FLOAREA NAȚIONALĂ

U.S.A.M.V. BUCUREȘTI

FACULTATEA DE
HORTICULTURĂ

Prof. Univ. Dr. FLORIN TOMA

CunoaȘterea și cultura

florilor în Romania
Românii s-au format ca popor iubitor de flori,
dragostea şi preţuirea pentru aceşti
mesageri incontestabili ai frumosului fiind
consemnată din cele mai vechi timpuri, în
numeroase documente .

Florin Toma, 2009

botanistul grec Pedonios Dioscoride (secolul I,
după Hristos)

„în Dacia erau bine cunoscute cultura speciilor

floricole şi lemnoase deosebit de decorative
ca: busuioc, cimbru, mentă, crin, bujor,
calomfir, trandafir, liliac, ...”.
Ocimum basilicum
Paeonia peregrina
 Gallium
vernum

Narcissus poeticus
 Syringa vulgaris

Lilium candidum
Rosa sp.
Convallaria majalis
Rosa canina
Mărturii la fel de valoroase ale cunoaşterii şi

cultivării florilor pe teritoriul istoric al ţării

noastre pot fi considerate şi decoraţiunile

florale ale pieselor de îmbrăcăminte ale

dacilor, redate pe Columna lui Traian

 Pe tot parcursul Evului Mediu, au fost

consemnate marturii ale cunoasterii si culturii

florilor in tara noastra

 Cele mai frecvente marturii ale prezentei

florilor in spatiul romanesc au fost

consemnate in cadrul palatelor voievodale si

ale manastirilor
 I. Biro, 1622, Castelele Transilvaniei,

la Alba Iulia existau în 1567 adevărate „grădini

suspendate” cu foarte multe flori

 Evlya Celebi , 1666, Cartea de călătorii,

Orasul Târgu-Mureş este amplasat „în luncă,

un loc foarte frumos, plin de flori şi

acoperit de verdeaţă ...”

 Toma Dolores, 2001. Despre grădini şi

modurile lor de folosire.

„la sfârşitul secolului al XVI-lea domnitorul

Petru Cercel avea la Târgovişte grădini

italieneşti cu multe flori, întreţinute de

grădinari străini”
Grădini cu flori dintre cele mai variate şi deosebit de

frumoase erau consemnate la Palatul Domnesc al

lui Vasile Lupu de la Iaşi, în anul 1670

Grădini cu flori dintre cele mai variate şi deosebit de

frumoase erau consemnate şi la Palatele Domneşti

de la Bucureşti şi Mogoşoaia ale lui Constantin

Brâncoveanu, în anul 1707.

Grădini cu flori dintre cele mai variate şi deosebit de

frumoase erau consemnate la manastiri

Văratic
Ostrov
Secolul XIX aduce cu sine o creştere spectaculoasă a

suprafeţelor cultivate cu flori, mai ales în cadrul

parcurilor publice şi a grădinilor particulare care

se amenajează în această perioadă, atât de către

arhitecţii şi grădinarii străini cât şi de către

cultivatorii autohtoni.
Marele arhitect peisagist german Carl Friedrich

Wilhelm Meyer, proiectantul grădinilor Cişmigiu şi

Kiseleff din Bucureşti, reuşise să adune în cadrul

celor două grădini un număr impresionant de

specii floricole
Un inventar al grădinii Kiseleff (Catagrafia din 19 iulie 1853) menţiona,

printre altele: 8558 exemplare de „plante de bază” (100 anemone din

trei varietăţi, 525 gura leului, 325 nalbe, peste 200 crizanteme din

nouă varietăţi, peste 2000 garoafe din mai multe varietăţi, zambile,

lalele, digitalis, etc.), 11475 exemplare de „flori care cresc în ghivece

şi iarna sunt cultivate în seră” (Camelia japonica, Cineraria,

Fuchsia, Pelargonium, Gloxinia, etc.), 4718 exemplare de „plante

puse pe grupe de flori” (114 + 51 crini albi, 53 + 12 cârciumărese,

708 garoafe, 85 + 12 + 36 + 7 trandafiri, etc.), 2911 „flori văratice din

răsadniţa de lângă sere”, etc.

