasile Pârvan în monumentala sa
operă Getica, reiese că Dacii erau: numeroși, statornici, agricultori,
crescători de vite și albine, cultivatori de vii, exploatatori de metale,
posedau sate, orașe și cetăți și erau de o mare înălțime sufletească,
războinici și religioși, puternici și organizați. Traco-Dacii erau, într’un
cuvânt, numeroși, capabili de a rezista și bine dotați pentru a produce
și desvolta o civilizație138). Aprecierea lui Dio Chrysostomus: unde
et pene omnibus barbaris Getăe sapientiores semper extiterunt Gre-
cisque pene consimiles1^) vine să întărească și ea concluzia ce trebue
trasă din toate faptele enumerate, că Dacii aveau o cultură și o civi­
lizație. Iar „cultura Daciei înainte de Romani înfățișează, nu trecerea
bruscă dela o stare de sălbătăcie la alta de lumină puternică și lim­
pede, ci, mai sigur, desvoltarea liniștită și continuă, după împrejurări
și locuri, pe un adânc fond de cultură populară, mai puternic decât
ele> — o succedare de epoci cu un caracter de tenacitate excepțio­
nală"140).
Persistența elementului dac după cucerirea romană este un fapt

138) Cf. N. lorga, în Bulletin de l’Institut pour l’etude de l'Europe sud-

orientale, X (1923), nos. 4—6, p. 50—51.
139) V. Pârvan, o. c„ p. 173. Adaug și judecata lui Herodot, care numește
pe Geți „cei mai viteji și cei mai cinstiți dintre Traci": âdvre; ăvSpstocacoi
■zal Stzaci'ato'. fibid., p. 171) și pe a lui Appianus: au3Tr,pdv zal cpAozoXe|iov... etl-vo;
(ibid., p. 172 nota 3).
u°) I. Andrieșescu, citat la N. lorga, Istoria Românilor, I, 1, p. 18. Iată
frumoasele cuvinte în care, în Pa-entalia, Pârvan caracteriza pe Daci: „Din tim­
puri uitate de amintirea muritorilor trăiau Dacii pe pământul acesta ... Ei nil
erau o biată nație rătăcitoare, ca vecinii Germani ori Sarmați. Ei nu erau o nație
barbară, ca nenumărații locuitori ai Nordului mlăștinos, sărac și friguros. Ei erau
statornici, orânduiți, luminați, în străvechi legături cu civilizația elenă, — cu cea
mai avântată credință idealistă în nemurire, pe care au gândit-o oamenii, — cu
tradiție milenară în cele ale vieții de societate ori de Stat, — cu nume glorios în
lupta de libertate față de toți cei puternici din jur, — cu incomparabila epopee de
unitate națională biruitoare a regelui erou Burebista, îndărătul lor" [Memoriale,
București, 1923, p. 166).
62 VALERIU ȘOTROPA

bine stabilit și sigur141). Ea este probată de toponimie, în care s'au

păstrat până azi o seamă de nume dace; de inscripții: numeroase mo­
numente epigrafice romane din Dacia Traiană atestă prezența și tena­
citatea elementelor dace din provincia Dacia mult timp după cucerire
și ne arată că acest element nu a fost extirpat, ci din contra a dat o
bună parte din viața sa sufletească la' constituirea civilizației romane
dela Dunărea de jos; de geograful Ptolemeu și Tabula Peutingeriană,
care semnalează o mare sumă de nume dace de sate și orașe în Dacia
romană; de legile etnografice, care nu admit ca posibilă extirparea
unui întreg popor de străveche cultură și de faptul, care întărește
încheierea ce trebue să tragem din aceste isvoare și constatări, că ele­
mentul dac a dat imperiului roman împărați142). Antropologul Pittard
a ajuns, după studii la fața locului, la concluzia că Românii pot fi
considerați ca imaginea rasei Geților sau Dacilor143). Unii autori (I.
Andrieșescu, G. G. Mateescu, E. Pittard, C. Schuchardt, S. Mehedinți)
cred, și faptul este aproape sigur, că teritoriul României a fost locuit de
către Daci încă din epoca neolitică (strălucita civilizație eneolitică din
Dacia și din tot Sud-Estul Europei fiind deci un produs al Traco-
Dacilor), astfel că din epoca pietrei lustruite până în timpul de față
locuitorii pământului românesc au rămas aceiași144). Persistența multi­
milenară a elementului dac pe același teritoriu se explică prin cultura
și civilizația sa și prin masivitatea blocului etnic. Fiind dată o massă
etnică atât de veche și de numeroasă, migrațiunile evului mediu, in-
vaziuni de barbari puțin numeroși și nomazi, au putut să treacă peste
dânsa fără să o împrăștie și aproape fără să lase urme145).
Faptul că isvoarele relative la instituțiile traco-dace sunt puține

141) A. D. Xenopol, Istoria Românilor, ed. 3, voi. I, p. 134—146; V. Pârvan,

Memoriale, p. 170—173; S. Mehedinți, Le pays et le peuple roumain, Bucarest,
1927, p. 80—83; C. C. Giurescu, Istoria Românilor, voi. I, ed. 2, p. 104—108; N.
lorga, Istoria Românilor, voi. I, partea 2, București, 1936, p. 180—184.
142) Astfel Regilianus și Licinius. Marcianus și Leo I au fost Traci. Și marele
împărat legislator lustinian era de origine traco-dacă. Vezi A. Philippide, Originea
Romînilor, I, p. 3—5 și I. Popescu-Spineni, Sur l’origine ethnique de Justinien,
Bucarest, 1931. — Și nu numai împărați ci și corpuri de oaste (Xenopol, o. c.).
143J S. Mehedinți, Le pays et le peuple roumain, p. 72.
144) G. G. Mateescu, Strămoșii noștri, în Revista istorică, an. XIII (1927),
n-le 7—9, p. 210; S. Mehedinți, o. c., p. 10—11; C. C. Giurescu, o. c., I, p. 24—26.
145) S. Mehedinți, o. c„ p. 12, 16, 19; Acelaș, Vechimea poporului român și
legătura cu elementele alogene, București, [1925], p. 13—23.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 63

și fragmentare nu trebue să constitue o piedecă pentru cercetările

noastre. Aceste lipsuri pot fi suplinite prin studiul datelor istorice,
linguistice și etnografice. La studiul influenței trace se vor utiliza mai
întâi puținele isvoare directe. Rezultatele obținute din acestea vor
fi coroborate cu rezultatele cercetărilor istorice, filologice și etnogra­
fice. In fine, examenul va fi completat prin comparația cu instituțiile
popoarelor înrudite cu noi prin intermediul Tracilor, adică: descen-
denții iliro-traci, Albanezii, și descendenții frigo-traci, Armenii. Se va
vedea că rezultatele izolate și fragmentare care pot fi scoase din stu­
diul rarelor surse directe pe care le avem asupra vieții Tracilor și din
comparația cu instituțiile juridice ale popoarelor albanez și armean,
înrudite cu noi prin.cei mai vechi strămoși ai noștri, concordă cu datele
pe care le avem din celelalte surse istorice și de altă natură146).
Este sigur că Românii au moștenit unele elemente de civilizație
și cultură dela Traci. Dar nu numai Românii, ci toate popoarele din
Sud-Estul european au primit numeroase astfel de elemente dela
Traci, fie direct, fie, mai ales, prin noi1^1).
Vom încerca să arătăm în cele ce urmează care sunt elementele
moștenite de Români dela Traco-Daci în diferitele domenii pe rând148).

146) G. Fotino, o. c., p. 402, 404—405.

147) In adevăr, fondul străvechiu trac se păstrează și azi in viața rustică din
Sud-Estul Europei; în produsele acestei vieți se vădește bogata moștenire populară
tracă: în toată această regiune, în România, Serbia, Bulgaria, Albania, etc., se con­
stată o identitate într'un mare număr din formele vieții: satele sunt asemănătoare,
cu aceleași străzi, aceiași aliniere a caselor, același aranjament interior al casei;
costumul are aceleași elemente esențiale; muzica se aseamănă; dansurile se asea­
mănă și ele; în domeniul obiceiurilor, superstițiilor și literaturii populare sunt ase­
mănări ușor de constatat (N. lorga, Le caractere commun des institutions du Sud-
Est de l'Europe, Paris, 1929,' p. 3—8; Idem, Istoria Românilor și a civilisafiei lor,
p. 120—121). Toate aceste asemănări și elemente comune vin dela Traci. Nu s'a
acordat mai de mult autohtonilor, aborigenilor, raselor prime de pe acest teritoriu,
în speță Tracilor și Ilirilor, importanța cuvenită. Acești aborigeni sunt, în ce pri­
vește viața acestor regiuni „fundatori sub toate raporturile" (N. lorga, Le caractere
commun . .. , p. 16). Trebue să se admită că și „în; instituțiile peninsulei Balcanilor
și a Sud-Estului Europei în general" sunt elemente care vin dela Traci și dela
Iliri (o. c., p. 16. Aceste elemente caută N. lorga să le precizeze în o. c., p. 16 sqq.).
!48) Pentru-a nu adăuga la fiecare frază câte o notă bibliografică, citez aici
următoarele lucrări folosite care tratează despre moștenirea tracă: W. Tomaschek,
Les restes de la langue dace, Louvain, 1883 (e singura lucrare din cele citate’aici
pe care nu am putut-o consulta); O. Densusianu, Hisfoire de la langue roumaine,
tom. I. Les origines, Paris, 1901; N. lorga—G. Balș, Histoire de l’art roumain ancien,
Paris, 1922, p. 3—6; N. lorga, Les origines de l’art populaire roumain, în Bulletin
64 VALERIU ȘOTROPA

Sunt considerate ca transmisiuni dace în limba română anumite

fenomene fonetice care nu se întâlnesc în celelalte limbi neo-latine,
unele forme și construcțiuni în morfologie și sintaxă, iar în vocabular
o sumă de cuvinte asupra cărora filologii nu sunt toți de acord, însă
din care măcar unele sunt desigur dace149). Tomaschek și Philippide
au arătat că am moștenit dela Traci și câteva nume personale150). In
toponimie am păstrat o serie de nume străvechi getice, fapt care do­
vedește și continuitatea populației daco-romane pe vechiul teritoriu
getic din antichitate până azi151). Splendida artă populară românească
este moștenită dela înaintașii Traci, creatorii strălucitei civilizații
neolitice și eneolitice din Sud-Estul Europei. Elementele costumului și
ale locuinței la fel. Dansurile populare românești conțin reminiscențe
trace. Muzica populară românească derivă din vechea muzică
tracă152). Anumite obiceiuri medicale, leacuri și descântece, vin din
străvechiul fond tracic. E posibil ca unele formule de vrajă întrebuin-

de l'lnstitut pour l'eiude de 1'Europe sud-orientale, X-eme annee (1923), no. 4—6,
p. 44—51; V. Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei, București, 1926; A. Philippide,
Originea Rominilor, voi. I, p. 442—447, 465—466; G. Fotino, o. c., p. 402—425;
N. lorga, Istoria Românilor și a civilisafiei lor, București, 1930, p. 120—121; I. D.
Condurachi, o. c„ p. 33-—34; C. C. Giurescu, Istoria Românilor, voi. I, ed. 2, p. 95—96;
N. lorga, Istorici Românilor, voi. I, partea 1, p. 86—111; Th. Capidan, Romanitatea
balcanică, București, 1936, p. 35—38; N. lorga, Voyage en Roumanie, Bucarest,
[1921], p. 10—13.
H9) Astfel: zimbru, mazăre, codru, bunget, brad, doină, strungă, stână, țarc,
vatră, brânză, urdă, zăr, moș, baciu, stăpân, etc. Asemănările dintre limbile română
și albaneză, cu găsirea unor cuvinte fundamentale numai în aceste două limbi sau
având un sens particular numai în aceste două limbi (d. e. moș, cătun, vatră), se
datoresc nu împrumutului de către Români; dela Albanezi a acelor cuvinte — căci
ar fi o enormitate ca un popor mare să împrumute atâtea elemente linguistice dela
un popor de zece ori mai mic așezat la o mare distanță, iar ideia migrațiunei popo­
rului românesc este fantastică — ci moștenirii comune dela aceiași strămoși, exis-
tenții aceluiași substratum etnic și la Români și la Albanezi (sau, cum spune d. Th.
Capidan, identității elementului autohton. Fotino, o. c., p. 422—423). Ideia împru­
mutului atâtor elemente linguistice de Români dela Albanezi este una din cele
mai absurde idei ce s'au putut debita vreodată în filologie și istoriografie.
15°) Dașul (Dasius), Jipa (Zipas), Moacă (Muca), Ținta sau Țintea (Tzinta),
Verzea (Verzo, iliro-panon), Plature (în Plătărești) (Plator), etc.
1S1) Nume de râuri și de localități: Timișul, Bârzava, Cerna, Motrul, Stre-
iul, Ampoiul (poate roman?), Mureșul, Someșul, Tisa, Dunărea însăși, Oltul, Ar­
geșul, Buzăul; Tâmpa, Bârsa, Mehadia,'Abrudul, Tapia, Deva, etc.
152) N. lorga, La musique roumaine, Paris, 1925, p. 9: „L'origine de la chan-
son populaire roumaine. . . doit etre cherchee dans l'ancienne musique des Thra-
ces“. Tracii erau vestiți iubitori de muzică. „In doina noastră, în partea ei de
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 65

țațe și astăzi în popor să fie tot transmisiuni trace. Credințele, super­

stițiile și datinele populare românești sunt în bună parte trace. Boce­
tele vin tot dela acești strămoși*153). Anumite calități sufletești sunt
moștenite de Români dela acești vrednici strămoși: idealismul, simțul
pentru frumusețea simplă, lirismul, calitățile războinice, ,,0 întreagă
civilizație traco-ilirică, foarte veche, contemporană acelei a Heleni-
lor .,. trăește în sufletul poporului român al satelor"154).
In fine, este sigur că ,,în dreptul nostru popular... este o mare
parte de obiceiuri tracice"155). Nici nu ar fi fost posibil să nu fi rămas
urme din dreptul trac în cel român, atunci când în atâtea domenii ale
vieții noastre se întâlnesc atâtea transmisiuni trace.
Care sunt instituțiile dreptului român cărora li se poate atribui
o origine traco-dacă? G. Fotino crede, după o bună interpretare a
versurilor lui Horatius relative la proprietatea getică, cum că proprie­
tății românești i se poate atribui o origine tracă. Tot așa crede despre
instituția dreptului de preempțiune, despre înfrățirea însoțită de sim­
bolismul amestecării sângelui, despre regimul succesoral, regimul do­
tai, despre unele simbolisme (între care jurământul cu brazda pe
cap), despre obiceiul pietrelor-limite și despre instituția jurătorilor,
aducând la unele argumente convingătoare, iar la altele exprimând
rezerve150). In urma argumentelor aduse, cred că se poate admite fără
nicio teamă de a greși că, dacă nu toate aceste instituțiuni, cel puțin
unele din ele au desigur o origine tracă, astfel că chestiunea dacă
există sau nu instituții de origine tracă în dreptul consuetudinar ro­
mân se poate considera ca definitiv rezolvată in sens afirmativ.
O mare parte a vieții sociale și juridice românești „nu datează
nici din ziua în care fugarii slavi găsiră un adăpost ospitalier în văile
nenumăratelor râuri", nici din ziua cuceririi Daciei de către Romani.
Exista în Dacia o civilizație străveche care nu se risipi în vânt îndată

duioșie, nu în cea de dragoste, e amintirea acelui torelli, pe care lexicograful bi­

zantin Hesychius îl definește „strigăt de plângere cu fluierul al Tracilor11 (N. lorga,
Istoria Românilor, voi. I, partea I, p. 87).
153) Ca exemplu de datină populară moștenită dela Traci, Dr, N, C. Bejenaru,
Urme tracice în obiceiurile noastre?, în Arhiva, an. XXXII (1925), nr. 1, Ianuarie,
p. 70—71, aduce obiceiul priveghiului. C. C. Giurescu, Istoria Românilor, I, ed. 2,
p. 99, discută și el această ipoteză.
154) N. lorga, citat la Fotino, o. c., p. 424.
155) N. lorga, Istoria Românilor, I, 1, p. 90. Această parte N. lorga o numește
hotăritoare (ibid., p. 91).
156) G. Fotino, o. c., p. 405—412.
5
66 VALERIU ȘOTROPA

ce Dacia fu transformată în provincie romană, o antică civilizație care

a putut să fie îmbogățită, înobilată și impregnată de geniul latin ori
influențată întrucâtva de spiritul slav, dar care n'a rămas mai puțin
ea însăși în foarte multe din elementele sale esențiale. „Se urcă de­
parte în trecut această civilizație autohtonă a cărei forță de propul-
siune a fost deajuns să-i mențină prin toate adversitățile individuali­
tatea sa,' ea se urcă la vechii Traci, la acești strămoși care, dacă nu
ne-au lăsat pe marmoră sau pe bronz amintirea vieții lor, nu ne~au
lăsat mai puțin viața însăși. Și, pentru a transpune în Dacia o imagine
adevărată pentru Galia, tot astfel cum câmpiile de grâu ale Bărăga­
nului, Banatului și Basarabiei „datoresc brazdele lor cele dintâi gene­
rațiilor necunoscute... tot astfel, obiceiurile sociale care ne grupează
pentru iubirea și apărarea acestor recolte, se urcă la germeni depuși
de către acele prime generațiuni"*15157).

3. Al doilea element fundamental în compoziția dreptului român

este elementul roman, al cărui rol în formarea dreptului român este
tot atât de important ca și al celui trac.
Teza originei romane a dreptului românesc a fost susținută de o
serie întreagă de cercetători, începând încă din veacul al XVI-lea.
Paul Giovio (1483—1559), în Historia sui temporis ab anno 1494 ad
annum 1547 (Paris, 1553), spune că „Apud Valacchos enim, non Ro-
manae modo disciplinae certi mores et leges vigent, sed ipsa quoque
Latinae linguae vocabula servantur"158). Cercetătorii moderni care au
susținut că dreptul român derivă din dreptul roman sunt Gr. Toci-
lescu, B. P. Hasdeu, Al. Papadopol Calimah, S. G. Longinescu, iar
acum în timpul din urmă Andrei Rădulescu.
Am citat și mai înainte părerea lui I. Peretz, că „totuși un studiu
mai aprofundat al acestui obiceiu arată, că el cuprinde și rămășițe
juridice, care sunt incontestabil de origine romană, iar nu slava și care
au persistat în conștiința juridică a poporului nostru". In altă parte
a aceleiași lucrări, I. Peretz zice că „dreptul roman, ca și limba, ca
și obiceiurile, ca și caracterul, ca și tipul roman s'a păstrat mai mult
sau mai puțin alterat în plămădeala, din care a eșit cu o caracteristică

157) G. Fotino, o. c., p. 425. Citatul e din Camille Jullian.

15S) B. Petriceicu-Hăjdeu, Archiva istorică a României, tom. II, București,
1865, p. 29. In acelaș secol, ceva mai târziu, Leonhardus Goreccius spunea acelaș
lucru cu aproape aceleași cuvinte.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 67

atât de latină națiunea românească"159* ). I. D. Condurachi recunoaște

că e posibil că practicele juridice românești ,,au fost rezultatul unei
fuziuni a dreptului băștinaș trac cu cel roman provincial sau vul­
gar “1C0). In conferința sa despre evoluția constituției românești, N.
lorga spunea: „Cred că dreptul roman și mai târziu dreptul bizantin
derivat dintr'însul s'au coborît în adâncul conștiinței tuturor popoarelor
cari au fost supuse acestui regim; că, precum cultura veche trăiește și
în sufletul celui din urmă țăran român..., tot așa ideile conducătoare
ale dreptului roman s'au coborît în conștiința populară"161). Și unul
din adepții (moderați) ai teoriei slaviste, George Popovici susține că
vechiul drept român are „netăgăduit multe rădăcini în dreptul roman,
cu deosebire în cel vulgar"162). Iar susținătorul originei romane Andrei
Rădulescu spune că „din câte am putut cerceta am ajuns la părerea
că originile obiceiului pământului, pentru cea mai mare parte din nor­
mele care-1 compun, trebuesc căutate în lumea romană și în dreptul
roman, mai cu seamă în forma răsăriteană și că numai într'o slabă
măsură am suferit influențe streine"163), adăugând: „Am convingerea
că Obiceiul pământului, cunoscut în chip deplin, exact și adânc, va
dovedi romanitatea noastră tot așa ca și limba"164). _
O scurtă prezentare a transmisiunilor romane în celelalte do­
menii va preceda tratarea mai desvoltată a moștenirei romane în do­
meniul dreptului.
Poporul român a moștenit dela Roma în primul rând numele său
și limba sa. Unele reminiscențe romane se întâlnesc în port, în anu­
mite obiceiuri, în păstrarea unor sărbători păgâne-romane, de ex. Ru­
saliile, Floriile165). Despre Rusalii Vasile Pârvan spune că au fost

159) Ion Peretz, Curs de istoria dreptului român, ed. 2-a, voi. I, p. 272 și
voi. II, partea I, p. 5.
10°) Condurachi, o. c., p. 35.
roi) N. lorga, Istoricul constituției românești, în Noua constituție a Româ­
niei, București, 1922, p. 12.
162) Citat la George Fotino, George Popovici. Un istoric uitat al vechiului
drept românesc, București, 1935 (Extr. din AR., Mem. Secț. Ist., seria III, tom.
XVI), p. 51, nota 4.
1G3) A. Rădulescu, Note privitoare la obiceiul pământului, în In memoria
lui Vasile Pârvan, București, 1934, p. 301.
164) Ibid.
165) I. D. Condurachi, o. c„ p. 24; N. Lupu, Religia strămoșilor, Blaj, 1935,
p. 8.
68 VALERIU ȘOTROPA

aduse din Italia de coloniștii romani și răspândite repede în toate ță­

rile trace și că „Rusaliile țăranilor noștri sunt serbate azi întocmai
ca acum o mie nouă sute de ani, de strămoșii noștri"160). După cum
ni-o dovedesc miile de inscripții, viața romană populară și orășenească
a înflorit cu putere în Dacia. înrâurirea romană a pătruns adânc în
sufletul băștinașilor Daci. Viața pc-pulară romană a influențat puternic
viața autohtonilor carpato-danubieni. Influența romană a fost singura
înrâurire capitală și hotărîtoare în istoria vieții aborigenilor acestor
teritorii. Tezaurul limbii verifică mai bine decât orice aceste afirmații;
deaceea să ne oprim câteva clipe asupra sa187).
Limba română este o limbă romanică. Elementul latin este ele­
mentul de bază, elementul fundamental al limbii române. El se poate
cerceta din punctul de vedere al foneticei, morfologiei și vocabularu­
lui, adică al sunetelor, formelor și cuvintelor. In ce privește fonetica,
nu 'numai că limba română a păstrat toate sunetele latine, dar ea
păstrează adeseori mai bine fonetismul latin, înfățișarea cuvintelor
latinești decât celelalte limbi romanice. Morfologia adică construcția
gramaticală a limbii române este latină; toate formele gramaticale ro­
mânești, cu extrem de puține excepții, sunt latine, toată flexiunea
limbii române e latină. Limba română a păstrat structura latină tot
așa, dacă nu mai bine ca celelalte limbi romanice. „Țesătura din lon-
tru" a limbii române’ s'a păstrat intact romană și după contactul cu
Slavii și cu celelalte neamuri, care i-au îmbogățit numai lexicul. In ce
privește vocabularul, numărul elementelor latine e foarte mare. Sub-*167

16°) începuturile vieții romane la gurile Dunării, București, 1923, p. 99 și 101.

167J Citez ca bibliografie la acest punct următoarele lucrări consultate: Sextil
Pușcariu, Etymologisches Worterbuch der rumănischen Sprache. I. Lateinisches
Element mit Beriicksichtigung aller romanischen Sprachen, Heidelberg, 1905; I. A.
Candrea—O. Densușianu, Dicționarul etimologic al limbii române. Elementele la­
tine, București, 1907 —; Ovide Densusianu, Histoire de la langue roumaine, tom I.
Les origines, Paris, 1901; A. D. Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traiană,
ed. 3, voi. II, p. 41—42, 65—68, 90—97; N. lorga, Istoria poporului românesc, I,
București, 1922, p. 154—156, 285—286, 67—68; N. lorga, Istoria Românilor și a
civilisației lor, București; 1930, p. 35—37, 121—126; Constantin C. Giurescu, Istoria
Românilor, voi. I, ed. 2, București, 1935, p. 168—174, 198—201; N. lorga, Sur la
psychologie du roumain, în Revue historique du Sud-Esf europeen, VUI-eme annee
(1931), nos. 7—9, p. 191—223; N. lorga, Introduction â la connaissance de la Rou-
manie et des Roumains, ed. 3, Bucarest, 1932, p. 18—22; N. lorga, Câteva obser­
vații asupra celui mai vechiu tezaur cultural românesc, [București, 1933] (Extr. din
AR., Mem. Secț. Ist., seria III, tom. XIII); N. lorga, Istoria Românilor, II, Bucu­
rești, 1936, p. 89—94 și 110—143.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 69

stantivele latine sunt numeroase și importante. Obiectele principale ale

vieții culturale nu se exprimă în românește prin cuvinte slavone, așa
cum se exprimă în limba ungară, ci prin cuvinte latine. Verbele fun­
damentale sunt latine. Particulele de vorbire care sunt pronumele,
adverbele, articolele, prepozițiile și conjuncțiile, care joacă un rol atât
de mare în construcția unei fraze și care au o parte extrem de impor­
tantă la determinarea fizionomiei unei limbi, din cauza imposibili­
tății constfuirei unei fraze fără ajutorul lor, sunt latine. Din această
cauză în limba românească nu se poate compune nicio frază fără ele­
mente latine. Circulația cuvintelor dă înfățișarea unei limbi. In limba
română cuvintele care se întrebuințează și circulă mai mult, infinit
mai mult decât cele de alte origini, sunt cele latine și aceasta face ca
rolul elementului latin în vorbirea românească să fie covârșitor. B. P.
Hasdeu a demonstrat marele rol al circulațiunii cuvintelor în determi­
narea fizionomiei unei limbi168). In studiul său citat, el a arătat că
puterea deosebită de circulațiune a cuvintelor face ca între ele să
poată exista diferențe enorme de valoare, ca de ex. între un cuvânt
care stă îngropat în filele unei vechi cărți sau a unui dicționar și nu
se întrebuințează niciodată sau se întrebuințează extrem de rar, d. p.
odată într'un an, și un cuvânt care se întrebuințează în toate zilele
sau chiar de mai multe ori pe zi. Slavismele și chiar turcismele sunt
destul de numeroase la Români, însă valoarea lor de circulațiune fiind
redusă, în vorbire, în mișcarea organică, în activitatea vitală a limbei
române „ele se pierd aproape cu desăvârșire față cu latinismele". Ca
exemple ilustrative ale acestui adevăr Hasdeu aduce niște poezii
populare din Dobrogea, unde influența slavo-turcă ar fi mai pronun­
țată, și arată că într'una elementul latin întrece de câteva ori pe toate
celelalte elemente la un loc, iar în alta toate cuvintele sunt latine,
fără nici-un amestec străin. Dar nu numai în poezia populară pro­
porția elementelor latine față de cele străine e zdrobitoare, ci șî în cea
cultă. Dl. D. Mazilu, analisând una din capodoperele poeziei culte
românești, Luceafărul lui Eminescu, ajunge la concluzia că din 1907
cuvinte cuprinse într'ânsa 1685 sunt de origine latină, așadar circa
nouăzeci la sută169).

168) In Eiymologicum Magnum Romaniae, tom. I, Bucuresci, 1886, Introdu­

cerea. Cap. III. In ce consistă fisionomia unei limbi (p. XLVI—LIX).
169) In Gazeta Cărților, IV, 15—16. Citat de N. lorga în Revista istorică,
an. XXI (1935), n-Ie 10—12, p. 393.
70 VALERIU ȘOTROPA

Acum, după ce am arătat importanța moștenirei latine în limba

română, să trecem la studiul cuvintelor latine din limba noastră care
designează elemente de organizație și interesează de aproape istoria
dreptului, căci pe baza lor nu numai că se poate demonstra moșteni­
rea latină în viața juridică românească170), dar se poate reconstrui,
după icum spuneam și în § 7, în cele mai multe din elementele ei,
viața și organizația poporului român în epoca năvălirilor barbare, căci
e evident că păstrarea în limbă a unor cuvinte ce indică afiumite ele­
mente de viață și organizație demonstrează și cunoașterea, păstrarea
și transmiterea neîntreruptă a acelor elemente de viață și organizație
înseși, păstrarea cuvintelor fiind imposibilă fără păstrarea fondului
ce ele servesc să numească. Adaug că reconstituirea vieții și organi­
zației poporului român din epoca amintită pe baza tezaurului limbei
nu s'a făcut în niciuna din foarte puținele și incompletele opere de
sinteză de până acum a istoriei dreptului român și că în viitoarea sin­
teză ea va trebui neapărat făcută.
Aceste cuvinte se pot grupa după cum urmează: 1. Termeni re­
lativi la viața economică (agricultură, profesiunile economice și rela­
țiile comerciale), 2. Termeni relativi la viața și organizația religioasă,
3. la viața și organizația militară, 4. la organizația politică, 5. la re­
lațiile familiale, 6. la proprietate și 7. la judecată171).
Aproape toți termenii relativi la agricultură cu toate ramurile ei

17°) Asupra acestei moșteniri însă vocabularul românesc nu ne lămurește

într'un mod suficient, fiindcă „un mare număr din noțiunile arătate prin termini
de origine latină erau, fără îndoială,;cunoscute de indigeni înainte de prima ivire
a emigraților italici, altele înaintea operei săvârșite de legiuni pe malul stâng al
Dunării, și, pe de altă parte, un mare număr de cuvinte latine au cedat locul cu­
vintelor slavone, alese pentru cutare sau cutare-avantagiu sau impuse de negustorii
slavo-bizantini din cetățile dunărene. Totuși, acest vocabulariu poate servi ca să
arăte care era capitalul de civilisație elementară posedat de poporul românesc în
momentul când a intrat în legături cu noii factori etnici". ... (N. lorga, Istoria
Românilor și a civilizației lor, p. 121—122).
1"1) Lăsăm la O parte termenii privitori la casa cu părțile ei și la unele no­
țiuni de cultură, care sunt și ei importanți pentru dovedirea transmiterii continui
a unor noțiuni însemnate de cultură și civilizație, ca de ex.: casă (casa), ușă (os-
tium), fereastră (fenestra), masă (mensa), scaun (scamnum), cuptor (coctorium),
părete (parietem), poartă (porta), staul (stabulum), curte (curtis,-em); iar din cate­
goria a doua: a scrie (scribere), carte (charta), pană [peană] (penna), hârtie (char-
tula), a învăța (invitiare) [de unde învățătură, învățător], școală (schola), a înțe­
lege (intellegere), a pricepe (percipere), a cugeta (cogitare), minte (mens,-tem),
număr (numerus), a număra_ (numerare), vers (versus), a semna (signare), etc.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 7î

sunt latini: a ara (arare), a semăna (seminare), a secera (sicilare),

a culege (colligere), a treiera (tribulare), a măcina (machinare),
a cerne (cernere), a frământa (fragmentare), a coace (coquere);
aratru [ = plug, dialectal] (aratrum), jug (jugum), sapă (sappa),
secere (sicilis), turcă (furca), ciur (cibrum), moară (mola), cuptor
(coctorium); câmp (campus), arie (area), arătură (aratura), agru
(ager, agrum); grâu (granum), meiu (milium), secară (secale), orz
(hordeum), cânepă (*canepa), spic (spicum), paie (palea), fân (fe-
num); aluat (allevatum), făină (farina), pâne (panis, panem); vie (vi-
nea), viță (vitis, vitea), poamă (poma), auă (uva); legumă (legumen),
varză (*virdia), fasole (faseolus), linte (lens, lentem), aiu (alium),
ceapă (caepa), ridiche (radicula), pepene (pepo, peponem); pom
(pomum), pcmet (pometum), prun (prunus), măr (malus), cireș (*ce-
risius), păr (pirus), nuc (nux), piersic (persicus), gutuiu (cutoneus),
etc.
Termenii relativi la profesiunile economice fundamentale sunt
latini: fierar (ferrarius), faur (faber, fabrum), lemnar (lignarius),
tâmplar [dela tâmplă (templum)], cărbunar (carbonarius), morar
(molarius), măcelar (macellarius), rotar [dela roată (rota)], păstor
(pastorius), pescar (piscarius), bouar (bo[v]arius), păcurar (pecora-
rius), olar (ollarius), aurar (aurarius), argintar (argentarius), etc.
Termenii privitori la relațiile comerciale și la instituțiile schim­
bului sunt latini: negoț (negotium), a neguța (*negotiare), neguțător
(negotiatorius), a vinde (vendere), a cumpăra (comparare), vânzător
(venditor), cumpărător (comparator), preț (pretium), măsură (men-
sura), a măsura (mensurare), a schimba (*ex-cambio,-are), sumă
(summa), a da (dare), a număra (numerare), a împrumuta (*inpro-
mutuare), împrumut (in promutuum), capete (capita), dobândă (de-
benda), dator (*debitorius-a-um), datorie (*debitoria), etc.
Toți termenii relativi la noțiunile și instituțiile fundamentale ale
vieții și organizației religioase sunt latini: credință (*credentia), creș­
tin (christianus), păgân (paganus), Sânta scriptură (Sancta scriptura),
Dumnezeu (Domine Deus), sânt [în compuse ca Sântamaria, Sânvăsîi,
Sântilie, Sântioan, Sânziene, Sâmedru, Sânnicoar.ă, etc.] (sanctus),
înger (angelus), zână (Diana), drac (draco), Duminică ([dies] domi-
nica), Paști (Paschae), Crăciun (Calationem), sărbătoare ([dies] ser-
vatoria), câșlegi (caseum ligare), cărnelegi (carnem ligare), păresimi
(quadragesima), Rusaliile (Rosalia), Floriile (Florilia), biserică (ba-
silica), cruce (crux, crucem), altar (altare, altarium), tâmplă (tem-
12 VALERIU ȘOTROPA

plum), mormânt (monumentum), cimitir (coemeterium), păcat (pecca-

tum), a boteza (baptizare), botejune (baptizionem), a (se) închina (in-
clinare), închinăciune (inclinationem), a (se) ruga (rogare), rugăciune
(rogationem), a (se) cumineca (communicare, *comminicare), coman­
dare (commendare), a ajuna ([j]ejunare), a (se) cununa (coronare),
preot (presbyter), popa (popa), etc.
Și termenii relativi la noțiunile fundamentale ale vieții și orga­
nizației militare sunt în cea mai mare parte latini: oaste (hostem), pe­
destru (pedester), călăreț [dela cal (caballus)], armă (arma), armă­
tură [ = armament, armură] (armatura), arc (arcuș), săgeată (sa-
gitta), spată (spatha), teacă (theca), scut (scutum), coif (*cufea),
ghioagă (*clauca sau *clova), fuști (fustis), secure (securis), măciucă
(*matteuca), flamură (flambura), cetate (civitatem), luptă (lucta),
a (se) lupta (luctari), a învinge (vincăre), a înfrânge (infringere), etc.
Și termenii privitori la elementele de bază ale organizației de
stat, dela cele superioare până la cele inferioare, sunt deasemenea
latinești. Astfel: împărat (imperator), domn (dominus), țară (terra)
[Țara Românească], diregător (dela dirigo, dirego), jude (judex),
județ [domeniul judelui] (judicium) (v. și la termenii de org. judi­
ciară), sat (fossatum), cetate (civitas, civitatem), cetățean (—locuitor
al cetății, în textele vechi), străin (extraneus), vecin [stare socială]
(vicinus), șerb (servus).
Termenii latini relativi la familie și relațiile familiale sunt foarte
numeroși și ne dau o ordine familială completă: femeie [la început,
în textele și unele documente vechi, însemna familie, apoi femeie]
(familia), muiere (mulier), bărbat (barbatus), mamă (mamma), tată
(tata), părinte (parens,-tem), fiu (filius), făt, fată (fetus, feta), fecior,
fecioară (*fetiolus, fetiola), prunc (puerunculus), geamăn-ă (gemi-
nus-a), frate (frater), soră (soror), văr ([consobrinus] verus), mătușe
(amita [cu aferesa liii a- și adăugarea sufixului-ușe]), unchiu
(*unc[u]lus [prescurtat din avunculus]), nepot (nepos,-tem), orfan
[oarfăn] (orphanus), fiastru-ă [= beau-fils] (filiaster, filiastra), vi-
treg-ă [tată sau mamă] (vitricus-a), nuntă [de unde: a nunti] (nup-
tiae), a peți (*petire, clas, petere), pețitor (petitor), a (se) cununa
[de unde: cununie] (coronare), a (se) însura (uxorare, ’inuxorare),
a (se) mărita (maritare), soț, soață [din care și: a însoți] (socius, so-
cia), văduv, văduvă (viduus, vidua), socru (socer; *socrus), cuscru
(consocer), noră (norus), ginere (gener), cumnat-ă (cognatus-a).
Aportul latin în formațiunea vechei proprietăți românești e mult
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 73

superior aportului slav172). Aceasta o dovedesc termenii de origine

latină, care sunt, ca și termenii traci (menționați la nota 115), foarte
întrebuințați și caracteristici limbii române, pe când termenii slavi au
fost întrebuințați mai mult în terminologia oficială, de cancelarie, și
unii au dispărut deja din limba română. Termenii latini relativi la
proprietate sunt: pământ (pavimentum), agru (ager, agrum), bătrân
(veteranus), câmp (campus), arie (area), margine (margo, margi-
nem), curte (curtem), casă (casa), sat (fossatum), parte (partem),
laice (falx, falcem), pădure (paludem), arătură (aratura), țarină
(terra + sufixul-ina), pășune (pastio,-onem), fânaț (*fenacium),
runc (= lăzuitură, curătură; vine dela lat. runcare), judec (judicem),
răzeș [probabil dela rază (radius)], vecin (vicinus), șerb (servus), etc.
Termenii juridici fundamentali privitori la lege, dreptate și la
împărțirea dreptății sunt latini: lege (lex, legem) [și în expresiile:
legea țării, a da lege, a lua lege, întrebatul legii (=( cercetarea, în ve­
chile texte), a rămânea de lege (remanere de lege), lege peste lege],
drept (directus-a-um) [de unde: dreptate, a se îndreptăți], rău (reus)
[numai noi am păstrat pe lat. reus, care înseamnă vinovat, cel ce are
un proces, pârât], fur [= hoț] (fur), a judeca [a giudeca, a răsgiu-
deca] (judicare), judecată (*judicata), jude [giudec], judecător [giu-
decătoriu] (judex, *judicatorius), zi [= termen de judecată, în expre­
siile: ziua tocmită, a pune zi, a lua zi, a veni la zi] (dies), părțile [în
proces] (partes), județ [giudeț] (judicium), [„județ" are două înțe­
lesuri judiciare, de judecată și de tribunal. Numele se întrebuința și
se întrebuințează încă și în sens administrativ. „Chiar viața adminis­
trativă se confundă cu viața judiciară, astfel că districtele sunt
„districte de justiție", judicatures, ca în Sardinia", „Județul este deci
o ordine administrativă care derivă dintr'o ordine judiciară ante­
rioară"173)], scaun [în expr. scaun de judecată (scaunul giudecății)
= sediul magistratului și în expresia Cetate de scaun = capitala]
(scamnum), a jura (jurare), jurământ (juramentum), jurător (jura-
torius), martur (martur,-urem) [greco-latin], legământ [= pact,
alianță, obligațiune] (ligamentum), a ierta (libertare), etc.

172) Cf. Dinou C. Arion, Le N6;io; Terappzd; et le regime de la ierre dans

l’ancien droit roumain jusqu’â la reforme de Constantin Mavrocordat, Paris, 1929,
p. 50—51; Acelaș, Din hrisoavele lui Mircea cel Bătrân 1386—1418, București, 1930,
p. 76—77.
173) N. lorga, Les origines et l'originalite du droit populaire roumain, în
Academie Roumaine. Bulletin de la Section historique, tom. XIX, 1935, p. 115.
74 VALERIU ȘOTROPA

Constatarea bogăției terminologiei romane moștenite în diferitele

domenii ale vieții și organizației duce în mod natural la singura con­
cluzie posibilă că și în dreptul român se găsesc elemente moștenite
dela Romani, fapt probat și de bogata terminologie juridică de ori­
gine latină din limba română. Și fără această constatare de altfel ar
fi fost de neconceput ca civilizația romană, care era atât de veche și
atât de puternic înrădăcinată în ținuturile dela Dunărea de jos, în
teritoriul Romanității orientale adică, să fi putut să dispară fără să
lase urme și în viața juridică a poporului românesc, precum a lăsat
urme numeroase și în celelalte domenii ale vieții sale.
Este fapt sigur că dreptul roman s’a aplicat în Dacia. Aceasta
ni-o dovedesc, mai bine decât orice altă dovadă sau raționament,
tabulele cerate găsite la Alburnus major. Ele ne ilustrează bine in­
fluența și rolul dreptului roman în Dacia, dovedindu-ne că dreptul
roman a avut o aplicare și o înrâurire mare în această provincie și că
a reușit să se impună și să fie practicat în viața juridică a populației
de diferite origini a Daciei. Unele din triptice ne vădesc „ușurința cu
care peregrinii adoptă un mijloc de a contracta pur roman", fapt care
„arată influența cea mare a dreptului roman asupra lor"174). Ele ne
arată că „nici o deosebire nu se vede... între vânzarea din Dacia și
vânzarea romană, deși am avut exemple de vânzări practicate de pe­
regrini"175). Și din textele privitoare la locațiune se vede că „nu este
nici o abatere dela dreptul roman"176). Tot așa și din textele relative
la societăți. „Din cele enumerate până aci, adaugă I. Peretz după ce
face studiul amănunțit al tablelor cerate, nu numai că nu se vede
urmă de drept peregrin, ci numai dreptul roman în toate cazurile, dar
el este aplicat chiar atunci, când formele sale sunt cu totul inutile,
când actul făcut este nul din cauza incapacităței peregrinilor de a-1
face sau din cauza obiectului asupra căruia poartă. Concluziunea fi­
rească, ce se impune, este dar: că dreptul roman s'a aplicat în Dacia,
că el a avut o înrâurire covârșitoare și că a reușit astfel să se impue
și peregrinilor în manifestările vieței lor juridice și că prin urmare
nu este cu putință să se pretindă, că dreptul roman nu se află la baza
dreptului român..."177).

174) I. Peretz, o. c., I, p. 255.

1Î5) Ibid., p. 267.
iî6) Ibid., p. 269—270.
i") Ibid., p. 271—272.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 75

Este un proces istoric foarte interesant modul în care s’a petrecut

păstrarea și acomodarea dreptului roman în noile împrejurări de viață
de după părăsirea Daciei. Aceasta s'a petrecut astfel: principiile con­
ducătoare ale dreptului roman s'au coborît în conștiința populară și
măcar o parte din ele a continuat ai viețui ca ius non scriptura în cutu­
mele unicei populații sătești care rămăsese. Aceasta se întâmpla în
acelaș timp în care se petrecea procesul de formațiune a noii limbi
românești. „In vreme ce se forma limba cea nouă, română, derivată
din latină, dreptul roman se păstra și se acomoda împrejurărilor sub
forma simplă a datinei, a obiceiurilor, care guvernau viața sub toate
aspectele", zice Andrei Rădulescu178).
Din care epocă a evoluției sale este dreptul roman care a luat
parte, în modul arătat, la formarea dreptului românesc? I. Peretz
susținea că „nu mai există îndoială că origina dreptului român este
dreptul roman clasic, dreptul roman adus de coloniștii romani în Da­
cia, care a guvernat societatea daco-romană timp de peste 150 de ani
și care n'a putut să dispară cu desăvârșire ...“. „Dacă vrem să cău­
tăm asemănări între vechiul nostru drept și între dreptul roman, nu
trebue să ne adresăm la dreptul roman din epoca lui lustinian ...
Trebue să ne reamintim;, că pe acest drept roman strămoșii noștri, co­
loniștii romani, nu l-au cunoscut. Trebue să ne reamintim, că din mo­
mentul ce Aurelian a strămutat legiunile și funcționarii din Dacia-
Traiană în Moesia... populațiunea Daciei... a fost lipsită de legă­
turi oficiale cu patria-mumă, poate chiar lipsită de orice raporturi.
Părăsiți dincolo de Istru, coloniștii romani nu au mai primit reformele
juridice, ce se țineau lanț în imperiul roman, mai ales sub influența
nouilor idei, pe care religiunea creștină... le răspândise în lumea
romană păgână... Astfel că pentru Români, dreptul roman dela Con­
stantin cel Mare și până la lustinian și chiar mai înainte de Constantin
cel Mare: dela Aurelian nu mai are atâta importanță". Căci numai
dreptul clasic „este dreptul roman, care a pătruns și a fost practicat
în Dacia; asupra acestui drept trebue să se îndrepte privirile istori­
cului dreptului român; cu acest drept trebuesc comparate obiceiurile
vechi juridice ale poporului român.. ."179).
Este însă o greșală a crede că dreptul roman din faza posterioară

178) Isvoarele dreptului civil și comercial român. Tendințe românești spre

dreptul italian, București, 1932, p. 5.
179J I. Peretz, o. c., I, p. 110—112.
76 VALERIU ȘOTROPA

secolului III, sau, mai precis, posterioară părăsirii Daciei de către

oficialitate sub Aurelian, nu a avut niciun rol în formarea dreptului
român și că pentru a ști care sunt instituțiile românești de origine
romană trebue să le comparăm numai cu instituțiile dreptului roman
din epoca dominațiunii romane în Dacia, adică din secolele II și III.
Această teorie este desmințită de datele istorice bine stabilite cu pri­
vire la teritoriul formațiunii poporului român și la legăturile dintre
Romanii din Sudul și cei din Nordul Dunării după anul 271. Ea ar fi
valabilă numai dacă poporul român s'ar fi format exclusiv la Nordul
Dunării sau dacă nu ar fi existat legături între Nordul și Sudul Du­
nării după acest an. Sunt însă azi lucruri prea bine cunoscute în isto­
riografie următoarele: că poporul român este urmașul Romanității
orientale întregi și s'a format pe o vastă bază teritorială, care cuprin­
dea, în afară de ținuturile dela Nordul Dunării, și un mare teritoriu
la Sudul ei, în care intrau cel puțin Moesia Superior și Moesia Infe­
rior, cu un cuvânt că poporul românesc s'a format și la Sudul Dunării;
că între teritoriile dela Nordul și cele dela Sudul fluviului, care nu
a constituit niciodată un zid chinezesc despărțitor, au fost legături
dese și neîntrerupte; că, în anumite momente, când puterea Imperiu­
lui creștea —■ ca de exemplu pe timpul lui Constantin cel Mare sau
a lui lustinian — unele fășii de pământ din stânga Dunării intrau
pentru câte o bucată de timp din nou sub autoritatea Imperiului; tre­
buind să se admită și o admigrare a unei părți a Romanilor din Sudul
Dunării la frații din Nordul ei atunci când semințiile slave s'au îm­
plântat, dislocând elementul romanic, tocmai în cele două provincii
sud-dunărene amintite ale Romanității Orientale180).
Aceste fapte ne duc la concluzia că și dreptul roman din epoca
posterioară părăsirii Daciei a avut un rol în formarea dreptului român
și trebue luat și el în considerare, așa că de azi înainte instituțiile
dreptului român vor trebui să fie comparate, pentru aflarea originei
lor, și cu instituțiile dreptului roman din epoca posterioară secolului

18°) N. lorga, Les Latins d’Orient, Paris, 1921; Acelaș, Istoria poporului ro­
mânesc, I, București, 1922, p. 19, nota 1; Vasile Pârvan, începuturile vieții romane
la gurile Dunării, București, 1923, p. 11—16; Alexandru Philippide, Originea Ro-
minilor, I, Iași, 1923 [1925]; A. p. Xenopol, o. c., ed. 3, voi. II, p.| 100—104; Al.
Bărcăcilă, Drubeta, azi T.-Severin, București, 1932, p. 36—38; N. Drăganu, Ro­
mânii în veacurile IX—XIV pe baza toponimiei și a onomasticei, București, 1933;
C. C. Giurescu, Istoria Românilor, I, ed. 2, p. 201; N. lorga, Istoria Românilor,
voi. I, partea I, București, 1936, p. 13—16 și voi. II, Buc. 1936.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 77

III (adică din secolele IV—VI), șansele găsirii originei mai multor
instituții românești în dreptul roman fiind prin aceasta crescute.
Afirmația că dreptul roman a continuat să trăiască în Dacia și
după părăsirea ei de către oficialitate este întărită și de constatarea
lui I. D. Condurachi că „dreptul roman a continuat să se aplice în
provinciile stăpânite odinioară de Romani, chiar după ce stăpânirea
romană a încetat asupra lor și au fost cucerite de barbarii năvălitori;
multe din legiuirile barbare au fost puternic influențate de dreptul
roman clasic, vulgar, provincial ori bizantin, dela care au luat o bună
parte din normele lor. Scriitori germani ca romanistul Mitteis, au ară­
tat perzistența dreptului roman vulgar în provinciile de răsărit ale
Imperiului roman chiar după năvălirea barbarilor"181). Cu toate pre­
facerile politice, dreptul roman nu s’a putut stinge din conștiința popu­
lațiilor romanice nici în Italia, nici în Spania, nici în Franța. Acest
drept roman regii barbari au căutat să-l fixeze în1 legiuiri scrise pen­
tru supușii lor de origine romană și așa au luat naștere lex romana
Burgundionum, alcătuită la sfârșitul veacului V din ordinul regelui
Gundobad (Gondebaud) al Burgundiei (numită pentru aceea și lex
gundobada) și lex romana Wisigothorum, alcătuită la 506 din ordinul
regelui Alaric II (și de aceia numită mai târziu și Breviarium Alari-
cianumj182). Prin analogie, trebue să admitem că și în Dacia, ca și în
țările latine apusene, dreptul roman a trăit și după părăsirea provinciei
de oficialitate și că el a putut chiar să influențeze pe popoarele barbare
care au venit în atingere cu poporul daco-roman. O probă la cea de
a doua afirmație este faptul următor: căpetenia gotă Athanaric, care
domnea în Dacia în secolul IV, purta titlul roman de judex183). Acest
fapt are o singură explicație: conducătorul got împrumutase titlul
dela locuitorii Daco-Romani de sub efemera și mai mult nominala lui
dominație, la care numele designa o instituție fundamentală în toată
epoca năvălirilor barbare.
In studiile fragmentare privitoare la originile dreptului român
care s'au întreprins până astăzi, s'a găsit unora din instituțiile sale

181) I. D. Condurachi, o. c„ p. 25. Citează: K. Mitteis, Richtrecht und Volks-

recht in den ostlichenProvinzen des romischen Reichs, 1891.
182J I. C. Cătuneanu, Curs elementar de drept roman, ediția III, Cluj-Bucu-
rești, 1927, p. 119—120.
ig3) O. c„ p. 19; N- lorga, Istoria poporului românesc, I, p. 87; Acelaș, Isto­
ria Românilor și a ciuilisației lor, p. 46; Acelaș, Istoria Românilor, II, p. 58.
78 VALERIU ȘOTROPA

o origine romană. In afară de unele reminiscențe în dreptul public184)

se găsesc transmisiuni romane în câteva instituții de drept privat.
G. Fotino recunoaște o influență romană în instituția dreptului de
preempțiune și retragere. Și anume, la Români, aceasta din urmă, —
protejând mai mult pe moștenitorul ab intestat, după maniera legiti­
mei romane, decât comunitatea familială propriu zisă, — se aplica la
toate bunurile fără deosebire, proprii sau câștigate, contrar a ceeace
se întâlnește în toate legislațiile ariene care au cunoscut regimul pro­
prietății familiale și mai ales contrar obiceiului general slav, consta-
tându-se aici o analogie frapantă cu dreptul francez provensal, mai
puternic influențat de dreptul roman decât dreptul francez din Nord,
care nu aplica acest obiceiu decât la terra aviatica, analogie care e
caracteristică prin identitatea circumstanțelor istorice și care confirmă
ipoteza origine! romane185* ). Analogii între dreptul roman și drep­
tul român se găsesc și în transmisiunea morțiș causa a proprietății și
în collatio dotis, raportarea dotei la massa bunurilor succesorale de
împărțit. Astfel, și în vechiul drept românesc ca și în dreptul roman
clasic, în caz de disoluție a căsătoriei prin predecesul soției, dos pro-
fecticia revenea constituentului dacă acesta supraviețuia fiicei188). G.
Fotino pune la îndoială originea romană a unor usagii și simbolisme
românești care prezintă „analogii frapante" cu unele usagii romane
(ca de ex. jurământul cu brazda pe cap, unele obiceiuri la determi­
narea Și fixarea limitelor), spunând că ele sunt „simple iluzii optice"
și că, dacă ele pot fi explicate printr'o amintire romană, nu este nici
un motiv de a refuza o origine preromană acestor obiceiuri187). Eu aș
crede că ele pot fi tot așa de bine romane ca și preromane și că nu
putem să le atribuim cu certitudine una sau alta din aceste origini,

184) Mai întâi însăși terminologia ne arată că astfel de reminiscențe există,

căci nu este posibil să fi moștenit numai unele nume, iar din fondul instituțiilor,
măcar a unora din ele, să nu se fi păstrat absolut nimic. D. Onciul de ex. crede
că origina „judeciei" sau cnezatului se găsește în organizățiunea coloniilor și mu­
nicipiilor romane, conduse de către duumviri (sau quatuorviri) jure dicundo, care,
după cum se vede și din titlu, aveau și atribuții judiciare, fiind și judecători,
judices, organizație care s'a păstrat, acomodându-se noilor circumstanțe (Les pha-
ses du developpement historique du peuple et de l etal roumains, in Academie Rou­
maine. Bulletin de la Section historique, IX-eme annee, nos. 1—2, Janvier-Juin
1921, p. 15 și Românii și Ungurii in trecut, București, 1928, p. 19—20).
185) G. Fotino, o. c., p. 360—361.
18B) Ibid., p. 364.
ist) Ibid., p. 364—365.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 79

ambele putând fi posibile. Acum de curând, G. Fotino a pus în lumină

într'o monografie influența romană în reprezentarea în materie de
succesiuni feminine în dreptul românesc vechiu188). Se știe că ideea
egalității sexelor în succesiunile ab intestat a fost general admisă pen­
tru Moldova, dar că în ce privește Muntenia ea a provocat lungi dis-
cuțiuni și controverse, unii cercetători susținând că și aici a existat
egalitate între sexe la moștenire, alții susținând că în Țara Româ­
nească s'a practicat principiul privilegiului masculinității. G. Fotino,
după un atent examen al chestiunei, a ajuns la încheierea că în Mun­
tenia ne găsim în fața următoarei spețe: In succesiunea directă a lui
de cujus fiii și fiicele primesc părți egale; dar dacă ei nu vin direct la
succesiune, ci sunt reprezentați de către descendenții lor, atunci păr­
țile fiilor și fiicelor primite de reprezentanții lor devin inegale: des­
cendenții prin bărbați primesc o parte mai mare decât descendenții
prin femei, în baza formulei documentelor că ei sunt „mai volnici"
(=mai apți, mai capabili, având mai mult drept). Avem deci egalitate
între sexe în gradul întâiu, iar când este reprezentare avem inegali­
tate, coborîtorii prin femei primind din succesiune, în prezența cobo-
rîtorilor prin bărbați, o parte mai mică decât aceea care ar fi revenit
mamei lor189). Intr'un document muntenesc din 6 Iunie 1652 se arată
că fiind în prezență Belea, Tanasie și Stoica, trei nepoți ai lui Dumi­
tru prin fiice, și Dumitra, nepoată a aceluiași prin fiu, ea are un drept
meii mare în moștenire: „iaste ia mai volnică"190). Această variabili-
tate a părții de moștenire în Țara Românească, după cum fata vine
direct, ea însăși, la moștenire sau este reprezentată de urmașii ei, nu
poate nicidecum să fie explicată printr'o înrâurire slavă, căci la Slavi
era obiceiul general că fiicele nu au nici un drept la succesiune în pre­
zența moștenitorilor masculini, femeile fiind deci excluse dela moște­
nire, în timp ce în Muntenia dreptul lor era intact când veneau direct
la aceasta191). Ea se explică printr'o amintire romană. într'o constitu­
ție a împăraților Valentinian, Teodosiu și Arcadiu din anul 389 întâl­
nim principiul asemănător că dacă nepoții prin fiice, nepotes ex filia,

188) Georges Fotino, Droil romain et droit oriental: phenomenes d’inter-

penetration. .La representation en matiere de successions feminines dans l'anmen
droit roumain (Extrait des melanges „In memoria lui Vasile Pârvan"), Bucarest,
1934.
189) 0. c„ p. 6.
190) Ibid., p. 6—7; N. lorga, Anciens documents de droit roumain, I, p. 203.
191) G. Fotino, o. c., p. 7—8.
 80 VALERIU ȘOTROPA

vin la succesiunea bunicului ca reprezentanți ai mamei lor, ei au un

drept mai restrâns decât acela pe care l-ar fi avut mama lor dacă ar
fi trăit. Variabilitatea succesiunii feminine după cum o primește fe­
meia însăși sau reprezentanții ei, variabilitatea părții de succesiune
după cum e vorba de nepotes ex filio sau nepotes ex filia este deci o
moștenire romană în dreptul românesc din Muntenia192).

