C4.

Metode si tehnici de lucru in consiliere

Obiective

1. Să descrie metode folosite preferenţial în consiliere şi orientare

2. Să selecteze metode adecvate obiectivelor propuse şi publicului-ţintă
3. Să combine adecvat metodele alese
4. Să evalueze coerenţa obiective-metode în proiectele personale sau ale colegilor

1. Metodele de consiliere nu sunt identice cu metodele de predare-învăţare

2. Descrierea unor metode şi procedee de consiliere psiho-pedagogică
2.1. Metode de lucru în grupuri mici
2.2. Metode bazate pe imagistică
2.3. Metode metaforice
2.4. Metode art-creative
2.5. Metode de mişcare
2.6. Metode combinate
3. Ce rezultate au aceste metode folosite cu elevii ?
4. Metode de facilitare a interacţiunii şi comunicării dintre elevi
5. Jocul ca metoda de consiliere

Rezumat
Metodele de consiliere psiho-pedagogică sunt diferite de metodele de predare-
învăţare din şcoala tradiţională, obiectivele urmărite fiind preponderent socio-afective şi
nu cognitive. Alegerea unei metode de către educator va fi ghidată de cantitatea de
interacţiuni posibile, de posibilitatea lucrului în grupuri mici, de formarea de atitudini şi
comportamente, totul realizat într-o atmosferă destinsă care să nu creeze rezistenţă,
revoltă sau distanţare)
Dintre metodele posibil a fi utilizate în consilierea psiho-pedagogică pot fi
amintite: turul de masă, jocul de rol, posterul, colajul, povestirea şi fabula.
Oricare ar fi metoda/procedeul ales, educatorul va acorda atenţie modului de
distribuire a elevilor în grupurile mici, astfel încât să contracareze tendinţa de inerţie
socială a elevilor sau tendinţa de a grupa elevii după preferinţele sale personale.
 1. Metodele de consiliere nu sunt identice cu metodele de predare-învăţare

Notele specifice activităţilor de consiliere şi orientare nu permit utilizarea

metodelor tradiţionale de instruire, deoarece esenţiale sunt, la nivelul acestei arii
curriculare, nu achiziţia de informaţii, ci formarea de atitudini, convingeri, interese,
abilităţi care să influenţeze pozitiv conduita elevilor, dezvoltarea personalităţii lor sau
funcţionarea optimă a grupului de studiu. Alegerea metodelor de lucru la nivelul acestei
arii curriculare trebuie să asigure cât mai multe interacţiuni copil-copil, copil-consilier şi
consilier-grup, să accentueze învăţarea de comportamente, atitudini, să ocazioneze
activităţi plăcute.
Nicio metodă nu este însă perfectă, aplicabilă în orice situaţie, cu orice grup de
elevi, ideală rămânând combinarea metodelor, a tehnicilor în funcţie de obiectivele
urmărite, de particularităţile de vârstă şi de sintalitatea grupului, de preferinţe-
le/competenţele educatorului.

2. Descrierea unor metode şi procedee de consiliere psiho-pedagogică

Dintre metodele cu eficienţă şi eficacitate ridicate enumerăm: jocul de rol,

dramatizarea, panelul, posterul, fabula, basmul terapeutic, metoda metaforelor, a
colajelor, a fotografiilor, studiul de caz, analiza cauză-efecte, analiza exemplelor şi
contraexemplelor, povestirea , proiectul.

2.1. Metode de lucru în grupuri mici

Metodele de lucru în grup îşi demonstrează accentuat utilitatea în activităţile de

consiliere psiho-pedagogică pentru că amortizează efectele competiţiei, permit
interacţiuni mai complexe între copii, o mai bună intercunoaştere, sunt optime pentru
rezolvarea de probleme sau confruntarea de opinii (Cocoradă, 2003).
 Tehnica triunghiurilor sau cvartetelor
Copiii se grupează câte 3, respectiv 4, după diverse criterii, iar consilierul distribuie
fiecărui grup sarcini variate, dar care vizează acelaşi obiectiv, solicitând un raport final al
grupului, parte a sintezei colective. Grupurile lucrează câteva de minute, apoi prezintă, în
2-3 minute, produsul activităţii, pentru grupul reunit. Consilierul realizează sinteza,
corectând şi întregind răspunsurile.

Turul de masă
O modalitate de a consulta rapid copiii asupra poziţiilor lor faţă de o anumită
problemă, înainte de a începe propriu-zis studierea acesteia este turul de masă.
Etape ale activităţii:
 consilierul explică modalitatea sau o anunţă dacă a mai fost folosită; fiecare copil va
prezenta scurt, dar cât mai complet, opinia sa momentană în legătură cu tema anunţată;
 stabileşte locul de unde se începe emiterea mesajelor (dreapta, stânga, faţă, spate
etc.);
 veghează ca toţi copiii să se exprime indicând chiar ezitări, incertitudini, contradicţii
sau sentimente nu numai opinii;
 comentariile şi reacţiile celorlalţi nu sunt permise la “turul de masă”;
 discuţia se reia, ulterior, cu orice altă metodă.
Această modalitate favorizează găsirea unei soluţii mai bune decât cele existente,
fiecare elev fiind ajutat să continue să reflecteze la problemă şi la soluţia enunţată
(Cocoradă, 2003).