Înfiinţarea grădinii botanice de la Iaşi (1856) Anastasiu

Fătu
Înfiinţarea grădinii botanice de la

Bucureşti (1860), Dimitrie Brândza

grădina preotului Ilie de la Cotroceni.
Cunoscător al limbii franceze, preotul Ilie cunoştea
altoirea şi deţinea (printre altele) nu mai puţin de
800 de varietăţi de trandafir
el se ocupa şi de ameliorarea florilor şi a altor plante
horticole şi coresponda cu marile case de
Horticultură ale vremii: Société Anonyme Horticole
Luis Van Houtte père Gant (Belgia), L.
Baumschulenweg Berlin şi Souperta Noting
rosiéristes Luxembourg dar şi cu casele din Pesta,
Viena şi Versailles (Dolores Toma, 2001).
Grădina preotului Ilie avea cinci hectare şi jumătate şi
era situată în zona Cotroceni, de o parte şi de alta
a vechii albii a râului Dâmboviţa, fiind caracterizată
de G. M. Ionescu în „Istoria Cotrocenilor” (1902)
„nu numai cea dintâiu grădină din capitală, dar din
toată ţara”.
„Le Journal de Bucarest” din 6 iunie 1872: „Cultura florilor este foarte răspândită

în România; la ţară aproape fiecare casă de ţăran are o grădinuţă consacrată

florilor şi plantelor mirositoare, ca busuiocul, măghiranul, nalba, trandafirul,

garoafa, micsandrele, narcisele galbene, etc.

Oraşul Bucureşti are două mari grădini cu aspect foarte pitoresc şi mai multe

scuaruri, unde se cultivă florile şi esenţele cele mai variate; are, de

asemenea, şi o grădină botanică.

La Iaşi şi în multe alte oraşe, municipalităţile şi persoanele particulare întreţin

grădini de agrement, de comerţ şi de experienţă.

În anul1857, în cadrul Şcolii Superioare de Agricultură

de la Herăstrău (predecesoarea actualei

Universităţi de Ştiinţe Agronomice şi Medicină

Veterinară din Bucureşti, înfiinţată în anul 1853) se

înfiinţează o secţie de Horticultură cu o durată de 3

ani.
In Regulamentul de funcţionare a acestei secţii,

publicat în Monitorul Oficial nr. 19 din 25 ianuarie

1875, se prevedea pentru anul II de studii, două

discipline cu profil floricol: Floricultura (plante de

ornament) şi Arhitectura grădinilor şi a florarului

(cunoştinţe practice).
În anul 1880 Michael Wilk construieşte prima seră de

la Codlea, în care producea trandafiri pentru flori

tăiate
În anul 1890 Thomas Kraus pune bazele primei

societăţi industriale de sere din ţara noastră, la

Codlea; această societate va constitui timp de mai

bine de 100 de ani cea mai mare unitate

românească producătoare de flori (atât flori tăiate

cât şi plante cultivate în ghivece).

Unul dintre cei mai renumiti floricultori ai secolului al XIX-

lea, a fost profesorul Constantin Datculescu, horticultor

şcolit la Paris. El avea colecţii impresionante de plante

horticole (inclusiv floricole) pentru care edita cataloage

ce ajungeau si in strainatate
 Constantin Datculescu, „Tratat de Horticultură”, 1882

„cea mai frumoasă podoabă a pământului este floarea,

pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o pentru ca s-o

cultivăm şi s-o îmbunătăţim”.

In secolul al XX-lea, florile sunt prezente pe suprafete
si in cantitati mari, atât la nivelul parcurilor publice
şi grădinilor particulare cât şi al asociaţiilor
profesionale, fermelor şi instituţiilor de învăţământ
şi cercetare.
De exemplu, Serele lui Thomas Kraus de la Codlea,
produceau (printre altele) în anii dinaintea primului
război mondial, 180 soiuri de trandafir, 5 soiuri de
garoafe de seră şi 25 soiuri aparţinând unor specii
precum: muşcate, liliac, flori de câmp.
Profesorul Alexandru Borza înfiinţează, în anul 1920,
Grădina Botanică din Cluj-Napoca
În anul 1927 Ilie Morlova şi Zamfir Moraru publica „Tratatul
practic de cultura florilor”

,
In anul 1939, Serele Codlea, produceau anual cantităţi
impresionante de flori:

15000 fire garoafe,

700 fire trandafiri,
40.000 fire frezii,
5000 fire crini,
40.000 plante de Hortensia,
5000 de plante aparţinând altor specii

(Mircea Vlăduţ şi Gheorghe Glăman, 2003).

