Antichitate

nc din cele mai vechi timpuri, oamenii au nceput s studieze proprietile fizice i chimice ale corpurilor din natur. Utilizarea focului a stat la baza apariiei primelor noiuni ale practicii chimice. Pregtirea hranei, olritul, prelucrarea minereurilor i a metalelor rezultate, toate acestea au fcut pe om s observe cum substanele se transform rezultnd altele noi, cu alte proprieti.

Vechii egipteni erau buni cunosctori ai procedeelor metalurgice

[modificare]Egiptul

antic

Meteugarii egipteni erau renumii nu numai n modul de mblsmare a morilor, ci i n extragerea metalelor din minereuri, obinerea de aliaje precum bronzul, fabricarea sticlei, n realizarea diverselor combinaii chimice i pigmeni pentru cosmetice i picturi, fermentarea berii i a vinului i leacuri pentru diverse boli.[1] [modificare]Mesopotamia Mesopotamia fiind srac n minereuri, piatr de construcie i lemn, ca materii prime pentru construcii i furirea obiectelor casnice meteugarii utilizau argila itrestia. n construcii, pe lng crmizile din argil arse la soare, s-a utilizat, pentru prima dat n istorie, bitumul ca liant pentru fixarea acestora ntre ele. De asemenea, utilizarea ceramicii smluite multicolore dovedete miestria atins n tehnica construciilor mesopotamiene.[2] [modificare]Fenicia Ca i cei egipteni, meteugarii fenicieni erau nentrecui n fabricarea sticlei. Acetia au fost primii care au extras purpura din corpul molutei Murex purpureus i au utilizat-o n colorarea vestimentaiei.

Sublimarea clorurii de mercur, gravur din perioada dinastiei Ming

[modificare]China

antic

Meteugarii chinezi preparau bronzul nc din secolul al X-lea .Hr. i au nceput s extrag zincul nc din secolul I .Hr. Chinezii practicau metalurgia fierului din secolul al IV-lea .Hr., iar din secolul al X-lea .Hr., olarii prelucrau argila alb, preparnd pentru prima dat porelanul.[3] Chinezii introduc procedeul de fabricare a hrtiei din mtase (nc din timpul dinastiei Shang deci acum circa 15 secole) i apoi din scoara unor arbori, material textil, cnep (inventatorul Cai Lun, n anul 105).[4] Chinezii, pe lng porelan i hrtie, au inventat i praful de puc, care era deja utilizat nc din primul secol d.Hr.[5] n ceea ce privete alctuirea material a lumii, filozofia chinez considera c la baza universului se afl cinci substane primordiale (ap, pmnt, lemn, foc, metal), aflate sub aciunea a dou fore antagoniste: Yin i Yang. [modificare]Grecia

antic

Teofrast a descris aciunea oetului asupra metalelor, producnd pigmeni utili n art, incluznd plumbul alb (carbonat de plumb sau ceruzit) i verdele de Grecia. Filozofii materialiti din Grecia antic ajung la mai multe ipoteze: ipoteza unitii materiei, ipoteza diversitii materiei i concepia atomist. [modificare]Ipoteza unitii materiei Conform acestei ipoteze, n alctuirea lucrurilor din natur ar intra o singur substan sau numai cteva, numit i primordiale. Aceasta ar fi apa la Thales din Milet, aerul laAnaximene, focul la Heraclit i pmntul la Xenofan. [modificare]Ipoteza diversitii materiei Ali filozofi materialiti n frunte cu Anaxagora i influenai de filozofia indian, au susinut c lucrurile din natur ar fi alctuite din particule materiale invariabile, dar divizibile la infinit, un fel de semine ale lucrurilor. Aceste particule au fost denumite de Aristotel homeomeri, iar deosebirile dintre lucruri se datorau numai proporiilor diferite n care astfel de particule intrau n componena lucrurilor. Empedocle (c. 490 .Hr. c. 430 .Hr.) ncearc s explice diveristatea materiei identificnd 4 elemente ca substane primordiale imuabile, eterne, necreate i indestructibile: focul, apa, pmntul i aerul.[6] Aristotel ia n considerare i dou perechi de caliti complementare: cald - rece i umed - uscat i asociaz combinaia a cte dou din acestea celor patru elemente astfel: pmnt: rece i uscat ap: rece i umed aer: cald i umed foc: cald i uscat.

[modificare]Teoria atomist

Democrit, un filozof cu idei vizionare, progresiste, printele teoriei atomice

Concepia atomist a fost reprezentat iniial de Leucip[7] i de discipolul acestuia, Democrit.[8] Acesta considera atomii ca nite particule necreate, indestructibile i imuabile, care se mic continuu n vid. Atomismul grec a fost continuat de Epicur care susinea c micarea atomilor nu are nici nceput, nici sfrit, cauza acesteia aflndu-se n ei nii. Mai trziu, poetul latin Lucreiu reuete s transpun n versuri, n De natura rerum ("Despre natura lucrurilor"), concepia atomist a naintailor si.[9] Dei este predecesorul tuturot teoriilor atomiste moderne, atomismul Greciei antice nu poate fi considerat o teorie tiinific. Era doar o pur speculaie filozofic, mai ales c nivelul redus al tiinei i tehnicii acelei epoci nu permiteau verificarea ei experimental. De altfel, chimistul suedez Svante Arrhenius (1859 - 1927) scria: "Cei vechi aveau o mare antipatie pentru experimentare, care reprezenta o ndeletnicire a sclavilor, nevrednic de un om liber. ntruct consideraiile filozofice erau foarte preuite, aceast situaie era foarte favorabil nfloririi ipotezelor i puin favorabil dezvoltrii sntoase a teoriilor."[10] [modificare]Alchimia Pentru detalii, vezi: Alchimie.

Instalaie de distilare conceput de Zosimos din Panopolis

Aprut nc din antichitate, alchimia cunoate o dezvoltare deosebit n Evul Mediu, cnd tot mai muli credeau c este posibil transformarea metalelor uzuale n aur, cu condiia utilizrii unei substane cu puteri magice. [modificare]Perioada

elenistic

n Alexandria, care devenise un focar al civilizaiei elenistice, n afar de celebra Bibliotec, existau i laboratoare, iar unul dintre primii alchimiti poate fi considerat Zosimos din Panopolis care trit n jurul anului 300 d.Hr.

Hypatia din Alexandria a inventat un instrument pentru msurarea densitii apei, un fel de precursor al hidrometrului. [modificare]Alchimia

islamic

Jabir ibn Hayyan, un adevrat fondator al chimiei. A descoperit i sintetizat o serie de substane ca:alcoolul, acidul clorhidric, acidul azotic,acidul sulfuric.

