CENTRUL DE ASISTENŢĂ PSIHOLOGICĂ ŞI SOCIALĂ

,,OPORTUNITATE ,, IDNP 1014620001405 ,e-mail: cojocanj65@mail.ru

Culegerea de articole și texte ,, FORMAREA CONTINUĂ.ABORDĂRI CONCEPTUALE,,

Coordonator publicație Angela Cojocaru,,Președinte AO,,OPORTUNITATE,,

ExpertGh.Șalaru expert Drepturile Omului,FORMATOR ,expert PNUD

Pregătit pentru editare -decembrie2023

Condiții psihopedagogice de socializare a copiilor preșcolari.

ADNOTARE
Mediul social acţioneaza asupra individului în sensul modelării personalităţii sale
prin componentele educaţionale: iniţial familia apoi grădiniţa, care continuă şi îmbogăţeşte
conţinutul educativ. Avându-se în vedere faptul ca preşcolaritatea cuprinde cea mai
importantă experienţă socioeducaţională din viaţa unei persoane, aşa cum se afirma tot mai
des în studiile de specialitate, potenţialul formativ al acestei vârste poate fi valorificat cu
succes în procesul educativ desfăşurat în cadrul grădiniţei .
Cuvinte cheie- preşcolaritatea, socializarea, orientarea socială
ANNOTATION
The social environment acts on the individual to shape his personality through
educational components: initially the family, then the kindergarten, which continues and
enriches the educational content. Given that pre-school is the most important socio-
educational experience in a person's life, as is increasingly stated in specialist studies, the
formative potential of this age can be successfully exploited in the educational process
carried out in kindergarten.
Keywords- preschool, socialization, social orientation
Obiectivele principale ale socializării copiilor în preşcolaritate prevăd formarea :
• priceperii de a stabili diverse contacte sociale;
• capacităţii de a acţiona împreună cu semenii;
• abilităţi de a se include într-un sistem corect de învăţământ.
Procesul de socializare a copilului prin educaţie trebuie să includă:
• posedarea unei culturi comunicative (educaţia moral-spirituală);
• acumularea cunoştinţelor din domeniul culturii naţionale (educaţie civică şi patriotică);
• respectarea culturii etnice (educarea toleranţei);
• noţiuni şi posedarea unor aspecte din cultura juridică (educaţia pentru drept);
• cultura sano-igienică (educaţia sanitară);
• cultura ecologică (educaţia pentru mediu) etc.
Stadiul socializării acoperă întreaga perioadă a vieţii unei persoane înainte de începerea
muncii. La rândul său, această etapă este împărţită în două perioade mai mult sau mai puţin
independente:
Formele socializării.

FORMELE SOCIALIZĂRII CARACTERISTICI

acoperă timpul de la naşterea copilului

înainte de a intra în şcoală, adică perioada în
socializarea timpurie,
care, în sfera psihologiei, se numeşte
perioada copilăriei timpurii

include întreaga perioadă de adolescenţă în

sensul larg al termenului. În această etapă,
etapa de formare
bineînţeles, tot timpul studiilor la şcoală şi la
universitate