Descriind Bucureştiul din anul 1936, într-unul din
numerele revistei „Gazeta municipală”, M.
Dragomir spunea că „florile abundă în toate
parcurile publice şi particulare ..., în special o
varietate de trandafiri roşii ... care preface toate
casele cu grădini în colţuri de rai
Perioada de la sfârşitul celui de-al doilea război
mondial şi până la evenimentele din 1989 a
însemnat pentru floricultura românească o
dezvoltare foarte pronunţată; chiar dacă nu a
cunoscut dezvoltarea industrială întâlnită în vestul
Europei, floricultura românească a beneficiat de o
creştere fără precedent a suprafeţelor ocupate cu
flori şi a producţiilor floricole.
Au apărut instituţii de cercetare, producţie şi
învăţământ în cadrul cărora cultura florilor era
realizată după tehnologii dintre cele mai
productive. S-au creat soiuri noi la foarte multe
specii iar participarea la expoziţiile floricole
europene sau internaţionale se realiza aproape în
fiecare an, cu rezultate remarcabile.
În anul 1948 ia fiinţă, în cadrul Institutului Agronomic
Nicolae Bălcescu din Bucureşti (fosta Şcoală de
Agricultură de la Pantelimon – 1853 şi Herăstrău –
1869 şi actuala Universitate de Ştiinţe Agronomice
şi Medicină Veterinară din Bucureşti) prima
Facultate de Horticultură din ţară.
Floricultura era una dintre disciplinele de specialitate

şi a fost predată în primii ani (1948–1960), ca şi

Arhitectura peisageră (1948–1954) de Conf.

Grigore Constantinescu; ulterior, la conducerea

disciplinei de Floricultură au urmat Conf. Dr.

Amelia Miliţiu (1960–1985), Prof. Dr. Elena Şelaru

(1985–2004) şi Conf. Dr. Florin Toma (din 2004).

Au urmat Facultatea de Horticultură din Iasi (1952),
Facultatea de Horticultură din Craiova (1962) și
Facultatea de Horticultură din Cluj (1977).
Toate aceste facultăţi aveau o impresionantă bază
materială, în care serele şi câmpurile didactice
afectate Floriculturii erau la fel de importante ca şi
cele afectate celorlalte discipline de specialitate.
Această bază materială a servit nu numai pentru
procesul de instruire a viitorilor specialişti
floricultori dar a constituit, în acelaşi timp,
adevărate centre de cercetare şi producţie floricolă
românească. Aici au fost create soiuri de o
deosebită valoare, multe dintre ele premiate atât în
ţară cât şi în străinătate şi tot aici se realizau
producţii floricole după tehnologii dintre cele mai
competitive.
Cercetarea floricolă a fost prezentă și în instituțiile și
stațiunile de cercetare de pe cuprinsul întregii țări:
laboratorul de Floricultură de la Institutul de
Cercetări Horti-Viticole (ICHV), Staţiunile de
cercetare de la Cluj, Işalniţa, Buzău, Bacău,
Baneasa, Eforie Nord şi Murfatlar, Institutul de
Cercetări pentru Legumicultură şi Floricultură de la
Vidra.