4. O bună parte a așezămintelor dreptului român nu este însă nici

moștenită dela strămoșii Românilor, nici împrumutată dela vre-un
T■ popor străin, ci este creațiunea originală a poporului româgi, izvorîtă
din propriile sale necesități și împrejurări de viață. Chestiunea insti­
tuțiilor proprii este una din cele mai importante probleme privitoare
la originile dreptului român. Partea de instituții originale este covâr­
șitoare în dreptul român dacă considerăm aceste instituții dintr'un
punct de vedere mai larg, adică dacă socotim ca originale, ale noastre
proprii și instituțiile moștenite dela Traci și dela Romani, care nu sunt
produsele unor popoare străine ci ale strămoșilor noștri, nu sunt îm­
prumutate dela străini, ci sunt moștenite dela înaintași și deci sunt
tot originale, ale noastre193). Noi vom trata acum despre instituțiile
originale considerate din punctul de vedere mai restrâns, adică de­
spre acelea create de strămoșii noștri după formarea poporului româ­
nesc ca popor distinct, după contopirea Tracilor cu Romanii, deoa­
rece despre instituțiile moștenite dela acești strămoși am tratat mai
înainte.
încă demult Xenopol a arătat că „poporul român suferind în
timpul formărei sale atâtea înrâuriri deosebite, urmele lor trebue să
se întâlnească și în normele juridice, care regulau dara verile sale
zilnice. Obiceiul pământului va înfățișa acest amestec variat, va fi
un adevărat mozaic, din cele mai felurite inspirații, ale căror ori­
gine însă în cele mai multe cazuri nu se mai pot determina. Adese ori
prescrierile sale simt izvorîte din bunul simț și înțelepciunea poporu­

192) Ibid., p. 10—13. V. și asemănările semnalate de Al. Papadopul Calimah,

Uric de la Petru-Rareș (1546), în Convorbiri literare, an. XVII, (1883—1884), p.
401—403.
193) Este greșită deci terminologia care se găsește în unele cărți în care se
vorbește despre „influența" romană sau „influența" tracă. Se poate vorbi de „in­
fluența “ slavă, bizantină, etc., dar in ce privește strămoșii noștri Traci și Romani
trebue să se zică: moștenirea tracă, moștenirea romană.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 81

lui, și dacă ele se întâlnesc chiar în aceeași cuprindere și la alte po­

poare, aceasta nu însamnă numai de cât că Românii le-au împrumutat
dela ele, ci lor asemănător provine caracterul numai din aceea că sunt
izvorîte din un fond comun omenesc"194), adăugând ceva mai depar­
te: „Astfel era sistemul dreptului ce exista în vechime la poporul ro­
mân, alcătuit din izvoare deosebite, tradiții de drept roman, ameste­
cate cu instituții slavone sau germano-slave, toate însă fierte și mes­
tecate de simțul juridic al poporului român și prefăcute cele mai
multe în așezăminte originale"195196
),'
Așadar, instituțiile originale se mai pot împărți și din alt punct
de vedere, în două categorii: instituțiile originale din capul locului,
dela început, adică dela formarea lor și instituțiile care, deși împru­
mutate dela străini, au devenit originale în cursul timpului printr'o
interpretare proprie și desvoltare aparte și diferită. Astfel conside­
rate, găsim că numărul instituțiilor originale ale dreptului român, chiar
privite din punctul de vedere mai restrâns, e mare.
Nu este greșală mai gravă pe care poate s'o comită un istoric al
dreptului român decât aceea de a căuta originea instituțiilor juridice
la popoare străine și a cerceta cu lumânarea influențe străine, atunci
când această origine se poate găsi în instituțiile identice sau asemă­
nătoare trace ori romane sau în creațiunea proprie a poporului ro­
mân. Chiar atunci când găsim în vechiul drept român așezăminte
asemănătoare cu ale Slavilor sau ale altor popoare străine și cărora
nu li-am găsi analogii în lumea romană sau tracă, nu trebue nicidecum
să ne grăbim să le atribuim acelora, căci asemănarea se poate datori
foarte bine fondului arie primitiv,, comun tuturor popoarelor arice190).
Viața popoarelor nu poate fi redusă la un sistem de împrumuturi reci­
proce. Asemănările dintre instituțiile diferitelor popoare se pot datori
și unui fond uman comun, care poate să producă în regiuni diferite
și în condiții neasemănătoare instituții asemănătoare și se poate în­
tâmpla ca o instituție să aibă o desvoltare asemănătoare la două po­
poare disparate prin originea și istoria lor197). Asemănări întâmplă­
toare între produsele unor popoare la care nu poate fi vorba de vreo

191) A. D. Xenopol, o. c., ediția III, voi. VII, p. 82—83.

195) Ibid., p. 129.
196) Andrei Rădulescu, Note privitoare la obiceiul pământului, în In me­
moria lui Vasile Pârvan, București, 1934, p. 301.
191) G. Fotino, Contribution â l'etude des origines de l’ancien droit coutu-
mier roumain, p. 410.
6
82 VALERIU ȘOTROPA

legătură de rasă sau de influențe reciproce se găsesc și în alte do­

menii decât cel al dreptului, de exemplu în artă198). Este un lucru
natural și posibil producerea unor aceleași instituții în același stadiu
de cultură la popoare diferite și uneori atât de depărtate încât nu
pot fi cu putință înrâuriri dela unul la altul.
Istoricii dreptului vor trebui să mediteze asupra acestor cuvinte
ale adâncului cunoscător al preistoriei I, Andrieșescu: „înaintea pro­
blemei nu importă cărei influențe, o civilizație implică, înainte de toate,
examenul structurei sale și acel al elementelor caracteristice care o
compun, pentrucă, oricât de adânci și de vaste ar fi putut fi influen­
țele care au traversat-o, fibrele de viață proprie pe care aceste in­
fluențe pot să le transforme, dar nu să le înlocuiască, residă în pro­
funzimea sa intimă"199).
Și, în definitiv, problema influențelor trebue pusă și invers: care
sunt influențele românești asupra popoarelor străine conlocuitoare și
înconjurătoare? „Sunt sigur, zice A, Rădulescu, că se va dovedi in­
fluența lui [a obiceiului pământului românesc] hotărîtoare asupra obi­
ceiurilor juridice ale popoarelor care au dat năvală peste noi și mult
mai redusă a acestora asupra dreptului nostru"200). Problema aceasta
a fost studiată parțial de N. lorga și de regretatul V. Bogrea, iar în
domeniul artei de Coriolan Petranu. N. lorga a arătat că dreptul un­
gar public din Ardeal a suferit influențe puternice din partea drep­
tului românesc: astfel, unele instituții fundamentale ale acestui drept,
de ex. voevodatul ardelenesc, scaunele secuiești — și cele săsești dea-
semenea — sunt împrumuturi dela Români, influențe românești201).

198) V. la N. lorga, Istoria Românilor, I, 1, p. 30.

199) Citat la G. Fotino, o. c„ p. 403.
20°) A. Rădulescu, o. c., p. 301.
201) N. lorga, Istoria Romînilor din Ardeal și Ungaria, voi. I, București,
1915 (arată, la p. 38—41, că atribuțiile ,,comes“-ilor sau ,,gereb“-ilor sași sunt
luate după organizația cnezească românească, că organizația Sașilor a fost co­
piată, decalchiată după organizația străveche a Românilor, că voevodatul și scau­
nele ardelene sunt împrumutate dela Români, că, într’un cuvânt, și voevodul și
scaunele din Ardeal și „gerebii" saxoni sunt de datină românească); N. lorga,
Romîni și Slavi. Romini și Unguri, București, 1922 (demonstrează, la p. 48 și 50,
că voevodul Ardealului și scaunele săsești și secuești sunt luate din organizarea
românească); N. lorga, Istoria Românilor și a civilizației lor, București, 1930 (spu­
ne la p. 53—54 că „oaspeții regali" germanici au imitat chipul de trai și organi­
zația aborigenilor, împrumutând dela ei noțiuni de civilizație și organizare); G.
Popa-Lisseanu, Secuii și secuizarea Românilor, București, 1932 (susține, la p. 31,
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 83

V. Bogrea a. pus în lumină acum un deceniu câteva influențe românești

incontestabile în civilizația popoarelor vecine într'un documentat stu­
diu, în a cărui încheiere spune: „Ciobani, cărăuși, ostași, meșteșugari,
— pe lângă ocupația lor de căpetenie: plugăria, — vechii Români s’au
manifestat și afirmat, prin urmare, cu nota lor proprie, în care excelau,
în mijlocul și’n folosul popoarelor vecine, creând sau transmițând
atâtea elemente de cultură: o mărturisește însăși limba celor ce o
tăgăduiesc, arătând la tot pasul urmele rolului lor ca factori de civili­
zație. A-i taxa de paraziți culturali, după toate acestea, ni se pare că
nu e numai o nedreptate, ci și o ingratitudine"202). Intr'o lucrare re­
centă, d. Coriolan Petranu s'a ocupat cu influența artei populare ro­
mânești asupra artei populare a popoarelor străine de pe teritoriul
.României și din vecinătatea Iui203). Devine tot mai necesar un studiu
care să trateze despre toate influențele românești în viața și organi­
zația popoarelor vecine.
In ce privește originalitatea instituțiilor, trebue să ținem în seamă
totdeauna că „orice instituțiune juridică are îndărătul ei o lungă evo­
luție, în care elementele cele mai diverse au contribuiti lai formarea ei;
ea s'a desvoltat însă, la fiecare grupare omenească în parte, după con-

aceleași adevăruri și arată la p. 54—59 că marile influențe românești în limba,

obiceiurile și cântecele Secuilor se explică și prin faptul că mulți Secui de azi
sunt de origine română, Români secuizați): C, C. Giurescu, Istoria Românilor, I,
ed. 2 (arată la p. 277 că Ungurii au suferit influențe românești in limbă, toponi­
mie și organizație și că influența românească s’a exercitat mai puternic asupra Se­
cuilor); Despre amintitele influențe românești asupra organizației de stat ungare
v. și D. Onciul, Românii și Ungurii în trecut, București, 1928, p.; 14; Ștefan Meteș,
Din istoria dreptului românesc din Transilvania, București, 1935, p. 1—2; I. Lupaș,
Voevodatul Transilvaniei în sec. XII și XIII, București, 1936, p. 3, 11 (toate trei
extrase din AR., Mem. Secț. Ist.) și losif Șchiopul, Diploma Andreiană din 1224,
Cluj, 1934, p. 6.
202) V. Bogrea, Românii in civilizația vecinilor. Câteva urme ce nu se pot
tăgădui, în Anuarul Institutului de istorie națională, III (1924—25), p. 499. (Stu­
diul e publicat la p. 493—499).
2°3) Influence de Vart populaire des Roumains sur Ies autres peuples de
Roumanie et sur Ies peuples voisins, Bucarest, 1936. — Dintre influențele româ­
nești asupra altor popoare mai relev încă vechile influențe ale Străromânilor asu­
pra popoarelor barbare din primele secole de după părăsirea de oficialitate a
Daciei: cazul „judelui” got Athanaric, despre care am amintit mai înainte, înrâu­
ririle romanice asupra limbei Goților (N. lorga, Istoria Românilor, II, p. 71),
apoi influențele linguistice românești asupra Slavilor de Sud, precum și influen­
țele românești care se găsesc în unele obiceiuri ale acelorași Slavi (citate la N.
lorga, ibid., p. 271—276).
84 VALERIU ȘOTROPA

dițiunile de viață specifice acelei comunități"204), care, adaug, sunt

isvorîte din configurația, bogăția și așezarea geografică a teritoriului
ce ea ocupă și din împrejurările istorice prin care ea a trecut. „Obi­
ceiurile și normele juridice,, zice I. D. Condurachi, pot să cuprindă
multe elemente, care par a fi moștenite sau împrumutate dela alte
neamuri, în fond însă ele nu sunt decât un produs al timpului și al
necesităților și apar numai atunci când trebue să facă față unei anu­
mite situații de fapt; ele corespund mediului în care trăește o comuni­
tate de oameni și deaceea au și un caracter de pronunțată originali­
tate. Normele juridice nescrise pot semăna între ele, căci și oamenii
seamănă între dânșii și cam aceleași nevoi îi mână pe toți, cu foarte
mici deosebiri; dar cum ele sunt un produs al sufletului și al cugetărei
membrilor unei anumite comunități omenești, într'un anumit timp și
mediu, ele prezintă multiple caractere proprii, ceeace le face să va­
rieze dela popor la popor"205). Și ceva mai departe adaugă: „la baza
dreptului nescris la Români, ca și la alte popoare, găsim elemente
proprii, adică originale, care sunt un produs al sufletului și spiritului
popular, concepții impuse de necesitățile conviețuire! membrilor comu­
nităților românești". „De aceea, toți istoricii și juriștii români, dela
Cantemir încoace, cari s'au ocupat de vechile noastre instituțiuni ju­
ridice, au constatat că, cu toate influențele străine, Obiceiul Pămân­
tului cuprinde multe elemente originale, care sunt o creațiune proprie
a poporului românesc"206). Iar I. Peretz spune: „Trebue așa dar fă­
cută partea dreaptă a vechilor tradițiuni romane, a înrâuririlor slave
și a creațiunilor proprii în vechile noastre obiceiuri juridice. Multe din
ele prezintă analogii cu instituțiuni dela alte popoare, ce n’au putut
să înrâurească poporul nostru, după cum asemenea analogii prezintă
și superstițiile și credințele cosmogonice și basmele și legendele și
proverbele și în general producțiunile gândirei populare"207). Aseme­
nea analogii frapante a descoperit și pus în evidență Andrei Rădu-

204) I. D. Condurachi, o. c., p. 3.

205) Ibid., p. 6.
20e) Ibid., p. 6—7. Citează între alții pe N. lorga, Les elements originaux de
l'ancienne civilisation roumaine, 1911, p. 6—8 și pe D. Cantemir, Descripția Mol-
daviae, partea II, cap. XI: „ ... in successione, testamentis, hereditatis distribu-
tione, fundorum limitibus et servitutibus, cunctae fere per orbem nationes habent
singulares . . Cf. și loan D. Condurachi, Expunere rezumată a teoriei moșteni­
rilor în vechiul drept românesc, București, 1919, p. 11—14.
207J Curs de istoria dreptului român, ed. a 2-a, voi. II, partea I, p. 7.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 85

lescu între obiceiurile și ideile populare românești și cele din Breta-

uia208).
Dintre instituțiile care se știe cu certitudine că au fost împrumu­
tate dela diferite popoare străine multe au fost prefăcute de poporul
român în instituții deosebite, originale, printr'o adaptare la trebuin­
țele și împrejurările vieții sale, prin o interpretare și elaborare pro­
prie, care adesea le-a transformat, dându-le o înfățișare originală, un
alt cuprins, un colorit particular, național, românesc, fapt care evi­
dențiază și el puterea de creațiune a poporului român în domeniul
dreptului209).
La întrebarea când s'au elaborat instituțiile originale în întâiul
sens, adică produsele proprii ale dreptului român, se poate răspunde
că cele mai multe au luat naștere în epoca năvălirilor barbare. După
părăsirea Daciei, grupe mari de populație rămânând fără stăpân,, —
căci imperiul plecase iar barbarii nu s'au instalat, nu au ocupat terito­
riul daco-roman, —■ s'au organizat prin ele înșile într'un mod anumit
și organizându-se astfel și-au creat, au trebuit în mod necesar să-și
creeze un drept210). Dreptul românesc s'a format în mare parte în
cursul evului mediu, în timpul acelei epoci în care nu mai exista domi­
nația romană și încă nu se întemeiaseră marile voevodate românești.
El este deci „un lucru spontan. Ași spune chiar: un produs de artă
populară, un capitol de folclor", ca și arta populară și literatura popu­
lară211). Pe acest drept „societatea, o societate creștină, l-a elaborat
ea însăși", iar într'o lungă desvoltare spiritul popular românesc a adău­
gat „puțin câte puțin la principiile care se fixaseră în fundul evului
mediu, în momentul când toată populația a fost lăsată pe seama ei
însăși și a trebuit, în consecință, să-și creeze și un drept"212).

208) Asemănări între ideile primitive ale poporului din Bretania și ale po­
porului român, București, 1931 (Extras din AR., Mem. Secț. Ist., seria III,
tom. XI).
2oa) Cu dreptate spunea deci Xenopol că „poporul nostru chiar când pri­
mea elemente străine, avea puterea de a le asimila, a le prelace și desvoltâ după
propriile sale nevoi, puteri și împrejurări" (Istoria Românilor, ed. 3, VII, p. 120).
21°) N. lorga, Les origines et l’originalite du droit populaire roumain, în
Academie Roumaine. Bulletin de la Section historique, tom. XIX, 1935, p. 112—113.
211) O. c., p. 119.
212) Ibid. — Ca exemple de așezăminte originale, de colorit românesc, vezi
cele enumerate lugar de Andrei Rădulescu, Originalitatea dreptului român, Buc.,
1933, p. 14—15. O listă completă și sigură a lor nu se va putea da decât după ce se
vor întreprinde studii amănunțite, documentate și complete în această direcție.
86 VALER1U ȘOTROPA

§ 13. NUMIRILE DREPTULUI CONSUETUDINAR ROMÂN

Denumirile date dreptului cutumiar român sunt multe și variate,
Ele.se divid în două categorii; denumirile din documentele românești
sau, măi bine zis, interne și denumirile din documentele străine.
In documentele străine, ungare și polone, redactate în limba la­
tină, întâlnim următoarele denumiri: ius, lex, ritus, mos și consuetudo^
Termenii se găsesc în expresiile: jus valachicum, jus volachie, ritus
volachie, antiqua et approbata lex districtuum volahicalium universo-
rum, antiqua consuetudo, jus et consuetudo Valachorum, mos Vala-
chorum, lex Olachorum. Toate aceste denumiri sunt sinonime și sem­
nifică: dreptul consuetudinar român.
Denumirile din documentele interne se subdivizează în: denumi­
rile românești și denumirile slavone ști. In documentele scrise în slove-
nește găsim următorii trei termeni care se referă la dreptul consuetu­
dinar român: zakon, pravo și obiciai (ăaKoirh, npARO, tvEHtdH), cărora,
le corespund în documentele scrise în românește termenii: lege, drept
și obiceiu.
loan Bogdan credea că aceste trei expresiuni (zakon; pravo, obi­
ciai) exprimă același lucru, că adică sunt sinonime și că diferă numai
în privința originei și a epocei apariției lor la noi, și anume obiciai era.
încetățenit de mult, zakon este de origine mai recentă bulgărească, iar
pravo e de origine polonă (prawo)213). Aceste cuvinte nu sunt însă
perfect sinonime: ele diferă atât în ce privește data și căile introdu­
cerii lor la Români cât și în privința sensului lor. Prin confruntarea
textelor în care sunt menționați acești termeni și prin un examen mai
aprofundat al lor, I. D. Condurachi a ajuns la concluzia că existau
oarecare deosebiri de nuanțe între ei, provenite din sensul și sfera de
aplicațiune diferită a fiecăruia214).
Denumirea zakon se întâlnește singură și în expresiile star zakon,
zakon bojiom, zakon voloskie, zemli voloskiem zakonom, zakon
vlașki215). Ea se întrebuința pentru a designa o normă, o practică sau
21S) Documentele lui Ștefan cel Mare, București, 1913, voi. I, p. 240. Tot așa.
crede, după Bogdan, și G. Fotino, o. c., p. 67,
214J I. D. Condurachi, o. c„ p. 14 sqq.
215) Ibid., p. 16; I. Bogdan, Câteva observafiuni asupra îndatoririlor mili­
tare ale cnejilor și boierilor moldoveni în secolii XIV și XV, București, 1907, p,
7—8; loan C. Filitti, Vechiul drept penal, român (schiță), [București, 1934], p.
1—2. Expresiile citate înseamnă, în ordinea respectivă: „legea bătrână", „legea lui
Dumnezeu", „legea românească", „legea Țării românești".
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE - 87

un principiu juridic bine stabilit și recunoscut ca lege comună de către

toți, corespunzând cam cu ceeace este azi legea scrisă; prin zakon „se
înțelegea în Obiceiul Pământului principiile și normele de drept ne­
scris, care aveau tărie de lege scrisă"210). Noțiunea termenului „zakon
era redată în documentele scrise în latinește (externe) prin termenii
jus și lex (care semnificau drept scris), iar în actele scrise în româ­
nește ea a fost redată prin cuvântul Zege, (leage, leagea țării, legea
din bătrâni), care avea deci aceeași accepțiune ca zakon, al cărui loc
l-a luat mai târziu în terminologia oficială, după ce îl precedase șt
fusese totdeauna utilizat în terminologia-populară, și care însemna
Ia început „totalitatea normelor juridice din Obiceiul Pământului, care
aveau tărie de drept scris"* 217). Termenul „lege" a fost întrebuințat
și în sens religios, însemnând „religie" (d. ex. „legea creștinească",
„legea păgânească", „legea turcească"). El n'a avut însă niciodată nu­
mai o accepțiune religioasă, ci a fost totdeauna întrebuințat și în sens
juridic. Accepțiunea juridică o întâlnim și în legătură cu una din in­
stituțiile fundamentale ale Obiceiului pământului: instituția jurăto-
rilor; se zicea cu o formulă obișnuită că una din părțile în proces „lua
lege" sau „legea țării" când i se admitea proba.cu jurători și se zicea
despre partea adversă că ia „lege peste lege" atunci când i se admitea
să probeze prin jurământul unui număr îndoit de locuitori că ea are
dreptate, iar când o parte nu putea să aducă numărul cerut de jurători
să jure și pierdea astfel procesul, se zicea că „a rămas de lege"218).
Accepțiunea juridică a acestui termen nu se întâlnește însă numai în
legătură cu instituția jurătorilor, ci sfera sa de aplicațiune e mult mai
largă, având un sens general juridic. I. D. Condurachi susține chiar
că sensul religios al termenului „lege" a apărut mai târziu decât cel
juridic, lărgindu-se astfel sfera de aplicație a cuvântului, care a avut
la origine numai un sens juridic219), astfel că prioritatea temporală ar
reveni sensului juridic, după cum probează și etimologia cuvântului.
Termenul pravo îl întâlnim aproape întotdeauna la un loc cu
„zakon" (d. p. în expresiile „po pravo i po zakon", „tot zakon i toe

21°) I. D. Condurachi, o. c., p. 15—16.

217) Ibid., p. 16—17.
218) C. C. Giurescu, in Revista istorică română, I. (1931), fasc. IV, p. 374;
N. lorga, Anciens documents de droit roumain, I, p. 33 și II, p. 361—362; Dem. D.
Stoenescu, Instituția jurătorilor, Craiova, 1921, p. 23—29; C. Giurescu, Despre
boieri, București, 1920, p. 39—43.
219) I. D. Condurachi, o. c., p. 17—18.
88 VALERIU ȘOTROPA

pravo“, „kak est pravo i zakon po obiceaio"), el nefiind utilizat sin­

gur, niciodată o pricină nefiind deslegată exclusiv după ,,pravo“; și
niciodată nu il întâlnim în vreo expresie numai împreună cu „obiciai"
(cum se întrebuința de ex, cuvântul „zakon" în expresia „zakon po
obiciai")220). Adeseori el servea, sub forme adjectivale derivate (prava,
pravuio, pravaga), ca să precizeze sau să întărească o anumită stare
juridică, precum de pildă în expresiile „prava otnina", „pravuio
otniniu" (dreaptă ocină sau moștenire) ori „pravaga urika" (drept
uric)221). El se utiliza în fine uneori ca să designeze un drept anumit
sub care trăia o categorie .determinată de locuitori, care „nu putea
invoca în favoarea ei dreptul comun, legea țării". Se zicea astfel
„pravo holopskoe i tatarskoe" (dreptul robilor și al Tătarilor), în opo­
ziție cu „voloskie zakon"222). Termenul „pravo" nu designează niște
norme juridice bine stabilite și obligatorii, ci aceea ce este în confor­
mitate cu dreptatea, cu echitatea sau cu morala, adică dreptatea ab­
stractă. Deaceea nu se vorbește niciodată în documente de judecăți
făcute numai după „pravo", căci aceasta nu se mai putea din moment
ce existau norme juridice bine stabilite, fixe și obligatorii (ceeace se
înțelege prin „zakon") și deaceea întâlnim în documente cuvântul
„pravo" întotdeauna împreună cu „zakon" (aceste două cuvinte
însemnând unul legea iar cellalt dreptatea, echitatea, care, com-
pletându-se, puteau duce la o dreaptă deslegare a oricărei pri­
). In documentele scrise în românește noțiunea termenului
cini223224
„pravo" este redată prin drept, dirept, care, spre deosebire de
„lege", care semnifica norma juridică (zakon), însemna, ca și
„pravo", ceeace este echitabil, conform cu dreptatea, fiind între­
buințat în sens adjectival, și din care s'a format substantivul drep-
tate-2i\. Aduc aici, mai multe texte în care se află menționat ter­
menul „drept", care arată că acest termen e sinonim cu pravo și ve­
rifică explicația dată acelui cuvânt. Intr'un document din 3 Iulie 1651
relativ la un proces de rumînie, Matei Basarab declară: „Domnia Mea

220) ibid., p. 14—15, 18.

221) Ibid., p. 15, 18; loan Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare, voi. I,
p. 55, 67, 73, 208, etc.; Mihai Costăchescu, Documentele moldovenești înainte de
Ștefan cel Mare, voi. I, Iași, 1931, p. 218; voi. II, Iași, 1932, p. 96, 101, etc.
222) I, D. Condurachi, o. c., p. 18; I. Bogdan, o. c„ I, p. 140.
223) I, D. Condurachi, o. c„ p. 19—20.
224) I. Peretz, Curs de istoria dreptului român, ed. 2. I, p. 27; I. D. Condu­
rachi, o. c., p. 20.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 89

amu căutatu și amu judecății pre direptii și pre lege dumneziia-

J. In alt document, din 17 Iunie 1637, relativ la un proces
scă.. ."225226
de proprietate, Matei Basarab spune: „Deci Domnia Mea am căutat
și am judecat după dreptate și după leage .. ,“22(i). Intr'un act nedatat,
Costandin Voevod [Brâncoveanu] dă ordin celor patru boieri pe
care îi însărcinează cu judecarea la fața locului a unei chestiuni:
„precumii veți adevăra cu dreptulii să-i așăzați, să nu mai fie gălcavă
între dânșii"227). In alte documente diverse întâlnim următoarele ex-
presiuni și pasagii: „Pentru că iaste a lor bătrână și dreaptă mo­
șie ..„ ... eu de baștină di pi părinții mei sînt drept răzeș în moșia
Răceștii și Ordășei de la Țint. Sorocii..., fiind eu Pintilie drept gi­
nere ...“, „să îndireptăm și să împărțim din vite ce au rămas, vite bune
și drepte, de la răp[osa]tul Stoica Rău ...", „am dat a noastră driaptă
ocină și moșie", „să-i fie lui dr[e]aptă moșie, lui și ficiorilor lui și ne­
poților lui în veci de veci", „să-i fie dir[e]aptă moșie lor și ficiorilor
lor în veci de veci", „și i-am vândut să-i fie lui diraptă moșie lui și
ficiorilor lui"228).
Termenul obiciai, intrat și în românește (obiceiu)229), denumea,
după I. D. Condurachi, un drept a cărui înfățișare nu se precizase încă
definitiv, un drept în formațiune, o „anumită stare de drept, neclară
și variabilă", o „fază premergătoare a legei (zakon)", având accep­
țiuni multiple și o sferă foarte întinsă de aplicație, care cuprindea în
ea „pe lângă noțiunile de „zakon" și „pravo" și orice altă practică sau
normă juridică în stare de formațiune"230). Cuvântul „obiceiu" se gă­
sește și în expresia care a servit și servește la denumirea generală a

225) N. lorga, Anciens documents de droit roumain, I, p. 229.

226) Ibid., II, p. 363. Acelaș sens ca „po pravo i po zakon11.
227) N. lorga, în Buletinul Comisiei istorice a României, voi. 3, 1924, p. 89.
228) Citatele se găsesc în actele publicate la N. lorga, Anciens documents de
droit roumain, I, p. 91, 76; II, p. 298; Aurel V. Sava, Documente putnene, I, Foc­
șani, 1929, p. 29; T, V. Stefanelli, Documente din vechiul ocol al Câmpulungului
moldovenesc, București, 1915, p. 40, 56, 104. Găsesc, într'o publicație foarte recentă,
și expresia „direapte bucate", într'un document din 19 Ianuarie 1618: „să hie tari și
putearnici cu cartea Domnii Meale a ținea și a-ș apăra a lor direapte bucate din sa­
tul sfentei mănăstiri din Ostiia". (N. lorga, Neamul lui Petru Șchiopul și vechi
documente de limbă mai nouă, București, 1937, p. 5).
229) Dintre cei trei termeni slavi studiați, obiciai e singurul care a intrat în
limba română. E redat în documentele scrise în latinește prin termenii mos și con-
suetudo. Cf. și Dimitrie Cantemir, Descripția Moldaviae, partea II, cap. XI.
230) I, D. Condurachi, o. c., p. 20—21.
90 VALERIU ȘOTROPA

vechiului drept român nescris, care a format în vechime toată viața

juridică a poporului românesc: Obiceiul pământului.

§ 14. ORIGINALITATEA DREPTULUI ROMÂNESC

La începutul y lucrării sale despre originalitatea dreptului ro­

mân231), Andrei Rădulescu arată că noțiunea de original poate fi
luată în două sensuri: unul strict etimologic și unul de interpretare
mai largă, acest de al doilea sens fiind mai just și mai obișnuit. După
întâiul sens, adică etimologicește luat, original înseamnă ceva care
n'a mai fost înainte, care apare pentru întâia dată, care este, așa zi­
când, începutul într'un domeniu dat. In acest sens ,,a zice de o regulă
de Drept că este originală, ar însemna să fi apărut pentru întâia oară,
iar ca Dreptul unui Stat să fie original, în acest înțeles, ar trebui să
fi fost creat acolo și să nu fi luat nimic dela altcinevâ"232233). Cu drept
cuvânt adaugă autorul că „dacă s'ar înțelege astfel originalitatea, te
întrebi care dintre produsele actuale ale omenirei, în orice domenii,
ar mai fi original și cu atât mai mult în acela al Dreptului?"283), După
al doilea sens însă, acel de interpretare mai largă, care, după cum
am ispus mai sus și după cum constată și A. Rădulescu, este și cel
mai just și cel mai uzitat, „a fi original înseamnă să ai ceva nou, cât
mai mult, fără de a pretinde totul. Poți lua și din alte părți, dar
să aduci și părțile tale noi, caracteristice, care să te diferențieze"234).
In acest sens originalitatea poate să fie mai mare sau mai mică, pre­
zentând diferite forme și grade.
Dacă examinăm la lumina acestor considerațiuni originalitatea
dreptului român în diferitele sale părți pe rând — în dreptul consue-
tudinar (public și privat), în vechile legiuiri, în legile din epoca con­
temporană — constatăm că se poate vorbi de o pronunțată originali­
tate a dreptului român.
Dreptul consuetudinar român nu este încă perfect studiat; ne-
fiind decât aproximativ cunoscut, mai ales din punctul de vedere al
originei instituțiilor sale, nu au putut fi încă puse în lumină toate părțile
sale originale. Totuși, așa cum și atât cât ne este cunoscut, s'a putut

231) Originalitatea dreptului român, București, 1933.

232) O. c., p. 5.
233] Ibid., p. 5—6.
234) Ibid., p. 6.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 91

observa că el „are părți de necontestată diferențiere de Dreptul nea­

murilor înconjurătoare" atât în dreptul privat cât și în dreptul public,
care cuprind instituții originale și au note și caractere speciale235).
Deoarece am tratat mai pe larg în § 12, punctul 4, despre partea ori­
ginală a dreptului cutumiar, pentru a nu ne repeta trimetem la acel
capitol și trecem acum la studiul originalității vechilor și noilor legi.
Legiuirile lui Matei Basarab și Vasile Lupu „au avut ca isvoare
lucrări de drept roman și bizantin dar, din o sumară comparație, se
vede o acomodare, cel puțin ca formă, când nu se putea altfel, cu
stările de la noi"236). Lucrul acesta a fost pus în evidență mai întâi
de Dinu C. Arion, care, în urma unei comparații a textelor, a ajuns la
constatarea că legiuirile acestea sunt o traducere adaptată obiceiu­
rilor și terminologiei din principatele române. „Legislatorii români, gă-
sindu-se în prezența unui text străin care le convenea, pentru ca să-i
facă aplicarea la raporturile agrare ale statelor lor respective, s'au
văzut obligați să adapteze traducerea la. starea reală a ziselor rapor­
turi"237). In op. cit. el menționează câteva din pasagiile care consti-
tue niște încercări de adaptare a textului original la starea reală de
lucruri din cele două principate române238).
Pravilele românești din a doua jumătate a epocei Fanarioților
cuprind manifestări multiple și serioase de originalitate. Fiecare din
legiuirile de la sfârșitul secolului XVIII și începutul' secolului XIX își
are originalitatea sa: atât pravila lui Ipsilante din 1780, de o pronun­
țată originalitate ca plan și fond, cât și pravila lui Caragea din 1818,
care este spicuită din dreptul romano-bizantin, în câteva părți din
unele legi apusene și cuprinde și norme din Obiceiul pământului, având
unele calități speciale, și care, dacă era învechită în unele părți și pu­
tea fi criticată la 1860, nu era însă inferioară epocei sale; cât și le­
giuirea lui Donici din 1814, originală și superioară pentru epoca sa și
ca plan și ca alcătuire și ca limbă; cât și apreciatul cod Calimah din
1817, care poate fi cu drept cuvânt numit „cel mai roman din toate
codurile" și care are numeroase părți de diferențiere și de superioiitate

235) Ibid., p. 11, 14 și 15.

23G) Ibid,, p. 12. „In câte tari la vremea aceia, se întreabă A. Rădulescu, se
lăceau astfel de legi?“.
23‘) Dinou C. Arion, Le fscop’pzdj* et le regime de la terre dans l'ancien
droit roumain jusquâ la retorme de Constantin Maurocordat, Paris, 1929, p, 161.
238) p. 164—165.
92 VALERIU ȘOTROPA

față de codul austriac, după al cărui plan este alcătuit239). Originali­

tate găsim și în hrisoavele domnești din epoca Fanarioților, în care
ș’au introdus instituții și norme de drept public și privat potrivite pro-
/priilor noastre nevoi și împrejurări240).
। I Regulamentul organic nu e nici el o copie după vreo legiuire stră­
ină: el este o legiuire originală, având multe părți deosebitoare,
originale, un plan și o factură proprie241). In ce privește legislația din
epoca Regulamentului organic, precursoarea operei legislative dela
1864—1866, Andrei Rădulescu a arătat, în discursul său de recepție Ia
Academie242), că juriștii care au lucrat la desvoltarea culturii juridice
în această epocă au căutat să adapteze dreptul apusean împrejurări­
lor și sufletului nostru, să păstreze dreptului un caracter românesc și
să introducă în noile texte de legi și unele din rânduielile Obiceiului
pământului, ținând să nu ia dela străini decât lucrurile de care aveam
nevoe, potrivindu-le firii noastre, și să nu alcătuiască nimic în grabă.
,,Se luau dispoziții din legile străine, dar numai „câte se potrivesc la
starea țării". „Se osteneau să potrivească firii noastre ceeace luau
dela străini, să lege organizarea nouă de cea veche, s'o încadreze în
sistemul aflător aci, a cărui îmbunătățire se căuta; să nu năruiască
dintr'odată ceeace a fost, să nu rupă firul tradiției și culturii exis­
tente"243).
Și hulita operă legislativă din anii 1864—1866 își are originali­
tatea ei. Părerea că această operă legislativă ar fi fost „o simplă tra­
ducere a unor legiuiri apusene, întocmită cu o iuțeală uimitoare, abia
în câteva săptămâni", se datorește necunoașterei faptelor sau unei cu­
noașteri cu totul superficiale a lor, ceeace echivalează tot cu necu­
noașterea. In ce privește codul civil din 1865, este azi dovedit că el

239) A. Rădulescu, Originalitatea dreptului român, p. 12—13; Acelaș, Isvoa-

rele codului Calimach (Extr. din AR., Mem. Secf. Ist., seria III, tom. VIII), Bucu­
rești, 1927, p. 3—23.
240) A. Rădulescu, Originalitatea dreptului român, p. 14; I. Peretz, Curs de
istoria dreptului român, voi. IV. Hrisoavele domnești, București, 1931.
241) Andrei Rădulescu, Centenarul Regulamentului Organic al Țării Româ­
nești. 1 Iulie 1831—1 Iulie 1931, București, 1931, p. 13. El cadrează cu starea de
atunci din țările românești, fiind o operă corespunzătoare concepțiilor și necesi­
tăților acelei epoci, operă românească, legiuire care n'a fost nici provocată nici lu­
crată de străini, ci a fost provocată de ideile, nevoile și circumstanțele proprii și
a fost lucrată de Români (O. c., p. 17, 19—20).
242) Cultura juridică românească in ultimul secol, București, 1923.
243) O. c., p. 33—34.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 93

n'a fost elaborat în 6 săptămâni, cum în mod cu totul greșit s'a sus­
ținut, ci că el a fost lucrat în cursul anilor 1862, 1863 și, poate, 1864,
iar dela 10 Octomvrie până la 20 Noemvrie 1864 numai s'a discutat și
s'a desăvârșit redactarea proiectului la care se lucrase începând din
anul 1862244). A fost tradus în cea mai mare parte din codul civil
francez, însă a fost ameliorat în multe părți și conține și numeroase
materii luate din legislația belgiană, din proectul italian și din vechiul
nostru drept, fiind în unele privințe superior celui francez245). El a
suferit dela apariție încoace unele modificări, pe care nu le-am luat
dela alții și dintre care pe unele noi le introduceam pentru întâia dată,
iar Apusenii le-au introdus mai târziu246). Radu Dimiu, în studiul său
asupra legiuirii lui Mihai Sturza din 1840 cu privire la incapabili 247),
arată că codul civil din 1865 a fost lucrat după acea pravilă la ca­
pitolul respectiv, de unde se vede că el s'a inspirat și din legiuirile
românești anterioare. Matei G. Nicolau a arătat și el că în codul civil
se găsesc unele dispoziții diferite de cele din codul francez, dispozi­
ții de origine romano-bizantină248). Iar C. Stoicescu spune într'un stu­
diu recent că „ceeace se observă examinând codul nostru civil, este
prezența anumitor dispozițiuni care nu există în codul civil francez și
care sunt de origine net romană. Provin ele din vechile noastre co­
duri? Provin ele mai iute, cum s'a spus deasemenea, dela autorii co­
dului din 1864, vechi elevi ai Facultății de Drept din Paris și buni ro­
maniști? Pentru mine, deoarece aceste texte se regăsesc în vechea
noastră legislație, îndoiala nu e permisă. Avem acolo drept roman tre­

244J Andrei Rădulescu, Șaizeci de ani de cod civil, București, 1926. (Extras
din AR., Mem. Secf. Ist., seria III, tom. VI), p. 4—9; Const. C. Angelescu, Izvoa­
rele constituției române dela 1866, București, 1926, p. 3. Cel dintâi care a stabilit
acest lucru a fost G. D, Nedelcu. Textul autentic al codului civil român, în Drep­
tul, 1904.
245) A. Rădulescu, Originalitatea dreptului român, p. 16; Același, Șaizeci de
ani de cod civil, p. 18—20. Același, Isvoarele dreptului civil și comercial român.
Tendințe românești spre dreptul italian, București, 1932, p. 13—15.
24<i) Andrei Rădulescu, Privire asupra desvoltărei juridice a României dela
1864 până astăzi, București, [1933], p. 8—9; Același, Originalitatea dreptului ro­
mân, p. 16; Același, Isvoarele dreptului civil și comercial român, p. 17—21.
24î) O pravilă asupra „sărmanilor nevrednici", în Pandectele Române, an.
XII (1933), partea IV, p. 97—98.
2-18) Mathieu G. Nicolau, Les dispositions d’origine romano-byzantine dans
le code civil roumain (în Melanges Paul Fournier, 1929, p. 587—598), Recenzie
de Val. Al. Georgescu în Pandectele Române, an. X, (1931), partea IV, p. 63.
91 VALERIU ȘOTROPA

cut în cod prin intermediul legilor noastre naționale anterioare"249).

Codul de ptrocedură civilă din 1865 a fost alcătuit și el cu dorința de
a-1 adapta stărilor dela noi și de a-i aduce îmbunătățiri față de tex­
tele străine, a fost.apoi modificat la 1900 „în așa fel încât se înfăți­
șează ca unul din cele mai bune pentru acea vreme" și i s'au mai adus
și de atunci încoace îmbunătățiri, așa că „nu numai că își are origi­
nalitatea lui dar este foarte bun"250). Codului comercial din 1887, lu­
crat după codul italian din 1882, i s'au adus la elaborare diferite îm­
bunătățiri (fie proprii, fie luate din unele legi germane și belgiene),
iar de atunci • încoace a suferit diverse prefaceri și completări (la
1895, 1900, 1902, 1906), așa că are, în mod neîndoios, o parte de ori­
). Codul penal din 1864, lucrat după codul penal francez
ginalitate251252
din .1810 și cel prusian din 1851, a suferit și el o seamă de modificări
și ameliorări, fie la elaborare, fie de atunci încoace și s’a dovedit că el
cuprindea ceva și din legiuirile noastre vechi262). Constituția dela 1866
nu a fost o traducere făcută în grabă, cum în mod cu totul eronat s'a
spus, ci proectul depus în constituanta din 1866 și discutat de ea dela
16 la 29 Iunie a acelui an era elaborat de Consiliul de Stat și repro­
ducea aproape în întregime proectul de constituție întocmit de Comi-
siunea centrală din Focșani la 1859 după modelul constituției bel­
giene253). Ea nu este o copie, ci conține și numeroase părți deosebite,
originale. „Am luat texte, am luat principii, dar am și lăsat altele ori
le-am dat forma, pe care am socotit-o bună pentru noi și am adăogat
altele"254). Ea a suferit modificări diverse la 1879, 1884 și 1917, iar
la 1923 a fost complet revizuită, elaborându-se o constituție care con­

2I9) C. Stoîcesco, L’influence du droit romain sur le droit civil roamain, Pa-
via, 1935—XIII, p. 196—197 [6—7],
250) A. Rădulescu, Originalitatea dreptului român, p. 17—18; Același, Privire
asupra desvoltărei juridice a României dela 1864 până astăzi, p. 9—10.
251) C. Hamangiu, Codex Romaniae, București, 1926, p. 409, nota 1; Andrei
Rădulescu, Originalitatea dreptului român, p. 18; Același, Privire asupra desvol­
tărei juridice a României dela 1864 până astăzi, p. 9; Același, Isvoarele dreptului
civil și comercial român, p. 25—26.
252) C. Hamangiu, o .c., p. 619, nota 1; I. C. Filitti, Despre vechiul drept pe­
nal român, București, 1928, p. 21—22; Același, Vechiul drept penal român (schijă),
București, 1934, p. 64—65.
253) Const. C. Angelescu, Izvoarele constitufiei române dela 1866, București,
1926; loan C. Filitti, Izvoarele constituției dela 1866, București, 1934, p. 3—5.
254) Andrei Rădulescu, Iniluența belgiană asupra dreptului român, Bucu­
rești, 1931, p. 14—16; Același, Originalitatea dreptului român, p. 18; Același, Pri­
vire asupra desvoltărei juridice a României dela 1864 până astăzi, p. 10.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 95

ține și mai multe părți originale decât cea dela 1866255* ). Despre alcă­
tuitorii legilor din 1864—1866 se poate spune că n'au fost niște sim­
pli traducători, ci într'o bună măsură și creatori. ,,Cu toată graba, cu
care trebuia săvârșită însărcinarea dată, au ținut seamă de criticile
aduse legilor, de cari se serveau. Multe din schimbări sunt rezultatul
rezolvării unei controverse; pe alocuri și-au amintit de dreptul vechiu
al țării; în alte părți au combinat 2—3 legi; cărturari în ale Dreptului
s'au silit să dea ceva mai bun decât izvorul principal"250).
Iar dela 1864—1866 până astăzi s'a lucrat mult și intens pe tere­
nul legislativ; o simplă răsfoire a unui repertoriu de legi și alte pro-
ducțiuni legislative convinge imediat pe oricine de aceasta257). Din ma­
rele număr de legi aduse de atunci încoace foarte multe sunt origi­
nale, izvorîte din împrejurări românești, particulare nouă, create din
necesitatea rezolvării unor probleme proprii, naționale, și reprezintă
„manifestări puternice și proprii ale minței românești pe terenul ju­
ridic"258), Și doctrina și jurisprudența română, care au luat o mare
desvoltare de atunci, cuprind însemnate părți și interpretări origi­
nale259).
Chiar dacă în dreptul nostru se găsesc și părți împrumutate, nu
se poate susține că el n'ar fi original, căci în dreptul tuturor popoare­
lor se găsesc și părți comune și împrumutate. Andrei Rădulescu arată,
în studiul său citat despre originalitatea dreptului român, că și în
dreptul popoarelor înconjurătoare și chiar și în dreptul popoarelor
apusene se găsesc destule părți împrumutate și enumeră aceste părți
din dreptul maghiar, austriac, sârbesc, etc.200).
In concluzie, se poate spune că „atât în trecut cât și astăzi, avem

255) ibid.

25G) Andrei Rădulescu, Cultura juridică românească in ultimul secol, p. 42—

43. Apoi, multe din acele legi „nu erau așa de streine de trecutul și firea poporu­
lui nostru, care avea drept roman și spirit latin; erau legi sprijinite pe principii
romane ale unor popoare latine" (A. Rădulescu, Privire asupra desuoltărei juridice
a României dela 1864 până astăzi, p. 7), popoare apropiate de noi prin suflet și
mentalitate.
257) Vezi Dimitrie leșan, Repertoriu la Monitorul Oficial, cuprinzând legile si
regulamentele dela 1862—1934, București, 1934; George G. Vasilescu, Repertoriul
legilor, regulamentelor, decretelor legi. . . 1862—1935, București, 1935. O scurtă
enumerare a celor mai importante dintre producțiunile activității legislative din
această epocă v. la A. Rădulescu, Originalitatea dreptului român, p. 19—20.
258) A. Rădulescu, ibid., p. 21.
259) Ibid., p. 21.
2G0) Ibid., p. 9—10.
96 VALERIU ȘOTROPA

un Drept, nu numai cu etichetă românească, ci cu formă și fond româ­

nesc, cu părțile lui proprii, originale, destul de numeroase, cu idei la
înălțimea vremurilor și cu principii înaintate, uneori poate chiar prea
înaintate"201),

§ 15. UNITATEA DREPTULUI ROMÂN IN SPAȚIU

Unitatea teritorială a dreptului unui popor fiind determinată mai

ales de unitatea acelui popor însuși, înainte de a studia unitatea în
spațiu a dreptului român, trebue să spunem câteva cuvinte despre uni­
tatea poporului român. Desigur că ceeace a contribuit la existența uni­
tății poporului român este și unitatea structurii teritoriului locuit de el,
armonia și simetria organică a pământului românesc — o cetate de
munți și de râuri: la mijloc un larg podiș înconjurat de o masivă co­
roană de munți, apoi dealuri din ce în ce mai mici care isprăvesc în
întinse câmpii, totul mărginit jur împrejur de ape — simetrie care for­
mează din teritoriul României o unitate armonioasă, o individualitate
geografică. Unitatea structurală a pământului românesc, dublată de
unitatea populației care-1 locuește, a făcut ca pământul și poporul
românesc să alcătuiască împreună un tot organic, o unitate naturală,
fapt care constitue un reazim puternic al formațiunii statului româ­
nesc unitar, al unității politice a poporului românesc. Acestei structuri
unitare a teritoriului se datorește în bună parte și unitatea limbii româ­
nești. Dacă exceptăm dialectele macedo-român și istro-român, consta­
tăm că limba română este o limbă unitară, una din cele mai unitare
limbi din Europa. Este un fapt știut că în timp ce numeroase alte limbi
(franceza, italiana, germana, limbile slavice, etc.) au mai multe sau
mai puține dialecte, mai tare sau mai slab diferențiate, care fac ca la
acele popoare locuitorii dintr'un colț al țării să se înțeleagă greu sau
chiar deloc cu alții din alt colț al ei, limba română — exceptând, cum
am spus, cele două dialecte sud-dunărene răzlețite de trunchiu — nu
are dialecte: Românii de pe toată întinderea teritoriului României
vorbesc aceeași limbă, cu deosebiri foarte mici, care nu împiedecă
nicidecum ca un Român dintr’un capăt al pământului românesc să se
înțeleagă cu un Român din alt capăt al acestui pământ, unul din Ma­
ramureș sau din Țara Crișurilor cu unul de la Dunăre, unul din Mol­
dova, Basarabia sau Bucovina cu unul din Banat. Numele de locali-

20’) Ibid., p. 22.

 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 97

tăți sunt aceleași la Nordul și la Sudul, la Estul și la Vestul Româ­

niei: cele din Maramureș și Ardeal își au corespondente în Muntenia,
cele din Basarabia își au corespondente în Banat. Tot așa, dela Nis­
tru până la Tisa, de la Dunăre până în Maramureș întâlnim aceleași
idei și asemănări profunde în literatura și muzica populară, aceleași
datini și aceleași forme de cultură elementară. Poporul român consti-
tue deci o unitate organică202).

# *

Unitatea dreptului românesc în spațiu trebue studiată pe cpoce.

In epoca cea mai veche a existenții Iui, adică în epoca năvălirilor bar­
bare, date fiind afinitățile firești, unitatea teritorială, același fond su­
fletesc și aceleași condiții de viață și împrejurări istorice la toate ra-
murile poporului românesc de pe întinsa sa bază teritorială203), pre­
cum și contactul continuu (datorit mai ales acelei pendulări a păstori­
lor, transhumanței, acelei continui circulații interioare ce caracteri­
zează poporul român) care ă existat începând din cea mai adâncă
vechime între diferitele părți ale poporului românesc, între numeroa­
sele comunități românești răspândite pe acea bază teritorială, este lo­
gic și deci cert că au existat „anumite practici sau obiceiuri juridice
comune la toți Românii", astfel că se poate susține că în timpurile
cele mai depărtate a existat un drept unitar și comun, cel puțin în tră­
săturile sale esențiale, tuturor așezărilor poporului românesc264), de o
unitate asemenea cu unitatea pe care o prezenta limba românească de
pretutindeni, un drept național unitar din punctul de vedere teritorial.
Unitatea aceasta juridică existentă în cele mai vechi timpuri a durat

202) Cf. N. lorga, Voyage en Roumanie. Conference donnee le 22 Octobre 1921

ă la Sorbonne, Bucarest, [1921], p. 69; S. Mehedinți, Le pays et le peuple roumain,
Bucarest, 1927, p. 29—37; S. Mehedinți și G. Vâlsan, România (pentru cl. VII), Bu­
curești, 1930, p. 66—67, 248—250; C. C. Giurescu, Istoria Românilor, voi. I, ed. 2,
p. 3, 10.
2R3) „Romanitatea noastră își desăvârșește individualitatea pe la sfârșitul se­
colului al VH-lea sau începutul secolului al VUI-lea. Această individualitate este
aceeași pentru toate populațiunile românești de pretutindeni, ceea ce probează că,
oriunde se vor fi găsit în veacurile de mijloc, ele au continuat să trăiască în uni­
tate teritorială, formând sub raportul etnologic și lingvistic, un singur popor".
(Theodor Capidan, Romanitatea balcanică, București, 1936, p. 52—53).
23i) I. D. Condurachi, o. c., p. 10—11. G. Popa-Lisseanu, Isvoarele istoriei
Românilor, voi. V, p. 14.
7
98 VALERIU ȘOTROPA

mai multe secole până la împărțirea poporului românesc în diferitele

organizații de stat naționale sau străine și a continuat să subsiste câtva
timp și după aceasta265* ), însă de la un timp, datorită condițiilor isto­
rice noi și influențelor străine diferite, care se exercitau mai puter­
nic asupra unei părți a poporului românesc și mai slab sau aproape
deloc asupra celorlalte, „sau putut desvolta unele instituțiuni juri­
dice său chiar s'au putut naște anumite practici juridice, cu o fizio­
nomie diferită, dela o așezare românească la alta.,, dar această di­
ferențiere n'a putut avea loc decât într'o epocă când vechiul drept
românesc (Obiceiul Pământului) era deja format“286). Aici trebuie
însă făcută o deosebire între dreptul românesc din țările românești
libere și cel din țările românești subjugate sau din țările străine.
„Negreșit, zice Condurachi, că instituțiunile juridice dela Românii din
Transilvania, Polonia, Moravia sau Serbia au putut suferi oarecari mo­
dificări sau chiar transformări sub influența dreptului statului stăpâ-
nitor, ceeace n'a putut să se întâmple în Principatele Române de sine
stătătoare"267). Dar acolo nici nu se mai poate vorbi de o desvoltare
liberă și nestânjenită a dreptului român, ci avem de a face cu o re­
strângere, stânjenire și apoi aproape sufocare a sa. Insă „pentru Țara
Românească și Moldova avem numeroase mărturii și documente in­
terne și străine, din care reiese, în mod categoric, că nu exista nici o
deosebire între viața juridică și normele de drept dintr’o țară sau din
cealaltă"268).
Dată fiind unitatea structurii etnice a poporului românesc și uni­
tatea culturii și civilizației lui dealungul timpurilor în cele două prin­
cipate române, evoluția istorică asemănătoare, paralelă, cu aceleași
faze și același ritm, este firesc să găsim în trecutul românesc o uni­
tate și o similitudine în desvoltarea juridică a organizațiilor sale na­
ționale de stat. In adevăr, dreptul din cele două principate române
are același ritm în desvoltare și o asemănare adâncă în structură.
Aceeași organizație de stat, cu aceleași instituții politice, adminis­
trative, bisericești, etc., acelaș drept privat, într'un cuvânt aceleași

265) G. Fotino zice că „un drept agrar, observat de marea massă a poporu­
lui daco-roman compus din proprietari, drept pe care l-am constatat a ti, în liniile
generale, același in diversele regiuni (subl. noastră), a guvernat țările române în
cursul secolelor". (G. Fotino, o. c., p. 70).
266) I. D. Condurachi, o. c„ p. 11.
267) Ibid., p. 12.
268) Ibid.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 99

așezăminte de stat și juridice, similare și cele mai multe chiar iden­

tice, cu deosebiri infime și disparente209). Unitatea legislativă, atât în
dreptul nescris cât și în cel scris, este una din caracteristicile funda­
mentale ale evoluției dreptului român.
In domeniul dreptului public găsim în cele două țări românești
.aceeași organizație politică și administrativă, aceeași organizație bi­
sericească, socială, economică, judiciară, cu deosebiri, cum spuneam,
aproape disparente. Dacă luăm de exemplu dregătoriile din cele
două principate, constatăm între ele o asemănare remarcabilă care a
tins încetul cu încetul spre identitate: avem aceleași dregătorii cu tit­
luri și atribuții aproape identice270).
Instituțiile private ale dreptului consuetudinar sunt aproape per­
fect identice în cele două principate. Deosebirile sunt extrem de pu­
ține (una ar fi d. p. existența privilegiului masculinității la devoluțiu-
nea proprietății în Țara Românească și inexistența lui în Moldova,
«dar existența lui în Muntenia nu este admisă de unii cercetători, de
ex. G. Fotino, așa că nu se poate aduce acest caz ca exemplu de deo­
sebire, deoarece nu e deloc sigur); se poate spune că ele sunt insig-
nificante.
Se constată apoi un paralelism în desvoltarea dreptului scris, un
sincronism în apariția legilor în cele două principate române. Astfel,
la mijlocul secolului XVII apar aproape simultan pravilele lui Matei
Basarab și Vasile Lupu, cu conținut aproape identic. „Identitatea ce­
lor două legiferări moldovene și muntene, zice I. Peretz, este evidentă.
Eustratie și Pravila vasiliană pe de o parte, Pravila munteană [în­
dreptarea legii] pe de alta, au exact acelaș conținut", doar cu câteva
adausuri în legiuirea munteană și cu unele mici deosebiri de stil271).
Pravila dela Govora a fost tipărită și într'o ediție pentru Ardeal272).
La 1729, Cartea Românească a lui Vasile Lupu eia copiată în Mun­
tenia de către popa Stanciul dela biserica Toți Sfinții din București,
■din porunca și cu cheltuiala lui Costandin Ramadan biv vel stol-

2G9J Dinu C. Arion, Unitatea legislativă în trecutul voevodatelor românești,

în Parlamentul românesc, 12 Iulie 1933, p. 29—31.
2Ț0) Constantin C. Giurescu, Noi confribuțiuni la studiul marilor dregătorii
în secolele XIV și XV, București, 1925, p. 60.
271) Ion Peretz, Curs de istoria dreptului român, ed. 2, voi. II, partea I, p.
370—371; Ștefan Gr. Berechet, Schifă de istorie a legilor vechi românești 1632—
1866, p. 15—16.
272J I. Peretz.o. c., II, 1, p. 317 și 322; Șt. Gr. Berechet, o. c., p. 10.
100 VALER1U ȘOTROPA

nic273). Nu e semnificativ faptul că pravila lui Vasile Lupu din

1646 se numește, ca și Cazania lui Varlaam din 1643, „Carte româ­
nească de învățătură"? Pravilele tipărite într'o parte a pământului
românesc au fost deci cunoscute și în celelalte părți ale lui, ca și căr­
țile literare, care circulau pe tot întinsul pământului românesc și
erau scrise pentru toți Românii, de pretutindeni. Așa cum am avut o
unitate sufletească, o unitate a limbii și a literaturii românești, care
erau o limbă și o literatură pentru toți Românii, tot așa am avut și o
unitate a dreptului român, atât a celui nescris cât și a celui scris.
In epoca Fanarioților găsim un sincronism al evoluției culturii
juridice în tendința acestora în ambele principate de a introduce ca
drept pozitiv, scris, legiuiri bizantine și a elimina prin aceasta dreptul
*). încercarea lor nu reușește însă și atunci, înțelegând lecția
nescris274275
ce trebuia trasă din acest insucces, ei alcătuesc cu spirit comprehen­
siv, în a doua jumătate a epocei fanariote, iarăși paralel în ambele
țări românești, legislațiuni care reprezintă „un complex, care să cu­
prindă și să împace necesitățile unei codificări la înălțimea culturii
europene a momentului, cu orânduirile înrădăcinatei consuetudini".
Observăm, la finele epocei Fanarioților, „aceiași aplecare la București
și la Iași de a armoniza vechile obiceiuri juridice cu cerințele unei lu­
minate legiferări"278). Apariția codurilor Calimah și Caragea, în Mol­
dova și Muntenia, este aproape simultană (respectiv 1817 și 1818).
Apoi Regulamentele organice, al Țării Românești din 1 Iulie 1831
și al Moldovei din 1 Ianuarie 1832, au fost elaborate în acelaș timp și
sunt aproape identice în conținut, așa că se poate vorbi, fără a co­
mite cumva o greșală sensibilă, de „Regulamentul" organic. Ele for­
mează un pas viguros spre unificarea legislativă definitivă a principa­
telor de după unireă lor într'un stat la anul 1859. In ele înșile se află
înscrisă dorința unirii și a unificării legislative a principatelor române
și se spune că începuturile acestei uniri și unificări s’au făcut în acele
Regulamente: „începuturile lor s'au așezat într'acest Regulament prin
cea de un fel clădire a temeiurilor administrative în amândouă Țe-
rile"270). „Desvoltarea culturii [juridice] în cele două Principate
2<3) Alexe Procopovici, Introducere in studiul literaturii vechi, Cernăuți,
1922, p. 14, nota 1,
274) D. C. Arion, o. c„ p. 31.
275) Ibid. Și de fapt, legiuirile în care Obiceiul pământului a intrat într'o
mai mare măsură sunt cele din a doua jumătate a epocei „fanariote".
2'6) Reg. Org. al Munteniei, art. 371, căruia îi corespunde în Reg. Moldovei
art. 425: „Elementurile întrunirii a Moldo-Românilor se află așezate prin acest
Regulament, prin asemănatele temeiuri ale administrației acestor două Țeri",
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 101

[dela 1814 la 1864] se înfățișează cam în acelaș chip. A fost nu numai

o desvoltare aproape paralelă și o influențare reciprocă ci și un fel
de întrecere în realizarea aceluiaș scop. La o pravilă, la o instituție, la
o măsură răspundea țara soră cât de curând cu alta aproape simi­
lară”277). Aceste cuvinte ale d-lui A. Rădulescu relative la epoca din­
tre 1814—1864 se pot bine aplica întregei desvoltări istorice a drep­
tului român.
La 1864—1865 se face unificarea completă a legilor celor două
principate unite politicește cu câțiva ani mai înainte, operă juridică
de mare importanță, prin care unirea a fost întărită și pe baza căreia
a trăit și s'a desvoltat Statul român în întreagă epoca următoare278279 ),
iar după războiul pentru întregirea României, în care, prin sforțarea
și jertfele uriașe ale poporului român, s'a realizat însfârșit statul ro­
mânesc unitar în granițele sale firești, se începe unificarea legislației
României Mari, deci crearea unui drept românesc unic pe aproape în­
treg teritoriul locuit de poporul nostru la Nordul Dunării, mai întâi
în domeniul organizației de stat, iar în ora de față, •—- moment culmi­
nant în evoluția dreptului românesc și care va rămâne unul din punc­
tele principale ale istoriei dreptului român, — în domeniul codurilor.
Unitatea legislativă din trecutul principatelor române constitue
unul din aspectele unității etnice și culturale a neamului românesc. Ea
constă în faptul că în Țara Românească și Moldova, poporul român,
„în epoce aproape identice, înfățișând aceleași necesități și aceleași ten­
dințe în viața lui juridică, prezintă, într’un remarcabil sincronism, si­
milare realizări, spre soluționarea lor"2™}. Iar unitatea legislativă a
României Mari, realizată sau în curs de realizare la ora prezentă1,
apare ca o consecință a unității etnice, politice și culturale-sufletești a
poporului român, unul și indivizibil.

