Metode şi tehnici de intervenţie la nivel individual în asistenţa socială

Prof.univ.dr. habil. Valentina Rujoiu

Asistenţă socială An I, Seria 1

Aceste materiale vor fi postate strict in cadrul grupului de studenti.

Se afla sub protectia drepturilor de autor. Prin urmare este strict
interzisa postarea in alte medii online sau virtuale!!!

Comunicarea şi Interviul în asistenţa socială

- Scopul, obiectivele şi centrarea (focusul) interviului;
- Criterii de clasificare ale interviurilor în asistenţa socială;
- Interviu versus anchetă socială.

Scopul, obiectivele şi centrarea (focusul) interviului

Scopul interviului

a. Vizează intenţiile, aspectele generale ale intervenţiei.

Exemplu: prevenirea abuzului exercitat de către partener asupra femeii sau prevenirea
abandonului şcolar al minorului sau instituţionalizarea beneficiarului X intr-un centru
medico-social sau servicii sociale acordate la domiciliu în vederea prevenirii
instituţionalizării persoanelor vârstnice.

b. Precizează clar aspectele urmărite în context organizaţional; altfel spus,

obiectivele unei organizaţii sau agenţii care furnizează servicii sociale implică
descrieri ale programelor care urmează a fi materializate. Prin urmare, scopurile de
acest fel sunt fundamentale pentru funcţionarea programelor care argumentează
existenţa organizaţiei sau a agenţiei. Pot fi exprimate într-un caracter general
precum: prevenirea şi combaterea violenţei domestice; valorizarea persoanelor
vârstnice prin activitaţi sociale comunitare în acord cu pregătirea pe care o au şi
starea de sănatate; influenţarea calităţii vieţii etc. Aceste scopuri oferă
legitimitate şi identitate organizaţiilor, agenţiilor şi programelor sociuale pe
care le implementează. Totodată, în funcţie de succesul implementării acestor
programe, agenţia sau organizaţia poate avea va avea acces la o serie din
resuresele din comunitate, le poate administra în vederea activării procesului de
schimbare, în bine, a categoriilor sociale vulnerabile.
Obiectivele interviului

Sunt împărţite în 3 categorii:

a. Obiectivele profesiei: includ acele strategii, acţiuni, modele teoretice şi intervenţii

care converg către rezultate eficiente, care pot fi cuantificabile (măsurabile) şi care
reflectă valorile şi misiunea profesiei.

b. Obiectivele practicianului sau ale furnizorului de servicii sociale: reprezintă

adaptarea şi interpretarea de către specialist a obiectivelor profesiei care sunt
particularzate în contextul speţelor (cazurilor) sociale. Altfel spus, nevoile şi
problemele sociale au un caracter general însă cauzale care le-au generat,
modalitatea de raportare şi de întelegere a acestora este particulară iar
practicianul realizează intervenţia în funcţie de potenţialul beneficiarului,
resursele existente în comunitate şi pregatirea pe care el o are şi care îi
inflenţează, decisiv, modalitatea în care accesează resursele existete sau
argumenteză necesitatea accesării unor resurse care poate nu există în
comunitate. Aceste obiective pot fi înţelese şi în contextul proverbului „omul sfinţeşte
locul”.

c. ale persoanei asistate sau ale beneficiarului : vizează modalitatea în care

beneficiarul percepe şi înţelege situaţia cu care se confruntă şi care îi inflenţează
procesul de schimbare. Tipul motivaţiei pe care o are, activarea potenţialului de care
dispune, resursele pe care le poate accesa, consecvenţa de care dă dovadă pe parcursul
procesului de schimbare a starii indezirabile cu o stare dezirabilă.

Intre aceste trei categorii de obiective pot aparea stări de inconcruenţă sau situaţii
contradictorii. De exemplu, pentru a înţelege situaţia pe care o are un beneficiar,
asistentul social trebuie să fie empatic (tresătură de personalitate...nicidecum
mimarea acesteia; nu poti să manifeşti empatie...este ca şi cum ai juca un rol în care
trebuie să fii credibil. O persoană empatică este cea care are capacitatea de a simţi
stările emoţionale prin care trece o persoană) şi să manifeste compasiune (să
înţeleagă cauzele care au determinat acel mod ce acţiune astfel încât să nu judece;
compasiunea nu o poţi cultiva decât prin formare continuă, cunoştere ştiinţifică,
eliminarea stereotipiilor şi prejudecăţilor din gândire şi activarea potenţialului
pe care îl are persoane vulnerabilă sau valorizarea acesteia).

