Antichitate[modificare 

| modificare sursă]
Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au început să studieze proprietățile fizice și chimice ale
corpurilor din natură. Utilizarea focului a stat la baza apariției primelor noțiuni ale practicii chimice.
Pregătirea hranei, olăritul, prelucrarea minereurilor și a metalelor rezultate, toate acestea l-au făcut
pe om să observe cum substanțele se transformă rezultând altele noi, cu alte proprietăți.

Vechii egipteni erau buni cunoscători ai procedeelor metalurgice

Egiptul antic[modificare | modificare sursă]

Meșteșugarii egipteni erau renumiți nu numai în modul de îmbălsămare a morților, ci și în
extragerea metalelor din minereuri, obținerea de aliaje precum bronzul, fabricarea sticlei, în
realizarea diverselor combinații chimice și pigmenți pentru cosmetice și picturi, fermentarea berii și
a vinului și leacuri pentru diverse boli.[1]

Mesopotamia[modificare | modificare sursă]
Mesopotamia fiind săracă în minereuri, piatră de construcție și lemn, ca materii prime
pentru construcții și făurirea obiectelor casnice meșteșugarii utilizau argila și trestia.
În construcții, pe lângă cărămizile din argilă arse la soare, s-a utilizat, pentru prima dată în
istorie, bitumul ca liant pentru fixarea acestora între ele. De asemenea, utilizarea ceramicii smălțuite
multicolore dovedește măiestria atinsă în tehnica construcțiilor mesopotamiene.[2]

Fenicia[modificare | modificare sursă]
Ca și cei egipteni, meșteșugarii fenicieni erau neîntrecuți în fabricarea sticlei. Aceștia au fost primii
care au extras purpura din corpul moluștei Murex purpureus și au utilizat-o în colorarea
vestimentației.
Sublimarea clorurii de mercur, gravură din perioada dinastiei Ming

China antică[modificare | modificare sursă]

Meșteșugarii chinezi preparau bronzul încă din secolul al X-lea î.Hr. și au început să
extragă zincul încă din secolul I î.Hr.
Chinezii practicau metalurgia fierului din secolul al IV-lea î.Hr., iar din secolul al X-lea î.Hr., olarii
prelucrau argila albă, preparând pentru prima dată porțelanul.[3]
Chinezii introduc procedeul de fabricare a hârtiei din mătase (încă din timpul dinastiei Shang deci
acum circa 15 secole) și apoi din scoarța unor arbori, material textil, cânepă (inventatorul Cai Lun, în
anul 105).[4]
Chinezii, pe lângă porțelan și hârtie, au inventat și praful de pușcă, care era deja utilizat încă din
primul secol d.Hr.[5]
În ceea ce privește alcătuirea materială a lumii, filozofia chineză considera că la baza universului se
află cinci substanțe primordiale (apă, pământ, lemn, foc, metal), aflate sub acțiunea a două forțe
antagoniste: Yin și Yang.

Grecia antică[modificare | modificare sursă]

Teofrast a descris acțiunea oțetului asupra metalelor, producând pigmenți utili în artă,
incluzând plumbul alb (carbonat de plumb sau ceruzită) și verdele de Grecia.
Filozofii materialiști din Grecia antică ajung la mai multe ipoteze: ipoteza unității materiei, ipoteza
diversității materiei și concepția atomistă.
Ipoteza unității materiei[modificare | modificare sursă]
Conform acestei ipoteze, în alcătuirea lucrurilor din natură ar intra o singură substanță sau numai
câteva, numită și primordiale. Aceasta ar fi apa la Thales din
Milet, aerul la Anaximene, focul la Heraclit și pământul la Xenofan.
Ipoteza diversității materiei[modificare | modificare sursă]
Alți filozofi materialiști în frunte cu Anaxagora și influențați de filozofia indiană, au susținut că
lucrurile din natură ar fi alcătuite din particule materiale invariabile, dar divizibile la infinit, un fel
de semințe ale lucrurilor.
Aceste particule au fost denumite de Aristotel homeomeri, iar deosebirile dintre lucruri se datorau
numai proporțiilor diferite în care astfel de particule intrau în componența lucrurilor.
Empedocle (c. 490 î.Hr. – c. 430 î.Hr.) încearcă să explice diveristatea materiei identificând 4
elemente ca substanțe primordiale imuabile, eterne, necreate și
indestructibile: focul, apa, pământul și aerul.[6] Aristotel ia în considerare și două perechi de calități
complementare: cald - rece și umed - uscat și asociază combinația a câte două din acestea celor
patru elemente astfel:

 pământ: rece și uscat

 apă: rece și umed
 aer: cald și umed
 foc: cald și uscat.
Teoria atomistă[modificare | modificare sursă]

