Suport Curs-Ssm-Dima C

SUPORT DE CURS
INSPECTOR IN DOMENIUL
SECURITATII SI SANATATII IN
MUNCA
COR 325723
NR. ORE: mediu 80 ore
Formator : Prof. Ing. DIMA CRISTINA

SUPORT DE CURS
DESCRIEREA OCUPAŢIEI
Inspectorul/expertul in domeniul securitatii si sanatatii in munca isi desfasoara

activitatea in cadrul serviciilor interne/externe de prevenire si protectie sau ca lucrator/ angajator
care se ocupa de activitatile de prevenire si protectie din orice organizatie, precum si in alte
conditii stabilite de reglementarile legale.
Activitatea acestuia se desfasoara atat in locuri de munca aflate in spatii inchise (birou, spatii de
productie), cat si in cele aflate in spatii deschise.
Securitatea si sanatatea in munca/protectia muncii reprezinta ansamblul de

activitati institutionalizate avand ca scop asigurarea celor mai bune conditii in desfasurarea
procesului de munca, apararea vietii, integritatii fizice si psihice, sanatatii lucratorilor si a altor
persoane participante la procesul de munca.
Competente specifice ocupatiei:

 Planificarea si organizarea activităţilor proprii de prevenire şi protecţie;
 Organizarea si realizarea semnalizării de securitate şi/sau de sănătate la locurile de muncă;
 Monitorizarea activitatii de securitate si sanatate in munca
 Informarea si instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
 Prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirii profesionale si mentinerea starii de
sanatate a personalului;
 Participarea la cercetarea evenimentelor care produc incapacitate temporară de muncă;
 Verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
 Monitorizarea activităţilor de evacuare şi intervenţie în situaţii de urgenţă.
In conformitate cu Normele Metodologice din 11 octombrie 2006 (actualizate) de

aplicare a prevederilor Legii Securitatii si Sanatatii in Munca nr.319/2006 aprobate
prin HG 1425/2006, Cap.III – Servicii de prevenire si protectie, Secţiunea a 8-a
Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
ART. 47
Nivelurile de pregătire in domeniul securităţii şi sănătăţii in muncă, necesare pentru
dobandirea capacităţilor şi aptitudinilor corespunzătoare efectuării activităţilor de prevenire
şi protecţie, sunt următoarele:
Litera a) (nivel de baza) a art. 47 a fost abrogată de pct. 32 art. I din Hotărarea nr. 955 din
8.09.2010, publicată in MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 27 septembrie 2010.
b) nivel mediu;
c) nivel superior.
-------------
Art. II din Hotărarea nr. 955 din 8 septembrie 2010, publicată in MONITORUL OFICIAL nr.
661 din 27 septembrie 2010 prevede:
"Art. II
(1) În termen de 12 luni de la data intrării in vigoare a prezentei hotărari, prin ordin al
ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, care se publică in Monitorul Oficial al
2
Formator – prof. ing. DIMA CRISTINA
SUPORT DE CURS
Romaniei, Partea I, se aprobă cerinţele minime de pregătire şi formare in domeniul
securităţii şi sănătăţii in muncă/conţinutul minim al programelor-cadru necesare pentru
ocupaţiile specifice din domeniul securităţii şi sănătăţii in muncă prevăzute la art. 51^1 din
normele metodologice aprobate prin Hotărarea Guvernului nr. 1.425/2006, cu modificările şi
completările ulterioare, competenţele minime şi abilităţile aferente acestor ocupaţii conferite
prin standardele ocupaţionale, echivalarea intre ocupaţiile specifice, precum şi alte aspecte
necesare aplicării prezentei hotărari referitoare la formarea profesională.
(2) Pană la data intrării in vigoare a ordinului prevăzut la alin. (1), in ceea ce priveşte
cerinţele minime de pregătire in domeniul securităţii şi sănătăţii in muncă, răman aplicabile
prevederile art. 47, 49 şi 50 din normele metodologice aprobate prin Hotărarea Guvernului
nr. 1.425/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) La data intrării in vigoare a ordinului prevăzut la alin.(1) se abrogă art. 47, 49 şi 50 din
normele metodologice aprobate prin Hotărarea Guvernului nr.1.425/2006, cu modificările şi
completările ulterioare, urmand să fie aplicabile, după această dată, cerinţele minime de
pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii in muncă prevăzute la art.51^1-51^3 din
normele metodologice aprobate prin Hotărarea Guvernului nr. 1.425/2006, cu modificările şi
completările ulterioare."
ART. 49
(1) Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
corespunzătoare nivelului mediu sunt:
a) studii în învăţământul liceal filiera teoretică în profil real sau filiera tehnologică în profil
tehnic;
b) curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu conţinut minim conform celui
prevăzut în anexa nr. 6 lit. B, cu o durată de cel puţin 80 de ore.
(2) Nivelul mediu prevăzut la alin. (1) se atestă prin diploma de studii şi certificatul de
absolvire a cursului prevăzut la alin. (1) lit. b).
ART. 50
(1) Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
corespunzătoare nivelului superior, care trebuie îndeplinite în mod cumulativ, sunt
următoarele:
a) absolvirea, în domeniile fundamentale: ştiinţe inginereşti, ştiinţe agricole şi silvice, cu
diplomă de licenţă sau echivalentă, a ciclului I de studii universitare, studii universitare de
licenţă, ori a studiilor universitare de lungă durată sau absolvirea cu diplomă de absolvire a
studiilor universitare de scurtă durată;
b) curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu conţinut minim conform celui
prevăzut în anexa nr. 6 lit. B, cu o durată de cel puţin 80 de ore;
c) absolvirea cu diplomă sau certificat de absolvire, după caz, a unui program de
învăţământ postuniversitar în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu o durată de cel
puţin 180 de ore.
(2) Îndeplinirea cerinţelor prevăzute la alin. (1) se atestă prin diploma de studii şi
certificatele de absolvire a cursurilor prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c).
(3) Cerinţa minimă prevăzută la alin. (1) lit. b) şi c) este considerată îndeplinită şi în
situaţia în care persoana a obţinut o diplomă de master sau doctorat în domeniul securităţii
şi sănătăţii în muncă.
ART. 51
Cursurile şi programele de formare in domeniul securităţii şi sănătăţii in muncă, prevăzute
la art. 49 şi 50, se efectuează de către furnizori de formare profesională autorizaţi, potrivit
prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
3
SUPORT DE CURS
MODULUL 1
COMUNICAREA SI LUCRUL IN ECHIPA
COMUNICAREA este procesul de transmitere de informatii, idei, opinii, pareri, fie

de la un individ la altul, fie de la un grup la altul; comunicarea este un atribut al speciei
umane; nici un fel de activitate, de la banalele activitati ale rutinei cotidiene pe care le
traim fiecare dintre noi zilnic si pâna la activitatile complexe desfasurate la nivelul
organizatiilor, nu pot fi concepute în afara procesului de comunicare.
Comunicarea a fost perceputa ca element fundamental al existentei umane înca din

antichitate. În fapt, însasi etimologia termenului sugereaza acest lucru; cuvântul
“comunicare” provine din limba latina “communis” care înseamna “a pune de acord”, “a fi in
legatura cu” sau “a fi în relatie”, desi termenul circula în vocabularul anticilor cu sensul de “a
transmite si celorlalti”, “a împartasi ceva celorlati”.
“Dictionarul enciclopedic vol. I A-C” ofera termenului “comunicare” o definitie deosebit de

complexa, acoperind aproape toate domeniile în care acest termen este folosit:
“Comunicare =1. Înstiintare, stire, veste. (DR) Aducere la cunostiinta partilor dintr-un
proces a unor acte de procedura (actiune, întâmpinare, hotarâre) în vederea exercitarii
drepturilor si executarii obligatiilor ce decurg pentru ele din aceste acte, în limita unor
termene care curg obisnuit de la data comunicarii. 2. Prezentare într-un cerc de specialisti,
a unei lucrari stiintifice. 3-(SOCIOL) Mod fundamental de interactiune psiho-sociala a
persoanelor, realizata în limbaj articulat sau prin alte coduri, în vederea transmiterii unei
informatii, a obtinerii stabilitatii sau a unor modificari de comportament individual sau de
grup.”
“Exista comunicare când un sistem, o sursa influenteaza starile sau actiunile altui sistem,
tinta si receptorul alegând dintre semnalele care se exclud pe acelea care, transmise prin
canal, leaga sursa cu receptorul.”
PARTICULARITATI ALE COMUNICARII
Putem identifica câteva din particularitatile comunicarii:

comunicarea are rolul de a-i pune pe oameni în legatura unii cu ceilalti, în mediul
în care evolueaza;
în procesul de comunicare, prin continutul mesajului se urmareste realizarea
anumitor scopuri si transmiterea anumitor semnificatii;
orice proces de comunicare are o tripla dimensiune: comunicarea exteriorizata
(actiunile verbale si neverbale observabile de catre interlocutori), metacomunicarea
(ceea ce se întelege dincolo de cuvinte) si intracomunicarea (comunicarea realizata
de fiecare individ în forul sau interior, la nivelul sinelui);
4
SUPORT DE CURS
orice proces de comunicare se desfasoara într-un context, adica are loc într-un
anume spatiu psihologic, social, cultural, fizic sau temporal, cu care se afla într-o
relatie de strânsa interdependenta;
procesul de comunicare are un caracter dinamic, datorita faptului ca orice
comunicare odata initiata are o anumita evolutie, se schimba si schimba persoanele
implicate în proces;
procesul de comunicare are un caracter ireversibil, în sensul ca, odata transmis un
mesaj, el nu mai poate fi "oprit" în "drumul" lui catre destinatar.
în situatii de criza, procesul de comunicare are un ritm mai rapid si o sfera mai mare
de cuprindere;
semnificatia data unui mesaj poate fi diferita atât între partenerii actului de
comunicare, cât si între receptorii aceluiasi mesaj;
orice mesaj are un continut manifest si unul latent, adeseori acesta din urma fiind mai
semnificativ.
1.2 ELEMENTELE PROCESULUI DE COMUNICARE

Indiferent de forma pe care o imbraca, orice proces de comunicare are cateva
elemente structurale caracteristice:
 Existenta a cel putin doi parteneri emitator si receptor intre care se stabileste o
anumita relatie;
 Capacitatea partenerilor de a emite si recepta semnale intr-un anumit cod(limba,
semene) cunoscut de ambii parteneri;
 Existenta unui canal de transmitere a mesajului.
Procesul de comunicare ia astfel nastere ca urmare a relatiei de interdependenta ce exista

intre elementele structurale enumerate mai sus.
Orice proces de comunicare se desfasoara astfel : exista cineva care initiaza

comunicarea emitentul si altcineva caruia ii este adresat mesajul destinatarul; acest mesaj
este o componenta complexa a procesului de comunicare , datorita faptului ca presupune
etape precum codificarea si decodificarea , presupune existenta unor canale de transmitere
, este influientat de dependenta modului de receptionare a mesajului , de deprinderile de
5
SUPORT DE CURS
comunicare ale emitentului si destinatarului, de contextul fizic si psihosocial in care are loc .
1.3 CARACTERISTICI ALE COMUNICARII

Fiecare manager trebuie sa dezvolte si sa promoveze o politica bazata pe un sistem
de comunicare care sa-i permita ajustarea permanenta a structurii si a procesului
organizational la conditiile in continua schimbare.
De asemenea , prin rolul sau de negociator, de promotor al politicii organizationale si
transmitator al acestei politici, managerul trebuie sa-si formeze si sa intretina o retea de
contacte cu partenerii organizatiei, in realizarea politicii externe si in acelasi timp, o retea
de informatii deosebit de utila in realizarea politicii interne a firmei.
Principalele etape ale comunicarii sunt:
1- aparitia si formularea in minte a unei idei;
2- stabilirea scopului;
3- alegerea mediului de comunicare;
4- formularea mesajului;
5- trimiterea mesajului;
6- prelucrarea informatiei de catre persoanele care au receptionat mesajul;
7- transmiterea raspunsului la mesajul primit de catre persoana care l-a receptionat.
In concluzie, managementul modern acorda un rol deosebit de important comunicarii
pe care o considera o componenta vitala a sistemului managerial al oricarei organizatii, fie
apartinand managerului privat, fie apartinand managementului public.
Comunicarea manageriala reprezinta un auxiliar al conducerii care pune in circulatie
informatii despre rezultatul deciziilor care se reintorc la centru de decizie, facand astfel
posibila comunicarea.
Bariere existente in cadrul procesului de comunicare:

Bariere de limbaj :
 Aceleasi cuvinte au sensuri diferite pentru diferite persoane;
 Cel ce vorbeste si cel ce asculta se pot deosebi ca pregatire si experienta;
 Starea emotionala a receptorului poate deforma ceea ce acesta aude;
 Ideeile preconcepute si rutina influienteaza receptivitatea; dificultati de exprimare;
 Utilizarea unor cuvinte a caror sens nu este cunoscut;
 Utilizarea unor cuvinte sau expresii confuze.
Barierele de mediu sunt reprezentate de :

 Climat de munca necorespunzator( poluare fonica ridicata)
 Folosirea de suporti informationali necorespunzatori;
 Climatul locului de munca poate determina angajatii sa-si ascunda gandurile
adevarate pentru ca le este frica sa spuna ceea ce gandesc.
Pozitia emitatorului si a receptorului in comunicare poate, de asemenea, constitui o

bariera datorita:
 Imaginii pe care o are emitatorul sau receptorul despre sine si despre interlocutor;
 Caracterizarii diferite de catre emitator si receptor a situatiei in care are loc
comunicarea;
 Sentimentelor si intentiilor cu care interlocutorii participa la comunicare.
Barierele de conceptie, acestea fiind reprezentate de :

 Existenta presupunerilor;
 Exprimarea cu stangacie a mesajului de catre emitator;
6
SUPORT DE CURS
 Lipsa de atantie in receptarea mesajului;
 Concluzii grabite asupra mesajului;
 Lipsa de interes a receptorului fata de mesaj;
 Rutina in procesul de comunicare.
Desi imbraca forme diferite , constituind reale probleme in realizarea procesului de

comunicare, barierele nu sunt de neevitat, existand cateva aspecte ce trebuie luate in
considerare pentru inlaturarea lor:
 Planificarea comunicarii;
 Determinarea precisa a scopului fiecarei comunicari;
 Alegerea momentului potrivit pentru efectuarea comunicarii;
 Clarificarea ideilor inaintea comunicarii;
 Folosirea unui limbaj adecvat
In concluzie , comunicarea inseamna aproape totul in management, atat timp cat de

calitatea comunicarii depinde intelegerea problemelor cu care se confrunta orice angajat,
durabilitatea relatiilor dintre acestia , capacitatea managerului de a-si motiva si a-si conduce
subordonatii, dar si raporturile cu mediul extern organizatiei din care sunt preluate informatii
deosebit de utile pentru buna functionare a acesteia.
Scopul comunicarii interactive in orice organizatie este transmiterea unei informari

corecte, eficente si eficace, atat pe verticala cat si pe orizontala, in vederea realizarii in
conditii optime a solicitarilor interne si externe in concordanta cu obiectivele manageriale.
Pentru aceasta , in procesul de comunicare manageriala trebuie sa fie satisfacut un numar
de nevoi comunicationale fundamentale, ale oricarui angajat:
 Nevoia de a sti – cunostintele profesionale necesare pentru indeplinirea sarcinilor
sau executarea functiei;
 Nevoia de a intelege – nu este suficient sa stii sa faci un anumit lucru, ci trebuie sa-l
faci si sa stii pentru ce trebuie facut;
 Nevoia de a se exprima – de a putea aduce opinia ta la cunostinta celor din nivelele
ierarhice superioare de conducere.
Satisfacerea acestor nevoi ale oricarui individ angrenat intr-o organizatie, trebuie
corelata concomitent cu respectarea unor conditii ca :
 Formularea precisa si exacta a mesajului ce trebuie sa asigure intelegerea acestuia;
 Transmiterea rapida si nedeformata a mesajului;
 Fluenta si reversabilitatea comunicatiilor;
 Descentralizarea luarii deciziilor;
 Flexibilitatea sistemelor de comunicare, care trebuie sa permita adaptarea acestuia
la orice situatie nou creata.
7
SUPORT DE CURS
1.4 MODALITĂŢI DE COMUNICARE
1.4.1- Comunicare orală;

1.4.2- Comunicare scrisă;
1.4.3- Comunicarea grafica;
1.4.1 COMUNICAREA ORALA (VERBALA SI NONVERBALA)
1.4.1.1. COMUNICAREA VERBALA
STILURI DE COMUNICARE - Comunicarea eficienta si eficace depinde în mare masura de

felul în care comunicam, adica de stilul comunicarii.
Potrivit unei celebre formulari "stilul este omul însusi", este evident ca fiecarui individ îi
este caracteristic un anumit mod de exprimare, un anumit stil, care poarta pecetea propriei
personalitati, a culturii, a temperamentului si a mediului social în care acesta traieste.
Calitatile generale ale stilului: Indiferent de stilul de comunicare abordat, acesta trebuie
sa îndeplineasca, în principal, urmatoarele calitati:
claritatea – expunerea sistematizata, concisa si usor de înteles; absenta claritatii
impieteaza asupra calitatii comunicarii, conducînd la obscuritate, nonsens si la
echivoc;
corectitudinea – o calitate care pretinde respectarea regulilor gramaticale în ceea ce
priveste sintaxa, topica; abaterile de la normele gramaticale sintactice se numesc
solecisme si constau, cu precadere, în dezacordul dintre subiect si predicat;
proprietatea – se refera la modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a
exprima mai exact intentiile autorului;
puritatea – are în vedere folosirea numai a cuvintelor admise de vocabularul limbii
literare; potrivit cu evolutia limbii putem identifica arhaisme, care reprezinta cuvinte
vechi, iesite din uzul curent al limbii, neologisme, cuvinte recent intrate în limba, al
caror uz nu a fost înca pe deplin validat si regionalisme, cuvinte a caror întrebuintare
8
SUPORT DE CURS
este locala, specifica unei zone. Potrivit cu valoarea de întrebuintare a cuvintelor, cu

sensurile în care acestea sînt folosite de anumite grupuri de vorbitori, putem
identifica doua categorii de termeni: argoul, un limbaj folosit doar de anumite grupuri
de vorbitori care confera cuvintelor alte sensuri decît cele de baza pentru a-I deruta
pe cei care nu cunosc codul si jargonul, care este un limbaj de termeni specifici unor
anumite comunitati profesionale, folositi pentru a realiza o comunicare mai rapida;
precizia – are drept scop utilizarea numai a acelor cuvinte si expresii necesare pentru
întelegerea comunicarii;
concizia – urmareste exprimarea concentrata pe subiectul de comunicat, fara
divagatii suplimentare si neavenite;
Calitatile particulare ale stilului

naturaletea – consta în exprimarea fireasca, fara afectare, fara o cautare fortata a
unor cuvinte sau expresii neobisnuite, de dragul de a epata, de a uimi auditoriul;
demnitatea – impune utilizarea în exprimarea orala numai a cuvintelor sau a
expresiilor care nu aduc atingere moralei sau bunei cuviinte; mai nou este invocata în
acest sens si atitudinea politically corectnnes, evitarea referirilor cu caracter rasial,
sovin, antisemit, misogin sau androgin.
armonia – obtinerea efectului de încântare a auditoriului prin recurgerea la cuvinte si
expresii capabile sa provoace auditoriului reprezentari conforme cu intentia
vorbitorului; opusul armoniei este cacofonia;
finetea – folosirea unor cuvinte sau expresii prin care se exprima într-un mod indirect
gînduri, sentimente, idei.
Tipologia stilurilor de comunicare:

Stilul neutru – se caracterizeaza prin absenta deliberata a oricarei forme de exprimare a
starii sufletesti, pentru ca între emitator si receptor nu se stabilesc alte relatii decît cele
oficiale, de serviciu;
Stilul familiar – se caracterizeaza printr-o mare libertate în alegerea mijloacelor de
expresie, ca urmare a unor intense trairi afective; presupune o exprimare mai putin
pretentioasa, mai apropiata, folosita în relatiile cu membrii familiei, prietenii, colegii;
Stilul solemn – sau protocolar, are ca trasatura specifica cautarea minutioasa a acelor
formule, cuvinte sau moduri de adresare, menite a conferi enuntarii o nota evidenta de
ceremonie, solicitata de împrejurari deosebite, în vederea exprimarii unor gînduri si
sentimente grave, marete, profunde;
Stilul beletristic – specificitatea acestui stil consta în marea bogatie de sensuri la care
apeleaza si pe care le foloseste; este stilul care încearca sa abordeze dictionarul unei limbi
în exhaustivitatea sa;
Stilul stiintific – se caracterizeaza prin aceea ca în procesul comunicarii se apeleaza la
formele de deductie si de inductie ale rationamentelor, ingnorîndu-se într-o oarecare
masura, sensibilitatea si imaginatia;
Stilul administrativ – un stil functional, care are ca element definitoriu prezenta unor formule
sintactice cliseu, cu ajutorul carora se efectueaza o comunicare specifica institutiilor;
Stilul publicistic – abordeaza o mare varietate tematica, fapt ce îl apropie de stilul beletristic,
dar îl deosebeste de acesta faptul ca pune accentul pe informatie mai mult decît pe forma
de prezentare, urmarind informarea auditoriului;
Stilul de comunicare manageriala – stilul în care mesajul managerului cauta sa aiba un
impact puternic asupra auditoriului, urmarind sa activeze eficienta si eficacitatea acestuia,
angajarea la rezolvarea de probleme, informarea, dirijarea spre anumite scopuri.
9
SUPORT DE CURS
FORMELE COMUNICARII ORALE - Dintre formele comunicarii orale ne vom referi la

urmatoarele:
Monologul – forma a comuinicarii în care emitentul nu implica receptorul; în aceasta forma
a comunicarii exista totusi feed-back, dar nu exista un public anume; în acelasi timp nici nu
se poate vorbi de existenta unui monolog absolut.
Conferinta – conferinta clasica – presupune o adresare directa, publica în care cel care
sustine conferinta – conferentiarul – evita sa enunte propriile judecati de valoare,
rezumîndu-se sa le prezinte cu fidelitate pe cele ale autorilor despre care conferentiaza;
conferinta cu preopinenti – în cadrul acestei forme de conferentiere se prezinta mai multi
conferentiari, care prezinta idei opuse pe aceeasi tema; conferinta cu preopinenti poate fi
regizata sau spontana.
Expunerea – este forma de discurs care angajeaza în mod explicit personalitatea, opiniile,
sistemul de valori ale celui care vorbeste, care îsi transmite opiniile cu privire la un subiect.
Prelegerea – este situatia comunicativa în care publicul care asista la o prelegere a avut
posibilitatea sa sistematizeze informatii, fapte, evenimente anterioare angajarii acestui tip
de comunicare; presupune un nivel de abordare mai ridicat, fara o introducere de
acomodare cu subiectul pus în discutie.
Relatarea – o forma de comunicare în care se face o decodificare, o dezvaluire, o
prezentare, apelând la un tip sau altul de limbaj, a unei realitati obiective, a unor stari de
fapt, a unor actiuni fara implicarea celui care participa, ferita de subiectivism si de implicare
personala.
Discursul – forma cea mai evoluata si cea mai pretentioasa a monologului, care presupune
emiterea, argumentarea si sustinerea unor puncte de vedere si a unor idei inedite, care
exprima un moment sau o situatie cruciala în evolutia domeniului respectiv.
Toastul – o rostire angajata cu prilejul unor evenimente deosebite; nu trebuie sa
depaseasca 3, 4 minute; trebuie sa fie o comunicare care face apel la emotionalitatea celor
prezenti, dar cu masura.
Alocutiunea – reprezinta o interventie din partea unui vorbitor într-un context
comunicational având drept scop ilustrarea unui punct de vedere; nu trebuie sa depaseasca
10 minute.
Povestirea – este forma cea mai ampla a comunicarii, în care se folosesc cele mai variate
modalitati, care face apel la imaginatie si sentimente, la emotii, la cunostinte anterioare; în
mod deosebit îi este specifica angajarea dimensiunii temporale sub forma trecutului;
subiectivitatea povestitorului este prezenta din plin, lasându-si amprenta pe forma si stilul
mesajelor transmise.
Pledoaria – este asemanatoare ca forma si functie discursiva cu alocutiunea, diferentiindu-
se de aceasta prin aceea ca prezinta si sustine un punct de vedere propriu.
Predica – tip de adresare în care posibilitatea de contraargumentare si manifestare
critica sunt reduse sau chiar anulate; specifica institutiilor puternic ierarhizate.
Interventia – situatia în care emitatorul vine în sprijunul unor idei ale unui alt participant la
discutie, acesta din urma declarându-si, fie si tacit, acordul cu mesajul enuntat; prin
interventie emitentul adînceste un punct de vedere si îl sustine.
Interpelarea – situatia în care cineva, aflat în postura de distribuitor de informatie cere unor
anumite surse o mai buna precizare în anumite probleme, pe anumite domenii.
Dialogul – comunicare în cadrul careia mesajele se schimba între participanti, fiecare fiind
pe rând emitator si receptor; rolurile de E si R se schimba reciproc; participantii la dialog fac
un schimb de informatii; toti participantii la dialog se considera egali, îsi acorda acelasi
statut.
Dezbaterea – o forma a comunicarii în care nu sunt implicate structuri evaluative; este
destinata clarificarii si aprofundarii unor idei; nu are un centru de autoritate vizibil, dar are un
moderator.
Seminarul – forma de comunicare dialogala care implica serioase structuri evaluative;
10
SUPORT DE CURS
are un centru autorizat de comunicare, care este si centrul de conducere al

discutiilor din cadrul seminarului.
Interviul – forma rigida a dialogului, în care rolurile de emitent si receptor nu se schimba;
este folosit ca metoda de obtinere de informatii în presa; de aceea cunoaste o întreaga
teorie; amintim formele dialogului:’’în pâlnie", liniar, "tunel".
Colocviul – este forma de comunicare în care participantii dezbat în comun o anumita idee,
în baza unei discutii, pe un anumit subiect, prin participarea fiecaruia la discutii
îmbogatindu-se sfera subiectului abordat.
În procesul de comunicare verbal (oral) pot fi identificati o serie de stimuli care

impun acestui act specific uman un caracter individual, care fac comunicarea sa fie
individualizata, specifica fiecarui vorbitor.
Stimulii de natura interna:
experientele personale, mentale, fizice, psihologice si semantice, "istoria" fiecaruia;
atitudinile personale, datorate educatiei si instructiei fiecaruia, nivelului si
pozitiei sociale, profesiei;
perceptia si conceptia noastra despre lume, despre noi însine, despre interlocutori;
propriile deprinderi de comunicator si nivelul de comunicare al interlocutorului.
Stimulii de natura externa:

tendinta de abstractizare – operatie a gândirii prin care se urmareste desprinderea
si retinerea doar a unei însusiri si a unor relatii proprii unui fapt;
tendinta deductiva – tendinta de a aseza faptele sau enunturile într-un rationament
care impune concluzii ce rezulta din propuneri si elemente evidente;
tendinta evaluarii – tendinta de a face aprecieri prin raportarea la propriul sistem
de valori, la alte sisteme, la alte persoane .
VORBITORUL
Situatia "vorbirii"- a trecerii limbii în act, presupune o serie de abilitati necesare
interlocutorilor pentru a reusi o comunicare eficienta.
Daca pâna aici am prezentat conditiile teoretice ale comunicarii, e cazul sa ne
îndreptam atentia spre conditiile cerute de operationalizarea comunicarii. Si vom aborda
mai întîi conditiile care tin de personalitatea vorbitorului, a comunicatorului:
 claritate – organizarea continutului de comunicat astfel încît acesta sa poata fi usor
de urmarit; folosirea unui vocabular adecvat temei si auditorului; o pronuntare
corecta sicompleta a cuvintelor;
 acuratete – presupune folosirea unui vocabular bogat pentru a putea exprima
sensurile dorite; cere exploatarea completa a subiectului de comunicat;
 empatie – vorbitorul trebuie sa fie deschis tuturor interlocutorilor, încercând sa
înteleaga situatia acestora, pozitiile din care adopta anumite puncte de vedere, sa
încerce sa le înteleaga atitudinile, manifestând în acelasi timp amabilitate si prietenie;
 sinceritate – situatia de evitare a rigiditatii sau a stângaciei, recurgerea si
mentinerea într-o situatie naturala;
 atitudinea – evitarea miscarilor bruste în timpul vorbirii, a pozitiilor încordate sau a
unora prea relaxate, a modificarilor bruste de pozitie, a scaparilor de sub control a
vocii;
 contactul vizual – este absolut necesar în timpul dialogului, toti participantii la dialog
trebuie sa se poata vedea si sa se privesca, contactul direct, vizual, fiind o proba a
credibilitatii si a dispozitiei la dialog;
 înfatisarea – reflecta modul in care te privesti pe tine însuti: tinuta, vestimentatia,
trebuie sa fie adecvate la locul si la felul discutiei, la statutul social al interlocutorilor;
11
SUPORT DE CURS
 postura – pozitia corpului, a mâinilor, a picioarelor, a capului, a spatelui, toate

acestea trebuie controlate cu abilitate de catre vorbitor;
 vocea – urmariti daca sunteti auziti si întelesi de cei care va asculta, reglati- va
volumul vocii în functie de sala, de distanta pîna la interlocutori, fata de zgomotul de
fond;
 viteza de vorbire – trebuie sa fie adecvata interlocutorilor si situatiei; nici prea
mare, pentru a indica urgenta, nici prea înceata, pentru a nu pierde interesul
ascultatorilor;
 pauzele de vorbire – sunt recomandate atunci cînd vorbitorul doreste sa
pregateasca auditoriul pentru o idee importanta.
ASCULTATORUL
Pentru a întelege de ce actiunea de a asculta este importanta în comunicare, e
necesar sa trecem în revista fazele ascultarii.
 auzirea – actul automat de receptionare si transmitere la creier a undelor sonore
generate de vorbirea emitentului; exprima impactul fiziologic pe care-l produc undele
sonore;
 întelegerea – actul de identificare a continutului informativ comunicat, recompunerea
sunetelor auzite în cuvinte, a cuvintelor în propozitii si fraze;
 traducerea în sensuri – este implicata memoria si experienta lingvistica, culturala, de
vorbire a ascultatorului;
 atribuirea de semnificatii informatiei receptate – în functie de nivelul de
operationalizare a limbii, a vocabularului, a performantelor lingvistice;
 evaluarea – efectuarea de judecati de valoare sau adoptarea de atitudini valorice din
partea ascultatorului.
Acum, dupa ce am detaliat fazele ascultarii, întelegem ca o comunicare verbala nu este

deplina daca în relatie nu se afla si un receptor; o buna comunicare, o reusita acesteia,
depinde si de atitudinea ascultatorului.
Iata deci, care sunt calitatile unui bun ascultator:
 disponibilitatea pentru ascultare – încercarea de a patrunde ceea ce se comunica,
de a urmari ceea ce se transmite;
 manifestarea interesului – a asculta astfel încât sa fie evident ca cel care vorbeste
este urmarit; celui care vorbeste trebuie sa i se dea semnale în acest sens;
 ascultarea în totalitate – nu va grabiti sa interveniti într-o comunicare; lasati
interlocutorul sa-si expuna toate ideiile, sa epuizeze ceea ce vrea sa spuna;
 urmarirea ideilor principale – nu va pierdeti în amanunte; daca cereti reveniri
asupra unui subiect, încercati sa va referiti la ideile principale din ceea ce a fost spus
si nu insistati pe lucruri fara importanta;
 ascultarea critica – ascultati cu atentie si identificati cu exactitate cui îi apartin ideile
care se comunica: interlocutorului sau altcuiva;
 concentrarea atentiei – concetrati-va pe ceea ce se spune, nu pe ceea ce nu se
spune, pe efectele secundare ale comunicarii sau pe cele colaterale, accidentale
care pot sa apara în timpul comunicarii;
 luarea de notite – ajuta la urmarirea mai exacta a ideilor expuse; permite elaborarea
unei schite proprii a ceea ce a fost expus;
 sustinerea vorbitorului – o atitudine pozitiva si încurajatoare din partea auditoriului
pentru a permite emitentului sa izbuteasca în intreprinderea sa.
12
SUPORT DE CURS
1.4.1.2. COMUNICAREA NONVERBALA