Centrarea (focusul) interviului

Focusul reprezintă punctul central al activităţilor şi atenţiei interviului.

- Este punctul convergent al interacţiunii dintre punerea în practică a scopului şi

obiectivelor interviului =>
 - Comunicarea are un caracter organizat, interaţíunea este planificată şi directă, între
practician şi beneficiar se stabileşte o relaţie profesională. Prin urmare, focusul nu
implică o frază, inşiruirea unor cuvinte; este o interaţiune vie, comunicare directă
iar informaţiile culese permit analiza şi elaborarea unui diagnostic psihosocial în
functie de care se va organita planul de intervenţie fundamentat pe cele 3 obiective
ale interviului : obiectivele profesiei, obiectivele practicianului sau ale
furnizorului de servicii sociale şi obiectivele persoanei asistate sau ale
beneficiarului.

Criterii de clasificare ale interviurilor în asistenţa socială

Profesia are un caracter profund aplicativ, astfel încât, o taxonomie (clasificare) pragmatică a
tipurilor de interviuri utilizate vizează SCOPURILE pe care le urmăresc. Aceste scopuri, la
rândul lor, sunt influenţate de funcţiile pe care se fundamentează practica (vezi cursul în care
se realizează distincţia dintre practică, proces, intervenţie) din asistenţă socială. Astfel
interviurile sunt utilizate în cercetare, pentru diagnoză sau când se realizează intervenţia.

1. cercetare: se obţin informaţii în vederea realizării unui studiu social; tipul de interviu
va avea un scop informaţional; scopul este reprezentat de obţinerea de date sau
informaţii referitoare la o persoană, familie, grup, comunitate care se confruntă cu
vulnerabilităţi sociale, se află în situaţii de risc major astfel încât solicită suport social
formal şi se adresează unui serviciu social; obiectivul general al interviului este acela
de a culege şi colecta date care ulterior vor fi analizate şi interpretate în acord cu o
serie de principii, norme şi concepte pentru a reflecta o realitate socială
INTERVIUL OCUPĂ UN LOC FOARTE IMPORTANT ÎN CADRUL CERCETĂRII
CALITATIVE ÎN DOMENIUL SOCIOUMAN.

2. diagnoză: vizează înţelegerea cauzelor care au generat dezechilibrul astfel încât se