Democrit, un filozof cu idei vizionare, progresiste, părintele teoriei atomice

Concepția atomistă era reprezentată inițial de Leucip[7] și de discipolul acestuia, Democrit.[8] Acesta

considera atomii ca niște particule necreate, indestructibile și imuabile, care se mișcă continuu
în vid. Atomismul grec era continuat de Epicur care susținea că mișcarea atomilor nu are nici
început, nici sfârșit, cauza acesteia aflându-se în ei înșiși. Mai târziu, poetul latin Lucrețiu reușește
să transpună în versuri, în De natura rerum ("Despre natura lucrurilor"), concepția atomistă a
înaintașilor săi.[9]
Deși este predecesorul tuturor teoriilor atomiste moderne, atomismul Greciei antice nu poate fi
considerat o teorie științifică. Era doar o pură speculație filozofică, mai ales că nivelul redus
al științei și tehnicii acelei epoci nu permiteau verificarea ei experimentală. De altfel,
chimistul suedez Svante Arrhenius (1859 - 1927) scria:
"Cei vechi aveau o mare antipatie pentru experimentare, care reprezenta o îndeletnicire a sclavilor,
nevrednică de un om liber. Întrucât considerațiile filozofice erau foarte prețuite, această situație era
foarte favorabilă înfloririi ipotezelor și puțin favorabilă dezvoltării sănătoase a teoriilor."[10]

Alchimia[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Alchimie.
Instalație de distilare concepută de Zosimos din Panopolis

Apărută încă din antichitate, alchimia cunoaște o dezvoltare deosebită în Evul Mediu, când tot mai
mulți credeau că este posibilă transformarea metalelor uzuale în aur, cu condiția utilizării unei
substanțe cu puteri magice.

Perioada elenistică[modificare | modificare sursă]

În Alexandria, care devenise un focar al civilizației elenistice, în afară de celebra Bibliotecă, existau
și laboratoare, iar unul dintre primii alchimiști poate fi considerat Zosimos din Panopolis care a trăit
în jurul anului 300 d.Hr.
Hypatia din Alexandria a inventat un instrument pentru măsurarea densității apei, un fel de precursor
al hidrometrului.

Antichitate[modificare | modificare sursă]
Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au început să studieze proprietățile fizice și chimice ale
corpurilor din natură. Utilizarea focului a stat la baza apariției primelor noțiuni ale practicii chimice.
Pregătirea hranei, olăritul, prelucrarea minereurilor și a metalelor rezultate, toate acestea l-au făcut
pe om să observe cum substanțele se transformă rezultând altele noi, cu alte proprietăți.

Vechii egipteni erau buni cunoscători ai procedeelor metalurgice

Egiptul antic[modificare | modificare sursă]

Meșteșugarii egipteni erau renumiți nu numai în modul de îmbălsămare a morților, ci și în
extragerea metalelor din minereuri, obținerea de aliaje precum bronzul, fabricarea sticlei, în
realizarea diverselor combinații chimice și pigmenți pentru cosmetice și picturi, fermentarea berii și
a vinului și leacuri pentru diverse boli.[1]

Mesopotamia[modificare | modificare sursă]
Mesopotamia fiind săracă în minereuri, piatră de construcție și lemn, ca materii prime
pentru construcții și făurirea obiectelor casnice meșteșugarii utilizau argila și trestia.
În construcții, pe lângă cărămizile din argilă arse la soare, s-a utilizat, pentru prima dată în
istorie, bitumul ca liant pentru fixarea acestora între ele. De asemenea, utilizarea ceramicii smălțuite
multicolore dovedește măiestria atinsă în tehnica construcțiilor mesopotamiene.[2]

Fenicia[modificare | modificare sursă]
Ca și cei egipteni, meșteșugarii fenicieni erau neîntrecuți în fabricarea sticlei. Aceștia au fost primii
care au extras purpura din corpul moluștei Murex purpureus și au utilizat-o în colorarea
vestimentației.