În contextul tipurilor de comunicare, comunicarea nonverbala (body language)
prezinta interes din cel putin doua motive:
1) rolul ei este adesea minimalizat;
2) într-o comunicare orala, 55% din informatie este perceputa si retinuta prin
intermediul limbajului neverbal (expresia fetei, gesturile, postura corpului, etc.).
Comunicarea non-verbala are, datorita ponderii ei mari în cadrul comunicarii

realizata de un individ, un rol deosebit de important. Limbajul non -verbal poate
sprijini, contrazice sau substitui comunicarea verbala.
Mesajul neverbal este cel mai apropiat de realitatea emitentului si este cel caruia i se
acorda de catre interlocutor atentia cea mai mare. Astfel, de exemplu, constatam adesea
ca, desi interlocutorul sustine ca spune adevarul, noi "simtim" ca el minte. Care este cel "de-al
saselea simt" care receptioneaza informatia neexprimata verbal de emitent? Se considera ca
femeile au acest "al saselea simt" mai bine dezvoltat decât al barbatilor. O explicatie
posibila ar fi aceea ca femeile sunt mai abile în a interpreta limbajele neverbale, având în
gestica lor experienta cresterii copiilor care, în primii ani de viata, comunica predominant
prin limbaje neverbale.
O alta explicatie posibila ar fi aceea a dezvoltarii acestei abilitati pentru compensarea
lipsei lor de forta fizica. Dar pâna când stiinta va descoperi acest "simt" suplimentar care
intervine în procesul de comunicare, vom adopta imaginea omului cu cinci simturi care
comunica predominant neverbal si, uneori, se exprima si prin cuvinte. El poseda
deprinderile de interpretare a semnalelor venite de la aceste cinci simturi, deprinderi care se
dezvolta pe tot parcursul vietii, pe baza experientei si învatarii.
LIMBAJUL CORPULUI
Pentru a ne da seama de importanta limbajului corpului, sa ne gândim la mimii care
exprima povesti întregi doar prin limbajul trupului, sa ne amintim de filmele mute si de
expresia fetei lui Charlie Chaplin care face inutile cuvintele, sau întrebati- va de ce atunci
când aveti de discutat ceva important evitati comunicarea prin telefon si preferati
comunicarea fata în fata. Explicatia este: comunicarea prin telefon blocheaza comunicarea
prin intermediul limbajului corpului si în acest fel face comunicarea incomple ta, nesigura.
Limbajul corpului contribuie la comunicare prin expresia fetei, miscarea corpului
(gesturi), forma si pozitia corpului, aspectul general si prin comunicarea tactila
.
EXPRESIA FETEI
Comunicarea prin expresia fetei include mimica (încruntarea, ridicarea sprâncenelor,
încretirea nasului, tuguierea buzelor, etc.), zâmbetul ( prin caracteristici si momentul
folosirii),si privirea (contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, directia privirii, etc.).
Tindem ca, involuntar, sa zâmbim, sa ne încruntam, sa rotim, sa micsoram sau sa
dilatam pupilele.
Fata este cea mai expresiva parte a corpului si expresia acesteia constituie un mijloc
de exprimare inestimabil. În mod normal, ochii si partea de jos a fetei sunt privite cel mai
intens în timpul comunicarii. Se considera, de exemplu, ca într-o conversatie cu o femeie,
ceea ce exprima ochii este mult mai important decât ceea ce exprima cuvintele.
Mimica este acea parte a fetei noastre care comunica: fruntea încruntata semnifica
preocupare, mânie, frustare; sprâncenele ridicate cu ochii deschisi – mirare, surpriza; nas
încretit – neplacere; narile marite – mânie sau, în alt context, excitare senzuala; buze
strânse – nesiguranta, ezitare, ascunderea unor informatii.
Zâmbetul este un gest foarte complex, capabil sa exprime o gama larga de informatii,
de la placere, bucurie, satisfactie, la promisiune, cinism, jena (zâmbetul Mona Lisei este
renumit ca semnificatie, dar si ca ambiguitate). Interpetarea sensului zâmbetului variaza
13
SUPORT DE CURS
însa de la cultura la cultura (sau chiar subcultura), fiind strâns corelata cu presupunerile
specifice care se fac în legatura cu relatiile interumane în cadrul acelei culturi.
Privirea - se spune ca ochii sunt "oglinda sufletului". Modul în care privim si suntem
priviti are legatura cu nevoile noastre de aprobare, acceptare, încredere si prietenie.
Chiar si a privi sau a nu privi pe cineva are un înteles. Privind pe cineva confirmam ca
îi recunoastem prezenta, ca exista pentru noi; interceptarea privirii cuiva înseamna dorinta
de a comunica. O privire directa poate însemna onestitate si intimitate, dar în anumite
situatii comunica amenintare. În general, o privire insistenta si continua deranjeaza.
Realizarea contactului intermitent si scurt al privirilor indica lipsa de prietenie.
Miscarea ochilor în sus exprima încercarea de a ne aminti ceva; în jos - tristete, modestie,
timiditate sau ascunderea unor emotii. Privirea într-o parte sau neprivirea cuiva poate
denota lipsa de interes, raceala. Evitarea privirii înseamna ascunderea sentimentelor, lipsa
de confort sau vinovatie. Oamenii care nu sunt siguri pe ei vor ocoli privirea interlocutorului
în situatii în care se simt amenintati, dar o vor cauta în situatii favorabile; exista chiar
expresia "a te agata" cu privirea. Privirea constituie un mod "netactil" de a atinge pe cineva,
de unde si expresia "a mângâia cu privirea".
Pupilele dilatate indica emotii puternice. Pupilele se largesc, în general, la vederea a
ceva placut, fata de care avem o atitudine de sinceritate. Pupilele se micsoreaza ca
manifestare a nesinceritatii, neplacerii.
Clipirea frecventa denota anxietate.
MISCAREA CORPULUI
Corpul comunica prin gesturi, pozitie, si prin modul de miscare.
Gesturile - pentru a ne da seama cât de frecvente sunt gesturile pe care le folosim, putem
sa încercam sa vorbim cu mâinile la spate.
Câteva elemente ale limbajului gesturilor ar fi:
 strângerea pumnilor - denota ostilitate si mânie, sau depinzând de context,
determinare, solidaritate, stres;
 brate deschise - sinceritate, acceptare;
 mâna la gura – surpriza;
 acoperirea gurii cu mâna - ascunderea a ceva, nervozitate;
 capul sprijinit în palma semnifica plictiseala;
 palma (degetele) pe obraz, dimpotriva, denota interes extrem;
 mâinile tinute la spate pot sa exprime superioritate sau încercare de autocontrol.
Atentie însa si la diferentierile culturale:

 Prin miscarea capului de sus în jos spunem "da", în timp ce oamenii din Sri Lanka
redau acelasi lucru prin miscarea capului de la dreapta la stânga.
 Gestul de aratare cu degetul este considerat nepoliticos la noi, insulta în Thailanda
si absolut neutru, de indicare, în SUA.
 Utilizarea gesticulatiei excesive este considerata ca nepoliticoasa în multe tari, dar
gesturile mâinilor au creat faima italienilor de popor pasional.
 Modul în care americanii îsi încruciseaza picioarele (relaxat, miscari largi, fara nici o
retinere) difera de cel al europenilor (controlat, atent la pozitia finala); cel al barbatilor
difera de cel al femeilor. Un american va pune chiar picioarele pe masa daca
aceasta înseamna o pozitie comoda sau daca vrea sa demonstreze control total
asupra situatiei. La noi oamenii tind sa fie destul de constienti de modul în care fac
acest gest si îl asociaza în moduri diferite cu formalitatea, competitia, tensiunea.
 Batutul din picioare denota plictiseala, nerabdare sau stres.
14
SUPORT DE CURS
Postura pozitia corpului comunica în primul rând statutul social pe care indivizii îl au, cred
ca îl au sau vor sa îl aiba. Sub acest aspect, constituie un mod în care oamenii se
raporteaza unii fata de altii atunci când sunt împreuna. Urmarile posturii corpului ne da
informatii si despre atitudine, emotii, grad de curtoazie, caldura sufleteasca.
 Persoana dominanta tinde sa tina capul înclinat în sus, iar cea supusa în jos.
 În general, aplecarea corpului în fata semnifica interesul fata de interlocutor, dar
uneori si neliniste si preocupare.
 Pozitia relaxata, înclinat pe scaun spre spate, poate indica detasare, plictiseala sau
autoîncredere excesiva si aparare la cei care considera ca austatut superior
interlocutorului.
Posturile pe care le au oamenii corelate cu relatia dintre ei atunci când sunt împreuna
se pot clasifica în trei categorii:
1. De includere/neincludere, postura prin care se defineste spatiul disponibil
activitatii de comunicare si se limiteaza accesul în cadrul grupului. De exemplu,
membrii grupului pot forma un cerc, pot sa se întoarca/aplece spre centru, sa-si
întinda un brat sau picior peste intervalul ramas liber, indicând prin toate acestea ca
accesul la grup este limitat.
2. De orientare corporala - se refera la faptul ca doi oameni pot alege sa se aseze
fata-n fata (vis-a-vis) sau alaturi (paralel). Prima situatie comunica predispozitia pentru
conversatie, iar a doua - neutralitate.
3. De congruenta/necongruenta, postura care comunica intensitatea cu care o
persoana este implicata în ceea ce spune sau face interlocutorul. Participarea intensa
conduce la postura congruenta (similara cu a interlocutorului); schimbarea posturii
interlocutorului declanseaza în acest caz schimbarea posturii celui puternic implicat în
comunicare. În cazul în care exista între comunicatori divergente de statut, de puncte
de vedere sau de opinii, apar posturile necongruente: persoana nu priveste spre
interlocutor, nu interactioneaza sub nici o forma.
Modul de miscare a corpului

Desfasurarea unei persoane într-o comunicare din punct de vedere al modului de
miscare a corpului poate fi:
-caracterizata de miscari laterale, se considera buni comunicatori;
-caracterizata de miscari fata-spate, se considera om de actiune;
-caracterizata de miscari verticale, se considera om cu putere de convingere;
În America au aparut asa-numitii headhunters, "vânatorii de capete" - consultanti
specializati pe problema gasirii de oameni potriviti pentru o anumita functie manageriala.
Acesti specialisti folosesc intensiv aceste indicii.
COMUNICAREA TACTILA
Acest tip de limbaj non-verbal se manifesta prin frecventa atingerii, prin modul de a
da mâna, modul de îmbratisare, de luare de brat, batutul pe umar, etc.
Cunoastem ce semnifica aceste atingeri pentru români, dar în diferite culturi ele pot
comunica lucruri diferite. De exemplu, la japonezi, înclinarea capului înlocuieste datul mâinii
ca salut, în timp ce la eschimosi acest salut se exprima cu o usoara lovitura pe umar.
Unii oameni evita orice atingere. Forta si tipul de atingere depinde în mare masura
de vârsta, salut, relatie si cultura.
PREZENTA PERSONALA
Prezenta personala comunica, de exemplu, prin intermediul formei corpului, a
îmbracamintei, a mirosului (parfum, miros specific), a bijuteriilor si a altor accesorii
vestimentare.
15
SUPORT DE CURS
Avem în cultura noastra anumite atitudini privind legatura dintre forma corpului,
aspectul exterior si personalitate. Distingem trei tipuri de fizicuri:
1-ectomorf (fragil, subtire si înalt);
2-endomorf (gras, rotund, scurt);
3-mezomorf (musculos, atletic, înalt).
Datorita conditionarilor sociale am "învatat" ce sa ne "asteptam" de la oamenii

apartinând diferitelor categorii. Astfel tindem sa-i percepem pe ectomorfi ca fiind tineri,
ambitiosi, suspiciosi, tensionati, nervosi si mai putin masculini; pe endomorfi îi percepem ca
fiind batrâniciosi, demodati, mai putin rezistenti fizic, vorbareti, buni la suflet, agreabili, de
încredere, prietenosi, dependenti de altii; pe mezomorfi îi percepem ca fiind încapatânati,
puternici, aventurosi, maturi în comportare, plini de încredere în sine, vesnic învingatori.
Îmbracamintea, în masura în care este rezultatul unei alegeri personale, oglindeste

personalitatea individului, este un fel de extensie a eului si, în acest context, comunica
informatii despre acesta. Ea poate afecta chiar comportamentul nostru general sau al celor
din jur (imbracamintea si accesoriile se pot folosi pentru a crea un rol si pot marca statutul
social real sau pretins).
De exemplu:
Femeile care acced la o functie manageriala înalta vor tinde sa se îmbrace într-un
mod particular (costum sobru din doua piese), purtând accesorii similare celor
barbatesti (servieta diplomat).
Îmbracamintea non-conformista comunica faptul ca purtatorul este un original,
razvratit social, posibil creator de probleme sau artist.
Îmbracamintea neglijenta este asociata în general, si mai rar cu valoarea intrinseca a
individului.
Pentru situatii de afaceri este apreciata îmbracamintea eleganta si de calitate dar nu
sofisticata.
LIMBAJUL SPATIULUI
Limbajul spatiului trebuie interceptat simultan în functie de 5 dimensiuni: marime, grad de
intimitate, înaltime, apropiere - departare, înauntru - în afara.
Fiecare din noi are preferinte în legatura cu distanta fata de cei cu care comunicam.
În majoritatea culturilor europene, nu se apreciaza apropierea cu mai mult de 40-50
cm decât a celor din familie sau a persoanelor iubite-aceasta defineste spatiul intim.
"Invadarea" acestui spatiu produce senzatia de disconfort”.
Comunicam confortabil atunci când distanta fata de interlocutor este de 1-2 m,
distanta ce defineste spatiul personal.
Într-un spatiu mai mic este greu sa te concentrezi asupra comunicarii; adeseori
suntem pusi în situatia ca, în timp ce vorbim cu cineva, sa facem un pas înainte sau unul
înapoi pentru a ne regla acest spatiu la marimea adecvata pentru spatiul nostru personal.
Apropierea exagerata poate comunica amenintare sau relatii de natura strict
personala; departarea excesiva poate comunica aroganta, importanta, statut social
superior. Cu cât o persoana este mai importanta, cu atât va tinde sa aleaga o masa de
birou mai mare, care impune o distanta mai mare fata de interlocutor.
Daca urmarim modul în care oamenii tind sa-si aleaga locul într-o încapere (atunci
când exista posibilitatea de a alege) si cum îsi marcheaza spatiul personal prin împrastierea
foilor, întinderea picioarelor etc., devine evident ce vor acestea sa ne comunice.
Modul în care managerul foloseste spatiul în timpul sedintelor poate comunica ceva
despre personalitatea sa, despre stilul de conducere si luare a deciziilor. Managerul ce sta
în spatele biroului indica lipsa dorintei de actiune. Probabil ca acest tip de manager va lua
deciziile singur si stilul sau de conducere este mai degraba autocratic decât democratic.
16
SUPORT DE CURS
În general, spatiile mici sunt percepute ca fiind mai prietenoase, calde si intime. Cele
mari sunt asociate cu puterea, statutul si importanta. De aceea, adeseori suntem intimidati
intrând într-un spatiu mare, înalt si cu mobilier masiv.
LIMBAJUL CULORILOR
Culoarea, dincolo de perceptia si trairea ei afectiva, este si o oglinda a personalitatii
noastre si deci influenteaza comunicarea.
Gândirea creatoare are loc optim într-o încapere cu mult rosu, iar cea de reflectare a
ideilor într-o camera cu mult verde. Culorile stralucitoare sunt alese de oamenii de actiune
comunicativi, extravertiti, iar cele pale de timizi, intravertiti.
Semnificatia culorilor poate fi diferita în diverse culturi.
De exemplu:
Rosu este asociat în China cu bucurie si festivitate, în Japonia cu lupta si mânie; în
cultura indienilor americani semnifica masculinitate; în Europa dragoste, iar în SUA
comunism.
În tarile cu populatie africana, negru sugereaza binele, iar albul raul. Pentru europeni,
negru este culoarea tristetii, în timp ce aceste stari sunt exprimate la japonezi si chinezi prin
alb.
Verdele semnifica la europeni invidie, la asiatici bucurie, iar în anumite tari speranta în
timp ce galbenul comunica la europeni lasitate, gelozie, la americani este culoarea
intelectualitatii, iar la asiatici semnifica puritate.
Culoarea afecteaza comunicarea sub urmatorul aspect: culorile calde stimuleaza
comunicarea, în timp ce culorile reci inhiba comunicarea; monotonia, precum si varietatea
excesiva de culoare, inhiba si-i distrag pe comunicatori.
LIMBAJUL TIMPULUI
Modul în care putem comunica prin limbajul timpului este corelat cu:
- precizia timpului
- lipsa timpului
- timpul ca simbol.
Precizia timpului
Timpul este considerat ca ceva pretios si personal si, în general, atunci când cineva
îsi permite sa ni-l structureze, acesta comunica diferenta de statut.
A veni mai târziu sau ceva mai devreme la o întâlnire de afaceri sau a fi punctual sau nu la
o sedinta are anumite semnificatii: comunica atitudinea fata de interlocutor sau fata de
activitatea respectiva, perceptia statutului si a puterii, respectul si importanta acordata.
Întârzierea poate irita si insulta.
Cu cât oamenii sunt facuti sa astepte mai mult, cu atât ei se simt mai umiliti; se
simt desconsiderati si inferiori ca statut social. Astfel, limbajul timpului se poate folosi, în
mod voit sau nu, pentru a manipula, supune si controla sau pentru a comunica respect si
interes.
Lipsa timpului
Percepem timpul ca pe o resura personala limitata si, de aceea, modul în care
fiecare alegem sa îl folosim comunica atitudinea noastra fata de cel care solicita o parte
din aceasta resursa. Daca nu acordam timp pentru o anumita comunicare se va percepe
ca neacordare de importanta. Studiile sociologice au aratat ca, în general, relatia de
comunicare pozitiva se dezvolta proportional cu frecventa interactiunii (deci timp petrecut
împreuna).
17
SUPORT DE CURS
Timpul ca simbol
Acest aspect tine de o anumita obisnuinta, cum este ritmul (de exemplu: mâncam de
trei ori pe zi si la anumite ore). Similar, anotimpurile impun anumite activitati si un anume fel
de viata clar situate în timp. Sarbatorile si ritualurile, de asemnea, sunt marcate de timp.
Astfel, oamenii de afaceri stiu ca în preajma sarbatorilor de iarna se cumpara mai mult si se
lucreaza mai putin.
În final, dupa ce a fost caracterizat fiecare tip de limbaj în parte, este bine sa stim
anumite aspecte ale limbajului non-verbal de care trebuie tinut cont în interpretarea lui:
-Pentru a evita interpretarea gresita a unui element de limbaj neverbal este bine sa-l
interpretam în contextul tuturor celorlalte elemente verbale si non-verbale.
-Caracteristicile de personalitate individuale, de educatie, experienta de viata etc.,
sunt elemente care trebuie luate în considerare în interpretarea corecta a limbajelor
neverbale.
- Modul de folosire si interpretare a limbajelor neverbale difera sub multe aspecte: de
la individ la individ; de la profesie la profesie; de la colectivitate la colectivitate; de la cultura
la cultura.
1.4.2- COMUNICARE SCRISĂ

Caracteristicile pe care trebuie să le întrunească un mesaj scris pentru a fi eficient
sunt următoarele:
• să fie uşor de citit;
• să fie corect;
• să fie adecvat direcţiei de transmitere;
• să fie bine gândit.
Înainte de a comunica ceva trebuie stabilit scopul pentru care se doreşte transmiterea
mesajului, adică dacă este oportună transmiterea mesajului, dacă reacţia de răspuns este
favorabilă şi dacă mesajul transmis are şanse de a-şi atinge scopul.
Următorul pas în procesul de scriere este clarificarea şi sistematizarea gândurilor în
legărură cu materialul asupra căruia s-a decis că e oportună scrierea lui.
Acest proces cuprinde următoarele faze:
• generarea;
• sistematizarea;
• organizarea materialului.
Ultimul pas îl reprezintă scrierea propriu-zisă a mesajului, începând cu redactarea lui
şi continuând cu editarea şi punerea lui în forma adecvată.
Este foarte important de menţionat faptul că a gândi şi a scrie reprezintă două
procese diferite.
Comunicarea scrisă, alături de cea verbală, reprezintă o componentă a comunicării umane.
1.4.3 - COMUNICAREA GRAFICĂ

Grafica managerială urmăreste ordonarea si prezentarea unui ansamblu de date
referitoare la o anumită problemă într-o manieră sintetică, usor de perceput.
Nu întotdeauna este indicat să apelăm la comunicarea grafică, dar utilizarea ei
îmbunătăteste comunicarea si trezeste interesul si atentia receptorului. Imaginile folosite
trebuie să fie relevante, clare si în concordantă cu continutul mesajului.
Comunicarea grafică este utilizată ca element auxiliar:
 pentru a scoate în evidentă anumite aspecte;
 pentru a pune în evidentă anumite corelatii;
 pentru a oferi o cantitate mai mare de informatii;
 pentru a facilita întelegerea mesajului;
18
SUPORT DE CURS
 pentru a evita ambiguitătile.

Este recomandabil să se apeleze la comunicare vizuală numai atunci când este nevoie si în
acest caz să fie pe întelesul auditoriului, însotind-o cu un comentariu adecvat.
Zece sfaturi pentru o buna ascultare:

1. Fiti pregatiti sa ascultati
2. Fiti interesat
3. Aratati-va interesat
4. Pastrati-va mintea deschisa
5. Urmati ideile principale
6. Ascultati critic
7. Ascultati cu atentie
8. Luati notite
9. Ajutati vorbitorul
10.Nu intrerupeti vorbitorul.
MODULUL 2
CADRUL LEGISLATIV AL SECURITĂŢII

ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ
Directiva cadru a Consiliului Comunitatilor Europene nr. 391 din 12.06.1989
(89/391/CCE) a marcat o noua etapă in construcţia prevenirii riscurilor profesionale şi constituie
pilonul central al politicii europene privind protecţia sănătăţii şi securitatii lucrătorilor şi o nouă
abordare a gestiunii securităţii şi sănătăţii la locurile de munca.
Prevenirea riscurilor profesionale în noua abordare are la baza 3 elemente

fundamentale:
 Referenţialul juridic constituit din directiva cadru şi directivele specifice emise in
baza art. 137 al Tratatului CEE;
 Definirea mai clara a rolului si misiunilor care revin fiecarui participant la procesul
de munca: angajator, lucrători, reprezentanti ai lucratorilor, servicii de prevenire si
protecţie, servicii de control, si mai ales afirmarea rolului preponderent al angajatorilor a
caror raspundere fata de prevenirea riscurilor este totala;
 Importanta evaluarii riscurilor. Analiza factorilor potentiali de risc care precede
procedura de evaluare este obiectul unui inventar precis al starii locurilor de munca la
nivelul unitatii de munca
Directiva cadru intareste noua abordare a securitatii si sanatatii lucratorilor prin:

1. Atribuirea întregii responsabilităţi, a asigurării securităţii şi sanatatii lucratorilor la
locul de munca, angajatorilor.
2. Intărirea drepturilor lucratorilor.
3. Atribuirea de obligatii clare guvernelor.
Drepturile pe care legea le acorda lucratorilor determina o mai profunda constientizare a

acestora privind rolul si importanta participarii lor atat la luarea deciziilor in materie de sanatate
si securitate in munca cat si la aplicarea masurilor dispuse in scopul ameliorarii conditiilor de
munca.
In aceeasi masura lucratorii devin responsabili pentru felul in care isi insusesc si aplica
instructiunile pe care le primesc, reglementarile legale si bunele practici la locurile lor de munca.
19
SUPORT DE CURS
DREPTURILE LUCRATORILOR - dintre drepturile pe care directiva cadru le da lucratorilor

cele mai importante sunt:
 sa fie informaţi si consultaţi in aplicarea măsurilor privind securitatea si sanatatea in
munca;
 sa participe la luarea şi aplicarea deciziilor privind securitatea si sanatatea in
munca;
 sa-si aleaga reprezentanti in comitetele de securitate si sanatate in munca;
 să paraseasca locul de munca daca este un risc grav si iminent fara a fi penalizati din
cauza acestei actiuni.
20
SUPORT DE CURS
Cel mai important element prin care directiva intervine la locurile de munca in
scopul imbunatatirii securitatii si sanatatii in munca il constituie responsabilizarea totala
a angajatorilor in materie de securitate si sanatate in munca.
OBLIGATIILE ANGAJATORILOR - cele mai importante obligatii ale angajatorilor

mentionate in directiva (89/391/CCE) se refera la:
 Prevenirea riscurilor
Angajatorii trebuie să gestioneze foarte atent toate riscurile la care pot fi supusi lucrătorii, prin
parcurgerea a trei faze:
1. Identificarea pericolelor
2. Evaluarea riscurilor
3. Adoptarea, pe baza evaluarii, de măsuri de prevenire si protectie pentru a asigura
securitatea si santatea lucratorilor la nivelele cerute de reglementarile in domeniu
 Instruire şi informare
Angajatorul trebuie să se asigure că lucratorii sunt:
1. Instruiţi;
2. Dispun de instrucţiuni si informatii pe care le inteleg si le aplica;
3. Monitorizati si controlaţi pe linie de securitate si sanatate in munca.
OBLIGAŢIILE GUVERNULUI - directiva impune guvernelor atribuţiile următoare:

 Să dezvolte şi sa revada o politica nationala coerenta in domeniul SSM
consultandu-se cu angajatorii si cu organizatiile sindicale;
 Sa stabileasca autoritatea competenta care sa implementeze legislatia si
celelalte reglementari;
 Sa stabileasca drepturile si obligatiile angajatorilor si lucratorilor;
 Sa asigure un sistem de inspectie cu mijloace adecvate pentru locurile de munca
cu prevederea de masuri corective si penalitati corespunzatoare;
 Sa stabileasca mecanisme pentru coordonare intersectoriala pe langa autoritati;
În ţara noastră, armonizarea legislatiei din domeniul securitatii si sanatatii in munca in

urma semnarii tratatului de Asociere de catre Romania la Consiliul Comunitatilor Europene s-a
facut pe etape in contextul transformarilor care s-au produs in plan politic, social si economic.
In acest moment integrarea Romaniei in familia tarilor europene a impus transpunerea in
totalitate a directivei cadru si a directivelor specifice in legislatia nationala intr-un sistem
legislativ care contine Legea 319/2006 a securitatii si sanatatii in munca actualizata, Hotarari de
guvern care preiau directive specifice si normele metodologice pentru aplicarea unitara a legii
aprobate prin H.G. nr. 1425/2006 actualizate.
Sistemul legislativ referitor la securitatea şi sănătatea în muncă reprezintă o componentă a

sistemului de reglementări naţionale pentru asigurarea protecţiei segmentului de populaţie
activă împotriva riscurilor de accidentare sau îmbolnăvire profesională, ca urmare a unor
disfuncţii ale sistemului de muncă.
Securitatea şi sănătatea în muncă reprezintă un ansamblu de norme având ca obiect

reglementarea relaţiilor sociale formate în cadrul organizării, desfăşurării şi controlului
procesului de muncă pentru asigurarea condiţiilor optime la nivelul standardelor
moderne de apărare a vieţii şi sănătăţii participanţilor la acest proces, al prevenirii
accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale.
21
SUPORT DE CURS
Unitatea trebuie să identifice toate obligaţiile legale ce îi revin în privinţa securităţii şi

sănătăţii în muncă. Pentru actualizarea permanentă a obligaţiilor ce îi revin din punct de
vedere legal, unitatea trebuie să stabilească o procedură de identificare, documentare şi
actualizare a prevederilor legale dar şi a altor cerinţe pe care unitatea doreşte să le
adopte.
LEGISLAŢIE ELEMENT GENERATOR EMITENT

CONEXĂ CONSTITUŢIA
LEGISLAŢIA PRIMARĂ
PARLAMENT
(principii)
 CODUL MUNCII
 LEGEA SECURITATII SI
SANATATII IN MUNCA
LEGEA
 SĂNĂTĂŢII
 MEDIULUI LEGISLAŢIE SECUNDARĂ
 ASIGURĂRILOR (masuri de prevenire; reguli de aplicare)
Guvern
SOCIALE MMSS
NORME
Inspecţia
 METODOLOGICE Muncii
DIRECTIVE EUROPENE
 HG de implementare
STANDARDE
 DE SECURITATE
 DE PRODUS
LEGISLATIE TERŢIARĂ
(măsuri de prevenire detaliate) Organi-
I N S T R U C Ţ I U NI P R O P R I I D E zatii
S E C U R I T AT E A M U N C I I
LEGEA NR. 319/2006 A SECURITATII SI SANATATII IN MUNCA

(actualizata)
Directiva cadru 89/391/CEE privind introducerea de masuri pentru promovarea
securitatii si sanatatii lucratorului constituie pilonul central al politicii europene in acest domeniu.
Integrarea tarii noastre in familia tarilor europene a impus preluarea in totalitate a directivei in
Legea nr. 319/14.07.2006 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I nr.
646/26.07.2006 care a intrat in vigoare la 1.10.2006 si actualizata la 25 septembrie 2010.
Legea securitatii si sanatatii in munca indeplineste rolul de lege fundamentala in

domeniu si stabileste cadrul general, principiile si regulile de baza pentru promovarea
securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca.
Avand cel mai mare nivel de aplicabilitate, legea este elementul generator pentru
toate prevederile normative din domeniul securitatii si sanatatii in munca si marcheaza o
etapa importanta in construirea prevenirii riscurilor profesionale si a unei noi abordari a gestiunii
acestora.
Prevenirea riscurilor profesionale se bazeaza pe 3 elemente fundamentale:

 refentialul juridic constituit din directiva cadru pe care aceasta lege a transpus-o;
22
SUPORT DE CURS
 definirea precisa a rolului si misiunilor care revin fiecarui participant la procesul de

munca (patroni, lucratori, reprezentanti ai lucratorilor, servicii de protectie si prevenire,
servicii de control) si mai ales afirmarea rolului preponderent al angajatorului in domeniul
prevenirii riscurilor profesionale si a responsabilitatilor;
 importanta evaluarii sistematice a riscurilor. Analiza factorilor potentiali de risc care
precede procedura de evaluare este obiectul unui inventar precis a starii locurilor de
munca. Acest inventar se face la nivelul locurilor de munca si al unitatii de munca.
DOMENIUL DE APLICARE
Legea constituie actul normativ aplicabil intr-un domeniu foarte larg si urmareste
punerea in practica a masurilor vizand promovarea ameliorarii securitatii si sanatatii lucratorilor
in munca. Domeniul de aplicare al legii vizeaza ansamblul situatiilor de munca private si
publice. Totusi legea exclude anumite activitati ale serviciilor publice a caror natura este
intervetionista si ale caror misiuni nu sunt compatibile cu dispozitiile prezentei legi (fortele
armate, politia, sau serviciile de securitate civile). Este de notat ca aceste excluderi nu trebuie
sa fie un obstacol la garantarea unui nivel de prevenire a riscurilor profesionale. Legea aduce
o definitie precisa termenilor importanti in domeniul securitatii si sanatatii in munca. Termenul
de lucrator include si studentii si elevii in perioada de practica precum si ucenicii si alti
participanti la procesul de munca cu exceptia persoanelor care presteaza activitati casnice.
OBLIGATIILE ANGAJATORULUI (Capitolul III)
Angajatorul are obligatia generala de a asigura securitatea si sanatatea

lucratorilor. Este un principiu absolut, care nu va fi pus in cauza nici prin organizarea in
intreprindere a unui serviciu intern de prevenire, nici prin interventia unui serviciu extern avand
ca misiune generala prevenirea riscurilor in intreprindere. Totusi acest principiu general de
responsabilitate poate sa nu fie aplicat in situatii circumstantiale, anormale sau imprevizibile
sau a evenimentelor cu caracter exceptional (cazuri de forta majora).
De asemenea angajatorului ii revine obligatia de a lua masurile necesare pentru
asigurarea securitatii, sanatatii, prevenirea riscurilor profesionale, informarea si instruirea
lucratorilor, asigurarea cadrului organizatoric si a mijloacelor necesare securitatii si sanatatii in
munca. Aceasta obligatie trebuie sa fie asigurata pe baza principiilor generale ale prevenirii.
O mare responsabilitate pentru angajator o constituie evaluarea riscurilor legate de
echipamentele alese, substantele si preparatele puse in lucru si de amenajarea locurilor de
munca. Este important de precizat ca riscurile profesionale, care fac obiectul unei evaluari de
catre angajatori, nu sunt determinate o data pentru totdeauna si evolueaza in functie mai ales
de dezvoltarea progresiva a conditiilor de munca si de cercetarile stiintifice in materie de riscuri
profesionale. In urma evaluarii efectuate angajatorul elaboreaza un plan de actiune pentru
activitatile de prevenire precum si pentru metodele de munca si de productie care sa garanteze
un nivel mai bun securitatii si sanatatii in munca a lucratorilor.
Activitatile de prevenire, metodele de munca si de productie trebuie sa fie integrate in
anasamblul activitatii firmei la toate nivelele de incadrare .
Angajatorului i se cere sa ia masurile corespunzatoare pentru :

 evaluarea riscurilor
 luarea in considerare a capacitatii lucratorilor atunci cand li se incredinteaza sarcini
 planificarea introducerii progresului tehnic
 punerea la dispozitia lucratorilor a instructiunilor adecvate pentru accesul in zonele cu
riscuri
 organizarea coordonarii activitatii intreprinderilor in cadrul unor situatii de coactivitate
intre una sau mai multe intreprinderi exterioare care intervin in acelasi loc de munca.
23
SUPORT DE CURS
Masurile prinvind securitatea sanatatea si igiena muncii nu trebuie sa comporte

obligatii financiare pentru lucrator.
SERVICII DE PREVENIRE SI PROTECTIE

Punerea in opera a unor servicii de protectie si prevenire este o obligatie pe care Legea
o impune angajatorului in situatii bine precizate in normele metodologice.
Aceste servicii pot fi compuse din: lucratori din intreprindere sau poate fi un prestator
exterior daca resursele interne nu sunt suficiente. Acest serviciu poate sa aibe la dispozitie un
cod de bune practici cu principii clare in beneficiul lucratorilor respectivi. Lucratorii desemnati nu
pot fi prejudiciati din cauza responsabilitatilor pe care le au.
Daca angajatorul face apel la competente externe, persoane sau servicii, acestea
trebuie sa fie informate despre factorii cunoscuti sau suspectati de a avea efecte asupra
securitatii si sanatatii lucratorilor
Legea stabileste ca in cazul intreprinderilor mici in care se desfasoara activitati fara
riscuri deosebite angajatorul poate el insusi sa-si asume atributiile din domeniul securitatii si
sanatatii in munca daca are capacitatea necesara.
ORGANIZAREA PRIMULUI AJUTOR STINGEREA INCENDIILOR, EVACUAREA

LUCRATORILOR, PERICOL GRAV SI IMINENT
Angajatorul este obligat sa ia masurile necesare si adaptate la natura si marimea

intreprinderii pentru organizarea primului ajutor. El trebuie de asemenea sa organizeze relatiile
cu serviciile externe insarcinate cu asistenta medicala de urgenta si cu lupta impotriva
incendiilor.
Angajatorul desemneaza lucratorii care vor forma echipa de prim ajutor, de stingere a
incendiilor si de evacuare a lucratorilor. In situatiile de pericol grav si iminent angajatorul trebuie
sa raspunda mai multor obligatii:
- sa informeze lucratorii susceptibili sa fie expusi la un risc de pericol grav si imediat,
asupra riscului si dispozitiilor luate pentru asigurarea protectiei lor;
- sa ia masuri si sa dea instructiuni pentru oprirea lucrului si pentru a se pune in siguranta
- sa se abtina sa ceara lucratorilor sa reia lucrul in caz de persistenta a pericolului
- sa se abtina sa creeze un prejudiciu lucratorilor care au parasit locul de munca in
cazurile de pericol iminent si grav;
- sa asigure lucratorilor posibilitatea ca in caz de absenta a sefilor ierarhici sa ia masuri
corespunzatoare pentru evitarea consecintelor unui astfel de pericol
Potrivit legii, angajatorul mai are si alte obligatii dupa cum urmeaza:
 in domeniul organizarii prevenirii:
- sa dispuna de evaluarea riscurilor
- sa determine masurile de prevenire
- sa tina lista accidentelor de munca
- sa stabileasca rapoartele privind accidentele de munca cerute de autoritatea nationala
competenta
 in domeniul informarii lucratorilor:
- sa ia masurile corespunzatoare pentru ca lucratorii sa primeasca informatiile necesare
privind riscurile pentru securitatea si sanatatea lucratorilor si masurile de prevenire
stabilite
- sa ia masuri pentru organizarea primului ajutor
 in situatii de coactivitate a mai multor intreprinderi care intervin in acelasi loc de
munca:
24
SUPORT DE CURS
- sa organizeze informarea fiecarei intreprinderi privind riscurile profesionale si masurile

de prevenire dispuse
- sa ia masuri pentru organizarea primului ajutor
 in cazul lucratorilor cu functii specifice in domeniul securitatii si sanatatii in
munca:
- sa organizeze accesul la evaluarea riscurilor si a masurilor retinute
- sa organizeze accesul la rapoartele asupra accidenteleor de munca
- sa organizeze accesul la informarea provenita de la Inspectia Muncii si serviciile externe
de prevenire.
CONSULTAREA SI DREPTURILE REPREZENTANTILOR LUCRATORILOR
Angajatorii trebuie sa consulte lucratorii sau pe reprezentantii lor si sa permita

participarea lor in cadrul tuturor chestiunilor care se refera la securitatea si sanatatea lor.
Aceasta implica consultarea lucratorilor, dreptul acestora si a reprezentantilor lor de a face
propuneri. Lucratorii sau reprezentantii lor, avand functii specifice in materie, vor participa intr-
un mod echilibrat si sunt consultati in prealabil si in timp util asupra oricarei actiuni susceptibila
sa aiba efecte substantiale asupra securitatii si sanatatii in munca, asupra organizarii serviciilor
de prevenire, de prim ajutor si de lupta contra incendiilor, asupra obligatiilor angajatorilor privind
formarea lucratorilor in domeniu.
Reprezentantii lucratorilor
Reprezentantii lucratorilor au, potrivit legii, urmatoarele drepturi:
- pot cere angajatorilor sa ia masuri corespunzatoare si sa ii faca propuneri pentru
eliminarea si reducerea riscurilor;
- nu pot fi prejudiciati din cauza activitatii lor
- trebuie sa beneficieze de un timp de munca suficient fara pierdere la salariu si de
mijloacele necesare din partea angajatorului pentru exercitarea drepturilor si functiilor
care decurg din lege
- pot face apel la autoritatea competenta daca estimeaza ca masurile luate si mijloacele
angajate de patron nu pot fi suficiente pentru garantarea securitatii si sanatatii
lucratorilor
- au dreptul unei formari corespunzatoare, organizata in timpul de munca in, sau in afara
intreprinderii fara a i se pune in sarcina plata acestuia.
Lucratorii au dreptul la o formare suficienta si adecvata, mai ales sub forma informarilor
si instructiunilor specifice axate pe postul de munca si functie care sa fie organizata in timpul
programului de munca fara a le fi pusa in sarcina plata:
- la angajare
- la mutare sau schimbarea functiei
- la introducerea sau schimbarea unui echipament de munca
- la introducerea unei noi tehnologii
Asceasta formare trebuie sa fie repetata periodic si sa fie adaptata evolutiei riscurilor si
aparitiei de noi riscuri.
OBLIGATIILE LUCRATORILOR (Capitolul IV)
Legea stabileste obligatii de prevenire a riscurilor profesionale pentru lucratori.