2.2. Metode bazate pe imagistică

Posterul/colajul
Posterul este o un produs grafico-literar de prezentare metaforică (mai rar directă) a
unor informaţii complexe. Serveşte ca şi cele două metode anterior prezentate
aprofundării înţelegerii unui subiect, concept, prezentării atitudinilor, a unor relaţii
variate. Poate fi alcătuit doar din imagini sau poate conţine şi cuvinte, propoziţii care
completează expresia grafică.
Etape ale activităţii:
 analiza temei de către grupul care va realiza posterul;
 selectarea materialelor necesare (ilustraţii, litere, culori, hârtie);
 organizarea grafică a materialelor într-un întreg pentru a exprima concepţia grupului
asupra temei date;
 prezentarea posterului realizat în grupul reunit;
 realizarea unor expoziţii de postere.
Activitatea este deosebit de antrenantă, dar cere timp o pentru realizare de bună
calitate.

Metoda fotografiilor
Ca şi metoda anterioară, metoda fotografiilor se foloseşte pentru aprofundarea
înţelegerii unor situaţii, atitudini, stări sufleteşti (Niculescu, 2000).
Etape ale activităţii:
 se caută fotografii relevante pentru tema aleasă;
 se stabilesc sarcinile grupurilor şi sarcinile copiilor în grup;
 se aleg şi se ordonează fotografiile în funcţie de temă, dacă există un singur set,
fotografiile se lasă pe suport şi se ordonează doar numerele lor, în funcţie de opţiunile
fiecărui grup.
Metoda se poate folosi pentru a asocia mimica cu o stare sufletească, pentru a
exprima relaţii între situaţii, indivizi, a descrie/ierarhiza etapele unei activităţi etc.

Descrierea unei imagini

Complementară metodei anterioare, descrierea unei imagini constă în construirea
unei povestiri/legende/poveşti pe baza unei imagini sau a unei serii de imagini.
Etape ale activităţii:
 gruparea copiilor, după o tehnică oarecare;
 prezentarea imaginii de către consilier/învăţător;
 construcţia în grup a relatării, precedată de analiza imaginii, emiterea de ipoteze şi
testarea lor;
 finisarea povestirii/ legendei/poveştii şi redactarea ei;
 prezentarea produselor în grupul reunit.
Metoda prezintă avantajul verbalizării personale a unei situaţii, evidenţiază
multitudinea de interpretări posibile, pune copiii în situaţia de a negocia modalităţile de
interpretare a imaginilor.

Exemplu 1:
Tufa de flori
Pentru buna desfăşurare este nevoie de un spaţiu bine aerisit, muzică de relaxare.
Apoi, copiii sunt rugaţi să închidă ochii , să se proiecteze în propriul spaţiu (univers) şi
să-şi imagineze că
sunt tufe de flori.
Pe fondul unei muzici de relaxare, le oferim copiilor mai multe situaţii, ei alegând
ceea ce li se potriveşte mai bine. De exemplu: "Ce fel de floare eşti tu? Eşti una foarte
mică? Eşti una mare? Eşti înflorit`? Sau poate doar îmbobocit`? Ai frunze? Ce fel de
frunze? Cum arată rădăcinile tale? Sau poate nu ai rădăcini? Dacă ai rădăcini, acestea
sunt lungi, drepte? Sunt foarte adânc înfipte? Ai spini? Unde te afli? Într-o curte? Într-un
parc? Într-un oraş? în mijlocul oceanului? Eşti într-un ghiveci sau creşti în pământ? Ce
este în jurul tău? Mai sunt alte flori sau eşti singur`? Cum este să fii o tufă de flori? Cum
supravieţuieşti? Cine are grijă de tine? Cine te sperie/ De ce anume ţi-e teamă?
Copiii nu vor verbaliza răspunsul la aceste întrebări. Apoi, le cerem copiilor să
deschidă ochii când sunt gata. Le oferim câte o foaie de hârtie şi creioane colorate ş sunt
rugaţi să deseneze propria tufă de flori. După terminarea desenelor, copiii sunt rugaţi
să-şi prezinte tufa de trandafiri şi să povestească despre ea. Se pot utiliza întrebările de
mai sus pentru a ajuta copilul în expunerea sa. Jocul poate fi folosit atât în şedinţele de
consiliere individuală, dar şi de grup.

2.3. Metode metaforice

Fabula, povestirea şi basmul

Fabula şi povestirea se folosesc pentru impactul exemplului sau contraexemplului
conţinut. Ele sunt accesibile copiilor, adecvându-se subiectele la problemele specifice
vârstei pentru a favoriza identificarea copiilor cu eroii povestirii. Valoarea basmului
constă în capacitatea lui de a prezenta în termeni imaginari, aşadar uşor de înţeles pentru
copil, o situaţie de conflict si de a indica o cale de ieşire din aceasta situaţie. Basmul ne
prezintă problema şi soluţia problemei, toate acestea în singurul limbaj accesibil unui
copil - cel al fanteziei. Copiii din basme nu respectă niciodată interdicţiile: deschid toate
uşile care ar trebui să rămână încuiate, se abat de la toate drumurile pe care ar fi trebuit
să meargă, se duc totdeauna exact unde n-ar trebui sa se duca. În felul acesta basmele îi
vorbesc unui copil despre problemele cu care se confrunta zilnic: abandonul, lipsa de
iubire, singurătatea, neascultarea, frica ... (Santagostino, 2008).
Etape ale activităţii:
 fabula/ povestirea este relatată de către consilier;
 se solicită copiilor explicarea finalului, a comportamentului personajelor, a relaţiei
dintre acţiuni, a efectelor unor acţiuni;
 se găsesc analogii cu viaţa grupei de copii;
 se stabilesc asemănări şi deosebiri;
 se transpune acţiunea în desen ori se ilustrează anumite părţi.