277) Andrei Rădulescu, Cultura juridică românească în ultimul secol, p. 27.

278J Andrei Rădulescu, Privire asupra desvoltărei juridice a României dela
4864 până astăzi, p. 7.
279) Dinu C. Arion, o. c„ p. 31.
 PARTEA II.

BIBLIOGRAFIA LUCRĂRILOR RELATIVE LA

ISTORIA DREPTULUI ROMÂN

Bibliografia care urmează alcătuește un repertoriu al întregei

istoriografii juridice românești, dela începuturile ei până astăzi. Dar
de când datează începuturile istoriografiei dreptului român? Care este
vechimea ei? O parcurgere a acestei bibliografii dintr'un capăt în altul
ne va lămuri imediat în privința aceasta.
Mărginindu-ne la notarea operelor din cea mai veche epocă a
acestei istoriografii, epoca dinainte de unirea principatelor (1859),
constatăm că avem, — afară de cărțile dela no. 387 (din anul 1774)
și 819 (din a. 1813); de revistele dela no. 30 (a. 1841—1845), 55
(1845—1847), 60 (1844) etc.; cărțile cu documente dela no. 202
(1840), 203 (1852 sqq.) și colecția de cronici dela no. 272 (1845—
1852), — avem, zic, următoarele lucrări dinainte de 1859, cele dela
numerele: 304 (an. 1840), 305 (1850), 306 (1851), 307 (1856), 308
(1857), 388 (1844), 389 (1845), 390 (1846), 391 (1846), 392 (1848);
600 (1857), 628 (1855—1856), 702 (1846), 703 (1850), 703b (1855),
765 (1844), 766 (1846), 820 (1846), 821 (1857), 1204 (1858), 1409
(1848), 1410 (1856) și 1411 (1859—1869).
Sunt deci, cu totul, vreo 30 de publicații dinainte de anul 1859
referitoare la istoria dreptului român. Din enumerarea lor se poate
constata că cele mai vechi lucrări relative la istoria dreptului român
datează din anii 1840 și urm., că prin urmare istoriografia juridică
românească își are începuturile pe la circa 1840 și că deci ea are o
vechime de aproximativ un secol.
Așadar aici se află bibliografiat primul secol de istoriografie
juridică românească.
104 VALERIU ȘOTROPA

Câteva cuvinte acum despre metoda după care a fost alcă­

tuită această bibliografie:
Căjrțile și articolele au fost grupate în rubrici alcătuite după
materie, așezate în fiecare rubrică în ordinea apariției, după dată, și
numerotate continuativ. Cele nevăzute sunt însemnate cu asterisc1).
La operele separate s'au însemnat: autorul, titlul cărții, locul
și data publicării, numărul paginilor și formatul. (Când sunt extrase
s'a adăugat și titlul și anul sau volumul periodicului din care au fost
extrase).
La articole: autorul, titlul articolului, numele periodicului în care
se află articolul, anul sau volumul (deseori și numărul sau fascicula
din anul sau volumul respectiv) și paginile la care se găsește arti­
colul. Pentru anul apariției s'a pus data la care se referă volumul sau
fascicula respectivă a periodicului și nu data tipăririi (apariției) lui
(de ex. dacă periodicul poartă data: anul II (1925) și a fost tipărit nu­
mai în 1927, însemn anul 1925).
După cum se poate vedea din bibliografia prezentă, s'a lucrat
potrivit de mult până azi în câmpul istoriei juridice românești. Insă
dacă istoriografia dreptului român luată în totalitatea ei este relativ
bogată, nu tot astfel stă cazul cu unele dintre diferitele ei părți și pro­
bleme, căci pe când unele din acestea sunt tratate mai bine, mai mult
și mai complect, altele sunt tratate mai slab, mai puțin și mai lacunar,
iar altele chiar deloc, așa că istoriografia juridică română prezintă
unele lipsuri (începând chiar cu opera de sinteză, care formează lipsa
cea mai mare și mai simțită a acestei istoriografii), dintre care pe câ­
teva le-am indicat în lucrarea de față, astfel că un cercetător va găsi
deschise aici și unele probleme nouă, care ar trebui studiate, fie pentru
că ele nu au mai fost tratate, fie pentrucă nu au fost bine sau com­
plet tratate, fie însfârșit fiindcă nu au mai fost cercetate de mult și o
reluare a lor este necesară, pentru a fi examinate la lumina datelor și
concepțiilor nouă și pe baza isvoarelor cunoscute astăzi. Bineînțeles că
eu nu am indicat decât doar câteva lucrări mai însemnate care ar tre­
bui scrise, căci subiectele care pot fi tratate simt foarte numeroase și
lucrările ce vor mai trebui scrise sunt nenumărat de multe și variate.
Urmează planul bibliografiei:
I. Opere de sinteză a istoriei Românilor.

J) La cărțile rusești dela n-rele 202 și 210 am transcris literele rusești cu

litere slavone, din cauza lipsei de caractere grafice rusești.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 105

II. Opere de sinteză a istoriei dreptului român.

III. Periodice.
IV. Publicații de documente.
A) Pe regiuni.
B) Pe domnii.
C) După alte criterii.
D) Alte isvoare.
V. Studii privitoare la:
A) Viața și organizația Traco-Dacilor.
B) Organizația Daciei romane.
C) Viața și organizația poporului român înainte de înteme­
ierea Principatelor.
VI. Studii relative la organizația Principatelor române:
1, Generale.
2. Domnul.
3. Dregătoriile.
4. Organizația teritorială.
5. Organizația socială.
6. Organizația militară.
7. Organizația bisericească.
8. Viața economică (și dreptul comercial).
9. Organizația financiară.
VII. Studii relative la instituțiile juridice ale dreptului consuetu-
dinar:
A) Generale.
B) Dreptul penal.
C) Dreptul civil.
D) Procedura și organizația judiciară.
VIII. Studii cu privire la vechile legiuiri și edițiile acelor legiuiri.
IX. Studii asupra vechilor juriști și vechiului învățământ juridic.
X. Lucrări privitoare la istoria dreptului român în epoca contem­
porană (dela 1821 încoace).
XI, Studii relative la situația juridică a străinilor în țările române
și la raporturile internaționale ale acestor țări.
XII. Alte lucrări:
1. Studii privitoare la viața și organizația Românilor din fos­
tele provincii subjugate.
2. Studii asupra unor încercări și proecte de reforme.
106 VALERIU ȘOTROPA

3. Dicționare și studii lingvistice utilizabile la istoria dreptu­

lui român.
4. Varia1).
După cum se vede, bibliografia a fost compusă după un plan larg
și de aceea și e așa de vastă.
Mai adaug acum o serie de lămuriri cu privire la bibliografie, pe
care am crezut că e necesar să le dau aici, în afară de alte lămuriri
date chiar în cursul bibliografiei.
Fiindcă, după cum spuneam și în partea I a lucrării prezente, nu
se poate concepe ca un specialist în istoria dreptului să nu cu­
noască, mai întâi, istoria generală a poporului a cărui istorie juridică
o studiază, și deci oricine vrea să cunoască istoria dreptului român tre­
buie să poseadă mai înainte istoria generală a Românilor, fără cunoaș­
terea căreia n'ar putea înțelege bine istoria dreptului român, am tre­
cut în primul capitol al bibliografiei sintezele istoriei Românilor scrise
până azi.
Afară de aceasta, toate sintezele istoriei poporului românesc cu­
prind și capitole de istoria instituțiilor de stat și juridice. Deoarece pa-
sagiile relative la aceste instituții în diferitele epoci se pot găsi destul
de ușor în aceste cărți, am citat aceste opere de sinteză numai odată în
cursul lucrării, la început, și nu am mai amintit la fiecare capitol din
bibliografie volumele și paginile din aceste opere în care sunt tratate
chestiunile ce privesc acel capitol. Tot așa am procedat și cu operele
de sinteză a istoriei dreptului român. Acel care va voi să cunoască
tot ce s'a scris relativ la o parte sau o chestiune din istoria dreptului
român va trebui deci mai întâi să cerceteze pasagiile sau capitolele din
operele de sinteză a istoriei Românilor precum și din cele a istoriei
dreptului român care tratează despre acea chestiune și după aceea va
căuta studiile din corpul bibliografiei care se referă la acel subiect.
La periodice s'au însemnat: titlul și subtitlul, locul apariției, data
dela care au început să apară (anul fondării) și formatul. Periodicele
sunt bibliografiate în ordine alfabetică. Ele sunt de diferite catego­
rii: reviste, anuare, buletine, ziare (am dat numai câteva vechi ziare de
la mijlocul secolului XIX, în care se găsesc publicate documente și câ­
teva studii de istorie), etc., iar după conținut ele sunt: istorice, juridice,
literare, bisericești, economice, etc.
La documente sunt trecute numai publicațiile în broșuri separate

!) Vezi planul mai detailat la tabla cuprinsului.

 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 107

sau extrase, cele publicate numai în reviste nu sunt date. Notez că pe­
riodicele care conțin cele mai numeroase documente interne sunt cele
dela numerele 22, 27, 33, 34, 37, 40, 49, 53, 57, 68, 69, 80 ș. a.
La cap. V C. am trecut toate acele lucrări care se referă la orice
aspect al vieții și organizației neamului românesc, în epoca așa zisă a
invaziilor barbare, pe întreg teritoriul locuit în acea epocă de către
dânsul, adică în tot Sud-Estul european.
La cap. VI 4. Org. teritorială, am citat și monografiile istorice asu­
pra diferitelor orașe românești; toate acele monografii cuprind și ca­
pitole sau pasagii referitoare la organizația orașelor respective în tre­
cut, precum și la alte chestiuni de istoria dreptului.
Studiile asupra dreptului comercial le-am trecut la aceeași ru­
brică cu cele relative la viața economică, în cap. VI 8.
Studiile asupra vămilor le-am citat la cap. VI 9. Org. financiară.
La sfârșitul capitolului VII C. Dreptul civil, am trecut într'o
subdiviziune aparte lucrările privitoare la vechile bresle.
Lucrările relative la organizația judecătorească le-am trecut la
un loc cu acele privitoare la procedură în cap. VII D.
In ultimul capitol (XII, 4) am citat o sumă de cărți, de un conținut
variat, care nu ar fi intrat bine în cadrele vreuneia din diviziunile bi­
bliografiei, dar care toate conțin și capitole, pasagii sau date relative la
istoria dreptului român și sunt deci utilizabile la scrierea și studiul ei.
 I. OPERE DE SINTEZĂ A ISTORIEI ROMÂNILOR

Sintezele principale.
1. A. D. Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traiană, voi. I—VI,
Iași, 1888—1893. Ediția II, voi. I—V (din 14 voi.), București, 1913—
1914. Ediția III-a, îngrijită de I. Vlădescu, voi. I—XIV, București,
[1925—1930], in 8°.
2. *A. D. Xenopol, Histoire des Roumains de la Dacie Trajane depuis
Ies origines jusqu’ă l’union des Principautes en 1859, Paris, 1896,
voi, I (513 av. J.-C.—1633), XXXV+486 p.; voi. II (1633—1859).
611 p. in 8°.
3. N. lorga, Geschichte des rumănischen Volkes im Rahmen seiner
Staatsbildungen, Gotha, 1905, voi. I (Bis zur Mitte des 16. Jahrhun-
derts), XIV + 402 p,; voi. II (Bis zur Gegenwart), XIII + 541 p.
in - 8°. Istoria poporului românesc, traducere din limba germană de
Otilia Teodoru [Enache]—lonescu, București, voi. I, 1922, 327 p.;
voi. II, 1922 [1925], 207 p.; voi III, 1925 [1927], 259 p.; voi. IV,
partea I, 1927, 135 pi; partea II, 1928, 199 p. in 8°.
4. Dimitrie Onciul, Din istoria României, București, 1906, 105 p. in - 8°.
Și în „Biblioteca pentru toți", no. 361—362 bis.
5. N. lorga, Histoire des Roumains et de leur civilisation, Paris, 1920,
289 + XVIII p. in 8°; ediția II, Bucarest, 1922, 266 XIV p.
in 8°. Istoria Românilor și a civilisației lor. Traducere din limba
franceză de Al. Lascarov—Moldovanu, București, 1929 [1930], 303
p. in 8°. Și traducere engleză (1925), italiană (1928), germană
(1929) și sârbă.
6. Constantin C. Giurescu, Istoria Românilor, voi. I. Din cele mai vechi
timpuri până la moartea lui Alexandru cel Bun (1432), București,
1935, XIV + 586 p. in - 8°. Ediția II, București, 1935, XVI + 586 p.
in - 8°.
7. N. lorga, Istoria Românilor, voi. I, partea l-a. Strămoșii înainte de
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 109

Romani, București. 1936, 269 p.; partea a Il-a. Sigiliul Romei, Bucu­
rești, 1936, 357 p.; voi. II. Oamenii pământului (până la anul 1000),
București, 1936, 345 p. in 8°.
Alte sinteze.
8. Constantin Cogălniceanu, Istoria Românilor, voi. I. Istoria veche și
istoria medie. Partea I. De la părăsirea Daciei lui Traian de Aure-
lian până la Ștefan cel Mare, Iași, 1903, XXVIII + 282 p. in 8°.
9. N. lorga, Breve storia dei Rumeni, con speciale considerazione
delle relazioni coli’ Italia, Bucarest, 1911, 167 p. in - 8°.
10. N. lorga. Kurze Geschichte des romănischen Volkes tur die romă-
nischen Burger deulscher Nalion, Brașov, 1921, 16 p. in-8°.
11. Ștefan Meteș, Istoria neamului românesc, volumul I. Până la în­
temeierea Principatelor Române, Sibiiu, 1922, 180 p. in 8°.
12. N. Bănescu, Historical survey of the Rumanian People, Bucharest,
1926, 60 p. in 8°.
13. *R. W. Seton-Watson, A Hisfory ot the Roumanians from Roman
times to the Completion of Unily, Cambridge, 1934, VIII + 596
p. in 8°. — Și traducere franceză.

H. OPERE DE SINTEZĂ A ISTORIEI DREPTULUI ROMÂN

14—15. Cele două vechi încercări sintetice: a lui loan Brezoianu, Ve­
chile instituțiuni alle României (1327—1866). Cu un appendice,
București, 1882, VI -j- 262 p. in - 8° și Nicolas Blaramberg, Essai
compare sur Ies institutions, Ies lois et Ies moeurs de la Roumanie
depuis Ies temps Ies plus recules jusqu'ă nos jours, Bucarest, 1885
[1886], 807 p. in 8° mare, a căror valoare era discutabilă chiar la
data apariției lor (vezi asupra celei de a doua recenzia defavora­
bilă a lui George Popovici, O scriere nouă asupra vechilor noastre
așezăminte. — Dare de seamă critică asupra cărții: Essai compa­
re..., în Convorbiri literare, an. XX (1886—1887), nr. 8, 1 Noem-
brie 1886, p. 662—688), sunt astăzi învechite și inutilisabile.
16. P. Negulesco, Histoire du droit et des institutions de la Roumanie.
I. Periode daco-romaine. These, Paris, 1898, 312 p. in 8° [Este,
după cum se vede și din titlu, începutul unei sinteze care n'a mai
fost continuată].
17. S. G. Longinescu, Istoria dreptului românesc din vremile cele mai
vechi și până azi, București, 1908, 369 p.
110 VALERIU ȘOTROPA

18. Ion Peretz, Curs de istoria dreptului român, partea I. Originile

dreptului român, București, 1915, 664 p. in 8°; partea II, 1922, ?
p.; ediția II, București, voi. I. Originile dreptului român, 1926,
456 p.; voi. II, partea I. Monumentele vechiului drept român [pe
copertă: Pravilele slavonești], 1928, 443 p.; partea II. Legiuirile
grecești, 1928, 526 p.; voi. IV. Hrisoavele domnești, 1931, 335 p.
in 8° [Din nenorocire lucrarea a rămas neterminată].
19. Victor Onișor, Istoria dreptului român pentru anul I. al facultății
de drept (curs de licență), Cluj, 1921, 387 p. in 8°; ediția II, 1925,
404 p. in 8°.
20. Ion Peretz, Precis de istoria dreptului român. București, 1931,
393 p. in 8° [Este un rezumat al volumelor I, III și 112 ale Cursu­
lui aceluiași].
21. Șt. Gr. Berechet, Istoria vechiului drept românesc, I. Izvoarele,
Iași, 1933, VII + 578 p. in 8° [Este primul volum dintr'o sinteză
proectată să apară în patru volume. Volumul al doilea nu a apă­
rut încă, deși au trecut aproape patru ani dela apariția celui din­
tâi] .
Operele de sinteză a istoriei dreptului român care s'au scris până
azi sunt sau învechite, sau cu totul incomplete, sau neterminate. O
nouă sinteză este deci absolut necesară. Pe zi ce trece lipsa ei devine
tot mai simțită. Cine oare o va scrie?

III. PERIODICE (REVISTE, ANUARE, BULETINE, ETC.)

(în ordine alfabetică).

Periodicele principale.

22. Academia Română. Memoriile Secțiunii istorice, București.

[Memoriile sunt publicate în tomuri anuale grupate în serii. Ele sunt publicate
și separat în extrase. Publicațiunile periodice ale Academiei Române încep
imediat după fondarea ei, la 1867. încă din primii ani ele cuprind și studii
istorice. Ele se împart, în timpul de șapte decenii care a trecut de atunci
până azi, în 3 serii. Publicațiile din seria I (1867—1878) poartă titlul Annalile
Societatei Academice Romane; seria e împărțită în 11 tomuri, iar tomurile,
dela un timp, în secțiuni. Seria 11, cea mai lungă, ține dela 1879 la 1923, are
ca titlu al publicațiilor din ea Analele Academiei Române, se împarte și ea
în tomuri, care la început sunt divizate în două secțiuni: secț. I. Desbaterile
și secț. II. Memorii și notițe, iar dela tomul IX (1886—87) încep să fie divi­
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 111

zate în trei părți: Dezbaterile, Memoriile Secțiunii Istorice și Memoriile Sec­

țiunii Științifice, la care se adaugă, începând dela tomul XII (1889—1890),
Memoriile Secțiunii Literare. Așadar, memoriile Secțiunii istorice a Academiei
încep propriu zis, sub acest nume, la 1886. Numele complet sub care se citează
publicațiile secției istorice a Academiei din această serie este: Analele Aca­
demiei Române. Memoriile Secțiunii Istorice, seria II, tomul . . . (prescurtat:
AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom.. .). Seria II cuprinde in total 43 de to­
muri, în care sunt publicate multe studii, unele de mare valoare, asupra vechi­
lor instituții românești. Formatul publicațiilor din această serie este in 4°.
Seria III începe la 1923, conține și ea tomuri, care au aceleași părți ca și cele
din seria precedentă și care poartă (e vorba de partea istorică) titlul: Acade­
mia Română. Memoriile Secțiunii Istorice, seria III, tomul . . . (prescurtat:
AR., Mem. Secț. Ist., seria III, tom....), a ajuns anul acesta la al XVIII-lea
tom, are formatul in 8° și cuprinde și ea studii importante de istoria drep­
tului. O înșirare a tuturor publicațiilor Academiei Române dela 1867 până la
1923 (seriile I și II) se găsește în Catalogul publicațiunilor Academiei Române
1867—1923. I. Cronologic. II. Alfabetic, Cultura Națională [București, 1923],
69 p. in 8°].

23. Academie Roumaine. Bulletin de la Section Historique. Publica-

tion trimestrielle sous la redaction de N. lorga, Bucarest, 1912 —,
in 8°.
24. Analele Dobrogei. Revista Societății culturale dobrogene, Con­
stanța [dela 1924 Cernăuți], 1920 —, in 8°.
25. Anuarul Institutului de istorie națională. Publicat de Alex. Lape-
datu și loan Lupaș, Cluj, 1921 —, in 8°.
26. Anuarul Institutului de studii clasice [al Universității din Cluj.
Titlul voi. I e: Universitatea „Regele Ferdinand 1“ din Cluj. Pu­
blicațiile Institutului de studii clasice. Anuarul pe anii 1928—1932],
Cluj, 1928 —, in 4°.
27. B. Petriceicu-Hăjdeu, Archiva istorică a României. Collecțiune cri­
tică de documente assupra trecutului românii, incependu dela
timpii cei mai depărtați și ponă la annulii 1800, Bucuresci, tom. I,
partea 1, 1865, VIII + 184 p.; partea 2, 1865, 192 p.; tom. II, 1865,
176 p.; tom. III, 1867„ 283 p. in 4°.
28. Tim. Cipariu, Archivu pentru filologia și istoria, Blasiu, 1867—1871
(XL de numere, numerotate continuativ, însumând la un loc 800
p.), in 4°.
29. Arhiva Dobrogei. Revista Societății pentru cercetarea și studierea
Dobrogei. Publicată sub auspiciile Casei Școalelor și sub îngrijirea
d-lui Const. Moisil, București, 1916—1919, in 8°.
30. M. Kogâlnicean, Arhiva românească, Iași, voi. I—II, 1841 și 1845,
112 VALERIU ȘOTROPA

VIII + 376 și IV + 422 p. in 8°. Ediția II, Iași, voi. I—II, 1860
și 1862, VIII + 286 și IV + 320 p. in 8° [Este prima revistă isto­
rică românească],
31. Arhiva Societății științifice și literare din lași [Mai târziu titlul
e: Arhiva. Organul Societății științifice și literare din Iași], Iași,
1889 —, in 8°.
32, Arhiva Someșană. Revistă istorică-culturală, Năsăud, 1924—, in 8°.
33. Arhivele Basarabiei. Revistă de istorie și geografie a Moldovei
dintre Prut și Nistru, sub conducerea d-lor T. G. Bulat și C. N.
Tomescu, Chișinău, 1929 —, in 8°.
34. Arhivele Olteniei. Publicație trimestrială sub direcțiunea d-lui dr.
Ch. Laugier [Mai târziu și, apoi exclusiv supt a lui P. Fortunescu],
Craiova, 1922 —, in 8°.
35. Biblioiheque de 1’Institut franșais de hautes etudes en Roumanie.
Melanges 1927 —, București, in 8°.
36, Biserica ortodoxă română. Jurnal periodic eclesiastic [Dela 1884
subtitlul e: Revistă periodică eclesiastică], București, 1874 —,
in 8° [Intre 1922—1927 formatul e in 4°],
37. Buletinul Comisiei istorice a României, București, 1915 —, in 8°.
38, Buletinul Comisiunii monumentelor istorice. Publicațiune trimes­
trială, București, 1908 —, in 4°.
39. Bulletin de l’lnstitut pour l’etude de l’Europe Sud-orientale. Pu-
blication mensuelle dirigee par N. lorga, G. Murgoci, V. Pârvan,
Bucarest, 1914—1923, in 8°, [Vezi și no, 78],
40. Cercetări istorice. Buletinul Seminarului de istoria Românilor al
Universității din Iași. [Mai târziu subtitlul e: Revistă de istorie ro­
mânească]. Director: I. Minea, Iași, 1925 —, in 8°.
41. Codrul Cosminului. Buletinul „Institutului de istorie și limbă". Di­
rector Ion I. Nistor. Secretar Vasile Grecu, Cernăuți, 1924—, in 8°.
42. Columna lui Traianu. Director B. P. Hasdeu, Bucuresci, 1870—
1883, in 4° și apoi in 8°.
43. Convorbiri literare, Iași (mai târziu București), 1867 —, in 4° (mai
târziu in 8°). [E cea mai veche dintre revistele românești care apar
azi. Are 7 decenii de apariție],
44. Cultura creștină, Blaj, 1911 —, in 8°.
45. Curierul judiciar. Ziar săptămânal. Doctrină, jurisprudență, prac­
tică [Dela 1896 subtitlul e: Doctrină, jurisprudență, economie po­
litică, finanțe], București, 1892 —, in 4°.
46. Cuvântul Dreptății, Chișinău, 1919 —, in 4°.
 INTRODUCERE Șl BIBLIOGRAFIE 113

47. Dacia. Recherches et decouvertes archeologiques en Roumanie.

Publiees sous la direction de M. Vasile Pârvan [dela voi. III—IV:
Fondateur: Vasile Pârvan. Publiees sous la direction de M. 1,
Andrieșescu], Bucarest, 1924 —, in 4°.
48. Dacoromania. Buletinul „Muzeului limbei române”. Condus de Sex-
til Pușcariu, Cluj, 1920 —, in 8°.
49. *Documente răzășești. Director: Virgil Caraivan, Bârlad, 1932 —.
50, Dreptul. Legislațiune, doctrină, jurisprudență, economie politică,
București, 1871 —, in 4° [Este cea mai veche dintre revistele ju­
ridice românești în viață],
51, Economia națională. Buletinu allu intereseloru economice romane
[Dela 1885 subtitlul e: Revista intereselor economice române, iar
dela 1898: Revistă economică, statistică și financiară], Bucuresci,
1873 —, in 8°,
52. *lntregiri. Buletinul Seminarului de istoria vechiului drept româ­
nesc, Iași, 1930 —.
53. loan Neculce. Buletinul Muzeului municipal din Iași, Iași, 1921 —■,
in 4°.
54. Istros. Revue roumaine d'archeologie et d'histoire ancienne, Pu-
bliee sous la direction de S. Lambrino, Bucarest, 1934 —, in 4°.
55. Magazinu istoricu pentru Dacia, subt redacția lui A. Treb. Lau-
rianu și Nicol. Bălcescu, București, tom. I, 1845, 411 p.; tom. II,
1846, 386 + III p.; tom. III, 1846, VI + 378 p.; tom, IV, 1847,
382 + II p.; tom. V, 1847, IV + 388 p. in 8°.
56. Mebanges de l’tcole Roumaine en France, Paris, 1923 —, in 8°.
57. Miron Costin. Revistă de cercetări și mărturii istorice, Bârlad,
1913 —, in 8°.
58. Noua revistă română pentru politică, literatură, știință și artă,
București, 1900 —, in 4°.
59. Pandectele Române. Repertoriu lunar de jurisprudență, doctrină
și legislațiune. Director: C. Hamangiu, București, 1921/2 —, in 4°.
60. [Propășirea], foaie științifică și literară, Iașii, 9 Ianuarie—29 Oc­
tomvrie 1844, in 4° [In total 42 de numere cu 336 p. Redactori: V.
Alecsandri, P. Balș, I. Ghica și M. Kogălnicean].
61. Revista arhivelor. Arhivistică — Cronologie — Diplomatică —
Eraldică — Genealogie — Instituțiuni — Miniaturistică — Paleo­
grafie — Sigilografie. Publicațiune semestrială sub îngrijirea d-lui
Constantin Moisil, București, 1924 —, in 8°.
62. Revista aromânească. Publicată de Tache Papahagi și Victor Pa-
8
114 VALERIU ȘOTROPA

pacostea [Dela voi. II (1930) titlul e: Revista macedoromână. Pu­

blicată de Th. Capidan, G. Murnu, V. Papacostea], București,
1929 —, in 8°.
63. Revista catolică. Publicațiune trimestrială, București, 1912 —, in 8°.
64. Revista critică de drept, legislație și jurisprudență, București,
1911 —, in 8°.
65, Revistă de drept penal și știință penitenciară (Fostele reviste: Pe­
nală și Penitenciară, fuzionate), București, 1927 —, in 8°.
66. Revista de drept public. Organ al Institutului de științe adminis­
trative din București [Mai târziu: al României], București, 1926 —,
in 8°.
67. Revistă de drept și sociologie. Publicațiune a grupului studiilor ju­
ridice și sociale din Paris, București, 1898 —, in 8° [Din Ianuarie
1904 se numește: Revistă de drept, sociologie și economie politică].
68. Revista istorică. Dări de seamă, documente și notițe. Publicată
[în primii ani: supt auspiciile Casei Școalelor] de N. lorga cu con­
cursul mai multor specialiști [Dela n-rele 7—9 din an. XVIII
(1932) subtitlul e: Supt conducerea lui N. lorga], București,
1915 —, in 8°.
69. Revista istorica a Arhivelor României. Condica de venituri și chel-
tueli a vistieriei dela leatul 7202—7212 (1694—1704), Bucuresci,
1873, VII + 750 p. in 8° mare; Revista istorica a Arhivelor Sta­
tului. Indice de hrisove și cărți domnesci, aflate în Arhiva Statului
și nepublicate ancă. Broșura I, Bucuresci, 1874 ?, VII + 116 p.
in 8° mare; Broșura II, cu titlul: Revista istorica a Arhivelor Ro­
mâniei, Indice de documentele aflate în Arhiva Statului, Bucuresci,
1876, II + 120+ 11 p. in 8° mare. Toate cele trei volume au fost
publicate de directorul Arhivelor Statului dela acea epocă, C. D.
Aricescu.
70. Revista istorică română, București, 1931 —, in 8° mare.
71. *Revista judiciară, București, 1905 —, in 4°.
72. Revista nouă. Director: B. P. Hasdeu, Bucuresci, 1888—1894, in 4°.
73. Revista penală. Organ al Cercului de studii penale, penitenciare
și de poliție științifică, București, 1922—1926, in 8°.
74. Revista pentru istorie, archeologie și filologie. Sub direcțiunea lui
Gregoriu G. Tocilescu [Dela 1902 poartă subtitlul: Organ al Socie­
tății istorice române], București, 1883 —, in 4°.
75, Revista romana pentru sciințe, littere și arte, Bucuresci, 1861—
1863, in 4° [Director: Al. Odobescu].
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 115

76, Revista Societății istorico-arheologice bisericești din Chișinău,

Chișinău, voi. XI și urm., 1919 —, in 8° [Primele 10 volume
(1909—1918) au fost redactate în limba rusă și nu conțin nimic
ce ar interesa disciplina noastră].
77. Revue generale de droit et Sciences politiques. Publiee avec la col-
laboration de plusieurs savants nationaux et etrangers. Sous la di-
rection de M. Nicolas Basilesco, Bucarest, 1886—1887, in 8°.
78. Revue historique du Sud-Est europeen (Continuation du „Bulletin
de l'Institut pour l'etude de l’Europe sud-orientale). Publication
mensuelle [dela 1925: trimestrielle] dirigee par N. lorga, Buca­
rest-Paris, 1924 —, in 8°.
79. Romănische Revue. Herausgeber: Dr. Cornelius Diaconovich, Bu-
dapest [apoi Resicza, Wien, Hermannstadt, Temesvâr], 1885—-
1894, in 8°.
80. T. Codrescu. Revistă istorică scrisă de Gh. Ghibănescu, Iași,
1915 —, in 8°.
81. Tesauru de monumente istorice pentru Romania, atâtu din vechiu
tipărite câtu si manuscripte, cea mai mare parte străine, adunate,
publicate cu prefatiuni si note illustrate de A. Papiu-Ilarianu, Bu­
curesci, tomu I, 1862, XV + 397 p.; tomu II, 1863, 403 p.; tomu
III, 1864, 407 p. in 4°.
82, Viața Rominească. Revistă literară și științifică, Iași, 1906—, in 8°.

Alte periodice.
[Periodicele care urmează sunt de o însemnătate secundară față
de cele enumerate mai înainte pentru istoria dreptului: ele conțin
mai puține studii care interesează această disciplină decât acelea].

83, *Vasile C. Nicolau, Administrația Moldovei. Organ pentru răspân­

direa și cunoașterea documentelor vechi, Bârlad, 1910.
84. Analele Rîmnicului. Revistă lunară de cultură, R.-Sărat, 1923 —,
in 8° [Cuprinde și documente râmnicene].
85. Archiv des Vereins fur siebenbiirgische Landeskunde, Hermann­
stadt [= Sibiu], 1843 —, in 8°.
86. Arhiva pentru știința și reforma socială. Organ al Asociației pen­
tru studiul și reforma socială [Dela 1921 subtitlul e: Organ al In­
stitutului social român]. Director: D. Guști, București, 1919 —,
in 8°.
87, Boabe de grâu. Revistă de cultură, București, 1930 —, in 4°.
8*
116 VALERIU ȘOTROPA

88. *Buciumulu. Diaru politicii, litterariu și commercialu. Director:

Cesar Bolliac, Bucuresci, 1862—1864, fol. mare.
89, Buletinulu Instrucțiunei publice, Bucuresci, 1865—1868, in 4° [Di­
rector: V. Alesandrescu-Urechiă].
90, Buletinul Societăței numismatice române, București, 1904 —, in 8°.
91. Cronica numismatică și arheologică, București, 1920 —, in 8°.
92. Datina [Dela anul IV are subtitlul: Artistică-literară-socială]. Di­
rector: M, Gusiță, T.-Severin, 1923 —, in 4°.
93, *Denkschriften der Kaiserlichen Akademie der Wissenschăften.
Philosophisch-historische Klasse, Wien.
94, *Foae de storia romana, lassi, 1859, in 4°. Redactor: Bogdan Pe-
triceico-Hăjdău.
95. *Foae pentru minte, inima și literatura, Brașov, 1838—1865, in 4°.
Redactor: G. Barițiu.
96. 'Foia Societății Romanismulu, Bucuresci, 1870—1871, in 8°.
97. * Foița de istoriă și literatură, lassii, 1860, in 8°. Red.: Bogdanii
Petriceicii-Hăjdău.
98. Grai și suflet. Revista „Institutului de filologie și folklor", publi­
cată de Ovid Densusianu, București, 1923 —, in 8°.
99, Instrucțiunea publică, Bucuresci, 1859—1861, in 4°, Redactor: A.
T, Laurian.
100. 'Korrespondenzblatt des Vereins fur siebenburgische Landeskun-
de, Sibiu.
101. Libertatea. Economică, politică, socială, culturală. Director, L
Gigurtu. Prim-redactor, G. Strat, București, 1933 —, in 4°.
102. Literatură și știință. Director: C. Dobrogeanu-Gherea, București^
I—II, 1893—1894^ in 8°.
103. Magazin fur Geschichte, Literatur und alle Denk- und Merkwur-
digkeiten Siebenburgens, [Brașov =] Kronstadt, 1844 —, in 8°,
104. 'Milcovia, 1930 —.
105. Prietenul nostru pentru popor. Revistă culturală. Director C. Ră-
dulescu-Codin. Administrator Gh. N. Vlădescu, Câmpulung-Mus-
cel, an. VII și urm., 1923 —, in 8° [Conține și documente locale],
106. ^Ramuri, revistă literară lunară, Craiova, 1905 —, in 8°.
107. * Revista Moldovei, Botoșani.
108. * Romanul. Diariii politicii; comercial, literar [Dela 1 Ianuarie
1864 se suprimă subtitlul], București, 1857—1905, fol.
109. "Sitzungsberichte der kaiserlichen Akademie der Wissenschaften.
Philosophisch-historische Classe, Wien, 1848 —, in 8°.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 117

110. *Traian. Diaru politica, litteraru, sciințificu și industriala, Bucu-

resci, 1869—1870, fol. mare.
111. *Trompetta Carpațiloru, București, 1865—1877, fol. mare.

De mai mult timp încă a devenit necesară o revistă specială de

istoria dreptului român, care să fie la înălțimea celor mai bune reviste
românești din alte domenii. Vin să emit în rândurile acestea ideea fon­
dării unei astfel de reviste, a cărei lipsă se simte din ce în ce mai
mult, mai ales azi, când studiile de istoria dreptului român s'au în­
mulțit, luând un avânt îmbucurător și este deci nevoie de un periodic
în care, pe lângă studiile originale ce ar conține, s'ar recenza și înre­
gistra toate studiile de specialitate ce ar apărea. Această revistă ar
putea să apară de pildă trimestrial, patru numere, de câte circa 100 de
pagini de ex. fiecare, pe an, cu concursul specialiștilor și al istoricilor.
Ar publica studii de istoria dreptului român public și privat, ar edita
documente cu conținut juridic și ar cuprinde recenzii asupra lucrărilor
de specialitate cari ar apare, iar la sfârșitul fiecărui an ar publica o
bibliografie a tuturor studiilor de istoria dreptului român apărute în
decursul anului. Titlul ei ar putea fi „Revista de istoria dreptului ro­
mân". Ea ar urma să fie condusă sau de o singură persoană, un spe­
cialist în istoria dreptului român sau un istoric, sau de un comitet de
direcție, care s'ar putea compune de ex. din titularii catedrelor de
istoria dreptului român dela facultățile de drept din țară sau din alți
specialiști sau istorici, iar sediul ei de apariție ar trebui să fie unul
din centrele universitare, de preferință Bucureștii. Invit pe această
cale pe cercetătorii istoriei dreptului român să se gândească la chestiu­
nea pe care am deschis-o aici și, cunoscând utilitatea, importanța și
necesitatea acestei reviste speciale, cei care au putința să pornească
la înfăptuirea ei.

IV. PUBLICAȚII DE DOCUMENTE

A) Pe regiuni [după loc: pe provincii, ținuturi, județe,

localități (orașe și sate), mănăstiri, moșii].

112. *Fr. A. Wickenhauser, Die Urkunden des Klosters Moldowiza,

Wien, 1862.
113. Episcopul Dunarei-de-Josu Melchisedek, Chronica Hușilor si a
118 VALERIU ȘOTROPA

episcopiei cu aseminea numire, Bucuresci, 1869, IX + 463 p. in 8°

și Appendice, 175 p.
114. Episcopulu Dunărei-de-Josu Melchisedek, Chronica Romanului
și a episcopiei de Romanii. Partea I. De la anulu 1392 pena la.
anulu 1714, Bucuresci, 1874, IV + 352 p.; Partea II. Dela anulu
1714 până în filele nostre, Bucuresci, 1875, 239 p. in 8°.
115. F. A. Wickenhauser, Bochotin oder Geschichte der Stadt Cernăuz
und ihrer Umgegend, 1. Heft, Wien, 1874, 120 p. in 8° [In partea
II a lucrării: Urkunden (p. 63—118) conține 60 de documente
locale dintre anii 1438—1759].
116. *Fr. A. Wickenhauser, Geschichte und Urkunden des Klosters
Solka, [Cernăuți =] Czernowitz, 1877.
117. A. I. Odobescu, Anticuitatile judetiului Romanati. — Cuventare
rostita in siedintia din 20 Septembrie 1877 a Societății Academice
Romane si acumu insocita cu note, annexe si desemnuri, Bucu­
resci, 1878, VII + 184 p. in 8° mare [Cuprinde la p. 142—162 un
număr de 13 „documente inedite ale monastirei Caluiulu .. " din
anii 1517—1680],
118. *Fr. A. Wickenhauser, Geschichte der Kliister Homor, Set. Onu-
fri, Horodnik und Petrauz, [Cernăuți =] Czernowitz, 1881.
119. S. FI. Marianu, Câteva inscripțiuni și documente din Bucovina,
București, 1885. Extr, din AAR.> seria II, tom. VII (1884—1885),
secț. II. Discursuri, memorii și notițe, p. 295—308.
120. *F. A. Wickenhauser, Geschichte der Kliister Woronetz und Put-
na, tom. I, fasc. 2, [Cernăuți =] Czernowitz, 1888, p. 97—214
[Cuprinde documentele ziselor mănăstiri, începând dela Roman
Vodă, din 1392, până la răpirea Bucovinei].
121. *Fr. A. Wickenhauser, Geschichte des Bisthums Radautz und des
Klosters Gross-Skit, [Cernăuți =] Czernowitz, 1890,192 p. in 8° r.
[Conține istoria și documentele episcopiei Rădăuților. Un defect
al publicațiilor lui Wickenhauser este că redau documentele nu­
mai în traducere germană].
122. *Orest Popescul, Câteva documente moldovene, Cernăuți, 1895,
64 p.
123. Vartolomei Mazerean, Condica monăstirii Voronețul, edată de
Sim, FI. Marian, Suceava, 1900, 115 p. in 8°.
124. Vartolomei Mazerean, Condica mănăstirii Solea, edată de Sim.
FI. Marian, Suceava, 1902, IX + 76 p. in 8°.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 119

125. *E. Kozak, Die ălteste Urkunde des Klosters Putna. [Cernăuți =]
Czernowitz, 1904.
126. *D. Dan, Mănăstirea și comuna Putna, București, 1905.
127. Radu Rosetti, Cronica Bohotinului, București, 1905. Extras din
AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XXVIII (1905—1906), p.
157—324.
128. Radu Rosetti, Cronica Vascanilor, București, 1906, 143 p. Extras
din AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XXIX (1906—1907), p.
1—143.
129. Preotul loan Antonovici, Istoria comunei Bogdana din plasa Si-
mila, județul Tutova, urntată de 281 documente și de un memo­
riu al D-lui Dr. Ath, M, Marienescu, membru al Academiei Ro­
mâne, Bârlad, 1906, 7 + CLXXXVIII + 478 p. in 8°.
130. Alexandru Ștefulescu, Istoria Târgu-Jiului, Târgul-Jiului, 1906
[Cuprinde în Anexe (p. 331—472) un mare număr de acte dintre
anii 1420—1849 relative la Târgul-Jiului].
131. *G. Poboran, Isvoare și documente privitoare la orașul Slatina,
1906.
132. *A1. Ștefulescu, Documente slavo-române relative la Gorj
(1406—1665), Târgu-Jiului, 1908, 624 p.
133. *C, Giurescu, Material documentar privitor la istoria Olteniei
sub Austriad, partea I, București, 1909, 690 p,
134. Alexandru Ștefulescu, Mănăstirea Tismana, București, 1909, 493
p. in 8° [Cuprinde în partea III (p. 167—467) documentele mă­
năstirii Tismana].
135. N. lorga, Pagini de istorie culturală. I. Privilegiul din 1815 al
Târgului-Frumos. — II. Din vieața moșnenilor vieri ai ținutului
Săcuienilor, București, 1911, 60 p. in 4°. Extr. din AAR. Mem.
Secț. Ist., seria II, tom. XXXIV (1911—1912), p. 35—94.
136. lacov Antonovici, Documente bărlădene, voi. I—V, Bârlad (voi.
V la Huși), 1911—1926, in 8°.
137. Dimitrie Dan, Cronica episcopiei de Rădăuți. Cu apendice de do­
cumente slavone originale și traduse și mai multe ilustrațiuni,
Viena, 1912, VII + 264 p. in 8°.
138. N. lorga, Din ținuturile pierdute. — Boieri și răzeși în Bu­
covina și Basarabia în cele dintâi decenii după anexare, București,
1912, 79 p. in 4°. Extras din AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom.
XXXV, p. 13—91.
139. *Gh. Ghibănescu, Documente basarabene, Iași, 1913.
120 VALERIU ȘOTROPA

140. N, lorga, Ostași dela Prut, cu un nou act dela Alexandru cel
Bun. — Răzeși romașcani, București, 1913, 20 p. in 4°. Extras din
AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XXXVI, p. 131—150.
141. N. lorga, Nouă documente basarabene, București, 1914, 17 p. in
4°. Extras din AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XXXVI, p.
931—947.
142. T. V. Stefanelli, Documente din vechiul ocol al Câmpulungului
moldovenesc, București, 1915, L + 484 p. in 8°.
143. *Iacov Antonovici, Mănăstirea Florești din plasa Simila, județul
Tutova. Studiu istoric cu hărți și ilustrațiuni, urmat de docu­
mente, inscripții și însemnări, București, 1916, LXXVII + 138 p.
144. C. Rădulescu—Codin și Preot I. Răuțescu, Dragoslavele. Trecu­
tul comunei (istoric, legende, acte vechi) .... Câmpulung,
1923, VI + 432 p. in 8°.
145. Dimitrie Dan, Mănăstirea Sucevița. Cu anexe de documente ale
Suceviței și Schitului celui Mare, București, 1923, 228 p, in 8°.
146. Stoica Teodorescu, Monografia orașului Câmpina. Istoric și docu­
mente, Câmpina, 1924, 208 p. in 8° [Cuprinde la p. 150—196 un
număr de 55 doc. relative la Câmpina].
147. Alexandru Vitencu, Vechi documente moldovenești, Cernăuți,
1925, 52 p. in 8°. Extras din anuarul „Școalei reale sup. orto­
doxe” din Cernăuți pe anul școlar 1923/24.
148. T. G. Bulat, Contribuțiuni documentare la istoria Olteniei [în]
sec. XVI, XVII și XVIII, Râmnicul- Vâlcii, 1925, IV + 143 p. in 8J.
149. N. lorga, Documente de pe Valea Teleajenului, Vălenii-de-Munte,
1925, VII + 111 p. in 8°.
150. N. lorga, Procesele călugărilor dela Sântilie și Gheorghe, pisarul
leșesc, București, 1925, 24 p. in 8°. Extr. din AR., Mem. Secț.
Ist., seria III, tom. IV, p. 411—434.
151. Șt. Berechet, Cinci documente basarabene privitoare la moșiile
episcopiei Hușilor, Chișinău, 1925, 12 p. in 8° (Extras din Revista
Societății istorico-arheologice bisericești din Chișinău, voi. XVI,
1925, p. 121—132).
152. Stoica Teodorescu, Monografia comunei Telega. Istoric și docu­
mente, Câmpina, 1926, 287 p. in 8’.
153. M. Costăchescu, Documente slavone moldovenești, fasc. II, Iași,
1928, p. 17—23. Extras din Buletinul „loan Neculce”, fasc. 7
(1928).
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 121

154. Episcop Visarion Puiu, Const. Tomescu, Ștefan Berechet, Ștefan

Ciobanu, Documente din Basarabia, Chișinău, 1928, 272 p. in 8°.
155. N. lorga, Brodnicii și Românii. O problemă din vechea istorie a
Românilor. Cu un adaus despre Vrancea, București, 1928, 28 p.
in 8°. Extras din AR., Mem. Secț. Ist., seria III, tom. VIII, p.
147—174 [Conține în adausul despre Vrancea (p. 5—-28) o sumă
de 46 doc. vrâncene], ,
156. L. T. Boga, Documente basarabene, fasciculele I—XVIII, Chiși­
nău, 1928—1936, in 8°.
157. Teodor Bălan, Noui documente câmpulungene, Cernăuți, 1929,
139 p. in 8°.
158. Alexandru Vitencu, Documente moldovenești din Bucovina (Co­
lecția loan Baloșescul din Comarești), Cernăuți, 1929, 129 p. in
8°. Extras din Anuarul LIV al „Liceului Real Ortodox" din Cer­
năuți.
159. C. D. Constantinescu—Mircești și H. H. Stahl, Documente vrân­
cene. Cărți domnești, hotărnicii, răvașe și izvoade, vol.-I, Bucu­
rești, 1929, XX -ț- 200 p. in 8°.
160. Aurel V. Sava, Documente putnene, voi. I. Vrancea, Odobești—
Câmpuri. Publicate cu un studiu introductiv despre Vrancea,
Focșani, 1929, XLI + 223 p.; voi, II. Vrancea, Ir ești—Câmpuri.
Publicate cu un studiu introductiv despre proprietatea colectivă
vrânceană, Chișinău, 1931, XLV + 256 p. in 8°.
161. Gh. T. Marinescu, Documente privitoare ta Brăila, voi. I, Brăila,
1929, XVI + 80 p. in 8°.
162. lacov Antonovici, Documente de ale fostelor schituri: Orgoeștii,
Bogdănița, Pârveștii, Cârțibașii și Mânzații. din județul Tutova,
Huși, 1929, XI + 137 p. in 8°.
163. I. C. Filitti, Condica Poenarilor Atmăjeni, Craiova, [1929], 16 +
27 p. in 8° [Extras din Arhivele Olteniei, no. 43—44].
164. Dumitru I. Băjan, Vechile așezăminte ale Câmpulungului. Docu­
mente dela Archivele Statului. I. 1586—1840, Câmpulung
[—Muscel], [1929], IV + 95 p. in 16°.
165. *Ath. Mironescu, Istoria mănăstirii Cernica, Cernica, 1930, 263
+ XCVIII p. [Conține în anexe documentele mănăstirii].
166. Aurel Filimon, Diferite documente muntenești, Cluj, 1930. Ex­
tras din Anuarul Institutului de istorie națională, V (1928—1930),
p. 524—534.
167. N. lorga, „Moștenii” din Cremenari. O contribuție la vechea
122 VALERIU ȘOTROPA

viață a satelor muntene, București, 1931, 21 p. in 8°, Extras din

AR., Mem. Secț. Ist., seria III, tom. XII, p. 167—187.
168. N. lorga, Moșneni de pe Vărbilău și de pe valea Buzăului, [Bu­
curești, 1931], 17 p. in 8°. Extras din AR., Mem. Secț. Ist., seria
III, tom. XII, p. 201—217.
169. Constantin și Marcela Karadja, Documentele moșiilor cantacuzi-
nești din Bucovina, Vălenii-de-Munte, 1931, 77 p. in 8°. Extras
din „Buletinul Comisiei istorice a României" voi. X, 1931.
170. L. T. Boga, Documente din arhivele Basarabiei (1607—1806),
Chișinău, 1931, 96 p. in 8°.
171. Dr. Samarian Gh. Pompei, Istoria orașului Călărași (Ialomița)
dela origine până la anul 1852, București 1931, 29^ p. in 8° [Cu­
prinde în Partea lll-a. Documente din trecutul Călărașilor (p.
197—289) o sumă de 174 de documente locale dintre anii 1631—
1852],
172. Iconom Stavrofor Melete Răuțu, „Cetatea" cu „monografia” ora­
șului „Soroca”. Patru biserici cu diverse inscripțiuni și 49 docu­
mente vechi-răzășești basarabene, Oradea, 1932, 90 p. in 8°.
173. Teodor Bălan, Documente bucovinene, Cernăuți, voi. I. 1507—
1653, 1933, XII + 298 p.; voi. II. 1519—1662, 1934, 217 p. in 8°.
174. *Preot loan Răuțescu, Mănăstirea Aninoasa din județul Muscel,
Câmpulung—Muscel, 1933, 256 p. [Conține în anexe câteva do­
cumente referitoare la zisa mănăstire],
175. Preotul loan Mușețeanu, Mănăstirea Glavacioc. Monografie isto­
rică, București, 1933, 96 p. in 8° [Cuprinde în „Anexe" (p, 43—
84) documentele relative la mănăstirea resp.].
176. Dumitru Furtună, Documentele moșiei Ceptura din județul Pra­
hova, București, 1934, 63 p. in 8°.
177. I. lonașcu, Biserici, chipuri și documente din Olt, I, Craiova, 1934,
272 p. in 8°.
178. Constantin I. Andreescu și Constantin A. Stoide, Documente și
regește. Voi. I. Documente moldovenești din sec. XVI, Iași, 1934,
47 p. in 8°.
179. N. lorga, Două hrisoave domnești pentru mănăstirea Mărgineni
închinată Muntelui Sirtai, București, 1935, 28 p. + 5 pl. in 8°.
Extras din AR., Mem. Secț. Ist., seria III, tom. XVII, p. 1—28.
180. C. A. Stoide și Constantin Turcu, Documente și regește din ținu­
tul Neamțului. Secolele XVI, XVII, XVIII, Piatra-Neamț, 1935,
47 p. in 8°.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 123

181. I. lonașcu, Contribuții la istoricul mănăstirii Hurez după docu­

mente inedite din Arhiva Eforiei spitalelor civile. — Cu 64 anexe
și 2 vederi, Craiova, 1935, 191 p. in 8°. Extras din „Arhivele Ol­
teniei" No. 79—82, Mai—Dec. 1935.
182. C. A. Stoide și Constantin Turcu, Documente și regește din ținu­
tul Neamțului (Secolul XVII), Piatra-Neamț, 1936, 35 p, in 8°.
183. Aurelian Sacerdoțeanu, Două acte hațegane și unul vălcean,.
[București, 1936], 11 p. in 8°. Extras din AR., Mem. Secț. Ist.,
seria III, tom. XVII, p. 215—225.

B) Pe domnii (după timp).