Dup ocuparea Egiptului, arabii traduc lucrrile salvate de la incendiul care a distrus Biblioteca din Alexandria. Alchimitii, n frunte cu Jabir ibn Hayyan (Geber) (c. 721- c. 815) desfoar o intens activitate tiinific. Sunt puse la punct procedee de purificare a substanelor (filtrarea, sublimarea, cristalizarea fracionat) i metode de preparare a unor substane ca: acid sulfuric, acid azotic, clorur de amoniu, acetat de plumb, amalgamele de cupru, zinc i plumb, precum i apa regal. Cei mai cunoscui urmai ai lui Geber au fost: persanul Abu Bakr Muhammad ibn Zakariya alRazi (Rhazes) (865 - 925) i tadjicul Ab Al al-Husayn ibn Abd Allh ibn Sn(Avicenna) (980 - 1037). Rhazes, medic la spitalul din Baghdad, i-a amenajat un laborator bine utilat, unde, pe lng studiul efectelor substanelor terapeutice, a lucrat intens pentru descoperireapietrei filozofale, descoperind astfel numeroase substane. Acestea, precum i alte rezultate ale cercetrilor sale, sunt descrise n lucrarea sa Marea culegere n 12 volume. Avicenna a fost unul dintre primii alchimiti care i-a dat seama c deosebirile dintre metale sunt mult mai profunde i c niciunul din metalele uzuale nu pot fi transformate naur (care era unul din dezideratele alchimitilor) doar printr-o simpl colorare cu vreo substan miraculoas. Lucrrile sale, Cartea vindecrii, Cartea cunotinei i Canonul medicinei au servit ca material de referin pentru universitile europene timp de aproape ase secole. Prin descrierea metodelor de preparare a substanelor, aceste lucrri pot fi considerate ca adevrate precursoare ale iatrochimiei de mai trziu. [modificare]Europa

medieval

Cele patru elemente clasice

n evul mediu, n apusul Europei existau mii de alchimiti. Muli dintre ei erau adevrai arlatani, care profitau de naivitatea oamenilor i compromiteau tiina transformrii substanelor, fcnd din aceasta doar un mijloc comod de existen. Unul dintre cei mai de seam alchimiti ai acestei perioade a fost Albertus Magnus (1195 - 1280). Acesta reuete s extrag arsenul i azotatul de argint[11] i i se atribuie una din primele descrieri ale acidului sulfuric.[12] Dintre numeroasele sale lucrri tiinifice, cea mai valoroas a fost De alchimia (Despre alchimie). Aici sunt descrise proprietile magice ale diverselor minerale i pietre preioase. Prin lucrrile sale, Opus majus, Opus minus i Opus tertium, marele nvat englez Roger Bacon (1214 1294) a combtut dogmatismul religiei i filozofia scolastic. Susinnd c preceptul "crede i nu cerceta" reprezint o piedic n calea progresului, Bacon a considerat c la baza tiinei trebuie s fie: observaia, experimentul imatematica. A menionat n scrierile sale existena unor substane chimice complexe cum ar fi praful de puc i a dovedit, pe cale experimental, c arderea nu poate avea loc n absena aerului.[13] ns n secolele XI-XIII, cercettorii i filozofii scolastici acordau atenie concepiilor teologice i nu faptelor experimentale, astfel c acest lucru a rmas neobservat, fiind doar un fapt izolat n domeniul chimei experimentale. Dei nu i-a ndeplinit dezideratele (transformarea metalelor n aur i obinerea tinereii venice), alchimia a pregtit terenul pentru chimia tiinific de mai trziu. Prin acumularea unui uria material de date experimentale i prin dotarea laboratoarelor cu dispozitivele necesare, alchimitii au fost deschiztori de drumuri n organizarea sistematic a cercetrii tiinifice de mai trziu, care va debuta n perioada Renaterii. [modificare]Iatrochimia Pentru detalii, vezi: Iatrochimie. Aceast perioad de circa dou secole, a nceput n jurul lui 1500 i se caracterizeaz prin deplasarea interesului alchimitilor de la tema transformrii metalelor n aur la cea a preparrii medicamentelor, n contextul n care Europa fusese strbtut de Moartea neagr la sfritul secolului al XIV-lea, urmat un secol mai trziu de un violent val desifilis, adus probabil din Lumea Nou. Cel mai cunoscut reprezentat al acestei perioade a fost Theophrastus Bombastus von Hohenheim (Paracelsus) (1495 - 1541). Acesta a perfecionat aparatul de distilare, a preparat hidrogenul din oet i din pilitur de fier i eterul etilic din etanol i din vitriol. Combtnd teoria

umoral a lui Galenus, Paracelsus consider c starea de boal se datoreaz insuficienei sau lipsei unuia dintre principiile alchimiste sare, mercur sau sulf i c medicul ar trebui s refac echilibrul prin aportul medicamentelor. La prepararea acestora, Paracelsus a utilizat i unii compui anorganici pe baz de cupru, mercur, plumb, arsen, antimoniu, sulf sau fier. nvatul german Georg Bauer (supranumit i Agricola) (1494 - 1555), n lucrarea sa De re metallica ("Despre prelucrarea metalelor", aprut n 1556), a clasificat minereurile i a descris mineritul i tehnologia proceselor metalurgice, motiv pentru care este considerat ntemeietorul mineralogiei. Contribuii semnificative n domeniul metalurgiei sunt aduse i de nvatul italian Vannoccio Biringuccio (1480c. 1539). Astfel, n lucrarea intitulat Pirotechnia (1540), descrie unele procedee tehnice, legate de dezargintarea minereurilor de cupru argentifere, de clirea oelului, de carbonizare a lemnului. Cercettorul german Andreas Libavius (1555 - 1616), n lucrarea Alchemia e dispersis passim optimorum auctorum collecta ("Alchimie adunat de la cei mai buni autori de pretutindeni", 1597), descrie majoritatea substanelor cunoscute n acea epoc i pe cele sintetizate de el nsui, cum ar fi: clorur de staniu(IV) SnCl4 (spiritus fumans) sulfat de amoniu (NH4)2SO4 (spiritus urin).