Exemplu:
Tăietorul de lemne
La marginea unui sat locuia într-o căsuţă sărăcăcioasă un tânăr harnic. Oricât
muncea în grădina sa, nu reuşea decât să strângă cele necesare traiului de azi pe mâine.
Într-o zi, s-a hotărât să înveţe să taie lemne pentru oamenii din sat. Şi-a cumpărat
un topor şi a început munca. Devenea tot mai priceput şi era apreciat de săteni. Câştiga
tot mai bine şi a început să-şi construiască o casă din lemn. Era tare harnic căci se
gândea cu bucurie la ziua-n care, împreună cu fata pe care o iubea, se vor muta în casa
cea nouă.
Dar nenorocul îl pândea, aşa că într-o zi, când se întorcea de la târg, văzu arzând
casa pe care n-o terminase încă. Se aşeză plângând sub un măr, gândindu-se la
pierderea casei, la zilele în care asudase muncind, la visurile sale pierdute. Pe când
privea cu deznădejde la grămada de scrum, văzu în cenuşă...
Se solicită copiilor să găsească un final adecvat.
 Alegerea povestirii, fabulei se realizează astfel încât copiii vizaţi să se identifice
uşor cu personajele; deci se va căuta identitatea de gen (sex), vârstă sau apropierea de
preocupări, activităţi, fără ca ultimele elemente să fie excesiv de transparente. Pe lângă
fabula sau povestirea integrală se pot oferi fabule/povestiri cu început/ final dat, copiii
fiind solicitaţi să găsească un final/început, să realizeze un desen complet. Analiza
produselor obţinute permite cunoaşterea motivelor, a intereselor, aspiraţilor, a conflictelor
sau atitudinii copiilor faţă de diverse persoane, situaţii, evenimente.
Recomandări pentru folosirea basmelor şi povestirilor în consiliere:
- înainte de a prezenta unui copil un astfel de basm este bine să alegeţi mesajul cel
mai potrivit al basmului;
- selecţia basmului se face în funcţie de mesajul pe care doriţi să-l transmiteţi
copilului (creşterea încrederii în sine, autoevaluarea pozitivă);
- este bine să transformaţi titlul, conţinutul basmului, personajele, anturajul
personajelor, vârsta, sexul pentru a fi cât mai asemănători copiilor pentru care îl
folosiţi;
- profitaţi de momentele în care copilul vă ascultă, este atent la dumneavoastă,
pentru a-i spune basme;
- urmăriţi reacţia imediată a copiilor (faţa, gesturile, tresăririle, comentariile,
atenţia, tăcerile), astfel veţi observa care basm i s-a părut mai semnificativ;
- observaţi ce efecte a avut în timp basmul;
- reluaţi basmele care le-au plăcut copiilor după un interval de timp, printre alte
povestiri;
- nu comparaţi copiii în mod direct cu eroul basmului (după Gheorghe & Mastan,
2005).

Avantajele folosirii basmelor in consiliere

- Sunt interactive
- Sunt atractive
- Reuşesc sa distrugă rezistenţele
- Stimulează creativitatea
 - Dezvoltă abilităţile de rezolvare a problemelor
- Stimulează luarea deciziilor
- Transmit valori şi oferă modele de comportament (Burns, 2005)
-
Gândiţi-vă la una dintre poveştile care au avut o imprtanţă majoră pentru voi.
Analizaţi
■ ce informaţii v-au oferit
■ ce valori v-au transmis
■ ce experienţe au favorizat
■ cum au stimulat rezolvarea unei probleme
■ au facilitat schimbarea unui comportament
Exemplificaţi 1-2 modalităţi prin care puteţi folosi poveştile în consilierea
educaţională.

Metoda comparaţiei (metaforei)

Utilizată şi la vârsta adultă pentru a aprofunda un concept sau relaţiile dintre
evenimente, persoane etc., o condiţie esenţială este înţelegerea a ceea ce este o
comparaţie (metaforă).
Etape ale activităţii:
 consilierul determină domeniul, tema de aprofundat;
 prezintă problema de transpus într-o metaforă (ca exemple: de ilustrat generozitatea,
într-ajutorarea, de transpus metaforic confliftul între copii, între copii-părinţi etc.);
 grupează copiii, după un procedeu adecvat;
 se găseşte de fiecare grup o comparaţie, însoţită de explicaţia, comentariile necesare;
 fiecare grup mic prezintă în grupul reunit comparaţia produsă;
 se analizează comparaţiile, se extrag elementele comune, viabile.

2.4. Metode art-creative

Folosirea jucăriilor, marionetelor

 Folosirea acestor jucării este de fapt o invitaţie adresată copilului de a crea, conduce
o piesă în care jucăriile sunt personaje. În piesă, copiii proiectează propriile trăiri, temeri,
impresii asupra păpuşilor, dându-le personalitate, comportament, împrumutându-le
propriile trăsături sau ale persoanelor semnificative pentru el.
Obiective:
- provocarea unor evenimente din viaţa copiilor;
- dezvoltarea capacităţii de rezolvare a problemelor;
- îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare şi sociale;
- dezvoltarea insight-ului (înţelegerea cauzelor unor evenimente, a semnificaţiei
unor comportamente);
- retrăirea unor experienţe din viaţa copilului;
Tipuri de jucării folosite:
- figuri reprezentând membrii ai familiei;
- animale sălbatice sau domestice;
- jucării deghizate: clovni, persoane mascate.
Moduri de folosire a păpuşilor/animalelor:
- folosirea spontană a jucăriilor;
- a-i invita pe copii să creeze o scenă, un spectacol de păpuşi;
- a combina folosirea păpuşilor cu poveşti;
- folosirea păpuşile în dialogul cu consilierul.