Sublimarea clorurii de mercur, gravură din perioada dinastiei Ming

China antică[modificare | modificare sursă]

Meșteșugarii chinezi preparau bronzul încă din secolul al X-lea î.Hr. și au început să
extragă zincul încă din secolul I î.Hr.
Chinezii practicau metalurgia fierului din secolul al IV-lea î.Hr., iar din secolul al X-lea î.Hr., olarii
prelucrau argila albă, preparând pentru prima dată porțelanul.[3]
Chinezii introduc procedeul de fabricare a hârtiei din mătase (încă din timpul dinastiei Shang deci
acum circa 15 secole) și apoi din scoarța unor arbori, material textil, cânepă (inventatorul Cai Lun, în
anul 105).[4]
Chinezii, pe lângă porțelan și hârtie, au inventat și praful de pușcă, care era deja utilizat încă din
primul secol d.Hr.[5]
În ceea ce privește alcătuirea materială a lumii, filozofia chineză considera că la baza universului se
află cinci substanțe primordiale (apă, pământ, lemn, foc, metal), aflate sub acțiunea a două forțe
antagoniste: Yin și Yang.

Grecia antică[modificare | modificare sursă]

Teofrast a descris acțiunea oțetului asupra metalelor, producând pigmenți utili în artă,
incluzând plumbul alb (carbonat de plumb sau ceruzită) și verdele de Grecia.
Filozofii materialiști din Grecia antică ajung la mai multe ipoteze: ipoteza unității materiei, ipoteza
diversității materiei și concepția atomistă.
Ipoteza unității materiei[modificare | modificare sursă]
Conform acestei ipoteze, în alcătuirea lucrurilor din natură ar intra o singură substanță sau numai
câteva, numită și primordiale. Aceasta ar fi apa la Thales din
Milet, aerul la Anaximene, focul la Heraclit și pământul la Xenofan.
Ipoteza diversității materiei[modificare | modificare sursă]
Alți filozofi materialiști în frunte cu Anaxagora și influențați de filozofia indiană, au susținut că
lucrurile din natură ar fi alcătuite din particule materiale invariabile, dar divizibile la infinit, un fel
de semințe ale lucrurilor.
Aceste particule au fost denumite de Aristotel homeomeri, iar deosebirile dintre lucruri se datorau
numai proporțiilor diferite în care astfel de particule intrau în componența lucrurilor.
Empedocle (c. 490 î.Hr. – c. 430 î.Hr.) încearcă să explice diveristatea materiei identificând 4
elemente ca substanțe primordiale imuabile, eterne, necreate și
indestructibile: focul, apa, pământul și aerul.[6] Aristotel ia în considerare și două perechi de calități
complementare: cald - rece și umed - uscat și asociază combinația a câte două din acestea celor
patru elemente astfel:

 pământ: rece și uscat

 apă: rece și umed
 aer: cald și umed
 foc: cald și uscat.
Teoria atomistă[modificare | modificare sursă]

Democrit, un filozof cu idei vizionare, progresiste, părintele teoriei atomice

Concepția atomistă era reprezentată inițial de Leucip[7] și de discipolul acestuia, Democrit.[8] Acesta

considera atomii ca niște particule necreate, indestructibile și imuabile, care se mișcă continuu
în vid. Atomismul grec era continuat de Epicur care susținea că mișcarea atomilor nu are nici
început, nici sfârșit, cauza acesteia aflându-se în ei înșiși. Mai târziu, poetul latin Lucrețiu reușește
să transpună în versuri, în De natura rerum ("Despre natura lucrurilor"), concepția atomistă a
înaintașilor săi.[9]
Deși este predecesorul tuturor teoriilor atomiste moderne, atomismul Greciei antice nu poate fi
considerat o teorie științifică. Era doar o pură speculație filozofică, mai ales că nivelul redus
al științei și tehnicii acelei epoci nu permiteau verificarea ei experimentală. De altfel,
chimistul suedez Svante Arrhenius (1859 - 1927) scria:
"Cei vechi aveau o mare antipatie pentru experimentare, care reprezenta o îndeletnicire a sclavilor,
nevrednică de un om liber. Întrucât considerațiile filozofice erau foarte prețuite, această situație era
foarte favorabilă înfloririi ipotezelor și puțin favorabilă dezvoltării sănătoase a teoriilor."[10]