184. V. A. Urechiă, Biserica din Cetatea Nemțu și documente relative

la Vasile Lupu și Domna Ruxandra, Bucuresci, 1888? Extras din
AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XI (1888—1889), p. 113—160.
185. V. A.. Urechiă, Documente inedite din domnia lui Alexandru
Constantin Moruzi 1793—1796, Bucuresci, 1895, 906 p. Extras
din AAR., Mem. Secț. Ist-, seria II, tom. XV.
186. N. lorga, Documente noue în mare parte romanesci relative la
Petru Șchiopul și Michaiu Vitezul, Bucuresci, 1898, 68 p. in 4°.
Extras din AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XX, p. 435—502.
187. N. lorga, Documente privitoare la Constantin Vodă Brâncoveanu,
domnia și sfârșitul lui, București, 1901, XXIV + 177 p. in 8°r.
188. *Gh. Ghibănescu, Opt urice slavone dela Ștefan cel Mare, Iași,
1904.
189. Const. Giurescu și N. Dobrescu, Documente și regește privitoare
la Constantin Brâncoveanu, București, 1907, L + 434 p. in 8°.
[Conține documente externe].
190. *St. Nicolaescu, Documente istorice cu privire la Radu Vodă dela
Afumați sau Radu Vodă cel Viteaz (1522—1529), București, 1909.
191. loan Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare, București, 1913,
voi. I. Hrisoave și cărți domnești 1457—1492, XLVI -ț- 518 p.;
voi. II. Hrisoave și cărți domnești 1493—1503. Tractate, acte
omagiale, solii, privilegii comerciale, salv-conducte, scrisori,
1457—1503, XXI + 611 p. in 8°.
192. St. Nicolaescu, Documente dela Mihai Vodă Viteazul ca Domn
al Țerii-Românești, al Ardealului și al Moldovei— 1600, Bu­
curești, 1916, 40 p. in 4®.
193. St. Nicolaescu, Domnia lui Alexandru Vodă Aldea, fiul lui Mir-
124 VALERIU ȘOTROPA

cea 'Vodă cel Bătrân 1431—1435. Hrisoave și cărți domnești înso­

țite de traduceri, adnotațiuni istorice și știri nouă relative la
Biserica Domnească Sf. Nicolae din Curtea-de-Argeș, București,
1922, 48 p. in 4°. Extras din „Revista pentru istorie, archeologie
și filologie", voi. XVI.
194. Grigore Nandriș, Patru documente dela Ștefan-cel-Mare, Bucu­
rești, 1928, 19 p. in 8°. Extras din AR., Mem. Secț. Ist., seria III,
tom. VIII, p. 263—281.
195. Dinu C, Arion, Din hrisoavele lui Mircea cel Bătrân 1386—1418.
Studiu de istorie a dreptului român, [București], 1930, [143 p.]
in 8° [Conține, în original și în traducere, 22 de documente de la
Mircea cel Bătrân, precum și un studiu asupra lor.]
196. Mihai Costăchescu, Documentele moldovenești înainte de Ștefan
cel Mare, voi. I. Documente interne (Urice (ispisoace), surete,
regește, traduceri) 1374—1437, Iași, 1931, XXXV + 557 p.; voi.
II. Documente interne... 1438—1456; Documente externe (acte
de înprumut, de omagiu, tractate, solii, privilegii comerciale, salv-
conducte, scrisori] 1387—1458, Iași, 1932, XXV -|- 956 p. in 8°.
197. Mihai Costăchescu, Documente moldovenești dela Ștefan cel
Mare (Supliment la Documentele lui Ștefan cel Mare de I. Bog­
dan), Iași, 1933, XII + 328 p. in 8°.
198. Paul Mihailovici, Opt documente moldovenești dinainte de Ștefan
cel Mare, Iași, 1933, p, in 8°. Extras din Cercetări istorice, an.
VIII—IX (1932—1933), nr. 1, p. 185—215.
199. *A1. Ciorănescu, Documente privitoare la domnia lui Mihalț
Radu. Culese mai cu seamă din arhivele Veneției, Vălenii de
Munte, 1934, 158 p. in 8°. Extras din Buletinul Comisiei istorice
a României, XIII (1934), p. 27—180 [Cuprinde la urmă și câteva
documente interne].
200. Constantin N. Velichi, Documente inedite de ta Ștefan-cel-Mare
la leremia Movilă, Vălenii-de-Munte, 1934, IV + 25 p. in 8°.
201. P. P. Panaitescu, Documente privitoare la istoria lui Mihai Vitea­
zul, București, 1936, 177 p. in 8°.
C) După alte criterii (colecții: generale, privitoare la o familie,
chestiune, instituție, etc.).
202. *1. Venelin, RAap-KCArapcKi-k hah A^KO-cadR-kiicKi-k rpaAUTM.
[= Documente vlaho-bulgare sau daco-slavone], S. Petersburg,
1840.
 INTRODUCERE Șl BIBLIOGRAFIE 126

203. Teodor Codrescu, Uricariul, voi. I—XXV, Iași, 1852—1895, in 8°.

204. P. Teulescu, Arhiva romana. — Documente istorice publicate de
—, seria I, Bucuresci, 1860, 236 p. in 8°.
205. Eudoxiu de Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria Români­
lor, București, 1876 —, mai multe zeci de volume mari [Vastă și
importantă publicație de colaborare, cuprinzând acta extera.
Constitue, după cum spunea I. Bogdan, „cel mai bogat reperto­
riu de acte și documente referitoare la istoria politică a Româ­
nilor”. Unele din documentele publicate interesează și istoria
dreptului. Volumele au fost publicate de E. Hurmuzaki, Nic. Den-
sușianu, D. A. Sturdza, N. lorga, I. Bogdan, I. Nistor, etc.].
206. B. Petriceicu—Hasdeu, Cuvente den bătrâni, tom. I. Limba română
vorbită între 1550—1600. Studiu paleografico-linguistic, Bucu-
rețști 1878, II + 448 p. in 8° [Cuprinde, între altele, circa 30 de
acte scrise în limba română, din a doua jumătate a secolului XVI
și prima jumătate a secolului XVII].
207. *E. Kaluzniacki, Dokumenta moldawskie i multanskie z archivum
miasta Lwoiva [=Documente moldovene și muntene din arhiva
orașului Lemberg], Lwow, 1878.
208. Melchisedec, Episcopul Romanului, Notițe istorice și archeolo-
gice adunate de pe la 48 mănăstiri și biserici antice din Moldova,
București 1885, 319 p. in 8° [Reproduce, între multe1 inscripții, o
sumă de documente, mai ales acte de închinare].
209. Nic. Densușianu, Monumente pentru istoria Tierei Fagarasiului,
Bucuresci, 1885, 154 p. in 8° mare.
210. V. A. Uljanicki, AldTtpMAKi ^A-k HCTtpiii KSdUAUiKiyz OTiiouieiiiîî poccin,
noAMiui, a\oaaak>h, kaaax»i h TypițiH rx XIV—XVI rr. [^Materiale
pentru istoria relațiunilor reciproce dintre Rusia, Polonia, Mol­
dova, Țara Românească și Turcia în secolele XIV—XVI], AIockra,
1887, VII-ț-244 p. in 4°.
211. Constantin Erbiceanu, Istoria Mitropoliei Moldaviei și Sucevei ii
a catedralei mitropolitane din Iași, București, 1888, XCVII +
548 + LV p. in 4° [Cuprinde la p. 1—495 un număr de 572 doc].
212, Acte și documente relative la istoria renascerei României, voi.
I—X, București, 1888—1909 (publicate de Dimitrie A. Sturdza
în colaborare cu C. Colescu—Vartic, P. S. S. Ghenadie Petrescu,
I. I. Scupiewski și D. C. Sturdza).
213. loanu Bogdan, Cinci documente istorice slavo-române din Archiva
126 VALERIU ȘOTROPA

Curții imperiale dela Viena, Bucuresci, 1889, 35 p. in Extras din

AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XI (1888—1889), p.29—62.
214. V. A. Urechiă, Istoria Romăniloru, tom. I—XIII, Bucuresci,
1891—1901, in 4° [Conține mai ales documente din a doua jumă­
tate a epocei Fanarioților].
215. N. lorga, Acte și fragmente cu privire la istoria Românilor, Bucu­
rești, voi. I, 1895, 400 + LXI p.; voi. II, 1896, 740 + XCI p.; voi.
III, 1897, 107 + V p. in 8°.
216. Constantin C. Moisil, Doue-spre-dece scrisori domnesci din ar-
chiva orașului Bistrița (Transilvania), Bucuresci, 1897, 29 p. in 8°.
217. N. lorga, Socotelile Brașovului și scrisori romanești către sfat în
secolul al XVII-lea, Bucuresci, 1899, 162 p. in 4°. Extras din
AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XXI, p. 109—270.
218. N. lorga, Socotelile Sibiiului, Bucuresci, 1899, 32 p, in 4°. Extras
din AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XXI, p. 271—302.
219. N. lorga, Documente românești din arhivele Bistriței. Scrisori
domnești și private, București, voi. I, 1899, CXVI + 103 p.; voi.
II, 1900, LIX + 147 p. in 8°.
220. loan Mihâlyi de Apșa, Diplome maramureșene din secolul XIV
și XV., Maramureș-Sziget, 1900, XI + 676 p. in 8°.
221. N. lorga, Documente și cercetări asupra istoriei financiare și eco­
nomice a principatelor române, București, 1900 [1902], 184 p.
in 8°. ' • ’
222. N. lorga, Studii și documente cu privire la istoria Românilor, voi.
I—XXXI, București, 1901—1916 [Este una din cele mai însemnate
colecții de documente interne și externe relative la istoria Româ­
nilor. Volumele V (Buc., 1903, VII -|- 721 p.), VI (Buc., 1904,
XI + 661 p.) și VII (Buc., 1904, CCXLIII 283 p.), cuprind
toate trei cărți domnești, zapise și răvașe tipărite în întregime
sau în regește și întovărășite de note explicative și sunt pentru
istoria dreptului român cele mai importante din monumentala
colecție. Bine înțeles că și celelalte volume conțin materii pre­
țioase și necesare pentru această disciplină].
223. Ican Bogdan, Documente și regește privitoare la relațiile Țării
Rumînești cu Brașovul și Ungaria în secolul XV și XVI. Traduse
și resumate din slovenește, însoțite de adnotațiuni istorice și pre­
cedate de o introducere asupra diplomaticei vechi rumînești,
București, 1902, 12 + LXXXVI -f- 347 p. in 8°.
224. N. Ic^a, Documente privitoare la familia Callimachi, București,
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 127

voi. I, 1902, CCXII + 605 p.; voi. II, 1903, XXXVIII + 763 p.
in 8°.
225. N. lorga, Documente privitoare la familia Cantacuzino, București,
1902, 360 p. in 8°r.
•226. Anul 1848 în Principatele române. Acte și docilmente publicate
cu ajutorul Comitetului pentru rădicarea monumentului lui loan
C. Brătianu, tom. I—VI, Bucuresci, 1902—1910, in 8°.
227. *N. lorga, Documente muntene și oltene din arhiva D-lui Barbu
Știrbei, București, 1903, 59 p. in 8°.
228, *Ioan Bogdan, Documente moldovenești din sec. XV—XVI în
arhivele Brașovului, București, 1905, IV + 64 p. in 8°. Extras din
Convorbiri literare, an. XXXIX (1905), p. 752—774 și 828—868.
229. *St. Nicolaescu, Documente slavo-române cu privire la relațiile
Țerii Românești și Moldovei cu Ardealul în sec. XV și XVI, Bucu­
rești, 1905, VII -|- 367 p. in 8°.
230. I. Bogdan, Documente privitoare la relațiile Țării Românești cu
Brașovul și cu Țara Ungurească în sec. XV și XVI. Texte slave
cu traduceri, adnotațiuni istorice și o introducere asupra diplo­
maticei vechi românești. Volumul 1. 1413—1508, București, 1905,
CVIII + 400 p. in 8°.
231. *Sigmund Prager, Blănăria în trecutul țărilor românești. Colec-
țiune de documente, București, 1906, 151 p. in 8°.
232. Gh. Ghibănescu, Ispisoace și zapise (Documente slavo-române),
voi. I—VI, Iași, 1906—1933, in 8° [Fiecare volum are 2 părți, așa
că de fapt sunt 12 voi.].
233. Gh. Ghibănescu, Surete și izvoade, voi. I—XXV, Iași, 1906—
1932, in 8°.
234. loan Bianu, Documente românești, reproduse după originale sau
după fotografii. Partea I. Epoca dinainte de Mateiu Basarab
(1632) și Vasile Lupu (1634), tomul I, fasc. 1—2, 1576—1632,
București, 1907, IV + 208 p. in 8°.
235. Constantin George Mano, Documente din secolele al XV 1-lea—
XlX-lea privitoare la familia Mano. Culese, adnotate și publicate
de ■— (cu o notiță istorică și genealogică și o serie de portrete
vechi), București, 1907, LXI + 662 p. in 4°.
236. loan Cav. de Pușcariu, Fragmente istorice despre boerii din Țara
Făgărașului, IV. [Documente la fragmentele istorice despre boerii
din Țera Făgărașului], Sibiiu, 1907, X + 836 p. in 8° [Conține
172 doc. în limba latină, germană, română și maghiară din sec.
128 VALERIU ȘOTROPA

XIII—XIX privitoare la istoria Românilor, multe din ele impor­

tante și pentru istoria dreptului român].
237. Acte și legiuiri privitoare la chestia țărănească. Seria I. Dela Va-
sile Lupu până la 1866. Adunate de D. C. Sturdza—Șcheeanu,
voi. I—IV, București, 1907—1908 [Volumul IV are subtitlul;
Broșuri și extrase românești și străine 1772—1872 și conține
studii dintre datele indicate privitoare la chestia țărănească];
Seria II. Din domnia regelui Carol. Adunate de Radu Rosetti,
voi. I—VIII, Ploești, 1907—1908, in 8°.
238. Dum. Z. Furnică, Din istoria comerțului la Români. Mai ales
băcănia. Publicațiune de documente inedite 1593—1855, Bucu­
rești, 1908, XXXIX -ț- 556 p. in 8°.
239. N. lorga, Breasla blănarilor din Botoșani. Catastihul și actele ei,
București, 1911, 34 p. + 6 stampe, in 4°. Extras din AAR., Mem.
Secț. Ist., seria II, tom. XXXIV, p. 1— 34.
240. I. C. Filitti, Din arhivele Vaticanului. I. Documente privitoare la
episcopatele catolice din Principate [Pe copertă: Documente
bisericești], București, 1913 [1914], 132 p.; II. Documente poli­
tice 1526—1788, București, 1914, 213 p. in 8°.
241. N. lorga, Neamul Agarici, răzeși Fălciieni și Vasluieni. Câteva
documente, București, 1914, 16 p. in 4°. Extras din AAR., Mem.
Secț. Ist., seria II, tom. XXXVII, p. 189—204.
242. N, lorga, Privilegiile Șangăilor dela Târgu-Ocna, București, 1915,
19 p. in 4°. Extras din AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom.
XXXVII, p. 245- 263.
243. N. lorga, Acte românești din Ardeal privitoare în cea mai mare
parte la legăturile Secuilor cu Moldova, București, 1916, in 8°.
Extras din Buletinul Comisiei istorice a României, voi. II, 1916,
p. 179—272.
244. loan C. Filitti, Arhiva Gheorghe Grigore Cantacuzino, București,
1919, XXXVI + 352 p. in 4°.
245. Simeon Reli, Documente slavo-române din sec. XV—XVII, Cer­
năuți, 1925, 15 p. in 8°. Extras din Codrul Cosminului, II, 1925.
246. N. lorga, Scrisori de negustori, București, 1925, XIV + 223 p.
in 8°.
247. N. lorga, Scrisori și zapise de meșteri români, București, 1926,
VIII + 143 p. in 8°.
248. "Album paleographique moldave. Documents du XlV-e, XV-e
et XVI-e siecle, recueillis par Jean Bogdan, publies avec une intro-
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 129

duction et des resumes par N. lorga, București—Paris, 1926, 28

p. + 105 planșe in 4°.
249. Alexandre Rosetti, Lettres roumaines de la fin du XVI-e et du
debut du XVII-e siecle tirees des archives de Bistritza (Transyl-
vanie), București, MCMXXVI, IX + 114 p. in 8°.
250. Teodor Bălan, Noui documente privitoare la familia Hăjdău,
Cernăuți, 1926, 20 p, in 8°. Extras din „Analele Dobrogei”,
an, VIL
251. Teodor Bălan, Familia Onciul. — Studiu și documente, Cernăuți,
1927, XIX + 233 p. in 8°.
252. N. lorga, Noi acte românești la Sibiiu, București, 1927, 9 p. +
XIII facsimile, in 8°. Extras din AR., Mem. Secț. Ist., seria III,
tom. VII, p. 93—101.
253. Mihai- Costăchescu, Observări istorice și documente, Iași, 1927,
16 p. in 4°. Extras din Buletinul „loan Neculce”, fasc. VI.
254. Silviu Dragomir, Documente nouă privitoare la relațiile Țării Ro­
mânești cu Sibiiul în secolii XV și XVI, București, [1927], 79 p.
in 8° [Extras din Anuarul Institutului de istorie națională, IV].
255. *Constantin N. Tomescu, Documente și scrisori din familia basa­
rabeană Andronachi Donici, Chișinău, 1928, 57 p. in 8°.
256. Câteva documente alături de alte izvoare istorice (fragmente de
izvoare narative, etc.) se găsesc la I. Lupaș, Lecturi din izvoarele
istoriei române, Cluj, 1928, VIII + 301 p. in 8°.
257, N. lorga, I. Intre domnii Moldovei și ai Țării Românești cum 'se
făcea corespondența. II. Zugravi noi și vechi, București, 1929,
12 p. in 8°. Extras din AR., Mem. Secț. Ist., seria III, tom. X, p,
497—508 [Conține la p. 2—6 câteva documente].
258, *Șt. Gr. Berechet, Hrisoave legislative din secolul al XVIII-lea,
Iași, 1930.
259. N. lorga, Anciens documents de droit roumain. Avec une preface
contenant l’histoire du droit coutumier roumain, voi. I—II, Pa­
ris—Bucarest, 1930—1931, 602 p. in 4°. [Este cea mai importantă
colecție de documente juridice românești. Conține în total 505
documente care cuprind un foarte bogat material juridic și consti-
tue un auxiliar neprețuit pentru istoricii dreptului].
260. Dum. Z. Furnică, Documente privitoare la comerțul românesc
1473—1868, București, 1931, LXII + 557 p. in 8°.
261. Gr. G. Tocilescu, 534 documente slavo-române din Țara-Româ-
9
130 VALERIU ȘOTROPA

nească și Moldova privitoare la legăturile cu Ardealul (1346—

1603), București, 1931, XXXV + 55.1 p.
262. N. lorga, Scrisori de boieri. Scrisori de domni, ediția III, Vălenii-
de-Munte, 1931 [1932], VIII—328 p. in 8°.
263. *PauI F. Tinculescu, Cărți de despărțeală 1765—1774, București,
1932, 120 p. in 8°.
264. *Paul Mihailovici, Documente moldovenești găsite la Constan-
tinopol (1462—1755), Iași, 1933, 63 p, in 8°. Extras din Cercetări
istorice, VIII—IX (1932—1933).
265. Artur Gorovei, lerotheiu episcopul Hușilor, București, 1934, 33 p.
in 8°. Extras din AR., Mem. Secț. Literare, seria III, tom. VI, p.
437—469 [Cuprinde câteva documente interesante din secolul
XVIII la p. 19—30].
265b. *1. C. Filitti, Documente din vremea Regulamentului organic,
București, 1935, 132 p,
266. loan C. Filitti, Cercetări și documente privitoare la istoria Princi­
patelor române, București 1935, 130 p. in 8°. Idem, Câteva docu­
mente (Ca urmare la „Cercetări și documente”), București,
1935, 20 p. in 8°.
267. Nicolae lorga, Neamul lui Petru Șchiopul și vechi documente
de limbă mai nouă, București, 1937, 7 p. in 8°. Extras din AR.,
Mem. Secț. Ist., seria III, tom. XVIII, p. 371—377.
Vezi și no. 274, 1205, 1206, 1420,

D) Izvoare narative (cronici, descrieri generale ale țărilor române),

a) Edițiile letopisețelor redactate în slavonește'.

268. loan Bogdan, Vechile cronice moldovenești până la Urechiă.
Texte slave cu studiu, traduceri și note, Bucuresci, 1891, XII -ț-
290 p. in 8° mare. [Cuprinde: Cronica și analele putnene, p.
143—148 (traducere la p. 193—198); Cronica lui Macarie, p.
149—162 (trad. p. 198—212); Cronica lui Eftimie, p, 162—171
(212—222); Cronica moldo-polonă, p. 173—183 (223—233); Cro­
nica anonimă, p. 185—189 (235—239)].
269. loan Bogdan, Cronice inedite atingătoare de istoria Rominilor,
adunate și publicate cu traduceri și adnotațiuni de —, București,
1895, IX -j- 204 + XIX p. in 8° [Conține: I, Letopisețul dela
Bistrița 1359—1506 (p, 1—78), II. Cronica serbomoldovenească
dela Neamț 325—1512 (p. 79—102), III, Cronica moldopolonă
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 131

de Nicolae Brzeski 1359—1566 (p. 103—137), IV. Cronica țării

Moldovei și a Munteniei de Miron Costin 1684 (p. 139—204)].
270. I. Bogdan, Letopisețul lui Azarie, în AAR., Mem. Secț. Ist., seria
II, tom. XXXI (1908—1909), p. 57—215.
271. I. Vlădescu, Isvoarele istoriei Românilor. I. Letopisețul dela
Bistrița și letopisețul dela Putna, București, [1925], 138 p. in 8°.
271b. Olgierd Gorka, Cronica epocei lui Ștefan-cel-Mare (1457—
1499), în Revista istorică română, voi. IV (1934), p, 215—279
și voi. V—VI (1935—6), p. 1—85 [E o cronică în limba ger­
mană].

b) Colecțiile de cronici și alte opere narative românești.

272, M. Kogălniceanu, Letopisițile Țării Moldovii, Iași, tom. I, 1852,

XXXVIII + 355 p. și Apendice, 126 p.; tom. II, 1845, 464 p.;
tom. III, 1846, 328 p. in 4°. Ediția II, cu titlul: Cronicele Româ­
niei seu letopisețele Moldoviei și Valahiei, Bucuresci, tom. 1,1872,
XLIII + 501 p.’; tom. II, 1872,’429 p.; tom. III, 1874, IV + 535
p. in 8°.
273. Demetriu Cantemir, Operele, publicate de Academia Română,
tom. I—VIII, Bucuresci, 1872—1901 [Cuprinde: Descriptio Mol-
daviae (tom. I; și traducere românească în tom. II), Istoria Impe­
riului Otoman (tom. III—IV), Evenimentele Cantacuzinilor și
Brâncovenilor (tom. V, partea I), Divanul sau gâlceava înțelep­
tului cu lumea (tom. V, partea II), Istoria ieroglifică (în tom.VI),
Compendiolum universae logices institutionis (tot în tom. VI),
Vita Constantini Cantemiri (tom. VII), Collectanea orientalia
(tot în tom. VII), Hronicul vechimii a Romano-Moldo-Vlahilor
(tom. VIII)].
274. Miron Costin, Opere complete după manuscripte, cu variante și
note..., de V. A. Urechia, Bucuresci, tomul I, 1886, XII + 799
p. in 8°. [Cuprinde, în afară de studiu, biografie, documente rela­
tive la Miron Costin și familia sa (p- 67—196, 686—739 și 197—
222) etc.: Cartea pentru descălecatul de'ntăiu a. Țerei Moldo­
vei și neamului moldovenesc (p. 373—421), Leatopisețu1 ȚereiMol-
dovei de la Aron Vodă încoce de Unde este părăsit de Ureache Vor­
nicul de Țera de Jos (p. 429—678)]; tomul II, 1888, XV + 656
p. in 8° [Cuprinde: Opisanie ziemie Moldawskiej i Multanskiej
9’
132 VALERIU ȘOTROPA

(p. 72—142, cu traducere) și câteva opera minora, precum și un

adaos la documentele publicate în tom. I (p. 513—540) etc.].
275. *N. lorga, Fragmente de cronici și știri despre cronicari, Bucu­
rești, 1901, LXXXI + 104 p. (Studii și doc., voi. III).
276. *N. lorga, Operele lui Constantin Cantacuzino, București, 1901„
XLIV + 180 p. in 16°.

c) Edițiile cronicilor românești.

277. 1. Cronica lui Grigore Ureche - Simion Dascălul a fost publicată de M. Ko-
gălniceanu, Letopisițele Țării Moldavii, ed. I, voi. I, Iași, 1852, p. 93—209: ed,
II, voi. I, Bucuresci, 1872. p. 127—242; de Emile Picot, Chronique de Moldavie
depuis le milieu du XIV siecle jusqu' ă l’an 1594 par Gregoire Ureki, Paris,
1886 (text român cu traducere franceză) ; de I. N. Popovici, Chronique de Gli-
gorie Ureache, Bucarest, 1911 ; de Const. Giurescu, Letopisețul Țării Moldovei
până la Aron Vodă (1359—1595) întocmit după Grigorie Ureche Vornicul»
Istratie Logofătul și alții de Simion Dascălul, București, 1916, XV -Ț- 304 p.
in 8° și de Const. C. Giurescu: Gr- Ureche Vornicul și Simion Dascălul, Le­
topisețul Țării Moldovei, Craiova 1934. — 2. Cronica lui Miron Costin a fost
publicată de V. A. Urechia: Miron Costin, Opere complete, tom. I, Bucu­
resci, 1886, p. 429 — 678; de M. Kogălniceanu, Letopiseți, ed. I, tom. I, Iași,
1852, p. 211 — 355 și ed. II, tom-. I, Bucuresci, 1872, p. 243—373, iar tradu­
cerea latină contemporană a fost editată de Dr. Eug. Barwinski, Mironis
Costini Chronicon Terrae Moldavicae ab Aarone principe, București. 1912, XXVI
228 p. in 8°. — 3. Cronica lui loan Neculce a fost publicată în Letopisețe,
ed. I, tom. II, p. 193 — 464; ed. II, tom. II, p. 175 — 421 și de Al. Procopovici,
Cronica lui Loan Neculce. Ediție îngrijită de —, voi. I —II, Craiova, 1932,
XXXV -f- 520 p. in 8°. — 4) Cronica anonimă a Țării Românești dela 1290—
1688 a fost tipărită in Magazinu istoricu pentru Dacia, tom. IV, 1847, p. 231 —
372 și tom. V, 1847, p. 3 — 32. — 5. Cronica Țării Românești de Radu Po-
pescu a fost publicată în Magazinu istoricu..., IV, 1847, p. 21—62, 93—178,
— 6. Cronica anonimă a Țării Românești dela 1688- 1714 a fost publicată
în Mag. Ist., V, 1847, p. 93—184. — 7. Cronica lui Radu Greceanu (cuprin­
zând domnia lui Constantin Brâncoveanu) a fost editată în Mag. Ist., 11,1846,
p. 129 — 176, 193 — 228, 321 — 354 și de Șt. D. Greceanu, Viața lui Cosiandin
Vodă Brâncoveanu de Radu Vel Logofăt Grecianu, București, 1906. — 8. Cro­
nica anonimă a Moldovei dela 1661 la 1705 a fost editată de C. Giurescu,
Letopisețul Țării Moldovei dela Istratie Dabija până la domnia a doua a lui
Antioh Cantemir 1661 — 1705, București, 1913, 112 p. in 8°. — 9. Cronica lui
Nicolae Costin s'a publicat de M. Kogălniceanu in Letopisețe, ed. I, voi. II,
Iași 1845, p. 1—130 și ed. II, voi. II, Bucuresci, 1872, p, 1 — 117. — 10.
Cronica lui Axintie Uricariul (istoria celei de a doua demnii a lui N. Mav-
rocordat în Moldova, 1711—1716) a fost publicată în Letopisețe, ed. I, tom,
II, p. 131 — 192; ed. II, tom. II, p. 119—173. — 11. Cronica lui Neculai Mus­
tea (istoria Moldovei 1661 —1730) se găsește publicată în Mag. Ist., III, 1846,.
p. 3-94, 331—372 și în Letopisețe, ed. I, tom. III, p. 5—82 și ed. II, tom. III,
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 133

p. 1—73. — 12. Letopisețul lui Alexandru Amiras (istoria Moldovei 1661 —

1729) e publicat în Letopisețe, ed. I, tom. III, p. 83 — 174; ed. II, tom. III, p. 97 —
180. — 13. Cronica lui loan Canta (istoria Moldovei 1741 — 1769) e editată in
Letopisețe, ed. 1, tom. III, p. 175—188; ed. II, tom. III, p. 181 — 193. — 14.
Cronica anonimă a Moldovei dela 1733 până la 1773, atribuită de M. Kogăl-
niceanu lui lenachi Kogălniceanu, a fost publicată în Letopisețe, ed. 1, tom.
III, p. 189 — 286; ed. 11, tom III, p. 195—274. — 15. Istoria lui Dumitracbi
Varlaam a fost editată de V. A. Urechia: Istoria evenimentelor^ din Orienta,
cu referință la principatele Moldova și Valachia, din anii 1769- 1174. Scrisă
de biv vel Stol. Dumitrache și editată... de —, în AAR., Mem. Secț. Ist., se­
ria II, tom. X (1887 — 1888), p. 351—469. — 16. „Istoriile domnilor Țării Ru-
mănești" de Constantin Căpitanul au fost publicate in Mag. Ist., tom. I, 1845,
p. 83-114, 147—186, 211-250, 279-326, 343—379 și tom. II, 1846, p. 3-35
și de N. lorga, Istoriile domnilor Țării—Românești de Constantin Căpitanul Fi-
lipescu, București 1902, XXXIX -f- 223 p. in 8°. — 17. Cronograful Țării Ro’-
mânești de Dionisie Eclisiarhul a fost publicat de A. Papiu-Ilarian în Te-
sauru de monumente istorice pentru Romania, tom. II, Bucuresci, 1863, p. 159—
236 și de C. S. Nicolaescu-Plopșor: Dionisie Eclisiarhul, Cronograful Țerii
Românești. Prefață de —, Râmnicul Vâlcea, 1935.

d) Edițiile câtorva din descrierile geografico-istorice ale țărilor

române.

278, Dimitrie Cantemir, Descripția Moldaviae, București, 1872 (Tom.

I din publicația operelor complete ale lui D. Cantemir, dată de
Acad. Rom.); Descrierea Moldovei, tradusă din textul original
latinesc, București, 1875 (aceeași publicație, tom. II); Descrierea
Moldovei. Traducere depe originalul latinesc la 200 de ani dela
moartea autorului (21 August 1723) de Dr. Giorge Pascu, Bucu­
rești, 1923, XIV—185 + II p. in 8°; Ibid., traducere de Gh. Ada-
mescu, București, 1935.
279. Istoria în versuri polone despre Moldova și Țara Românească a
lui Miron Costin din 1684 a fost publicată de B. P. Hasdeu în
traducere: Miron Costin, Despre poporalii Moldovei și allti
Țerrei—Românești, în Archiva istorică a României, tom. I, par­
tea 1, Bucuresci, 1865, p. 159—172; în original și traducere de
M. Kogălniceanu, Cronicele României, ed. II, tom. III, Bucuresci,
1874, p. 487—524; de V. A. Urechia: Miron Costin, Opere com­
plete, tom. II, Bucuresci, 1888, p. 72—142 și de P. P. Panaitescu:
Miron Costin, Istorie în versuri polone despre Moldova și Țara
Românească (1684). Ediție și traducere, București, 1929, 132 p.
in 8°. Extras din AR., Mem. Secț. Ist., seria III, tom. X.
134 VALER1U ȘOTROPA

*280. V. A. Urechiă, Codex Bandinus. Memoriu asupra scrierei lui Ban-

dinus dela 1646, urmatii de textu, însoțitii de acte și documente,
Bucuresci, 1895, CLXXIII + 161 p, in 4°. Extras din AAR., Mem.
Secț. Ist., seria II, tom. XVI.
281. N. lorga: Del Chiaro, Istoria delle moderne revoluzioni della
Valachia. Con la descrizione del paese, natura, costumi, riti e
religione degli abitanti, Bucarest, 1914, 256 p. in 8°. Traducere în
românește: Revoluțiile Valahiei de Anton-Maria del Chiaro Fio-
rentino (după textul reeditat de N. lorga). In romînește de S,
Cris—Cristian, Iași, 1929, XVI + 158 p. in 8°.
282. Condica ce are întru sine obiceiuri vechi și nouă a prea înălțaților
domni, de Gheorgachi al doilea logofăt (Iași, 1762), e publicată
în Letopisețe, ed. I, tom. III, p. 287—328 și ed. II, tom. III, p.
297—333.
283. Mărturii armenești despre Români. Valahia și Moldova, eialetele
guvernate de principi străini, de Păr. Hugas Ingigian (1758—
1843). Cu o prefață de H. DJ. Sirouni, București, 1929, 62 p.
in 8°. Extras din AR., Mem. Secț. Ist., seria III, tom. IX,
Pentru celelalte opere descriptive din cele mai vechi timpuri până la
sfârșitul secolului XVIII privitoare la țările române, trimet la biblio­
grafia lui A. Ștefănescu—Galați, Contribuțiuni bibliografice pentru
cunoașterea evoluției vieții poporului român. Partea l-a. Publica-
țiuni anterioare secolului XIX (1300—1800), Cernăuți, 1920 [1923],
47 p. in 8°,

V. STUDII PRIVITOARE LA

A) VIAȚA ȘI ORGANIZAȚIA DACILOR

1. Studii de sinteză asupra istoriei și organizației Tracilor în general.

284. Wilhelm Tomaschek, Die al ten Thraker. Eine ethnologische Un-
tersuchung, în Sitzungsberichte der Kaiserlichen Akademie der
Wissenschatten.Philosophisch-hisiorîsche Classe, tom. CXXVIII,
CXXX și CXXXI, Wien, 1893—1894, 130 + 70 + 103 p.
285. *Gawril I. Kazarow, Beitrăge zur Kulturgeschichte der Traker,
Sarajevo, 1916, 125 p. in 8°.
286. G. G. Mateescu, Strămoșii noștri, Cap. I. Neamurile traco-dace
și istoria lor și cap. II. Viața și cultura neamurilor [traco-dacice,
în Revista istorică, an. XIII (1927), n-le 7—9, p, 210—221.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 135

287. *Gawril I. Kazarow, Thrace, cap. XVII din Cambridge Ancient

History, voi. VIII, Cambridge, 1930, p. 534—560 și 781—786.
288. *C. G. Kurtides, 'laropta Tîj; 0pazr(ț and twv âpyatoTâwv /povwv
(Ae/pt, nou 46 p. X., voi. I, Atena, 1932, 422 p. in 8o.

2. Studii de sinteză asupra istoriei și organizației Geto-Dacilor.

a) Sintezele principale.
289. Gr. G. Tocilescu, Dacia înainte de Romani. Cercetări asupra po-
poreloru carii au locuitu tierile romane de a stânga Dunării, mai
înainte de concuista acestoru tieri de cotra imperatoriulu Traianu.
Partea I. Geographia antica a Daciei. — Partea II. Ethnographia
Daciei, Bucuresci, 1880, 594 p. in 8° mare.
290. Vasile Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei, București, 1926,
851 p. + 43 planșe și 4 hărți, in 8°. Extras din AR., Mem. Secț.
Ist., Seria III, tom. III, p. 113—963.

b) Alte lucrări sintetice.

291—292, Dr. E. Roesler, Die Geten und ihre Nachbarn, în Sitzungsbe-
richte der Kaiserlichen Akademie der Wissenschaften. Philo-
sophisch-historische Classe, 44, Bând, Wien, 1863, p. 140—187.
Idem, Das vorromische Dacien, în ibid., 45. Bând, Wien, 1864,
p. 314—379. [Ambele lucrări sunt azi învechite].
293. *Karl Gooss, Skizzen zur vorromischen Culturgeschichte Ver
mittleren Donaugegenden, în Archiv des Nereins fur •siebenbur-
gische Landeskunde, 1876—1877.
294. Paul Negulescu, Studii de istoria dreptului romîn, București,
1900, studiul II. Geții și Dacii (p. 23—38).
295. V. Pârvan, Dacia. An outline. of the early civilisations of the
carpatho-danubian countries, Cambridge, 1928, 214 p. + 16 pl.
+ harta.
296. D. Bodin, Istoria Românilor în cele mai noui concluzii ale ei. II.
Daco-Geții, în Datina, an. VII (1929), nr. 10—12, p. 168—177.

3. Monografii parțiale asupra vieții și organizației Geto-Dacilor.

297. C. Moisil, Avut-au Dacii monete proprii?, în Lui Ion Bianu

amintire, București, 1916, p. 305—331,
136 VALERIU ȘOTROPA

298. D. M. Teodorescu și Dr. Martin Roska, Cercetări arheologice în

munții Hunedoarei, Cluj, 1923, 56 p. in 8°. V. partea I. Cetățile
antice din munții Hunedoarei de D. M. Teodorescu, p. 5—24.
299. Al. I. Săndulescu, Religiunea Daco-Geților, București, 1929, 64
p. in 8°.
300. D. M. Teodorescu, Cetatea dacă de la Costești. Rezultatele ge­
nerale ale săpăturilor arheologice, Cluj, 1930, 32 p. in 8°. Extras
din „Anuarul" Comisiunii Monumentelor Istorice pentru Transil­
vania pe anul 1929.
301. C. Schuchardt, Die Schulenburg bei Cotzofeni und andere da-
kische Burgen, în Schumacher Festschrift, Mainz, 1930, p. 184—188.
302, D. M. Teodorescu, Cetatea dacă dela Grădiștea Muncelului (Ju­
dețul Hunedoara), Cluj, 1932, 24 p. in 8°, Extras din „Anuarul
Comisiunii Monumentelor istorice, Secția pentru Transilvania''
pe anul 1930/31.
303. Despre organizația militară a Dacilor v. Generalul Radu Rosetti,
începuturile artei militare în cuprinsul României de azi (din Pa­
leolitic până la întemeierea Principatelor), București, 1933, 52 p.
in 8°. Extras din AR., Mem. Secț. Ist., seria III, tom. XIV. [Vezi
pp. 16—33].
Lipsește o lucrare de sinteză specială asupra organizației Geto-Daci­
lor.

B) ORGANIZAȚIA DACIEI ROMANE

304. Joannes Ferdinandus Massmann, Libellus aurarius sive tabulae

ceratae et antiquissîmae et unîcae romanae in fodina auraria
apud Abrudbanyam, oppidulum Transsylvanum, nuper repertae,
Lipsiae, 1840, 153 p. in 4°.
305. A. Treb. Laurianii, Divîsîunea Daciei vechie. Recitată în ședin-
ția Academiei sciințieloru în 6 Nouembre 1850, la Vienna, în
limba germană, și tipărită în Rapporturile Academiei din
acellași anniî, înlnstrucfiunea publică, Februariu 1860, p. 50—55
(și în Foaie penfru minte, inimă și literatură, 1852, p, 25 sqq).
306. Dr, I. F, Neigebaur, Dacien. Aus den Ueberresten des klassi-
schen Alteithums, mit besonderer Rucksicht aul Siebenburgen,
[Brașov =] Kronstadt, 1851, X + 311 p. in 8°,
307. Dr. firdy Jânos, De tabulis ceratis in Transsilvania repertis'. —
Erdelyben talălt viaszos lapok, Pest, 1856, 21 p. in 8°.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 137

308. M. I. Ackner, Die Colonien und militărischen Standlager der

Romer in Dacien im heutigen Siebenbiirgen, Wien, 1857, 38 p.
in 4°.
309. Michael I. Ackner und Friedrich Miiller, Die romischen Inschrif-
ten in Dacien, Wien, 1865, XXVII +' 247 p. in 8°.
310. Corpus Inscripționam Latinarum consilio et auctoritate Acade-
miae Litterarum Borussicae editum, Volumen III. Inscriptiones
Asiae, provinciarum Europae Graecarum, Illyrici Latinae. Edidit
Th. Mommsen, Berolini, 1873 [Acest volum al marei publicații
conține inscripțiile și tablele cerate din Dacia].
311. Karl Gooss, Untersuchungen iiber die Innerverhăltnisse des Tra-
janischen Daciens, în Archiv des Vereines fiir siebenbiirgische
Landeskunde, neue Folge, XII. Bând, I. Heft, Hermannstadt
[= Sibiu], 1874, p. 107—166.
312. I. lung, Romer und Romanen in den Donaulăndern. Historisch-
etnographische Studien, Innsbruck, 1877, XLIV + 315 p. in 8".
Ediția II, Innsbruck, 1887, VIII + 372 p. in 8°.
313. *C. Gooss, Die romische Lagerstadt Apulum in Dacien, [Sighi-
■ șoara =] Schăssburg, 1878.
314, Torma Kâroly, A Limes Dacicus felsd resze, Budapest, 1880,
134 p. in 8° (în Ertekezesek a tortenelmi tudomânyok korebol,
voi. IX).
315. Dr. lulius lung, Die romanischen Landschaften des roemischen
Reiches. Studien ueber die inneren Entwicklungen in der Kaiser-
zeit, Innsbruck, 1881, XXXII -ț- 574 p. in 8° [V. în general cap.
V. Die Donauprovinzen: Illyricum (p. 314—481). Despre Dacia
v. p. 378 sqq.].
316. Maria Zacharescu, Legiunile XIII Gemina și V Macedonica cu
istoria municipiilor Apulum și Troesmis. — Studiu istorico:-
epigratic, Bucuresci, 1883, XI -|- 267 p. in 8°.
317. loan I. Bogdan, Istoria coloniei Sar mize getusa. Partea I. Cu un
apendice. Teză de licență, lassi, 1885, 50 p. in 8°.
.318. George Barițiu, Apulum, Alba-Iulia, Belgrad în Transilvania,
Bucuresci, 1887, 21 p. in 4°. Extras din AAR., seria II, tom.
VIII, Secț. II. Memorii și notițe, p. 15—33.
319. Marin Demetrescu, Studii asupra administrațiunei romane în
Dacia. Tesă de licență, Bucureșci, 1888, 99 p. in 8°.
320. Ion M. Cărbuneanu, Adunarea provinciala (concilium) a 'Daciei
138 VALERIU ȘOTROPA

și esistența unui cult comun al colonielor din acesta provincie.

Tesă pentru licență, Bucuresci, 1889, 102 p. in 8°,
321, Kirăly Păi, Apulum, [Cluj =] Kolozsvăr, 1889, 58 p. in 8°,
322. *D-na C. Evolceanu, Colegiile la Romani, 1889 (Teză de licență)
[Se ocupă și cu colegiile din Dacia].
323. *G. Popa-Lisseanu, Tablele cerate descoperite in Transilvania.
Studiu de arheologie, București, 1890.
324. * Kirăly P., Napoca, Cluj, 1890.
325. Kirăly Păi, Ulpia Traiarta Augusta Colonia Dacica Sarmîzege-
tuza Metropolis Dacia fdvărosa, Budapest, 1891, III + 179 p.
in 8°.
326. A. v. Domaszewski, Zur Geschichte der rbmischen Provinzial-
verwaltung. IV. Dacia, în Rheinisches Museum fur Philologie,
neue Folge, 48. Bând, Frankfurt am Main, 1893, p. 240—244.
327. Kirăly Pâl, Dacia Provincia Augusti, Nagy-Becskerek, voi. I,
1893, X 4- 436 p.; voi. II, 1894, VI + 624 p. in 8°.
328. lulius lung, Fasten der Provinz Dacien mit Beitrăgen zur rb­
mischen Verwaltungsgeschichte, Innsbruck, 1894, XLII -j- 191
p. in 8°.
329. Paul Negulescu, Studii de istoria dreptului romin, București,
1900, studiile: III. Organizarea provinciei Dacia (p, 39—48);
IV. Orașele principale din Dacia (p. 49—59) și V. Condițiunea
civilă a locuitorilor din Dacia romană (p. 60—83).
330. Paul Negulescu, Societățile (Collegia) în Dacia Romană, în Re­
vistă de drept și sociologie, an. II. — voi. II, no. 12, 15 Septem-
bre 1900, p. 501—508.
331. *Brandis, Dacia, în Pauly’s Real-Encyclopădie, Stuttgart, voi.
VII, 1900, col. 1948—1976.
332. *Gr, Tocilescu, Fouilles et recherches archeologiques en Rouma­
nie, Bucarest, 1900, 243 p. in 4°.
333. *Virgil P. Andronescu, Organizația comunelor și provinciei Da­
cia Traiană. Studiu istorico-epigrafic, Constanța, 1905, 232 p.
in 8° [V. no. următor].
334. Vasile Pârvan, Câteva cuvinte cu privire la organizația provin.-
[cijei Dacia Traiană cu prilejul unei cărți noi asupra acestei
cestiuni, București, 1906, 64 p. in 8°. Extras din Conv. Lit, XL
[(1906), p. 747—776, 873—904] [Conține foarte prețioase idei
îndrumătoare, o bogată bibliografie, precum și o critică a cărții
dela no. anterior].
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 139

335. Vasile Pârvan, Salsovia, în Convorbiri literare, an. XL (1906),

p. 962—975, 1017—1040.
336. Teglâs G., Potaissa (Torda)..., [Budapesta, 1907], 7 p. in 8°.
337. A. von Premerstein, Die Dreiteilung der Provinz Dacia, în Wie­
ner Eranos, Wien, 1909, p. 256—269.
338. Const. Moisil, Cetăți romane la Dunărea de jos — pe brațul St.
Gheorghe —, în Buletinul Comisiunii monumentelor istorice, an.
II (1909), p. 85—92.
339. *1. Weiss, Die Dobrudscha im Altertum, Sarajevo, 1911, 94 p.
340. V. Pârvan, Cetatea Tropaeum. Considerații istorice, în Bul. Corn,
mon. ist, an. IV (1911), p. 1—42 și 163—191. Și broșură, Bucu­
rești, 1912, 155 p.
341. Vasile Pârvan, Cetatea Ulmetum, în AAR., Mem. Secț. Ist.,
seria II, tom. XXXIV (1911—1912), p. 497—608; tom. XXXVI
(1913—1914), p. 245—328, 329—420; tom. XXXVII (1914—
1915), p. 265—304.
342. G. Popa-Lisseanu, Încercare de monografie asupra cetății
Drăstorul-Silistra, București, 1913, 244 + IV p. in 8°.
343. Vasile Pârvan, Știri nouă din Dacia Malvensis, în AAR., Mem.
Secț. Ist., seria II, tom. XXXVI (1913—1914), p. 39—68.
344. Vasile Pârvan, Castrul dela Poiana și drumul roman prin Mol­
dova de jos, în AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XXXVI
(1913—1914), p. 93—130.
345. G. Popa-Lisseanu, Cetăți și orașe greco-romane în noul teritoriu
al Dobrogei, București, 1914, VII—100 p. in 8°.
346—347. Vasile Pârvan, începuturile vieții romane la gurile Dunării,
București, 1923, 247 p. in 8°,
Idem, I primordi della civiltă romana alle foci del Danubio,
Roma, 1921, 23 p. Extr. din Ăusonia, an. X (1921) [p. 187—209].
348. :>N. Vulic, Les deux Dacies, în Le Musee Belge, 27 (1923).
349. *V. Pârvan, Municipium Aurelium Durosforum, Torino, 1924,
36 p. in 8°. Extras din Rivista di Filologia e d’Instruzione
classica, nuova serie, an. II, fasc. III.
350. Al. Bocănețu, Contribuții epigrafice relative la chestiunea finan­
ciară din Illyricum, în Codrul Cosminului, an. I (1924), p. 401—•
434 [Tratează și despre org. financiară a Daciei].
351. Traian Simu, Drumuri și cetăți romane în Banat, Lugoj, 1924,
71 p. in 8°.
352—353. Constantin Daicovici, Fouilles et recherches ă Sarmizege-
140 VALERIU ȘOTROPA

tusa. I-er compte-rendu, în Dacia, I (1924), p. 224—262; Idem,

Fouilles de Sarmizegetusa. Deuxieme compte-rendu (1925—1928),
în Dacia, III—IV (1927—1932). Premiere pârtie, p. 516—556.
Idem, Sarmizegetusa, în Gând românesc, Cluj, an. II (1934), p.
629—633.
354. Roberto Paribeni, L’ordinamento della conquista di Traiano, în
Dacia, II (1925), p. 1—21.
355. Dr. Zaharia German, Sarmisegetuza (Ulpia Traiana), capitala
Daciei. Trecutul și prezentul ei, Hațeg, [1925], 45 p, in 8°.
356. Traian Simu, Praetorium și Centum Putei, în Arhivele Olteniei,
an. IV (1925), p. 99—105.’
357. Traian Simu, Arcidava, în Arh. Olt., an. IV (1925), p. 386—392.
358—359. G. Popa-Lisseanu, Romanica. Studii istorice, filologice și
archeologice, București, 1925 [1926], 263 p. in 8° (Din publica-
țiunile Casei școalelor, „Biblioteca secundară" no. 49) [Conține
între altele studiul și ediția tablelor cerate găsite la Roșia Abru­
dului, la p. 155—262. Câteva din aceste table cerate au fost
publicate și de I. C. Cătuneanu, în Isvoare de drept roman și
formule de acțiuni, București, [1923], 120 p. in 8°].
360. Filip Horovitz, Despre provinciile procuratoriene ale Imperiului
Roman. Teză de doctorat, Iași, 1926, 56 p, in 8° [V. cap. Dacia
Inferior (p. 43—49)].
360b. Georges Cantacuzene, Un papyrus latin relatif â la defense du
bas-Danube, în Revue historique du Sud-Est europeen, V (1928),
n-os 1—3, p. 38—74.
361. George Cantacuzino, Colonizarea orientală în Illyricum, Bucu­
rești, 1928, 68 p. in 8°. Extras din AR., Mem. Secț. Ist., seria III,
tom. VIII, p. 389—456.
362. Oct. Floca, O contribuție ta istoria legiunii a XlII-a Gemina în
Dacia, în Anuarul Institutului de studii clasice, an. 1928—1932,
partea II, p. 54—57.
363. Vasile Christescu, Viața economică a Daciei romane (Contribuții
la o reconstituire istorică), Pitești, 1929, 173 p. in 8°.
364—365. Em. Panaitescu, Le limes dacique. Nouvelles fouilles et
nouveaux resultats, Bucarest, 1929, 16 p. in 8°. Extrait du Bulle­
tin de la Section historique de l'Academie Roumaine, tome XV,
p. 73—82. [Vezi și C. Daicu, Limes Dacicus, în Societatea de
mâine, Cluj, VI (1929), p. 167—168].
366. Dr. Filip Horovitz, Despre organizația administrativă a Daciei
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 141

Traiane până la Marca Aurel, în Cercetări istorice, an. V—VII

(1929—1931), p. 87—160.
367, Em. Panaitescu, Castrul roman dela Cășei. Din cercetările nouă
(1929), Cluj, 1930, 30 p. in 8°. Extras din „Anuarul” Comisiunii
monumentelor istorice pentru Transilvania pe anul 1929.
368. D. Bodin, Istoria Românilor în cele mai noui concluzii ale ei.
IV. Pătrunderea romană în Balcani și cucerirea Daciei, în Datina,
an, VIII (1930), nr, 1—3, p. 20—28 și V. Viața ronțană în regiu­
nea Carpaților, în ibid., an. VIII (1930), nr. 10—12, p. 179—192.
369. Ion Baltariu, Tripticele din Transilvania. Contribuții la istoria
dreptului român, Aiud, 1930, 124 p. in 8°.
370. 'Em, Panaitescu, Castra Daciae. Estratto dagli „Atti del 2-o
Congresso Nazionale di Studi Romani", Roma, 1931—IX, 4 p.
371. D. Tudor, Cetatea Romula, Craiova, 1931, 22 p. in 8° (Institutul
de arheologie olteană, mem, III). —■ Idem, Paza Romuleî și a
împrejurimilor ei (Rectificări și știri nouă), în Arhivele Olteniei,
an. XII, nr. 67—68, Mai—Aug/1933, p. 228—237.
372. *S. Lambrino, Histria romaine ă la lumîere des fouilles, Paris,
1931, 7 p. Extr. din Revue d’etudes latines [IX (1931), p. 77—83],
373. Gr. Florescu, Castrul roman de la Răcari—Dolj, Craiova, 1931,
28 p. in 8° (Institutul de Arheologie olteană, memoriul I).
374. C. Daicovici, Micia. I. Cercetări asupra casfrului (cu un „Supli­
ment epigrafic"). — Ricerche sul castro (con un „Supplementum
epigraphicum"), Cluj, 1931, 43 p., 8°. Extras din „Anuarul Co­
misiunii Monumentelor Istorice, secția pentru Transilvania" pe
anul 1930.
375. AI. Bărcăcilă, Drubeta azi T.-Severin. Așezarea dacică, podul
lui Traian, castrul și orașul roman, București, 1932, 38 p. in 4°.
Sub titlul: Orașul și castrul roman Drubeta, în Boabe de grâu,
an. II (1931), p. 445—480.
376. *V, Christescu, II castro romano di Frumoasa (Romania), în
Bull. della Comm. Arch. Corn., Roma, LX (1932—X), p. 35—46.
377. *D. Tudor, Considerațiuni economice despre S.-E. Olteniei fn|
vremea romană, București, 1933, 12 p. (Extras din rev. „Pro­
gresul social" nr. 6, 1933).
378. Gr. Florescu, Castrul roman Drobeta (T. Severin). Cercetări și
săpături archeologice din 1931, în Revista Istorică Română, III
(1933), fasc. I, p. 32—53.
379. *V. Christescu, Le limes romain de la Valachie, în voi. I al resu-
142 VALERIU ȘOTROPA

matelor comunicărilor făcute la congresul istoricilor din Varșo­

via 1933, p, 72—73.
380. C. Daicoviciu, Dacica. In jurul unor probleme din Dada romană,
în Anuarul Institutului de studii clasice, II (1933—1935), p.
240—256.
381, Gr, Florescu, Le câmp romain d’Arcidava (Vărădia). Fouilles
de 1932, în Istros, I, 1934, p. 60—72.
382, V. Christescu, Le tresor de monnaies de Săpata-de-Jos et la date
du limes romain de la Valachie, în Istros, I (1934), p. 73—80.
383. C, Daicoviciu, La premiere division de la Dacie, Cluj, 1934, p.
71—77, în 8°. Extrait de r,,Annuaire de l’Institut d’Etudes
Classiques”, tome II (1933—1934),
384. Filip Horovitz, Contribuție la o hartă a Daciei Romane: Hota­
rele Daciei Inferior, în Arhivele Olteniei, an. XIV (1935), nr.
77—78, p. 91—94.
385. Ețmil Panaitescu, Momenti della civiltă romana nella Mesia, Bo-
logna, 1935—XIII. Estratto da ,,Gli studi romani nel mondo”,
voi. II, p. 225—252.
386. lori Baltariu, Tablele cerate și aurul din Ardeal, în Revista isto­
rică, an. XXI (1935), n-le 10—12, p. 372—377.
Este necesar un corpus al inscripțiilor din provincia Dacia (eventual
și unul al inscripțiilor romane de pe întreg teritoriul Romanității
orientale), precum și o lucrare de sinteză asupra organizației provin­
ciei Dacia. Care arheolog, istoric sau istoric juridic român va com­
pune aceste lucrări atât de trebuincioase?

C) VIAȚA ȘI ORGANIZAȚIA POPORULUI ROMÂN ÎNAINTE

DE ÎNTEMEIEREA PRINCIPATELOR

387. lohann Thunmann, Untersuchungen uber die Geschichte der bst-

lichen europăischen Vblker. Erster Theil, Leipzig, 1774, 406 p. in
16° [V. cap. II. Uber die Geschichte und Sprache der Albaner
und der Wlachen (p. 169—366)].
388. G. B. [arițiu], Terra Blaccorum, districtul Făgărașului de astăzi,
în Foaie pentru minte, inimă și literatură, an. 1844, no. 52, Luni
25 Dechemvrie, p. 407—410.
389. Anton Kurz, Dacien im neunten Iahrhundert. Nach Guido vort
Ravenna, einem geographischen Schriftsteller desselben lahrhun-
derts, în Magazin fur Geschichte, Literatur und alle Denk- und
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 143

Merkwiirdigkeiten Siebenburgens, I. Bând, IV. Heft, [Brașov =]

Kronstadt, 1845, p. 358—379.
390. *Cercetări asupra cnezatelor ardelene, Aiud, 1846. Extras
dintr'un memoriu al episcopului român Vasile Moga, înaintat în
1837 dietei dela Sibiu.
391. Graf loseph Kemeny, Ueber die ehemaligen Knesen und Kene-
siate der Walachen in Siebenbiirgert, în Magazin fur Geschichte,
Uteratur und alle Denk- und Merkwiirdigkeiten Siebenburgens
II. Bând, III. Heft, [Brașov =] Kronstadt, 1846, p. 286—339.
392. *Alex. Stadnicki, O wsiach tak swanych woloskich na polnocnym
stoku Karpat, Lemberg, 1848.
393. Robert Roesler, Die Anfănge des tvalachischen Fiirstenthums,
Wien, 1867, 40 p. in 8°.
394. Robert Roesler, Romănische Studien. Untersuchungen, zur ălte-
ren Geschichte Romăniens, Leipzig, 1871, 363 p. in 8° [Despre
această lucrare vezi, în afară de întinsa operă de combatere a lui
Xenopol din 1884 (no. 403), și critica lui Xenopol din Convorbiri
literare, an. IX (1875—1876), no. 5, p. 159—173 și no. 6, p.
220—229].
395—396. Pesty Frigyes, A Szbreny vârmegyei hajdani olăh keriile-
tek, Budapest, 1876, 84 p. in 8’ (în Ertekezesek a tortenelmi tu-
domănyok korebol' voi. V). Idem, A Szbrenyi bânsâg es Szb­
reny vărmegye tbrtenete, voi. I, Budapest, 1877, VI + 482 p.
in 8°.
397. B. Petriceicu—Hasdeu, Originile Craiovei 1230—1400, Bucu­
resci, 1878, VIII 63 p. in 8°. [Tratează despre Cumani].
398. Franz Miklosich, tiber die Wanderungen der Rumunen în 'den
dalmatinischen Alpen und den Karpaten, Wien, 1879, 66 p. in 4°.
399. *Constantin Jirecek, Die Wlachen und Maurowlachen in den
Denkmălern von Ragusa, Praga, 1879, In Sitzungsberichte der
Kais. bbhmischen Gesellschaft der Wissenschaften.
400. *Ladislas Pic, Ueber die Abstammung der Rumănen, Leipzig,
1880, 228 p.
401. Constantin R. von Hofler, Abhandlungen aus dem Gebiete der
slavischen Geschichte. I. Die Walachen als Begriinder des zwei-
ten bulgarischen Reiches, der Assaniden, 1186—1257, în Sitzungs­
berichte der Kaiserlichen Akademie der Wissenschaften. Phi-
losophisch-historische Classe, tom. XCV, Wien, 1880, p. 229—
245.
144 VALERIU ȘOTROPA

402. *Wilhelm Tomaschek, Zur Kunde der Hămus-Halbinsel. Topo-

graphische, archăologische und ethnologische Miscellen, Wien,
1882, 73 p. in 8°.
403. A. D. Xenopol, Teoria lui Rbsler. Studii asupra stăruinții Româ­
nilor în Dacia Traiană, în Revista pentru istorie, archeologie și
filologie, an. I (1883), voi. I, p. 409—418; voi. II, p. 83—139,
202—213; an. II, voi. III (1884), p. 111—127, 289—297; voi. IV
(1885), p. 545—600. Și broșură' aparte, Iași, 1884, 300 p. in 8°.
V. și acelaș, Une enigme historique. Les Roumains au Moyen-Âge,
Paris, 1885, 238 p. in 8°.
404. A. D. Xenopol, întemeierea Țerilor Române, în Revista pentru
istorie, archeologîe și filologie, an. III, voi. V, 1885, p. 1—28,
285—309 [Cuprinde și pasagii relative la epoca anterioară înte­
meierii] .
405. Francisc Solyom-Fekete, Date privitore la istoria cneziafelor ro­
mâne (traducere de P. Dulfu), în Revista pentru istorie, archeo-
logie și filologie, an. III, voi. V, 1885, p. 129—141.
406. D. Onciul, Teoria lui Roesler. Studii asupra stăruinței Români­
lor în Dacia Traiană de A. D. Xenopol. Dare de seamă critică,
în Convorbiri literare, an. XIX (1885—1886), p. 60—80, 174—•
187, 255—278, 327—348, 424—439 și 589—602.
407. Simeon Mangiuca, Nestor der russische Chroniker und seine Wo-
lohen. Eine ethnographische Untersuchung, în Românische Re-
vue, III (1887), p. 169—180.
408. :;Nicolae lonescu, Despre împaratia romano-bulgară. Conferință,
București, 1888.
409. Ioană Bogdan, Diploma bârlădeană din 1134 și principatulu Bâr­
ladului. O încercare de critică diplomatică slavo-română, în
AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XI (1888—1889), p. 65—112.
410. *S. Mangiuca, Die „Wlachen” des Kekaumenos, byzantinischen
Geschichtsschreibers des 11. Iahrhunderts, und die „Provincia
Latinorum” id est Moro-Vlachorum des Diocleates aus den 12.
Iahrhundert, în Românische Revue, V (1889).
411. Radu Rosetti,Invaziunile Slavilor în Peninsula Balcanică și for­
mațiunea naționalităței române, în Revista nouă, an. II (1889),
, no. 9, Octobre, p. 337—347.
412. Radu Rosetti, Sfatul Berlădean, în Revista nouă, an. II, no. 11 și
12, Decembre 1889 și Ianuarie 1890, p. 464—472.
413. Radu Rosetti, Brodnicii, în Revista nouă, an. III, no. 2, 15 Maiu
1890, p. 55—61.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 145

414. Radu Rosetti, Țara Moldovei, în Revista nouă, an. III, no. 3,
15 Iunie 1890, p. 102—107 [Cuprinde și câteva pasagii cu pri­
vire la împrejurările anterioare fondării Moldovei].
415. *D. Onciul, Zur Geschichte der Romănen in Marmarosch, în Ro-
mânische Revue, an. VI (1890).
416. *Ioan G. Sbiera, Traiul Românilor înainte de fundarea Staturi­
lor naționale, Cernăuți, 1890.
417. loan Barbovescu, Die Basch-Araba und die Anfănge des romă-
nischen Staates, în Romănische Revue, VII (1891), p. 41—48,
201—213, 321—328.
418. A. D. Xenopol, L’empire valacho-bulgare, în Revue Historique,
tom. 47 (1891), p. 277—308.
419. Ilie Gherghel, Zur Geschichte Siebenbiirgens. Nach den Quellen
dargestellt, Wien, 1892, 47 p. in 8°.
420. loan Bogdan, Romînii și Bulgarii. Raporturile culturale și poli­
tice între aceste două popoare. Conferență, București, 1895, 58
p. in 16°.
421. A. D. Xenopol, Romînii și Ungurii (cu prilejul mileniului ungu­
resc), în Arhiva, an. VII (1896), no. 7 și 8, p, 367—396.
422. B. P, Hasdeu, Negru-Vodă. Un secol și jumătate din începutu­
rile Statului Țerei-Românesci (1230—1380). Ca introducere la
tomul IV din „Etymologicum Magnum Romaniae”, Bucuresci,
1898, CCLXXXVI p. in 4°.
423. Dimitre Onciul, Originile Principatelor Române, București, 1899,
VI + 252 p, in 8°.
424. A. D. Xenopol, Românii și Maghiarii înaintea istoriei. Respuns
dlui A. de Bertha, în AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XXII
(1899—1900), p. 1—24. Și în Arhiva, an. XI (1900), p. 318—345.
425. *P. Drăgălina, Din istoria Banatului Severin, Caransebeș, voi.
I, 1899, 144 p.; voi. II, 1900, 177 p. in 16°.
426. loan Pușcariu, Ugrinus—1291, Bucuresci, 1901, 17 p. in 4°. (Aca­
demia Română. Discursuri de recepțiune, XXIII).
427. C. Erbiceanu, Doue acte oficiale necunoscute de pe timpul împă­
ratului bizantin Isaac II Angel privitore: la Românii din Penini
sula Balcanică spre finele secolului XII, Bucuresci, 1901, 38 p.
in 4°. Extras din AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom, XXIV,
428. Em. Grigorovitza, Românii în monumentele literare germane me­
dievale. Cercetări de—, Bucuresci, 1901, 176 p. in 8°.
10
146 VALERIU ȘOTROPA

429, I. Bogdan, Originea voevodatului la Români, în AAR., Mem.