realitează estimarea şi evaluarea iniţiala în funcţie de care se adoptă deciziile pe baza
cărora se declanşează intervenţia; tipul de interviu va avea ca scop evaluarea
iniţială; ocupă un rol important în contextul în care asistenţii sociali trebuie să
înţeleagă problematica cu care se confruntă beneficiarii şi, în acelaşi timp, să
stabilească dacă solicitarile pe care aceştia le au în raport cu nevoiele cu care se
confruntă sunt eligibile şi pot beneficia de servicii sociale; Interviul devine astfel
instrumentul pricipal prin intermediul căruia se decide dacă solicitanţii de suport social
formal îndepplinesc condiţiile de eligibilitate în vederea accesului la servicii sociale
sau la anumite resurse din comunitate, respectiv spre a fi redirecţionaţi către alte
servicii sau instituţii abilitate în soluţionarea, totală sau parţială a situaţiei cu care se
confruntă; acest tip de interviu are un caracter structurat deoarece precticianul vizează
în special obţinerea de informaţii în baza unor criterii şi repere obiective care refletă
strategia şi politicile programelor sociale în cadrul cărora activitatea este desfăşurată.
Iată de ce un astfel de interviu va avea, drept finalitate, luarea unor decizii cu caracter
administrativ pe baza cărora se generează procedurile clare de oferire suport social
 formal; Luarea deciziei implică, automat, un proces de evaluare iniţială sau estimare
dintr-o triplă dimensiune: biopsihosocială astfel încât formarea interdisciplinară a
specialiştilor care au capacitate decizională este vitală. Astfel, domeniile cărora
asistenţii sociali le acordă o atenţie sporită în momentul în care obţin informaţii de la
solicitanţii de suport social formal sunt: existenţa şi calitatea relaţiilor în contextul
suportului social informal (reţeaua de prieteni, membrii ai familiei, vecini, colegi etc),
modalitatea de îndeplinire a rolurilor sociale şi a aşteptărilor aferente acestora (copil,
părinte, partener, frate etc.), starea de sănătate, aspecte cu caracter economic, aspecte
de ordin cultural şi religios etc. Astfel, formarea şi cunoaşterea ştiinţifică pe care
trebuie să o aibă aistentul social reprezintă fundamentul pentru a şti cum să adreseze
întrebările făra a judeca sau moraliza precum şi să aibă cunoştinţele necesare
problematicii sociale pe care o investighează pentru a obţine cele mai relevante şi
importante informaţii din partea solicitanţilor de suport formal; poate aparea o dilemă
justificată: stilurile de intevievare adoptate de asistenţii sociali reflectă pregătire
acestora (excelentă, corespunzătoare sau.....mediocră). Acest fapt influenţează
capacitatea şi nivelul decizional? Un aspect asupra căruia vă indemn să
reflectaţi....altfel spus...profesionalismul şi pregatirea specialistului va face mereu
diferenţa în ceea ce priveşte indentificarea soluţiilor şi gradul de implicare („Prea
multe curci....se cred păsări exotice!” Este un proverb care poate fi aplicat într-un
context care implică astfel de dilemă).

3. intervenţie: se realizează schimbarea prin înţelegerea de către subiect a cauzelor

responsabile şi asumarea procesului de schimbare; tipul de interviu va avea un scop
terapeutic. Au ca obiectiv fundamental declanşarea schimbării în contextul
transformarilor care se produc în plan cognitiv, emoţional şi comportamental în
momentul în care solicitantul de ajutor acceptă şi înţelege cauzele care au generat
situaţia cu care se confruntă, conştientizează mecanismele sau tiparele de gândire
eronată responsabile cu deciziile asumate sau neasumate care au generat situaţii
problematice sau înţelege cum l-au afectat inhibarea emoţiilor sau accentul pus strict
pe emoţiile negative. Astfel, se vor produce modificări substanţiale în plan
infornaţional, emoţional ceea ce va genera, automat, modificări, în plan
comportamental şi relaţional.
Aceste interviuri sunt individualizate, profund adaptate situaţiei particulare a
subiectului care solicită suport social formal. Iata de ce, planificarea, conturarea în
detaliu şi anticiparea conţinutului este dificil de realizat (de exemplu, schimbarea
atitudinii şi a percepţiei unei persoane care are nevoie de îngrijire într-un centru
medico-social însă nu concepe să părăsescă locuinţa chiar dacă nu are cine să îi ofere
suport: cauzele acestui comportament şi acestei atitudini pot fi multiple şi generate de
variate contexte; obiectivul interviului terapeutic va fi, pe de o parte, conştientizarea şi
înţelegerea de către subiect a tiparului cognitiv care generează acestă reacţie şi
interarea emoţiilor negative care ii susţin gândirea şi comportamentul).
Interviurile terapeutice se pot realiza chiar în absenţa personei care are nevoie
stringentă de schimbare dacă sunt intervievate persoane care au un rol important în
 viaţa subiectului şi care, prin înţelegerea sitiaţiei, în contextual informaţiilor primate,
pot exercita schimbare şi impact pozitiv.
Dacă un anumit serviciu social include consilierea, interviul este principalul
instrument prin intermediul căruia beneficiarii primesc informaţii, dobândesc abilităţi
şi sunt direcţionaţi şi convinşi să îşi schimbe atitudinile şi comportamentele datorită
modificării schemelor cognitive prin asimilarea de informaţii şi înţelegerea tiparelor
cognitive pe care le-au adoptat în trecut; astfel, înţeleg rolul empatiei şi
conştientizează efectele generate de eroarea de atribuire sau judecăţile sociale pe care
le-au realizat. În acelaşi timp, vor fi susţinuţi în demersul de a-şi forma o imagine de
sine reală şi obiectivă, reuşind astfel să se integreze cu mai mare uşurinţă în grupuri şi
comunitate.