Acestia trebuie sa abia grija de securitatea si sanatatea lor precum si a celorlalte
persoane care ar putea suferi din cauza actelor sau omisiunilor in munca. Aceasta obligatie se
bazeaza pe instructiunile angajatorului si pe formarea lucratorilor. In acest scop lucratorii
25
SUPORT DE CURS
trebuie:
- sa utilizeze corect masinile, utilajele si substantele periculoase, echipamentele
individuale de protectie puse la dispozitia lor
- sa nu scoata din functie si sa nu schimbe sau deplaseze dispozitivele de securitate pe
care trebuie sa le utilizeze corect
- sa semnaleze imediat angajatorului sau lucratorului cu functie in materie de securitate si
sanatate in munca orice situatie de munca daca are un motiv rezonabil de a se gandi ca
aceasta constituie un pericol grav si imediat pentru securitate si sanatate
- sa concure la eliminarea / diminuarea riscurilor profesionale
- sa dea relatiile solicitate de catre inspectorii de munca si inspectorii sanitari
SUPRAVEGHEREA SANATATII LUCRATORILOR (Capitolul V)
Lucratorii vor face obiectul unei supravegheri a sanatatii lor dupa o periodicitate stabilita
prin reglementari. Supravegherea sanatatii lucratorilor este asigurata prin medicii de medicina a
muncii.
COMUNICAREA, CERCETAREA, INREGISTRAREA SI RAPORTAREA

EVENIMENTELOR (Capitolul VI)
Conducatorul locului de munca si orice persoana care are cunostinta de producerea

unui eveniment trebuie sa-l comunice de indata angajatorului. Angajatorul are obligatia sa
comunice evenimentul de indata, dupa cum urmeaza:
- inspectoratelor teritoriale de munca – toate evenimentele;
- asiguratorului, potrivit Legii 346/2002, privind asigurarea pentru accidente de munca si
boli profesionale, evenimentele urmate de incapacitate temporata de munca, invaliditate
sau deces, la confirmarea acestora;
- organelor de urmarire penala – dupa caz.
Legea stabileste si obligatia medicilor, inclusiv a medicilor de medicina a muncii de a

semnala, obligatoriu, suspiciunea de boala profesionala, sau legata de profesiune, depistata cu
prilejul prestatiilor medicale.
Cercetarea evenimentelor este obligatorie si se efectueaza de catre:
- angajator, in cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporara de munca;
- inspectoratele teritoriale de munca in cazul evenimentelor care au produs invaliditate
evidenta sau confirmata, deces, accidente colective, incidente periculoase, in cazul
evenimentelor care au produs incapacitate temporara de munca, lucratorilor, la
angajatorii persoane fizice, precum si in situatii cu persoane date disparute;
- Inspectia Muncii, in cazul accidentelor colective generate de unele evenimente
deosebite precum avariile sau exploziile;
- autoritatile de sanatate publica teritoriale si a municipiului Bucuresti, in cazul
suspiciunilor de boli profesionale sau de boli legate de profesiune.
In capitolele 8 si 9 ale legii sunt definite infractiunile si contraventiile, precum si

sanctiunile si persoanele care pot aplica sanctiunile, respectiv, inspectorii de munca si
inspectorii sanitari.
26
SUPORT DE CURS
GRUPURI SENSIBILE LA RISCURI (Capitolul VII)

Grupurile sensibile la riscuri specifice, cum ar fi: femeile gravide, lehuzele sau
femeile care alăptează, tinerii, precum şi persoanele cu dizabilităţi, trebuie protejate
împotriva pericolelor care le afectează în mod specific.
Angajatorii au obligaţia să amenajeze locurile de muncă ţinând seama de prezenţa
grupurilor sensibile la riscuri specifice.
AUTORITATI COMPETENTE (Capitolul X)

Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei este autoritatea competenta in
domeniul securitatii si sanatatii in munca si in aceasta calitate elaboreaza politica si strategia
nationala in acest domeniu, in colaborare cu Ministerul Sanatatii Publice si prin consultare cu
alte institutii cu atributii in domeniu.
Ministerul Sanatatii Publice, ca autoritate centrala in domeniul asistentei de sanatate
publica, coordoneaza activitatea de medicina muncii la nivel national si supravegheaza starea
de sanatate a lucratorilor.
Inspectia Muncii reprezinta autoritatea competenta in ceea ce proveste controlul aplicarii
legislatiei referitoare le securitatea si sanatatea in munca.
Legea stabileste pentru aceste autoritati principalele atributii. De mentionat ca Legea
stabileste si principalele atributii ale asiguratorului pentru accidentele de munca si bolile
profesionale, precum si ale Institutului National de Cercetare, Dezvoltare pentru Protectia
Muncii.
NORME METODOLOGICE
PENTRU APLICAREA LEGII SECURITATII SI SANATATII IN
MUNCA APROBATE PRIN
H.G. 1425 DIN 30.10.2006 (actualízate)
SCOPUL Normelor metodologice este de a reglementa procedurile de aplicare a principiilor pe

care Legea nr.319/2006 le statueaza si anume:
autorizarea functionarii din punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca;
serviciile de prevenire si protectie;
organizarea si functionarea comitetelor de securitate si sanatate in munca;
instruirea lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca;
pericol grav si iminent si zone cu risc ridicat si specific;
comunicarea si cercetarea evenimentelor, inregistrarea si evidenta accidentelor de
munca si a incidentelor periculoase, semnalizarea, cercetarea, declararea si raportarea
bolilor profesionale.
Capitolul I – DISPOZITII GENERALE este destinat definirii termenilor si expresiilor

utilizate in norme.
Capitolul II - AUTORIZAREA FUNCTIONARII DIN PUNCT DE VEDERE AL
SECURITATII SI SANATATII IN MUNCA
Autorizarea constituie procedura prin care inspectoratele teritoriale de munca, in baza
cererii depusa de angajator, insotita de declaratia tip pe proprie raspundere si de copiile de pe
actele de infiintare, acorda certificatul constatator in baza caruia se pot desfasura activitatile
27
SUPORT DE CURS
pentru care a fost solicitata autorizarea.
Capitolul III - SERVICII DE PREVENIRE SI PROTECTIE

Sunt stabilite cerintele minime pentru activitatile de prevenire a riscurilor profesionale,
protectia lucratorilor la locul de munca, organizarea activitatilor de prevenire si protectie in
cadrul intreprinderii, a serviciilor externe de prevenire si protectie, precum si statutul de
reprezentant al lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii in munca.
ORGANIZAREA ACTIVITATILOR DE PREVENIRE SI PROTECTIE

Articolul 14 al normelor stabileste modurile in care angajatorul poate realiza activitatile
de prevenire si protectie, respectiv:
 prin asumarea de catre angajator a atributiilor;
 prin desemnarea unuia sau mai multor lucratori;
 prin infiintarea unui serviciu intern;
 prin apelarea la servicii externe de prevenire si protectie.
Norma stabileste conditiile in care se vor organiza aceste activitati si nivelul de pregatire
al celor chemati sa efectueze activitatile, respectiv lucratorii desemnati, lucratorii din serviciile
interne si din serviciile externe.
Un instrument important prin care angajatorul este chemat sa indeplineasca cerintele
legale privind imbunatatirea conditiilor de munca il constituie Planul de prevenire si protectie
(art.13 lit b din Legea nr.319/2006) care trebuie revizuit ori de cate ori intervin modificari ale
conditiilor de munca sau noi riscuri.
Planul de prevenire si protectie contine masuri de natura tehnica, organizatorica,
igienico-sanitara si de alta natura, necesare organizarii securitati si sanatatii lucratorilor, iar
masurile se stabilesc in urma evaluarii riscurilor pentru fiecare loc de munca.
Pentru activitatile de prevenire si protectie sunt doua nivele de pregatire necesare
pentru care, in norma sunt stabilite cerintele minime.
Reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii in
munca sunt alesi de catre lucratori, tinand cont de numarul angajatilor si trebuie sa
indeplineasca cerintele minime de pregatire pentru a-si duce la indeplinire atributiile inscrise in
norme.
Capitolul IV - COMITETUL DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA

Organizarea si functionarea Comitetului de Securitate si Sanatate in Munca este
obligatorie in unitatile care au un numar de cel putin 50 de lucratori sau chiar un numar mai
mic, la cererea inspectorului de munca.
Secretariatul Comitetului este asigurat de lucratorul desemnat sau reprezentantul
serviciul intern de prevenire si protectie.
In norme sunt stabilite modalitatea de desemnare a reprezentantilor lucratorilor si modul
de functionare a Comitetului.
Capitolul V - INSTRUIREA LUCRATORILOR

Instruirea lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca are ca scop insusirea
cunostintelor si formarea deprinderilor de securitate si sanatate in munca.
28
SUPORT DE CURS
Norma stabileste ca instruirea se efectueaza in timpul programului de lucru, iar perioada

de timp utilizata in acest scop se considera timp de munca.
Instruirea lucratorilor cuprinde trei faze:

 instruirea introductiv generala;
 instruirea la locul de munca;
 instruirea periodica.
Angajatorul are obligatia sa asigure baza materiala corespunzatoare unei instruiri
adecvate, iar la instruire vor fi folosite mijloace, metode si tehnici de instruire ca: expunerea,
demonstratia, studiul de caz, vizionari de filme, diapozitive, proiectii, instruire asistata de
calculator.
Angajatorul trebuie sa dispuna de un program de instruie – testare, pe meserii sau
activitati.
Rezultatul instruirii lucratorilor se consemneaza obligatoriu cu pix sau stilou in fisele
individuale de instruire.
Norma prevede categoriile de lucratori pentru care se face fiecare faza a instructajului,
scopul, problemele care se expun, durata, conditiile si cine executa instruirea.
Capitolul VI - PERICOL GRAV SI IMINENT SI ZONE CU RISC RIDICAT SI

SPECIFIC
Definiţia: Starea de pericol grav si iminent de accidentare poate fi constatata de catre orice
lucrator din intreprindere, lucrator al serviciului extern si de catre inspectorii de
munca.
La constatarea starii de pericol grav si iminent de accidentare, norma impune luarea
urmatoarelor masuri de securitate:
 oprirea echipamentului de munca si activitatea;
 evacuarea personalului din zona periculoasa;
 anuntarea conducatorilor ierarhici;
 eliminarea cauzelor care au condus la aparitia starii de pericol grav si iminent.
Realizarea acestor masuri il obliga pe angajator sa desemneze lucratorii care trebuie sa
actioneze si pe care trebuie sa-i instruiasca. De asemenea, angajatorul trebuie sa
intocmeasca si sa afiseze Planul de evacuare a lucratorilor si sa instruiasca lucratorii pentru ca
acestia sa contacteze serviciile specializate si sa anunte operativ nivelele ierarhice superioare
si sa aiba capacitatea necesara pentru a elimina starea de pericol grav si iminent.
Angajatorul este obligat sa evidentieze zonele cu risc ridicat si masurile stabilite in urma
evaluarii riscurilor care vor fi aduse la cunostinta conducatorilor locurilor de munca si a
lucratorilor expusi.
Capitolul VII - COMUNICAREA SI CERCETAREA EVENIMENTELOR,

INREGISTRAREA SI EVIDENTA ACCIDENTELOR DE MUNCA SI A INCIDENTELOR
PERICULOASE, SEMNALAREA, CERCETAREA, DECLARAREA SI RAPORTAREA
BOLILOR PROFESIONALE.
Normele metodologice reglementeaza procedurile, metodele si mijloacele privind

comunicarea, cercetarea, inregistrarea si evidenta accidentelor de munca si a incidentelor
29
SUPORT DE CURS
periculoase si a bolilor profesionale.

La producerea unui eveniment, angajatorul trebuie sa ia masurile necesare pentru a nu
se modifica starea de fapt pana la primirea acordului din partea organelor care efectueaza
cercetarea, cu exceptia cazurilor in care mentinerea acestei stari ar genera producerea altor
evenimente. Daca totusi se impune schimbarea starii de fapt rezultata din producerea
evenimentului este obligatoriu sa se faca schite, fotografii ale locului si sa se conserve probe
care pot contribui la elucidarea cauzelor si imprejurarilor evenimetelor.
Sunt stabilite in Norme si obligatiile pe care le au unitatile sanitare, unitatile medicale si
cele de expertiza medicala si recuperare a capacitatii de munca, atunci cand evenimentele
produse impun interventia acestora.
CERCETAREA EVENIMENTELOR
Cercetarea evenimentelor are ca scop stabilirea imprejurarilor si a cauzelor care au

condus la producerea acestora, a reglementarilor legale incalcate, a raspunderilor si a
masurilor legale incalcate, a raspunderilor si a masurilor ce se impun a fi luate pentru
prevenirea producerii altor cazuri similare si respectiv, pentru determinarea caracterului
accidentului.
Normele stabilesc cine face cercetarea evenimentelor in functie de gravitatea acestora,
respectiv:
 angajatorul la care s-a produs evenimentul atunci cand acesta a avut drept
urmare incapacitatea temporara de munca;
 inspectoratul teritorial de munca, cazul evenimentelor care au antrenat deces,
invaliditate evidenta, accident colectiv, persoane disparute, incidentele
periculoase, incapacitatile temporare de munca devenite invaliditati;
precum si durata cercetarii si cazurilor de prelungire a acesteia.
AVIZAREA DOCUMENTATIILOR CU CARACTER TEHNIC DE INFORMARE SI

INSTRUIRE IN DOMENIUL SECURITATII SI SANATATII IN MUNCA.
Normele metodologice stabilesc tipurile de documentatii cu caracter tehnic de informare

si instruire in domeniul social si/sau in munca care se supun avizarii, cerintele pe care acestea
trebuie sa le indeplineasca si procedurile de avizare.
Documentatiile pentru care este necesara avizarea sunt:
 filmele cu subiecte din domeniul securitatii si sanatatii in munca;
 afisele, pliantele, brosurile din domeniul securitatii si sanatatii in munca;
 modulele de curs destinate instruirii;
 diapozitivele, diafilmele.
Cerintele generale pentru realizarea documentatiilor sunt:

 continutul sa fie in concordanta cu legislatia in domeniul securitatii si sanatatii in
munca in vigoare;
 sa prezinte informatia intr-o forma accesibila, completa si usor de asimilat;
30
SUPORT DE CURS
 continutul si realizarea sa fie in concordanta cu nivelul de pregatire al subiectilor

carora li se adreseaza.
Normele stabilesc si cerinte specifice pentru fiecare tip de documentatie.
Pentru avizarea documentatiilor solicitantii se adreseaza Comisiei de abilitare a
serviciilor externe de prevenire si protectie si de avizare a documentatiilor cu caracter tehnic de
informare si instruire in domeniul securitatii si sanatatii in munca din judetul unde isi are sediul
elaboratorul.
31
SUPORT DE CURS
L I S TA
HOTARARILOR DE GUVERN APLICABILE IN DOMENIUL

SECURITATII SI SANATATII IN MUNCA
1. HOTĂRÂRE nr. 115 din 5 februarie 2004 (*actualizată*) - privind stabilirea

cerinţelor esenţiale de securitate ale echipamentelor individuale de protecţie şi a
condiţiilor pentru introducerea lor pe piata(actualizată pana la data de 10 august 2005*)
2. HOTĂRÂRE nr. 207 din 17 martie 2005, privind stabilirea cerinţelor esenţiale de
securitate ale explozivilor de uz civil şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piata,
publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 286 din 6 aprilie 2005
3. HOTĂRÂRE nr. 300 din 2 martie 2006 - privind cerinţele minime de securitate şi
sănătate pentru santierele temporare sau mobile publicat în: MONITORUL OFICIAL nr.
252 din 21 martie 2006
4. HOTĂRÂRE nr. 461 din 5 aprilie 2006, pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.
752/2004 privind stabilirea condiţiilor pentru introducerea pe piata a echipamentelor şi
sistemelor protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive, publicat în:
MONITORUL OFICIAL nr. 383 din4 mai 2006
5. HOTARARE nr. 493 din 12 aprilie 2006 – privind cerintele minime de securitate si
sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la riscurile generate de zgomot, publicat
in : MONITORUL OFICIAL nr. 380 din 3 mai 2006
6. HOTĂRÂRE nr. 971 din 26 iulie 2006 - privind cerinţele minime pentru semnalizarea
de securitate şi/sau de sănătate la locul de munca, publicat în: MONITORUL OFICIAL
nr. 683 din 9 august 2006
7. HOTĂRÂRE nr. 1.007 din 2 august 2006 - privind cerinţele minime de securitate şi
sănătate referitoare la asistenta medicală la bordul navelor, publicat în: MONITORUL
OFICIAL nr. 696 din 15 august 2006
8. HOTARARE nr. 1.028 din 9 august 2006 – privind cerintele minime de securitate si
sanatate in munca referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare,
publicat in : MONITORUL OFICIAL nr. 710 din 18 august 2006
9. HOTĂRÂRE nr. 1.048 din 9 august 2006 - privind cerinţele minime de securitate şi
sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la
locul de munca, publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 722 din 23 august 2006
10. HOTARARE nr. 1049 din 9 august 2006 – privind cerintele minime pentru
asigurarea securitatii si sanatatii lucratorilor din industria extractiva de suprafata sau
subteran., publicat in: MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 25 august 2006
11. HOTĂRÂRE nr. 1.050 din 9 august 2006 - privind cerinţele minime pentru
asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor din industria extractiva de foraj, publicat în:
MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 29 august 2006
12. HOTARARE nr. 1051 din 9 august 2006 – privind cerintele minime de securitate si
sanatate pentru manipularea manuala a maselor care prezinta riscuri pentru lucratori, in
special de afectiuni dorsolombare, publicat in :MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 21
august 2006
13. HOTĂRÂRE nr. 1.058 din 9 august 2006 - privind cerinţele minime pentru
îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor care pot fi expusi unui potenţial
risc datorat atmosferelor explozive, publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 29
august 2006
14. HOTĂRÂRE nr. 1.091 din 16 august 2006 - privind cerinţele minime de securitate
şi sănătate pentru locul de munca, publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 739 din 30
august 2006
32
SUPORT DE CURS
15. HOTĂRÂRE nr. 1.092 din 16 august 2006 - privind protecţia lucrătorilor impotriva
riscurilor legate de expunerea la agenţi biologici în munca, publicat în: MONITORUL
OFICIAL nr. 762 din 7 septembrie 2006
16. HOTĂRÂRE nr. 1.093 din 16 august 2006 - privind stabilirea cerinţelor minime de
securitate şi sănătate pentru protecţia lucrătorilor impotriva riscurilor legate de
expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de munca, publicat în:
MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 6 septembrie 2006
17 HOTĂRÂRE nr. 1.135 din 30 august 2006 - privind cerinţele minime de securitate şi
sănătate în munca la bordul navelor de pescuit, publicat în: MONITORUL OFICIAL nr.
772 din 12 septembrie 2006
şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de câmpuri
electromagnetice, publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 769 din 11 septembrie 2006
şi sănătate pentru utilizarea în munca de către lucrători a echipamentelor de munca
publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 3 octombrie 2006
20. HOTĂRÂRE nr. 1.218 din 6 septembrie 2006 - privind stabilirea cerinţelor minime
de securitate şi sănătate în munca pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor impotriva
riscurilor legate de prezenta agenţilor chimici, publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 845
din 13 octombrie 2006
21. HOTĂRÂRE nr. 1.875 din 22 decembrie 2005 - privind protecţia sănătăţii şi
securităţii lucrătorilor fata de riscurile datorate expunerii la azbest, publicat în:
MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 24 ianuarie 2006
22. HOTĂRÂRE nr. 1.876 din 22 decembrie 2005 - privind cerinţele minime de
securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de vibratii,
publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 81 din 30 ianuarie 2006
23. ORDIN nr. 706 din 26 septembrie 2006 – privind cerintele minime de securitate si
sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la riscurile generate de radiatiile optice
artificiale;
24. ORDIN nr. 753 din 16 octombrie 2006 - privind protecţia tinerilor în munca, publicat
în: MONITORUL OFICIAL nr. 925 din 15 noiembrie 2006
25. ORDIN nr. 754 din 16 octombrie 2006 - pentru constituirea comisiilor de abilitare a
serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter
tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca, publicat în:
MONITORUL OFICIAL nr. 887 din 31 octombrie 2006
26. ORDIN nr. 3 din 03 ianuarie 2007 - pentru aprobarea Formularului pentru
înregistrarea accidentului de munca - FIAM şi a instrucţiunilor de completare a acestuia,
publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2007
27. ORDONANTA DE URGENTA nr. 96 din 14 octombrie 2003 - privind protecţia
maternitatii la locurile de munca, publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 750 din 27
octombrie 2003
28. ORDONANTA DE URGENTA nr. 99 din 29 iunie 2000 - privind masurile ce pot fi
aplicate in perioadele cu temperaturi extreme pentru protectia persoanelor incadrate in
munca, publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 4 iulie 2000
33
SUPORT DE CURS
HOTARAREA DE GUVERN NR. 1146/2006

privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru
utilizarea in munca de catre lucratori a echipamenetelor de
munca
Prezenta hotarare transpune in legislatia romana prevederile Directivei 89/655/CEE
privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru utilizarea in munca de catre lucratori a
echipamenetelor de munca
Scopul: Hotararea are scopul de a stabili cerintele minime pentru asigurarea securitatii
si sanatatii lucratorilor care utilizeaza la locul de munca echipamante de munca
Hotararea precizeaza regulile aplicabile la montarea si utilizarea echipamentelor de munca de
catre lucratori.
Obiectivul principal al hotararea este de a pune in opera masurile concrete minimale

vizand promovarea securitatii si sanatatii in munca pentru utilizarea echipamentelor de munca.
Aceasta hotarare fixeaza obligatiile angajatorilor privind alegerea echipamanetelor de
munca in functie de lucrarile de efectuat si de riscurile la care vor fi supusi lucratorii. Ea
stabileste de asemenea, regulile de informare si formare adecvate in beneficiul lucratorilor pusi
sa monteze si sa utilizeze echipament de munca.
Hotararea fixeaza principiile de verificare initiale si periodice a echipamentului in functie
de criteriile de periculozitate si de conditiile de punere in functiune a echipamentelor.
Pentru amenajarea posturilor de munca si aplicarea prescriptiilor minimale de securitate
trebuie luate in considerare si aplicate principiile ergonomice.
Reprezentantii lucratorilor trebuie sa fie consultati si asociati in ansamblul demersurilor
care se refera la aplicarea prescriptiilor din hotarare.
Definitii
Echipamentul de munca este orice masina, aparat, unealta sau instalatie folosita la locul
de munca.
Zona periculoasa este orice zona din interiorul si din jurul echipamentului de munca in
care prezenta unui lucrator expus il supune pe acesta unui risc pentru sanatatea si securitatea
sa.
Obligatiile angajatorului sunt de mai multe naturi.

Alegerea echipamentelor in functie de tipul de munca si riscuri.
Angajatorii sunt obligati sa aleaga echipamentele de munca in functie de caracteristicile
specifice ale muncii si de riscurile pentru muncitori cu scopul eliminarii sau pentru
minimalizarea riscurilor.
Conditiile specifice de aplicare

Echipamentele puse pentru prima data la dispozitia lucratorilor dupa aplicarea prezentei
hotarari trebuie sa satisfaca prescriptiile minimale prevazute in anexe.
Gestiunea echipamanentelor specifice, utilizarea, repararea sau mentenanta
echipamentelor de munca la riscuri specifice sunt rezervate lucratorilor abilitati special.
Obligatiile privind informarea si formarea pentru utilizare sigura - Angajatorul

trebuie sa furnizeze lucratorilor informatiile adecvate, notificari asupra echipamentelor de
munca, continand minimum de indicatii asupra securitatii si sanatatii.
34
SUPORT DE CURS
Trebuie de asemenea sa se acorde o formare adecvata lucratorilor insarcinati cu

utilizarea echipamentelor privind riscurile in utilizare.
Verificarile initiale si periodice

Trebuie vegheat ca echipamentul de munca a caror securitate depinde de cerintele de
instalare sa fie supuse unei verificari initiale si unei verificari dupa fiecare montare.
Echipamentul de munca trebuie sa faca obiectul verificarilor periodice si unor verificari
exceptionale de fiecare data cand pot avea evenimente susceptibile sa produca daune.
Principiile prevenirii (ergonomie)

Postul de munca si pozitia lucratorilor in timpul utilizarii echipamentului de munca
precum si principiile ergonomice trebuie sa fie luate deplin in considerare de catre angajator in
timpul aplicarii prescriptiilor minime de securitate.
Lucratorii trebuie sa fie atenti la riscurile care se afla in mediul imediat de munca.
Consultarea si participarea lucratorilor

Angajatorul are obligatia de a organiza consultarea si participarea lucratorilor in materiile
acoperite de prezenta hotarare.
35
HOTARAREA DE GUVERN NR.1091/2006
Privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru locul de
munca
Prezenta hotarare transpune prevederile Directivei 89/654/CEE privind cerintele minime
de securitate si sanatate pentru locul de munca
Scopul
Prezenta hotarare are ca scop sa promoveze ameliorarea mediului de munca pentru a
garanta o mai buna protectie a securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca.
Obiectivul hotararii il constituie punerea in opera a masurilor minimale vizand

promovarea ameliorarii mediului de munca pentru garantarea unui nivel mai bun protectiei
securitatii si sanatatii muncii.
Locurile de munca sunt definite ca locurile destinate sa cuprinda posturile de lucru
situate in cladirile intreprinderii si/sau unitatii, inclusiv orice alt loc din aria intreprinderii si/sau a
unitatii la care lucratorul are acces in cadrul desfasurarii activitatii.
Exceptiile in aplicare
Dispozitiile nu se aplica mijloacelor de transport utilizate in afara intreprinderii nici
locurilor de munca din interiorul mijloacelor de transport, santierelor temporare sau mobile,
industriilor extractactive, vaselor de pescuit, campurilor, padurilor si altor terenuri care apartin
unei intreprinderi agricole sau forestiere, dar sunt situate in afara ariei cladirilor intreprinderii.
Obligatii generale
Angajatorul trebuie sa ia toate masurile ca:
a) sa fie pastrate in permanenta libere caile de acces ce conduc spre iesirile de urgenta
si iesirile propriu-zise;
b) sa fie realizata intretinerea tehnica a locului de munca si a echipamentelor si
dispozitivelor iar orice neconformitati constatate si suscceptibile de a afecta
sanatatea si securitatea lucratorilor sa fie corectate cat mai curand posibil;
c) sa fie curatate cu regularitate pentru a se asigura un nivel de igiena corespunzator
locului de munca, echipamentele si dispozitivele;
d) sa fie cu regularitate intretinute si verificate echipamentele si dispozitivele de
securitate destinate prevenirii sau eliminarii pericolelor.
Obligatii specifice
Locurile de munca trebuie sa satisfaca prescriptiile minimale de securitate si sanatate
care figureaza in anexele la hotarare. Aceste anexe fixeaza prescriptiile detaliate in materie de
instalatii electrice, cai si iesiri de urgenta, lupta contra incendiului, aerisirea locurilor de munca
inchise, temperatura locurilor de munca, luminat, porti, plansee, plafoane, pereti, scari,
echipamente sanitare, principii ergonomice.
Informaream consultarea si participarea lucratorilor

Angajatorul trebuie sa organizeze consultarea si participarea lucratorilor asupra
materiilor acoperite de hotararea de guvern conform prevedrilor art. 18 si 19 din Legea
319/2006.
Lucrul in conditii de izolare

Un lucrator lucreaza in conditii de izolare atunci cand nu are contact vizual si
comunicare verbala directa cu alti lucratori pentru o perioada de timp mai mare de 1 ora si cand
nu este posibil sa i se acorde ajutor medical in caz de accident sau cand se afla intr-o situatie
critica.
Pentru aceste situatii lucratorii trebuie sa fie informati cu privire la:
SUPORT DE CURS
a) manevrarea echipamentului de munca, starea acestuia;

b) riscurile de accidentare si modul de actiune in caz de aparitie a acestora;
c) comportamentul adecvat in cazul producerii unei avarii sau al aparitiei unei situatii
critice;
d) utilizarea echipamentului individual de protectie;
e) primul ajutor;
f) utilizarea sistemului de supraveghere si de legatura cu exteriorul.
36
privind nomele de securitate si sanatate pentru utilizarea de catre
lucratori a echipamentelor individuale de protectie la locul de
munca
Prezenta hotarare transpune in legislatia romana Directiva 89/656/CEE privind normele
de securitate si sanatate pentru utilizarea de catre lucratori a echipamentelor individuale de
protectie la locul de munca.
Obiectiv – Hotararea stabileste cerintele minime referitoare la echipamentul de protectie

utilizat de lucratori la locul de munca
Definitie – Prin echipament indivividual de protectie (RIP) se intelege orice echipament

destinat sa fie purtat sau tinut de lucrator pentru a-l proteja impotriva unuia sau mai multor
riscuri care ar putea sa ii puna in pericol securitatea si sanatatea la locul de munca precum si
orice element suplimentar sau accesoriu proiectat in acest scop.
Domeniu de aplicare
Hotararea nu se aplica pentru:
a) echipamentul folosit de serviciul de urgenta si salvare;
b) imbracamintea de lucru si uniformele obisnuite care nu sunt proiectate in mod special
pentru a proteja securitatea si sanatatealucratorului;
c) echipamentul individual de protectie purtat sau folosit de armata, politie ori alte institutii
de ordine publica;
d) echipamentul individual de protectie pentru mijloacele de transport rutier;
e) echipamentul sportiv;
f) echipamentul de autoaparare si descurajare;
g) dispozitivele purtabile pentru detectarea si semnalizarea riscurilor si factorilor nocivi;
EIP trebuie utilizat atunci cand riscurile nu pot fi evitate sau limitate suficient pentru
mijloacele tehnice de protectie colectiva ori prin masurile, metodele sau procedurile de
organizare a muncii.
Obligatiile angajatorilor:
EIP trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) sa fie corespunzator pentru riscurile implicate fara sa conduca el insusi la un risc
marit;
b) sa corespunda conditiilor existente la locul de munca;
c) sa se ia in considerare cerintele ergonomice si starea sanatatii lucratorului;
d) sa se potriveasca in mod corect persoanei care il poarta, dupa toate ajustarile
necesare.
Atunci cand datorita prezentei unor riscuri multiple trebuie purtate mai multe EIP
acestea trebuie sa fie compatibile si sa isi pastreze eficacitatea in raport cu riscurile respective.
EIP se distribuie gratuit de angajator, care asigura buna functionare si o stare de igiena
satisfacatoare prin intretinere, reparare si inlocuirile necesare.
Angajatorul trebuie sa furnizeze toate informatiile legate de riscurile pentru care se
acorda echipament individual de protectie caracteristicile acestuia si daca este necesar
organizeaza antrenamente pentru utilizarea corecta a acestuia.
Instructiunile de utilizare a echipamentului individual de protectie trebuie sa fie pe
intelesul lucratorilor.
Informarea, consultarea si participarea lucratorilor
Informarea, consultarea si participarea lucratorilor se face cu respectarea prevederilor
Legii nr.319/2006.
SUPORT DE CURS

privind cerintele minime de securitate si sanatate in munca
referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare
Prezenta hotarare transpune in legilsatia romana prevederile Directivei 1990/270/CEE

privind cerintele minime de securitate si sanatate in munca referitoare la utilizarea
echipamentelor cu ecran de vizualizare
Scop – hotararea generala stabileste cerintele minime de securitate si sanatate in

munca privins utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare.
Definitie
- Echipament cu ecran de vizualizare – echipament de vizualizare grafic sau alfa-
numeric, indiferent de procedeul de afisare folosit.
- Post de lucru – ansamblu care cuprinde un echipament cu ecran de vizualizare
prevazut cu tastatura, accesorii operationale, periferice, inclusiv unitatea de discheta
sau unitate optica, telefon, modem , imprimanta, suport pentru documente, scaun,
masa sau suprafata de lucru, precum si mediul de munca inconjurator.
- Lucrator – orice persoana angajata conform prevederilor art.5 lit. a) din Legea
nr.319/2006, care foloseste in mod obisnuit un echipament cu ecran de vizualizare,
pe o durata semnificativa a timpului normal de lucru.
Obligatiile angajatorului
- angajatorii au obligatia de a evalua conditiile de securitate si sanatate in special in
ce priveste riscurile pentru vedere, probleme fizice si solicitare mentala ;
- angajatorii trebuie sa ia masuri pentru remedierea riscurilor constatate ;
- angajatorii trebuie sa ia mmasuri corespunzatoare pentru ca posturile de lucru sa
indeplineasca cerintele minime de securitate prevazute in anexa la hotarare ;
- angajatorii trebuie sa planifice sarcinile lucratorilor astfel incat folosirea zilnica a
ecranului de vizualizare sa fie intrerupta periodic prin pauze sau schimbari de
activitate care sa reduca suprasolicitarea.
Informarea, instruirea, consultarea si participarea lucratorilor

Informarea, instruirea, consultarea si participarea lucratorilor se face cu respectarea
prevederilor din Legea nr.319/2006.
Protectia ochilor si a vederii

Lucratorii trebuie sa beneficieze de un examen corespunzator al ochilor si al vederii,
efectuat de o persoana care are competenta necesara:
- inainte de inceperea activitatii la ecranul de vizualizare
- ulterior, la intervale regulate
- ori de cate apar tulburari de vedere cauzate de activitate.
38
Formator - ing. Dima Cristina
privind cerintele minime pentru semnalizarea de securitate si
sanatate la locul de munca
Prezenta hotarare transpune in legislatia romana prevederile Directivei 92/58/CEE,
privind cerintele minime pentru semnalizarea de securitate si sanatate la locul de munca.
Obiectiv: Hotararea stabileste cerintele minime pentru semnalizarea de securitate si/sau

de sanatate la locul de munca.
Obligatiile angajatorilor
In situatiile in care riscurile nu pot fi evitate sau reduse suficient prin mijloace tehnice de
protectia colectiva ori prin masuri, metode sau procedee de organizare a muncii, angajatorul
trebuie sa prevada semnalizarea de securitate si/sau de sanatate la locul de munca.
Pentru alegerea semnalizarii corespunzatoare angajatorul trebuie sa ia in considerare:
a) evaluarea riscurilor
b) cerintele minime prevazute in anexele 1-9 din prezenta Hotarare
Informarea si instruirea lucratorilor

Lucratorii si reprezentantii lor trebuie sa fie informati referitor la masurile care se iau cu
privire la semnalizarea utilizata la locul de munca
Lucratorii trebuie sa primeasca o instruire corespunzatoare in special sub forma de
instructiuni precise care sa cuprinda semnificatia semnalizarii precum si comportamentul
general si specific ce trebuie adoptat.