, Băneasa-Bucureşti şi Constanţa (Eforie-Nord), care

aveau un sector dendro-floricol foarte dezvoltat şi
unde s-au creat soiuri şi tehnologii dintre cele mai
performante
 Soiuri create de floricultori din România
Specia Soiuri Locul de creaţie (autorul)
Anthurium Băneasa, Lena, Succes, Vis, Rubin, SCDP Băneasa –
andreanum Matador, Elegant, Productiv Bucureşti
Antirrhinum majus Aniversare SCDP Cluj
Callistephus chinensis Star, Roşu pitic, Triumf SCDL Bacău
Chrysanthemum indicum Armonie, Libertate SCDP Băneasa Bucureşti
Dahlia Helios, Rubin, Star Facultatea de Horticultură Bucureşti
variabilis (Amelia Miliţiu)
Dianthus caryophyllus–garoafa de seră Ada, Marina, Gloria Clujului SCDP Cluj
Escholtzia californica Flacăra primăverii Facultatea de Horticultură Bucureşti
(Elena Şelaru)
Freesia hybrida Irina, Pastel, Terro ICDLF Vidra
Gladiolus hybridus Laura, Ruxandra Facultatea de Horticultură Bucureşti
(Amelia Miliţiu)
hybridus Ileana, Marina, Cristina, Clujana SCDP Cluj
Iresine lindenii Florentina SCDP Cluj
Petunia hybrida Eforie, Alba SCDP Constanţa
Strelitzia Triumf, Semnal, Simbol, Elegant de SCDP Băneasa –
reginae Băneasa, Generos de Băneasa Bucureşti
Tulipa sp. Rodica, Iana, Facultatea de Horticultură Bucureşti
Băneasa 93, Roxana (Elena Şelaru)
Zinnia elegans Rază de soare Facultatea de Horticultură Bucureşti
(Elena Şelaru)
Rosa Foc de tabără, Incandescent, Rosalinda ICDP Cluj Napoca (Şefan Wagner)
 Numărul de soiuri cultivate în România la câteva
specii floricole (după Elena Şelaru, 2002)

Specia Numărul aproximativ

de soiuri
Alstroemeria 21
Chrysanthemum 300
Cyclamen 20
Dianthus (garoafa de 120
seră)
Freesia 50
Gerbera 30
Gladiolus 50
Hortensia 16
Iris 60
Pelargonium 50
Rosa 300
Tulipa 200
Tulip variety ’RODICA’ (Author ELENA ŞELARU)
 Rose variety ’INCANDESCENT’
(Author ŞTEFAN WAGNER)

Rose variety ’SIMINA’

(Author ŞTEFAN WAGNER)
Floricultura românească a reuşit să satisfacă cererea
internă de flori şi să asigure, în acelaşi timp,
venituri foarte consistente la bugetul de stat prin
exporturi competitive cu oricare dintre pieţele de
dinainte de 1989.
Cea mai cunoscută unitate floricolă la acea vreme era
reprezentată de Serele Codlea – Braşov, care
exportau cantităţi foarte mari de flori tăiate,
asigurând în acelaşi timp o mare parte a
necesarului intern de flori.
Datele centralizate arătau că în anul 1987, la nivel
naţional, erau cultivate cu flori circa 335 ha sere iar
în câmp florile şi pepinierele dendrologice ocupau
1500 ha. Producţia totală de flori tăiate a fost în
anul 1988 de 116,4 milioane fire iar în 1989 de 153,4
milioane fire din care 10,415 milioane fire au fost
exportate.
În acest context, Gh. Stanciu (2006) arată că în ultimii
ani dinaintea evenimentelor din 1989 ţara noastră
ocupa „pe bună dreptate un invidiat loc patru
european în producţia şi comerţul extern de
legume şi flori din culturi protejate, de seră”.
Pe lângă sectorul de stat, cultura florilor se realiza cu
rezultate foarte bune şi în sectorul particular,
neînregistrat oficial, astfel că suprafaţa şi
producţia floricolă totală erau mult mai mari.
După 1990 deşi cererea de flori a crescut, suprafeţele
cultivate cu flori au scăzut, în special suprafeţele
cu flori cultivate în seră.
Această scădere are două cauze majore: prima se
referă la preţurile energetice foarte mari care se
regăsesc în costuri de producţie ridicate iar cea de
a doua la invazia pieţei interne cu flori din Olanda,
Israel, Italia, Turcia, Kenya, Thailanda, flori
importate la un preţ mult mai scăzut decât preţul
produselor autohtone
Lipsa unei legislaţii adecvate de protecţie a producţiei
autohtone în faţa invaziei ofertei de flori din import
a determinat, cu mici excepţii, o diminuare
continuă a suprafeţelor şi a producţiei floricole
interne iar exportul de flori este aproape inexistent
azi
 SUPRAFEŢE ŞI PRODUCŢII FLORICOLE
REALIZATE ÎN SERĂ