Secț. Ist., seria II, tom. XXIV (1901—1902), p. 191—207.
430, Constantin Jirecek, Die Romanen in den Stădten Dalmatiens
wâhrend des Mittelalters. Erster Theil, în Denkschriften der Kai-
serlichen Akademie der Wissenschaften. Philosophisch-hîsto-
rische Klasse, Bând XLVIII, Wien, 1902, 101 p.; Zweiter și
Dritter Theil, în ibid., Bând XLIX, 1904, 80 + 78 p,
431. Dimitre Onciul, Românii în Dacia Traiană până la întemeiarea
Principatelor (Chestiunea română), București, 1902, 40 p. in 8’.
432. Nic. Densușianu, Chinesiatul familiei Băsărabă din Țera Hațe­
gului, în Revista pentru istorie, archeologie și filologie, an. IV,
voi. VIII (1902), p. 50—73 [Tratază despre instituția cneza­
tului],
433, I. Bogdan, Despre cnejii români, în AAR., Mem. Secț. Ist., seria
II, tom. XXVI (1903—1904), p. 13—44.
434. Ion Arginteanu, Istoria Românilor Macedoneni din timpurile cele
mai vechi până în zilele noastre, București, 1904, XV + 333 p.
in 8°.
435. G. Murnu, Când și unde se ivesc Românii întâia dată în istorie?,
în Convorbiri literare, an. XXXIX (1905), p. 97—-112.
436. G. Murnu, Kekavmenos și Românii în veacul al Xl-lea, în Con­
vorbiri literare, an. XXXIX (1905), p. 577—650.
437. Gheorghe Murnu, Din Nichita Acominatos Honiatul. Traducere
a părților privitoare la istoria Asanizilor. Cu introducere și index,
București, 1906, 111 p. in 4°. Extras din AAR., Mem. Secț. Ist.,
seria II, tom. XXVIII.
438. George Murnu, Vlahia Mare, în Convorbiri literare, an. XL
(1906), p. 1110—1116 și XLI (1907), p. 810—824.
439. Dr. Atanasie M. Marienescu, Negru Vodă și epoca lui, în AAR.,
Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XXXI (1908—1909), p. 529—558.
440. Dr, At. Marienescu, Țara Severinului sau Oltenia, București, 1910,
42 p. in 4“. Extras din AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom.
XXXII.
441. *1. -Gherghel, Zur Frage der Urheimat der Romanen, Wien, 1910,
32 p.
442, Dr. Atanasiu M. Marienescu, Dinastia lui Radu Negru Vodă în
Ungro-Vlahia (Valahia Mare) și dinastia Basarabilor în Oltenia
‘ (Valahia Mică) și în Valahia Mare, București, 1911, 92 p. in 4°.
Extras din AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XXXIII.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 147

443. Petrovay Gyorgy, A măramarosi Olăhok. Betelepedesuk, vaj-

dăik es kenezeik, în Szăzadok, an. XLV (1911), p. 607—626.
444. Dr. Augustin Bunea, Încercare de istoria Românilor până la
1382. Scriere postumă, București, 1912, 227 p. in 8".
445. Ilie Gherghel, Zur Nachricht des Raschid-ad-din Fadlallâh iiber
„Bazaran-bam” und „Cara-Oulag". Ein Beitrag zur walachischen
Geschichte des 13. Iahrhunderts, [Sibiu =] Hermannstadt, 1912,
14 p. in 8°.
446. I, Minea, Românii înainte de 1222. Noi contribuțiuni, în Revista
pentru istorie, archeologie și filologie, voi. XIII (1912), p. 226—
233.
447. G. Murnu, Istoria Românilor din Pind. Vlahia Mare (980—1259).
Studiu istoric după izvoare bizantine, București, 1913, 231 p.
in 8°.
448, I. Nistor, Die geschichtliche, Bedeutung der Rumănen u. die An-
fănge ihrer staatlichen Organisation, [Cernăuți =] Czernowitz,
1913, 22 p. in 8°.
449. N. lorga, Istoria Romînilor din Ardeal și Ungaria, Voi. I. Pănă
la mișcarea lui Horea (1784), București, 1915, 463 p. in 8".
450, Zenovie Pâclișanu, Chinezatul la Românii din Ardeal și Ungaria,
în Cultura creștină, an, V (1915), nr, 18, 25 Noemvrie, p. 549—
553.
451. N. lorga, Sârbi, Bulgari și Români în Peninsula Balcanică în evul
mediu, în AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XXXVIII (1915—
1916), p. 107—126.
452. *Dr. Karel Kadlec, Valasi a valasske prăvo v zemich slovansk^ch
a uherskych, Praga, 1916.
453. Dumitru D. Mototolescu, Jus valachicum în Polonia, București,
1916, II + 130 + III p. in 8°.
454. Al. Philippide, Barangii în istoria Românilor și în. limba româ­
nească, in Viata Romînească, an. XI (1916), voi. XL, p. 215—239.
455. G. Murnu, Un document despre Românii din Epir în evul mediu,
în Lui Ion Bianu amintire, București, 1916, p. 49—56.
456. *Despre Morlachi v. și Attilio Tamaro, La Veneție lulienne et la
Dalmatie, voi. I—III, Roma, 1918—1919, în voi. II, p, 301—308
(Les Morlaques au moyen âge) [V. și p. 489—501].
457. C. Brătescu, Nume vechi ale Dobrogiî: Vlahia lui Asan, Vlahia
Albă (1186—Sec. XIII), în Arhiva Dobrogei, voi. II (1919), p.
18—31.
10’
148 VALERIU ȘOTROPA

458, Titus Hotnog, „Bezerdnbam" din cronica persană a lui Fazei—

Ullah—Raschid, Iași, 1919, 24 p, in 8°.
459, N. lorga, Cele d’intăiu cristalisări de Stat ale Romînilor, în Re­
vista istorică, an, V (1919), p, 103—113,
460, N. lorga, Istoria Românilor din Peninsula Balcanică (lAlbănia^
Macedonia, Epir, Tesalia, etc.), București, 1919, 75 p. in 8°,
461, N, lorga, Românii în câteva noi isvoare apusene, în Revista isto­
rică, an. VI (1920), p. 193—201,
462, N. lorga, Notes sur l’union roumaine, în Academie Roumaine.
Bulletin de la Section Historique, cinquieme-huitieme annee, no,
1, 1-er Janvier 1920, p. 84—91. Și (în românește) în Revista isto­
rică, an. VI (1920), p. 1—11,
463. Dr. I, Gherghel, Câteva contribuțiuni la cuprinsul noțiunei cuvân­
tului „Vlach”, în Convorbiri literare, an. LII (1920), no. 5—6,
Mai—Iunie, p. 335—348,
464, Silviu Dragomir, Câteva urme ale organizației de stat slavo-
române, în Dacoromania, an. I (1920—1921), p. 147—161.
465. N. Bănescu, Cele mai vechi știri bizantine asupra Românilor dela
Dunărea-de-jos, în Anuarul Institutului de istorie națională, I
(1921—1922), p. 138—160.
466. N. A. Constantinescu, Despre Morlachi, în Lui Nicolae lorga
omagiu, Craiova, 1921, p. 79—100,
467. Preotul Șt. Tășiedanu, Urme despre voivozi români în județul
Sătmar, în veacul al XlII-lea, în Cultura creștină, Blaj, an. X
(1921), nr. 7—9, p. 226—229.
468. Preotul Șt. Tășiedanu, Villae olachales în județele Beregh, Mara-
murăș și Ungh, în veacul al XlV-lea, în Cultura creștină, an. X
(1921), nr. 10—11, p. 265—270.
469. N. lorga, Cele mai vechi cronici ungurești și trecutul Românilor,
în Revista istorică, an. VII (1921), p. 1—22; an. VIII (1922),
p. 10—27.
470. Silviu Dragomir, Vlahii din Serbia în sec. XII—XV, în Anuarul
Inst. de istorie națională, I (1921—1922), p. 279—299.
471. N. lorga, Romîni și Slavi. Romîni și Unguri. Două conferințe ale
Institutului pentru studiul Europei Sud-orientale, București, 1922,
56 p. in 8°.
472. Alexandru P. Arbore, O încercare de reconstruire a trecutului
Românilor din Dobrogea, în Analele Dobrogei, an. III (1922),
no. 2, p. 237—291 [A se vedea p. 237—250].
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 149

473. Ilie Bărbulescu, Originea celor mai vechi cuvinte și instituții slave
la Români, în Arhiva, an. XXIX (1922), p. 1—11.
474. Dr. N. Kasterska, Les Valaques dans la province de Sanok (Po-
logne), în Bulletin de l’Institut pour l'etude de l’Europe Sud-orien-
tale, an. IX (1922), no. 5—6, p. 45—50,
475. Ștefan Meteș, Contribuții nouă privitoare la voievozii români din
Ardeal și părțile ungurești în veacul al XVI—XVlII-lea, Cluj,
1922, 27 p. in 8°.
476. Dr. Constantin C. Diculescu, Die Gepiden. Forschungen zur
Geschichte Daziens im fruhen Mittelalter und zur Vorgeschichte
des rumănischenVolkes, I, Leipzig, 1923 [1922], XIV+262 p. in 8°.
477. Victor Motogna, Țara Brodnicilor și Vrancea, în Revista Isto­
rică, VIII (1922), N-le 1—3, p. 55—62,
478. Victor Motogna, La dreptul românesc (ius valachicum), în Revista
Istorică, VIII (1922), N-le 10—12, p. 190—192.
479. V. Motogna, Dovezi noi despre vechimea poporului romîn în Ar­
deal, în Revista Istorică, IX (1923), N-le 1—3, p. 28—32.
480. Victor Motogna, Brodnicii, în Revista Istorică, IX (1923), N-le
7—9, p. 119—121.
481. Dir. Constantin C. Diculeiscu, Die Wandalen und die Goten in
Ungarn und Rumănien, Leipzig, 1923, V + 64 p. in 8°.
482. Gr. Nandriș, Romînii din Carpații poloni. Conferință, în Ramuri.
Drum drept. Revistă literară, Craiova, an. XVII (1923), n-l 6,
p. 90—100,
483. N. lorga, Drepturi naționale și politice ale Românilor în Dobro-
gea. Considerațiuni istorice, în Analele Dobrogei, an. IV (1923),
no. 1, p. 1—48 [Să se vadă cap. II. Dobrogea în evul-mediu pănă
în epoca lui Dobrotici, p. 6—26],
484. Alexandru Philippide, Originea Romînilor, voi. I. Ce spun izvoa­
rele istorice, Iași, 1923 [1925], XL + 889 p. in 8°.
485. Dr. Ilie Gheirghel, Studii privitoare la nomenclatura poporului
român. Ausonii și limba ausonică, în Convorbiri literare, an. 55
(1923), no. 3, p. 296—302.
486, G, Poboran, Cumanii—Comani, în Arhivele Olteniei, an. II, no.
5, Ian.—Febr. 1923, p. 17—21.
487. Th. Capidan, Românii din Peninsula Balcanică- Câteva conside-
rațiuni privitoare la trecutul Aromânilor și Meglenoromânilor,
înainte de coborîrea lor in Sudul Peninsulei Balcanice, în Anua­
rul Inst. de ist. naț., II (1923), p. 91—117.
150 VALERIU ȘOTROPA

488. Victor Motogna, Articole și documente. Contribuții la istoria Ro­

mânilor din v. XIII—XVI, Cluj, 1923, 59 p. in 8°.
489. Silviu Dragomir, Originea coloniilor române din Istria, Bucu­
rești, 1924, 20 p. in 8°. Extras din AR., Mem. Secț. Ist., seria III,
tom. II.
490. Silviu Dragomir, Vlahii și Morlacii. Studiu din istoria Românis­
mului balcanic, Cluj, 1924, 136 p, in 8°.
491. loan C. Filitti, Despre Negru-Vodă, București, 1924, 39 p. in 8%
Extras din AR., Mem. Secț. Ist., seria III, tom. IV.
492. I. Andrieșescu, Dela preistorie la evul-mediu. — Păreri îndru­
mătoare. și lapte arheologice și istorice —, București, 1924, 99 p.
în 8° [V. cap. Dacia la începutul evului—mediu (p. 60—70) și
Gepizii în Dacia (p. 70—97) (Aceste două capitole formează
niște rezumate ale lucrărilor lui C. Diculescu citate la no. 476
și 481)].
493. Simeon Simu, Individualismul și pământul la Românii și barbarii
Daciei, sau procesul de individualizare socială a barbarilor Da­
ciei în primele opt veacuri, Lugoj, 1924, 47 p. in 8°.
494. Dr. Silviu Dragomir, tlber die Morlăken (Maupo^Xâ/a) und
ihren Ursprung, în Acad. Roum. Bull. de la Seci. Historique, tom.
XI (1924), p. 115—126.
495. N. lorga, La „Romania” danubienne et Ies barbares au Vl-e
sîecle, în Revue belge de philologie et d’histoire, Bruxelles, tome
III, 1924, p. 35—50.
496. *1. Negrescu, „Vlahii” în Zakonikul lui Ștefan Dușan, în Arhiva,
an. XXXI (1924), p. 129—131.
497. Virgil Șotropa, Tătarii în Valea Rodnei, în Anuarul Institutului
de istorie națională, III (1924—1925), p. 255—274.
498. V. Bogrea, Blakumen, în Anuarul Inst. de ist. nat., III (1924—
1925), p. 526.
499. P. Georgian, Invaziile tătărești până la întemeierea Ițincipatelor,
în Convorbiri literare, anul al 57-lea (1925), Mai, p. 353—365 și
Septembrie, p. 651—661.
500. N. lorga, Les plus anciens etațs slavo-roumains sur la rive gauche
du Danube (Vll-e siecle), în Revue des etudes slaves, Paris,
tome V (1925), fasc. 3 et 4, p. 171—176.
501. G. I. Brătianu, Lak. O interpretare greșită a unui capitol din
„Cartea lui Marco Polo”, în Cercetări istorice, an. I (1925), nr.
1, p. 369—376.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 151

502. I. Minea, Originea romană a instituțiunii cnezatului la noi, în

Cercetări istorice, an. I (1925), nr. 1, p. 412.
503. Al. Bocănețu, T erminologia agrară in limba română. Studiu filo-
logic-istoric-cultural, în Codrul Cosminului, an. II și III (1925
și 1926), p, 119—274 [Tratează și despre viața economică a Ro­
mânilor în epoca năvălirilor barbare. V. mai ales p. 123—137].
504. Th. Capidan, Românii nomazi. Studiu din viața Românilor din
Sudul Peninsulei Balcanice, Cluj, 1926, 190 p. in 8°.
505. ’M. Pripor, Voivozii și cnezii din Bihor, în Beiușul, an. VI (1926),
nr. 2—3.
506, Prof. V, Diamandi—Aminceanul, Despre Marca Valahie, în Con­
vorbiri literare, anul al 58-lea (1926), Ianuarie—Fevruarie, p.
138—142; Iulie—August, p. 617—619.
507. *C. Kogălniceanu, Negru-Vodă, în Convorbiri literare, an. 58
(1926), p. 456—462.
508. Dr. Uie Gherghel, Pascua Romanorum: Pabula lulii Caesaris? —
Un capitol din nomenclatura istorică română, în Revista Arhi­
velor, an. II, no. 3, 1926, p. 383—397; nr. 4, an. 1927, p. 235—•
237.
509. Th. Capidan, Macedoromânii. Vechimea și însemnătatea lor isto­
rică în Peninsula Balcanică, în Anuarul Inst. de istorie națio­
nală, IV (1926—1927), p. 175—194,
510. Dr. I. Gherghel, Basarab-ban? sau Severin-banl, în Arhiva, an.
XXXIII (1926), no. 1, Ianuarie, p. 60—63.
511. T. Hotnog, O lămurire despre Basarab-ban sau Severin-ban, în
Arhiva, an. XXXIII (1926), no. 2, April, p. 131—134.
512. Dr. Ilie Gherghel, Basarab-Ban? sau Severin-Ban!, II, în Ar­
hiva, an. XXXIV (1927), no. 1, p. 68—70,
513, N. lorga, Momente istorice, București, 1927, 10 p. in 8°. Extras
din AR., Mem. Secț. Ist., seria III, tom. VII.
514. Margareta Ștefănescu, Blakumen-Vlahi, în Arhiva, an. XXXIV
(1927), no. 1, p. 59—60.
515. T. Hotnog, „Bersabeni” din cronicele vechi poloneze, în Arhiva,
an. XXXIV (1927), no. 2, p. 69—77.
516. Dr. Ilie Gherghel, Câteva precizări filologice-istorice, în Arhiva,
an. XXXIV (1927), no. 2, p. 58—60; an. XXXV (1928), no. 1, p.
62—64.
517. Dr. Ilie Gherghel, Bersabeni = Besermeni?, în Arhiva, an.
XXXV (1928), no. 2, p. 142—146.
152 VALERIU ȘOTROPA

518. Dimitre Onciul, Românii și Ungurii in trecut. Relațiunile lor poli­

tice in desvoltarea statului român și a Românilor de peste munți.
Scriere postumă neterminată, București, 1928, 36 p. in 8°. Extras
din AR., Mem. Secț. Ist., seria III, tom. IX.
519. Aurelien Sacerdoțeanu, Considerations sur l’histoire des Rou-
mains au Moyen-Âge, în Melanges de l’Ecole Roumaine en
France, 1928, p. 103—245.
520. Teodor Bălan, Berladnicii, Cernăuți, 1928, 24 p, in 8°.
521. Aurelian Sacerdoțeanu, Vlahii și Vlahia lui Brocard, în Anuarul
Institutului de istorie națională, V (1928—1930), p. 497—503.
522. N. lorga, Imperiul Cumanilor și domnia lui Băsărabă^ Un capi­
tol din colaborația româno-barbară în evul mediu, București,
1928, ?7 p. in 8°. Extras din AR., Mem. Secț. Ist., seria III,
tom. VIII.
523. N. lorga, Brodnicii și Românii. O problemă din vechea istorie a
Românilor. Cu un adaus despre Vrancea, București, 1928, 28 p.
in 8°. Extras din AR., Mem. Secț. Ist., seria III, tom. VIII.
524. *Șt. Manciulea, Contribuții la studiul elementului românesc din
câmpia Tisei și Carpații nordici, în Lucrările Institutului de Geo­
grafie din Cluj, IV (1928—1929), p. 125—159.
525. G. Murnu, Români medievali în Epir, în Revista aromânească,
an. I (1929), n-rul 1, p. 5—8.
526. C. Kogălniceanu, Românii de dincoace de Carpați sub domina-
țiunea Ungurilor până la întemeierea Țării-Românești și a Mol­
dovei, în Arhiva, an. XXXVI (1929), no. 3 și 4, p. 240—250; an.
XXXVII (1930), no. 2, p. 90—107; no. 3-^4, p. 169—174; an.
XXXVIII (1931), no. 2, 3, 4, p. 49—63.
527. P. P. Panaitescu, Les relations bulgaro-roumaines au Moyen Âge
(ă propos d'un livre recent de Mr. P. Moutbftchiev), în Revista
aromânească, an. I (1929), n-rul 1, p. 9—31.
528. A. Sacerdoțeanu, Guillaume de Rubrouck et les Roumains au mi­
lieu du XlII-e siecle, Paris, 1930, 176 p. in 8°. Extras din Melan-
ges de l’Ecole Roumaine en France, 1929, II, p. 159—335.
529. N. lorga, Epoque et caractere de l’etablissement des Slaves dans
la Peninsule des Balcans, în Revue historique du Sud-Est euro-
peen, an. VII (1930), p. 1—17.
530. General T. Nicolau, Invazia Tătarilor și prima ocupare a Buda-
Pestei, București, 1930, 100 p. in 8°.
 INTRODUCERE Șl BIBLIOGRAFIE 153

531. N. A. Constantinescu, Posada 1330, 9—12 Noembrie, București,

1930, 48 p. in 16°.
532. Aurelian Sacerdoțeanu, Barbari, Scifi sau Români in anul 865,
în Revista macedoromână, voi. III, 1—2, 1931, p. 54—60.
533. Aurelian Sacerdoțeanu, Vlahii din 1303 în opera lui Ramon Lull,
în Revista istorică, XVII (1931), no. 4—6, p. 68—75.
534. C. C. Giurescu, Despre Vlahia Asaneștilor, Cluj, 1931, 18 p. in 4°.
Extras din Lucrările Institutului de Geografie al Universității
din Cluj, voi. IV, p, 109—124.
535. Victor Motogna, Când și dela cine au cuprins Ungurii Ardealul?,
Dej, 1931, 15 p. in 16°.
536. Dr. loan Ferenț, Cumanii și episcopia lor, Blaj, [1931], 152 p.
in 8°.
537. N. Bănescu, Ein ethnographisches Problem am Unterlauf der Do­
nau aus dem XL Iahrhundert, în Byzantion, VI (1931), p. 297—307.
538. Aurelian Sacerdoțeanu, Românii din Peninsula Balcanică in evul
mediu, în Graiul românesc, VI (1932), no. 9—10, p. 109—114.
539. G. Popa-Lisseanu, Secuii și secuizarea Românilor, București, 1932,
63 p. in 8°.
. 540. P. P. Panaitescu, Diploma bârlădeană din 1134 și hrisovul lui
Iurg Koriatovici din 1374, în Revista istorică română, II (1932),
p. 46—58. Vezi și Ilie Bărbulescu, Cu privire la diploma bârlă­
deană din a. 1134, în Arhiva, an. XXXIX (1932), p. 87—88.
541. Th. Holban, Românii pe teritoriul polonez până în sec. XVI, în
Arhiva, an. XXXIX (1932), no. 1, 2, 3, p. 20—32; anul al 40-lea
(1933), no. 1—2, p. 41—47; no. 3—4, p. 113—122; anul al 41-lea
(1934), no. 1—2, p. 17—28 și no. 3—4, p. 125—130.
• 542. Ștefan Manciulea, Elementul românesc din Cîmpia Tisei și Car-
pații Nordici în evul mediu, în Revista istorică, an. XVIII (1932),
n-le 7—9, p. 237—241.
543. losif Șchiopul, Contribuțiuni la istoria Transilvaniei în secolele
XII și XIII. I. Țara Bârsei și cavalerii Teutoni, II. Invaziunea
Mongolilor din 1241, Cluj, 1932, 164 p. in 8°.
544. Th. Capidan, Aromânii. Dialectul aromân. Studiu lingvistic, Bu­
curești, 1932, X + 576 p. in 8° (Academia Română. Studii și cer­
cetări, XX) [Interesează materia noastră p. 3—37.]
545. Aurelian Sacerdoțeanu, Marea invazie tătară și Sud-Estul euro­
pean, București, 1933, 91 p. in 8°.
546. Nicolae Drăganu, Românii în veacurile IX—XIV pe baza toponi­
1B4 VALER1U ȘOTROPA

miei și a onomasticei, București, 1933, 683 p. in 8“ (Academia

Română. Studii și cercetări, XXI).
547. Despre viața și organizația militară a poporului românesc în
epoca invaziilor barbare vezi pp. 35—51 [347—363] din lucrarea
Generalului Radu Rosetti, începuturile arfei militare în cuprin­
sul României de azi (din Paleolitic până la întemeierea Principa­
telor), București, 1933, 52 p. in 8°. Extras din AR., Mem. Secț.
Ist., seria III, tom. XIV, pj 313—364.
548. N. Popa-Lisseanu, Romînii în „Descripția Buropae Orientalis”,
în Revista istorică, an. XX (1934), n-le 4—6, p. 101—111.
549. C. Kogălniceanu, Basarab și năvălirea Tătarilor din 1241, în
Arhiva, anul al 41-lea (1934), p. 111—117.
550. *Ion Baltariu, Vechile instituții juridice din Transilvania. Con­
tribuții la istoria dreptului român, Aiud, 1934.
551. losif Șchiopul, Diploma Andreiană din 1224 și alte documente
falșe sau falș interpretate, Cluj, 1934, 123 p, in 8°.
552. Ion Conea, Despre așa numita „Țară a Lotrului”, în Revista isto­
rică română, IV (1934), p. 291—292.
553. Aurelian Sacerdoțeanu, In jurul unei lupte a Românilor cu Ru­
tenii în anul 7277, în Arhivele Olteniei, an. XIII, nr. 74—76, Iu­
lie—Dec. 1934, p. 276—286 [Cuprinde și unele pasagii de istoria
dreptului].
554. Aurelian Sacerdoțeanu, Vlahii din Calcidica, București, 1934, 11
p. in 8°. Extras din volumul „In memoria lui Vasile Pârvan".
555. Cea mai însemnată publicație de cronici și alte isvoare relative
la istoria Românilor dinainte de fondarea Principatelor, isvoare
importante și pentru cunoașterea instituțiilor românești din epoca
năvălirilor barbare (vezi partea I, § 7), este aceea a lui G. Popa-
Lisseanu, Izvoarele istoriei Românilor, care cuprinde: voi. I. Fap­
tele Ungurilor de Secretarul anonim al regelui Bela, București,
1934, 134 p.; voi. II. Descrierea Europei Orientale (1308) de
Geograful anonim, București, 1934, 69 p.; voi. III. Românii în
poezia medievală (Extras din Cercetări istorice, an. X, 1934),
Iași, 1934, 32 p.; voi, IV. Cronica Ungurilor de Simon de Keza,
București, 1935, 134 p.; voi. V—VI. Cântecul de jale de Rogerius
și Descoperirea Ungariei celei mari de Ricardus, București, 1935,
103 + 24 p.; voi. VIL Cronica lui Nestor, București, 1935, 238 p.;
voi. VIII. Ambasadele lui Priscus, București, 1936, 148 p.; voi.
IX și X. Părăsirea Daciei. Vopiscus și Eutropius, București, 1936,
156 p. in 8°.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 155

556. I. Minea, Din istoria unui cnezat ardelean, în Cercetări istorice,

an. X—XII (1934—1936), nr. 1, p. 3—61. — V. și idem, Știri noui
despre cnezatul ardelean și cincizecime, în Cercetări istorice,
X—XII (1934—1936), no. 2, p. 95—97.
557. Th. Holban, Cneazul. Contribuție la ius valachicum din Polonia,
în Cercetări istorice, an. X—XII (1934—1936), nr. 1, p. 62—79.
558. N. lorga, La place des Roumains dans rhistoire universelle. I.
Antîquite et Moyen-Âge, Bucarest, 1935, 203 p. in 8°.
559. Theodor Holban, Răspândirea coloniilor românești în Polonia,
în Arhiva, an. XLII (1935), no. 1—2, p. 28—33; no. 3—4, p. 166—
175; an. XLIII (1936), no. 1—2, p. 23—29...
560. Pr. Octavian Popa, Ugrinus 1291, Brașov, 1935, 27 p. in 8°. Ex­
tras din revista „Țara Bârsei“.
561. G. I. Brătianu, Recherches sur Vicina et Cetatea Albă. Contribu-
tions ă l’histoire de la domination byzantine et tatare et du corn-
merce genois sur le littoral roumain de la Mer Noire, Bucarest,
1935, 197 p. + VIII pl. in 8°.
562. Ion Conea, Țara Loviștei. Geografie istorică, București, 1935, 217
p. in 8°. Extras din Buletinul Societății regale române de Geo­
grafie, tom. LIII (1934).
563, Ion Conea, Basarabii din Argeș. Despre originea lor teritorială
și etnică, București, 1935, 23 p. in 4°.
564. Aurelian Sacerdoțeanu, Considerații asupra istoriei Românilor
în evul mediu. Dovezile continuității și drepturile Românilor asu­
pra teritoriilor lor actuale, București, 1936, XXX + 312 p. in 8°.
565. Theodor Capidan, Romanitatea balcanică, București, 1936, 68 p.
in 8° (Academia Română. Discursuri de recepție, LXVII) [Câteva
note istorico-juridice la p. 44—47].
566. I. Lupaș, Voevodatul Transilvaniei în sec. XII și XIII, București,
1936, 32 p. in 8°. Extras din AR., Mem. Secț. Ist,, seria III, tom.
XVIII, p. 83—114.
566b. *Aurelian Sacerdoțeanu, Români și barbari în secolul IX. Un
început de diferențiere, București, 1937.

Studii despre viața și organizația religioasă a Românilor

în epoca năvălirilor barbare.
567, Ierodiaconul Genadie Enacenu, Din istoria bisericescă a Româ­
nilor, Creștinismul in Dacii și creștinarea Românilor, Bucuresci,
1875, VIII + 249 + VII p. in 8°.
156 VALERIU ȘOTROPA

568, Dumitru Stănescu, Origina creștinismului la Români. Tesă pentru

licența, București, 1891, III + 101 p. in 8°.
569, C. Erbiceanu, Studii istorico-canonice asupra existenței ierarhiei
bisericei române între seculii al IX-lea până la al XlV-lea, în Bi­
serica ortodoxă română, an. XVII (1893—1894), p. 536—557.
570, Constantin Erbiceanu, Ulfila.Viața și doctrina lui sau starea creș­
tinismului în Dacia Traiană și Aureliană în secuiul al IV, Bucu­
rești, 1898, 123 p, in 8°,
571, C. Auner, Câteva momente din începuturile bisericei române,
Blaj, 1902, 110 +IV p, in 16°.
572, G. M. lonescu, Istoria bisericii Românilor din Dacia Traiană
44—678 p. Christ. Origini, voi. I, București, 1905, XXXII+532 p.
in 8°.
573, C, Diculescu, Vechimea creștinismului la Români. Argumentul fi­
lologic, București, 1910, 32 p, in 8°.
574, V. Pârvan, Contribuții epigrafice la istoria creștinismului daco­
român, București, 1911, XVI+223 p. in 8°.
575. Zaharia Pop, Cele mai vechi urme de creștinism la Dunărea de
jos, în Cultura creștină, an. V (1915), p. 431—439.
576, *R, Netzhammer, Die christlîchen Altertumer der Dobrudscha,
București, 1918, VII+223 p, in 8°.
577, *1, Zeiller, Les origînes chretiennes dans Ies provinces danubien-
nes de l’Empire romain, Paris, 1918, IV+667 p, in 8°.
578, Preot A, Nanu, Monumentul creștin din Potaissa. Contribuție la
istoria creștinismului daco-roman, Odorheiu, 1926, 25 p, in 8°,
579, Dumitru Stănescu, Vechile episcopii la Români, București, 1927,
95 p. in 8°.
580, *C. S. Nicolaescu-Plopșor, Vechimea creștinismului în Oltenia, în
Renașterea, Martie 1933, p, 85—103.
581. Anton D. Velcu, Contribuții la studiul creștinismului daco-roman.
Sec. 1—IV d. Cr., București, [1934], 74 p. in 8°.
582. I. Popescu-Spineni, Vechimea creștinismului la Români. Confe­
rință, București, 1934, 44 p. in 8°.
583. I. Lupaș, A existat în Transilvania episcopie ortodoxă înnainte de
întemeierea regatului ungar?, în Biserica ortodoxă română, an,
LII (1934), p. 149—153.
584. Dr. Nicolae Lupu, Religia strămoșilor. Din timpurile cele mai
vechi, pănă la căderea imperiului fisaneștilor din Peninsula Bal­
canică (1250). Cercetări istorice, Blaj, 1935, VI+295 p, in 8°.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 1B7

585. C. Daicoviciu, Există monumente creștine în Dacia Traiană din

sec. II—-III?, Cluj, 1936, p. 192—209, in 8°. Extras din Anuarul
Instit. de studii clasice, II (1933—35).
O lucrare specială asupra vieții și organizației poporului românesc
în epoca năvălirilor barbare (dela evacuarea de către oficialitate a Da­
ciei până la întemeierea principatelor române) lipsește. Ea se poate
însă scrie și va trebui scrisă utilizând ca isvoare de informație croni­
cele, alte scrieri narative, documentele, nomenclatura și limba, care
au fost de altfel întrebuințate, însă alternativ, în scrierile citate mai
înainte.

VI. STUDII RELATIVE LA ORGANIZAȚIA

PRINCIPATELOR ROMÂNE
1. GENERALE
586. Emile Picot et Georges Bengesco, Alexandre le Bon, prince de
Moldavie (1401—1433). Fragment d’une histoire de la Moldavie
depuis Ies origines jusquă la fin du XV-e siecle, Vienne, 1882,
VIII+100 p. in 16° [Vezi Seconde pârtie: Institutions. — Orga-
nisation ecclesiastique, civile et politique (p. 29—98)].
587. A. D. Xenopol, Reformele lui Constantin Mavrocordat, în Ar­
hiva, tom. II (1890—1891), p. 582—592.
588. loan Bogdan, Luptele Romînilor cu Turcii pănă la Mihai-Viteazul.
— Cultura veche romînă. Două conferințe ținute în sala Ateneului
Romîn din București, în zilele de 25 și 29 Ianuarie 1898, București,
1898, 98 p. in 16° [In conferința a doua (p. 39—84), I. Bogdan
tratează în linii generale despre viața și organizația principatelor
în secolele XV—XVII].
589. C. G. Dissescu și M. A. Dumitrescu, Istoria și principiile drep­
tului public român, ed. II, voi. I. Drept constituțional, București,
1903, 399 p. in 8° [V. p. 295—367].
590. Th. C. Aslan, Istoricul paterei legiuitoare în România, în Dreptul,
an. XXXIV (1905), no. 9, p. 69—74; no. 11, p. 85—89; no. 13, p.
101—106 și no. 18, p. 141—145.
591. Vasile C. Nicolau, Priviri asupra vechei organizări administrative
a Moldovei, Bârlad, [1913], XXXVI+308 p. in 8°.
592. *Tr. Oliva, Histoire du droit public roumain. These, Paris, 1922.
593. N. lorga, Istoricul constituției românești, în Noua constituție a
României. 23 de prelegeri publice organizate de Institutul social
158 VALERIU ȘOTROPA

român, București, 1922, p. 5—24 [Sub titlu conferința are urmă­

toarea notă: Cuprinsul: 1. La noi a existat o desvoltare constitu­
țională ignorată de constituția dela 1866. — 2. Dela început sta­
tul românesc este caracterizat prin: ideea națională a teritoriului
și a domniei. — 3. Viața constituțională din veacul al 14, 15 și 16
în Moldova; 4, din veacul al 16 și 17 în Muntenia; 5. din veacul
al 17 în Moldova; 6. din veacul al 18; 7. din veacul al 19].
594. Ion I. Nistor, Istoria Basarabiei, Cernăuți, 1923, cap. întocmirile
interne din Moldova (p. 49—58).
595. I. Minea, «Reforma» lui Constantin Vodă Mavrocordat. Câteva
lecții ținute la Universitatea din lași, Iași, 1927, 155 p. in 8°. Ex­
tras din Cercetări istorice, II—III [Se ocupă pe larg cu reformele
acestui „suveran luminat" al secolului XVIII în organizarea ad­
ministrativă, judiciară, socială și financiară].
596, N. lorga, Le caractere commun des institutions du Sud-Est de
l’Europe, Paris, 1929, 139 p. in 8° [Tratează în mod comparativ
despre organizația centrală, administrativă, judiciară, fiscală, mi­
litară și socială a popoarelor din Sud-Estul Europei în trecut].
597. loan C. Filitti, Despre vechea organizare administrativă a Prin­
cipatelor Române, București, 1929, 53 p. in 8°. Extras din „Revista
de drept public" anul IV; Ediție revăzută, București, 1935, 76 p.
in 8°. Extras din Revista de drept public 1934—5. [Cuprinde ur­
mătoarele capitole (în ediția revăzută): Domnul (p. 4—8); Sfatul
domnesc — Marii dregători (p. 9—17); Județele (17—21); Târ­
gurile (22—30); Satele (31—33); Organizarea slujitorească a
veacurilor XVI—XVII (33—40); Caracteristica vechii adminis­
trații (40—42); Vremea Fanărioților (cu subdiviziunile: Sfatul
domnesc, Județele, Subdiviziunile județelor, Târgurile, Capita­
lele) (42—53); încercări și propuneri de reforme în pragul sec.
al XlX-lea (54—60); Regimul Regulamentului organic (60—70);
După regulamentul organic (70—76)].
598. P. P. Panaitescu, Alexandru cel Bun. La cinci sute de ani dela
moartea lui, București, 1932, 59 p. in 16° [V. cap. III. întocmirea
țării: Biserica, mănăstirile (p. 10—15); VII. Sate și târguri, boieri
și țărani (p. 29—33); VIII. Negoțul (p. 34—40)].
599. Jean C. Filitti, Rapide coup d’oeil sur l’ancien droit public de la
Roumanie, Bucarest, 1935, 15 p. in 8°. Extrait des Melanges Paul
Negulesco.
Vezi și no. 1425, 1431, 1434, 1435, 1443, 1473.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 159

2. DOMNUL

600. Cesar Bolliac, Titluliî suveranilorîî Romani, în Culegere de mai

mulți articoli..., Bucuresci, 1861, p. 82—89 [Articolul a fost pu­
blicat mai întâiu în Buciumulu, an. 1857, nr. 5],
601. loan Bogdan, lw din titlul domnilor români, în Convorbiri literare,
an. XXIII (1889—1890), p. 721—738.
602. D. Onciul, Titlul lui Mircea cel Bătrân și posesiunile lui, în Con­
vorbiri literare, an. XXXV (1901), p. 1010—1035; an. XXXVI
(1902), p. 27—53, 716—753; an. XXXVII (1903), p. 16—30 și
p. 209—231. .
603. Gh. Ghibănescu, Succesiunea la tron (Interpretare diplomatică),
în Arhiva, an. XXVII (1916), p. 1—7.
604. Despre domn v. și I. Ursu, Ștefan cel Mare, București, 1925, p.
316—317.
605. Dinu C. Arion, Din hrisoavele lui Mircea cel Bătrân 1386—1418,
București, 1930, capitolele: „Situațiunea" [Domnului] (p. 41—42),
„Titulatura" (p. 43—47) și „Prerogativele domnești” (p. 48—56).
606, Dinu C. Arion, Încercare asupra dominiului eminent din princi­
patele Munteniei și Moldovei în secolele XIV și XV, în Închinare
lui Nicolae lorga, Cluj, 1931, p. 12—23. — Despre proprietatea
superioară a domnilor români v. și Adelaida Goga-Bucur, Uricele
lui Alexandru cel Bun, Brăila, 1932, cap. Dominium eminens al
Domnitorului asupra averii supușilor săi (p. 108—110) și loan
C. Filitti, Proprietatea solului în Principatele române până la
1864, București, 1935, partea I. cap. I, § 3. Titlurile proprietății.
Dominiul eminent al suveranului (p. 80—109).
607. I. Minea, Gospodin și gospodar, în Cercetări istorice, an. VIII—
IX (1932—1933), nr. 2, p, 214—215 [Este un răspuns la articolul
lui Damian P. Bogdan, In chestiunea autenticității inscripției fu­
nerare a voevodului muntean Nicolae Alexandru Basarab, în Re­
vista istorică română, III (1933), p. 270—271. V. și recenzia lui
D. P. Bogdan asupra acestui răspuns în Rev. ist. rom., III (1933),
p. 395—396].
608. N. lorga, Sensul tradițional al monarhiei. Conferință, București,
1934, 52 p. in 16°.
609. A. Sacerdoțeanu, Au fost aleși cei d’intăiu Domni ai Moldovei?,
în Revista istorică, an. XXI (1935), p. 316—317.
Lipsește un studiu care să se ocupe cu instituția românească a
domniei sub toate aspectele ei (titlu, succesiune, prerogative, etc.).
160 VALERIU ȘOTROPA

3. DREGĂTORIILE

[Notă. Aici citez studiile despre dregătoriile centrale. Despre

dregătoriile teritoriale vezi punctul 4. Organizația teritorială].
610. ^Despre dregătorii v. și Melchisedek, Chronica Hușilor, Bucuresci,
1869, p. 31—54.
611. Emile Picot et Georges Bengesco, Alexandre le Bon, prince de
Moldavie (1401—1433), Vienne, 1882. V. Seconde pârtie, § III.
Organisation administrative, —■ La Hierarchie moldave. — Com-
paraison entre la hierarchie moldave et Ies hierarchies byzantinei,
bulgare, hongroise, polonaise, etc. (p. 63—95),
612, *Gh. Ghibănescu, în Uricariul, voi. XVIII, Iași, 1892, p. 444—-
530, a publicat o „listă de boerii Moldovei dela început și până
la 1634“, adăugând și câteva note cu privire la dregătorii.
613. I. Tanoviceanu, Contribuțiuni la biografiile hunora din croni­
carii moldoveni, în AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XXVII
(1904—1905), p, 227—246 [Tratează despre hatman și pârcălabi
la p. 231—239].
614. N. lorga, Istoria Romînilor în chipuri și icoane, ediția II, Craiova,
1921, capitolul „Rostul boierimii noastre” (p. 154—163).
615. I. Ursu, Ștefan cel Mare, București, 1925, capitolele: „Consiliul”
(p. 316—319) și „Administrația” (p. 319—321).
616. C. C. Giurescu, Contribuțiuni la studiul marilor dregătorii în se­
colele XIV și XV, în Buletinul Comisiei istorice a României, voi.
V, 1926, p. 1—176. Și extras, Vălenii de Munte, 1926, 176 p. in 8°.
617, Constantin C. Giurescu, Noi contribuțiuni la studiul marilor dre­
gătorii în secolele XIV și XV, București, 1925, 75 p. in 8°,
618—619, loan C, Filitti, Arhondologia Munteniei dela 1822—1828, în
Revista Arhivelor, nr. 4, an. 1927, p. 19—49 [Conține la sfârșit,
p. 46—49, unele generalități privitoare la dregătoriile dela înce­
putul secolului XIX], — Acelaș, Arhondologia Munteniei la
1822—1828, în Revista istorică, an. XIV (1928), p. 138—154
[Generalități la p. 153—154].
620. George D. Florescu, Divane domnești din Muntenia în secolul al
XV-lea, de la 1496 până la 1501, în Revista Arhivelor, nr. 5, an.
1928—1929, p. 360-—388 [Conține la urmă, p. 382—388, câteva
generalități cu privire la dregătorii],
621. N. lorga, Istoria Românilor prin călători, ed. II, voi, I, Bucu­
rești, 1928, cap, VIII. Dregătoriile românești în veacurile al
XlV-lea pănă în al XVI-lea (p. 116—130),
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 161

622, G, Duzinchevici, Vornicia moldovenească până la 1504, în Cer-

cetări istorice, an. V—VII (1929—1931), p. 216—252.
623. Teodor Bălan, Vornicia în Moldova, în Codrul Cosminului, an,
VII (1931—1932), p, 63—204, Și extras, Cernăuți, 1931, Cf. și
Constantin A, Stoide (Iași), Cu privire la studiul D-lui T. Bălan
«Vornicia în Moldova», în Arhiva, an. XXXVIII (1931), p.
543—553.
624. T. G. Bulat, Boeriile-slujbe din Țările Române la sfârșitul seco-
lului al XVllI-lea și începutul celui al XlX-lea, în Arhivele Ba­
sarabiei, an, IV (1932), p. 32—46, 179—203: an. V (1933), p.
237—252.
625. N. lorga, La titlurile boierești în epoca fanariotă, în Revista isto­
rică, an. XIX (1933), n-le 1—3, p, 10—11.
626. Constantin V. Dimitriu, Doi dregători moldoveni. I. Portarul de
Suceava. II. Hatmanul și pârcălabul de Suceava, București, 1935,
133 p. in 8°.
627. Nicolai Grămadă, Cancelaria domnească în Moldova până la
domnia lui Constantin Mavrocordat, în Codrul Cosminului, IX
(1935), p. 129—231.
627b, '*T, G, Bulat, Dregătoria armășii și țiganii la sfârșitul veacului
al XVIII, în Arhivele Basarabiei, VIII (1936), p, 3—13.
Vezi și no. 957.
Lipsește o lucrare de total asupra evoluției dregătoriilor românești
din secolul XIV până în secolul XIX.

4. ORGANIZAȚIA TERITORIALĂ

628. C. D, Aricescu, Istoria Câmpulungului, prima residența a Româ­

niei, București, partea I, 1855, X+191 p.; partea II, 1856, 179
p. in 8°.
629, D, Berindeiu, Bucurescii. Studiu istorică, în Revista romana pen­
tru sciințe, littere și arfe, an. I (1861), p. 317—360, 611—638.
630. *D, Pappasoglu, Istoria începutului orașului București, [Bucu­
rești?], 1870.
631, F, A. Wickenhauser, Bochotin oder Geschichte der Stadt Cer-
năuz und ihrer Umgegend. 1. Heft, Wien, 1874, 120 p, in 8°.
632, Alexandru Papadopol Calimah, Scrisoare despre Tecuciu, în
Convorbiri literare, an. XIX (1885—1886), no. 5, p. 369—390 și
no. 11, p. 921—960.
11
162 VALERIU Ș0TR0PA

633. Alexandru Papadopol-Calimachu, Notiță istorică despre orașulu

Botoșani, Bucuresci, 1887, 58 p. in 4°. Extras din AAR., seria II,
tom. IX, secț, II, Memorii și notițe, p. 93—130 [recte 150],
634, Alexandru Papadopul Calimah,Notiță istorică despre Bârlad,
Bârlad, 1889, 114 p. in 8°.
635, Gh, Ghibănescu, Tîrgu-Ocna. Studiu istoric, în Arhiva, tom. II
(1890—1891), p. 593—644.
636. George Popovici, Cronica lui Ureche despre ocoalele lugaene,
în Convorbiri literare, an. XXIV (1890—1891), no. 12, 1 Martie
1891, p. 1009—1023.
637. *Lt. Colonel D. Pappasoglu, Istoria tondărei orașului București,
capitala regatului român, dela anul 1330 până la 1850, București,
1891.
638. *D. Onciul, Zur Geschichte der Stadt Czernowitz, în Czernowitzer
Zeitung, 1893.
639. S. S. Secula, Țara de Sus și Țara de Jos, în Convorbiri literare,
an. XXXIII (1899), no. 8, p. 768—771. Este o> completare a stu­
diului aceluiaș: Țara de Sus și Țara de Jos în Principatele ro­
mâne, București, 1898, 16 p. in 8°.
640. G. L lonnescu-Gion, Istoria Bucurescilor, Bucuresci, 1899, 818 p.
in 4°.
641. George Popovici, Starostia Sepinicensă (Notiță privitoare la isto­
ria vechii organisațiuni a Moldovei de sus), în Lui Titu Maiorescu
omagiu, București, 1900, p. 476—482.
642. Ion Boldescu, Studiu istoric și economic asupra județului Vlașca,
Giurgiu,: 1900, V+240 p. in 8°.
643. Gh. Ghibănescu, Organele administrative rurale, în Arhiva, an.
XII (1901), no. 7 și 8, p. 289—300.
644. N, lorga, Drumuri și orașe din România, București, 1904, VII+
291 p. in 8°; Ediția II, București, [1916], 236 p. in 8°.
645. Alexandru Ștefulescu, Istoria Târgu-Jiului, Târgul-Jiului, 1906,
IV + 483 p. in 8° [Este ediția a doua, revăzută și adăugită,
a lucrării aceluiași: încercare asupra istoriei Târgu-Jiului, Bu­
curești, 1899, 290 p. in 8°].
646. *Dim. F. Caian, Istoricul orașului Focșani, Focșani, 1906.
647. N. lorga, Orașele oltene și mai ales Craiova pe pragul vremi-
lor nouă (1760—1830), în Convorbiri literare, an. XLI (4907),
no. 1, p. 56—69; no. 2, p. 146—157. Și în Arhivele Olteniei, an.
IV, no. 20, Iulie—August 1925, p. 275—294.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 163

648. G. Poboran, Istoria orașului Slatina, ediția II, Slatina, 1908

[1909], 507 p. in 4°.
649. Al, T. Dumitrescu, Despre orașul Floci. Notiță istorică-filologică,
în Revista pentru istorie, archeologie și filologie, voi. XI (1910),
p, 409—438.
650. C. Kogălniceanu, Cercetări critice cu privire la istoria Români­
lor. Capitalele și întinderea Moldovei sub primii voevozi, în
Revista pentru istorie, archeologie și filologie, voi. XIII (1912),
p, 102—112.
651. I. Boldescu, Monografia orașului Giurgiu, Giurgiu, 1912, 247
p. in 8°.
652. N. A. Bogdan, Orașul Iași. Monografie istorică și socială,
ilustrată, ediția II, Iași, 1913, 522 p. in 4° [Ediția I, cu titlul:
Orașul Iași odinioară și astăzi, Iași, 1904. Vezi și idem, Târgul
lașilor. Adause la monografia „Orașul Iași”, Iași, 1923].
653. *Gh. Zagoriț, Târguri și orașe între Buzău, Târgoviște și Bucu­
rești, București, 1915.
654. N. lorga, Istoria Romînilor în chipuri și icoane, ediția II, Craiova,
1921, cap, „Un oraș românesc: Botoșanii” (p. 168—182),
655. N, lorga, Istoria poporului românesc, voi. I, București, 1922,
cap. Viața orășenească (p. 213—263) și cap. Satele românești
(p. 263 sqq).
656. Ecaterina Zaharescu, Vechiul județ al Saacului în lumina isto­
rică și antropogeografică, în Buletinul Societății Regale Române
de Geografie, tom. XLI (1922), p. 147—173.
657. George Mii. Demetrescu, Craiova, moșie a Bassarabilor, în Ar­
hivele Olteniei, an, I (1922), no. 1, p. 16—20.
658. T. G. Bulat, înființarea orașului Calafat, în Arhivele Olteniei,
an, I (1922), no. 1, p. 20—25.
659. N. A. Bogdan, Cea dintâi legiuire comunală în orașul Iași și în
principalele târguri din Moldova, în loan Neculce, an. I, fasc.
II, Iulie 1922, p. 240—250 [Este vorba de „Pravila pentru în­
chegarea Sfaturilor Munițipale" din 1833].
660. N. Gh. Dinculescu, Vechi împărțiri administrative, în Arhivele
Olteniei, an. II, no. 7, Mai—Iunie 1923, p. 165—179.
661. loan C. Filitti, Banii și caimacamii Craiovei, în Arhivele Olte­
niei, an. III, no. 13, Maiu—Iunie 1924, p. 193—217.
662, Gh, Ghibănescu, DorohoiuL Studiu și documente, Iași, 1924,
XXXVI + 130 p, in 8° (Surete și izvoade, voi. XII).
11*
164 VALERIU ȘOTROPA

663. N. A. Bogdan, Imașul tîrgului lașilor, în loan Neculce, fasc. 4,

1924, p. 46—80.
664, Stoica Teodorescu, Monografia orașului Câmpina. Istoric și docu­
mente, Câmpina, 1924, 208 p. in 8°.
665. *Prof, arhitect I. D. Berindey, Istoricul cetății și orașului Iași
dela întemeiere, în Ilustrația, București, an. XIV (1925), n-rele
115—118, p. 141—168.
666, C. Rădulescu-Codin, Câmpulungul Muscelului istoric și legen­
dar. Privire asupra trecutului, Câmpulimg-Muscel, 1925, 288
p, in 8°. :
667. *R. Honigberger, Alte deutsche Stadie in der Moldau und Wa-
lachei, în Deutsche Politische Hefte aus Grossrumănien, Sibiu,
an. V (1925), nr. 1—2, p, 18—22; nr. 10, p. 16—22.
668. Artur Gorovei, Din istoricul orașului Fălticeni. Conferință, Ro­
man, 1925, 16 p, in 8°.
669. Șt. Ciobanu, Chișinăul, [Chișinău], 1925, 122 p. in 8°.
670, I. Ursu, Ștefan cel Mare, București, 1925, capitolele: „Admi­
nistrația" (p. 319—321) și „Administrația comunală” (p.
322—323).
671. Prof. D. Nichita, Contribuții asupra pârcălăbiei în Moldova până
la sfârșitul secolului al XVI-lea, în Arhiva, an. XXXII (1925),
no. 2, p, 90—98; no. 3 și 4, p. 245—254.
672. Gh. Ghibănescu, Vasluiul. Studiu și documente, Iași, 1926, LI H-
342 p, in 8°. (Surete și izvoade, voi, XV),
673. *N. lorga, Din trecutul istoric al orașului Brăila (Conferință),
Brăila, 1926, 32 p. in 8°.
674. Artur Gorovei, Monografia orașului Botoșani, [Folticeni, 1926],
460 p. in 8°,
675. *1. Miiiea, Reședințele domnitorilor moldoveni, în Mișcarea,
Iași, 1926, 12 Februarie, p. 1—2.
676. I. Minea, Bănia dela Strehaia, în Cercetări istorice, an. II—III
(1926—1927), p. 259—260.
677. loan C. Filitti, Banii Țării Severinului și banii Olteniei, Ar­
hivele Olteniei, an. VI, no. 29—30, Ian.—Apr. 1927, p. 31—38.
678, Simeon Reli, Orașul Șiret în vremuri de demult. Din trecutul
unei vechi capitale a Moldovei, Cernăuți, 1927, 168 p, in 8°.
679, V. Lungu, Ținuturile moldovenești până la 1711, în Cercetări
istorice, an. IV (1928), no. 2, p. 97—109.
680. Gustav Weigand, Die Namen der rumănischen Județe im Altreîch,
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 16B

în Balkan Archiv, Leipzig, an. IV (1928), p. 168—177 [Unele

etimologii sunt false].
681. Preot C. Mătasă, Călăuza județului Neamț, București, 1929,
VIII + 193 p. in 8°r. [Și unele note istorice la p. 6—12, 54—57,
145—154].
682. Al. Bocănețu, Istoria orașului Cernăuți pe timpul Moldovei, în
Codrul Cosminului, VI (1929—1930), p, 137—238. — Ediția II,
Cernăuți, 1933.
683. loan C. Filitti, Organizarea Brăilei după eliberarea de sub Turci
— Sub ocupația rusă, dela 1828 la 1834 —, Brăila, 1930, 24 p.
in 8°. Extras din revista de studii „Analele Brăilei".
684. Dan M. Iliescu, Un vechia oraș dispărut: Cetatea de Floci (în­
cercare de monografie), București, 1930, 42 p. in 8°.
685. *N. lorga, Giurgiu vechili și nou, în Calendarul Ligii Culturale,
1930, p. 27—36.
686. loan C. Filitti, Oltenia și cârmuitorii ei 1391—1831, în Arhivele
Olteniei, an. IX, nr. 49—50, Mai—Aug. 1930, p. 138—151.
687. *Gh. T. Marinescu, Brăila veche. Schiță a evoluției istorice,
Brăila, 1930, 32 p. in 8°.
688. Dr. Samarian Gh. Pompei, Istoria orașului Călărași (Ialomița)
dela origine până la anul 1852, București, 1931, 292 p. in 8°.
689. Teodor Bălan, Vomida în Moldova, în Codrul Cosminului, VII
(1931—1932), p, 63—204. V. par. 7, Vornicul de ținut (p. 142—
149), 8. Atribuțiile vornicului de ținut (p. 149—153), 9. Pârcăla­
bul (p. 153—176), 10. Atribuțiile pârcălabilor (p. 176—186) și
13. Starostele (p. 196—203).
690. Const. Moisil, Bucureștii vechi, în Boabe de grâu, an. III (1932),
nr. 9, p. 385—424.
691. I. C. Filitti, Banatul Olteniei și Craioveștii, Craiova, [1932], VII
+ 123 p. in 8°. Extras din „Arhivele Olteniei".
692. D. N. Nichita, Pircălăbia în Moldova pînă în veacul al XVIl-lea,
Iași, 1932, 23 p. in 8°,
693. N, lorga, Contribuții la istoria modernă a Galaților, București,
1932, 25 p. in 8°. Extras din AR., Mem. Secț. Ist., seria III,
tom. XII.
694. Gh. Ghibănescu, Slobozia Bălților. Schiță istorică, Iași, [1933],
40 p. in 8° (Extras din „Ispisoace și zapise" VI, partea 2-a).
695. C. Pajură și D. T. Giurescu, Istoricul orașului Turnu-Severin
(1833—1933), București, 1933, 206 p. in 8°.
166 VALERIU ȘOTROPA

696, I, Minea, începuturile mar ei bănii de Craiova, în Arhivele Olte­

niei, an, XIII, nr, 71—73, Ian.—Iunie 1934, p. 1—12,
697, Ion Donat, Județul de Baltă și Banatul Severinului, în Arhivele
Olteniei, an, XIII, nr. 71—73, Ian.—Iunie 1934, p. 12—17.
698. Aurel V. Sava, Vornicul de Vrancea. O cercetare administra­
tivă de acum o sută de ani, București, 1934, 58 p, in 8°. Extras
din AR., Mem. Secț. Ist., seria III, tom. XV,
698b, *Victor Andrei, Evoluția teritorială a vechiului ținut Neamț.
Extr, din Anuarul Liceului de băieți Piatra-Neamț pe 1934—
1935, 21 p. + 3 pl.
699. Colonel Popescu—Lumină, Bucureștii din trecut și de astăzi,
București, 1935, 704 p. in 8°.
700. Scarlat A. Stăncescu, Din trecutul orașului Giurgiu, partea I,
București, 1935, 240 p. in 8°,
701, Anastase Georgescu,Craiova. Cercetări istorice. I. Târgul Craio-
vei, Craiova, 1936, 113 p, in 8°.
701b, *Const. C, Giurescu, Județe dispărute din Țara Românească,
București, [1937 ?].
O lucrare care să studieze evoluția organizației teritoriale româ­
nești în întregimea ei (sec, XIV—XIX) nu există.
Vezi și no. 113, 114, 131, 135, 160, 172, 1441, 1449, 1456.