Consultarea si participarea lucratorilor si a reprezentantilor acestora in ce priveste
semnalizarea trebuie sa se faca cu respectarea prevederilor art 18 din Legea nr. 319/2006
privind cerintele minime de securitate si sanatate referitoare la
expunerea lucratorilor la riscurilor generate de zgomot
Prezenta HG transpune in legislatia romana Directiva 2003/10/CE privind cerintele
minime de securitate si sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la riscurile generate de
agenti fizici (zgomot)
Obiectiv: - prezenta HG stabileste cerintele minime pentru protectia lucratorilor impotriva

riscurilor pentru sanatatea si securitatea lor, generate de expunerea la zgomot, in special
impotriva riscurilor pentru auz.
Domeniul de aplicare: - Hotararea se aplica tuturor activitatilor in care lucratorii sunt sau
este posibil sa fie expusi la riscuri generate de zgomot.
In articolul 4 al hotararii se definesc termenii utilizati ca : predictori de risc respectiv
presiune acustica de varf, nivelul de expunere zilnica la zgomot, nivelul de expunere
saptamanala la zgomot astfel cum sunt definiti in standardul SR ISO 1999:1996.
Hotararea stabileste in articolul 5 valorile limite de expunere si valorile de expunere de la

care se declanseaza actiunea angajatorului privind securitatea si protectia sanatatii lucratorilor
in raport cu nivelurile de expunere zilnica la zgomot si presiunea acustica de varf
Obligatiile angajatorilor:
Angajatorii trebuie sa evalueze si daca este necesar, sa masoare nivelurile de zgmot la
care sunt expusi lucratorii folosind metode si aparatura adaptate caracteristicilor zgomotului,
duratei expunerii si factorilor de mediu.
Evaluarea si masurarea se fac de catre servicii de protectie si prevenire competente, la
intervale adecvate.
La evaluarea riscurilor angajatorul trebuie sa acorde atentie deosebita urmatoarelor

elemente:
a) nivelul, tipul si durata expunerii;
b) valorile limita de expunere si valorile de expunere de la care se declanseaza
actiunea;
c) efectele asupra sanatatii si securitatii lucratorilor care apartin unor grupuri sensibile
la riscuri specifice;
d) efectele asupra sanatatii si securitatii lucratorilor rezultate din interactiunile dintre
zgomot si substante ototoxice din mediul de munca, precum si dintre zgomot si
vibratii in masura in care este posibil din punct de vedere tehnic;
e) efectele indirecte asupra sanatatii si securitatii lucratorilor, rezultate din interactiuni
dintre zgomot si semnale de avertizare sau alte sunete care trebuie percepute
pentru a reduce riscul de accidentare;
f) informatiile privind emisia de zgomot furnizate de producatori echipamentelor de
munca in conformitate cu prevederile legale;
a. existenta unor echipamente de munca alternative, proiectate pentru a reduce
emisia de zgomot;
b. prelungirea expunerii la zgomot peste programul de lucru normal, pe
raspunderea angajatorului;
c. informatiile adecvate obtinute in urma supravegherii sanatatii;
d. punerea la dispozitie a mijloacelor de protectie auditiva cu caracteristici de
atenuare adecvate
Evaluarea riscurilor trebuie actualizata periodic si ori de cate ori s-au produs modificari
semnificative care pot duce la expunerea lucratorilor la zgomot.
SUPORT DE CURS
Evitarea sau reducerea expunerii la zgomot

Riscurile generate de expunerea la zgomot trebuie sa fie eliminate la sursa sau trebuie
reduse la minim luand in considerare mai ales:
a) alte metode de lucru care sa reduca expunerea la zgomot;
b) alegerea unor echipamente de munca adecvate care sa emita cel mai mic nivel de
zgomot posibil;
c) proiectarea si amplasarea locurilor de munca si a posturilor de lucru;
d) informarea si formarea adecvata a lucratorilor privind utilizarea corecta a
echipamantelor de munca;
e) mijloacele tehnice pentru reducerea zgomotului aerian cum ar fi ecrane, carcase,
captuseli fonoabsorbante precum si reducerea zgomotului structural prin
amortizarea zgomotului sau prin izolare;
f) programe adecvate de intretinere a echipamentelor de munca, a locului de munca si
a sistemelor de la locul de munca;
g) organizarea muncii incat sa se reduca zgomotul prin limitarea duratei si intensitatii
expunerii si stabilirea unor pauze suficiente de odihna in timpul programului de
munca.
Protectia individuala impotriva riscurilor generate de expunerea la zgomot

 atunci cand expunerea la zgomot depaseste valorile de expunere inferioare de la
care se declanseaza actiunea, angajatorul trebuie sa puna la dispozitia lucratorilor
mijloace individuale de protectie auditiva;
 atunci cand expunerea la zgomot atinge sau depaseste valorile de expunere
superioare de la care se declanseaza actiunea, lucratorii trebuie sa utilizeze mijloace
de protectie auditiva;
 mijloacele individuale de protectie auditiva trebuie sa fie concepute si realizate astfel
incat sa elimine sau sa reduca la minim riscul pentru auz;
Limitarea expunerii la zgomot

Expunerea lucratorilor la zgomot nu trebuie sa depaseasca in nici un caz valorile limita
de expunere
Daca se constata expuneri peste valorile limita de expunere in pofida masurilor luate
pentru aplicarea prezentei hotarari angajatorul trebuie:
a) sa ia de indata masuri de reducere a expunerii sub valorile limita de expunere;
b) sa identifice cauzele expunerii excesive;
c) sa adapteze masurile de prevenire si protectie pentru a evita orice recurenta.
Informarea si formarea lucratorilor

Angajatorul trebuie sa asigure informarea si formarea lucratorilor expusi la zgomot in
special in ce priveste:
a) natura riscurilor
b) masurile luate pentru eliminarea sau reducerea zgomotului
c) valorile limita de expunere si valorile de expunere de la care se declanseaza
actiunea angajatorului;
d) rezultatele evaluarii si masurarii zgomotului;
e) folosirea corecta a mijloacelor de protectie auditiva;
f) uttilitatea si metoda de depistare si semnalare a simptomelor deteriorarii auzului;
g) conditiile in care lucratorii au dreptul la supravegherea sanatatii si scopul acestei
supravegheri;
h) protectiile profesionale sigure, in scopul reducerii la minim a expunerii la zgomot.
41
SUPORT DE CURS

Consultarea si participarea lucratorilor si a reprezentantilor acestora trebuie sa se
desfasoare potrivit reglementarilor in vigoare si trebuie sa se refere in special la:
a) evaluarea riscurilor si identificarea masurilor care trebuie luate;
b) masurile destinate sa elimine sau sa reduca riscurile generate de expunerea la
zgomot;
c) alegerea mijloacelor individuale de protectie auditiva
Supravegherea sanatatii:
Lucratorii a caror expunere la zgomot depaseste valoarea de expunere superioara de la
care se declanseaza actiunea angajatorului privind securitatea si protectia sanatatii lucratorilor,
acestia au dreptul la examenul medical periodic, inclusiv testarea auzului, efectuat de un medic
specialist sau de un medic de medicina muncii.
Pentru fiecare lucrator care face obiectul supravegherii medicale se intocmeste un
dosar medical individual care trebuie actualizat si pastrat in mod adecvat pentru a fi consultat
ulterior. Fiecare lucrator are acces la dosarul propriu.
Medicul de medicina a muncii trebuie sa-l informeze pe lucrator asupra rezultatelor care
il privesc personal daca constata ca acesta prezinta o pierdere identificabila a auzului si daca
apreciaza ca aceasta este rezultatul expunerii la zgomot.
42
MODULUL 3.
ORGANIZAREA ACTIVITATII DE SECURITATE A MUNCII
Ca disciplină ştiinţifică, protecţia muncii, face parte din ansamblul ştiinţelor muncii,
având ca obiect studierea legităţilor fenomenelor de accidentare şi îmbolnăvire
profesională, precum şi a mijloacelor şi măsurilor de prevenire a acestora.
Ca instituţie de drept, protecţia muncii, reprezintă "un ansamblu de norme legale şi

imperative", având ca obiect reglementarea relaţiilor sociale ce se formează în legătură cu
organizarea, conducerea şi realizarea procesului de muncă, în scopul prevenirii
accidentelor şi bolilor profesionale.
Ca activitate metodologico-aplicativă, protecţia muncii este parte integrantă a

conceperii, organizării şi desfăşurării proceselor de producţie şi cuprinde ansamblul de
acţiuni şi măsuri prin care se realizează efectiv securitatea muncii.
Deci, scopul final al activităţii de securitatea si sanatatea muncii este
asigurarea vieţii şi integrităţii anatomo-funcţionale a omului în procesul muncii.
ELEMENTELE PROCESULUI DE MUNCĂ ŞI INTERACŢIUNEA LOR
SISTEM DE MUNCĂ
Executant
PROCES
Mijloace de DE
Sarcina producţie MUNCĂ
de
muncă
Mediu de
muncă
Procesul de muncă reprezintă succesiunea în timp şi în spaţiu a activităţilor

executantului şi mijloacelor de producţie în sistemul de muncă.
Sistemul de muncă reprezintă totalitatea acţiunilor pe care trebuie să le efectueze
executantul prin intermediul mijloacelor de producţie, pentru realizarea scopului sistemului
de muncă şi a condiţiilor impuse de realizare a acestora.
Executantul este omul implicat nemijlocit în realizarea sarcinii de muncă.
Mijloacele de producţie reprezintă totalitatea mijloacelor de muncă (unelte, mijloace
de transport şi comunicaţie, recipiente şi depozite pentru păstrarea produselor etc.) şi a
obiectelor muncii (materiile prime) pe care oamenii le folosesc în procesul de producţie.
Mediul de muncă reprezintă totalitatea condiţiilor fizice, chimice, biologice şi
psihologice în care executantul îşi desfăşoară activitatea.
STABILIREA NORMELOR SPECIFICE DE SECURITATE A MUNCII functie de :
 Procesele tehnologice desfasurate in unitate;

 Caracteristicile mediului de munca;
 Categoriile de personal angajat ( tineri sub 18 ani, gravide, lauze, persoane cu
handicap, pensionari);
 Factorii de risc identificati pe fiecare componenta a sistemului de munca ;
 Tipurile de echipamente / utilaje / instalatii folosite la fiecare loc de munca;
 Particularitatile locatiilor si a locurilor de munca;
 Obiectivele organizatiei in domeniul protectiei muncii;
 Obiectivele compartimentului de protectie a muncii;
 Planificarea si organizarea muncii in cadrul organizatiei;
PROGRAMUL ANUAL DE SECURITATE MUNCII cuprinde toate activitatile, este structurat

conform normelor in vigoare si are termene realiste si trebuie sa contina:
 Activitatile desfasurate;
 Responsabilitati;
 Termene;
 Resurse disponibile;
 Organizarea monitorizarii starii de sanatate a lucratorilor;
INSTRUCTIUNILE PROPRII DE SECURITATE A MUNCII

Sunt elaborate in concordanta cu specificul activitatii, tinand cont de factorii de risc
identificati si pot fi structurate astfel:
1. prevederi generale, vor reglementa

o scopul/obiectivele instructiunilor;
o delimitarea spatiului de aplicare;
o modul de revizuire
2. prevederi comune, se face referire la masurile organizatorice si la pericolele

comune tuturor activitatilor din organizatie
o obligatiile si atributiile angajatorului;
o organizarea serviciului de securitate a muncii;
o organizarea serviciilor medicale
o organizarea comitetului de securitate si sanatate in munca;
o circulatia in unitate;
o modul de desfasurare a instructajelor, durata lor precum si perioada dintre doua
instruiri periodice;
o riscurile de accidentare specifice unitatii si masurile adoptate pentru
preintampinarea lor;
44
Formator - ing.Dima Cristina
3. prevederi specifice, va cuprinde cate un subcapitol pentru fiecare tip de loc de
munca/activitate din unitate
o factorii de risc specifici locului de munca;
o cerinte speciale pentru incadrarea si repartizarea lucratorilor pe locuri de munca;
o cerinte privind stabilirea si respectarea succesiunii operatiilor;
o repartizarea sarcinii de munca si dimensionarea acesteia;
o organizarea ergonomica a locului de munca;
o organizarea mentenantei echipamentelor de munca;
o precizari privind caracteristicile mediului de munca si obligatii ale participantilor la
procesul de munca in acest domeniu;
o semnalizarea de securitate;
o acordarea si utilizarea mijloacelor individuale de protectie;
o materiale igienico-sanitare;
o alimentatia de protectie;
o prevenirea si stingerea incendiilor;
o masuri adoptate in cazul situatiilor de urgenta;
INSTRUIREA PERSONALULUI
Instruirea in domeniul securitatii si sanatatii in munca are ca scop insusirea

cunostintelor si formarea deprinderilor de securitate si sanatate in munca a anjajatilor firmei
La instruirea personalului în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca vor fi folosite

mijloace, metode şi tehnici de instruire, cum ar fi: expunerea, demonstratia, studiul de caz,
vizionari de filme, diapozitive, proiectii, instruire asistată de calculator.
Rezultatul instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca se

consemnează în mod obligatoriu în fişa de instruire individuală, cu indicarea materialului
predat, a duratei şi datei instruirii.
Completarea fisei de instruire individuală se va face cu pix cu pasta sau cu stilou,

imediat după verificarea instruirii.
După efectuarea instruirii, fişa de instruire individuală se semnează de către
lucrătorul instruit şi de către persoanele care au efectuat şi au verificat instruirea.
Fişa de instruire individuală va fi pastrata de către conducatorul locului de munca şi

va fi însoţită de o copie a fisei de aptitudini, completată de către medicul de medicina
muncii în urma examenului medical la angajare.
Pentru lucrătorii din exterior, care desfăşoară activităţi pe baza de contract de

prestări servicii în cadrul firmei, beneficiar al serviciilor va asigura instruirea lucrătorilor
privind activităţile specifice unităţii, riscurile pentru securitate şi sănătate în munca, precum
şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul unităţii, în general.
1. INSTRUIREA INTRODUCTIV-GENERALĂ
Scopul instruirii introductiv-generale este de a informa despre activităţile specifice

întreprinderii şi/sau unităţii respective, riscurile pentru securitate şi sănătate în
munca, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul
45
întreprinderii şi/sau unităţii, în general.
Instruirea introductiv-generală se face:

a) la angajarea lucrătorilor;
b) lucrătorilor detasati de la o întreprindere şi/sau unitate la alta;
c) lucrătorilor delegaţi de la o întreprindere şi/sau unitate la alta;
d) lucrătorului pus la dispoziţie de către un agent de munca temporar.
Instruirea introductiv-generală se face de către:

a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în munca;
sau
b) lucrătorul desemnat; sau
c) un lucrator al serviciului intern de prevenire şi protecţie; sau
d) serviciul extern de prevenire şi protecţie.
Instruirea introductiv-generală se face individual sau în grupuri de cel mult 20 de

persoane.
Durata instruirii introductiv-generale depinde de specificul activităţi şi de riscurile
pentru securitate şi sănătate în munca, precum şi de măsurile şi activităţile de prevenire şi
protecţie la nivelul întreprinderii şi/sau al unităţii, în general.
Durata instruirii introductiv-generale nu va fi mai mica de 8 ore.
În cadrul instruirii introductiv-generale se vor expune, în principal, următoarele

probleme:
- Legea securitatii si sanatatii in munca nr.319/2006 actualizata;
- Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.319/2006 - HG 1425/ actualizate;
- Consecintele posibile ale necunoasterii si nerespectarii legislatiei de securitate si
sanatate in munca ;
- Riscurile de accidentare si imbolnavire profesionala specifice ;
- Masuri la nivelul unitatii, privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor si
evacuarea lucratorilor.
- Regulament de ordine interioara.
Conţinutul instruirii introductiv-generale trebuie sa fie în conformitate cu tematica

aprobată de către angajator.
Instruirea introductiv-generală se va finaliza cu verificarea însuşirii cunoştinţelor pe
baza de teste.
Rezultatul verificării va fi consemnat în fişa de instruire.
Lucrătorii noi angajati sau pusi la dispoziţie de către un agent de munca temporar
nu vor putea fi angajaţi dacă nu şi-au insusit cunoştinţele prezentate în instruirea
introductiv-generală.
46
2. INSTRUIREA LA LOCUL DE MUNCA
Instruirea la locul de munca se face după instruirea introductiv-generală şi are ca

scop prezentarea riscurilor pentru securitate şi sănătate în munca, precum şi
măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul fiecărui loc de munca, post
de lucru şi/sau fiecărei funcţii exercitate.
Instruirea la locul de munca se face tuturor categoriilor de lucrători prevăzuţi la
instructajul introductiv-general, inclusiv la schimbarea locului de munca în cadrul
întreprinderii şi/sau al unităţii.
Instruirea la locul de munca se face de către conducătorul direct al locului de
munca, în grupe de maximum 20 de persoane.
Fişa de instruire se păstrează de către conducatorul locului de munca.
Durata instruirii la locul de munca depinde de riscurile pentru securitate şi sănătate
în munca, precum şi de măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul fiecărui loc
de munca, post de lucru şi/sau fiecărei funcţii exercitate.
Durata instruirii la locul de munca nu va fi mai mica de 8 ore şi se stabileşte de

către conducătorul locului de munca respectiv, împreună cu:
sau
c) un lucrator al serviciului intern de prevenire şi protecţie; sau
d) serviciul extern de prevenire şi protecţie.
Instruirea la locul de munca se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către

angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în
munca/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciul extern de
prevenire şi protecţie şi aprobate de către angajator, care vor fi păstrate la persoana care
efectuează instruirea.
Instruirea la locul de munca va cuprinde:

- Informatii privind riscurile de accidentare si imbolnavire profesionala specifice
locului de munca si/sau postului de lucru ;
- Prevederile instructiunilor proprii elaborate pentru locul de munca si/sau postul de
lucru;
- Masuri, la nivelul locului de munca si/sau postului de lucru, privind acordarea
primului ajutor, stingerea incendiilor si evacuarea lucratorilor;
- Prevederi ale reglementarilor de securitate si sanatate in munca privind
activitatile specifice locului de munca si/sau postului de lucru;
- Regulamentul de organizare si functionare ;
Începerea efectivă a activităţii la postul de lucru de către lucrătorul instruit se face numai
după verificarea cunoştinţelor de câte şeful ierarhic superior celui care a făcut instruirea şi
se consemnează în fişa de instruire individuală.
3. INSTRUIREA PERIODICĂ
Instruirea periodică se face tuturor lucrătorilor prevăzuţi la instructajul introductiv-

general şi are drept scop reimprospatarea şi actualizarea cunoştinţelor în domeniul
securităţii şi sănătăţii în munca.
Instruirea periodică se efectuează de către conducătorul locului de munca.
47
Intervalul dintre doua instruiri periodice va fi stabilit în funcţie de condiţiile locului de
munca şi/sau postului de lucru.
Verificarea instruirii periodice se face de către şeful ierarhic al celui care efectuează
instruirea şi prin sondaj de către serviciile externe de prevenire şi protecţie, care vor semna
fişele de instruire ale lucrătorilor, confirmand astfel ca instruirea a fost facuta corespunzător.
Instruirea periodică se va completa în mod obligatoriu şi cu demonstratii practice.
Instruirea periodică se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către serviciul

extern de prevenire şi protecţie şi aprobate de către angajator, care vor fi păstrate la
persoana care efectuează instruirea.
4. INSTRUIREA PERIODICA SUPLIMENTARA
Instruirea periodică se face suplimentar celei programate în următoarele cazuri:

a) când un lucrator a lipsit peste 30 de zile lucrătoare;
b) când au apărut modificări ale prevederilor de securitate şi sănătate în munca privind
activităţi specifice ale locului de munca şi/sau postului de lucru sau ale instrucţiunilor proprii,
inclusiv datorită evoluţiei riscurilor sau apariţiei de noi riscuri în unitate;
c) la reluarea activităţii după accident de munca;
d) la executarea unor lucrări speciale;
e) la introducerea unui echipament de munca sau a unor modificări ale echipamentului
existent;
f) la modificarea tehnologiilor existente sau procedurilor de lucru;
g) la introducerea oricărei noi tehnologii sau a unor proceduri de lucru.
Durata instruirii periodice suplimentare nu va fi mai mica de 8 ore şi se

stabileşte prin instrucţiuni proprii de către conducătorul locului de munca respectiv,
împreună cu:
sau
c) un lucrator al serviciului intern de protecţie şi prevenire; sau
d) serviciul extern de protecţie şi prevenire.
48
Unitatea
FIŞĂDEINSTRUIREINDIVIDUALĂ
PRIVIND SECURITATEA SI SANATATEA IN MUNCA
NUMELE ŞI PRENUMELE
LEGITIMAŢIA, MARCA _
GRUPA SANGUINĂ
DOMICILIUL
………………………………………………………………………………………………………………….
NUMELE ŞI PRENUMELE
Data şi locul naşterii
Calificarea Funcţia
Locul de muncă
Autorizaţii (ISCIR ş.a.)
Traseul de deplasare la / de la serviciu
Instructaj de angajare
1. Instructajul introductiv general, a fost efectuat la data timp de

ore, de către având funcţia de
Conţinutul instructajului
Semnătura Semnătura celui Semnătura celui

celui instruit care a efectuat care a verificat
instructajul însuşirea cunoştinţelor
2. Instructajul la locul de muncă, a fost efecuat la data

specialitatea timp de ore, de către
având funcţia de
Conţinutul instructajului
Semnătura celui instruit Semnătura Semnătura celui care a

celui care a efectuat verificat însuşirea cunoştinţelor
instructajul
3. Admis la lucru
Numele şi prenumele angajatorului
Funcţia (şef secţie, atelier, şantier etc.)
Data şi semnătura
49
INSTRUCTAJ PERIODIC
Semnătura celui
Specialitatea
Durata (h)
instruirea
verificat
instruit
instruit
Data
care a
care a
Materialul predat
instructajului
50
REINSTRUIRE
Semnătura celui
Specialitatea
Durata (h)
instruirea
verificat
instruit
instruit
Data
care a
care a
Materialul predat
instructajului
51
REZULTATELE TESTĂRILOR DE PROTECŢIA MUNCII
Data Materialul examinat Calificativ Examinator
ACCIDENTE DE MUNCĂ SUFERITE

SAU ÎMBOLNĂVIRI PROFESIONALE
Nr. şi data PV
Data producerii Diagnosticul Descrierea Nr. zile
de cercetare a
evenimentului medical evenimentului ITM
evenimentului
SANCŢIUNI APLICATE PENTRU NERESPECTAREA REGLEMENTĂRILOR

DE PROTECŢIA MUNCII
Abaterea săvârşită de la normele Nr. şi data

Sancţiunea aplicată
de protecţia muncii procesului verbal
52
CONTROL MEDICAL PERIODIC
Observaţii de specialitate Observaţii de specialitate
Semnătura şi Data Semnătura şi Data

parafa medicului vizei parafa medicului vizei


53
TESTAREA PSIHOLOGICĂ PERIODICĂ
Apt psihologic pentru: * Apt psihologic pentru: *

psihologului psihologului


*lucru la înălţime, lucru în condiţii de izolare etc.
54
Unitatea
Serviciul (compartimentul)
F I Ş Ă C O L E C T I V Ă DE INSTRUCTAJ
privind securitatea si sanatatea in munca 2)
întocmită azi
Subsemnatul
având funcţia de
în cadrul serviciului (compartimentului) _
asistat de dl. (d-na) _
având funcţia de am procedat la instruirea unui
număr de persoane de la
conform tabelului nominal de pe verso, în probleme de protecţia muncii şi PSI, pentru
vizita (prezenţa) în unitatea noastră în ziua / zilele _
În cadrul instructajului general s-au prelucrat următoarele materiale:
__
__
__
care cuprind norme de protecţia muncii, norme de siguranţa circulaţiei interne şi norme
de PSI, ce trebuie respectate pe parcursul vizitării unităţii.
Prezenta fişă de instructaj se va păstra la serviciul (compartimentul)
Verificat, Semnătura celui care
a efectuat instructajul
2)
Modelul este avizat de MMSS şi se întocmeşte pentru vizitatorii în grup. Acestora li se vor prezenta succint
activităţile şi factorii de risc din cadrul unităţii, precum şi măsurile de prevenire şi vor fi însoţiţi pe toată durata
vizitei de personal autorizat.
55
TABEL NOMINAL
cu persoanele participante la instruire
Subsemnaţii am fost instruiţi şi am luat cunoştinţă de materialele prelucrate şi

consemnate în fişa colectivă de instructaj pentru protecţia muncii şi ne obligăm să le
respectăm întocmai.
Nr. Act identitate /

Numele şi prenumele Semnătura
crt. grupa sanguină
Fişa se completează în 2 exemplare, dintre care unul se dă conducătorului grupului de vizitatori.
Conducătorul grupului de vizitatori:

Numele şi prenumele
Semnătura _
56
57
58
59
60
61
62
MODULUL 4.
ASIGURAREA SEMNALIZARII
DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA
SI A ECHIPAMENTULUI DE PROTECTIA MUNCII
1. SEMNALIZAREA DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA
Cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă

sunt stabilite prin H.G nr.971/2006 publicată în M.O. nr. 683 din 9 august 2006.
Prezenta hotărâre nu se aplica semnalizarii prevăzute de reglementările referitoare
la introducerea pe piata a substanţelor şi preparatelor periculoase, a produselor şi/sau a
echipamentelor, cu excepţia cazului în care aceste reglementări fac referire în mod expres
la acest lucru.
Prezenta hotărâre nu se aplica semnalizarii utilizate în reglementarea traficului rutier,
feroviar, fluvial, maritim şi aerian.
DEFINIŢII :
a) semnalizare de securitate şi/sau de sănătate - semnalizarea care se referă la

un obiect, o activitate sau o situaţie determinata şi furnizează informaţii ori cerinţe referitoare
la securitatea şi/sau sănătatea la locul de munca, printr-un panou, o culoare, un semnal
luminos ori acustic, o comunicare verbală sau un gest-semnal, după caz;
b) semnal de interzicere - semnalul prin care se interzice un comportament care ar
putea atrage sau cauza un pericol;
c) semnal de avertizare - semnalul prin care se avertizeaza asupra unui risc sau
unui pericol;
d) semnal de obligativitate - semnalul prin care se indica adoptarea unui
comportament specific;
e) semnal de salvare sau de prim ajutor - semnalul prin care se dau indicaţii privind
ieşirile de urgenta ori mijloacele de prim ajutor sau de salvare;
f) semnal de indicare - semnalul prin care se furnizează alte indicaţii decât cele
prevăzute la lit. b)-e);
g) panou - semnalul care, prin combinarea unei forme geometrice, a unor culori şi a
unui simbol sau a unei pictograme, furnizează o indicaţie specifica, a cărui vizibilitate este
asigurata prin iluminare de intensitate suficienta;
h) panou suplimentar - panoul utilizat împreună cu un panou descris la lit. g), care
furnizează informaţii suplimentare;
i) culoare de securitate - culoarea căreia îi este atribuită o semnificatie specifica;
j) simbol sau pictogramă - imaginea care descrie o situaţie sau indica un
comportament specific şi care este utilizata pe un panou ori pe o suprafata luminoasa;
k) semnal luminos - semnalul emis de un dispozitiv realizat din materiale
transparente sau translucide, iluminate din interior ori din spate, astfel încât să se creeze o
suprafaţă luminoasă;
l) semnal acustic - semnalul sonor codificat, emis şi difuzat de un dispozitiv realizat
în acest scop, fără folosirea vocii umane sau artificiale;
m) comunicare verbală - mesajul verbal predeterminat, comunicat prin voce umană
63
sau artificiala;
n) gest-semnal - miscarea şi/sau poziţia bratelor şi/sau a mainilor într-o forma
codificata, având ca scop ghidarea persoanelor care efectuează manevre ce constituie un
risc sau un pericol pentru lucrători.
Obligaţii generale
 Atunci când riscurile nu pot fi evitate sau reduse suficient prin mijloace tehnice de
protecţie colectivă ori prin măsuri, metode sau procedee de organizare a muncii,
angajatorul trebuie sa prevadă semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la
locul de munca, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri, şi sa verifice
existenta acesteia.
 Pentru alegerea semnalizarii adecvate, angajatorul trebuie sa ia în considerare orice
evaluare a riscurilor realizată în conformitate cu art. 7 alin. (4) lit. a) din Legea nr.
319/2006.
 Semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de munca trebuie sa
satisfacă cerinţele minime din prezenta hotărâre.
 În interiorul întreprinderilor şi/sau unităţilor trebuie prevăzută, dacă este cazul,
semnalizarea corespunzătoare traficului rutier, feroviar, fluvial, maritim şi aerian, fără
a aduce atingere cerinţelor minime prevăzute.
Informarea şi instruirea lucrătorilor
 Lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora trebuie sa fie informati referitor la toate

măsurile care trebuie luate privind semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate
utilizata la locul de munca, fără a aduce atingere prevederilor art. 16 şi 17 din Legea
nr. 319/2006.
 Lucrătorilor trebuie sa li se asigure o instruire corespunzătoare în ceea ce priveşte
semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de munca, în special sub
forma unor instrucţiuni precise, fără a aduce atingere prevederilor art. 20 şi 21 din
Legea nr. 319/2006.
 Instruirea prevăzută primul punct trebuie sa cuprindă semnificatia semnalizarii, mai
ales a celei care conţine cuvinte, precum şi comportamentul general şi specific ce
trebuie adoptat.
Modalităţi de semnalizare
Semnalizare permanentă
Semnalizarea referitoare la o interdicţie, un avertisment sau o obligaţie, precum şi

semnalizarea privind localizarea şi identificarea mijloacelor de salvare ori prim ajutor trebuie
să se realizeze prin utilizarea panourilor permanente.
Trebuie să se folosească panouri şi/sau o culoare de securitate pentru semnalizarea
permanenta destinată localizarii şi identificarii materialelor şi echipamentelor de prevenire şi
stingere a incendiilor.
Semnalizarea de pe recipiente şi de pe conducte trebuie sa se facă conform prevederilor
anexei nr. 3.
Locurile în care exista risc de coliziune cu obstacole şi de cadere a persoanelor trebuie
64
sa fie semnalizate permanent cu o culoare de securitate şi/sau cu panouri.
Căile de circulaţie trebuie sa fie marcate permanent cu o culoare de securitate.
Semnalizarea ocazională
Când împrejurările o impun, trebuie sa se folosească semnale luminoase, semnale

acustice şi/sau comunicare verbală, ţinându-se seama de intersanjabilitatea şi combinatiile
prevăzute la pct. 3, pentru semnalizarea pericolelor, mobilizarea persoanelor pentru o
acţiune specifica, precum şi pentru evacuarea de urgenta a persoanelor.
Orientarea persoanelor care efectuează manevre ce presupun un risc sau un pericol
trebuie sa se realizeze, în funcţie de împrejurări, printr-un gest-semnal şi/sau prin
comunicare verbală.
Intersanjabilitatea şi combinarea semnalizarilor
Dacă eficienţa este aceiaşi, se poate alege între următoarele:
a) o culoare de securitate sau un panou, pentru a marca locurile cu obstacole ori

denivelari;
b) semnale luminoase, semnale acustice sau comunicare verbală;
c) gesturi-semnal sau comunicare verbală.
Pot fi utilizate împreună următoarele modalităţi de semnalizare:
a) semnal luminos şi semnal acustic;

b) semnal luminos şi comunicare verbală;
c) gest-semnal şi comunicare verbală.
Instrucţiunile din tabelul de mai jos se aplică tuturor mijloacelor de semnalizare care
conţin o culoare de securitate:
CULOARE SEMNIFICAŢIE SAU SCOP INDICAŢII ŞI PRECIZĂRI