Scrierea sa este un adevrat manual de chimie, Libavius putnd fi considerat unul dintre ntemeietorii acestei tiine.[14] Prin lucrarea sa, Miraculum mundi ("Minunea lumii"), chimistul german Johann Rudolf Glauber (1604 1670) poate fi considerat unul dintre precursorii chimiei preparative. Acesta a sintetizat numeroi compuianorganici, ca de exemplu acidul clorhidric i sulfatul de sodiu. Acesta din urm va fi numit ulterior Sal Glauberi ("Sarea lui Glauber") sau Sal mirabilis ("sarea minunat"). De asemenea, Glauber a mai elaborat numeroase reete, utilizate i n prezent, pentru prepararea sticlei, a unor colorani minerali i silitrei. Alchimistul german Hennig Brandt (c. 1630 c. 1710), n 1669, ncercnd s obin piatra filozofal, a calcinat reziduul de la evaporarea urinii n absena aerului i a obinut o substana care lumineaz luminescent, pe care a numit-o foc rece, fosforul alb de mai trziu. Acest procedeu de obinere a fosforului a fost mbuntit apoi de Johann Kunckel von Lwenstern (1630 - 1703). [modificare]Van

Helmont

nvatul flamand Jan Baptista van Helmont (1577? - 1644) sintetiznd anumite substane, a cntrit masele reactanilor i ale produilor de reacie. Astfel, n 1648, apare postum lucrarea sa, Ortus medicinae, n care pe lng descrierea a numeroase experiene, apare i o formulare a legii conservrii masei. Aceast lucrare a exercitat o puternic influen asupra lui Robert Boyle, deci van Helmont poate fi considerat un deschiztor de drumuri n descoperirea acestei legi fundamentale a chimiei.[15] Van Helmont a studiat fermentaiile i a observat c acestea se datoreaz unor substane, pe care le-a numit fermeni[16] i astfel poate fi considerat unul dintre ntemeietorii enzimologiei.[17] Dei n domeniul fiziologiei a aplicat concepii filozofice idealiste i era un alchimist convins cu privire la transformarea metalelor n aur, van Helmont poate fi considerat unul dintre precursorii chimiei experimentale. [modificare]Robert

Boyle

Robert Boyle a combtut definitiv dogmele naintailor i a deschis calea chimiei moderne

n celebra lucrare The Sceptical Chemist ("Chimistul sceptic") aprut n 1661, chimistul i filozoful englez Robert Boyle (1627 - 1691) delimiteaz net chimia de alchimie i marcheaz nceputul chimiei moderne.[18] Lucrarea combate concepiile retrograde ale peripateticienilor (care susineau c la baza alctuirii Universului se afl doar aerul, apa, focul i pmntul) i ale alchimitilor (care considerau c toate lucrurile din natur au n compoziie doar principiile alchimiste sare, mercur i sulf). Mergnd mai departe Boyle definete pentru prima dat conceptul deelement chimic, ca fiind orice substan care nu poate fi descompus prin mijloace chimice obinuite. E drept c aplicarea n practic a acestei definiii s-a dovedit a fi ineficient, deoarece aerul, nefiind descompus pn atunci, era considerat element. Alchimitii credeau c, prin reacia cu sulfat de cupru, fierul poate fi transformat n cupru i c nu ar fi nevoie dect de o substan cu puteri deosebite ("magice") ca un metal s poat fi tranformat n aur. Boyle a dovedit c aceast transformare chimic nu are nimic magic, fiind doar o dubl substituie. Boyle a contribuit de asemenea la dezvoltarea sintezei i analizei chimice calitative. Astfel, a utilizat pentru prima dat indicatorii de culoare (cum ar fi hrtia de turnesol) pentru identificarea acizilor i a bazelor. A sintetizat unele combinaii anorganice, cum ar fi clorura de antimoniu. Studiind calcinarea metalelor, prin nclzirea ndelungat a acestora n retorte de sticl nchise etan, Boyle observ c masa acestora crete n urma procesului. Ajunge la concluzia eronat c la masa metalului se adaug elementul caloric, care ar avea nsuirile unei substane. Ulterior demonstreaz c, n absena aerului, nu numai viaa, dar niciarderile nu pot avea loc. Deduce c n aer exist: "...o chintesen vital care servete la remprosptarea i refacerea spiritelor noastre vitale." Abia cu un secol mai trziu, Lavoisier va descoperi oxigenul. Cu toate erorile sale, cum ar fi ineficiena definiiei elementului chimic i interpretarea idealist a calcinrii metalelor, va rmne semnficativ rolul jucat de Boyle n evoluia chimiei ca tiin experimental, eliberat de concepiile idealiste ale alchimiei. [modificare]Perioada

flogisticului

Pentru detalii, vezi: Teoria flogisticului. Aceast perioad debuteaz la sfritul secolului al XVII-lea, cnd alchimia intr complet n declin, i dureaz aproape un secol, cnd sunt formulate primele legi tiinifice ale chimiei. Necesitatea optimizrii proceselor metalurgice, cum ar fi prelucrarea minereurilor n cuptoare i furnale, impunea elaborarea unei explicaii tiinifice a arderii.

Alchimistul german Johann Joachim Becher (1635 - 1682), n lucrarea Physica subterranea ("Fizica subteran"), considera c arderea unei substane se datoreaz prezenei n aceasta a unui pmnt inflamabil. Discipolul su, chimistul Georg Ernst Stahl (1659 - 1734), elaboreaz n 1697 teoria flogisticului n care susine punctul de vedere al lui Becher, fr a face apel la studii experimentale i mai ales fr a ine seama de observaiile predecesorilor si, Roger Bacon, Leonardo da Vinci i Robert Boyle. Teoria flogisticului susinea existena unui fluid imaginar, numit flogistic, care se afla n substanele inflamabile i care se "pierdea" prin ardere. i ali chimiti renumii au crezut n existena acestui fluid: Joseph Priestley, Henry Cavendish, Carl Wilhelm Scheele. Verificrile experimentale au dovedit contrariul. La cntrirea retortelor cu metalul supus calcinrii, s-a observat c substana rezultat are masa mai mare. Atunci s-a emis ipoteza c masa flogisticului ar fi "negativ" ajungndu-se la erori logice i mai grave. Dei a fost fals, meritul teoriei flogisticului este acela de a fi impulsionat cercetrile care au condus, n secolul al XVIII-lea, la descoperirea unor gaze importante ca: hidrogen, oxigen, azot, clor, dioxid de carbon. Dei a interpretat greit arderea, Stahl a pus n eviden dou fenomene chimice antagoniste, oxidarea i reducerea, care sunt reversibile, adic se poate trece de la unul la cellalt doar prin schimbarea condiiilor n care are loc procesul chimic respectiv. Din acest moment teoria existenei pietrei filozofale este abandonat. Astfel chimia se elibereaz definitiv de concepiile netiinifice ale alchimiei. Descoperirea oxigenului de Carl Wilhelm Scheele n 1773 i independent de Joseph Priestley n 1774[19] i utilizarea acestuia de ctre Lavoisier n experimente demonstreaz rolul acestui gaz n arderea substanelor i infirm definitiv teoria flogisticului.[20] [modificare]Chimia [modificare]Legile

modern

fundamentale ale chimiei

Antoine Lavoisier, cel care recunoscnd rolul oxigenului n procesul de ardere d o lovitur decisiv teoriei flogisticului, fiind considerat printele chimiei moderne.