Anul Suprafaţa (ha) Producţia (mii fire)

totală sector sector totală Sector sector
de stat privat de stat privat

1990 290 278 12 188118 178970 9148

1991 280 239 41 367928 335840 32088
1992 353 320 33 133660 116261 17399
1993 295 276 19 110446 100560 9886
1994 412 395 17 86367 77685 8682
1995 223 213 10 83968 76162 7806
1996 194 184 10 69262 63945 5317
1997 * * * 33995 9766 24229
1998 138 120 18 57603 50164 7439
1999 127 108 19 56365 49156 7209
2000 113 99 14 41745 34526 7219
2001 98 * * 53606 * *
2002 160 * * 70013 * *
2003 160 * * 68500 * *
 SUPRAFEŢE ŞI PRODUCŢII FLORICOLE
REALIZATE ÎN CÂMP

Anul Suprafaţa (ha) Producţia (mii fire)

totală sector sector totală Sector sector
de stat privat de stat privat

1990 373 292 81 20138 15577 4561

1991 287 216 71 17974 13252 4722
1992 318 191 127 33254 23930 9324
1993 379 224 155 46577 27624 18953
1994 322 218 104 26762 15602 11160
1995 293 197 96 50863 32073 18790
1996 316 202 114 18612 16124 2488
1997 201 73 128 33995 9766 24229
1998 235 116 119 39515 15836 23679
1999 213 104 109 25374 11181 14193
2000 180 65 115 10643 3527 7116
2001 179 * * 28468 * *
2002 170 * * 20950 * *
2003 142 * * 33159 * *
 Garoafa (67 %), crizantema (6,7 %), trandafirul (4,9 %), gerbera (4,3
%) şi frezia (3,8 %) deţin ponderea în cazul culturilor realizate în seră
în timp ce în câmp sortimentul este mai diversificat, principalele specii
cultivate fiind: gladiola, dalia, laleaua, narcisa, zambila, tuberoza,
crizantema, bujorul, ochiul boului, albăstreaua, cârciumăreasa,
calendula, garoafa, gura leului, floarea miresii.