Familia a fost, în mod tradiţional, considerată cea mai importantă instituţie a socializării
într-o serie de concepte. Este semnificativ faptul că în familie copiii dobândesc primele
deprinderi de interacţiune, stăpânesc primele roluri sociale, înţeleg primele norme şi valori.
Tipul de comportament al părinţilor (autoritar sau liberal) afectează formarea imaginii copilului.
În procesul de socializare a copiilor, instituțiile de educație timpurie joacă un rol dublu.
Pe de o parte, educaţia socială este realizată ca o socializare controlată relativ social. Pe de altă
parte, IET, ca toate comunităţile umane, îşi influenţează membrii în mod spontan în procesul
interrelaţionării lor.
Şi această influenţă nu coincide cu valorile şi normele cultivate în procesul educaţiei
sociale. Principalele funcţii ale grădiniţei în procesul de socializare pot fi considerate
următoarele [13, p.28]:
• Introducerea preşcolarului în cultura societăţii;
• Crearea condiţiilor pentru dezvoltarea individuală şi orientările de valoare spirituală;
• Autonomizarea generaţiilor tinere prin intermediul adulţilor;
• Diferenţierea persoanelor educate în funcţie de resursele lor personale în raport cu structura
socială şi profesională reală a societăţii.
Organizarea experienţei sociale a copilului se realizează prin organizarea vieţii şi a
activităţilor anumitor grupuri; interacţiunii membrilor organizaţiei, precum şi instruirii acestuia;
stimularea activităţii independente în grupurile formate şi influenţa asupra microorganismelor
informale [16, p.21-22].
Potrivit Gamarța M., Silistraru N., direcțiile principale dezvoltării sociale a copilului
de vârstă timpurie sunt influența naturală a factorilor sociali și includerea sistemică a copiilor
într-un proces bine organizat de educație și instruire. Iar cadrul procesului educativ-instrutiv e
necesar să includă: [14,p.65].
• Familiarizarea copiilor cu lumea obiectelor și a naturii;
• Comunicarea de către adulți a cunoștințelor;
• Familiarizarea copiilor cu lumea relațiilor umane.
Mecanismele socializării copiilor conform afirmaţiilor psihopedagogilor sunt:
 imitarea;
 identificarea emoţională;
 orientarea socială;
 reglementarea normativă şi inductivă;
 experienţa socială şi culturală;
 creativitatea;
 monitorizarea;
 evaluarea;
 reglementarea prin reflex, etc.[apud, 11,p,76].
În copilărie, socializarea se realizează prin comunicare şi educaţie. Socializarea la
vârstă preşcolară este foarte importantă pentru intrarea copilului în comunitate, în tumultul
relaţiilor sociale, în procesul de adaptare socială a acestuia.
Activitatea sociopedagogică în condiţiile unei grădiniţe - este un loc de muncă, care
include activităţi educaţionale şi psihologice concepute pentru a ajuta copilul, părinţii şi
profesorii în propriileorganizaţii de dezvoltare individuală. Apărând în societatea modernă,
copilul intră într-o relaţie complet diferită, se confruntă cu o mulţime de dificultăţi.
Prin urmare, principala şi importanta sarcină a adulţilor este de a-i ajuta copilului să
stăpânească anumite cunoştinţe de care vor avea nevoie în viaţa lor independentă, adică să
stăpânească anumite abilităţi de socializare și dezvoltare socială.
Perioada preşcolară este extrem de importantă pentru intrarea copilului în lumea
relaţiilor sociale, pentru procesul socializării sale, care, în viziunea lui Л.С. Выготский este
privită ca fiind „cultivată în cultura umană” [35, p.58].
Socializarea este procesul de asimilare de către un individ a unui anumit sistem de
cunoştinţe, forme, valori, roluri, ca rezultat al faptului că este capabil să funcţioneze într-o
anumită situaţie istorică concretă. În primele etape ale formării personalităţii din copilărie,
socializarea se realizează prin comunicare, educaţie şi apoi prin activităţi practice. Acest proces