Perioada modern a evoluiei chimiei ncepe cu momentul enunrii legii conservrii masei. n 1774, efectund un experiment prin care mercurului era calcinat ntr-o retort de sticl, chimistul francez Antoine Lavoisier (1743 - 1794) confirm experimental aceast lege. Aceasta fusese formulat nc din 1748 de ctre enciclopedistul rus Mihail Lomonosov (1711 - 1765). Lomonosov contrazice teoria flogisticului subliniind c metalele sunt elemente chimice i nu substane compuse. Eroarea acestuia a constat n faptul c a presupus c reacia metalelor are loc cu aerul, care pe atunci era considerat element chimic.

Pe lng legea conservrii maselor, n dezvoltarea chimiei ca tiin un rol important l-a jucat mecanica newtonian. Astfel, chimitii din jurul anului 1800, n frunte cu englezulJohn Dalton (1766 - 1844) i Claude Louis Berthollet (1748 - 1822) susineau c ntre particulele care reacioneaz chimic ntre ele s-ar exercita o atracie, pe care au numit-oafinitate chimic, i care ar fi analoag atraciei gravitaionale dintre corpurile cereti. Berthollet a numit-o mas chimic. Tot n aceast perioad au fost descoperite i alte legi fundamentale ale chimiei, ca: legea proporiilor definite, descoperit de Joseph Proust n 1797[21], legea proporiilor multiple, descoperit de John Dalton n 1803[22] i legea volumelor constante desoperit de Joseph Louis Gay-Lussac n 1808. n 1803, Dalton formuleaz teoria atomic modern. Aceasta menine caracterul indivizibil i imuabil al atomului, cum se formulase n antichitate, numai c a transformat ipoteza filozofic a atomismului antic ntr-o teorie tiinific. [modificare]Electrochimia Lucrarea lui Luigi Galvani (1737 - 1798) intitulat De Viribus Electricitatis in Motu Musculari Commentarius i aprut n 1791 poate fi considerat actul de natere alelectrochimiei. Inventarea pilei electrice, n 1800, de ctre Alessandro Volta, (1745 - 1827) a dovedit c electricitatea poate fi creat i pe cale chimic. Sir Humphry Davy (1778 - 1829) explic mecanismul generrii acesteia sugernd faptul c metalele au activitate chimic diferit. Ulterior n 1888, Walther Nernst (1864 - 1941) va elabora teoria forei electromotoare a celulei voltaice, iar Svante Arrhenius studiaz conductibilitatea electroliilor. n 1800, William Nicholson (1753 - 1815) i Johann Wilhelm Ritter (1776 - 1810) obin hidrogenul i oxigenul prin electroliz. Experimentele lui Michael Faraday (1791 - 1867) din 1832 au condus la elaborarea legilor electrolizei, care ulterior i vor purta numele. n 1839, William Grove (1811 - 1896) realizeaz prima pila decombustie, reprezentnd un mod mult mai eficace de transformare a energiei chimice n energie electric. n 1909, fizicianul american Robert Andrews Millikan (1868 - 1953) determin experimental sarcina electric a electronului. n 1923, Johannes Nicolaus Brnsted (1879 - 1947) i Martin Lowry (1874 - 1936) elaboreaz teoria electrochimic a acizilor i a bazelor. n a doua jumtate a secolului al XX-lea apare i se devolt electrochimia cuantic, rezultat al cercetrilor savantului gruzin Revaz Dogonadze (1931 - 1985) i ale colaboratorilor si. [modificare]Sistemul

periodic al elementelor

Tabelul lui Mendeleev, aa cum apare n lucrarea Principiile chimiei, tradus n englez n 1891

Pentru detalii, vezi: Tabelul periodic al elementelor. La sfritul secolului al XVIII-lea i nceputul secolului al XIX-lea se descoper un numr mare de elemente chimice, dintre care: 1766: hidrogen (Henry Cavendish) 1771: oxigen (Carl Wilhelm Scheele) 1772: azot (Daniel Rutherford) 1774: clor (Carl Wilhelm Scheele) 1807: potasiu, sodiu (Humphry Davy) 1808: calciu (Humphry Davy) 1825: aluminiu (Hans Christian rsted).

n 1869, chimistul rus Dimitri Mendeleev (1834 - 1907) formuleaz legea periodicitii proprietilor elementelor chimice. Bazndu-se pe aceasta , ntocmete clasificarea elementelor, cunoscut mai ales sub numele de sistemul periodic al elementelor. Realiznd acest tabel, Mendeleev corecteaz masele atomice eronate ale unor elemente i anticipeaz existena altor elemente necunoscute n acea epoc (de exemplu: galiu,germaniu, scandiu, poloniu). [modificare]Chimia

organic

Pentru detalii, vezi: Chimie organic.

Jns Jakob Berzelius, renumit chimist i mineralog, unul dintre fondatorii chimiei moderne

Marele chimist suedez Jns Jakob Berzelius (1779 - 1848) a descoperit unele elemente chimice (printre care: siliciu, zirconiu, titaniu, seleniu), a elaborat numeroase metode de analiz i a folosit pentru prima dat simbolurile elementelor chimice. Lucrarea sa, Manual de chimie (aprut n opt volume n perioada 1808 - 1830) poate fi considerat primul tratat de chimie organic din lume. Berzelius considera c substanele organice iau natere sub aciunea unei fore necunoscute, pe care a numit-o for vital ("vis vitalis") i care exist numai n organismele vii. Concepia vitalist este infirmat de chimistul german Friedrich Whler (1800 - 1882) care reuete s obin n laborator acidul oxalic n 1824 i ureea n 1828. Seria sintezelor organice continu. Chimistul german Adolph Wilhelm Hermann Kolbe (1818 - 1884) sintetizeaz acidul acetic n 1845, iar Berthellot acetilena n 1862. Chimistul rus Aleksandr Butlerov (1828 - 1886) obine: iodura de metilen, trioximetilenul, urotropina. Toate aceste descoperiri au relevat faptul c nu exist nicio for vital, c toate procesele chimice se supun acelorai legi [modificare]Stereochimia Pasteur a observat n 1849 c srurile acidului tartric produc rotaia luminii polarizate, fiind astfel considerat fondatorul stereochimiei. Un fenomen similar este observat, nc din 1815, de ctre fizicianul francez JeanBaptiste Biot (1774 - 1862) studiaz polarizarea luminii. n 1874, chimistul olandez Jacobus Henricus van 't Hoff (1852 - 1911) i francezul Joseph Le Bel (18471930) explic acest efect optic prin modul de aranjare spaial a atomilor de carbon. Noiunea de valen, introdus n 1853 de chimistul englez Edward Frankland (1825 - 1899), este definit de ctre italianul Stanislao Cannizzaro (1826 - 1910) n 1858, iar n 1860, la Congresul de la Karlsruhe, aceast definiie a fost acceptat de toi oamenii de tiin. Semnalnd n 1858 tetravalena atomului de carbon, chimistul german Friedrich August Kekul von Stradonitz (1829 - 1896) dezvolt teoria valenei i ajunge la concluzia c cele mai mici componente ale moleculelor sunt atomii, nu radicalii liberi. n acelai an, chimistul scoianArchibald Scott Couper (1831 - 1891) dezvolt acest concept artnd c atomii de carbon se pot uni ntre ei formnd catene care stau la baza unor molecule cu structur complex. n 1861, Butlerov susine, la Congresul Medicilor i Naturalitilor Germani din Speyer, c proprietile unei substane nu depind numai compoziia sa chimic (adic de felul i numrul atomilor din moleculele substanei respective), ci i de formula structural (adic de modul n care atomii din molecule sunt unii ntre ei). Pentru a descrie aceasta proprietate, Berzelius introduce conceptul de izomerie. [modificare]Biochimia