Cultură de gladiole realizată de către o studentă pe Răsaduri de specii anuale de gădină produse în
terenul propriu pentru elaborarea lucrării de diplomă serele particulare ale D-lui Harry Vasilescu
 Statisticile arată că, în prezent, suprafaţa cu flori
cultivate în seră este de circa 160 de ha, pe această
suprafaţă obţinându-se o producţie totală de 72 milioane
fire flori tăiate.
În ce priveşte culturile floricole realizate în câmp
acestea au însumat o suprafaţă de 340 de ha cu o
producţie totală de 70 milioane fire flori tăiate.
 Din păcate, producţia autohtonă realizată pe aceste
suprafeţe nu mai asigură decât 10 % din cererea internă
de flori, restul de 90 % din cerere fiind acoperită din
import !!!
 Potrivit datelor furnizate de Institutul National de Statistică
(citate de ziarul Bursa din 8.03.2007) valoarea totală a
importurilor de flori din anul trecut a fost de aproape 11 milioane
euro, repartizată astfel:
trandafiri: 4,3 milioane euro;
garoafă de seră: 1,8 milioane euro;
crizanteme: 1,0 milioane euro;
orhidee: 536.000 mii euro;
alte specii: 3,2 milioane euro.
Exprimat cantitativ, importul de flori tăiate de anul trecut a fost
de 8.455,9 tone faţă de 5.615 tone importate în anul 2005,
reprezentând o creştere medie de 15 %. Olanda, Turcia, Italia,
Ungaria, Thailanda sunt ţările de unde se importă cele mai mari
cantităţi de flori pe piaţa românească.
Chiar şi în aceste
condiţii,
producătorii
autohtoni consacraţi
ca şi cei mai puţin
consacraţi au găsit
soluţii nu numai să
supravieţuiască dar
să obţină şi profit,
mulţi dintre ei având
şi colaborări cu
producătorii externi,
unde îşi fac
cunoscute
produsele.
 Producţia floricolă
autohtonă continuă să-
şi facă simţită prezenţa
şi în instituţiile de
învăţământ superior şi
staţiunile de cercetare
unde se dezvoltă
programe de cercetare
care permit crearea
permanentă de soiuri Cultură de Calla realizată în sistem
ecologic la Facultatea de Horticultură
noi şi implementarea Bucureşti
unor tehnologii noi de
producţie, inclusiv
ecologice.
Între preocupările şi realizările de după 1990 amintim:
îmbogăţirea sortimentului de specii şi soiuri şi
implementarea tehnologiilor ecologice (tematici
abordate de majoritatea cadrelor didactice şi
cercetătorilor din ţară) şi stabilirea, în premieră, a
protocolului de producere în vitro a materialului săditor
şi urmărirea comportării acestuia în culturi de câmp şi
sere la specii precum tuberoza şi plante de interior
(autor Florin Toma).
Tuberoze obţinute din bulbi produşi „in vitro”
(Autor FLORIN TOMA)
Experienţe cu plante de Kalanchoe şi Lisianthus cultivate în sistem
ecologic (Autor Sorina Petra – Facultatea de Horticultură Bucureşti)
 ICDLF Vidra, SCDL Bacău, SCDP Băneasa, SCDP Cluj Napoca, SCDP Constanţa sunt
principalele centre de cercetare din ţară care au preocupări în domeniul floriculturii, acestea
reuşind şi după 1989 – graţie pasiunii şi dăruirii cercetătorilor – să promoveze pe piaţă soiuri
noi şi tehnologii dintre cele mai performante.
Cu preocupări permanente privind dezvoltarea floriculturii la care se adaugă şi pregătirea şi
perfecţionarea specialiştilor în domeniu se înscriu şi facultăţile de stat de Horticultură din ţară
(Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Timişoara).

Soiul de gladiole ’Denisa’ şi soiul de trandafir ’Simbol’ create la ICDLF Vidra

Soiurile de trandafir ’Parfum’ şi
’Rosalinda’ create la SCDP Cluj –
Napoca şi hota cu flux laminar din
laboratorul de culturi de ţesuturi in vitro
de la SCDL Bacău
De asemenea, în fiecare an se
organizează numeroase expoziţii
floricole în toată ţara, printre cele
mai cunoscute fiind Simfonia
lalelelor de la Piteşti, ajunsă la cea
de-a treizecea ediţie (organizată în
cursul lunii aprilie de către primăria
oraşului Piteşti) şi Zilele
Horticulturii Bucureştene, aflată la
a patra ediţie (organizată în cursul
lunii mai de către Facultatea de
Horticultură din Bucureşti).
 Pe lângă facultăţile de Horticultură existente se
înfiinţează, în 1990, în cadrul Universităţii de Ştiinţe
Agronomice şi Medicină Veterinară din Timişoara, ce-a
de-a cincea Facultate de Horticultură din ţară, titulara
disciplinei de Floricultură fiind Prof. Dr. Maria Băla.
„Floricultură specială”, autor Doina Anton (1991); „Menţinerea calităţii florilor tăiate”, autor
Alexandrina Amăriuţei (1994); „Floricultură generală”, autor Maria Băla (1998);
„Floricultură”, autor Maria Cantor (1999); „Floricultură”, autor Lucia Draghia (2001); „Plante
de apartament”, autor Elena Şelaru (1998, 2004); „Culturi pentru flori tăiate”, autor Elena
Şelaru (2002); „Floricultură generală”, autori Maria Cantor, Dumitru Zaharia (2002);
„Floricultură, dendrologie şi Arhitectură peisageră”, autor Mihai Mareş (2002); „Floricultură
şi gazon” (vol. I şi II) , autor Florin Toma (2003); „Floricultură generală şi specială”, autor
Maria Cantor (2003); „Floricultură specială”, autor Maria Băla (2003); „Floricultură
generală”, autor Doina Anton (2003); „Trandafirul – de la mit la mileniul trei”, autor Ştefan
Wagner (2003); „Îngrijirea şi pregătirea pentru iarnă a speciilor floricole din parcuri şi
grădini”, autor Florin Toma (2005); „Floricultură generală”, autori Doina Anton, Carmen
Nicu (2005); „Floricultură generală şi specială”, autor Maria Băla (2007); „Cultura florilor
de grădină”, autor Elena Şelaru (2007); „Floricultură specială”, autori Doina Anton,
Carmen Nicu, Manuela Mandă (2005); „Floricultură – baza de date”, autori Maria Cantor,
Ioana Pop (2008); „Plante ornamentale de interior”, autor Maria Cantor (2008).