este dinamic, constant şi, prin urmare, dezvoltarea personalităţii este un proces continuu de
funcţionare.
Socializarea în conţinutul său este procesul de devenire a unei personalităţi, care începe
cu primele minute ale vieţii. Sunt identificate trei domenii ale formării personalităţii: activitate,
comunicare, conştiinţă de sine. O caracteristică comună a acestor trei sfere este procesul de
expansiune, multiplicarea legăturilor sociale ale individului cu lumea exterioară [, p.176-177].
Termenul de „societate” provine din cele latine: „societas”, adică „tovarăşul”, „prietenul”,
„amicul”.
Socializarea copilului de vârstă timpurie se efectuează treptat sub influenţa mediului
social în care trăieşte el, or aici copilul se socializează în procesul educativ când asupra lui
influenţează grupurile sociale în care trăieşte, persoanele cu care comunică. [23, p.36].
Astfel, socializarea este procesul de asimilare de către un individ a unui anumit sistem
de cunoştinţe, forme, valori, roluri, ca urmare a căruia este capabil să funcţioneze într-o anumită
situaţie istorică concretă
 Socializarea este procesul de asimilare şi dezvoltarea ulterioară a experienţei
socioculturale a individului necesare pentru includerea sa în sistemul relaţiilor sociale, care
constă din [17, p.21-22]:
• abilităţi de lucru;
• cunoaştere;
• norme, valori, tradiţii, reguli;
• calitatea socială a unei persoane care permite unei persoane să trăiască confortabil şi
eficient în societatea altor persoane, să dezvolte toleranţa părinţilor, a profesorilor şi a
conştiinţei copiilor (toleranţa faţă de modul de viaţă al altcuiva, opinia, comportamentul,
valorile, abilitatea de a accepta punctul de vedere al interlocutorului diferit de al său).
Toate faptele care descriu cazurile de izolare forţată a copiilor de vârstă mică, aşa-
numitul „Mowgli”, arată că aceşti copii nu devin niciodată oameni cu drepturi depline: nu pot
stăpâni vorbirea umană, forme elementare de comunicare, comportament şi mor mai devreme
[18, p.79-].
Copilul va dobândi reguli de viaţă, obişnuinţe, moduri de gândire, cadre
spaţiotemporale, idealuri conforme cu mediul social în care este crescut, capacitatea de
comunicare şi interacţiune, competenţa de exercitare a rolurilor cerute de societate (de copil, de
prieten, de şcolar) dar şi dobândirea conştiinţei datoriilor şi responsabilităţii [28].
Dezvoltarea competenţei sociale este o etapă importantă şi necesară a socializării
copilului în procesul general de asimilare a experienţei vieţii sociale şi a relaţiilor sociale.
Deja din primele zile de viaţă, copilul este o fiinţă socială, deoarece oricare dintre
nevoile sale nu poate fi satisfăcută fără ajutorul şi participarea altei persoane. Experienţa socială
este dobândită de copil în comunicare şi depinde de varietatea relaţiilor sociale care îi sunt date
de cei mai apropiaţi asociaţi.
Mediul în curs de dezvoltare, fără poziţia activă a unui adult, care vizează transmiterea
formelor culturale de relaţii în societatea umană, nu suportă experienţa socială. Dobândirea de
către copil a experienţei universale acumulate de generaţiile anterioare apare numai în activităţi
comune şi în comunicarea cu alte persoane. Acesta este modul în care copilul învaţă vorbire,
noi cunoştinţe şi abilităţi; se formează convingerile sale, valorile şi nevoile spirituale, caracterul
este stabilit [25, p.2].
Toţi adulţii care comunică cu copilul şi îi afectează dezvoltarea socială pot fi împărţiţi
în patru nivele de proximitate, caracterizate prin combinaţii diferite a trei factori [48, p.3]:
 frecvenţa contactului cu copilul;
 saturarea emoţională a contactelor;
  Informativitate
Nivelele dezvoltării sociale [26, p.23].
NIVELE CARACTERISTICI