Modelajul
Modelajul în lut sau plastilină este o modalitate în care copiii îşi pot spune povestea
atât prin figurinele modelate cât şi prin cuvintele, expresiile verbale care acompaniază
activitatea de modelaj. Exerciţiul cu lut oferă atât o experienţă tactilă, cât şi una
kinestezică. Copiii pot fi ajutaţi să-şi cunoască sentimentele exersându-şi simţurile.
Figurinele tridimensionale create pot debloca şi facilita comunicarea verbală a copilului
despre cele petrecute şi despre trăirile lui.

Pictura, desenul
 Prin desen, copilul devine conştient de sine şi de existenţa sa în lume. Desenele şi
picturile pot fi utilizate în multiple moduri şi cu multiple obiective. Prin desen şi pictură
copilul îşi exprimă sentimentele, trăirile, nevoile, se exprimă pe sine însuşi şi îşi
descoperă astfel identitatea. Pictura şi desenul pot deveni un mijloc de comunicare.
Desenul rămâne un mod de a descrie povestea care nu poate fi spusă în cuvinte. Culorile,
hârtia, creta pot stimula pe copii să povestească cele întâmplate, să scoat` la iveal` scene
din viaţa lor, probleme cu care se confruntă.
Desenul poate fi folosit:
• ca mijloc de comunicare
• ca mijloc de explorare al afectivităţii copilului;
• ca mijloc de cunoaştere al propriului corp şi al orientării în spaţiu (după Gheorghe şi
Mastan, 2005).

Exemplu 1:
SCUTUL DE APĂRARE
Pe tablă sau pe flip-chart se desenează un scut (asemănător cu cel folosit în
lupte de soldaţi/ se prezintă imagini). Acest scut este înmânat fiecărui copil pe fişe
separate . Se explică grupului că acest scut îi apăra pe soldaţi de duşmani şi le salva
viaţa. Ca să-l poată utiliza, erau bine antrenaţi şi în special îşi cunoşteau foarte bine
acest scut. De aceea, ce vor face acum, este important. A te cunoaşte cât mai bine este
important pentru a putea depăşi greutăţi şi momente triste. Acest scut este împărţit în
patru. Ei trebuie să completeze aceste părţi. Iată ce puteţi desena în cele 4 părţi:
Ce-mi place să fac cel mai mult.
Cine sunt prietenii mei.
O amintire plăcută.
.Talentul meu ascuns.
După ce fiecare copil şi-a construit scutul, îl poate prezenta în faţa grupului.

Exemplu 2:
ROTATIA DESENELOR!
Obiective
Creşterea capacităţii de cooperare în cadrul unui grup;
Rezistenţa la frustrări şi dezvoltarea autocontrolului;
Respectul faţă de colegii de grup;
Formarea abilităţilor de relaţionare intra-grup;
Dezvoltarea abilităţilor de rezolvare a problemelor, conflictelor;
Dezvoltarea creativităţii.
Copiii stau în jurul unei mese. I se dă fiecărui copil o coală de hârtie şi o cutie de
creioanecolorate sau pensule şi acuarele. Fiecare copil poate desena/picta pe foaia lui ce
doreşte până când conducătorul grupului/animatorul spune “STOP JOC!”. După aceea
fiecare copil îi va da desenul său, colegului din dreapta. Timp de 5 minute vor desena pe
foaia colegului lor ce doresc, apoi când conducătorul de grup/animatorul spune “STOP!
SCHIMB!”, vor da foia pe care o au în faţă, colegului din dreapta. Desenele merg doar
în aceiaşi direcţie dreapta sau stânga, cum decideţi, astfel încât un desen să ajungă pe la
toţi cei prezenţi în grup.
Este un exerciţiu care poate aduce copilul şi implicit grupul într-o situaţie
delicată. După acest exerciţiu grupul poate trece în etapa “furtunii”. Dacă la început,
copiii sunt încântaţi de ideea schimbului de desene, pe parcurs pot să apară conflicte
între ei.

2.5. Metode de mişcare

Dansul şi mişcarea creativă

Dansul este o modalitate de exprimare a trăirilor. Dansul, ca şi desenul sau
modelajul, este o modalitate de comunicare care-l face pe copil să se simtă în siguranţă,
diminuându-i anxietatea. Este un procedeu prin care copilul poate fi ajutat să-şi cunoască
propriul corp şi să se simtă confortabil în el. Absorbit de dans, copilul îşi poate expune
toate sentimentele şi îşi poate lăsa libere resentimentele (după Gheorghe şi Mastan,
2005).

Exemplu 1:
 Toţi copiii sunt aşezaţi în zona de joc a grupei. Consilierul solicită un număr şi un
obiect. Copiii formează spontan grupuri care cuprind numărul solicitat de consilier, şi
realizează o statuie pentru a simboliza obiectul solicitat, folosindu-şi doar corpul.
De exemplu: 2 balanasoare!
După realizarea primei cerinţe, se solicită alte obiecte amuzante. De exemplu: maşină de
spălat, pian, cascadă, elefant, etc. Regula este ca de fiecare dată să se formeze grupuri
cât mai diferite şi copiii să îşi schimbe poziţia şi coechipierii.
Se poate termina într-o manieră amuzantă: Toată lumea, un carusel!