Important de reţinut este faptul că în activitatea practică aceste scopuri se intrepătrund

astfel încât, un interviu poate avea mai multe scopuri: informaţional, de evaluare respectiv
terapeutic.

Interviu versus anchetă socială

În domeniul asistenţei sociale, cele două concepte sunt percepute de către unii practicieni ca
fiind similare. Trebuie însă să înţelegem că există deosebiri semnificative:

Ancheta socială reprezintă o componentă a procesului de acordare a suportului social şi un

instrument utilizat în anumite etape ale procesului, respectiv în cea de documentare, explorare
a problemelor şi stabilire a obiectivelor. Ea include astfel un interviu care are ca scop
obţinerea de informaţii şi include ca metode subsidiare observaţia şi analiza documentară
(documente care justifică solicitarea solicitarea suportului).

În limba engleză există distincţia dintre doi termeni care sunt incluşi în definirea anchetei
sociale: social survey – implică evaluarea condiţiei sociale, investigarea opiniei publice şi
elaborarea unei concluzii care reuneşte cele două planuri şi social enquiry – este vizat
demersul de căutare a informaţiilor sau etapa în care sunt formulate întrebări în vederea
obţinerii de informaţii.

Anchetele sociale au două scopuri fundamentale: unul descriptiv şi altul explicativ astfel
încât ele vizează:
a. Caracteristicile demografice ale unui grup de oameni (structura familiei, statutul
marital, vârsta, fertilitatea etc.);
b. Mediul social (totalitatea factorilor sociali, politici, religioşi, economici care
influenţează persoana-ocupaţie, venituri, afiliere, orientare religioasă, politică etc);
c. Activităţile extraprofesionale
d. Opinii şi atitudini

Iată de ce, în urma efectuării anchetei sociale este posibilă realizarea intervenţiei.
Prin urmare, în domeniul asistenţei sociale, acheta socială presupune coroborarea
informaţiilor obţinute pe cale orală (interviu care are ca scop colectarea de informaţii),
cu informaţiile obţinute din comunicarea non-verbală (utilizarea observaţiei) şi
utilizarea analizei documentare (solicitarea actelor care susţin informaţiile obţinute).

*observaţia şi analiza documentelor sunt metode pe care o să le studiaţi în anul II

la disciplina Metodologia cercetării în ştiinţele socio-umane

Între interviu şi anchetă socială, în domeniul practicii, există o deosebire

semnificativă care vizează finalitatea acestora:

1. Ancheta socială are drept obiectiv producerea de date, generarea de informaţii

care permit cunoaşterea situaţiei de risc, evaluarea iniţială a nevoilor,
identificarea şi stabilirea tipurilor de intervenţie menite să genereze schimbări
(vezi cursul în care am abordat tipurile de intervenţii: interventia prescriptivă,
informativă, confruntativă, catharsis, catalitică, suportivă ). Acestă poate
include, alaturi de interviu, chestionarul, observaţia sau analiza documentară.

2. Interviul poate fi axat nu numai pe scopul generării de date, ci şi pe

intervenţii, pe o serie de activităţi planificate care vizează acordarea suportului
social formal prin producerea unor schimbări la nivelul persoanei asistate sau
la nivelul mediului în care acesta trăieşte. Astfel, pot fi vizate modificări în
raport gradul de informare cu privire la anumite drepturi, beneficii şi prestaţii
sociale, ale modurilor de gândire şi schimbare a atitudinilor şi
comportamentelor sau ale stărilor emoţional-afective .

Informaţiile prezentate reprezintă o sinteză şi adaptare din lucrarea Interviul în practica

asistenţei sociale autor Livius Manea, 2008, Editura Universităţii din Bucureşti

Aceste materiale vor fi postate strict in cadrul grupului de studenti. Se afla sub
protectia drepturilor de autor. Prin urmare este strict interzisa postarea in
alte medii online sau virtuale!!!