Structura ADN-ului

Biochimia i are originile n chimia organic, dar debuteaz ca tiin de sine-stttoare atunci cnd, n 1833, chimistul francez Anselme Payen (1795 - 1871) descoper primaenzim, numit astzi amilaz. n 1896, chimistul german Eduard Buchner (1860 1917) explic mecanismul fermentaiei alcoolice. Un alt eveniment important l constituie descoperirea genei i a rolului jucat de aceasta n transferul informaiei celulare, cnd asistm la apariia unui domeniu nou, biologia molecular. n a doua jumtate a secolului al XX-lea, James D. Watson, Francis Crick, Rosalind Franklin i Maurice Wilkins determin structura ADN-ului. [modificare]Chimia

cuantic

n 1838, Michael Faraday (1791 - 1867) descoper radiaia catodic, ceea ce conduce la studiul particulelor elementare. Fizicianul german Ludwig Boltzmann (1844 - 1906) sugereaz posibilitatea ca energia unui sistem fizic s fie discret, ceea ce l determin pe Max Planck (1858 - 1947) s formuleze, n 1900, ipoteza cuantic. n 1927, fizicianul i chimistul american Robert S. Mulliken (1896 - 1986) mpreun cu fizicianul german Friedrich Hund (1896 - 1997) elaboreaz teoria orbitalului molecular. Americanul John C. Slater (1900 - 1976) introduce, n 1930, un model matematic bazat pe funcii exponeniale pentru descrierea orbitalului atomic. Chimistul american Linus Pauling (1901 - 1994) se remarc prin aplicarea mecanicii cuantice n chimie. Descoperirile sale au condus savanii britanici la determinarea structurii de dubl elice a moleculei de ADN. [modificare]Chimia

nuclear

Pentru detalii, vezi: Chimie nuclear. Descoperirea, n 1895, a razelor X de ctre Wilhelm Conrad Rntgen (1845 - 1923) i, un an mai trziu, a radioactivitii uraniului de ctre Antoine Henri Becquerel (1852 - 1908), ca ulterior soii Marie (1867 1934) i Pierre Curie (1859 - 1906) s descopere noi elemente radioactive, toate acestea deschid un nou domeniu de cercetare. Prima reacie nuclear a fost efectuat n 1919 de ctre fizicianul englez Ernest Rutherford (1871 - 1937) care a efectuat bombardarea nucleelor atomice de azot cu helioni, obinnd protoni i nuclee de izotopi aioxigenului. Compatriotul su, James Chadwick (1891 - 1974), n 1932, prin bombardarea nucleelor de beriliu cu helioni, obine nuclee de carbon i neutroni. n 1938, chimistul german Otto Hahn (1879 1968) reuete fisiunea nuclear a uraniului i a toriului. [modificare]Note

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11.

^ NewScientist.com First chemists ^ HistoryWorld.net ^ ArtisticTile.net Dup alte surse (AsianArtMall.com), originea porelanului este mult mai

ndeprtat, i anume acum patru milenii. ^ Silk-Road.com ^ Inventors.about.com ^ Parry, Richard (2005-03-04). "Empedocles", Stanford Encyclopedia of Philosophy. Metaphysics

Research Lab, CSLI, Stanford University. ^ Berryman, Sylvia, "Leucippus". Stanford Encyclopedia of Philosophy, Metaphysics Research Lab,

CSLI, Stanford University. ^ Berryman, Sylvia, "Democritus". Stanford Encyclopedia of Philosophy, Metaphysics Research

Lab, CSLI, Stanford University. ^ Internet Encyclopedia of Philosophy ^ Arrhenius, Svante August, Theorien der Chemie, Leipzig, Akademische Verlagsgesellschaft,

1906, p. 10. ^ Davidson, Michael W.; National High Magnetic Field Laboratory at The Florida State University,

2003, "Molecular Expressions: Science, Optics and You Timeline Albertus Magnus", The Florida State University.

12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22.

^ Vladimir Karpenko, John A. Norris(2001), Vitriol in the history of Chemistry, Charles University ^ O'Connor, J. J.; Robertson, E. F. (2003), "Roger Bacon", MacTutor. School of Mathematics and

Statistics University of St Andrews, Scotland. ^ "FROM LIQUID TO VAPOR AND BACK: ORIGINS", Special Collections Department. University

of Delaware Library. ^ "Johann Baptista van Helmont", History of Gas Chemistry, Center for Microscale Gas Chemistry,

Creighton University. ^ Chemistry Project on Study of Rate of Fermentation of Juices ^ Astzi, fermenii se numesc enzime. ^ "Robert Boyle", Chemical Achievers: The Human Face of Chemical Sciences, Chemical Heritage

Foundation. 2005. ^ Carondelet.net ^ Weisstein, Eric W. (1996), "Lavoisier, Antoine (17431794)", Eric Weisstein's World of Scientific

Biography, Wolfram Research Products. ^ "Proust, Joseph Louis (17541826)", 100 Distinguished Chemists, European Association for

Chemical and Molecular Science, 2005. ^ "John Dalton", Chemical Achievers: The Human Face of Chemical Sciences, Chemical Heritage

Foundation. 2005

[modificare]Bibliografie

Rabega, Maria; Rabega, Constantin - Chimia n slujba omului, Editura Ion Creang Bucure 1977 ti,