Roşu Semnal de interdicţie Atitudini periculoase
Pericol-alarmă Stop,oprire, disp. de oprire de
Materiale şi echipamente PSI urgenţă
Evacuare
Identificare şi localizare
Galben sau Semnal de avertizare Atentie, precautie
galben-oranj Verificare
Albastru Semnal de obligaţie Comportament sau acţiune

specifica
Obligaţia purtării EIP
Verde Semnal de salvare sau de prim Usi, iesiri, cai de acces,
ajutor echipamente, posturi, încăperi
Situaţie de securitate Revenire la normal
Eficienta semnalizarii nu trebuie sa fie afectată de:

 prezenta unei alte semnalizari sau a unei alte surse de emisie de acelaşi tip
65
care afectează vizibilitatea ori audibilitatea, ceea ce implica, mai ales, următoarele:
a) evitarea amplasarii unui număr excesiv de panouri la o distanta prea mică unul faţă de
celălalt;
b) a nu se utiliza concomitent doua semnale luminoase care pot fi confundate;
c) a nu se utiliza un semnal luminos în apropierea altei surse luminoase asemănătoare;
d) a nu se folosi doua semnale sonore concomitent;
e) a nu se utiliza un semnal sonor dacă zgomotul din mediu este prea puternic;
 designul deficitar, numărul insuficient, amplasamentul greşit, starea

necorespunzătoare ori funcţionarea necorespunzătoare a mijloacelor sau
dispozitivelor de semnalizare.
Mijloacele şi dispozitivele de semnalizare trebuie, după caz, sa fie curăţate,

întreţinute, verificate, reparate periodic şi, dacă este necesar, înlocuite astfel încât sa se
asigure menţinerea calităţilor lor intrinseci şi/sau functionale.
Numărul şi amplasarea mijloacelor sau dispozitivelor de semnalizare care trebuie
instalate se stabilesc în funcţie de importanta riscurilor, a pericolelor ori de zona care trebuie
acoperită.
Semnalizarile care necesita o sursa de energie pentru funcţionare trebuie sa fie
prevăzute cu alimentare de rezerva, pentru cazul întreruperii alimentarii cu energie, cu
excepţia situaţiei în care riscul dispare odată cu întreruperea acesteia.
Un semnal luminos şi/sau sonor trebuie sa indice, prin declanşarea sa, începutul
acţiunii respective; durata semnalului trebuie sa fie atât cat o impune acţiunea. Semnalul
luminos sau acustic trebuie sa fie reconectat imediat după fiecare utilizare.
Semnalele luminoase şi acustice trebuie sa facă obiectul unei verificări a bunei lor
funcţionari şi a eficientei lor reale, înainte de punerea în funcţiune şi, ulterior, prin verificări
periodice.
Trebuie sa fie luate măsuri adecvate suplimentare sau de înlocuire în cazul în care
auzul sau vederea lucrătorilor în cauza este limitată, inclusiv datorită purtării echipamentelor
individuale de protecţie.
Zonele, sălile sau incintele utilizate pentru depozitarea substanţelor ori a preparatelor
periculoase în cantităţi mari trebuie sa fie semnalizate printr-un panou de avertizare
corespunzător, ales dintre cele enumerate la pct. 3.2 din anexa nr. 2 sau trebuie identificate
în conformitate cu pct. 1 din anexa nr. 3, exceptând cazul în care etichetele diferitelor
ambalaje sau recipiente sunt suficiente în acest scop.
CERINŢE MINIME GENERALE PRIVIND PANOURILE DE SEMNALIZARE
Caracteristici intrinseci
1.1. Forma şi culorile panourilor sunt definite la pct. 3, în funcţie de obiectul lor specific,
respectiv panouri de interzicere, avertizare, obligativitate, salvare sau de prim ajutor,
precum şi panouri privind materiale şi echipamente de stingere a incendiilor.
1.2. Pictogramele trebuie sa fie cat mai simple posibil şi trebuie evitate detaliile inutile.
1.3. Pictogramele utilizate pot fi uşor diferite sau mai detaliate decât cele prezentate la
pct. 3, cu condiţia ca semnificatia lor sa rămână neschimbata şi nicio diferenţa sau
adaptare sa nu provoace confuzie asupra semnificatiei.
1.4. Panourile trebuie confectionate dintr-un material cat mai rezistent la socuri,
intemperii şi agresiuni cauzate de mediul ambiant.
66
1.5. Dimensiunile şi caracteristicile colorimetrice şi fotometrice ale panourilor trebuie sa
asigure o buna vizibilitate şi înţelegere a mesajului acestora.
Condiţii de utilizare
2.1. Panourile trebuie instalate, în principiu, la o înălţime corespunzătoare, orientate în

funcţie de unghiul de vedere, ţinându-se seama de eventualele obstacole, fie la intrarea
într-o zona în cazul unui risc general, fie în imediata apropiere a unui risc determinat sau
a obiectului ce trebuie semnalat, şi într-un loc bine iluminat, uşor accesibil şi vizibil.
În cazul în care condiţiile de iluminare naturala sunt precare, trebuie utilizate culori
fosforescente, materiale reflectorizante sau iluminare artificiala, fără a aduce atingere
prevederilor legislaţiei naţionale care transpun Directiva 89/654/CEE.
2.2. Panoul trebuie înlăturat când situaţia care îl justifică nu mai există.
67
Panouri de interdicţie
Caracteristici intrinseci:
a) forma rotundă;
b) pictograma neagra pe fond alb, margine şi banda diagonala roşii (partea roşie trebuie
să ocupe cel puţin 35% din suprafata panoului).
68
Panouri de avertizare
69
Panouri de obligativitate
70
SUPORT DE CURS
Panouri de salvare şi acordarea primului ajutor
70
SUPORT DE CURS
Panouri privind materialele sau echipamentele necesare pentru prevenirea şi

stingerea incendiilor
71
SUPORT DE CURS
CERINŢE MINIME
privind identificarea şi localizarea echipamentelor
destinate prevenirii şi stingerii incendiilor
1. Echipamentele folosite la prevenirea şi stingerea incendiilor trebuie identificate

prin utilizarea unei anumite culori pentru echipament şi prin amplasarea unui panou de
localizare şi/sau prin utilizarea unei culori specifice pentru locul unde se afla echipamentele
respective ori punctele de acces la acestea.
2. Aceste echipamente se identifica prin culoarea roşie.
Suprafata roşie trebuie sa fie suficient de mare pentru a permite identificarea rapida
a echipamentului destinat stingerii incendiilor.
CERINŢE MINIME
privind semnalizarea obstacolelor şi a locurilor
periculoase şi pentru marcarea căilor de circulaţie
1. Semnalizarea obstacolelor şi a locurilor periculoase

1.1. Marcarea locurilor cu risc de lovire de un obstacol şi de cadere a obiectelor şi
persoanelor se face în interiorul zonelor construite ale întreprinderii, în care lucrătorii au
acces în cursul activităţii lor, prin culoarea galbena alternativ cu culoarea neagra sau
culoarea roşie alternativ cu culoarea alba.
1.2. Dimensiunile marcajului trebuie sa ţină seama de dimensiunile obstacolului
sau ale locului periculos semnalat.
1.3. Benzile galben-negre sau roşu-albe trebuie sa fie înclinate la circa 45° şi sa
aibă dimensiunile aproximativ egale
2. Marcarea căilor de circulaţie

2.1. Căile de circulaţie a vehiculelor trebuie marcate clar prin benzi continue, având
o culoare perfect vizibila, de preferinta alba sau galbena, ţinându-se seama de culoarea
solului, în cazul în care destinaţia şi echipamentul încăperilor impun acest lucru pentru
72
SUPORT DE CURS
protecţia lucrătorilor.
2.2. Benzile trebuie amplasate astfel încât sa se ţină seama de distanţele de
securitate necesare între vehiculele care pot circula în zona şi orice obiect aflat în
apropiere, precum şi între pietoni şi vehicule.
2.3. Căile permanente de circulaţie situate în exterior, în zonele construite, trebuie
marcate la fel. Fac excepţie cele care sunt prevăzute cu trotuare sau bariere
corespunzătoare.
CERINŢE MINIME
privind semnalele luminoase
1. Caracteristici intrinseci
1.1. Lumina emisă de un semnal trebuie sa producă un contrast luminos adecvat
mediului, în funcţie de condiţiile de utilizare prevăzute, fără sa antreneze fenomenul de
orbire, prin intensitate prea puternica, sau vizibilitate redusă, ca urmare a iluminarii
insuficiente.
1.2. Suprafata luminoasa care emite un semnal poate avea o culoare uniforma sau
poate conţine o pictograma pe un fond determinat.
1.3. Culoarea uniforma trebuie sa corespundă tabelului de culori şi semnificatiei
acestora care figurează la pct. 4 din anexa nr. 1.
1.4. Atunci când semnalul conţine o pictograma, aceasta trebuie sa fie în
conformitate cu cerinţele corespunzătoare prevăzute în anexa nr. 2.
2. Reguli specifice de utilizare
2.1. Dacă un dispozitiv poate emite atât un semnal continuu, cat şi unul intermitent,
semnalul intermitent va fi utilizat pentru a indica, în raport cu semnalul continuu, un nivel
mai ridicat de pericol sau o urgenta mai mare de intervenţie ori de acţiune solicitată sau
impusa.
Durata fiecărui impuls luminos şi frecventa impulsurilor unui semnal luminos
intermitent trebuie stabilite astfel încât:
a) sa asigure o buna perceptie a mesajului;
b) sa evite orice confuzie, atât între diferitele semnale luminoase, cat şi cu un
semnal luminos continuu.
2.2. Dacă un semnal luminos intermitent este utilizat în locul unui semnal acustic
sau în completarea acestuia, codul semnalului luminos trebuie sa fie identic.
2.3. Un dispozitiv care emite un semnal luminos utilizabil în caz de pericol grav
trebuie sa fie supravegheat în mod special sau sa fie prevăzut cu un bec de rezerva.
CERINŢE MINIME
privind semnalele acustice
1.1. Un semnal acustic trebuie:
a) sa aibă un nivel sonor considerabil mai înalt fata de zgomotul ambiant, astfel
73
SUPORT DE CURS
încât sa poată fi auzit, fără sa fie excesiv sau suparator;

b) sa poată fi recunoscut uşor, în special după durata impulsurilor, distanta dintre
impulsuri sau grupuri de impulsuri, şi sa poată fi diferenţiat uşor de orice alt semnal acustic
şi de zgomotele ambientale.
1.2. Dacă un dispozitiv poate emite un semnal acustic atât cu frecventa variabila, cat
şi cu frecventa constanta, frecventa variabila va fi utilizata pentru a indica, în raport cu
frecventa constanta, un nivel mai ridicat de pericol, o urgenta crescută de intervenţie sau o
acţiune impusa/solicitată.
2. Codul care trebuie utilizat
Sunetul semnalului de evacuare trebuie să fie continuu.
CERINŢE MINIME
privind comunicarea verbală
1.1. Comunicarea verbală se stabileşte între un vorbitor sau un emitator şi unul ori
mai mulţi auditori, sub forma unui limbaj format din texte scurte, grupuri de cuvinte şi/sau
cuvinte izolate, eventual codificate.
1.2. Mesajele verbale trebuie sa fie cat mai scurte, simple şi clare.
1.3. Calităţile de comunicare ale vorbitorului şi facultăţile auditive ale auditorilor
trebuie sa asigure o comunicare verbală sigura.
1.4. Comunicarea verbală poate fi directa, utilizând vocea umană, sau indirecta, prin
voce umană ori artificiala, difuzată prin oricare mijloc corespunzător.
2. Reguli specifice de utilizare

2.1. Persoanele implicate trebuie sa cunoască bine limbajul utilizat, pentru a putea
pronunţa şi înţelege corect mesajul verbal şi pentru a adopta, în consecinta,
comportamentul corespunzător în domeniul securităţii şi/sau al sănătăţii.
2.2. Dacă comunicarea verbală este utilizata în locul sau complementar unui gest-
semnal, trebuie folosite cuvinte-cod, ca de exemplu:
a) start - pentru a indica începerea comenzii;
b) stop - pentru a întrerupe sau a termina o mişcare;
c) opreşte - pentru a opri operaţiunea;
d) ridica - pentru a ridica o greutate;
e) coboară - pentru a cobori o greutate;
f) înainte ┐
g) înapoi | sensul miscarilor respective trebuie
h) dreapta | coordonate, când este cazul, cu gesturile
i) stanga | de semnalizare corespunzătoare;
┘
j) pericol - pentru a solicita oprirea de urgenta;
k) repede - pentru a accelera o mişcare, din motive de securitate.
74
SUPORT DE CURS
CERINŢE MINIME
privind gesturile-semnal
1. Caracteristici
1.1. Gesturile-semnal trebuie sa fie precise, simple, ample, uşor de executat şi de
înţeles şi bine diferenţiate de alte gesturi-semnal.
1.2. Utilizarea în acelaşi timp a ambelor brate trebuie sa se facă în mod simetric şi
pentru executarea unui singur gest-semnal.
1.3. Gesturile utilizate pot varia uşor sau pot fi mai detaliate în raport cu
reprezentarile prevăzute la pct. 3, cu condiţia sa respecte caracteristicile prezentate la pct.
1.1 şi 1.2, cu condiţia ca semnificatia şi înţelegerea lor sa fie cel puţin echivalente.
2. Reguli de utilizare specifice

2.1. Persoana care emite semnale, denumita agent de semnalizare, transmite
instrucţiunile de manevra, utilizând gesturi-semnal, către persoana care receptioneaza
semnale, denumita operator.
2.2. Agentul de semnalizare trebuie sa poată urmări vizual desfăşurarea
manevrelor, fără a se afla în pericol din cauza acestora.
2.3. Responsabilităţile agentului de semnalizare sunt exclusiv directionarea
manevrelor şi asigurarea securităţii lucrătorilor aflaţi în apropiere.
2.4. În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la pct. 2.2, trebuie sa
se prevadă încă unul sau mai mulţi agenţi de semnalizare.
2.5. Atunci când nu poate executa ordinele primite cu garanţiile de securitate
necesare, operatorul trebuie sa intrerupa manevrele în curs pentru a cere noi instrucţiuni.
2.6. Accesorii pentru semnalizarea prin gesturi
2.6.1. Agentul de semnalizare trebuie sa poată fi uşor recunoscut de către operator.
2.6.2. Agentul de semnalizare trebuie sa poarte unul sau mai multe elemente de
recunoaştere adecvate, de exemplu: vesta, casca, mansoane, banderole, palete.
2.6.3. Elementele de recunoaştere trebuie sa fie viu colorate, de preferinta toate de
aceeaşi culoare, utilizata exclusiv de agentul de semnalizare.
3. Gesturi codificate utilizabile

Observaţii preliminare:
Ansamblul gesturilor codificate, indicate mai jos, nu aduce atingere folosirii altor coduri
care vizează aceleaşi manevre, aplicabile la nivel naţional în anumite sectoare de
activitate.
75
SUPORT DE CURS
76
SUPORT DE CURS
77
SUPORT DE CURS
ECHIPAMENTE DE PROTECŢIE – PROTECŢIE CAP
Cască protecţie Cască protecţie

Cască antifon Antifoane
KENTUCKY FIREFIGHTER
EAR Clasic EAR Ultrafit Mască sudor Casca sudor
Suport şi vizieră Mască integrală

Ochelari sudor Ochelari sudor
pentru electricieni (Panorama Nova)
Semimască cu Semimască cu
Semimască simplă Costum vopsitor
supapă (FFP2-SL) supapă (FFP3-SL)
78
SUPORT DE CURS
ECHIPAMENTE DE PROTECŢIE – PROTECŢIE MÂINI
Mănuşă Merceds
Mănuşă piele spalt Mănuşă anticalorică Mănuşă sudor
(îmblănită)
Mănuşă tricot subţire Mănuşă tricot gros Mănuşă chirurgicală Mănuşă polietilenă
Mănuşă
electroizolantă
79
SUPORT DE CURS
ECHIPAMENTE DE PROTECŢIE – PROTECŢIE CORP
Ansamblu centură Ansamblu centură

complexă tip sondor complexă tip sondor
Centură siguranţă
formată din o antiex (EX) formată Centură lombo –
(de poziţionare) –
centură complexă şi din centură abdominala
constructor + 1mijloc
mijloc de legătură complexă şi mijloc (circularist)
de legătură
reglabil cu 2 de legătura reglabil
carabiniere cu 2 carabiniere
ECHIPAMENTE DE PROTECŢIE – ÎNCĂLŢĂMINTE
Cizme Cizme
Cizme cu bombeu si
electroizolante de electroizolante de Cizme apa-noroi
talpa metalica Model
joasa tensiune (clasa joasa tensiune (clasa Model M1
M2 (PSI)
electrica 0) electrica 1)
80
SUPORT DE CURS
Cizme rezistente la
produse petroliere Cizme antiacide Bocanc din piele cu Bocanc rezistent la
antistatice(EX) Model Model M5 talpa antiderapantă agenţi chimici
M5
Bocanc din piele cu

bombeu metalic cu
Sabot Pantof alb
talpa antiderapanta,
antistatici
ECHIPAMENTE DE LUCRU – IMPERMEABILE
Pelerine ploaie
81
SUPORT DE CURS
ECHIPAMENTE DE LUCRU – CU DESTINAŢII SPECIALE
Salopetă cu bandă
Salopetă cu bandă
Vestă reflectorizantă reflectorizantă
reflectorizantă (doc)
(tercot)
Costum antiacid Costum ignifugat
ECHIPAMENTE DE LUCRU – UZ GENERAL
Salopetă bazonată tip Salopetă simplă cu

Salopetă simplă
miner pieptar
82
SUPORT DE CURS
Salopetă bazonată cu
Combinezon Halat
pieptar
Vestă vătuită Haină vătuită Costum vătuit
83
SUPORT DE CURS
MODULUL 5.
EVALUAREA RISCURILOR, PREVENIREA ACCIDENTELOR DE

MUNCA SI MENTINEREA STARII DE SANATATE A
PERSONALULUI
GENERALITATI
Obligativitatea evaluării riscurilor profesionale în ţara noastră decurge din legislaţia

actuală în domeniu, care a fost armonizată cu legislaţia Uniunii Europene privind
securitatea şi sănătatea în muncă.
Legea Securitatii si Sanatatii in munca nr.319 din 14 iulie 2006 actualizata, care
transpune Directiva Consiliului nr. 89/391/CEE/1989, in capitolul III "Obligaţiile
angajatorilor" prevede:
art. 6(1) – Angajatorul are obligatia de a asigura securitatea si sanatatea lucratorilor
in toate aspectele legate de munca.
art. 6(2) – In cazul in care un angajator apeleaza la servicii externe, acesta nu este
exonerat de responsabilitatile sale in acest domeniu.
art. 6(3) – Obligatiile lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca nu aduc
atingere principiului responsabilitatii angajatorului.
art. 7(3) – Angajatorul are obligaţia să implementeze măsurile prevăzute la alineatele
1 şi 2, pe baza următoarelor principii de prevenire:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursă;
............................................................................................................................. .................
..............................................................................................................
art. 7(4). Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, ţinând seama de
natura activităţilor din întreprindere şi/sau unitate, angajatorul are obligaţia:
a) să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea
echipamentelor de muncă, a substanţelor sau a preparatelor chimice utilizate şi la
amenajarea locurilor de muncă;
b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit.a) si dacă este necesar, măsurile de prevenire,
precum şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure
îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în
ansamblul activităţilor întreprinderii şi/ sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice;
..............................................................................................................................................
................................................................................................................
art. 12. al. 1. Angajatorul are următoarele obligaţii:
a) să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea
în muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;
.................................................................................................................................................
.................................................................................................................
84
SUPORT DE CURS
Evaluarea riscurilor presupune identificarea tuturor factorilor de risc din

sistemul de munca analizat si cuantificarea dimensiunii lor pe baza combinatiei
dintre doi parametrii : probabilitatea de manifestare si gravitatea consecintei maxime
posibile (cea mai frecventa ) asupra organismului uman.
Indiferent de metoda aplicată evaluarea riscurilor trebuie să urmărească
următoarele etape obligatorii:
 identificarea pericolelor existente şi riscurilor;
 identificarea persoanelor care pot fi expuse acestor pericole;
 estimarea calitativă şi/sau cantitativă a riscurilor;
 examinarea posibilităţilor de eliminare sau diminuare a riscurilor;
 adaptarea altor măsuri care să vizeze prevenirea riscurilor ;
Identificarea pericolelor si analiza factorilor de risc inlesneste ierarhizarea pericolelor

si determina alocarea eficienta a resurselor in vederea reducerii
sau eliminarii acestor pericole.
Obiectivul principal al evaluarii riscurilor il reprezinta promovarea imbunatatirii

securitatii si sanatatii in munca a lucratorilor prin prevenirea riscurilor profesionale,
protectia angajatilor, eliminarea factorilor de risc si accidentare acordand prioritate
respectarii Legii 319/2006-2010 si a Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor
Legii Securitatii si Sanatatii in Munca nr. 319/2006 din 11 octombrie 2006 ( HG 1425/2006
si HG 955/2010 ).
85
SUPORT DE CURS
86
SUPORT DE CURS
Definitii
În sensul legii 319/2006 art. 5, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
 accident de muncă – vătămare violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută
profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea
îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel
puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces;.
 angajator – persoană fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă ori de
serviciu cu lucrătorul respectiv şi care are responsabilitatea întreprinderii şi/ sau
unităţii;
 echipament de muncă – orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită în
muncă;
 echipament individual de lucru – echipament utilizat în procesul muncii sau în
asociere cu un protector, riscul de accidentare;
 echipament individual de protecţie – orice echipament destinat a fi purtat sau
mânuit de un lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia ori mai multor riscuri care ar
putea să îi pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum şi
orice supliment sau accesoriu proiectat pentru a îndeplini acest obiectiv;
 evaluare – acţiune de determinare a aspectelor cantitative ale unui sistem analizat
şi rezultatul ei.
 evaluare a riscului de accidentare/îmbolnăvire profesională – Activitate prin
care se identifică factorii de accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională şi se
determină nivelul de risc
 evaluare a securităţii muncii - activitate prin care se estimează, valoric sau
procentual dimensiunea securităţii muncii într-un sistem de muncă; determinarea
nivelului de securitate. Este parte componentă a auditului de conformitate.
 eveniment – accidentul care a antrenat decesul sau vătămările organismului,
produs în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu,
situaţia de persoană dată dispărută sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în
condiţiile care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi
cazul susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune;
 factor de risc – insuşiri, stări, fenomene, comporatmente proprii elementelor
implicate în procesul de muncă şi care pot provoca accidente de muncă sau
îmbolnăviri profesionale; cauze potenţiale ale accidentelor de muncă şi bolilor
profesionale;;
 lucrător ( personal ) expus - orice angajat care se găseşte în întregime sau parţial
în zona periculoasă.
 management al securităţii şi sănătăţii în muncă - componentă a managementului
general, care include structura oragnizatorică, activităţile de planificare.
responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele pentru eleborarea,
implementarea, realizarea şi revizuirea planului de securitate şi sănătate în muncă;
 măsuri de prevenire a accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale -
modalităţi tehnice şi organizatorice a realizării securităţii muncii.
 mediu de muncă - ansamblul condiţiilor fizice, chimice, biologice şi psihosociale în
care unul sau mai mulţi executanţi îşi realizează sarcina de muncă.
 mijloace de producţie - totalitatea mijloacelor de muncă (clădiri,instalaţii, maşini,
unelte, mijloace de transport etc.) şi a obiectelor muncii (materii prime, produse
intermediare etc.) utilizate în procesul de producţie a bunurilor materiale.
87
SUPORT DE CURS
 nivel de risc - indicator convenţional ce exprimă sintetic şi cumulativ dimensiunea

riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională existente într-un sistem de
muncă. Se determină în cadrul activităţii de evaluare, pe baza combinaţiei dintre
gravitatea şi probabilitatea consecinţelor maxim previzibile ale acţiunii factorilor de
risc existenţi în sistemul respectiv asupra personalului.
 nivel de securitate - indicator convenţional ce exprimă global starea sau nivelul de
securitate a muncii într-un sistem de muncă. Se determină direct prin autoevaluarea
securităţii sau evaluarea nivelului de securitate, sau indirect prin stabilirea nivelului
de risc, fiind invers proporţional cu acesta. Se exprimă prin gradul de conformitate
cu prevederile actelor normative în vigoare.
 normă de securitate în muncă - ansamblu de reglementări şi prevederi cu caracter
juridic prin care se apreciază cerinţele desfăşurării unei activităţi în condiţii de
securitate a muncii.
 prevenirea accidentelor de muncă şi imbolnăvirilor profesionale - ansamblul
procedeelor şi măsurilor luate sau planificate la toate stadiile de lucru pentru
evitarea sau reducerea riscurilor. Are ca scop reducerea numărului de accidente şi
reducerea costurilor.
 risc - combinaţie între probabilitatea şi gravitatea unei posibile leziuni sau afectări a
sănătăţii într-o situaţie periculoasă. Risc înseamnă pericol potenţial. Pericol nu
înseamnă risc.
 sarcina de muncă - totalitatea acţiunilor ce trebuie efectuate de executant, prin
intermediul mijloacelor de producţie şi în anumite condiţii de mediu, pentru
realizarea scopului sistemului de muncă.
 securitate şi sănătate în muncă – ansamblul de activităţi instituţionalizate având
ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă,
apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane
participante la procesul de muncă;
Evaluarea riscurilor profesionale sta la baza stabilirii strategiei manageriale in

domeniul sanatatii si securitatii in munca si este urmata de reducerea riscului prin
introducerea de masuri de securitate. Repetarea acestei proceduri conduce la un
proces interactiv de eliminare a factorilor de risc .
Astfel, evaluarea riscurilor profesionale devine un instrument extrem de util in
aplicarea Managementului Securitatii Maxime .
Tehnicile de prevenire in domeniul securitatii in munca se manifesta in mod ciclic .

Schematic acestea se pot reprezenta astfel:
88
SUPORT DE CURS
EVALUARE A
FACTORILOR DE PLANIFICAREA
RISC MASURILOR
CORECTIVE
ACTIUNI CORECTIVE
-verificari periodice
- formare / informare
- examene medicale periodice
- eliminarea riscurilor grave
- actiuni fata de riscuri majore
- supravegherea grupurilor de
lucratori sensibili la riscuri
specifice
Evaluarea riscurilor este o actiune ce trebuie reluata :

- ori de cate ori intervine o modificare susceptibila sa afecteze modul de perceptie a
riscurilor;
- cand se introduc echipamente tehnice, materiale sau tehnologii noi;
- cand se schimba modul de organizare a muncii;
- cand se schimba conditiile de munca;
PERICOL – RISC – FACTOR DE RISC.

CONCEPTUL DE RISC ŞI SECURITATE ÎN MUNCĂ.
Încă de la începuturile existenţei sale omul şi-a luat anumite măsuri pentru a
contracara riscurile care făceau parte din însăşi existenţa sa.
Convieţuirea cu riscurile presupune în prezent aplicarea în cadrul organizaţiilor a
unor principii ale securităţii în muncă ce au ca scop evitarea materializării şi minimizarea
posibilelor consecinţe ale acestor riscuri de accidentare şi îmbolnăvire profesională precum
şi reducerea riscurilor la cele mai mici valori posibile.
Termenii pericol şi risc nu au aceeaşi semnificaţie în toate ţările membre ale UE şi
nici în diferitele discipline ştiinţifice.
Din punct de vedere conceptual riscul poate fi descris ca fiind incertitudinea
producerii unui eveniment cu efecte negative de o anumită magnitudine.
Riscul profesional este definit ca fiind posibilitatea ca un lucrător să sufere o daună
89
SUPORT DE CURS
în timpul muncii.
Definiţiile cele mai frecvent utilizate pentru pericol şi risc sunt:
- pericol: proprietatea sau capacitatea intrinseacă prin care un lucru
(materie primă, material etc.) sau practică de muncă sunt susceptibile de
a cauza o daună;
- risc: probabilitatea ca dauna potenţială să se realizeze în condiţii de
expunere şi amploarea eventuală a daunei.
Securitatea în muncă este definită ca fiind situaţia în care cineva sau ceva nu
este expus la nici un pericol şi la nici un risc.
FACTORII DE RISC DE ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ.
Factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională sunt factori

(însuşiri, stări, procese, fenomene, comportamente) proprii elementelor sistemului
de muncă, care provoacă, în anumite condiţii, accidente de muncă sau boli
profesionale.
În consecinţă, problema prevenirii accidentelor şi bolilor profesionale se reduce la
depistarea şi eliminarea sau anihilarea acţiunii acestora. Deoarece factorii de risc se
regăsesc la nivelul fiecărui element al sistemului de muncă, măsurile de prevenire vor
corespunde la cel puţin unul dintre aceste elemente. De exemplu, măsurile de prevenire
referitoare la executant (examen medical, psihologie, instruire) au ca scop eliminarea
factorilor de risc proprii acestora, generaţi de lipsa unor aptitudini fizice şi psihice
corespunzătoare, lipsa cunoştinţelor profesionale şi de securitate şi sănătate în muncă,
atitudinea necorespunzătoare faţă de risc etc..
Factori de risc proprii executantului. Abaterea posibilă a executantului de la linia

ideală pe care trebuie s-o urmeze în îndeplinirea sarcinii de muncă reprezintă întotdeauna
o eroare, la nivelul uneia sau a mai multora dintre verigile de bază ale activităţii de muncă,
respectiv:
- erori de recepţie, prelucrare şi interpretare a informaţiei;
- erori de decizie;
- erori de execuţie;
- erori de autoreglaj.
Eroarea executantului se concretizează într-un comportament inadecvat din punctul
de vedere al securităţii muncii, sub forma unei acţiuni greşite sau omisiuni(întârziere în
execuţie, execuţie greşită etc.).
Factori de risc proprii sarcinii de muncă. Există două forme de manifestare a

factorilor de risc proprii sarcinii de muncă:
- conţinut sau structură necorespunzătoare a sarcinii de muncă în raport cu
scopul sistemului de muncă sau cu cerinţele impuse de situaţiile de
risc(operaţii, reguli, procedee greşite, absenţa unor operaţii, metode de
muncă necorespunzătoare);
- sub/supradimensionarea cerinţelor impuse executantului, respectiv
necorespunzătoare posibilităţilor acestuia.
90
SUPORT DE CURS
Factori de risc proprii mijloacelor de producţie. După natura acţiunii lor, factorii de risc
proprii mijloacelor de producţie se pot manifesta sub următoarele forme:
 factori de risc mecanic, a căror acţiune constă în eliberarea bruscă, necontrolată
şi contraindicată, a energiei cinetice încorporate în mijloacele de producţie sau în
părţi ale acestora;
 factori de risc termic, în cazul cărora riscul este determinat de acţiunea energiei
termice încorporate în mijloacele de producţie la contractul sau manipularea
acestora de către executant;
 factori de risc electric, respectiv curentul electric, la care riscul este generat de
posibilitatea contractului direct sau indirect al executantului cu energia electrică
vehiculată de mijloacele de producţie;
 factori de risc chimic, a căror acţiune este determinată de proprietăţile chimice
posibil generatoare de boli sau accidente, ale substanţelor utilizate în procesul de
muncă;
 factori de risc biologici, cu acţiune de natură biologică, posibil generatoare de boli
sau accidente, în funcţie de caracteristicile microorganismelor utilizate în procesul
de muncă;
 factori de risc de sub/suprasolicitare a executantului datorită condiţiilor de
îndeplinire a sarcinii de muncă impuse de caracteristicile mijloacelor de producţie.
Factori de risc proprii mediului de muncă. Mediul fizic ambiant poate prezenta
factori de risc sub formă de depăşiri ale nivelului sau intensităţii funcţionale a parametrilor
specifici, precum şi de apariţii ale unor condiţii de muncă inadecvate:
- factori de risc chimic;
- factori de risc fizic(mecanic,termic,electric);
- factori de risc biologic;
- factori de risc de sub/suprasolicitare psihofiziologică a executantului.
Mediul social (ambianţa socială imediată) se caracterizează prin factori de
risc de natură psihică, al căror efect este suprasolicitarea executantului:
- neconcordanţe între statururi şi roluri;
- relaţii primare necorespunzătoare;
- competenţe necorespunzătoare nivelului de responsabilitate;
- întreruperi sau relaţionări greşite în structura comunicaţională;
- neconcordanţa relaţiilor informale cu cele formale.
Corespondenţa biunivocă între factorul de risc si măsura de prevenire

adecvată nu este posibilă în toate cazurile, deoarece de cele mai multe ori acelaşi
factor se elimină prin mai multe măsuri.
Totuşi, analiza relaţiei biunivoce factor de risc – măsură de prevenire în
interiorul sistemului de muncă oferă posibilitatea unei abordări sistematice a
problematicii securităţii şi sănătăţii în muncă, respectiv a etiologiei şi profilaxiei
accidentelor de muncă şi bolilor profesionale.Din acest punct de vedere, o
clasificare uzitată a factorilor de risc îi împarte, după modul în care pot acţiona
asupra organismului, în:
 factori de risc de accidentare în muncă;
 factori de îmbolnăvire profesională.
Nu este însă posibilă o delimitare foarte riguroasă a celor două categorii. În
91
SUPORT DE CURS
anumite condiţii, diferenţa specifică este dată numai de nivelul şi durata de

expunere a organismului uman, astfel încât un factor de îmbolnăvire poate deveni
factor de accidentare şi invers. De exemplu, până la un anumit nivel zgomotul este
factor de îmbolnăvire, producând afecţiuni ale organului auditiv; apariţia lui bruscă şi
la o intensitate foarte mare poate conduce însă la accident de muncă, fie sub forma
traumatizării organului auditiv, fie prin acoperirea unui semnal tehnologic important,
determinând implicit o reacţie accidentogenă a executantului. Reciproc, un factor de
accidentare cum ar fisurarea unei conducte poate determina şi o îmbolnăvire
profesională, în funcţie de agentul transportat care este emanat în mediul de muncă
prin fisură.
În legătură cu delimitarea în factori de risc generatori de accidente şi de boli