Alchimia[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Alchimie.

Instalație de distilare concepută de Zosimos din Panopolis

Apărută încă din antichitate, alchimia cunoaște o dezvoltare deosebită în Evul Mediu, când tot mai
mulți credeau că este posibilă transformarea metalelor uzuale în aur, cu condiția utilizării unei
substanțe cu puteri magice.

Perioada elenistică[modificare | modificare sursă]

În Alexandria, care devenise un focar al civilizației elenistice, în afară de celebra Bibliotecă, existau
și laboratoare, iar unul dintre primii alchimiști poate fi considerat Zosimos din Panopolis care a trăit
în jurul anului 300 d.Hr.
Hypatia din Alexandria a inventat un instrument pentru măsurarea densității apei, un fel de precursor
al hidrometrului.

Antichitate[modificare | modificare sursă]
Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au început să studieze proprietățile fizice și chimice ale
corpurilor din natură. Utilizarea focului a stat la baza apariției primelor noțiuni ale practicii chimice.
Pregătirea hranei, olăritul, prelucrarea minereurilor și a metalelor rezultate, toate acestea l-au făcut
pe om să observe cum substanțele se transformă rezultând altele noi, cu alte proprietăți.

Vechii egipteni erau buni cunoscători ai procedeelor metalurgice

Egiptul antic[modificare | modificare sursă]

Meșteșugarii egipteni erau renumiți nu numai în modul de îmbălsămare a morților, ci și în
extragerea metalelor din minereuri, obținerea de aliaje precum bronzul, fabricarea sticlei, în
realizarea diverselor combinații chimice și pigmenți pentru cosmetice și picturi, fermentarea berii și
a vinului și leacuri pentru diverse boli.[1]

Mesopotamia[modificare | modificare sursă]
Mesopotamia fiind săracă în minereuri, piatră de construcție și lemn, ca materii prime
pentru construcții și făurirea obiectelor casnice meșteșugarii utilizau argila și trestia.
În construcții, pe lângă cărămizile din argilă arse la soare, s-a utilizat, pentru prima dată în
istorie, bitumul ca liant pentru fixarea acestora între ele. De asemenea, utilizarea ceramicii smălțuite
multicolore dovedește măiestria atinsă în tehnica construcțiilor mesopotamiene.[2]

Fenicia[modificare | modificare sursă]
Ca și cei egipteni, meșteșugarii fenicieni erau neîntrecuți în fabricarea sticlei. Aceștia au fost primii
care au extras purpura din corpul moluștei Murex purpureus și au utilizat-o în colorarea
vestimentației.

Sublimarea clorurii de mercur, gravură din perioada dinastiei Ming

China antică[modificare | modificare sursă]

Meșteșugarii chinezi preparau bronzul încă din secolul al X-lea î.Hr. și au început să
extragă zincul încă din secolul I î.Hr.
Chinezii practicau metalurgia fierului din secolul al IV-lea î.Hr., iar din secolul al X-lea î.Hr., olarii
prelucrau argila albă, preparând pentru prima dată porțelanul.[3]
Chinezii introduc procedeul de fabricare a hârtiei din mătase (încă din timpul dinastiei Shang deci
acum circa 15 secole) și apoi din scoarța unor arbori, material textil, cânepă (inventatorul Cai Lun, în
anul 105).[4]
Chinezii, pe lângă porțelan și hârtie, au inventat și praful de pușcă, care era deja utilizat încă din
primul secol d.Hr.[5]
În ceea ce privește alcătuirea materială a lumii, filozofia chineză considera că la baza universului se
află cinci substanțe primordiale (apă, pământ, lemn, foc, metal), aflate sub acțiunea a două forțe
antagoniste: Yin și Yang.