Denumirea de chimie organica provine din conceptia gresita care a dominat pana la inceputul sec.al XIX-lea, potrivit careia substantele organice nu ar putea proveni decat din organismele vii. Sintetizarea substan-telor organice din substante minerale ( realizata pentru prima oara de Wohler in 1828 prin sintetizarea ureii din substante tipic anorganice) a spulberat aceasta conceptie gresita si a dovedit inca o data unitatea materiala, indestructibila a lumii. Chimia fizica are ca obiect studierea, prin metode fizice, a legilor si feno-menelor chimice precum si a structurii combinatiilor chimice. S-au mai dezvoltat, pe baza acestor discipli-ne, numeroase alte ramuri, cum sunt: chimia analitica, chimia combinatiilor compexe, chimia coloizilor, electrochimia, analiza fizico-chimica, fotochimia, magnetochimia, radiochimia. Primele cunostinte empirice de chimie au aparut la popoarele cu o cultura inaintata din antichitate (egipteni, fenicieni, chinezi s.a.) ca urmare a dezvoltarii unor ramuri ale productiei, ca metalurgia, fabrica-rea sticlei, a colorantilor, tabacaria etc. In evul mediu, dezvoltarea chimiei, denumita atunci alchimie, s-a caracterizat prin prelucrarea retelelor pentru productia mestesugareasca. Sec. XIV-XVII se caracterizeaza prin orientarea chimiei catre cercetarea produsilor naturali pentru aplicatii practice in metalurgie, in productia de coloranti, de medicamente, in ceramica etc. Se pun bazele trecerii la chimia stiintifica (sec.XVIIXVIII). In 1661 R. Boyle a stabilit baza stiintifica pentru definirea notiunilor de element si combinatie. Boyle a facut din chimie o stiinta ( Engels, Dialectica naturii). Apare prima teorie chimica, a flogisticului, care, desi gresita, a ridicat numeroase probleme de metodica a cercetarii. M.V. Lomonosov (1774) descopera legea conservarii masei, care a permis transformarea chimiei intr-o stiinta cantitativa. 21421zib13cpc4s In dezvoltarea chimiei ca stiinta, un rol revolutionar l-au avut, la inceputul sec. al XIX-lea, introdu- cerea teoriei atomomoleculare si dezvoltarea bazelor ei teoretice si experimentale. Aceasta perioada se caracterizeaza prin fundamentarea legilor chimiei (J. Dalton, L.J. Proust), prin definirea notiunii de mole-cula ( A. Avogadro) si de substanta chimica (I. Berzelius);legate de descoperirea metalelor alcaline (prin electroliza), de dezvoltarea metodelor de cercetare, in special a analizei, apar primele teorii asupra legaturii chimice si se introduce notiunea de valenta (E.Frankland, 1852). Elaborarea teoriei structurii chimice(A.M. Butlerov, 1861) a avut o importanta deosebita in dezvoltarea ulterioara a chimiei. In aceasta directie,un rol fundamental l-a avut descoperirea de catre D.I. Mendeleev (1869) a legii periodicitatii si a sistemului perio-dic al elementelor, o noua si stralucita confirmare a tezei unitatii materiale a lumii. In 1869 si 1870, doi oameni de stiinta, Dmitri Mendeleev si Julius Lothar Meyer, au publicat versiunile clare ale principiului periodicitatii elementelor. Nu numai ca versiunea lui Mendeleev a aparut prima, dar el a anuntat in 1871 ca golurile din tabelul sau vor fi umplute pe masura ce se vor descoperii noi elemente. Dintre acestea, el a specificat trei goluri care vor fi completate prin descoperirile dintre 1875-1885. Ca urmare, Mendeleev este considerat aproape in unanimitate creatorul tabelului periodic al elementelor. Pe vremea aceea, insa, nimeni nu a stiut de ce proprietatile elmentelor erau periodice. Abia dupa ce electronii si protonii vor fi descoperiti, Henry Mosely va arata in 1914 ca fiecare element are un numar definit de protoni, care, normal, corespunde cu acelasi numar definit de electroni. Acest numar atomic, si nu masa atomica, statea la baza tabelului periodic. Datorita lui Moseley, a devenit clar ca golurile tabelului corespundeau cu numerele intregi de protoni care lipseau. W. Kossel si G. N. Lewis (in acelasi an, 1916) stabilesc,in mod independent, primele teorii electroni-ce ale legaturii chimice pe baza modelului atomic dat de N. Bohr, iar W. Heitler si London (1927) explica legatura chimica din molecula de hidrogen, folosind metode mecanice cuantice moderne. ip421z1213cppc In Romania, primele cercetari de chimie au fost facute in vederea cunoasterii si valorificarii bogatii-lor naturale: ape minerale (Bernath, A. Salygni), petrolul (P.Poni, L. Edeleanu), carbunii (N.Danila), sarea (C.I. Istrati), productia agricola (A. Zaharia, A.Munteanu). Ulterior s-a dezvoltat cercetarea originala si in alte domenii ale chimiei. Contributii insemnate au adus prin lucrarile lor cercetatorii romani in domeniu chimiei anorganice si analitice (Gh. Spacu, R. Cernatescu), al chimiei organice (I Tanasescu,A. Ostrogovici C.V.Gheorghiu, St. Minovici, N. Maxim) si al chimiei fizice (G.G.Longinescu, P. Bogdan, R. Cernatescu).

Din istoria chimiei MOTO: "Cercetarea unui element chimic este intotdeauna foarte captivanta" H. Moissan 26173eev92ify5d

Chimia,ca orice stiinta experimentala,inainte de a fi devenit ceea ce este si de a fi luat acest nume , era constituita dintr-o acumulare de fapte si de practici legate de cunostintele si procedeele privind diferitele transformari ale substantelor in natura,pe care mii de generatii si sute de popoare le-au adunat in decursul vremurilor. Faptele au rezultat din observatiile,experientele si nevoile de toate zilele ale oamenilor de-a lungul secolelor,ajungandu-se astfel, dupa,, stapanirea" focului, ca omul sa poata cunoaste: prelucrarea pietrelor, unele proprietati specifice metalelor gasite in stare nativa,precum si extragerea cuprului si a cositorului din minereuri, fabricarea bronzului, a ceramicii,a sticlei,tabacitul si prelucrarea pieilor,lucrarea pamantului,constructiile, hartia, praful de pusca,vinul,otetul, lana, leacurile si balsamurile de origine vegetala, pictura, sculptura si apoi ,mai tarziu, "elementele" chimice. Notiunea "chimie" apare pentru prima data la sfarsitul sec. al III-lea e.n. , folosita de Zossimos Panapolitanul, filosof si alchimist din Alexandria . "Chemi"- era numele vechiului Egipt. De aici a aparut denumirea greceasca " chemeia", avand semnificatia de arta egipteana. De asemenea ,alaturi de egipteanul "chemeia" ,apare grecescul "chymeia", de la "chyma" (topire) ,referindu-se la vechia tehnica de topire a metalelor. La grecescul "chyma" s-a adaugat articolul hotarat

