CURS 1

-Def. Practică, proces, intervenție

-Domeniul Asistenței Sociale

Domeniul Asistenției Sociale

Compton și galaway definesc asistența socială ca reprezentând un proces de rezolvare a

problemelor în funcție de modul în care cele 2 părți implicate( asistentul social și beneficiarul)
operaționalizează (pun în practică) conceptul de mediere:

 Pe de o parte se va realiza medierea între persoana care solicită suport și

mediul în care aceasta trăiește
 Pe de altă parte, medierea se va realiza între persoana care solicită ajutor și
situația cu care se confruntă.(asistentul social va trebui să investigheze dacă beneficiarul
este conștient de probleme cu care se confruntă, tipul motivației pe care o are).

Din acest punct de vedere, se impune distincția dintre practica asistenței sociale,
procesul de soluționare de probleme și nu în ultimul rând, intervenția.

 PRACTICA- totalitatea activităților pe care le îndeplinește asistentul social, iar

aici sunt incluse procesul( soluționarea totală sau parțială a problemelor) cât și acțiunile de
schimbare planificată (metodele și tehnicile de intervenție) , altfel spus, intervenția reprezintă
o parte a procesului de soluționare a problemei.

Practica, procesul și intervenția în AS. sunt fundamentate pe cunoaștere științifică.

Intervenția reprezintă un efort conștient, planificat care are ca obiectiv producerea schimbării și
soluționarea totală sau parțială a problemei beneficiarului. Însă, înainte de a se interveni este
necesar ca asistentul social împreună cu beneficiarul să clarifice și să delimiteze problema care
trebuie soluționată și să stabilească obiectivele pe baza cărora se va realiza intervenția.

În practica AS, cunoașterea științifică este vitală deoarece susține practicianul în procesul
de soluționare a problemelor și în asumarea procesului de intervenție. Datorită cunoașterii
științifice, profesia dezvoltă un cadru sistematic de cunoștiințe organizate riguroase care, ulterior,
vor fi adaptate la particularitățile problemei beneficiarului.

Funcțiile și rolul cunoașterii științifice în practica AS:

- Orientează informația și observația astfel încât să știe ce anume trebuie să investigheze,

să rețină și să stabilească un plan de intervenție organizat și bine argumentat
 - Să ajute în descrierea a ceea ce asistentul social observă
- Susține asistentul social în demersul de a anticipa ce se poate întâmpla dacă nu sunt
soluționate acele nevoi
- Oferă asistentului social orientare, repere obiective, astfel încât factorul uman(subiectiv)
să fie diminuat considerabil, chiar eliminat ( existența unor norme, principii, reguli, cod
deontologic)

Intervenția în AS. vizează 3 direcții principale:

1) Dimensiunea curativă – beneficiarii sunt asistați în vederea identificării și rezolvării

problemelor apărute ca rezultat al dezechilibrelor existente și mediul în care aceste persoane
trăiesc.
2) Dimensiunea preventivă- se acționează profilactic, adică înainte ca problema să se
cronicizeze.
3) Dimensiunea formativă- implică identificarea, cercetarea și consolidarea la maximum a
potențialului pe care îl au persoanele, familiile, grupurile, comunitățile în vederea asigurării,
funcționării și integrărilor sociale.

CURS 2

TIPURI DE INTERVENȚII AFERENTE DIMENSIUNILOR PE CARE SE

FUNDAMENTEAZĂ PROCESUL DE SOLUȚIONARE A DEZECHILIBRELOR

! Există 6 tipuri de intervenții distincte care pot fi utilizate de sine stătător sau
pot fi coroborate.

INTERVENȚIA DE TIP SUPORTIV

- Vizează acceptare necondiționată, Recunoașterea demnității și valorii umane pe care o
are beneficiarul
- Accentul va fi pus pe aspectele pozitive, pe resursele de care dispune beneficiarul, de care
acesta fie nu este conștient, fie este conștient dar le consideră neimportante, iar
intervenția urmărește soluționarea dezechilibrelor, prin raportarea permanentă la resursele
de care dispune beneficiarul.
- Obiectivul final vizează creșterea stimei de sine.

INTERVENȚIA DE TIP INFORMATIV

- Vizează furnizarea de informații care au drept obiectiv soluționarea totală sau parțială a
dezechilibrului beneficiarului sau eliminarea riscurilor care se pot transforma ulterior în
probleme .
- Poate însoți alte intervenții reprezentând astfel un fundament al procesului de
întrajutorare. Informația corectă furnizată de către asistentul social și înțeleasă de către
beneficiar, va contribui substanțial la eliminarea reticențelor pe care le poate avea
beneficiarul .
 CONTRIBUIE SUBSTANȚIAL LA ASUMAREA
DECIZIEI

INTERVENȚIA DE TIP CATHARSIS

- Implică aplicarea unor tehnici de comunicare din partea practicianului, care au drept
obiectiv eliberarea emoțională și eliminarea blocajelor psiho-emoționale.
- Deblocarea la nivel emoțional facilitează acceptarea problemelor, dezechilibrelor și
eliminarea riscurilor, precum și formarea unei motivații intrinseci a beneficiarului de a
depăși situația problematică.
- Implică utilizarea de către practician a unor tehnici de comunicare și pregătire
interdisciplinară, deoarece, în contextul eliberării emoțiilor, pot fi extrase informații
vitale pe care beneficiarul nu le va oferi în contextul aplicării altor tipuri de intervenții.
- Iată de ce practicianul trebuie să aibă pregătirea, deprinderile și abilitățile de a verifica
informațiile extrase, pentru a nu emite judecăți false.

INTERVENȚIA DE TIP CATALITIC

- Vizează accentul pus pe acele resurse pe care beneficiarul le are. Sunt

resurse calitative, este un potențial pe care beneficiarul l-a mai utilizat în trecut pentru a
soluționa problemele pe care le avea în acel moment, doar că în prezent, în contextul
dinamicii cu care se confruntă, consideră că nu dispune de acele căi alternative cu
ajutorul cărora să-și rezolve situația. Din cauza acestei autopercepții, va considera că
problema pe care o are este aproape imposibil de gestionat.
- Rolul furnizorului de servicii sociale va fi acela de a susține beneficiarul în
procesul de conștientizare a resurselor de care dispune și de a identifica alături de
beneficiar strategiile pe care le poate adopta în prezent, în contextul noilor informații pe
care le primește și utilizând potențialul pe care el deja îl are. (tehnică catalizator+
intervenție de tip informativ+ suportiv =>obiectivul principal al intervenției de tip
catalitic constă în formarea unei imagini de sine obiective și a formării autodeterminării –
adică capacitate decizională)

INTERVENȚIA DE TIP PRESCRIPTIV

- Pune accent pe schimbarea, corectarea, modificarea comportamentelor
eronate ale persoanelor care se confruntă cu dificultăți, vulnerabilități.
 - Asistentul social pentru a pune în practică acest tip de intervenție este
obligatoriu să știe să utilizeze tehnici de comunicare care vor susține beneficiarul pe
parcursul intervenției, deoarece acesta( beneficiarul) va primi noi informații( intervenție
de tip informativ) pe baza cărora va înțelege care sunt cauzele responsabile pentru
dezechilibrul pe care îl are și pe care nu știe să-l gestioneze.
=>beneficiarul trebuie să înțeleagă rolul și importanța schimbărilor pe care
trebuie să le adopte pentru a-și asuma răspunderea și responsabilitatea schimbării în
vederea soluționării totale sau parțiale a dezechilibrului.
- Practicianul trebuie să fie specializat și să aplice în funcție de
personalitatea beneficiarului precum și de modul în care beneficiarul percepe și înțelege
situația în care se află ; intervenția prescriptivă implică o abordare de tip cognitiv-
comportamental (comportamentul persoanei se va schimba în contextul modificării
modului de gândire)
OBIECTIVUL FUNDAMENTAL = Conștientizarea dezechilibrului, înțelegerea
cauzelor, schimbarea tiparelor cognitive(modalitatea de gândire), adoptarea de noi
comportamente => formarea unei motivații intrinseci echilibrate.