profesionale, ea are la bază şi o diferenţă, care vizează modul de manifestare a
acţiunii factorilor de risc în sistemul de muncă – sub formă de variaţii sau stări.
Variaţiile sunt mişcările ce se abat de la mersul normal, respectiv disfuncţiile
bruşte ale elementelor implicate în realizarea procesului de muncă. Prin definiţie, ele
sunt specifice accidentelor de muncă. Variaţiile sunt proprii tuturor elementelor
sistemului de muncă: se rostogolesc obiecte, o maşină porneşte necomandată sau
nu răspunde la comanda de oprire, executantul se împiedică şi cade etc.
Stările sunt însuşiri, proprietăţi, deficienţe umane, defecte ale
echipamentelor de muncă cu caracter relativ permanent, motiv pentru care le
întâlnim mai ales în etiologia bolilor profesionale. Nu numai elementele statice
enumerate mai sus reprezintă stări; prin caracterul ei permanent, şi mişcarea
funcţională a unei roţi dinţate constituie o stare, care poate conduce însă la apariţia
unui accident de muncă şi nu a unei boli profesionale.
Producerea accidentelor presupune interacţiunea variaţiilor sau a variaţiilor
cu stările. Fără cel puţin o variaţie, care să confere caracterul brusc, imprevizibil,
interacţiunea stărilor nu poate duce la accidentare.
Spre deosebire de accidente, îmbolnăvirile profesionale constituie, de regulă, efectul
unei interacţiuni a stărilor.
În anumite cazuri, stările se pot transforma în variaţii; prin creşterea
bruscă a intensităţii, stările pot deveni variaţii accidentogene. În ultimă instanţă,
însă, această transformare este ea însăşi o variaţie. Astfel, un nivel prea ridicat de
iluminare a locului de muncă reprezintă, în mod normal, un factor de îmbolnăvire,
deoarece afectează analizatorul vizual (prin oboseală accentuată).
Creşterea bruscă a aceluiaşi nivel de iluminare poate provoca însă un
accident, prin orbirea directă a executantului.
În ceea ce priveşte geneza unora de către altele, nu este exclusă nici o
posibilitate: ca în anumite condiţii o stare să genereze o variaţie sau ca o variaţie să
determine o stare.
De exemplu, prezenţa gazelor explozive rezultate în mod permanent din
procesul tehnologic în atmosfera locului de muncă reprezintă o stare; acumularea
lor peste un anumit nivel(limita de explozie) determină declanşarea unei variaţii-
explozia. Invers, fisurarea unei conducte reprezintă o variaţie; în condiţiile în care
prin conductă circulă un agent nociv, care se răspândeşte si se menţine în
atmosferă continuu, înseamnă ca variaţia a generat o stare.
Un alt criteriu de clasificare util în analiza posibilităţilor de prevenire, dar şi a
genezei accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, este natura factorului de
92
SUPORT DE CURS
risc, respectiv:
- factori de risc obiectivi, care nu depind de factorul uman, şi sunt proprii
numai mijloacelor de producţie şi mediului fizic de muncă;
- factori de risc subiectivi, dependenţi de factorul uman, proprii executantului
şi sarcinii de muncă.
În funcţie de contribuţia lor la producerea unui accident de muncă sau a unei boli
profesionale, factorii de risc pot fi:
- principali, prin a căror suprimare se elimină în mod cert posibilitatea
producerii vătămării organismului;
- secundari, care favorizează efectele acţiunii factorilor principali, şi a căror
eliminare nu constituie o garanţie a evitării accidentării sau îmbolnăvirii.
După situarea acţiunii lor în timp în raport cu momentul în care devine posibil sau se
produce accidentul sau îmbolnăvirea, factorii de risc pot fi împărţiţi în:
- iniţiali, a căror acţiune se manifestă cel mai departe în timp de momentul
producerii vătămării;
- intermediari, a căror acţiune se manifestă în intervalul dintre momentul
iniţial şi vătămarea efectivă sau posibilă;
- finali, prin a căror acţiune se finalizează factorul sau factorii de risc inţiali
într-un accident sau o îmbolnăvire.
În fine, în raport cu modul în care prin acţiunea lor participă la producerea vătămării,
se pot distinge:
- factori de risc direcţi, a căror manifestare provoacă sau ar provoca
nemijlocit accidentul sau boala profesională care concură direct la
producerea acestora;
- factori de risc indirecţi, a căror acţiune generează factorii de risc direcţi,
nemijlociţi.
Factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională se caracterizează

cu ajutorul nivelului de risc. Acesta reprezintă un indicator convenţional, ce exprimă
sintetic şi cumulativ dimensiunea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională
existente într-un sistem. El se determină în cadrul activităţii de evaluare a riscurilor, pe
baza combinaţiei dintre gravitatea şi probabilitatea consecinţelor maxim previzibile ale
factorilor de risc existenţi în sistemul respective asupra personalului. Cu cât nivelul de risc
este mai mic, cu atât securitatea sistemului este mai mare (mărimi invers proporţionale).
RELAŢIA FACTOR DE RISC – CAUZĂ.
Până la vătămarea efectivă a executantului, prezenţa şi acţiunea factorilor de risc

poate fi oricând anihilată prin măsuri corespunzătoare, evitându-se accidentarea sau
îmbolnăvirea. Din acest motiv, în fazele anterioare producerii vătămării factorii de risc
reprezintă cauze potenţiale de accidentare sau îmbolnăvire profesională. După
accident/îmbolnăvire, factorii , care potenţial puteau conduce la un asemenea rezultat,
devin cauze reale, efective, ale accidentului de muncă sau bolii profesionale.
Prin urmare, cauzele reale de accidentare şi îmbolnăvire nu sunt altceva decât
acei factori de risc a căror prezenţă şi manifestare s-a finalizat prin producerea
efectivă a vătămării. În terminologia uzuală, pentru a delimita şi a sublinia relaţia cu
accidentul sau boala profesională, se folosesc noţiunile de ”factori de risc” (cauzele
93
SUPORT DE CURS
potenţiale) şi ”cauza de accidentare în muncă şi îmbolnăvire profesională ” (cauzele reale).

Nefiind diferite ca esenţă de factorii de risc, cauzele de accidentare şi îmbolnăvire
profesională se pot clasifica şi ele după aceleaşi criterii, în aceleaşi categorii: cauze
dependente de executant, de sarcina de muncă, de mijloacele de producţie, de mediul de
muncă, directe – indirecte, obiective – subiective etc..
Pentru prevenirea accidentelor de muncă şi menţinerea stării de sănătate a

personalului angajat, trebuie sa se aiba in vedere urmatoarele obiective:
 Abilitatea şi rigurozitatea în identificarea mecanismului de producere a accidentelor de
muncă, avându-se în vedere toţi factorii potenţiali de risc;
 Responsabilitatea şi profesionalismul în identificarea factorilor de risc asupra sănătăţii;
 Discernământul în evaluarea riscurilor de producere a accidentelor de muncă şi a
îmbolnăvirilor în corelaţie cu mediul de lucru, procesele de muncă, sarcinile primite de
executanţi şi caracteristicile personalului;
 Profesionalismul în propunerea de măsuri pentru prevenirea producerii accidentelor de
muncă şi a îmbolnăvirilor;
OPTIMIZAREA ACTIVITATII DE PREVENIRE
Punctul de plecare in optimizarea activitatii de prevenire a accidentelor de munca si a

imbolnavirilor profesionale intr-un sistem il constituie evaluarea riscurilor din sistemul respectiv.
Indiferent ca este vorba de un loc de munca, un atelier sau o intreprindere, o asemenea
analiza permite ierarhizarea riscurilor in functie de dimensiunea lor si alocarea eficienta a
resurselor pentru masurile prioritare.
Evaluarea riscurilor presupune identificarea tuturor factorilor de risc din sistemul
analizat si cuantificarea dimensiunii lor pe baza combinatiei dintre doi parametri: gravitatea si
frecventa consecintei maxime posibile asupra organismului uman. Se obtin astfel niveluri de
risc partiale pentru fiecare factor de risc, respectiv niveluri de risc global pentru intregul sistem
analizat (loc de munca).
Acest principiu de evaluare a riscurilor este inclus in standardele europene (CEI 812/85
– „Securitatea masinilor. Analiza modurilor de defectare si a efectelor lor”, respectiv EN 292-
1/1991 – „Securitatea masinilor. Concepte de baza, principii generale de proiectare”, EN
1050/96 – „Safety of Machinery. Priciples for Risk Assesment”) si sta la baza diferitelor metode
cu aplicabilitate practica. Astfel, SR EN 292-1/1996, preluat in Romania dupa standardul
european amintit, in capitolul 6, precizeaza ca „factorii ce trebuie luati in considerare la
evaluarea riscului sunt:
a) probabilitatea producerii unei leziuni sau afectarii sanatatii;
b) gravitatea maxima previzibila a leziunii sau afectarii sanatatii.”
METODE DE EVALUARE A RISCURILOR DE ACCIDENTE SI IMBOLNAVIRI

PROFESIONALE
In functie de momentul in care se face evaluare in raport cu evenimentele care definesc

prezenta, respectiv absenta securitatii – accidentele si imbolnavirile profesionale, exista numai
doua principii de evaluare a securitatii:
94
SUPORT DE CURS
 postaccident / boala profesionala („a posteriori”) – bazate pe analize statistice a

evenimentelor produse
 preaccident / boala profesionala („a priori”) – bazate pe diverse teorii privind
geneza accidentelor si a imbolnavirilor profesionale
Tot o data metodele de evaluare a riscurilor se pot clasifica in:
 metode directe (inductive);
 metode indirecte (deductive)
Metode bazate pe teoria fiabilităţii - la bază metodelor stau raţionamente inductive şi

deductive, care permit depistarea pas cu pas a disfuncţiilor din sistem, sunt :
 analiza modurilor de defectare şi a efectelor lor (AMDE), este o metoda inductiva de
analiza a riscurilor, in vederea cresterii fiabilitatii echipamentelor de munca si
imbunatatirea performantelor sub aspectul securitatii muncii;
 analiza modurilor de defectare şi a efectelor lor si a criticitatii lor (AMDEC), este o
varianta a AMDE care utilizeaza o tehnica de analiza care are ca obiectiv garantarea
fiabilitatii echipamentelor de munca;
 metoda arborelui de defectare ( ADD ), este o metoda deductiva de analiza care
permite identificarea pericolelor care conduc la producerea unui eveniment nedorit
(accident; avarie) denumit “eveniment de top” care influenteaza in mod decisiv
functionalitatea si securitatea sistemului;
 analiza preliminară a riscului (APR ), este o metoda inductiva care are ca scop
identificarea pericolelor care pot provoca evenimente.
Metode bazate pe ergonomia sistemului ;

 metoda Hazop ( Hazard – Operability ), se aplica sistemelor cu grad mare de
automatizare si consta in descrierea amanuntita a functionarii normale a procesului,
descompunerea lui in operatii si evaluarea abaterilor posibile utilizand cuvinte-cheie
metoda DSF ( Diagnosis Safety Form ), identifica neconformitatile dintr-o activitate care
influenteaza performantele de securitate;
metoda DCT ( Diagnostique des conditions du travail ), este un instrument pentru
evaluarea conditiilor de munca dintr-o organizatie ;
 metoda SDQ ( Safety Diagnosis Questionaire ), stabileste incompatibilitatile, denumite
“configuratii critice”, care vin in contradictie cu exigentele necesare efectuarii unei activitati in
conditii de securitate;
 metoda MORT ( Management oversight and risc tree- Johanson, 1975), evenimentul
este definit ca “un transfer nedorit de energie care genereaza o leziune asupra unor persoane
sau perturba functionarea normala a unui proces;
 metoda IERCM ( Institutul de Expertiză şi recuperare a Capacităţii de Muncă ),
evalueaza solicitarile specifice fiecarui loc de munca, in scopul stabilirii contraindicatiilor privind
incadrarea profesionala a persoanelor cu deficiente morfofunctionale
 metoda Renault – Franţa , este utilizata pentru analiza si evaluarea ergonomica a
locurilor de munca;
 metoda Lest – Franţa, evalueaza conditiile de la locurile de munca sub aspect socio-
ergonomice, incluzand si aspecte referitoare la securitatea muncii;
 metoda INCDPM de evaluare a riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională,
este general valabilă pentru toate tipurile de activităţi din economie, indiferent de modul de
organizare a acestora, şi a fost experimentată în majoritatea ramurilor industriale.
95
SUPORT DE CURS
Metode de inspecţie ( control şi verificare ), se bazeaza pe compararea cu prevederile si

reglementarile de specialitate utilizand ca instrument un chestionar in care se inregistreaza
criteriile care trebuie sa fie observate. In faza a doua se trece la evaluarea riscului in functie de
gravitatea si frecventa consecintelor.
 metoda de autoevaluare a nivelului de securitate – se adreseaza organizatiilor mici si
mijlocii;
metoda de evaluare a nivelului de securitate la locul de munca- este o metoda de inspectie
la locul de munca si de analiza a situatiei din punct de vedere al respectarii prevederilor in
domeniul securitatii muncii;
metode de evaluare a pericolelor generate de echipamentele de munca utilizand cerintele
minime de securitate prevazute in legislatia specifica.
PROCEDURA DE EVALUARE A RISCURILOR (model)
In continuare este prezentat un model de procedura aplicabil procesului de evaluare a

riscurilor, utilizand una dintre metodele prezentate.
SCOP
Procedura descrie modul în care se face:
 Identificarea pericolelor şi evaluarea nivelului de risc pe loc de muncă.
 Asigurarea datelor de intrare pentru stabilirea obiectivelor de securitate şi sănătate în
muncă
 Elaborarea Programului de managementul securităţii şi sănătăţii în muncă.
1. DOMENIU
Procedura se aplică :
 La toate locurile de muncă din organizaţie;
 În activitatea întregului personal, inclusiv persoanele care au acces la locul de
muncă ( vizitatori, furnizori, clienţi).
2. DEFINIŢII ŞI PRESCURTĂRI
Definiţii
Sănătatea şi securitatea muncii (SSM) – ansamblul de activităţi instituţionalizate
având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de
munca, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor
persoane participante la procesul de munca.
Sistemul de management al sănătăţii şi securităţii muncii – componentă a
sistemului de management general care facilitează managementul riscurilor
privind SSM asociate cu activitatea organizaţiei.
Pericol: sursă sau situaţie cu un potenţial dăunător exprimat în accidentare,
îmbolnăvire, deteriorarea proprietăţii, deteriorarea mediului de la locul de muncă
sau o combinaţie a acestora.
Identificarea pericolului – procesul de recunoaştere a faptului că există un pericol
şi definirea corectă a acestuia.
Risc – combinaţie între probabilitatea de apariţie şi consecinţele unui anumit
eveniment periculos.
96
SUPORT DE CURS
Evaluarea riscului – procesul general de estimare a magnitudinii riscului şi decizia

dacă riscul este sau nu tolerabil.
Risc tolerabil – riscul redus la un nivel ce poate fi suportat de organizaţie având în
vedere obligaţiile sale legale şi politica proprie a organizaţiei privind SSM.
Prescurtări
SMI – Sistem de management integrat;

SSM – Sănătate Şi securitate în muncă;
PM – Protecţia muncii;
CSSM– Comitet de securitate şi sănătate în muncă;
AEM– Analiza efectuată de management;
DG – Director General;
DTP – Director Tehnic Producţie;
RM – Reprezentantul managementului;
AIMS – Auditor intern managementul sănătăţii şi securităţii în muncă;
LPR – Listă pericole şi riscuri asociate activităţilor;
FELM – Fişa de evaluare a locului de muncă;
FMP – Fişa de măsuri propuse;
CTE – Comisia tehnico - economică;
PV – Proces verbal.
3. DOCUMENTE DE REFERINŢĂ. FORMULARE

Documente de referinţă
OHSAS 18001: 1999 – Sisteme de management al securităţii şi sănătăţii în muncă.
Legi şi reglementări
Legea 319/2006 a securitatii si sanatatii in munca.
HG 1425/2006-Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006.
Metoda de evaluare a riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională la locul de
muncă.
Documente proprii: Instructiuni proprii, Fişe post, Organigrama, Proiecte, Carti tehnice ale
echipamentelor de munca.
Formulare
Fişa de evaluare a locului de muncă,
Fişa de măsuri propuse,
4. PROCEDURA
Indicator de performanţă
 Diminuarea nivelului de risc/ loc de munca până la valori tolerabile, prin măsuri cuprinse
în Fişa de măsuri propuse
Responsabil de proces – Reprezentantul managementului.
Date de intrare:
 Politica SMI a organizatiei.
 Obiective generale în domeniul SSM.
 Activităţi în cadrul proceselor.
 Buletin de analize toxicologice.
97
SUPORT DE CURS
 Statistica accidentelor de muncă.

 Aviz CTE privind modificările proceselor tehnologice.
 Metoda de evaluare a riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională la locul de
muncă.
Date de ieşire
Fişa de evaluare a locului de muncă.
Fişa de măsuri propuse.
Procedura documentată pentru activitatea de identificare pericole, evaluarea şi controlul
riscurilor.
Procesul de identificare a pericolelor, evaluarea şi controlul riscurilor se desfăşoară în
conformitate cu metodologia „PDCA” – Planifică - Efectuează – Verifică – Acţionează.
Planificarea procesului constă în stabilirea indicatorilor de performanţă şi a etapei necesare
obţinerii de rezultate în conformitate cu obiectivele propuse şi cerinţele clientului, inclusiv ale
celui intern.
Efectuarea procesului constă în desfăşurarea controlată a procesului şi respectarea
documentelor de referinţă.
5. RESPONSABILITATI
Responsabilităţile funcţiilor implicate se regăsesc la pct.4.5.
98
SUPORT DE CURS
METODA I.N.C.D.P.M. DE EVALUARE A RISCURILOR

DE ACCIDENTARE SI IMBOLNAVIRE PROFESIONALA
Descrierea metodei
Metoda a fost avizata in anul 1993 si este general valabila pentru toate tipurile de
activitati din economie, indiferent de modul de organizare a acestora, si a fost experimentata in
majoritatea ramurilor industriale.
Scop si finalitate
Are ca scop determinarea cantitativa a nivelului de risc pentru un loc de munca, sector,
sectie sau intreprindere, pe baza analizei sistemice si a evaluarii riscurilor de accidentare si
imbolnavire profesionala.
Aplicarea metodei se finalizeaza cu un document centralizator – Fisa de evaluare a
locului de munca – care cuprinde nivelul de risc global pe locul de munca.
Fisa locului de munca astfel intocmita constituie baza fundamentala pentru locul de
munca, sectorul, sectia sau intreprinderea analizata.
Principiul metodei
Identificarea tuturor factorilor de risc din sistemul analizat (loc de munca) pe baza unor
liste de control prestabilite si cuantificarea dimensiunii riscului pe baza combinatiei dintre
gravitatea si frecventa consecintei maxim previzibil.
Se admite ca nivelul de securitate pentru un loc de munca este invers proportional cu
nivelul de risc.
Utilizatori potentiali
Metoda poate fi utilizata atat in faza de conceptie si proiectare a locurilor de munca, cat
si in faza de exploatare. Aplicarea ei necesita insa echipe complexe formate din persoane
specializate atat in securitatea muncii, cat si in tehnologia analizata (evaluatori + tehnologi)
In prima situatie, metoda constituie un instrument util si necesar pentru proiectanti in
vederea integrarii principiilor si masurilor de securitate a muncii in conceptia si proiectarea
sistemelor de munca.
In faza de exploatare, metoda este utila personalului de la compartimentele de protectie
a muncii din intreprinderi pentru indeplinirea urmatoarelor atributii: analiza pe o baza stiintifica
a starii de securitate a muncii la fiecare loc de munca si fundamentarea riguroasa a
programelor de prevenire.
Etapele metodei
Metoda cuprinde urmatoarele etape obligatorii:
- definirea sistemului de analizat (loc de munca);
- identificarea factorilor de risc din sistem;
- evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala;
- ierarhizarea riscurilor si stabilirea prioritatilor de prevenire;
- propunerea masurilor de prevenire.
99
SUPORT DE CURS
Instrumente de lucru utilizate

Etapele necesare pentru evaluarea securitatii muncii intr-un sistem, descrise anterior,
se realizeaza utilizand urmatoarele instrumente de lucru:
 Lista de identificare a factorilor de risc (Anexa 1)- este un formular care cuprinde
principalele categorii de factori de risc de accidentare si imbolnavire profesionala,
grupate dupa criteriul elementului generator din cadrul sistemului de munca (executant,
sarcina de munca, mijloace de productie si mediul de munca).
 Lista de consecinte posibile ale actiunii factorilor de risc asupra organismului
uman(Anexa 2)- instrument ajutator in aplicarea scalei de cotare a gravitatii
consecintelor. Cuprinde categoriile de leziuni si vatamari ale integritatii si sanatatii
organismului uman, localizarea posibila a consecintelor in raport cu structura
anatomofunctionala a organismului si gravitatea minima – maxima generica a
consecintei.
 Scala de cotare a gravitatii si probabilitatii consecintelor(Anexa 3) - este o grila de
clasificare a consecintelor in clase de gravitate si clase de probabilitate a producerii lor.
Partea din grila referitoare la gravitatea consecintelor se bazeaza pe criteriile medicale
de diagnostic clinic, functional si de evaluare a capacitatii de munca elaborate de MSF
si MMSSF. In ceea ce priveste clasele de probabilitate, s-au luat in considerare
urmatoarele:
- clasa 1: frecventa evenimentului peste 10 ani;
- clasa 2: frecventa de producere – o data la 5 – 10 ani;
- clasa 3: o data la 2 – 5 ani;
- clasa 4: o data la 1 – 2 ani;
- clasa 5: o data la 1 an – 1 luna;
- clasa 6: o data la mai putin de o luna.
 Grila de evaluare a riscurilor (Anexa 4 ) - liniile din tabel reprezinta clasele de gravitate
iar coloanele clasele de probabilitate. Fiecare casuta corespunde cate unui punct din
grafic, de coordonatele g.p. culorile diferite marcheaza sectiunile obtinute in grafic prin
trasarea curbelor de nivel. Cu ajutorul grilei se realizeaza exprimarea efectiva a
riscurilor existente in sistemul analizat, sub forma cuplului gravitate – frecventa de
aparitie.
 Scala de incadrare a nivelurilor de risc, respectiv a nivelurilor de securitate(Anexa 5) -
construita pe baza grilei de evaluare a riscurilor, este un instrument utilizat in aprecierea
nivelului riscului previzionat, respectiv a nivelului de securitate.
 Fisa de evaluare a locului de munca (Anexa 6) – este documentul centralizator al
tuturor operatiilor de identificare si evaluare a riscurilor de accidentare si/sau
imbolnavire profesionala. Acest formular cuprinde:
- date de identificare a locului de munca: unitatea, sectia (atelierul), locul de munca;
- date de identificare a evaluatorului: nume, prenume, functie;
- componentele generice ale sistemului de munca;
- nominalizarea factorilor de risc identificati;
- explicitarea formelor concrete de manifestare a factorilor de risc identificati
(descriere, parametri si caracteristici functionale);
- consecinta maxima previzibila a actiunii factorilor de risc;
- clasa de gravitate si probabilitate previzionata;
100
SUPORT DE CURS
Aplicarea metodei / Procedura de lucru
 Constituirea echipei de analiza si evaluare - Va cuprinde specialisti in domeniul

securitatii muncii si tehnologi, buni cunoscatori ai proceselor de munca analizate.
Inainte de inceperea activitatii, membrii echipei trebuie sa cunoasca in detaliu metode de
evaluare, instrumentele utilizate si procedurile de lucru. De asemenea, este necesara o
minima documentare prealabila asupra locurilor de munca si proceselor tehnologice care
urmeaza sa fie analizate si evaluate.
 Descrierea sistemului analizat – In aceasta etapa se efectueaza o analiza detaliata a
locului
de munca, urmarind:
- identificarea si descrierea componentelor sistemului si modul sau de functionare:
scopul sistemului, descrierea procesului tehnologic, a operatiilor de munca, masinile si utilajele
folosite – parametri si caracteristici functionale, unelte, etc.;
- precizarea in mod expres a sarcinii de munca ce-i revine executantului in sistem (pe
baza fisei postului, a ordinelor si deciziilor scrise, a dispozitiilor verbale date in mod curent,
etc.);
- descrierea conditiilor de mediu existente;
- precizarea cerintelor de securitate pentru fiecare componenta a sistemului, pe baza
normelor si standardelor de securitate a muncii, precum si a altor acte normative incidente.
Informatiile necesare pentru aceasta etapa se preiau din documentele intreprinderii
(fise tehnologice, cartile tehnice ale masinilor si utilajelor, fisa postului pentru executant, caiete
de sarcini, buletine de analiza a factorilor de mediu, norme, standarde si instructiuni de
securitate a muncii). O sursa complementara de informatii pentru definirea sistemului o
constituie discutiile cu lucratorii de la locul de munca analizat.
 Identificarea factorilor de risc din sistem – In aceasta etapa esentiala pentru
calitatea analizei, se stabileste pentru fiecare componenta a sistemului de munca evaluat
(respectiv loc de munca), in baza listei prestabilite ce disfunctii poate prezenta, in toate
situatiile previzibile si probabile de functionare.
Pentru identificarea tuturor riscurilor posibile este deci necesara simularea functionarii
sistemului si deducerea respectivelor abateri. Aceasta se poate face fie printr-o analiza verbala
cu tehnologul, in cazul unor locuri de munca relativ periculoase, in care disfunctiile
accidentogene (sau generatoare de imbolnaviri) sunt cvasievidente, fie prin aplicarea metodei
arborelui de evenimente. Indiferent de solutia adoptata, metodele de lucru sunt observarea
directa si deductia logica.
In cazul factorilor de risc obiectivi (generati de mijloacele de productie sau mediul de
munca), identificarea lor este relativ usoara, cunoscandu-se parametrii si caracteristicile
functionale ale masinilor, utilajelor, instalatiilor, proprietatile fizico-chimice ale materiilor si
materialelor utilizate, sau buletinele de analiza a conditiilor de mediu.
Referitor la executant, operatia este mult mai dificila si implica un grad ridicat de
nedeterminare. Pe cat posibil, se analizeaza toate erorile previzibile si probabile ale acestuia in
raport cu sarcina de munca atribuita, sub forma omisiunilor si actiunilor sale gresite, si impactul
lor asupra propriei sale securitati si asupra celorlalte elemente ale sistemului.
Identificarea factorilor de risc dependenti de sarcina de munca se realizeaza, pe de o
parte, prin analiza conformitatii dintre continutul sau si capacitatea de munca a executantului
caruia ii este atribuita, iar pe de alta parte, prin precizarea eventualelor operatii, reguli de
munca, procedee de lucru gresite.
Factorii de risc identificati se inscriu in fisa de evaluare a locului de munca unde se mai
101
SUPORT DE CURS
specifica, in aceeasi etapa, si forma lor concreta de manifestare: descrierea acestora si

dimensiunea parametrilor prin care se apreciaza respectivul factor (de exemplu: rezistenta la
apasare, forfecare, greutate si dimensiuni, etc.).
 Evaluarea riscurilor – Pentru determinarea consecintelor posibile ale actiunii factorilor
de risc se utilizeaza (Anexa 3);Gravitatea consecintei astfel stabilite se apreciaza pe baza
grilei din (Anexa 4) Informatii importante pentru aprecierea cat mai exacta a gravitatii
consecintelor posibile se obtin din statisticile accidentelor de munca si bolilor profesionale
produse la locul de munca respectiv sau la locuri de munca similare.
Pentru determinarea frecventei consecintelor posibile se foloseste scala din (Anexa
5);incadrarea in clasele de probabilitate se face dupa ce se stabilesc, pe baza statistica sau de
calcul, intervalele la care se produc evenimentele (zilnic, saptamanal, lunar, anual, etc.).
Intervalele se transforma ulterior in probabilitati exprimate prin numar de evenimente posibile
pe an.
Rezultatul obtinut in urma procedurilor anterioare se identifica in Grila de evaluare a
riscurilor(Anexa 4) si se inscrie in fisa de evaluare a locului de munca (Anexa 6 ); Cu ajutorul
scalei de incadrare a nivelurilor de risc/securitate se determina apoi aceste niveluri pentru
fiecare factor de risc in parte. Se obtine astfel o ierarhizare a dimensiunii riscurilor la locul de
munca, ceea ce da posibilitatea stabilirii unei prioritati a masurilor de prevenire si protectie,
functie de factorul de risc cu nivelul cel mai mare de risc.
Nivelul de risc global (Nr ) pe locul de munca se calculeaza ca o medie ponderata a
nivelurilor de risc stabilite pentru factorii de risc identificati. Pentru ca rezultatul obtinut sa
reflecte cat mai exact posibil realitatea, se utilizeaza ca element de ponderare rangul factorului
de risc, care este egal cu nivelul de risc.
In acest mod, factorul cu cel mai mare nivel de risc va avea si rangul cel mai mare. Se
elimina astfel posibilitatea ca efectul de compensare intre extreme, pe care il implica orice
medie statistica, sa mascheze prezenta factorului cu nivel maxim de risc.
Formula de calcul a nivelului de risc global este urmatoarea:
r  R i i
Nr  i1
n
r i
i1
in care:
Nr = nivelul de risc global pe loc de munca;
ri = rangul factorului de risc „i”;
Ri = nivelul de risc pentru factorul de risc „i”;
n = numarul factorilor de risc identificati la locul de munca.
Nivelul de securitate (Ns) pe loc de munca se identifica pe Scala de incadrare a
nivelurilor de risc/securitate, construita pe principiul invers proportionalitatii nivelurilor de risc si
securitate.
Atat nivelul de risc global, cat si nivelul de securitate se inscriu in Fisa de evaluare a
locului de munca.
In cazul evaluarii unor macrosisteme (sector, sectie, intreprindere), se calculeaza
media ponderata a nivelurilor medii de securitate determinate pentru fiecare loc de munca
analizat din componenta macrosistemului (locurile de munca analoge se considera ca un
singur loc de munca), pentru a se obtine nivelul global de securitate a muncii pentru
atelierul/sectia/sectorul sau intreprinderea investigata – Ng.
102
SUPORT DE CURS
r
n
p  Rp
Ng  p1
n
r p
p1
rp = rangul locului de munca „p” (egal ca valoare cu nivelul de securitate al locului);

n = numarul de locuri de munca analizate;
Nsp = nivelul mediu de securitate a muncii pentru locul de munca „p”.
 Stabilirea masurilor de prevenire

Pentru stabilirea masurilor necesare imbunatatirii nivelului de securitate a sistemului de
munca analizat se impune luarea in considerare a ierarhiei riscurilor evaluate, conform Scalei
de incadrare a nivelurilor de risc/securitate a muncii in ordinea:
 7 – 1 daca se opereaza cu niveluri de risc;
 1 –7 daca se opereaza cu nivelurile de securitate.
De asemenea, se tine seama de ordinea ierarhica generica a masurilor de prevenire,
respectiv:
- masuri de prevenire intrinseca;
- masuri de protectie colectiva;
- masuri de protectie individuala.
Masurile propuse se inscriu in formularul fisa de masuri de prevenire propuse (Anexa 7);
 Raportului analizei evaluarii. Acesta este un instrument neformalizat, care trebuie sa

contina, clar si succint, urmatoarele:
- modul de desfasurare a analizei;
- persoanele implicate;
- rezultatele evaluarii, respectiv fisele locurilor de munca cu nivelurile de risc;
- fisele de masuri de prevenire.
Ulterior evaluarii se intocmeste Planul de prevenire si protectie ( conform Anexei 7 din
HG.1425/2006 cu modificarile si actualizarile ulterioare):
Persoana
Nr. Loc de Riscuri Masuri Masuri Masuri Masuri Actiuni in Termen care
crt. munca/ evaluate tehnice organiza- igienico- de alta scopul de raspunde
post de torice sanitare natura realizarii realizare de Obs.
lucru masurii realizarea
masurii
0. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.
Avizat CSSM, Angajator,
103
SUPORT DE CURS
MODULUL 6.
INVESTIGAREA CAUZELOR PRODUCERII ACCIDENTELOR SI A

