Simireanu Gina Mihaela

FLSC_RF 3

Animalul inimii -Herta Muller

20 de ani în Siberia.Amintiri din viață-Anița Nandriș-Cudla,
Analiza comparativă

Romanul Animalul inimii a fost încununat cu prestigiosul International IMPAC Dublin

Literary Award.

Patru tineri încearcă să supraviețuiască în universul totalitar românesc, cu regulile absurde,

abuzurile și teroarea sa tacită. Naratoarea, Edgar, Kurt și Georg sunt în permanență hărțuiți de
căpitanul Piele, supuși interogatoriilor umilitoare și împinși treptat spre un inevitabil sfârșit.
În această lume, guvernată de figurile amenințătoare ale securiștilor și anchetatorilor și
bântuită de siluetele fantomatice ale nebunilor orașului, cei patru tineri citesc pe ascuns
literatură, se refugiază într-un limbaj cifrat, straniu ca o poezie suprarealistă, mereu cu iluzia
evadării într-un Occident fantomatic. Doar trei dintre ei vor reuși să fugă, iar tentaculele
Securității se vor dovedi suficient de lungi pentru a-i ajunge din urmã, cu consecințe
dezastruoase pentru viețile lor.

„Herta Müller este un exemplu de onestitate, iar Animalul inimii este mărturia ei. Autoarea
descrie în amănunte precise, necruțătoare ce a însemnat să trăiești în România sub
comunism.“

Lumea descrisă de marea autoare ne surprinde cu un amalgam de amanunte. Este un “infern”

în care se petrec fapte abominabile, dar în tăcere şi în culori sugestive. Romanul Animalul
inimii ne poartă până-n cea mai adâncă mizerie la care a putut fi omul vreodata aruncat: în
odiosul regim totalitar. Este o carte scrisă într-un stil direct, cu multă sinceritate, în care
nimeni nu-i menajat, nici chiar naratoarea însăşi.

Structura ermetică a romanului, înţesată de obiecte şi stări obsedante, dar privite de fiecare
dată din altă perspectivă, poate fi interpretată în analogie cu privarea de libertate discursivă la
care au fost supuşi cei oprimaţi în comunism. Toate aceste structuri reuşesc să asambleze
geografia spaimei de moarte, acel animal al inimii care s-a instalat în conştiinţa personajelor
ca o tumoare imposibil de extirpat. Romanul scris „în memoria prietenilor mei români care au
fost ucişi în timpului regimului Ceauşescu” (cum afirmă autoarea pe coperta a patra a cărţii),
reprezintă, aşadar, pe lângă mărturia unei vieţi distruse, un model de extirpare a fricii şi de
regăsire a sinelui.

20 de ani în Siberia.Amintiri din viață .Cartea prezintă memoriile unei țărănci din Bucovina,
care, fără să fi fost vinovată și fără să fi avut parte de vreo judecată, a fost ridicată de KGB în
miez de noapte, împreună cu cei trei copii ai ei, separată de soț și deportată în adâncurile
Siberiei înghețate, dincolo de Cercul Polar.

Anița își va urma destinul-jertfă, urmând să fie desprinsă de pămanturile copilăriei (unde,
peste ani, aceasta va mărturisi că până și aerul are ceva aparte), și să muncească în slujba
ciumei roșii vreme de 20 de ani, fără să se îndoiască de responsabilitatea ei definitorie: aceea
de a se păstra pe ea și pe cei trei fii ai ei în viață.

În această sălbăticie siberiană, femeia a luptat pentru supraviețuire nu mai puțin de 20 de ani.
Această mamă extraordinară și-a ocrotit copiii cu prețul vieții, dovedind o putere de sacrificiu
și o rezistență morală de excepție. E greu de spus în câteva cuvinte ce a îndurat... A renunțat
la propria hrană în favoarea copiilor, a străbătut zeci de kilometri prin tundră în căutarea unor
fructe cu care să-și salveze copiii de scorbut, a învațat să conducă sania cu câini și să facă din
părul acestora îmbrăcăminte pentru copii. A intrat de două ori în comă și tot de atâtea ori a
revenit la viață, singurul tratament fiind iubirea nemărginită pentru copiii săi și credința în
Dumnezeu.

Anii tinereții i-au fost victime ai omucidului cauzat de lupta de clasă, atât în ceea ce o privește
pe Anuța, cât și pe fiii ei. Această mărturisitoare a țesut, cu mâinile-i brăzdate de ger, o odisee
empirică, resuscitând o multiplă tragedie: a familiei sale și a întregii Bucovine.