INTERVENȚIA DE TIP CONFRUNTATIV

- Aduce în discuție aspecte pe care beneficiarul le evită, nu dorește să le
discute despre ele sau nu este conștient de importanța lor. Toate aceste aspecte sunt
extrem de importante în contextul problemei sau riscurilor cu care se confruntă
beneficiarul .
- Nu poate fi aplicată dacă, în prealabil, nu este creată o relație solidă,
empatică între practician și beneficiar .
- Implică utilizarea de către practician a unor tehnici de comunicare și
pregătire interdisciplinară( psihologie clinică, psihoterapie, psihologie socială,
psihotraumatologie)
- Nu poate fi aplicată în mod izolat, trebuie ales cu atenție momentul,
contextul, iar intervenția va trebui să fie dublată de intervenție de tip catharsis și suportiv.
 RELAȚIA ÎN CONTEXTUL INTERVENȚIEI

Definire:

Relația reprezintă o componentă esențială care asigură supraviețuirea și dezvoltarea

ființei umane. În practica asistenței sociale , este un concept fundamental responsabil de
interacțiunea care se stabilește și ulterior se dezvoltă între persoana asistată și specialist.
Obiectivul fundamental, fiind reprezentat de preocuparea pentru ființa umană și crearea acelor
contexte în care să fie respectate DEMNITATEA ȘI CALITATEA VIEȚII BENEFICIARULUI.

Relația profesională reprezintă:

 Un cumul de cogniții(gânduri, informații) , emoții, sentimente, percepții,

atitudini, schimburi de informații, care sunt generate în cadrul procesului interpersonal
dintre AS. și B.( vezi tipurile de intervenții)
 Are un rol extrem de important, atât în domeniul asistenței sociale
( contactele și conexiunile care se stabilesc între specialiști, în echipa multidisciplinară și
serviciile în care acestea activează, rețelele sociale pe care le crează în contextul
exercitării diferitelor roluri profesionale) cât și în procesul de acordare a suportului social
formal (adică relația dintre profesionist și beneficiar).

Particularități specifice relației profesionale în domeniul asistenței sociale:

 Implică o întrevedere care are caracter strict profesional.

 Generează un climat în care pot fi create contexte fundamentale de
colaborare, negociere și chiar conflict.
 Interacțiunea va avea întotdeauna un caracter dinamic și activ.
 Se realizează un schimb emoțional reciproc.
 Se crează în contextul celor amintite o legătură între cele două părți
implicate, în care ”stâlpii de rezistență” sunt reprezentați de empatie și compasiune.

Variabile utilizate pentru a caracteriza relația profesională:

Variabilele specifice relației profesionale vor fi influențate considerabil de 2

caracteristici extrem de importante:
1. Conținutul relației (persoanele implicate în relație și resursele pe care
aceste persoane le dețin).
2. Caracterul relației (avem de-a face cu o interacțiune directă sau indirectă,
aceasta este posibilă datorită tehnologiei moderne.
Aceste 2 caracteristici influențează următoarele variabile:
 1. Elaborarea planului de intervenție – întotdeauna se va realiza în contextul
analizei resurselor de care dispune beneficiarul, identificării nevoilor și a problemelor cu
care se confruntă, identificarea în cazurile în care se poate, a percepției pe care o are
beneficiarul, în raport cu vulnerabilitățile/ dezechilibrele pe care le are și nu doar
percepția, cât și tipul motivației responsabilă pentru producerea schimbării.
► cunoașterea beneficiarului și al profilului său de personalitate, la care se
adaugă analiza și selecția resurselor existente în comunitate și a rețelei de servicii sociale
care poate fi accesat.
2. Formarea de care beneficiază asistentul social – chiar dacă asistentul
social se va specializa pe o anumită problematică socială, formarea continuă este
obligatorie și trebuie să vizeze abordarea interdisciplinară
3. Obiectivele și misiunea instituției responsabilă cu furnizarea serviciilor
sociale în care activează specialistul

ELEMENTE FUNDAMENTALE CARE STAU LA BAZA RELAȚIEI

PROFESIONALE
1) Scopul
 Scopul relației – are un caracter unic, clar formulat, care este cunoscut și acceptat
de ambele părți implicate în relație( benf și spec.)
 Scopul poate fi formulat pentru a desemna un aspect general dar și specific,
responsabil pentru demararea procesului de schimbare dintre persoanele asistate și mediul în
care acestea trăiesc. De ex. Scop general care are implicații specifice ( îmbunătățirea calității
vieții pentru persoanele cu afecțiuni locomotorii => în comunitate vor fi create facilități pt ca
aceste persoane să poată să își desfășoare activitatea , rampe de acces în ist., magazine,
facilități pt transportul în comun.
 În orice relație profesională, scopul va avea și un caracter operațional, care va
respecta codul deontologic și etic al profesiei și normele sociale și legale.
 Pot exista situații în care aceste scopuri să fie în contradicție cu dorințele pe care
le are beneficiarul.

2) Rolurile care îi revin asistentului social, dar și rolurile persoanei asistate în

contextul interacțiunii care alimentează relația profesională

3) Obiectivele responsabile în implementarea planului de intervenție pe care

se va fundamenta procesul de schimbare – aceste obiective vor fi formulate astfel încât să
fie cuantificabile( măsurabile) în raport cu rețeaua de servicii sociale existente în
comunitate, nevoile și problemele cu care se confruntă beneficiarul, potențialul de care
dispune beneficiarul, percepția pe care o are beneficiarul în raport cu modul în care se va
realiza procesul de schimbare și motivația de care dispune.
  Este vitală cunoașterea profilului bio social al beneficiarului

4) Abilitatea asistentului social de a lua decizii și adaptarea metodelor și

tehnicilor de intervenție la particularitățile beneficiarului, precum și la resursele de care
comunitatea dispune. ( sunt influențate major de pregătirea continuă a specialistului) .

5) Tipul de sistem cu care specialistul interacționează și în funcție de care s-a

format: persoană, grup, comunitate.

6) Grija și preocuparea față de celălalt.(vizează atitudini și comportamente pe

care specialistul le are în raport cu beneficiarul, precum și relațiile cu membrii din echipa
multidisciplinară.)

7) Angajamentul și obligația, drepturi și obligații. => asumarea

responsabilității.