"al" si astfel a aparut "alchimia" , care este numele dat chimiei in evul mediu. Cu timpul s-a schimbat si intelesul notiunii , chimia devenind stiinta moderna universala "despre tot si careia nu-i scapa nimic" , care, in mod constant si sistematic ,se bazeaza pe observatie, experienta si calcul. Notiunea "element" a suferit in decursul vremii numeroase transformari si a avut diferite intelesuri,de la semnificatia pe care au dat-o filosofii antici,la acceptia moderna de element chimic. Etimologic,"element" este un cuvant de origine latina,aparut in epoca lui Cicero,prin juxtapunerea literelor "L", "M" , "N" de la mijlocul alfabetului,vizand miezul, esenta lucrurilor. Cuvantul "metal" este pentru prima oara folosit de Herodot (sec. al V-lea i.e.n.) in sensul de mina.Dupa Piliniu (sec. I i..e.n.),acest nume provinede la cuvantul grecesc "met`alla",referindu-se la straturile succesive din filoanele de minereuri. Primele elemente chimice cu care omul primitiv a luat cunostinta au fost metalele care se gaseau in natura, in stare nativa-aurul,argintul,mercurul-si,dintre nemetale, sulful si carbonatul.Apoi plumbul,cuprul si staniul,ale caror tehnologii de obtinere nu necesitau instalatii complexe si nici temperaturi ridicate. CARBONUL(C) Numele deriva de la latinescul "carbo"=carbune pur.

Se prezinta in doua stari alotropice: Diamantul, ca piatra pretioasa este cunoscut din cele mai vechi timpuri ,in tarile din Extremul Orient. Timp de mai multe secole,datorita frumusetii sale,el a fost folosit ca podoaba,fiind intrebuintat brut,asa cum se folosea in natura,kiar mai tarziu s-a trecut la slefuirea lui. Azi,diamantul se intrebuinteaza la taierea materialelor dure si in optica. Seobtine si sintetic,la temperaturi de peste 3.000*C si presiuni de 100.000 atmosfere. 2.) Grafitul ,dateaza din secolul X V, fiind utilizat la fabricarea creioanelor. Este de culoare neagra ,cu aspect de plumb si grasa la pipait.Alte intrebuintari: cuptoare, creuzete,moderator in cuptoarele nucleare. CUPRUL (arama)-Cu. De la insula Cipru (Kopros) care avea zacamintele cele mai importante ale lumii vechi , deriva numele metalului cupru si in limba latina "aes Cyprium" (aeneus)= metal de Cipru. Alchimistii il mai numeau si Venus (ironizand astfel castitatea acestei zeite) - din cauza marii capacitati a cuprului de a se combina cu unele elemente) - si-l reprezentau prin simbolul aurului terminat in partea inferioara cu semnul crucii , deoarece considerau ca este alcatuit din aur mascat . Pentru justificarea acestei opinii , a stat la baza si culoarea metalului ,

oarecum apropiata a aurului . Cuprul are azi nenumarate utilizari: aliaje ( bronzuri , alama , metal - delta ,alpaca , maillechort etc.) , pentru conductori electrici , instrumente , monede , bijuterii etc. , precum si sub forma de compusi , ca: oxid cupros , oxid cupric , arsenit de cupru , azotat de cupru etc. FIERUL (Fe) Numele deriva din latinescul "ferrum"= fier . Epoca fierului a succedat epocii bronzului. In toata epoca antica, prelucrarea metalelor si a fierului in mod deosebit , era o arta " sacr a" , care nu putea fi practicata decat de initiati . Necesitatile tot mai mari de fier , impuse de confectionarea armurilor cavalerilor, a lancilor ,a spadelor , a castilor , a tunurilor , a sagetilor , au determinat gasirea de " retete", de prelucrare si obtinere a unor aliaje.. Fierul devine astfel , in secolul XX , monarhul neincoronat al tuturor metalelor , caci fara fier nu este posibila existenta civilizatiei planetei noastre. MERCURUL( Hg) Denumirea mercurului se trage de la planeta Mercur , careia i-a fost inchinat de alchimisti datorita marii sale mobilitati , "mercurius vivus" . Mercurul era cunoscut si de chinezi , si de indieni. S-au gasit urme de mercur in morminte datand de 2.000

ani i.e.n. Mai tarziu , fenicienii si grecii faceau intens comert cu mercur , pe care-l aduceau din minele de la Almaden din Spania, renumite in antichitate. In prezent, productia mondiala de mercur este de peste 10.000 de tone anual, fiind utilizat ca lichid in aerometre, termometre si alte aparate de masura, pentru constructia tuburilor de iluminat cu vapori de mercur, electrod-catod in procesele de obtinere a clorului si a sodei caustice prin electroliza, in tehnica navala , in tehnica separarii metalelor , in tehnica dentara, la pompe de vid, etc. PLUMBUL(Pb) Deriva de la latinescul "plumbum", fiind cunoscut din antichitate. Mai tarziu s-a facut distinctia intre "plumb negru", prin care se intelege plumbul propriu-zis si "plumbul alb" , prin care se intelegea staniul sau diferite aliaje ale plumbului cu argintul. In prezent, plumbul are numeroase intrebuintari. In afara alicelor de plumb pentru cartuse de vanatoare, se construiesc conducte de apa, se protejeaza diferite suprafete metalice , se confectioneaza conductori electrici , litere tipografice,precum si compusi extrem de valorosi, utilizati in vopsitorie , pictura, medicina, chimie organica. SULFUL(S) Provine de la latinescul "sulphur" . Este singurul element cunoscut din cele mai vechi timpuri , scos din

adancurile pamantului , cel mai adesea in stare arzanda, din miscarile tectonice ale scoartei si de eruptia vulcanilor. Norii inecaciosi de bioxid de sulf si de cenusa au acoperit in anul 79 i.e.n.orasele romane, Pompei si Hercul anum. Sulful este intrebuintat la fabricarea acidului sulfuric, a sulfatilor , a ebonitei, la vulcanizarea cauciucului, la artificii, chibrituri, impotriva daunatorilor, e.t.c. STANIUL (Cositorul) - (Sn) Provine de la latinescul "stanum" , fiind cunoscut din vremuri foarte indepartate. Studii sistematice asupra sa au tratat staniul cu acizi, saruri si baze, studiindu-i aliajele si diversele lui combinatii. Se intrebuinteaza la cositorirea metalelor,la lipit, pentru ambalaje (staniol), e.t.c. ZINCUL (Zn) Originea zincului nu este prea bine cunoscuta.(nu se stie daca el a fost adus din Orient sau era cunoscut de vechii greci). Productia mondiala de zinc depaseste astazi patru milipoane de tone.El este utilizat pentru zincarea prin electroliza a tablei de fier, la elemente galvanice, la prepararea unor medicamente, in laboratoare, e.t.c. Desigur, chimia mai are in vedere si alte elemente chimice, dar studiul lor implica foarte multe probleme ce necesita un timp indelungat pentru o cat mai buna aprofundare si cunoastere. Consider insa , ca elementele

chimice prezentate in lucrarea de fata sunt cele mai importante si mai cunoscute, iar utilizarea lor in stare bruta sau in combinatii joaca un rol esential in orice domeniu de activitate, nu numai la noi, ci si in intreaga lume. Deci, studiul chimiei este nu numai captivant, dar si interesant si util pentru orice tanar dornic sa-si insuseasca cunostintele generale solide.