Exemplu 2:
CĂUTĂTORII DE COMORI
Copiii sunt împărţiţi pe grupuri (4-5 copii). Toate grupurile primesc ca sarcină să
găsească în 10 minute cât mai multe obiecte care se găsesc pe o listă. Lista poate fi
reprezentată prin simboluri sau desene, pentru ca toţi copiii să o poată urmări. Se poate
alege un lider în fiecare grup care are sarcina să monitorizeze progresul şi să taie de pe
listă obiectele găsite. Este declarată câştigătoare echipa care găseşte cele mai multe
obiecte.
In funcţie de locul de desfăşurare a jocului (în sala de grupă, în curte sau în parc), lista
poate conţine obiecte precum: o floare cu petale roşii, o frunză în formă de inimă, un
obiect alb, o cheie, o piatră, o pană, un creion, un ambalaj de bomboană etc.

Exemplu 3:
GHEMUL ŞI PLOAIA / PÂNZA DE PĂIANJEN
Această tehnică poate fi utilizată în momentul formării unui grup. Copiii unui astfel de
grup, de obicei, nu se cunosc. Este un exerciţiu de cunoaştere şi de integrare în grup.
OBIECTIVELE URMARITE
 Dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi cooperare \n grup;
 Cunoaşterea interpersonal`;
 Integrarea în grup;
 Cunoaşterea numelui fiecărui coleg de grup;
 Spargerea blocajelor emoţionale, de relaţionare intra-grupal`;
  Dezvoltarea atenţiei şi a memoriei;
 Respectarea regulilor de grup;

DESCRIEREA EXERCIŢIULUI
Momentul 1
Înainte de începerea jocului copiii sunt aşezaţi în cerc. Se ia un ghem destul de
mare, apoi fiecare îşi spune numele şi îi unui alt coleg ghemul. Capătul sforii rămâne la
copilul care a început jocul. Ghemul va fi dat mai departe până ce toţi copii si+au spus
numele, fiecare copil păstrează partea din aţă care îi revine astfel încât la final se
formează o reţea.
O alta variantă este ca fiecare copil să îi spună celui căruia ii dă ghemul, ce
apreciază cel mai mult la el. (De aceea, jocul mai poarta denumirea Plasa iubirii) Copiii
se ridica apoi în picioare şi ţinându-se de sfoară se vor învârti, în sensul acelor de
ceasornic şi invers, apoi se vor opri şi se vor aşeza pe scăunele sau pe salteluţe.
A doua fază a jocului este refacerea ghemului. Ghemul este în mâna ultimului
membru al grupului, apoi îl dă celui care a început jocul. Acesta va lua ghemul, va
spune numele celui de la care l-a primit, apoi va spune : “Am primit ghemul de la…”,
“Pe mine mă cheamă…”, “Mie îmi place…”.Ultimul copil ajunge să spună numele
întregului grup.
Momentul 2
Înainte de a rula ghemul, sunt puşi să-şi imagineze că a venit o ploaie mare şi că
sunt nevoiţi să intre pe rând sub un “acoperiş”, protejând foarte bine ghemul de ploaie.
Cine rămâne afară este în mare pericol, aşa că trebuie să se ajute unii pe alţii şi să-şi
facă loc sub acest “acoperiş”.
OBSERVAŢII ŞI RECOMANDĂRI
Este important ca, în timpul prezentării, copiii să ţină sfoara în mână pentru a
forma o reţea care să-i cuprindă pe toţi. Cine lasă sfoara jos este rugat să ia sfoara
pentru a putea fi în joc. A părăsi reţeaua înseamnă a părăsi jocul, grupul. Animatorul
participă activ la joc, este o modalitate de apropiere şi de câştigare a încrederii. Astfel
copiii se vor simţi în siguranţă în grupul care se formează. Este un exerciţiu în care
copiii îşi vor învăţa numele şi mai ales vor fi capabili să se integreze în grup. Este bine
să observi dacă se ajută între ei atunci când sunt invitaţi să se adăpostească de ploaie şi
mai ales dacă exclud astfel pe cineva din grup. Aceste observaţii sunt utile pentru a
putea forma un grup şi, mai ales, pentru a stabili rolurile în interiorul grupului, precum
şi pentru a evita posibilele conflicte.

2.6. Metode combinate

Jocul de rol
Metodă antrenantă, jocul de rol implică afectiv participanţii, reliefează indirect şi
implicit aspecte multiple ale unei situaţii, subliniază detalii ajutând la înţelegerea ei
globală, mai completă şi mai rapidă, chiar dacă nu sunt conştientizate toate elementele.
Etapele jocului de rol:
 consilierul descrie situaţia în care se află actorii, se prezintă o schiţă de scenariu, care
va fi completată, concretizată prin jocul copiilor, absenţa precizării unor detalii
favorizând “personalizarea rolului”;
 se distribuie rolurile: de regulă o parte dintre copii sunt actori, alta spectatori (cu rol
de potenţiali observatori), alta observatori declaraţi; rolul fiecărui actor se precizează “în
secret” pentru a nu influenţa jocul celorlalţi actori, direct de către profesor sau prin
„înmânarea unei fişe” (Niculescu, 2000);
 se asigură decorul specific situaţiei alese;
 se joacă “piesa” în faţa spectatorilor;
 se analizează derularea jocului de rol de către: actori (relativ la dificultăţi, probleme,
percepţia rolului etc.), de către observatori, eventual, de către spectatori;
 se realizează o dezbatere finală cu întreaga grupă, condusă de consilier pe baza unui
plan, propus de acesta sau construit cu copiii, privind problema vizată de jocul de rol;
dezbaterea finală poate fi înlocuită de o masă rotundă sau de analiza pe grupuri mici ale
căror rapoarte se prezintă în grupul reunit;
 se extrag concluzii de către consilier.
 Timpul necesar va depinde de tematică, de grupul consiliat, de antrenamentul
pentru această metodă. Orientativ, se acordă 5-10 minute pentru pregătire, 10-15 pentru
joc şi 25-35 de minute pentru dezbaterea finală (Niculescu, 2000).
Exemple de teme pentru jocul de rol: cum spui cum spui “Nu!” unor colegi care te
presează să te joci într-un loc nepermis sau cu un obiect nepermis, cum comunici cu un
coleg care este supărat pe tine, cum să discuţi cu părinţii pentru a-i convinge să te ducă la
teatru de păpuşi. Jocul de rol are virtuţi formatoare asupra copiilor deoarece permite
cunoaşterea de către fiecare copil a modului în care reacţionează sau interacţionează într-
o anumită situaţie, învăţarea unor modalităţi de control al reacţiilor, de monitorizare şi
reglare, creşterea capacităţii empatice a copiilor (De Peretti, 2001).