5. ORGANIZAȚIA SOCIALĂ

702. N, Bălcescu, Despre starea socială a muncitorilor plugari în Prin­

cipatele române în deosebite timpuri, în Magazin istoric pentru
Dacia, tom. II, 1846, p. 229—246. Alte ediții: în Acte și legiuiri
privitoare la chestia țărănească. Seria I, voi. IV, București, 1908,
p. 33—44 și în N. Bălcescu, Scrieri istorice. Cu o introducere și
note de P. P. Panaitescu, Craiova, [1930], p. 117—132.
703. [N. Bălcescu], Question economique des Principautes Danu-
biennes, Paris, 1850, 88 p, in 8°. Publicată și în Acte și legiuiri
privitoare la chestia țărănească. Seria I, voi. IV, București, 1908,
p, 45—126 [Este o istorie socială a Principatelor],
703b. *EIias Regnault, Histoire politique et sociale des Principautes
danubiennes, Paris, 1855, XI + 548 p. in 8°,
704. *A. I. Philippide, Încercări asupra stării sociale a poporului ro­
mân în trecut. Teză, Iași, 1881, 71 p.; ediția II, Iași, 1896, 83 p.
in 16° (Colecția Șaraga, no, 63),
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 167

705. A. D, Xenopol, Țăranii sub Mihai Viteazul, cu prilejul unui nou

document, în Convorbiri literare, an. XX (1886—1887), no. 8,
p. 695—702.
706, George Popovici, Mihai-V odă și moșnenii din Salarul. Q încer­
care interpretativă, în Convorbiri literare, an. XX (1886—1887),
no. 12, p. 1065—1086.
707. Alexandru Papadopul Calimah, Desrobirea țăranilor în Mol­
dova. Ședința marelui Sobor al Moldovei, în monastirea Treisfeti-
tele, la 6 Aprilie 1749, în Convorbiri literare, an, XXI (1887—
1888), no. 1, p. 3—17 și no. 2, p, 106—123,
708. Radu Rosetti, Despre clasele agricole în Moldova, în Revista
nouă, an, I (1888), no, 12, 15 Decembre, p. 468—477; an, II
(1889), no. 2, 15 Fevruarie, p. 70—72; no. 3, 15 Martie, p. 102—110
și no. 5, 15 Maiu, p. 185—194.
709, A. D, Xenopol, Societatea și moravurile în timpul Fanarioților,
în Arhiva, tojm, I (1889—1890), p. 32—50,
710, C, G. Dissescu, Origina și condițiunea juridică a „Rumînilor" și
„Vecinilor", în Dreptul, an. XXVII (1898), nr. 43, p. 365—368.
711. Paul Negulescu, Jurisprudența vechiă română. Divanul domnesc
din timpul Domnului Constantin Brâncoveanu ..., în Dreptul,
an. XXX (1901), nr. 1, p, 6—8 [Se ocupă mai ales cu condiția
juridică a robilor țigani în vechiul drept românesc (p. 7—8)].
712, A. D. Xenopol, Istoricul chestiunei țărănești până la 1864, în
Arhiva, an. XII (1901), no. 1 și 2, p. 1—10.
713, *Mihai Pașcanu, Asupra originei veciniei (rumâniei). Studiu de
istoria dreptului, București, 1902.
714. A. D. Xenopol, Domnia lui Cuza-Vodă, Iași, 1903, Voi. I, cap.
XI. Istoricul chestiei rurale (p. 413—470),
715, A. V. Gâdei, Contribuțiuni pentru istoria socială a țărănimii
noastre și pentru istoria raporturilor economice dintre țărani și
proprietari până la 1864, București, 1904, 150 p, in 8°.
716, Gh, Ghibănescu, Despre vecini sau rumîni (Cu prilejul a 2 do­
cumente), în Arhiva, an. XV (1904), no. 1, p. 10—21.
717, Radu Rosetti, Despre originea și transformările clasei stăpâni-
toare din Moldova, București, 1906, 69 p. in 4°. Extras din AAR.,
Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XXIX,
718, Radu Rosetti, Pământul, sătenii și stăpânii în Moldova, tom. I
(de la origini până la 1834), București, 1907, 555 p.
719. *Titu St. Călinescu, Câteva cuvinte despre originea moșnenilor
și răzeșilor, București, 1908, 64 p.
168 VALERIU ȘOTROPA

720. N, lorga, Constatări istorice cu privire la viața agrară a Ronă-

nilor, București, 1908, 91 p. in 8° (Studii și documente, voi.
XVIII).
721. Sebastian Radovici, Moșnenii și răzeșii. Origina și caracterele
juridice ale proprietății lor. Studiu din vechiul drept românesc,
București, 1909, 140 p. in 8°.
722. *1, N. Angelescu, Origina răzeșilor și moșnenilor. Caracterul
codevălmășiei lor, Pitești, 1909, 116 p.
723. Gheorghe Panu, Cercetări asupra stărei țăranilor în veacurile
trecute, volumul I, București, 1910, partea I, CXXI + 312 p.;
partea II, p. 313—652, in 8°.
724. Radu Rosetti, Răspuns la o agresiune, în Viața Romînească, an.
V (1910), voi. XVI, p. 56—74.
725, Gheorghe Panu, O încercare de mistificare istorică sau cartea
D-lui R. Rosetti „Pământul, sătenii și stăpânii”, București, 1910,
239 p. in 8°.
726. Radu Rosetti, Pentru adevăr și dreptate. Răspuns unei critice,
Iași, 1911, 130 p. in 8° (Extras din „Viața Romînească”).
727. A. D. Xenopol, Proprietatea mare și cea mică în trecutul Țări­
lor Romîne, în Viața Romînească, an. VIII (1913), voi. XXVIII,
p. 161—192.
728. C. Giurescu, Vechimea rumâniei în Țara-Românească și legă­
tura lui Mihai Viteazul, în AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom.
XXXVII (1914—1915), p. 479—543.
729, C. Giurescu, Despre rumâni, în AAR., Mem. Secț. Ist., seria II,
tom. XXXVIII (1915—1916), p. 191—247.
730. *C. Giurescu, Organizarea socială în Țara Românească (Curs
litografiat 1915—1916).
731. N. lorga, Developpement de la question rurale en Roumanîe,
Iași, 1917, 58 p.
732. S. G. Longinescu, Așezământul și legătura lui Mihai Vodă,
București, 1919, 73 p, in 8°.
733. C. Giurescu, Despre boieri, București, 1920, 129 p. in 8°.
734. P. S. Gore, Răzășiî, în Viața Romînească, an. XII (1920), voi.
XLII, p. 406—416.
735. Const. Georgescu-Vrancea, Condițiunea juridică a răzășilor :din
Basarabia, în Cuvântul Dreptății, an. III, no. 6, 15 Iunie 1921, p.
4—7; no. 8, 15 Octombrie 1921, p. 5—8.
736, G. Coriolan, Legătura lui Mihai Viteazul, în Analele Dobroget,
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 169

an. II (1921), no. 1, p. 46—51 [Este o expunere a diferitelor

teorii].
737. P. Poni, Statistica răzeșilor, București, 1921, 220 p. in 8° (Aca­
demia Română. Studii și cercetări, V).
738. Radu Rosetti, Teoria lui Giurescu despre ruminie, în Viafa Romî-
nească, an, XIII (1921), voi. XLV, p. 171—188, 363—382.
739. Ion I. Nistor, Istoria Basarabiei, Cernăuți, 1923, cap. XII.
Soarta țăranilor șl desrobirea lor (p. 213—230).
740. loan C. Filitti, Evoluția claselor sociale in trecutul Principatelor
Române, în Arhiva pentru știința și reforma socială, an. V (1924),
no. 1—2, p. 71—113 și no. 3—4, p. 337—370; anul VI (1927),
no. 3—4, p. 318—346.
741. I. C, Filitti, Clasele sociale în trecutul românesc. Conferință, Bu­
curești, 1925, 23 p. in 8°. Extras din ,,Convorbiri Literare”,
Fevruarie și Aprilie 1925.
742. I. Ursu, Ștefan cel Mare, București, 1925, cap. Stările sociale (p.
337—343).
743. Mitiță Constantinesco, L' evolution de la propriete rurale et la
reforme agraire en Roumanie, Bucarest, 1925, 479 p. in 8°.
744. *Radu Rosetti, Cum s'a născut și cum a dispărut boierimea, în
Adevărul literar și artistic, București, an. VI (1925), nr. 229 (26
Aprilie), p, 3; nr. 235 (7 Iunie), p. 1.
745. Șt. Zeletin, Burghezia română. Origina și rolul ei istoric, Bucu­
rești, 1925, 256 p. in, 8°.
746. Constantin C. Giurescu, Despre „sirac" și „siromăh" în docu­
mentele slave muntene, în Revista istorică, an. XIII (1927), N-le
1—3, p. 23—43.
747. Marcel Emerit, Rachat des paysans et retrăit Hgnager d’apres un
document roumain du XVI-eme siecle, în Revue historique du
Sud-Est europeen, IV (1927), N-os 1—3, p. 47—50.
748. Grigore Nandriș, Răzeș (Despre cuvânt și instituție), Cernăuți,
1928, p. 325—328, in 8°, Extras din „Revista filologică", anul
I (1927).
749. I. Minea, Despre răzeși. In legătură cu un document, în Cercetări
istorice, an. IV (1928), no. 2, p. 92—96.
750. N. lorga, Evolution de la question rurale en Roumanie jusquâ
la reforme agraire, București, 1929, 24 p.
751. Dinou C. Arion, Le „N6p.o; Țcwpyrzi;” et le regime de la terre
dans Tancien droit ropmain jusquâ la reforme de Constantin
170 VALERIU ȘOTROPA

Mavrocordat (hospodar de Moldavie et de Valachie 1733—1769),

Paris, 1929, 210 p. in 8° mare.
752, Emil Condurachi, Juzii și judeciile moldovenești, în Cercetări
istorice, an. V—VII (1929—1931), p. 304—316,
753, Marcel Emerit, Sur la condition des esclaves dans l’ancienne
Roumanie, în Revue historique du Sud-Est europeen, VII (1930),
nos 7—9, p. 129—133.
754. Marcel Emerit, L’origine du moi „vecin” (= paysan ă liberte
limitee), în Revue historique du Sud-Est europeen, VII (1930),
nos 10—12, p. 203—207 [încearcă să-l derive, în mod greșit,
din cuvântul rusesc pe când el derivă de fapt din latinul
vicinusj.
755. Dinu C. Arion, Din hrisoavele lui Mircea cel Bătrân 1386—1418,
[București], 1930, cap. IV. Clasele sociale (p. 57—90).
756. N. lorga, Scrisori de boieri. Scrisori de domni, ediția III, Vă-
lenii-de-Munte, 1931 [1932], VIII—328 p. in 8°. V. introducerea
întitulată „Câteva considerații asupra boierimii noastre" (p.
III—VIII).
757. Adelaida Goga—Bucur, Uricele lui Alexandru cel Bun, Brăila,
1932, cap. despre boierime (c, III, p. 113—114) și despre robi (c.
IV, p. 114—116).
758. I, C. Filitti, Despre „legătura” lui Mihai Viteazul, în Revista
istorică română, II (1932), fasc. II—III, p. 221—231.
759. G. I. Brătianu, Servage de la glebe et regime fiscal. Essai d’his-
toire comparee roumaine, slave et byzantine, în Annales d'his-
toire economique et sociale, 1933, p. 445—462.
760. I. C, Filitti, Oameni dependenți și cultivatori liberi in Principa­
tele Române în sec. XV—XVII, București, 1933, 29 p. in 8°. Ex­
tras din AR., Mem. Secț. Ist., serialii, tom. XIII.
761. loan C. Filitti, Proprietarii solului în trecutul Principatelor Ro­
mâne, București, 1934, 24 p. in 8°. Extras din AR., Mem. Secț.
Ist., seria III, tom. XVI.
762. loan C. Filitti, Proprietatea solului în Principatele Române până
la 1864, București, 1935, XV+304 p. in 8°.
763. O. G. Lecca, „Rumânii” și „descălecarea” Țării Românești, în
Convorbiri literare, an. LXVIII (1935), no. 1—2, p. 24—28.
763/b. George Potra, Despre țiganii domnești, mănăstirești și boie­
rești, în Revista istorică română, V-r-VI (1935—6), p. 295—320.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 171

763/c. M. Sânziana, Au existat răzeși în orașe?, în Revista istorică

română, voi. V—VI (1935—6), p. 408—410.
764, P. P, Panaitescu, Mihai Viteazul, București, 1936, cap. Mihai
Viteazul și țăranii (p. 87—97),
Vezi și no, 237, 1048, 1050, 1051, 1070b, 1102, 1110b, 1370, 1371,
1443,

6. ORGANIZAȚIA MILITARĂ.

765. N, Bălcescu, Puterea armată și arta militară de la întemeierea

principatului Valahiei până acum, Iașii, 1844, 85 p. in 8°. Și în
[Propășirea], foaie științifică și literară, anul I, 1844, no. 19, p.
145—149; no. 20, p. 153—156; no. 21, p. 161—166; no. 22, p.
169—172; no. 23, p. 177—178; no. 28, p. 217—221 și no. 31, p.
241—244. Ediții nouă: de A. I. Odobescu la 1878 (în Istoria Ro­
manilor sub Michaiu Vodă Vitezul urmată de scrieri diverse, p.
587—641), de P. V. Haneș în Bibi. p. toți, no. 393 și de P. P.
Panaitescu în N. Bălcescu, Scrieri istorice. Cu o introducere și
note de —, Craiova, [1930], p. 39—88.
766. N. Bălcescu, Puterea armată și arfa militară la Moldoveni în
timpurile mărirei lor, în Magazin istoric pentru Dacia, tom. II,
1846, p. 36—64. Studiul a mai fost editat de A. I. Odobescu la
1878 (Istoria Romanilor sub Michaiu Vodă Vitezul urmată de
scrieri diverse, p. 642—668), de P. V. Haneș, în Bibi. p. toți no. 393
și de P. P. Panaitescu, în N. Bălcescu, Scrieri istorice. Cu o intro­
ducere și note de —, Craiova, [1930], p. 93—115.
767. B. P. Hasdeu, loan-Vodă cel Cumplit (1572—1574), București,
1865; V. ediția III, Chișinău, 1926, p. 86—94.
768. Ulysse de Marsillac, Histoire de l’armee roumaine, Bucarest,
1871, 235 p. in 8° [Utilisabilă pentru partea dela Regulamentul
organic încoace],
769. George loan Lahovari, Hârtii vechi. Genesa oștirei românesci
(1830), Bucuresci, 1893, 34 p. in 8°.
770. I. Bogdan, Câteva observațiuni asupra îndatoririlor militare ale,
cnejilor și boierilor moldoveni în secolii XIV și XV, București,
1907, 16 p, in 4°. Extras din AAR., Mem. Secț. Ist., seria II,
tom. XXIX.
771. I, Bogdan, Documentul Râzenilor din 1484 și organizarea arma­
tei moldovene în secolul XV, București, 1908, 81 p. in 4°. Extras
din AAR., Mem. Secț. Ist-, seria II, tom. XXX.
172 VALERIU ȘOTROPA

772. N, lorga, Istoria armatei românești, voi. I (până la 1599), Vălenii

de Munte, 1910, 428 p.; voi. II (dela 1599 până în zilele noastre),
București, 1919, 224 p. in 8°. — Ediția II, București, voi. I (până
la 1599), 1929, 383 p.; voi. II (de la 1599 până în zilele noastre),
1930, 256 p. in 8°.
773. General Gr. Crainicianu, Despre istoria armatei române, Bucu­
rești, 1912, 63 p. in 4°. (Academia Română. Discursuri de recep-
țiune, XXXIX).
774. Gheorghe I. Brătianu, O oaste moldovenească acum trei veacuri
(încercări de studii istorice privitoare la vechile oștiri româ­
nești), în Revista istorică, an. II (1916), n-rele 3—6, p, 54—79.
775. I. Ursu, Petru Rareș, București, 1923, cap. X. Oastea (p. 105—108).
776. I. Ursu, Ștefan, cel Mare, București, 1925, cap. VIII. Oastea
(p. 344—371).
777. General R. Rosetti, Studii asupra chipului cum se făptuia răsbo-
iul de către Ștefan-cel-Mare, București, voi. I, 1925, 78 p.; voi.
II, 1926, 71 p. in 8°. Extrase din AR-, Mem. Secț. Ist., seria III,
tom. IV și tom. VI.
778, *Col. Laurent Bârzotescu, Armata română în trecut și prezent,
București, 1926.
778b. *G-ral R. Rosetti, Regulamentul Infanteriei franceze din 1 Au­
gust 1791 și influența lui asupra regulamentelor de cari s’au ser­
vit oștirile românești sub Regulamentul Organic, în AR., Mem.
Secț. Ist., seria III, tom. VIII (1927—1928).
779. D. I. Georgescu, Istoria armatei române și a războaielor poporu­
lui românesc. Ediția l-a, București, 1928 [1929], 446 p. în 8°.
780. General R. Rosetti, L’influence du regime de la propriete fon-
ciere sur l’organisation, la tactique et la strategie des armees rou-
maines au XV-me siecle, în Academie Roumaine. Bulletin de la
Section historique, tome XV, 1929, p, 83—90.
781. Lt. Colonel V. Nădejde, Istoria armatei române, voi. I, Din pri­
mele timpuri cunoscute până la întemeierea Principatelor Ro­
mâne, Iași, 1930, 182 p. in 8°.
782. Lt. Colonel V. Nădejde, Centenarul renașterii armatei române
(1830—1930), Iași, 1930, 254 p. in 8°.
783. General R. Rosetti, Evoluția mijloacelor și a chipului de făptuire
a războiului dela moartea lui Ștefan-cel-Mare până la acea a
lui Matei Basarab, București, I. Armamentul, 1930, 35 p.; II.
Organizarea, 1930, 34 p. și IV. Fortificațiunea, 1932, 43 p. in 8°.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 173

Extrase din AR., Mem. Secț. Ist., seria III, tom. XI și tom. XII.
[Celelalte 2 memorii (III și V) tratează: unul despre tactică iar
cellalt despre strategie].
784. *General Grigore N.Costandache, Din trecutul armatei române,
București, 1931, 32 p, (V. și acelaș, Oastea românească de-a-
lungul vremei, în Curentul din 21 Septembrie 1934, p, 6 și 7).
785. L. T. Boga, Paza marginii. Căpităniile de margine depe Nistru,
Ciuhur, spre raiaua Tighinei și Bugeac, Chișinău, 1932, 22 p. in 8°.
786. *General I. Anastasescu, Oastea română dealungul veacurilor,
[București?, 1935?], 864 p.
787. General R. Rosetti, Essais sur Part militaire des Roumains, Bu­
curești, 1935, 200 p. ip 8°.
788. P. P. Panaitescu, Mihai 'Viteazul, București, 1936, cap. Armata
lui Mihai Viteazul (p. 60—68).
789. loan C. Filitti, Câteva cuvinte despre alcătuirea .oștirii de țară
în Principatele Române până la Regulamentul organic, Bucu­
rești, 1936, 26 p. in 8°,
789b. Generalul R. Rosetti, Arta militară românească după cronica
lui Wavrin, în volumul Fraților Alexandru și Ion I. Lăpedatu la
împlinirea vârstei de 60 de ani, București, 1936, p. 755—762.

Studii asupra cetăților.

[Cetățile prezintă și ele interes pentru istoria dreptului: desigur,
nu din punctul de vedere al construcției lor arhitectonice, dar din
din punctul de vedere al evoluției vieții militare, ca element al
organizației militare].
Vezi și no. 172, 342, 665, 1379b, 1381b, 1391.
790. N. lorga, Studii istorice asupra Chiliei și Cetății Albe, București,
1899 [1900], 410 p. in 8°.
791. *K. A. Romstorfer, Schloss Neamțu, [Cernăuți=] Czernowitz, 1899.
792. G. I. lonnescu-Gion, Istoria Bucurescilor, Bucuresci, 1899, cap.
XIX. Istoria militară a Bucurescilor pene la 1800 (p. 545—604).
[Despre Bucureștii-cetate vezi, în afară de cap. XIX, și cap. I.
Bucurescii pene la 1500 (p, 1—30)].
793. *G. Mandrea, Cetățile Neamțu și Suceava, București, 1901.
794. Archiereul Narcis Crețulescu, Istoria cetății Nemțu schițată pe
scurt, Bucuresci, 1905, 42 p, in 8°.
795. Lt. Col. N. Boerescu, Cetatea Neamțu (monografie), Fălticeni,
[1906], 25+40+31 p. in 8°.
174 VALERIU ȘOTROPA

796. I. Pușcariu, Cetatea Neamțului dela Podul Dâmboviței în Mus­

cel, în AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XXX (1907—1908),
p. 111—115.
797. I. Bogdan, Inscripțiile dela Cetatea-Albă și stăpânirea Moldovei
asupra ei, în AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XXX
(1907—1908), p. 311—360.
798. N. I. Apostolescu, Cetățuile lui Negru-Vodă și a lui Țepeș, Bucu­
rești, 1910, 27 p. in 8°,
799. Alex. Lăpedatu, Două vechi cetăți românești: Poenarii și Dâm-
bovița. Schițe istorice, în Buletinul Comisiunii monumentelor is­
torice, an. III (1910), p. 177—189.
800. *Dr. C. I. Istrati, Despre cetatea Hotinului, București, 1912. Ex­
tras din AAR., Mem. Secț. Științifice, tom. XXXIV (1911—1912).
801. Virg. Drăghiceanu, Cetatea și schitul Negru-Vodă, în Buletinul
Corn. mon. ist., an. V (1912), p. 89—94.
802. K. A, Romstorfer, Cetatea Sucevii. Descrisă pe temeiul proprii­
lor cercetări făcute între 1895 și 1904, Publicată în românește cu
o notiță istorică de Alex. Lăpedatu. Cu 113 figuri în text și 12
planșe anexate, București, 1913, LVI+112 p. in 4°.
803. Alex. Lapedatu, Gravuri și vederi de la Cetatea Albă și câteva
considerațiuni îstorico-arheologice asupra cetăților moldovenești,
în Bul. Corn. mon. ist., an. VI (1913), p, 57—66.
804. Alex, Lăpedatu, Cetatea Sucevii. Conferință istorică-arheolo-
gică ,,., București, 1914, 32 p. in 8°.
805. Preotul I. Antonovici, Cetatea de pământ dela Bârlad, în Bul.
Corn. mon. ist., an. VII (1914), p. 13—15.
806. Al. Lăpedatu, Cetatea Sorocii. Notiță istorică descriptivă, în Bul.
Corn. mon. ist., an. VII (1914), p. 85—96.
807. Al. Lapedatu, Vechile cetăți românești după Contele de Lange-
ron, în Bul. Com. mon. ist., an. VIII (1915), p. 70—73.
808. N. A. Constantinescu, Cetatea Giurgiu. Originile și trecutul ei,
în AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XXXVIII (1915—1916),
p. 485—522.
809. Const. Andreescu, Cetatea Nouă în vremea lui Ștefan cel Mare,
în Cercetări istorice, an. I (1925), nr. 1, p. 159—176.
810. Teodor Bălan, Cetatea Hmielov, Cernăuți, 1927, 24 p. in 8°.
811. Ștefan Ciobanu, Cetatea Tighina, Chișinău, 1928, 45 p. in 4° (Ex­
tras din Anuarul Comisiunii monumentelor istorice. Secția din
Basarabia).
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 175

812. N. lorga, Les châfeaux occidentaux en Roumanie, Bucarest, 1929,

21 p. in 4°. Extrait du „Buletinul Comisiunii monumentelor isto­
rice" de Roumanie [an. XXII (1929)].
813. Const. Solomon, Cetățuia din Valea-Berheciului, în Bul. Corn,
mon. ist., an. XXII (1929), p. 34—39.
814. Gr, Avakian, Cetatea Albă, în Boabe de grâu, an. I (1930),
p. 25—29.
815. General Scarlat Panaitescu (Chișinău), Cetatea-Albă, în Arhiva,
an. XXXVIII (1931), no. 2, 3, 4, p. 83—89.
816. *Paul Nicorescu, Cetatea Albă, Craiova, 1931, 32 p.+28 pl., in 8°.
(Colecția Apollo. Orașe și locuri de artă românești).
817. N. Gh. Dinculescu, Craiova cetate, în Arhivele Olteniei, an. XII,
nr, 69—70, Sept.—Dec. 1933, p. 346—348.
818. Preot C. Mătasă, Cetatea Neamțului, în Boabe de grâu, an. V
(1934), p. 142—156.'

7. ORGANIZAȚIA BISERICII.

819. Petru Maior, Istoria besearicei Românilor. Atât a cestor dincoace,

precum și a celor din colo de Dunăre, Buda, 1813, 392 p. in 4°.
820. Graf Joseph Kemeny, Ueber das Bisthum und das Franziskaner-
kloster zu Bakov in der Moldau. Eîn kritischer Bei,trag zur Kir-
chengeschichte der Moldau, Walachei und Sidbenburgens, în
Magazin fur Geschichte, Literatur und alle Denk- und Merktviir-
digkeiten Siebenburgens, II. Bând, I. Heft, (Brașov =) Kron-
stadt, 1846, p. 3—82.
821. Arhimandritul Neofit Scriban, Scurtă istorisire și hronologie de­
spre Mitropolia Moldaviei, Paris, 1857, 28 p. in 8°.
822. Cesar Bolliac, Mănăstirile din România. —. (Monastirele închi­
nate), Bucuresci, 1862, VIII+660 p.; (Monastirile dise Brancove-
nesci), Bucuresci, 1863, 250 p. in 8°.
823. Gr. Bengescu, Mănăstirile âisse închinate din Romania (dupe do­
cumentele existinte în archivele Statului din Bucuresci), în Re­
vista romana pentru sciințe, litiere și arfe, voi. III (1863), p.
264—285 (—294).
824. Al. I. Odobescu, Mănăstirile închinate din România. Studiu asu­
pra drepturilor și îndatoririlor acestor așezăminte, în Opere com­
plete, voi. III, București, 1908, p. 72—105. Este ediția nouă, în
românește, a broșurii: Etude sur les droits et les obligations des
176 VALERIU ȘOTROPA

monasteres roumains dedies aux Saints-Lieux d’Orient, tipărită

(sub pseudonimul Archimandrite Agathon Otmenedee) la 1863,
București.
825. Nicolau Popea, Vechia Metropolia ortodosa romana a Transilva­
niei, suprimerea si restaurarea ei, Sabiniu [=Sibiu], 1870,
XIV+352 p. in 8°.
826. Arhiereul Filaret Scriban, Istoria bisericească a Romanilor pe
scurtu (publicată de Arhiereul losif Bobulescu), lassy, 1871,
IV+200 p. in 8°.
827. Arch, Genadie Enacenu, Metropolia Ungro-Valachiei, în Biserica
' ortodoxă română, an. V (1880—1881), p. 24—47, 78—110, 135—
149, 314—327, 443—463.
828. Emile Picot et Georges Bengesco, Alexandre le Bon, prince de
Moldavie (1401—1433), Vienne, 1882. V. Seconde pârtie, § II. Or-
ganisation ecclesiastique (p, 50—63). .
829, Dr, Alesandru V. Grama, Istoria Basericei romanesci unite cu
Roma dela inceputulu creștinismului pana in dilele nostre, Blasiu,
1884, 11+223 p. in 8°.
830. Constantin Erbiceanu, Istoria Mitropoliei Moldaviei și Sucevei și
a catedralei mitropolitane din Iași. Urmată de o serie de docu­
mente, de facsimile și de portrete privitore la istoria națională și
bisericescă a Românilor, București, 1888, XCVII + 548 + LV
p. in 4°.
831, *Fr, A, Wickenhauser, Geschichte des Bisthums Radautz und
des Klosters Gross-Skit, [Cernăuți =] Czernowitz, 1890, 192 p,
832, *A1. Grama, Chestiuni din dreptul și istoria bisericii românești
unite, Blaj, 1893.
833. Diaconul Vasile Predeanu, Existența și organisațiunea ierarchiei
bisericești la Români până la începutul secolului XVII. Teză
pentru licență, Bucuresci, 1896, III + 146 p, in 8°.
834. Dr. Ilarion Pușcariu, Metropolia Românilor ortodocși din Unga­
ria și Transilvania, Sibiiu, 1900, V + 434 p. in 4°.
835. C. G. Dissescu, Din dreptul vechlu românesc. II. Care a fost și
este condiția juridică a mănăstirilor în România, în Dreptul, an.
XXX (1901), nr. 53, p. 433-442.
836. Dr. Augustin Bunea, Vechile episcopii românești a Vadului,
Geoagiului, Silvașului și Belgradului, Blaș, 1902, 162 p. in 8°.
837. I. Bianu, Episcopia Strehaiei în anii 1673—1688. Notă istorică^
în AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XXVI (1903—1904), p.
171—181,
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 177

838. Dr. Augustin Bunea, lerarchia Românilor din Ardeal și Ungaria,

Blaș, 1904, 307 + VII p. in 8°.
839. N. lorga, Ștefan-cel-Mare, Mihai-Viteazul și Mitropolia Ardea­
lului, în AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XXVII (1904—
1905), p. 1—35.
840. Radu Rosetti, Despre Unguri și episcopiile catolice din Moldova,
în AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XXVII (1904—1905), p.
247—322.
841. *Nicolae Dobrescu, Studii de istoria bisericii române contempo­
rane, voi. I, București, 1905, 206 p.
842. Nicolae Dobrescu, Fragmente privitoare la istoria bisericii ro­
mâne, Budapesta, 1905, 84 p. in 8°.
843. G. M. lonescu, Istoria Mitropoliei Ungrovlachiei, voi. I. Dela ori­
gini și până la 1708, 1906, ? p.; voi. II. 1708—1787, București,
1914, 376 p. in 8°.
844. *[Atanasie al Râmnicului], Istoricul eparhiei Râmnicului—Noul
Severin, București, 1906, CXXXIV + 687 p.
845. N. Dobrescu, întemeierea mitropoliilor și a celor dintâi mănăstiri
în țară, București, 1906, 128 p. in 8°. Extras din Biserica ortodoxă
română, an. XXIX (1905—1906).
846. Alex. Lăpedatu, Episcopia Strehaii și tradiția scaunului bănesc
de acolo. Studiu istoric, București, 1906, 30 p. in 8°.
847. *Ec. Ilie Didicescu, Priviri asupra istoriei bisericei române,
Brăila, 1906.
848. *N. Dobrescu, Contribuțiuni la istoria bisericii române în secolul
al X'V-lea, București, 1907, 42 p,
849. N. lorga, Istoria bisericii românești și a vieții religioase a Româ­
nilor, Vălenii de Munte, voi. I, 1908, VII + 431 p.; voi. II, 1909,
480 p. in 8°. Ediția II, București, voi. I, 1928 [1929], 432 p.; voi.
II, 1930 [1932], 493 p. in 8°.
850. N. Dobrescu, Din istoria bisericii române. Secolul al XV-lea, în
Biserica ortodoxă română, an. XXXIII (1909—1910) și XXXIV
(1910—1911). Și extras, București, 1910.
851. Carol Auner, începutul episcopatului de Bacău, în Revista cato­
lică, an. I (1912), no. 3, p. 383—408.
852. *Șt. Meteș, Episcopia de Vad și legăturile ei cu Moldova, în Re­
vista ortodoxă, București, I, 1912—1913, nr. 1—8.
853. N. lorga, Condițiile de politică generală în cari s’au întemeiat
12
178 VALERIU ȘOTROPA

Bisericile românești in veacurile XIV—XV, București, 1913, 25 p.

in 4°. Extras din AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XXXV.
854. C. Auner, Episcopia catolică a Severinului, în Revista catolică,
an. II (1913), no. 1, p. 47—62.
855—856. C. Auner, Episcopia de Serei (1371—1388), în Revista ca­
tolică, an. II (1913), no. 2, p. 226—245. — Idem, Cei din urmă
episcopi de Serei, în ibid., an. III (1914), no. 4, p. 567—577.
857. C, Auner, Episcopia Milcoviei în veacul al XIV-lea, în Revista
catolică, an. III (1914), no. 1, p. 60—80. V. și idem, Episcopia
Milcoviei, în ibid., I (1912), p, 533—551.
858. C. Auner, Episcopia catolică a Argeșului, în Revista catolică, an.
III (1914), no. 3, p. 439—451.
859. C, Auner, Episcopia dela Baia, în Revista catolică, an. IV (1915),
p. 89—127.
860. Dr. I. Nistor, Istoria bisericii din Bucovina și a rostului ei națio-
nal-cultural în viața Românilor Bucovineni, București, 1916,
XXIX + 295 p. in 8°.
861. loan Lupaș, Istoria bisericească a Românilor Ardeleni, Sibiiu,
1918, 280 p. in 8°.
862. Silviu Dragomir, Istoria desrobîrii religioase a Românilor din
Ardeal în secolul XVIII, Sibiu, voi. I, 1920, 259 + 224 p.; voi.
II, 1930, 440 p. in 8° mare.
863. I. Mateiu, Contribuțiuni la istoria dreptului bisericesc, voi. I.
Epoca dela 1848—1868. Cu o reprivire canonică-istorică, Bucu­
rești, 1922, 411 p. in 8°.
864. Alexe Procopovici, Introducere în studiul literaturii vechi, Cer­
năuți, 1922, cap. Principatele românești și mitropoliile lor (p.
53—61, V. și p. 61—65).
865. N, lorga, începuturile episcopiei de Buzău, în Revista istorică,
an. IX (1923), no. 10—12, p. 173—177.
866. Ion I. Nistor, Istoria Basarabiei, Cernăuți, 1923, cap. Organiza-
țiunea bisericească (p. 58—63).
867. Vespasian Erbiceanu, Lupta pentru păstrarea proprietății mă­
năstirești în vechiul drept românesc [notă], în Pandectele Ro­
mâne, II (1923), partea II, p. 1—14.
868. C. Marinescu, înființarea mitropoliilor în Țara Românească și în
Moldova, București, 1924, 22 p. in 8°. Extras din AR., Mem. Secț.
Ist., seria III, tom. II.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 179

869. Ștefan Berechet, Schiță istorică a mitropoliei Proilavei, în Bise­

rica ortodoxă română, an. XLII (1924), p. 404—411.
870. Ștefan Berechet, Episcopia Hotinului, în Biserica ortodoxă ro­
mână, an. XLII (1924), p. 709—717 și an. XLIII (1925),p.'35—42.
871. I. Ursu, Ștefan cel Mare, București, 1925, cap. Biserica (p, 399—
402), și Mănăstirile (p. 402—406).
872. N. lorga, L’eglise autocephale de Roumanîe, ses origines et son
role parmi Ies eglises nationales d’Orienf, [Paris], 1926, 7 p. Ex-
trait de „L'Europe Nouvelle", 1926, p. 264—268.
873. Dimitrie Dan, Episcopia Rădăuțului, mitropolia și mănăstirile
Bucovinei. Schiță istorică, Cernăuți, 1926, 39 p, in 8°.
874. Ștefan Meteș, Relațiile bisericii românești ortodoxe din \A.rdeal
cu Principatele Române în veacul al XVIII-lea, Sibiu, 1928, 96 p.
in 8°.
875. Pamfil Georgiah, Un capitol din istoria bisericească a Românilor.
Biserica Moldovei pe vremea lui Alexandru cel Bun, în Biserica
ortodoxă română, an. XLVII (1929), p. 622—640.
876. C. P. Secelea, Cazuri de caterisire în dreptul moldovenesc până la
sfârșitul sec. XVII, în Cercetări istorice, an. V—VII (1929—1931),
p. 80—86.
877. Arhiereul Dr. Veniamin Pocitan Bârlădeanu, Episcopia Strehaii,
în Biserica ortodoxă română, an. XLVIII (1930), nr. 7—8, p.
644—660.
878. Grigorei Nandriș, Un document privitor la împărțirea Mitropoliei
Țării Românești. 1372 (1373), în închinare lui Nicolae lorga,
Cluj, 1931, p. 292—296.
879. Arhiereul Dr. Veniamin Pocitan Bârlădeanu, Istoria mitropoliei
Proilaviei (Brăilei), în Biserica ortodoxă română, an. XLIX
(1931), p. 385—396, 481—493, 577—587, 697—702.
880. Iconomul Stavrofor Coman Vasilescu, Istoricul mănăstirilor închi­
nate și secularizarea averelor lor (Contribuție la studiul istoriei
bisericei ortodoxe române), București, 1932, 127 p, in 8°,
881. D. Bodin, Episcopia Strehaii, Turnu Severin, [1932], 15 p. in 4°.
Extras din „Datina”, X, 7—12.
882. Arhiereul Dr. Veniamin Pocitan Bârlădeanu, Vechea episcopie a
Hotinului, în Biserica ortodoxă română, an. L (1932) și LI (1933).
Și extras, București, 1933.
883i *Jean Deslandes, Les sources du droit canonique oriental, în
Echos d’Orîent, XXXVI (1933), p. 476—487 [V. p. 479—481],
12’
180 VALERIU ȘOTROPA

884. Ion Donat, Reședințele celei de a doua mitropolii a Țării-Româ-

nești, în Arhivele Olteniei, an. XIV, nr. 77—78, Ian.—April. 1935,
p. 67—76.
885. Ștefan Meteș, Istoria bisericii și a vieții religioase a Românilor
din Transilvania și Ungaria [Pe copertă: Istoria bisericii româ­
nești din Transilvania], ediția II, voi. I (până la 1698), Sibiu,
1935, XXXVI + 596 p. in 8°. Ediția I apăruse la Arad, 1918,
XI + 411 p.
886. Preotul Niculae M. Popescu, Preoție veche românească, în Bise­
rica ortodoxă română, an. LIII (1935), p. 327—331.
887. P. P. Panaitescu, Mihai Viteazul, București, 1936, cap. Credința
și biserica în vremea lui Mihai'Viteazul (p. 98—108).
887b. Marin Popescu-Spineni, Procesul mănăstirilor închinate. Contri­
buții la istoria socială românească, București, 1936, 160 p. in 8°.
Un studiu complet de istoria dreptului bisericesc român nu se află.

8, VIAȚA ECONOMICĂ ȘI DREPTUL COMERCIAL

888. P. S. Aurelianu, Schițe asupra stării economice a României în se-

cululiî alu XVlIl-lea, în AAR., seria II, tom. III. Sesiunea anu­
lui 1881, secțiunea II. Memorii, p. 73—176 [Se ocupă, în afară de
viața economică, și cu alte domenii din organizația Principatelor,
d. p. cu organizația financiară (p. 143—176)]. .
889. Emile Picot et Georges Bengesco, Alexandre le Bon, princei de
Moldavie (1401—1433), Vierme, 1882. V. Seconde pârtie, § IV.
Industrie et commerce (p. 95—98).
890. V. A. Urechia, Moratorium, în AAR., Mem. Secț. Ist., seria II,
tom. X (1887—1888), p. 335—340.
891. A. D. Xenopol, Starea economică a țărilor romîne în epoca fana­
riotă, în Arhiva, tom. I (1889—1890), p. 129—150.
892. Gr. Maniu, Câte-va cuvinte asupra istoriei comerciului și a drep­
tului comercial in România, în Dreptul, an. XX (1891), nr. 51, p.
406—408; nr. 56, p. 451—452.
893. G. I. lonnescu-Gion, Istoria Bucurescilor, Bucuresci, 1899, cap.
XVL Comerciul bucurescen (p. 435—474).
894. N. lorga, Relațiile comerciale ale țerilor noastre cu Lembergul,
București, 1900, 114 p. in 8°.
895. C. G. Dissescu, Din dreptul vechiu românesc. I. Bâlciurile. — Mo­
nopolul cârciumilor, în Dreptul, an. XXX (1901), nr. 5, p. 33—35.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 181

896. Constantin Broșteanu, Salinele nostre. Studiu istoric, juridic și

economic asupra exploatărei salinelor și monopolului sărei la Ro­
mani și Români (753 a. Crist. — 1900 d. Crist.) după documente
literare, epigrafice, legislative, și economice, Bucuresci, 1901,
XIV + 890 p. in 8°,
897. *1. Dragomirescu, Istoricul băncilor din România, București, 1908.
898. *M. Pașcanu, Două încercări de studiul dreptului, București,
1908, 130 p. [Tratează și despre unele instituții din vechiul drept
comercial românesc].
899. Dum. Z. Furnică, Din istoria comerțului la Români. Mai ales bă­
cănia. Publicațiune de documente inedite 1593—1855, București,
1908, XXXIX + 556 p. in 8°.
900. I. Nistor, Die auswărtigen Handelsbeziehungen der Moldau im
XIV., XV. und XVI. lahrhundert, Gotha, 1911, XIX + 240 p.
in 8°.
901. Dr. I. Nistor, Handel und Wandel in der Moldau bis zum Ende
des 16. Iahrhunderts. Nach den Quellen dargestellt, [Cernăuți =]
Czernowitz, 1912, XIII + 200 p, in 8°.
902. *1. N. Angelescu, L’evolution du commerce exterîeur de la Rou­
manie, 1914,
903. N. lorga, Istoria comerțului românesc. Drumuri, mărfuri, ne­
gustori și orașe, voi. I. Până la 1700, Vălenii-de-Munte, 1915, 359
p. in 8°. — Istoria comerțului românesc, voi. I, ediția II. Epoca
veche, București, 1925, 327 p.; voi. II. Epoca mai nouă, București,
1925, 210 p. in 8°.
904. N. lorga, Câteva știri despre comerțul nostru în veacurile al
XVll-lea și al XVlII-lea, în AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom,
XXXVII (1914—1915), p. 305—321.
905. *Dr. I. N. Angelescu, Evoluția economică a Țărilor Românești,
voi. I. Economia familială și agrară. Economia orășenească, Bu­
curești, 1918.
906. Gh. I. Brătianu, O carte de judecată a lui Vasile-Vodă Lupu, în
Revista istorică, an. V (1919), n-rele 1—2, p. 1—26 [Este stu­
diul pe larg al elementelor juridico-economice cuprinse în docu­
mentul lui Vasile Lupu publicat de același tot în Rev. ist., an. IV
(1918), n-le 11—12, p. 149—151],
907. Prof. Dr. I. N. Angelescu, Histoire economique des Roumains,
tome I, Geneve—Paris, [1919] ,368 p. in 8°.
182 VALERIU ȘOTROPA

908. *Gheron Netta, Die Handelsbeziehungen zwischen Leipzig u. Ost-

u. Sud-osteuropa, Ziirich, 1920.
908b, N. lorga, Drumuri vechi. Conferință, București, 1920, 23 p. in 8°.
909. N. lorga, Schimbarea de direcție și caracter a comerțului româ­
nesc în secolul al XIX (conferință), București, 1921, 30 p. in 8°.
910. Ștefan Meteș, Relațiile comerciale ale Țării Românești cu Ar­
dealul până în veacul al XVIII-lea, Sighișoara, 1921, 272 p. in 8°.
911, N. lorga, Istoria Romînilor în chipuri și icoane, ed. II, Craiova,
1921, capitolele: „Negoțul în trecutul românesc" (p. 227—261),
„Meșteșugurile la Romîni” (p. 262—284) și „Bani și măsuri” (p.
285—296).
912. *Lucja Charewiczowa, Handel Lwowa z Moldawja i Multanami
w wiekach srednich (Commerce de la viile de Lwowavec la Mol-
davie et la Valachie au Moyen Âge), în Kwartalnik Historyczny,
Lwow, 1924, I, p. 37—67. Recenzie de P. P. Panaitescu în Revue
historique du Sud-Est europeen, an. II (1925), n-os 4—6, p.
153—156.
913, Ștefan Meteș, Păstori ardeleni în Principatele-Române, Cluj,
1925, 77 p, in 8°, Extras din Anuarul Institutului de istorie na­
țională, III (1924—1925),
914. I. Ursu, Ștefan cel Mare, București, 1925, cap. IX. Țara (p,
372—394) ’
915. G. Zâne, Impreviziunea. Câteva cercetări asupra desvoltăriî eco­
nomice și juridice a țărilor române la începutul sec. XIX, Iași,
1925, 62 p. in 8°. '
916. Victor Slăvescu, Istoricul Băncii Naționale a României ȚI88O1—1
1924), [București], 1925, X + 383 p. in 8° mare.
916b. *1. D. Clinceanu, Istoricul Băncii Naționale a României (con­
ferință) , București, 1925, VIII + 72 p.
917. O scurtă privire asupra desvoltării comerțului românesc la N.
lorga, Scrisori de negustori, București, 1925, în „Prefață" (p.
V—XIV).
918. N. A. Bogdan, Din trecutul comerțului moldovenesc și măi ales
al celui ieșan, Iași, 1925, VII + 188 p. in 4°.
919. Mihail lorgulescu, Istoria comerțului, București, 1926, 336 p. in
8° [Cuprinde și capitole de istoria comerțului românesc].
920. *Dum. Z. Furnică, Industria și desvoltarea ei în țările românești.
Lucrare făcută pe baza documentelor, București, 1926, 266 p.
in 8°.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 183

921. G, Zâne, Cea dintâi bancă națională a Moldovei, în Arhiva, an.

XXXIII (1926), p. 101—120.
922. N. lorga, Istoria industriilor la Romîni, București, 1927, IX + 226
p. in 8°.
923. G. Zâne, Doctrina economică a codului Calimach, în Arhiva, an.
XXXIV (1927), p. 97—115 și an. XXXV (1928), p. 30—37.
924. Andrei Veress, Păstoritul Ardelenilor in Moldova și Țara Româ­
nească (până la 1821), București, 1927, 104 p. in 8°. Extras din
AR., Mem. Secț. Ist., seria III, tom. VII.
925. G. Zâne, Economia de schimb în Principatele Române, București,
1930, 460 p, in 8°.
926. Alfred Negoianu, Insolvabilitatea în vechile legiuiri române.
Teză pentru doctorat, București, 1931, 87 p. in 8°.
927. *N. Razmiritza, Essai d’economie roumaine moderne 1831—1931,
Paris, 1932, VIII + 412 p.
928. Mihail Gr, Romașcanu, Banca națională a Moldovei, București,
1932, 132 p. in 8°.’
929. C. I. Băicoianu, Istoria politicei noastre monetare și a Băncii Na­
ționale, voi, I, partea I, București, 1932, VII + 378 p, in 8° mare.
930, Mihail lorgulescu, Studii de istorie comercială. II. Tratatul dela
Adrianopol, București, 1932, 31 p.; III. Epoci prospere în expor­
tul românesc, Buc. 1933, 42 p.; IV. Domnia Regelui Carol I.
1866—1881, Buc. 1934, 23 p. in 8°.
931. *Mihail lorgulescu, Dreptul de popas în vechiul comerț româ­
nesc, în Buletinul Institutului economic românesc, 1933, no. 1—3,
Ianuarie—Martie.
932. P. P, Panaitescu, La route commerciale de Pologne ă la Mer
Noire au Moyen Âge, în Revista istorică română, III (1933), p.
172—193.
933. Dr. Niculae I. Angelescu, Din începuturile industriei românești,
București, 1934, 15 p. in 8°.
934. George Strat, Evoluția economiei românești în cursul ultimului
veac, București, 1935, 28 p. in 8°. Extr. din rev. „Libertatea".
934b. *Ștefan T. Todirașcu, Despre origina și natura juridică a Băncii
Naționale a României, București, 1936, 156 p. in 8°.
Studii relative la mijlocul de schimb: moneta.
935. Nicolae Docan, Notiță despre manetele lui Petru Mușat, în AAR.,
Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XXX (1907—1908), p. 117—182.
184 VALERIU ȘOTROPA

936. *N. Docan, Studii privitoare la numismatica Țării-Romănești. h

Bibliografie și documente, în AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom.
XXXII (1909—1910).
937. *C. Moisil, Considerațiuni asupra manetelor lui Mircea cel
Bătrân, în Buletinul Societății numismatice române, an. X (1913).
Și broșură, București, 1913, 20 p,
938. *C. Moisil, Contribuțiuni la istoria monetăriei vechi românești, în
Bul. Soc. numism. rom., an. XII (1915).
939. *C. Moisil, Bănăria lui Dabija-Vodă, în Bul. Soc. num. rom.,
1915. Și broșură, Buc. 1915, 29 p.
940. *G. Severeanu, Contribuțiuni la studiul începuturilor numismati­
cei Țării Românești, în Bul. Soc. num. rom., XII (1915).
941. Const. Moisil, Manetele lui Radu 1 Basarab, în Buletinul Comi-
siunii monumentelor istorice, X—XVI (1917—1923), p. 122—133.
942. *Const. Moisil, Istoria monetei în România. Expunere sumară, în
Cronica numismatică și arheologică, an. I (1920—1921), II
(1921—1922), III (1922—1923), IV (1923—1924).
943, *G. Severeanu, Monetele lui Dabija Vodă și ale lui Mihnea Vodă
Radul, în Bul. Soc. num. rom.,. XVIII (1923).
944. *N. lorga, Rolul monetei în trecutul nostru, în Buletinul Institu­
tului economic românesc, II, 1923, p. 755—759.
945. Constantin Moisil, Monetăria Țării-Românești în timpul dinastiei
Basarabilor. Studiu istoric și numismatic, în Anuarul Institutului
de istorie națională, III (1924—25), p. 107—159.
946. G. Zâne, Probleme monetare din trecutul economiei noastre na­
ționale, în Viața Romînească, an. XIX (1927), voi. LXXI, p. 135—
159 și voi. LXXII, p. 117—137.
947. G. Zâne, Sisteme monetare și manete principale din veacurile
trecute, Iași, 1928, 36 p. in 8°. Extras din Cercetări istorice, an.
IV, no. 1.
948. *Mihail Gr. Romașcanu, Contribuțiuni la istoria monetară a
Principatelor, București, 1932,
949. loan D. Condurachi, Istoricul sistemelor monetare în Țările ro­
mâne până la 1867, București 1934, 35 p. in 8°. Extras din Bule­
tinul Societății Numismatice Române, anul XXVII (1933).
Vezi și no, 911.

Amintesc aici și lucrările următoare:

950. *G. I. lonnescu-Gion, Istoria și comercial Brașovului în secolul
XVI, Bucuresci, 1894.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 185

951. Ștefan Meteș, Viața agrară, economică a Românilor din Ardeal

și Ungaria. Documente contemporane, I (1508—1820), București,
1921, XV+304 p. in 8°.
952. N. G. V. Gologan, Cercetări privitoare la trecutul comerțului ro­
mânesc din Brașov, București, 1928, 219 p. in 8°.
953. *Ștefan Meteș, Situația economică a Românilor din Țara Făgă­
rașului, voi. I, Cluj, 1935, CXI—488 p, in 8°.
Vezi și no. 231, 260, 965, 966, 967, 968, 999, 1443.

9. ORGANIZAȚIA FINANCIARĂ. •

954. Alexandru D. Xenopol, Financiele în epoca Fanarioților. Sămile

Moldovii din anii 1777—1804, în Revista pentru istorie, archeo-
logie și filologie, an. I (1883), voi. I, p. 45—73.
955. Alexandru Papadopul—Calimah, Sloboziile în România, în Con­
vorbiri literare, an. XVII (1883—1884), no. 12, p. 445—451.
956. V. A. Urechia, Sema visferiei Moldovei din 1818, în AAR., Mem.
Secț. Ist., seria II, tom. IX (1886—1887), p. 29—40.
957. Petru Rășcanu, Lefile și veniturile boierilor Moldovei în 1776,
Document de la Grigorie A. Ghica V. V. publicpf cu o introdu­
cere de —. Teză de licență, Iași, 1887, CXIX+81 p. in 8°.
958. V. A. Urechiă, Notițe despre slobodii, Bucuresci, 1888, 26 p. in
4°. Extras din AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. IX, secț. II.
959. I. C. Codrescu, Cercetări financiare. — Budgetul la Români, în
Revista nouă, an. II (1889), no. 6, p. 222—234.
960. George loan Lahovari, Hârtii vechi. Dijmărit, oerit și vinăriciu
(1802, 1820, 1826), în Convorbiri literare, an. XXIII (1889—
1890), no. 3, p. 260—274.
961. Constantin Calmuschi, Principalele dări ale Moldovei și Terci
Romanesci mai ales în secolul al XVIII. Tesă de licență, Vaslui,
1891, 174 p. in 8°.
962. Constantin I. Baicoianu, Geschichte der rumănischen Zollpolitih
seit dem 14 Jahrhundert bis 1874, Stuttgart, 1896, X+250 p. in
8° (Munchener volkswirtschaftliche Studien, XIV. Stiick),
963, Leonida Colescu, Sistemul de imposite în România, în epoca Fa­
narioților, în Economia Națională, an. XXII (1898), no. 7, p.
369—386; no. 10, p. 561—573; no. 11, p. 890—903; no. 12, p.
960—971 și an. XXIII (1899), no. 1, p. 61—84. — Și în limba
germană: Geschichte des rumănischen Steuerwesens in der Epo-
186 VALERIU ȘOTROPA

che der Fanarioten (1711—1821) (Teză de doctorat), Miin-

chen, 1897,
964, V. A. Urechiă, Din domnia lui loan Caragea. Avenire la tron.
Mișcări contra Grecilor. Finanțe. 1812—1818, în AAR., Mem.
Secț. Ist., seria II, tom XXII (1899—1900), p, 141—300.
965, *Gh. M. Dobrovici, Starea economică și financiară a Principate­
lor Române sub Fanarioți (Teză de licență), București, 1902,
966, N, lorga, Documente și cercetări asupra istoriei financiare și eco­
nomice a Principatelor Române, București, 1900 [1902], 184 p.
in 8°, Extras din „Economia Națională".
967. ^Constantin I. Băicoianu, Câteva cuvinte asupra politicei noas­
tre vamale și comerciale de la 1875 până în presenf, București;
1902, in 8°.
968. C. I. Băicoianu, Politica noastră vamală și comercială de la Re­
gulamentul organic și până ’n present, în Economia Națională)
an. XXVII (1903), no. 11, 12; an. XXVIII (1904), no. 1, 2, 3, 5,
6, 7, 8, 9, 10,, 11, 12; an. XXIX (1905), no. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7. —
Și broșură aparte, București, 1904.
969. *Lucian G. Boltuș, Despre finanțele României din secolul al
XVlII-lea până la 1866, Ploești, 1904.
970. Iustin Lupus, Sistemul financiar al Principatelor Române pre-
vedut de Regulamentul Organic, în Economia Națională, an,
XXVIII (1904), p. 431—450, 601—620, 727—736, 782—794 și
an. XXIX (1905), p. 63—72, 132—143.
971. Th. C, Aslan, Finanțele României dela Regulamentul Organic
până astăzi 1831—1905, București, 1905, 351 p. in 8°.
972. Lucrarea lui Gh. Panu, Cercetări asupra stărei țăranilor in vea­
curile trecute, voi. I, partea I și II, București, 1910, cuprinde și
capitole de istorie financiară la p. 49—62, 63—84, 197—213,
214—269, 470—502, 503—557.
973. *1. Nistor, Das moldauische Zollwesen im 15. und 16. Jahrhun-
dert, în ,,G. Schmoller’s Jahrbuch fur Gesetzgebung, Verwal-
tung und Volkswirtschaft im Deutschen Reiche", tom. XXXVI,
Leipzig, 1912, p. 235—282,
974. *Gh. M. Dobrovici, Istoricul datoriei publice a României, Bucu­
rești, 1913, 542 p.
975. Jean D. Condurachi, Câteva cuvinte asupra condiției juridice a
străinilor în Moldova și Țara Românească până la Regulamen­
tul organic, București, 1918, cap. VI. Dările plătite de străini
(p. 98—112).
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 187

976. *1. Tutuc, împrumuturile publice ale României (1854—1916),

București, 1918.
977. *Alexandru S. Penescu, Sistemul financiar al României dela
Unirea Principatelor până la războiul Independenței 1859—1877,
în Economia Națională, 1919,
978. Gh. Ghibănescu, Catastihul vămilor Moldovei (1765), în loan
Neculce, an. I, fasc. II, Iulie 1922, p, 193—239.
979. V. Th. lordachescou, L’evolution de Ia politique douaniere de la
Roumanie de l’epoque Dacie-Trajane ă nos jours. These pour
le doctorat, Paris, 1924, 184 p. in 8° mare.
980,George N. Leon, Istoria economiei publice la Români, București,
1924, 142 p. in 8°.
981. I. Vlădescu, Despre dări sau impozite, 1. Birul, București,
[1925], 71 p. in 8°.
982. I. Ursu, Ștefan cel Mare, București, 1925, cap. Veniturile Dom­
nului (p, 329—337) și cap. Vămile (p, 380—384).
983. Dr. Nicolae D. Lăbușcă, Despre cuniță. Un impediment la căsă­
torie în vechiul drept românesc. O dare în Moldova, din secolul
XVIII, Iași, 1925, 71 p. in 8°.
984. Gh. Ghibănescu, Sama visteriei Moldovei din 1763 (Iunie—De­
cembre), în loan Neculce, fasc. 5, 1925, p. 70—121.
985. *1. Minea, Banii calului, în Cercetări istorice, an. II—III (1926
—1927), p. 258—259.
986. I. V. Merlescu, Taxe și impozite comunale în România, în Re­
vista de drept public, an. II (1927), p, 593—630 [Expune des-
voltarea istorică a acestor dări].
987. Paul Negulescu, Studii de legislațiune vamală, în Revista de
drept public, an. II (1927), p. 689—705. [A se vedea cap. II.
Noțiuni istorice, p. 693—705].
988. Constantin C. Giurescu, Organizarea financiară a Țării Româ­
nești în epoca lui Mircea cel Bătrân, București, 1927, 58 p. in
8°. Extras din AR., Mem. Secț. Ist., seria III, tom. VII.
989. G. Zâne, Visteria Moldovei în timpul lui loan Sandu Sturza, în
Cercetări istorice, an. IV (1928), no. 2, p. 3—40.
990. loan C. Filitti, Despre reforma fiscală a lui Constantin Vodă
Mavrocordat, București, 1928, 19 p. in 8°. Extras din Analele
statistice și economice, no, 5—6 din 1928.
991. V. Th, lordachesco, La politique douaniere roumaine de la Da­
cie Trajane ă 1874, Bucarest, 1929, 26 p. in 8°.
188 VALERIU ȘOTROPA

992. I. N. Angelescu, Finanțele publice ale României în ultimii 20 de

ani, București, 1929 [1930], 123 p. in 8°.
993. Mih, Popescu, Situația economică a Moldovei și Munteniei in
timpul ocupațiunii austriace, în Convorbiri literare, anul al
63-lea (1930), p. 443—460. [Se ocupă cu org. financiară în a
doua jumătate a secolului XVIII].
994. Gh, Ghibănescu, Sămile visteriei Moldovei pe lunile Iulie și
August 1764 (seria 11-a), în loan Neculce, fasc. 9, p. I, 1931,
p. 41—59.
995. I. Minea, Câteva vămi vechi oltene, în Arhivele Olteniei, an. XII,
nr. 69—70, Sept.—Dec. 1933, p. 342—346.
995b. *D. N. Iordan, Sistemul finanțelor locale în diferite țări, în
Analele economice și statistice, XVI (1933), p. 33—56. [Și câ­
teva pagini istorice privitoare la România].
996. Damian P. Bogdan, Termenii npnpAi' și A<'A'«’A'K în documen­
tele moldovenești, în Revista istorică română, III (1933), p.
378—379.
997. V. Th. lordachescu, Evoluția politicei și legislației vamale a Ro­
mâniei dela 1408—1886, voi. I [Pe copertă e pus invers: Volu­
mul I. Dela 1408—1886], București 1934, 64 p. in 8°.
998. M. Sânzianu, Despre Posadă, în Revista istorică română, IV
(1934), p. 306—309.
998b. *Virgil Pântea, Impozite, taxe și amenzi moldovenești până la
1504, în Cercetări istorice, X—XII (1934—1936), no. 2,
p. 216—224.
999. Gh. M. Dobrovici, Istoricul desvoltării economice și financiare a
României și împrumuturile contractate 1823—1933, București,
1934 [1935], 1180 p. in 4°.
1000. loan C. Filitti, Considerații generale despre vechea organizare
fiscală a Principatelor române până la Regulamentul organic,
București, 1935, 53 p. in 8°. Extras din „Analele economice și
statistice" No. 1—3, Ianuarie^—Martie, 1935.
Vezi și no. 888.

vn. STUDII RELATIVE LA INSTITUȚIILE JURIDICE

ALE DREPTULUI CONSUETUDINAR
A. GENERALE.
1001. *A1. Papadopol—Calimah, Originile dreptului în România, în
Lumina, an. I, trimestrul III, no. 13—14, p, 16—21, Iași, 1863.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 189

1002. Grigore loan Lahovari, Despre obiceiul pămentului. Cuvent

rostit la 1 Septeanbre 1892 cu ocasiunea deschidere! anului ju­
decătoresc, Bucuresci, 1892, 22 p. in 8° mare.
1003. Grig. I. Alexandrescu, Studiu asupra obiceielor juridice ale
poporului român și teoria viitorului cod civil. Partea I. însemnă­
tatea și scopul acestui studiu, Galați, 1896, 159+X p. in 8°.
1004. ,'C. G. Dissescu, Originile dreptului român, București, 1899,
67 p, in 8°. Și traducere franceză: Les orîgines du droit roumain.
Traduit du roumain par I. Last, Paris, 1899, 71 p.
1005. I. Nădejde, Origina dreptului consuetudinar român, în Noua
revistă română pentru politică, literatură, știință și artă, voi.
I, no. 3, 1 Februarie 1900, p. 111—130.
1006. Paul Negulescu, Cercetări asupra originei dreptului consue­
tudinar român, în Revistă de drept și sociologie, anul II. —
voi, II, no. 7, 15 Aprilie 1900, p. 28—43.
1007. I. Nădejde, Trac să fie dreptul nostru consuetudinar?, în Noua
revistă română. •., voi. II, no. 16, 15 August 1900, p. 145—155
și no. 17, 1 Septembre 1900, p. 192—198.
1008. George Draganescu, Quellen des rumănischen Rechts, în Zeit-
schrift tur vergleichende Rechtswissenschaft, XXIV. Bând, Stutt-
gart, 1910, p. 100—177.
1009. George G. Maxim, Obiceiurile juridice ale poporului romin.
Studiu asupra obiceiurilor pămîntului din punct de vedere: juri­
dic, social, moral și politic, Iași, 1921, VIII+104-j—II p. in 8°.
1010, I. Ursu, Ștefan cel Mare, București, 1925, cap. Dreptul. Obi­
ceiuri (p. 395—399).
1011. Despre dreptul consuetudinar român în general și despre ori­
ginile acestui drept vezi Georges Fotino, Contribution ă l'etude
des origines de l’ancien droit coutumier roumain. Un chapitre
de l’histoire de la propriete au Moyen Age, Paris, 1925, cap.
Le droit coutumier roumain (p. 59—83) și Synthese et conclu-
sions (p. 357—425).
1012. Th. Inculeț, Obiceiul pământului în Basarabia, în Revista So­
cietății istorico-arheologice bisericești din Chișinău, voi. XIX
(1929), p. 163—172.
1013. *N. lorga, Caracterul dreptului românesc, în Gazeta juridică
supt auspiciile Facultății din București, 1930, p. 4.
1014. Ștefan Gr. Berechet, Obiceiul pămîntului rominesc (încercare de
190 VALERIU ȘOTROPA

studiu juridico-etnogratic), în Minerva. Revistă de sinteză cul­

turală, Iași, an. III (1930), no. 2—3, p. 114—146.
1015. N. lorga, Anciens documents de droit roumain. Avec une pre­
face contenant l’histoire du droit coutumier roumain, introduce­
rea întitulată „Breve histoire du droit coutumier roumain", în
voi. I, Paris—Bucarest, 1930, p. 1—54.
1016. *Șt, Gr. Berechet, Obiceiul pământului după documente, Iași,
1931—1932.
1017. Andrei Rădulescu, Note privitoare la obiceiul pământului, în
In memoria lui Vasile Pâr van, București, 1934, p. 296—302.
1018. loan D. Condurachi, Formarea vechiului drept românesc nescris
(Obiceiul Pământului}, Brașov, 1935, 49 p. in 8°. Extras din re­
vista „Țara Bârsei".
1019. Nicolas lorga, Les origines et l' originalite du droit populaire
roumain, în Academie Roumaine. Bulletin de la Section histori-
que, tome XIX, 1935, p. 99—119.
1020. *Vespasian Erbiceanu, Obiceiul pământului, în Cuvântul Drep­
tății ...