IMBOLNAVIRILOR
EVIDENTE SI RAPORTARI IN DOMENIUL SECURITATII SI SANATATII IN
MUNCA
Obiective:
 Capacitatea de aplicare eficientă a metodelor de cercetare a cauzelor producerii
accidentelor de muncă;
 Responsabilitatea în derularea cercetărilor preliminare pentru obţinerea de informaţii
suficiente şi corecte;
 Rigurozitatea în analizarea cauzelor producerii îmbolnăvirilor profesionale avându-se în
vedere toate amănuntele relevante pentru formularea unor concluzii pertinente;
 Discernământul în analizarea frecvenţei accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor
profesionale şi corectitudinea de fundamentare a concluziilor;
 Corectitudinea şi rigurozitatea în întocmirea documentelor de raportare specifice, conform
legislaţiei în vigoare.
Definitii si termeni
 Accident de munca - vătămarea violenta a organismului, precum şi intoxicatia acuta
profesională, care au loc în timpul procesului de munca sau în îndeplinirea îndatoririlor de
serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de munca de cel puţin 3 zile
calendaristice, invaliditate ori deces. În sensul prevederilor legale, este, de asemenea,
accident de munca:
a) accidentul suferit de persoane aflate în vizita în întreprindere şi/sau unitate, cu
permisiunea angajatorului;
b) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public,
inclusiv în cadrul unor activităţi culturale, sportive, în ţara sau în afară graniţelor tarii, în
timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini;
c) accidentul survenit în cadrul activităţilor cultural-sportive organizate, în timpul şi din
cauza îndeplinirii acestor activităţi;
d) accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie
initiativa pentru salvarea de vieţi omeneşti;
e) accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie
initiativa pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninta avutul public şi
privat;
f) accidentul cauzat de activităţi care nu au legatura cu procesul muncii, dacă se produce
la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în
alt loc de munca organizat de aceştia, în timpul programului de munca, şi nu se
datorează culpei exclusive a accidentatului;
g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal
 de la domiciliul lucrătorului la locul de munca organizat de angajator şi invers;
 pe perioada pauzei reglementare de masa în locuri organizate de angajator, pe
traseul normal al deplasarii de la locul de munca la locul unde ia masa şi invers
104
SUPORT DE CURS
 de la locul de munca la locul unde isi încasează salariul şi invers şi care a antrenat
vătămarea sau decesul
h) accidentul suferit în timpul deplasarii de la sediul persoanei juridice sau de la adresa
persoanei fizice la locul de munca sau de la un loc de munca la altul, pentru
îndeplinirea unei sarcini de munca;
i) accidentul suferit în timpul deplasarii de la sediul persoanei juridice sau de la adresa
persoanei fizice la care este incadrata victima, ori de la orice alt loc de munca organizat
de acestea, la o alta persoana juridică sau fizica, pentru îndeplinirea sarcinilor de
munca, pe durata normală de deplasare;
j) accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda
uneltele de lucru, locul de munca, utilajul ori materialele, dacă schimba îmbrăcămintea
personală, echipamentul individual de protecţie sau orice alt echipament pus la
dispoziţie de angajator, dacă se afla în baie ori în spalator sau dacă se deplasa de la
locul de munca la ieşirea din întreprindere sau unitate şi invers;
k) accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri
organizate de angajator, precum şi în timpul şi pe traseul normal spre şi de la aceste
locuri;
l) accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor romani sau de persoane fizice romane,
delegaţi pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afară graniţelor tarii, pe durata şi
traseul prevăzute în documentul de deplasare;
m) accidentul suferit de personalul roman care efectuează lucrări şi servicii pe teritoriul
altor tari, în baza unor contracte, convenţii sau în alte condiţii prevăzute de lege,
încheiate de persoane juridice romane cu parteneri străini, în timpul şi din cauza
îndeplinirii îndatoririlor de serviciu;
n) accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau
perfecţionare a pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării activităţilor
aferente stagiului de practica;
o) accidentul determinat de fenomene sau calamitati naturale, cum ar fi furtuna, viscol,
cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trasnet (electrocutare), dacă victima se afla în
timpul procesului de munca sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
p) disparitia unei persoane, în condiţiile unui accident de munca şi în împrejurări care
indreptatesc presupunerea decesului acesteia;
q) accidentul suferit de o persoana aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca urmare
a unei agresiuni.
(2) În situaţiile menţionate la alin. (1) lit. g), h), i) şi l), deplasarea trebuie sa se facă fără
abateri nejustificate de la traseul normal şi, de asemenea, transportul sa se facă în condiţiile
prevăzute de reglementările de securitate şi sănătate în munca sau de circulaţie în vigoare.
105
SUPORT DE CURS
decesul sau vătămări produs în timpul

ale organismului procesului de munca
accidentul ori în îndeplinirea
îndatoririlor de serviciu,
în condiţiile în care au
de traseu ori de fost implicate persoane
circulaţie angajate
situaţia de
persoana data
disparuta
eveniment
incidentul periculos
boala profesională sau

legată de profesiune
vătămarea care au loc: care provoacă:

violenta a - în timpul procesului - incapacitate
organismului de munca temporară de munca
accident de - în îndeplinirea de cel puţin 3 zile
îndatoririlor de calendaristice
munca - invaliditate
intoxicatia acuta serviciu
- deces
profesională
cauzată de agenţi nocivi

caracteristici locului de
munca:
se produce ca urmare  fizici
profesională a exercitării unei  chimici
meserii sau profesii  biologici
 suprasolicitarea
organismului
boala
legată de determinare
multifactoriala factori independenti de
profesiune
sistemul de munca
106
SUPORT DE CURS
Comunicarea evenimentelor
Comunicare este procedura prin care angajatorul comunica producerea unui eveniment, de
îndată, autorităţilor prevăzute din lege, in conformitate cu schema de mai jos.
Conducatorul locului de Orice persoana care are cunostinta Serviciile politiei rutiere
munca despre producerea evenimentului
accidentul suferit de orice persoana, in afara Accident de

intreprinderii ca urmare a unei acţiuni întreprinse circulatie soldate cu
Orice eveniment din proprie initiativa pentru salvarea de vieţi decesul victimelor
omeneşti sau pentru prevenirea ori înlăturarea
unui pericol care ameninta avutul public şi privat
Angajatorul la care a
survenit evenimentul
Angajatorul la care
este
Orice eveniment angajata/angajati
victima/victimele
 Accidente mortale;
 Accidente colective;
 Persoane disparute
Inspectoratul teritorial de Inspectoratul teritorial de

Organelor de munca pe raza caruia a munca pe raza caruia
urmarire penala survenit evenimentul este inregistrata unitatea
 Accidente mortale;
 Accidente colective;
Accidentele de munca,
 Incidente periculoase;
dupa confirmare
 Accidente urmate de Inspectia Muncii
invaliditate;
 Persoane disparute
Asigurator
107
SUPORT DE CURS
Art 109. din Normele metodologice HG 1425/2006 si HG 955/2010 - Comunicarea

evenimentelor va cuprinde cel puţin următoarele informaţii, conform modelului prevăzut în
anexa nr. 13:
a) denumirea/numele angajatorului la care s-a produs accidentul şi, dacă este cazul,
denumirea/numele angajatorului la care este/a fost angajat accidentatul;
b) sediul/adresa şi numărul de telefon ale angajatorului;
c) locul unde s-a produs evenimentul;
d) data şi ora la care s-a produs evenimentul/data şi ora la care a decedat accidentatul;
e) numele şi prenumele victimei;
f) datele personale ale victimei: vârsta, starea civilă, copii în întreţinere, alte persoane în
întreţinere, ocupaţia, vechimea în ocupaţie şi la locul de muncă;
g) împrejurările care se cunosc şi cauzele prezumtive;
h) consecinţele accidentului;
i) numele şi funcţia persoanei care comunică evenimentul;
j) data comunicării;
k) unitatea sanitară cu paturi la care a fost internat accidentatul.
Angajatorul va lua măsurile necesare pentru a nu se modifica starea de fapt rezultată din
producerea evenimentului, pana la primirea acordului din partea organelor care efectuează
cercetarea, cu excepţia cazurilor în care menţinerea acestei stări ar genera producerea altor
evenimente, ar agrava starea accidentatilor sau ar pune în pericol viata lucrătorilor şi a
celorlalţi participanţi la procesul muncii.
În situaţia în care este necesar sa se modifice starea de fapt rezultată din producerea
evenimentului, se vor face, după posibilităţi, schite sau fotografii ale locului unde s-a produs,
se vor identifica şi se vor ridica orice obiecte care conţin sau poarta o urma a evenimentului;
obiectele vor fi predate organelor care efectuează cercetarea şi vor constitui probe în
cercetarea evenimentului.
Pentru orice modificare a stării de fapt rezultată din producerea evenimentului, angajatorul
sau reprezentantul sau legal va consemna pe propria răspundere, într-un proces-verbal, toate
modificările efectuate după producerea evenimentului.
Cercetarea evenimentelor
Cercetarea evenimentelor are ca scop stabilirea împrejurărilor şi a cauzelor care au

condus la producerea acestora, a reglementărilor legale incalcate, a raspunderilor şi a
măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare şi,
respectiv, pentru determinarea caracterului accidentului.
Cercetarea evenimentelor care produc incapacitate temporară de munca se efectuează de
către angajatorul la care s-a produs evenimentul.
Angajatorul are obligaţia sa numească de îndată, prin decizie scrisă, comisia de cercetare
a evenimentului.
Comisia de cercetare a evenimentului va fi compusa din cel puţin 3 persoane; una dintre
acestea trebuie sa fie lucrator desemnat, reprezentant al serviciului intern sau reprezentant al
serviciului extern, cu pregătire de nivel superior.
Persoanele numite de către angajator în comisia de cercetare a evenimentului trebuie sa
aibă pregătire tehnica corespunzătoare şi sa nu fie implicate în organizarea şi conducerea
locului de munca unde a avut loc evenimentul şi sa nu fi avut o responsabilitate în producerea
evenimentului.
108
SUPORT DE CURS
Angajatorul care şi-a asumat atribuţiile în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca nu poate
face parte din comisia de cercetare a evenimentului, în acest caz urmând sa apeleze la servicii
externe.
Dacă în eveniment sunt implicate victime cu angajatori diferiţi, în comisia de cercetare
numita de angajatorul la care s-a produs evenimentul vor fi nominalizate şi persoane numite
prin decizie scrisă de către ceilalţi angajatori.
Angajatorul care a organizat transportul răspunde pentru cercetarea accidentului de
circulaţie produs pe drumurile publice, urmat de incapacitate temporară de munca.
Angajatorul care nu dispune de personal competent sau nu are personal suficient trebuie
sa asigure cercetarea apelând la servicii externe de prevenire şi protecţie.
În cazul accidentelor de circulaţie pe drumurile publice în care sunt implicate persoane
aflate în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, serviciile poliţiei rutiere vor transmite organelor
împuternicite sa efectueze cercetarea, la cererea acestora, în termen de 5 zile lucrătoare de la
solicitare, un exemplar din procesul-verbal de cercetare la fata locului şi orice alte documente
existente, necesare cercetării: copii de pe declaraţii, foaia de parcurs, ordin de deplasare,
schite.
Persoanele împuternicite, potrivit legii, sa efectueze cercetarea evenimentelor au dreptul:
 sa ia declaraţii scrise,
 sa preleveze sau sa solicite prelevarea de probe necesare cercetării. Cheltuielile vor fi
suportate de angajatorul la care a avut loc evenimentul
 sa solicite sau sa consulte orice acte ori documente ale angajatorului, iar acesta este
obligat sa le pună la dispoziţie în condiţiile legii;
 se pot solicita experţi sau specialişti cum ar fi cei din cadrul unor operatori economici cu
competente potrivit legii sa efectueze expertize tehnice, iar aceştia trebuie sa răspundă
solicitării si întocmesc expertize tehnice care vor face parte integrantă din dosarul de
cercetare a evenimentului. Cheltuielile aferente efectuării expertizelor se suporta de către
angajatorul la care a avut loc evenimentul sau care se face răspunzător de organizarea
activităţii în urma căreia s-a produs evenimentul.
Cercetarea evenimentului urmat de incapacitate temporară de munca se va încheia în cel
mult 5 zile lucrătoare de la data producerii. Fac excepţie situaţii cum ar fi cele în care este
necesară prelevarea de probe ori efectuarea de expertize, pentru care se poate solicita în
scris, argumentat şi în termen, la inspectoratul teritorial de munca pe raza căruia s-a produs
evenimentul, prelungirea termenului de cercetare.
Cercetarea evenimentelor urmate de incapacitate temporara de munca se va finaliza cu
întocmirea unui dosar, care va cuprinde:
 opisul actelor aflate în dosar;
 procesul-verbal de cercetare;
 nota de constatare la fata locului, încheiată imediat după producerea evenimentului de
către lucrătorul desemnat/serviciile de prevenire şi protecţie, în cazul evenimentelor a
căror cercetare intra în competenta angajatorului, şi semnată de către
angajator/reprezentantul sau legal, care va cuprinde precizări cum ar fi poziţia victimei,
existenta sau inexistenta echipamentului individual de protecţie, starea echipamentelor
de munca, modul în care functionau dispozitivele de protecţie, ridicarea de documente
sau prelevarea de probe;
 schite şi fotografii referitoare la eveniment;
 declaraţiile accidentatilor(conform modelului din Anexa 7);
109
SUPORT DE CURS
 declaraţiile martorilor şi ale oricăror persoane care pot contribui la elucidarea

împrejurărilor şi a cauzelor reale ale producerii evenimentului (conform modelului din
Anexa 7);
 copii ale actelor şi documentelor necesare pentru elucidarea împrejurărilor şi a cauzelor
reale ale evenimentului;
 copii ale certificatului constatator sau oricăror alte autorizaţii în baza cărora angajatorul
isi desfăşoară activitatea;
 copii ale fisei de expunere la riscuri profesionale şi ale fisei de aptitudine, întocmite
conform legii;
 copii ale contractelor individuale de munca ale victimelor;
 copii ale fişelor de instruire individuală în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca ale
victimelor;
 copie a certificatelor de concediu medical;
 actul emis de unitatea sanitară care a acordat asistenta medicală de urgenta, din care
sa rezulte data, ora când accidentatul s-a prezentat pentru consultatie şi diagnosticul, în
cazul accidentelor de traseu;
 copie a procesului-verbal de cercetare la fata locului, încheiat de serviciile poliţiei
rutiere, în cazul accidentelor de circulaţie pe drumurile publice.
 copie a autorizaţiei, în cazul în care victima desfasura o activitate care necesita
autorizare;
 copie a diplomei, adeverintei sau certificatului de calificare a victimei;
 acte de expertiza tehnica, întocmite cu ocazia cercetării evenimentului;
 acte doveditoare, emise de organe autorizate, din care sa se poată stabili locul, data şi
ora producerii evenimentului sau sa se poată justifica prezenta victimei la locul, ora şi
data producerii evenimentului;
 documente din care sa rezulte ca accidentatul îndeplinea îndatoriri de serviciu;
 corespondenta cu alte instituţii/unităţi în vederea obţinerii actelor solicitate;
 adresele de prelungire a termenelor de cercetare
 actul medical emis de unitatea sanitară care a acordat asistenta medicală de urgenta,
din care sa rezulte diagnosticul la internare şi/sau externare;
 formularul pentru înregistrarea accidentului de munca, denumit în continuare FIAM,
aprobat prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei.
Dosarul de cercetare, întocmit de comisia numita de către angajator, se înaintează pentru

verificare şi avizare la inspectoratul teritorial de munca pe raza căruia s-a produs evenimentul,
în termen de 5 zile lucrătoare de la finalizarea cercetării.
Inspectoratul teritorial de munca va analiza dosarul, va aviza şi va restitui dosarul în cel
mult 7 zile lucrătoare de la data primirii.
Dosarul va fi însoţit de avizul inspectoratului teritorial de munca.
În cazul în care inspectoratul teritorial de munca constata ca cercetarea nu a fost efectuată
corespunzător, poate dispune completarea dosarului şi/sau refacerea procesului-verbal de
cercetare, după caz.
Comisia de cercetare va completa dosarul şi va întocmi procesul-verbal de cercetare în
termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii dosarului.
În cazul evenimentelor care nu au fost comunicate şi cercetate, dar persoana vătămată
prezintă un certificat medical cu cod "accident de munca", angajatorul care şi-a asumat
110
SUPORT DE CURS
atribuţiile în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca/lucrătorul desemnat/serviciul intern de

prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi protecţie va solicita acesteia o declaraţie
scrisă privind modul şi împrejurările în care s-a produs evenimentul
Evidenta accidentelor de munca şi a incidentelor periculoase
În baza procesului-verbal de cercetare întocmit de persoanele împuternicite prin lege,

angajatorul la care se înregistrează accidentul va completa FIAM.
FIAM se completează pentru fiecare persoana accidentata în câte 4 exemplare
care se înaintează spre avizare după cum urmează:
a) inspectoratului teritorial de munca care a avizat dosarul de cercetare întocmit de
comisia angajatorului, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea avizului;
b) inspectoratului teritorial de munca care a efectuat cercetarea, în termen de 3 zile
lucrătoare de la primirea procesului-verbal de cercetare.
Angajatorul va tine evidenta evenimentelor în urmatoarele registre:
a) Registrul unic de evidenta a accidentatilor în munca;
b) Registrul unic de evidenta a incidentelor periculoase;
c) Registrul unic de evidenta a accidentelor uşoare;
d) Registrul unic de evidenta a accidentatilor în munca ce au ca urmare incapacitate de
munca mai mare de 3 zile de lucru.
Registrele de evidenta trebuie sa fie actualizate.
Indicatori specifici de securitate

Activitatea de protecţie a muncii are un sistem de indicatori specifici în baza cărora se
poate aprecia eficienţa activităţii precum şi gradul de periculozitate a muncii.
Indicatorii specifici activităţii de protecţie a muncii se pot grupa în două categorii:
1. indicatori exprimaţi în mărimi absolute
a) numărul total de victime înregistrat în perioada de raportare;
b) numărul total de accidentaţi care au încheiat perioada de incapacitate în perioada
analizată, indiferent dacă evenimentul s-a produs în aceeaşi perioadă sau în perioade
anterioare. Modul prin care accidentaţii pot încheia perioada de incapacitate:
 prin reluarea activităţii;
 prin deces, după ce au cumulat un anumit număr de zile de incapacitate;
 prin transformarea ITM, în incapacitate permanentă, respectiv prin încadrarea într-
un grad de invaliditate.
c) numărul total de zile de incapacitate temporară de muncă, aferent persoanelor pentru
care urmările accidentelor s-au terminat în perioada de raportare;
d) numărul mediu de salariaţi.
2 indicatori exprimaţi în mărimi relative
a) indicele de frecvenţă;
numarul total de accidentati
IF   1000 ;
numarul mediu de salariati
numarul total de accidentati
IF  1000000
numarul total de ore lucrate de salariati
111
SUPORT DE CURS
b) indicele de gravitate;
numarul total de zile calendaris tice de incapacitate
IG  1000
numarul mediu de salariati ;
IG  1000000
numarul total de ore lucrate de salariati ;
c) indicele durată medie;
IDM 
numarul total de accidentati care au terminat incapacitatea in perioada de raportare .
112
SUPORT DE CURS
MODULUL 7
COORDONAREA ACTIVITATILOR DE INTERVENTIE SI ACORDAREA

PRIMULUI AJUTOR
NOŢIUNI DE IGIENA MUNCII
1. OBIECTUL ŞI IMPORTANŢA IGIENEI
Igiena este ştiinţa păstrării şi întăririi sănătăţii omului.
Ea se ocupă cu studiul factorilor de mediu care influenţează creşterea şi dezvoltarea

organismului, cauzele care produc bolile şi metodele folosite pentru combaterea lor. Dacă
nu se cunosc şi nu se respectă regulile igienice, funcţionarea normală a organismului
poate fi deranjată şi apare starea de indispoziţie, de boală. Igiena ne învaţă cum să
prevenim îmbolnăvirile, cum să ne păstrăm sănătatea. Este deci o ştiinţă a sănătăţii.
Igiena ne învaţă nu numai cum să prevenim starea de boală a organismului, ci si cum sa
întărim starea de sănătate. Ea ne arată care sunt factorii dăunători şi folositori de care
depinde sănătatea noastră. Aceşti factori sunt multipli şi acţionează diferit asupra
organismului.
De asemenea, igiena ne ajută să ne formăm şi dezvoltăm o personalitate echilibrată
emotiv, stăpână pe sine în faţa situaţiilor dificile, cu o inteligenţă capabilă să rezolve diferite
probleme pe care viaţa le ridică.
O consecinţă firească a cunoaşterii şi aplicării în practică a principiilor şi regulilor igienei
este prelungirea duratei de viaţă a omului.
Aplicarea şi respectarea regulilor de igienă de care depinde sănătatea noastră, cer
un efort mult mai mic decât cel pe care îl depunem încercând să ne vindecăm de o boală
după ce a apărut. Boala aduce suferinţe fizice şi psihice, întreruperea activităţilor zilnice,
separarea de cunoscuţi şi prieteni, cheltuieli pe medicamente etc. Chiar după ce s-au
vindecat unele boli, lasă urme care slăbesc capacitatea de muncă şi rezistenţa
organismului. Omul sănătos munceşte cu plăcere şi spor, se poate bucura de viaţă,
priveşte cu încredere viitorul. Omul bolnav suferă mult, devine neîncrezător în puterile
proprii şi în alţi oameni, e nefericit.
2. IGIENA MUNCII ÎN SECTORUL INDUSTRIAL. COMBATEREA NOXELOR

INDUSTRIALE.
Igiena muncii este ştiinţa care se ocupă de păstrarea şi întărirea sănătăţii

lucrătorilor la locul de muncă, de măsurile de securitate a muncii şi de
prevenirea şi combaterea bolilor profesionale.
113
SUPORT DE CURS
Mediul industrial trebuie să îndeplinească anumite condiţii igienice care să asigure

păstrarea sănătăţii şi a puterii de muncă a lucrătorilor. Măsurile de protecţie şi organizare a
muncii, au ca scop să asigure, în primul rând lucrătorilor, microclimatul corespunzător.
a. Condiţiile igienice ale microclimatului în sectorul industrial.
Microclimatul se referă la:

Încăperile unde se desfăşoară activitatea care trebuie să fie mari, spaţioase, bine
întreţinute şi curate, care să favorizeze mişcarea liberă a lucrătorilor şi evitarea
accidentărilor şi a noxelor profesionale (noxă – orice agent vătămător organismului).
Temperatura aerului trebuie să fie de 18-20 0C. În unele sectoare industriale, cum ar fi
cele din industria prelucrării metalelor (turnătorie, forje) temperatura aerului este mai
ridicată decât cea normală. În aceste condiţii pentru a se apăra împotriva căldurii,
organismul elimină o mare cantitate de apă şi săruri, menţinând astfel temperatura
constantă a corpului. În aceste situaţii lucrătorii vor bea sifon sau apă la care adaugă 0,2%
- 0,5% sare. Acţiunea vătămătoare a temperaturii înalte se poate atenua prin folosirea
ventilatoarelor, aerisirea prin oberlichturi etc. Deosebit de importante sunt costumele de
protecţie. Muncitorii vor purta o îmbrăcăminte uşoară din bumbac sau din lână, de culoare
deschisă care reflectă radiaţiile calorice. Cei care lucrează în imediata apropiere a sursei
de căldură, trebuie să poarte îmbrăcăminte de azbest.
Există şi situaţii în care muncitorii trebuie să lucreze la temperaturi mai joase, ceea ce
poate determina scăderea rezistenţei naturale a organismului la diferite boli: reumatismul,
amigdalitele, bronşitele etc. În aceste situaţii îmbrăcămintea de protecţie se compune din
haine, încălţăminte şi mănuşi confecţionate din materiale rele conducătoare de căldură şi
umiditate, dar permeabile pentru aer.
Starea de umiditate a aerului. Umiditatea normală variază între 50 şi 70%. În afara
acestor limite aerul se consideră uscat, respectiv umed. Aerul uscat tulbură respiraţia,
usucă mucoasele şi dă o senzaţie neplăcută. Aerul umed îngreunează respiraţia şi
evaporarea transpiraţiei şi duce la scăderea rezistenţei organismului faţă de boli.
Curenţii de aer în industrie se produc în mod special în atelierele cu surse puternice de
căldură (forje, turnătorii, cuptoare). Cercetările efectuate arată că organismul omului poate
suporta fără pericol curenţii de aer, cu viteze chiar de 3-4 m/s, dacă temperatura lor nu
este prea scăzută. În orice caz, pericol mai mare îmbolnăvire îl prezintă oprirea instalaţiilor
de ventilare, deoarece aceasta determină noxe care pot produce intoxicaţii acute sau
îmbolnăviri profesionale.
Presiunea atmosferică care normal este de 760 mmHg, iar variaţiile mici nu sunt resimţite
de organismul uman. Sunt însă şi situaţii în care muncitorii trebuie să lucreze la presiuni
mult mai mici sau mult mai mari. La presiune scăzută sunt expuşi cei care lucrează la
altitudini mari, cazuri în care, uneori, se impune ca măsură de precauţie, folosirea măştii de
oxigen. La presiune crescută sunt expuşi cei care lucrează la fundaţii şi poduri, la lucrările
submarine etc. Trebuie evitată trecerea bruscă de la presiune scăzută la presiune normală,
care poate provoca dureri de articulaţii, dureri ale muşchilor, îmbolnăvirea pielii, greutate în
respiraţie (boala de cheson).
Prevenirea accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale datorate factorilor de microclimat se
realizează prin măsurile tehnico-organizatorice adecvate situaţiei respective, şi anume:
modificare procesului tehnologic sau a utilajului;
ventilarea generală, parţială, locală sau combinată;
izolarea spaţiului de lucru şi amenajarea de spaţii speciale pentru repaus în condiţii
114
SUPORT DE CURS
climatice normale;
duşuri de apă, de aer, perdele de apă, răcirea pardoselilor cu aer sau cu apă;
prevederea unei instalaţii de alimentare cu apă carbogazoasă, cu apă uşor sărată alternată
cu apă dulce;
regim raţional de lucru cu întrerupere periodică a lucrărilor;
echipamente de protecţie şi de lucru adecvate etc.
b. Noxele chimice.
Un important factor de risc care apare în mediul fizic ambiant îl constituie noxele
chimice, reprezentate de substanţele nocive care se degajă în atmosfera locurilor de
muncă: gaze, vapori, aerosoli, pulberi.
Principalele pericole generate de noxele chimice sunt: intoxicaţiile, arsurile chimice
şi exploziile. Se deosebesc următoarele categorii de agenţi chimici nocivi:
substanţe toxice – sunt acelea care pătrund în organism (prin inhalare, prin piele sau prin
ingerare), îi afectează funcţiunile şi provoacă intoxicaţiile;
substanţe caustice – sunt cele care în contact cu organismul provoacă arsuri (clorul,
oxidul de azot, arsenul, potasiul, acidul percloric). Cele mai frecvente sunt arsurile
cutanate, iar cele mai periculoase ale căilor respiratorii şi ale tubului digestiv;
substanţe inflamabile – sunt cele cu pericol de incendiu, dacă întâlnesc condiţii prielnice;
substanţe explozive – sunt cele la care în urma unor reacţii chimice foarte rapide, într-un
timp scurt rezultă produşi noi cu degajare de căldură. Numeroase substanţe în contact cu
aerul pot provoca amestecuri explozive (benzina, toluenul, acetona, acidul etilic, acidul
acetic, pulberea de cărbune, pulberile metalice de zinc, aluminiu, magneziu).
Prevenirea se caracterizează în cazul noxelor prin:

măsuri tehnice:
mecanizarea şi ermetizarea proceselor tehnologice;
înlocuirea substanţelor toxice cu altele mai puţin toxice sau chiar netoxice;
înlocuirea unor metode cu altele nepericuloase (de exemplu sablajul cu nisip se înlocuieşte
prin curăţare cu alice sau curăţare hidraulică);
înlocuirea unor procedee uscate cu procedee umede;
ventilarea generală, parţială, locală sau combinată;
echipamente de protecţie şi de lucru adecvate etc.
măsuri organizatorice:
examen medical la angajare şi periodic;
depozitarea şi manipularea corespunzătoare a substanţelor;
curăţarea atelierelor;
alimentaţia de protecţie;
instructajul muncitorilor etc.
c. Pulberile industrale.
Praful industrial apare în cursul desfăşurării unor procese de lucru, datorită

diferitelor utilaje sau instalaţii (polizoare, aparate de sablare, ciururi etc.). Pulberile
acţionează asupra organismului pe cale mecanică sau chimică. Cele care constituie noxe
chimice au fost prezentate anterior.
Acţiunea mecanică a prafului industrial asupra organismului se manifestă sub formă
115
SUPORT DE CURS
de iritări ale pielii, ale ochilor şi ale căilor respiratorii. Iritaţiile căilor respiratorii se por datora
următoarele pulberi:
azbest (azbestoza);
cărbune (antracoza);
siderit (sideroza);
ciment (silicatoza);
siliciu (silicoza – cea mai răspândită).
Prin normele de igienă sunt stabilite limite privind concentraţia pulberilor în atmosfera zonei
de lucru.
Una dintre măsurile de reducere a prafului industrial este ermetizarea locului unde se
produc pulberi. Acesta este un sistem de protecţie care acoperă perfect locurile
periculoase, nepermiţând ieşirea în afară a agenţilor vătămători. O altă măsură este
ventilaţia corespunzătoare cu aspiratoare speciale.
d. Zgomotul şi trepidaţiile.
Zgomotul este un factor nociv, frecvent întâlnit într-o serie de activităţi industriale, cum
sunt pilirea şi tăierea metalelor, nituirea, perforarea cu ajutorul compresoarelor, încercarea
motoarelor etc. Este o acţiune dăunătoare asupra întregului organism, dar în special
asupra sistemului nervos. Lucrătorii supuşi la zgomot continuu devin somnolenţi, neatenţi,
nervoşi, au dureri de cap şi poftă de mâncare redusă. Din cauza unor stimulenţi continui şi
neregulaţi cauzaţi de zgomot, urechea pierde treptat funcţiunea normală şi în câţiva ani se
instalează aşa numita surditate profesională.
Trepidaţiile sunt mişcări vibratorii produse de la maşinile aflate în funcţiune. Acţiunea lor
îndelungată şi de o anumită intensitate, provoacă aşa numita boală a vibraţiilor. Boala
începe cu oboseală, dureri la nivelul umerilor, slăbire, somn agitat. Se instalează apoi
dureri la degete şi articulaţii, dureri care se accentuează mai ales noaptea.
Măsurile de combatere a zgomotelor şi vibraţiilor pot fi:
măsuri tehnice:
 înlocuirea procedeelor tehnologice sau a utilajelor zgomotoase cu altele silenţioase
(de exemplu nituirea pneumatică cu sudarea);
 înlocuirea mecanismelor cu mişcare rectilinie cu mecanisme cu mişcare de rotaţie;
 echilibrarea corectă a organelor de maşini;
 evitarea presiunilor ridicate în instalaţii;
 atenuarea propagării zgomotului de la sursă prin ecrane de protecţie;
 întreţinerea în bună stare a utilajelor;
 izolarea acustică a utilajelor (capsulare antifonică, ecranare etc.);
 amplasarea raţională a surselor de zgomot în clădiri sau încăperi separate;
 insonorizarea platformelor, a podelelor, a pereţilor;
 izolarea operatorilor utilajelor în cabine fonoizolante;
 izolarea fundaţiilor maşinilor generatoare de vibraţii (izolaţii elastice, arcuri);
 utilizarea echipamentelor individuale de protecţie (antifoane interne sau externe,
mănuşi vibroizolante, îmbrăcăminte vibroizolantă).
măsuri organizatorice:
examenul medical al muncitorilor la angajare şi periodic şi neadmiterea la lucru a celor cu
116
SUPORT DE CURS
afecţiuni auditive, ale căilor respiratorii, ale sistemului nervos, ale articulaţiilor;
schimbarea după anumite intervale de timp ale lucrătorilor de la utilaje care produc vibraţii;
instruirea personalului.
e. Radiaţiile.
În cursul activităţilor industriale sunt prezente adesea anumite radiaţii. Radiaţiile, în
funcţie de natura, intensitatea, frecvenţa şi durata acţiunii lor, pot avea diverse influenţe
nocive asupra organismului, şi anume: arsuri, oboseală, somnolenţă, leşin, şocuri calorice,
pigmentarea pielii, căderea părului, tulburări ale sângelui, boli de iradiere, leucemie etc.
Prevenirea se poate face prin izolarea surselor de radiaţii prin ecranare, etanşare,
ermetizare şi automatizare, telecomandă, echipament de protecţie, examinare medicală
periodică a muncitorilor etc.
f. Iluminatul la locul de muncă.
Un iluminat necorespunzător produce oboseala oculară şi nervoasă a muncitorilor.

Iluminatul poate fi natural şi artificial. Cel natural are avantajul că nu oboseşte vederea,
însă prezintă inconveniente în ceea ce priveşte repartizarea neuniformă, variaţia în timpul
zilei, fenomene de orbire provocate de razele solare etc. Iluminatul artificial igienic trebuie
să îndeplinească următoarele condiţii:
 să asigure un nivel suficient de iluminare;
 să creeze o repartizare uniformă a luminii, pentru a evita fenomenul de orbire;
 să nu impurifice şi să nu încălzească aerul din încăpere.
O parte interesantă a tehnicii iluminatului o constituie cromatica la locul de muncă. Asupra
culorilor s-au făcut următoarele constatări generale:
- culoarea este cu atât mai caldă, cu cât se apropie de roşu şi cu atât mai rece, cu
cât este mai dominant albastră;
- culorile închise au efect depresiv, descurajant, negativ şi dau senzaţia de
apăsare;
- culorile prea vii generează: stari de agitatie, de nervozitate, surescitare,
distragerea cu usurinta a atentiei, obosirea aparatului vizual, etc.;
- culorile deschise au efect stimulant, vesel, pozitiv.
CLASIFICAREA BOLILOR PROFESIONALE
Conform definiţiei date de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, bolile profesionale

constituie afecţiuni ai căror agenţi specifici sunt prezenţi la locul de muncă, asociaţi cu
anumite operaţii industriale sau cu exercitarea unor profesii.
La noi în ţară, prin boală profesională se înţelege afecţiunea ce se produce ca
urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de factori nocivi fizici, chimici sau
biologici, caracteristicile locului de muncă, precum şi suprasolicitarea diferitelor organe sau
sisteme ale organismului în procesul de muncă.
117
SUPORT DE CURS
Bolile profesionale declarabile prevăzute de legislaţia din România sunt date în

tabelul următor:
Nr.
Denumirea bolii Noxele profesionale care provoacă boala
crt.
1. Intoxicaţii (acute, subacute sau cronice) şi Substanţe cu acţiune toxică cunoscută.
consecinţele lor.
2. Pneumoconioze (fibroze pulmonare cauzate Pulberi de bioxid de siliciu, silicaţi, azbest,
de pulberi minerale) cum sunt: silicoza, cărbune şi altele în atmosfera locurilor de
azbestoza, aluminoza, precum şi forme muncă.
mixte simple sau asociate cu tuberculoza.
3. Îmbolnăviri respiratorii cauzate de pulberi Pulberi vegetale textile (bumbac, in cânepă
organice (bisinoză, bronşită cronică). şi altele).
4. Îmbolnăviri respiratorii cronice cauzate de Substanţe toxice iritante (bioxid de sulf, oxizi
substanţe cronice iritante. de azot etc.) în atmosfera locurilor de
muncă.
5. Cancer pulmonar al mucoasei sinusurilor Inhalarea gazelor şi pulberilor radioactive,
paranazale. inhalarea vaporilor şi pulberilor de compuşi
cancerigeni ai cromului şi nichelului.
6. Nevroze de coordonare. Mişcări numeroase şi frecvent repetate.
Încordarea sistematică a muşchilor şi
ligamentelor sau presiune pe tendoane.
7. Boală de vibraţii (angionevroze şi modificări Vibraţii şi trepidaţii legate de munca cu
osteoarticulare). instrumente care vibrează puternic.
8. Dermite acute şi cronice, ulceraţii, Contact prelungit cu substanţe chimice
melanodermii şi leucodermii. iritante (lacuri, solvenţi, uleiuri minerale,
hidrocarburi clorate etc.)
9. Hipoacuzie şi surditate de percepţie. Acţiunea prelungită a zgomotului intens.
10. Cataractă. Acţiunea îndelungată şi intensivă a energiei
radiante (radiaţii infraroşii, unde
electromagnetice de înaltă frecvenţă etc.).
11. Electrooftalmie. Acţiunea radiaţiilor ultraviolete.
12. Conjunctivite. Substanţe toxice iritante şi pulberi iritante în
zonele de muncă.
13. Boală de iradiaţie. Acţiunea radiaţiilor ionozante.
14. Nistagmus. Încordarea îndelungată a aparatului vizual în
condiţii defavorabile de iluminat.
15. Şoc caloric, colaps caloric, crampe calorice. Expunerea la condiţii meteorologice
defavorabile care provoacă supraîncălzirea
organismului.
16. Psihonevroze. Îngrijirea îndelungată a bolnavilor psihici în
unităţi de psihiatrie.
17. Sindrom cerebroastenic şi tulburări de Acţiunea prelungită a undelor
termoreglare. electromagnetice de înaltă frecvenţă.
118
SUPORT DE CURS
NOTIUNI GENERALE DE PRIM AJUTOR

Motto: “Daca nu poti ajuta un accidentat sa traiasca, macar nu-l ajuta sa moara”
Primul ajutor este asistenta medicala de urgenta aplicata la locul accidentului.