3. Ce rezultate au aceste metode folosite cu elevii?

Rezultatele se referă în general la întreaga personalitate a copilului şi, în particular

la următoarele aspecte:
 Dezvoltarea capacităţilor de exprimare verbală şi nonverbală a dorinţelor,
sentimentelor, trăirilor;
 Respectul faţă de sine şi încrederea în sine;
 Strategii personale de rezolvare a problemelor şi a conflictelor intra- şi inter-
personale;
 Spargerea blocajelor emoţionale;
 Perfecţionarea capacităţii de autocunoaştere şi autoacceptare;
 Dezvoltarea valorilor morale şi spirituale;
 Dezvoltarea capacităţilor cognitive (memorie, atenţie, limbaj, gândire etc.) şi a
creativităţii;
 Eliberarea de tensiuni, anxietăţi acumulate, stres, frustrări şi sentimente negative;
 Capacitatea de integrare în grupuri.

4. Metode de facilitare a interacţiunii şi comunicării dintre elevi

 Exerciţiile facilitatoare, numite şi exerciţii de "încălzire" sunt utilizate în general
la începutul oricărei ore de consiliere. Aceste exerciţii se folosesc în scopul realizării unei
atmosfere relaxante şi dezinhibate, care să faciliteze abordarea unor teme mai complexe.
Totodată ele ajută la spargerea barierelor în relaţionarea interpersonală şi în comunicare.
Exemple (Băban, 2001):
• Jocul cu portocala: toţi elevii se aşează în cerc. Se trece pentru început portocala sau
mingea din mână în mână; ulterior portocala se trece de la elev la elev, prinzând-o cu
ajutorul gâtului.
• Ionel a spus să ...: un elev voluntar dă comenzi celorlalţi elevi. Ei trebuie să răspundă
numai dacă elevul conducător spune "Ionel a spus să ...". Intre comenzile obişnuite
("Ionel a spus să staţi într-un picior!") voluntarul va spune şi una sau două comenzi
neobişnuite, neacceptabile ("Ionel a spus să-i dai o palmă colegului.").
• Ghicirea unui cuvânt: un elev se gândeşte la un cuvânt, iar colegii lui trebuie să-1
identifice prin întrebări închise şi deschise.
• Picasso: un voluntar desenează o figură abstractă pe tablă. Fiecare elev trebuie să
spună care este semnificaţia figurii pentru el.
• Încrederea: fiecare elev îşi alege o pereche; una dintre persoane conduce perechea şi
cealaltă se lasă condusă timp de câteva minute prin clasă. Persoana condusă este legată la
ochi cu o eşarfă. După o perioadă de timp rolurile se schimbă.
• Cutremurul: se dă elevilor o problemă - "la radio s-a anunţat că va fi un cutremur
puternic peste 10 minute". Fiecare persoană trebuie să îşi aleagă maxim 5 lucruri de
valoare pentru el/ea. Fiecare elev îşi prezintă lista cu lucrurile alese.
• Oglinda: elevii formează perechi; în pereche unul dintre elevi se mişcă în timp ce
celălalt are rolul de oglindă, trebuie să facă exact ce face perechea lui.
• Bomboane: fiecare elev este rugat să ia bomboane dintr-un bol; după ce elevii s-au
servit cu bomboane fiecare trebuie să spună atâtea lucruri pozitive despre sine câte
bomboane a luat.
• Surpriza: elevii sunt aşezaţi într-un cerc şi li se spune că într-o cutie este un lucru
deosebit şi special. Fiecare elev este invitat să vadă acel lucru "secret" astfel încât "el să
se reflecte în oglinda care este aşezată în cutie. Elevilor li se spune să nu spună colegilor
care este lucrul special pe care l-au văzut în cutia magică.
• Pantomima: se scriu pe câte o hârtie 4 roluri. Elevii sunt împărţiţi în 6 grupe şi li se
oferă o hârtie cu un rol. Ei vor trebui să încerce să exprime rolul prin limbajul nonverbal
(fără cuvinte) pentru ca celelalte grupe să poată identifica despre ce rol este vorba.
Rolurile trebuie să fie amuzante şi complexe - de exemplu, "Nu am apă caldă de trei
zile!".
• Zodiile: elevii sunt rugaţi să stea într-un cerc şi să se aşeze în ordinea lunii şi zilei de
naştere fără să comunice verbal, utilizând numai limbajul nonverbal.
• Desenul: unui elev voluntar i se oferă o imagine cu o figură geometrică (vezi fişa 2 la
anexe). Ceilalţi elevi nu au văzut figura. Sarcina elevului voluntar este să descrie numai
verbal figura, în timp ce ceilalţi elevi încearcă să o reproducă pe hârtia lor (ex. desenaţi în
partea de sus a foii un pătrat; în colţul din jos din partea dreaptă desenaţi un dreptunghi
etc.;). Ceilalţi elevi nu au voie să pună întrebări, doar să încerce să redea prin desen cât
mai exact figura descrisă. în final figurile desenate se compară cu figura iniţială.