8) Acceptare necondiționată a beneficiarului. Ființa umană se confruntă în

permanență cu probleme, adoptă decizii care pot fi dezirabile sau nu, își dorește
schimbare, participă în acest proces de schimbare sau adoptă comportamente neajutorate.
Toate aceste aspecte sunt influențate major de tipul de socializare, educație și mediu,
toate aceste exercitând formarea unor scheme cognitive și emoționale specifice.
Pregătirea asistentului social trebuie să fie interdisciplinară pentru a înțelege toate aceste
aspecte: toleranța, acceptarea necondiționată sunt cultivate prin accesul la cunoaștere
științifică și înțelegerea factorilor și a cauzelor care au generat disfuncționalități. Fără o
formare temeinică, asistentul social poate deveni prizonierul etichetărilor, stereotipurilor
și erorilor de atribuire. Prin acceptare necondiționată, asistentul social implică luarea în
considerare:
 încrederea specialistului că beneficiarul are capacitatea de a se dezvolta și
a evolua
 credința subiectivă că vei avea o relație armonioasă cu beneficiarul
 acordarea suportului și generearea schimbării atunci când beneficiarul este
pregătit și dorește să acționeze.

9) Empatia. Calități puternice de implicare și comunicare

10) Autoritate și putere- vizează:

 Capacitatea specialistului de a solicita accesarea resurselor și a serviciilor
existente în comunitate în baza normelor și a metodologiei existente
 Un aspect cu caracter instituțional- poziția pe care o ocupă în cadrul
instituției, serviciului, agenției în care își desfășoară activitatea
  Un aspect cu caracter strict psihologic- siguranță de sine, stimă de sine,
prestanță, carismă, toate acestea fiind influențate considerabil de pregătirea temeinică și
dezoltarea personală

11) Naturalețea și congruența pe care trebuie să o aibă specialistul- calități

precum: onestitate, percepție și analiză reală a situației, să fii o persoană cu simț
pragmatic,capacitate de adaptare, toate aceste aspecte rezultă dezvoltarea personală.

Caracteristicile persoanei care oferă suport formal: psihiatru, psihoterapeut,

cadrele didactice, preoții, judecătorii, medici.

- Maturitatea – implica maturizare cognitiva, emotionala si sociala astfel incat anxietatea pe

care o poate simti speicalistul va dobandi un caracter de normalitate in contextul situatiei cu
care se confrunta. Perceptia pe care o are asistnetul social despre beneficiari este echilibrata,
nu este afectata de stereotipuri si prejudecati. Maturitatea nu este influentata de varsta
cronoglgica, ci de dorinta de a fi in permanenta informat, dorinta de a schimba opinii,
acceptatea criticii constructive, dorinta continua de dezvoltare in plan profesional si personal,
astfel incat specialistul, in permanenta, se va dezvolta emotional, cognitiv si relational.
- Creativitatea – Este o resursa uriasa care determina autenticitate, spirit ludic, originalitate,
motivatia de a gasi solutii si alternative inedite, in conformitate insa cu respectarea normelor
si a regulilor sociale, a regurilor morale, religioase iar obiectivul fundamental este dorinta de
a produce schimbare si inovare.
- Introspecție și autocunoaștere – Sunt responsabile pentru formarea unei personalitati
adaptabilie si motivatia de a te dezvolta si a invata continuu. Simtul umorului utilizat in
contexte in care o situatie tensionata poate sa fie detensionata sau tocmai pentru a imbunatatii
o stare de spirit.
- Dorința de a ajuta – Reprezinta o caracteristica a comportamentului prosocial, insa implica si
deprinderi si abilitati necesare suportului social formal.
- Curajul de a-ți asuma riscuri și capacitatea decizională – Sunt bazate pe argumente in care
ratiunea este dublata de empatie si compasiune
- Sensibilitate – sensibil va fi acea persoana care evita prejudecatile si stereotipurile, in
contextul compasiunii, iar aceasta se poate dobandii in datorita cunoasterii stiintifice.
 VALORILE IN PRACTICA ASISTENTEI SOCIALE

1. Definirea si rolul valorilor in AS

2. Credinta in demnitatea si unicitatea persoanei asistate
3. Autodeterminarea.

VALORILE – definire si rol

- Valorile reprezinta instrumente esentiale care ajuta la selectarea elementelor

cunoasterii (la selectarea informatiilor de specialitate), astfel incat orienteaza practica
si reprezinta puncte de reper in functie de care specialistul va realiza interventia
Reprezinta: - Rolul
1. Elemente conceptuale (un cumul de informatii, principii, norme) la care se vor
adauga si impactul generat de managementul emotiei.
2. valorile Includ aspecte de ordin rational, fiind un fundament al exercitarii profesiei.
3. Au un profund rol motivational datorita incarcaturii afective.
4. Implica criterii in functei de care se vor stabili obiectivele planului de interventie.
Axiologia – este teoria cercetarii valorilor.

CREDINTA IN DEMNITATEA SI UNICITATEA PERSOANEI !!!!!!!!!!!

- Vizeaza respectarea de catre specialist a principiului conform caruia fiecare fiinta

este unica si irepetabila. Prin urmare, interventia va trebui sa fie adaptata specificului fiecarui
beneficiar.
- Implica, pentru sepcialist, interiorizarea si intelegerea codului etic si deontologic a
normelor aflate in vigoare, insa in acelasi timp, prin respectarea legii, specialistul va trebuis
sa identifice acele elternative potrivite specificului pe care il are beneficiarul.
- Aceasta valoare este operationalizata (pusa in practica) prin intermediul a 5
indicatori:
1. Individualizare sau particularizare – Vizeaza capacitatea specialistului de a trece
dincolo de procesul de clasificare a problemelor sociale si a adapta interventia in functie de:
perceptia pe care o are beneficiarul despre situatia cu care se confrunta, Motivatia acestuia de
a-si depasi problema, resursele pe care le are beneficiarul dar si resursele existente in
comunitate. Altfel spus, problemele sociale trebuie sa fie cercetate, investigate si analizate
pentrua se elabora o serie de principii cu ajutorul carora vor fi intelese stiintific cauzele
responsabile pentru aparitia problemelor. Totodata, vor fi elaborate instrumente de
interventie in contextul identificarii unei simtomatologii sociale (tablou clinic) specifice
fiecarei probleme.
2. Participare – Antrenarea si implicarea beneficiarului in procesul de schimbare
(Teoria empowerment-ului) si astfel se va evita dependenta beneficiarului de sistem
3. Accentul pus pe calitatile pozitive ale beneficiarului (potentialul de care dispune
beneficiarul) – sa vezi care este partea de valoare a beneficiarului, motivatia pe care o are.
Pornim de la ceea ce are si de la ce este capabil beneficiarul
4. Raspundere si responsabilizare a beneficiarului si specialistului – indicatorul va fi
operaționalizat în contextul în care primii 3 indicatori( particularizare, participare, accentul
pus pe potențialul beneficiarului) au fost puși în practică iar beneficiarul, datorită motivației
intrinseci pe care o are( va dori să-și depășească condiția știind că deține puterea- abilitare
socială) => beneficiarul își va asuma răspunderea și responsabilitatea acțiunilor( activităților)
la care trebuie să participe în vederea atingerii obiectivelor => beneficiarul se va simți
valorizat, îi va crește stima de sine( răspundere și responsabilitate, asumarea procesului
decizional).
5. Comunicare – Particularitățile comunicării:
 Adaptată la capacitatea de înțelegere a beneficiarului
 Transparența în comunicare( să înștințezi permanent beneficiarul înainte de a
pune ceva în practică)
 Confidențialitatea beneficiarului ( empatie și compasiune în același timp)
 Specialistul va trebui să cunoască tehnici de comunicare, să știe cum să adreseze
întrebările beneficiarului pt a putea să obțină informații să soluționeze problema, să știe cum
să elimine aspectele ambigue, specialistul trebuie să cunoască aspectul de metacomunicare.