Primul ajutor este necesar pentru a micsora riscurile accidentatului (a evita agravarea starii
lui) si a face posibil transportul acestuia.
In general primul ajutor este simptomatic, adica trateaza simptomele
accidentatului (dureri, stare de inconstienta, sangerari, absenta pulsului etc.) si nu cauzele
lor (tratament etiologic). Scopul sau este de a asigura supravietuirea, a evita complicatiile
si de a scurta timpul de vindecare.
Salvatorul trebuie sa nu isi depaseasca niciodata nivelul cunostintelor, deoarece
poate agrava starea accidentatului. Obligatia primara a salvatorului este sa stabilizeze
starea accidentatului, astfel incat acesta sa poata fi transportat cu riscuri minime catre
punctul cel mai apropiat unde poate primi asistenta medicala de specialitate. Orice alta
actiune se afla in plan secundar. Moralul accidentatului trebuie sustinut pe tot
parcursul actiunii de salvare. Nu avem voie in nici o situatie sa reprosam unui accidentat
ca a fost necesar sa il salvam. Pe durata transportului starea accidentatului trebuie
supravegheata in permanenta; pana in momentul in care acesta este preluat de medicii
specialisti responsabilitatea apartine salvatorului. Acesta din urma trebuie sa fie capabil de
autocontrol si sa aiba capacitati organizatorice.
Etapele acordarii primului ajutor sunt:

I. Scoaterea accidentatului din mediul in care s-a produs accidentul (apa, foc, zapada,
automobil etc.). Acest lucru nu este intotdeauna posibil.
II. Indepartarea curiosilor trebuie avuta in vedere pe toata durata actiunii. Ideal ar fi sa
avem cel putin un colaborator care sa faca acest lucru
III. Examinarea accidentatului se face cu foarte multa blandete, pe cat posibil fara a-l
misca.
Se controleaza: pulsul (la incheietura mainii, la carotida sau artera femurala) respiratia (de
obicei se aude sau se simte in ureche; eventual se poate folosi o oglinda rece, care se
abureste) reflexul pupilar
Daca nu se constata semne vitale se incerca, in cazul in care exista sanse de reusita (a
trecut foarte putin timp - de ordinul minutelor - de la incetarea activitatii cardiace),
resuscitarea (masaj cardiac si respiratie artificiala). In caz de insucces sau inutilitate
evidenta accidentatul trebuie lasat exact asa cum l-am gasit, pentru ca procuratura sa
poata eventual intocmi actele de deces.
Daca accidentatul are puls si respiratie, se verifica starea de constienta (numele, data de
azi etc.). In caz afirmativ, se stabilesc conditiile accidentului (ce a patit? unde il doare?),
pentru a stabili leziunile posibile.
In continuare se stabilesc leziunile existente: hemoragiile externe sunt vizibile. Cele
interne pot apare in craniu, torace sau abdomen si sunt de obicei insotite de vanatai sau
plagi. Locul respectiv se durifica din cauza sangelui care curge in interior. In cazul
hemoragiilor interne craniene, deosebit de periculoase, accidentatul devine palid si isi
poate pierde cunostinta fracturile se pot identifica prin palparea cu blandete (atentie!) a
intregului corp. Daca accidentatul este cazut pe spate, este descaltat si se trece un ac
119
SUPORT DE CURS
peste talpa. Daca nu simte nimic, avem de a face cu o fractura de coloana.

IV. Acordarea primului ajutor va fi aprofundata pentru fiecare caz in parte in continuare
V. Anuntarea unui post medical de nivel cat mai inalt. Toate spitalele, autosanitarele,
echipele de salvamont, salvamar etc. folosesc o frecventa radio “de salvare”
VI. Organizarea si efectuarea transportului catre postul medical
VII. Supravegherea permanenta accidentatului, care trebuie transportat pe targa cu capul
inainte, pentru ca salvatorul care sta in spate sa poata observa orice modificare aparuta
PLAGILE
Plagile pot fi cauzate de factori mecanici (muscaturi, taieturi, rosaturi), termici (arsuri si
degeraturi) sau chimici (plagi produse de baze si acizi).
In toate cazurile se executa toaleta plagii, care consta in:
 Degajarea plagii de haine (rationala - nu se taie haine acolo unde nu este neaparat
necesar) sau par (prin taiere in smocuri care vor fi apucate individual, pentru a nu
cadea fire in plaga, dinspre plaga catre exterior). Umezirea parului ajuta foarte mult.
 Dezinfectarea instrumentarului se poate face prin clatire cu dezinfectant foarte
puternic (alcool), fierbere minimum 30 de minute sau flambare
 Dezinfectarea mainilor salvatorului se face prin spalare cu apa si sapun de 2-3 ori,
fara a sterge mainile pe prosop (este o sursa de infectie), apoi mainile se clatesc cu
alcool si se usuca prin scuturare. Din acest moment salvatorul va atinge numai
obiecte sterilizate.
 Curatarea plagii se face in 3 etape: se curata pielea din jurul plagii cu un tampon de
tifon inmuiat in apa cu sapun se curata plaga cu un tampon de tifon (niciodata vata -
poate lasa scame in plaga) inmuiat in dezinfectant slab (apa oxigenata, rivanol).
Spalarea se face din interior spre exterior extragerea corpurilor straine. Corpurile
mari (pietricele, ace) se scot cu o penseta, cele mici sau sfaramicioase (scame,
pamant) cu ajutorul lichidelor (apa oxigenata din abundenta, jet de apa cu o seringa,
dintr-o punga de plastic gaurita etc.). Exista pastile (Perogen) care se dizolva in apa,
rezultand apa oxigenata. Dezinfectarea plagii se face cu un tampon de tifon imbibat
in dezinfectant. Mai intai se dezinfecteaza pielea din jurul plagii cu un dezinfectant
tare (alcool, iod), apoi plaga cu un dezinfectant slab (rivanol, apa oxigenata,
mentol). Plaga se dezinfecteaza prin turnare, in cel mai rau caz prin tamponare.
Atentie - niciodata nu se aduce plaga in contact cu dezinfectanti tari, acestia
provocand necroza (“arderea”) tesuturilor!
 Acoperirea plagii se face cu bucati de pansament steril. Daca dimensiunile
compreselor nu sunt suficiente pentru a acoperi intreaga plaga, se pun mai multe
comprese, dar nu alaturate, ci suprapuse pe 1/4-1/3 din suprafata. Daca hemoragia
strabate stratul de pansament, se mai adauga straturi. Dupa 4-5 straturi se poate
pune un strat gros de vata care sa absoarba sangele.
 Pansarea se face cu fasa sterila, fiecare zona a corpului in mod diferit. Totusi
majoritatea acestor zone pot fi aproximate cu trunchiuri de conuri. Pentru
segmentele conice exista elemente comune de pansare a. rola de fasa se apuca cu
mana dreapta, capatul fasei cu mana stanga b. rola se tine sub planul fasei
Pansarea incepe in zona subtire a trunchiului de con, sub plaga, cu 3-4 ture de fixare, mai
stranse . Apoi se merge pe diagonala in sus, iar deasupra plagii se infasoara din nou 3-4
ture de fixare. In continuare se coboara din nou catre partea de sub plaga, tot pe
diagonala. Jos se mai infasoara 2-3 ture de fixare, apoi se fixeaza pansamentul fie cu
120
SUPORT DE CURS
leucoplast sau un ac de siguranta, fie despicand fasa si facand un nod (atentie, nici prea
strans, nici prea larg, in nici un caz pe plaga!)
INFECTIA
Se considera ca orice plaga este infectata. Daca dezinfectarea nu se face sau se face
incorect, apare infectia. Aceasta poate apare si in cazul in care pansarea a fost facuta
corect, dar pansamentul nu a fost schimbat un timp indelungat. Din acest motiv
pansamentul trebuie schimbat cel putin o data pe zi, in cazuri extreme la doua zile.
In cel mult 24 de ore de la declansarea infectiei, zona afectata se inroseste, devine mai
calda, pot apare dureri atenuate sau intepaturi. In acest stadiu pericolul nu este mare, dar
trebuie actionat cat mai rapid pentru ca starea accidentatului sa nu se agraveze.
Intr-o prima etapa se reface pansamentul si toaleta plagii, curatand puroiul ca pe un corp
strain. Se aplica un unguent antibiotic sau dezinfectanti slabi (infuziile de patlagina,
musetel sau menta sunt foarte bune!). Daca nu se observa o stagnare a infectiei, se mai
deschide putin plaga pentru a patrunde mai adanc si se repeta procedura. In cazul unei
stari febrile, situatie in care accidentatul se afla deja in pericol (este primul pas spre
septicemie - infectia se generalizeaza), se administreaza antibiotice (penicilina, tetraciclina)
2 pastile apoi cate una la 6 ore. Daca dupa 12 ore nu apare stagnarea se administreaza o
pastila la 4 ore si se organizeaza transportul de urgenta catre cel mai apropiat spital.
Se recomanda aplicarea de comprese reci in zona infectiei, procesul de infectare fiind
astfel incetinit.
HEMORAGIILE
a. hemoragiile interne se manifesta prin dureri in zona plagii, paloare (fata si/sau
extremitatile membrelor sunt palide si reci), ameteli. Atentie insa, aceleasi simptome pot
apare si din cauza hipotensiunii sau lipsei de calciu. Se aplica comprese reci pe locul
hemoragiei si se organizeaza transportul cat mai urgent, intr-o pozitie care sa micsoreze
aportul de sange catre zona lezata.
b. hemoragiile interne cu manifestari externe sunt cauzate de leziuni interne, dar
sangele iese in afara corpului prin orificii naturale (nas, gura etc.). Se actioneaza ca si in
cazul hemoragiilor interne. In cazul sangerarilor pe gura se poate inghiti apa rece sau
gheata, iar in cazul hemoragiilor nazale se pot aplica tampoane in nari.
c. hemoragiile externe pot fi arteriale (sangele provine dintr-o artera, este rosu aprins,
tasneste cu presiune sau pulsand) sau venoase (sangele provine dintr-o vena, este rosu
inchis si curge continuu). Tratamentul consta in oprirea hemoragiei si eventual
administrarea de analgezice Ex: a-hemoragie arteriala, b-hemoragie venoasa.
121
SUPORT DE CURS
Oprirea hemoragiei se poate face prin compresie digitala (pentru scurta durata),
pansament compresiv (legat strans) sau garou. Acesta din urma poate fi un tub de cauciuc,
un snur, o curea etc.
Garoul se aplica deasupra plagii in cazul hemoragiilor arteriale si sub plaga in cazul celor
venoase, astfel incat sa impiedice ajungerea sangelui la plaga. La fiecare 15-20 de
minute garoul trebuie slabit obligatoriu pentru cateva minute, pentru a permite irigarea
zonei respective cu sange, in caz contrar aparand necroza (tesuturile, lipsite de oxigen,
mor). Garoul trebuie scos definitiv dupa 4 ore, in cel mai rau caz 6 ore. Pentru ca toti
salvatorii sa poata tine cont de acest lucru, pe obrazul accidentatului se scrie cu
pasta ora si minutul aplicarii garoului.
In cazul unor vase de sange importante se poate aplica un garou compresiv - in punctul de
compresie se aplica un corp dur, de dimensiunile unui dop, invelit in mai multe straturi de
fasa, care sa preseze vasul, iar peste el un pansament legat strans.
Hemoragiile foarte puternice, cu pierderi masive de sange, pot duce la starea de coma,
deoarece creierul nu mai este irigat suficient. In acest caz, ca o ultima solutie, se poate
aplica autotransfuzia. Accidentatul este culcat cu picioarele mai sus decat capul si cu
mainile ridicate, astfel incat sangele sa curga catre creier.
LEZIUNILE TERMICE
Degeraturile sunt provocate de expunerea locala a tesuturilor la temperaturi

negative si favorizate de stanjenirea circulatiei sangelui, umezeala (haine ude) si contactul
cu suprafete metalice (inele, cercei, bratari etc.).
Exista 3 grade de gravitate a degeraturilor:
I. Portiunea afectata devine alba, usor inflamata, se pierde mobilitatea articulatiilor,
sensibilitatea locala. Segmentul respectiv trebuie izolat de frig (cu manusi, fular, caciula,
ciorap de lana etc.), dupa care trebuie incalzit lent la temperatura camerei. Pe durata
reincalzirii apar dureri si mancarimi. Cu cat incalzirea este mai lenta, cu atat durerile sunt
mai mici. Se poate masa locul cu un corp foarte moale, in nici un caz cu zapada!
II. Sunt afectate straturi mai profunde ale tesuturilor, culoarea este usor albastruie. La
reincalzire durerile sunt foarte mari, portiunea se inroseste, apoi se invineteste. Se aplica
acelasi tratament.
III. Forma foarte grava, sunt afectate zone mari ale tesuturilor, care sunt lipsite de oxigen si
materie nutritiva un timp indelungat. Zona afectata se innegreste si apare cangrena. In
acest caz membrul afectat trebuie amputat
Arsurile sunt provocate de expunerea la temperaturi inalte. Primul pas consta in

indepartarea hainelor si obiectelor care conserva caldura. Apoi peste zona afectata se
toarna apa rece timp de cel putin zece minute, pana cand durerea nu mai reapare atunci
cand nu se mai toarna apa. Plaga nu se trateaza in nici un fel, doar se panseaza steril.
Basicile nu trebuie sparte niciodata. In cazul arsurilor produse de lichide sau gaze fierbinti
se va bea apa rece cu inghitituri mici.
Arsurile chimice se vor clati cu multa apa. Nu incercati niciodata sa neutralizati substanta
care a produs arsura cu alte substante. Se procedeaza apoi ca si in cazul arsurilor termice.
Hipotermia este un fenomen care apare in cazul expunerii corpului uman la

temperaturi scazute (nu neaparat negative!). Organismul, incercand sa protejeze organele
122
SUPORT DE CURS
vitale de temperatura scazuta, reduce circulatia sangelui in zonele periferice ale corpului.
Simptomele sunt ameteala, somnolenta, lipsa de energie si vointa, incoerenta. In ultimele
momente controlul reflex asupra circulatiei se pierde, capilarele se redeschid si apare o
senzatie de caldura, avand loc asa-numita moarte alba.
Accidentatul trebuie izolat termic cat mai bine, invelit in haine groase, paturi, saci de dormit
etc. (nu acoperit!), miscandu-l cat mai lent. Miscarile bruste pot antrena circulatia sangvina,
sangele rece de la periferie ajungand astfel la organele interne si producand moartea. Din
acelasi motiv accidentatul nu trebuie in nici un caz masat! Acesta trebuie transportat intr-o
incapere cu temperatura normala (20-30°C) si incalzit treptat din interior spre exterior prin
administrarea de bauturi calde si dulci, nealcoolizate. Hipotermia este favorizata de
disipatorii de caldura (haine ude, apa).
FRACTURILE
Fracturile pot fi inchise sau deschise. In al doilea caz osul rupt a rupt tesuturile
inconjuratoare si a iesit in afara corpului, complicand astfel situatia, deoarece pot fi lezate
vase sangvine importante sau nervi.
Fracturile, daca nu sunt deschise si, deci, vizibile, se pot identifica prin palparea
usoara a corpului accidentatului, in special in locurile in care acesta simte dureri puternice.
Se administreaza analgezice (calmante) si se imobilizeaza. In cazul fracturilor deschise se
efectueaza mai intai hemostaza (oprirea sangerarii) si toaleta plagii.
Uneori poate apare doar fisurarea osului in urma lovirii sau solicitarii anormale. Durerea
este foarte localizata iar membrul afectat nu poate fi folosit. Se intervine ca si in cazul
fracturilor.
ATENTIE! Niciodata nu trebuie incercata in cadrul primului ajutor reducerea fracturii
(reasezarea oaselor in pozitia naturala), deoarece un nespecialist poate astfel produce
leziuni suplimentare!
Imobilizarea fracturilor
Pentru imobilizare se folosesc obiecte de o constructie speciala, numite atele, care pot fi
insa improvizate (scanduri, crengi, tabla etc.). Se imobilizeaza ambele capete ale osului
rupt. Extremitatile membrului imobilizat trebuie lasate libere pentru a putea observa orice
schimbare (umflare, paloare) care ar putea indica o imobilizare incorecta, care stanjeneste
circulatia sangelui (vezi garou). Capetele osului, ca si atelele, trebuire invelite in materiale
moi (vata, prosop etc.). Imobilizarea este specifica pentru fiecare tip de fractura in parte si
trebuie invatata prin exercitii practice. In general se folosesc cate doua atele, pe ambele
parti ale membrului afectat. In cazuri extreme un picior se poate imobiliza legandu-l de
celalalt iar un brat prin legarea de corp.
ALTE AFECTIUNI ALE APARATULUI LOCO-MOTOR
Carceii sunt niste contractii involuntare, dureroase, ale muschilor, cauzate de lipsa
de calciu si favorizate de frig, umezeala si efort. Se relaxeaza membrul in cauza, se
administreaza calciu gluconic, se maseaza usor locul si se fereste de frig si umezeala.
Intinderile de muschi, ligamente sau tendoane sunt produse de solicitarea
anormala a elementului respectiv si favorizate de lipsa de calciu, de antrenament sau o
incalzire necorespunzatoare. Apar dureri surde in locul afectat. Se administreaza
vasodilatatoare, antiinflamatoare, se aplica comprese reci si se imobilizeaza. La solicitari
mari poate apare chiar ruptura elementului in cauza, identificabila prin palpare si
caracterizata de o durere puternica. In acest caz membrul afectat trebuie tinut in repaos.
123
SUPORT DE CURS
Entorsele apar la solicitarea anormala a unei incheieturi, care se umfla si devine

dureroasa. Se administreaza analgezice si antiinflamatorii, se aplica comprese si se
imobilizeaza. Uneori, la solicitari mai puternice, poate apare luxatia, oasele deplasandu-se
unul fata de celalalt si iesind din articulatie. Interventia este identica.
124
SUPORT DE CURS
MODALITĂŢI DE PANSARE – BANDAJARE PENTRU UNELE

ZONE ANATOMICE (I)
Tehnica bandajării unui deget
Tehnica bandajării pumnului
Tehnica bandajării antebraţului
Tehnica bandajării cotului
Tehnica bandajării umărului
Tehnica bandajării toracelui
Tehnica bandajării capului (capelina)
125
SUPORT DE CURS
MODALITĂŢI DE PANSARE – BANDAJARE PENTRU UNELE

ZONE ANATOMICE (II)
Tehnica bandajării
braţului
Tehnica bandajării
mâinii
Tehnica bandajării labei

piciorului
Tehnica bandajării
genunchiului
Tehnica bandajării
coapsei
Bandajarea cu
basma a capului(a),
a antebraţului (b) şi
a piciorului (c)
a b c
126
SUPORT DE CURS
TIPURI DE FRACTURI (I)
Fractură directă prin lovire cu un corp

contondent
Fractură prin răsucire
Fractură prin tracţiune
127
SUPORT DE CURS
TIPURI DE FRACTURI (II)
Fractură completă cu deplasare
Fractură închisă (a) sau deschisă (b)
a b
Fractură complicată (capetele osului

fracturat pot rupe un vas mare de sânge)
128
SUPORT DE CURS
REDUCEREA FRACTURII
Reducerea fracturii la nivelul braţului
Reducerea fracturii la nivelul

antebraţului
Corectarea axului prin mişcări de

extensie şi contraextensie concomitent
cu imobilizarea provizorie în fractura de
antebraţ
Reducerea fracturii la nivelul coapsei
Reducerea fracturii la nivelul gambei şi

piciorului
Corectarea axului prin mişcări de

extensie şi contraextensie concomitent
cu imobilizarea provizorie în fractura de
gambă
129
SUPORT DE CURS
TRUSA DE PRIM AJUTOR
BRANCARDA DE PRIM AJUTOR
130
SUPORT DE CURS
PRIM AJUTOR DE BAZĂ (I)

I. VICTIMA NU RESPIRĂ ŞI NU ARE PULS.
Primul gest în aceasta situaţie este anuntarea la 112 solicitând ajutorul echipei
medicale calificate şi cu dotare corespunzătoare după care începem resuscitarea cardio-
pulmonară. Dacă victima nu respiră, nu are puls şi eşti sigur că va sosi ajutor profesionist
calificat, începe ventilaţia artificială şi compresiunile toracice. Ele se execută succesiv.
 În cazul în care sunteţi singurul salvator, raportul ventilaţie masaj cardiac trebuie să fie
de 2:15, acest lucru repetându-se timp de un minut;
 În cazul în care sunteţi doi salvatori, acest raport trebuie sa fie de 1:5. Se execută 10
cicluri după care se face reevaluarea pacientului.
Fiecare ciclu se începe cu ventilaţia artificială şi se termină cu ventilaţie.
Tehnica ventilatiei artificiale
Îngenuncheaţi lânga pacient. Cu capul victimei în hiperextensie se menţine gura

uşor întredeschisă cu o mână, în timp ce cu cealaltă se susţine fruntea şi se pensează
nasul. Se inspiră profund aer …
…se aşează etanş gura pe gura victimei, şi se insuflă aer timp

de 2-3 secunde. În acelaşi timp se verifică dacă toracele se ridică atunci când insuflăm.
Fiecare respiraţie trebuie să fie suficient de puternică astfel încât toracele să se

ridice. Ţineţi capul în hiperextensie cu barbia ridicată îndepărtând gura de la gura victimei
şi lăsaţi ca toracele pacientului să revină. Volumul de aer pe care îl insuflăm este mai
important decât ritmul în care îl administrăm.
131
SUPORT DE CURS
Tehnica masajului cardiac extern
Cu victima aşezată pe spate pe un plan dur se localizează punctul de compresie

situat în partea inferioară a sternului. Degetul inelar merge de-a lungul rebordului costal
pâna la locul de întâlnire a coastelor. La acest nivel lângă acest deget se aşează alte două
degete, respectiv degetul mijlociu şi cel arătător, după care aşezăm podul palmei celeilalte
mâini, tangent la cele două degete plasate pe piept; acesta este locul în care trebuie făcute
compresiunile toracice.
Se îngenunchează lângă victimă, se fac două ventilaţii, după care se găseşte

punctul de reper. Se aşează cealaltă mână (cea cu care s-a făcut reperarea), peste mâna
situată pe stern, fără ca degetele să se sprijine pe torace.
Cu coatele întinse, cu braţele perpendicular pe stern, linia umerilor să fie paralelă cu linia
longitudinală a pacientului, se fac compresiunile astfel încât să înfundăm sternul cu o
adâncime de aproximativ 4-5 cm (numărând cu voce tare, “şi 1 şi 2 şi 3 şi 4 şi 5’’).
Frecvenţa compresiunilor externe trebuie să fie de 80-100 / min.
II. VICTIMA NU RESPIRĂ DAR ARE PULS.
În acest caz, prima etapă de acţiune constă din efectuarea unui numar de 10
ventilaţii artificiale după care se anunţă la 112 solicitând ajutor medical calificat. Ne
reîntoarcem, reevaluăm starea pacientului şi vom acţiona în funcţie de ceea ce vom
constata. În cazul în care situaţia va fi nemodificat vom continua ventilaţia pacientului
132
SUPORT DE CURS
verificând periodic pulsul acestuia.
III. VICTIMA RESPIRĂ ŞI ARE PULS.
Dacă victima respiră şi are puls, dar este inconştientă o vom aşeza în poziţia
laterală de siguranţă. Îngenunchind lângă victimă vom elibera căile aeriene prin
hiperextensia capului şi ridicarea bărbiei. Aşezăm braţul cel mai apropiat al victimei în
unghi drept faţă de corp, iar antebraţul se îndoaie în sus. Vom trece celălalt braţ al victimei
peste torace, aşezând dosul palmei pe obrazul victimei.
Se ridică genunchiul (cel opus faţă de salvator) victimei, trăgându-l în sus şi menţinând
piciorul pe pamânt. Cu o mână vom prinde umărul opus faţă de salvator şi cu cealaltp
mână genunchiul pacientului. Îl vom întoarce lateral spre salvator; ne asigurăm că se
sprijină pe genunchi şi pe cot, rearanjăm capul în hiperextensie şi îi deschidem gura.
133
SUPORT DE CURS
PRIM AJUTOR DE BAZĂ (II)

DEZOBSTRUCŢIA CĂILOR AERIENE SUPERIOARE
Pacient conştient
Obstrucţia căilor aeriene înseamnă blocarea căilor aeriene superioare cu un bol

alimentar sau un corp străin. Victima se va sufoca. Obstrucţia poate fi incompletă sau
completă. Dacă victima este conştientă va indica acest lucru prin prinderea gâtului cu o
mână sau cu două mâini.
În cazul obstrucţiei incomplete respiraţia este zgomotoasă, pacientul este aplecat în

faţă şi încurajat să tuşească. Dacă aceasta nu dă rezultate va trebui să se încerce o altă
manevră, numită manevra Heimlich; se aplică atunci când obstrucţia devine completă. Ne
apropiem de victimă din spate, o cuprindem pe sub braţe, îi îndepărtăm picioarele, aşezăm
o mâna la mijlocul distanţei dintre ombilic si apendicele xifoid (locul de întâlnire a
coastelor), cu cealaltă mână prindem mâna încleştată şi facem mişcări bruşte înăuntru şi în
sus.
Aceste mişcări vor comprima diafragmul care la rândul lui va comprima plămânii şi
presiunea creată în bronhii va arunca corpul străin în cavitatea bucală. Faceţi aceste
mişcări până eliberaţi căile aeriene.
134
SUPORT DE CURS
Pacient inconştient
Dacă victima devine inconştientă, se întinde pe pământ şi se aplică aceeaşi

manevră, încălecând picioarele victimei. Se reperează locul, aşezând podul palmei la
mijlocul distantei dintre ombilic si apendicele xifoid. Se aşează cealaltă mână peste
aceasta (ca la masajul cardiac) şi se fac compresiuni cu mişcări bruşte în adâncime şi în
sus.
Se repetă aceste mişcări de 4-5 ori după care, întorcând capul victimei într-o parte,
se verifică cavitatea bucală a acesteia pentru a îndepărta bolul alimentar sau corpul străin.
Dacă acesta nu este vizibil, se încearcă din nou ventilaţia, observând dacă intră sau nu
aerul. În caz de insuccese repetă manevra Heimlich până când căile aeriene vor fi libere.
135
SUPORT DE CURS
GHID DE ALEGERE A STINGĂTOARELOR
136
SUPORT DE CURS
PREVENIREA INCENDIILOR ŞI A EXPLOZIILOR (I)
Măsuri şi mijloace de prevenire a incendiilor şi exploziilor
1. Înlăturarea eventualelor cauze de provocare a incendiilor şi exploziilor, prin proiectarea

procesului tehnologic.
2. Evitarea formării în spatiul de lucru a amestecurilor explozive prin curăţarea în mod
periodic a prafului de pe toate suprafeţele încărcate cu electricitate statică.
3. Mărirea umidităţii relative a aerului, acolo unde produsele permit.
4. Prevederea unor aparate de deconectare automată în caz de avarie.
5. Prevederea în depozitele de materiale combustibile a instalaţiilor speciale de declanşare

automată a stropirii cu apă la ridicarea temperaturii.
6. Amenajarea unor spaţii pentru fumat.
7. Asigurarea unei bune evacuări a oamenilor şi a bunurilor din clădire în caz de incendiu.
8. Instalarea de scări de incendiu, guri de apă, cu utilajul necesar (furtun cu lance, pompe
etc.).
9. Ignifugarea materialelor combustibile folosite în construcţii.
10. Marcarea zonelor periculoase, a mediilor explozive, a căilor de evacuare din clădiri şi
asigurarea unor bune condiţii pentru intervenţia rapidă la stingerea incendiilor.
11. Organizarea de formaţii de pompieri voluntari şi special angajaţi.
12. Interzicerea folosirii flăcării deschise, a fumatului în medii periculoase.
13. Stabilirea unor sarcini precise privind prevenirea şi combaterea incendiilor şi asigurarea
prelucrării şi afişării lor.
14. Instruirea muncitorilor şi răspândirea cunoştinţelor tehnice referitoare la cauzele şi
prevenirea incendiilor.
15. Dotarea cu utilaje şi materiale tehnice de combatere a incendiilor (lopeţi, pompe de
mână, stingătoare manuale, motopompe, autopompe, instalaţii cu reţele de apă etc.).
137
SUPORT DE CURS
PREVENIREA INCENDIILOR ŞI A EXPLOZIILOR (II)
Obligaţii şi răspunderi
1. Conducătorii unităţilor sunt obligaţi să ia măsuri pentru: constituirea şi

funcţionarea comisiilor tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor şi a
formaţiilor civile de pompieri, dotarea cu mijloace tehnice adecvate producţiei
şi activităţii întreprinderilor respective, stabilirea sarcinilor care revin
personalului de la locurile de muncă şi asigurarea instruirii şi controlului
întregului personal.
2. Obligaţiile comisiilor tehnice sunt: întocmirea planului de apărare contra

incendiilor, efectuarea de propuneri pentru înlăturarea cauzelor care pot
înlesni producerea unor incendii, verificarea modului de înreţinere şi de de
funcţionarea a instalaţiilor de semnalizare şi stingere a incendiilor.
3. Formaţiile civile se organizează cu sprijinul unităţilor militare de pompieri şi

desfăşoară activitatea de prevenire, intervine la stingerea incendiilor,
salvează oamenii şi bunurile materiale.
4. Provocarea de incendiu sau neluarea măsurilor prevăzute de lege pentru

înlăturarea pericolului de incendiu se sancţionează disciplinar, contravenţional
sau infracţional, după gravitatea cazului.
138

Suport Curs-Ssm-Dima C

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport Curs-Ssm-Dima C

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SUPORT DE CURS

NR. ORE: mediu 80 ore

Formator : Prof. Ing. DIMA CRISTINA

Inspectorul/expertul in domeniul securitatii si sanatatii in munca isi desfasoara

Securitatea si sanatatea in munca/protectia muncii reprezinta ansamblul de

Competente specifice ocupatiei:

In conformitate cu Normele Metodologice din 11 octombrie 2006 (actualizate) de

COMUNICAREA SI LUCRUL IN ECHIPA

COMUNICAREA este procesul de transmitere de informatii, idei, opinii, pareri, fie

Comunicarea a fost perceputa ca element fundamental al existentei umane înca din

“Dictionarul enciclopedic vol. I A-C” ofera termenului “comunicare” o definitie deosebit de

PARTICULARITATI ALE COMUNICARII

Putem identifica câteva din particularitatile comunicarii:

1.2 ELEMENTELE PROCESULUI DE COMUNICARE

Procesul de comunicare ia astfel nastere ca urmare a relatiei de interdependenta ce exista

Orice proces de comunicare se desfasoara astfel : exista cineva care initiaza

1.3 CARACTERISTICI ALE COMUNICARII

Bariere existente in cadrul procesului de comunicare:

Barierele de mediu sunt reprezentate de :

Pozitia emitatorului si a receptorului in comunicare poate, de asemenea, constitui o

Barierele de conceptie, acestea fiind reprezentate de :

Desi imbraca forme diferite , constituind reale probleme in realizarea procesului de

In concluzie , comunicarea inseamna aproape totul in management, atat timp cat de

Scopul comunicarii interactive in orice organizatie este transmiterea unei informari

1.4 MODALITĂŢI DE COMUNICARE

1.4.1- Comunicare orală;

1.4.1 COMUNICAREA ORALA (VERBALA SI NONVERBALA)

1.4.1.1. COMUNICAREA VERBALA

STILURI DE COMUNICARE - Comunicarea eficienta si eficace depinde în mare masura de

este locala, specifica unei zone. Potrivit cu valoarea de întrebuintare a cuvintelor, cu

Calitatile particulare ale stilului

Tipologia stilurilor de comunicare:

FORMELE COMUNICARII ORALE - Dintre formele comunicarii orale ne vom referi la

are un centru autorizat de comunicare, care este si centrul de conducere al

În procesul de comunicare verbal (oral) pot fi identificati o serie de stimuli care

Stimulii de natura externa:

 postura – pozitia corpului, a mâinilor, a picioarelor, a capului, a spatelui, toate

Acum, dupa ce am detaliat fazele ascultarii, întelegem ca o comunicare verbala nu este

1.4.1.2. COMUNICAREA NONVERBALA

Comunicarea non-verbala are, datorita ponderii ei mari în cadrul comunicarii

Atentie însa si la diferentierile culturale:

Modul de miscare a corpului

Datorita conditionarilor sociale am "învatat" ce sa ne "asteptam" de la oamenii

Îmbracamintea, în masura în care este rezultatul unei alegeri personale, oglindeste

1.4.2- COMUNICARE SCRISĂ

1.4.3 - COMUNICAREA GRAFICĂ

 pentru a evita ambiguitătile.

Zece sfaturi pentru o buna ascultare:

CADRUL LEGISLATIV AL SECURITĂŢII

Prevenirea riscurilor profesionale în noua abordare are la baza 3 elemente

Directiva cadru intareste noua abordare a securitatii si sanatatii lucratorilor prin:

Drepturile pe care legea le acorda lucratorilor determina o mai profunda constientizare a

DREPTURILE LUCRATORILOR - dintre drepturile pe care directiva cadru le da lucratorilor

OBLIGATIILE ANGAJATORILOR - cele mai importante obligatii ale angajatorilor

OBLIGAŢIILE GUVERNULUI - directiva impune guvernelor atribuţiile următoare:

În ţara noastră, armonizarea legislatiei din domeniul securitatii si sanatatii in munca in

Sistemul legislativ referitor la securitatea şi sănătatea în muncă reprezintă o componentă a

Securitatea şi sănătatea în muncă reprezintă un ansamblu de norme având ca obiect

Unitatea trebuie să identifice toate obligaţiile legale ce îi revin în privinţa securităţii şi

LEGISLAŢIE ELEMENT GENERATOR EMITENT

LEGEA NR. 319/2006 A SECURITATII SI SANATATII IN MUNCA

Legea securitatii si sanatatii in munca indeplineste rolul de lege fundamentala in

Prevenirea riscurilor profesionale se bazeaza pe 3 elemente fundamentale:

1. HOTĂRÂRE nr. 115 din 5 februarie 2004 (actualizată) - privind stabilirea