La primul nivel sunt părinţii Toţi cei trei indicatori au valoarea maximă

Al doilea nivel este ocupat de educatorii Al doilea nivel este ocupat de educatorii
instituţiilor preşcolare instituţiilor preşcolare

Al treilea nivel Sânt adulţii care au contacte situaţionale cu

copilul sau cele pe care copiii le pot observa
pe stradă, în policlinică, în transport etc

Al patrulea nivel Este al cărui existenţă îl poate cunoaşte

copilul

dar cu care nu se întâlneşte niciodată îl

constituie locuitorii altor oraşe, ţări etc.

Mediul apropiat copilului - primul şi al doilea nivel de proximitate - din cauza intensităţii
emoţionale a contactelor cu el, are nu numai o influenţă asupra dezvoltării sale, dar, de
asemenea, acesta se schimbă sub influenţa relaţiilor existente [49, p.28].
Pentru succesul dezvoltării sociale a copilului, este necesar ca comunicarea sa cu cel
mai apropiat mediu adult să fie dialogică şi lipsită de directivitate. Cu toate acestea, chiar
comunicarea directă a oamenilor este de fapt un proces complex şi multilateral. Realizează
interacţiune comunicativă, schimbul de informaţii.
Principalele mijloace de comunicare a oamenilor sunt discursul, gesturile, expresiile
faciale, pantomima. Chiar dacă nu deţine încă vorbire colocvială, copilul reacţionează cu
acurateţe la un zâmbet, ton şi intonaţie a unei voci. Comunicarea implică înţelegerea oamenilor
unul pe altul.
 Dar copii mici sunt altfel. Ei cred că alţii gândesc, simt, văd situaţia aşa cum o fac, deci
este dificil pentru ei să intre în poziţia unei alte persoane, să se pună în locul ei. Lipsa înţelegerii
reciproce între oameni este cel mai adesea cauza conflictelor. Acest lucru explică atât de
frecventele certuri, argumente şi chiar lupte între copii.
Competenţa socială este realizată prin comunicarea productivă între copil şi adulţi şi
colegii. La majoritatea copiilor, acest nivel al dezvoltării comunicării poate fi atins numai în
procesul educaţional. Principiile de bază ale organizării procesului de educaţie socială [14,
p.33-34]:
• asistenţă individuală în soluţionarea conflictelor şi a situaţiilor critice în interacţiunea
socială a individului, formarea valorii relaţiilor sale de viaţă;
• educarea în om a abilităţilor şi nevoia de a descoperi şi de a se crea în formele
fundamentale ale activităţii umane;
• dezvoltarea capacităţii de a se cunoaşte pe sine în unitatea lumii, într-un dialog cu ei;
• dezvoltarea de auto-abilitate, auto-actualizare prin joc, explorare, credit de experienţă
culturală de auto-dezvoltare a umanităţii;
• nevoile de formare şi capacitatea de a comunica cu lumea pe baza valorilor umaniste
şi a idealurilorreferitoare la drepturile unui om liber.
Dezvoltarea socială prezintă un proces în care copilul învaţă valorile şi tradiţiile
poporului său, societăţii, culturii în care el va trăi. Acest experiment este prezentat în structura
de personalitate o combinaţie unică de patru componente care sunt în strânsă interdependenţă
[6, p. 9-10]:
Componentele dezvoltării sociale [7, p.23-24].

COMPONENTE CONȚINUTURI

Abilităţi culturale reprezintă un set de aptitudini specifice,

impuse de societate unei persoane în diferite
situaţii ca obligatorii. De exemplu: abilitatea
de a cunoaşte numărul de ordine la zece
înainte de a intra în şcoală.

Cunoştinţe specifice – Ideile primite de o persoană în experienţa

individuală de stăpânire a lumii
înconjurătoare şi purtând amprenta
 interacţiunii sale cu realitatea sub formă de
ataşamente individuale, interese, sisteme de
valori. Trăsătura lor distinctivă este
apropierea semantică şi emoţională.
Totalitatea lor formează o imagine
individuală a lumii.

Rolul comportamentului Comportamentul într-o situaţie specifică,

condiţionată de mediul natural şi socio-
cultural. Reflectă cunoaşterea unei persoane
cu norme, obiceiuri, reguli, reglementează
comportamentul său în anumite situaţii
determinate de competenţa sa socială.
Fiecare rol social are propriile reguli, care pot
varia şi diferă pentru fiecare subcultură
adoptată într-o anumită societate printr-un
sistem de valori, norme, tradiţii

Calităţi sociale Pot fi combinate în cinci caracteristici

complexe: cooperare şi îngrijorare pentru
alţii, rivalitate şi iniţiativă, independenţă şi
independenţă, adaptare socială, deschidere şi
flexibilitate socială. Toate abaterile în
dezvoltarea socială a copilului preșcolar
sunt rezultatul comportamentului greşit al
adulţilor din mediul înconjurător. Ei pur şi
simplu nu înţeleg că astfel comportamentul
lor creează situaţii în viaţa copilului pe care
acesta nu le poate înfrunta, încât
comportamentul său începe să devină asocial

Activitatea socială şi pedagogică în grădiniţă este lucrarea care include activităţi

pedagogice şi psihologice menite să ajute copilului să-şi dezvolte propria personalitate, să se
 organizeze, starea lor psihologică; ajută la rezolvarea problemelor emergente şi la depăşirea lor
în comunicare; precum şi ajută la formarea unei persoane mici în societate.

Abilități sociale dezvoltate la copiii de vârstă timpurie [6, p.3].