AUTODETERMINAREA !!!!!!!!!!!!!!!!!!

 Vizează activarea la nivelul beneficiarului a dorinței de a își depăși condiția, de a

fi conștient de procesul de schimbare pe care îl traversează și cel mai important, de formarea
unei imagini de sine obiective. Toate aceste aspecte vor influența stima de sine a
beneficiarului și dorința acestuia de a se dezvolta .
 Autodeterminarea este pusă în practică după ce a fost implementată credința în
demnitatea și unicitatea persoanei asistate. Prin autodeterminare se urmărește formarea la
nivelul beneficiarului a unor capacități cognitive cu ajutorul cărora să poată ulterior să
analizeze obiectiv situațiile problematice pe care le traversează, astfel încât singur să
identifice soluții și alternative, iar în situația în care nu va reuși, să conștientizeze acest lucru
și să solicite suport, astfel încât situația să nu se agraveze. Diferența constă în faptul că atunci
când va solicita suportul, deși va fi vulnerabil, nu se va simți lipsit de totalmente de putere,
nu va avea o stimă de sine profund afectată și va fi încrezător în demersul pe care-l
întreprinde
  Obiectivul fundamental al autodeterminării vizează eliminarea dependeței față de
sistem și accentul pus pe o persoană care va avea o imagine de sine obiectivă.

Există situații în care autodeterminarea nu poate fi implementată/ pusă în practică

respectând principiile mai sus menționate, deoarece beneficiarii fie nu au capacitatea de
exercițiu( sunt minori), fie nu au discernământ( boli psihice sau sunt sub influența anomitor
substanțe) sau capacitatea decizională este momentan afectată din cauza dezechilibrului
psiho-emoțional.( persoane depresive, persoane care ispășesc o pedeapsă privativă de
libertate

ASPECTE COMUNE SPECIFICE ATÂT CONVERSAȚIEI OBIȘNUITE CÂT ȘI

INTERVIULUI

 Implică o relație directă între părțile conversației( emițător, receptor)

 Implică atât comunicare verbală cât și comunicare nonverbală=» schimb de idei, se
influențează atitudini, apar interacțiuni directe și indirecte în care se formează opinii, se
creează contexte în care emoțiile generează anumite atitudini și influențează
comportamente.
 Atunci când se creează o conexiune autentică, o interacțiune calitativă, onestă, ambele
părți implicate vor avea o stare de mulțumire și de satisfacție

Interviul reprezintă un tip specific de convorbire, însă, nu orice convorbire are aspectele
specifice particularitățile pe care se fundamentează interviul.

Caracteristicile ale interviului în practica AS.

 Are un scop prestabilit ( interacțiune dintre cei implicați în întrevedere, are o anumită
tematică, are un conținut, ceea ce permite specialistului să controleze anumite aspecte ale
discuției- acest control al conversației implică explorarea problemei, identificarea
cauzelor dezechilibrelor, realizarea diagnozei sociale- și să se focalizeze pe aspectele care
implică soluționare și intervenție
 Există o diferențiere clară a celor 2 roluri ( primul rol- intervievator- al doilea rol-
persoana intervievată)
 specialistului îi revine obligația să dirijeze, să orienteze interacțiunea și să introducă
subiectele care urmează a fi abordate, îi revine sarcina de a stabili scopul pentru care
întrevederea se realizează =» cel care intervievează trebuie să aibă o pregătire
temeinică și să dețină cunoștiințe și abilități necesare unei intervievări prin care să
respecte cele 2 valori ( autodeterminarea și credința în demnitatea și unicitatea
 persoanei asistate) Cel care intervievează are dreptul să pună întrebări, să solicite
informații, iar cel intervievat are obligația să răspundă, există astfel o interacțiune
formală, generată de această diferențiere clară a celor 2 roluri.
 Relația are un caracter asimetric * asimetria trebuie însă să vizeze interesul persoanei
care solicită suport social formal. Cel care intervievează are dreptul de a orienta
comunicarea, de a adresa întrebările, de a explica aspecte care vizează strict palierul
profesional. Pe de altă parte, cel care este intervievat va oferi informații din viața
personală și familială. Prin urmare, reciprocitatea în raport cu informațiile expuse nu
vizează interviul ci doar conversația obișnuită.
 Interacțiunea din cadrul interviului are un caracter strict profesional. Prin urmare, va
respecta o serie de principii standarde, norme și metodologii, prin intermediul cărora se
va soluționa un aspect problematic și va fi atins un obiectiv clar formulat. Interacțiunea
dintr-o conversație are un caracter spontan.
 Asistentului social îi revine obligația de a răspunde solicitării unei persoane de a fi
intervievat. Suportul social formal( ajutorul) nu se poarte acorda. Intervenția nu se poate
realiza dacă în prealabil nu există intervievarea beneficiarului. Contractul care se încheie
între specialist și beneficiar are ca obiectiv principal formularea unor
răspunsuri,respectiv, identificarea unor modalități de soluționare totale sau parțiale a
nevoilor sau a problemelor cu care se confruntă beneficiarul. În conversație, persoanelor
implicate nu le revin obligația de a începe și de a continua demersul dacă nu doresc.
 Pe parcursul desfășurării interviului atenția va fi focusată exclusiv pe interacțiune. De
aceea, comunicarea are o serie de caracteristici: Este formală, este structurată și este
organizată. Specialistul este obligatoriu să stăpânească și să știe să aplice o serie de
tehnici de comunicare pt a putea să culeagă informații, să clarifice ceea ce nu a înțeles, să
elimine astfel orice ambiguitate, astfel comunicarea, ascultarea este activă. Se
coroborează tehnicile de comunicare verbală cu decodificare non-verbală.
 Specialistul va respecta principiul eterogenității din perspectiva persoanelor care solicită
suport social formal iar intervievarea implică primul demers. Altfel spus, specialistul nu
are voie să își selecteze beneficiarii în funcție de vârstă, gen, etnie, rasă, mediu social,
educație, etc. Spre deosebire de interviu, în conversația obișnuită există alternative de a
opta cu cine dorești să comunici și pe cine poți să eviți sau chiar nu dorești să continui
interacțiunea.
 În contextul intervievării, întotdeauna va exista un cadrul formal. Vor exista condiții
prestabilite care permit desfășurarea optimă a interviului.( ora la care se va desfășura,
locația și durata intervievării, astfel încât să poată fi atins scopul pentru care se solicită
suportul social formal). În acest context al cadrului formal, timpul alocat va avea un
caracter asimetric, cel care intervievează va solicita răspunsuri detaliate din partea
beneficiarului, prin urmare, persoana intervievată va vorbi mai mult decât specialistul. De
cele mai multe ori, în conversația obișnuită se așteaptă o oarecare reciprocitate din punct
de vedere a alocării timpului.
  Comportamentul specialistului este fundamentat întotdeauna pe respectarea normelor
profesionale, a codului deontologic și etic. În funcție de scopul interviului și a
informațiilor culese, specialistul are dreptul să exploreze aspecte problematice, delicate
din viața celui intervievat chiar dacă va provoca discomfort, însă analizarea lor este vitală
pentru înțelegerea situației, conștientizarea cauzelor și soluționarea totală sau parțială a
cauzelor care au produs dezechilibre. În conversația obișnuită, se recomandă respectarea
codului de politețe și evitarea acelor aspecte neplăcute care pot provoca reacții negative și
care pot afecta comunicarea.
 Specialistul care intervievează, întotdeauna va avea un comportament și o atitudine
profesioanală, astfel, principala caracteristică a interviului este profesionalismul.
 Cunoașterea științifică =» care întotdeauna vor viza
 Strategiile utilizate =» atingerea scopului stabilit
 Comunicarea care va fi întotdeauna dirijată spre un scop clar și conret, clară,
lipsită de ambiguitate, principalul atribut al comunicării fiind socialibilatea
( persoana intervievată va fi motivată să oferă informații chiar dacă va simți
discomfort, deoarece va simți și va ști că nu este judecat, culpabilizat, mustrat.)