Anița Nandriș-Cudla este o realitate care se impune dincolo de pseudo-valorile idealizate de

liderii celui de-al doilea Război Mondial și chiar a celor ce slujesc contemporaneității. Un
ecou de simplitate împletită cu răspunsul fantastic pe care eroina din Cernăuți a ales să-l dea
sorții poate cutremura spiritul oricărui șef de stat ce se complace în insuficiența de a face față
unui popor care a cunoscut tenebrele comuniste. Cristalizându-se printr-o revelație
monumentală, viața Aniței nu este parte a unui destin singular, căci teroarea roșie s-a abătut
asupra multor români, fie ei simpli gospodari ajunși să plătească pentru închipuiri ale unei
administrații comuniste, ori adepți ai libertății, fie aceasta a cugetului ori a firii.

Anița Nandriș-Cudla nu este altceva decât infinit, iar „Amintiri din viață”, romanul care nu se
vrea a fi un roman, reprezintă un triumf al eternității esenței ortodoxe și al spiritualității
românești în mijlocul încercărilor constante ale unei ideologii de a dezumaniza și de a degrada
valorile dătătoare de viață.

Analiza comparativa

Asemănări

Ambele romane scrise de autoare, femei care si-au trait propria viată in regimul de dictatura si
din care s-au luptat sa evadeze si sa traiasca o noua viata. Descriu un “infern” al unei
permanente presiuni, aproape un univers concentraționar. Descrierea vieților sub dictatură, de
presiunea continua a aparatului de represiune, de lupta individului pentru păstrarea umanității
în fața unui sistem dezumanizant si bătălia pentru supraviețuire.

Lipsa hranei. O femeie ce trăiește, timp de 20 de ani, într-o lume crudă, barbară, unde apa
murdară și fiartă lua denumirea de „ceai”, unde se mânca câte o porție de câteva sute de
grame de pâine, unde nici nu se putea vorbi despre fructe, legume, belșug și bunăstare (20 de
ani in Siberia)

“Toţi sunt flămânzi la cantină, scrie Lola în caietul ei, o grămadă apăsătoare care plescăie. Şi
fiecare luat în parte, o oaie nenorocită. Toţi laolaltă o haită de câini hămesiţi.”(Animalul
inimii)

Deosebiri

Povestea Aniței Nandriș-Cudla curge linear, începând de la vârsta copilăriei, Primul Război
Mondial, întemeierea familiei, și continuând mai apoi cu deportarea în Siberia.

Romanul Hertei Muller nu respecta cronologia.

Nnivelul de cultură era diferit , Anița nu avea decât trei clase primare, iar personajele din
Animalul inimii, tineri cu facultate si cu locuri de munca.

Demnitate, curaj, cinste, iubire pentru mamă și copii, sentimente mari și nobile. Toate acestea
conturează portretul de eroină a femeii ce a înfruntat viața, neștiind „prin câte poate trece o
ființă ominiască fără să-și dea siama.” (sunt primele cuvinte ale textului ei). Și, într-adevăr,
prin „câte poate trece”.

Un nucleu de tineri svabi adusi impreuna de descendente identice, care incep prin a-si
impartasi experientele de viata, amintirile, traumele si continua prin a-si impartasi frica si a
comunica prin coduri despre evolutia anchetelor si a supravegherii permanente, ajungand la
gesturi de revolta puerila si la incercari de evadare (prin sinucidere, prin exil) – par a trai intr-
o enclava etnica populata de individualitati care sunt germani, maghiari, evrei, dar din care
absenteaza tocmai romanii – redusi la categorii generice, la masa amorfa a lucratorilor de la
abator (‘bautorii de sange’) sau a securistilor si informatorilor.

Anita lupta pentru supravietuire impreuna cu fii , visul eroinei este acela de a se intoarce pe
meleagurile natale. Bătălia pentru supraviețuire a luat sfârșit, însă Anița nu și-a putut găsi
liniștea decât după ce a depus o mărturie scrisă asupra crimelor comunismului.

S-a ales cu tifos, a făcut închisoare când nu a îndeplinit norma de muncă, dar a rezistat două
decenii doar pentru a-i proteja pe cei mici, visând la o reîntoarcere acasă.

În 1957 i s-a dat voie să facă o călătorie, din Siberia în locurile natale. A venit doar cu cel
mic. Prin 1959-1960 a decis să se întoarcă cu toții.