5. Jocul ca metoda de consiliere

De obicei copilul nu poate vorbi despre ceea ce îl frământă, despre suferinţele sau
nelămuririle lui. De aceea, metodele folosite în lucrul cu copiii sunt mult mai diverse
decât cele pentru adulţi. În schimb, desenând, modelând, jucându-se, copilul scoate la
iveală cauzele conflictului interior, sursa simptomelor sale şi eliberează tensiunea psihică
generată de aceste suferinţe. El proiectează asupra personajelor animale din povesti
caracteristici ale membrilor familiei despre care nu îşi permite sa vorbească. De
asemenea, el "joacă", de fapt, rolul unui personaj sau al altuia luând astfel în stăpânire şi
situaţiile în care nu a putut reacţiona sau a fost victimă (unul dintre cele mai obişnuite
este jocul în care copilul este "doctor" iar păpuşa este "pacient"; atunci copilul poate face
el însuşi ceea ce înainte a fost nevoit să suporte). Adesea copiii povestesc psihologului
scene din desenele animate preferate, i se adresează cu numele unui prieten de la
grădiniţă sau găsesc alte utilizări inedite obiectelor de pe birou. Fireşte că nu este uşor de
“descifrat” ceea ce exprimă de fapt copilul dar, pe de altă parte, înţelegem că el nu
conştientizează problema si nu este de folos să îl întrebăm “Care este problema?” Atât
testările copiilor, cat si “discuţiile” cu ei , psihoterapia şi consilierea au caracteristici
speciale, incluzând creioane, foi, plastilina, jucării etc.
 Jocul este pentru copii activitatea fundamentală. Este un prilej pentru exprimarea
sentimentelor, pentru explorarea relaţiilor, descrierea experienţelor, mărturisirea
dorinţelor şi împlinirea de sine. Astfel, Jocul devine şi principala metodă de consiliere a
copilului preşcolar. Astfel, i se permite copilului un timp şi un loc sigur pentru a
constitui, reconstitui evenimentele şi pentru a le analiza. Este un mijloc de comunicare şi
de evoluţie pus în slujba copilului. Jocul, principala formă de activitate a copilului, poate
fi utilizat atât în scop terapeutic cât şi în scopul dezvoltării personale, de cunoaştere şi de
susţinere a copilului. Ne adresăm astfel nu numai psihologilor sau terapeuţilor, ci tuturor
celor care lucrează cu copiii şi care doresc să-i cunoască şi să-i ajute să se descopere pe ei
şi mediul care îi înconjoară.
Motivaţii pentru utilizarea jocului ca metodă de consiliere
Deoarece dezvoltarea limbajului copiilor rămâne în urma dezvoltării lor cognitive,
ei comunică prin joacă discernământul asupra a ceea ce se întâmplă în lumea lor. In
consiliere, jucăriile sunt percepute ca şi cuvinte ale copilului, iar jocul ca şi limbaj al
copilului; funcţia simbolică a jocului este cel mai important aspect, asigurând copiilor
posibilitatea de a-şi evalua exprimarea trăirilor interioare. Experienţele semnificative din
punct de vedere emoţional pot fi exprimate, într-un mod mai confortabil şi mai sigur, prin
reprezentarea simbolică pe care o asigură jucăriile. Folosirea jucăriilor permite copiilor să
îşi transfere anxietăţile, fricile, fanteziile şi sentimentele de vinovăţie asupra obiectelor
mai repede decât asupra altor persoane. In acest proces, copiii sunt în siguranţă faţă de
propriile lor sentimente si reacţii, deoarece jocul permite copiilor sa se distanţeze de
evenimentele si experienţele traumatizante pe care le-au trăit. Astfel, copiii nu sunt
copleşiţi de propriile lor acţiuni, deoarece acestea au loc în imaginaţia lor. Manifestând
simbolic prin joaca o experienţă sau situaţie înspăimântătoare sau traumatizantă şi,
probabil, schimbând sau alternând în joaca rezultatul, copiii transformă evenimentele
exterioare in decizii interioare astfel fiind mult mai apţi in rezolvarea sau adaptarea la
probleme.
Copiii pot întâmpina dificultăţi considerabile în a exprima ceea ce simt sau în ce
fel experienţele trăite i-au afectat. Copiii îşi vor dezvălui sentimentele interioare, prin
intermediul jucăriilor şi al materialelor pe care ei le aleg, prin ceea ce fac cu acestea sau
cum se joacă cu ele, de asemenea şi prin poveştile pe care le interpretează. Procesul de
consiliere prin joc poate fi văzut ca o relaţie între consilier şi copil, relaţie în care copilul
utilizează jocul pentru a explora lumea sa personală şi pentru a realiza contactul cu
consilierul într-un mod care asigură siguranţa copilului. Acest proces îi permite
consilierului să experimenteze dimensiunile universului interior al copilului să pătrundă
în lumea copilului. Copilul nu este împiedicat să discute despre ceea ce s-a întâmplat; mai
degrabă, copilul, în timpul jocului, lasă să iasă la suprafaţă experienţele trecute si
sentimentele asociate. Daca motivul pentru care copilul a fost dus la psiholog este
comportamentul său agresiv, mediul de joacă dă psihologului oportunitatea de a
experimenta agresiunea, pe de o parte în timp ce copilul loveşte o păpuşă sau încearcă sa
îl împuşte pe consilier cu o armă si pe de alta parte să îl ajute pe copil sa înveţe auto-
controlul.
Jucării şi materiale de joc
Jucăriile şi materialele de joc alese sunt esenţiale pentru ca un copil să se
autoexprime. Ceea ce este important este accesul facil al copilului la acele materiale care
încurajează exprimarea. Nu toate jucăriile şi jocurile încurajează in mod automat copilul
să îşi exprime sau să îşi exploreze nevoile, sentimentele şi experienţele. Deci jucăriile
trebuie să fie selectate si nu colecţionate. Consilierea prin joc nu este folosită ca o
modalitate de petrecere a timpului sau de pregătire în vederea unei alte activităţi. Scopul
nu este acela de a "ocupa" mâinile copilului în timp ce se încearcă obţinerea unor
informaţii. Drept urmare, o atenţie importantă ar trebui acordată selectării
jocurilor/jucăriilor. Acestea sunt utile în situaţii de consiliere precum:
- Explorarea experienţelor ce ţin de viata reala;
- Explorarea unei game variate de sentimente;
-Testarea limitelor;
- Explorarea si examinarea unor situaţii fără verbalizare;
- Îmbunătăţirea aptitudinilor de comunicare şi a aptitudinilor sociale;
- Construirea conceptului de sine şi a stimei de sine;
În acest scop sunt folosite jucăriile de pluş, marionetele, plastilina, lutul, argila,
acuarelele, animalele de lemn, figurinele, etc
Utilitatea jocului se reflectă în valoarea sa predictivă şi de dezvăluire şi are mia
degrabă, rolul unui test proiectiv de personalitate. În funcţie de mărimea florii desenate,
de culorile folosite, de orientarea în spaţiul grafic pot fi deduse anumite trăsături de
personalitate ale copilului: o floare foarte mică indică o stimă de sine scăzută sau
timiditate, culorile închise – pesimism, stări afective negative; prezenţa şi altor flori în jur
– sociabilitate sau nevoie de afecţiune, prezenţa spinilor –nevoia de a fi apărat etc.
În timpul jocului putem observa multe lucruri despre maturitatea, inteligenţa,
imaginaţia şi creativitatea copilului, organizarea cognitivă, orientarea în spaţiu, volumul
atenţiei, abilităţile de rezolvare a problemelor, modalităţile de a intra în contact etc. Se
consideră că jocul poate fi chiar o formă de auto-terapie, prin care copilul lucrează adesea
asupra confuziilor, anxietăţilor şi conflictelor sale.
Violet Oaklander împărtăşeşte în cartea sa “Gestaltterapia la copil şi adolescent”
manierele în care utilizează jocul în cadrul terapiei. “Observ procesul copilului. Cum se
joaca el, cum se apropie de materiale, pe care le alege, pe care le respinge? Care este
stilul său general de joacă? Este organizat sau dezorganizat? Care este pattern-ul (stilul)
său de joacă? Observ conţinutul jocului în sine. Se joacă el după anumite teme?
Agresiunea? Îngrijorarea? Există o seamă de accidente de maşini, de avioane etc? Observ
modurile de contact ale copilului. Realizează el un bun contact cu sine şi cu jocul când se
joacă?
Jocul este, astfel, “oglinda” vieţii interioare, psihice a copilului.