Abilități sociale
Complianța la reguli
Inițierea și menținerea unei relații •
(relaționarea socială)
Integrarea în grupul de priteni •
(comportamentul prosocial)
(
Exemple de comportamente
• respectă instrucţiunile, fără să i se spună
• face linişte când i se cere
• răspunde adecvat la solicitările adultului
• strânge jucăriile la finalul jocului, fără să i se spună
• acceptă cu uşurinţă schimbarea regulilor de joc
• respectă regulile aferente unei situaţii sociale
iniţiază şi menţine o interacţiune cu un alt copil
• ascultă activ
• împarte obiecte şi împărtăşește experienţe;
• oferă şi primește complimente
• invită alţi copii să se joace împreună
• rezolvă în mod eficient conflictele apărute
cooperează cu ceilalţi când se joacă
• cooperează cu ceilalţi în rezolvarea unei sarcini
• oferă şi cere ajutorul atunci când are nevoie
• are grijă de jucăriile celorlalţi
• ajută în diferite contexte (împărţirea rechizitelor)

Socializarea reprezintă procesul de devenire a unei individualităţi umane ca fiinţă

socială, de integrare a copilului în societate. Necesitatea transmiterii mijloacelor de comunicare
ale limbajului şi a cunoştinţelor decurge din faptul că un copil este o fiinţă potenţial socială,
care intră în viaţă fără nici o zestre culturala: nu posedă limbaj, nu are control asupra
impulsurilor, nu are formate deprinderi şi atitudini.
De aceea, tot ce se transmite în procesul de socializare: valori sociale, obiceiuri, tradiţii
progresiste, idealuri, atitudini, sentimente, comportamentele existente într-o comunitate umană
este interiorizat de către copil, permiţându-se astfel internalizarea unui model cultural ce se va
răsfrânge în comportamente deschise, vizibile (ţinută, limbaj, conduită morală) dar şi în
conduite mai puţin vizibile (atitudini, stări emotionale, opinii).
 BIBLIOGRAFIE:
1. Adler A. Cunoaşterea omului. Bucureşti: Iri, 1996. 273 p.
2. Allport, G. Structura și dezvoltarea personalității (trad. Herseni I.). București: Editura
Didactică și Pedagogică, 1991. 580 p.
3. Bogdan, A.T. Psihologie generală și socială. Vol.1.București: Editura Didactică și
Pedagogică, 1973. 312 p.
4. Bolboceanu A. Impactul comunicării cu adultul asupra dezvoltării intelectuale în
diferite perioade ale ontogenezei. Teză de dr. hab. în psihologie. Chişinău, 2005. 259 p.
5. Caluschi M. Probleme de psihologie socială. Iaşi: Editura Cantes, 2001. 153 p
6. Calschi, M. Turculeț T. Stimularea comportamentului prosocial. p. 29-37. În: Studii și
cercetări din domeniul științelor socio-umane prezentate la sesiunea științifică anuală
2001. Vol. 8. Cluj-Napoca: Ed. Argonaut, 2001. 124 p.
7. Chircev, A. Psihologia atitudinilor sociale, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1988. 218 p.
8. .Cojocaru V.,Sacaluic N.,Fundamente pentru o știință a educației copiilor de vîrstă
preșcolară.Chișinău:Editura Cartea Moldovei 2005
9. Coman L. Socializarea preșcolarilor prin intermediul activităților din grădiniță. În:
Univers pedagogic. Nr. 3 (55) 2017. pp.23-27.
10. Cuzneţov L. Cultura şi optim familial: arta înţelegerii şi educaţiei copilului de la naştere
şi până la şcoală. În: Didactica Pro, 2007, nr.3-4 (43-44), p. 61-68.
11. Dermanova I.B. Tipy sotsial'no-psikhologicheskoy adaptatsii i kompleks
nepolnotsennosti. V: Vestnik SPb un-ta, 1996, Vyp.1, № 6, s. 59
12. Dicţionar pedagogic, Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1963. 780 p.
13. Dicţionarul explicativ al limbii române. Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită. Academia
română. Bucureşti: Univers Encyclopedic, 2009. 1192 p.
14. Gamarța M., Silistraru N. Managementul socializării copiilor în grădiniță. pp.176-183.
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/176-183_3.pdf