storia descoperirii elementelor chimice si a substantelor compuse Multe capitole din istoria chimiei s-au dovedit foarte pasionante, dar nici unul nu are amploarea si stralucirea descoperirii elementelor chimice si a substantelor compuse. In evolutia chimiei fiecare element nou descoperit a marcat o etapa care a deschs un nou camp de cercetari, atat prin studierea proprietatilor noului element in comparatie cu cele cunoscute cat si din punctul de vedere al aplicatiilor practice ale elementului ca atare si ale compusilor sai. Antichitatea a cunoscut noua elemente chimice dintre care sapte metale: Au, Ag, Cu, Sn, Pb, Hg, Fe si doua nemetale: S si C. Unele dintre metalele cunoscute in lumea antica erau de puritate foarte mare, aproape de cele de astazi. Nemetalele antice, S si C nu erau considerate corpuri simple ci compuse ca si metalele acestei perioade din patru elemente - aer, apa, pamant si foc elemente din care se considera ca ar proveni toate celelalte corpuri. Aurul a fost cunoscut din cele mai vechi timpuri fiind raspandit in stare nativa in natura el se putea obtine usor in cantitati mici. Datorita proprietatilor sale deosebite, aurul a devenit un simbol al bogatiei si puterii fiind folosit la confectionarea obiectelor de podoaba si cult. Istoria argintului este strans legata de cea a aurului. Prin faptul ca si el se gaseste in natura sub forma nativa este cunoscut din Antichitate si folosit la confectia podoabelor si apoi la fabricarea monedelor. Cuprul era si el cunoscut din Antichitate, aproape sigur imediat dupa Au si Ag. Aparitia cuprului, mult mai dur si mai ieftin a facut posibila utilizarea lui la fabricarea armelor si a unor ustensile realizandu-se astfel un salt important in istorie: trecerea de la epoca de piatra la epoca bronzului. Mult mai tarziu (1878) s-au descoperit si analizat doua minerale importante ale cuprului, malachitul si azuritul (carbonati bazici ai cuprului). Mercurul face si el parte din grupa celor sapte metale cunoscute in lumea antica, dar, in vrema ce unii compusi ai Hg (HgO, HgS, HgCl2) erau cunoscuti cu aproape un mileniu i.e.n. Mercurul metalic apare cu doar 300 ani i.e.n. Fierul, spre deosebire de aur si argint care se gaseau in natura in stare nativa, nu era raspandit decat sub forma de combinatii in special sulfura si oxizi. Extragerea Fe din minereurile sale a reprezentat un progres important, impunandu-se rapid si inlocuind treptat bronzul. Mult mai tarziu apare sporadic in Germania si peste un secol se dezvolta in Anglia cuptorul inalt care a transformat fundamental industria fierului, permitand obtinerea fontei si apoi a otelului.

Faptul ca sulful se cunoaste din antichitate se datoreaza gasirii lui in general sub forma nativa. Exista mentionari in literatura privind arderea sulfului pentru fumigari la dezinfectii precum si a SO2 la inalbirea unor tesaturi. Aparitia prafului de pusca (1250) da o noua importanta sulfului. Dintre compusii sulfului, acidul sulfuric era cunoscut de catre arabi din secolul VII sau mai precis din anul 800. Treptat, utilizarile sulfului se extind de la fabricarea H2SO4 la vulcanizarea cauciucului, la fabricarea unor medicamente si coloranti. Carbunele de pamant era cunoscut din antichitate si folosit drept combustibil sau la prelucrarea melalelor. Insa carbunii nu trebuiesc confundati cu carbonul care se gaseste in compozitia acestora in cantitati variabile. Diamantul varietate a carbonului era cunoscut in vechea Indie cu 2000 ani i.e.n. insa Lavoisier (1760) face dovada ca diamantul este cel mai curat dintre formele de carbune. Odata cu prelucrarea diamantelor se apreciaza si valoarea sa, devenind un simbol al luxului, bogatiei sau prestigiului. Secole de-a randul, alchimistii Evului Mediu au cautat piatra filozofala cu ajutorul careia sa poata transforma metalele comune in aur. Se facusera sute si mii de experiente cu toate metalele cunoscute atunci, pe care le-au tratat cu cele mai multe substante in caldura flacarii si a cuptoarelor. Experientele, findca nu dadeau rezultatele asteptate, se refaceau in noptile senine pentru ca astrele sa fie favorabile. Toate incercarile au fost zadarnice. Dar alchimistii nu dezarmeaza. Stiind ca descoperirea pietrei filozofale si a elixirului vietii aveau sa le aduca bogatie si celebritate, cautarea acestora a continuat, descoperind in final, nu aur dar alte patru elemente chimice: arsenul, stibiul, bismutul, fosforul, cat si un al cincilea element, putin controversat, zincul. Este curios faptul ca primele patru elemente descoperite de alchimisti formeaza tocmai grupa a V-a principala din tabelul periodic al lui Mendeleev. O coincidenta, desigur, surprinzatoare. Arsenul si stibiul aveau sa se remarce prin toxicitatea deosebita a compusilor sai, si totodata prin utilizarile in medicina: primul ca intaritor, iar al doilea ca vomitiv. Fosforul era si mai interesant pentru acea vreme. El se aprindea singur in prezenta aerului, iar la intuneric emitea acea enigmatica lumina rece. Fosforul avea sa fie primul element chimic cu act de nastere, caci despre el se stie cine l-a descoperit, cand si cum. Asadar, descoperirea elementelor chimice, cu date sigure asupra aparitiei lor, incepe cu numai trei secole inaintea noastra. Sa fie poate descoperirea fosforului inceputul renasterii in chimie? Nu, aceasta cinste avea sa-i revina peste un secol lui A. Lavoisier. Antichitatea cunoaste pe langa arsen doi compusi ai sai: realgarul (As2S2) si auripigmentul (As2S3), deci amandoua sulfuri de arsen. C.W. Scheele descopera in secolul al XVI-lea verdele care-i poarta numele care este un compus al arsenului (HCuAsO3) extrem de toxic.