În primii ani de dominație comunistă resursele României au fost exploatate de sovietici prin

intermediul companiilor mixte româno-sovietice SovRom, înființate după încheierea

conflagrației mondiale pentru a gestiona plata datoriilor de război către URSS, stabilite prin
Tratatul de Pace de la Paris la suma de 300.000.000 dolari (echivalentul a cca. 5 miliarde de
dolari la valoarea din 2014). SovRom-urile nu au fost ceva specific românesc, sovieticii
înființând asemenea societăți mixte în toate țările care trebuiau să le plătească despăgubiri de
război (în Finlanda, de pildă, a fost înființată o societate mixtă pentru producerea construcțiilor
de lemn numită Puutalo Oy). Un mare număr de oameni (estimările variază de la 137 [3] Arhivat
în 13 mai 2008, la Wayback Machine. la zeci de mii [3]). Există mărturii despre numeroase
cazuri de abuzuri, asasinate sau torturi aplicate, în principal, în cazurile oponenților politici.[4].
La începutul deceniului al șaptelea (1960 - 1970), guvernul român a început să treacă la acțiuni
de independență față de Uniunea Sovietică.

După decesul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, survenit în martie 1965, Nicolae Ceaușescu a fost
ales noul Secretar General al PCR (în 1965) și șef al statului în 1967. Denunțarea invaziei
sovietice în Cehoslovacia din 1968 și scurta relaxare a represiunii interne, l-au ajutat pe noul
lider comunist de la București să-și creeze o imagine pozitivă în țară și în Occident.

Rapida creștere economică, susținută prin mari credite obținute din vest și, mai puțin oficial,
prin acțiuni samavolnice și ilegale[necesită citare] - precum vânzarea emigranților evrei spre
Israel per capita, ca pe vite, cu 35 Kg. de agoniseală de persoană[necesită citare] [5] [sursa nu
confirmă]- nu a putut fi menținută și a scăzut gradual în intensitate până s-a ajuns la austeritate
și la represiune internă, care au avut ca rezultat Revoluția din decembrie 1989 și prăbușirea
regimului comunist și în România.

După cel de-al Doilea Război Mondial, România, asemeni celorlalte state est-europene, a
aplicat o economie planificată, mai exact economie de comandă-control, cu planuri cincinale.
Ritmul ridicat de creștere economică, în special industrializarea forțată, prin care anumite ramuri
ale industriei (industria constructoare de mașini, siderurgică, chimică) trebuia să crească
spectaculos, dar cu neglijarea producției bunurilor de larg consum. În zona rurală, se urmărea
eliminarea elementelor cu potențial capitalist (țăranii înstăriți, denumiți chiaburi și considerați
dușmani ai regimului) și colectivizarea agriculturii. Conform propagandei, scopul consta în
ridicarea nivelului de trai și a culturii maselor. Neîndeplinirea planului de producție era pusă pe
seama celor socotiți indezirabili de către regim, considerați sabotori și deferiți justiției. Astfel de
procese au abundat în anii 1949 și 1950.