APLICAŢII

1. În grupuri mici, imaginaţi o secvenţă dintr-o activitate de consiliere în care să

folosiţi 2-3 metode prezentate în curs. Prezentaţi secvenţa unui alt grup, care va
evalua prestaţia dumneavostră didactică pe baza unei liste de control.
 2. Explicaţi modul în care puteţi folosi un basm sau o poveste anume accesibile
elevilor într-o activitate de consiliere. Precizaţi obiectivele pe care le urmărţi şi
argumentaţi valenţele formative ale poveştii alese.

EVALUARE
1. Comparaţi metodele de consiliere cu metodele de predare-învăţare.
2. Identificaţi o altă modalitate de clasificare a metodelor prezentate.

Bibliografie

1) Băban, A. (coord.). 2001. Consiliere educaţională. Cluj-Napoca : Editura Imprimeria

Ardealul.
2) Burns, G. (2005). 101 Healing Stories for Chlidren and Teens Using Metaphors in
Therapy. New Jersey: John Willey and Sons.
3) Cocoradă, E. (coord). 2004. Consilierea în şcoală. O abordare psiho-pedagogică.
Sibiu: Editura Psihomedia.
4) De Peretti, A., Legrand, J.-A., Boniface, J. (2001). Tehnici de comunicare. Iasi:
Editura Polirom.
5) Gheorghe, D.M., Mastan, B. (2005). Ghid de bune practice. Tehnici creative.
Bucureşti: Editura Vanemonde.
6) Jigău, M. (coord). (2001). Consiliere şi orientare. Ghid metodologic. Bucureşti:
Editura Sigma.
7) Lemeni, G., Mihalcea, L., Mih, C. (2005). Consiliere şi orientare. Ghid de educaţie
pentru carieră. Cluj: ASCR.
8) Niculescu, R.M. (2000). Formarea formatorilor. Bucureşti: Editura All.
9) Santagostino, P.(2008). Cum sa te vindeci cu o poveste. Bucuresti: Editura Humanitas.