Floricultura și Arta florala

 Pentru redresarea producţiei autohtone, atât în vederea creşterii procentului de satisfacere a
necesarului intern de flori cât şi pentru reluarea exporturilor, consider că sunt necesare
următoarele măsuri:
- sporirea calităţii producţiei şi urmărirea acesteia de-a lungul întregului ciclu productiv, de
la producător la consumator;
- specializarea producţiei prin reducerea numărului de culturi efectuate de către un
producător la 1-2, maxim 3 specii, reducere care permite o calificare foarte înaltă a producătorilor
cu efecte benefice asupra calităţii producţiei realizate;
- adaptarea permanentă la cerinţele pieţii, atât în privinţa sortimentului cât şi a perioadei de
livrare;
- lărgirea sortimentului floricol prin introducerea din flora spontană de specii, forme şi
varietăţi valoroase, pretabile pentru cultura ecologică, cu rezistenţă biologică sporită, potenţial
productiv ridicat, exigenţe termice joase şi rezistenţă la ambalare şi transport;
- extinderea metodelor moderne de producere a materialului săditor (culturile de ţesuturi “in
vitro”) şi a tehnologiilor ecologice, cu impact redus asupra mediului înconjurător (există
numeroase proiecte de cercetare în acest sens, cu rezultate dintre cele mai bune);
- găsirea unor noi pieţe de desfacere şi păstrarea acestora prin livrarea de produse de foarte
bună calitate şi în timpul cerut de beneficiar.
- sporirea calităţii producţiei şi urmărirea acesteia de-a lungul
întregului ciclu productiv, de la producător la consumator;
 - specializarea producţiei prin reducerea numărului de culturi
efectuate de către un producător la 1-2, maxim 3 specii, reducere
care permite o calificare foarte înaltă a producătorilor cu efecte
benefice asupra calităţii producţiei realizate;
- adaptarea permanentă la cerinţele pieţii, atât în privinţa
sortimentului cât şi a perioadei de livrare;
 - lărgirea sortimentului floricol prin introducerea din flora
spontană de specii, forme şi varietăţi valoroase, pretabile pentru
cultura ecologică, cu rezistenţă biologică sporită, potenţial
productiv ridicat, exigenţe termice joase şi rezistenţă la ambalare
şi transport;
 - extinderea metodelor moderne de producere a materialului
săditor (culturile de ţesuturi “in vitro”) şi a tehnologiilor
ecologice, cu impact redus asupra mediului înconjurător (există
numeroase proiecte de cercetare în acest sens, cu rezultate dintre
cele mai bune);
 - găsirea unor noi pieţe de desfacere şi păstrarea acestora prin
livrarea de produse de foarte bună calitate şi în timpul cerut de
beneficiar.
 - găsirea unor noi pieţe de desfacere şi păstrarea acestora prin
livrarea de produse de foarte bună calitate şi în timpul cerut de
beneficiar.
 În acelaşi timp, consider că suntem datori
să promovăm tehnologiile ecologice care să
permită conservarea mediului ambiant şi să nu
uităm faptul că florile reprezintă, înainte de
orice altceva, simbolul frumosului în viaţa
oricăruia dintre noi.
Cu siguranţă că dacă fiecare dintre noi am înţelege
– chiar şi numai pentru o clipă – mesajul
extraordinar pe care îl transmite atât de elocvent o
floare, atunci lumea în care trăim ar fi cu mult mai
bună (FLORIN TOMA, 2005).