=»TOATE ACESTE ASPECTE SUNT INFLUENȚATE CONSIDERABIL DE

COMPORTAMENTUL, PERSONALITATEA ȘI PROFESIONALISMUL
CELUI CARE INTERVIEVEAZĂ.

 Specialistului îi revine responsabilitatea de a organiza informația colectată, de a reține

informațiile importante, de a le analiza și interpreta pentru a realiza un plan de intervenție
coerent, pragmatic, care să vină în sprijinul beneficiarului și să poată fi susținut în
contextul resurselor existente din comunitate. În conversația obișnuită, participanții au
libertatea să utilizeze informații fără a le verifica sau a le valorifica.

TEHNICI ȘI ABILITĂȚI SPECIFICE

INTERVIULUI( DE COMUNICARE)

Specialistul care intervievează trebuie să cunoască și să utilizeze o serie de tehnici și să

își formeze abilități cu ajutorul cărora să fie îndeplinite 2 mari scopuri:

1. Să genereze informații pe baza cărora este structurat planul de intervenție.

2. Să genereze procesul de schimbare. ( să știe să motiveze beneficiarul în
conștientizarea cauzelor care au generat disfuncționalități și să acționeze în
vederea soluționării situației cu care se confruntă.
 Astfel, aceste tehnici, utilizate corecte vor genera o comunicare eficientă o relație
profesională calitativă ( vezi cursul despre relație) care poate fi măsurabilă prin următoarele
aspecte:

 Schimbul de mesaje și informații va fi stimulat.

 Beneficiarul manifestă dorința de a participa la interviu deoarece simte și știe că este
acceptat necondiționat și că specialistul i-a înțeles problema.
 Vor fi clarificate acele modalități de gândire și tipare emoționale care au generat blocaje
și au influențat negativ comportamentul și atitudinea.
 Sunt furnizate informații importante în funcție de care se realizează diferitele tipuri de
intervenții ( vezi cursul despre tipurile de interventii).
 Vor fi identificate erori.
 Vor fi identificate posibilele soluții și alternative în vederea îmbunătățirii situației.
 Este înțeles contextul care a generat problema. Sunt identificați factorii generatori și sunt
conștientizate tiparele cogntivie și emoționale care s-au manifestat și au declanșat
anumite comportamente.

Formarea unui specialist a cărui activitate implică aplicarea și utilizarea interviului ca

instrument important în desfășurarea activității, necesită nu doar cunoașterea acestor tehnici ci și
să demonstreze că deține abilitățile necesare . Altfel spus, să le poată aplica efectiv pe parcursul
interacțiunii cu persoana intervievată. Abilitatea implică atât cunoașterea a ceea ce este de făcut,
precum și capacitatea de a acționa în confomitate cu informația pe care o deții din punct de
vedere teoretic.

În toate tipurile de interviu, dar în special în cele terapeutice( urmează predarea tipurilor
de interviu) sunt utilizate următoarele tipuri de comunicare:

1. Parafrazarea
2. Clarificarea
3. Reflectarea
4. Controlul percepției și focalizarea
5. Rezumarea
6. Interpretarea
7. Tranzițiile
8. Informarea
9. Confruntarea
10. Tehnici utilizate pentru explorarea sentimentelor/ componentei afectiv
emoționale/ ventilare emoțională

În relația profesională, care implică utilizarea interviului, aceste tehnici vor fi

coroborate. Accentul va cădea pe utilizarea unei anumite tehnici.
1. PARAFRAZAREA

Caracteristici principale:

 Implică reproducerea mesajelor persoanei intervievate utilizând alte cuvinte. Sunt

reformulate selectiv ideile principale.
 Implică un proces de analiză și sinteză.
 Specialistul verifică astfel dacă a înțeles corect mesajul și susține beneficiarul în
procesul de furnizare a altei informații precum și în modalitatea de a-și elabora răspunsuri
adecvate. Este o tehnică prin care se demonstrează că pentru a fi înțeles, important este să
știi cum să transmiți ceea ce te preocupă. Nu toate persoanele cu care interacționăm au
astfel de abilități și pot să înțeleagă. Depinde de fiecare persoană cum își formulează și
cum își expune problema.
 Parafrazările implică afirmații neutre, sunt forme de reflectare a ceea ce subiectul
a expus, astfel încât permit specialistului să îi demonstreze celui intervievat că a ascultat
activ și că verifică dacă a înțeles corect.
 Subiectul este motivat să participe deoarece simte că este înțeles și ascultat.

2. CLARIFICAREA

 Reține esențialul și reduce caracterul incert/ vag în contextul mesajelor transmise

verbal sau non verbal, și astfel se dorește înțlegerea clară a mesajului transmis.
 Sunt utilizate expresii de tipul: (aș dori să-mi dați mai multe informații.)....... (din
ceea ce îmi relatați eu înțeleg că.......... este corect? ).........
 Se include parafrazarea însă trece dincolo de aceasta.

3. REFLECTAREA

 Implică repetarea selectivă a ceea ce beneficiarul a spus

 Permite demonstrarea faptului că anumite aspecte din ceea ce este emis atrag
atenția și este necesar a fi analizate.
 Vizează 2 elemente principale ale comunicării: conținutul( ceea ce spui) și
sentimentul ( ce stări provoacă conținutul) care reiese din acest conținut. Iată de ce,
reflectarea poate fi aplicată în 3 modalități: prin repetarea integrală a mesajului emis, prin
reluarea doar a unui fragment,
  Prin reflectare sunt analizate emoțiile subiectului care pot fi identificate în funcție
de intonație, gestică, mimică și se pot oferi informații importante despre dispoziția
psihică.
 Este tehnica prin care se demonstrează calitățile empatice a specialistului. Este
explorată dimensiunea emoțional afectivă a persoanei intervievate.