15. Gavreliuc A. De la relaţiile interpersonale la comunicarea socială: psihologia socială şi

stadiile progresive ale articulării sinelui. Iaşi: Polirom, 2007. 272 p.
16. Goleman D. Inteligenţa socială. Bucureşti: Editura Curtea Veche, 2007. 464p.
17. Iluț, P.,Valori, atitudini și comportamente sociale: teme actuale de psihologie, Iași:
Editura Polirom, 2004, 256 p.
18. Iluţ, P. Psihologie socială şi sociopsiholoogie. Teme curente şi noi viziuni. Iaşi: Polirom,
2009. 596 p.
19. Jelescu P. Legităţile generale ale dezvoltării psihice. În: Psihologia dezvoltării şi
Psihologia pedagogică. Ig. Racu, C. Perjan, P. Jelescu. Chişinău: Univers Pedagogic,
F.E. – P. „Tipografia Centrală‖, 2007, p. 17-25.
20. Jelescu R. Dezvoltarea şi adaptarea copiilor la grădiniţă. Chişinău: Print-Caro SRL,
2009. 105 p.
21. Kamenskaya, E.V. Sotsial'naya kompetentnost': Sootnoshenie nauchnykh teoriy. B:
Sovremennye problemy nauki i obrazovaniya, 2012, № 1. www.science-education.ru
22. Kelas'ev, V.N. Razvitie sotsial'noy kompetentnosti kak napravlenie profilaktiki
otklonyayushchegosya povedeniya podrastayushchego pokoleniya // Teoriya i praktika
profilakticheskoy sotsial'noy raboty / Pod red. Samoylovoy V.A., Borodkinoy O.I. SPb.:
Skifiya print, 2008. S. 147 – 164, – 458 s. 22).
23. Kelas'ev, V.N., Pervova I.L. Sotsial'naya kompetentnost' i tekhnologii ee formirovaniya
v sovremennoy Rossii // Vestnik SanktPeterburgskogo universiteta. 2010. Seriya 12.
Vyp. 3. S. 356-365. 23).
24. Moscovici S. (coord.) Psihologia socială a relaţiilor cu celălalt. Iaşi: Polirom, 1998. 256
p.
25. Neculau A. Psihologia socială. Aspecte contemporane. Iaşi: Polirom, 1996. 478 p.
26. Obukhova L.F. Detskaya (vozrastnaya) psikhologiya. Uchebnik. Moskva: Rossiyskoe
pedagogicheskoe agentstvo, 1996. 374 c.
27. Pavlenko L. Particularitățile psihologice de dezvoltare ale competenței sociale în
ontogeneză. Teză de doctor în psihologie. Chișinău, 2015. 221 p.
28. Pavlenko L. Dinamica componentei comportamentale a competenţei sociale la vârstele:
preşcolară, şcolară mică şi preadolescentă. În: Revista ştiinţifico-practică „Psihologie”,
2014, nr. 3-4, p. 13-23.
29. Piaget J. Psihologia copilului. Ed. a II-a. Bucureşti: Cartier, 2011. 160 p.
30. Raku Zhanna. Formirovanie sotsial'noy kompetentnosti doshkol'nika v detskom sadu.
În: Optimizarea învăţământului în contextul societăţii bazate pe cunoaştere. Materialele
conf. internaţ., 2-3 noiembrie 2012. Chişinău: Print-Caro SRL, 2012, p. 182-185
31. Raku Zhanna Psikhologicheskie osobennosti sotsializatsii doshkol'nika v detskom sadu
ttps: //psihologie. upsc. Md /wp-content/uploads/2016/05/ Journal%20
Psychology%2026_ 2012. pd
32. Reykowski, J. apud Mariana Caulschi. Turculeț Tania. Stimularea comportamentului
prosocial. p. 29-37. În: Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane prezentate
la sesiunea științifică anuală 2001. Vol. 8 C.-N.: Argonaut, 2001, 124 p.
33. Robu V. Competenţe sociale şi personalitate. Iaşi: „Petre Andrei LUMEN, 2011. 155p.
34. Rusnac S. Preocupări contemporane ale psihologiei sociale. Chişinău: F.E.-P-
„Tipogr.Centrală‖, 2007. 264 p.
35. Trofăila L.,Psihologia dezvoltării,Chișinău,2007
36. Sion G. Psihologia vârstelor. Ed. a 4-a. Bucureşti: Editura Fundaţiei România de mâine,
2007. 256 p.
37. Toma S. Adaptarea psihosocială a copiilor cu cerințe educaționale speciale în instituțiile
de învățământ general. Teză de dr. în psih. Chișinău, 2019. 242 p.
38. Zlate M. Psihologia socială a grupurilor școlare, Editura EP, 1972, 300p.