B. DREPTUL PENAL

1021. B, P. Hasdeu, Șugubeții și șugubină. Unii restii din influința

juridică a Slavilorit asupra limbei române, în Columna lui Traianu,
anulu IX, Noua serie tomu III (1882), p. 612—619.
1022. Ciru Oeconomu, Despre penalitățile la Români în timpul lui
Mateiu Basarab și al lui Vasile Lupu, în Dreptul, an. XII, nr. 58,
21 August 1883, p. 473—480. Și broșură, Bucuresci, 1883, 18 p.
in 8° mare.
1023. Teodor T. Burada, Condica șireților. O veche instituție juridică,
Iași, 1895, 15 p. in 8°. Și în Arhiva, an. VI (1895), p. 34—46. —
Ediția II, Craiova, 1920 (în Biblioteca juridică, no. 6).
1024. *George I. Mezincescu, Studiu despre răspunderea pentru alții
în dreptul roman, în vechiul drept român și în dreptul actual,
București, 1901,
1025. I, C. Filitti și D. I. Suchianu,Contribuții la istoria dreptului pe­
nal român, București, [1926], 29 p. in 8°.
1026. C. V. Obedeanu, Originele dreptului penal român în dreptul ne­
scris—Obiceiul pământului, în Revista penală, an. V (1926), no.
1—3, p. 64—71.
 INTRODUCERE Șl BIBLIOGRAFIE 191

1027. S. G. Longinescu, Fragmente din istoria dreptului penal român,

în Curierul judiciar, an. XXXV (1926), nr. 41, p. 641—643; an.
XXXVI (1927), nr. 1, p. 3—5; nr. 5, p. 72—74; nr. 10, p. 149—150;
nr. 15, p. 226—228 și nr. 30, p. 468—470.
1028. I. C. Filitti și D. I. Suchianu, Din vechiul drept penal român.
Răspuns D-lui profesor S. G. Longinescu, în Curierul judiciar,
an. XXXVI (1927), nr. 33, p. 514—518.
1029. S, G. Longinescu, Anexă la Fragmente din istoria dreptului pe­
nal român: Replică la Răspunsul d-lor I. C. Filitti și D. I.
Suchianu, în Curierul judiciar, an. XXXVI (1927), no. 35, p.
545—553.
1030. Constantin C. Angelescu, Pedeapsa cu moarte la Români în
veacul al XlX-lea, în Revistă de drept penal și știință peniten­
ciară, 1927, no. 5 și 6, p. 23—71.
1031. Margareta Ștefănescu, A pune in cofă, în Arhiva, an. XXXIV
(1927), no. 1, p. 55—58.
1032. Ion C. Filitti, Despre vechiul drept penal român, București, 1928,
22 p. in 8°.
1033. Radu Dimiu, Contribuțiuni la istoria dreptului penal. Dispozi-
țiunile penale în legiuirile lui Mihail Grig. Sturza, în Revistă de
drept penal și știință penitenciară, an. 1928, no. 7 și 8, p. 43—59.
— Și în Pandectele Române, an. VII (1928), partea IV, p.
108^-113.
1034. Dumitru D. Mototolescu—Vădeni, Gesamtburgschaft im rumă-
nischen Rechte, verglichen mit anderen Rechten, Praga, [1928], 63
p. in 8°.
1035. Margareta Ștefănescu, Instrumente de pedeapsă în vechime, în
Arhiva, an. XXXVII (1930), no. 1, p. 52—53.
1036. Petre lonescu—Muscel, Despre istoria dreptului penal român
și istoria dreptului penal în genere. Instituțiuni penale din timpul
lui Ion Gh. Caragea, în Curierul judiciar, an. XXXIX (1930), no.
36, p. 565—568.
1037. Petre lonescu—Muscel, Istoria dreptului penal român. Spre o
nouă justiție penală. Studiu comparat. Istorie, filosofie, drept;.
București, 1931, 206 p. in 8°.
1038, Gh. Ungureanu, Pedepsele în Moldova la sfârșitul secolului al
XVlIl-lea și începutul secolului al XlX-lea, Iași, 1931, V — 34
p. in 8°.
1039. I. C. Filitti, Coup d'oeîl sur l’ancien droit penal roumain, în
192 VALER1U ȘOTROPA

Revista de drept penal și știință penitenciară, număr festiv, 1932,

p. 49—55.
1040. I. Minea, O inovație juridică a lui MironVodă Barnovschi, Iași,
1932, 23 p. in 8°. Extras din „întregiri" [Se ocupă cu vicleșugul
și cu pedeapsa vicleșugului, confiscarea averii].
1041. loan C. Filitti, Vechiul drept penal român (schiță). — întregiri
privitoare la vechea organizare judecătorească, [București, 1934],
74 p. in 8°. Extras din Revista de Drept penal și Știință peniten­
ciară 1934.
1042. loan D. Condurachi, Trăsăturile caracteristice ale vechiului
drept penal românesc, București, 1934, 20 p. in 8°.
1043. loan Lupu, Vina și procesul ei la Români, Iași, 1934, X + 456
p, in 8° (Cercetări sociologice, voi. I).

C. DREPTUL CIVIL

1044. B. P. Hăjdău, Fraternitatea și unirea. Fragmentă din cursulu

publică ală D-lui B. P. Hajdeu despre dreptulă constituționale
ală Româniloru, în Buletinulă instrucțiunei publice, Augustă
1866, p. 620—626.
1045. *Gr. G. Tocilescu, Despre legat în dreptul roman și în dreptul
român, preces de un studiu istoric asupra legatelor din timpurile
primitive pînă astă-qi. București, 1874, LX + 116 p. in 8° mare.
1046. B. Petriceicu-Hasdeu, Originile Craicvei 1230—1400, Bucuresci,
1878, § 13. Frăția de cruce (p. 32—38). Și în Oltenescele,
Craiova, 1884, p. 79—91.
1047. *G. G. Tocilesco, Etude historîque et juridique sur l’Emphyteose,
en droit romain, en droit fran^ais et en droit roumain, Paris, 1883.
1048. C. G. Dissescu, Origina și condițiunea proprietății în Romania,
București, 1889, 13 p. in 8°.
1049. George Popovici, Runc. Glosă la o colecțiune inedită de docu­
mente moldo-cămpulungene, în Convorbiri literare, an. XXV
(1891—1892), no. 9, p. 705—716.
1050. loan Nădejde, Formarea marei proprietăți la noi, în Literatură
și știință, I, 1893, p. 149—178.
1051. loan Nădejde, leară-și formarea marei proprietăți la noi, in
Literatură și știință, II, 1894, p. 29—58.
1052. Paul Negulescu, Adopțiunea fraternă sau înfrățirea. Studiu
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 193

comparativ, în Convorbiri literare, an. XXXII (1898), no. 3, p.

276—296. V. și no. 1055.
1053. Paul Negulescu, Divorțul în vechiul drept romîn, în Revistă de
drept și sociologie, an. I, no. 1, 15 Octombrie 1898, p. 29—51.
V. și no. 1055.
1054. Paul Negulescu, Dreptul de protimis în vechiul drept romîn, în
Revistă de drept și sociologie, an. I, no. 1, 15 Octombrie 1898,
p. 71—91. — Idem, Studiu asupra protimisului în vechiul drept
român, în Dreptul, an. XXVIII (1899), nr. 40, p. 327—328; nr.
45, p. 361—363; nr. 49, p. 393—394. — Și în Nouvelle Revue
Historique, XXIII (1899). — V. și no. 1055.
1055. Paul Negulescu, Studii de istoria dreptului romîn, București,
1900, studiile: VI. Adopțiunea fraternă sau înfrățirea. Studiu
comparativ (p. 84—107), VII. Divorțul în vechiul drept romîn
(p. 108—150), IX. Dreptul de protimis în vechiul drept romîn
(p. 171—207) și X. Personalitatea morală a societăților în vechiul
nostru drept (p. 208—218).
1056. C. N. Busdugan, Condițiunea juridică a persoanelor morale
străine în România, II, în Revistă de drept șl sociologie, an. IV.
— voi. I, no. 6, Martie 1902, p. 379—416 [In această parte a stu­
diului autorul tratează chestiunea din punctul de vedere istoric).
1057. George Popovici, Ordinea de succesiune în moșiile donative
moldovene în secolul XIV, în Prinos lui D. A. Sturdza la împli­
nirea celor șapte-zeci de ani, București, 1903, p. 355—371,
1058. loan Tanoviceanu, Formațiunea proprietății fondare în Mol­
dova, în Prinos lui D. A. Sturdza. .., București, 1903, p. 411—433.
1059. *1. Peretz, Histoire de la vente en droit roumain. These, Paris,
1904, 342 p.
1060. *D. Brezulescu,Contrîbuțiuni la studiul proprietății în devăl­
mășie a munților noștri, București, 1905.
1061. *Ion Peretz, Din chestia privilegiului masculinităței, în Drep­
tul, an, XXXV (1906),
1062. *C. A. Popescu, Privilegiul masculinității, în Dreptul, an. XXXV
(1906).
1063. Dimitrie Alexandresco, Explicațiunea teoretică și practică a
dreptului civil român în comparațiune cu legile vechi și cu prin­
cipalele legislațiuni străine, tom. I—XI, București, 1906—1915,
in 8°.
13
194 VALERIU ȘOTROPA

1064. I. Bogdan, Ohabă-ohabnic, în Convorbiri literare, an. XL (1906),

no. 3—5, p. 295—299.
1065. * Andrei Rădulescu, Dreptul de protimisis la arendarea moșiilor,
în Dreptul, an. XXXVI (1907), no. 40.
1066. * Andrei Rădulescu, Dispozițiuni din vechiul drept moldovenesc
privitoare la testamente, în Dreptul, an, XXXVII (1908), no. 55.
1067. Sebastian Radovicti, Moșnenii și răzeșii..., București, 1909,
capitolele: Frăția de moșie (p. 70—75), Despre moși sau
bătrâni (p. 75—81), Succesiunile și partajul (p. 81—98), Drep­
tul de protimisire și solidaritatea codevălmașilor (p. 98—105),
Contractele la moșneni și răzeși (p, 105 sqq).
1068. *D. D. Mototolescu, Origina proprietății române plecând din
—cele mai vechi timpuri până în secolul XVI, București, 1910.
1069y*I. Nădejde, Dreptul de ctitorie al femeilor coborîtoare din
s^~''ctitori și al coborîtorilor prin femei, București, 1910, 48 p.
1070/ C. G. Dissescu, Drepturile de ctitorie și epitropie după vechile
așezăminte, în Dreptul, an. XL (1911), no. 42, p. 329—333.
1070b. *G. Economu, Les phases de la propriete fonciere en Rouma-
s"-—nie jusquaux lois agraires de 1907, Paris, 1911, 231 p. in 8°.
1071.y. Nădejde, Privilegiul masculinităței. Procesul Brîncovenilor
—-^cu Crețuleștii 1714—1806, în Viața Romînească, an. VI (1911),
voi. XXI, p. 87—99.
1072. *Mircea Alexandresco, La propriete paysanne roumaine et
l’egalite du partage successoral. These, Paris, 1913, 204 p.
1073. I. Tanoviceanu, Adopțiunea în vechiul nostru drept, în Arhiva,
an. XXV (1914), no. 7 și 8, p. 231—236.
1074. C, G. Dissescu, Caracterul juridic al proprietăței rurale altă
,—-Mată la noi, în Dreptul, an. XLIV (1915), no. 71, p. 561—562.
10 75.1 Dumitru D. Mototolescu, Privilegiul masculinității. Este o ino-
^—^vație a legiuirii Ipsilanti și Caragea sau este o conservare a unui
/ 'dbiceiu juridic preexistent, București, 1915, 193 p. in 8°.
/1076.yAndrei Rădulescu, Studii de drept civil, București, 1915, II
"—'''-r 272 + IV p. in 8°; voi. II, 1920, ? p. [Cuprinde și pagini de
istoria dreptului civil român].
1077. loan D. Condurachi, Expunere rezumată a teoriei moștenirilor în
vechiul drept românesc, București, 1919, 84 p. in 8°.
1078. *Tudor Pamfile, Frații de cruce și alte înrudiri sufletești la Ro­
mâni, Bârlad, 1920.
1079. C. Giurescu, Despre boieri, București, 1920, cap. Dreptul de
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 195

protimisis (Precăderea megiașilor la cumpărarea moșiei), p.

36—39.
1080. P. Davidescu, Care e origina dreptului de protimisis (răscum­
părare) în Basarabia și pe ce se basează el? [notă], în Pandec-
tele Române, I (1922), partea II, p. 186—188.
1081. *Henry Zamfiresco, Les origines du droit prive roumain. These,
Paris, 1922, 156 p.
1082. Ștefan Berechet, Caterisirea (degradarea) preotului și frăția
de cruce. După două manuscrise slave aflate în Basarabia, Chi-
șinău, 1924, 39 p. in 8°. Idem, Frăția de cruce după un manuscris
slav din Basarabia, în Revista Societății istorico-arheologice bise­
ricești din Chișinău, voi. XVI, 1925, p. 43—59.
1083. Georges Fotino, Contribution ă l'etude des origines de l’ancien
droit coutumier roumain. Un chapitre de l'histoire de la propriete
au Moyen Âge. These pour le doctorat, Paris, 1925, 460 p. in 8°.
1084. Artur Gorovei, Partea sufletului. Un vechia obiceiu juridic (al
poporului român, Fălticeni, 1925, 17 p. in 8°. Extras din „Șeză­
toarea", revistă de folklor.
1085. Vespasian Erbiceanu, Rolul juridic și istoric al Sobornicescului
Hrisov Mavrocordat în Moldova cu privire la dreptul de răscum­
părare al moșiilor răzășești [notă], în Pandectele Români,
1926, partea I, p. 102—106.
1086. loan Nădejde, Izvoarele dreptului de protlmis în trecutul juri­
dic românesc, cu aplicațiune la Basarabia [notă], în Pandectele
Române, 1926, partea I, p. 197—216.
1087. George Fotino, Contribuțiuni la studiul regimului succesoral în
vechiul drept consuetudinar românesc. Cercetări monografice,
Craiova, 1927, 45 p. in 8°.
1088. Marcel Emerit, L’adoption fraternelle en Valachie et son in-
fluence sur la formation de la propriete collective, în Bibliothe-
que de PInstitut franțais de Hautes Etudes en Roumanie, Me-
langes 1927, p. 45—62.
1089. Marcel Emerit, La femme en Valachie pouvait-elle heriter?, în
Revue historique du Sud-Est europeen, an. IV (1927), n-os 1—3,
p. 38—46.
1090. Georges Fotino, La femme en Valachie pouva't-elle heriter?
Une reponse, în Rev. hist. du S.—E. europeen, IV (1927), n-os
4—6, p. 113—122.
1091. Marcel Emerit, A propos du droit des femmes â l’heritage en
13»
196 VALERIU ȘOTROPA

Valachie, în Rev. hist. du S.—E. europeen, V (1928), n-os 1—3,

p. 32—33.
1092. Marcel Emerit, La solidarite du clan dans l’ancienne Roiima,}
nie. I. La preemption et le retrăit, în Bibliotheque de l’lnstitut
franțais de Hautes Etudes en Roumanie, II. Melanges 1928, p.
51—61.
1093. Marcel Emerit, Une succession difficile reglee en vertu du privi-
lege de la masculinite (1643), in Rev. hist. du S.—E. europeen, V
(1928), n-os 7—9, p. 230—231.
1094. Gheorghe Băileanu, Fondarea Epitropiei Si. Spiridon și crearea
persoanelor juridice în vechiul drept privat, în Cercetări istorice,
an. V—VII (1929—1931), p. 3—26; Idem, Evoluția juridică a
Epitropiei Si. Spiridon dela 1757 la 1800. Contribuțiuni la studiu!
persoanelor morale. II și III, Iași, 1929, 86 p. in 8° și Instituțiile
Epitropiei Si. Spiridon între anii 1800 și 1833. Partea EV și V.
Evoluția iondațiunilor de asistență publică ale casei, din Mol­
dova, după documente inedite. Contribuțiuni la studiul persoane­
lor juridice, Iași, 1932, 58 p. in 8°.
1095. I. Minea, Despre solemnitatea înfrățirii, în Cercetări istorice,
an. V—VII (1929—1931), p. 364—365.
1096. I. Minea, In legătură cu frăția de cruce, în Cercetări istorice,
an. V—VII (1929—1931), p. 418—419.
1097. Dinu C. Arion, Din hrisoavele lui Mircea cel Bătrân 1386—1418,
[București], 1930, cap. V. Elemente de drept civil (p. 91—96).
1098. D. Stoicescu, Despre înfrățire sau frăția de moșie în dreptul
vechiu din Țara Românească, în Pandectele Române, an. X
(1931), partea IV, p. 186—193.
1099. Georges Fotino, Etude sur la situation de la femme dans fancien
droit roumain, în Revue historique de droit franțais et etrangeir,
Paris, IV-e serie, X (1931), p. 52—79.
1100. Despre istoria proprietății colective vrâncene tratează Aurel V.
Sava în introducerea, întitulată Proprietatea colectivă vrânceană,
la volumul II al colecției Documente putnene, Chișinău, 1931, p.
V—XLV.
1101. *A. Cazacu, Contribuțiuni la studiul formării și evotuțiunii drep­
tului de protimis, Chișinău, 1932.
1102. N. Popescu—Duțu (Nicolae Argeș), Proprietatea agricolă la noi.
Istoricul ei. Situația ei de azi, București, 1932, 53 p. in 8°.
1103. loan C. Filitti, „Preadalica să nu fie”, în Revista istorică ro­
mână, II (1932), fasc. IV, p. 337—345.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 197

1104. Damian P. Bogdan, Originea clauzei „iun HiiX n(TKrviAHKd

ll•kcTu din documentele slavo-muntene, în Revista istorică ro­
mână, III (1933), fasc. II—III, p. 269—270.
1105. George P. Nedelcu, Puterea părintească în vechiul drept româ­
nesc, Ploești, 1933, 223 p. in 8°.
1106. I. Minea și L. T. Boga, Cum se moșteniau moșiile în Țara-Ro-
mânească până la sfârșitul secolului al XVI-lea. Contribuțiuni la
istoria vechiului drept din Țara-Românească, Iași, voi. I, 1933,
198 p.; voi. II, 1935, IV + 139 p. in 8°.
1107. Dinu C. Arion, Despre formația proprietății rurale în voevoda-
tele Munteniei și Moldovei, în Convorbiri literare', an. LXVII
(1934), no. 3, p. 234—246.
1108. Georges Fotino, Droit romain et droit oriental: phenomenes
dinterpenetration. La representation en matiere de successions fe-
minines dans l’ancien droit roumain, Bucarest, 1934, 13 p. in 8°.
Extrait des melanges ,,In memoria lui Vasile Pârvan".
1109. loan C. Filitti, Proprietatea solului în Principatele române până
la 1864, București, 1935, XV + 304 p. in 8°.
1110. Const. Gr. Zotta, Personalitatea morală în regimul vechiului
nostru drept [notă] ,în Pandectele Române, an. XIV (1935), par­
tea I, p. 57—59.
1110b. *Grigore A. Basarabeanu, Proprietatea rurală în România,
București, 1935, 286 p.
1111. loan C. Filitti, Din vechiul drept românesc. Cu prilejul lucrării
d-lor Minea și Boga: „Cum se moșteneau moșiile în Țara Româ-<
nească”, București, 1936, 19 p. in 8°.

Instituții de drept civil din vechile legiuiri.

1112. B. M. Missir, Essista legitimatiunea copiiloru naturali sub co-
dulu Caragea, în Dreptul, an. V (1875), no. 57, p. 454—456; no.
59, p. 468—472.
1113. Mihaiu Bonacchi, Persoana morală în codicele Calimach, Bucu­
resci, 1894, 111 p. in 8°.
1114. Gr. C. Conduratu, Compararea drepturilor succesorale ale so­
țului supraviețuitor în dreptul roman, codicile Callimachi și Cara­
gea, codul Napoleon și codul Alexandru Ion I. Teză pentru
licență, Bucuresci, 1898, 99 p. in 8°.
1115. G. G. Mironescu, Caracterul prescripțiunii de 30 ani sub codul
Caragea, în Revistă de drept și sociologie, an. I, no. 2, 15 Apri­
lie 1899, p. 228—236.
 198 VALERIU ȘOTROPA

1116. I. N. C[esărescu], Persoanele morale în vechile noastre legiuiri,

în Revistă de drept și sociologie, an, II, no, 3, 15 Decembre 1899,
p. 325—328.
1117. I. N. Cesărescu, Tutela legitimă a mumii în legiuirea Caragea,
în Revistă de drept și sociologie, an. II, no. 6, 15 Martie 1900, p.
655—662.
1118. I. Peretz, Privilegiul masculinității în Pravilniceasca condică
Ipsilant și în legiuirea Caragea, București, 1905, 69 p.
1119. George Danielopolu, Condica Caragea. — Capitolul 1. Pentru
^iotesie sau facere de fii de suflet, în Revista critică de drept, le-
f g}slație și jurisprudență, an. I (1911), p, 161—170.
/1120/D. Alexandresco, Câteva cuvinte asupra privilegiului masculini-
' '^Aății în codul Ipsilant și în codul Caragea, în Dreptul, an. XLVII
X J1920), no. 27, p. 313—315.
1121/Dumitru D. Mototolescu, Darurile dinnaintea nunții în dreptul
'-^vechiu românesc comparat cu cel romano-bizantin și slav, Bucu-
\ești, 1921, 83 p, in 8°.
1^1124. Andrei Rădulescu, Dreptul de moștenire al soțului supraviețui-
tor, București, 1925, 88 p. in 8°. Extras din AR., Mem. Secț., Ist.,
seria III, tom. V [V, p. 14—22].
1123. Radu Dimiu, O pravilă asupra „sărmanilor nevrednici", în Pan-
dectele Române, an. XII (1933), partea IV, p. 97—98.

BRESLELE

1124. V. A. Urechiă, Din istoria breslelor, în Convorbiri literare, an.

XXII (1888—1889), no. 9, p. 784—807.
1125. C. E[rbiceanu], Breslele sub Regulamentul organic, în Biserica
ortodoxă română, an. XVIII (1894—1895), p. 776—783.
1126. Alexander [Degre], Corporațiunile și așezămintele ..., în Drep­
tul, an. XXV (1896), nr. 24, p. 213—217; nr. 26, p. 229—235.
1127. Ion Massim Lenș, Corporațiunile de arte și meserii în România,
în Dreptul, an. XXVIII (1899), nr. 73, p, 594—596.
1128. Gh. Ghibănescu, Breasla Armenilor din Roman, în Arhiva, an.
XX (1909), no. 10, Octombrie, p. 385—398 și no. 11, Noembrie,
p. 440—455.
1129. N. lorga, Breasla blănarilor din Botoșani. — Catastihul și actele
ei, București, 1911, 34 p. + 6 stampe, in 4°. Extras din AAR.,
Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XXXIV.
1130. *Numian, Breslele vechi și noui, 1915.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 199

1131. Gh. Ghibănescu, Breasla mișeilor și locul calicilor din Iași, în

loan Neculce, fasc. 4, 1924, p. 81—111.
1132. N. A. Bogdan, Din trecutul comerțului moldovenesc și mai ales
al celui ieșan, Iași, 1925, cap. 11. Breslele de negustori (p.
174—184).
1133. N. lorga, Istoria industriilor la Romîni, București, 1927, cap. V.
Bresle vechi și bresle noi (p. 117—162).

D. PROCEDURA ȘI ORGANIZAȚIA JUDICIARĂ

1134. *Gr. G. Tocilescu, Juriul la Români, în Foaia Societății Româ-
nismulu, an. I (1870).
1135. A. D. Xenopol, Studii asupra vechilor noastre așezăminte. I. Ju-
rătorii, în Convorbiri literare, an. VIII (1874—1875), no. 4, p.
137—152; no. 5, p. 182—196 și no. 6, p. 214—234.
1136. N. Mandrea, Magistratura în statul romăn, în Convorbiri literare,
an. XX (1886—1887), p. 721—743 [In această parte a studiului,
autorul se ocupă cu instituțiile judiciare ale noastre dela 1830 până
la data apariției studiului].
1137. George G. Tocilesco, Organisatîon des anciennes juridictions en
Roumanie, în Revue generale du droit et des Sciences politiques,
Bucarest, l-ere annee, no. 3, 1I13 Janvier 1887, p. 409—443.
1138. A. D. Xenopol, Justiția sub Fanarioți. Procesul vistiernicesei Ma-
ria (1712—1718), în Convorbiri literare, an. XX (1886—1887), no.
12, p. 1058—1064.
1139. Alexandru Papadopul Calimah, Ochire istorică asupra inamovi­
bilității judecătorilor, în Convorbiri literare, an. XXII (1888—
1889), no. 10, p. 833—840.
1140. George loan Lahovari, Hârtii vechi. Blăstem și carte de blăstem,
în Convorbiri literare, an. XXIII (1889—1890), no. 6, p. 495—500.
1141. Ciru Oeconomu, Despre vechile așezăminte judecătorești, Bu-
curesci, 1891, 35 p. in 8°. Și în Dreptul, an. XX (1891), nr. 52, p.
409—419.
1142. V. A. Urechia, Justiția sub loan Caragea, Bucuresci, 1898, 160 p,
in 4°. Extras din AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tqm. XX.
1143. Constantin V. Obedeanu, Originele ministerului public și rolul
seu în dreptul român. Teza pentru licență, București, 1898, 116 p.
in 8°.
1144. Mihail V. Demetrescu. Instituția (urătorilor, în Convorbiri lite­
rare, an. XXXIII (1899), no. 4, p. 300—310; no. 5, p. 429—440;
200 VALERIU ȘOTROPA

no. 6, p. 544—552; no. 7, p, 657—668; no. 8, p. 749—767 și no. 9,

p. 854—870.
1145. Paul Negulescu, Studii din istoria dreptului român. 1. Instituția
jurătorilor, în Dreptul, an. XXVIII (1899), nr. 27, p. 217—222.
Și în Studii de istoria dreptului romîn, București, 1900, studiul
VIII. Instituția jurătorilor (p. 151—170).
1146. Gr. I. Dianu, Istoria închisorilor din Romania. Studiu comparativ.
Legi și obiceiuri, Bucuresci, 1900, XXIII + 182 + III p, in 8°. —
Ediția III, București, 1901, 8°.
1147, D. Alexandresco, Jurământul, ca mijloc de dovadă, în vechile
nostre legiuiri și reformele ce ar trebui să fie introduse în acesta
privință, în Dreptul, an, XXX (1901), nr. 60, p. 601—603.
1148. C. Sărățeanu, Câteva cuvinte asupra vechilor instituțiuni, legi,
proceduri și asupra personalului judecătoresc din Țara românescă,
înainte de regimul legilor de adi (Discurs..,), în Dreptul, an.
XXX (1901), nr. 55, p. 553—566*
1149. Constantin Sărățeanu, Din trecutul judecătoresc al Moldovei
(Discurs), în Dreptul, an. XXXI (1902), nr. 54, p. 433—445.
1150, Gh. Ghibănescu, Ferîea, în Arhiva, an, XIX (1908), no. 11—12,
p. 393—402; an. XX (1909), no. 2, p. 59—70.
1151, Teodor T. Burada, Despre unele formalități ce se obicinuiau la
strămutarea proprietăților în vechea legislație a Moldovei, în Ar­
hiva, an. XX (1909), no. 12, p. 505—510,
1152, Jean D. Condurachi, Recherches sur l’ancienne organisation ju-
diciaire des Roumains. These pour le doctorat, Paris, 1913, 197
p. in 8°,
1153. D. Stoicescu, Despre ferie, în Dreptul, an. XLV (1916), no. 8,
p. 57—59.
1154. I. Tanoviceanu, Zavezcu și ferăie, în Dreptul, an. XLV (1916), no.
11, p. 81—87.
1155,Jean D. Condurachi, Câteva cuvinte asupra condiției juridice a
străinilor în Moldova și Țara Românească până la Regulamentul
Organic, București, 1918, cap. V. Străinii și justiția din Principate
(p. 76—98).
1156. C. Giurescu, Despre boieri, București, 1920, cap. Megiașii jură-
tori (p. 39—43), Megiașii martori (p. 43) și Megiașii hotărnici (p.
35—36).
1157. Dem. D. Stoenescu, Instituția jurătorilor. Studiu istorico-juridic,
ed. II, Craiova, 1921, 91 p, in 8° (Biblioteca juridică, no. 10).
*Ediția I, Craiova, 1903, 98 p.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 201

1158. Dumitru D. Mototolescu, Jurământul cu brazda în cap întrebuin­

țat la hotărnicii în dreptul vechiu românesc, București, 1922, 27 p.
in 8°. Extras din Revista pentru istorie, arheologie și filologie, vo­
lumul XVI.
1159. V. Bogrea, Din vechea noastră terminologie juridică: Ferîie, în
Anuarul Institutului de istorie națională, II (1923), p. 345—350. —
Idem, Despre Ferâe. Câteva noi precizări, în ibid, III (1924—
1925), p. 520—521.
1160. D. Mototolescu, Herîe, în Revista Arhivelor, an. I, nr. 1, 1924,
p. 109—115.
1161. George Alexianu, Instituția jurătorilor în vechiul nostru drept,
București, 1924, 44 p. in 8°.
1162. *George Fotino, încercări de vechiu drept românesc. Obiceiuri la
fixarea hotarelor, Craiova, 1925.
1163. Șt. Berechet, Particularitățile cojurătorilor la Români după docu­
mente slave, Chișinău, 1925, 46 p. in 8°.
1164. I. Ursu, Ștefan cel Mare, București, 1925, cap. Judecățile (p.
323—329).
1165. Ștefan Gr. Berechet, Procedura de judecată la Slavi și Români,
Chișinău, 1926, 214 p. [text] + 123 p, [materiale] in 8°.
1166. Șt. Gr. Berechet, Judecata la Români până în secolul al XV111-
lea (Cercetare pe baza documentelor slavo-române), Chișinău,
1926, 104 + LXXXVIII p, in 8°.
1167. Economul V. Ursăcescu, Cărțile de blăstăm din trecutul nostru,
în Biserica ortodoxă română, an. 44 (1926), p. 506—514.
1168. N. Drăganu, Ferie (herie); ferâie (herăie), în Dacoromania, an.
V (1927—1928), p. 354—358.
1169. I. C. Filitti și I. Suchianu, Contribuții la istoria justiției penale
în Principatele Române, București, 1928, 70 p. in 8°. — Câteva
întregiri la acest studiu se găsesc în lucrarea mai nouă a lui I. C.
Filitti, Vechiul drept penal român, [București, 1934], cap. întregiri
privitoare la vechea organizare judecătorească (p. 65—70).
1170. Dumitru D. Mototolescu—Vădeni, Herîie eine alt — rumănische
Rechtsinstitution, Praga, [1928], 59 p. in 8°,
1171. Radu Dimiu, Judecători și judecăți de altădată, București, 1929,
61 p. in 8°. ț
1172. *Șt. Gr. Berechet, Simbolica juridică, încercare de studiu com­
parat, Iași, 1930, 28 p.
1173. Octav Gorescu, „Văcăreștii” mănăstire. „Văcăreștii” penitenciar.
202 VALERIU ȘOTROPA

Precedat de un scurt istoric asupra regimului penitenciar în Ro­

mânia, [București], 1930, 93 p. in 4°.
1174. Marcel Emerit, La solidarite du clan dans l'ancienne Roumanie.
II. L'institution des cojurateurs en Roumanie, în. Bibliotheque de
l’Institut franșais de hautes etudes en Roumanie, IV. Serie litte-
raire. Melanges 1930, p, 19—38.
1175, Gh. Ungureanu, înființarea și organizarea judecătoriilor în Mol­
dova. Anul 1832. Contribuțiune la centenarul magistraturei româ­
nești, Iași, 1932, 33 p. in 8°.
1176. *M. Galan, Organizarea justiției moldovene în timpul ocupației
rusești din anii 1828—1834, Iași, 1933.
1177. Andrei Rădulescu, Cercetări privitoare la înființarea Curții de
Casație în România, București, 1933, 48 p. in 8°. Extras dinAR.,
Mem. Secț. Ist., seria III, tom. XIV.
1178. loan C. Filitti, Câteva cuvinte despre înființarea Curții noastre
de Casație, în Dreptul, an. LXI (1933), no. 30—31, p. 205—207.
1178b. *Marcel Emerit, Sur l'origine de la „ferie”, în Rev. hist. du
S.—E. europeen, X (1933), p. 31—33.
1179. I. Minea și L. T, Boga, Cum se moșteniau moșiile în Țara-Romă-
nească până la sfârșitul secolului al XVI-lea, Iași, voi. I, 1933, cap.
VIII. Procedura proceselor de revendicare a moșiilor și judecata
(p. 101—166).
1180. Aurel V. Sava, Departamentul criminalicesc și norme de proce­
dură penală la începutul secolului al XlX-lea, [București, 1933],
26 p. in 8°. Extras din Revista de Drept Penat și Știință peniten­
ciară, nr. 7—9, 1933.
1181. D. I. Perianu,Despre istoricul judecătoriilor de ocoale. Organi-
zațiunea lor în trecut și în prezent (Conferință), București, 1933,
20 p. in 8°. — Idem, Organizarea judecătoriilor de ocoale. încer­
care de studiu istoric și critic, în Dreptul, an. LXI (1933), no.
14—15, p. 97—104.
1182. Ovid Stănciulescu, Cercetări asupra regimului penitenciar român
din veacul al XlX-lea. Cu un studiu necunoscut al lui Constantin
Moroiu, „profesor obștesc de legi la școala rumânească dela Sf.
Sava”, Cluj, 1933, 90 + XXX p, in 8°.
1183. Gh. Ungureanu, Justiția în Moldova (1741—1832), Iași, 1934,
XIV + 81 p. in 8°.
1184. *1. Minea, Despre ferîia din așezământul lui Miron-Vodă Bar-
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 203

novschi, în Cercetări istorice, X—XII (1934—1936), no. 2, p.

20&—207.
Mai citez aici și:
1185. Artur Gorovei, Din trecutul nostru judecătoresc. Istoria unei
epifropii, în Arhiva, an. XXI (1910), p. 392—402.
1186. Artur Gorovei, Din trecutul nostru judecătoresc. Două decrete
de numiri în magistratură, în Arhiva, an. XXII (1911), p. 273—276.
1187. I. lonescu—Dolj, Curs de procedură penală română, București,
1926 [O scurtă schiță istorică la p. 31—41], Vezi ediția adău­
gită din 1937, p. 48—75. — V. și Tocilescu, ^Procedura civilă,
partea I, p, 25—57.
1188. Artur Gorovei, Din trecutul nostru judecătoresc. O hotărîre a
divanului Moldovei din 1794, în Pandectele Române, an. X
(1931), partea IV-a, p. 89—94.
1189. Adelaida Goga—Bucur, Uricele lui Alexandru cel Bun, Brăila,
1932, cap. VI. Procedura civilă (p. 117—119).

Vin. STUDII CU PRIVIRE LA VECHILE LEGIUIRI

ȘI EDIȚIILE ACESTOR LEGIUIRI

1. Colecțiile de legiuiri vechi și edițiile legiuirilor vechi.

1190. loan M. Bujoreanu, Collectiune de legiuirile României vechi și
nuoi, Bucuresci, voi. I, 1873, IV + 2139 p. in 8°; II, 1875; III,
1885 [Cuprinde în voi. I, la punctul D. Legiuiri vechi (p. 429
sqq): Legiuirea Caragea (p. 429—514), codul Calimah (p. 556—
679); în voi. II la lit. D: codul Ipsilant (p. 1—23); în voi. III:
Cartea Românească (p. 3—82), pravila dela Govora (p. 83—133),
îndreptarea legii (p. 135 sqq)].
1191. C. Hamangiu, Codul general al României, voi. I, ed. II, Bucu­
rești, 1907, cuprinde: codul Ipsilanti (p. 1—24), Donici (p. 29—
63), Caragea (p. 67—123) și Calimah (p. 129—240). Monumen­
tala colecție a Iui C. Hamangiu cuprinde toată opera legislativă
dela unirea Principatelor încoace si a ajuns în anul 1935 la vo­
lumul XXIII.
1192. Edițiile pravilei dela Govora: I, editio princeps, Govora, 1640;
II, Pravila bisericească numită cea mică, tipărită mai întâiu la
1640 în mănăstirea Govora, publicată acum în transcripțiune cu li­
tere latine, de Academia Română, București, 1884; III, ed. lui I. M
204 VALERIU ȘOTROPA

Bujoreanu, în Collecțiune de legiuirile României vechi și noui,

voi. III, București, 1885, p. 83—133.
1193. Edițiile legiuirii lui Vasile Lupu: I, ed. princ., Iași, 1646; II, ed.
lui Gh. Sion, Carte românească de învățătură de la pravilele îm­
părătești și de la alte giudețe a lui Vasile Lupu, Botoșani, 1875,
179 p. in 8°; III, ed. lui I. M. Bujoreanu, în Collecțiune..., voi.
III, București, 1885, p. 3—82; IV, ed. lui S. G. Longinescu, Legi
vechi românești și izvoarele lor. I. Pravila Moldovei din vremea
lui Vasile Lupu însoțită 1° de izvoarele sale, 2° de varianta sa
muntenească întrupată în îndreptarea legii lui Mateiu Basarah
și 3° de tălmăcirea sa în franțuzește de A. Patrognet. Code de
Moldavie depuis l’epoque de Basile Lupu, București, 1912, VI
+ 440 p.
1194. Edițiile pravilei celei Mari: I, ed. pr., Târgoviște, 1652; II, ed.
N. Blaremberg și G. Missail, îndreptarea legiei cu Dumnezeu care
are toată judecata arhierească și împărătească de toate vinile
preoțești și mirenești, București, 1871, 422 p. in 4°; III, ed. I. M.
Bujoreanu, în Collecțiune..., voi. III, Buc. 1885, p. 135—471.
1195. Edițiile codului Ipsilante: I, ed. pr., București, 1780; II, ed. lui
C. N. Brăiloiu, Pravilniceasca condică a Domnului Alexandru
loan IpsilantV. V., București, 1841, 166 p.; III, tot a lui C. N. Brăi­
loiu, în Collecțiune de legi, ordonanțe și decrete domnesci, Bu­
curești, 1867, p. 763—850; IV, ed. I. M. Bujoreanu, în Collec­
țiune ..voi. II, Buc. 1875, lit. D, p. 1—23; V, ed. C. Hamangiu,
în Codul general al României, I, Buc. 1907, p. 1—24; VI, ed. Ște­
fan Gr. Berechet în Colecție de legi vechi românești. Seria I. Legi
greco-române, no. 1. Pravilniceasca condică vojitxov
din Muntenia 1780, Chișinău, 1930, XVI + 191 p. in 16°.
1196. Edițiile codului Donici: I, ed. pr., Iași, 1814; II, ed. C. Negruzzi,
Colecție prescurtătoare din legile împărătești... de logof. Andro-
nachi Donici [la un loc cu codul penal din 1820], Iașii, 1858,
XXIII + 114 p.; III, ed. C. Hamangiu, în Codul general al Ro­
mâniei, voi. I, ed. II, la „Legiuiri vechi", p. 29—63; IV, ed. Secre­
tariatului general al justiției din Basarabia, Codul Andronache
Donici (1814—1817), Chișinău, 1920, 92 p. [Ediție slabă, cu multe
greșeli de tipar].
1197. Edițiile codului Calimah: I, ed. pr., Iași, 1817; II, Condică civilă
a Principatului Moldovei, Iași, 1851, 422 + VIII p.; III, Codicele
civilă al Moldaviei, Iași, 1862, XVII + 465 + 12 p. in 16°; IV,
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 205

ed. I. M. Bujoreanu în Collecțiune...» I, Buc. 1873, p. 556—679;

V, ed. C. Hamangiu în Codul general al României, voi. I, ed. II,
Buc. 1907, la „Legiuiri vechi", p, 129—240.
1198. Edițiile legiuirii Caragea: I, ed. pr., București, 1818; II, ed. ser-
darului Simeon Marcovici, București, 1838; III, ed. clucerului
(acelaș cu serdarul din 1838) Simeon Marcovici, București, 1845;
IV, ed. clucerului C. N. Brăiloiu, în Legiuirile civile ale Țării Ro­
mânești, 1854; V, ed. lui I. M. Bujoreanu din 1862; VI, ed. cluce­
rului C. N. Brăiloiu din 1865; VII, ed. I. M. Bujoreanu, în Collec-
țiune ..., I, Buc. 1873, p, 429—514; VIII, ed. lui Dem. D. Stoe-
nescu, Legiuirea Caragea, Craiova, 1905; IX, ed. lui Ion Palade,
Codul Caragea reprodus după manuscrisul original românesc,
București, 1907; X, ed. C. Hamangiu în Codul general al Româ­
niei, voi. I, ed. II, Buc. 1907, p. 67—123.
1199. Ștefan Gr. Berechet, Colecție de legi vechi românești. Seria II.
Legi românești. Condica criminalicească cu procedura ei din Mol­
dova (1820 și 1826), Chișinău, 1928, L + 63 p. in 8°. — Alte
ediții ale acestui cod sunt din 1838, 1849, 1858 și 1862 (o. c.,
p. IX).
1200. Ștefan Gr. Berechet, Colecția de legi vechi românești. Seria II.
Legi românești. No. 2. I. Așăzământ ostășăsc pentru straja
pământenească a Valahii din 1832. II. Condica penată ostășască
cu procedura ei din 1852, 1861 și 1871, Iași, 1929, VIII +.32 +
111 p. in 8°.
1201. *Șt. Gr. Berechet, „Capete de poruncă" din 1714 și „Hrisovul
sobornicesc" din 1785, Chișinău—Iași, 1931.
1202. Texte de limbă din secolul XVI reproduse în facsimile îngrijite
de I. Bianu, II. Pravila Sfinților Apostoli tipărită de diaconul
Coresi în Brașov între 1570—80 (fragment), București, 1925, 24
p. in 8°.
1203. C. A. Spulber, Cea mai veche pravilă românească. Text, trans­
criere, studiu. Resume en franșais, Cernăuți, 1930, 87 p. in 8°.

2. Crestomații și bibliografii.

1204. Tim. Cipariu, Crestomația seav analecte literarie dein cariile

mai vechi si noue romanesci, tipărite si manuscrise, incepundu
dela seclulu XVI pana la alv XIX, cu notitia Uteraria, adunate
si alese de —, Blasiu, MDCCCLVIII [1858], XXXVIII + 257
206 VALERIU ȘOTROPA

p. in 8°r. [Cuprinde titlurile, prefețele și extrase din: Pravila

dela Govora (p. 141—150), Pravila cea Mare (p. 164—180), Pra­
vilele împărătești (p. 216—223) (Despre Eustratie Logofătul vezi
nota dela p. XXXI; despre Daniel Andreiu Panonianu, p.
XXIII)].
1205. A. Lambrior, Bibliotheca instructiva. Carte de citire (Bucăți
scrise cu litere chirilice in deosebite veacuri). Cu o introducere
asupra limbei romînesci, ediția II, Iași, 1890, LXXXV + 353 p.
in 8° [Cuprinde și documente (p. 5—18, 113—116, 151—164,
219—220) precum și excerpte din Pravila cea mică (p. 83—90),
Pravila cea mare (p. 99—103) și Pravilele împărătești (p.
125—130)].
1206. M. Gaster, Chrestomatie română. Texte tipărite și manuscrise
[sec. XVI—XIX], dialectale și populare, cu o introducere, grama­
tică și un glosar româno-francez [Acelaș titlu în 1. franceză pe
pag. stângă], Leipzig—Bucuresci, 1891, voi. I. Introducere, gra­
matică, texte (1550—1710), CXLIX + 368 p.; voi. II. Texte
(1710—1830), dialectologie, literatură populară, glosar, VII +
562 p. in 8° [Din voi. I interesează mai întâi p. LVIII—LXII
(cap. II. Drept, în care se tratează foarte pe scurt despre pra­
vile, așezăminte și zapise); apoi voi. I cuprinde: diferite hrisoave
(p. 38, 43, 44—45, 53, 62—63, 73—76, 87, 91—93, 102—103,
134—136, 150—152, 173—175, 207—208) și predosloviile, epilo­
guri și extrase din text dela: Pravila aleasă a lui Eustratie (p.
76—79); pravila dela Govora (p. 87—91); Cartea românească
(p. 118—123); îndreptarea legii (p. 156—464). In volumul II:
Pravila lui Ipsilante (p. 124—125) și Așezământul Basarabiei (p-
219—222)].
1207. loan Bianu și Nerva Hodoș, Bibliografia românească veche
1508—1830, Tomul I. 1508—1716, Bucuresci, 1903, IX + 572 p.
in 4° [Cuprinde: no. 39. Pravila tipărită de la Govora 1640 (p.
108—114), no. 50. Pravile înpărătesci, Iași 1646 (p. 156—158),
no. 61. îndreptarea Legii, Tîrgoviște 1652 (p. 190—203), no. 168.
Mitropolitul Antim, Capete de poruncă, Tîrgoviște 1714 (p. 492—■
493)]; Tomul II. 1716—1808, București, 1910, 570 p. in 4° [Cu­
prinde: no. 380. învățătura Ecaterinii II, Iași 1773 (p. 201—202),
no. 389. Capete de poruncă, ed. II, București 1775 (p. 210—211),
no. 425. Alexandru Ipsilanti, Mic manual de legi, București 1780
(p. 246—249)]; Tomul III. — Fasc. I. 1809—1814 și Fasc. II.
 INTRODUCERE Ș! BIBLIOGRAFIE 207

1814—1817, București, 1912, 192 p. in 4" [Cuprinde: no. 849.

Andronachi Donici, Adunare ... din cărțile împărăteștilor Pra­
vile, Iași 1814 (p. 98—101), no. 927. Codicele civil al Principa­
tului Moldovei (Calimah), Iași 1816—17 (p. 165—176)]; Tom.
III, fasc. III—VIII. 1817—1830, București, 1936, 782 p. in 4° (îm­
preună cu Dan Simionescu) [Acest ultim volum nu l-am putut
consulta].
1208. Biblioteca Academiei Române. Catalogul manuscriptelor gre­
cești întocmit de Constantin Litzica, București, 1909, VI + 564
p. in 8° (Cu 15 stampe facsimile) [Vezi cap. IV. Drept (p.
133—158)].
V. și no. 1226.

3. Studii asupra vechilor legiuiri.

[Notez aici că multe din noile ediții ale vechilor legiuiri cuprind ca
introducere câte un studiu privitor la legiuirea respectivă editată (de
ex. cele dela n-rele 1195 punctul VI, 1199, 1200, 1203 și altele). Trimet
la ele, atrăgând atenția că nu le mai citez iar la acest punct, pentru
a evita repetițiunile].
1209. G. Missail, Originile legislațiunei române, Bucuresci, 1865, 118
p. in 16°.
1210. G. Missail, Epoca lui Vasile Lupul?! și Matheiu Bassarab VV.,
domnii Moldavei și Țerrei-Romănesci (1632—1654), Bucuresci,
1866, VII + 498 p. in 8°r. [Despre Cartea românească v. p.
46—61; despre, Pravila cea Mare p, 100—112].
1211. I. Bianu, Manuscriptulu românescu dela 1632 alu lui Evstratie
logofetulu, în Columna lui Traianu, anulu IX, Noua serie tomu
III (1882), p. 210—217.
1212. Prof. Constantină Popovici jun., Fontânele și codicil dreptului
bisericeștii ortodox?, cu unu apendice, care conține învățătura
celor 12 Apostoli, trădusă din testul originală grecescă, Cernăuți,
1886, 119 + XVIII p. in 8°.
1213. *Ladislas Pic, Die rumănischen Gesetze und ihr Nexus mit dem
byzantinischen und slavischen Recht, Prag, 1886. — Trad. fran­
ceză: Les lois roumaines et leur ccnnexite avec le droit byzantin
et slave, Bucarest, 1887, 60 p. Traduction franțaise par I. La-
dislas.
1214. V. A. Urechiă, Memoriu asupra per'odei d'n istoria Românilor?!
208 VALERIU ȘOTROPA

de la 1774—1786, Bucuresci, 1893, 1137 p. in 4°. Extras din

AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XII [Tratează în cap. VI
(p. 64—81) despre codul Ipsilanti].
1215. Alexandru Papadopol-Calimah, Din istoria legislațiunei Moldo­
vei, în Arhiva, an. VII (1896), no. 3 și 4, p. 148—169; no. 5 și
6, p. 284—290 [Tratează despre codul Calimah (p. 157—169),
despre vechii juriști români dela începutul secolului XIX (p.
149—154) etc.].
1216. V. A. Urechia, Justiția sub loan Caragea, Bucuresci, 1898, 160
p. in 4°. Extras din AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XX [Se
ocupă cu legiuirea lui Caragea în cap. Codul nou de legi (p.
130—140)].
1217. N. lorga, Istoria literaturii romîne în secolul al XVUI-lea
(1688—1821), voi. II, Epoca lui Petru Maior. — Excursuri, Bucu­
rești, 1901, III + 639 p. in 8° [Tratează despre codul lui Mihail
Fotino (p. 443—445), codul Ipsilanti (p. 445—446), învățătura
Ecaterinei II (p. 446—447), Pandectele lui Toma Carra (p.
448—449), codul Caragea (p. 449), codul Donici (p. 450—452),
codul Calimah (p. 452—454). — Vezi și excursul III. Alcătuitorii
de condici (p. 637—638)].
1218. C. E[rbiceanu], Un nou codice de legislațiune românescă. Scris
în grecesce 1765, în Biserica ortodoxă română, an. XXVI (1902—
1903), p. 1017—1029 și urmare, cu titlul Un nou codice grecesc
civil și bisericesc din epoca fanariotă, în ibid., p. 1221—1236 [Se
ocupă cu codul lui Fotinopol].
1219. Gr. C. Conduratu, Codul de legi a lui Alexandru-cel-Bun, în
Dreptul, an. XXXIII (1904), no. 19, p. 145—148; no. 20, p.
153—156.
1220. I. Peretz, Predoslovia mitropolitului Ștefan la pravila lui Matei
Basarab, București, 1905, 53 p.
1221. *A. Ștefănescu—Galați, Codul Caragea reprodus după ma­
nuscrisul românesc, București, 1907, 32 p. in 16°. Și în Curierul
judiciar, 1907.
1222. S. G. Longinescu, Pravila lui Vasile Lupu și Prosper Farinaccîus,
romanistul italian, București, 1909, VIII + 119 p.
1223. George Draganescu, Quellen des rumănischen Rechts, în Zeit-
schrift fur vergleichende Rechtswissenschaft, XXIV. Bând, Stutt-
gart, 1910, p. 100—177 [Vezi II. Abschnitt. Kodifiziertes Recht
(p. 112-177)].
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 209

1224. Ion Peretz, Pravila de la Govora, în Revista pentru istorie,

archeologie și filologie, voi. XI (1910), partea l-a, p. 72—95; par­
tea II, p. 392—408; voi. XII (1911), partea l-a, p. 178—193;
partea Il-a, p. 467—474. Și broșură, București, 1911.
1225. *Ion Peretz, Le code d'Eustratie (1632), în Revue de Roumanie,
an. I (1910), no. 3, p. 379—390.
1226. Ion Peretz, Schițe de bibliografie juridică. Câteva manuscrise
juridice grecești dela Universitatea din Iași, în Revista critică de
drept, legislație și jurisprudență, an. II (1912), partea I, p. 5—28.
1227. N, lorga, Vasile Lupu ca următor al împăraților de Răsărit în
tutelarea Patriarhiei de Constantinopole și a Bisericii ortodoxe, în.
AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XXXVI (1913—1914), p.
207—236 [Despre Cartea românească din 1646 vezi p. 212—216].
1228. Ion Peretz, Pravila lui Vasile Lupu și izvoarele ei grecești, în
Arhiva, an, XXV (1914J, no. 5 și 6, p. 201—221.
1229. S. G. Longinescu, Părerile D-lor N. lorga și I. Peretz despre
pravila Iui Vasile Lupu, în Curierul judiciar, an. XXIV (1915),
no. 61, p, 495—502; no. 63, p. 511—515; no. 65, p. 527—531; no.
66, p. 535—539și no. 70, p. 571—577. Și extras, București,
1915, 31 p. ’
1230. Andrei Rădulescu, Pagini referitoare la alcătuirea codului Cali-
mach, în Dreptul, an. XLIV (1915), no. 57, p. 449—452.
1231. *Vespasian Erbiceanu, Legile locale basarabene, Chișinău, 1921.
1232. Vespasian Erbiceanu, Contribuții la istoria dreptului român, în
Cuvântul Dreptății, an. III (1921), no. 9, p. 1—3; an. IV (1922),
no. 7, p. 1 sqq; no. 8, p. 1—4; no. 9, p. 1—5; an. V (1923), no.
3, p. 25—28; no. 4 și 5, p. 49—52; no. 6, p. 81—84 [Tratează
despre „dreptul bizantin în țările române și pravila lui Alexandru
cel Bun"].
1233. Dr. Giorge Pascu, Istorica literaturii romîne din secolul XVII,
Iași, 1922, 184 p. in 8° [V. p. 40—42 (despre Cartea românească),
70 (Pravila dela Govora) și 72—73 (îndreptarea legii)].
1234, S. G. Longinescu, Drept vechiu românesc: Pravila lui Alexandru
cel Bun, în Curierul judiciar, an. XXXII (1923), no. 14, p. 209—
214; no. 15, p. 226—230; no. 37, p. 577—579. Și broșură, Bucu­
rești, 1923, 40 p. in 8°.
1235. Constantin C; Giurescu, Legiuirea Iui Caragea. Un anteproiect
necunoscut, în Buletinul Comisiei istorice a României, voi. III,
1924, p. 43—74.
14
.210 VALER1U ȘOTROPA

1236. Al. Rosetti, O pravilă romînească necunoscută, în Grai și suflet,

voi. I, lase. 2, 1924, p. 331—332.
1237. losif Pergament, Despre aplicarea legilor Armenopol și Donici
1905. Tradus de A. Varzar și P. Davidescu, Chișinău, 1925, 49
p. in 8°.
1238. N. lorga, Istoria literaturii românești, ediția II, voi. I, Bucu­
rești, 1925, tratează despre pravila dela Govora (p. 247—248),
pravila lui Eustratie (p. 263), îndreptarea legii (p. 280).
1239. P. P. Panaitescu, L’influence de l’oeuvre de Pierre Mogila
archeveque de Kiev dans Ies Principautes roumaines, Paris, 1926,
97 p, in 8°. Extrait des „Melanges de l'Ecole Roumaine en
France”, V. 1926 [Despre pravila dela Govora v. p. 31—33].
1240, Andrei Rădulescu, Șaizeci de ani de cod civil, București, 1926,
47 p. in 8°. Extras din AR., Mem. Secț. Ist., seria III, tom. VI.
1241. Andrei Rădulescu, Isvoarele codului Calimach, București, 1927,
34 p. in 8°, Extras din AR., Mem. Secț. Ist., seria III, tom. VIII.
1242. Vespasian Erbiceanu, Influența dreptului bizantin în țările ro­
mâne, în Cuvântul Dreptății, an. IX (1927), no. 1, p. 1—3; no.
2, p. 25—27; no. 5, p. 101—103.
1243. Constantin C. Angelescu, Câteva știri nouă relative la un proect
de cod civil întocmit în 1862—1863, în Dreptul, an. LV (1927),
no. 6, p. 41—43.
1244. Mihail Gregorian, Syntagmătion nomikon, în Grai și suflet, voi.
III, fasc. 1, 1927, p. 132—151.
1245. Ștefan Gr, Berechet, Schiță de istorie a legilor vechi românești
1632—1866, Chișinău, 1928, 91 p. [text] + 108 p. [prefețele le­
giuirilor] in 8°.
1246. Ion Peretz, Spiritul dreptului roman în legiuirile locale basara-
bene și însemnătatea introducerii legiuirilor Patriei mume, în Cu­
vântul Dreptății, an. X, no. 7, 1 Septemvrie 1928, p. 137—142.
1247. *Mathieu G. Nicolau, Les dispositions d’origine romano-bizan-
tine dans le code civil roumain (Extrait des Melanges Paul Four-
nier, p. 587—598, 1929). Recensie de Val. Al. Georgescu în Pan-
dectele Române, an. X (1931), partea IV, p. 63.
1248. Dinou C. Arion, Le „N6p.o; YswpYrz6g“ et le regime de la
terre dans l'ancien droit roumain jusqu’ă la reforme de Constan­
tin Mavrocordat (Hospodar de Moldavie et de Valachie, 1733—
1769), Paris, 1929, tratează despre codurile lui Vasile Lupu și
Matei Basarab în cap. VI (p. 52—57), VIII (p. 109—160), IX
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 211

(p. 161—167) și despre codul luiMihail Fotinopulos în cap. XI (p.