Grecia antică[modificare | modificare sursă]

Teofrast a descris acțiunea oțetului asupra metalelor, producând pigmenți utili în artă,
incluzând plumbul alb (carbonat de plumb sau ceruzită) și verdele de Grecia.
Filozofii materialiști din Grecia antică ajung la mai multe ipoteze: ipoteza unității materiei, ipoteza
diversității materiei și concepția atomistă.
Ipoteza unității materiei[modificare | modificare sursă]
Conform acestei ipoteze, în alcătuirea lucrurilor din natură ar intra o singură substanță sau numai
câteva, numită și primordiale. Aceasta ar fi apa la Thales din
Milet, aerul la Anaximene, focul la Heraclit și pământul la Xenofan.
Ipoteza diversității materiei[modificare | modificare sursă]
Alți filozofi materialiști în frunte cu Anaxagora și influențați de filozofia indiană, au susținut că
lucrurile din natură ar fi alcătuite din particule materiale invariabile, dar divizibile la infinit, un fel
de semințe ale lucrurilor.
Aceste particule au fost denumite de Aristotel homeomeri, iar deosebirile dintre lucruri se datorau
numai proporțiilor diferite în care astfel de particule intrau în componența lucrurilor.
Empedocle (c. 490 î.Hr. – c. 430 î.Hr.) încearcă să explice diveristatea materiei identificând 4
elemente ca substanțe primordiale imuabile, eterne, necreate și
indestructibile: focul, apa, pământul și aerul.[6] Aristotel ia în considerare și două perechi de calități
complementare: cald - rece și umed - uscat și asociază combinația a câte două din acestea celor
patru elemente astfel:

 pământ: rece și uscat

 apă: rece și umed
 aer: cald și umed
 foc: cald și uscat.
Teoria atomistă[modificare | modificare sursă]

Democrit, un filozof cu idei vizionare, progresiste, părintele teoriei atomice

Concepția atomistă era reprezentată inițial de Leucip[7] și de discipolul acestuia, Democrit.[8] Acesta

considera atomii ca niște particule necreate, indestructibile și imuabile, care se mișcă continuu
în vid. Atomismul grec era continuat de Epicur care susținea că mișcarea atomilor nu are nici
început, nici sfârșit, cauza acesteia aflându-se în ei înșiși. Mai târziu, poetul latin Lucrețiu reușește
să transpună în versuri, în De natura rerum ("Despre natura lucrurilor"), concepția atomistă a
înaintașilor săi.[9]
Deși este predecesorul tuturor teoriilor atomiste moderne, atomismul Greciei antice nu poate fi
considerat o teorie științifică. Era doar o pură speculație filozofică, mai ales că nivelul redus
al științei și tehnicii acelei epoci nu permiteau verificarea ei experimentală. De altfel,
chimistul suedez Svante Arrhenius (1859 - 1927) scria:
"Cei vechi aveau o mare antipatie pentru experimentare, care reprezenta o îndeletnicire a sclavilor,
nevrednică de un om liber. Întrucât considerațiile filozofice erau foarte prețuite, această situație era
foarte favorabilă înfloririi ipotezelor și puțin favorabilă dezvoltării sănătoase a teoriilor."[10]

Alchimia[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Alchimie.

Instalație de distilare concepută de Zosimos din Panopolis

Apărută încă din antichitate, alchimia cunoaște o dezvoltare deosebită în Evul Mediu, când tot mai
mulți credeau că este posibilă transformarea metalelor uzuale în aur, cu condiția utilizării unei
substanțe cu puteri magice.

Perioada elenistică[modificare | modificare sursă]

În Alexandria, care devenise un focar al civilizației elenistice, în afară de celebra Bibliotecă, existau
și laboratoare, iar unul dintre primii alchimiști poate fi considerat Zosimos din Panopolis care a trăit
în jurul anului 300 d.Hr.
Hypatia din Alexandria a inventat un instrument pentru măsurarea densității apei, un fel de precursor
al hidrometrului.