4. CONTROLUL PERCEPȚIEI ȘI FOCALIZAREA

 Controlul percepției implică modalitatea de a susține persoana asistată, să

conștientizeze ceea ce produce ca mesaj , ulterior, focalizarea permite
evidențierea unei idei, a unei emoții, a unui sentiment despre care s-a emis o serie
de informații. Se produce astfel, conștientizarea unor gânduri, emoții și
sentimente care altfel nu ar fi fost expuse și analizate, dar care influențează mult
comportamentul persoanei.
 Focalizarea se poate realiza pe mai multe aspecte, iar discuția poate fi orientată
către acele aspecte, astfel, focalizarea se poate axa pe:
1. Pe sine sau pe eu;
2. Pe ceilalți;
3. Pe relația dintre persoana intervievată și ceilalți;
4. Pe conținut;- poate viza un eveniment, o idee, o situație, o instituție

5.REZUMAREA

 Implică o recapitulare și o sinteză cu ajutorul cărora specialistul verifică dacă a

înțeles ceea ce i s-a comunicat și susține persoana asistată în demersul de a analiza
situația cu care se confruntă.
 Se face referire la tot ceea ce s-a explorat până în acel moment și sunt evidențiate
aspectele relevante.
 Este indicată și în cazul în care conținutul transmis de persoana asistată este
difuz(ambiguu, neclar) sau anumite aspecte au fost prezentate separat ( adică în
întrevederi diferite) și este necesară realizarea unei imaginii de ansamblu, cu
reunirea tuturor informațiilor disipate.
 Persoana intervievată poate fi solicitată să realizeze ea un rezumat a ceea ce s-a
discutat, tocmai pentru a se definitiva informația importantă care trebuie analizată,
explorată. => această tehnică implică structurarea informației într-un mod coerent
și organizat.
 Sunt utilizate expresii precum: Aș dori să menționez că ceea ce am înțeles din
ceea ce mi-ați spus până acum ....... este corect?
6.INTERPRETAREA

 Este o tehnică prin care poți să obții informații suplimentare, astfel încât se trece
dincolo de nivelul descriptiv al mesajelor, întâlnit în cazul parafrazării, clarificării
sau reflectării.
 Este un proces prin care sunt explorate sensurile pe care cel asistat le atribuie
evenimentelor, aducând astfel noi perspective de înțelegere și generează astfel o
reevaluare a problemei din prisma specialistului. Ulterior este solicitat punctul de
vedere al subiectului care evaluează corectitudinea interpretării realizată de către
specialist .
 Interpretarea se realizează din 3 perspective:
1. Din perspectiva persoanei asistate
2. Din perspectiva specialistului
3. Din perspectiva sistemului cu care interacționează subiectul asistat
 Poate fi o tehnică problematică care nu este acceptată ușor deoarece aduce în
discuție o perspectivă care poate deranja subiectul. De aceea se recomandă a fi
utilizată doar în contextul unei relații profesionale consolidate, datorită empatiei,
încrederii ( vezi cursul despre relației) și doar atunci când există suficiente
informații pentru ca interpretarea să aibă caracter valid.
 !!!!!!!!! Specialistul nu trebuie să impună propria interpretare ci doar să o propună
ca pe o alternativă în vederea discuției, în contextul utilizării unor sintagme de
tipul: Ați luat în considerare și faptul că ....... Să înțeleg că vă gândiți la........Este
posibil să?..........
 Este foarte important ca specialistul să urmărească cu atenție reacțiile subiectului
pentru a observa gradul de receptivitatea în raport cu felul în care s-a realizat
interpretarea.

B: Accept că sunt mereu nervoasă, avem și probleme financiare, urlu mereu la el

și nu sunt mulțumită de ceea ce face, însă eu sunt o gospodină desăvârșită, nu are
ce să-mi reproșeze, nu înțeleg de ce a plecat de acasă fără să-mi spună.
AS:sunteți o persoană care vă asumați comportamentul, și sunteți de acord că ați
contribuit la afectarea relației. Vă considerați responsabilă că el a plecat?
7.TRANZIȚIILE

 Pe parcursul interviului apar momente în care specialistul consideră că este

indicată o schimbare a temelor abordate fără a afecta relația cu persoana
intervievată.
 Rolul tranziției este acela de a extinde subiectele care pot fi explorate sau atunci
când un subiect a fost epuizat și este nevoie ca discuția să se orienteze către alte
aspecte
 Dacă persoana asistată/ beneficiarul se abate de la tema stabilită, iar specialistul
își dă seamă că această divagare nu susține scopul interviului, trebuie să intervină
cu tact, ferm, și să întrerupă fluxul de comunicare oferind în același timp
explicații prin care ăși argumentează demersul.
 Aceste întreruperi se recomandă doar dacă este necesar și sunt justificate
 Specialiștii, mai puțin experimentați( sau acei specialiști care nu au un
managament al ego-ului) au tendința de a abuza de dorința reconfirmării
controlului. (întrerup atunci când doresc ei, ei cred că dețin integral controlul) , de
aceea trebuie ținut cont de faptul că aceste întreruperi care nu sunt justificate
produc iritarea subiectului și pot fi interpratate ca o formă de abuz sau lipsă de
politețe.
 Tranziția asigură astfel trecerea la un nou cadru de referință( temă, subiect) și
implică mai multe tipuri:
1. De subiect/ de tema abordată
2. Nivel explorat( cognitiv- ce gândește, emoțional- ce simte,
comportamental- ce face?)
3. De timp/ de moment de referință ( fie trecutul, fie prezent, fie cum își
imaginează în viitor ceva anume)
 Specialistul trebuie să se asigure că subiectul este pregătit să abordeze tema.
 Sintagme prin care se pune în practică: Am aflat foarte multe informații despre
acest aspect, haideți să explorăm și alt aspect........ Este un aspect important pe
care nu l-am analizat, aș dori să-l explorăm împreună.........

8. INFORMAREA

 Implică acordarea de informații, recomandări, prin care sunt vizate următoarele

aspecte:
1. Sunt furnizate informații noi care contribuie la înțelegerea situației și
susțin demersul de identificare a soluțiilor
2. Este prezentat punctul de vedere al specialistului.
3. În contextul recomandărilor oferite și a noilor informații se analizează
dacă subiectul este dispus să le pună în practică.
4. În final se ajunge la un punct de vedere comun, agreat de ambele părți.
  Multe persoane se confruntă cu dificultăți în contextul deficitului de informații.
Furnizarea acestor informații contribuie substanțial în procesul de identificare a
soluțiilor.
 Sunt contexte când subiecții dețin informații eronate, care trebuie corectate sau
ajustate.
 Specialistul trebuie să se asigure că informațiile sunt înțelese de beneficiar.
 Unele informații pot declanșa emoții negative celui care le receptează.
( informația pe baza căreia aflii un diagnostic/ n-ai luat concursul/ nu te califici
pt... / copilul dvs nu a fost selectat....) de aceea specialistul trebuie să ia în
considerare mai multe aspecte :
1. Informațiile trebuie să fie relevante în raport cu subiectul abordat.
2. Se recomandă evitarea unui volum informațional consistent/mare care
poate bulversa subiectul.
3. Limbajul trebuie să fie adaptat în raport cu nivelul educațional și starea
emoțională pe care o are subiectul