181—203).
1249. Ștefan Gr. Berechet, O sintagmă în romînește necunoscută, în
Revista critică, an. III (1929), p. 210—213.
1250. ;: Șt. Gr. Berechet, Deux lois byzantines en traduclion rcumaine,
în Przewodnik historyczno-prawny, I, 3, p. 253—256.
1251. Căpit. loan Diniu, Contribuțiuni la o istorie a justiției militare,
în Revistă de drept penal și știință penitenciară, an. 1930, no. 7
și 8, Sept, și Oct., p. 385—395 [Tratează despre Regulamentul
ostășesc din 1834] și an. 1931, no. 3 și 4, Martie și Aprilie, p.
211—221 [Tratează despre Codul penal ostășesc din 1852 și cel
din 1873].
1252. loan C. Filitti, Primul cod de comerț în românește, în Dreptul,
an. LVIII (1930), no. 32, p. 234.
1253. Ion Peretz, Pravilele românești din secolul XV11. Stenograme...,
București, 1930, 47 p. in 8°.
1254. Andrei Rădulescu, L’introduction de la legislation rcumaine en
Bessarabie, Agen, 1930, 21 p. in 8°. Extrait du Bulletin de la So-
ciete de Legislation comparee.
1255. G. D. Triantaphyllopoulos, Sur Ies sources du code Callimaque,
în Revista isterică română, I (1931), fasc. I, p. 32—49.
1256. Șt. Gr. Berechet, Dreptul bizantin și influența lui asupra legisla­
ției vechi românești, Iași, 1931—1932, CLXXVIII p. in 8°.
1257. Andrei Rădulescu, Isvoarele dreptului civil și comercial român.
Tendințe românești spre dreptul italian, București, 1932, 43 p. in
8°. [Tratează despre vechile legi civile și comerciale românești].
1258. Dinu C. Arion, Unitatea legislativă în trecutul voevodatelor ro­
mânești, în Parlamentul românesc din 12 Iulie 1933, p. 29—31.
1259. Gh. Ungureanu, Încercările lui Alexandru Costandin Moruz
Voevod de a da Moldovei o condică de legi, în Arhiva, anul al
40-lea (1933), no. 3-M, p. 136—140.
1260. I. Corjescu, Legiuiri din vechime. — Cu prilejul legei cambiei —■,
în Libertatea, II (1934), no. 18, p. 276—277.
1261. loan Licea, Studii și cercetări, Galați, 1935, 192 p. in 8° [V. cap.
Pravila aleasă a lui Eustratie Logofătul (p. 3—50)].
1262. C. Stoîcesco, L’influence du droit romain sur le droit civil rou-
main, Pavia, 1935—XIII, 11 p. in 8°. Estr. dagli „Atti del Con-
gresso internazionale di Diritto Romano”, Bologna, 17—20 aprile
1933—XI, voi. II, p. 193—201.
Vezi și no. 1385. j4»
212 VALER1U Ș0TR0PA

IX. STUDII ASUPRA VECHILOR JURIȘTI

ȘI ÎNVĂȚĂMÂNTULUI JURIDIC

1263. V. A. Urechia, Istoria scotelor de la 1800—1864. Cu o scurtă

introducere coprindend note din istoria cui turei naționale ante­
rioare secolului al XlX-lea, Bucuresci, tom. I, 1892, 404 p.; tom.
II, 1892, 366 p.; tom. III, 1894, 308 p. in 4° [Cuprinde și pasagii
de istoria învățământului juridic].
1264. *G. Dem. Teodorescu, Const. Moroiu, București, 1900.
1265, *A. Ștefănescu—Galați, Activitatea juridică a lui Alexandru
Ipsilante, București, 1906, 60 p. in 16°. Și în Revista judiciară,
1906, no. 5, 6, 7, 8.
1266. * Andrei Rădulescu, Din viața și activitatea lui Andronache Do-
nici, București, 1906 (Extras din „Revista judiciară").
1267. A. D. Atanasiu, Notiți biografice asupra lui Petru Cîmpeanu, în
Arhiva, an. XVIII (1907), no. 3, Martie, p. 131—133 [P. C, a fost
profesor de drept natural la Academia Mihăileană dela 1836 la
1849].
1268. Andrei Rădulescu, Logofătul Nestor. Viața și activitatea lui,
București, 1910, 24 p. in 8°. Extras din „Revista critică de drept,
legislație și jurisprudență".
1269. Andrei Rădulescu, Cercetări asupra învățământului dreptului
in Țara-Românească până la anul 1865, București, 1913, 66 p. in
8°. Extras din Revista critică de drept, legislațiune și jurispru­
dență.
1270. Sever Zotta, Date nouă cu privire la Andronachi Donici (c.
1760—4 Noemvrie 1829), în Arhiva, an. XXVI (1915), no. 1, 2 și
3, p. 34—44.
1271. Andrei Rădulescu, Două încercări juridice ale pravilistului
Flechtenmacher, în Dreptul, an. XLVI [recte XLVII] (1920), no.
9, p. 97—101.
1272. Andrei Rădulescu, Doi praviliști români. Logofătul Nestor
Craiovescu. — Andronache Donici, Craiova, 1923, 52 p. in 8°
(Biblioteca juridică, no. 14).
1273. Andrei Rădulescu, Pravllistul Flechtenmacher, București, 1923r
62 p. in 8°. Extras din AR., Mem. Secț. Ist., seria III, tom. I.
1274. L. S. Kasso, Petru Manega. Un codificator uitat al Basarabii.
Traducere din limba rusă de Ștefan Berechet, București, 1923r
27 p. in 8°.
 INTRODUCERE Șl BIBLIOGRAFIE 213

1275. G. Bogdan-Duică, Viața și ideile lui Simion Bărnuțiu, București,

1924, 244 p. in 8° (Academia Română. Studii și cercetări, VIII).
1276. *Karl Kurt Klein, Ein siebenburgisch-săchsischer Pravilist in
moldauischen Diensten [Chr. Flechtenmacher], in Korrespondenz-
blatt des Vereins fur siebenbiirgische Landeskunde, Sibiu, cin.
XLIX (1926), nr. 10—11, p. 113—121.
1277. Const. P. Secelea, Dreptul canonic în literatura românească. I.
Opera lui Andrei baron de Șaguna, în Cercetări istorice, an. II—III
(1926—1927), p. 3—43.
1278. I. C. Filitti, Juristul Nesior, în Revista Arhivelor, nr. 4, an.
1927, p. 234.
1279. Constantin C. Angelescu, Cei dintâi Români doctori în drept
dela Paris, [București, 1928], 26 p. in 8°. Extras din „Dreptul",
No. 28 și 29 din 1928.
1280. Petre Marcu-Balș, Izvoarele doctrinei lui Bărnuțiu. Contribu-
țiune la istoria dreptului public român. Savigny și Bărnuțiu, în
Revista de drept public, an. III (1928), p. 370—400.
1281. N. lorga, Istoria învățămîntului românesc, București, 1928, 351
p. in 8° [Conține și pasagii relative la învățământul dreptului].
1282. Andrei Rădulescu, Juristul Andronache Donici, București, 1930,
42 p. in 8°. Extras din AR., Mem. Secț. Ist., seria III, tom. XI.
1283. Const. Georgescu-Vrancea, O sută de ani de la moartea pravi-
Hstului Andronachi Donici, Chișinău, 1930, 20 p. in 8° (Și în Pan-
dectele Române, an, IX (1930), partea IV, p. 135—139),
1284. Andrei Rădulescu, Două lecții de drept ținute în anii 1830 și
1836 de Christian Flechtenmacher, București, 1930, 23 p. in 8°.
1285. Gh. Ungureanu, Jurisconsultul Damaschin T. Bojinca (1802—
1869). Contribuții la viața și activitatea sa, Iași, 1930, VII + 60
p. in 8°.
1286. Andrei Rădulescu, Primele încercări de doctrină comercială în
Țara Românească, București, 1930, 16 p. in 8°.
1287. Gh. Ungureanu, Jurisconsultul Christian Flechtenmacher (1785—
1843). Contribuțiuni la viața și activitatea sa, Iași, 1931, VIII +
38 p. in 8°.
1288. Andrei Veress, Pravilistul Flechtenmacher și familia sa în ță­
rile române, în Revista istorică română, I (1931), p. 129—131.
1289. Petre lonescu-Muscel, Penaliștii români în a 2-a jum. a sec.
XIX. 1. Vasilake Petroni 2. Basile Boerescu 3. Constantin
Eraclide 4. Al. Crețiescu 5. G. Costa-Foru 6. Ion I. Condeescu
214 VALERIU ȘOTROPA

7. I. Tanoviceanu, Câmpulung-Muscel, 1931, 35 p, in 8° (Extras

din „Istoria dreptului penal român").
1290. Radu Dimiu, Aspecte din viața juridică românească a sec. al
XlX-lea. Prima revistă juridică românească. Gazeta Tribunalelor
1860—1863, în Pandectele Române, an. XI (1932), partea IV,
p. 32—37.
1291. Traian Topliceanu, Damaschin Bojânca — 1802-1869 —, Ora-
vița, 1933, 39 p, in 8°,
1292. N. lorga, Nou despre Andronachi Donici și nepotul său, al doi­
lea Andronachi, în Revista istorică, an. XIX (1933), n-le 7—9, p,
209—224.
1293. N. lorga, Vicisitudinile celui dintâiu student moldovean ta Pa­
ris: Gh. Bogdan, București, 1933, 31 p. in 8°. Extras din AR.,
Mem. Secț. Ist., seria III, tom. XIV.
1294. Biografia lui Constantin Moroiu (1800—1847) a scris-o Ovid
Stănciulescu în Cercetări asupra regimului penitenciar român din
veacul al XlX-lea, Cluj, 1933, p. 21—24. Despre opera lui prin­
cipală: „Disertație pentru îndreptarea pușcării din București..."
(1827), v. ibid., p. 24—28. La sfârșitul cărții citate a lui O. Stăn­
ciulescu se găsește editată în întregime această lucrare, care con-
stitue una din cele mai vechi opere românești de doctrină juri-
dică (p. I—XXIV).
1295*. Andrei Rădulescu, începuturile învățământului juridic in Țara-
Românească, București, 1934, 12 p. in 8°.
1296. Gh. Ungureanu, Date nouă cu privire la viața și activitatea ju-
risconsulților Christian Flechtenmacher și Damaschin Bojinca,
în Arhiva, anul al 41-lea (1934), no, 1—2, p. 46—55.
1297. Petre Pandrea, Filosofia politico-juridică a lui Simion Bărnu-
țiu, București, 1935, 233 p. in 8°.
1298. Alexandru Marcu, Simian Bărnuțiu, Al. Papiu Ilarian și losif
Hodoș la studii în Italia. — Cu documente inedite, București,
1935, 163 p. in 8°. Extras din AR., Mem. Secț. Literare, seria III,
tom. VIL
1299. *Gh. Ungureanu, Învățământul juridic în „Academia Mihăi-
leană”, Iași, 1935. (Extras din volumul jubilar al Liceului Națio-
nai din Iași).
\1300^ Andrei Rădulescu, înființarea Facultății de Drept din Bucu-
rești, în Dreptul, an. LXIII (1935), no. 24—25, p. 161.—164.
Vezi și no. 255, 1215.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 21&

X. STUDII PRIVITOARE LA ISTORIA DREPTULUI

ROMÂN IN EPOCA CONTEMPORANĂ (DELA 1821 ÎNCOACE)

Vezi și n-rele 1175, 1176, 1177, 1178, 1182, 1199, 1200, 1240,
1243, 1247, 1251, 1252, 1257, 1260, 1262, 1363, 1364, 1365, 1367.
1301. A. D. Xenopol, Ocupația rusească și regulamentul organic
1828—1834, în Arhiva, an. III (1892), p. 346—386.
1302. Prințul Gheorghe Bibescu, Domnia lui Bibescu. Tradus de B.
Florescu, tom. I. Corespondință și documente 1843—1856, Bu-
curesci, 1893, XIII+467 p.; tom. II. Legi și decrete 1843—1848.
Răsvrătirea din 1848. Istoria și legenda, Bucuresci, 1894, 744
p. in 8°.
1303. A. D. Xenopol, Primul proiect de constituțiune a Moldovei
din 1822, în AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XX (1897—■
1898), p. 113—173. — Și în Arhiva, an. IX (1898), no. 7 și 8, p.
403—440.
1304. Frederic Dame, Istoria României contimporane de la reintro-
narea domnilor păminteni pină in zilele noastre (1822—1900),
Bucuresci, 1901, 87 p. in 4°. Și în limba francesă, Paris, 1900.
[E o lucrare scrisă într'un stil clar și vioiu, dar care păcătuește
adesea în privința informației și imparțialității, având o atitu­
dine vizibil rusofilă. Ștefan Orășanu i-a făcut o aspră dar bine
meritată critică în recensia din Conv. lit.: Frederic Dame, His-
toire de la Roumanie contemporaine, depuis l’avenement des
princes indigenes jusquă nos jours, Paris, Alean, 1900, in 8°, p.
VII—451. Recensiune, în Convorbiri literare, an. XXXIV (1900),
no. 9, p. 794—816; no. 10, p. 929—944 și no. 12, p. 1097—1124.
Tot așa și N. lorga, D. Frederic Dame și istoria României con­
temporane, București, 1900, 62 p. in 16°.
1305—1306. C, G. Dissescu, Domnia lui Bibescu-Vodă. Conferință,
București, 1902, 29 p. in 4°. — Cf. și vechea lucrare a lui C. D.
Aricescu, Romania sub prințul Bibescu 1842—1848, Bucuresci,
1862, 48 p. in 8°.
1307. A. D. Xenopol, Domnia lui Cuza-Vodă, Iași, 1903, voi. I,
VIII+472 p.; voi. II, 528 p. in 8°.
1308. N. lorga, Viața și domnia lui Barbu Dimitriei Știrbei, domn al
Terii Românești (1849—1856), memoriile I și II, București, 1905,
30+156 p. in 4°. Extrase din AAR., Mem. Secț. Ist., seria II,
tom. XXVII și XXVIII.
216 VALERIU ȘOTROPA

1309. *Alex. A. C. Sturdza, Regne de Michel Stourdza, Paris 1907.

1310. Petru Rășcanu, Cuza-Vodă. Conferință ținută în Aula Univer-
sităței din Iași, Iași, 1908, 37 p. in 8°.
1311. A. D. Xenopol, Istoria partidelor politice in România, voi. I.
Dela origini până la 1866, București, 1910 [1911], Partea 1.
Dela origini până la 1848, VI+298 p.; Partea II. Dela 1848
până la 1866, p. 299—626, in 8°. [Conține și multe pagini de
istoria dreptului].
1312. Artur Gorovei, Primul proiect de constituție întocmit de Comi-
siunea centrală din 1859, Folticeni, 1914, 42 p. in 8°.
1313. *Pompiliu Eliade, La Roumanie au XlX-e siecle, Paris, 1914,
tqm, I. Les premiers princes indigenes (1821—1828); tom. II.
Les trois presidents plenipotentiaires (1828—1834).
1314. loan C. Filitti, Domniile române sub Regulamentul organic
1834—1848, București, 1915, XVIII+688 p. in 8°.
1315. Dem. D. Stoenescu, Un proect vechi de constituție întocmit de
Emanuel Kinezu la 1857, Craiova, 1920, 23 p. in 8° r.
1316. N. lorga, Istoricul constituției românești, în Noua constituție
a României, București, 1922, p. 5—24.
1317—1318. D. V. Barnoschi, Originile democrației române. „Cărvu­
narii". Constituția Moldovei dela 1822, Iași, 1922, VIII+330+V
p. in 8°. — V. și critica lui loan C. Filitti, Originile democrației
romîne, în Viața Romînească, an. XIV (1922), voi, LII, p.
175—191; an. XV (1923), voi. LIII, p. 13—27 și 182—198. — Și
răspunsul lui D. V. Barnoschi, Originile democrației romîne, în
ibid., an. XV (1923), voi. LIV, p. 325—345. — V. și articolul
mai vechiu al lui D. V, Barnoschi, „Cărvunarii". Democrația de
acum o sută de ani, în ibid., an, XII (1920), voi. XLIII, p.
388—404.
1319. Andrei Rădulescu, Cultura juridică românească în ultimul se­
col, București, 1923, 56 p. in 8° (Academia Română. Discursuri
de recepțiune, LIII).
1320. C, G. Dissescu, Evoluția dreptului public român dela 1869 până
la 1920, în Dreptul, an. LI (1923), no. 28, p. 217—219.
1321, E. Lovinescu, Istoria civilizației române moderne. I. Forțele re­
voluționare. II. Forțele reacționare. III. Legile formației civili­
zației române, București, [1924—1925], 218+227+? p. in 8°.
1322, Titu Maiorescu, Istoria contemporană a României (1866—1900),
București, 1925, 456 p. in 8°.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 217

1323. Const. C. Angelescu, Izvoarele constituției române dela 1866,

București, 1926, 16 p. in 8°. Extras din „Dreptul" no. 30 și
31 din 1926.
1324. D. V. Barnoschi, Constituția cărvunarilor. Proiect de legiuire
aplicat, de fapt, din Octomvrie 1822 până în Octomvrie 1826, în
Revista de drept public, an. I (1926), p. 263—273.
1325. loan C. Filitti, Originea și menirea Consiliului Legislativ, în
Revista de drept public, an. II (1927), p. 41—60,
1326. loan C. Filitti, Un proect de constituție inedit al lui Cuza Vodă
dela 1863, în Anuarul Institutului de istorie națională, V (1928—
1930), p. 354—401.
1327. Andrei Rădulescu, Centenarul Regulamentului Organic al Ță­
rii Românești. 1 Iulie 1831—1 Iulie 1931. Conferință ținută la
Radio la 1 Iulie 1931, București, 1931, 24 p. in 8°.
1328. Jean C. Filitti, Des origines du regime representatif en Rouma-
nie, [București, 1931], 22 p. in 8°. Extrait des „Documents
franco-roumains" No. 3—4, Sept.—Oct. 1931.
1329. Andrei Rădulescu, Influența belgiană asupra dreptului român,
București, 1931, 26 p. in 8°. Extras din AR., Mem. Secț. Ist.,
seria III, tom. XII.
1330. Andrei Rădulescu, Organizarea statului în timpul domniei lui
Cuza-Vodă, București, 1932, 45 p. in 8°.
1331. loan C. Filitti, Frământările politice și sociale în Principatele
române de la 1821 la 1828, București, 1932, 192 p. in 8°,
1332. loan C. Filitti, Ceva mai mulf despre fostul nostru Consiliu de
Stat, în Dreptul, an. LX (1932), no. 27, p. 181—182.
1333. *Dr. Ernst Schmidt, Die verfassungsrechtliche und politische
Struktur des rumănischen Staates in ihrer hisforischen Ent-
wicklung, Munich, 1932, 157 p. Recenzie de Constantin C. An­
gelescu în Revista de drept public, 1934, p. 266—268.
1334. Mihail Galan, Dificultățile aplicării Regulamentului Organic
în Moldova, în Cercetări istorice, an. VIII—IX (1932—1933),
nr. 1, p. 15—29.
1335. Andrei Rădulescu, Privire asupra desvoltărei juridice a Româ­
niei dela 1864 până astăzi, București, [1933], 16 p. in 8°.
1336. I. C. Filitti, Desvoltarea politică a României, în Libertatea, an.
I, no. 7, 5 Aprilie 1933, p. 98—100.
1337. N. lorga, Penseurs revolutionnaires roumains de 1804 ă 1830.
(Conference donnee â Paris), Bucarest, 1934, 27 p. in 8°.
218 VALERIU ȘOTROPA

1338. loan C. Filitti, Principatele române de la 1828 la 1834. Ocupa­

ția rusească și Regulamentul Organic, București, 1934, V—385
p. in 8°. [Același subiect îl tratase I. C. Filitti și în teza sa de
doctorat anterioară cu 30 de ani: Les Principautes roumaines
sous l'occupation russe (1828—1834). Le Reglement organique.
These pour le doctorat, Bucarest, 1904].
1339. loan C. Filitti, Izvoarele constituției de la 1866 (Originile de­
mocrației române), București, 1934, 78 p. in 4°.
1340. Constantin C. Angelescu, Proectul de constituție al lui Cuza
Vodă dela 1863, București, 1935, 46 p. in 8°. [Și în Rev. de
drept public, 1931 și 1932].
1341. *Ioan C. Filitti, Originea și rostul constituțional ale Consiliului
legislativ român, București, 1936, 32 p. in 8°.

XI. STUDII RELATIVE LA SITUAȚIA JURIDICĂ

A STRĂINILOR IN ȚĂRILE ROMÂNE ȘI LA
RAPORTURILE INTERNAȚIONALE ALE ACESTOR ȚĂRI

1342. D. Alexandresco, Condițiunea străinilor in România sub legea

vechiă și cea nouă, în Dreptul, an. XII, nr. 60, 28 August 1883,
p. 493—499.
1343. M, Zenide, Despre condițiunea străinilor în România, în Drep­
tul, an. XIII, nr. 58, 19 August 1884, p. 461—470,
1344. G. P. Petrescu, Studii asupra drepturilor străinilor în România,
în Dreptul, an. XXII (1893), nr. 53, p. 423—430 [Vezi p. 428—■
430]; nr. 54, p. 431—438; nr. 55, p. 439—445.
1345. Grigore C, Conduratu, Încercări istorice. Relațiunile Țerii-Ro-
mânești și Moldovei cu Ungaria — până la anul 1526 —, Bucu­
rești, 1898, 534 p. in 8° mare.
1346. loan Bogdan, Luptele Romînilor cu Turcii până la Mihai-Vi-
teazul. — Cultura veche romînă. Două conferințe ..., București,
1898, 98 p. in 16°.
1347. Ion Ursu, Relațiunile Moldovei cu Polonia până la mortea lui
Ștefan cel Mare, Piatra-N., 1900, 200 p. in 8°.
1348. Petre Missir, Copiii născuți în Moldova sub regimul codului Ca-
limach și al Regulamentului Organid, din părinți stabiliți în țară
ca supuși străini însă de rit creștin, sînt ei pămînteni sau străini,
în Revistă de drept și sociologie, an. II. — voi. II, no 10, 15
Iulie 1900, p. 330—342.
 INTRODUCERE Șl BIBLIOGRAFIE 219

1349. C. Giurescu, Capitulațiile Moldovei cu Poarta otomană, Bucu­

rești, 1908, 65 p. in 8°.
1350. Al. T. Dumitrescu, Legăturile de vasalitate dintre Principatele
române și Imperiul otoman, în Revista pentru istorie, archeolo-
gie și filologie, voi. X, 1909, p. 42—52.
1351. N. lorga, Plângerea lui loan Sandu Sturza Vodă împotriva su-
diților străini în Moldova, București, 1912, 11 p. in 4°. Extras
din AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XXXV.
1352. N. lorga, Istoria Evreilor în țerile noastre, în AAR., Mem.
Secț. Ist., seria II, tom. XXXVI (1913—1914), p. 165—205.
1353. N. A. Constantinescu, începuturile și stabilirea suzeranității
turcești în Moldova, București, 1914, 114 p. in 8°.
1354. Gh. Zagoritz, Stabilirea suzeranității turcești în Moldova. Cu
argumente că prima capitulație atribuită lui Bogdan III a fost
făcută de Ștefan cel Mare la 1497, București, 1914, 21 p. in 8°.
Extras din Conv. Lit., an. XLVIII, no. 7—8.
1355. N. lorga, Originea și sensul direcțiilor politice în trecutul țeri-
lor noastre, în AAR., Mem. Secț. Ist., seria II, tom. XXXVII!
(1915—1916), p. 921—941.
1356. Jean D. Condurachi, Câteva cuvinte asupra condiției juridice a
străinilor în Moldova și Țara Românească până la Regulamen­
tul Organic, București, 1918, 115 p. in 8°.
1356b. N. lorga, Desvoltarea politicei externe a poporului românesc.
Conferință, București, 1920, 39 p. in 8°.
1357. N. lorga, Relations entre Roumains et Polonais — Pendant
l’epoque de Thommage et apres —, în Academie Roumaine, Bul-
letin de la Section historique, neuvieme annee, Nos. 1—2, Jan-
vier—Juin 1921, p, 88—122. — V. și idem, Relations entre
bo'iars moldaves et nobles polonais, în ibid., p. 123—156.
1358. loan D. Condurachi, Suzeranitatea ungaro-polonă și efectele ei
asupra suveranităței Principatelor Române până la 1500, Cer­
năuți, 1923, 23 p. in 8°.
1359. Victor Motogna, Politica externă a lui Mircea cel Bătrân,
Gherla, 1924, 43 p. in 8°.
1360. V. Zaborovschi, Ceva despre situația de drept internațional a
terilor romîne supt Turcia, în Revista istorică, an. X (1924), no.
7—9, p. 191—194.
1361. Dimitrie G. 'Maxim, Scurt istoric al naturalizărei in România,
în Dreptul, an. LIII (1925), no. 14, p. 109—112.
220 VALERÎU ȘOTROPA

1362. Const. V. Obedeanu, Din istoria dreptului condițiunei străinilor

în Țara Românească, în Dreptul, an. LIV (1926], no, 18,
p. 141—142.
1363. Alex. Lapedătu, Antecedențele istorice ale Independenții ro­
mâne, în Anuarul Institutului de istorie națională, IV (1926—
1927), p. 293—309.
1364. M. Possa, Aperșu de l'evolution du droit internațional prive en
Roumanie de 1865 ă nos jours, în Pandectele Române, an. XI
(1932), partea IV, p. 225—230.
1365. Virgil Zaborovschi, Din trecutul ministerului nostru de externe,
în Universul. 50 ani de existență, 5 Iunie 1933, p. 10.
1366. V. Z [aborovschi], Diplomați străini la noi și diplomați români
în străinătate (în timpurile mai vechi), în Universul. 50 ani de
existență, 5 Iunie 1933, p. 12 și 14.
1367. Alex. Lapedatu, Abolirea protectoratului rusesc în Țările ro­
mâne (1834—1858), Cluj, 1933, 22 p. in 8°. Extras din Anuarul
Institutului de istorie națională din Cluj, VI.
Vezi și no. 1425.

XII. ALTE LUCRĂRI.

1) Studii relative ta viața și organizația Românilor din fostele

provincii subjugate.

Vezi și n-rele 388, 390, 391, 395—396, 415, 419, 425, 426, 432,
443, 450, 467, 468, 475, 479, 505, 524, 539, 542, 543, 546, 550,
551, 556, 560, 566, 825, 829, 832, 834, 836, 838, 839, 852, 860,
861, 862, 874, 885, 950, 951, 952, 953, 1231, 1246, 1254.
1368. N. lorga, Sate și preoți din Ardeal, București, 1902, V+ 349
p. in 8° r.
1369. *Dr. G. Popovici, Istoria Românilor bănățeni, Lugoj, 1904.
1370. *Non quis sed Quid [loan Cavaler de Pușcariu], Fragmente
istorice despre boierii din Țara Făgărașului, voi. I—IV, Sibiiu,
1904—1907.
1370b. N. lorga, Ceva despre Ardealul românesc și viața culturală
românească de astăzi. Două conferințe cu privire la Românii
din Ardeal și Ungaria, București, 1907, 48 p. in 8°.
1371. loan Russu Șirianu, Iobăgia, volumul I. Până la finea secolului
XV, Arad, 1908, 408 p. in 8°.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 221

1372. *Dr. Augustin Bunea, Stăpânii Țerii Oltului, București, 1910

(Academia Română, Discursuri de recepțiune, XXXIV).
1373. *Georg Muller, Die ursprungliche Rechtslage der Rumaenen in
Siebenbiirger Sachsenlande, [Sibiu =] Hermannstadt, 1912.
1374. N. lorga, Istoria Romînilor din Ardeal și Ungaria, București,
1915, voi. L Pănă la mișcarea lui Horea (1784), VI + 463 p.; voi.
II. Dela Horea înainte, XV + 291 p. in 8°.
1375. Zenovie Pâclișanu, Dișmele (decimele) Românilor din Ardeal și
Ungaria înainte de 1700, în Cultura creștină, an. V (1915), p.
455—461 și 488—491.
1376. N. lorga, Histoire des Roumains de Bucovine ă partir de l’anne-
xion autrichienne (1775—1914), lassy, 1917, 122 p. in 8°.
1376b. N. lorga, Conferințe bucovinene, București, 1919, 109 p. in 8°.
1376c. N. lorga, La verile sur le passe et le present de la Bessarabie,
Bucarest—Paris, 1922, 79 p. in 16°.
1377. Ion I. Nistor, Istoria Basarabiei, Cernăuți, 1923, XLVIII + 455
p. in 8°.
1378. Dr. P. Cazacu,Moldova dintre Prut și Nistru subt imperiul rus. 4.
Administrația și 5. Justiția, în Viața Romînească, an. XV (1923),
voi. LIV, p. 367—383.
1379. Leonida Casso, Dreptul bizantin în Basarabia 1907. Tradus de
AL Varzar, revizuit de P. Davidescu, Chișinău, 1923, 119 p, in 8°.
1379b. Victor Motogna, Ungurașul sub Petru Rareș, în Anuarul Inst.
de istorie națională, II (1923), p. 315—322.
1380. Vespasian Erbiceanu, Păreri și discuțiuni (Istoricul organizării
justiției românești în Basarabia), în Cuvântul Dreptății, an. VI
(1924), no. 3, p. 35—40; no. 4, p, 59—65.
1381. N. lorga, Viața românească în Ardeal, Arad, 1926, 286 p. in 16°.
1381b. Victor Motogna, Cetatea Ciceului sub stăpânirea Moldovei.
Schiță istorică. 400 de ani de la suirea pe tron a lui Petru Rareș
(1527—1927), Dej, 1927, 64 p. in 8°.
1382. N. lorga, [Trei conferințe ținute la Cluj, Zalău și Careii-Mari:]
I. Fase în istoria Ardealului. II. Vechile organisări politicei ale
Romînilor din Ardeal. III. Hotarele de Apus ale poporului ro­
mânesc, în Revista istorică, an. XIII (1927), N-le 7—9, p. 291—305.
1383. N. lorga, Faptă și suferință românească în Ardeal. La zece ani
de la cuprinderea lui supt steag românesc, București, 1929, 79 p.
in 8°.
1384. luliu Vuia, Districtus Walachorum. Cercurile românești bănă­
țene, Timișoara, 1929 [1930], 49 p. in 8°.
 222 VALERIU ȘOTROPA

1385. Ștefan Gr. Berechet, .Câteva chestiuni din istoria vechiului drept
românesc, Iași, 1931, 48 p. + 7 facsimile, in 8°. Extras din „în­
tregiri”, Buletinul seminarului de „Istoria vechiului drept româ­
nesc”, I, 1930—1931 [Cuprinde următoarele studii: 1. Legislația
țărilor românești de sub vechea stăpânire a Ungariei (p, li—2),
2. Legislația, instanțele și procedura de judecată in Bucovina intre
1775—1918 (p. 3—7), 3. Legislația, instanțele și procedura de
judecată în Basarabia între 1812—1918 (p. 8—16) și 4. Descoperi­
rea a două manuscrise juridice românești (p. 17—40)].
1386. Ștefan Meteș, Contribuții nouă privitoare la situația agrară 'a
Românilor de pe teritoriul cetăților regale-fiscale din Transilva­
nia, în închinare lui Nicolae lorga, Cluj, 1931, p. 264—271.
1387. *Alex. V. Boldur, Dreptul local al Basarabiei. Schiță de istorie,
Chișinău, 1932, 28 p.
1388, Valeriu Moldovan, Luptele naționale-politice ale Românilor din
Dacia Superioară. Dieta Ardealului din 1863—1864. Studiu isto-
ric-juridic, Cluj, 1932, 109 p, in 8°,
1389. I, Marțian, Țara Năsăudului înainte de instituirea regimentului
de grăniceri, Năsăud, [1933], 48 p. in 8°.
1390. Vespasian Erbiceanu, Naționalizarea justiției și unificarea legis­
lativă în Basarabia, București, 1934, 215 p. in 8° (Academia Ro­
mână. Studii și cercetări, XXIII).
1391. Pr. Octavian Popa, Făgărașul sub domnii munteni, Făgăraș,
1935, 36 p. in 8°.
•A392. Ștefan Meteș, Din istoria dreptului românesc din Transilvania,
București, 1935, 32 p. in 8°. Extras din AR., Mem. Seci. Ist., seria
III, tom. XVII.
1392b. Șt. Meteș, Satele românești de pe teritoriul cetăților regale-
fiscale din Transilvania în veacul al XV—XVIlI-lea, în volumul
Fraților Alexandru și Ion I. Lăpedatu la împlinirea vârstei de 60
de ani, București, 1936, p. 491—502.
1392c. Gh. Vinulescu, Privilegiile Românilor din cele opt districte bă­
nățene, în voi. Fraților Alexandru și Ion 1. Lăpedatu..., Bucu­
rești, 1936, p. 869—876.
2) Studii asupra unor încercări și proecte de reforme.
1393. loan C. Filitti, încercări de reforme în Muntenia sub Grigore
Vodă Ghica 1822—1827, în Convorbiri literare, an. XL (1906), no.
10, p. 905—924.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 223

1394. D. V. Barnoschi, „Republica aristodimocralicească”, în Viața Ro-

mînească, an. XIII (1921), voi. XLVII, p. 201—207 [Tratează
n despre proectul de reforme al logofătului D. Sturza].
1395. Andrei Rădulescu, Un vechia proiect pentru introducerea notari­
lor în Țara românească, în Dreptul, an. LII (1924), no. 1, p. 1—5.
1396. loan C. Filitti, Cel dintâi proect de descentralizare administra­
tivă, în Dreptul, an. LVII (1929), no. 14, p. 105—107 [E vorba de
proectul lui Barbu Catargiu din 1862].
1397. *Ioan C. Filitti, Din vremea lui Grigore Vodă Ghica, 1822—8:
a) proect de reformă din 1822, în Arhivele Olteniei, 1931, p.
247—252; b) regulamentul de administrație din 1823, în ibid.,
p. 341—346.
1398. N. lorga, Un proiect comunal al lui Ion Ghica, în Revista isto­
rică, an. XX (1934), n-le 7—9, p. 209—217.
1399. *Ioan C. Filitti, Proecte inedite de reforme din vremea unirii
Principatelor, București, 1936, 26 p. in 8°.
Vezi și n-rele 587, 595, 990.

3) Dicționare și studii lingvistice utilisabile la istoria dreptului român.

1400. A. de Cihac, Dictionnaire d’etymologie daco-romane, Francfort
s/M., I. Elements latins compares avec Ies autres langues roma-
nes, 1870, XII + 331 p. in 8°; II. Elements slaves, magyars, turcs,
grecs-modernes et albanais, 1879, XXXIV + 816 p, in 8°.
1401. B. Petriceicu-Hasdeu, Etymologicum Magnum Romaniae. Dicțio­
narul limbei istorice și poporane a Românilor. Lucrat după dorința
și cu cheltuiela M. S. Regelui Carol I, sub auspiciele Academiei Ro­
mane, Bucuresci, tom. I—IV, 1886—1898, LIX p. -r 3254 col. +
CCLXXXVI p. in 4°.
1402. Dr. H. Tiktin, Rumănisch-deutsches Worterbuch, Bukarest, voi.
I—III, 1895—1924, VIII + 1834 + XI p, in 4n.
1403, Sextil Pușcariu, Etymologisches Worterbuch der rumănischen
Sprache. I. Lateinisches Element mit Berucksichtigung aller roma-
nischen Sprachen, Heidelberg, 1905, XV + 235 p. in 8°.
1404. I. A. Candrea—O. Densusianu, Dicționarul etimologic al limbii
romîne. Elementele latine, București, 1907—, in 8°.
1405. Academia Română. Dicționarul limbii române, întocmit și publi­
cat după îndemnul și cu cheltuiala Maiestății Sale Regelui Carol I,
București, 1913—, in 4°.
224 VALER1U ȘOTROPA

1406. Ovide Densusianu, Histoire de la langue roumaine, tome I. Les

origines, Paris, 1901, XXXI + 510 p. in 8°.
1407. N. lor,ga, Sur la psychologie du roumain (quelques observations),
în Revue historique du Sud-Est europeen, VIII (1931), N-os 7—9,
p. 191—223.
1408. N. lorga, Câteva observații asupra celui mai vechiu tezaur cultu­
ral românesc, [București, 1933], 9 p. in 8°. Extras din AR-, Mem.
Secț. Ist., seria III, tom. XIII.
Vezi și n-rele 503, 516, 544, 565.

4) Varia.
1409. Dr. Neigebaur, Die Rechtsverwaltung in der Moldau u. Walla-
chei, în Kritische Zeitschrift fur Rechtswissenschaft und Gesetz-
gebung des Auslandes, Heidelberg, XX (1848), II. Heft, p. 39—52;
III. Heft, p. 71—88.
1410, I. F. Neigebaur, Die staatlichen Verhăltnisse der Moldau und
Walachei, in geschichtlicher Zusammenstellung der aut dos iiffent-
liche Recht bezuglichen Vertrăge, Breslau, 1856, 104 p. in 8°.
1411. I. Heliade R. [ădulescu], Equilibru între antlthesi sau spiritul și
materia, Bucuresci, 1859—1869, VIII + 400 p. in 8° [V. cap, Insti-
tuțiunile României (p. 207—233), Constituția romana dela 1848
explicată dup 6 adevăratele salle principe (p. 244—250) etc,],
1412. Cesar Bolliac, Culegere de mai mulți articoli publicați atâtu în
străinătate câtu și în țerră în annii trecuti, Bucuresci, 1861, 192
p. in 8° [V. articolele: Regulamentulu, arhondologia, pravila lui
Caragia, condica criminala de la 1851 (p. 1—33), Titlulu suve-
raniloru Romani (p, 82—89) ș. a.].
1413. *B. P. Hasdeu, Originile ideelorii giuridice la Români, în Româ-
'nulii, 1867.
1414. B. P. Hasdeu, Istoria critica a Romaniloru. Pamentulu Terrei-
Romanesci, voi. I. întinderea territorială. Nomenclatura. Acțiu­
nea naturei, Bucuresci, 1875, XII + 316 p.; voi. II. Reacțiunea
omului contra naturei. Originile urbane. Sintesea, fasc. I, Bucu­
resci, 1875, III + 76 p. in 4°,
1415. Nicolae Bălcescu, Istoria Romanilor sub Michaiu 'Vodă Vitezul
urmată de scrieri diverse. Publicate de pre decisiunea Societatei
Academice Romane si însoțite cu o precuvântare si note de A. I.
Odobescu, Bucuresci, 1878, XX + 678 p. in 8°r.
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 226

1416. Eudoxius Freiherrn von Hurmuzaki, Fragmente zur Geschichte

der Rumănen, voi. I—V, București, 1878—1886, in 8°.
1417. *Ciru Oeconomu, Câteva cuvinte asupra istoriei și dreptului ro­
mân, București, 1882; Ibid., 1908,
1418. B. Petriceicu-Hasdeu, Obiceiele juridice ale poporului român.
Programa, Bucuresci, 1882, 86 p. in 8° (Ediția I, Buc. 1878).
1419. Al. Papadopul Calimah, Uric de la Petru-Rareș (1546), în Con­
vorbiri literare, an. XVII (1883—1884), p. 401—403 [Câteva note
istorico-juridice interesante la p. 402—403]. \
1420. A. D. Xenopol și C. Erbiceanu, Serbarea școlară de la lași cu
ocazia împlinirei a cinci-zeci de ani de la înființarea invățămîntu-
lui superior în Moldova. Acte și documente, Iași, 1885, 412 + III
p. in 8° [V. memoriul lui Xenopol asupra istoriei învățământului
(p. 93—178. Interesează la istoria învățământului juridic), docu­
mentele dela p. 179—238 și cataloagele de vechi scrieri juridice
dela p. 313—319 și 382—384].
1421. *D. Alexandresco, Droit ancien et moderne de la Roumanie,P&-
ris, 1898, 550 p.
1422. *Ioan Nădejde, Din vechiul drept român (Teză), București,
1898, 153 p,
1423. N. lorga, Cultura română supt Fanarioți (Conferință), Bucu­
rești, 1898, 58 p. in 8°r.
1424. Paul Negulescu, Introducere, la istoria dreptului romin, în Re­
vistă de drept și sociologie, an. I, no. 2, 15 Aprilie 1899, p.
190—198.
1425. Constantin V. Obedeanu, Grecii in Țara-Românească. Cu o
privire generală asupra stărei culturale pănă la 1717, București,
1900, XII + 1060 p. in 8°. (V. p. 786—843, 910—944].
1426. *Dr. George Maior, Politica agrară la Români, București, 1905
(sau 1906?).
1427. *Gr. I. Alexandrescu, Studiu asupra istoriei generale a dreptu­
lui, Focșani, 1905.
1428. loan Bogdan, Istoriografia română și problemele ei actuale, Bu­
curești, 1905, 33 p. in 4° (Academia Română. Discursuri de re-
cepțiune, XXVII) [La p. 23—25 tratează despre unele chestiuni
de istoria dreptului român].
1429. Gr. Conduratu, O hotărâre dela Mircea-Vodă cel Bătrân. Notiță
istorico-juridică, în Dreptul, an. XXXIV (1905), no. 53, p.
436—438.
15
226 VALERIU ȘOTROPA

1430. *Ion Peretz, Ideea de drept și lege în folklorul român, Bucu­

rești, 1905.
1431. Dr. I. G. Sbiera, Contribuiri pentru o istoriie; soțiială cetățe­
nească, religionară bisericească și culturală literară a Romînilor
dela originea lor încoace pînă în Juliii 1504, voi. I, Cernăuț, 1906,
XV + 815 p. in 4°.
1432. Biblioteca Academiei Române. Catalogul manuscriptelor româ­
nești întocmit de loan Bianu (tomul II împreună cu R. Caracas, iar
tomul III împreună cu G. Nicolaiasa), tom. I, numerele 1—300, Bu­
curești, 1907, VIII + 746 p.; tom. II, n-rele 301—728, București,
1913, 666 p.; tom. III, n-rele 729—1061, Craiova, 1931, 658
p. in 8°.
1433. Radu Rosetti, Cum se căutau moșiile în Moldova la începutul
veacului XIX. Condica de răfueală a hatmanului Răducanu Roset
cu vechilii lui pe anii 1798—1812, în A AR., Mem. Secț. Ist., seria
II, tom. XXXI (1908—1909), p. 217—351.
1434. I. B. Bobescu (Wangi), Curtea domnească, garda domnească și
ridicarea la rangurile boerești înainte de Regulamentul Organic
(sub domnii Fanarioți), în Revista pentru istorie, archeologie și
filologie, voi. X, 1909, p. 53—57.
1435. Ion B. Bobescu (Wangi), Mecanismul de guvernare al Țerii-
Românești înainte de Regulamentul Organic, în Revista pentrii
istorie, archeologie și filologie, voi. X, 1909, p. 314—323.
1436. *S. G. Longinescu, Din privilegiile filosofice în dreptul vechiu ro­
mânesc, București, 1910, 6 p. in 8°. Extr. din Conv. iii., an. XLIV.
1437, Al. Russo, Scrieri. Cu o prefață de G. Bogdan-Duică, București,
1910, XII + 252 p. in 8° [V. p. 12—30 și 238—244).
1438. *N. lorga, Les elements originaux de I’ancienne civilisation rou-
maine, în Revue de Roumanie, an. I, București, 1910, p. 139—151.
1439. Andrei Rădulescu, Din trecutul moșnenilor Arefeni, în Convor­
biri literare, an. XLIV (1910), p. 683—698 [Descrie judecățile
lor pentru pământ].
1440. Andrei Rădulescu, Din judecățile moșnenilor Vulturenî, în Re­
vista pentru istorie, archeologie și filologie, voi. XII (1911), partea
Il-a, p. 414—420.
1441. T, V. Stefanelli, Istoricul luptei pentru drept în ținutul Câmpu­
lungului moldovenesc, București, 1911, 57 p. in 4° (Academia Ro­
mână. Discursuri de recepțiune, XXXVII).
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 227

1442. Andrei Rădulescu, Lefurile magistraților în timpul Regulamentu­

lui Organic, în Revista critică de drept, legislație și jurisprudență,
an. III (1913), partea I, p. 66—75.
1443. N. lorga, Situația agrară, economică și socială a Olteniei în
epoca lui Tudor Vladimirescu. Documente contemporane, Bucu­
rești, 1915, XXVI + 423 p. in 8°.
1444. Andrei Rădulescu, Părerea pravilistului Flechtenmacher despre
advocatură, în Dreptul, an. XLV (1916), no. 13, p. 97—99.
1445. *N. lorga, Desvoltarea statului român, București, 1916, 17 p.
1446. C. G. Dissescu, Trei hrisoave ale lui Mircea-cel-Mare, in Drep­
tul, an. XLV (1916), no. 49, p. 385—387 [Și câteva considerații
istorico-juridice].
1447. Dimitre Onciul, Mircea cel Bătrân. Cuvântare comemorativă la
cinci sute de ani dela moartea lui, București, 1918, 25 p. in 4°.
[Interesează p. 8—10, 13—14 și notele dela p. 17—25].
1448. Demetre Onciul, Les phases du developpement historique du
peuple et de l’etat roumains, în Academie Roumaine. Bulletin de
la Section historique, 1921, neuvieme annee, nos. 1—2, p. 1—35.
1449. N. lorga, Vrancea și vrâncenii (Conferință), București, 1921, 48
p. in 16°.
1450. *0. G. Lecca, Formation et developpement du pays et des etats
roumains. La Valachie au XHI-e siecle. La Moldavie au XTV-e,
Paris, 1922. Recensie de G. L Brătianu în Bulletin de l’lnstitut
pour Tetude de 1’Europe sud-orientale, an. X (1923), no. 7—12,
p. 90—91.
1451. *Nicolae Lăbușcă, Elementele juridice în cronica lui Grigore
Ureche. Teză de doctorat, Iași, 1922.
1452. Const. V, Obedeanu, Obiceiul pământului și hrisovul lui Radul-
Voevod din 1668, Septemvrie 4, în Arhivele Olteniei, an. II, no. 9,
Septemvrie—Octomvrie 1923, p. 359—367.
1453. I. Ursu, Petru Rareș, București, 1923, 144 p. in 8° [Cap. Oastea
s'a citat la Org. militară; aici mai citez cap. XI. Țara (p.
109—113)].
1454. S. G. Longinescu, Medicina legală în legile vechi românești, în
Curierul judiciar, an. XXXII (1923), no. 41, 2 Decembrie, p. 641—
645; no. 42, 9 Decembrie, p. 657—662. Și broșură, Buc. 1924.
1455. N. lorga, Note asupra încă unui „Câmpulung” muntean: Chioaj-
dele, Cernăuți, 1924, 10 p. in 8°. Extras din Codrul Cosminului,
1 (1924).
15*
228 VALERIU ȘOTROPA

1456. Teodor Bălan, Țara Sepenicului, Cernăuți, 1926, 16 p. in 8°. Ex­

tras din „Glasul Bucovinei”, Noemvrie 1926.
1457. Andrei Rădulescu, Cum era judecată la 1851 pravila lui Vodă-
Caramea, în Dreptul, an. LIV (1926), no. 17, p. 133—134.
1458. N. lorga, O mărturie din 1404 a celor mai vechi „Moldoveni’,
București, 1926, 4 p. in 8°. Extras din AR., Mem. Secf. Ist., seria
III, tom. VI.
1459. S. Mehedinți, Le pays et le peuple roumain. Considerations de
geographie physique et de geographie humaine, Bucarest, 1927,142
p. in 8° [Cuprinde și unele pasagii privitoare la materia noastră.
V. în general p. 9—30 și 71—122]. — Ediția II, Buc. 1930, 136
p. in 8°.
1460. Andrei Rădulescu, Viața juridică și administrativă a satelor, în
Arhiva pentru știința și reforma socială, an. VII, no. 1—2, 1927,
p. 26—57 [Conține și câteva pagini de istorie].
1461. I. Lupaș, Epocele principale în istoria Românilor, ediția II, Cluj,
1928, 144 p. in 8°.
1462. loan Nădejde, Istoria comparată a dreptului românesc vechia,
în Pandectele Române, an. VII (1928), partea IV-a, p. 81—95.
1463. N. lorga, Espagnes et Roumanies. — Resume d'une conference
donnee â Madrid —, în Revue historique du Sud-Est europeen,
V (1928), n-os 10—12, p. 357—359.
1464. N. lorga, Istoria Românilor prin călători, ediția II (adăugită),
București, voi. I, 1928, 375 p.; voi. II, 1928, 291 p.; voi. III, 1929,
355 p.; voi. IV, 1929, 227 p. in 8°.
1465. loan C. Filitti, Cu privire la câteva chestiuni de drept vechi ro­
mânesc, București, 1930, 20 p. in 8° [Este o critică a lucrărilor lui
Dinu C. Arion dela no. 195 și 751. Vezi și no. 1471].
1466. Aurelian Sacerdoțeanu, O chestie de diplomatică românească:
„tot satul cu tot hotarul", în Arhivele Olteniei, an. IX, nr. 47—48,
Ian.—April 1930, p. 5—29.
1467. M. Kogălniceanu, Opere. Ediție comentată de N. Cartojan,
Craiova, [1930], 260 p. in 8° (în colecția „Clasicii români comen­
tați"). [V. discursul la jubileul de 25 de ani al Academiei (p.
104—166) și îmbunătățirea soartei țăranilor (p. 167—240)].
1468. *G. Tatulescu, Chestiuni de drept vechia românesc într’o carte
de judecată din 1808, în Milcovia, II (1931), p. 277—282,
1469. Andrei Rădulescu, Asemănări între ideile primitive ale poporu­
 INTRODUCERE ȘI BIBLIOGRAFIE 229

lui din Bretania și ale poporului român, București, 1931, 26 p. in

8°. Extras din AR., Mem. Secț. Ist., seria III, tom. XI.
1470. N. lorga, Introduction ă la connaissance de la Roumanie et des
Roumains, ediția III, Bucarest, 1931 [1932], 47 p. in 8°.
1471. Dinu C. Arion, Cu privire la unele chestiuni de drept vechiu ro­
mânesc. Răspuns D-lui Ion C. Filitti, în Convorbiri literare, anul
al 64-lea (1931), p. 250—263.
1472. Dinu C. Arion, Mereu cu privire la câteva chestiuni de drept
vechi românesc. Răspuns Domnului C. C. Giurescu, în Convorbiri
literare, anul al 65-lea (1932), p. 134—147.
1473. Ion I. Nistor, Alexandru-cel-Bun. Cu ocaziunea aniversării de
500 de ani dela moartea lui, Cernăuți, 1932, 53 p. in 8° [V. cap.
V. Structura socială (p. 37—40), VI. Cultura materială (p. 41—
44), VIL Traiul la sate și orașe (p. 45—47). Lucrare de popu­
larizare] .
1474. Alfred Negoianu, „Legea" în pravila lui Matei Basarab, în Drep­
tul, an. LX (1932), no. 9—10, p. 61—65.
1475. Dem. D. Stoenescu, Istoria instituțiilor juridice românești, în
Pandectele Române, an. XI (1932), partea IV-a, p. 238—239.
1476. Andrei Rădulescu, Originalitatea dreptului român, București,
1933, 24 p. in 8°.
1477. *1, C. Filitti, Notițe oltenești, Craiova, 1934, 20 p. in 8°.
1478. N. lorga, Testamentele domniței Elina Cantacuzino, [București,
1935], 9 p, in 8°. Extras din AR., Mem. Secț. Ist., seria III,
tom. XVI.
1479. loan C. Filitti, Cercetări și documente privitoare la istoria Prin­
cipatelor române, București, 1935, 130 p. in 8°.
1480. George Fotino, George Popovici. Un istoric uitat al vechiului
drept românesc, București, 1935, 55 p. in 8°. Extras din AR.,
Mem. Secț. Ist., seria III, tom. XVI.
 TABLA MATERIILOR
Pag.

Prefață....................................................................................................................................... $

Partea I. Introducere in istoria dreptuluiromân........................................................... 1

§ 1. Definiția istoriei dreptului român...................................................................... 1
§ 2. Ce este dreptul, cine îl creează și cumevoluează ?......................................... 8
§ 3. Istoria dreptului — știință de serii.............................................................................. 11
§ 4. Utilitatea istoriei dreptului .... ......... 12
§ 5. Diviziunile istoriei dreptului........................................................................................... 14
§ 6. Științele auxiliare ale istoriei dreptului român..................................................... 14
§ 7. Isvoarele istoriei dreptului român....................................................................... 18
§ 8. Metoda de lucru a istoricului dreptului . ............................................................ 26
§ 9. Metodele de expunere a istoriei dreptului............................... 28
4 1 0. Epocile istoriei dreptului român........................................ 29
§ 11 . Câteva chestiuni generale cu privire la dreptul consuetudinar român . 38
Natura și conținutul dreptului român....................................................................... 38
Vechimea lui . ................................................................................................................ 41
Puterea lui de rezistență.................................................................................................. 41
Teritoriul pe care s'a desvoltat și aplicat dreptul român ..... 42
Obiceiul pământului mai tare decât legea scrisă............................................... 44
Calitățile dreptului român ................................................................................... 44
Alte generalități............................................................................................................... 45
§ 12 . Originile dreptului român........................................................................ 47
Generalități . 47
1. Influențele străine: slavă, bizantină, ungaro-germană, turcă și franceză 48
2. Moștenirea tracă..................................................................................................... 60
3. Moștenirea romană ......................... ......................................................................66
4. Creațiunea originală........................................................................................... 80
4 13. Numirile dreptului consuetudinar român ................................................................ 86
§ 14. Originalitatea dreptului român..................................................................................... 90
§ 15. Unitatea dreptului român înspațiu.......................................................................... 96

Partea II. Bibliografia lucrărilor relative la istoria dreptului român . 103

Câteva lămuriri.................................................................................. 103
1. Opere de sinteză a istoriei Românilor......................................................................... 108
11. Opere de sinteză a istoriei dreptului român . ■.............................. • . 109
III. Periodice (reviste, anuare, buletine, etc), ... ...... . 110
IV. Publicații de documente.................................... 117
A) Pe regiuni (după Ioc : pe provincii, ținuturi, județe, localități (orașe
și sate), mănăstiri, moșii) .............................................................................117
B) Pe domnii (după timp)............................................................. 123
C) După alte criterii (colecții generale, privitoare la o familie, chestiune,
instituție, etc.).............................................................. • .... . 124
232
Pag.

D)Alte izvoare (cronici; descrieri ale țărilor române)................................... 130

a) Edițiile letopisețelor redactate în slavonește.......................................... 130
b) Colecțiile de cronici și alte opere narative românești .... 131
c) Edițiile cronicilor românești.......................................................................... 132
d) Edițiile câtorva descrieri geografico-istorice ale țărilor române . 133
V. Studii privitoare la:
A) Viața și organizația Dacilor.......................................................................... 134
1, Studii de sinteză asupra istoriei și organizației Tracilor in general 134
2. Studii de sinteză asupra istoriei și organizației Geto-Dacilor . . 135
3. Monografii parțiale asupra vieții și organizației Geto-Dacilor . . 135
B) Organizația Daciei Romane................................................................................ 136
C) Viața și organizația poporului român înainte de întemeierea Princi­
patelor .................................................................................................................. 142
(cu subdiviziunea: Studii despre viața și organizația religioasă a Ro­
mânilor în epoca năvălirilor barbare).....................................'. . . . 155
VI. Studii relative la organizația Principatelor Române.......................................... 157
1. Generale....................................................................................................................... 157
2. Domnul...................................................................................................................... 159
3. Dregătoriile................................................................................................................. 160
4. Organizația teritorială............................................................................................. 161
5. Organizația socială.................................................................................................... 166
6. Organizația militară.............................................................................................171
(subdiviziune ; Cetățile)......................................................................................... 173
7. Organizația Bisericii............................................................................................. 175
8. Viața economică și dreptul comercial ........ . 180
(subdiviziune: Mijlocul de schiib: moneta)................................................... 183
9. Organizația financiară............................................................................................. 185
VII. Studii relative la instituțiile juridice ale dreptului consuetudinar . . . ' 188
A) Generale................................................................................................................... 188
B) Dreptul penal ............................................ ............................................................... 190
C) Dreptul civil............................................................................................................ 192
(subdiviziune: Instituții de drept civil din vechile legiuiri) . . . 197
Breslele............................................ 198
D) Procedura și organizația judiciară.................................................................... 199
VIII. Studii cu privire la vechile legiuiri și edițiile acestor legiuiri .... 203
1. Colecțiile de legiuiri vechi și edițiile legiuirilor vechi............................. 203
2. Crestomații și bibliografii...................................................................................... 205
3. Studii asupra vechilor legiuiri......................................................................... 207
IX. Studii asupra vechilor juriști și învățământului juridic................................... 212
X. Studii privitoare la istoria dreptului român în epoca contimporană (dela
1821 încoace)......................................................... 215
XI. Studii relative la situația juridică a străinilor în țările române și la ra­
porturile internaționale ale acestor țări............................................ 218
XII. Alte lucrări:
1. Studii relative la viața și organizația Românilor din fostele provincii
subjugate..............................................................................................................220
2. Studiiasupra unor încercări și proecte de reforme....................................... 222
3. Dicționare și studii lingvisticeutilisabile la istoriadreptului român . 223
4. Varia.............................................................................................................................. 224
......................................................... 231

r ncn .7 IV 1? 37