9.CONFRUNTAREA

 Tehnica vizează abordarea incongruențelor mesajelor. Aceste nepotriviri ale

sensului mesajelor transmise pot apărea atunci când persoana asistată transmite
informații contradictorii în momente de timp diferite sau face anumite afirmații
însă se comportă diferit. Menționează că își dorește schimbare, însă
comportamentul pe care îl adoptă nu susține demersul pe care îl invoc. Altfel
spus, ceea ce spune și ceea ce face generează specialistului dar și celor din jur
disonanțe cognitive .
 Este una dintre cele mai dificile tehnici deoarece specialistul trebuie să
demonstreze că a înțeles în profunzime contextul responsabil cu declanșarea
dezechilibrului pe care îl are persoana asistată și în același timp cunoaște profilul
psiho-social al beneficiarului, tocmai, pentru a aduce în discuție aspecte pe care
acesta le evită sau refuză să le abordeze, sau nu este conștient că reprezintă cauza
care a declanșat problema pe care o are .
 Tehnica poate fi utilizată doar dacă specialistul este foarte bine pregătit și doar
dacă există formată deja o relație profesională care întrunește toate
caracteristicile( vezi cursul despre relații) dacă există un climat de lucru
suportiv( vezi cursul despre , tocmai ca beneficiarul să nu perceapă utilizarea
acestei tehnici ca fiind o abordare prin care se urmărește sancționare,
culpabilizare, judecare, ci doar responsabilizarea și asumarea consecințelor pe
care le generează comportamentul și atitudinea pe care le adoptă.
 Obiectivul utilizării acestei tehnici de comunicare vizează motivarea și stimularea
persoanei asistate să își cultive auto-reflexia, introspecția în vederea susținerii
schimbării.
  Este necesar a fi utilizată tehnica mai ales când beneficiarii nu conștientizează
situația în care se află și primesc ajutorul formal fără a fi solicitat demersul, astfel
încât manifestă rezistența la schimbare.

10. TEHNICI UTILIZATE PENTRU explorarea sentimentelor/ componentei afectiv emoționale/

VENTILAREA EMOȚIONALĂ

 Implică analiza mai multor nivele ale componentei afective emoționale:

1. Sunt identificate și sunt analizate felul în care emoțiile și sentimentele
influențează starea psihică și declanșează sau inhibă motivația persoanei.
2. Sunt identificate emoțiile și sentimentele care nu sunt manifest( care nu se
exteriorizează) au un caracter latent, însă au avut un rol important în trecut
sau au chiar în prezent în generarea unor comportamente sau decizii. Este
foarte important ca ele să fie recunoscute, acceptate și asumate.
3. Se va încuraja discutarea emoțiilor negative
 Multe persoane care se confruntă cu dezechilibre nu sunt conștiente că inhibarea
emoțiilor sau evitarea discuțiilor în raport cu aceste emoții le pot afecta stilurile de
gândire, comportamentele și relațiile cu cei din jur. Acest lucru poate fi generat de
normele de socializare sau de anumite tipare cognitve induse.
 Obiectivul fundamental al acestei tehnici vizează cunoașterea de sine care este cel
mai important pas în procesul de adaptare și relaționare socială dar și stabiliarea
unor relații asumate și oneste.

Bariere ale comunicării specifice interviului

și erori frecvente în formularea întrebărilor

Sunt 6 bariere care pot apărea pe parcursul procesului de intervievare, 5 dintre acestea au
drept sursă asistentul social/specialistul în contextul în care acesta nu stăpânește foarte bine
tehnicile de comunicare sau nu pune în practică valori și una în care beneficiarul are o anumită
atitudine, manifestare.

1. ANTICIPAREA
2. PRESUPUNERE ASUPRA SENSULUI MESAJULUI
3. CARACTERUL INSUFICIENT DE EXPLICIT AL SCOPULUI INTERVIULUI
 4. ANGAJAREA PREMATURĂ A BENEFICIARULUI ÎN PROCESUL DE
SCHIMBARE
5. LIPSA DE ATENȚIE A SPECIALISTULUI
6. VIZEAZĂ REZISTENȚA BENEFICIARULUI DE A ACTIVA SCHIMBAREA

1. ANTICIPAREA

 Apare în situația în care specialistul nu aplică valorile în asistența socială, în special

credința în demnitatea și unicitatea persoanei, prin operaționalizarea indicatorului
individualizare sau particularizare.
 Specialistul nu aplică ascultarea activă(vezi def.) astfel încât, specialistul nu mai acordă
atenția necesară informațiilor pe care beneficiarul le furnizează deoarece consideră că
„ știe„ deja ce urmează să îi spună beneficiarul, astfel încât specialistul se va concentra
doar asupra acelor mesaje care îi confirmă așteptările => specialistul va realiza o
receptare selectivă a informației pe care o primește de la beneficiar
CAUZELE PRINCIPALE
 Pregărire superficială
 Nestăpânirea tehnicilor de comunicare.
 Specialistul este tributar prejudecăților

2. PRESUPUNERE ASUPRA SENSULUI MESAJULUI

 Este foarte important ca persoana care se află în poziția de putere(vezi relația asimetrică,
cursul despre relații) să nu se lase influențată de statusul pe care îl are, să nu subevalueze
beneficiarul.
CAUZA PRINCIPALĂ
 Mesajul sau informația transmisă de către beneficiar este ambiguă, confuză, astfel
încât specialistul nu deține controlul în raport cu ceea ce i se comunică

Bariera poate fi eliminată folosind clarificarea.

3. CARACTERUL INSUFICIENT DE EXPLICIT AL SCOPULUI INTERVIULUI

 Apare atunci când specialistul nu explică beneficiarul cu privire la scopul interviului, de

aici rezultă faptul că atât specialistul cât și beneficiarul să vizeze scopuri diferite în
funcție de care se dorește soluționarea problemei.
 Este vital ca de la începutul întrevederii, după ce au fost colectate de către specialist
informațiile principale care vizează problema pe care o are beneficiarul, este vital ca
asistentul social să menționeze clar scopul pe care îl are întrevederea sau viitoarele
întrevederi și să solicite feedback de la beneficiar pentru a ajunge de comun acord, la un
numitor comun.
4. ANGAJAREA PREMATURĂ A BENEFICIARULUI ÎN PROCESUL DE SCHIMBARE

 Colectarea informațiilor de către specialist care sunt necesare în vederea realizării

planului de intervenție nu reprezintă un argument solid, astfel încât beneficiarul să
activeze, într-un termen de timp , schimbarea( este vorba de timpul pe care-l consideră
specialistul)
 Această barieră apare atunci când specialistul nu operaționalizează credința în demnitatea
și unicitatea persoanei asistate prin indicatorii participare, răspundere și responsabilitate.
(vezi cursul valorile)
 Apariția acestei bariere determină la nivelul beneficiarului accentuarea anxietății și a unei
stime de sine automat negative.

Poate fi eliminată această barieră prin identificarea de către specialist a percepției pe care
o are beneficiarul în raport cu situația în care se află și foarte important, identificarea și
explorarea a fricilor, a anxietăților, a insecurităților cu care se confruntă.Cât și punerea în
practică a valorii credinței în demnitatea și unicitatea persoanei asistate.

5.LIPSA DE ATENȚIE A SPECIALISTULUI

 Poate să apară atunci când nu există un cadru adecvat în care specialistul să poate discuta
cu beneficiarul, adică nu există un climat favorabil, nu există intimitate.
 Starea emoțională și starea fizică în care se află AS.
 Anticiparea și presupunerea asupra sensului mesajului atrag această barieră ulterior.
 Specialistul este lipsit de profesionalism.

6 . REZISTENȚA BENEFICIARULUI DE A ACTIVA SCHIMBAREA

CAUZA PRINCIPALĂ
 Bariere anterioare pot determina apariția rezistenței beneficiarului de a activa
schimbarea
 AS. se poate confrunta cu anumite norme culturale pe care le are beneficiarul. Toate
aceste aspecte îi pot afecta beneficiarului self-ul.
  Unii beneficiari se simt în siguranță atunci când au probleme.( beneficiarii dependenți de
sistem sau cei care sunt singuri)

Responsabilitățile care îi revin specialistului în vederea eliminării acestei bariere

- Să se asigure de faptul că informațiile pe care le primește se suprapun pe scopul
interviului
- Să realizeze un climat suportiv, prietenos, care să asigure intimitate și să îi
demonstreze beneficiarului că a venit într-un loc unde va fi înțeles și va fi susținut în
schimbarea pe care și-o dorește.
- În contextul intervievării, specialistului îi revine obligația de a identifica și de a
separa nivelurile de răspunsuri/ informații pe care le primește de la beneficiar.
!!!! Unul dintre nivelurile de răspusuri vizează: nivelul perceptiv( trebuie să colecteze
informații despre „ce a văzut benef, ce a auzit, ce a perceput, el sau altcineva„)
nivelul cognitiv ( ce gândește beneficiarul despre situația respectivă, ce sens atribuie,
ce-l determină să creadă asta) nivelul afectiv ( trebuie să vezi ce simte, ce a simțit,
cum l-a afectat) nivelul comportamental ( de ce s-a comportat așa, care au fost
motivele pt care..)

ERORI FRECVENTE ÎN FORMULAREA ÎNTREBĂRILOR

1. Întrebări care sugerează răspuns

2. Utilizarea în exces a acelor întrebări care generează răspunsuri dihotomice(da sau
nu)
3. Întrebări multiple
4. Întrebări care au caracter confuz și prezintă ambiguitate
5. Întrebările lungi
6. Întrebările de tipul „De ce?”

1. ÎNTREBĂRI CARE SUGEREAZĂ RĂSPUNS

 Îi generezi beneficiarului răspunsul, „nu-i așa că....”, „nu credeți că as.maternală

ar fi potrivită pentru copil?” „cred că nu ai mai acumulat nici-o absență nu-i așa?”
„sunt sigur.... nici nu mă gândesc că....”
 Putem transforma aceste întrebări în întrebări cu caracter neutru: „ dacă duceți
copilul într-un centru rez. nu v-a fugi și de acolo? ” transformare „Cum v-a
reacționa copilul când v-a ajunge în acel centru?”
„Credeți că soțul dumneavoastră se va mai reacționa violent dacă apelați la
poliție?” transformare „Cum s-ar putea comporta soțul dv. dacă veți apela la
poliție?”
2. UTILIZAREA ÎN EXCES A ACELOR ÎNTREBĂRI CARE GENEREAZĂ RĂSPUNSURI
DIHOTOMICE

 „Vă aflați acasă în acel moment? ” „Aveți n ani? ” „A fost bine la școală?”
 Aceste întrebări sunt utilizate pentru a clarifica ceva, însă utilizate concomitent
ele nu sunt recomandate, pt că beneficiarul se va simți strâmtorat.

3. ÎNTREBĂRI MULTIPLE

 „îți place să te joci cu colegii și să te uiți la desene animate?” „Ce dificulătți ați
avut la locul de muncă, în familie?” „Aveți copii, îi iubiți, sunt talentați?”
 Beneficiarul poate să răspundă la întrebarea pe care o dorește sau pe care o reține

4. ÎNTREBĂRI CU CARACTER CONFUZ

 Beneficiarul dacă nu înțelege trebuie să spună clar ”nu înțeleg ce spuneți”

 „În legătură cu tocmai ce ați spus, ce credeți , din ce motive credeți că se
comportă așa„

5.ÎNTREBĂRI LUNGI

 Aceste întrebări pot să genereze un caracter confuz, se pot înrudi cu întrebările

multiple, va crea beneficiarului o stare de confuzie, beneficiarul să nu știe ce să-i
răspundă, să-i scadă și mai mult stima de sine, sau poate doar să selecteze doar ce-
i convine
 „După accident când ați fost la ședințele de recuperare, credeți că au fost de ajutor
exercițiile oferite de către specialiști sau ajutorul oferit de familia dv.” – Da, a fost
bine

6. ÎNTREBĂRI DE TIPUL „DE CE?”

 Aceste întrebări generează iritare, pentru că pui beneficiarul să răspundă la

întrebare, însă tu deja știi răspunsul pe care o să-l dea.
 „Ce te-a determinat să....” Ce te face să te comporți așa? - DECÂT
ÎNTREBAREA DE CE.
 Acești specialiști care pun întrebarea de ce, doresc să domine relația
Aspecte care vor genera rezistența beneficiarului la schimbare din cauza
furnizorului de servicii sociale
1. Moralizare- beneficiarul nu are nicio șansă de reabilitare, apare atunci când este folosit
„trebuie să ....”
2. Acordarea prematură de sugestii, de soluții, de sfaturi ( ca furnizor de servicii sociale
nu ai voie să acorzi sfaturi) îi poate genera starea de anxietate a beneficiarului, din
dorința de a-i face bine îi poți face foarte rău, „Nu v-ați gândit că, eu aș face așa...”
„Cred că ar fi cel mai bine pentru tine să...” „În locul dv. aș face așa...”
3. Încercarea de a convinge beneficiarul prin invocarea corectitudinii unor puncte de
vedere prin oferirea de argumente – „ să vedem ce înseamnă consumul de alcool, să
vedem cum alcool vă poate afecta pe toate planurile” ( cu toate că beneficiarul este
conștient de problema lui și de modul în care l-a afectat) , tu ar trebui să vii cu
informații pe care el nu le știe
4. Judecarea, criticarea, învinovățirea beneficiarului prin folosirea unor sintagme de genul
– „ De data aceasta greșiți”, „plecarea de acasă a fost o mare greșeală” „Un adevărat
părinte nu-și abandonează copilul”,
5. Analizarea, diagnosticarea, interpretarea teatrală , etichetarea comportamentului
beneficiarului „aveți un comportament pasiv-agresiv”, „atitudinea pe care o aveți
demonstrează faptul că nu aduce nimic bun celor din jur”
6. Liniștirea , consolarea, scuzarea, exprimarea simpatiei față de beneficiar - „zâmbiți
domnule că până la urmă asta este viața” , „alții au probleme și mai rele”
7. Amenințarea și avertizarea – „ Dacă nu procedați așa, o să vă pară rău..” „Dacă nu
acționați ... să nu vă pară rău de ce o să apară”, „Ori procedați așa... ori terminăm orice
acțiune”